Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 4 aprilie 2014

‹‹ Pagina 79 din 201

Monitorul Oficial 285 din 24 Aprilie 2017 (M. Of. 285/2017)

 ORDIN nr. 2.632 din 3 aprilie 2017 privind aprobarea Listei cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 285 din 24 aprilie 2017

 În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 3 lit. g) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ...

Monitorul Oficial 296 bis din 26 Aprilie 2017 (M. Of. 296 bis/2017)

 ANEXĂ din 13 aprilie 2017 la Ordinul nr. 316 din 13 aprilie 2017 EMITENT: Ministerul Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 296 bis din 26 aprilie 2017

 centralizator privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada de vânătoare 2017/2018, la specia căprior*font 7*┌────┬────┬──────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────┬──────────────────────────────┐│nr. │jud.│ gestionari fonduri cinegetice │ fond cinegetic │ cote de recoltă aprobate la: ││crt.│ │ ...

Monitorul Oficial 313 din 02 Mai 2017 (M. Of. 313/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 262 din 27 aprilie 2017 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare pe anul 2017 al Ministerului Energiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 313 din 2 mai 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 9 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 3 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin legea nr. 122/2016, al art. 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parţială a oficiului participaţiilor statului şi privatizării în industrie, pentru modificarea unor acte normative, precum şi pentru ...

Monitorul Oficial 311 din 02 Mai 2017 (M. Of. 311/2017)

 ORDIN nr. 378 din 30 martie 2017 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Societăţii „Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR“ - S.A. EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 311 din 2 mai 2017

În temeiul art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (3) din ...

Monitorul Oficial 306 din 28 Aprilie 2017 (M. Of. 306/2017)

 ORDIN nr. 105 din 20 aprilie 2017 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 43/2017 privind aprobarea cuantumului tarifelor pentru serviciile specifice care constituie venituri proprii ale direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 306 din 28 aprilie 2017

Având în vedere referatul de aprobare nr. 336655 din 27.03.2017 al serviciului extensie, consultanţă, cercetare, inovare, formare profesională,în temeiul prevederilor art. 2 alin. (4) din legea nr. 157/2016 privind unele măsuri pentru reorganizarea unor structuri aflate în subordinea/coordonarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale şi ale art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 860/2016 privind organizarea, funcţionarea şi stabilirea atribuţiilor direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului bucureşti,în temeiul art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea ...

Monitorul Oficial 302 din 27 Aprilie 2017 (M. Of. 302/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 26 din 26 aprilie 2017 pentru aprobarea Raportului de activitate al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Contului de execuţie bugetară pe anul 2014 al Societăţii Române de Radiodifuziune EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 302 din 27 aprilie 2017

În temeiul prevederilor art. 39 alin. (4) şi ale art. 46 alin. (3) din legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea societăţii române de radiodifuziune şi societăţii române de televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă raportul de activitate al consiliului de administraţie al societăţii române de radiodifuziune pe anul 2014 şi contul de execuţie bugetară pe anul 2014 al societăţii române de radiodifuziune, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.această hotărâre a fost adoptată de camera deputaţilor şi de senat în şedinţa comună din 26 aprilie 2017, cu respectarea prevederilor art. ...

Monitorul Oficial 298 din 26 Aprilie 2017 (M. Of. 298/2017)

 ORDIN nr. 2.587 din 29 martie 2017 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis privind monitorizarea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020), axa prioritară 6, obiectivul specific 6.2 „Reducerea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali“ EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 26 aprilie 2017

Având în vedere regulamentul (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului,ţinând cont de prevederile programului operaţional infrastructură mare 2014-2020, aprobat prin decizia comisiei europene ...

 ORDIN nr. 2.586 din 29 martie 2017 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura energetică în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a SEN, precum şi implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la consumatorii casnici, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020), axa prioritară 6, obiectivul specific 6.1 „Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul distribuţie" şi obiectivul specific 6.3 „Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor" EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 26 aprilie 2017

Având în vedere regulamentul (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului,având în vedere prevederile programului operaţional infrastructură mare 2014-2020, aprobat prin decizia comisiei europene ...

Monitorul Oficial 294 din 26 Aprilie 2017 (M. Of. 294/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 232 din 12 aprilie 2017 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.093/2013 privind declararea de interes public şi de importanţă naţională a Campionatului European de Fotbal 2020, precum şi a candidaturii României pentru organizarea la Bucureşti a unor meciuri din cadrul Turneului final EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 294 din 26 aprilie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 1.093/2013 privind declararea de interes public şi de importanţă naţională a campionatului european de fotbal 2020, precum şi a candidaturii româniei pentru organizarea la bucureşti a unor meciuri din cadrul turneului final, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 14 din 9 ianuarie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "art. 2(1) se constituie comitetul interministerial de coordonare pentru organizarea şi susţinerea candidaturii româniei pentru organizarea turneului final al campionatului ...

Monitorul Oficial 292 din 25 Aprilie 2017 (M. Of. 292/2017)

 DECIZIE nr. 17 din 13 martie 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. II alin. (4) din Legea nr. 124/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 292 din 25 aprilie 2017

Dosar nr. 3.774/1/2016 ┌───────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ionel barbă │- preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului│├───────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ana hermina iancu │- judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal │├───────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│carmen maria ilie │- judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal ...

‹‹ Pagina 79 din 201
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016