Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 183 din 30 septembrie 2010
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 341 din 11 Iunie 2013 (M. Of. 341/2013)
DECIZIE nr. 110 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 11 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, excepţie ...
Monitorul Oficial 300 din 27 Mai 2013 (M. Of. 300/2013)
DECIZIE nr. 187 din 2 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 50^1 alin. (1) sintagma "cu modificarile ulterioare" din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 27 mai 2013
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu ...
Monitorul Oficial 98 din 19 Februarie 2013 (M. Of. 98/2013)
DECIZIE nr. 17 din 22 ianuarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 19 februarie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 59/2011 ...
Monitorul Oficial 55 din 24 Ianuarie 2013 (M. Of. 55/2013)
DECIZIE nr. 974 din 22 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si a dispozitiilor Legii nr. 14/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 24 ianuarie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă a ...
Monitorul Oficial 847 din 14 Decembrie 2012 (M. Of. 847/2012)
DECIZIE nr. 857 din 18 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 14 decembrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-dan arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei ...
Monitorul Oficial 800 din 28 Noiembrie 2012 (M. Of. 800/2012)
DECIZIE nr. 972 din 21 noiembrie 2012 referitoare la sesizarea formulata de presedintele Consiliului Superior al Magistraturii privind existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul Romaniei, pe de alta parte EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2012
Prin cererea cu nr. 28.851/1.154 din 31 octombrie 2012, preşedintele consiliului superior al magistraturii a solicitat curţii constituţionale să se pronunţe asupra existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta curte de casaţie şi justiţie, pe de o parte, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de senatul româniei, pe de altă parte.sesizarea se întemeiază pe prevederile art. 146 lit. e) din constituţie şi ale art. 11 alin. (1) pct. a lit. e), ale art. 34, 35 şi 36 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale. cererea a fost înregistrată la curtea constituţională sub nr. ...
Monitorul Oficial 762 din 13 Noiembrie 2012 (M. Of. 762/2012)
REGULAMENT din 24 februarie 1994 (*republicat*) al Camerei Deputatilor*) EMITENT: CAMERA DEPUTATILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 13 noiembrie 2012 ----- *) Republicat in temeiul art. II din Hotararea Camerei Deputatilor nr. 7/2011 privind modificarea si completarea Regulamentului Camerei Deputatilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 262 din 13 aprilie 2011, dandu-se textelor o noua numerotare. Regulamentul Camerei Deputatilor (aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994) a mai fost republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, a fost rectificat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 54 din 20 ianuarie 2006 si, ulterior, a fost modificat si completat prin: - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 4/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 145 din 15 februarie 2006; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 7/2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 133 din 3 martie 2009; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 7/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 108 din 17 februarie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 10/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 265 din 23 aprilie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 14/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 397 din 15 iunie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 17/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 438 din 30 iunie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 24/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 647 din 17 septembrie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 26/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 27/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 30/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 766 din 16 noiembrie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 37/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010; - Hotararea Camerei Deputatilor nr. 39/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010.
Cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare emis de preşedintele româniei, în conformitate cu prevederile constituţiei româniei, republicată.art. 2(1) până la alegerea biroului permanent lucrările camerei deputaţilor sunt conduse de cel mai în vârstă deputat, în calitate de preşedinte de vârstă, asistat de cei mai tineri 4 deputaţi, în calitate de secretari.(2) imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către preşedintele de vârstă sau de către unul ori mai mulţi secretari prevăzuţi la alin. (1) atrage de drept înlocuirea acestora cu deputatul cel mai în vârstă sau, după ...
Monitorul Oficial 757 din 12 Noiembrie 2012 (M. Of. 757/2012)
LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii privind aplicarea în timp a legii penalecap. i domeniul de reglementareart. 1 prezenta lege cuprinde dispoziţiile privind punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare codul penal, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei penale existente cu prevederile acestuia, precum şi stabilirea regulilor pentru soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului penal.art. 2 În cuprinsul prezentei legi, prin codul penal din 1969 se înţelege legea nr. 15/1968 privind codul penal al româniei, republicată în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 730 din 29 Octombrie 2012 (M. Of. 730/2012)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 61 din 27 octombrie 2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 29 octombrie 2012
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2012;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare;- asigurarea fondurilor necesare plăţii arieratelor în anumite domenii de activitate;- asigurarea sumelor necesare unei mai bune absorbţii a fondurilor europene,- ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative următoarele:- imposibilitatea ...