Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
amendament din 26 ianuarie 2017
Monitorul Oficial 992 din 23 Noiembrie 2018 (M. Of. 992/2018)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 (*republicat*) EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 992 din 23 noiembrie 2018
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 163/2018 privind modificarea şi completarea regulamentului senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 919 din 31 octombrie 2018, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, adoptat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 72 din 25 ianuarie 2018, iar ulterior a mai fost modificat prin:- hotărârea senatului nr. 60/2018 privind modificarea regulamentului senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 403 din 10 mai 2018;– ...
Monitorul Oficial 958 din 13 Noiembrie 2018 (M. Of. 958/2018)
DECIZIA nr. 565 din 19 septembrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică şi pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău, în domeniul public al judeţului Bacău EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 958 din 13 noiembrie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 871 din 15 Octombrie 2018 (M. Of. 871/2018)
AMENDAMENTE din 7 iulie 2017 la anexa VI la MARPOL (Desemnarea zonelor de control al emisiilor Marea Baltică şi Marea Nordului pentru nivelul III de NO_x) (Informaţii care trebuie incluse în nota de livrare a buncherului) EMITENT: Organizaţia Maritimă Internaţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 871 din 15 octombrie 2018
──────────conţinute de rezoluţia mepc. 286(71) din 7 iulie 2017, publicată prin ordinul nr. 1.488 din 26 septembrie 2018, în monitorul oficial partea i, nr. 871 din 15 octombrie 2018.──────────anexa vi reguli privind prevenirea poluării atmosferei de către naveregula 13oxizi de azot (no_x)1. În paragraful 5.1, după cuvintele „o zonă de control al emisiilor desemnată pentru nivelul iii de no_x în conformitate cu prevederile paragrafului 6 al prezentei reguli“, se introduc cuvintele „(zonă de control al emisiilor de no_x de nivel iii)“.2. textul existent al paragrafului 5.1.2 se înlocuieşte cu următorul:.2 această navă este construită la sau după data de:.1 1 ...
Monitorul Oficial 676 din 03 August 2018 (M. Of. 676/2018)
DECIZIA nr. 528 din 17 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 253 alin. (1)] şi 3 [cu referire la art. 254^1 alin. (2^1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. I pct. 1 [cu referire la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011] şi art. II [cu referire la art. 32^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi articolului unic [cu referire la art. 16 alin. (1)] din Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi celor trei legi în ansamblul lor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 676 din 3 august 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 581 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 581/2018)
DECIZIA nr. 312 din 9 mai 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 581 din 9 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 575 din 06 Iulie 2018 (M. Of. 575/2018)
DECIZIA nr. 432 din 21 iunie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 575 din 6 iulie 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 493 din 15 Iunie 2018 (M. Of. 493/2018)
AMENDAMENT din 19 decembrie 2017 convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 19 decembrie 2017 şi la Paris la 26 februarie 2018 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru finanţarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi instruirea personalului aferent, semnat la Bucureşti la 29 ianuarie 2007 şi la Paris la 9 februarie 2007 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 493 din 15 iunie 2018
──────────aprobat prin hotărârea nr. 413 din 8 iunie 2018, publicată în monitorul oficial, nr. 493 din 15 iunie 2018.──────────romÂniaministerul finanŢelor publicecătre: dl. dr. thierry poirel, director general direcţia generală pentru Împrumuturi şi dezvoltare socială banca de dezvoltare a consiliului europeifax: 331 47 55 37 5219 decembrie 2017subiect: fp 1566 (2006) - servicii comunitare pentru prevenirea separării copiilor de familiestimate dl poirel,În cadrul proiectului de mai sus au fost depuse pentru finanţare 187 de potenţiale subproiecte, dintre care 107 au fost excluse de la finanţare din diferite motive (respingerea subproiectelor din cauza lipsei capacităţii administrative sau evaluării din teren sau deciziei comitetului de ...
HOTĂRÂRE nr. 413 din 8 iunie 2018 pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 19 decembrie 2017 şi la Paris la 26 februarie 2018 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru finanţarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi instruirea personalului aferent, semnat la Bucureşti la 29 ianuarie 2007 şi la Paris la 9 februarie 2007 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 493 din 15 iunie 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 928/2007 privind aprobarea acordului-cadru de împrumut dintre românia şi banca de dezvoltare a consiliului europei pentru finanţarea proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi instruirea personalului aferent, semnat la bucureşti la 29 ianuarie 2007 şi la paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă amendamentul convenit prin schimbul de scrisori*) semnate la bucureşti la 19 decembrie 2017 şi la paris la 26 februarie 2018 între guvernul româniei, ...
Monitorul Oficial 473 din 07 Iunie 2018 (M. Of. 473/2018)
DECIZIA nr. 358 din 30 mai 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 473 din 7 iunie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 404 din 11 Mai 2018 (M. Of. 404/2018)
DECIZIA nr. 137 din 20 martie 2018 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 98/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 404 din 11 mai 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...