Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anexe din 23 aprilie 2021
Monitorul Oficial 98 bis din 06 Februarie 2023 (M. Of. 98 bis/2023)
GHID SPECIFIC din 31 ianuarie 2023 privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2023/C2/I.1.B, pentru subinvestiţia I.1.B "Sprijin pentru refacerea potenţialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale", investiţia 1 "Campania naţională de împădurire şi reîmpădurire, inclusiv păduri urbane", schemă de ajutor de stat, componenta C2: Păduri şi protecţia biodiversităţii EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 98 bis din 6 februarie 2023
──────────aprobat prin ordinul nr. 320 din 31 ianuarie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 98 din 6 februarie 2023.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid specific privind regulile ŞicondiŢiile aplicabile finanŢĂrii din fondurile europene aferente planului naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ În cadrul apelului de proiecte pnrr/2023/c2/i.1.b subinvestiţia i.1.b - "sprijin pentru refacerea potenŢialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamitĂŢi naturale, de infestĂri ale plantelor cu organisme dĂunĂtoare Şi de evenimente catastrofale" investiţia 1 - "campania naţională deîmpădurire şi reîmpădurire, inclusiv păduri urbane"schemă de ajutor de stat componenta c2: pĂduri Şi protecŢia biodiversitĂŢiicoordonatorul de ...
Monitorul Oficial 108 bis din 08 Februarie 2023 (M. Of. 108 bis/2023)
REGLEMENTARE TEHNICĂ din 1 februarie 2023 Normativ pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare, indicativ I5-2022 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 108 bis din 8 februarie 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 173 din 01 februarie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 108 din 8 februarie 2023.──────────cuprins:1. obiect, domeniu de aplicare, structură generală1.1. obiect şi domeniul de aplicare1.2. structura reglementării tehnice1.3. definiţii1.4. unităţi de măsură1.5. simboluri1.6. documente normative de referinţă2. ventilarea clădirilor2.1. cerinţe pentru realizarea ventilării2.1.1. calitatea aerului interior2.1.2. prevederi pentru conformarea clădirilor ventilate2.2. sisteme de ventilare2.2.1. tipuri de sisteme de ventilare2.2.2. criterii generale de alegere a sistemelor de ventilare3. climatizarea clădirilor3.1. cerinţe pentru realizarea climatizării3.1.1. confortul termic3.1.2. nivelul de zgomot3.2. sisteme de climatizare3.2.1. tipuri de sisteme de climatizare3.2.2. criterii de alegere şi prescripţii privind concepţia ...
Monitorul Oficial 100 din 06 Februarie 2023 (M. Of. 100/2023)
REGULAMENT din 3 februarie 2023 de furnizare a energiei electrice la clienţii finali EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 100 din 6 februarie 2023
──────────aprobat prin ordinul nr. 5 din 3 februarie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 100 din 6 februarie 2023.──────────cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1scop şi domeniu de aplicareart. 1regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali stabileşte cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a energiei electrice la locurile de consum ale clienţilor finali, denumiţi în continuare clienţi.art. 2prezentul regulament se aplică clienţilor, furnizorilor de energie electrică, operatorilor de distribuţie a energiei electrice şi operatorului de transport şi de sistem.secŢiunea a 2-adefiniţii şi abrevieriart. 3(1) abrevierile utilizate în cadrul prezentului regulament au următoarele ...
Monitorul Oficial 86 din 31 Ianuarie 2023 (M. Of. 86/2023)
ORDONANŢĂ nr. 16 din 31 ianuarie 2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 86 din 31 ianuarie 2023
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.2 din legea nr. 365/2022 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 62, alineatele (5) şi (12) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(5) În vederea verificării respectării de către instituţiile financiare raportoare a procedurilor de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 ...
Monitorul Oficial 49 din 18 Ianuarie 2023 (M. Of. 49/2023)
DECIZIA nr. 77 din 14 noiembrie 2022 referitoare la interpretarea art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 49 din 18 ianuarie 2023
Dosar nr. 1.909/1/2022 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- preşedintele delegat ││vrabie ...
