Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
cuantumul total din 6 mai 2010
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 656 bis din 27 Iulie 2018 (M. Of. 656 bis/2018)
NORME din 19 iulie 2018 privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar, altul decât cel statutar, şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 656 bis din 27 iulie 2018
──────────aprobate prin hotărârea nr. 60 din 19 iulie 2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 656 din 27 iulie 2018────────── cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme stabilesc condiţiile şi procedurile de efectuare a revizuirilor pentru asigurarea calităţii auditului financiar, altul decât cel statutar, şi a altor activităţi de către camera auditorilor financiari din românia ("camera" sau "cafr"), reglementând organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurare a calităţii activităţii de audit financiar, altul decât cel statutar, şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, membri ai cafr.art. 2(1) toţi auditorii financiari, membri ai camerei, fac obiectul unui ...
Monitorul Oficial 605 bis din 16 Iulie 2018 (M. Of. 605 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 2 iulie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 bis din 16 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 978/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 605 din 16 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 660 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 660/2018)
LEGE nr. 196 din 20 iulie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 660 din 30 iulie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generale, definiţiiart. 1(1) prezenta lege reglementează aspectele juridice, economice şi tehnice cu privire la:a) înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari din cadrul condominiilor formate din cel puţin 3 unităţi de proprietate imobiliară;b) administrarea, întreţinerea şi folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii care au în structura lor locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, aflate în proprietatea a cel puţin 3 persoane fizice sau juridice, fiecare proprietar având o proprietate individuală şi o cotă-parte indiviză din proprietatea comună.(2) prezenta lege se aplică proprietarilor, chiriaşilor, asociaţiilor de proprietari ...
Monitorul Oficial 627 din 19 Iulie 2018 (M. Of. 627/2018)
DECIZIA nr. 209 din 17 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 627 din 19 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 571 bis din 06 Iulie 2018 (M. Of. 571 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 26 iunie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 571 bis din 6 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 955/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 571 din 6 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul naţional multianual de microindustrializare, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 603 din 16 Iulie 2018 (M. Of. 603/2018)
DECIZIA nr. 40 din 4 iunie 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 603 din 16 iulie 2018
Dosar nr. 514/1/2018 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat ││curelea │al secţiei i civile │├─────────────┼────────────────────────┤│rodica dorin │- pentru preşedintele ││ ...
Monitorul Oficial 580 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 580/2018)
DECIZIA nr. 199 din 3 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 580 din 9 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 579 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 579/2018)
PROCEDURĂ din 27 iunie 2018 de transmitere de către casele teritoriale de pensii către organele fiscale centrale a titlurilor executorii prin care sunt individualizate debite reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, conform prevederilor art. 181 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 579 din 9 iulie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.424/1.723/2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 579 din 9 iulie 2018.──────────art. 1obiectul prezentei proceduri îl constituie transmiterea de către casele teritoriale de pensii către organul fiscal central a titlurilor executorii în care sunt individualizate creanţele reprezentând sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale care nu pot fi recuperate în termenul general de prescripţie de 3 ani, conform prevederilor art. 181 alin. (3) din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:a) titlurile executorii, în original, în care sunt individualizate creanţele ...