Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 9 mai 2024
Monitorul Oficial 479 din 23 Mai 2024 (M. Of. 479/2024)
ORDIN nr. 1.103 din 22 aprilie 2024 privind modificarea şi completarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului nr. 598/2023 EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 479 din 23 mai 2024
Având în vedere:- prevederile art. 25^1 lit. f) din legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile hotărârii guvernului nr. 864/2023 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, antreprenoriatului şi turismului;– ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 17/2024 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism;– prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 471 din 22 Mai 2024 (M. Of. 471/2024)
DECIZIA nr. 15 din 8 aprilie 2024 referitoare la interpretarea art. IV din Legea nr. 42/2020 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 471 din 22 mai 2024
Dosar nr. 214/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 461 bis din 20 Mai 2024 (M. Of. 461 bis/2024)
ANEXE din 16 mai 2024 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 127/2024 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2024 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 461 bis din 20 mai 2024
──────────conţinute de ordinul nr. 199 din 16 mai 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 461 din 20 mai 2024.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...
Monitorul Oficial 466 din 21 Mai 2024 (M. Of. 466/2024)
ORDIN nr. 1.063 din 16 mai 2024 pentru modificarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 103/2008 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru admiterea şi expedierea transporturilor excepţionale pe infrastructura feroviară - nr. 328 EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 466 din 21 mai 2024
Având în vedere:- prevederile art. 1 alin. (4) din ordonanţa guvernului nr. 14/2023 privind reorganizarea unor instituţii publice din domeniul feroviar în subordinea ministerului transporturilor şi infrastructurii;– prevederile art. 16 alin. (2) lit. i) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 73/2019 privind siguranţa feroviară, aprobată prin legea nr. 71/2020;– prevederile art. 2 lit. nn) şi ss) din anexa la hotărârea guvernului nr. 309/2023 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii de siguranţă feroviară române - asfr,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii ...
Monitorul Oficial 461 din 20 Mai 2024 (M. Of. 461/2024)
HOTĂRÂRE nr. 508 din 16 mai 2024 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Reabilitarea liniei de cale ferată Focşani-Roman", lucrare de utilitate publică de interes naţional EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 461 din 20 mai 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „reabilitarea liniei de cale ferată focşani-roman“, lucrare de utilitate publică de interes naţional, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin programul transport 2021-2027 şi mecanismul pentru interconectarea europei (connecting europe facility - cef), de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului transporturilor şi ...
Monitorul Oficial 452 din 16 Mai 2024 (M. Of. 452/2024)
ORDIN nr. 422 din 22 aprilie 2024 privind modificarea şi completarea Procedurii şi modalităţii de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale, aprobată prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 819/2016 EMITENT: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 452 din 16 mai 2024
Având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (12^1) şi (34^6) din legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (13) din legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,directorul general al agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară emite prezentul ordin.art. iprocedura şi modalitatea de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale, aprobată prin ordinul directorului general al agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară nr. 819/2016, publicat în ...
Monitorul Oficial 447 din 15 Mai 2024 (M. Of. 447/2024)
NORMĂ nr. 7 din 17 aprilie 2024 pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 36/2015 privind Reglementările contabile referitoare la situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aplicabile companiilor de brokeraj care desfăşoară activitate de distribuţie în asigurări şi/sau reasigurări EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 15 mai 2024
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b) şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. g) din legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (3) lit. b) şi art. 28 alin. (8) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în urma deliberărilor consiliului ...
METODOLOGIE din 27 martie 2024 de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2024 EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 15 mai 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 820 din 27 martie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 447 din 15 mai 2024.──────────art. 1proiectele finanţate de autoritatea naţională pentru protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, denumită în continuare autoritatea finanţatoare, din fonduri publice alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie prin bugetul ministerului muncii şi solidarităţii sociale sunt menite să determine creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi, în acord cu prevederile convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin legea nr. 221/2010 pentru ratificarea convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la new york de adunarea generală a organizaţiei naţiunilor unite la ...
Monitorul Oficial 445 din 15 Mai 2024 (M. Of. 445/2024)
ORDIN nr. 879 din 23 aprilie 2024 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.227/2016 pentru constituirea şi funcţionarea Comisiei Patrimoniului Speologic EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 15 mai 2024
Având în vedere referatul de aprobare nr. dgb/139.599 din 23.02.2024 al direcţiei generale biodiversitate,în temeiul art. 43 alin. (5^2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 13 alin (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul mediului, apelor ...
HOTĂRÂRE nr. 476 din 9 mai 2024 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Sibiu-Piteşti" - Secţiunea 5 Curtea de Argeş-Piteşti, aflate pe raza localităţilor Budeasa, Curtea de Argeş, Mălureni şi municipiul Piteşti, din judeţul Argeş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 15 mai 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 5 alin. (1), art. 9 alin. (8), art. 11 alin. (7) şi al art. 32 alin. (2) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ianexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 1.134/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „autostrada sibiu-piteşti“ - secţiunea 5 curtea de argeş-piteşti, aflate pe raza localităţilor budeasa, curtea ...