Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord din 21 noiembrie 2003
Monitorul Oficial 122 bis din 08 Februarie 2006 (M. Of. 122 bis/2006)
ORDIN nr. 1.366 din 29 decembrie 2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor de legume EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 122 bis din 8 februarie 2006
Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,în baza prevederilor art. 12 din legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante,având în vedere necesitatea armonizării legislaţiei româneşti cu directiva consiliului nr. 2002/55/ec, privind comercializarea seminţelor de legume, publicată în jurnalul oficial al comunităţii europene nr. l 193, 20/07/2002 şi directiva comisiei 89/14/eec publicată în jurnalul oficial l 008, 11.01.1989,văzând referatul de aprobare a proiectului de ordin pentru aprobarea regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor de legume nr. 87.751 ...
Monitorul Oficial 176 bis din 23 Februarie 2006 (M. Of. 176 bis/2006)
NORMA METODOLOGICA din 1 februarie 2006 privind exercitarea auditului public intern in cadrul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si al caselor de asigurari de sanatate* EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 176 bis din 23 februarie 2006
*) aprobata de ordinul nr. 38 din 1 februarie 2006 , publicat in monitorul oficial, partea i nr. 176 din 23 februarie 2006. a. dispozitii generale a) in conformitate cu prevederile art. 77, lit. b din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate, cu modificarile si completarile ulterioare, presedintele cnas "organizeaza si coordoneaza activitatea de audit potrivit atributiilor specifice ale casei nationale de asigurari de sanatate si ale caselor de asigurari". b) prezentele norme metodologice, elaborate in temeiul prevederilor art. ...
Monitorul Oficial 172 din 22 Februarie 2006 (M. Of. 172/2006)
DECIZIE nr. 78 din 2 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 22 februarie 2006
Ion predescu - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu - judecãtor ...
DECIZIE nr. 71 din 2 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6^2 alin. (1) din Legea nr. 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 22 februarie 2006
Ion predescu - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor constantin doldur - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 166 din 21 Februarie 2006 (M. Of. 166/2006)
DECIZIE nr. 77 din 2 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 281^1 din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 21 februarie 2006
Ion predescu - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor constantin doldur - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor Şerban viorel stãnoiu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 159 din 20 Februarie 2006 (M. Of. 159/2006)
ORDIN nr. 2.218 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea Ordinului ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementarilor privind conditiile tehnice pe care trebuie sa le indeplineasca vehiculele rutiere in vederea admiterii in circulatie pe drumurile publice din Romania - RNTR 2, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 159 din 20 februarie 2006
Ordin nr. 2.218 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea ordinului ministrului lucrãrilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 pentru aprobarea reglementãrilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie sa le îndeplineascã vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din românia - rntr 2, cu modificãrile şi completãrile ulterioare emitent: ministerul transporturilor, construcŢiilor Şi turismului publicat În: monitorul oficial nr. 159 din 20 februarie 2006 În temeiul prevederilor art. ii din ordonanta guvernului nr. 35/2005 pentru modificarea şi completarea ...
Monitorul Oficial 148 din 16 Februarie 2006 (M. Of. 148/2006)
DECIZIE nr. 25 din 12 ianuarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2)-(4) si art. 8 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, precum si a ordonantei, in ansamblul ei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 16 februarie 2006
Ioan vida - preşedinte aspazia cojocaru - judecãtor nicolae cochinescu - judecãtor constantin doldur - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor florentina baltã - procuror benke karoly ...
Monitorul Oficial 146 din 15 Februarie 2006 (M. Of. 146/2006)
ORDIN nr. 15 din 20 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor de apreciere a porcinelor de reproductie EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 15 februarie 2006
Ordin nr. 15 din 20 ianuarie 2006 pentru aprobarea normelor de apreciere a porcinelor de reproducţie emitent: ministerul agriculturii, pÃdurilor Şi dezvoltÃrii rurale publicat În: monitorul oficial nr. 146 din 15 februarie 2006 În temeiul art. 26 din legea zootehniei nr. 72/2002 , cu modificãrile ulterioare, în concordanta cu directivele uniunii europene 90/118 şi 90/119 şi cu deciziile uniunii europene 89/501, 89/502, 89/503, 89/504, 89/505, 89/506, având în vedere prevederile ordinului ministrului agriculturii, ...
Monitorul Oficial 126 din 09 Februarie 2006 (M. Of. 126/2006)
ORDIN nr. 78 din 20 ianuarie 2006 pentru publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a unor amendamente la memorandumuri de finantare ISPA EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 126 din 9 februarie 2006
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice şi a agenţiei naţionale de administrare fiscalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, ministrul finanţelor publice emite urmãtorul ordin: art. 1 se aprobã publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i, a urmãtoarelor amendamente la memorandumuri de finanţare ispa, cuprinse în anexele care fac parte integrantã din prezentul ordin: 1. amendamentul ...
Monitorul Oficial 113 din 07 Februarie 2006 (M. Of. 113/2006)
HOTARARE nr. 28 din 5 ianuarie 2006 privind transportul transfrontiera al organismelor modificate genetic EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 7 februarie 2006
HotĂ?rÂre nr. 28 din 5 ianuarie 2006 privind transportul transfrontierã al organismelor modificate genetic emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 113 din 7 februarie 2006 având în vedere prevederile art. 53 din ordonanţa guvernului nr. 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum şi a produselor rezultate din acestea, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 214/2002 , în temeiul art. 108 din constituţia româniei, ...