Monitorul Oficial 1217 bis din 19 Decembrie 2022 (M. Of. 1217 bis/2022)
ACORD din 12 octombrie 2021 privind spaţiul aerian comun dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Ucraina, pe de altă parte EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1217 bis din 19 decembrie 2022
──────────ratificat prin legea nr. 353 din 13 decembrie 2022, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1217 din 19 decembrie 2022.──────────regatul belgiei,republica bulgaria,republica cehĂ,regatul danemarcei,republica federalĂ germania,republica estonia,irlanda,republica elenĂ,regatul spaniei,republica francezĂ,republica croaŢia,republica italianĂ,republica cipru,republica letonia,republica lituania,marele ducat al luxemburgului,ungaria,republica malta,regatul ŢĂrilor de jos,republica austria,republica polonĂ,republica portughezĂ,romÂnia,republica slovenia,republica slovacĂ,republica finlanda,regatul suediei,fiind părţi la tratatul privind uniunea europeană şi la tratatul privind funcţionarea uniunii europene (denumite în continuare „tratatele ue”) şi fiind state membre ale uniunii europene (denumite în continuare „statele membre ale ue”),şiuniunea europeanĂ, denumită în continuare „ue”, pe de o parte,şiucraina pe de altă parte,denumite în continuare împreună ...
Monitorul Oficial 1260 bis din 28 Decembrie 2022 (M. Of. 1260 bis/2022)
METODOLOGIE din 22 decembrie 2022 de intervenţie pentru abordarea noninvazivă a eficienţei energetice în clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1260 bis din 28 decembrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.568 din 22 decembrie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1260 din 28 decembrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naţional de redresare şi rezilienţă al românieipilonul iv, componenta c5 - valul renovării (a se vedea imaginea asociată) introducereschimbările climatice şi economia de resurse naturale reprezintă una dintre direcţiile principale de acţiune la nivel european. pactul verde european (european green deal), care reprezintă foaia de parcurs a ue pentru a ajunge la o economie durabilă, invită statele membre să îşi concentreze eforturile comune pentru a contribui la obiectivul de zero emisii de gaze cu ...
Monitorul Oficial 1270 bis din 29 Decembrie 2022 (M. Of. 1270 bis/2022)
ANEXE din 28 decembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, precum şi prelungirea aplicării prevederilor acestuia EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1270 bis din 29 decembrie 2022
──────────conţinute de ordinul 3.955/1.032/2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1270 din 29 decembrie 2022.──────────anexa 1 (anexa 22 la normele metodologice) condiŢiile acordĂrii pachetului minimal Şi de bazĂ de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ spitaliceascĂcap. ipachetul de servicii medicale de bazăa. servicii medicale spitaliceşti pentru patologia care necesită internare în regim de spitalizare continuă:1. spitalizarea continuă are o durată de peste 12 ore.2. asistenţa medicală spitalicească în regim de spitalizare continuă cuprinde îngrijiri de tip acut şi îngrijiri de tip cronic şi se acordă cu respectarea următoarelor criterii de internare:a) naştere;b) urgenţe medico-chirurgicale şi situaţiile în care este ...
Monitorul Oficial 1270 din 29 Decembrie 2022 (M. Of. 1270/2022)
ORDIN nr. 3.955 din 28 decembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, precum şi prelungirea aplicării prevederilor acestuia EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1270 din 29 decembrie 2022
Având în vedere referatul de aprobare nr. ar 23.793 din 28.12.2022 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 4.251 din 22.12.2022 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii „asigurări sociale de sănătate“ din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, cu modificările şi completările ulterioare;– art. ...
Monitorul Oficial 1245 din 22 Decembrie 2022 (M. Of. 1245/2022)
DECIZIA nr. 74 din 11 noiembrie 2022 referitoare la interpretarea art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior modificării din anul 2014), reţinerea formei agravate a infracţiunii de dare de mită este condiţionată de săvârşirea infracţiunii faţă de un funcţionar care exercită atribuţii de control, în legătură directă cu aceste atribuţii EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1245 din 22 decembrie 2022
Dosar nr. 1.676/1/2022 ┌──────────┬───────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│mircea │- judecător la secţia ││mugurel │penală ││Şelea │ ...