Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
contract cadru din 20 aprilie 2006
Monitorul Oficial 346 bis din 25 Aprilie 2023 (M. Of. 346 bis/2023)
GHID SPECIFIC din 12 aprilie 2023 privind condiţiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2023/C2/S/I.2.A, pentru subinvestiţia I.2.A. "Acordarea de sprijin de stat pentru dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere", investiţia 2. "Dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere", schemă de ajutor de stat, componenta 2. Păduri şi protecţia biodiversităţii EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 bis din 25 aprilie 2023
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.029 din 12 aprilie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 346 din 25 aprilie 2023.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid specific privind condiŢiile de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelului de proiecte pnrr/2023/c2/s/i.2.a componenta 2: pĂduri Şi protecŢia biodiversitĂŢii investiţia 2. dezvoltarea de capacităţi moderne deproducere a materialului forestier de reproducereschemă de ajutor de stat subinvestiţia i.2.a. acordarea de sprijin de stat pentru dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere versiunea 1.0 2023coordonatorul de investiţii pentru prezentul ghid specific este ministerul mediului, apelor şi pădurilor prin direcţia generală planul naţional de redresare ...
Monitorul Oficial 347 din 25 Aprilie 2023 (M. Of. 347/2023)
DECIZIA nr. 19 din 15 februarie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a), c), h) şi i), ale art. 13 alin. (1), ale art. 14 alin. (1) şi (4), ale art. 15 alin. (1), ale art. 17, ale art. 18 alin. (1), ale art. 19, ale art. 21 alin. (1), ale art. 24 alin. (2), ale art. 26, ale art. 30 alin. (1) şi (2), ale art. 38 alin. (4), ale art. 44, ale art. 57, ale art. 72 lit. f), ale art. 73, ale art. 74 alin. (1)-(3) şi ale art. 77 din Legea acvaculturii, precum şi a legii, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 347 din 25 aprilie 2023
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 320 din 18 Aprilie 2023 (M. Of. 320/2023)
DECIZIA nr. 464 din 25 octombrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1), (1^3), (3) şi (4), precum şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 320 din 18 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 319 din 13 Aprilie 2023 (M. Of. 319/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 319 din 13 aprilie 2023
Având în vedere că prin politica de coeziune pentru perioada de programare 2021-2027 sunt alocate româniei importante resurse financiare sub formă de fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 30,98 mld. euro, la care se adaugă aproximativ 15,46 mld. euro sub formă de cofinanţare, iar pentru aceste fonduri a fost aprobat, prin decizie a comisiei europene, la data de 25 iulie 2022, acordul de parteneriat prin care se asigură cadrul strategic necesar pentru accesarea acestor fonduri în diferite domenii de investiţii de importanţă strategică pentru românia,deoarece programele aprobate prevăd alocări financiare aferente unor investiţii de importanţă strategică pentru românia, iar ...
Monitorul Oficial 318 din 13 Aprilie 2023 (M. Of. 318/2023)
DECIZIA nr. 187 din 4 aprilie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 59 [cu referire la introducerea art. 140^2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat] şi ale art. II pct. 59 [cu referire la introducerea art. 120^2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 318 din 13 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 313 din 12 Aprilie 2023 (M. Of. 313/2023)
DECIZIA nr. 11 din 20 februarie 2023 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 313 din 12 aprilie 2023
Dosar nr. 2.423/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela elena│delegat al Înaltei ││bogasiu │curţi de casaţie şi ││ │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i ...
Monitorul Oficial 303 din 11 Aprilie 2023 (M. Of. 303/2023)
HOTĂRÂRE nr. 293 din 29 martie 2023 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 303 din 11 aprilie 2023
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 627 din 28 august 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. titlul se modifică şi va avea următorul cuprins:"hotĂrÂrepentru aprobarea statutului-cadru al asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile comunitare de utilităţi publice"2. articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1(1) se aprobă statutul-cadru al asociaţiilor de ...
Monitorul Oficial 297 din 07 Aprilie 2023 (M. Of. 297/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 5 aprilie 2023 privind Statutul lucrătorului cultural profesionist EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 297 din 7 aprilie 2023
Având în vedere necesitatea instituirii cu celeritate a unui cadru legal coerent care să permită implementarea reformelor şi investiţiilor publice, stabilite prin componenta 11 - turism şi cultură din planul naţional de redresare şi rezilienţă al româniei, denumit în continuare pnrr, şi că ministerul culturii s-a angajat să deruleze o serie de reforme în domeniul sistemului de finanţare a culturii în cadrul reformei 3,întrucât termenul asumat de guvernul româniei pentru adoptarea r3 reformarea sistemului de finanţare a sectorului cultural, prevăzută în planul naţional de redresare şi rezilienţă, reformă prin intermediul căreia se va actualiza/crea statutul lucrătorilor culturali, este trimestrul i ...
Monitorul Oficial 295 din 07 Aprilie 2023 (M. Of. 295/2023)
DECIZIA nr. 576 din 22 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. II art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale art. 5 lit. jj) şi ale art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 295 din 7 aprilie 2023
┌──────────────────┬───────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├──────────────────┼───────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│livia doina ...
Monitorul Oficial 275 din 03 Aprilie 2023 (M. Of. 275/2023)
GHID DE FINANŢARE din 23 martie 2023 a Programului privind protecţia speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente şi/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor şi reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 275 din 3 aprilie 2023
──────────aprobat prin ordinul nr. 827 din 23 martie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 275 din 3 aprilie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1rolul ghidului de finanţareghidul de finanţare, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza solicitantului de finanţare din fondul pentru mediu informaţii privind derularea programului privind protecţia speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente şi/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor om-animal şi reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice, denumit în continuare program.art. 2obiectul, scopul şi indicatorul de ...