Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
conventie din 21 mai 1969
Monitorul Oficial 748 din 03 Decembrie 2013 (M. Of. 748/2013)
CONVENTIE din 4 octombrie 2010 cu privire la construirea si exploatarea unui Centru de cercetare in domeniul antiprotonilor si al ionilor in Europa EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 3 decembrie 2013
Guvernelerepublicii austria,republicii populare chineze,republicii finlanda,republicii franceze,republicii federale germania,republicii elene,republicii india,republicii italia,republicii polonia,româniei,federaţiei ruse,republicii slovacia,republicii slovenia,regatului spaniei,regatului suediei,regatului unit al marii britanii şi irlandei de nord,denumite în continuare părţi contractante,în dorinţa de a consolida şi mai mult poziţia europei şi a statelor părţilor contractante în cercetarea mondială şi de a intensifica cooperarea ştiinţifică dincolo de frontierele de domenii şi naţionale,recunoscând că un sistem de accelerare unic în lume şi novator din punct de vedere tehnic va fi de mare importanţă în viitor în multe domenii diferite, pentru a efectua cercetări avansate în ştiinţele care au ca obiect structura fundamentală a materiei ...
Monitorul Oficial 325 din 15 Mai 2009 (M. Of. 325/2009)
CONVENTIA nr. 102 din 28 iunie 1952*) privind normele minime de securitate sociala EMITENT: ORGANIZATIA INTERNATIONALA A MUNCII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 325 din 15 mai 2009
--------- *) traducere. conferinţa generalã a organizaţiei internaţionale a muncii, convocatã la geneva de cãtre consiliul de administraţie al biroului internaţional al muncii şi reunitã la 4 iunie 1952 în a treizeci şi cincea sesiune, dupã ce a hotãrât adoptarea anumitor propuneri cu privire la normele minime de securitate socialã, chestiune inclusã la pct. 5 al ordinii de zi a sesiunii, dupã ce a hotãrât ca aceste propuneri sã ia forma unei convenţii internaţionale, a adoptat astãzi, 28 iunie 1952, prezenta convenţie, ...
Monitorul Oficial 634 din 24 Iulie 2006 (M. Of. 634/2006)
CONVENTIE din 19 noiembrie 1976 privind limitarea raspunderii pentru creante maritime*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 24 iulie 2006
_____________ *) traducere. intratã în vigoare la 1 decembrie 1986 statele pãrţi la prezenta convenţie, recunoscând avantajul determinãrii prin acord a anumitor reguli uniforme privitoare la limitarea rãspunderii pentru creanţe maritime, au decis sã încheie în acest scop o convenţie şi au convenit la aceasta dupã cum urmeazã: cap. i dreptul la limitare art. 1 persoanele îndreptãţite la limitarea rãspunderii 1. proprietarii de nave şi salvatorii, aşa cum sunt definiţi ...
Monitorul Oficial 342 din 17 Aprilie 2006 (M. Of. 342/2006)
PROTOCOL din 8 noiembrie 2005 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Federatiei Ruse privind inventarierea intelegerilor bilaterale incheiate intre Romania si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 17 aprilie 2006
Guvernul româniei şi guvernul federaţiei ruse, denumite în continuare pãrţi contractante, constatând cã federaţia rusã, în calitate de stat continuator al uniunii republicilor sovietice socialiste, realizeazã drepturile şi îndeplineşte obligaţiile decurgând din acorduri internaţionale încheiate de uniunea republicilor sovietice socialiste, dorind sã precizeze baza juridicã existentã în privinţa acordurilor încheiate între românia şi uniunea republicilor sovietice socialiste între anii 1945-1991, ţinând seama de rezultatele consultãrilor în aceastã problemã desfãşurate între ministerul afacerilor externe al româniei şi ministerul afacerilor externe al federaţiei ruse, cu luarea în considerare a pãrerilor instituţiilor interesate din ...
LEGE nr. 93 din 10 aprilie 2006 pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Federatiei Ruse privind inventarierea intelegerilor bilaterale incheiate intre Romania si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, semnat la Bucuresti la 8 noiembrie 2005 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 17 aprilie 2006
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unic se ratificã protocolul dintre guvernul româniei şi guvernul federaţiei ruse privind inventarierea înţelegerilor bilaterale încheiate între românia şi uniunea republicilor sovietice socialiste, semnat la bucureşti la 8 noiembrie 2005. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã. p. preŞedintele camerei deputaŢilor, ...
