Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord din 10 iulie 1990
Monitorul Oficial 563 din 17 Iunie 2024 (M. Of. 563/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 13 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 563 din 17 iunie 2024
Având în vedere necesitatea de a corecta discrepanţele legislative dintre legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concordanţă cu evoluţia legislativă şi necesităţile sistemului sanitar, precum şi pentru asigurarea clarităţii şi aplicării unitare a acestora în scopul îmbunătăţirii accesului la serviciile de sănătate, în special cu legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului fizioterapeuţilor din românia, cu modificările ulterioare, şi pentru a asigura o reprezentare adecvată şi justă a fizioterapeuţilor în negocierile cu casa naţională de asigurări de sănătate,în considerarea faptului că aceste ...
Monitorul Oficial 518 din 04 Iunie 2024 (M. Of. 518/2024)
DECIZIA nr. 712 din 12 decembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) şi ale art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 518 din 4 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 498 bis din 29 Mai 2024 (M. Of. 498 bis/2024)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 28 mai 2024 privind condiţiile specifice de accesare a finanţării din Fondul pentru modernizare - sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 498 bis din 29 mai 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 633 din 28 mai 2024, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 498 din 29 mai 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) fondul pentru modernizare - programul cheie 5: cogenerare de înaltă eficienţă şi modernizarea reţelelor de termoficare - sprijin pentru modernizarea şi realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficienţă şi pentru modernizarea reţelelor de termoficare, domeniu de investiţii 5.1 - suport pentru sprijinirea investiţiilor de cogenerare de înaltă eficienţăghidul solicitantuluicondiŢii specifice de accesare a finanŢĂriidin fondul pentru modernizaresprijinirea investiŢiilor În cogenerare de ÎnaltĂeficienŢĂ În sectorul ÎncĂlzirii centralizateapel de proiecte necompetitiv pentru sprijinireainvestiţiilor în cogenerarea de ...
Monitorul Oficial 510 din 31 Mai 2024 (M. Of. 510/2024)
LEGE nr. 172 din 31 mai 2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 510 din 31 mai 2024
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. iarticolul 19 din legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 19(1) În cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art. 4, procurorul poate dispune, atunci când apreciază necesar pentru soluţionarea cauzei, evaluarea consumatorului în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, în raport cu circumstanţele personale ale consumatorului şi cu împrejurările concrete în care a fost comisă fapta şi dacă ...
Monitorul Oficial 502 din 30 Mai 2024 (M. Of. 502/2024)
DECIZIA nr. 7 din 22 aprilie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 5 şi ale art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 502 din 30 mai 2024
Dosar nr. 390/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│carmen elena│- preşedintele secţiei i ││popoiag │civile │├────────────┼─────────────────────────┤│marian budă ...
Monitorul Oficial 500 din 30 Mai 2024 (M. Of. 500/2024)
DECIZIA nr. 79 din 14 februarie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (3) cu referire la sintagma "adunare generală" şi ale art. 33 alin. (3) şi (4) din Legea tinerilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 500 din 30 mai 2024
┌───────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 493 din 28 Mai 2024 (M. Of. 493/2024)
DECIZIA nr. 605 din 21 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^1) şi (3) şi ale art. 27 alin. (2^3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 493 din 28 mai 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 488 din 27 Mai 2024 (M. Of. 488/2024)
DECIZIA nr. 38 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 488 din 27 mai 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- ...
Monitorul Oficial 484 din 24 Mai 2024 (M. Of. 484/2024)
SCHEMĂ din 15 mai 2024 de ajutor de minimis "Listarea la bursă a întreprinderilor" EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 484 din 24 mai 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.049 din 15 mai 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 484 din 24 mai 2024.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta reglementare instituie o schemă de ajutor de minimis transparentă pentru acordarea de sprijin întreprinderilor în vederea listării la bursă, în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr), componenta c9 (suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare), investiţia i3 (scheme de ajutor pentru sectorul privat), măsura 2 (schema de minimis pentru ajutarea firmelor din românia în procesul de listare la bursă).(2) ajutoarele se acordă numai în condiţiile şi conform criteriilor ...
Monitorul Oficial 478 din 23 Mai 2024 (M. Of. 478/2024)
DECIZIA nr. 16 din 8 aprilie 2024 referitoare la interpretarea art. 55 alin. (2) corelat cu art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 478 din 23 mai 2024
Dosar nr. 233/1/2024┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele ...