Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
cuantum total din 24 martie 2022
Monitorul Oficial 363 din 12 Aprilie 2022 (M. Of. 363/2022)
LEGE nr. 81 din 11 aprilie 2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 363 din 12 aprilie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1obiect şi domeniu de aplicare(1) prezenta lege reglementează relaţiile comerciale dintre furnizori şi cumpărători în cadrul lanţului de aprovizionare, cu privire la practicile comerciale neloiale săvârşite în legătură cu vânzarea de produse agricole şi/sau alimentare, după cum urmează:a) vânzările când sunt realizate pe teritoriul româniei, precum şi cele realizate în afara teritoriului ţării, atunci când produc efecte pe teritoriul româniei;b) serviciile prestate de cumpărător furnizorului, în măsura în care acestea vizează practicile comerciale neloiale prevăzute la art. 3 şi 4;c) nu se aplică acordurilor dintre furnizori şi consumatori. (2) prezenta lege se aplică ...
Monitorul Oficial 358 din 11 Aprilie 2022 (M. Of. 358/2022)
NORME METODOLOGICE din 31 martie 2022 proprii privind recuperarea ajutorului de minimis din domeniul programelor de promovare a exportului la nivelul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului EMITENT: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 358 din 11 aprilie 2022
──────────aprobate prin ordinul nr. 707 din 31 martie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 358 din 11 aprilie 2022.──────────cap. irecuperarea ajutoarelor de minimis dispusă de ministerul antreprenoriatului şi turismuluiart. 1(1) ministerul antreprenoriatului şi turismului (denumit în continuare „mat“), prin structurile din aparatul propriu, monitorizează schemele de ajutor de minimis pe care le administrează. (2) procesul de monitorizare prevăzut la alin. (1) se realizează prin controalele delegaţilor oficiali la faţa locului, prin solicitări de documente justificative de la operatorii economici beneficiari de către structura responsabilă cu implementarea schemelor de ajutor de minimis sau prin sesizările autorităţilor ...
Monitorul Oficial 352 din 08 Aprilie 2022 (M. Of. 352/2022)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 6 aprilie 2022 asociate Programului RURAL INVEST EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 352 din 8 aprilie 2022
──────────aptobată prin ordinul nr. 933/79/2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 352 din 8 aprilie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) obiectivul prezentei scheme de ajutor de stat îl reprezintă susţinerea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi industriei alimentare, precum şi a întreprinderilor din alte domenii decât cele de mai sus, care îşi localizează producţia în mediul rural şi urban mic, în contextul crizei economice generate de pandemia de covid-19 în cadrul programului rural invest, denumit în continuare program, aprobat prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 24/2022 privind aprobarea şi finanţarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru ...
Monitorul Oficial 347 din 08 Aprilie 2022 (M. Of. 347/2022)
DECIZIA nr. 3 din 7 februarie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 347 din 8 aprilie 2022
Dosar nr. 2.972/1/2021 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│valentina │- ...
Monitorul Oficial 342 din 07 Aprilie 2022 (M. Of. 342/2022)
CUANTUM TOTAL din 7 aprilie 2022 publicat în temeiul Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale EMITENT: Partide Politice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 342 din 7 aprilie 2022
Situaţia cuantumului total al cotizaţiilor primite în anul 2021denumirea partidului politic: comunitatea ruşilor lipoveni din româniasediul partidului politic: bucureşti, str. dr. raţiu nr. 10, sectorul 1, 010916 ┌────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┐│ │ │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul ││ │organizaţia/│total al │total al │total al ...
Monitorul Oficial 325 din 01 Aprilie 2022 (M. Of. 325/2022)
DECIZIA nr. 867 din 14 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "pretenţiile părţii civile", cuprinsă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 325 din 1 aprilie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 315 din 31 Martie 2022 (M. Of. 315/2022)
HOTĂRÂRE nr. 391 din 23 martie 2022 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Amenajare intersecţie cu sens giratoriu între DN 7 şi DN 71 la Bâldana" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 315 din 31 martie 2022
Având în vedere ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 413/2021*) pentru aprobarea indicatorilor tehnicoeconomici aferenţi obiectivului de investiţii „amenajare intersecţie cu sens giratoriu între dn 7 şi dn 71 la bâldana“, judeţul dâmboviţa,*) ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 413/2021 nu a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i.în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică ...
Monitorul Oficial 316 din 31 Martie 2022 (M. Of. 316/2022)
CUANTUM TOTAL din 31 martie 2022 publicat în temeiul Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale EMITENT: Partide Politice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 316 din 31 martie 2022
Situaţia cuantumului total al cotizaţiilor primite în anul 2021denumirea partidului politic: uniunea democrată turcă din românia (u.d.t.r.)sediul partidului politic: constanţa, str. crişanei nr. 44 ┌────┬───────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┐│ │ │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul ││ │organizaţia│total al │total al │total al │total al ...
Monitorul Oficial 306 din 30 Martie 2022 (M. Of. 306/2022)
HOTĂRÂRE nr. 345 din 16 martie 2022 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Varianta de ocolire Galaţi" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 306 din 30 martie 2022
Având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 726/2019 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „varianta de ocolire galaţi“, judeţul galaţi,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 5 alin. (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „varianta de ocolire galaţi“, prevăzut în anexa nr. 1*) la prezenta hotărâre, conform variantei finale a studiului de fezabilitate.*) anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice ...
Monitorul Oficial 297 din 28 Martie 2022 (M. Of. 297/2022)
HOTĂRÂRE nr. 346 din 16 martie 2022 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Varianta ocolitoare a oraşului Aleşd" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 297 din 28 martie 2022
Având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 94/2022 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „varianta ocolitoare a oraşului aleşd“, judeţul bihor,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „varianta ocolitoare a oraşului aleşd“, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, potrivit planului de amplasament/hărţii topografice, prevăzut în anexa nr. 1*) la prezenta hotărâre.*) anexa ...