Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 17 decembrie 2015
Monitorul Oficial 334 din 20 Aprilie 2023 (M. Of. 334/2023)
LEGE nr. 101 din 13 aprilie 2023 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia şi pentru reglementarea unor măsuri privind sălile şi grădinile de spectacol cinematografic EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 din 20 aprilie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ialineatul (3) al articolului 51 din ordonanţa guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 704 din 4 august 2005, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) producţia unui film realizat cu ajutorul creditului pentru producţie, al sprijinului financiar automat pentru succes de public, precum şi al sprijinului pentru calitatea artistică trebuie să înceapă în maximum un an de la semnarea contractului, iar realizarea copiei standard nu trebuie să depăşească 3 ani de la acea dată."art. ...
Monitorul Oficial 319 din 13 Aprilie 2023 (M. Of. 319/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 319 din 13 aprilie 2023
Având în vedere că prin politica de coeziune pentru perioada de programare 2021-2027 sunt alocate româniei importante resurse financiare sub formă de fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 30,98 mld. euro, la care se adaugă aproximativ 15,46 mld. euro sub formă de cofinanţare, iar pentru aceste fonduri a fost aprobat, prin decizie a comisiei europene, la data de 25 iulie 2022, acordul de parteneriat prin care se asigură cadrul strategic necesar pentru accesarea acestor fonduri în diferite domenii de investiţii de importanţă strategică pentru românia,deoarece programele aprobate prevăd alocări financiare aferente unor investiţii de importanţă strategică pentru românia, iar ...
Monitorul Oficial 312 din 12 Aprilie 2023 (M. Of. 312/2023)
DECIZIA nr. 69 din 28 februarie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 312 din 12 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 275 din 03 Aprilie 2023 (M. Of. 275/2023)
NORMĂ nr. 12 din 21 martie 2023 privind modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 41/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţilor care desfăşoară activitate de asigurare şi/sau reasigurare EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 275 din 3 aprilie 2023
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b),art. 3 alin. (1) lit. b) şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) lit. b) şi al art. 28 alin. (8) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor art. 173 alin. (1) lit. t) şi art. 179 alin. (4) teza a ii-a din legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii ...
Monitorul Oficial 266 din 30 Martie 2023 (M. Of. 266/2023)
NORMĂ nr. 13 din 21 martie 2023 pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 36/2015 privind Reglementările contabile referitoare la situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aplicabile companiilor de brokeraj care desfăşoară activitate de distribuţie în asigurări şi/sau reasigurări EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 266 din 30 martie 2023
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. g) din legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (3) lit. b) şi art. 28 alin. (8) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în urma deliberărilor consiliului ...
Monitorul Oficial 258 bis din 29 Martie 2023 (M. Of. 258 bis/2023)
ANEXĂ din 27 martie 2023 privind Criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiei IS-V-01 "Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole" din cadrul Planului strategic PAC 2023 - 2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 258 bis din 29 martie 2023
──────────conţinută de ordinul nr. 117 din 27 martie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 258 din 29 martie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1domeniul de aplicare(1) prezenta anexă reglementează metodologia de implementarea intervenţiei is-v-01 "restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole", din cadrul planului strategic pac 2023 - 2027, denumită în continuare metodologie, respectiv depunerea programelor/cererilor de finanţare, durata programelor, selecţia acestora, asistenţa financiară, categoriile de beneficiari eligibili specifici, condiţiile de eligibilitate şi cheltuielile eligibile şi neeligibile, asigurarea rezonabilităţii preţurilor, condiţiile specifice pentru plata avansurilor, termenele-limită şi condiţiile pentru depunerea cererilor de plată, tipurile de documente, avizele, autorizaţiile sau studiile, după caz, ...
Monitorul Oficial 226 bis din 20 Martie 2023 (M. Of. 226 bis/2023)
GHID SPECIFIC din 17 martie 2023 privind condiţiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2023/C2/S/I.2.B, pentru subinvestiţia I.2.B. "Acordarea de sprijin de minimis pentru dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere", investiţia 2. "Dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere", schemă de ajutor de minimis, componenta 2. "Păduri şi protecţia biodiversităţii" EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 226 bis din 20 martie 2023
──────────aprobat prin ordinul nr. 768 din 17 martie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 226 din 20 martie 2023.────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid specific privind condiŢiile de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelului de proiecte pnrr/2023/c2/s/i.2.b componenta 2: pĂduri Şi protecŢia biodiversitĂŢiiinvestiţia 2. dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducereschemă de ajutor de minimissubinvestiţia i.2.b. acordarea de sprijin de minimis pentru dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere versiunea 1.0 2023coordonatorul de investiţii pentru prezentul ghid specific este ministerul mediului, apelor şi pădurilor prin direcţia generală planul naţional de redresare şi ...
Monitorul Oficial 228 din 21 Martie 2023 (M. Of. 228/2023)
ORDIN nr. 13 din 16 martie 2023 pentru aprobarea Contractului-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, a condiţiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal şi a modelului de factură aplicabil clienţilor casnici EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 228 din 21 martie 2023
Având în vedere prevederile art. 3 pct. 109, art. 45 alin. (1) lit. a^1), art. 52 alin. (1) şi (2), art. 54, art. 57 alin. (2), (2^1), (11), (14)-(16), art. 58 alin. (1^1), (2), (4)-(6), art. 59-60, art. 61 alin. (1), (2), (4), (6), (9) şi art. 62 alin. (1) lit. a), b)-e), h)-h^10), j)-l), n) şi alin. (4) şi (5) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (3) şi (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în ...
Monitorul Oficial 229 din 21 Martie 2023 (M. Of. 229/2023)
LEGEA nr. 56 din 16 aprilie 1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora*) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 229 din 21 martie 2023
*) republicată în temeiul art. iv din legea nr. 215/2022 pentru modificarea legii nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 714 din 15 iulie 2022, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 56/1997 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 116 din 10 februarie 2004 şi ulterior a mai fost modificată prin:- legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu ...
Monitorul Oficial 223 din 17 Martie 2023 (M. Of. 223/2023)
DECIZIE nr. 262 din 17 martie 2023 privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A., constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia*) EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 223 din 17 martie 2023
*) tabelele, figurile şi formulele sunt reproduse în facsimil.autoritatea de supraveghere financiară (denumită în continuare a.s.f. sau autoritatea), cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sector 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, o.u.g. nr. 93/2012,în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. a), lit. c) şi lit. d), art. 5 lit. b), ...