Acte Monitorul Oficial emise de
Senatul
Monitorul Oficial 309 din 25 Aprilie 2014 (M. Of. 309/2014)
DECIZIE nr. 6 din 24 aprilie 2014 privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 26 aprilie-3 mai 2014 EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 25 aprilie 2014
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele senatului decide:articol unicÎn perioada 26 aprilie-3 mai 2014, conducerea senatului va fi asigurată de domnul senator ioan chelaru, vicepreşedinte al senatului. preŞedintele senatuluicĂlin-constantin-anton popescu-tĂriceanubucureşti, 24 aprilie 2014.nr. 6. -------
Monitorul Oficial 304 din 24 Aprilie 2014 (M. Of. 304/2014)
HOTĂRÂRE nr. 30 din 14 aprilie 2014 cu privire la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Consolidarea dimensiunii sociale a Uniunii Economice şi Monetare COM (2013) 690 final EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 24 aprilie 2014
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, şi ale protocolului (nr. 1) anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,având în vedere raportul comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/121 din 27 martie 2014,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei:1. apreciază publicarea comunicării "consolidarea dimensiunii sociale a uniunii economice şi monetare" ca pe o dovadă a intenţiei de construire a dimensiunii sociale a uniunii economice şi monetare; recunoaşterea şi ...
Monitorul Oficial 279 din 16 Aprilie 2014 (M. Of. 279/2014)
HOTĂRÂRE nr. 29 din 14 aprilie 2014 privind vacantarea unui mandat de senator EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 16 aprilie 2014
Având în vedere decesul domnului senator Ştefan stoica, ales în circumscripţia electorală nr. 23 ialomiţa, colegiul uninominal nr. 1,în temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, ale art. 7 alin. (1) şi alin. (4) şi (5) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 48 alin. (16) din legea nr. 35/2008 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu ...
HOTĂRÂRE nr. 31 din 14 aprilie 2014 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 16 aprilie 2014
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) şi art. 67 din constituţia româniei, republicată, precum şi ale art. 46 şi 47 din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 870 din 20 decembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la anexa nr. v "componenţa comisiei pentru politică externă", domnul senator barbu daniel-constantin - grupul parlamentar al partidului naţional liberal - se ...
Monitorul Oficial 255 din 08 Aprilie 2014 (M. Of. 255/2014)
HOTĂRÂRE nr. 27 din 8 aprilie 2014 privind vacantarea unui mandat de senator EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 8 aprilie 2014
Având în vedere demisia din calitatea de senator a domnului iosif secăşan, ales în circumscripţia electorală nr. 11 caraş-severin, colegiul uninominal nr. 2,în temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, ale art. 7 alin. (1) şi alin. (3)-(5) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 48 alin. (16) din legea nr. 35/2008 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor ...
HOTĂRÂRE nr. 28 din 8 aprilie 2014 privind vacantarea unui mandat de senator EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 8 aprilie 2014
Având în vedere demisia din calitatea de senator a domnului victor ciorbea, ales în circumscripţia electorală nr. 42 bucureşti, colegiul uninominal nr. 7,în temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, ale art. 7 alin. (1) şi alin. (3)-(5) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 48 alin. (16) din legea nr. 35/2008 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor ...
Monitorul Oficial 236 din 02 Aprilie 2014 (M. Of. 236/2014)
DECIZIE nr. 5 din 1 aprilie 2014 privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 2-3 aprilie 2014 EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 2 aprilie 2014
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele senatului decide:articol unicÎn perioada 2-3 aprilie 2014, conducerea senatului va fi asigurată de domnul senator ioan chelaru, vicepreşedinte al senatului. preŞedintele senatului cĂlin-constantin-antonpopescu-tĂriceanubucureşti, 1 aprilie 2014.nr. 5. -------
Monitorul Oficial 231 din 01 Aprilie 2014 (M. Of. 231/2014)
HOTĂRÂRE nr. 25 din 31 martie 2014 privind eliberarea din funcţie a unui secretar general adjunct al Senatului EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 1 aprilie 2014
În temeiul prevederilor art. 67 din constituţia româniei, republicată, ale art. 7 alin. (1) şi ale art. 64 lit. a) din legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 203 alin. (1) din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unicdomnul ovidiu marian se eliberează din funcţia de secretar general adjunct al senatului, ca urmare a demisiei, începând cu data de 7 aprilie 2014.această hotărâre a fost adoptată de senat în şedinţa din 31 martie 2014, cu respectarea prevederilor art. 76 ...
HOTĂRÂRE nr. 26 din 31 martie 2014 pentru modificarea anexei la Hotărârea Senatului nr. 8/2013 privind structura serviciilor Senatului EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 1 aprilie 2014
În temeiul prevederilor art. 67 din constituţia româniei, republicată, precum şi ale art. 36 alin. (1) lit. o) din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa la hotărârea senatului nr. 8/2013 privind structura serviciilor senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 121 din 5 martie 2013, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.această hotărâre a fost adoptată de senat în şedinţa din 31 martie 2014, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată. p. preŞedintele senatului,ioan chelarubucureşti, 31 ...
Monitorul Oficial 220 din 28 Martie 2014 (M. Of. 220/2014)
HOTĂRÂRE nr. 24 din 25 martie 2014 privind modificarea art. 66 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005 EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 28 martie 2014
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din constituţia româniei, republicată,senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unicla articolul 66 alineatul (2) din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 948 din 25 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, punctul vi se modifică şi va avea următorul cuprins:"vi. comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului;".această hotărâre a fost adoptată de senat în şedinţa din 25 martie 2014, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din constituţia româniei, republicată. preŞedintele senatuluicĂlin-constantin-anton popescu-tĂriceanubucureşti, 25 martie 2014.nr. 24. ---------