Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 794 din 6 decembrie 2018

‹‹ Pagina 21 din 32

Monitorul Oficial 874 din 30 Octombrie 2019 (M. Of. 874/2019)

 DECIZIA nr. 28 din 3 iunie 2019 referitoare la interpretarea prevederilor art. II alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice se aplică şi fostului personal auxiliar de specialitate, care a ieşit la pensie sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada începând cu data abrogării art. 68 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 874 din 30 octombrie 2019

Dosar nr. 708/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- preşedintele secţiei a││vrabie ...

Monitorul Oficial 866 din 28 Octombrie 2019 (M. Of. 866/2019)

 DECIZIA nr. 33 din 24 iunie 2019 referitoare la interpretarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma în vigoare la data de 1 februarie 2017, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 866 din 28 octombrie 2019

Dosar nr. 718/1/2019 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- pentru preşedintele ││puşcaşiu │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ...

Monitorul Oficial 794 din 01 Octombrie 2019 (M. Of. 794/2019)

 DECIZIA nr. 426 din 4 iulie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 794 din 1 octombrie 2019

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...

Monitorul Oficial 738 bis din 10 Septembrie 2019 (M. Of. 738 bis/2019)

 GHID din 9 august 2019 privind terapia menopauzei EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 738 bis din 10 septembrie 2019

──────────aprobat prin ordinul nr. 1.241 din 9 august 2019, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 738 din 10 septembrie 2019.──────────editor: prof. dr. manuela c. russu(c) societatea de obstetrică şi ginecologie din românia; colegiul medicilor din românia, 2019.grupul de coordonare al procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale.orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) materialul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau ...

Monitorul Oficial 736 bis din 09 Septembrie 2019 (M. Of. 736 bis/2019)

 SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 28 august 2019 prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 736 bis din 9 septembrie 2019

──────────aprobată prin ordinul nr. 1.296 din 28 august 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 736 din 9 septembrie 2019.──────────   procedura de implementare   a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul   programului naţional multianual pentru dezvoltarea   antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul   întreprinderilor mici şi mijlocii1. obiectivul programuluiobiectivul principal al schemei de minimis prevăzută în cadrul programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, denumit în continuare program, îl constituie stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate de către femei, promovarea unui sistem de informare şi instruire care să faciliteze mobilitatea femeilor pe ...

Monitorul Oficial 779 din 25 Septembrie 2019 (M. Of. 779/2019)

 ORDIN nr. 2.587 din 13 septembrie 2019 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor de economie socială de inserţie în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 779 din 25 septembrie 2019

Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 8.651 din 16.07.2019,în conformitate cu prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin legea nr. 147/2018,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi ...

Monitorul Oficial 663 din 09 August 2019 (M. Of. 663/2019)

 DECIZIA nr. 310 din 7 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 lit. a) teza finală, art. 11 alin. (1), art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...

Monitorul Oficial 530 din 28 Iunie 2019 (M. Of. 530/2019)

 ORDIN nr. 619 din 27 iunie 2019 privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017, precum şi pentru prelungirea aplicării prevederilor acestuia şi prorogarea unui termen EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 530 din 28 iunie 2019

Văzând referatul de aprobare nr. d.g. 841 din 27.06.2019 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările ulterioare, şi hotărârea guvernului nr. 440/2019 pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor hotărârii guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 şi pentru modificarea secţiunii a din anexa la aceasta,în temeiul art. 291 alin. (2) din legea nr. ...

Monitorul Oficial 501 din 20 Iunie 2019 (M. Of. 501/2019)

 DECIZIA nr. 166 din 26 martie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 501 din 20 iunie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...

Monitorul Oficial 486 din 14 Iunie 2019 (M. Of. 486/2019)

 ORDIN nr. 1.881 din 6 iunie 2019 privind instituirea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru Sprijinirea specializării inteligente în regiunile mai puţin dezvoltate selectate ca pilot în cadrul iniţiativei "DG Regio pentru regiuni mai puţin dezvoltate" prin Programul operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 486 din 14 iunie 2019

Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 5.861 din 14.05.2019,în conformitate cu prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin legea nr. 147/2018,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi ...

‹‹ Pagina 21 din 32
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016