Monitorul Oficial 226 bis din 13 Martie 2006 (M. Of. 226 bis/2006)
ANEXE din 14 februarie 2006 privind aprobarea tarifelor pentru activitatile si operatiunile specifice desfasurate sau pentru activitatile efectuate in legatura cu acestea de catre Autoritatea Navala Romana*) EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 226 bis din 13 martie 2006
*) aprobate de ordinul nr. 217 din 14 februarie 2006 , publicat in monitorul oficial al romaniei, partea i, nr. 226 din 13 martie 2006. anexa 1 tarifele pentru activitatile si operatiunile specifice desfasurate si pentru activitatile efectuate in legatura cu acestea de catre autoritatea navala romana la navele maritime si pentru personalul navigant maritim*t**font 9**font 9*┌───┬─────────────────────────────────────────────┬────────────┬────────────────┬─────────────┐│cod│ denumirea activitatii sau │ u.m. │ tarif ...
Monitorul Oficial 274 din 13 Octombrie 1997 (M. Of. 274/1997)
CONVENTIE din 3 octombrie 1985 pentru protectia patrimoniului arhitectural al Europei*) - Granada, 3 octombrie 1985 - EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 13 octombrie 1997
--------- *) traducere. statele membre ale consiliului europei, semnatare ale prezentei conventii, considerand ca scopul consiliului europei este acela de a realiza o uniune mai stransa intre membrii sai, indeosebi pentru a salvgarda si a promova idealurile si principiile care sunt patrimoniul lor comun, recunoscand ca patrimoniul arhitectural constituie o expresie de neinlocuit a bogatiei si a diversitatii patrimoniului cultural al europei, o marturie nepretuita a trecutului nostru si un bun comun al tuturor europenilor, avand in vedere conventia culturala europeana, semnata la paris la ...
Monitorul Oficial 1202 din 09 Octombrie 1970 (M. Of. 1202/1970)
CONVENTIE VAMALA din 11 iunie 1968 relativa la importul temporar de material stiintific*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 120 din 9 octombrie 1970
__________ *) traducere. preambul pãrţile contractante la prezenta convenţie elaboratã sub auspiciile consiliului de cooperare vamalã şi cu concursul organizaţiei naţiunilor unite pentru educaţie, Ştiinţã şi culturã (unesco), considerînd cã dezvoltarea cercetãrii ştiinţifice şi a învãţãmîntului constituie un factor determinant al progresului economic şi social, convinse cã adoptarea de facilitãţi generale relative la importul temporar cu scutire de drepturi şi taxe al materialului destinat cercetãrii ştiinţifice sau învãţãmîntului poate contribui efectiv la realizarea acestor scopuri, au convenit asupra celor ce urmeazã: ...
Monitorul Oficial 106 din 27 Decembrie 1983 (M. Of. 106/1983)
CONVENTIE din 9 septembrie 1983 intre guvernul Republicii Socialiste Romania si guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind efectuarea calatorilor reciproce ale cetatenilor EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 106 din 27 decembrie 1983
Guvernul republicii socialiste românia şi guvernul uniunii republicilor sovietice socialiste, în dorinta de a întãri şi dezvolta în continuare relaţiile de prietenie dintre cele doua state, în conformitate cu prevederile tratatului de prietenie, colaborare şi asistenta mutuala dintre republica socialistã românia şi uniunea republicilor sovietice socialiste, din 7 iulie 1970, au hotãrît sa încheie prezenta convenţie. dispoziţii generale art. 1 cetãţenii fiecãrei pãrţi contractante, posesori de documente de cãlãtorie valabile, pot intra, ieşi, tranzita şi sa se afle temporar pe teritoriul celeilalte ...
Monitorul Oficial 86 din 02 August 1975 (M. Of. 86/1975)
CONVENTIE nr. 129 din 25 iunie 1969 privind inspectia muncii in agricultura* EMITENT: ORGANIZATIA INTERNATIONALA A MUNCII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 2 august 1975
-------- *) traducere. conferinţa generalã a organizaţiei internaţionale a muncii, convocatã la geneva de cãtre consiliul de administraţie al biroului internaţional al muncii şi reunita aici la 4 iunie 1969 în cea de-a cincizeci şi treia sesiune a sa, luind nota de convenţiile internaţionale ale muncii existente privind inspecţia muncii, cum sînt convenţia asupra inspecţiei muncii, 1947, care se aplica în industrie şi comerţ, şi convenţia asupra plantaţiilor, 1958, care se aplica anumitor întreprinderi agricole, luind în considerare ca este de dorit ca în prezent sa fie adoptate ...