Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anexa din 31 august 2010
Monitorul Oficial 1003 din 03 Noiembrie 2023 (M. Of. 1003/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 96 din 2 noiembrie 2023 privind unele măsuri de eficientizare a gestionării deşeurilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1003 din 3 noiembrie 2023
Prin hotărârea curţii de justiţie a uniunii europene pronunţată în data de 18 decembrie 2018 s-a constatat că românia nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul art. 14 lit. (b) coroborat cu art. 13 din directiva 1999/31/ce a consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deşeuri, respectiv obligaţia de închidere a 68 de depozite de deşeuri neconforme municipale, industriale periculoase sau nepericuloase.În acest sens, prin legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin ...
Monitorul Oficial 997 bis din 02 Noiembrie 2023 (M. Of. 997 bis/2023)
ANEXE din 30 august 2023 privind aprobarea planurilor de învăţământ şi a programelor şcolare pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiile de pregătire practică - curriculum în dezvoltare locală (CDL), pentru clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a învăţământ profesional, inclusiv dual, pentru calificarea profesională de nivel 3 a Cadrului naţional al calificărilor: Electrician sisteme fotovoltaice EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 997 bis din 2 noiembrie 2023
──────────aprobate prin ordinul nr. 6.062 din 30 august 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 997 din 2 noiembrie 2023.──────────anexa 1 planul de învăţământ şi programa şcolară pentru cultură de specialitate şi pregătirea practică săptămânală din aria curriculară tehnologii, precum şi pentru stagiile de pregătire practică - curriculum în dezvoltare locală (cdl), pentru clasa a ix-a, învăţământ profesional,inclusiv dual, calificarea profesională electrician sisteme fotovoltaice curriculum pentru clasa a ix-a ÎnvĂŢĂmÂnt profesional domeniul de pregătire profesională: electricdomeniul de educaţie şi formare profesională a calificării conform isced 2013f 0713 electricitate Şi energie 2023grupul de lucru:bĂlĂŞoiu tatiana - ing., prof. grad didactic i, colegiul "Ştefan odobleja" craiovaciŞman amelia - ing., prof. grad didactic ...
Monitorul Oficial 1000 din 03 Noiembrie 2023 (M. Of. 1000/2023)
ORDIN nr. 3.543 din 31 octombrie 2023 pentru modificarea Regulamentului privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme, aprobat prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.335/2006 EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1000 din 3 noiembrie 2023
În temeiul prevederilor art. 73 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 11 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul culturii emite următorul ordin:art. inota de subsol^1 de la anexa nr. 12a „calitatea producătorului pentru cel mai bun film produs în ultimii cinci ani“ din regulamentul privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme, aprobat prin ordinul ministrului ...
Monitorul Oficial 991 din 01 Noiembrie 2023 (M. Of. 991/2023)
ORDIN nr. 1.915 din 28 august 2023 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011 EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 1 noiembrie 2023
Având în vedere dispoziţiile:- art. 14 alin. (2) din legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 575 bis/1992 cu privire la realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevăzute în concepţia generală a informatizării în românia;– art. 9 şi 10 din hotărârea guvernului nr. 1.352/2010 privind aprobarea structurii clasificării ocupaţiilor din românia - nivel grupă de bază, conform clasificării internaţionale standard a ocupaţiilor - isco 08, republicată, cu modificările ulterioare;– ordinului ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al preşedintelui institutului naţional de statistică nr. 37/83/2022 pentru ...
Monitorul Oficial 982 din 30 Octombrie 2023 (M. Of. 982/2023)
DECIZIA nr. 497 din 3 octombrie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 982 din 30 octombrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 973 bis din 26 Octombrie 2023 (M. Of. 973 bis/2023)
REGLEMENTARE TEHNICĂ din 13 octombrie 2023 Ghid privind metodele de prevenire şi control al pătrunderii radonului în clădirile noi, indicativ RTC 7-2022 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 973 bis din 26 octombrie 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.223 din 13 octombrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 973 din 26 octombrie 2023.──────────cuprinsdefiniţiiabrevieri şi acronimeclasificarea nivelurilor de protecţie la radoneficienţa măsurilor din cadrul nivelurilor de protecţie la radon1. aspecte generale1.1. obiect şi domeniul de aplicare1.2. prezentarea generală a radonului şi a surselor de radon într-o clădire1.3. acte normative referitoare la radon1.4. normative, standarde, alte acte legislative naţionale şi internaţionale relaţionate cu radon2. criteriile de alegere a nivelului de protecŢie la radon3. cerinŢele tehnice pentru protecŢia la radon a clĂdirilor noi3.1. clădiri rezidenţiale3.1.1. nivelul 1 - protecţia de bază împotriva radonului3.1.2. ...
Monitorul Oficial 979 din 27 Octombrie 2023 (M. Of. 979/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 27 octombrie 2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 979 din 27 octombrie 2023
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând cont că pentru românia a fost declanşată procedura de deficit excesiv, întrucât deficitul calculat potrivit metodologiei sistemului european de conturi a depăşit pragul stabilit de reglementările europene de 3% din produsul intern brut în anul 2019,întrucât traiectoria de ajustare asumată de ţara noastră prin intermediul programului de convergenţă 2022-2025 ...
DECIZIA nr. 433 din 11 iulie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 979 din 27 octombrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 974 din 26 Octombrie 2023 (M. Of. 974/2023)
DECIZIA nr. 523 din 18 octombrie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. III pct. 2 [cu referire la art. 18^1 alin. (1), (5) şi (11), art. 18^2 şi art. 18^3], pct. 9 [cu referire la art. 60 pct. 5 lit. c)], pct. 10 [cu referire la art. 60 pct. 7 lit. c)], pct. 13 [cu referire la art. 117], pct. 19 [cu referire la art. 138^4], pct. 28 [cu referire la art. 170 alin. (1) şi alin. (3) lit. d)], pct. 29 [cu referire la art. 174], pct. 30 [cu referire la art. 174^1 alin. (12)], pct. 45 [cu referire la art. 291 alin. (3^8)], pct. 65 [cu referire la art. 500^3 alin. (1)], art. V alin. (1) şi (2), art. VII alin. (1), art. XIV alin. (2) şi (5), art. XV alin. (1), art. XVII alin. (3) şi (4), alin. (5) lit. c), l) şi n), alin. (7) şi (8), art. XVIII alin. (2), art. XIX alin. (2) şi (3), art. XX alin. (3) şi (5), art. XXIII alin. (3), (4) şi (5), art. XXVI pct. 1, art. XXVII alin. (3), (4) şi (5), art. XXVIII alin. (1), art. XXIX, art. XXXI alin. (1), art. XXXIII, art. XXXIV, art. XXXV, art. XXXVI, art. XXXVII, art. LI alin. (1), art. LIV alin. (1) şi (3) şi art. LV din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 974 din 26 octombrie 2023
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 965 din 25 Octombrie 2023 (M. Of. 965/2023)
ORDIN nr. 3.506 din 13 octombrie 2023 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.933/2023 privind aprobarea Ghidului de finanţare pentru investiţia specifică: I3.2 - Digitalizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul sanitar aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii din cadrul pilonului II: Transformare digitală - componenta 7: Transformare digitală, investiţia: I3. Realizarea sistemului de eHealth şi telemedicină EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 965 din 25 octombrie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. afr 6.058/ar 18.764/2023 al direcţiei generale implementare şi monitorizare proiecte,având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2020/2.094 al consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al uniunii europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de covid-19 şi ale regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă,luând în considerare prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru ...