Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
conventie din 12 noiembrie 2003
Monitorul Oficial 748 din 03 Decembrie 2013 (M. Of. 748/2013)
CONVENTIE din 4 octombrie 2010 cu privire la construirea si exploatarea unui Centru de cercetare in domeniul antiprotonilor si al ionilor in Europa EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 3 decembrie 2013
Guvernelerepublicii austria,republicii populare chineze,republicii finlanda,republicii franceze,republicii federale germania,republicii elene,republicii india,republicii italia,republicii polonia,româniei,federaţiei ruse,republicii slovacia,republicii slovenia,regatului spaniei,regatului suediei,regatului unit al marii britanii şi irlandei de nord,denumite în continuare părţi contractante,în dorinţa de a consolida şi mai mult poziţia europei şi a statelor părţilor contractante în cercetarea mondială şi de a intensifica cooperarea ştiinţifică dincolo de frontierele de domenii şi naţionale,recunoscând că un sistem de accelerare unic în lume şi novator din punct de vedere tehnic va fi de mare importanţă în viitor în multe domenii diferite, pentru a efectua cercetări avansate în ştiinţele care au ca obiect structura fundamentală a materiei ...
Monitorul Oficial 302 din 07 Mai 2009 (M. Of. 302/2009)
CONVENTIE din 4 septembrie 2007 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Serbia privind reconstituirea, marcarea si intretinerea liniei de frontiera si a semnelor de frontiera la frontiera de stat comuna EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 7 mai 2009
Guvernul româniei şi guvernul republicii serbia, denumite în cele ce urmeazã pãrţi contractante, în dorinţa de a confirma traseul frontierei de stat comune şi de a reglementa în comun toate problemele care se referã la reconstituirea, marcarea şi întreţinerea liniei de frontierã şi a semnelor de frontierã la frontiera de stat dintre românia şi republica serbia, au convenit urmãtoarele: art. 1 1. frontiera de stat delimiteazã, în plan vertical, teritoriile româniei şi republicii serbia, la suprafaţa terestrã, în spaţiul aerian şi în cel subteran şi este stabilitã în ...
Monitorul Oficial 385 din 07 Iunie 2007 (M. Of. 385/2007)
CONVENTIE din 7 octombrie 2006 intre Romania si Regatul Tarilor de Jos pentru Aruba privind schimbul automat de informatii referitoare la veniturile din economii sub forma platilor de dobanzi, convenita prin schimb de scrisori EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 7 iunie 2007
ConvenŢie din 7 octombrie 2006 între românia şi regatul Ţãrilor de jos pentru aruba privind schimbul automat de informaţii referitoare la veniturile din economii sub forma plãţilor de dobânzi, convenitã prin schimb de scrisori emitent: act internaŢional publicat În: monitorul oficial nr. 385 din 7 iunie 2007 a. scrisoare din partea româniei domnule, am onoarea sã mã refer la textele "convenţiei între regatul Ţãrilor de jos pentru antilele olandeze şi belgia, austria ...
Monitorul Oficial 276 din 25 Aprilie 2007 (M. Of. 276/2007)
CONVENTIE din 2 noiembrie 2001 asupra protectiei patrimoniului cultural subacvatic*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 25 aprilie 2007
-------- *) traducere. paris, 2 noiembrie 2001 conferinţa generalã a organizaţiei naţiunilor unite pentru educaţie, Ştiinţã şi culturã, întrunitã în cea de-a 31-a sesiune a sa, la paris, între 15 octombrie şi 3 noiembrie 2001, recunoscând importanţa patrimoniului cultural subacvatic ca parte integrantã a patrimoniului cultural al umanitãţii şi ca element deosebit de important al istoriei popoarelor, naţiunilor şi al relaţiilor reciproce în ceea ce priveşte patrimoniul lor comun, ştiind cât de importante sunt protecţia şi conservarea patrimoniului cultural subacvatic şi cã responsabilitatea acestei obligaţii ...
Monitorul Oficial 95 din 26 Martie 2007 (M. Of. 95/2007)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCA nr. 288 din 15 februarie 2006 la nivelul ramurii energie electrica, termica, petrol si gaze pe anul 2006 EMITENT: MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE SI FAMILIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL, PARTEA V, nr. 9 din 26 martie 2007
Inregistrat la ministerul muncii, solidaritatii sociale si familiei cu nr. 288/02/15.02.2006 in temeiul art. 3, alin. 2.b), si art. 23, alin. 2, din legea nr. 130/1996 , modificata si completata prin legea nr. 143/1997 , si in baza art. 4 din contractul colectiv de munca incheiat la nivelul ramurii energie electrica, termica, petrol si gaze, inregistrat la ministerul muncii, solidaritatii sociale si familiei cu nr. 53346/06/25.04.2000, in vigoare la aceasta data in baza actului aditional inregistrat sub nr. 430/20.02.2005, patronii, reprezentati de - federatia patronala petrol si gaze - in baza ...
Monitorul Oficial 257 din 17 Aprilie 2007 (M. Of. 257/2007)
CONVENTIE din 15 mai 2003 asupra relatiilor personale care privesc copiii*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 17 aprilie 2007
ConvenŢie din 15 mai 2003 asupra relaţiilor personale care privesc copiii*) emitent: act internaŢional publicat În: monitorul oficial nr. 257 din 17 aprilie 2007 _____________ *) traducere din limba englezã. strasbourg, 15 mai 2003 preambul statele membre ale consiliului europei şi ceilalţi semnatari ...
Monitorul Oficial 165 din 08 Martie 2007 (M. Of. 165/2007)
ORDIN nr. 130 din 20 februarie 2007 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2007 al Societatii Comerciale "Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane - TAROM" - S.A. de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, care primeste sume de la bugetul de stat EMITENT: MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE SI FAMILIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 8 martie 2007
În temeiul prevederilor legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006 , ale ordonanţei guvernului nr. 1/2007 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autoritãţilor publice centrale şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, ministrul finanţelor publice şi ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei emit urmãtorul ordin: art. ...
ORDIN nr. 285 din 21 februarie 2007 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2007 al Societatii Comerciale "Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane - TAROM" - S.A. de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, care primeste sume de la bugetul de stat EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 8 martie 2007
În temeiul prevederilor legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006 , ale ordonanţei guvernului nr. 1/2007 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autoritãţilor publice centrale şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, ministrul finanţelor publice şi ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei emit urmãtorul ordin: art. ...
ORDIN nr. 294 din 20 februarie 2007 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2007 al Societatii Comerciale "Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane - TAROM" - S.A. de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, care primeste sume de la bugetul de stat EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 8 martie 2007
În temeiul prevederilor legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006 , ale ordonanţei guvernului nr. 1/2007 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autoritãţilor publice centrale şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, ministrul finanţelor publice şi ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei emit urmãtorul ordin: art. ...
Monitorul Oficial 989 din 12 Decembrie 2006 (M. Of. 989/2006)
ORDIN nr. 2.240 din 23 noiembrie 2006 privind aprobarea Normativului feroviar "Infrastructura feroviara. Instalatii fixe. Tractiune electrica. Conductor de protectie principal. Partea 1: Calcul mecanic" EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 989 din 12 decembrie 2006
În temeiul prevederilor art. 4 lit. e) prima liniuţã din anexa nr. 1 "regulamentul de organizare şi funcţionare a autoritãţii feroviare române - afer" la hotãrârea guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii feroviare române şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite urmãtorul ordin: art. 1 se aprobã normativul feroviar "infrastructurã feroviarã. instalaţii fixe. tracţiune electricã. conductor de protecţie principal. partea 1: calcul mecanic", ...