Monitorul Oficial
Strategie (afisez 236 rezultate)
- 2024
- 2023
- 2022
- 2021
- 2020
- 2019
- 2018
- 2017
- 2016
- 2015
- 2014
- 2013
- 2012
- 2011
- 2010
- 2009
- 2008
- 2007
- 2006
- 2005
- 2004
- 2003
- 2002
- 2001
- 2000
Selectati luna pentru care doriti sa afisam strategie din
Monitorul Oficial 954 bis din 18 Octombrie 2004 (M. Of. 954 bis/2004)
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE GESTIONARE A DEŞEURILOR din 9 septembrie 2004 privind regimul deşeurilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 954 din 18 octombrie 2004
1. introducerestrategia naţională de gestionare a deşeurilor este elaborată de ministerul mediului şi gospodăririi apelor, în conformitate cu responsabilităţile ce îi revin ca urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul gestionării deşeurilor şi conform prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin legea nr. 426/2001. aceasta a fost elaborată pentru perioada 2003 - 2013, urmând a fi revizuită periodic în conformitate cu progresul tehnic şi cerinţele de protecţie a mediului.elaborarea strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor are ca scop crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, ...
Monitorul Oficial 942 din 14 Octombrie 2004 (M. Of. 942/2004)
STRATEGIA din 7 octombrie 2004 de privatizare a societatilor comerciale la care Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" exercita, in numele statului, toate drepturile ce decurg din calitatea de actionar EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 14 octombrie 2004
1. obiectivele privatizãrii 1.1. În conformitate cu prevederile programului de guvernare, ale planului de acţiune al programului de guvernare pe perioada 2001-2004 şi ale angajamentelor asumate de guvern în relaţiile cu organismele financiare internaţionale, regia autonomã "administraţia patrimoniului protocolului de stat" îşi propune, prin prezenta, strategia de privatizare pentru anul 2004 şi pentru anul 2005. În portofoliul regiei autonome "administraţia patrimoniului protocolului de stat" se aflã 3 societãţi comerciale la care statul este acţionar majoritar. 1.2. În vederea realizãrii strategiei de privatizare a societãţilor comerciale aflate în portofoliul regiei autonome "administraţia ...
Monitorul Oficial 908 din 06 Octombrie 2004 (M. Of. 908/2004)
STRATEGIA SECTORIALA din 16 septembrie 2004 a Ministerului Administratiei si Internelor privind reforma institutionala in perioada 2004-2006 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 6 octombrie 2004
1. argument implementarea strategiei actualizate a guvernului româniei privind accelerarea reformei în administraţia publicã, 2004-2006, aprobatã prin hotãrârea guvernului nr. 699 din 5 mai 2004 , impune elaborarea şi aplicarea la nivelul instituţiilor responsabile a unor strategii sectoriale care sã asigure reforma instituţionalã previzionatã pânã la data integrãrii româniei în uniunea europeanã. 2. scop: crearea unei instituţii funcţionale, moderne, compatibile cu instituţiile similare din ţãrile membre ale uniunii europene. 3. obiectivul fundamental îl reprezintã reorganizarea structurilor ministerului în vederea creşterii capacitãţii instituţionale şi a eficienţei activitãţilor desfãşurate şi restructurarea profundã a ...
Monitorul Oficial 865 din 22 Septembrie 2004 (M. Of. 865/2004)
STRATEGIA NATIONALA din 26 august 2004 pentru supravegherea, controlul si prevenirea cazurilor de infectie cu HIV/SIDA in perioada 2004-2007 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 22 septembrie 2004
I. introducere 1. procesul de elaborare a strategiei strategia naţionalã hiv/sida 2004 - 2007 a fost elaboratã şi propusã spre aprobare guvernului de cãtre comisia naţionalã pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie hiv/sida, înfiinţatã ca organism interministerial fãrã personalitate juridicã, sub autoritatea primului-ministru, pe lângã secretariatul general al guvernului, condusã de cãtre consilierul primului-ministru cu atribuţii în domeniul asigurãrii sãnãtãţii populaţiei, in conformitate cu prevederile legii nr. 584 din 2002 privind mãsurile de prevenire a rãspândirii maladiei sida în românia şi de protecţie a persoanelor infectate cu hiv sau bolnave de ...
Monitorul Oficial 818 din 06 Septembrie 2004 (M. Of. 818/2004)
STRATEGIEA NATIONALA din 9 august 2004 pe termen mediu si lung privind gestionarea combustibilului nuclear uzat si a deseurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitiva si dezafectarea instalatiilor nucleare si radiologige EMITENT: AGENTIA NUCLEARA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 6 septembrie 2004
1. introducere strategia naţionalã pe termen mediu şi lung privind gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivã şi dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice este parte integranta a planului nuclear naţional, aprobat prin hotararea de guvern nr. 1259/2002 , ale cãrei obiective referitoare la gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive sunt: 1. obiectivele derivate privind gestionarea deşeurilor radioactive ▄'5f managementul deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat în conformitate cu cerinţele internaţionale; ▄'5f asigurarea unui nivel radiologic, în concordanţã cu cerinţele naţionale şi atât ...
