Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anexa din 12 decembrie 2006
Monitorul Oficial 27 din 12 Ianuarie 2024 (M. Of. 27/2024)
HOTĂRÂRE nr. 45 din 5 decembrie 2023 pentru aprobarea Metodologiei privind eliberarea online, prin Punctul de contact unic electronic (PCUe), a documentelor de atestare a titlurilor româneşti de calificare de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical în vederea recunoaşterii profesionale de către celelalte state membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European şi de către Confederaţia Elveţiană EMITENT: Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 27 din 12 ianuarie 2024
Având în vedere:- cerinţele impuse de comisia europeană prin scrisoarea de punere în întârziere - Încălcarea 2018/2.393 (infringement) privind neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin româniei în implementarea directivei 2006/123/ce (directiva privind serviciile) şi directivei 2005/36/ce (directiva privind calificările profesionale) prin intermediul punctului de contact unic electronic (pcue);– prevederile legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) lit. a^1) şi ale art. 53 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi ...
Monitorul Oficial 22 din 11 Ianuarie 2024 (M. Of. 22/2024)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 11 ianuarie 2024
* republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 157/2023 privind modificarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1144 din 19 decembrie 2023, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 948 din 19 octombrie 2023.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se prelungeşte, ...
Monitorul Oficial 19 din 10 Ianuarie 2024 (M. Of. 19/2024)
NORMĂ nr. 43 din 7 decembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2013 privind activitatea de marketing al fondului de pensii facultative, aprobată prin Hotărârea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 64/2013 EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 19 din 10 ianuarie 2024
În conformitate cu prevederile art. 74^1 şi ale art. 99 lit. b) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi (2) şi ale art. 7 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în urma deliberărilor consiliului autorităţii de supraveghere financiară din şedinţa din 28 noiembrie 2023,autoritatea de supraveghere financiară emite prezenta normă.art. ...
Monitorul Oficial 17 bis din 09 Ianuarie 2024 (M. Of. 17 bis/2024)
METODOLOGIE din 29 decembrie 2023 pentru Concursul naţional de proiecte de tineret şi studenţi EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 17 bis din 9 ianuarie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 21.108 din 29 decembrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 17 din 9 ianuarie 2024.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) cadrul legal pentru organizarea concursului naţional de proiecte de tineret şi studenţi:a) legea tinerilor nr. 350/2006, cu modificările şi completările ulterioare;b) legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;c) legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a regulamentului (ue) 2016/679 al parlamentului european şi al consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor ...
Monitorul Oficial 20 din 10 Ianuarie 2024 (M. Of. 20/2024)
STATUT din 29 septembrie 2007 privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă EMITENT: Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 20 din 10 ianuarie 2024
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 3 din 29 septembrie 2007 (*republicată*), publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 20 din 10 ianuarie 2024.──────────cap. idispoziţii generale, obiective şi atribuţiiart. 1uniunea naţională a practicienilor în insolvenţă din românia (unpir), denumită în continuare uniune, este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare o.u.g.art. 2(1) uniunea are patrimoniu propriu, autonomie de decizie şi funcţională şi competenţă de autoreglementare, ...
Monitorul Oficial 17 bis din 09 Ianuarie 2024 (M. Of. 17 bis/2024)
METODOLOGIE din 29 decembrie 2023 privind organizarea taberelor studenţeşti EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 17 bis din 9 ianuarie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 21.107 din 29 decembrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 17 din 9 ianuarie 2024.──────────titlul inorme privind repartizarea locurilor în taberele studenţeşti pe perioada vacanţelor de vară şi de iarnă, pentru studenţii înscrişi la cursurile cu frecvenţă în instituţiile de învăţamânt superior de statcap. idispoziţii generaleart. 1cadrul legal pentru organizarea taberelor studenţeşti este reprezentat de:1. legea tinerilor nr.350/2006,cu modificările şi completările ulterioare;2. hotărârea guvernului nr.22/2022 privind organizarea şi funcţionarea ministerului familiei, tineretului şi egalităţii de Şanse, cu modificările şi completările ulterioare;3. hotărârea guvernului nr.259/2006 privind aprobarea normelor de cheltuieli pentru realizarea programelor ministerului familiei, tineretului ...
Monitorul Oficial 17 din 09 Ianuarie 2024 (M. Of. 17/2024)
ORDIN nr. 21.108 din 29 decembrie 2023 privind aprobarea Metodologiei pentru Concursul naţional de proiecte de tineret şi studenţi EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 17 din 9 ianuarie 2024
Având în vedere:- art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 4 alin. (2) lit. d) pct. 2 şi 6 din hotărârea guvernului nr. 22/2022 privind organizarea şi funcţionarea ministerului familiei, tineretului şi egalităţii de Şanse, cu modificările şi completările ulterioare;– legea tinerilor nr. 350/2006, cu modificările şi completările ulterioare;– legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 259/2006 privind aprobarea normelor de cheltuieli pentru realizarea programelor ministerului familiei, tineretului şi ...
ORDIN nr. 21.107 din 29 decembrie 2023 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea taberelor studenţeşti EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 17 din 9 ianuarie 2024
Având în vedere:- art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 4 alin. (2) lit. d) pct. 23 din hotărârea guvernului nr. 22/2022 privind organizarea şi funcţionarea ministerului familiei, tineretului şi egalităţii de Şanse, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 801/2004 privind organizarea şi funcţionarea caselor de cultură ale studenţilor şi a complexului cultural sportiv studenţesc „tei“;– hotărârea guvernului nr. 259/2006 privind aprobarea normelor de cheltuieli pentru realizarea programelor ministerului familiei, tineretului şi egalităţii de Şanse în domeniul activităţii de tineret, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
Monitorul Oficial 15 din 09 Ianuarie 2024 (M. Of. 15/2024)
HOTĂRÂRE nr. 1.344 din 29 decembrie 2023 privind actualizarea descrierii tehnice şi a valorii de inventar pentru unele bunuri din domeniul public al statului aflate în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare - I.N.C.D.I.F. - "ISPIF" Bucureşti şi transmiterea unora dintre acestea în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 15 din 9 ianuarie 2024
Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 alin. (1) şi art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 287 lit. a), art. 288, 298 şi 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea descrierii tehnice şi a valorii de inventar pentru ...
HOTĂRÂRE nr. 1.342 din 29 decembrie 2023 privind trecerea unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA, în domeniul public al judeţului Mureş, precum şi modificarea anexei nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 15 din 9 ianuarie 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 292 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă trecerea unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, prin regia autonomă „administraţia română a serviciilor de trafic aerian“ - romatsa, în domeniul public al ...