Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 667 din 28 noiembrie 2023
Monitorul Oficial 707 din 02 August 2023 (M. Of. 707/2023)
DECIZIA nr. 316 din 30 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, a Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, în ansamblu, şi a dispoziţiilor anexei nr. 1 lit. D la aceasta, a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. II din aceasta, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 7 lit. b) şi ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. II art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 707 din 2 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 667 din 20 Iulie 2023 (M. Of. 667/2023)
DECIZIA nr. 163 din 4 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. q), ale art. 8 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1^1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi ale articolului unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 667 din 20 iulie 2023
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 662 din 19 Iulie 2023 (M. Of. 662/2023)
DECIZIA nr. 183 din 4 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 662 din 19 iulie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 603 din 30 Iunie 2023 (M. Of. 603/2023)
DECIZIA nr. 128 din 21 martie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (1) fraza întâi din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 603 din 30 iunie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 484 bis din 31 Mai 2023 (M. Of. 484 bis/2023)
NORME METODOLOGICE din 30 mai 2023 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 484 bis din 31 mai 2023
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.857/441/2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 484 din 31 mai 2023.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale curative;1.2. servicii medicale de prevenţie şi profilactice;1.3. servicii medicale la domiciliu;1.4. servicii diagnostice şi terapeutice;1.5. activităţi de suport;1.6. servicii de administrare de medicamente.1.1. serviciile medicale curative1.1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă - anamneză, examen clinic şi ...
Monitorul Oficial 476 din 30 Mai 2023 (M. Of. 476/2023)
DECIZIA nr. 15 din 31 ianuarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) teza întâi, precum şi ale art. 459 alin. (3) lit. e) şi alin. (5) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 476 din 30 mai 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 471 din 29 Mai 2023 (M. Of. 471/2023)
DECIZIA nr. 258 din 27 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în redactarea anterioară modificării prin art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi ale art. 9 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 471 din 29 mai 2023
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 397 din 09 Mai 2023 (M. Of. 397/2023)
DECIZIA nr. 667 din 15 decembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse în anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) "Funcţii publice de conducere" nr. crt. 3 şi în nota "Salariile de bază prevăzute la gradul I şi gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim" la Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 397 din 9 mai 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 339 din 21 Aprilie 2023 (M. Of. 339/2023)
DECIZIA nr. 592 din 24 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 339 din 21 aprilie 2023
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│gheorghe stan │- judecător ...
Monitorul Oficial 318 din 13 Aprilie 2023 (M. Of. 318/2023)
DECIZIA nr. 187 din 4 aprilie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 59 [cu referire la introducerea art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat] şi ale art. II pct. 59 [cu referire la introducerea art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 318 din 13 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...