Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 194 din 23 martie 2017

‹‹ Pagina 23 din 36

Monitorul Oficial 171 din 04 Martie 2019 (M. Of. 171/2019)

 PROIECT DE LEGE nr. 80 din 13 februarie 2019 privind modificarea articolului 5 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 171 din 4 martie 2019

Expunere de motiveconstituţia româniei statuează faptul că parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, iar alegerea camerelor parlamentului - camera deputaţilor şi senatul - se face prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.În ceea ce priveşte numărul deputaţilor şi al senatorilor, acesta se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării.la data de 22 octombrie 2009, preşedintele româniei a emis decretul pentru organizarea unui referendum naţional prin care a chemat poporul român să îşi exprime voinţa cu privire la două probleme de interes naţional - trecerea la un parlament unicameral şi reducerea numărului de ...

Monitorul Oficial 125 din 18 Februarie 2019 (M. Of. 125/2019)

 DECIZIA nr. 3 din 14 ianuarie 2019 cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "instanţa de judecată poate lua act de acordul de mediere, prin care părţile s-au înţeles cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului, conform art. 64 alin. (2) şi art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare?" EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 125 din 18 februarie 2019

Dosar nr. 2.713/1/2018 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││iulia cristina│curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│eugenia │- ...

Monitorul Oficial 97 din 07 Februarie 2019 (M. Of. 97/2019)

 DECIZIA nr. 650 din 25 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 5 alin. (1^1)-(1^4)], pct. 4 [cu referire la art. 17 lit. a)], pct. 5 [cu referire la art. 35 alin. (1) fraza a doua], pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b), c) şi e)], pct. 10 [cu referire la art. 64 alin. (1)], pct. 11 [cu referire la abrogarea art. 64 alin. (6)], pct. 13 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)], pct. 14 [cu referire la art. 75 alin. (2) lit. d)], pct. 15 [cu referire la art. 75 alin. (3)], pct. 17 [cu referire la abrogarea art. 91 alin. (1) lit. c)], pct. 20 [cu referire la art. 96 alin. (4)], pct. 21 [cu referire la art. 100], pct. 22 [cu referire la art. 112^1 alin. (1) şi (2)], pct. 23 [cu referire la art. 112^1 alin. (2^1)], pct. 24 [cu referire la art. 112^1 alin. (3)], pct. 26 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) şi c)], pct. 27 [cu referire la art. 155 alin. (2) şi (3)], art. I pct. 28 [cu referire la art. 159^1], pct. 29 [cu referire la art. 173 alin. (2)-(5)], pct. 30 [cu referire la abrogarea art. 175 alin. (2)], pct. 31 [cu referire la art. 177 alin. (1) lit. b) şi c)], pct. 32 [cu referire la art. 187^1], pct. 33 [cu referire la art. 189 alin. (1) lit. i)], pct. 38 [cu referire la art. 257 alin. (4)], pct. 39 [cu referire la art. 269 alin. (3)], pct. 40 [cu referire la art. 269 alin. (4)-(6)], pct. 41 [cu referire la art. 273 alin. (4)], pct. 42 [cu referire la art. 277 alin. (1)-(3)], pct. 43 [cu referire la art. 277 alin. (3^1) şi (3^2)], pct. 46 [cu referire la art. 290 alin. (3)], pct. 47 [cu referire la art. 291 alin. (1)], pct. 49 [cu referire la art. 295 alin. (3)], pct. 50 [cu referire la art. 297 alin. (1)], pct. 51 [cu referire la art. 297 alin. (3)], pct. 52 [cu referire la abrogarea art. 298], pct. 53 [cu referire la art. 308 alin. (3) şi (4)], pct. 54 [cu referire la art. 309] şi pct. 62 [cu referire la art. 367 alin. (6)], art. II [cu referire la sintagma „probe certe“] şi art. III din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 97 din 7 februarie 2019

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...

Monitorul Oficial 96 din 06 Februarie 2019 (M. Of. 96/2019)

 DECIZIA nr. 858 din 18 decembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 96 din 6 februarie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...

Monitorul Oficial 72 din 30 Ianuarie 2019 (M. Of. 72/2019)

 DECIZIA nr. 68 din 15 octombrie 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 142/1998 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 30 ianuarie 2019

Dosar nr. 1.747/1/2018 ┌────────────┬─────────────────────────┐│gabriela │- vicepreşedintele ││elena │Înaltei curţi de casaţie ││bogasiu │şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│simona lala │- pentru preşedintele ││cristescu │delegat al secţiei i ││ │civile ...

Monitorul Oficial 68 din 28 Ianuarie 2019 (M. Of. 68/2019)

 DECIZIA nr. 629 din 9 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 68 din 28 ianuarie 2019

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...

Monitorul Oficial 1116 din 29 Decembrie 2018 (M. Of. 1116/2018)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1116 din 29 decembrie 2018

Având în vedere obiectivul asumat prin programul de guvernare de realizare a unei creşteri economice inteligente, sustenabile şi inclusive bazată pe o forţă de muncă calificată şi retribuită conform calificării, ţinând cont că dezvoltarea economică nu este la acelaşi nivel în toate judeţele, decalajele între judeţe fiind în continuare semnificative, ceea ce necesită o realocare a fondurilor publice disponibile către judeţe şi localităţi cu potenţial financiar mai redus,având în vedere potenţialul turistic semnificativ al româniei, atât în scop recreativ, cât şi balnear, luând în considerare prevederile programului de guvernare cu privire la dezvoltarea activităţii şi capacităţii unităţilor turistice cu scopul ...

Monitorul Oficial 1021 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1021/2018)

 DECIZIA nr. 685 din 7 noiembrie 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1021 din 29 noiembrie 2018

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...

Monitorul Oficial 1020 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1020/2018)

 DECIZIA nr. 633 din 12 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1020 din 29 noiembrie 2018

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├───────────────┼──────────────────────┤│mona-maria │- judecător ...

Monitorul Oficial 842 din 03 Octombrie 2018 (M. Of. 842/2018)

 DECIZIA nr. 534 din 18 iulie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 842 din 3 octombrie 2018

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...

‹‹ Pagina 23 din 36
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016