Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
cuantumul total din 7 aprilie 2008
Monitorul Oficial 736 bis din 09 Septembrie 2019 (M. Of. 736 bis/2019)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 28 august 2019 prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 736 bis din 9 septembrie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.296 din 28 august 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 736 din 9 septembrie 2019.────────── procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii1. obiectivul programuluiobiectivul principal al schemei de minimis prevăzută în cadrul programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, denumit în continuare program, îl constituie stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate de către femei, promovarea unui sistem de informare şi instruire care să faciliteze mobilitatea femeilor pe ...
Monitorul Oficial 773 din 24 Septembrie 2019 (M. Of. 773/2019)
DECIZIA nr. 22 din 20 mai 2019 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 773 din 24 septembrie 2019
Dosar nr. 129/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile -preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│elena carmen │- judecător la secţia i ││popoiag │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│mihaela │- judecător la secţia i ││tăbârcă │civilă ...
Monitorul Oficial 770 din 23 Septembrie 2019 (M. Of. 770/2019)
NORME METODOLOGICE din 12 septembrie 2019 pentru aplicarea de către Ministerul Fondurilor Europene a prevederilor art. 25 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, pentru proiectele finanţate în cadrul schemelor de ajutor de minimis din fonduri structurale europene în cadrul Programului operaţional Capital uman EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 770 din 23 septembrie 2019
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.629 din 12 septembrie 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 770 din 23 septembrie 2019.──────────art. 1În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, ministerul fondurilor europene sau organismul intermediar regional, în calitate de furnizor de ajutor de minimis, dispune măsuri în legătură cu modul de utilizare a ajutoarelor de minimis finanţate în cadrul programului operaţional ...
Monitorul Oficial 762 din 19 Septembrie 2019 (M. Of. 762/2019)
ORDIN nr. 107 din 5 septembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 57/2010 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 762 din 19 septembrie 2019
Văzând referatul de aprobare nr. 501 din 21.03.2019, întocmit de direcţia siguranţa alimentelor de origine animală din cadrul direcţiei generale siguranţa alimentelor,în temeiul regulamentului (ce) nr. 178/2002 al parlamentului european şi al consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a autorităţii europene pentru siguranţa alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul regulamentului (ce) nr. 852/2004 al parlamentului european şi al consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul regulamentului (ce) nr. 853/2004 ...
Monitorul Oficial 740 din 10 Septembrie 2019 (M. Of. 740/2019)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 2 septembrie 2019 privind "Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în oraşe/municipii cu o populaţie de peste 20.000 locuitori" EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 740 din 10 septembrie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.581 din 2 septembrie 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 740 din 10 septembrie 2019.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis, denumită „implementarea strategiilor de dezvoltare locală în oraşe/municipii cu o populaţie de peste 20.000 locuitori“, aferentă programului operaţional capital uman 2014-2020 (pocu 2014-2020), axa prioritară 5 „dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii“, obiectivul specific 5.1 „reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate (romă şi nonromă) din oraşe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populaţie aparţinând ...
Monitorul Oficial 738 din 10 Septembrie 2019 (M. Of. 738/2019)
HOTĂRÂRE nr. 6 din 27 august 2019 privind susţinerea examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent - sesiunea noiembrie 2019 EMITENT: Camera Consultanţilor Fiscali PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 738 din 10 septembrie 2019
În baza prevederilor regulamentului pentru organizarea examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent, aprobat prin hotărârea consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali nr. 7/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 11 lit. a^1) din ordonanţa guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul superior al camerei consultanţilor fiscali, întrunit în şedinţa din 27 august 2019, h o t ă r ă ş t e:art. 1(1) examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent - ...
Monitorul Oficial 733 din 06 Septembrie 2019 (M. Of. 733/2019)
REGULAMENTUL nr. 16 din 27 noiembrie 2014 (*republicat*) privind veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 733 din 6 septembrie 2019
*) republicat în temeiul art. iii din regulamentul autorităţii de supraveghere financiară nr. 7/2019 pentru modificarea şi completarea regulamentului autorităţii de supraveghere financiară nr. 16/2014 privind veniturile autorităţii de supraveghere financiară, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 2 iulie 2019, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul autorităţii de supraveghere financiară nr. 16/2014 privind veniturile autorităţii de supraveghere financiară a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 899 din 11 decembrie 2014 şi a mai fost modificat şi completat prin:- regulamentul autorităţii de supraveghere financiară nr. 13/2015 pentru modificarea regulamentului autorităţii de supraveghere financiară nr. 16/2014 privind veniturile ...
Monitorul Oficial 724 din 03 Septembrie 2019 (M. Of. 724/2019)
STATUT din 29 septembrie 2007 (*republicat*) privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă EMITENT: Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 724 din 3 septembrie 2019
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 3 din 29 septembrie 2007, republicată, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 724 din 3 septembrie 2019.──────────cap. idispoziţii generale, obiective şi atribuţiiart. 1uniunea naţională a practicienilor în insolvenţă din românia (unpir), denumită în continuare uniune, este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare o.u.g. art. 2(1) uniunea are patrimoniu propriu, autonomie de decizie şi funcţională şi competenţă ...
Monitorul Oficial 631 bis din 30 Iulie 2019 (M. Of. 631 bis/2019)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 22 iulie 2019 prevăzută în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 631 bis din 30 iulie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.212 din 22 iulie 2019, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 631 din 30 iulie 2019.──────────1. obiectivul schemei de minimis1.1. programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 589 din 18 Iulie 2019 (M. Of. 589/2019)
LEGE nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 589 din 18 iulie 2019
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1sistemul naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismuluiart. 1(1) prezenta lege instituie cadrul naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, care include, fără a se limita la acestea, următoarele categorii de autorităţi şi instituţii:a) organele de urmărire penală;b) autorităţi şi instituţii publice cu atribuţii de reglementare, informare şi control în domeniu, precum unitatea de informaţii financiare a româniei, autorităţi cu atribuţii de control financiar/fiscal sau autorităţi cu atribuţii de control fiscal, autoritatea vamală;c) organe de stat specializate în activitatea de ...