Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
condi ii din 3 octombrie 2023
Monitorul Oficial 846 din 23 August 2024 (M. Of. 846/2024)
ORDIN nr. 5.651 din 23 iulie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială Tămăşeni din comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 846 din 23 august 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.625 din 23 iulie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Grădiniţa "Albinuţele" din municipiul Bucureşti, sectorul 6 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 846 din 23 august 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.622 din 22 iulie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida" Petroşani din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 846 din 23 august 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.621 din 22 iulie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Nicolae Titulescu" din municipiul Medgidia, judeţul Constanţa EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 846 din 23 august 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
Monitorul Oficial 843 din 23 August 2024 (M. Of. 843/2024)
ORDIN nr. 5.615 din 22 iulie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Discover Me" din municipiul Bucureşti, sectorul 6 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 843 din 23 august 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 5.614 din 22 iulie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Ion Creangă" din oraşul Curtici, judeţul Arad EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 843 din 23 august 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
Monitorul Oficial 840 din 22 August 2024 (M. Of. 840/2024)
ORDIN nr. 5.957 din 13 august 2024 privind componenţa reţelei naţionale a şcolilor de aplicaţie pentru anul şcolar 2024-2025 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 840 din 22 august 2024
Având în vedere:- prevederile art. 24 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi ale art. 249 alin. (23) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 559/2020 privind funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.811/2020 privind aprobarea metodologiei-cadru de înfiinţare, organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.812/2020 privind aprobarea regulamentului-cadru pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului pedagogic în sistemul de învăţământ preuniversitar;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ...
Monitorul Oficial 838 din 22 August 2024 (M. Of. 838/2024)
DECIZIA nr. 677 din 28 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 838 din 22 august 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 837 din 22 August 2024 (M. Of. 837/2024)
ORDIN nr. 5.644 din 23 iulie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel" din comuna Domneşti, judeţul Argeş EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 837 din 22 august 2024
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
DECIZIA nr. 116 din 7 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 şi ale art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 837 din 22 august 2024