Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 307 din 9 iunie 2020
Monitorul Oficial 386 din 14 Aprilie 2021 (M. Of. 386/2021)
RAPORT nr. 6.733 din 22 martie 2021 privind activitatea desfăşurată de către Departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale în anul 2020 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 386 din 14 aprilie 2021
Cap. iintroduceremăsurile adoptate de dcfppce în contextul crizei generate de covid-19anul 2020 a fost unul atipic şi complicat pentru fiecare dintre noi, iar departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale (denumit în continuare departamentul sau dcfppce), ca toate structurile din cadrul autorităţii electorale permanente (aep), a fost nevoit să se adapteze noii realităţi alături de întreaga societate. fie că vorbim de modificarea calendarului anual de activitate, fie că ne referim la schimbarea paradigmei de interacţiune cu formaţiunile politice, departamentul a reuşit să îşi păstreze obiectivele specifice şi să îşi îndeplinească mandatul primit prin lege.În fapt, toată ...
Monitorul Oficial 254 din 12 Martie 2021 (M. Of. 254/2021)
DECIZIA nr. 57 din 26 ianuarie 2021 asupra sesizărilor de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 31/2020 pentru acordarea încrederii Guvernului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 254 din 12 martie 2021
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 203 bis din 01 Martie 2021 (M. Of. 203 bis/2021)
ANEXE din 1 martie 2021 privind formularul-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 203 bis din 1 martie 2021
──────────aprobate prin ordinul nr. 46 din 1 martie 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 203 din 1 martie 2021.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...
Monitorul Oficial 220 din 04 Martie 2021 (M. Of. 220/2021)
DECIZIA nr. 18 din 14 ianuarie 2021 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 71/2020 pentru alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 220 din 4 martie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 203 din 01 Martie 2021 (M. Of. 203/2021)
ORDIN nr. 45 din 1 martie 2021 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) şi art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2021 pentru aprobarea schemelor de plăţi şi a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 şi 2022 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 203 din 1 martie 2021
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale politici agricole, al direcţiei generale afaceri europene şi relaţii internaţionale şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură nr. 251.754 din 1.03.2021,având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2020/2.220 al parlamentului european şi al consiliului din 23 decembrie 2020 de stabilire a anumitor dispoziţii tranzitorii privind sprijinul acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi din fondul european de garantare agricolă (fega) în anii 2021 şi 2022 şi de modificare a regulamentelor (ue) nr. 1.305/2013, (ue) nr. 1.306/2013 şi (ue) nr. 1.307/2013 în ceea ce priveşte resursele şi aplicarea regulamentelor respective ...
Monitorul Oficial 119 din 04 Februarie 2021 (M. Of. 119/2021)
DECIZIA nr. 666 din 29 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 119 din 4 februarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 115 din 03 Februarie 2021 (M. Of. 115/2021)
DECIZIA nr. 626 din 22 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 115 din 3 februarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 95 din 28 Ianuarie 2021 (M. Of. 95/2021)
DECIZIA nr. 754 din 22 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (4) şi ale art. 25 alin. (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 95 din 28 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 74 din 25 Ianuarie 2021 (M. Of. 74/2021)
DECIZIA nr. 480 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 74 din 25 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 75 din 25 Ianuarie 2021 (M. Of. 75/2021)
DECIZIA nr. 72 din 9 noiembrie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 75 din 25 ianuarie 2021
Dosar nr. 2.372/1/2020 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│marian budă │- preşedintele ...