Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 787 din 15 decembrie 2016
Monitorul Oficial 653 din 25 August 2016 (M. Of. 653/2016)
DECIZIE nr. 464 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 25 august 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror Ştefania sofronea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) teza a doua din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 91/2003 privind organizarea gărzii financiare, excepţie ridicată de vasile verdeş în dosarul nr. 50/2/2015 al curţii de apel bucureşti - secţia a viii-a contencios administrativ şi fiscal. excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 82d/2016.2. la apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate avocatul dan cimpoeru, cu împuternicire depusă la dosar. lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. ...
Monitorul Oficial 627 din 16 August 2016 (M. Of. 627/2016)
ORDONANŢĂ nr. 14 din 10 august 2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 16 august 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 123/2016 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. i dispoziţii generaleart. 1 bugetul de stat pe anul 2016, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 941 şi 941 bis din 19 decembrie 2015, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2 (1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2016, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor ...
Monitorul Oficial 553 din 22 Iulie 2016 (M. Of. 553/2016)
ORDIN nr. 854 din 15 iulie 2016 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 3.433/2015 privind aprobarea schemei de ajutor de stat "Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, inclusiv în sectorul pomicol, pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 22 iulie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. 91.793 din 11 iulie 2016, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru pndr şi avizul consiliului concurenţei nr. 9.030 din 28 iunie 2016,în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 ...
Monitorul Oficial 451 din 16 Iunie 2016 (M. Of. 451/2016)
DECIZIE nr. 286 din 11 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 16 iunie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 436 din 10 Iunie 2016 (M. Of. 436/2016)
DECIZIE nr. 11 din 18 aprilie 2016 cu privire la modul de interpretare a art. 105 alin. (1) şi (2) şi art. 106 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 10 iunie 2016
Dosar nr. 334/1/2016roxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civile a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completuluiminodora condoiu - judecător la secţia a ii-a civilăcosmin horia mihăianu - judecător la secţia a ii-a civilămărioara isailă - judecător la secţia a ii-a civilămarian budă ...
Monitorul Oficial 431 din 08 Iunie 2016 (M. Of. 431/2016)
DECIZIE nr. 158 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 8 iunie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din legea ...
Monitorul Oficial 412 din 01 Iunie 2016 (M. Of. 412/2016)
ORDIN nr. 787 din 25 aprilie 2016 privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului siturilor Natura 2000 ROSCI0224 Scroviştea şi ROSPA0140 Scroviştea EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 1 iunie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. 109.422 din 4 aprilie 2016 al direcţiei biodiversitate,ţinând cont de decizia sea nr. 26 din 22 aprilie 2015, emisă de agenţia pentru protecţia mediului ilfov, avizul ministerului culturii nr. 7.660 din 18 decembrie 2015, adresa ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 83.160/163.191/330.137 din 30 decembrie 2015, adresa ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 15.763 din 12 februarie 2016 şi adresa direcţiei generale păduri nr. 156.901/i.m. din 23 decembrie 2015,în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a ...
Monitorul Oficial 287 din 15 Aprilie 2016 (M. Of. 287/2016)
DECIZIE nr. 6 din 2 martie 2016 referitoare la dezlegarea de principiu a chestiunii de drept privind aplicarea dispoziţiilor art. 427 alin. (1) raportat la art. 426 lit. b) şi d) din Codul de procedură penală, aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 15 aprilie 2016
Dosar nr. 179/1/2016mirela sorina popescu - preşedintele secţiei penalea Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completuluimarius dan foitoş - judecător la secţia penalăsilvia cerbu - judecător la secţia penalărodica cosma - judecător la secţia penalămaricela cobzariu - judecător la secţia penalăilie iulian dragomir - judecător la secţia penalăvalentin horia Şelaru - judecător la secţia penalămariana ghena - judecător la secţia penalăleontina Şerban ...
Monitorul Oficial 240 din 31 Martie 2016 (M. Of. 240/2016)
DECIZIE nr. 23 din 20 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 31 martie 2016
1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din codul de procedură penală, excepţie ridicată de ion vrăbete în dosarul nr. 32/225/2015 al judecătoriei drobeta-turnu severin, care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 528 d/2015.2. dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 noiembrie 2015, cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, curtea ...
Monitorul Oficial 180 din 10 Martie 2016 (M. Of. 180/2016)
DECIZIE nr. 888 din 16 decembrie 2015 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art. 39 alin. (7^2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 10 martie 2016
1. cu adresa nr. cp1/3.281 din 25 noiembrie 2015, preşedintele româniei a trimis curţii constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile legii privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 14/2015 pentru completarea legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art. 39 alin. (7^2) din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.2. sesizarea a fost înregistrată la curtea constituţională cu nr. 6.501 din 25 noiembrie 2015, formând obiectul dosarului nr. 1.724 a/2015.3. În motivarea sesizării se susţine că legea criticată încalcă prevederile art. ...