Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 29 iunie 2022
Monitorul Oficial 1158 din 20 Decembrie 2023 (M. Of. 1158/2023)
LEGE nr. 414 din 19 decembrie 2023 privind desfăşurarea acţiunilor în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1158 din 20 decembrie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1(1) prezenta lege stabileşte cadrul legal privind desfăşurarea acţiunilor în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecţie a acestora şi al unei bune funcţionări a pieţei interne a uniunii europene.(2) prezenta lege urmăreşte îmbunătăţirea accesului consumatorilor la justiţie şi oferă totodată garanţii adecvate consumatorilor.(3) prezenta lege asigură mecanismul procedural care permite entităţilor calificate să introducă acţiuni în reprezentare în scopul obţinerii atât a măsurilor de încetare, cât şi a măsurilor reparatorii.(4) drepturile şi obligaţiile privind protecţia consumatorilor prevăzute în lista privind domeniile reglementate de ...
Monitorul Oficial 1139 din 15 Decembrie 2023 (M. Of. 1139/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1139 din 15 decembrie 2023
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând seama de faptul că fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 trebuie realizată pe o serie de măsuri fiscal-bugetare aprobate prin acte normative,luând în considerare recomandarea consiliului uniunii europene din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din ...
Monitorul Oficial 1138 din 15 Decembrie 2023 (M. Of. 1138/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 14 decembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1138 din 15 decembrie 2023
Luând în considerare acţiunea introdusă la data de 16 noiembrie 2023 de comisia europeană împotriva româniei (cauza 2023/2.147) privind transpunerea incorectă a directivei (ue) 2018/851 a parlamentului european şi a consiliului din 30 mai 2018 de modificare a directivei 2008/98/ce privind deşeurile,având în vedere că românia, în calitate de stat membru al uniunii europene, denumită în continuare ue, trebuie să pună în aplicare obligaţiile care derivă din acquis-ul ue şi să adopte acte normative care creează cadrul necesar şi predictibil pentru autorităţile locale şi mediul privat în sensul stimulării performanţei şi concurenţei echitabile, evitând astfel obstacolele în calea bunei funcţionări ...
Monitorul Oficial 1127 din 14 Decembrie 2023 (M. Of. 1127/2023)
NORMĂ nr. 38 din 28 noiembrie 2023 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1127 din 14 decembrie 2023
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) şi ale art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 179 alin. (4) din legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor art. 36 alin. (2) lit. g) din legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu completările ulterioare, şi al prevederilor art. 2 lit. j), ...
Monitorul Oficial 1101 din 07 Decembrie 2023 (M. Of. 1101/2023)
DECIZIA nr. 468 din 14 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1101 din 7 decembrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 85 din 06 Decembrie 2023 (M. Of. 85/2023)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.822 din 7 noiembrie 2023 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate "Învăţământ Superior", înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 8 din 6 decembrie 2023
În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, al art. 96 alin. (2) şi art. 105 din legea privind dialogul social nr. 367/2022, cu modificările şi completările ulterioare, a intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" între:1. ministerul educaţiei şi2. federaţia naţională sindicală "alma mater", numită în continuare f.n.s. alma mater.cap. idispoziţii generaleart. 1părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" şi se obligă să respecte prevederile acestuia.art. 2(1) ...
Monitorul Oficial 1084 bis din 29 Noiembrie 2023 (M. Of. 1084 bis/2023)
ANEXĂ din 22 noiembrie 2023 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.300/2023 privind aprobarea Ghidului de finanţare pentru investiţia specifică: I3.1 - Redimensionare, standardizare şi optimizare a Platformei informatice din asigurările de sănătate (PIAS) din cadrul pilonului II: Transformare digitală - componenta 7: Transformare digitală, investiţia: I3. Realizarea sistemului de eHealth şi telemedicină EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1084 bis din 29 noiembrie 2023
──────────conţinută de ordinul nr. 3.985 din 22 noiembrie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.084 din 29 noiembrie 2023.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂghidul de finanţareÎn cadrul apelurilor de proiecte:- cod apel: ms-731 aferent i3.1, apel necompetitivpilonul ii: transformare digitalăcomponenta: 7 - transformare digitalăinvestiŢia: i3. realizarea sistemului de ehealth şi telemedicinăinvestiţia specifică: i3.1 - redimensionare, standardizare şi optimizare a platformei informatice din asigurările de sănătate (pias)data: 06.07.2023ministerul sănătăţii - coordonator de reforme şi investiţii pentru componenta 12 - sănătateadresă: str. cristian popişteanu, nr. 1 - 3, sector 1, bucureştidirecţia generală implementare şi ...
Monitorul Oficial 1093 din 05 Decembrie 2023 (M. Of. 1093/2023)
DECIZIA nr. 487 din 28 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1093 din 5 decembrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 1089 din 04 Decembrie 2023 (M. Of. 1089/2023)
LEGE nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.art. 2sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi asiguraţii sistemului; b) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale ...
Monitorul Oficial 75 din 29 Noiembrie 2023 (M. Of. 75/2023)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 1.722 din 23 octombrie 2023 la Nivelul Grupului de Unităţi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 7 din 29 noiembrie 2023
În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei şi al art. 96 alin. (2) din legea nr. 367/2022 privind dialogul social, denumită în continuare, în cuprinsul prezentului contract, legea nr. 367/2022,a intervenit următorul contract colectiv de muncă unic la nivelul grupului de unităţi al inspectoratului Şcolar judeţean brăila, denumit în continuare, în cuprinsul prezentului contract, c.c.m.u.n.g.u.i.s.j.br., între:1. inspectoratul Şcolar judeţean brăila - denumit în continuare, în cuprinsul prezentului contract, şi inspectoratul şcolar - şi unităţile şi instituţiile de învăţământ din anexa nr. 4 şi2. sindicatul Învăţământ "corneliu gheorghe caranica" brăila (s.i.b.), organizaţie sindicală împuternicită de federaţia sindicatelor din educaţie "spiru haret".cap. idispoziţii ...