Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anexe din 20 ianuarie 2023
Monitorul Oficial 1163 bis din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1163 bis/2020)
PROCEDURĂ din 27 noiembrie 2020 de implementare a măsurii "Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 bis din 2 decembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.396 din 27 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.163 din 2 decembrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.măsura este implementată de către ministerul economiei, energiei ...
Monitorul Oficial 1061 bis din 11 Noiembrie 2020 (M. Of. 1061 bis/2020)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 30 octombrie 2020 pentru măsura II.11 - "Măsuri de sănătate publică" din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1061 bis din 11 noiembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 316 din 30 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.061 din 11 noiembrie 2020.──────────programul operaŢional pentru pescuit Şi afaceri maritime 2014-2020prioritatea uniunii 2stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului,eficiente din punctul de vedere al utilizĂrii resurselor, inovatoare,competitive Şi bazate pe cunoaŞtereghidul solicitantuluiobiectiv specific 2.4 promovarea acvaculturii cu un nivel ridicat al protecţiei mediului înconjurător şi promovarea sănătăţii animalelor, precum şi a siguranţei şi sănătăţii publicemĂsura: ii. 11 mĂsuri de sĂnĂtate publicĂtipul apelului: competitivversiunea 1octombrie 2020cuprins1. legislaŢie a uniunii europene Şi naŢionalĂ, alte documente relevante2. prevederi generale3. condiŢii specifice pentru obŢinerea finanŢĂrii3.1. ...
Monitorul Oficial 877 din 25 Septembrie 2020 (M. Of. 877/2020)
ORDIN nr. 281 din 22 septembrie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în sectorul vitivinicol EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 877 din 25 septembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. 244.184 din 21.09.2020 al direcţiei generale politici agricole şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură,având în vedere prevederile:- regulamentului delegat (ue) 2016/1.149 al comisiei din 15 aprilie 2016 de completare a regulamentului (ue) nr. 1.308/2013 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte programele naţionale de sprijin în sectorul vitivinicol şi de modificare a regulamentului (ce) nr. 555/2008 al comisiei;– regulamentului de punere în aplicare (ue) 2016/1.150 al comisiei din 15 aprilie 2016 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentului (ue) nr. 1.308/2013 al parlamentului european şi al ...
Monitorul Oficial 815 bis din 04 Septembrie 2020 (M. Of. 815 bis/2020)
ANEXĂ din 26 august 2020 privind modificarea Manualului de procedură pentru implementarea proiectelor finanţate prin Măsura 20 - "Asistenţă tehnică" descrisă în capitolul 15.6 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, aprobat prin ORDINUL nr. 30 din 8 ianuarie 2016 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 815 bis din 4 septembrie 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 252 din 26 august 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 815 din 4 septembrie 2020.──────────cap. 1consideraţii generale1.1. scopul procedurii de implementare tehnică a măsurii "asistenţă tehnică" (m20)prezentul manual este utilizat de personalul dgdr am pndr cu atribuţii în implementarea tehnică a măsurii m20 - "asistenţă tehnică" din cadrul pndr 2014 - 2020. prin intermediul acestui manual sunt explicate etapele de implementare tehnică a măsurii m20 - asistenţa tehnică, a acţiunilor şi a proiectelor finanţate prin această măsură.procesul de selecţie în cadrul măsurii m20 - "asistenţă tehnică" realizează de către ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, ...
Monitorul Oficial 778 din 26 August 2020 (M. Of. 778/2020)
ORDIN nr. 1.555 din 13 august 2020 pentru modificarea şi completarea Procedurii de autorizare, avizare anuală şi de retragere a dreptului de operare a organizaţiilor care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.362/2018 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 778 din 26 august 2020
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei gestionarea deşeurilor nr. 130.022/dgd din 29.05.2020,în temeiul prevederilor:- art. 16 alin. (6) din legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor;– art. 57 alin. (1),(4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:art. iprocedura de autorizare, avizare anuală şi de retragere a dreptului de operare a organizaţiilor care ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 591 din 06 Iulie 2020 (M. Of. 591/2020)
DECIZIA nr. 37 din 7 mai 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor anexei VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 153/2017 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 591 din 6 iulie 2020
Dosar nr. 291/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 298 bis din 09 Aprilie 2020 (M. Of. 298 bis/2020)
PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE din 17 februarie 2020 privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011 - 2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 bis din 9 aprilie 2020
──────────conţinut de ordinul 661/424/2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 298 din 9 aprilie 2020.──────────acronimeaacr - autoritatea aeronautică civilă românăafm - administraţia fondului pentru mediuanm - administraţia naţională pentru meteorologieanpm - agenţia naţională pentru protecţia mediuluiatm - managementul traficului aerian (air traffic management)cer - certificate de reducere a emisiiloreu ets - schema uniunii europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăges - gaze cu efect de serăji - implementare în comun (joint implementation)mtic - ministerul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilormmap - ministerul mediului, apelor şi păduriloroaci - organizaţia aviaţiei civile internaţionaleromatsa - administraţia ...
Monitorul Oficial 322 din 17 Aprilie 2020 (M. Of. 322/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 15 aprilie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 322 din 17 aprilie 2020
Având în vedere:- decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, potrivit căruia preşedintele româniei a prelungit cu 30 de zile starea de urgenţă şi prin care se menţin măsurile dispuse prin actele emise pentru punerea în executare a decretului nr. 195/2020;– decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, potrivit căruia guvernul româniei efectuează, în regim de urgenţă, rectificarea bugetară, în vederea asigurării resurselor financiare necesare;– prevederile art. ix alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, potrivit cărora prin derogare de la prevederile art. ...
Monitorul Oficial 307 bis din 13 Aprilie 2020 (M. Of. 307 bis/2020)
NORME TEHNICE din 23 ianuarie 2020 privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2020-2024 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 307 bis din 13 aprilie 2020
──────────aprobate prin ordinul nr. 25/1.382/37/1.642/14.297/746/2020 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 307 din 13 aprilie 2020.──────────titlul idispoziţii generaleart. 1(1) registrul agricol constituie documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei şi la societăţile/asociaţiile agricole, precum şi la orice alte persoane fizice şi/sau entităţi juridice care au teren în proprietate/folosinţă şi/sau animale, şi anume:a) componenţa gospodăriei/exploataţiei agricole fără personalitate juridică;b) terenurile aflate în proprietate sau în folosinţă, identificate pe parcele, pe categorii de folosinţă, intravilan/extravilan;c) terenurile agricole aflate în folosinţă şi modul de deţinere a respectivelor suprafeţe agricole;d) modul de utilizare a suprafeţelor ...