Monitorul Oficial 772 din 24 August 2004 (M. Of. 772/2004)
STRATEGIE NATIONALA din 5 august 2004 pentru eliminarea tulburarilor prin deficit de iod prin iodarea universala a sarii destinate consumului uman direct si fabricarii painii (2004-2012) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 24 august 2004
Introducere carenţa de iod este singura şi cea mai cunoscutã cauzã a retardului mintal şi a deteriorãrii funcţiilor cerebrale ce poate fi prevenitã. carenţa de iod determinã apariţia guşii şi scãderea producerii hormonilor vitali pentru creştere şi dezvoltare. creşterea copiilor este încetinitã, ei devin apatici, cu deficit mental, cu alterarea capacitãţii de mişcare, alterarea vorbirii şi a auzului. la gravide carenţa de iod produce disgravidie, naştere prematurã, avort sau naşterea unor copii cu retard mintal ori intelect la limitã. studii recente efectuate în asia pe loturi mari de populaţie au demonstrat cã deficitul de iod la gravidã ...
Monitorul Oficial 696 din 03 August 2004 (M. Of. 696/2004)
STRATEGIE NATIONALA din 8 iulie 2004 privind serviciile de sanatate EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 3 august 2004
Pe termen lung, efectul vizat al strategiei este îmbunãtãţirea stãrii de sãnãtate a populaţiei şi, prin aceasta, a calitãţii vieţii. i. scopul strategiei naţionale privind serviciile de sãnãtate scopul strategiei naţionale privind serviciile de sãnãtate, denumitã în continuare strategie, este creşterea accesului populaţiei la servicii medicale de calitate şi eficientizarea modului de furnizare a serviciilor medicale spitaliceşti. principalele obiective ale acestei strategii, care vor direcţiona furnizarea serviciilor de sãnãtate în românia pentru cel puţin urmãtorii 10 ani, sunt urmãtoarele: 1. Îmbunãtãţirea accesului populaţiei şi creşterea echitãţii în acordarea ...
Monitorul Oficial 536 din 15 Iunie 2004 (M. Of. 536/2004)
STRATEGIE din 3 iunie 2004 de privatizare a unor societati comerciale aflate in portofoliul Ministerului Economiei si Comertului, pentru anul 2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 15 iunie 2004
1. obiectivele privatizãrii În conformitate cu prevederile programului de guvernare şi ale planului de acţiune al programului de guvernare pe perioada 2001-2004, cu strategia naţionalã de dezvoltare energeticã a româniei pe termen mediu - 2001-2004, aprobatã prin hotãrârea guvernului nr. 647/2001 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 444 din 7 august 2001, şi ale angajamentelor asumate de guvern în relaţiile cu organismele financiare internaţionale, ministerul economiei şi comerţului, prin oficiul participaţiilor statului şi privatizãrii în industrie, îşi propune prin prezentul mandat realizarea strategiei de privatizare pentru anul 2004. În portofoliul ...
Monitorul Oficial 496 din 02 Iunie 2004 (M. Of. 496/2004)
STRATEGIA NATIONALA din 14 mai 2004 privind protectia atmosferei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 2 iunie 2004
Strategia nationala din 14 mai 2004 privind protecţia atmosferei emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 496 din 2 iunie 2004 strategia nationala privind protecţia atmosferei este elaborata de autoritatea publica centrala pentru protecţia mediului, în conformitate cu atribuţiile şi responsabilitãţile ce îi revin ca urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul protecţiei atmosferei şi conform prevederilor ordonanţei de urgenta a guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 655/2001 . ...
Monitorul Oficial 411 din 07 Mai 2004 (M. Of. 411/2004)
STRATEGIA INDUSTRIEI MINIERE din 21 aprilie 2004 pentru perioada 2004 - 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 7 mai 2004
1. analiza evoluţiei industriei miniere si starea actuala a acesteia 1.1 introducere strategia de dezvoltare a industriei miniere promovata inainte de anul 1989 avea la baza conceptul autosustinerii in asigurarea cu resurse minerale a economiei, in scopul reducerii importurilor. rezultatul acesteia a constat in dezvoltarea unui sector minier mai mult decât ar fi permis potenţialul de resurse minerale solide economic exploatabile de care dispune tara, ocupând direct peste 350.000 persoane si indirect alte 700.000 persoane. situaţia creata dupã 1989 a impus susţinerea sectorului de cãtre stat, pentru aceasta ...