Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 49 din 29 septembrie 1993
Monitorul Oficial 215 din 28 August 1997 (M. Of. 215/1997)
ARANJAMENT din 22 aprilie 1997 de credit stand-by EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 28 august 1997
RomÂnia:anexată la acesta se afla o scrisoare cu un memorandum, purtând data de 9 aprilie 1997, semnată de ministru de stat, ministrul finanţelor al româniei, şi de guvernatorul băncii naţionale a româniei, prin care se solicită şi se stabilesc:a) obiectivele, politicile şi măsurile pe care autorităţile din românia intenţionează să le adopte pe parcursul acestui aranjament stand-by; sib) înţelegerile dintre românia şi fondul monetar internaţional (denumit în continuare fond) cu privire la examinările ce vor fi efectuate asupra progresului înregistrat în realizarea obiectivelor programului şi în adoptarea politicilor şi măsurilor, de către autorităţile romane, pe parcursul acestui aranjament stand-by.pentru sprijinirea ...
Monitorul Oficial 249 din 15 Octombrie 1996 (M. Of. 249/1996)
NORME METODOLOGICE din 10 septembrie 1996 privind certificarea calitatii de protectie a prototipurilor sortimentelor de echipament individual de protectie si de lucru si avizarea introducerii lor in fabricatie EMITENT: MINISTERUL MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 15 octombrie 1996
In temeiul art. 47 alin. (1) lit. b) din legea protectiei muncii nr. 90/1996 , se emit prezentele norme metodologice. cap. 1 dispozitii generale art. 1 obiectul normei metodologice este de a stabili: a) procedurile de avizare si de certificare a calitatii de protectie a echipamentului individual de protectie si a echipamentului individual de lucru, precum si a materialelor si semifabricatelor destinate producerii lor; b) cerintele esentiale de securitate, cuprinse in anexa nr. 1, care trebuie indeplinite la proiectarea, realizarea, importul si ...
Monitorul Oficial 92 din 16 Mai 1997 (M. Of. 92/1997)
DECIZIE nr. 52 din 18 martie 1997 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330, art. 330^1 si art. 330^2 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 16 mai 1997
Ioan muraru - preşedinte viorel mihai ciobanu - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor victor dan zlatescu - judecãtor raul petrescu - procuror gabriela dragomirescu - ...
Monitorul Oficial 215 din 28 August 1997 (M. Of. 215/1997)
ORDONANTA nr. 30 din 25 august 1997 privind aprobarea Aranjamentului de credit stand-by si a Memorandumului privind politica economica a Guvernului Romaniei pe perioada 1997-1998, convenit cu Fondul Monetar International EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 28 august 1997
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din constituţia româniei, precum şi ale art. 1 lit. a) din legea nr. 134/1997 pentru abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei emite următoarea ordonanţă:art. 1se aproba aranjamentul stand-by, în valoare de 301,5 milioane dst, acordat româniei de fondul monetar internaţional la 22 aprilie 1997.art. 2echivalentul în lei al sumei de 301,5 milioane dst se acoperă de banca naţională a româniei şi se virează, pe măsura primirii tranşelor de credit, în contul fondului monetar internaţional deschis la banca naţională a româniei.art. 3rambursarea creditului prevăzut la art. 1, plata dobânzilor şi a ...
Monitorul Oficial 234 din 08 Septembrie 1997 (M. Of. 234/1997)
DECIZIE nr. 20 din 30 ianuarie 1997*) referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^2, ale art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 8 septembrie 1997
*) a se vedea şi decizia curţii constituţionale nr. 152 din 3 iunie 1997. florin bucur vasilescu - preşedinte costica bulai - judecãtor romul petru vonica - judecãtor maria bratu - magistrat-asistent completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din legea nr. 47/1992, constata urmãtoarele: curtea suprema de justiţie - ...
