Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord auxiliar din 21 iunie 2011
Monitorul Oficial 753 din 17 Septembrie 2019 (M. Of. 753/2019)
ORDIN nr. 5.030 din 28 august 2019 privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ "postliceal", domeniul "economic", calificarea profesională "asistent de gestiune", din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Vasile Deac" din municipiul Vatra Dornei EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 753 din 17 septembrie 2019
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării ...
Monitorul Oficial 747 din 13 Septembrie 2019 (M. Of. 747/2019)
ORDIN nr. 5.049 din 29 august 2019 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit "Winnie Academy" din municipiul Oradea EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 747 din 13 septembrie 2019
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării ...
Monitorul Oficial 703 bis din 27 August 2019 (M. Of. 703 bis/2019)
STRATEGIA din 8 august 2019 pentru dezvoltarea turismului balnear EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 703 bis din 27 august 2019
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 571 din 8 august 2019, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 703 din 27 august 2019──────────cuprinsi. introducereii. informaţii generale relevante1. descrierea resurselor balneoturistice din românia2. formarea profesională a personalului medical şi hotelieriii. situaţia actuală a turismului balnear1. analiza naţională, regională şi focus pe staţiuni balnearea. regiunea de vestb. regiunea de nord-vestc. regiunea centrud. regiunea de sud-veste. regiunea sud-munteniaf. regiunea nord-estg. regiunea sud-estiv. actori ai sectorului balnearv. situaţia legislativăvi. turismul medical în contextul directivei 2011/24/ue privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontalierea. ce prevede şi care erau obiectivele iniţialeb. implementarea: aşteptări vs. rezultatevii. surse ...
Monitorul Oficial 743 din 12 Septembrie 2019 (M. Of. 743/2019)
ORDIN nr. 5.048 din 29 august 2019 privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ "primar" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Kinderstar" din comuna Berceni EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 743 din 12 septembrie 2019
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării ...
Monitorul Oficial 738 din 10 Septembrie 2019 (M. Of. 738/2019)
ORDIN nr. 5.033 din 28 august 2019 privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ "liceal", profilul "real", specializarea "ştiinţe ale naturii" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic "Şcoala Mea" din municipiul Bucureşti EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 738 din 10 septembrie 2019
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării ...
Monitorul Oficial 736 din 09 Septembrie 2019 (M. Of. 736/2019)
METODOLOGIE din 30 august 2019 privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2020-2021 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 736 din 9 septembrie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 5.090 din 30 august 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 736 din 9 septembrie 2019.──────────cap. ifundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat finanţat de la bugetul de stat şi prin bugetele locale/judeţene, după cazart. 1proiectul planului de şcolarizare la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv al inspectoratelor şcolare, în vederea fundamentării cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, se realizează pe baza următoarelor criterii generale: criteriul legislativ, criteriul economic, criteriul demografic, criteriul geografic, criteriul socioeconomic şi criteriul relevanţei.art. 2pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului legislativ ...
Monitorul Oficial 733 din 06 Septembrie 2019 (M. Of. 733/2019)
ORDIN nr. 4.684 din 1 august 2019 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Echilibria Montessori Education" din oraşul Voluntari EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 733 din 6 septembrie 2019
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, ...
Monitorul Oficial 723 din 03 Septembrie 2019 (M. Of. 723/2019)
ORDIN nr. 4.496 din 17 iulie 2019 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală FEG din municipiul Slobozia EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 723 din 3 septembrie 2019
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării ...
Monitorul Oficial 702 din 27 August 2019 (M. Of. 702/2019)
ORDIN nr. 4.667 din 31 iulie 2019 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Wendy Kids" din municipiul Timişoara EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 702 din 27 august 2019
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea ...
ORDIN nr. 4.495 din 17 iulie 2019 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Profesională "Astra" din municipiul Arad EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 702 din 27 august 2019