Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 31 august 2023
Monitorul Oficial 820 din 26 August 2021 (M. Of. 820/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 820 din 26 august 2021
Având în vedere prevederile art. 2 alin (1) din directiva (ue) 2018/851 a parlamentului european şi a consiliului din 30 mai 2018 de modificare a directivei 2008/98/ce privind deşeurile, care se referă la obligaţia statelor membre de a transpune prevederile directivei în dreptul intern în data de 5 iulie 2020,având în vedere faptul că românia, în calitate de stat membru al uniunii europene, trebuie să pună în aplicare obligaţiile care derivă din acquis-ul ue şi să adopte acte normative care creează cadrul necesar şi predictibil pentru autorităţile locale şi mediul privat în sensul stimulării performanţei, concurenţei echitabile, evitând astfel obstacolele ...
Monitorul Oficial 803 din 20 August 2021 (M. Of. 803/2021)
NORME METODOLOGICE din 18 august 2021 privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2021 pentru unele măsuri fiscal-bugetare privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, documentele în baza cărora se acordă împrumutul şi cele care stau la baza obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice prevăzute la art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2021 EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 803 din 20 august 2021
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.040 din 18 august 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 803 din 20 august 2021.──────────art. 1(1) unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot solicita, inclusiv pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, de la ministerul finanţelor, în cursul anului 2021, până la data de 1 noiembrie 2021, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al trezoreriei statului, în limita sumei de 630.000 mii lei, în baza prevederilor art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 83/2021 pentru unele măsuri fiscal-bugetare privind acordarea unor împrumuturi din trezoreria statului, pentru:a) asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării ...
Monitorul Oficial 743 din 29 Iulie 2021 (M. Of. 743/2021)
HOTĂRÂRE nr. 1.218 din 6 septembrie 2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 743 din 29 iulie 2021
*) republicată în temeiul art. iv alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 53/2021 pentru modificarea hotărârii guvernului nr. 1.218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici, precum şi pentru modificarea şi completarea hotărârii guvernului nr. 1.093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă , publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 205 din 2 martie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare;hotărârea guvernului nr. 1.218/2006 a fost publicată în monitorul oficial ...
Monitorul Oficial 609 din 18 Iunie 2021 (M. Of. 609/2021)
ORDIN nr. 487 din 31 mai 2021 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023 EMITENT: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 609 din 18 iunie 2021
În baza dispoziţiilor art. 157 alin. (2) din legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare, ale referatului privind efectuarea operaţiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023, în temeiul art. 15 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 81/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi protecţiei sociale, cu completările ulterioare, ministrul muncii şi protecţiei sociale emite următorul ordin:art. 1casa naţională de pensii publice, denumită în continuare cnpp, prin casele teritoriale de pensii, derulează procedura de evaluare a pensiilor din sistemul public de pensii, prevăzută de ordinul ministrului muncii ...
Monitorul Oficial 419 bis din 21 Aprilie 2021 (M. Of. 419 bis/2021)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 9 aprilie 2021 pentru măsura IV.4 "Prelucrarea produselor pescăreşti şi de acvacultură - art. 69 alin. (3)" din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 419 bis din 21 aprilie 2021
──────────aprobat prin ordinul nr. 83/2021, publicat în monitorul oficial, partea i nr. 419 din 21 aprilie 2021.────────── programul operaŢional pentru pescuit Şi afaceri maritime 2014-2020 prioritatea uniunii nr. 5 stimularea comercializĂrii Şi prelucrĂrii ghidul solicitantuluiobiectiv specific 5.2: Încurajarea investiţiilor în sectoarele prelucrării şi comercializăriimĂsura iv.4. prelucrarea produselor pescăreşti şi de acvacultură - art. 69 alin. (3)sprijin financiar pentru reducerea temporară a vânzărilor de produse procesate proprii rezultate din capturile realizate la marea neagră şi comercializate prin centrele de primă vânzare autorizate de anpa, ca urmare a epidemiei de covid-19tipul apelului: non-competitivversiunea 1 aprilie 2021cuprins1. legislaŢie a uniunii europene Şi naŢionalĂ, alte documente relevante2. prevederi generale3. condiŢii ...
Monitorul Oficial 453 bis din 28 Aprilie 2021 (M. Of. 453 bis/2021)
ANEXĂ din 26 aprilie 2021 privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada 01.05.2021 - 30.04.2022, la specia căprior EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 453 bis din 28 aprilie 2021
──────────conţinută de ordinul nr. 686 din 26 aprilie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 453 din 28 aprilie 2021.────────── centralizator privind cotele de recoltă aprobatepentru perioada 01.05.2021 - 30.04.2022, la specia căprior┌────┬────┬──────────────────────┬───────────────────┬──────────────────────────────┐│ │ │ │fond cinegetic │cote de recoltă aprobate la: ││ │ │ ...
Monitorul Oficial 203 bis din 01 Martie 2021 (M. Of. 203 bis/2021)
ANEXE din 1 martie 2021 privind formularul-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 203 bis din 1 martie 2021
──────────aprobate prin ordinul nr. 46 din 1 martie 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 203 din 1 martie 2021.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...