Monitorul Oficial 249 din 15 Octombrie 1996 (M. Of. 249/1996)
ORDIN Nr. 388 din 10 septembrie 1996 privind aprobarea normelor metodologice in aplicarea prevederilor Legii protectiei muncii nr. 90/1996 EMITENT: MINISTERUL MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 249 din 15 octombrie 1996
Ordin nr. 388 din 10 septembrie 1996 privind aprobarea normelor metodologice în aplicarea prevederilor legii protecţiei muncii nr. 90/1996 emitent: ministerul muncii Şi protecŢiei sociale publicat În: monitorul oficial nr. 249 din 15 octombrie 1996 ministru de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, numit în baza decretului nr. 223/1992 pentru numirea guvernului româniei, avînd în vedere: - legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; ...
Monitorul Oficial 40 din 12 Martie 1997 (M. Of. 40/1997)
DECIZIE nr. 131*) din 29 octombrie 1996 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 40 din 12 martie 1997
*) a se vedea şi decizia curţii constituţionale nr. 29 din 18 februarie 1997. viorel mihai ciobanu - preşedinte costica bulai - judecãtor lucian stangu - judecãtor georgeta panoviciu - magistrat-asistent completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din legea nr. 47/1992, constata urmãtoarele: prin încheierile din 8 martie 1996 (dosarul nr. 1.868/1995), 17 aprilie 1996 (dosarul nr. 3.292/1995), ...
Monitorul Oficial 321 din 03 Decembrie 1996 (M. Of. 321/1996)
DECIZIE nr. 111 din 29 octombrie 1996 pentru retragerea unor licente de emisie EMITENT: CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 3 decembrie 1996
În conformitate cu dispoziţiile art. 29 din legea audiovizualului nr. 48/1992,consiliul naţional al audiovizualului decide:art. 1având în vedere renunţarea la activitatea pentru care au primit licenţa, se retrag, la cerere, licenţele următoarelor societăţi comerciale:────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────nr. titularul licenţei nr. licenţei/data localitatea data anulăriicrt. (societatea comercială) eliberării────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. agapia - s.r.l. tv094/15 decembrie 1994 suceava 4 septembrie 19962. ridendo tv - s.r.l c1071/2 mai 1996 ...
Monitorul Oficial 111 din 04 Iunie 1997 (M. Of. 111/1997)
DECIZIE nr. 102*) din 30 septembrie 1996 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 4 iunie 1997
*) definitiva prin nerecurare. ioan deleanu - preşedinte costica bulai - judecãtor romul petru vonica - judecãtor valer-vasilie bica - magistrat-asistent completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din legea nr. 47/1992, constata urmãtoarele: prin încheierile din 4 iulie 1996 pronunţate în dosarele nr. 5.726/1996 şi nr. 5.727/1996, tribunalul municipiului bucureşti - secţia a iv-a civilã a sesizat curtea constituţionalã cu soluţionarea exceptiei de ...
Monitorul Oficial 232 bis din 26 Septembrie 1996 (M. Of. 232 bis/1996)
NORME METODOLOGICE din 9 septembrie 1996 privind conţinutul cadru al proiectelor - pe faze de proiectare -, al documentelor de licitaţie, al ofertelor şi al contractelor pentru execuţia investiţiilor*) EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 232 bis din 26 septembrie 1996
──────────*) aprobate de ordinul comun al ministerului finanţelor şi ministerului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului nr. 1743/69/n din 9 septembrie 1996──────────cuprinscapitolul iprevederi generale1. - pregĂtirea investiŢiilor de cĂtre persoana juridicĂ achizitoare (investitor) În vederea realizĂrii investiŢiei2. - proceduri de angajare a persoanei juridice achizitoare (investitor) În contractarea execuŢiei investiŢiilor.2.1. - contractarea execuŢiei investiŢiilor prin procedura licitaŢiei publice2.2. - contractarea execuŢiei investiŢiilor prin cererea de oferta de preŢ2.3. - contractarea execuŢiei investiŢiilor prin procedura achiziŢiei dintr-o singurĂ sursĂ (ÎncredinŢare directĂ)3. - participarea contractanŢilor (ofertanŢilor) la procedura de achiziŢie4. - adjudecarea contractului de execuŢie a investiŢiilor5. - contractarea execuŢiei investiŢiilor6. - decontarea ...