Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 619 din 10 octombrie 2017
Monitorul Oficial 1049 din 30 Decembrie 2019 (M. Of. 1049/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 81 din 20 decembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1049 din 30 decembrie 2019
Având în vedere prevederile directivei ue 2018/410 a parlamentului european şi a consiliului din 14 martie 2018 de modificare a directivei 2003/87/ce în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon şi a sporirii investiţiilor în acest domeniu şi a deciziei (ue) 2015/1.814 (directiva eu ets) prin care statele membre pot utiliza o parte din veniturile obţinute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite statelor membre,luând în considerare faptul că, la acest moment, ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea guvernului, prin ministerul finanţelor publice, de a scoate la ...
Monitorul Oficial 1025 din 20 Decembrie 2019 (M. Of. 1025/2019)
DECIZIA nr. 632 din 15 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1025 din 20 decembrie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 894 bis din 06 Noiembrie 2019 (M. Of. 894 bis/2019)
STUDIU DE FUNDAMENTARE din 4 noiembrie 2019 pentru construirea şi operarea unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 894 bis din 6 noiembrie 2019
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 805 din 4 noiembrie 2019, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 894 din 6 noiembrie 2019.────────── (a se vedea imaginea asociată) cuprins1. informaţii generale privind obiectivul de investiţii1.1. denumirea obiectivului de investiţii1.2. descrierea generală a proiectului1.3. oportunitatea realizării proiectului1.4. propuneri de parteneri publici1.5. beneficiarul investiţiei1.6. durata estimată de realizare a proiectului2. situaţia existentă şi necesitatea realizării proiectului2.1. prezentarea contextului actual (legislaţie, coordonatori, parteneri şi beneficiari)2.2. analiza situaţiei existente şi identificarea deficitelor2.2.1. situaţia la nivel mondial2.2.2. situaţia în uniunea europeană2.2.3. situaţia în românia. obligaţiile neîndeplinite ale româniei2.2.4. concluzii operaţionale2.3. analiza cererii de bunuri şi servicii, ...
Monitorul Oficial 929 din 19 Noiembrie 2019 (M. Of. 929/2019)
DECIZIA nr. 619 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 929 din 19 noiembrie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 922 din 15 Noiembrie 2019 (M. Of. 922/2019)
DECIZIA nr. 414 din 26 iunie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea art. 30 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 922 din 15 noiembrie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 840 bis din 16 Octombrie 2019 (M. Of. 840 bis/2019)
ACT ADIŢIONAL nr. 7 din 20 septembrie 2019 la Contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 31 decembrie 2019 al Societăţii Comerciale Interregional Călători S.R.L. aprobat prin H.G. nr. 231/30.03.2016 EMITENT: Autoritatea pentru Reformă Feroviară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 840 bis din 16 octombrie 2019
──────────aprobat prin decizia nr. 699 din 1 octombrie 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 840 din 01 octombrie 2019.────────── (a se vedea imaginea asociată) ruic nr. 117/01.10.20191. preambulÎn conformitate cu prevederile:[v] ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 12 din 17 august 2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019 şi cu bugetul arf rectificat pentru anul 2019, aprobat de ordonatorul principal de credite, primit cu adresa direcţiei economice a ministerului transporturilor nr. 3988/34044/03.09.2019;[v] art. 2 alin. 1 lit. i şi art. 6 alin. 3 din o.u.g. nr. 62/2016 privind înfiinţarea autorităţii pentru reformă feroviară, aprobată cu ...
Monitorul Oficial 862 din 25 Octombrie 2019 (M. Of. 862/2019)
DECIZIA nr. 466 din 29 iulie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 862 din 25 octombrie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 831 din 14 Octombrie 2019 (M. Of. 831/2019)
DECIZIA nr. 136 din 7 martie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 831 din 14 octombrie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │-preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 830 din 11 Octombrie 2019 (M. Of. 830/2019)
DECIZIA nr. 379 din 28 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "ori altor asemenea interese ale ţării", cuprinsă în dispoziţiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, şi a sintagmei "în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a)-k)", cuprinsă în dispoziţiile art. 3 lit. l) din acelaşi act normativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 830 din 11 octombrie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 802 din 03 Octombrie 2019 (M. Of. 802/2019)
DECIZIA nr. 219 din 9 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 802 din 3 octombrie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...