Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 4 aprilie 2014
Monitorul Oficial 546 din 22 Iulie 2015 (M. Of. 546/2015)
ORDIN nr. 80 din 21 iulie 2015 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 441/2008 pentru stabilirea atribuţiilor autorităţilor responsabile cu implementarea datelor în sistemul Eurodac şi pentru stabilirea metodologiei practice de cooperare în vederea aplicării regulamentelor europene în domeniu EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 22 iulie 2015
În temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:art. i ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 441/2008 pentru stabilirea atribuţiilor autorităţilor responsabile cu implementarea datelor în sistemul eurodac şi pentru stabilirea metodologiei practice de cooperare în vederea aplicării regulamentelor europene în domeniu, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 285 din 11 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. preambulul se ...
Monitorul Oficial 545 din 22 Iulie 2015 (M. Of. 545/2015)
ORDIN nr. 1.013 din 15 mai 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Societăţii Comerciale "Sere şi Pepiniere C.F.R." - S.A., filiala Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 22 iulie 2015
În temeiul art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 18 alin. (3) ...
ORDIN nr. 787 din 2 iulie 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Societăţii Comerciale "Sere şi Pepiniere C.F.R." - S.A., filiala Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 22 iulie 2015
În temeiul art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 18 alin. (3) ...
Monitorul Oficial 534 din 17 Iulie 2015 (M. Of. 534/2015)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 13 iulie 2015 "Sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 17 iulie 2015
Cap. i prevederi generaleart. 1 (1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis, denumită "sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole", denumită în continuare schemă.(2) schema vizează acţiunile specifice şi beneficiarii eligibili conform fişelor tehnice ale submăsurii 6.2 "sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale" (întreprinderi nou-înfiinţate) şi submăsurii 6.4 "investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole" aferente măsurii 6 "dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor" din cadrul programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020).art. 2 acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul acestei scheme se ...
ORDIN nr. 1.731 din 13 iulie 2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis "Sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 17 iulie 2015
Având în vedere referatul de aprobare nr. 80.478 din 8 iulie 2015, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală, şi avizul consiliului concurenţei nr. 7.622 din 3 iulie 2015,în baza prevederilor:- art. 19 şi 81 din regulamentul (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea ...
Monitorul Oficial 517 din 10 Iulie 2015 (M. Of. 517/2015)
ORDIN nr. 76 din 9 iulie 2015 privind regulile de eligibilitate aplicabile cheltuielilor în cadrul Fondului pentru securitate internă şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 10 iulie 2015
În temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 13 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 48/2015 privind stabilirea sistemului de management şi control în vederea gestionării fondurilor acordate româniei prin cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul afaceri interne,viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:art. 1 scopprezentul ordin are ca scop stabilirea regulilor de eligibilitate aplicabile cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor, acţiunilor şi componentelor de asistenţă tehnică finanţate integral sau parţial din programele naţionale ...
Monitorul Oficial 514 din 10 Iulie 2015 (M. Of. 514/2015)
ORDIN nr. 409 din 16 iunie 2015 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 188/2013 pentru aprobarea metodologiei de stabilire a preţurilor de referinţă şi a sumelor de închiriere corespunzătoare categoriilor şi tipurilor de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 10 iulie 2015
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei generale relaţii contractuale a casei naţionale de asigurări de sănătate nr. drc 238 din 16 iunie 2015,în temeiul prevederilor:- lit. k "pachetul de bază pentru dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu" de la cap. ii din anexa nr. 1 şi art. 153 lit. f) şi art. 156 din anexa nr. 2 din hotărârea guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările şi completările ulterioare;- art. ...
HOTĂRÂRE nr. 5 din 24 aprilie 2015 privind aprobarea Standardelor de calitate în serviciile psihologice - Partea generală, Cartea I EMITENT: COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 10 iulie 2015
Având în vedere dispoziţiile art. 24 lit. b) din legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului psihologilor din românia, cu modificările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 51 din normele metodologice de aplicare a legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului psihologilor din românia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 788/2005, cu completările ulterioare,comitetul director al colegiului psihologilor din românia hotărăşte:art. 1(1) se aprobă standardele de calitate în serviciile psihologice - partea generală, cartea i, potrivit anexei*) care face parte integrantă ...
Monitorul Oficial 494 din 06 Iulie 2015 (M. Of. 494/2015)
AMENDAMENT din 9 aprilie 2015 convenit între Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin scrisoarea*) semnată la Bruxelles la 25 martie 2015 şi la Bucureşti la 9 aprilie 2015, la Acordul de împrumut (Proiectul privind modernizarea sistemului de asistenţă socială) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare EMITENT: ACT INTERNAŢIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 6 iulie 2015
Grupul băncii mondialeeuropa centrală şi Ţările balticeregiunea europa şi asia centrală bruxelles, belgia bl. marnix nr. 17, etaj 2, 1000 tel. (32 2) 552 00 43, fax (32 2) 504 09 99 25 martie 2015domnului attila gyorgy,secretar de stat, ministerul finanţelor publicebucureşti, românia românia: Împrumut nr. 8056 ro proiectul privind modernizarea sistemului de asistenţă socială al doilea amendament la acordul de împrumutstimate domnule gyorgy,ne referim la acordul de împrumut dintre românia (Împrumutatul) şi banca internaţională pentru reconstrucţie şi dezvoltare (banca), destinat proiectului la care se face referire mai sus, din data de 8 iulie 2011, cu amendamentele ulterioare (acordul de împrumut). de asemenea ne referim la scrisoarea domnului ...
HOTĂRÂRE nr. 472 din 24 iunie 2015 privind aprobarea Amendamentului convenit între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin scrisoarea semnată la Bruxelles la 25 martie 2015 şi la Bucureşti la 9 aprilie 2015, la Acordul de împrumut (Proiectul privind modernizarea sistemului de asistenţă socială) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 8 iulie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 494 din 6 iulie 2015
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (2) din legea nr. 68/2012 pentru ratificarea acordului de împrumut (proiectul privind modernizarea sistemului de asistenţă socială) dintre românia şi banca internaţională pentru reconstrucţie şi dezvoltare, semnat la bucureşti la 8 iulie 2011,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă amendamentul convenit între guvernul româniei, prin ministerul finanţelor publice, şi banca internaţională pentru reconstrucţie şi dezvoltare, prin scrisoarea*) semnată la bruxelles la 25 martie 2015 şi la bucureşti la 9 aprilie 2015, la acordul de împrumut (proiectul privind modernizarea sistemului de asistenţă socială) dintre românia şi banca internaţională ...