Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 587 din 14 iulie 2020
Monitorul Oficial 164 din 28 Februarie 2020 (M. Of. 164/2020)
DECIZIA nr. 802 din 3 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 164 din 28 februarie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 154 din 26 Februarie 2020 (M. Of. 154/2020)
DECIZIA nr. 585 din 8 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 154 din 26 februarie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 89 din 06 Februarie 2020 (M. Of. 89/2020)
DECIZIA nr. 804 din 5 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2), art. 223, art. 226 alin. (1), art. 230 alin. (1) şi ale art. 242 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 89 din 6 februarie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 77 din 03 Februarie 2020 (M. Of. 77/2020)
DECIZIA nr. 61 din 9 decembrie 2019 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 77 din 3 februarie 2020
Dosar nr. 2.102/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a││voicheci ...
Monitorul Oficial 263 bis din 05 Aprilie 2019 (M. Of. 263 bis/2019)
STUDIU DE FUNDAMENTARE din 29 martie 2019 pentru autostrada Târgu Neamţ-Iaşi EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 263 bis din 5 aprilie 2019
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 177 din 29 martie 2019, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 263 din 5 aprilie 2019────────── (a se vedea imaginea asociată) cuprins1. informaţii generale privind obiectivul de investiţii1.1. denumirea obiectivului de investiţii1.2. descriere generală a proiectului1.2.1. generalităţi1.2.2. descriere generală a proiectului1.3. oportunitatea realizării proiectului1.4. propuneri de parteneri publici1.5. durata estimată de realizare a proiectului2. situaţia existentă şi necesitatea realizării proiectului2.1. prezentarea contextului actual2.2. gradul de motorizare la nivel naţional2.3. analiza situaţiei existente şi identificarea deficienţelor2.4. analiza cererii de bunuri şi servicii, inclusiv prognoze pe termen lung3. analiza traficului actual şi prognoza de perspectivă (lungimea şi tipul ...
Monitorul Oficial 802 din 03 Octombrie 2019 (M. Of. 802/2019)
NORMĂ nr. 22 din 19 septembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Normei nr. 11/2011 privind investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 22/2011 EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 802 din 3 octombrie 2019
Având în vedere prevederile art. 25 alin. (1), art. 28 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) şi ale art. 54 din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 79 alin. (4), art. 87 alin. (1) şi ale art. 90 alin. (1) şi alin. (2) lit. f) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi (2) şi ale art. 7 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului ...
Monitorul Oficial 779 din 25 Septembrie 2019 (M. Of. 779/2019)
ORDIN nr. 2.587 din 13 septembrie 2019 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor de economie socială de inserţie în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 779 din 25 septembrie 2019
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 8.651 din 16.07.2019,în conformitate cu prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin legea nr. 147/2018,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 273 bis din 10 Aprilie 2019 (M. Of. 273 bis/2019)
PLAN NAŢIONAL din 3 aprilie 2019 de acţiune în domeniul eficienţei energetice IV EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 10 aprilie 2019
────────── aprobat prin hotĂrÂrea nr. 203 din 3 aprilie 2019, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 10 aprilie 2019──────────al iv-lea pnaee a fost întocmit de un consultant independent contractat de ministerul energiei, pe baza informaţiilor publice, precum şi pe baza informaţiilor relevante privind consumul energetic, economii de energie, planuri de investiţii ş.a., furnizate în perioada august - noiembrie 2017 de către următoarele ministere/entităţi care implementează măsuri de eficienţă: ministerul dezvoltării regionale administraţiei publice şi fondurilor europene*1), ministerul economiei, ministerul transporturilor, ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, anre şi departamentul de eficienţă energetică din cadrul anre, precum şi ...
Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019
Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...
Monitorul Oficial 758 din 03 Septembrie 2018 (M. Of. 758/2018)
STUDIU DE FUNDAMENTARE din 29 august 2018 pentru autostrada Ploieşti-Braşov EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 758 din 3 septembrie 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 667 din 29 august 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 758 din 3 septembrie 2018.──────────cuprins1. informaţii generale privind obiectivul de investiţii1.1. denumirea obiectivului de investiţii1.2. descriere generală a proiectului1.3. oportunitatea realizării proiectului1.4. propuneri de parteneri publici1.5. beneficiarul investiţiei1.6. durata estimată de realizare a proiectului2. situaţia existentă şi necesitatea realizării proiectului2.1. prezentarea contextului actual2.2. analiza situaţiei existente şi identificarea deficienţelor2.3. analiza cererii de bunuri şi servicii, inclusiv prognoze pe termen lung3. analiza traficului actual şi prognoza de perspectivă (lungimea şi tipul drumurilor din zonele străbătute de autostradă, numărul de vehicule care tranzitează zona etc.) ...