Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 314 din 9 iunie 2020
Monitorul Oficial 814 din 25 August 2021 (M. Of. 814/2021)
ORDIN nr. 1.599 din 18 august 2021 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 814 din 25 august 2021
Văzând referatul de aprobare nr. im 7.500 din 18.08.2021 al direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ...
Monitorul Oficial 777 din 11 August 2021 (M. Of. 777/2021)
DECIZIA nr. 292 din 6 mai 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 777 din 11 august 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 742 din 29 Iulie 2021 (M. Of. 742/2021)
ORDIN nr. 1.367 din 26 iulie 2021 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 742 din 29 iulie 2021
Văzând referatul de aprobare nr. im 6.176/2021 al direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului sănătăţii ...
Monitorul Oficial 697 bis din 14 Iulie 2021 (M. Of. 697 bis/2021)
ANEXĂ din 30 iunie 2021 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 697 bis din 14 iulie 2021
──────────conţinută de ordinul nr. 1.098/647/2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 697 din 14 iulie 2021.──────────1. la anexa nr. 1, după poziţia 269 se introduc trei noi poziţii, poziţiile 270-272, cu următorul cuprins:"┌───┬────────┬─────────────────────────┐│nr.│cod │denumire ││ │protocol│ │├───┼────────┼─────────────────────────┤│ │ │pancreatinum ...
Monitorul Oficial 707 din 16 Iulie 2021 (M. Of. 707/2021)
DECIZIA nr. 37 din 7 iunie 2021 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Publicarea de anunţuri fictive online care a avut drept consecinţă producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fraudă informatică, prevăzute de art. 249 din Codul penal (în modalitatea alternativă a «introducerii de date informatice»), sau ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (2) din Codul penal (în modalitatea alternativă «prin alte mijloace frauduloase»)?" EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 707 din 16 iulie 2021
Dosar nr. 769/1/2021 ┌──────────┬───────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│ioana │- judecător la secţia ││alina ilie│penală │├──────────┼───────────────────────────┤│rodica │- judecător la ...
Monitorul Oficial 686 din 12 Iulie 2021 (M. Of. 686/2021)
DECIZIA nr. 36 din 25 mai 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală şi art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 686 din 12 iulie 2021
Dosar nr. 797/1/2021┌──────────┬───────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│ioana │- judecător la secţia ││alina ilie│penală │├──────────┼───────────────────────────┤│rodica │- judecător la secţia ...
Monitorul Oficial 642 bis din 30 Iunie 2021 (M. Of. 642 bis/2021)
NORME METODOLOGICE din 29 iunie 2021 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementrează condiţiile acordării asistenţei medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021- 2022 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 642 bis din 30 iunie 2021
──────────aprobate prin ordinul 1.068/627/2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 645 din 30 iunie 2021.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală;1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic;1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei;1.4. consultaţiile de planificare familială;1.5. servicii de prevenţie;1.6. activităţi de suport.1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă ...
Monitorul Oficial 662 din 05 Iulie 2021 (M. Of. 662/2021)
DECIZIA nr. 301 din 11 mai 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi ale art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 662 din 5 iulie 2021
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 629 din 25 Iunie 2021 (M. Of. 629/2021)
DECIZIA nr. 35 din 25 mai 2021 referitoare la interpretarea art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală din Codul de procedură penală EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 629 din 25 iunie 2021
Dosar nr. 764/1/2021┌──────────┬───────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│ioana │- judecător la secţia ││alina ilie│penală │├──────────┼───────────────────────────┤│rodica │- judecător la secţia ...
Monitorul Oficial 617 din 23 Iunie 2021 (M. Of. 617/2021)
DECIZIA nr. 25 din 12 aprilie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 670 alin. (1) şi (6) din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 617 din 23 iunie 2021
Dosar nr. 179/1/2021 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...