Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 305 din 18 iunie 2024
Monitorul Oficial 1252 bis din 12 Decembrie 2024 (M. Of. 1252 bis/2024)
PROCEDURĂ din 11 octombrie 2024 privind activitatea de supraveghere şi control desfăşurată de personalul cu atribuţii de control din cadrul aparatului propriu al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al structurilor subordonate EMITENT: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1252 bis din 12 decembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.601 din 11 octombrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1252 din 12 decembrie 2024.──────────1. scopul Şi domeniul de aplicareprocedura stabileşte regulile generale şi modul de operare pentru verificarea respectării conformităţii produselor/serviciilor, a cadrului legal din domeniul protecţiei consumatorilor de către persoanele fizice şi juridice, aşa cum sunt definite în legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor.procedura stabileşte reguli pentru verificarea respectării de către persoane fizice şi juridice a conformităţii caracteristicilor calitative, tehnice şi de securitate ale produselor şi serviciilor, a actelor normative din domeniul protecţiei consumatorilor, cu cele prescrise/declarate şi/sau cu alte acte ...
Monitorul Oficial 3 din 03 Ianuarie 2025 (M. Of. 3/2025)
DECIZIA nr. 362 din 11 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 1290 din 19 Decembrie 2024 (M. Of. 1290/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 149 din 12 decembrie 2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente politicii agricole comune EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1290 din 19 decembrie 2024
Având în vedere faptul că, în prezent, ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, denumit în continuare madr, în calitate de autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală şi pentru planul strategic pac 2023-2027, gestionează alocarea financiară din bugetul uniunii europene, pusă la dispoziţia româniei pentru implementarea politicii agricole comune (pac), prin fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi fondul european de garantare agricolă (fega),întrucât este în sarcina statelor membre să adopte toate actele cu putere de lege şi administrative specifice aplicării regulamentelor europene şi protejării intereselor financiare ale uniunii europene, este necesară stabilirea cadrului naţional general de gestionare ...
Monitorul Oficial 1224 din 05 Decembrie 2024 (M. Of. 1224/2024)
DECIZIA nr. 310 din 18 iunie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (12) cu referire la art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1224 din 5 decembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina ...
Monitorul Oficial 1188 bis din 29 Noiembrie 2024 (M. Of. 1188 bis/2024)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 21 noiembrie 2024 de supraveghere a pieţei 2024-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1188 bis din 29 noiembrie 2024
──────────aprobată prin hotĂrÂrea guvernului nr. 1.471 din 21 noiembrie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1188 din 29 noiembrie 2024.──────────listă abrevieri┌───────┬──────────────────────────────┐│acronim│descriere │├───────┼──────────────────────────────┤│aacr │autoritatea aeronautică română│├───────┼──────────────────────────────┤│adco │grupuri de cooperare ││ │administrativă │├───────┼──────────────────────────────┤│adco │grupul de cooperare ...
Monitorul Oficial 1156 din 19 Noiembrie 2024 (M. Of. 1156/2024)
DECIZIA nr. 315 din 18 iunie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1156 din 19 noiembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina ...
Monitorul Oficial 1149 din 18 Noiembrie 2024 (M. Of. 1149/2024)
HOTĂRÂRE nr. 1.407 din 14 noiembrie 2024 pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii "D4eID - Digitalizare pentru promovarea cărţii de identitate electronice" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1149 din 18 noiembrie 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „d4eid - digitalizare pentru promovarea cărţii de identitate electronice“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea proiectului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta 7 - transformare digitală, investiţia 8 - cartea de identitate electronică şi ...
Monitorul Oficial 1109 bis din 06 Noiembrie 2024 (M. Of. 1109 bis/2024)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 30 octombrie 2024 pentru susţinerea părinţilor 2024-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1109 bis din 6 noiembrie 2024
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.353 din 30 octombrie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1109 din 6 noiembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) ministerul educaŢieicuprinsintroducereglosar de termenicapitolul i - viziune şi misiunecapitolul ii - priorităţi, politici publice şi cadru legal existentsecţiunea ii.l - documente strategice internaţionalesecţiunea ii.2 - documente strategice naţionalecapitolul iii - analiza contextului şi definirea problemelorsecţiunea iii.l - experienţe europenesecţiunea iii.2 - experienţe naţionalesecţiunea iii.3 - evidenţe şi grupuri ţintăcapitolul iv - obiectiv general şi obiective specificecapitolul v - direcţii de acţiunecapitolul vi - rezultate aşteptatecapitolul vii - indicatoricapitolul viii - proceduri de monitorizare ...
Monitorul Oficial 1030 din 15 Octombrie 2024 (M. Of. 1030/2024)
DECIZIA nr. 305 din 18 iunie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "pot depune note scrise" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1030 din 15 octombrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina ...
Monitorul Oficial 939 din 18 Septembrie 2024 (M. Of. 939/2024)
ORDIN nr. 355 din 12 septembrie 2024 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 393/2023 privind aprobarea Sistemului de sancţiuni administrative pentru condiţionalitate începând cu anul de cerere 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 939 din 18 septembrie 2024
Având în vedere referatul de aprobare nr. 31.634 din 9.09.2024 al direcţiei intervenţii iacs - sector vegetal şi condiţionalitate din cadrul agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură (apia),ţinând seama de prevederile:- regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice pac) şi finanţate de fondul european de garantare agricolă (fega) şi de fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentelor (ue) nr. 1.305/2013 şi (ue) nr. ...