Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
amendament din 5 octombrie 2006
Monitorul Oficial 772 din 10 August 2021 (M. Of. 772/2021)
LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 772 din 10 august 2021
*) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 158/2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a regulamentului (ue) 2017/2.402 al parlamentului european şi al consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a directivelor 2009/65/ce, 2009/138/ce şi 2011/61/ue, precum şi a regulamentelor (ce) nr. 1.060/2009 şi (ue) nr. 648/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 29 iulie 2020 şi rectificată în ...
Monitorul Oficial 728 din 26 Iulie 2021 (M. Of. 728/2021)
DECIZIA nr. 514 din 14 iulie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 728 din 26 iulie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 519 din 19 Mai 2021 (M. Of. 519/2021)
AMENDAMENT din 6 octombrie 2020 convenit între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin scrisoarea semnată la Bucureşti în data de 24 august 2020 şi în data de 6 octombrie 2020, la acordurile de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 519 din 19 mai 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 516 din 5 mai 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 519 din 19 mai 2021.──────────biroul băncii mondiale româniabanca internaŢionalĂ pentru reconstrucŢie Şi dezvoltareasociaŢia internaŢionalĂ de dezvoltarelascăr 31 business center, etaj 6strada vasile lascăr nr. 31sectorul 2, 020492bucureşti, româniatel.: (+4) 021-201-0311fax: (+4) 021-201-0338Ştampilă [ministerul finanŢelor publicenr. 135.519data: 25.08.2020]excelenţei salevasile-florin cîţuministrul finanţelor publice bucureşti, românia24 august 2020 24 august 2020mfpcod barem_reg-1015123-2020excelenţa voastră:referitor la: implementarea tranziţiei ratei libor a băncii mondialeŞtampilă [nr. 9.910data: 25.08.2020]prezenta scrisoare face referire la implementarea tranziţiei de la libor („iniţiativa băncii mondiale de tranziţie a ratei de referinţă“) a băncii internaţionale pentru ...
HOTĂRÂRE nr. 516 din 5 mai 2021 privind aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin scrisoarea semnată la Bucureşti în data de 24 august 2020 şi în data de 6 octombrie 2020, la acordurile de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 519 din 19 mai 2021
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al:- art. 5 din ordonanţa guvernului nr. 68/2000 pentru ratificarea acordului de împrumut (proiectul privind reforma sectorului sanitar) dintre românia şi banca internaţională pentru reconstrucţie şi dezvoltare, semnat la bucureşti la 7 iulie 2000, aprobată prin legea nr. 222/2000, cu modificările ulterioare;– art. 5 alin. (2) din legea nr. 4/2004 pentru ratificarea acordului de împrumut dintre românia şi banca internaţională pentru reconstrucţie şi dezvoltare, semnat la bucureşti la 26 august 2003, pentru finanţarea proiectului privind reabilitarea şi reforma sectorului de irigaţii, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 5 alin. (2) din legea ...
Monitorul Oficial 513 din 18 Mai 2021 (M. Of. 513/2021)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 513 din 18 mai 2021
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 44/2021 pentru completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 380 din 12 aprilie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 417 din 21 aprilie 2021.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se ...
Monitorul Oficial 417 din 21 Aprilie 2021 (M. Of. 417/2021)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 417 din 21 aprilie 2021
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 12/2021 pentru modificarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 240 din 9 martie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 990 din 27 octombrie 2020, iar ulterior a mai fost modificat şi completat prin:- hotărârea senatului nr. 123/2020 pentru modificarea şi completarea regulamentul senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1279 din 22 decembrie 2020;– hotărârea senatului nr. 125/2020 pentru modificarea regulamentului senatului, publicată în monitorul ...
Monitorul Oficial 151 din 15 Februarie 2021 (M. Of. 151/2021)
DECIZIA nr. 740 din 8 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor tabelului de la litera A a capitolului I - Indemnizaţia de încadrare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi din anexa nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4, 5 şi 9 din capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1), ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 151 din 15 februarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 88 din 27 Ianuarie 2021 (M. Of. 88/2021)
AMENDAMENT din 23 septembrie 2020 convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 23 septembrie 2020 şi la Paris la 16 octombrie 2020 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut F/P 1.579 (2006) dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 7 septembrie 2007 şi la Paris la 25 septembrie 2007 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 88 din 27 ianuarie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 6 din 20 ianuarie 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 88 din 27 ianuarie 2021.──────────ministerul finanŢelor publicecabinet secretar de statnr. 791.150 din 23.09.2020 banca de dezvoltare a consiliului europeidomnului rolf wenzel, guvernatorfax: +33 (0)1 47 55 37 52ref.: Împrumut nr. f/p 1.579 proiectul „investiţii prioritare din domeniul gospodăririi apelor“ - amendament la acordul-cadru de împrumut (acî)stimate domn,ne referim la împrumutul f/p 1.579 „investiţii din domeniul gospodăririi apelor“, în valoare de 298.500.000 eur. proiectul constă în efectuarea unor intervenţii la nivel structural ce au ca scop creşterea gradului de protecţie conferit locuitorilor în cazul producerii ...
HOTĂRÂRE nr. 6 din 20 ianuarie 2021 pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 23 septembrie 2020 şi la Paris la 16 octombrie 2020 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut F/P 1.579 (2006) dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 7 septembrie 2007 şi la Paris la 25 septembrie 2007 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 88 din 27 ianuarie 2021
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 163/2008 pentru aprobarea acordului-cadru de împrumut f/p 1.579 (2006) dintre românia şi banca de dezvoltare a consiliului europei, semnat la bucureşti la 7 septembrie 2007 şi la paris la 25 septembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă amendamentul convenit prin schimbul de scrisori*) semnate la bucureşti la 23 septembrie 2020 şi la paris la 16 octombrie 2020 între guvernul româniei, prin ministerul finanţelor publice, şi banca de dezvoltare a consiliului europei la acordul-cadru de împrumut f/p 1.579 (2006) dintre românia ...
Monitorul Oficial 71 din 22 Ianuarie 2021 (M. Of. 71/2021)
DECIZIA nr. 27 din 26 octombrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 71 din 22 ianuarie 2021
Dosar nr. 2.245/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei ...