Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
TRATAT din 7 februarie 1992 privind Uniunea Europeană (versiune consolidată)
PREAMBUL MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR, MAIESTATEA SA REGINA DANEMARCEI, PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA, PREŞEDINTELE REPUBLICII ELENE, MAIESTATEA SA REGELE SPANIEI, PREŞEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE, PREŞEDINTELE IRLANDEI, PREŞEDINTELE REPUBLICII ITALIENE, ALTEŢA SA REGALĂ MARELE DUCE DE LUXEMBURG, MAIESTATEA SA REGINA ŢĂRILOR DE JOS, PREŞEDINTELE REPUBLICII PORTUGHEZE, MAIESTATEA SA REGINA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD*1),
----------- *1) Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Austria, Republica Polonă, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda şi Regatul Suediei au devenit ulterior membre ale Uniunii Europene. DECIŞI să parcurgă o nouă etapă în procesul de integrare europeană iniţiat prin constituirea Comunităţilor Europene, INSPIRÂNDU-SE din moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile şi inalienabile ale persoanei, precum şi libertatea, democraţia, egalitatea şi statul de drept, REAMINTIND importanţa istorică a sfârşitului divizării continentului european şi necesitatea stabilirii unor baze solide pentru arhitectura Europei viitoare, CONFIRMÂND ataşamentul lor faţă de principiile libertăţii, democraţiei şi respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi ale statului de drept, CONFIRMÂND ataşamentul lor faţă de drepturile sociale fundamentale definite în Carta socială europeană, semnată la Torino, la 18 octombrie 1961, şi în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989, HOTĂRÂŢI să întărească solidaritatea dintre popoarele lor, respectând totodată istoria, cultura şi tradiţiile acestora, HOTĂRÂŢI să consolideze caracterul democratic şi eficacitatea funcţionării instituţiilor, pentru a le permite acestora să-şi îndeplinească mai bine, într-un cadru instituţional unic, misiunile care le sunt încredinţate, HOTĂRÂŢI să-şi consolideze economiile naţionale, să asigure convergenţa acestora, precum şi să stabilească o uniune economică şi monetară care presupune, conform dispoziţiilor prezentului tratat şi ale Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, o monedă unică şi stabilă, DECIŞI să promoveze progresul economic şi social al popoarelor lor, ţinând seama de principiul dezvoltării durabile şi în cadrul realizării pieţei interne, al consolidării coeziunii şi protecţiei mediului, precum şi să pună în aplicare politici care asigură progrese concomitente în domeniul integrării economice şi în celelalte domenii, HOTĂRÂŢI să instituie o cetăţenie comună pentru resortisanţii ţărilor lor, HOTĂRÂŢI să pună în aplicare o politică externă şi de securitate comună, inclusiv definirea treptată a unei politici de apărare comune, care ar putea conduce la o apărare comună, în conformitate cu dispoziţiile articolului 42, consolidând astfel identitatea Europei şi independenţa acesteia în vederea promovării păcii, securităţii şi progresului în Europa şi în întreaga lume, HOTĂRÂŢI să faciliteze libera circulaţie a persoanelor, asigurând totodată siguranţa şi securitatea popoarelor lor, prin instaurarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat şi ale Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, HOTĂRÂŢI să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetăţeni, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, ÎN PERSPECTIVA etapelor următoare care vor trebui parcurse pentru ca integrarea europeană să progreseze, AU DECIS să instituie o Uniune Europeană şi, în acest sens, au desemnat drept plenipotenţiari: (lista plenipotenţiarilor nu este reprodusă) CARE, după ce au făcut schimb de depline puteri, găsite în bună şi cuvenită formă, convin cu privire la următoarele dispoziţii: TITLUL I DISPOZIŢII COMUNE ART. 1 (ex-articolul 1 TUE)*1)
-------- *1) Această trimitere are caracter indicativ. Pentru informaţii detaliate, a se vedea tabelele de corespondenţă între vechea şi noua numerotare a tratatelor. Prin prezentul tratat, ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE instituie între ele o UNIUNE EUROPEANĂ, denumită în continuare "Uniune", căreia statele membre îi atribuie competenţe pentru realizarea obiectivelor lor comune. Prezentul tratat marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde între popoarele Europei, în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului transparenţei şi cât mai aproape cu putinţă de cetăţeni. Uniunea se întemeiază pe prezentul tratat şi pe Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumite în continuare "tratatele"). Aceste două tratate au aceeaşi valoare juridică. Uniunea se substituie Comunităţii Europene şi îi succedă acesteia.
ART. 2 Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi.
ART. 3 (ex-articolul 2 TUE) (1) Uniunea urmăreşte să promoveze pacea, valorile sale şi bunăstarea popoarelor sale. (2) Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum şi prevenirea criminalităţii şi combaterea acestui fenomen. (3) Uniunea instituie o piaţă internă. Aceasta acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, întemeiată pe o creştere economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor, pe o economie socială de piaţă cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forţei de muncă şi spre progres social, precum şi pe un nivel înalt de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului. Aceasta promovează progresul ştiinţific şi tehnic. Uniunea combate excluziunea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia socială, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului. Aceasta promovează coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între statele membre. Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european. (4) Uniunea instituie o uniune economică şi monetară a cărei monedă este euro. (5) În relaţiile sale cu restul comunităţii internaţionale, Uniunea îşi afirmă şi promovează valorile şi interesele şi contribuie la protecţia cetăţenilor săi. Aceasta contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea şi respectul reciproc între popoare, comerţul liber şi echitabil, eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor omului şi, în special, a drepturilor copilului, precum şi la respectarea strictă şi dezvoltarea dreptului internaţional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. (6) Uniunea îşi urmăreşte obiectivele prin mijloace corespunzătoare, în funcţie de competenţele care îi sunt atribuite prin tratate.
ART. 4 (1) În conformitate cu articolul 5, orice competenţă care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparţine statelor membre. (2) Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum şi identitatea lor naţională, inerentă structurilor lor fundamentale politice şi constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte autonomia locală şi regională. Aceasta respectă funcţiile esenţiale ale statului şi, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrităţii sale teritoriale, menţinerea ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale. În special, securitatea naţională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru. (3) În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate. Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituţiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale şi se abţin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.
ART. 5 (ex-articolul 5 TCE) (1) Delimitarea competenţelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii. Exercitarea acestor competenţe este reglementată de principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. (2) În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acţionează numai în limitele competenţelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competenţă care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparţine statelor membre. (3) În temeiul principiului subsidiarităţii, în domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, dar datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii. Instituţiile Uniunii aplică principiul subsidiarităţii în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Parlamentele naţionale asigură respectarea principiului subsidiarităţii, în conformitate cu procedura prevăzută în respectivul protocol. (4) În temeiul principiului proporţionalităţii, acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă, nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor. Instituţiile Uniunii aplică principiul proporţionalităţii în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
ART. 6 (ex-articolul 6 TUE) (1) Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor. Dispoziţiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competenţele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate. Drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispoziţiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea şi punerea sa în aplicare şi cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicaţiilor menţionate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziţii. (2) Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Competenţele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare. (3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.
ART. 7 (ex-articolul 7 TUE) (1) La propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene şi cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, poate să constate existenţa unui risc clar de încălcare gravă a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru. Înainte de a proceda la această constatare, Consiliul audiază statul membru în cauză şi îi poate adresa recomandări, hotărând după aceeaşi procedură. Consiliul verifică cu regularitate dacă motivele care au condus la această constatare rămân valabile. (2) Consiliul European, hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din statele membre sau a Comisiei Europene şi cu aprobarea Parlamentului European, poate să constate existenţa unei încălcări grave şi persistente a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru, după ce a invitat acel stat membru să-şi prezinte observaţiile. (3) În cazul în care a fost făcută constatarea menţionată la alineatul (2), Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru. Procedând în acest fel, Consiliul ţine seama de eventualele consecinţe ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor şi obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice. Obligaţiile care îi revin statului membru în cauză în temeiul tratatelor rămân obligatorii în orice situaţie pentru statul membru respectiv. (4) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide ulterior să modifice sau să revoce măsurile luate în temeiul alineatului (3), ca răspuns la modificarea situaţiei care l-a determinat să impună măsurile respective. (5) Modalităţile de vot care, în înţelesul prezentului articol, se aplică Parlamentului European, Consiliului European şi Consiliului sunt prevăzute la articolul 354 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 8 (1) Uniunea dezvoltă relaţii privilegiate cu ţările învecinate, în vederea stabilirii unui spaţiu de prosperitate şi de bună vecinătate, întemeiat pe valorile Uniunii şi caracterizat prin relaţii strânse şi paşnice, bazate pe cooperare. (2) În înţelesul alineatului (1), Uniunea poate încheia acorduri speciale cu ţările în cauză. Aceste acorduri pot include drepturi şi obligaţii reciproce, precum şi posibilitatea de a realiza acţiuni în comun. Punerea lor în aplicare face obiectul unei concertări periodice.
TITLUL II DISPOZIŢII PRIVIND PRINCIPIILE DEMOCRATICE ART. 9 În toate activităţile sale, Uniunea respectă principiul egalităţii cetăţenilor săi, care beneficiază de o atenţie egală din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor sale. Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se adaugă acesteia.
ART. 10 (1) Funcţionarea Uniunii se întemeiază pe principiul democraţiei reprezentative. (2) Cetăţenii sunt reprezentaţi direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European. Statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de şefii lor de stat sau de guvern şi în Consiliu de guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în faţa parlamentelor naţionale, fie în faţa cetăţenilor lor. (3) Orice cetăţean are dreptul de a participa la viaţa democratică a Uniunii. Deciziile se iau în mod cât mai deschis şi la un nivel cât mai apropiat posibil de cetăţean. (4) Partidele politice la nivel european contribuie la formarea conştiinţei politice europene şi la exprimarea voinţei cetăţenilor Uniunii.
ART. 11 (1) Instituţiile acordă cetăţenilor şi asociaţiilor reprezentative, prin mijloace corespunzătoare, posibilitatea de a-şi face cunoscute opiniile şi de a face schimb de opinii în mod public, în toate domeniile de acţiune ale Uniunii. (2) Instituţiile Uniunii menţin un dialog deschis, transparent şi constant cu asociaţiile reprezentative şi cu societatea civilă. (3) În vederea asigurării coerenţei şi a transparenţei acţiunilor Uniunii, Comisia Europeană procedează la ample consultări ale părţilor interesate. (4) La iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui număr semnificativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care aceşti cetăţeni consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor. Procedurile şi condiţiile necesare pentru prezentarea unei astfel de iniţiative sunt stabilite în conformitate cu articolul 24 primul paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 12 Parlamentele naţionale contribuie în mod activ la buna funcţionare a Uniunii: (a) prin faptul că sunt informate de către instituţiile Uniunii şi prin primirea de notificări privind proiectele de acte legislative ale Uniunii în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană; (b) prin respectarea principiului subsidiarităţii în conformitate cu procedurile prevăzute în Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii; (c) prin participarea, în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, la mecanismele de evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii în acest spaţiu, în conformitate cu articolul 70 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi prin implicarea în controlul politic al Europol şi în evaluarea activităţilor Eurojust, în conformitate cu articolele 88 şi 85 din respectivul tratat; (d) prin participarea la procedurile de revizuire a tratatelor, în conformitate cu articolul 48 din prezentul tratat; (e) prin faptul că sunt informate cu privire la cererile de aderare la Uniune, în conformitate cu articolul 49 din prezentul tratat; (f) prin participarea la cooperarea interparlamentară dintre parlamentele naţionale şi cu Parlamentul European, în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană.
TITLUL III DISPOZIŢII PRIVIND INSTITUŢIILE ART. 13 (1) Uniunea dispune de un cadru instituţional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susţinerea intereselor sale, ale cetăţenilor săi şi ale statelor membre, precum şi asigurarea coerenţei, a eficacităţii şi a continuităţii politicilor şi a acţiunilor sale. Instituţiile Uniunii sunt: - Parlamentul European; - Consiliul European; - Consiliul; - Comisia Europeană (denumită în continuare "Comisia"); - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; - Banca Centrală Europeană; - Curtea de Conturi. (2) Fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de acestea. Instituţiile cooperează unele cu altele în mod loial. (3) Dispoziţiile referitoare la Banca Centrală Europeană şi la Curtea de Conturi, precum şi dispoziţiile detaliate referitoare la celelalte instituţii figurează în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (4) Parlamentul European, Consiliul şi Comisia sunt asistate de un Comitet Economic şi Social şi de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcţii consultative.
ART. 14 (1) Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcţiile legislativă şi bugetară. Acesta exercită funcţii de control politic şi consultative, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate. Parlamentul European alege preşedintele Comisiei. (2) Parlamentul European este compus din reprezentanţii cetăţenilor Uniunii. Numărul acestora nu poate depăşi şapte sute cincizeci, plus preşedintele. Reprezentarea cetăţenilor este asigurată în mod proporţional descrescător, cu un prag minim de şase membri pentru fiecare stat membru. Niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci şi şase de locuri. Consiliul European adoptă în unanimitate, la iniţiativa Parlamentului European şi cu aprobarea acestuia, o decizie de stabilire a componenţei Parlamentului European, cu respectarea principiilor menţionate la primul paragraf. (3) Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot universal direct, liber şi secret, pentru un mandat de cinci ani. (4) Parlamentul European îşi alege preşedintele şi biroul dintre membrii săi.
ART. 15 (1) Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţile politice generale. Acesta nu exercită funcţii legislative. (2) Consiliul European este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum şi din preşedintele său şi preşedintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate participă la lucrările Consiliului European. (3) Consiliul European se întruneşte de două ori pe semestru la convocarea preşedintelui său. Atunci când ordinea de zi o impune, membrii Consiliului European pot decide să fie asistaţi fiecare de un ministru şi, în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Comisiei, de un membru al Comisiei. Atunci când situaţia o impune, preşedintele convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European. (4) Consiliul European se pronunţă prin consens, cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel. (5) Consiliul European îşi alege preşedintele cu majoritate calificată, pentru o durată de doi ani şi jumătate, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată. În caz de împiedicare sau de culpă gravă, Consiliul European poate pune capăt mandatul preşedintelui în conformitate cu aceeaşi procedură. (6) Preşedintele Consiliului European: (a) prezidează şi impulsionează lucrările Consiliului European; (b) asigură pregătirea şi continuitatea lucrărilor Consiliului European, în cooperare cu preşedintele Comisiei şi pe baza lucrărilor Consiliului Afaceri Generale; (c) acţionează pentru facilitarea coeziunii şi a consensului în cadrul Consiliului European; (d) prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului European. Preşedintele Consiliului European asigură, la nivelul său şi în această calitate, reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la politica externă şi de securitate comună, fără a aduce atingere atribuţiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. Preşedintele Consiliului European nu poate exercita un mandat naţional.
ART. 16 (1) Consiliul exercită, împreună cu Parlamentul European, funcţiile legislativă şi bugetară. Acesta exercită funcţii de definire a politicilor şi de coordonare, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate. (2) Consiliul este compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, împuternicit să angajeze guvernul statului membru pe care îl reprezintă şi să exercite dreptul de vot. (3) Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel. (4) Începând cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificată se defineşte ca fiind egală cu cel puţin 55 % din membrii Consiliului, cuprinzând cel puţin cincisprezece dintre aceştia şi reprezentând state membre care întrunesc cel puţin 65 % din populaţia Uniunii. Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puţin patru membri ai Consiliului, în caz contrar se consideră a fi întrunită majoritatea calificată. Celelalte condiţii privind votul cu majoritate calificată sunt stabilite la articolul 238 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (5) Dispoziţiile tranzitorii privind definiţia majorităţii calificate care se aplică până la 31 octombrie 2014, precum şi cele care se vor aplica în perioada 1 noiembrie 2014-31 martie 2017 sunt prevăzute în Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii. (6) Consiliul se întruneşte în cadrul diferitelor formaţiuni, lista acestora fiind adoptată în conformitate cu articolul 236 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Consiliul Afaceri Generale asigură coerenţa lucrărilor diferitelor formaţiuni ale Consiliului. Acesta pregăteşte reuniunile Consiliului European şi urmăreşte aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, în colaborare cu preşedintele Consiliului European şi cu Comisia. Consiliul Afaceri Externe elaborează acţiunea externă a Uniunii, în conformitate cu liniile strategice stabilite de Consiliul European, şi asigură coerenţa acţiunii Uniunii. (7) Un comitet al reprezentanţilor permanenţi ai guvernelor statelor membre răspunde de pregătirea lucrărilor Consiliului. (8) Consiliul se întruneşte în şedinţă publică atunci când deliberează şi votează un proiect de act legislativ. În acest scop, fiecare sesiune a Consiliului este divizată în două părţi, consacrate deliberărilor privind actele legislative ale Uniunii, respectiv activităţilor fără caracter legislativ. (9) Preşedinţia formaţiunilor Consiliului, cu excepţia celei Afaceri Externe, este asigurată de reprezentanţii statelor membre în cadrul Consiliului după un sistem de rotaţie egal, în condiţiile stabilite în conformitate cu articolul 236 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 17 (1) Comisia promovează interesul general al Uniunii şi ia iniţiativele corespunzătoare în acest scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum şi a măsurilor adoptate de instituţii în temeiul acestora. Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aceasta execută bugetul şi gestionează programele. Comisia exercită funcţii de coordonare, de executare şi de administrare, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate. Cu excepţia politicii externe şi de securitate comune şi a altor cazuri prevăzute în tratate, aceasta asigură reprezentarea externă a Uniunii. Comisia adoptă iniţiativele de programare anuală şi multianuală a Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituţionale. (2) Actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai la propunerea Comisiei, cu excepţia cazului în care tratatele prevăd altfel. Celelalte acte se adoptă la propunerea Comisiei, în cazul în care tratatele prevăd acest lucru. (3) Mandatul Comisiei este de cinci ani. Membrii Comisiei sunt aleşi pe baza competenţei lor generale şi a angajamentului lor faţă de ideea europeană, dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă. Comisia îşi exercită responsabilităţile în deplină independenţă. Fără a aduce atingere articolului 18 alineatul (2), membrii Comisiei nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni din partea niciunui guvern, instituţie, organ, oficiu sau agenţie. Aceştia se abţin de la orice act incompatibil cu funcţiile lor sau cu îndeplinirea sarcinilor lor. (4) Comisia numită între data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi 31 octombrie 2014 este compusă din câte un resortisant al fiecărui stat membru, inclusiv preşedintele şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care este unul dintre vicepreşedinţii acesteia. (5) Începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia este compusă dintr-un număr de membri, incluzând preşedintele şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, corespunzător cu două treimi din numărul statelor membre, atât timp cât Consiliul European nu decide modificarea acestui număr, hotărând în unanimitate. Membrii Comisiei sunt aleşi dintre resortisanţii statelor membre în conformitate cu un sistem de rotaţie strict egal între statele membre care să reflecte diversitatea demografică şi geografică a tuturor statelor membre. Acest sistem se stabileşte de către Consiliul European, care hotărăşte în unanimitate în conformitate cu articolul 244 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (6) Preşedintele Comisiei: (a) defineşte orientările în cadrul cărora Comisia îşi exercită misiunea; (b) decide organizarea internă a Comisiei pentru a asigura coerenţa, eficacitatea şi colegialitatea acţiunilor acesteia; (c) numeşte vicepreşedinţii, alţii decât Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, dintre membrii Comisiei. Un membru al Comisiei îşi prezintă demisia în cazul în care preşedintele îi solicită acest lucru. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate îşi prezintă demisia, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (1), în cazul în care preşedintele îi solicită acest lucru. (7) Ţinând seama de alegerile pentru Parlamentul European şi după ce a procedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune Parlamentului European un candidat la funcţia de preşedinte al Comisiei. Acest candidat este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul în care acest candidat nu întruneşte majoritatea, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul European în conformitate cu aceeaşi procedură. Consiliul, de comun acord cu preşedintele ales, adoptă lista celorlalte personalităţi pe care le propune pentru a fi numite membri ai Comisiei. Alegerea acestora se efectuează, pe baza sugestiilor făcute de statele membre, în conformitate cu criteriile prevăzute la alineatul (3) al doilea paragraf şi la alineatul (5) al doilea paragraf. Preşedintele, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi ceilalţi membri ai Comisiei sunt supuşi, în calitate de organ colegial, unui vot de aprobare al Parlamentului European. Pe baza acestei aprobări, Comisia este numită de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată. (8) Comisia, în calitate de organ colegial, răspunde în faţa Parlamentului European. Parlamentul European poate adopta o moţiune de cenzură împotriva Comisiei, în conformitate cu articolul 234 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În cazul în care se adoptă o astfel de moţiune, membrii Comisiei trebuie să demisioneze în mod colectiv din funcţiile lor, iar Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate trebuie să demisioneze din funcţiile pe care le exercită în cadrul Comisiei.
ART. 18 (1) Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, cu acordul preşedintelui Comisiei, numeşte Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. Consiliul European poate pune capăt mandatului acestuia în conformitate cu aceeaşi procedură. (2) Înaltul Reprezentant conduce politica externă şi de securitate comună a Uniunii. Acesta contribuie prin propuneri la elaborarea acestei politici şi o aduce la îndeplinire în calitate de împuternicit al Consiliului. Acesta acţionează în mod similar şi în ceea ce priveşte politica de securitate şi apărare comună. (3) Înaltul Reprezentant prezidează Consiliul Afaceri Externe. (4) Înaltul Reprezentant este unul dintre vicepreşedinţii Comisiei. Acesta asigură coerenţa acţiunii externe a Uniunii. Acesta este însărcinat, în cadrul Comisiei, cu responsabilităţile care îi revin acesteia din urmă în domeniul relaţiilor externe şi cu coordonarea celorlalte aspecte ale acţiunii externe a Uniunii. În exercitarea acestor responsabilităţi în cadrul Comisiei, şi numai cu privire la aceste responsabilităţi, Înaltul Reprezentant se supune procedurilor care reglementează funcţionarea Comisiei, în măsura în care acest lucru este compatibil cu alineatele (2) şi (3).
ART. 19 (1) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor. Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie jurisdicţională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. (2) Curtea de Justiţie este compusă din câte un judecător pentru fiecare stat membru. Aceasta este asistată de avocaţi generali. Tribunalul cuprinde cel puţin un judecător din fiecare stat membru. Judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie, precum şi judecătorii Tribunalului sunt aleşi dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile prevăzute la articolele 253 şi 254 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Aceştia sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre pentru şase ani. Judecătorii şi avocaţii generali care îşi încheie mandatul pot fi numiţi din nou. (3) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în conformitate cu tratatele: (a) cu privire la acţiunile introduse de un stat membru, de o instituţie ori de persoane fizice sau juridice; (b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoreşti naţionale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituţii; (c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate.
TITLUL IV DISPOZIŢII PRIVIND FORMELE DE COOPERARE CONSOLIDATĂ ART. 20 (ex-articolele 27A - 27E, 40 - 40B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11A TCE) (1) Statele membre care doresc să stabilească între ele o formă de cooperare consolidată în cadrul competenţelor neexclusive ale Uniunii pot recurge la instituţiile acesteia şi îşi pot exercita aceste competenţe prin aplicarea dispoziţiilor corespunzătoare ale tratatelor, în limitele şi în conformitate cu procedurile prevăzute la prezentul articol, precum şi la articolele 326-334 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Formele de cooperare consolidată urmăresc să favorizeze realizarea obiectivelor Uniunii, să apere interesele acesteia şi să consolideze procesul său de integrare. Acestea sunt deschise în orice moment tuturor statelor membre, în conformitate cu articolul 328 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (2) Decizia care autorizează o formă de cooperare consolidată se adoptă de Consiliu în ultimă instanţă, atunci când acesta stabileşte că obiectivele urmărite prin această cooperare nu pot fi atinse într-un termen rezonabil de Uniune, în ansamblul său, şi în condiţiile în care cel puţin nouă state membre participă la aceasta. Consiliul hotărăşte în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 329 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (3) Toţi membrii Consiliului pot participa la dezbateri, dar la vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante la o formă de cooperare consolidată. Modalităţile de vot sunt prevăzute la articolul 330 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (4) Actele adoptate în cadrul unei forme de cooperare consolidată sunt obligatorii numai pentru statele membre participante. Acestea nu sunt considerate ca fiind acquis care trebuie acceptat de statele candidate la aderarea la Uniune.
TITLUL V DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII ŞI DISPOZIŢII SPECIALE PRIVIND POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ CAP. 1 DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII ART. 21 (1) Acţiunea Uniunii pe scena internaţională are la bază principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea şi extinderea sa şi pe care intenţionează să le promoveze în lumea întreagă: democraţia, statul de drept, universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectarea demnităţii umane, principiile egalităţii şi solidarităţii, precum şi respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a dreptului internaţional. Uniunea depune toate eforturile pentru a dezvolta relaţii şi a construi parteneriate cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale, regionale sau globale care împărtăşesc principiile prevăzute la primul paragraf. Aceasta promovează soluţii multilaterale pentru problemele comune, în special în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. (2) Uniunea defineşte şi desfăşoară politici comune şi acţiuni şi acţionează pentru asigurarea unui nivel înalt de cooperare în toate domeniile relaţiilor internaţionale, în scopul: (a) apărării valorilor, a intereselor fundamentale, a securităţii, a independenţei şi integrităţii sale; (b) consolidării şi sprijinirii democraţiei, a statului de drept, a drepturilor omului şi a principiilor dreptului internaţional; (c) menţinerii păcii, prevenirii conflictelor şi consolidării securităţii internaţionale, în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi cu principiile Actului final de la Helsinki şi cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv cele privind frontierele externe; (d) promovării dezvoltării durabile pe plan economic, social şi de mediu a ţărilor în curs de dezvoltare, cu scopul primordial de a eradica sărăcia; (e) încurajării integrării tuturor ţărilor în economia mondială, inclusiv prin eliminarea treptată a barierelor în calea comerţului internaţional; (f) participării la elaborarea unor măsuri internaţionale pentru conservarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile; (g) acordării de asistenţă populaţiilor, ţărilor şi regiunilor care se confruntă cu dezastre naturale sau provocate de om; şi (h) promovării unui sistem internaţional bazat pe o cooperare multilaterală mai puternică şi pe o bună guvernare globală. (3) Uniunea respectă principiile şi urmăreşte obiectivele prevăzute la alineatele (1) şi (2) în elaborarea şi aplicarea acţiunii sale externe în diferitele domenii reglementate în prezentul titlu şi în partea a cincea din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi a aspectelor externe ale celorlalte politici ale sale. Uniunea asigură coerenţa între diferitele domenii ale acţiunii sale externe precum şi între acestea şi celelalte politici ale sale. Consiliul şi Comisia, asistate de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, asigură această coerenţă şi cooperează în acest scop.
ART. 22 (1) Pe baza principiilor şi a obiectivelor enumerate la articolul 21, Consiliul European identifică interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii. Deciziile Consiliului European privind interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii privesc politica externă şi de securitate comună, precum şi celelalte domenii ale acţiunii externe a Uniunii. Deciziile pot să privească relaţiile Uniunii cu o ţară sau o regiune sau pot aborda o anumită tematică. Acestea precizează durata lor şi mijloacele care urmează a fi puse la dispoziţie de Uniune şi statele membre. Consiliul European hotărăşte în unanimitate, la recomandarea Consiliului, adoptată de acesta în conformitate cu normele prevăzute pentru fiecare domeniu în parte. Deciziile Consiliului European sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile prevăzute în tratate. (2) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în domeniul politicii externe şi de securitate comune, şi Comisia, pentru celelalte domenii ale acţiunii externe, pot prezenta Consiliului propuneri comune.
CAP. 2 DISPOZIŢII SPECIALE PRIVIND POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ SECŢIUNEA 1 DISPOZIŢII COMUNE ART. 23 Acţiunea Uniunii pe scena internaţională, în temeiul prezentului capitol, are la bază principiile, urmăreşte realizarea obiectivelor şi se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile generale prevăzute în capitolul 1.
ART. 24 (ex-articolul 11 TUE) (1) Competenţa Uniunii în materie de politică externă şi de securitate comună include toate domeniile politicii externe, precum şi toate chestiunile referitoare la securitatea Uniunii, inclusiv la definirea treptată a unei politici de apărare comune care poate conduce la o apărare comună. Politica externă şi de securitate comună face obiectul aplicării unor norme şi proceduri speciale. Aceasta este definită şi pusă în aplicare de Consiliul European şi de Consiliu, hotărând în unanimitate, cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel. Adoptarea de acte legislative este exclusă. Politica externă şi de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi de statele membre, în conformitate cu tratatele. Rolurile specifice ale Parlamentului European şi Comisiei în acest domeniu sunt definite prin tratate. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă cu privire la aceste dispoziţii, cu excepţia competenţei de a controla respectarea articolului 40 din prezentul tratat şi de a controla legalitatea anumitor decizii menţionate la articolul 275 al doilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (2) În cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii sale externe, Uniunea desfăşoară, defineşte şi pune în aplicare o politică externă şi de securitate comună întemeiată pe dezvoltarea solidarităţii politice reciproce a statelor membre, pe identificarea chestiunilor de interes general şi pe realizarea unui grad din ce în ce mai mare de convergenţă a acţiunilor statelor membre. (3) Statele membre sprijină activ şi fără rezerve politica externă şi de securitate a Uniunii, în spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce şi respectă acţiunea Uniunii în acest domeniu. Statele membre conlucrează pentru consolidarea şi dezvoltarea solidarităţii politice reciproce. Acestea se abţin de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii sau care poate dăuna eficienţei sale ca forţă de coeziune în relaţiile internaţionale. Consiliul şi Înaltul Reprezentant asigură respectarea acestor principii.
ART. 25 (ex-articolul 12 TUE) Uniunea desfăşoară politica externă şi de securitate comună: (a) prin definirea orientărilor generale; (b) prin adoptarea deciziilor care definesc: (i) acţiunile care trebuie întreprinse de Uniune; (îi) poziţiile care trebuie luate de Uniune; (iii) modalităţile de punere în aplicare a deciziilor prevăzute la punctele (i) şi (îi); şi (c) prin consolidarea cooperării sistematice dintre statele membre privind orientarea politicii acestora.
ART. 26 (ex-articolul 13 TUE) (1) Consiliul European identifică interesele strategice ale Uniunii, stabileşte obiectivele şi defineşte orientările generale ale politicii externe şi de securitate comune, inclusiv în ceea ce priveşte chestiunile având implicaţii în materie de apărare. Acesta adoptă deciziile necesare. În cazul în care evoluţia internaţională o impune, preşedintele Consiliului European convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European pentru a defini liniile strategice ale politicii Uniunii în raport cu această evoluţie. (2) Consiliul elaborează politica externă şi de securitate comună şi adoptă deciziile necesare pentru definirea şi punerea în aplicare a acesteia, pe baza orientărilor generale şi a liniilor strategice definite de Consiliul European. Consiliul şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate asigură unitatea, coerenţa şi eficienţa acţiunii Uniunii. (3) Politica externă şi de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant şi de statele membre, utilizând mijloacele naţionale şi ale Uniunii.
ART. 27 (1) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care prezidează Consiliul Afaceri Externe, contribuie prin propunerile sale la elaborarea politicii externe şi de securitate comune şi asigură punerea în aplicare a deciziilor adoptate de Consiliul European şi Consiliu. (2) Înaltul Reprezentant reprezintă Uniunea în chestiunile referitoare la politica externă şi de securitate comună. Acesta desfăşoară, în numele Uniunii, dialogul politic cu terţii şi exprimă poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al conferinţelor internaţionale. (3) În exercitarea mandatului său, Înaltul Reprezentant al Uniunii este susţinut de un serviciu european pentru acţiunea externă. Acest serviciu lucrează în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi este format din funcţionarii serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului şi ale Comisiei, precum şi din personalul detaşat al serviciilor diplomatice naţionale. Organizarea şi funcţionarea serviciului european pentru acţiunea externă se stabilesc prin decizie a Consiliului. Consiliul European hotărăşte la propunerea Înaltului Reprezentant, după consultarea Parlamentului European şi cu aprobarea Comisiei.
ART. 28 (ex-articolul 14 TUE) (1) În cazul în care o situaţie internaţională impune o acţiune cu caracter operativ din partea Uniunii, Consiliul adoptă deciziile necesare. Acestea stabilesc obiectivele, importanţa, mijloacele care trebuie puse la dispoziţia Uniunii, condiţiile privind punerea lor în aplicare şi, dacă este cazul, durata lor. În cazul în care intervine o schimbare a împrejurărilor care are o incidenţă clară asupra unei situaţii care constituie obiectul unei asemenea decizii, Consiliul revizuieşte principiile şi obiectivele deciziei respective şi adoptă deciziile necesare. (2) Deciziile menţionate la alineatul (1) angajează statele membre în luările lor de poziţii şi în desfăşurarea acţiunilor lor. (3) Orice luare de poziţie sau acţiune naţională avută în vedere în temeiul unei decizii menţionate la alineatul (1) face obiectul unei informări din partea statului membru în cauză, într-un termen care să permită, în cazul în care este necesar, realizarea unui acord prealabil în cadrul Consiliului. Obligaţia informării prealabile nu se aplică în cazul măsurilor care constituie o simplă transpunere în plan intern a deciziilor Consiliului. (4) În cazul în care este imperios necesar în raport cu evoluţia situaţiei şi în absenţa unei revizuiri a deciziei Consiliului menţionate la alineatul (1), statele membre pot lua în regim de urgenţă măsurile care se impun, ţinând seama de obiectivele generale ale deciziei respective. Statul membru care ia asemenea măsuri informează de îndată Consiliul în legătură cu aceasta. (5) În cazul unor dificultăţi majore privind punerea în aplicare a unei decizii menţionate în prezentul articol, orice stat membru sesizează Consiliul, care deliberează şi caută soluţiile adecvate. Acestea nu pot să contravină obiectivelor deciziei menţionate la alineatul (1) şi nu pot dăuna eficienţei acesteia.
ART. 29 (ex-articolul 15 TUE) Consiliul adoptă decizii care definesc poziţia Uniunii într-o anumită chestiune de natură geografică sau tematică. Statele membre asigură conformitatea politicilor lor naţionale cu poziţiile Uniunii.
ART. 30 (ex-articolul 22 TUE) (1) Orice stat membru sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, sau Înaltul Reprezentant cu susţinerea Comisiei, poate sesiza Consiliul cu privire la orice chestiune de politică externă şi de securitate comună şi poate prezenta Consiliului iniţiative sau, respectiv, propuneri. (2) În cazurile în care se impune o decizie rapidă, Înaltul Reprezentant convoacă, fie din oficiu, fie la solicitarea unui stat membru, în termen de patruzeci şi opt de ore sau, în caz de necesitate absolută, într-un termen mai scurt, o reuniune extraordinară a Consiliului.
ART. 31 (ex-articolul 23 TUE) (1) Deciziile care intră sub incidenţa prezentului capitol se adoptă de către Consiliul European şi de către Consiliu hotărând în unanimitate, cu excepţia cazului în care prezentul capitol dispune altfel. Adoptarea de acte legislative este exclusă. Fiecare membru al Consiliului care se abţine de la vot îşi poate justifica abţinerea printr-o declaraţie oficială, în conformitate cu prezentul alineat. În acest caz, acesta nu are obligaţia să aplice decizia, dar acceptă faptul că decizia angajează Uniunea. În spiritul solidarităţii reciproce, statul membru în cauză se abţine de la orice acţiune care ar putea intră în conflict sau ar împiedica acţiunea Uniunii întemeiată pe decizia respectivă, iar celelalte state respectă poziţia sa. În cazul în care membrii Consiliului care îşi însoţesc abţinerea de o asemenea declaraţie reprezintă cel puţin o treime din statele membre, întrunind cel puţin o treime din populaţia Uniunii, decizia nu se adoptă. (2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată: - în cazul în care adoptă o decizie care defineşte o acţiune sau o poziţie a Uniunii, în temeiul unei decizii a Consiliului European privind interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii, prevăzute la articolul 22 alineatul (1); - în cazul în care adoptă o decizie privind o acţiune sau o poziţie a Uniunii, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate prezentată în urma unei cereri exprese pe care Consiliul European i-a adresat-o din proprie iniţiativă, sau la iniţiativa Înaltului Reprezentant; - în cazul în care adoptă orice decizie care pune în aplicare o decizie care defineşte o acţiune sau o poziţie a Uniunii. - în cazul în care numeşte un reprezentant special în conformitate cu articolul 33. În cazul în care un membru al Consiliului declară că, din raţiuni vitale de politică naţională pe care le prezintă, are intenţia să se opună adoptării unei decizii cu majoritate calificată, nu se trece la vot. Înaltul Reprezentant caută, în strânsă consultare cu statul membru implicat, o soluţie acceptabilă pentru acesta. În absenţa unui rezultat, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate solicita Consiliului European să se pronunţe cu privire la chestiunea în cauză, în vederea adoptării în unanimitate a unei decizii. (3) Consiliul European poate adopta, în unanimitate, o decizie care să prevadă că, în alte cazuri decât cele menţionate la alineatul (2), Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată. (4) Alineatele (2) şi (3) nu se aplică deciziilor cu implicaţii militare sau în domeniul apărării. (5) În ceea ce priveşte problemele de procedură, Consiliul hotărăşte cu majoritatea membrilor săi.
ART. 32 (ex-articolul 16 TUE) Statele membre se pun de acord în cadrul Consiliului European şi Consiliului în orice chestiune de interes general în domeniul de politică externă şi de securitate în vederea definirii unei abordări comune. Înainte de a întreprinde orice acţiune pe scena internaţională sau de a-şi asuma orice angajament care ar putea leza interesele Uniunii, fiecare stat membru consultă celelalte state în cadrul Consiliului European sau al Consiliului. Statele membre asigură, prin convergenţa acţiunilor lor, că Uniunea îşi poate promova interesele şi valorile pe scena internaţională. Statele membre sunt solidare între ele. În cazul în care Consiliul European sau Consiliul a definit o abordare comună a Uniunii în înţelesul primului paragraf, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi miniştrii afacerilor externe ai statelor membre îşi coordonează activităţile în cadrul Consiliului. Misiunile diplomatice ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în ţările terţe şi în cadrul organizaţiilor internaţionale cooperează între ele şi contribuie la formularea şi la punerea în aplicare a abordării comune.
ART. 33 (ex-articolul 18 TUE) La propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, Consiliul poate numi un reprezentant special căruia i se conferă un mandat referitor la chestiuni politice speciale. Reprezentantul special îşi exercită mandatul sub autoritatea Înaltului Reprezentant.
ART. 34 (ex-articolul 19 TUE) (1) Statele membre îşi coordonează acţiunea în cadrul organizaţiilor internaţionale şi cu ocazia conferinţelor internaţionale. În cadrul acestor instituţii, statele membre apără poziţiile Uniunii. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate asigură organizarea acestei coordonări. În cadrul organizaţiilor internaţionale şi cu ocazia conferinţelor internaţionale la care nu participă toate statele membre, statele participante apără poziţiile Uniunii. (2) În conformitate cu articolul 24 alineatul (3), statele membre reprezentate în cadrul organizaţiilor internaţionale sau al conferinţelor internaţionale la care nu participă toate statele membre informează pe cele care nu participă, precum şi pe Înaltul Reprezentant, în legătură cu orice problemă de interes comun. Statele membre care sunt şi membre ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite se vor pune de acord şi le informează pe deplin pe celelalte state membre, precum şi pe Înaltul Reprezentant. Statele membre care sunt membre ale Consiliului de Securitate apără, în exercitarea funcţiilor lor, poziţiile şi interesele Uniunii, fără a aduce atingere responsabilităţilor care le revin în virtutea dispoziţiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. În cazul în care Uniunea a definit o poziţie privind o temă aflată pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, statele membre care fac parte din acesta solicită ca Înaltul Reprezentant să fie invitat pentru a prezenta poziţia Uniunii.
ART. 35 (ex-articolul 20 TUE) Misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în ţările terţe şi la conferinţele internaţionale, precum şi reprezentanţii acestora pe lângă organizaţiile internaţionale, cooperează pentru a asigura respectarea şi punerea în aplicare a deciziilor care definesc poziţiile şi acţiunile Uniunii adoptate în temeiul prezentului capitol. Acestea îşi aprofundează cooperarea prin schimbul de informaţii şi prin evaluări comune. Acestea contribuie la punerea în aplicare a dreptului la protecţie al cetăţenilor Uniunii pe teritoriul ţărilor terţe, prevăzut la articolul 20 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi a măsurilor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 23 din tratatul menţionat.
ART. 36 (ex-articolul 21 TUE) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate consultă periodic Parlamentul European cu privire la aspectele principale şi la opţiunile fundamentale din domeniul politicii externe şi de securitate comune şi ale politicii de securitate şi apărare comune şi îl informează în privinţa evoluţiei acestora. Acesta se asigură că punctele de vedere ale Parlamentului European să fie luate în considerare în mod corespunzător. Reprezentanţii speciali pot fi implicaţi în activitatea de informare a Parlamentului European. Parlamentul European poate adresa întrebări sau formula recomandări Consiliului şi Înaltului Reprezentant. Parlamentul European organizează de două ori pe an o dezbatere privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comune, inclusiv a politicii de securitate şi apărare comune.
ART. 37 (ex-articolul 24 TUE) Uniunea poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale în domeniile care fac obiectul prezentului capitol.
ART. 38 (ex-articolul 25 TUE) Fără a aduce atingere articolului 240 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, un Comitet Politic şi de Securitate urmăreşte situaţia internaţională în domeniile care ţin de politica externă şi de securitate comună şi contribuie la definirea politicilor emiţând avize adresate Consiliului, la cererea acestuia, a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, sau din proprie iniţiativă. De asemenea, Comitetul supraveghează punerea în aplicare a politicilor convenite, fără a aduce atingere atribuţiilor Înaltului Reprezentant. În cadrul prezentului capitol, Comitetul Politic şi de Securitate exercită, sub autoritatea Consiliului şi a Înaltului Reprezentant, controlul politic şi conducerea strategică a operaţiilor de gestionare a crizelor prevăzute la articolul 43. Consiliul poate autoriza Comitetul ca, în vederea unei operaţii de gestionare a crizei şi pe durata acesteia, în conformitate cu cele stabilite de Consiliu, să ia deciziile corespunzătoare de control politic şi de conducere strategică a operaţiei.
ART. 39 În conformitate cu articolul 16 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi prin derogare de la alineatul (2) al acestuia, Consiliul adoptă o decizie de stabilire a normelor privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către statele membre, în exercitarea activităţilor care fac parte din domeniul de aplicare a prezentului capitol, precum şi a normelor privind libera circulaţie a acestor date. Respectarea acestor norme face obiectul controlului unor autorităţi independente.
ART. 40 (ex-articolul 47 TUE) Punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comune nu aduce atingere aplicării procedurilor şi domeniului de aplicare corespunzător al atribuţiilor instituţiilor prevăzute în tratate în vederea exercitării competenţelor Uniunii prevăzute la articolele 3-6 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. De asemenea, punerea în aplicare a politicilor prevăzute la articolele respective nu aduce atingere aplicării procedurilor şi domeniului de aplicare corespunzător al atribuţiilor instituţiilor prevăzute în tratate în vederea exercitării competenţelor Uniunii în temeiul prezentului capitol.
ART. 41 (ex-articolul 28 TUE) (1) Cheltuielile administrative care revin instituţiilor în temeiul punerii în aplicare a prezentului capitol sunt acoperite din bugetul Uniunii. (2) Cheltuielile operaţionale determinate de punerea în aplicare a prezentului capitol sunt de asemenea acoperite de bugetul Uniunii, cu excepţia cheltuielilor legate de operaţiile având implicaţii militare sau din domeniul apărării, precum şi în cazurile în care Consiliul adoptă în unanimitate o altă decizie. În cazul în care o cheltuială nu revine bugetului Uniunii, aceasta se suportă de statele membre în funcţie de rata produsului intern brut, cu excepţia cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, decide altfel. În ceea ce priveşte cheltuielile aferente operaţiilor cu implicaţii militare sau din domeniul apărării, statele membre ai căror reprezentanţi în Consiliu au făcut o declaraţie oficială în temeiul articolului 31 alineatul (1) al doilea paragraf nu sunt obligate să participe financiar la acestea. (3) Consiliul adoptă o decizie care stabileşte procedurile speciale pentru garantarea accesului rapid la alocările din bugetul Uniunii destinate finanţării de urgenţă a iniţiativelor în cadrul politicii externe şi de securitate comune, în special la activităţile de pregătire a misiunilor prevăzute la articolul 42 alineatul (1) şi la articolul 43. Acesta hotărăşte după consultarea Parlamentului European. Activităţile de pregătire a misiunilor prevăzute la articolul 42 alineatul (1) şi la articolul 43, care nu sunt în sarcina bugetului Uniunii, sunt finanţate printr-un fond de lansare, constituit din contribuţiile statelor membre. Consiliul adoptă cu majoritate calificată, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, deciziile care stabilesc: (a) procedura de constituire şi de finanţare a fondului de lansare, în special sumele alocate fondului; (b) procedura de administrare a fondului de lansare; (c) procedura de control financiar. În cazul în care, în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) şi cu articolul 43, misiunea preconizată nu poate fi pusă în sarcina bugetului Uniunii, Consiliul îl autorizează pe Înaltul Reprezentant să utilizeze acest fond. Înaltul Reprezentant raportează Consiliului cu privire la îndeplinirea acestui mandat.
SECŢIUNEA 2 DISPOZIŢII PRIVIND POLITICA DE SECURITATE ŞI APĂRARE COMUNĂ ART. 42 (ex-articolul 17 TUE) (1) Politica de securitate şi apărare comună face parte integrantă din politica externă şi de securitate comună. Aceasta asigură Uniunii o capacitate operaţională bazată pe mijloace civile şi militare. Uniunea poate recurge la acestea în cadrul misiunilor în afara Uniunii pentru a asigura menţinerea păcii, prevenirea conflictelor şi întărirea securităţii internaţionale, în conformitate cu principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Îndeplinirea acestor sarcini se sprijină pe capacităţile furnizate de statele membre. (2) Politica de securitate şi apărare comună include definirea treptată a unei politici de apărare comune a Uniunii. Aceasta va conduce la o apărare comună după ce Consiliul European hotărăşte aceasta în unanimitate. În acest caz, Consiliul recomandă statelor membre să adopte o decizie în conformitate cu normele lor constituţionale. Politica Uniunii, în înţelesul prezentei secţiuni, nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi de apărare a anumitor state membre, respectă obligaţiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea lor comună se realizează în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi este compatibilă cu politica comună de securitate şi de apărare stabilită în cadrul acesteia. (3) Pentru punerea în aplicare a politicii de securitate şi apărare comune, statele membre pun la dispoziţia Uniunii capacităţi civile şi militare pentru a contribui la obiectivele definite de Consiliu. Statele membre care constituie în comun forţe multinaţionale pot, de asemenea, să le pună la dispoziţia politicii de securitate şi apărare comune. Statele membre se angajează să îşi îmbunătăţească treptat capacităţile militare. Agenţia din domeniul dezvoltării capacităţilor de apărare, cercetare, achiziţii şi armament (denumită în continuare "Agenţia Europeană de Apărare") identifică necesităţile operaţionale, promovează măsurile necesare satisfacerii acestora, contribuie la identificarea şi, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile pentru întărirea bazei industriale şi tehnologice în sectorul de apărare, participă la definirea unei politici europene în materie de capacităţi şi de armament şi sprijină Consiliul în evaluarea îmbunătăţirii capacităţilor militare. (4) Deciziile referitoare la politica de securitate şi apărare comună, inclusiv cele cu privire la lansarea unei misiuni menţionate la prezentul articol, se adoptă de Consiliu, care hotărăşte în unanimitate, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate sau la iniţiativa unui stat membru. Înaltul Reprezentant poate propune recurgerea la mijloace naţionale, precum şi la instrumente ale Uniunii, după caz, împreună cu Comisia. (5) În cadrul Uniunii, Consiliul poate încredinţa realizarea unei misiuni unui grup de state membre, în scopul apărării valorilor Uniunii şi al servirii intereselor acesteia. Realizarea unei astfel de misiuni este reglementată la articolul 44. (6) Statele membre care întrunesc cele mai înalte capacităţi militare şi care au subscris unor angajamente mai stricte în materie în vederea realizării celor mai solicitante misiuni stabilesc o cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii. Această cooperare este reglementată la articolul 46. Cooperarea nu aduce atingere dispoziţiilor articolului 43. (7) În cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre sunt obligate să îi acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu articolul 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceasta nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi apărare a anumitor state membre. Angajamentele şi cooperarea în acest domeniu sunt conforme cu angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, care rămâne pentru statele membre ale acestei organizaţii fundamentul apărării lor colective şi cadrul de punere în aplicare a acesteia.
ART. 43 (1) Misiunile prevăzute la articolul 42 alineatul (1), în cadrul cărora Uniunea poate recurge la mijloace civile şi militare, includ acţiunile comune în materie de dezarmare, misiunile umanitare şi de evacuare, misiunile de consiliere şi de asistenţă în probleme militare, misiunile de prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii, misiunile forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a păcii şi operaţiile de stabilizare după încetarea conflictelor. Toate aceste misiuni pot contribui la combaterea terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat ţărilor terţe în combaterea terorismului pe teritoriul acestora. (2) Consiliul adoptă decizii privind misiunile prevăzute la alineatul (1), definind obiectivele şi întinderea acestora, precum şi condiţiile generale de punere în aplicare. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, sub autoritatea Consiliului şi în contact strâns şi permanent cu Comitetul Politic şi de Securitate, supraveghează coordonarea aspectelor civile şi militare ale acestor misiuni.
ART. 44 (1) În cadrul deciziilor adoptate în conformitate cu articolul 43, Consiliul poate încredinţa punerea în aplicare a unei misiuni unui grup de state membre care doresc să se angajeze în această misiune şi care dispun de capacităţile necesare. Aceste state membre, împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, se pun de acord cu privire la gestionarea misiunii. (2) Statele membre care participă la realizarea misiunii informează periodic Consiliul despre stadiul misiunii, din proprie iniţiativă sau la solicitarea altui stat membru. Statele membre participante sesizează imediat Consiliul în cazul în care realizarea misiunii are consecinţe majore sau necesită o modificare a obiectivului, a întinderii şi a condiţiilor misiunii stabilite prin deciziile prevăzute la alineatul (1). În acest caz, Consiliul adoptă deciziile necesare.
ART. 45 (1) Agenţia Europeană de Apărare, menţionată la articolul 42 alineatul (3) şi aflată sub autoritatea Consiliului, are ca misiune: (a) să contribuie la identificarea obiectivelor privind capacităţile militare ale statelor membre şi să evalueze respectarea angajamentelor privind capacităţile asumate de statele membre; (b) să promoveze armonizarea necesităţilor operaţionale şi adoptarea de metode de achiziţie performante şi compatibile; (c) să propună proiecte multilaterale în vederea îndeplinirii obiectivelor în materie de capacităţi militare şi să asigure coordonarea programelor derulate de statele membre şi administrarea programelor de cooperare specifică; (d) să susţină cercetarea în materie de tehnologie a apărării, să coordoneze şi să planifice activităţile de cercetare comune şi studierea soluţiilor tehnice care răspund necesităţilor operaţionale viitoare; (e) să contribuie la identificarea, şi, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile pentru întărirea bazei industriale şi tehnologice a sectorului de apărare şi la îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor militare. (2) Agenţia Europeană de Apărare este deschisă tuturor statelor membre care doresc să participe. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă o decizie care defineşte statutul, sediul şi regulamentul de funcţionare ale Agenţiei. Această decizie ţine seama de gradul de participare efectivă la activităţile Agenţiei. În cadrul Agenţiei se constituie grupuri specifice care reunesc statele membre ce derulează proiecte comune. Agenţia îşi îndeplineşte misiunile în colaborare cu Comisia, dacă este necesar.
ART. 46 (1) Statele membre care doresc să participe la cooperarea structurată permanentă menţionată la articolul 42 alineatul (6) şi care îndeplinesc criteriile şi îşi asumă angajamentele în materie de capacităţi militare prevăzute de Protocolul privind cooperarea structurată permanentă îşi notifică intenţia Consiliului şi Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. (2) În termen de trei luni de la notificarea prevăzută la alineatul (1), Consiliul adoptă o decizie prin care stabileşte cooperarea structurată permanentă şi adoptă lista statelor membre participante. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, după consultarea Înaltului Reprezentant. (3) Orice stat membru care, într-un stadiu ulterior, doreşte să participe la cooperarea structurată permanentă, notifică intenţia sa Consiliului şi Înaltului Reprezentant. Consiliul adoptă o decizie care confirmă participarea statului membru în cauză care respectă criteriile şi îşi asumă angajamentele prevăzute la articolele 1 şi 2 din Protocolul privind cooperarea structurată permanentă. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, după consultarea Înaltului Reprezentant. La vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante. Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (4) În cazul în care un stat membru participant nu mai îndeplineşte criteriile sau nu îşi mai poate asuma angajamentele prevăzute la articolele 1 şi 2 din Protocolul privind cooperarea structurată permanentă, Consiliul poate adopta o decizie prin care suspendă participarea respectivului stat. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată. La vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante, cu excepţia statului membru în cauză. Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (5) În cazul în care un stat membru participant doreşte să se retragă din cooperarea structurată permanentă, acesta notifică decizia sa Consiliului, care ia act de faptul că participarea statului în cauză încetează. (6) Deciziile şi recomandările Consiliului luate în cadrul cooperării structurate permanente, altele decât cele prevăzute la alineatele (2)-(5), se adoptă în unanimitate. În înţelesul prezentului alineat, unanimitatea este constituită doar din voturile reprezentanţilor statelor membre participante.
TITLUL VI DISPOZIŢII FINALE ART. 47 Uniunea are personalitate juridică.
ART. 48 (ex-articolul 48 TUE) (1) Tratatele pot fi modificate în conformitate cu o procedură de revizuire ordinară. De asemenea, acestea pot fi modificate în conformitate cu unele proceduri de revizuire simplificate. Procedura de revizuire ordinară (2) Guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezenta Consiliului proiecte de revizuire a tratatelor. Aceste proiecte pot viza, printre altele, fie extinderea, fie reducerea competenţelor atribuite Uniunii în cadrul tratatelor. Aceste proiecte se transmit Consiliului European de către Consiliu şi se notifică parlamentelor naţionale. (3) În cazul în care Consiliul European, după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, adoptă cu majoritate simplă o decizie favorabilă examinării modificărilor propuse, preşedintele Consiliului European convoacă o Convenţie compusă din reprezentanţi ai parlamentelor naţionale, ai şefilor de stat sau de guvern ai statelor membre, ai Parlamentului European şi ai Comisiei. Banca Centrală Europeană este, de asemenea, consultată în cazul modificărilor instituţionale în domeniul monetar. Convenţia analizează proiectele de revizuire şi adoptă prin consens o recomandare adresată Conferinţei reprezentanţilor guvernelor statelor membre prevăzute la alineatul (4). Consiliul European poate decide cu majoritate simplă, cu aprobarea Parlamentului European, să nu convoace Convenţia în cazul în care amploarea modificărilor nu o justifică. În acest ultim caz, Consiliul European stabileşte mandatul pentru Conferinţa reprezentanţilor guvernelor statelor membre. (4) În vederea adoptării de comun acord a modificărilor care trebuie aduse tratatelor, preşedintele Consiliului convoacă o conferinţă a reprezentanţilor guvernelor statelor membre. Modificările intră în vigoare după ce au fost ratificate de toate statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale. (5) În cazul în care, la expirarea unui termen de doi ani de la semnarea unui tratat de modificare a tratatelor, patru cincimi din statele membre au ratificat tratatul menţionat, iar unul sau mai multe state membre au întâmpinat dificultăţi în ratificarea respectivă, Consiliul European se autosesizează cu privire la chestiune. Proceduri de revizuire simplificate (6) Guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezenta Consiliului European proiecte de revizuire, integrală sau parţială, a dispoziţiilor părţii a treia din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, privind politicile şi acţiunile interne ale Uniunii. Consiliul European poate adopta o decizie de modificare, integrală sau parţială, a dispoziţiilor părţii a treia din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Consiliul European hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, precum şi a Băncii Centrale Europene, în cazul unor modificări instituţionale în domeniul monetar. Această decizie intră în vigoare numai după aprobarea de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituţionale. Decizia prevăzută la al doilea paragraf nu poate extinde competenţele atribuite Uniunii prin tratate. (7) În cazul în care dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene sau cele ale titlului V din prezentul tratat prevăd că, într-un anumit domeniu sau într-un anumit caz, Consiliul hotărăşte în unanimitate, Consiliul European poate adopta o decizie de autorizare a Consiliului de a hotărî cu majoritate calificată în domeniul sau în cazul respectiv. Prezentul paragraf nu se aplică deciziilor care au implicaţii militare sau în domeniul apărării. În cazul în care dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prevăd că actele legislative se adoptă de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, Consiliul European poate adopta o decizie de autorizare a adoptării respectivelor acte legislative în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Orice iniţiativă luată de Consiliul European pe baza primului sau a celui de-al doilea paragraf se transmite parlamentelor naţionale. În cazul opoziţiei unui parlament naţional, notificate în termen de şase luni de la această transmitere, decizia menţionată la primul sau la al doilea paragraf nu se adoptă. În absenţa oricărei opoziţii, Consiliul European poate adopta respectiva decizie. Pentru adoptarea deciziilor prevăzute la primul sau la al doilea paragraf, Consiliul European hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor care îl compun.
ART. 49 (ex-articolul 49 TUE) Orice stat european care respectă valorile prevăzute la articolul 2 şi care se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la această cerere. Statul solicitant adresează cererea sa Consiliului, care se pronunţă în unanimitate după consultarea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor din care este constituit. Criteriile de eligibilitate aprobate de Consiliul European se iau în considerare. Condiţiile admiterii şi adaptările impuse de aceasta tratatelor pe care se întemeiază Uniunea fac obiectul unui acord între statele membre şi statul solicitant. Acest acord se supune ratificării de către toate statele contractante, în conformitate cu normele lor constituţionale.
ART. 50 (1) Orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituţionale, să se retragă din Uniune. (2) Statul membru care hotărăşte să se retragă notifică intenţia sa Consiliului European. În baza orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază şi încheie cu acest stat un acord care stabileşte condiţiile de retragere, ţinând seama de cadrul viitoarelor sale relaţii cu Uniunea. Acest acord se negociază în conformitate cu articolul 218 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acesta se încheie în numele Uniunii de către Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată, după aprobarea Parlamentului European. (3) Tratatele încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului de retragere sau, în absenţa unui astfel de acord, după doi ani de la notificarea prevăzută la alineatul (2), cu excepţia cazului în care Consiliul European, în acord cu statul membru în cauză, hotărăşte în unanimitate să proroge acest termen. (4) În înţelesul alineatelor (2) şi (3), membrul care reprezintă în cadrul Consiliului European şi al Consiliului statul membru care se retrage nu participă nici la dezbaterile şi nici la adoptarea deciziilor Consiliului European şi ale Consiliului care privesc statul în cauză. Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (5) În cazul în care statul care s-a retras din Uniune depune o nouă cerere de aderare, această cerere se supune procedurii prevăzute la articolul 49.
ART. 51 Protocoalele şi anexele la tratate fac parte integrantă din acestea.
ART. 52 (1) Tratatele se aplică Regatului Belgiei, Republicii Bulgaria, Republicii Cehe, Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Republicii Estonia, Irlandei, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Italiene, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Marelui Ducat al Luxemburgului, Republicii Ungare, Republicii Malta, Regatului Ţărilor de Jos, Republicii Austria, Republicii Polone, Republicii Portugheze, României, Republicii Slovenia, Republicii Slovace, Republicii Finlanda, Regatului Suediei şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. (2) Domeniul de aplicare teritorială a tratatelor este prevăzut la articolul 355 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 53 (ex-articolul 51 TUE) Prezentul tratat se încheie pe durată nelimitată.
ART. 54 (ex-articolul 52 TUE) (1) Prezentul tratat se ratifică de către Înaltele Părţi Contractante în conformitate cu normele lor constituţionale. Instrumentele de ratificare se depun pe lângă Guvernul Republicii Italiene. (2) Prezentul tratat intră în vigoare la 1 ianuarie 1993, cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse sau, în caz contrar, în prima zi a lunii care urmează depunerii instrumentului de ratificare de către statul semnatar care îndeplineşte ultimul această formalitate.
ART. 55 (ex-articolul 53 TUE) (1) Prezentul tratat, redactat în exemplar unic în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă şi suedeză, textele redactate în fiecare dintre aceste limbi fiind deopotrivă autentice, se depune în arhivele guvernului Republicii Italiene, care înmânează o copie certificată pentru conformitate fiecăruia dintre guvernele celorlalte state semnatare. (2) Prezentul tratat poate, de asemenea, să fie tradus în orice altă limbă stabilită de statele membre, dintre cele care, în temeiul normelor lor constituţionale, se bucură de statutul de limbă oficială pe întreg teritoriul lor sau doar pe o parte din acesta. Statul membru în cauză pune la dispoziţie o copie certificată a acestor traduceri, care va fi depusă în arhivele Consiliului. DREPT CARE, plenipotenţiarii mai jos menţionaţi semnează prezentul tratat. Încheiat la Maastricht la şapte februarie una mie nouă sute nouăzeci şi doi. (lista semnatarilor nu este reprodusă)
PROTOCOALE PROTOCOLUL (NR. 1) PRIVIND ROLUL PARLAMENTELOR NAŢIONALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, REAMINTIND faptul că modul în care parlamentele naţionale îşi exercită controlul asupra guvernelor lor respective în ceea ce priveşte activităţile Uniunii Europene ţine de organizarea şi practicile constituţionale proprii fiecărui stat membru; DORIND să încurajeze o participare sporită a parlamentelor naţionale la activităţile Uniunii Europene şi să consolideze capacitatea acestora de a-şi exprima punctul de vedere asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, precum şi asupra altor chestiuni care pot prezenta un interes deosebit pentru acestea; AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice: TITLUL I INFORMAŢII DESTINATE PARLAMENTELOR NAŢIONALE ART. 1 Documentele de consultare ale Comisiei (cărţi verzi, cărţi albe şi comunicări) se transmit direct de Comisie parlamentelor naţionale la data publicării acestora. De asemenea, Comisia transmite parlamentelor naţionale şi programul legislativ anual, precum şi orice alt instrument de programare legislativă sau de strategie politică, simultan cu transmiterea acestora Parlamentului European şi Consiliului.
ART. 2 Proiectele de acte legislative adresate Parlamentului European şi Consiliului se transmit parlamentelor naţionale. În înţelesul prezentului protocol, "proiect de act legislativ" înseamnă propunerile Comisiei, iniţiativele unui grup de state membre, iniţiativele Parlamentului European, cererile Curţii de Justiţie, recomandările Băncii Centrale Europene şi cererile Băncii Europene de Investiţii, privind adoptarea unui act legislativ. Proiectele de acte legislative emise de Comisie se transmit direct de Comisie parlamentelor naţionale, în acelaşi timp în care se transmit Parlamentului European şi Consiliului. Proiectele de acte legislative emise de Parlamentul European se transmit direct de Parlamentul European parlamentelor naţionale. Proiectele de acte legislative emise de un grup de state membre, de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii se transmit de Consiliu parlamentelor naţionale.
ART. 3 Parlamentele naţionale pot adresa preşedintelui Parlamentului European, al Consiliului şi, respectiv, al Comisiei, un aviz motivat privind conformitatea unui proiect de act legislativ cu principiul subsidiarităţii, în conformitate cu procedura prevăzută în Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. În cazul în care un proiect de act legislativ este emis de un grup de state membre, preşedintele Consiliului transmite avizul sau avizele motivate respective guvernelor statelor membre în cauză. În cazul în care un proiect de act legislativ este emis de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii, preşedintele Consiliului transmite avizul sau avizele motivate respective instituţiei sau organului în cauză.
ART. 4 Se prevede un termen de opt săptămâni între data la care un proiect de act legislativ este pus la dispoziţia parlamentelor naţionale în limbile oficiale ale Uniunii Europene şi data la care proiectul în cauză este înscris pe ordinea de zi provizorie a Consiliului, în vederea adoptării acestuia sau în vederea adoptării unei poziţii în cadrul unei proceduri legislative. Sunt posibile excepţii în cazuri de urgenţă, ale căror motive sunt indicate în actul sau în poziţia Consiliului. Cu excepţia cazurilor de urgenţă, motivate în mod corespunzător, nu se poate ajunge la niciun acord asupra unui proiect de act legislativ în cauză în decursul acestor opt săptămâni. Cu excepţia cazurilor de urgenţă motivate în mod corespunzător, se respectă un termen de zece zile între înscrierea unui proiect de act legislativ pe ordinea de zi provizorie a Consiliului şi adoptarea unei poziţii.
ART. 5 Ordinea de zi şi rezultatele şedinţelor Consiliului, inclusiv procesele-verbale ale şedinţelor în cadrul cărora Consiliul deliberează asupra proiectelor de acte legislative, se transmit direct parlamentelor naţionale, simultan cu transmiterea acestora guvernelor statelor membre.
ART. 6 În cazul în care Consiliul European are în vedere să recurgă la articolul 48 alineatul (7) primul sau al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, parlamentele naţionale sunt informate cu privire la iniţiativa Consiliului European cu cel puţin şase luni înainte de adoptarea unei decizii.
ART. 7 Curtea de Conturi transmite raportul său anual parlamentelor naţionale, cu titlu informativ, simultan cu transmiterea acestuia Parlamentului European şi Consiliului.
ART. 8 În cazul în care sistemul parlamentar naţional nu este monocameral, dispoziţiile articolelor 1-7 se aplică camerelor din care acesta este format.
TITLUL II COOPERAREA INTERPARLAMENTARĂ ART. 9 Parlamentul European şi parlamentele naţionale definesc împreună organizarea şi promovarea unei cooperări interparlamentare eficiente şi periodice în cadrul Uniunii.
ART. 10 O conferinţă a organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii poate supune atenţiei Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei orice contribuţie pe care o consideră adecvată. În plus, o astfel de conferinţă promovează schimbul de informaţii şi schimbul celor mai bune practici între parlamentele naţionale şi Parlamentul European, inclusiv între comisiile specializate ale acestora. De asemenea, conferinţa organelor parlamentare poate organiza conferinţe interparlamentare pe teme specifice, în special pentru a dezbate chestiuni de politică externă şi de securitate comună, inclusiv politica de securitate şi de apărare comună. Contribuţiile conferinţei nu angajează parlamentele naţionale şi nu aduc atingere poziţiei acestora.
PROTOCOLUL (NR. 2) PRIVIND APLICAREA PRINCIPIILOR SUBSIDIARITĂŢII ŞI PROPORŢIONALITĂŢII ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să acţioneze astfel încât deciziile să fie luate la un nivel cât mai apropiat de cetăţenii Uniunii; HOTĂRÂTE să stabilească condiţiile de aplicare a principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii prevăzute la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi să instituie un sistem de control al aplicării respectivelor principii, AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Fiecare instituţie asigură în permanenţă respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii definite la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
ART. 2 Înainte de a propune un act legislativ, Comisia procedează la consultări extinse. După caz, aceste consultări trebuie să aibă în vedere dimensiunea regională şi locală a acţiunilor preconizate. În caz de urgenţă excepţională, Comisia nu procedează la consultările menţionate. Comisia îşi motivează decizia în cadrul propunerii.
ART. 3 În înţelesul prezentului protocol, "proiect de act legislativ" înseamnă propunerile Comisiei, iniţiativele unui grup de state membre, iniţiativele Parlamentului European, cererile Curţii de Justiţie, recomandările Băncii Centrale Europene şi cererile Băncii Europene de Investiţii privind adoptarea unui act legislativ.
ART. 4 Comisia transmite parlamentelor naţionale proiectele sale de acte legislative şi proiectele sale modificate, în acelaşi timp în care le transmite organului legislativ al Uniunii. Parlamentul European transmite parlamentelor naţionale proiectele sale de acte legislative, precum şi proiectele sale modificate. Consiliul transmite parlamentelor naţionale proiectele de acte legislative emise de un grup de state membre, de Curtea de Justiţie, Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiţii, precum şi proiectele modificate. La adoptarea acestora, rezoluţiile legislative ale Parlamentului European şi poziţiile Consiliului se transmit de către acestea parlamentelor naţionale.
ART. 5 Proiectele de acte legislative se motivează în raport cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Orice proiect de act legislativ ar trebui să cuprindă o fişă detaliată care să permită evaluarea conformităţii cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Fişa menţionată anterior ar trebui să cuprindă elemente care să permită evaluarea impactului financiar al proiectului în cauză şi, în cazul unei directive, evaluarea implicaţiilor acesteia asupra reglementărilor care urmează să fie puse în aplicare de statele membre, inclusiv asupra legislaţiei regionale, după caz. Motivele care conduc la concluzia că un obiectiv al Uniunii poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii se bazează pe indicatori calitativi şi, ori de câte ori este posibil, pe indicatori cantitativi. Proiectele de acte legislative au în vedere necesitatea de a proceda astfel încât orice obligaţie, financiară sau administrativă, care revine Uniunii, guvernelor naţionale, autorităţilor regionale sau locale, operatorilor economici şi cetăţenilor să fie cât mai redusă posibil şi proporţională cu obiectivul urmărit.
ART. 6 În termen de opt săptămâni de la data transmiterii unui proiect de act legislativ în limbile oficiale ale Uniunii, orice parlament naţional sau orice cameră a unui parlament naţional poate adresa preşedintelui Parlamentului European, al Consiliului şi, respectiv, al Comisiei un aviz motivat în care să se expună motivele pentru care consideră că proiectul în cauză nu este conform cu principiul subsidiarităţii. După caz, fiecărui parlament naţional sau fiecărei camere a unui parlament naţional îi revine sarcina de a consulta parlamentele regionale cu competenţe legislative. În cazul în care proiectul de act legislativ în cauză este emis de un grup de state membre, preşedintele Consiliului transmite avizul guvernelor respectivelor state membre. În cazul în care proiectul de act legislativ este emis de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii, preşedintele Consiliului transmite avizul instituţiei sau organului în cauză.
ART. 7 (1) Parlamentul European, Consiliul şi Comisia, precum şi, după caz, grupul de state membre, Curtea de Justiţie, Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiţii, în cazul în care proiectul de act legislativ european este emis de acestea, ţin seama de avizele motivate adresate de parlamentele naţionale sau de o cameră a unuia dintre aceste parlamente naţionale. Fiecare parlament naţional dispune de două voturi, repartizate în funcţie de sistemul parlamentar naţional. În cadrul unui sistem parlamentar naţional bicameral, fiecare dintre cele două camere dispune de un vot. (2) În cazul în care avizele motivate privind nerespectarea de către un proiect legislativ a principiului subsidiarităţii reprezintă cel puţin o treime din totalul voturilor atribuite parlamentelor naţionale în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf, proiectul trebuie reexaminat. Acest prag este de o pătrime în cazul unui proiect de act legislativ prezentat în temeiul articolului 76 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitor la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie. În urma acestei reexaminări, Comisia sau, după caz, grupul de state membre, Parlamentul European, Curtea de Justiţie, Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiţii, în cazul în care proiectul de act legislativ este emis de acestea, pot hotărî fie să menţină proiectul, fie să îl modifice, fie să îl retragă. Această decizie trebuie motivată. (3) De asemenea, în cadrul procedurii legislative ordinare, în cazul în care avizele motivate privind nerespectarea de către un proiect de act legislativ a principiului subsidiarităţii reprezintă cel puţin o majoritate simplă din voturile atribuite parlamentelor naţionale în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf, proiectul trebuie reexaminat. Ca urmare a unei astfel de reevaluări, Comisia poate hotărî fie să menţină propunerea, fie să o modifice, fie să o retragă. În cazul în care decide menţinerea propunerii, Comisia va trebui să justifice, printr-un aviz motivat, motivele pentru care consideră că propunerea este conformă cu principiul subsidiarităţii. Acest aviz motivat, precum şi avizele motivate ale parlamentelor naţionale, vor trebui prezentate organului legislativ al Uniunii, pentru a putea fi luate în considerare în cadrul procedurii: (a) înainte de încheierea primei lecturi, organul legislativ (Parlamentul European şi Consiliul) examinează compatibilitatea propunerii legislative cu principiul subsidiarităţii, ţinând seama în special de motivele invocate şi împărtăşite de majoritatea parlamentelor naţionale, precum şi de avizul motivat al Comisiei; (b) în cazul în care, cu o majoritate de 55 % a membrilor Consiliului sau cu o majoritate a voturilor exprimate în Parlamentul European, organul legislativ consideră că propunerea legislativă nu este compatibilă cu principiul subsidiarităţii, aceasta nu va mai fi examinată.
ART. 8 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe cu privire la acţiunile referitoare la încălcarea principiului subsidiarităţii de către un act legislativ, formulate, în conformitate cu normele prevăzute la articolul 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de un stat membru sau transmise de acesta în conformitate cu dreptul său intern în numele parlamentului său naţional sau al unei camere a acestuia. În conformitate cu normele prevăzute la articolul menţionat, astfel de acţiuni pot fi formulate şi de Comitetul Regiunilor împotriva actelor legislative în vederea adoptării cărora Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevede consultarea respectivului comitet.
ART. 9 În fiecare an, Comisia prezintă Consiliului European, Parlamentului European, Consiliului şi parlamentelor naţionale un raport privind aplicarea articolului 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Respectivul raport anual se transmite, de asemenea, Comitetului Economic şi Social şi Comitetului Regiunilor.
PROTOCOLUL (NR. 3) PRIVIND STATUTUL CURŢII DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să stabilească Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prevăzut la articolul 281 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice: ART. 1 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se constituie şi îşi exercită funcţiile în conformitate cu dispoziţiile tratatelor, ale Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Tratatul CEEA) şi ale prezentului statut.
TITLUL I STATUTUL JUDECĂTORILOR ŞI AVOCAŢILOR GENERALI ART. 2 Înainte de a intră în funcţie, fiecare judecător depune, în faţa Curţii de Justiţie reunită în şedinţă publică, jurământul că îşi va exercita atribuţiile cu deplină imparţialitate şi potrivit conştiinţei sale şi că nu va divulga nimic din secretul deliberărilor.
ART. 3 Judecătorii beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În ceea ce priveşte actele îndeplinite de aceştia, inclusiv cuvintele rostite şi scrise în calitatea lor oficială, judecătorii continuă să beneficieze de imunitate după încetarea funcţiei lor. Curtea de Justiţie, întrunită în şedinţă plenară, poate ridica imunitatea. În cazul în care decizia se referă la un membru al Tribunalului sau al unui tribunal specializat, Curtea decide după consultarea tribunalului în cauză. În cazul în care, după ridicarea imunităţii, se declanşează o acţiune penală împotriva unui judecător, acesta poate fi judecat, în oricare stat membru, numai de instanţa care are competenţa de a judeca magistraţii celei mai înalte autorităţi judiciare naţionale. Articolele 11-14 şi articolul 17 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene se aplică judecătorilor, avocaţilor generali, grefierului şi raportorilor adjuncţi ai Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fără a aduce atingere dispoziţiilor privind imunitatea de jurisdicţie a judecătorilor menţionate de paragrafele precedente.
ART. 4 Judecătorii nu pot exercita nici o funcţie politică sau administrativă. Aceştia nu pot exercita nici o activitate profesională, fie că este sau nu remunerată, în afara cazului în care Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu excepţional. La instalarea în funcţie, judecătorii îşi iau angajamentul solemn de a respecta, pe durata funcţiei lor şi după încetarea acesteia, obligaţiile care decurg din această funcţie, în special îndatoririle de a da dovadă de onestitate şi de discreţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje, după încetarea funcţiei lor. În caz de dubiu în această privinţă, Curtea de Justiţie ia o decizie. În cazul în care decizia se referă la un membru al Tribunalului sau al unui tribunal specializat, Curtea decide după consultarea tribunalului în cauză.
ART. 5 În afară de schimbarea ordinară şi de deces, funcţia de judecător încetează în mod individual prin demisie. În caz de demisie a unui judecător, scrisoarea de demisie se adresează preşedintelui Curţii de Justiţie, pentru a fi transmisă preşedintelui Consiliului. Această ultimă notificare antrenează eliberarea postului. Cu excepţia cazurilor în care se aplică articolul 6, judecătorul îşi continuă activitatea până la preluarea funcţiei de către succesorul său.
ART. 6 Judecătorii pot fi înlăturaţi din funcţie sau declaraţi decăzuţi din dreptul la pensie sau din alte avantaje echivalente numai în cazul în care, în opinia unanimă a judecătorilor şi avocaţilor generali ai Curţii de Justiţie, nu mai corespund condiţiilor cerute sau nu mai îndeplinesc obligaţiile aferente funcţiei lor. Judecătorul în cauză nu ia parte la aceste deliberări. În cazul în care persoana în cauză este membru al Tribunalului sau al unui tribunal specializat, Curtea decide după consultarea tribunalului în cauză. Grefierul aduce decizia Curţii la cunoştinţa preşedintelui Parlamentului European şi al Comisiei şi o notifică preşedintelui Consiliului. În cazul deciziei de înlăturare din funcţie a unui judecător, această ultimă notificare antrenează eliberarea postului.
ART. 7 Judecătorii ale căror funcţii încetează înainte de expirarea mandatului sunt înlocuiţi pentru restul mandatului.
ART. 8 Dispoziţiile articolelor 2-7 se aplică şi avocaţilor generali.
TITLUL II ORGANIZAREA CURŢII DE JUSTIŢIE ART. 9 În cazul în care, la fiecare trei ani, judecătorii sunt înlocuiţi parţial, se înlocuiesc alternativ câte paisprezece, respectiv treisprezece judecători. Înlocuirea parţială a avocaţilor generali, care are loc la fiecare trei ani, priveşte de fiecare dată patru avocaţi generali.
ART. 10 Grefierul depune jurământ în faţa Curţii de Justiţie că îşi va exercita funcţiile cu deplină imparţialitate şi potrivit conştiinţei sale şi că nu va divulga nimic din secretul deliberărilor.
ART. 11 Curtea de Justiţie organizează suplinirea grefierului în cazul în care acesta nu îşi poate exercita funcţia.
ART. 12 Funcţionari şi personal auxiliar sunt puşi la dispoziţia Curţii de Justiţie, pentru a permite funcţionarea acesteia. Aceştia se subordonează grefierului, care la rândul lui se subordonează preşedintelui.
ART. 13 La cererea Curţii de Justiţie, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot dispune numirea unor raportori adjuncţi şi stabili statutul acestora. Raportorii adjuncţi pot fi chemaţi să participe la instrumentarea cauzelor în curs şi să colaboreze cu judecătorul raportor, în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură. Raportorii adjuncţi, aleşi dintre persoane care oferă toate garanţiile de independenţă şi deţin titlurile juridice necesare, se numesc de Consiliu hotărând cu majoritate simplă. Aceştia depun jurământ în faţa Curţii că îşi vor exercita funcţiile cu deplină imparţialitate şi potrivit conştiinţei lor şi că nu vor divulga nimic din secretul deliberărilor.
ART. 14 Judecătorii, avocaţii generali şi grefierul au reşedinţa la sediul Curţii de Justiţie.
ART. 15 Curtea de Justiţie funcţionează cu caracter permanent. Durata vacanţei judecătoreşti se stabileşte de Curte, în funcţie de necesităţile serviciului.
ART. 16 Curtea de Justiţie înfiinţează în cadrul ei camere formate din trei şi din cinci judecători. Judecătorii aleg dintre ei pe preşedinţii camerelor. Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pe trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit o dată. Marea Cameră este alcătuită din treisprezece judecători. Aceasta este prezidată de preşedintele Curţii. Din Marea Cameră mai fac parte preşedinţii camerelor de cinci judecători şi alţi judecători desemnaţi în condiţiile prevăzute de regulamentul de procedură. Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii a Uniunii, care este parte într-un proces. Curtea se întruneşte în şedinţă plenară atunci când este sesizată în temeiul articolului 228 alineatul (2), articolului 245 alineatul (2), articolului 247 sau articolului 286 alineatul (6) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În plus, în cazul în care consideră că o cauză cu care este sesizată are o importanţă excepţională, Curtea aceasta poate decide, după ascultarea avocatului general, să trimită cauza la şedinţa plenară.
ART. 17 Deciziile Curţii de Justiţie sunt valabile numai în cazul în care numărul de judecători care participă la deliberări este impar. Deciziile camerelor formate din trei sau din cinci judecători sunt valabile numai în cazul în care se iau de trei judecători. Deciziile Marii Camere sunt valabile numai în cazul în care sunt prezenţi nouă judecători. Deciziile Curţii întrunite în şedinţă plenară sunt valabile numai în cazul în care sunt prezenţi cincisprezece judecători. În caz de împiedicare a unuia dintre judecătorii unei camere, se poate face apel la un judecător membru al altei camere, în condiţiile stabilite de regulamentul de procedură.
ART. 18 Judecătorii şi avocaţii generali nu pot participa la soluţionarea nici unei cauze în care au fost implicaţi anterior ca agenţi, consilieri sau avocaţi ai uneia dintre părţi, sau cu privire la care au fost chemaţi să se pronunţe ca membri ai unui tribunal, ai unei comisii de anchetă sau în oricare altă calitate. În cazul în care, dintr-un motiv special, un judecător sau un avocat general consideră că nu poate participa la judecarea sau la examinarea unei anumite cauze, acesta îl informează pe preşedinte. În cazul în care preşedintele consideră că un judecător sau un avocat general nu trebuie, dintr-un motiv special, să participe sau să prezinte concluzii într-o anumită cauză, acesta îl informează pe respectivul judecător sau avocat general în acest sens. În caz de dificultate legată de aplicarea prezentului articol, Curtea de Justiţie hotărăşte. O parte nu poate invoca cetăţenia unui judecător sau lipsa din componenţa Curţii sau a uneia din camere a unui judecător având aceeaşi cetăţenie cu a sa pentru a cere modificarea compunerii Curţii sau a uneia din camerele sale.
TITLUL III PROCEDURA ÎN FAŢA CURŢII DE JUSTIŢIE ART. 19 Statele membre precum şi instituţiile Uniunii sunt reprezentate în faţa Curţii de Justiţie de un agent numit pentru fiecare cauză; agentul poate fi asistat de un consilier sau de un avocat. Statele părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, altele decât statele membre, precum şi Autoritatea de supraveghere AELS menţionată de acest acord, sunt reprezentate în acelaşi fel. Celelalte părţi trebuie să fie reprezentate de un avocat. Numai un avocat autorizat să practice în faţa unei instanţe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European poate reprezenta sau asista o parte în faţa Curţii. Agenţii, consilierii şi avocaţii care compar în faţa Curţii se bucură de drepturile şi garanţiile necesare exercitării independente a funcţiei lor, în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură. În raporturile cu consilierii şi avocaţii care se prezintă în faţa ei, Curtea se bucură de competenţele atribuite în mod normal curţilor şi tribunalelor, în condiţii care se stabilesc prin acelaşi regulament. Profesorii universitari resortisanţi ai statelor membre a căror legislaţie le recunoaşte dreptul de a pleda se bucură în faţa Curţii de drepturile acordate avocaţilor prin prezentul articol.
ART. 20 Procedura în faţa Curţii de Justiţie constă în două faze: o fază scrisă şi una orală. Procedura scrisă cuprinde comunicarea adresată părţilor şi instituţiilor Uniunii ale căror decizii sunt în cauză, cereri, memorii, apărări şi observaţii şi eventual replici, precum şi toate actele şi documentele ce le susţin sau copiile acestora certificate conform. Comunicările se fac prin grija grefierului, în ordinea şi la termenele prevăzute de regulamentul de procedură. Procedura orală cuprinde lectura raportului prezentat de un judecător raportor, audierea de către Curte a agenţilor, consilierilor şi avocaţilor, concluziile avocatului general precum şi audierea martorilor şi experţilor, dacă este cazul. În cazul în care consideră că respectiva cauză nu pune o problemă nouă de drept, Curtea poate decide, după ascultarea avocatului general, ca aceasta să fie judecată fără concluziile avocatului general.
ART. 21 Curtea de Justiţie este sesizată printr-o cerere adresată grefierului. Cererea trebuie să cuprindă numele şi domiciliul reclamantului, calitatea semnatarului, numele părţii sau părţilor împotriva cărora se înaintează cererea, obiectul litigiului, concluziile şi o expunere sumară a motivelor invocate. După caz, cererea trebuie să fie însoţită de actul a cărui anulare este cerută sau, în situaţia menţionată la articolul 265 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de o probă scrisă a datei invitaţiei de a acţiona adresate unei instituţii, în conformitate cu articolul menţionat. În cazul în care aceste acte nu sunt anexate la cerere, grefierul cere părţii în cauză să le prezinte într-un termen rezonabil, fără ca decăderea din drepturi să poată fi opusă părţii în cazul în care actele sunt prezentate după expirarea termenului de introducere a acţiunii.
ART. 22 În cazurile menţionate la articolul 18 din Tratatul CEEA, Curtea de Justiţie este sesizată printr-o acţiune adresată grefierului. Acţiunea trebuie să cuprindă numele şi domiciliul petentului, calitatea semnatarului, menţionarea deciziei împotriva căreia este înaintat recursul, părţile adverse, obiectul litigiului, concluziile şi expunerea sumară a motivelor invocate. Acţiunea trebuie să fie însoţită de o copie certificată pentru conformitate a hotărârii Comitetului de Arbitraj care este atacată. În cazul în care Curtea respinge acţiunea, decizia Comitetului de Arbitraj devine definitivă. În cazul în care Curtea anulează decizia Comitetului de Arbitraj, procedura poate fi reluată, eventual la cererea uneia din părţi, în faţa Comitetului de Arbitraj. Acesta se conformează tuturor deciziilor cu privire la chestiunile de drept pronunţate de Curte.
ART. 23 În cazurile prevăzute la articolul 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, decizia instanţei naţionale care îşi suspendă procedura şi sesizează Curtea de Justiţie este notificată Curţii de către instanţa naţională respectivă. Această decizie este apoi notificată de către grefierul Curţii, părţilor în cauză, statelor membre şi Comisiei, precum şi instituţiei, organului, oficiului sau agenţiei Uniunii care a adoptat actul a cărui valabilitate sau interpretare este contestată. În termen de două luni de la data ultimei notificări, părţile, statele membre, Comisia şi, dacă este cazul, instituţia, organul, oficiul sau agenţia Uniunii care a adoptat actul a cărui valabilitate sau interpretare este contestată, au dreptul de a depune la Curte memorii sau observaţii scrise. În cazurile menţionate la articolul 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, decizia instanţei naţionale este notificată, prin grija grefierului Curţii, şi statelor părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, altele decât statele membre, precum şi Autorităţii de supraveghere AELS menţionată în acordul respectiv, care, în cazul în care este vizat unul dintre domeniile de aplicare ale acordului, pot depune la Curte memorii sau observaţii scrise, în termen de două luni de la data notificării. În cazul în care un acord privind un domeniu determinat, încheiat de Consiliu cu unul sau mai multe state terţe, prevede că acestea din urmă pot prezenta memorii sau observaţii scrise în cazul în care o instanţă a unui stat membru adresează Curţii o întrebare preliminară privind domeniul de aplicare al acordului, decizia instanţei naţionale referitoare la o astfel de întrebare se notifică, de asemenea, statelor terţe în cauză, care pot depune la Curte, în termen de două luni de la data notificării, memorii sau observaţii scrise.
ART. 23a*)
--------- ────────── *) articol introdus prin Decizia 2008/79/CE, Euratom (JO L 24, 29.1.2008, p. 42).────────── Regulamentul de procedură poate prevedea o procedură accelerată, iar pentru trimiterile preliminare referitoare la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, o procedură de urgenţă. Aceste proceduri pot prevedea, pentru depunerea memoriilor sau a observaţiilor scrise, un termen mai scurt decât cel prevăzut la articolul 23 şi, prin derogare de la articolul 20 al patrulea paragraf, judecarea cauzei fără concluziile avocatului general. În plus, procedura de urgenţă poate prevedea limitarea părţilor şi a celorlalte persoane interesate menţionate la articolul 23 autorizate să depună memorii sau observaţii scrise, şi, în cazuri de extremă urgenţă, omiterea fazei scrise a procedurii.
ART. 24 Curtea de Justiţie poate cere părţilor să prezinte toate documentele şi să furnizeze toate informaţiile pe care le consideră necesare. În caz de refuz, Curtea ia act de aceasta. De asemenea, Curtea poate cere statelor membre şi instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor care nu sunt părţi în cauză toate informaţiile pe care le consideră necesare pentru soluţionarea procesului.
ART. 25 În orice moment, Curtea de Justiţie poate încredinţa efectuarea unei expertize oricărei persoane, autorităţi, birou, comisii sau organizaţii, la alegerea sa.
ART. 26 Pot fi audiaţi martori în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură.
ART. 27 Cu privire la martorii care nu se prezintă, Curtea de Justiţie beneficiază de puterile acordate în mod normal curţilor şi tribunalelor şi poate aplica sancţiuni pecuniare, în condiţii care se stabilesc prin regulamentul de procedură.
ART. 28 Martorii şi experţii pot fi audiaţi sub jurământ depus potrivit formulei stabilite de regulamentul de procedură sau modalităţilor prevăzute de legislaţia internă a martorului sau a expertului.
ART. 29 Curtea de Justiţie poate ordona ca un martor sau un expert să fie audiat de autoritatea judiciară de la locul său de domiciliu. Ordonanţa se adresează în vederea executării autorităţii judiciare competente, în condiţiile stabilite de regulamentul de procedură. Actele care rezultă din activitatea comisiei rogatorii se înapoiază Curţii în aceleaşi condiţii. Curtea suportă cheltuielile, sub rezerva de a le pune, dacă este cazul, în sarcina părţilor.
ART. 30 Fiecare stat membru tratează orice încălcare a jurământului de către martori sau experţi în acelaşi fel ca un delict comis în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale competente în materie civilă. În temeiul denunţului Curţii de Justiţie, statul membru urmăreşte în justiţie pe autorii acestui delict în instanţa naţională competentă.
ART. 31 Şedinţa este publică, cu excepţia cazurilor în care, din motive grave, Curtea de Justiţie decide altfel, din oficiu sau la cererea părţilor.
ART. 32 În cursul dezbaterilor, Curtea de Justiţie poate audia experţi, martori, precum şi părţile. Cu toate acestea, părţile pot pleda numai prin reprezentanţii lor.
ART. 33 La fiecare şedinţă se întocmeşte un proces verbal semnat de preşedinte şi de grefier.
ART. 34 Rolul şedinţelor se stabileşte de preşedinte.
ART. 35 Deliberările Curţii de Justiţie sunt şi rămân secrete.
ART. 36 Hotărârile se motivează. Acestea menţionează numele judecătorilor care au deliberat.
ART. 37 Hotărârile se semnează de preşedinte şi de grefier. Acestea se citesc în şedinţă publică.
ART. 38 Curtea de Justiţie decide cu privire la cheltuielile de judecată.
ART. 39 Preşedintele Curţii de Justiţie poate decide, în conformitate cu o procedură sumară care, în măsura în care este necesar, se aplică prin derogare de la anumite reguli din prezentul statut, care se stabileşte prin regulamentul de procedură, cu privire la concluziile care urmăresc fie obţinerea suspendării menţionate la articolul 278 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la articolul 157 din Tratatul CEEA, fie aplicarea unor măsuri provizorii în temeiul articolului 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fie suspendarea executării silite în conformitate cu articolul 299 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau cu articolul 164 al treilea paragraf din Tratatul CEEA. În cazul în care preşedintele nu poate participa, acesta va fi înlocuit de un alt judecător în condiţiile stabilite de regulamentul de procedură. Ordonanţa preşedintelui sau a judecătorului care îl înlocuieşte are doar un caracter provizoriu şi nu prejudecă fondul asupra căruia Curtea se pronunţă în acţiunea principală.
ART. 40 Statele membre şi instituţiile Uniunii pot interveni în litigiile supuse Curţii de Justiţie. Organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi orice altă persoană dispun de acelaşi drept în cazul în care pot dovedi faptul că au un interes în soluţionarea litigiului înaintat Curţii. Persoanele fizice sau juridice nu pot interveni în litigiile dintre statele membre, dintre instituţiile Uniunii sau dintre statele membre, pe de-o parte, şi instituţiile Uniunii, pe de altă parte. Fără a aduce atingere dispoziţiilor celui de-al doilea paragraf, statele părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, altele decât statele membre, precum şi Autoritatea de supraveghere AELS menţionată de respectivul acord pot interveni în litigiile supuse Curţii în cazul în care acestea se referă la unul dintre domeniile de aplicare ale acestui acord. Concluziile cererii de intervenţie pot avea ca obiect numai susţinerea concluziilor uneia dintre părţi.
ART. 41 În cazul în care pârâtul, chemat în judecată în conformitate cu procedura, nu depune concluzii scrise, hotărârea se pronunţă în lipsă. Hotărârea poate fi atacată în termen de o lună de la comunicarea ei. În lipsa unei decizii contrare a Curţii de Justiţie, această opoziţie nu suspendă executarea hotărârii pronunţate în lipsă.
ART. 42 În cazurile şi în condiţiile care se stabilesc prin regulamentul de procedură, statele membre, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi orice alte persoane fizice şi juridice pot formula terţă opoziţie împotriva hotărârilor pronunţate fără ca acestea să fi fost audiate, în cazul în care aceste hotărâri le lezează drepturile.
ART. 43 În caz de dificultate privind înţelegerea sensului sau a domeniului de aplicare a unei hotărâri, sarcina de a o interpreta revine Curţii de Justiţie, la cererea unei părţi sau a unei instituţii a Uniunii al cărei interes este justificat.
ART. 44 Revizuirea unei hotărâri poate fi cerută Curţii de Justiţie numai în urma descoperirii unui fapt de natură să aibă o influenţă decisivă şi care, înainte de pronunţarea hotărârii, era necunoscut Curţii şi părţii care solicită revizuirea. Procedura de revizuire este deschisă printr-o hotărâre a Curţii care constată în mod expres existenţa unui fapt nou, recunoaşte că acesta este de natură să conducă la deschiderea revizuirii şi declară cererea ca fiind admisibilă din acest motiv. Nici o cerere de revizuire nu va putea fi formulată după expirarea unui termen de zece ani de la data hotărârii.
ART. 45 Regulamentul de procedură va stabili termene care iau în considerare distanţa. În cazul în care cel interesat dovedeşte existenţa unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, nu i se poate opune nici o decădere care decurge din expirarea termenelor.
ART. 46 Acţiunile formulate împotriva Uniunii în materie de răspundere extracontractuală se prescriu după cinci ani de la producerea faptului care a stat la baza lor. Prescripţia este întreruptă fie prin cerere de chemare în judecată în faţa Curţii de Justiţie, fie prin cererea prealabilă pe care partea prejudiciată o poate adresa instituţiei competente a Uniunii. În acest ultim caz, cererea trebuie înaintată în termenul de două luni prevăzut la articolul 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; dacă este cazul, se aplică dispoziţiile articolului 265 al doilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Prezentul articol se aplică, de asemenea, în cazul acţiunilor împotriva Băncii Centrale Europene în materie de răspundere extracontractuală.
TITLUL IV TRIBUNALUL ART. 47 Articolul 9 primul paragraf, articolele 14 şi 15, articolul 17 primul, al doilea, al patrulea şi al cincilea paragraf şi articolul 18 se aplică Tribunalului şi membrilor acestuia. Articolul 3 al patrulea paragraf, articolele 10, 11 şi 14 se aplică, mutatis mutandis, grefierului Tribunalului.
ART. 48 Tribunalul se compune din douăzeci şi şapte de judecători.
ART. 49 Membrii Tribunalului pot fi chemaţi să exercite funcţia de avocat general. Avocatul general are rolul de a prezenta în şedinţă publică, cu deplină imparţialitate şi în deplină independenţă, concluziile motivate cu privire la anumite cauze înaintate Tribunalului, pentru a-l asista în îndeplinirea misiunii sale. Criteriile de selecţie a cauzelor, precum şi metodele de desemnare a avocaţilor generali se stabilesc prin regulamentul de procedură al Tribunalului. Un membru al Tribunalului chemat să exercite funcţia de avocat general într-o cauză nu poate lua parte la judecarea acelei cauze.
ART. 50 Tribunalul se întruneşte în camere compuse din trei sau din cinci judecători. Judecătorii aleg dintre ei pe preşedinţii camerelor. Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pe trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit o dată. Regulamentul de procedură stabileşte compunerea camerelor şi repartizarea cauzelor către acestea. În anumite cazuri, stabilite de regulamentul de procedură, Tribunalul se poate întruni în şedinţă plenară sau cu judecător unic. Regulamentul de procedură poate prevedea de asemenea ca Tribunalul să se întrunească în Marea Cameră, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de acest regulament.
ART. 51 Prin derogare de la regula prevăzută la articolul 256 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, se rezervă Curţii de Justiţie acţiunile menţionate la articolele 263 şi 265 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, atunci când acestea sunt introduse de un stat membru împotriva: (a) unui act sau a unei abţineri de a hotărî a Parlamentului European sau a Consiliului, sau a celor două instituţii împreună, cu excepţia: - deciziilor adoptate de Consiliu conform articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; - actelor Consiliului adoptate în temeiul unui regulament al Consiliului privind măsuri de apărare comercială în sensul articolului 207 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; - actelor Consiliului prin care acesta îşi exercită competenţele de executare în conformitate cu articolul 291 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; (b) unui act sau a unei abţineri de a hotărî a Comisiei în temeiul articolului 331 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Se rezervă Curţii, de asemenea, acţiunile menţionate la aceleaşi articole, atunci când acestea sunt introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unui act sau a unei abţineri de a hotărî a Parlamentului European sau a Consiliului, a celor două instituţii împreună sau a Comisiei sau sunt introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unui act sau a unei abţineri de a hotărî a Băncii Centrale Europene.
ART. 52 Preşedintele Curţii de Justiţie şi preşedintele Tribunalului stabilesc de comun acord modul în care funcţionarii şi ceilalţi membri ai personalului repartizat Curţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului, pentru a-i asigura funcţionarea. Anumiţi funcţionari sau membri ai personalului auxiliar se subordonează grefierului Tribunalului, care la rândul lui se subordonează preşedintelui Tribunalului.
ART. 53 Procedura în faţa Tribunalului este reglementată de titlul III. Procedura în faţa Tribunalului este precizată şi completată, în măsura necesară, de regulamentul său de procedură. Regulamentul de procedură poate face derogare de la articolul 40 al patrulea paragraf şi de la articolul 41 pentru a ţine seama de specificul contenciosului în domeniul proprietăţii intelectuale. Prin derogare de la articolul 20 al patrulea paragraf, avocatul general îşi poate prezenta concluziile motivate, în scris.
ART. 54 În cazul în care o cerere sau un alt act de procedură adresat Tribunalului se depune, din greşeală, la grefierul Curţii de Justiţie, acesta îl transmite imediat grefierului Tribunalului; în mod similar, în cazul în care o cerere sau un alt act de procedură adresat Curţii se depune, din greşeală, la grefierul Tribunalului, acesta îl transmite imediat grefierului Curţii. În cazul în care constată că nu are competenţa de a soluţiona o cauză care ţine de competenţa Curţii, Tribunalul o transmite Curţii; în mod similar, în cazul în care constată că o cauză ţine de competenţa Tribunalului, Curtea o transmite acestuia, care nu îşi mai poate declina competenţa în acest caz. Atunci când Curtea şi Tribunalul sunt sesizate cu cauze având acelaşi obiect, care ridică aceeaşi chestiune de interpretare sau care pun în discuţie validitatea aceluiaşi act, Tribunalul, după audierea părţilor, poate suspenda procedura până la pronunţarea hotărârii de către Curte sau, atunci când acţiunea este introdusă în temeiul articolului 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, îşi poate declina competenţa pentru a permite Curţii să se pronunţe cu privire la aceste acţiuni. În aceeaşi situaţie, Curtea poate, de asemenea, decide să suspende procedura; în acest caz, procedura în faţa Tribunalului continuă. Atunci când un stat membru şi o instituţie a Uniunii contestă acelaşi act, Tribunalul îşi declină competenţa, astfel încât Curtea să se poată pronunţa cu privire la aceste acţiuni.
ART. 55 Deciziile Tribunalului prin care se finalizează judecata, prin care se soluţionează parţial fondul unui litigiu, prin care se pune capăt unui incident de procedură referitor la o excepţie de necompetenţă sau de inadmisibilitate se notifică de grefierul Tribunalului tuturor părţilor, precum şi tuturor statelor membre şi instituţiilor Uniunii, chiar în cazul în care acestea nu au intervenit în litigiul înaintat Tribunalului.
ART. 56 Deciziile Tribunalului prin care se finalizează judecata, prin care se soluţionează parţial fondul unui litigiu, prin care se pune capăt unui incident de procedură referitor la o excepţie de necompetenţă sau de inadmisibilitate pot fi atacate cu recurs la Curtea de Justiţie în termen de două luni de la notificarea deciziei atacate. Recursul poate fi introdus de oricare parte ale cărei concluzii au fost respinse, în totalitate sau în parte. Cu toate acestea, părţile care intervin, altele decât statele membre şi instituţiile Uniunii pot introduce acest recurs numai în cazul în care decizia Tribunalului le priveşte în mod direct. Cu excepţia litigiilor între Uniune şi agenţii săi, recursul poate fi introdus, de asemenea, de statele membre şi de instituţiile Uniunii care nu au intervenit în litigiul înaintat Tribunalului. În acest caz, statele membre şi instituţiile se află într-o poziţie identică cu cea a statelor membre sau a instituţiilor care intervin în primă instanţă.
ART. 57 Orice persoană a cărei cerere de intervenţie a fost respinsă de Tribunal poate formula un recurs la Curtea de Justiţie, în termen de două săptămâni de la comunicarea deciziei de respingere. Părţile în proces pot introduce în faţa Curţii un recurs împotriva deciziilor Tribunalului pronunţate în temeiul articolelor 278 sau 279 sau al articolului 299 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, sau al articolelor 157 sau 164 al treilea paragraf din Tratatul CEEA, în termen de două luni de la notificarea acestor decizii. Recursurile menţionate la primul şi al doilea paragraf din prezentul articol se judecă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 39.
ART. 58 Recursul înaintat Curţii de Justiţie se limitează la chestiuni de drept. Acesta poate fi întemeiat pe motive care privesc lipsa de competenţă a Tribunalului, neregularităţi ale procedurii în faţa Tribunalului care aduc atingere intereselor recurentului, precum şi încălcarea dreptului Uniunii de către Tribunal. Recursul nu poate privi exclusiv taxele şi cheltuielile de judecată.
ART. 59 În caz de recurs împotriva unei decizii a Tribunalului, procedura în faţa Curţii de Justiţie constă în o fază scrisă şi o fază orală. În condiţiile stabilite de regulamentul de procedură, Curtea se poate pronunţa fără procedură orală, după ascultarea avocatului general şi a părţilor.
ART. 60 Fără a aduce atingere articolelor 278 şi 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau articolului 157 din Tratatul CEEA, recursul nu are efect suspensiv. Prin derogare de la articolul 280 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, deciziile Tribunalului care anulează un regulament intră în vigoare numai după expirarea termenului menţionat la articolul 56 primul paragraf din prezentul statut sau, în cazul în care în acest termen s-a introdus un recurs, după respingerea acestuia, fără a aduce atingere dreptului vreunei părţi de a cere Curţii de Justiţie, în temeiul articolelor 278 şi 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau al articolului 157 din Tratatul CEEA, suspendarea efectelor regulamentului anulat sau prescrierea oricărei alte măsuri provizorii.
ART. 61 În cazul în care recursul este întemeiat, Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluţioneze ea însăşi în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunţa asupra acesteia. În caz de trimitere spre rejudecare, Tribunalul este legat de chestiunile de drept soluţionate prin decizia Curţii. În cazul în care un recurs introdus de un stat membru sau de o instituţie a Uniunii care nu a intervenit în litigiul aflat în faţa Tribunalului este întemeiat, Curtea poate indica, în cazul în care se consideră necesar, acele efecte ale deciziei anulate a Tribunalului care trebuie considerate ca definitive pentru părţile în litigiu.
ART. 62 În cazurile prevăzute la articolul 256 alineatele (2) şi (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, primul avocat general poate, în cazul în care consideră că există un risc grav pentru unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii, să propună Curţii de Justiţie reexaminarea deciziei Tribunalului. Propunerea trebuie făcută în termen de o lună de la pronunţarea deciziei Tribunalului. În termen de o lună de la prezentarea propunerii de către primul avocat general, Curtea decide dacă este cazul sau nu să reexamineze decizia.
ART. 62a Curtea de Justiţie hotărăşte în chestiunile care fac obiectul reexaminării printr-o procedură urgentă, pe baza dosarului care îi este transmis de Tribunal. Cei interesaţi, menţionaţi la articolul 23 din prezentul statut, şi, în cauzele prevăzute la articolul 256 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, părţile din procedura în faţa Tribunalului au dreptul să depună în faţa Curţii memorii sau observaţii scrise privind chestiunile care fac obiectul reexaminării în termenul stabilit în acest scop. Curtea poate dispune deschiderea procedurii orale înainte de a se pronunţa asupra cauzei.
ART. 62b În cazurile prevăzute la articolul 256 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fără a aduce atingere articolelor 278 şi 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, propunerea de reexaminare şi decizia de deschidere a procedurii de reexaminare nu au efect suspensiv. În cazul în care Curtea de Justiţie constată că hotărârea Tribunalului aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului Uniunii, aceasta trimite cauza spre rejudecare Tribunalului, care este ţinut de dezlegarea dată chestiunilor de drept de către Curte; Curtea poate preciza care dintre efectele deciziei Tribunalului urmează a fi considerate definitive în raport cu părţile aflate în litigiu. Cu toate acestea, dacă soluţia litigiului decurge, având în vedere soluţia pronunţată în reexaminare, din constatările privind faptele pe care s-a bazat decizia Tribunalului, Curtea hotărăşte definitiv. În cazurile menţionate la articolul 256 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în lipsa unei propuneri de reexaminare sau a unei decizii de deschidere a procedurii de reexaminare, răspunsul sau răspunsurile date de Tribunal chestiunilor deduse judecăţii sale produc efecte la epuizarea termenelor prevăzute în acest scop la articolul 62 al doilea paragraf. În cazul deschiderii unei proceduri de reexaminare, răspunsul sau răspunsurile care fac obiectul reexaminării produc efecte la încheierea acestei proceduri, cu excepţia cazului în care Curtea stabileşte altfel. În cazul în care Curtea constată că decizia Tribunalului aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului Uniunii, răspunsul dat de Curte la chestiunile care fac obiectul reexaminării înlocuieşte decizia pronunţată de Tribunal.
TITLUL IVa TRIBUNALELE SPECIALIZATE ART. 62c Dispoziţiile referitoare la competenţa, compunerea, organizarea şi procedura tribunalelor specializate constituite în temeiul articolului 257 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sunt stabilite în anexa la prezentul statut.
TITLUL V DISPOZIŢII FINALE ART. 63 Regulamentele de procedură ale Curţii de Justiţie şi Tribunalului cuprind toate dispoziţiile necesare aplicării şi, dacă este cazul, completării prezentului statut.
ART. 64 Normele privind regimul lingvistic aplicabil Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se stabilesc printr-un regulament al Consiliului, care hotărăşte în unanimitate. Regulamentul menţionat se adoptă fie la cererea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei şi a Parlamentului European, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Curţii de Justiţie şi a Parlamentului European. Până la adoptarea normelor menţionate anterior, se aplică în continuare dispoziţiile regulamentului de procedură al Curţii de Justiţie şi ale regulamentului de procedură al Tribunalului referitoare la regimul lingvistic. Prin derogare de la articolele 253 şi 254 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dispoziţiile în cauză se pot modifica sau abroga numai cu aprobarea unanimă a Consiliului.
ANEXA TRIBUNALUL FUNCŢIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE ART. 1 Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene, denumit în continuare "Tribunalul Funcţiei Publice", exercită în primă instanţă competenţe în litigiile dintre Uniune şi funcţionarii acesteia în temeiul articolului 270 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, inclusiv în litigiile dintre orice organe, oficii sau agenţii şi funcţionarii acestora pentru care competenţa este atribuită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
ART. 2 Tribunalul Funcţiei Publice este alcătuit din şapte judecători. La cererea Curţii de Justiţie, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să mărească numărul de judecători. Judecătorii sunt numiţi pentru o perioadă de şase ani. Judecătorii al căror mandat se încheie pot fi numiţi din nou. Orice post vacant este completat prin numirea unui nou judecător pe o perioadă de şase ani.
ART. 3 (1) Judecătorii sunt numiţi de Consiliu, hotărând în conformitate cu articolul 257 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, după consultarea comitetului prevăzut de prezentul articol. La numirea judecătorilor, Consiliul asigură o componenţă cât mai echilibrată a Tribunalului Funcţiei Publice pe criteriul geografic cât mai extins posibil dintre resortisanţii statelor membre şi în ceea ce priveşte sistemele juridice naţionale reprezentate. (2) Orice persoană care este cetăţean al Uniunii Europene şi îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 257 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene îşi poate prezenta candidatura. Consiliul, hotărând la recomandarea Curţii de Justiţie, determină condiţiile şi modalităţile de depunere şi de prelucrare a acestor candidaturi. (3) Se constituie un comitet alcătuit din şapte persoane selectate dintre foşti membri ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului şi dintre jurişti recunoscuţi pentru competenţele lor. Desemnarea membrilor comitetului şi normele de funcţionare sunt determinate de Consiliu, hotărând la recomandarea preşedintelui Curţii de Justiţie. (4) Comitetul îşi dă avizul asupra caracterului corespunzător al candidaţilor de a exercita funcţia de judecător al Tribunalului Funcţiei Publice. Comitetul ataşează avizului său o listă de candidaţi care deţin cea mai potrivită experienţă de nivel înalt. O astfel de listă conţine numele a cel puţin de două ori mai mulţi candidaţi faţă de numărul judecătorilor ce urmează a fi numiţi de Consiliu.
ART. 4 (1) Judecătorii aleg dintre ei preşedintele Tribunalului Funcţiei Publice pentru un mandat de trei ani. Preşedintele poate fi reales. (2) Tribunalul Funcţiei Publice judecă în camere formate din trei judecători. În anumite cazuri prevăzute de regulamentul său de procedură, cauzele pot fi judecate în şedinţă plenară, în cameră alcătuită din cinci judecători sau de un judecător unic. (3) Preşedintele Tribunalului Funcţiei Publice prezidează plenul şi camera formată din cinci judecători. Preşedinţii camerelor formate din trei judecători sunt desemnaţi în condiţiile precizate la alineatul (1). În cazul în care preşedintele Tribunalului Funcţiei Publice face parte dintr-o cameră formată din trei judecători, acesta prezidează această cameră. (4) Competenţele plenului şi cvorumul necesar, precum şi compunerea camerelor şi repartizarea cauzelor sunt reglementate prin regulamentul de procedură.
ART. 5 Articolele 2-6, 14, 15, articolul 17 primul, al doilea şi al cincilea paragraf, precum şi articolul 18 din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică Tribunalului Funcţiei Publice şi membrilor acestuia. Jurământul la care se face referire la articolul 2 din statut este depus în faţa Curţii de Justiţie, iar deciziile prevăzute la articolele 3, 4 şi 6 sunt adoptate de Curtea de Justiţie, după consultarea Tribunalului Funcţiei Publice.
ART. 6 (1) Tribunalul Funcţiei Publice este sprijinit de serviciile din cadrul Curţii de Justiţie şi Tribunalului. Preşedintele Curţii de Justiţie sau, după caz, preşedintele Tribunalului stabileşte, de comun acord cu preşedintele Tribunalului Funcţiei Publice, condiţiile în care funcţionarii şi ceilalţi agenţi de pe lângă Curte sau Tribunal îşi aduc contribuţia la funcţionarea Tribunalului Funcţiei Publice. Anumiţi funcţionari sau alţi agenţi sunt subordonaţi grefierului Tribunalului Funcţiei Publice, sub autoritatea preşedintelui Tribunalului menţionat. (2) Tribunalul Funcţiei Publice numeşte grefierul şi stabileşte statutul acestuia. Articolul 3 al patrulea paragraf şi articolele 10, 11 şi 14 din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică grefierului Tribunalului respectiv.
ART. 7 (1) Procedura în faţa Tribunalului Funcţiei Publice este reglementată de titlul III din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu excepţia articolelor 22 şi 23. În măsura în care este necesar, procedura este completată şi detaliată în regulamentul de procedură. (2) Dispoziţiile referitoare la regimul lingvistic al Tribunalului se aplică şi Tribunalului Funcţiei Publice. (3) Faza scrisă a procedurii cuprinde prezentarea cererii şi a memoriului în apărare, cu excepţia cazului în care Tribunalul Funcţiei Publice hotărăşte că este necesar un al doilea schimb de memorii scrise. Atunci când are loc un al doilea schimb de memorii, Tribunalul Funcţiei Publice poate decide, cu acordul părţilor, să se pronunţe fără procedură orală. (4) În toate etapele procedurii, inclusiv în momentul depunerii cererii, Tribunalul Funcţiei Publice poate examina posibilităţile unei soluţionări pe cale amiabilă a litigiului şi poate încerca facilitarea unei asemenea soluţionări. (5) Tribunalul Funcţiei Publice se pronunţă cu privire la cheltuielile de judecată. Sub rezerva dispoziţiilor specifice din regulamentul de procedură, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
ART. 8 (1) Atunci când o cerere sau un alt act de procedură adresat Tribunalului Funcţiei Publice este depus din greşeală la grefierul Curţii de Justiţie sau al Tribunalului, acesta va fi transmis de îndată de grefierul respectiv grefierului Tribunalului Funcţiei Publice. De asemenea, atunci când o cerere sau un alt act de procedură adresat Curţii sau Tribunalului este depus din greşeală la grefierul Tribunalului Funcţiei Publice, acesta va fi trimis de îndată de grefierul respectiv grefierului Curţii sau celui al Tribunalului. (2) Atunci când Tribunalul Funcţiei Publice constată că nu are competenţa să judece o acţiune care este de competenţa Curţii sau a Tribunalului, Tribunalul Funcţiei Publice trimite cauza Curţii sau Tribunalului. De asemenea, atunci când Curtea sau Tribunalul constată că o cauză este de competenţa Tribunalului Funcţiei Publice, instanţa sesizată trimite cauza Tribunalului Funcţiei Publice, care nu-şi mai poate declina competenţa. (3) Atunci când Tribunalul Funcţiei Publice şi Tribunalul sunt sesizate în cauze în care se ridică aceeaşi chestiune de interpretare sau în care este pusă în discuţie validitatea aceluiaşi act, Tribunalul Funcţiei Publice, după audierea părţilor, poate suspenda procedura până la pronunţarea hotărârii de către Tribunal. Atunci când Tribunalul Funcţiei Publice şi Tribunalul sunt sesizate în cauze care au acelaşi obiect, Tribunalul Funcţiei Publice îşi declină competenţa, astfel încât Tribunalul să se poată pronunţa în aceste cauze.
ART. 9 Se poate formula recurs în faţa Tribunalului în termen de două luni de la notificarea deciziei atacate împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice prin care se finalizează judecata şi a deciziilor acestuia prin care se soluţionează parţial fondul unui litigiu sau prin care se pune capăt unui incident de procedură referitor la o excepţie de necompetenţă sau de inadmisibilitate. Un asemenea recurs poate fi formulat de oricare dintre părţi care cade, în tot sau în parte, în pretenţii. Cu toate acestea, intervenienţii, alţii decât statele membre şi instituţiile Uniunii, pot formula recurs numai atunci când decizia Tribunalului Funcţiei Publice îi afectează în mod direct.
ART. 10 (1) Orice persoană a cărei cerere de intervenţie a fost respinsă de Tribunalul Funcţiei Publice poate formula recurs la Tribunal în termen de două săptămâni de la notificarea deciziei de respingere a cererii. (2) Părţile la procedură pot formula recurs în faţa Tribunalului împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice adoptate în temeiul articolului 278 sau 279 sau al articolului 299 al patrulea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi al articolului 157 sau 164 al treilea paragraf din Tratatul CEEA în termen de două luni de la notificarea acestora. (3) Preşedintele Tribunalului poate să se pronunţe asupra recursurilor formulate în conformitate cu alineatele (1) şi (2), conform unei proceduri sumare care derogă, după cum este necesar, de la unele dintre normele conţinute în prezenta anexă şi care va fi prevăzută de regulamentul de procedură al Tribunalului.
ART. 11 (1) Un recurs în faţa Tribunalului este limitat la chestiuni de drept. Acesta poate fi fondat pe lipsa de competenţă a Tribunalului Funcţiei Publice, pe încălcarea procedurii în faţa Tribunalului care aduce atingere intereselor părţii în cauză, cât şi pe încălcarea dreptului Uniunii de către Tribunalul Funcţiei Publice. (2) Recursul nu poate privi numai cheltuielile de judecată sau partea obligată să le plătească.
ART. 12 (1) Fără a aduce atingere articolelor 278 şi 279 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi articolului 157 din Tratatul CEEA, recursul în faţa Tribunalului nu are efect suspensiv. (2) În cazul unui recurs împotriva unei decizii a Tribunalului Funcţiei Publice, procedura în faţa Tribunalului constă dintr-o fază scrisă şi o fază orală. În conformitate cu condiţiile prevăzute de regulamentul de procedură, Tribunalul poate, după audierea părţilor, să se pronunţe fără procedură orală.
ART. 13 (1) Atunci când recursul este întemeiat, Tribunalul anulează decizia Tribunalului Funcţiei Publice şi se pronunţă el însuşi asupra litigiului. Acesta trimite cauza Tribunalului Funcţiei Publice spre rejudecare în cazul în care litigiul nu este în stare de judecată. (2) Atunci când cauza este trimisă Tribunalului Funcţiei Publice spre rejudecare, acesta este ţinut de dezlegarea dată chestiunilor de drept prin decizia Tribunalului.
PROTOCOLUL (NR. 4) PRIVIND STATUTUL SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE ŞI AL BĂNCII CENTRALE EUROPENE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să stabilească Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene menţionat la articolul 129 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: CAP. I SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE ART. 1 Sistemul European al Băncilor Centrale În conformitate cu articolul 282 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană (BCE) şi băncile centrale naţionale constituie Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). BCE şi băncile centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro constituie Eurosistemul. SEBC şi BCE îşi îndeplinesc funcţiile şi îşi desfăşoară activităţile în conformitate cu dispoziţiile tratatelor şi ale prezentului statut.
CAP. II OBIECTIVELE ŞI MISIUNILE SEBC ART. 2 Obiectivele În conformitate cu articolul 127 alineatul (1) şi cu articolul 282 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, obiectivul principal al SEBC este menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea preţurilor, SEBC sprijină politicile economice generale din Uniune, cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. SEBC acţionează potrivit principiului unei economii de piaţă deschise în care concurenţa este liberă, favorizând o alocare eficientă a resurselor şi respectând principiile stabilite la articolul 119 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 3 Misiunile 3.1. În conformitate cu articolul 127 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, misiunile fundamentale care urmează să fie îndeplinite prin intermediul SEBC sunt: - definirea şi aplicarea politicii monetare a Uniunii; - desfăşurarea operaţiunilor de schimb valutar, în conformitate cu articolul 219 din tratatul menţionat; - deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre; - promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi. 3.2. În conformitate cu articolul 127 alineatul (3) din tratatul menţionat, a treia liniuţă din articolul 3.1 se aplică fără să aducă atingere deţinerii şi administrării fondurilor de rulment în valută de către guvernele statelor membre. 3.3. În conformitate cu articolul 127 alineatul (5) din tratatul menţionat, SEBC contribuie la buna desfăşurare a politicilor promovate de autorităţile competente în ceea ce priveşte supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar.
ART. 4 Funcţiile consultative În conformitate cu articolul 127 alineatul (4) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: (a) BCE este consultată: - cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile care sunt de competenţa sa; - de autorităţile naţionale cu privire la orice proiect de reglementare în domeniile care sunt de competenţa sa, dar în limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41; (b) în domeniile care sunt de competenţa sa, BCE poate prezenta avize instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii sau autorităţilor naţionale.
ART. 5 Culegerea de informaţii statistice 5.1. Pentru realizarea misiunilor SEBC, BCE, sprijinită de băncile centrale naţionale, culege informaţiile statistice necesare, fie de la autorităţile naţionale competente, fie direct de la agenţii economici. În acest scop, BCE cooperează cu instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, cu autorităţile competente ale statelor membre sau ale ţărilor terţe, precum şi cu organizaţiile internaţionale. 5.2. În măsura în care este posibil, băncile centrale naţionale îndeplinesc misiunile descrise la articolul 5.1. 5.3. BCE are datoria să promoveze, în cazul în care este necesar, armonizarea regulilor şi practicilor privind culegerea, elaborarea şi difuzarea datelor statistice din domeniile care sunt de competenţa sa. 5.4. În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41, Consiliul stabileşte persoanele fizice şi juridice supuse obligaţiei de raportare, regimul de confidenţialitate şi dispoziţiile corespunzătoare de executare şi de sancţionare.
ART. 6 Cooperarea internaţională 6.1. În domeniul cooperării internaţionale privind misiunile încredinţate SEBC, BCE decide modul de reprezentare a SEBC. 6.2. BCE şi, sub rezerva acordului acesteia, băncile centrale naţionale pot să participe la instituţiile monetare internaţionale. 6.3. Articolele 6.1 şi 6.2 se aplică fără a aduce atingere articolului 138 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
CAP. III ORGANIZAREA SEBC ART. 7 Independenţa În conformitate cu articolul 130 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în exercitarea competenţelor şi în îndeplinirea misiunilor şi îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate şi prin prezentul statut, BCE, băncile centrale naţionale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita sau accepta instrucţiuni de la instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, de la guvernele statelor membre sau de la orice alt organism. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelor membre se angajează să respecte acest principiu şi să nu încerce să influenţeze membrii organelor de decizie ale BCE sau ale băncilor centrale naţionale în îndeplinirea misiunilor acestora.
ART. 8 Principiul general SEBC este condus de organele de decizie ale BCE.
ART. 9 Banca Centrală Europeană 9.1. BCE care, în conformitate cu articolul 282 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, are personalitate juridică, se bucură în fiecare din statele membre de capacitatea juridică cea mai largă, recunoscută persoanelor juridice prin legislaţia internă; BCE poate în special să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile şi imobile şi să stea în justiţie. 9.2. BCE se asigură ca misiunile conferite SEBC în conformitate cu articolul 127 alineatele (2), (3) şi (5) din tratatul menţionat să fie îndeplinite prin propriile sale activităţi, în conformitate cu prezentul statut, sau prin intermediul băncilor centrale naţionale, în conformitate cu articolele 12.1. şi 14. 9.3. În conformitate cu articolul 129 alineatul (1) din tratatul menţionat, organele de decizie ale BCE sunt Consiliul guvernatorilor şi Comitetul executiv.
ART. 10 Consiliul guvernatorilor 10.1. În conformitate cu articolul 283 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul guvernatorilor este format din membrii Comitetului executiv şi guvernatorii băncilor centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro. 10.2. Fiecare membru al Consiliului guvernatorilor dispune de un vot. Începând cu data de la care numărul membrilor Consiliului guvernatorilor depăşeşte douăzeci şi unu, fiecare membru al Comitetului executiv dispune de un vot, iar numărul guvernatorilor cu drept de vot este de cincisprezece. Aceste drepturi de voturi se repartizează şi se exercită prin rotaţie după cum urmează: - începând cu data de la care numărul guvernatorilor depăşeşte cincisprezece şi până când acesta ajunge la douăzeci şi doi, guvernatorii sunt repartizaţi în două grupuri, conform unui clasament în funcţie de mărimea cotei deţinute de statul membru căruia îi aparţine banca centrală naţională din produsul intern brut total la preţul pieţei şi din bilanţul agregat total al instituţiilor financiare monetare ale statelor membre a căror monedă este euro. Cotelor din produsul intern brut total la preţul pieţei şi din bilanţul agregat total al instituţiilor financiare monetare le sunt atribuite ponderi de 5/6 şi, respectiv, de 1/6. Primul grup este format din cinci guvernatori, iar cel de-al doilea din restul guvernatorilor. Frecvenţa exercitării drepturilor de vot ale guvernatorilor din primul grup nu este mai mică decât cea a exercitării drepturilor de vot ale guvernatorilor din cel de-al doilea grup. Sub rezerva tezei anterioare, primului grup i se atribuie patru voturi, iar celui de-al doilea i se atribuie unsprezece voturi; - începând cu data la care numărul guvernatorilor ajunge la douăzeci şi doi, guvernatorii sunt repartizaţi în trei grupuri, în funcţie de un clasament care se bazează pe criteriile menţionate anterior. Primul grup este format din cinci guvernatori şi i se atribuie patru voturi. Al doilea grup este format din jumătate din numărul total al guvernatorilor, orice fracţiune fiind rotunjită în sus până la numărul întreg cel mai apropiat şi i se atribuie opt voturi. Al treilea grup este format din ceilalţi guvernatori şi i se atribuie trei voturi; - în cadrul fiecărui grup, guvernatorii dispun de dreptul de vot pentru perioade egale de timp; - pentru calcularea cotelor din produsul intern brut total la preţul pieţei, se aplică articolul 29.2. Bilanţul agregat total al instituţiilor financiare monetare se calculează în conformitate cu cadrul statistic aplicabil în Uniune la data efectuării calculului; - de fiecare dată când produsul intern brut total la preţul pieţei se ajustează în conformitate cu articolul 29.3, sau de fiecare dată când numărul guvernatorilor creşte, mărimea şi/sau structura grupurilor se adaptează în conformitate cu principiile menţionate anterior; - Consiliul guvernatorilor, hotărând cu o majoritate de două treimi din numărul total al membrilor săi, cu sau fără drept de vot, ia toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a principiilor menţionate anterior şi poate decide amânarea utilizării sistemului de rotaţie până la data la care numărul de guvernatori depăşeşte optsprezece. Dreptul de vot se exercită personal. Prin derogare de la această normă, regulamentul intern menţionat la articolul 12.3 poate să prevadă că membrii Consiliului guvernatorilor îşi pot exercita dreptul de vot prin intermediul teleconferinţei. De asemenea, regulamentul prevede că un membru al Consiliului guvernatorilor care nu poate participa la reuniunile acestui Consiliu pe o perioadă îndelungată, poate desemna un supleant în calitate de membru al Consiliului guvernatorilor. Dispoziţiile alineatelor anterioare nu aduc atingere dreptului de vot al tuturor membrilor Consiliului guvernatorilor, cu sau fără drept de vot, în conformitate cu articolele 10.3, 40.2 şi 40.3. Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentul statut, Consiliul guvernatorilor hotărăşte cu majoritatea simplă a membrilor cu drept de vot. În caz de egalitate, preşedintele are votul decisiv. Cvorumul necesar pentru ca Consiliul guvernatorilor să poată vota este de două treimi din membrii cu drept de vot. În cazul în care cvorumul nu este întrunit, preşedintele poate convoca o şedinţă extraordinară în cadrul căreia deciziile pot fi luate indiferent de cvorum. 10.3 Pentru toate deciziile care trebuie luate în temeiul articolelor 28, 29, 30, 32 şi 33, voturile membrilor Consiliului guvernatorilor sunt ponderate în funcţie de cotele pe care băncile centrale naţionale le deţin în capitalul subscris al BCE. Ponderea voturilor membrilor Comitetului executiv este egală cu zero. O decizie care necesită o majoritate calificată se consideră adoptată în cazul în care voturile favorabile exprimate reprezintă cel puţin două treimi din capitalul subscris al BCE şi cel puţin jumătate din acţionari. În cazul în care un guvernator nu poate fi prezent, acesta poate desemna un supleant pentru a exprima votul său ponderat. 10.4. Reuniunile sunt confidenţiale. Consiliul guvernatorilor poate decide să facă public rezultatul deliberărilor sale. 10.5. Consiliul guvernatorilor se întruneşte de cel puţin zece ori pe an.
ART. 11 Comitetul executiv 11.1. În conformitate cu articolul 283 alineatul (2) primul paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Comitetul executiv este format din preşedinte, vicepreşedinte şi alţi patru membri. Membrii îşi exercită funcţiile cu normă întreagă. Niciun membru nu poate exercita o altă profesie, remunerată sau nu, în afară de cazul în care i s-a acordat în mod excepţional o derogare de către Consiliul guvernatorilor. 11.2. În conformitate cu articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din tratatul menţionat, preşedintele, vicepreşedintele şi ceilalţi membri ai Comitetului executiv sunt numiţi de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la recomandarea Consiliului şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului guvernatorilor, dintre persoanele a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Mandatul acestora are o durată de opt ani şi nu poate fi reînnoit. Numai resortisanţii statelor membre pot fi membri ai Comitetului executiv. 11.3. Condiţiile de angajare a membrilor Comitetului executiv, în special salariile, pensiile şi alte prestaţii de asigurări sociale fac obiectul contractelor încheiate cu BCE şi se stabilesc de Consiliul guvernatorilor la propunerea unui comitet format din trei membri numiţi de Consiliul guvernatorilor şi din trei membri numiţi de Consiliu. Membrii Comitetului executiv nu au drept de vot în chestiunile reglementate de prezentul alineat. 11.4. În cazul în care un membru al Comitetului executiv nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau în care a comis o abatere gravă, Curtea de Justiţie îl poate demite, la cererea Consiliului guvernatorilor sau a Comitetului executiv. 11.5. Fiecare membru al Comitetului executiv prezent la şedinţe are dreptul să voteze şi dispune în acest scop de un vot. În cazul în care nu există dispoziţii contrare, deciziile Comitetului executiv se iau cu majoritatea simplă a voturilor exprimate. În cazul în care există un număr egal de voturi, votul preşedintelui este hotărâtor. Procedura de vot este precizată în regulamentul de procedură menţionat la articolul 12.3. 11.6. Comitetul executiv este răspunzător pentru administrarea curentă a BCE. 11.7. Locurile vacante din Comitetul executiv sunt ocupate prin numirea de noi membri, în conformitate cu articolul 11.2.
ART. 12 Responsabilităţile organelor de decizie 12.1. Consiliul guvernatorilor adoptă orientările şi ia deciziile necesare pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate SEBC prin tratate şi prin prezentul statut. Consiliul guvernatorilor defineşte politica monetară a Uniunii, inclusiv, dacă este cazul, deciziile privind obiectivele monetare intermediare, ratele dobânzilor de referinţă şi constituirea rezervelor în cadrul SEBC, şi stabileşte orientările necesare aplicării lor. Comitetul executiv pune în aplicare politica monetară în conformitate cu orientările şi deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. În acest cadru, Comitetul executiv dă instrucţiunile necesare băncilor centrale naţionale. În afară de aceasta, Comitetului executiv îi pot fi delegate anumite competenţe prin decizia Consiliului guvernatorilor. În măsura în care se consideră că acest lucru este posibil şi oportun, şi fără a aduce atingere prevederilor prezentului articol, BCE recurge la băncile centrale naţionale pentru executarea operaţiunilor care ţin de misiunile SEBC. 12.2. Comitetul executiv răspunde de pregătirea reuniunilor Consiliului guvernatorilor. 12.3. Consiliul guvernatorilor adoptă un regulament intern prin care stabileşte organizarea internă a BCE şi a organelor sale de decizie. 12.4. Funcţiile consultative menţionate la articolul 4 sunt exercitate de Consiliul guvernatorilor. 12.5. Consiliul guvernatorilor ia deciziile menţionate la articolul 6.
ART. 13 Preşedintele 13.1. Preşedintele sau, în absenţa acestuia, vicepreşedintele, prezidează Consiliul guvernatorilor şi Comitetul executiv al BCE. 13.2. Fără a aduce atingere articolului 38, preşedintele sau persoana pe care acesta o desemnează în acest scop reprezintă BCE în exterior.
ART. 14 Băncile centrale naţionale 14.1. În conformitate cu articolul 131 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fiecare stat membru asigură compatibilitatea legislaţiei sale naţionale, inclusiv a statutului băncii sale centrale naţionale, cu tratatele şi cu prezentul statut. 14.2. Statutele băncilor centrale naţionale prevăd, în special, că durata mandatului guvernatorului băncii centrale naţionale nu poate fi mai mică de cinci ani. Un guvernator poate fi eliberat din funcţie numai în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării îndatoririlor sale sau în care a comis o abatere gravă. Împotriva deciziei luate în această privinţă, guvernatorul respectiv sau Consiliul guvernatorilor poate introduce la Curtea de Justiţie o acţiune întemeiată pe încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept de aplicare a acestora. Acţiunea respectivă trebuie să fie formulată într-un termen de două luni, după caz, fie de la publicarea deciziei sau de la notificarea sa reclamantului fie, în absenţa unei astfel de notificări, din ziua în care reclamantul a luat cunoştinţă de decizie. 14.3. Băncile centrale naţionale fac parte integrantă din SEBC şi acţionează în conformitate cu orientările şi instrucţiunile BCE. Consiliul guvernatorilor ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea orientărilor şi instrucţiunilor BCE, şi solicită să-i fie furnizate toate informaţiile necesare. 14.4. Băncile centrale naţionale pot îndeplini şi alte funcţii în afara celor menţionate de prezentul statut, cu excepţia cazurilor în care Consiliul guvernatorilor decide, cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, că funcţiile respective interferează cu obiectivele şi misiunile SEBC. Aceste funcţii, pe care băncile centrale naţionale le exercită pe propria răspundere şi pe propriul risc, nu sunt considerate ca făcând parte din funcţiile SEBC.
ART. 15 Obligaţii de raportare 15.1. BCE întocmeşte şi publică rapoarte asupra activităţii SEBC cel puţin o dată pe trimestru. 15.2. În fiecare săptămână se publică o situaţie financiară consolidată a SEBC. 15.3. În conformitate cu articolul 284 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, BCE prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei, precum şi Consiliului European un raport anual privind activitatea SEBC şi politica monetară din anul precedent şi din anul în curs. 15.4. Rapoartele şi situaţiile menţionate de prezentul articol se pun la dispoziţia persoanelor interesate în mod gratuit.
ART. 16 Bancnotele În conformitate cu articolul 128 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul guvernatorilor este singurul împuternicit să autorizeze emisiunea de bancnote în euro în cadrul Uniunii. BCE şi băncile centrale naţionale pot emite asemenea bancnote. Bancnotele emise de BCE şi de băncile centrale naţionale sunt singurele care au statutul de mijloc legal de plată în cadrul Uniunii. BCE respectă, pe cât posibil, practicile existente în ceea ce priveşte emisiunea şi grafica bancnotelor.
CAP. IV FUNCŢIILE MONETARE ŞI OPERAŢIUNILE SEBC ART. 17 Conturi la BCE şi la băncile centrale naţionale Pentru a-şi desfăşura operaţiunile, BCE şi băncile centrale naţionale pot deschide conturi pentru instituţiile de credit, pentru organismele publice şi pentru alţi participanţi pe piaţă şi pot accepta active drept garanţie, inclusiv titluri în formă dematerializată.
ART. 18 Operaţiunile de piaţă monetară şi de credit 18.1. Pentru a atinge obiectivele SEBC şi a-şi îndeplini misiunile, BCE şi băncile centrale naţionale pot: - să intervină pe pieţele financiare, fie prin operaţiuni simple de vânzare şi cumpărare (la vedere şi la termen) sau prin contracte de report, fie prin primirea sau acordarea de împrumuturi de creanţe şi instrumente tranzacţionabile exprimate în moneda euro sau în alte monede, precum şi de metale preţioase; - să desfăşoare operaţiuni de creditare cu instituţiile de credit şi cu alţi participanţi pe piaţă, pe baza unor garanţii corespunzătoare. 18.2. BCE stabileşte principiile generale ale operaţiunilor de piaţă monetară şi de credit desfăşurate de ea însăşi sau de băncile centrale naţionale, inclusiv cele privind comunicarea condiţiilor în care acestea sunt dispuse să participe la aceste operaţiuni.
ART. 19 Rezervele minime obligatorii 19.1. Sub rezerva articolului 2, BCE este împuternicită să impună instituţiilor de credit stabilite în statele membre obligaţia constituirii de rezerve minime obligatorii la BCE şi la băncile centrale naţionale, în conformitate cu obiectivele de politică monetară. Consiliul guvernatorilor poate adopta regulamente privind calcularea şi determinarea rezervelor minime obligatorii. În cazul nerespectării acestei obligaţii, BCE are dreptul de a percepe dobânzi penalizatoare sau de a impune alte sancţiuni cu efect similar. 19.2. În vederea aplicării prezentului articol, Consiliul defineşte, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41, baza de calcul a rezervelor minime obligatorii şi raportul maxim admisibil dintre aceste rezerve şi baza lor de calcul, precum şi sancţiunile corespunzătoare în caz de nerespectare.
ART. 20 Alte instrumente de control monetar Consiliul guvernatorilor poate hotărî, cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, să recurgă la alte metode operaţionale de control monetar pe care le consideră adecvate, cu respectarea articolului 2. În cazul în care aceste metode implică obligaţii pentru terţi, Consiliul stabileşte sfera lor de aplicare, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41.
ART. 21 Operaţiunile cu organismele publice 21.1. În conformitate cu articolul 123 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, se interzice BCE şi băncilor centrale naţionale să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, administraţiilor centrale, autorităţilor regionale sau locale, celorlalte autorităţi publice, celorlalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre; se interzice, de asemenea, cumpărarea de titluri de creanţă, direct de la acestea, de către BCE sau de către băncile centrale naţionale. 21.2. BCE şi băncile centrale naţionale pot acţiona în calitate de agenţi fiscali pentru instituţiile menţionate la articolul 21.1. 21.3. Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică instituţiilor publice de credit care, în contextul furnizării de lichidităţi de către băncile centrale, beneficiază, din partea băncilor centrale naţionale şi a BCE, de acelaşi tratament ca şi instituţiile private de credit.
ART. 22 Sistemele de compensare şi de plăţi BCE şi băncile centrale naţionale pot acorda facilităţi, iar BCE poate adopta regulamente în vederea asigurării eficienţei şi solidităţii sistemelor de compensare şi de plăţi în cadrul Uniunii şi în raporturile cu ţările terţe.
ART. 23 Operaţiunile externe BCE şi băncile centrale naţionale pot: - să stabilească relaţii cu băncile centrale şi instituţiile financiare din ţările terţe şi, în cazul în care este necesar, cu organizaţiile internaţionale; - să dobândească şi să vândă, la vedere sau la termen, orice tip de active valutare şi de metale preţioase. Termenul "active valutare" include titlurile şi toate celelalte active exprimate în moneda oricărei ţări sau în unităţi de cont, indiferent de forma în care sunt deţinute; - să deţină şi să administreze activele menţionate la prezentul articol; - sa desfăşoare toate tipurile de operaţiuni bancare cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale, inclusiv operaţiuni de împrumut şi credit.
ART. 24 Alte operaţiuni În afara operaţiunilor care rezultă din misiunile lor, BCE şi băncile centrale naţionale pot desfăşura operaţiuni în scopuri administrative sau în beneficiul personalului acestora.
CAP. V SUPRAVEGHEREA PRUDENŢIALĂ ART. 25 Supravegherea prudenţială 25.1. BCE poate să adopte avize şi să fie consultată de Consiliu, de Comisie şi de autorităţile competente din statele membre, cu privire la domeniul de aplicare şi punerea în aplicare a legislaţiei Uniunii privind supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar. 25.2. În conformitate cu orice regulament adoptat de Consiliu în temeiul articolului 127 alineatul (6) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, BCE poate îndeplini misiuni specifice în legătură cu politicile în materie de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare, cu excepţia întreprinderilor de asigurări.
CAP. VI DISPOZIŢII FINANCIARE ALE SEBC ART. 26 Conturile financiare 26.1. Exerciţiul financiar al BCE şi al băncilor centrale naţionale începe în prima zi a lunii ianuarie şi se încheie în ultima zi a lunii decembrie. 26.2. Conturile anuale ale BCE sunt întocmite de Comitetul executiv în conformitate cu principiile stabilite de Consiliul guvernatorilor. Conturile se aprobă de Consiliul guvernatorilor şi apoi se publică. 26.3. În scopuri de analiză şi administrare, Comitetul executiv întocmeşte un bilanţ consolidat al SEBC, cuprinzând activele şi pasivele băncilor centrale naţionale care fac parte din SEBC. 26.4. În vederea aplicării prezentului articol, Consiliul guvernatorilor adoptă normele necesare standardizării procedurilor contabile şi de raportare cu privire la operaţiunile băncilor centrale naţionale.
ART. 27 Auditul 27.1. Conturile BCE şi ale băncilor centrale naţionale sunt supuse auditării de auditori externi independenţi, desemnaţi la recomandarea Consiliului guvernatorilor şi agreaţi de Consiliu. Auditorii sunt pe deplin împuterniciţi să examineze toate registrele şi conturile BCE şi ale băncilor centrale naţionale, şi să obţină toate informaţiile privind operaţiunile lor. 27.2. Dispoziţiile articolului 287 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene se aplică numai cu privire la examinarea eficienţei administrării BCE.
ART. 28 Capitalul BCE 28.1. Capitalul BCE este de 5 miliarde euro. Capitalul poate fi majorat, dacă este cazul, prin decizia Consiliului guvernatorilor hotărând cu majoritatea calificată menţionată la articolul 10.3, în limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41. 28.2. Băncile centrale naţionale sunt singurele autorizate să subscrie şi să deţină capitalul BCE. Subscrierea capitalului se realizează potrivit grilei de repartiţie stabilite în conformitate cu articolul 29. 28.3. Consiliul guvernatorilor, hotărând cu majoritatea calificată menţionată la articolul 10.3, stabileşte cuantumul şi modalităţile de vărsare a capitalului. 28.4. Sub rezerva articolului 28.5, cotele băncilor centrale naţionale din capitalul subscris al BCE nu pot fi cesionate, nu pot face obiectul garanţiilor reale mobiliare şi nu pot fi supuse popririi/sechestrului. 28.5. În cazul în care grila de repartiţie menţionată la articolul 29 este ajustată, băncile centrale naţionale transferă între ele cotele din capital corespunzătoare, astfel încât repartiţia acestor cote să corespundă noii grile. Consiliul guvernatorilor stabileşte modalităţile şi condiţiile de transfer.
ART. 29 Grila de repartiţie pentru subscrierea capitalului 29.1. Grila de repartiţie pentru subscrierea capitalului BCE, stabilită pentru prima dată în 1998 cu ocazia instituirii SEBC, se determină prin atribuirea unei ponderi în această grilă fiecărei bănci centrale naţionale, egală cu suma a: - 50 % din cota pe care statul membru respectiv o deţine în cadrul populaţiei Uniunii în penultimul an dinaintea înfiinţării SEBC; - 50 % din cota pe care statul membru respectiv o deţine din produsul intern brut al Uniunii la preţurile pieţei, aşa cum a fost înregistrat pe durata ultimilor cinci ani care au precedat penultimul an dinaintea înfiinţării SEBC; Procentele se rotunjesc în sus sau în jos până la cel mai apropiat multiplu de 0,0001 %. 29.2. Datele statistice necesare aplicării prezentului articol sunt furnizate de Comisie în conformitate cu normele adoptate de Consiliu, potrivit procedurii menţionate la articolul 41. 29.3. Ponderile atribuite băncilor centrale naţionale se ajustează la fiecare cinci ani după înfiinţarea SEBC, prin analogie cu dispoziţiile articolului 29.1. Grila de repartiţie ajustată se aplică din prima zi a anului următor. 29.4. Consiliul guvernatorilor ia orice alte măsuri necesare pentru aplicarea prezentului articol.
ART. 30 Transferul activelor din rezervele valutare la BCE 30.1. Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 28, băncile centrale naţionale pun la dispoziţia BCE active din rezervele valutare, altele decât monedele statelor membre, euro, poziţii de rezervă la FMI şi DST, până la echivalentul sumei de 50 de miliarde euro. Consiliul guvernatorilor decide asupra cotei care poate fi solicitată de BCE după înfiinţarea acesteia, precum şi asupra sumelor solicitate ulterior. BCE are dreptul deplin de a deţine şi a administra activele din rezervele valutare care i-au fost transferate şi de a le utiliza în scopurile prevăzute de prezentul statut. 30.2. Contribuţia fiecărei bănci centrale naţionale se stabileşte proporţional cu cota sa din capitalul subscris al BCE. 30.3. BCE creditează fiecărei bănci centrale naţionale o creanţă echivalentă cu contribuţia sa. Consiliul guvernatorilor stabileşte valoarea nominală şi remunerarea acestor creanţe. 30.4. BCE poate solicita active suplimentare din rezervele valutare, în conformitate cu articolul 30.2, dincolo de limita stabilită la articolul 30.1, în limitele şi potrivit condiţiilor stabilite de Consiliu în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41. 30.5. BCE poate deţine şi administra poziţii de rezervă la FMI, precum şi DST, şi poate să accepte cumularea (pooling) acestor active. 30.6. Consiliul guvernatorilor ia orice alte măsuri necesare pentru aplicarea prezentului articol.
ART. 31 Active din rezervele valutare deţinute de băncile centrale naţionale 31.1. Băncile centrale naţionale sunt autorizate să desfăşoare operaţiuni în vederea îndeplinirii obligaţiilor lor faţă de organizaţiile internaţionale în conformitate cu articolul 23. 31.2. Toate celelalte operaţiuni cu activele din rezervele valutare care rămân la băncile centrale naţionale după transferurile menţionate la articolul 30 şi tranzacţiile statelor membre cu fondurile lor de rulment în valută, peste o anumită limită care urmează să fie stabilită în cadrul articolului 31.3, sunt supuse autorizării de către BCE, pentru a asigura coerenţa cu politica de curs de schimb şi politica monetară a Uniunii. 31.3 Consiliul guvernatorilor adoptă orientări cu scopul de a facilita aceste operaţiuni.
ART. 32 Repartizarea veniturilor monetare ale băncilor centrale naţionale 32.1. Venitul acumulat de băncile centrale naţionale ca urmare a exercitării funcţiei de politică monetară a SEBC, denumit în continuare "venit monetar", este repartizat la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar în conformitate cu prezentul articol. 32.2. Valoarea venitului monetar al fiecărei bănci centrale naţionale este egală cu venitul anual al acesteia obţinut din activele deţinute în contrapartidă cu bancnotele aflate în circulaţie şi cu depozitele constituite de instituţiile de credit. Aceste active sunt identificate de băncile centrale naţionale în conformitate cu orientările stabilite de Consiliul guvernatorilor. 32.3. În cazul în care, după introducerea monedei euro, Consiliul guvernatorilor consideră că structura bilanţurilor băncilor centrale naţionale nu permite aplicarea articolului 32.2, acesta poate decide, cu majoritate calificată, că, prin derogare de la articolul 32.2, venitul monetar trebuie să fie calculat după o altă metodă pe parcursul unei perioade de cel mult cinci ani. 32.4. Din cuantumul venitului monetar al fiecărei bănci centrale naţionale se scade o sumă echivalentă cu dobânda plătită de respectiva bancă centrală pentru depozitele constituite de instituţiile de credit în conformitate cu articolul 19. Consiliul guvernatorilor poate decide să compenseze băncile centrale naţionale pentru costurile suportate cu ocazia emisiunii de bancnote sau, în situaţii excepţionale, pentru pierderile specifice rezultate din operaţiunile de politică monetară desfăşurate în contul SEBC. Compensarea ia forma pe care Consiliul guvernatorilor o consideră corespunzătoare; aceste sume pot fi compensate cu venitul monetar al băncilor centrale naţionale. 32.5. Suma veniturilor monetare ale băncilor centrale naţionale se repartizează între acestea proporţional cu cotele vărsate la capitalul BCE, sub rezerva oricărei alte decizii luate de Consiliul guvernatorilor în conformitate cu articolul 33.2. 32.6. Compensarea şi decontarea soldurilor care provin din repartizarea venitului monetar se efectuează de BCE în conformitate cu orientările stabilite de Consiliul guvernatorilor. 32.7. Consiliul guvernatorilor adoptă orice alte măsuri necesare pentru aplicarea prezentului articol.
ART. 33 Repartizarea profiturilor şi pierderilor nete ale BCE 33.1. Profitul net al BCE se transferă în următoarea ordine: (a) o sumă care urmează a fi stabilită de Consiliul guvernatorilor şi care nu poate depăşi 20 % din profitul net, este transferată în fondul general de rezervă în limita a 100 % din capital; (b) profitul net rămas se distribuie acţionarilor BCE, proporţional cu cotele vărsate la capital. 33.2. În cazul în care BCE înregistrează o pierdere, aceasta se acoperă din fondul general de rezervă al BCE şi, dacă este necesar, după decizia Consiliului guvernatorilor, din veniturile monetare aferente exerciţiului financiar respectiv, proporţional cu şi în limita sumelor alocate băncilor centrale naţionale în conformitate cu articolul 32.5.
CAP. VII DISPOZIŢII GENERALE ART. 34 Actele juridice 34.1. În conformitate cu articolul 132 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, BCE adoptă: - regulamente, în măsura necesară îndeplinirii misiunilor stabilite la articolul 3.1 prima liniuţă, la articolele 19.1, 22 sau 25.2 din Statutul SEBC şi al BCE, precum şi în cazurile prevăzute de actele Consiliului menţionate la articolul 41; - deciziile necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate SEBC în conformitate cu tratatele şi cu Statutul SEBC şi al BCE; - recomandări şi avize. 34.2. BCE poate decide publicarea deciziilor, recomandărilor şi avizelor sale. 34.3. În limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 41 din statut, BCE este abilitată să impună întreprinderilor amenzi şi penalităţi cu titlu cominatoriu, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor care rezultă din regulamentele şi deciziile sale.
ART. 35 Controlul jurisdicţional şi aspecte conexe 35.1. Actele sau omisiunile BCE sunt supuse controlului şi interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazurile şi în condiţiile prevăzute de tratate. BCE poate introduce acţiuni în justiţie în cazurile şi în condiţiile prevăzute de tratate. 35.2 Litigiile dintre BCE, pe de o parte, şi creditorii sau debitorii acesteia sau orice altă persoană, pe de altă parte, sunt soluţionate de instanţele naţionale competente, cu excepţia cazurilor în care competenţa a fost atribuită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. 35.3. BCE se supune regimului răspunderii prevăzut la articolul 340 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Răspunderea băncilor centrale naţionale se stabileşte în conformitate cu dreptul intern respectiv. 35.4. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să hotărască în temeiul unei clauze compromisorii prevăzută într-un contract de drept public sau de drept privat încheiat de BCE sau în numele acesteia. 35.5. Decizia BCE de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se adoptă de către Consiliul guvernatorilor. 35.6. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să hotărască în privinţa litigiilor privind îndeplinirea de către băncile centrale naţionale a obligaţiilor care le revin în conformitate cu tratatele şi cu prezentul statut. În cazul în care BCE consideră că o bancă centrală naţională nu şi-a îndeplinit una din obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor şi al prezentului statut, aceasta poate adopta un aviz motivat în această privinţă după ce a oferit băncii centrale naţionale în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. În cazul în care banca centrală naţională respectivă nu respectă avizul în termenul stabilit de BCE, aceasta din urmă poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
ART. 36 Personalul 36.1. Consiliul guvernatorilor stabileşte, la propunerea Comitetului executiv, regimul care se aplică personalului BCE. 36.2. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să soluţioneze orice litigiu dintre BCE şi agenţii acesteia, în limitele şi în condiţiile stabilite prin regimul care se aplică personalului.
ART. 37 (ex-articolul 38) Secretul profesional 37.1. Membrii organelor de conducere, precum şi personalul BCE şi cel al băncilor centrale naţionale au obligaţia, chiar şi după încetarea funcţiilor lor, de a nu divulga informaţii care, prin natura lor, intră sub incidenţa obligaţiei de păstrare a secretului profesional. 37.2. Persoanele care au acces la date care intră sub incidenţa legislaţiei Uniunii care impune obligaţia păstrării secretului se supun acestei legislaţii.
ART. 38 (ex-articolul 39) Persoanele cu drept de semnătură BCE se angajează din punct de vedere juridic faţă de terţi prin preşedinte sau doi membri ai Comitetului executiv, ori prin semnătura a doi membri ai personalului acesteia, autorizaţi în mod corespunzător de preşedinte să semneze în numele BCE.
ART. 39 (ex-articolul 40) Privilegiile şi imunităţile BCE se bucură pe teritoriul statelor membre de privilegiile şi imunităţile necesare îndeplinirii misiunilor sale, în condiţiile stabilite de Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.
CAP. VIII MODIFICAREA STATUTULUI ŞI LEGISLAŢIA COMPLEMENTARĂ ART. 40 (ex-articolul 41) Procedura simplificată de revizuire 40.1. În conformitate cu articolul 129 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, articolele 5.1, 5.2, 5.3, 17, 18, 19.1, 22, 23, 24, 26, 32.2, 32.3, 32.4 şi 32.6, articolul 33.1 litera (a) şi articolul 36 din prezentul statut pot fi revizuite de către Parlamentul European şi de către Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, fie la recomandarea BCE, după consultarea Comisiei, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea BCE. 40.2. Articolul 10.2 poate fi modificat printr-o decizie a Consiliului European, hotărând în unanimitate, fie la recomandarea Băncii Centrale Europene şi după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, fie la recomandarea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene. Respectivele modificări intră în vigoare numai după ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale. 40.3. Pentru ca BCE să adopte o recomandare în temeiul prezentului articol, este necesară decizia unanimă a Consiliului guvernatorilor.
ART. 41 (ex-articolul 42) Legislaţia complementară În conformitate cu articolul 129 alineatul (4) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a BCE, fie la recomandarea BCE şi după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, adoptă dispoziţiile menţionate la articolele 4, 5.4, 19.2, 20, 28.1, 29.2, 30.4 şi 34.3 din prezentul statut.
CAP. IX DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI ALTE DISPOZIŢII PRIVIND SEBC ART. 42 (ex-articolul 43) Dispoziţii generale 42.1. Prin efectul derogării menţionate la articolul 139 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, următoarele articole din prezentul statut: 3, 6, 9.2, 12.1, 14.3, 16, 18, 19, 20, 22, 23, 26.2, 27, 30, 31, 32, 33, 34 şi 49 nu conferă nici un drept şi nu impun nici o obligaţie statului membru respectiv. 42.2. Băncile centrale ale statelor membre, care fac obiectul unei derogări, conform articolului 139 din tratatul menţionat, îşi păstrează competenţele în domeniul politicii monetare, în conformitate cu dreptul intern. 42.3. În conformitate cu articolul 139 din tratatul menţionat, la articolele următoare din prezentul statut: 3, 11.2 şi 19, "state membre" înseamnă statele membre a căror monedă este euro. 42.4. La articolele următoare din prezentul statut: 9.2, 10.2, 10.3, 12.1, 16, 17, 18, 22, 23, 27, 30, 31, 32, 33.2 şi 49, "bănci centrale naţionale" înseamnă băncile centrale ale statelor membre a căror monedă este euro. 42.5. La articolele 10.3 şi 33.1, "acţionari" înseamnă băncile centrale ale statelor membre a căror monedă este euro. 42.6. La articolele 10.3 şi 30.2, "capital subscris" înseamnă capitalul BCE subscris de băncile centrale ale statelor membre a căror monedă este euro.
ART. 43 (ex-articolul 44) Misiuni tranzitorii ale BCE BCE îndeplineşte fostele atribuţii ale IME, menţionate la articolul 141 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene care, date fiind derogările privind unul sau mai multe state membre, trebuie să fie îndeplinite şi după introducerea monedei euro. BCE adoptă avize în cursul perioadei de pregătire privind abrogarea derogărilor menţionate la articolul 140 din tratatul menţionat.
ART. 44 (ex-articolul 45) Consiliul general al BCE 44.1. Fără a aduce atingere articolului 129 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul general se constituie ca cel de-al treilea organ de decizie al BCE. 44.2. Consiliul general este format din preşedintele şi vicepreşedintele BCE, precum şi din guvernatorii băncilor centrale naţionale. Ceilalţi membri ai Comitetului executiv pot participa, fără drept de vot, la reuniunile Consiliului general. 44.3. Responsabilităţile Consiliului general sunt enumerate în mod exhaustiv la articolul 46 din prezentul statut.
ART. 45 (ex-articolul 46) Regulamentul intern al Consiliului general 45.1. Preşedintele sau, în absenţa acestuia, vicepreşedintele BCE prezidează Consiliul general al BCE. 45.2. Preşedintele Consiliului şi un membru al Comisiei pot participa, fără drept de vot, la reuniunile Consiliului general. 45.3. Preşedintele pregăteşte reuniunile Consiliului general. 45.4. Prin derogare de la articolul 12.3, Consiliul general îşi adoptă regulamentul intern. 45.5. Secretariatul Consiliului general se asigură de către BCE.
ART. 46 (ex-articolul 47) Responsabilităţile Consiliului general 46.1. Consiliul general: - îndeplineşte misiunile menţionate la articolul 43; - contribuie la îndeplinirea funcţiilor consultative menţionate la articolele 4 şi 25.1. 46.2. Consiliul general contribuie la: - culegerea informaţiilor statistice menţionate la articolul 5; - întocmirea rapoartelor de activitate ale BCE menţionate la articolul 15; - stabilirea normelor menţionate în articolul 26.4, necesare aplicării articolului 26; - luarea tuturor celorlalte măsuri menţionate la articolul 29.4, necesare aplicării articolului 29; - stabilirea regimului care se aplică personalului BCE, menţionate la articolul 36. 46.3. Consiliul general contribuie la pregătirile necesare pentru stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb ale monedelor statelor membre care fac obiectul unei derogări în raport cu moneda euro, aşa cum este prevăzută aceasta la articolul 140 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. 46.4. Consiliul general este informat de preşedintele BCE cu privire la deciziile Consiliului guvernatorilor.
ART. 47 (ex-articolul 48) Dispoziţii tranzitorii privind capitalul BCE În conformitate cu articolul 29.1, fiecărei bănci centrale naţionale i se atribuie o pondere în grila de repartiţie pentru subscrierea la capitalul BCE. Prin derogare de la articolul 28.3, băncile centrale ale statelor membre care fac obiectul unei derogări nu varsă capitalul subscris, în afara cazului în care Consiliul general, hotărând cu o majoritate care reprezintă cel puţin două treimi din capitalul subscris al BCE şi cel puţin jumătate din acţionari, decide că un procent minim trebuie vărsat cu titlu de participare la costurile funcţionării BCE.
ART. 48 (ex-articolul 49) Plata amânată a capitalului, rezervelor şi provizioanelor BCE 48.1. Banca centrală a unui stat membru a cărui derogare a fost abrogată varsă cota subscrisă la capitalul BCE în aceeaşi proporţie ca şi băncile centrale ale statelor membre a căror monedă este euro şi transferă către BCE active din rezervele valutare, în conformitate cu articolul 30.1. Suma care trebuie transferată se stabileşte înmulţind valoarea în euro, calculată la cursul de schimb în vigoare, a activelor din rezervele valutare care au fost deja transferate către BCE, în conformitate cu articolul 30.1 cu raportul dintre numărul părţilor subscrise de banca centrală naţională respectivă şi numărul părţilor deja vărsate de celelalte bănci centrale naţionale. 48.2. În afara plăţii menţionate la articolul 48.1, banca centrală respectivă contribuie la rezervele BCE, la provizioanele echivalente rezervelor şi la suma care mai trebuie afectată rezervelor şi provizioanelor, care corespunde soldului contului de profit şi pierderi la dat de 31 decembrie a anului anterior abrogării derogării. Suma care trebuie vărsată se calculează înmulţind volumul rezervelor, aşa cum sunt ele definite mai sus şi aşa cum figurează în bilanţul aprobat al BCE, cu raportul dintre numărul părţilor subscrise de banca centrală respectivă şi numărul părţilor deja vărsate de către celelalte bănci centrale. 48.3. Atunci când unul sau mai multe state devin membre ale Uniunii Europene, iar băncile lor centrale naţionale devin parte integrantă din SEBC, capitalul subscris al BCE şi plafonul până la care activele constând din rezerve valutare care pot fi transferate BCE se majorează automat. Valoarea majorării se determină prin înmulţirea valorilor respective aflate în vigoare la data respectivă cu raportul, în cadrul grilei de repartiţie pentru capitalul majorat, dintre ponderea băncilor centrale naţionale care aderă şi ponderea băncilor centrale naţionale care sunt deja membre ale SEBC. Ponderea fiecărei bănci centrale naţionale în grila de repartiţie se calculează prin analogie cu articolul 29.1 şi în conformitate cu articolul 29.2. Perioadele de referinţă utilizate pentru datele statistice sunt identice cu cele utilizate pentru ultima ajustare cincinală a ponderilor în conformitate cu articolul 29.3.
ART. 49 (ex-articolul 52) Schimbul bancnotelor exprimate în monedele statelor membre După stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb potrivit articolului 140 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul guvernatorilor adoptă măsurile necesare pentru a asigura că bancnotele exprimate în monedele pentru care a fost stabilit în mod irevocabil cursul de schimb sunt schimbate de băncile centrale naţionale la paritatea respectivă.
ART. 50 (ex-articolul 53) Aplicabilitatea măsurilor tranzitorii Articolele 42-47 se aplică atât timp cât există state membre care fac obiectul unei derogări.
PROTOCOLUL (NR. 5) PRIVIND STATUTUL BĂNCII EUROPENE DE INVESTIŢII ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să stabilească Statutul Băncii Europene de Investiţii, prevăzut la articolul 308 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Banca Europeană de Investiţii instituită prin articolul 308 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în continuare numită "Banca", se constituie şi îşi exercită funcţiile şi activitatea în conformitate cu dispoziţiile tratatelor şi ale prezentului statut.
ART. 2 Misiunea Băncii este definită la articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 3 În conformitate cu articolul 308 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii europene, statele membre sunt membri ai Băncii.
ART. 4 (1) Banca dispune de un capital de 232 392 989 000 EUR, subscris de statele membre până la concurenţa următoarelor valori: Germania 37 578 019 000 Franţa 37 578 019 000 Italia 37 578 019 000 Regatul Unit 37 578 019 000 Spania 22 546 811 500 Belgia 10 416 365 500 Ţările de Jos 10 416 365 500 Suedia 6 910 226 000 Danemarca 5 274 105 000 Austria 5 170 732 500 Polonia 4 810 160 500 Finlanda 2 970 783 000 Grecia 2 825 416 500 Portugalia 1 820 820 000 Republica Cehă 1 774 990 500 Ungaria 1 679 222 000 Irlanda 1 318 525 000 România 1 217 626 000 Slovacia 604 206 500 Slovenia 560 951 500 Bulgaria 410 217 500 Lituania 351 981 000 Luxemburg 263 707 000 Cipru 258 583 500 Letonia 214 805 000 Estonia 165 882 000 Malta 98 429 500 Statele membre nu sunt răspunzătoare decât până la concurenţa cotei părţi de capital subscris şi nevărsat. (2) Admiterea unui nou membru determină o majorare a capitalului subscris corespunzătoare aportului noului membru. (3) Consiliul guvernatorilor, hotărând în unanimitate, poate decide o majorare a capitalului subscris. (4) Cota parte de capital subscris nu poate fi cesionată, nu poate face obiectul garanţiilor reale mobiliare şi nici supusă sechestrului.
ART. 5 (1) Capitalul subscris este vărsat de către statele membre până la concurenţa a 5 % în medie din sumele prevăzute la articolul 4 alineatul (1). (2) În cazul majorării capitalului subscris, Consiliul guvernatorilor, hotărând în unanimitate, stabileşte procentul care trebuie vărsat, precum şi modalităţile de plată. Plăţile în numerar se efectuează exclusiv în euro. (3) Consiliul de administraţie poate solicita vărsarea restului de capital subscris, în cazul în care acest vărsământ este necesar pentru a face faţă obligaţiilor Băncii Vărsământul este efectuat de fiecare stat membru proporţional cu cota sa parte de capital subscris.
ART. 6 (ex-articolul 8) Banca este administrată şi condusă de un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu de administraţie şi un Comitet de direcţie.
ART. 7 (ex-articolul 9) (1) Consiliul guvernatorilor este format din miniştrii desemnaţi de statele membre. (2) Consiliul guvernatorilor stabileşte directivele generale referitoare la politica de creditare a Băncii în conformitate cu obiectivele Uniunii. Consiliul guvernatorilor veghează la executarea acestor directive. (3) În plus, Consiliul guvernatorilor: (a) decide cu privire la majorarea capitalului subscris, conform articolului 4 alineatul (3) şi articolului 5 alineatul (2); (b) în înţelesul articolului 9 alineatul (1), stabileşte principiile aplicabile operaţiunilor de finanţare în cadrul misiunii Băncii; (c) exercită puterile prevăzute în articolele 9 şi 11, pentru numirea şi demiterea din oficiu a membrilor Consiliului de administraţie şi ai Comitetului de direcţie, precum şi a celor prevăzute la articolul 11 alineatul (1) paragraful al doilea; (d) decide cu privire la acordarea finanţării pentru investiţiile care urmează să fie realizate total sau parţial în afara teritoriilor statelor membre, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1); (e) aprobă raportul anual întocmit de Consiliul de administraţie; (f) aprobă bilanţul anual, precum şi contul de profit şi pierderi; (g) exercită puterile şi atribuţiile celelalte conferite prin prezentul statut; (h) aprobă regulamentul intern al Băncii. (4) Consiliul guvernatorilor are competenţa de a adopta în unanimitate, în cadrul tratatului şi al prezentului statut, orice decizii cu privire la suspendarea activităţii Băncii şi la eventuala sa lichidare.
ART. 8 (ex-articolul 10) Cu excepţia cazurilor în care se prevede altfel în prezentul statut, deciziile Consiliului guvernatorilor se adoptă cu majoritatea membrilor săi. Statele care constituie această majoritate trebuie să reprezinte cel puţin 50 % din capitalul subscris. Pentru întrunirea majorităţii calificate, sunt necesare optsprezece voturi şi 68 % din capitalul subscris. Abţinerile din partea membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedică adoptarea deciziilor care necesită întrunirea unanimităţii.
ART. 9 (ex-articolul 11) (1) Consiliul de administraţie decide cu privire la acordarea de finanţări, în special sub formă de credite şi de garanţii, precum şi cu privire la contractarea de împrumuturi, stabileşte ratele dobânzilor pentru împrumuturi, precum şi comisioanele şi celelalte speze. În temeiul unei decizii adoptate cu majoritate calificată, Consiliul de administraţie poate delega anumite atribuţii Comitetului de direcţie. Consiliul de administraţie stabileşte condiţiile şi modul în care se realizează această delegare şi supraveghează punerea sa în aplicare. Consiliul de administraţie verifică administrarea corectă a Băncii şi asigură conformitatea acesteia cu dispoziţiile tratatelor şi ale statutului şi cu directivele generale stabilite de Consiliul guvernatorilor. La încheierea exerciţiului, Consiliul de administraţie trebuie să prezinte un raport Consiliului guvernatorilor şi să-l publice după aprobare. (2) Consiliul de administraţie este format din douăzeci şi opt de administratori şi optsprezece supleanţi. Administratorii sunt numiţi pentru cinci ani de Consiliul guvernatorilor, fiecare stat membru desemnând câte un administrator iar Comisia desemnând, de asemenea, un administrator. Administratorii supleanţi sunt numiţi pentru cinci ani de Consiliul guvernatorilor după cum urmează: - doi supleanţi desemnaţi de Republica Federală Germania; - doi supleanţi desemnaţi de Republica Franceză; - doi supleanţi desemnaţi de Republica Italiană; - doi supleanţi desemnaţi de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord; - un supleant desemnat de comun acord de Regatul Spaniei şi Republica Portugheză; - un supleant desemnat de comun acord de Regatul Belgiei, Marele Ducat al Luxemburgului şi Regatul Ţărilor de Jos; - doi supleanţi desemnaţi de comun acord de Regatul Danemarcei, Republica Elenă, Irlanda şi România; - doi supleanţi desemnaţi de comun acord de Republica Estonia, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Austria, Republica Finlanda şi Regatul Suediei; - trei supleanţi desemnaţi de comun acord de Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Cipru, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Polonă, Republica Slovenia şi Republica Slovacă; - un supleant desemnat de Comisie. Consiliul de administraţie cooptează şase experţi fără drept de vot: trei în calitate de membri şi trei supleanţi. Mandatul administratorilor şi al supleanţilor poate fi reînnoit. Regulamentul de procedură prevede modul de participare la şedinţele Consiliului de administraţie şi dispoziţiile aplicabile membrilor supleanţi, precum şi experţilor cooptaţi. Preşedintele sau, în absenţa acestuia, unul din vice-preşedinţii Comitetului de direcţie, prezidează şedinţele Consiliului de administraţie, fără să ia parte la vot. Membrii Consiliul de administraţie sunt selectaţi dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă şi competenţă; aceştia nu sunt răspunzători decât faţă de Bancă. (3) În cazul în care administratorul nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru exercitarea funcţiilor sale, Consiliul guvernatorilor hotărând cu majoritate calificată poate pronunţa demiterea sa din oficiu. Neaprobarea raportului anual determină demisia Consiliul de administraţie. (4) Pentru locurile care rămân vacante, ca urmare a decesului sau demisiei voluntare, din oficiu sau colective, se procedează la înlocuire conform normelor stabilite în alineatul (2). Cu excepţia reînnoirii generale, membrii sunt înlocuiţi pe durata rămasă până la încheierea mandatului. (5) Consiliul guvernatorilor stabileşte retribuţia membrilor Consiliului de administraţie. Acesta stabileşte eventualele incompatibilităţi cu funcţiile de administrator şi de supleant.
ART. 10 (ex-articolul 12) (1) Fiecare administrator dispune de un vot în Consiliul de administraţie. Acesta îşi poate delega votul în orice situaţie, conform normelor care urmează să fie stabilite în regulamentul de procedură al Băncii. (2) Dacă prezentul statut nu prevede altfel, deciziile Consiliului de administraţie se adoptă de cel puţin o treime din membrii consiliului cu drept de vot şi care reprezintă cel puţin 50 % din capitalul subscris. Pentru întrunirea majorităţii calificate sunt necesare optsprezece voturi pentru şi 68 % din capitalul subscris. Regulamentul de procedură al Băncii prevede cvorumul necesar pentru adoptarea deciziilor Consiliului de administraţie.
ART. 11 (ex-articolul 13) (1) Comitetul de direcţie este format dintr-un preşedinte şi din opt vicepreşedinţi, numiţi pe o perioadă de şase ani de Consiliul guvernatorilor, la propunerea Consiliului de administraţie. Mandatul lor poate fi reînnoit. Consiliul guvernatorilor, hotărând în unanimitate, poate modifica numărul membrilor Comitetului de direcţie. (2) La propunerea Consiliul de administraţie, care a hotărât cu majoritate calificată, Consiliul guvernatorilor, hotărând la rândul său cu majoritate calificată, poate pronunţa demiterea din oficiu a membrilor Comitetului de direcţie. (3) Comitetul de direcţie asigură gestionarea afacerilor curente ale Băncii, sub autoritatea preşedintelui şi sub controlul Consiliului de administraţie. Comitetul de direcţie pregăteşte deciziile Consiliului de administraţie, mai ales în ceea ce priveşte încheierea de împrumuturi şi acordarea finanţărilor, în special sub formă de credite şi garanţii; asigură executarea acestor decizii. (4) Comitetul de direcţie îşi formulează, cu majoritate, avizele privind proiectele de contractare de împrumuturi şi de acordare de finanţări, în special sub formă de credite şi de garanţii. (5) Consiliul guvernatorilor stabileşte retribuţia membrilor Comitetului de direcţie şi incompatibilităţile cu funcţiile acestora. (6) Preşedintele sau, în cazul în care acesta este împiedicat să participe, unul dintre vicepreşedinţi, reprezintă Banca în materie judiciară sau extrajudiciară. (7) Membrii personalului Băncii se găsesc sub autoritatea preşedintelui. Aceştia sunt angajaţi şi concediaţi de către preşedinte. În alegerea personalului, trebuie să se ţină cont nu numai de aptitudinile personale şi de calificările profesionale, ci şi de participarea echitabilă a resortisanţilor statelor membre. Regulamentul de procedură prevede organul competent pentru adoptarea dispoziţiilor aplicabile personalului. (8) Comitetul de direcţie şi personalul Băncii nu sunt răspunzători decât faţă de aceasta şi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă.
ART. 12 (ex-articolul 14) (1) Un comitet compus din şase membri numiţi de Consiliul guvernatorilor - în temeiul competenţei lor - verifică dacă activităţile Băncii sunt în conformitate cu cele mai bune practici din domeniul bancar şi răspunde de verificarea conturilor Băncii. (2) Comitetul menţionat la alineatul (1) verifică, în fiecare an, dacă operaţiunile Băncii s-au desfăşurat în mod corespunzător şi dacă evidenţele sale au fost corect întocmite. În acest scop, comitetul verifică dacă operaţiunile Băncii s-au efectuat în conformitate cu formalităţile şi procedurile prevăzute în prezentul statut şi în regulamentul de procedură. (3) Comitetul menţionat la alineatul (1) confirmă faptul că declaraţiile financiare, precum şi toate informaţiile financiare cuprinse în conturile anuale elaborate de consiliul de administraţie oferă o imagine fidelă a situaţiei financiare a Băncii, atât pentru active cât şi pentru pasive, precum şi a rezultatelor operaţiunilor desfăşurate de aceasta şi a fluxurilor de trezorerie aferente exerciţiului financiar respectiv. (4) Regulamentul de procedură precizează calificările necesare membrilor comitetului menţionat la alineatul (1) şi stabileşte condiţiile şi modul de desfăşurare a activităţii comitetului.
ART. 13 (ex-articolul 15) Comunicările Băncii cu fiecare stat membru se realizează prin intermediul autorităţii desemnate de acesta. Pentru executarea operaţiunilor financiare Banca poate apela la banca centrală naţională a statului membru în cauză sau la alte instituţii financiare autorizate de acesta.
ART. 14 (ex-articolul 16) (1) Banca colaborează cu toate organizaţiile internaţionale care exercită activităţi în domenii de activitate similare. (2) Banca caută toate contactele necesare în vederea cooperării cu instituţiile bancare şi financiare ale ţărilor în care îşi desfăşoară operaţiunile.
ART. 15 (ex-articolul 17) La solicitarea unui stat membru sau a Comisiei sau din oficiu, Consiliul guvernatorilor interpretează sau completează, în condiţiile în care ele au fost adoptate, directivele stabilite de el conform articolului 7 din prezentul statut.
ART. 16 (ex-articolul 18) (1) În cadrul mandatului definit la articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Banca acordă finanţări, în special sub formă de credite şi de garanţii, membrilor săi sau întreprinderilor private sau publice pentru investiţii care se vor realiza pe teritoriile statelor membre, în cazul în care nu sunt disponibile, în condiţii rezonabile, mijloace provenind din alte resurse. Cu toate acestea, prin decizia majorităţii calificate a Consiliului guvernatorilor la propunerea Consiliul de administraţie, Banca poate acorda finanţări pentru investiţii care se vor realiza în totalitate sau în parte în afara teritoriilor statelor membre. (2) Pe cât este posibil, acordarea de credite este condiţionată de utilizarea altor mijloace de finanţare. (3) Dacă se acordă un împrumut unei întreprinderi sau unei colectivităţi, alta decât un stat membru, banca condiţionează acordarea acestui împrumut fie de garanţia statului membru pe teritoriul căruia va fi realizat investiţia, fie de alte garanţii suficiente, fie de soliditatea financiară a debitorului. În plus, în cadrul principiilor stabilite de Consiliul guvernatorilor în înţelesul articolului 7 alineatul (3) litera (b) şi în cazul în care realizarea operaţiunilor prevăzute la articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene impune acest lucru, Consiliul de administraţie adoptă, cu majoritate calificată, condiţiile şi modul de acordare a oricărei finanţări care prezintă un profil de risc specific şi care este considerată, în consecinţă, ca fiind o activitate specială. (4) Banca poate garanta împrumuturi contractate de întreprinderi publice sau private sau de către colectivităţi pentru realizarea operaţiunilor prevăzute în articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (5) Valoarea totală contractată a împrumuturilor şi garanţiilor acordate de Bancă nu poate depăşi 250 % din valoarea capitalului subscris, a rezervelor, a provizioanelor nealocate şi a excedentului din contul de profit şi pierderi. Din valoarea totală a posturilor menţionate se scade o sumă egală cu valoarea subscrisă, vărsată sau nu, a oricărei participări a Băncii la capital. Suma vărsată reprezentând participarea Băncii nu trebuie să depăşească niciodată valoarea totală a părţii vărsate din capitalul acesteia, a rezervelor sale, a provizioanelor nealocate, precum şi a excedentului contului de profit şi pierderi. În mod excepţional, se alocă o rezervă specială pentru activităţile speciale ale Băncii, stabilite de Consiliul guvernatorilor şi de Consiliul de administraţie în conformitate cu alineatul (3). Prezentul alineat se aplică, de asemenea, conturilor consolidate ale Băncii. (6) Banca se protejează împotriva riscului valutar inserând în contractele de împrumut şi de garanţie clauzele pe care le consideră adecvate.
ART. 17 (ex-articolul 19) (1) Ratele dobânzilor pentru împrumuturile acordate de Bancă, precum şi comisioanele şi celelalte speze, trebuie adaptate condiţiilor predominante pe piaţa de capital şi trebuie calculate astfel încât încasările care rezultă să-i permită Băncii să facă faţă obligaţiilor sale, să-şi acopere cheltuielile şi riscurile şi să constituie un fond de rezervă conform articolului 22. (2) Banca nu acordă reduceri la ratele dobânzilor. În cazul în care, ţinând cont de caracterul specific al investiţiei finanţate, pare indicată o reducere a ratei dobânzii, statul membru interesat sau o autoritate terţă poate acorda bonificaţii la dobândă, în măsura în care acordarea lor este compatibilă cu normele stabilite în articolul 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 18 (ex-articolul 20) În cadrul operaţiunilor sale de finanţare, Banca trebuie să respecte următoarele principii: (1) Banca veghează ca fondurile sale să fie utilizate cât mai raţional posibil în interesul Uniunii. Banca nu poate acorda împrumuturi sau garanţii decât în următoarele condiţii: (a) dacă plata dobânzii şi a amortizării este asigurată din beneficiile de exploatare, în cazul investiţiilor realizate de întreprinderi din sectorul de producţie, sau în cazul altor investiţii prin angajament asumat de statul în care se realizează investiţia sau în orice alt mod şi (b) dacă executarea investiţiei contribuie la creşterea productivităţii economice în general şi dacă favorizează realizarea pieţei interne. (2) Banca nu trebuie să dobândească nici o participaţie la întreprinderi şi nici să-şi asume răspundere de gestiune decât dacă protecţia drepturilor sale nu solicită acest lucru în vederea garantării recuperării creanţei sale. Cu toate acestea, în cadrul principiilor stabilite de Consiliul guvernatorilor în temeiul articolului 7 alineatul (3) litera (b), în cazul în care realizarea operaţiunilor prevăzute la articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene impune acest lucru, Consiliul de administraţie adoptă, cu majoritate calificată, condiţiile şi modul de realizare a unei participări la capitalul unei societăţi comerciale, în general pentru a completa un împrumut sau o garanţie, în măsura în care acest lucru este necesar pentru finanţarea unei investiţii sau a unui program. (3) Banca poate ceda creanţele sale pe piaţa de capital şi poate, în acest scop, solicita de la debitorii săi emisiunea de obligaţiuni sau alte titluri. (4) Nici Banca, nici statele membre nu trebuie să impună condiţii conform cărora sumele împrumutate trebuie cheltuite în cadrul unui anume stat membru. (5) Banca poate condiţiona acordarea de împrumuturi de organizarea de licitaţii internaţionale. (6) Banca nu finanţează, parţial sau în totalitate, nicio investiţie la care se opune statul membru pe teritoriul căruia această investiţie trebuie realizată. (7) Pe lângă activităţile de credit, Banca poate asigura servicii de asistenţă tehnică, în condiţiile şi modalităţile stabilite de Consiliul guvernatorilor, care hotărăşte cu majoritate calificată, respectând în acelaşi timp prezentul statut.
ART. 19 (ex-articolul 21) (1) Orice întreprindere sau organism public sau privat poate adresa direct o cerere de finanţare Băncii. Cererile pot fi adresate şi prin intermediul Comisiei sau al statului membru pe teritoriul căruia urmează să se realizeze investiţia. (2) Dacă cererile sunt adresate prin intermediul Comisiei, ele vor fi supuse avizului statului membru pe teritoriul căruia va fi realizat investiţia. Dacă ele sunt adresate prin intermediul statului, sunt supuse avizului Comisiei. Dacă sunt emise direct de o întreprindere, sunt prezentate statului membru interesat şi Comisiei. Statele membre interesate şi Comisia trebuie să-şi dea avizul în termen de maximum două luni. În lipsa unui răspuns în acest termen, Banca poate considera că proiectul în cauză nu ridică obiecţiuni. (3) Consiliul de administraţie decide asupra operaţiunilor de finanţare care îi sunt prezentate de Comitetul de direcţie. (4) Comitetul de direcţie analizează dacă operaţiunile de finanţare care îi sunt prezentate sunt conforme cu dispoziţiile prezentului statut, în special cu dispoziţiile articolului 16 şi 18. Dacă Comitetul de direcţie se pronunţă în favoarea finanţării, trebuie să prezinte propunerea aferentă Consiliului de administraţie; Comitetul de direcţie poate condiţiona avizul său favorabil unor cerinţe pe care le consideră esenţiale. Dacă Comitetul de direcţie se pronunţă împotriva acordării finanţării, trebuie să prezinte Consiliului de administraţie documentele necesare, însoţite de avizul său. (5) În cazul avizului negativ al Comitetului de direcţie, Consiliul de administraţie nu poate acorda finanţarea în cauză decât în unanimitate. (6) În cazul avizului negativ al Comisiei, Consiliul de administraţie nu poate acorda finanţarea în cauză decât cu unanimitate, administratorul numit prin desemnarea Comisiei abţinându-se de la vot. (7) În cazul avizului negativ al Comitetului de direcţie şi al Comisiei, Consiliul de administraţie nu poate acorda finanţarea în cauză. (8) În cazul în care, în vederea protejării drepturilor şi intereselor Băncii, se impune restructurarea unei operaţiuni de finanţare aferente investiţiilor aprobate, Comitetul executiv adoptă imediat măsurile de urgenţă pe care le consideră necesare, sub rezerva înaintării fără întârziere a unui raport cu privire la aceasta Consiliului de administraţie.
ART. 20 (ex-articolul 22) (1) Banca împrumută de pe pieţele de capital resursele necesare îndeplinirii obiectivelor sale. (2) Banca poate contracta împrumuturi de pe pieţele de capital ale statelor membre, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile pieţelor în cauză. Autorităţile competente ale unui stat membru care face obiectul unei derogări în înţelesul articolului 139 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene se pot opune acestor operaţiuni numai în cazul în care există riscul unor tulburări grave pe piaţa de capital a statului în cauză.
ART. 21 (ex-articolul 23) (1) Banca poate utiliza disponibilităţile de care nu are imediată nevoie pentru a face faţă obligaţiilor sale în următoarele condiţii: (a) pentru efectuarea de plasamente pe pieţele monetare; (b) pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri, sub rezerva dispoziţiilor articolului 18 alineatul (2); (c) pentru efectuarea oricărei alte operaţiuni financiare în legătură cu obiectul său de activitate. (2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 23, Banca nu efectuează în gestionarea plasamentelor sale nici un arbitraj de devize care nu este neapărat necesar pentru realizarea împrumuturilor sale sau pentru îndeplinirea angajamentelor pe care le-a contractat ca urmare a împrumuturilor sau garanţiilor acordate de ea. (3) În domeniile vizate de prezentul articol, Banca acţionează de comun acord cu autorităţile competente ale statelor membre sau cu băncile centrale naţionale ale acestora.
ART. 22 (ex-articolul 24) (1) Se constituie treptat un fond de rezervă în limita a 10 % din capitalul subscris. Dacă situaţia angajamentelor Băncii o justifică, Consiliul de administraţie poate decide constituirea unor rezerve suplimentare. Cât timp acest fond de rezervă nu va fi fost în întregime constituit, trebuie alimentat prin: (a) încasări din dobânzi provenind din împrumuturile acordate de Bancă din sumele vărsate de statele membre în temeiul articolului 5; (b) încasări din dobânzi provenite din împrumuturile acordate de Bancă din sumele constituite din rambursarea împrumuturilor menţionate la litera (a), în măsura în care aceste încasări din dobânzi nu sunt necesare pentru executarea obligaţiilor şi pentru acoperirea cheltuielilor Băncii. (2) Resursele fondului de rezervă trebuie plasate astfel încât să fie în orice moment în stare să răspundă obiectului acestui fond.
ART. 23 (ex-articolul 25) (1) Banca este întotdeauna autorizată să transfere într-una din monedele statelor membre a căror monedă nu este euro activele pe care le deţine pentru a realiza operaţiuni financiare în conformitate cu obiectul său de activitate, aşa cum este definit în articolul 309 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi luând în considerare dispoziţiile articolului 21 din prezentul statut. Banca evită să procedeze pe cât posibil la astfel de transferuri dacă deţine active disponibile sau care pot fi mobilizate în moneda de care are nevoie. (2) Banca nu poate converti în devize ale ţărilor terţe activele pe care le deţine în moneda unuia dintre statele membre a căror monedă nu este euro, fără acordul acestui stat. (3) Banca poate dispune liber de fracţiunea din capitalul vărsat, precum şi de devizele împrumutate pe terţe pieţe. (4) Statele membre se angajează să pună la dispoziţia debitorilor Băncii devizele necesare rambursării împrumuturilor acordate şi dobânzilor la împrumuturile acordate sau garantate de Bancă pentru investiţii care se realizează pe teritoriul lor.
ART. 24 (ex-articolul 26) În cazul în care un stat membru nu-şi îndeplineşte obligaţiile de membru decurgând din prezentul statut, în special obligaţia de a vărsa cota parte sau de a asigura rambursarea împrumuturilor sale, acordarea de împrumuturi sau garanţii acestui stat membru sau resortisanţilor acestuia poate fi suspendată prin decizia Consiliului guvernatorilor adoptată cu majoritate calificată. Această decizie nu exonerează statul şi nici pe resortisanţii săi de obligaţiile lor faţă de Bancă.
ART. 25 (ex-articolul 27) (1) În cazul în care Consiliul guvernatorilor decide suspendarea activităţii Băncii, toate activităţile trebuie întrerupte imediat, cu excepţia operaţiunilor necesare pentru a asigura utilizarea, protecţia şi conservarea bunurilor, precum şi lichidarea angajamentelor. (2) În cazul lichidării, Consiliul guvernatorilor numeşte lichidatorii şi le dă instrucţiuni pentru a efectua lichidarea. Consiliul Guvernatorilor asigură protecţia drepturilor membrilor personalului.
ART. 26 (ex-articolul 28) (1) Banca se bucură în fiecare din statele membre de capacitatea juridică cea mai largă recunoscută persoanelor juridice prin legislaţiile naţionale; în special poate să dobândească şi să înstrăineze bunuri imobile şi mobile şi poate sta în justiţie. (2) Bunurile Băncii sunt exceptate de la confiscare sau expropriere sub orice formă.
ART. 27 (ex-articolul 29) Litigiile dintre Bancă pe de o parte, şi creditorii, debitorii săi sau terţi, pe de altă parte, sunt soluţionate de instanţele naţionale competente, sub rezerva competenţelor atribuite Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În cadrul contractelor încheiate, Banca poate prevedea o procedură de arbitraj. Banca trebuie să aleagă un sediu în fiecare dintre statele membre. Cu toate acestea, în orice contract, Banca poate să aleagă un sediu special. Bunurile şi activele Băncii nu pot face obiectul sechestrului sau executării silite decât prin hotărâre judecătorească.
ART. 28 (ex-articolul 30) (1) Consiliul guvernatorilor, hotărând în unanimitate, poate decide să înfiinţeze filiale sau alte entităţi, care au personalitate juridică şi autonomie financiară. (2) Consiliul guvernatorilor adoptă în unanimitate statutele organismelor menţionate la alineatul (1). Statutele definesc, în special, obiectivele acestora, structura, capitalul, membrii, sediul, resursele financiare, instrumentele de intervenţie, normele de control, precum şi relaţia acestora cu organele Băncii. (3) Banca este competentă să participe la administrarea organismelor menţionate anterior şi să contribuie la capitalul subscris al acestora cu suma stabilită de Consiliul guvernatorilor care hotărăşte în unanimitate. (4) Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene se aplică organismelor menţionate la alineatul (1), în măsura în care acestea sunt reglementate de dreptul Uniunii, membrilor organelor acestora în exerciţiul funcţiilor lor, precum şi personalului acestora, în termeni şi condiţii identice cu cele aplicabile Băncii. Dividendele, câştigurile din capital sau alte forme de venit obţinute de astfel de organisme, la care au dreptul alţi membri decât Uniunea Europeană şi Banca, rămân, cu toate acestea, sub incidenţa dispoziţiilor fiscale prevăzute de legislaţia aplicabilă. (5) În limitele stabilite în continuare, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să judece litigiile cu privire la măsurile adoptate de organele unui organism care intră sub incidenţa dreptului Uniunii. Orice membru al unui astfel de organism, în această calitate, sau statele membre, pot înainta o acţiune împotriva unor astfel de măsuri în condiţiile prevăzute la articolul 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (6) Consiliul guvernatorilor, hotărând în unanimitate, poate decide să admită personalul organismelor care intră sub incidenţa dreptului Uniunii în regimuri comune cu Banca, în conformitate cu procedurile interne respective.
PROTOCOLUL (NR. 6) PRIVIND STABILIREA SEDIILOR UNOR INSTITUŢII ŞI ALE ANUMITOR ORGANE, OFICII, AGENŢII ŞI SERVICII ALE UNIUNII EUROPENE REPREZENTANŢII GUVERNELOR STATELOR MEMBRE, AVÂND ÎN VEDERE articolul 341 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi articolul 189 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, REAMINTIND ŞI CONFIRMÂND decizia adoptată la 8 aprilie 1965 şi fără a aduce atingere deciziilor privind sediul instituţiilor, organelor, oficiilor, agenţiilor şi serviciilor viitoare, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, ART. UNIC (a) Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde au loc cele douăsprezece sesiuni plenare lunare, inclusiv sesiunea bugetară. Perioadele sesiunilor plenare suplimentare se ţin la Bruxelles. Comisiile Parlamentului European au sediul la Bruxelles. Secretariatul General al Parlamentului European şi serviciile acestuia îşi păstrează sediul la Luxemburg. (b) Consiliul are sediul la Bruxelles. În timpul lunilor aprilie, iunie şi octombrie, Consiliul îşi ţine sesiunile la Luxemburg. (c) Comisia are sediul la Bruxelles. Serviciile enumerate la articolele 7, 8 şi 9 din Decizia din 8 aprilie 1965 se stabilesc la Luxemburg. (d) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are sediul la Luxemburg. (e) Curtea de Conturi are sediul la Luxemburg. (f) Comitetul Economic şi Social are sediul la Bruxelles. (g) Comitetul Regiunilor are sediul la Bruxelles. (h) Banca Europeană de Investiţii are sediul la Luxemburg. (i) Banca Centrală Europeană are sediul la Frankfurt. (j) Oficiul European de Poliţie (Europol) are sediul la Haga.
PROTOCOLUL (NR. 7) PRIVIND PRIVILEGIILE ŞI IMUNITĂŢILE UNIUNII EUROPENE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, ÎNTRUCÂT, în conformitate cu dispoziţiile articolul 343 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cu articolul 191 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA), Uniunea Europeană şi CEEA beneficiază pe teritoriul statelor membre de privilegiile şi imunităţile necesare pentru îndeplinirea misiunii lor, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice: CAP. I PATRIMONIU, BUNURI FIXE, ACTIVE ŞI OPERAŢIUNI ALE UNIUNII EUROPENE ART. 1 Spaţiile şi clădirile Uniunii sunt inviolabile. Acestea sunt exceptate de la percheziţie, rechiziţie, confiscare sau expropriere. Patrimoniul şi activele Uniunii nu pot face obiectul nici unei măsuri administrative sau judiciare de constrângere fără autorizaţie din partea Curţii de Justiţie.
ART. 2 Arhivele Uniunii sunt inviolabile.
ART. 3 Uniunea, activele acestora, veniturile şi alte bunuri sunt scutite de orice impozit direct. Guvernele statelor membre iau, ori de câte ori este posibil, măsuri corespunzătoare în vederea anulării sau rambursării sumei reprezentând impozitele indirecte şi taxele pe vânzări care intră în preţul bunurilor fixe şi mobile atunci când Uniunea, pentru uz oficial, face achiziţii importante al căror preţ cuprinde impuneri şi taxe de această natură. Totuşi, aplicarea acestor măsuri nu trebuie să aibă drept efect distorsionarea concurenţei în cadrul Uniunii. Nu se acordă nici o scutire cu privire la impozitele, taxele şi impunerile care nu constituie decât simpla remunerare a serviciilor de utilitate publică.
ART. 4 Uniunea este scutită de orice taxe vamale, interdicţii şi restricţii la importul şi exportul articolelor destinate uzului lor oficial; articolele astfel importate nu vor fi cedate cu titlu oneros sau gratuit pe teritoriul ţării în care sunt introduse, decât în condiţii permise de guvernul acelei ţări. Uniunea este de asemenea scutită de orice taxe vamale, interdicţii şi restricţii la importul şi exportul publicaţiilor sale.
CAP. II COMUNICAREA ŞI PERMISELE DE LIBERĂ TRECERE ART. 5 (ex-articolul 6) Pentru comunicările oficiale şi transmiterea tuturor documentelor aferente, instituţiile Uniunii beneficiază, pe teritoriul fiecărui stat membru, de regimul acordat de către statul respectiv misiunilor diplomatice. Corespondenţa oficială, precum şi celelalte informaţii oficiale ale instituţiilor Uniunii nu pot fi cenzurate.
ART. 6 (ex-articolul 7) Preşedinţii instituţiilor Uniunii pot emite pentru membrii şi agenţii acestor instituţii permise de liberă trecere a căror formă este stabilită de către Consiliu, hotărând cu majoritate simplă, şi care sunt recunoscute cu titlu valabil de liberă circulaţie de către autorităţile statelor membre. Aceste permise de liberă trecere se eliberează funcţionarilor şi altor agenţi, în condiţiile prevăzute de statutul funcţionarilor Uniunii şi de regimul aplicabil celorlalţi agenţi. Comisia poate încheia acorduri în vederea recunoaşterii acestor permise de liberă trecere cu titlu valabil de liberă circulaţie pe teritoriul statelor terţe.
CAP. III MEMBRII PARLAMENTULUI EUROPEAN ART. 7 (ex-articolul 8) Nu se impun nici un fel de restricţii administrative sau de altă natură în privinţa liberei circulaţii a membrilor Parlamentului European spre locul de desfăşurare a reuniunii Parlamentului European sau la întoarcere. Membrii Parlamentului European beneficiază în privinţa formalităţilor vamale şi a controlului valutar: (a) din partea propriului guvern, de aceleaşi facilităţi precum cele recunoscute înalţilor funcţionari aflaţi în străinătate în misiune oficială temporară; (b) din partea guvernelor celorlalte state membre, de aceleaşi facilităţi precum cele recunoscute reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială temporară.
ART. 8 (ex-articolul 9) Membrii Parlamentului European nu pot fi cercetaţi, reţinuţi sau urmăriţi datorită opiniilor sau voturilor exprimate în cadrul exercitării funcţiilor lor.
ART. 9 (ex-articolul 10) Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acesteia beneficiază: (a) pe teritoriul naţional, de imunităţile recunoscute membrilor Parlamentului propriei ţări; (b) pe teritoriul oricărui alt stat membru, de exceptare privind orice măsură de detenţie sau urmărire penală. Imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului European, cât şi la întoarcere. Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nici nu poate constitui o piedică pentru Parlamentul European de a ridica imunitatea unuia dintre membri.
CAP. IV REPREZENTANŢII STATELOR MEMBRE CARE PARTICIPĂ LA LUCRĂRILE INSTITUŢIILOR UNIUNII EUROPENE ART. 10 (ex-articolul 11) Reprezentanţii statelor membre care participă la lucrările instituţiilor Uniunii, consilierii acestora şi experţii tehnici beneficiază, pe perioada exercitării funcţiilor lor, a călătoriei spre locul de desfăşurare a reuniunii şi retur, de privilegiile, imunităţile sau facilităţile obişnuite. Prezentul articol se aplică de asemenea membrilor organelor consultative ale Uniunii.
CAP. V FUNCŢIONARII ŞI AGENŢII UNIUNII EUROPENE ART. 11 (ex-articolul 12) Pe teritoriul fiecăruia dintre statele membre şi indiferent de cetăţenia lor, funcţionarii şi agenţii Uniunii: (a) beneficiază de imunitate de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de aceştia, inclusiv afirmaţiile scrise sau verbale în calitatea lor oficială, sub rezerva aplicării dispoziţiilor din tratatele care reglementează, pe de o parte, răspunderea funcţionarilor şi agenţilor faţă de Uniune şi, pe de altă parte, competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de a decide asupra litigiilor dintre Uniune şi funcţionarii, respectiv alţi agenţi ai Uniunii; aceştia beneficiază de imunitate şi după încetarea funcţiilor lor; (b) nu sunt supuşi, nici ei şi nici soţii/soţiile sau membrii de familie aflaţi în întreţinerea lor, dispoziţiilor privind limitarea imigraţiei şi formalităţilor de înregistrare pentru străini; (c) beneficiază, cu privire la reglementările monetare sau de schimb valutar, de facilităţile recunoscute în mod obişnuit funcţionarilor organizaţiilor internaţionale; (d) beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, mobilierul şi bunurile personale cu ocazia numirii în funcţie în ţara respectivă şi de dreptul de a-şi reexporta, fără taxe vamale, mobilierul şi bunurile personale la încheierea misiunii în ţara de destinaţie, sub rezerva ca guvernul ţării de destinaţie să considere aceste condiţii, fie într-un caz, fie în celălalt, ca fiind necesare; (e) beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, automobilele personale, achiziţionate din ţara unde au avut ultima reşedinţă sau din ţara lor de origine în condiţiile pieţei interne din ţara de destinaţie şi de a le reexporta, fără taxe vamale, sub rezerva potrivit căreia, guvernul ţării de destinaţie consideră aceste condiţii, fie într-un caz fie în celălalt, ca fiind necesare.
ART. 12 (ex-articolul 13) În condiţiile şi respectând procedura stabilită de Parlamentul European şi de Consiliu, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea instituţiilor în cauză, toate indemnizaţiile, salariile şi retribuţiile plătite de Uniune funcţionarilor şi altor agenţi ai acesteia sunt impozitate de aceasta. Sunt scutite de impozite naţionale indemnizaţiile, salariile şi retribuţiile plătite de Uniune propriilor funcţionari şi agenţi.
ART. 13 (ex-articolul 14) În vederea aplicării impozitelor pe venituri, pe avere şi pe moştenire, precum şi a convenţiilor de evitare a dublei impuneri încheiate între statele membre ale Uniunii, funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii care, din motive exclusiv legate de exercitarea funcţiilor lor în serviciul Uniunii, îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care au domiciliul fiscal la data intrării în serviciul Uniunii, sunt consideraţi atât în statul de reşedinţă, cât şi în cel de domiciliu fiscal ca şi cum şi-ar fi păstrat domiciliul în acest din urmă stat, dacă acesta din urmă este membru al Uniunii. Această dispoziţie se aplică de asemenea soţului/soţiei, în măsura în care acesta/aceasta nu desfăşoară activităţi profesionale proprii, precum şi copiilor aflaţi în întreţinerea şi în grija persoanelor prevăzute de prezentul articol. Bunurile mobile aparţinând persoanelor prevăzute la paragraful anterior şi care se află pe teritoriul statului de şedere sunt scutite de impozit pe succesiuni în acest stat; pentru stabilirea acestui impozit, bunurile mobile se consideră ca aflându-se în statul de domiciliu fiscal, sub rezerva drepturilor statelor terţe şi a aplicării eventuale a dispoziţiilor şi convenţiilor internaţionale referitoare la dubla impunere. Domiciliile dobândite numai în scopul exercitării de funcţii în serviciul altor organizaţii internaţionale nu sunt avute în vedere în aplicarea dispoziţiilor prezentului articol.
ART. 14 (ex-articolul 15) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea instituţiilor în cauză, stabilesc regimul prestaţiilor sociale aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Uniunii.
ART. 15 (ex-articolul 16) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea celorlalte instituţii interesate, stabilesc categoriile de funcţionari şi alţi agenţi ai Uniunii cărora li se aplică, total sau parţial, dispoziţiile articolului 11, articolului 12 paragraful al doilea şi articolului 13. Numele, poziţiile şi adresele funcţionarilor care fac parte din aceste categorii sunt comunicate periodic guvernelor statelor membre.
CAP. VI PRIVILEGIILE ŞI IMUNITĂŢILE MISIUNILOR STATELOR TERŢE ACREDITATE PE LÂNGĂ UNIUNEA EUROPEANĂ ART. 16 (ex-articolul 17) Statul membru pe teritoriul căruia se află sediul Uniunii acordă misiunilor statelor terţe acreditate pe lângă Uniune imunităţile diplomatice obişnuite.
CAP. VII DISPOZIŢII GENERALE ART. 17 (ex-articolul 18) Privilegiile, imunităţile şi facilităţile sunt acordate funcţionarilor şi altor agenţi ai Uniunii exclusiv în interesul acesteia din urmă. Fiecare instituţie a Uniunii are libertatea de a ridica imunitatea acordată unui funcţionar sau agent în toate cazurile în care apreciază că, ridicarea acestei imunităţii nu contravine intereselor Uniunii.
ART. 18 (ex-articolul 19) În aplicarea prezentului protocol, instituţiile Uniunii acţionează de comun acord cu autorităţile responsabile ale statelor membre interesate.
ART. 19 (ex-articolul 20) Articolele 11-14 şi articolul 17 se aplică preşedintelui Consiliului European. Acestea se aplică, de asemenea, membrilor Comisiei.
ART. 20 (ex-articolul 21) Articolele 11-14 şi articolul 17 se aplică judecătorilor, avocaţilor generali, grefierului şi raportorilor adjuncţi ai Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fără să aducă atingere dispoziţiilor articolului 3 din Protocolul privind Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la imunitatea de jurisdicţie a judecătorilor şi avocaţilor generali.
ART. 21 (ex-articolul 22) Prezentul protocol se aplică şi Băncii Europene de Investiţii, membrilor organelor acesteia, personalului ei şi reprezentanţilor statelor membre, care participă la lucrările acesteia, fără a aduce atingere dispoziţiilor protocolului privind statutul acesteia. Totodată, Banca Europeană de Investiţii va fi scutită de orice impunere fiscală şi de altă natură cu ocazia majorărilor capitalului său, precum şi de diversele formalităţi pe care le comportă aceste operaţiuni în statul în care îşi are sediul. De asemenea, eventuala ei dizolvare şi lichidare nu vor atrage după sine nici un fel de impunere. În afară de aceasta, în măsura în care se desfăşoară în condiţii statutare, activitatea Băncii şi a organelor acesteia nu va fi supusă impozitelor pe cifra de afaceri.
ART. 22 (ex-articolul 23) Prezentul protocol se aplică de asemenea Băncii Centrale Europene, membrilor organelor sale şi personalului său, fără a aduce atingere dispoziţiilor din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene. În plus, Banca Centrală Europeană va fi exonerată de orice impozitare fiscală şi cvasifiscală cu ocazia măririlor de capital, precum şi a diferitelor formalităţi pe care aceste operaţiuni le pot presupune în statul în care se află sediul. Întrucât activitatea Băncii şi a organelor sale se desfăşoară în condiţiile prevăzute în Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, nu se vor aplica impozite pe cifra de afaceri.
PROTOCOLUL (NR. 8) CU PRIVIRE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (2) DIN TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ REFERITOR LA ADERAREA UNIUNII LA CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Acordul privind aderarea Uniunii la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (denumită în continuare "Convenţia europeană"), prevăzută la articolul 6 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, trebuie să reflecte necesitatea de a conserva caracteristicile specifice ale Uniunii şi ale dreptului Uniunii, în special în ceea ce priveşte: (a) modalităţile speciale ale participării eventuale a Uniunii la autorităţile de control ale Convenţiei europene; (b) mecanismele necesare pentru a garanta că acţiunile formulate de statele nemembre şi acţiunile individuale sunt îndreptate în mod corect împotriva statelor membre şi/sau, după caz, împotriva Uniunii.
ART. 2 Acordul menţionat la articolul 1 trebuie să garanteze că aderarea Uniunii nu aduce atingere nici competenţelor Uniunii, nici atribuţiilor instituţiilor acesteia. Acesta trebuie să garanteze că niciuna dintre dispoziţiile sale nu aduce atingere situaţiei speciale a statelor membre în ceea ce priveşte Convenţia europeană şi, în special, protocoalele acesteia, măsurile adoptate de statele membre prin derogare de la Convenţia europeană, în conformitate cu articolul 15 din convenţie, precum şi rezervele cu privire la Convenţia europeană formulate de statele membre, în conformitate cu articolul 57 din convenţie.
ART. 3 Nicio dispoziţie a acordului menţionat la articolul 1 nu trebuie să aducă atingere articolului 344 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
PROTOCOLUL (NR. 9) PRIVIND DECIZIA CONSILIULUI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN APLICARE A ARTICOLULUI 16 ALINEATUL (4) DIN TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI A ARTICOLULUI 238 ALINEATUL (2) DIN TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE ÎNTRE 1 NOIEMBRIE 2014 ŞI 31 MARTIE 2017, PE DE O PARTE, ŞI ÎNCEPÂND CU 1 APRILIE 2017, PE DE ALTĂ PARTE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, LUÂND ÎN CONSIDERARE faptul că, încă de la data aprobării Tratatului de la Lisabona, a avut o importanţă fundamentală să reiasă un acord cu privire la decizia Consiliului referitoare la punerea în aplicare a articolului 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi a articolului 238 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene între 1 noiembrie 2014 şi 31 martie 2017, pe de o parte, şi începând cu 1 aprilie 2017, pe de altă parte (denumită în continuare "decizia"); AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. UNIC Înainte de examinarea de către Consiliu a oricărui proiect care ar urmări fie să modifice sau să abroge decizia ori o dispoziţie din aceasta, fie să modifice indirect domeniul de aplicare sau înţelesul acesteia prin modificarea unui alt act juridic al Uniunii, Consiliul European va purta discuţii preliminare asupra proiectului menţionat, hotărând prin consens în conformitate cu articolul 15 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană.
PROTOCOLUL (NR. 10) PRIVIND COOPERAREA STRUCTURATĂ PERMANENTĂ STABILITĂ PRIN ARTICOLUL 42 DIN TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, AVÂND ÎN VEDERE articolul 42 alineatul (6) şi articolul 46 din Tratatul privind Uniunea Europeană, REAMINTIND că Uniunea desfăşoară o politică externă şi de securitate comună bazată pe realizarea unui grad tot mai ridicat de convergenţă a acţiunilor statelor membre; REAMINTIND că politica de securitate şi de apărare comună face parte integrantă din politica externă şi de securitate comună; reamintind că aceasta asigură Uniunii o capacitate operaţională bazată pe mijloace civile şi militare; reamintind că Uniunea poate recurge la aceasta, pentru misiunile menţionate la articolul 43 din Tratatul privind Uniunea Europeană, desfăşurate în afara graniţelor Uniunii pentru a asigura menţinerea păcii, prevenirea conflictelor şi consolidarea securităţii internaţionale în conformitate cu principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite; reamintind că îndeplinirea acestor atribuţii se bazează pe capacităţile militare furnizate de statele membre, în conformitate cu principiul "pachetului unic de forţe"; REAMINTIND că politica de securitate şi de apărare comună a Uniunii nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi de apărare a anumitor state membre; REAMINTIND că politica de securitate şi de apărare comună a Uniunii respectă obligaţiile ce decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru statele membre care consideră că apărarea lor comună se realizează în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, care rămâne baza apărării comune a membrilor săi, şi că aceasta este compatibilă cu politica de securitate şi de apărare comună adoptată în acest cadru; CONVINSE că un rol din ce în ce mai pronunţat al Uniunii în materie de securitate şi de apărare va contribui la vitalitatea unei alianţe atlantice reînnoite, în conformitate cu acordurile numite "Berlin plus"; HOTĂRÂTE să confere Uniunii capacitatea de a-şi asuma integral responsabilităţile care îi revin în cadrul comunităţii internaţionale; RECUNOSCÂND că Organizaţia Naţiunilor Unite poate solicita asistenţă din partea Uniunii pentru punerea în aplicare de urgenţă a misiunilor întreprinse în temeiul capitolelor VI şi VII din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite; RECUNOSCÂND că o consolidare a politicii de securitate şi de apărare va necesita eforturi din partea statelor membre în domeniul capacităţilor; CONŞTIENTE că depăşirea unei noi etape în dezvoltarea politicii europene de securitate şi de apărare presupune ca statele membre în cauză să depună eforturi hotărâte; REAMINTIND importanţa asocierii depline a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate la lucrările din domeniul cooperării structurate permanente; AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Cooperarea structurată permanentă menţionată la articolul 42 alineatul (6) din Tratatul privind Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat membru care se angajează, de la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona: (a) să intensifice dezvoltarea capacităţilor lor de apărare, prin dezvoltarea contribuţiilor naţionale şi prin participarea, după caz, la forţe multinaţionale, la principalele programe europene de echipare şi la activitatea Agenţiei din domeniul dezvoltării capacităţilor de apărare, de cercetare, de achiziţii şi de armament (Agenţia Europeană de Apărare); şi (b) să dispună de capacitatea de a furniza, până în 2010, fie cu titlu naţional, fie ca o componentă a grupurilor multinaţionale de forţe, unităţi de luptă pentru misiunile preconizate, configurate pe plan tactic ca o grupare tactică, cu elemente de susţinere, inclusiv în ceea ce priveşte transportul şi logistica, capabile să întreprindă, în termen de 5 până la 30 de zile, misiunile menţionate la articolul 43 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special pentru a răspunde la solicitările Organizaţiei Naţiunilor Unite, care pot fi menţinute pentru o perioadă iniţială de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii până la cel puţin 120 de zile.
ART. 2 Statele membre care participă la cooperarea structurată permanentă se angajează, în vederea atingerii obiectivelor stabilite la articolul 1: (a) să coopereze, încă de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în vederea atingerii obiectivelor stabilite privind nivelul cheltuielilor de investiţii în materie de echipamente de apărare şi să reexamineze cu regularitate aceste obiective din perspectiva mediului de securitate şi a responsabilităţilor internaţionale ale Uniunii; (b) să îşi uniformizeze, în măsura posibilului, mijloacele de apărare, în special prin armonizarea identificării necesităţilor militare, prin punerea în comun şi, după caz, prin specializarea mijloacelor şi capacităţilor de apărare, precum şi prin încurajarea cooperării în domeniul formării şi al logisticii; (c) să adopte măsuri concrete pentru sporirea disponibilităţii, a interoperabilităţii, a flexibilităţii şi a capacităţii de desfăşurare a forţelor, în special prin identificarea unor obiective comune în materie de proiectare a forţelor, inclusiv prin reexaminarea eventuală a procedurilor de decizie naţionale; (d) să coopereze pentru a se asigura adoptarea măsurilor necesare pentru acoperirea, inclusiv prin abordări multinaţionale şi fără a aduce atingere angajamentelor referitoare la acestea, luate în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, a lacunelor constatate în cadrul "Mecanismului de dezvoltare a capacităţilor"; (e) să participe, după caz, la dezvoltarea de programe comune sau europene de echipamente majore în cadrul Agenţiei Europene de Apărare.
ART. 3 Agenţia Europeană de Apărare contribuie la evaluarea periodică a contribuţiilor statelor membre participante în materie de capacităţi, în special a contribuţiilor furnizate în funcţie de criteriile stabilite, între altele, în temeiul articolului 2 şi elaborează un raport în acest sens, cel puţin o dată pe an. Evaluarea poate constitui baza recomandărilor şi a deciziilor Consiliului, adoptate în conformitate cu articolul 46 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
PROTOCOLUL (NR. 11) PRIVIND ARTICOLUL 42 DIN TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, LUÂND ÎN CONSIDERARE necesitatea aplicării depline a dispoziţiilor articolului 42 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană; CONSIDERÂND că politica Uniunii în conformitate cu articolul 42 nu trebuie să aducă atingere caracterului specific al politicii de securitate şi de apărare a anumitor state membre, că trebuie să respecte obligaţiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea comună se realizează în cadrul NATO şi că aceasta trebuie să fie compatibilă cu politica comună de securitate şi apărare adoptată în cadrul respectiv; AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: Uniunea Europeană, în colaborare cu Uniunea Europei Occidentale, elaborează acorduri în vederea consolidării cooperării dintre ele.
PROTOCOLUL (NR. 12) PRIVIND PROCEDURA APLICABILĂ DEFICITELOR EXCESIVE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să stabilească normele de procedură privind deficitele excesive menţionate la articolul 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Valorile de referinţă menţionate la articolul 126 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sunt următoarele: - 3 % pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau realizat şi produsul intern brut la preţurile pieţei; - 60 % pentru raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut la preţurile pieţei.
ART. 2 În articolul 126 din tratatul menţionat şi în prezentul protocol: - "public" înseamnă ceea ce se referă la administraţia publică, adică administraţiile centrale, autorităţile regionale sau locale şi fondurile de securitate socială, cu excepţia operaţiunilor comerciale, definite în Sistemul european al conturilor economice integrate; - "deficit" înseamnă necesarul net de finanţare, definit în Sistemul european al conturilor economice integrate; - "investiţie" înseamnă formarea brută de capital fix, definită în Sistemul european al conturilor economice integrate; - "datorie" înseamnă totalul datoriilor brute, la valoarea lor nominală, la sfârşitul anului şi consolidate în cadrul sectoarelor administraţiei publice, definit la prima liniuţă.
ART. 3 Pentru a asigura eficacitatea procedurii privind deficitele excesive, în conformitate cu această procedură guvernele statelor membre sunt răspunzătoare pentru deficitele administraţiei publice, definită în articolul 2 prima liniuţă. Statele membre veghează ca procedurile naţionale din domeniul bugetar să le permită să-şi îndeplinească obligaţiile care le revin în această privinţă în temeiul tratatelor. Statele membre adresează Comisiei notificări prompte şi periodice privind deficitele lor prevăzute şi realizate, precum şi nivelul datoriilor lor.
ART. 4 Datele statistice utilizate pentru aplicarea prezentului protocol sunt furnizate de Comisie.
PROTOCOLUL (NR. 13) PRIVIND CRITERIILE DE CONVERGENŢĂ ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să stabilească normele de aplicare a criteriilor de convergenţă care trebuie să orienteze Uniunea în deciziile sale de a pune capăt derogărilor statelor membre care fac obiectul unei derogări menţionate la articolul 140 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Criteriul stabilităţii preţurilor, menţionat la articolul 140 alineatul (1) prima liniuţă din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene înseamnă că un stat membru are o stabilitate durabilă a nivelului preţurilor şi o rată medie a inflaţiei, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, care nu poate depăşi cu mai mult de 1,5 % rata inflaţiei a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilităţii preţurilor. Inflaţia se calculează cu ajutorul indicelui preţurilor de consum pe o bază comparabilă, ţinând seama de diferenţele dintre definiţiile naţionale.
ART. 2 Criteriul situaţiei finanţelor publice, menţionat la articolul 140 alineatul (1) a doua liniuţă din tratatul menţionat înseamnă că, în momentul examinării, un stat membru nu face obiectul unei decizii a Consiliului menţionată la articolul 126 alineatul (6) din tratatul menţionat, privind existenţa unui deficit excesiv în statul membru respectiv.
ART. 3 Criteriul de participare la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European, menţionat la articolul 140 alineatul (1) a treia liniuţă din tratatul menţionat, înseamnă că un stat membru a respectat marjele normale de fluctuaţie prevăzute de mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European, fără să cunoască tensiuni grave cel puţin pe parcursul ultimilor doi ani dinaintea examinării. În special, statul membru nu a devalorizat din proprie iniţiativă cursul de schimb central bilateral al monedei sale în raport cu euro pentru aceeaşi perioadă.
ART. 4 Criteriul de convergenţă al ratelor dobânzilor menţionat la articolul 140 alineatul (1) a patra liniuţă din tratatul menţionat, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, înseamnă că un stat membru a avut o rată a dobânzii nominală medie pe termen lung care nu poate depăşi cu mai mult de 2 % pe aceea a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilităţii preţurilor. Ratele dobânzilor sunt calculate pe baza obligaţiunilor de stat pe termen lung sau a unor titluri comparabile, ţinând seama de diferenţele dintre definiţiile naţionale.
ART. 5 Datele statistice utilizate pentru aplicarea prezentului protocol sunt furnizate de Comisie.
ART. 6 Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, a BCE, precum şi a Comitetului Economic şi Financiar, adoptă dispoziţiile corespunzătoare pentru a preciza în detaliu criteriile de convergenţă menţionate la articolul 140 din tratatul menţionat, care vor înlocui atunci prezentul protocol.
PROTOCOLUL (NR. 14) PRIVIND EUROGRUPUL ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să promoveze condiţiile unei creşteri economice mai puternice în Uniunea Europeană şi, în acest scop, să dezvolte o cooperare din ce în ce mai strânsă între politicile economice din zona euro; CONŞTIENTE de necesitatea prevederii unor dispoziţii specifice pentru un dialog susţinut între statele membre a căror monedă este euro, aşteptând ca euro să devină moneda tuturor statelor membre ale Uniunii, AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Miniştrii statelor membre a căror monedă este euro se întâlnesc în reuniuni informale. Reuniunile au loc, în măsura necesară, pentru a se discuta chestiuni legate de responsabilităţile specifice care le revin în ceea ce priveşte moneda unică. Comisia participă la reuniuni. Banca Centrală Europeană este invitată să participe la aceste reuniuni, care sunt pregătite de reprezentanţii miniştrilor responsabili cu finanţele statelor membre a căror monedă este euro, precum şi de reprezentanţii Comisiei.
ART. 2 Miniştrii statelor membre a căror monedă este euro aleg un preşedinte pentru doi ani şi jumătate, hotărând cu majoritatea statelor membre în cauză.
PROTOCOLUL (NR. 15) PRIVIND UNELE DISPOZIŢII REFERITOARE LA REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, RECUNOSCÂND că Regatul Unit nu este obligat şi nu s-a angajat să adopte moneda euro, fără o decizie specială în acest sens a guvernului şi a parlamentului său; AVÂND ÎN VEDERE că, la 16 octombrie 1996 şi la 30 octombrie 1997, Guvernul Regatului Unit a notificat Consiliului intenţia sa de a nu participa la a treia etapă a uniunii economice şi monetare; LUÂND ACT de faptul că guvernul Regatului Unit are obiceiul să-şi finanţeze împrumuturile prin vânzarea de titluri de creanţă către sectorul privat; AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: 1. Regatul Unit nu este obligat să adopte moneda euro, cu excepţia cazului în care notifică Consiliului intenţia sa de a face acest lucru. 2. Punctele 3-8 şi 10 se aplică Regatului Unit, având în vedere notificarea efectuată de guvernul său Consiliului la 16 octombrie 1996 şi la 30 octombrie 1997. 3. Regatul Unit îşi păstrează competenţele în domeniul politicii monetare în conformitate cu dreptul intern. 4. Articolul 119 al doilea paragraf, articolul 126 alineatele (1), (9) şi (11), articolul 127 alineatele (1)-(5), articolul 128, articolele 130, 131, 132 şi 133, 138 şi 140 alineatul (3), articolul 219, articolul 282 alineatul (2), cu excepţia primei şi ultimei teze, articolul 282 alineatul (5) şi articolul 283 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu se aplică Regatului Unit. De asemenea, nu se aplică articolul 121 alineatul (2) din tratatul amintit, în ceea ce priveşte adoptarea de către părţi a orientărilor generale ale politicilor economice care privesc zona euro în general. În aceste dispoziţii, referirile la Uniune şi la statele membre nu includ Regatul Unit, iar referirile la băncile centrale naţionale nu includ Banca Angliei. 5. Regatul Unit face eforturi să evite un deficit public excesiv. Articolele 143 şi 144 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene continuă să se aplice Regatului Unit. Articolul 134 alineatul (4) şi articolul 142 se aplică Regatului Unit ca şi cum acesta ar face obiectul unei derogări. 6. Drepturile de vot ale Regatului Unit se suspendă în ceea ce priveşte actele Consiliului menţionate la articolele enumerate la punctul 4 şi în cazurile prevăzute la articolul 139 alineatul (4) primul paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În acest scop, se aplică articolul 139 alineatul (4) al doilea paragraf din tratatul menţionat. Regatul Unit nu are dreptul de a participa la numirea preşedintelui, vicepreşedintelui şi a celorlalţi membri ai Comitetului executiv al BCE, menţionată la articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din tratatul menţionat. 7. Articolele 3, 4, 6, 7, 9.2, 10.1, 10.3, 11.2, 12.1, 14, 16, 18, 19, 20, 22, 23, 26, 27, 30, 31, 32, 33, 34 şi 49 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene ("Statutul") nu se aplică Regatului Unit. În aceste articole, referirile la Uniune sau la statele membre nu includ Regatul Unit, iar referirile la băncile centrale naţionale sau la acţionari nu includ Banca Angliei. Referirile din articolele 10.3 şi 30.2 din Statut la "capitalul subscris al BCE" nu includ capitalul subscris de Banca Angliei. 8. Articolul 141 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi articolele 43-47 din Statut se aplică, fie că un stat membru face sau nu obiectul unei derogări, sub rezerva următoarelor modificări: (a) în articolul 43, referirile la misiunile BCE şi IME vizează misiunile care mai trebuie îndeplinite după introducerea monedei euro datorită unei eventuale decizii a Regatului Unit de a nu adopta moneda euro; (b) în plus faţă de misiunile menţionate la articolul 46, BCE îndeplineşte o funcţie de consiliere şi asistenţă în pregătirea oricărei decizii pe care Consiliul ar putea fi obligat să o ia în privinţa Regatului Unit, în conformitate cu dispoziţiile punctului 9 literele (a) şi (c); (c) Banca Angliei varsă contribuţia sa la capitalul BCE cu titlu de participare la cheltuielile acesteia de funcţionare, pe aceeaşi bază ca şi băncile centrale naţionale ale statelor membre care fac obiectul unei derogări. 9. Regatul Unit poate notifica în orice moment Consiliului intenţia sa de a adopta moneda euro. În acest caz: (a) Regatul Unit are dreptul să adopte moneda euro, în cazul în care îndeplineşte condiţiile necesare. Consiliul, hotărând la cererea Regatului Unit, în condiţiile şi în conformitate cu procedura stabilite în articolul 140 alineatul (1) şi (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, decide dacă Regatul Unit îndeplineşte condiţiile necesare; (b) Banca Angliei varsă partea sa de capitalul subscris şi transferă la BCE active din rezervele valutare şi contribuie la rezervele BCE pe aceeaşi bază ca şi banca centrală naţională a unui stat membru pentru care derogarea a luat sfârşit; (c) Consiliul, hotărând în condiţiile şi în conformitate cu procedura stabilite în articolul 140 alineatul (3) din tratatul menţionat, adoptă orice altă decizie necesară pentru a permite Regatului Unit să adopte moneda euro. În cazul în care Regatul Unit adoptă moneda euro în conformitate cu dispoziţiile prezentului punct, punctele 3 - 8 încetează să se aplice. 10. Prin derogare de la articolul 123 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi de la articolul 21.1 din Statut, guvernul Regatului Unit îşi poate păstra linia de credit "Ways and Means" de care dispune la Banca Angliei, în cazul în care şi atât timp cât Regatul Unit nu adoptă moneda euro.
PROTOCOLUL (NR. 16) PRIVIND ANUMITE DISPOZIŢII PRIVIND DANEMARCA ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, AVÂND ÎN VEDERE Constituţia Danemarcei care conţine dispoziţii care ar putea face necesară organizarea în Danemarca a unui referendum înainte ca acest stat să renunţe la derogarea sa, AVÂND ÎN VEDERE că, la 3 noiembrie 1993, Guvernul Danemarcei a notificat Consiliului intenţia sa de a nu participa la cea de-a treia etapă a uniunii economice şi monetare, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: 1. Danemarca beneficiază de o derogare, având în vedere notificarea efectuată Consiliului de către Guvernul Danemarcei la 3 noiembrie 1993. Efectul acestei derogări este că toate articolele şi toate dispoziţiile tratatelor şi Statutului SEBC şi al BCE care se referă la o derogare se aplică Danemarcei. 2. Procedura menţionată la articolul 140 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pentru a pune capăt derogării este iniţiată numai la cererea Danemarcei. 3. În cazul în care se pune capăt derogării, dispoziţiile prezentului protocol încetează să se aplice.
PROTOCOLUL (NR. 17) PRIVIND DANEMARCA ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să reglementeze anumite probleme speciale care privesc Danemarca, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: Dispoziţiile articolului 14 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene nu aduc atingere dreptului Băncii Naţionale a Danemarcei de a-şi îndeplini sarcinile pe care şi le asumă în prezent cu privire la teritoriile Regatului Danemarcei care nu fac parte din Uniune.
PROTOCOLUL (NR. 18) PRIVIND FRANŢA ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să ţină seama de un element special referitor la Franţa, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: Franţa îşi va păstra privilegiul de a emite monede în Noua Caledonie, în Polinezia Franceză şi în Insulele Wallis şi Furtuna, în conformitate cu metodele stabilite de legislaţia sa internă şi va fi singura împuternicită să determine paritatea francului CFP.
PROTOCOLUL (NR. 19) PRIVIND ACQUIS-UL SCHENGEN INTEGRAT ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, CONSTATÂND faptul că acordurile privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnate de unele state membre ale Uniunii Europene la Schengen, la 14 iunie 1985 şi, respectiv, la 19 iunie 1990, precum şi acordurile conexe şi normele adoptate în temeiul acordurilor menţionate, au fost integrate în cadrul Uniunii Europene prin Tratatul de la Amsterdam din 2 octombrie 1997; DORIND să păstreze acquis-ul Schengen, cu toate modificările şi completările de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, şi să îl dezvolte astfel încât să contribuie la îndeplinirea obiectivului de a oferi cetăţenilor Uniunii un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie fără frontiere interne; ŢINÂND CONT de poziţia specială a Danemarcei; ŢINÂND CONT de faptul că Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord nu participă la toate prevederile acquis-ului Schengen; că ar trebui, cu toate acestea, să se prevadă dispoziţii care să permită acestor state să accepte, total sau parţial, alte prevederi ale acestui acquis; RECUNOSCÂND că este necesar, în consecinţă, să se recurgă la dispoziţiile tratatelor privind cooperarea consolidată între unele state membre; ŢINÂND CONT de necesitatea de a menţine relaţii privilegiate cu Republica Islanda şi cu Regatul Norvegiei, întrucât aceste două state, precum şi statele membre nordice ale Uniunii Europene trebuie să respecte dispoziţiile Uniunii nordice a paşapoartelor; AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda şi Regatul Suediei sunt autorizate să pună bazele unei colaborări consolidate în domeniile care intră sub incidenţa dispoziţiilor prevăzute de Consiliu, care alcătuiesc acquis-ul Schengen. Această cooperare se realizează în cadrul juridic şi instituţional al Uniunii Europene şi cu respectarea dispoziţiilor aplicabile din tratate.
ART. 2 Acquis-ul Schengen se aplică statelor membre menţionate la articolul 1, fără a aduce atingere articolului 3 din Actul de aderare din 16 aprilie 2003 şi articolului 4 din Actul de aderare din 25 aprilie 2005. Consiliul se substituie Comitetului executiv înfiinţat prin acordurile de la Schengen.
ART. 3 Participarea Danemarcei la adoptarea măsurilor care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, precum şi punerea în aplicare a măsurilor respective în Danemarca, sunt reglementate de dispoziţiile incidente prevăzute în Protocolul privind poziţia Danemarcei.
ART. 4 Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pot solicita în orice moment să participe la toate sau la unele din dispoziţiile acquis-ului Schengen. Consiliul decide la cererea unanimităţii membrilor săi menţionaţi la articolul 1 şi a reprezentantului guvernului statului respectiv.
ART. 5 (1) Propunerile şi iniţiativele care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen intră sub incidenţa dispoziţiilor relevante din tratate. În acest context, în cazul în care Irlanda sau Regatul Unit nu a notificat în scris Consiliului, într-un termen rezonabil, intenţia sa de a participa, autorizarea prevăzută la articolul 329 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene se consideră a fi fost acordată statelor membre prevăzute la articolul 1, precum şi Irlandei sau Regatului Unit, dacă oricare dintre aceste două state doreşte să participe la domeniile de cooperare respective. (2) Chiar dacă se consideră, în conformitate cu o decizie în temeiul articolului 4, că Irlanda sau Regatul Unit a procedat la o notificare, statul respectiv poate să notifice în scris Consiliului, în termen de trei luni, faptul că nu doreşte să participe la propunerea sau iniţiativa respectivă. În acest caz, Irlanda sau Regatul Unit nu participă la adoptarea respectivei propuneri sau iniţiative. Începând cu data ultimei notificări, procedura de adoptare a măsurii care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen se suspendă până la terminarea procedurii prevăzute la alineatele (3) sau (4) sau până la retragerea acelei notificări în orice moment pe durata acestei proceduri. (3) Pentru statul membru care a procedat la notificarea prevăzută la alineatul (2), orice decizie adoptată de Consiliu în temeiul articolului 4 încetează să se aplice, de la data intrării în vigoare a măsurii propuse, în măsura considerată necesară de Consiliu şi în condiţiile ce urmează să fie stabilite printr-o decizie a Consiliului, hotărând cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei. Această decizie este adoptată în conformitate cu următoarele criterii: Consiliul încearcă să menţină participarea cât mai largă a statului membru vizat fără a afecta grav funcţionarea practică a diverselor părţi ale acquis-ului Schengen, respectând, totodată, coerenţa lor. Comisia îşi prezintă propunerea cât mai curând posibil după notificarea prevăzută la alineatul (2). Dacă acest lucru este necesar, după întrunirea a două reuniuni succesive, Consiliul hotărăşte în termen de patru luni de la data propunerii Comisiei. (4) În cazul în care, la expirarea perioadei de patru luni, Consiliul nu a adoptat o decizie, orice stat membru poate solicita, de îndată, ca respectiva chestiune să fie înaintată Consiliului European. În acest caz, în cadrul următoarei sale reuniuni, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie în conformitate cu criteriile menţionate la alineatul (3). (5) În cazul în care, până la încheierea procedurii prevăzute la alineatele (3) sau (4), Consiliul sau, după caz, Consiliul European nu a adoptat o decizie, suspendarea procedurii de adoptare a măsurii care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen încetează. Dacă măsura menţionată anterior se adoptă ulterior, orice decizie a Consiliului, adoptată în conformitate cu articolul 4, nu se mai aplică, începând cu data intrării în vigoare a măsurii respective, statului membru vizat, în măsura stabilită de Comisie şi conform condiţiilor stabilite de aceasta, cu excepţia cazului în care statul membru respectiv îşi retrage notificarea prevăzută la alineatul (2) înainte de adoptarea măsurii. Comisia hotărăşte până la data adoptării măsurii. La adoptarea deciziei sale, Comisia respectă criteriile menţionate la alineatul (3).
ART. 6 Republica Islanda şi Regatul Norvegiei sunt asociate la punerea în aplicare a acquis-ului Schengen şi la dezvoltarea în continuare a acestuia. În acest scop se prevăd proceduri corespunzătoare în cuprinsul unui acord cu statele respective, încheiat de Consiliu, care hotărăşte cu unanimitatea membrilor menţionaţi la articolul 1. Un astfel de acord trebuie să conţină dispoziţii cu privire la contribuţia Islandei şi a Norvegiei la orice consecinţă financiară care decurge din punerea în aplicare a prezentului protocol. Consiliul, hotărând în unanimitate, încheie un acord separat cu Islanda şi Norvegia pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor între Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de o parte, şi Islanda şi Norvegia, pe de altă parte, în domeniile acquis-ului Schengen care se aplică acestor state.
ART. 7 În vederea negocierilor pentru aderarea a noi state membre la Uniunea Europeană, acquis-ul Schengen şi celelalte măsuri luate de către instituţii în domeniul de aplicare a acestuia sunt considerate ca acquis care trebuie să fie acceptat în întregime de către toate statele candidate la aderare.
PROTOCOLUL (NR. 20) PRIVIND APLICAREA ANUMITOR ASPECTE ALE ARTICOLULUI 26 DIN TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE ÎN REGATUL UNIT ŞI ÎN IRLANDA ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să clarifice anumite aspecte referitoare la Regatul Unit şi Irlanda, LUÂND ÎN CONSIDERARE existenţa, de mai mulţi ani, a unor acorduri speciale între Regatul Unit şi Irlanda privind călătoriile, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Sub rezerva articolelor 26 şi 77 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, a oricărei alte dispoziţii din tratatul respectiv sau din Tratatul privind Uniunea Europeană, a oricărei măsuri adoptate în temeiul acestor tratate sau a oricărui acord internaţional încheiat de către Uniune sau de către Uniune şi statele membre cu una sau mai multe ţări terţe, Regatul Unit are dreptul să exercite, la frontierele cu celelalte state membre, controalele pe care le consideră necesare asupra persoanelor care doresc să între pe teritoriul său, pentru: (a) a verifica dacă cetăţenii statelor membre sau persoanele aflate în întreţinerea acestora care exercită drepturi conferite de dreptul Uniunii, precum şi cetăţenii altor state cărora le-au fost conferite astfel de drepturi printr-un acord care este obligatoriu pentru Regatul Unit, au drept de intrare pe teritoriul Regatului Unit; şi (b) a decide să acorde sau să nu acorde altor persoane permisiunea de a intra pe teritoriul Regatului Unit. Articolele 26 şi 77 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, orice altă dispoziţie din prezentul tratat sau din Tratatul privind Uniunea Europeană sau orice măsură adoptată în aplicarea tratatelor respective nu aduce în nici un fel atingere drepturilor Regatului Unit de a institui sau de a exercita astfel de controale. Trimiterile la Regatul Unit în prezentul articol includ teritoriile ale căror relaţii externe se află sub incidenţa responsabilităţii Regatului Unit.
ART. 2 Regatul Unit şi Irlanda pot continua să încheie între ele acorduri privind circulaţia persoanelor pe teritoriile lor ("zona comună de călătorie"), respectând pe deplin drepturile persoanelor prevăzute la articolul 1 primul paragraf litera (a) din prezentul protocol. În consecinţă, atât timp cât aceste acorduri sunt în vigoare, dispoziţiile articolului 1 din prezentul protocol se aplică Irlandei în aceleaşi condiţii ca şi Regatului Unit. Articolele 26 şi 77 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, orice altă dispoziţie din prezentul tratat sau din Tratatul privind Uniunea Europeană, menţionate anterior, sau orice măsură adoptată în temeiul acestora nu aduc nici o atingere acordurilor respective.
ART. 3 Celelalte state membre au dreptul să exercite astfel de controale la frontierele naţionale sau la orice punct de intrare pe teritoriul lor, asupra persoanelor care încearcă să între pe teritoriul lor venind din Regatul Unit, sau din orice alt teritoriu ale cărui relaţii externe se află sub incidenţa responsabilităţii Regatului Unit în scopurile enunţate la articolul 1 din prezentul protocol, în măsura în care dispoziţiile articolului 1 din prezentul protocol se aplică ţării respective. Articolele 26 şi 77 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, orice altă dispoziţie din prezentul tratat sau din Tratatul privind Uniunea Europeană sau orice măsură adoptată în temeiul acestora nu aduce nici o atingere dreptului celorlalte state membre de a institui sau exercita astfel de controale.
PROTOCOLUL (NR. 21) PRIVIND POZIŢIA REGATULUI UNIT ŞI A IRLANDEI CU PRIVIRE LA SPAŢIUL DE LIBERTATE, SECURITATE ŞI JUSTIŢIE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să clarifice anumite chestiuni privind Regatul Unit şi Irlanda, LUÂND ÎN CONSIDERARE Protocolul privind aplicarea anumitor aspecte ale articolului 26 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în Regatul Unit şi în Irlanda, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Sub rezerva articolului 3, Regatul Unit şi Irlanda nu participă la adoptarea de către Consiliu a măsurilor propuse care intră sub incidenţa părţii a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte în unanimitate este necesară unanimitatea membrilor Consiliului, cu excepţia reprezentanţilor guvernelor Regatului Unit şi Irlandei. În înţelesul prezentului articol, majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 2 În temeiul articolului 1 şi sub rezerva articolelor 3, 4 şi 6, nici una dintre dispoziţiile părţii a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nici o măsură adoptată în temeiul titlului respectiv, nici o dispoziţie din acordurile internaţionale încheiate de Uniune în temeiul titlului respectiv şi nici o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de interpretare a dispoziţiilor sau măsurilor respective, nu este obligatorie pentru Regatul Unit sau pentru Irlanda sau nu se aplică acestora. Dispoziţiile, măsurile sau hotărârile respective nu aduc atingere competenţelor, drepturilor şi obligaţiilor statelor menţionate. Dispoziţiile, măsurile sau hotărârile respective nu aduc nici o modificare nici acquis-ului comunitar, nici acquis-ului Uniunii şi nu fac parte din dreptul Uniunii astfel cum acestea se aplică în Regatul Unit şi în Irlanda.
ART. 3 (1) Regatul Unit sau Irlanda pot să notifice în scris preşedintelui Consiliului, în termen de trei luni de la prezentarea către Consiliu a unei propuneri sau a unei iniţiative în temeiul părţii a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, intenţia sa de a participa la adoptarea şi la aplicarea măsurii propuse, în urma căreia statul respectiv este îndreptăţit la aceasta. Pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte în unanimitate este necesară unanimitatea membrilor Consiliului, cu excepţia membrului care nu a efectuat o astfel de notificare. O măsură adoptată în conformitate cu prezentul paragraf este obligatorie pentru toate statele membre care au participat la adoptarea sa. Măsurile adoptate în temeiul articolului 70 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene stabilesc condiţiile participării Regatului Unit şi a Irlandei la evaluările privind domeniile aflate sub incidenţa părţii a treia titlul V din tratatul menţionat. În înţelesul prezentului articol, majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (2) În cazul în care o măsură menţionată la alineatul (1) nu se poate adopta cu participarea Regatului Unit sau a Irlandei într-un termen rezonabil, Consiliul poate adopta această măsură în conformitate cu articolul 1, fără participarea Regatului Unit sau a Irlandei. În acest caz se aplică articolul 2.
ART. 4 Regatul Unit sau Irlanda pot să notifice Consiliului şi Comisiei, în orice moment după adoptarea de către Consiliu a unei măsuri în temeiul părţii a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, intenţia sa de a accepta măsura respectivă. În acest caz, se aplică mutatis mutandis procedura prevăzută la articolul 331 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 4a (1) În ceea ce priveşte Regatul Unit şi Irlanda, prevederile prezentului protocol se aplică, de asemenea, măsurilor propuse sau adoptate în temeiul părţii a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care modifică o măsură existentă care este obligatorie pentru acestea. (2) Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, decide că neparticiparea Regatului Unit sau a Irlandei la versiunea modificată a unei măsuri existente face ca respectiva măsură să devină inaplicabilă pentru alte state membre sau pentru Uniune, acesta poate solicita Regatului Unit sau Irlandei să procedeze la o notificare în conformitate cu articolul 3 sau 4. În înţelesul articolului 3, un nou termen de două luni începe să curgă de la data adoptării de către Consiliu a unei astfel de decizii. Dacă, la expirarea termenului de două luni de la data deciziei Consiliului, Regatul Unit sau Irlanda nu a procedat la o notificare în conformitate cu articolul 3 sau 4, măsura existentă nu mai este obligatorie pentru acestea şi nu se mai aplică acestora, cu excepţia cazului în care, înainte de intrarea în vigoare a măsurii de modificare, respectivul stat membru a procedat la o notificare în conformitate cu articolul 4. Aceste efecte se produc de la data intrării în vigoare a măsurii de modificare sau de la data expirării termenului de două luni, dacă această dată este ulterioară. În înţelesul prezentului alineat, după dezbaterea tuturor aspectelor chestiunii, Consiliul hotărăşte cu majoritatea calificată a membrilor săi, reprezentând statele membre care au participă sau au participat la adoptarea măsurii de modificare. Majoritatea calificată a Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (3) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, poate decide de asemenea ca Regatul Unit sau Irlanda să suporte, după caz, consecinţele financiare directe care decurg în mod necesar şi inevitabil din încetarea participării sale la măsura existentă. (4) Prezentul articol nu aduce atingere articolului 4.
ART. 5 Un stat membru pentru care nu este obligatorie o măsură adoptată în temeiul părţii a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu suportă consecinţele financiare ale măsurii respective, altele decât cheltuielile administrative care revin instituţiilor, cu excepţia cazului în care Consiliul, hotărând cu unanimitatea membrilor săi şi după consultarea Parlamentului European, nu decide altfel.
ART. 6 Atunci când, în cazurile menţionate în prezentul protocol, pentru Regatul Unit sau Irlanda este obligatorie o măsură adoptată de Consiliu în temeiul părţii a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, statului respectiv i se aplică, în ceea ce priveşte măsura în discuţie, dispoziţiile incidente ale tratatelor.
ART. 6a Regatul Unit sau Irlanda nu va fi obligată să aplice normele stabilite în temeiul articolului 16 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal de către statele membre în exercitarea activităţilor aflate sub incidenţa domeniului de aplicare a părţii a treia titlul V capitolul 4 sau 5 din tratatul menţionat, atât timp cât Regatul Unit sau Irlanda nu este obligată să aplice normele Uniunii privind formele de cooperare judiciară în materie penală sau de cooperare poliţienească care necesită respectarea dispoziţiilor stabilite în temeiul articolului 16.
ART. 7 Articolele 3, 4 şi 4a se interpretează fără a aduce atingere Protocolului privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene.
ART. 8 Irlanda poate să notifice în scris Consiliului intenţia sa de a nu se mai afla sub incidenţa dispoziţiilor prezentului protocol. În acest caz, Irlandei i se aplică dispoziţiile obişnuite din tratate.
ART. 9 În ceea ce priveşte Irlanda, prezentul protocol nu se aplică articolului 75 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
PROTOCOLUL (NR. 22) PRIVIND POZIŢIA DANEMARCEI ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, REAMINTIND decizia şefilor de stat sau de guvern, reuniţi în cadrul Consiliului European la Edinburgh, la 12 decembrie 1992, referitoare la anumite probleme invocate de Danemarca în legătură cu Tratatul privind Uniunea Europeană, LUÂND ACT de poziţia Danemarcei în ceea ce priveşte cetăţenia, uniunea economică şi monetară, politica de apărare, justiţia şi afacerile interne, enunţată în decizia de la Edinburgh, CONŞTIENTE de faptul că menţinerea în cadrul tratatelor a unui regim juridic datând de la decizia de la Edinburgh va restrânge în mod considerabil participarea Danemarcei în domenii de cooperare importante ale Uniunii şi că ar fi în interesul Uniunii să se asigure integritatea acquis-ului în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei, DORIND, aşadar, să instituie un cadru juridic care să ofere Danemarcei posibilitatea de a participa la adoptarea unor măsuri propuse în temeiul titlului V din partea a treia a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi salutând intenţia Danemarcei de a se prevala de această posibilitate când acest lucru va fi posibil în conformitate cu cerinţele sale constituţionale, LUÂND NOTĂ de faptul că Danemarca nu se va opune ca celelalte state membre să continue dezvoltarea cooperării lor în ceea ce priveşte măsurile pe care aceasta nu este obligată să le respecte, AVÂND ÎN VEDERE articolul 3 din Protocolul privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: PARTEA I ART. 1 Danemarca nu participă la adoptarea de către Consiliu a măsurilor propuse care intră sub incidenţa părţii a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte în unanimitate este necesară unanimitatea membrilor Consiliului, cu excepţia reprezentantului guvernului Danemarcei. În înţelesul prezentului articol, majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 2 Niciuna dintre dispoziţiile părţii a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nicio măsură adoptată în conformitate cu titlul menţionat, nicio dispoziţie a unui acord internaţional încheiat de Uniune în conformitate cu titlul menţionat şi nicio decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de interpretare a oricărei astfel de dispoziţii sau măsuri sau a oricărei măsuri modificate sau modificabile în conformitate cu titlul menţionat nu este obligatorie pentru Danemarca şi nu se aplică în Danemarca. Respectivele dispoziţii, măsuri sau decizii nu aduc în niciun fel atingere competenţelor, drepturilor şi obligaţiilor Danemarcei. Respectivele dispoziţii, măsuri sau decizii nu modifică în niciun fel acquis-ul comunitar şi nici pe cel al Uniunii şi nu fac parte din dreptul Uniunii în forma în care se aplică Danemarcei. În mod deosebit, actele Uniunii în domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie penală, adoptate înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care sunt modificate, continuă să fie obligatorii pentru Danemarca şi să se aplice în Danemarca, nemodificate.
ART. 2a Articolul 2 din prezentul protocol se aplică, de asemenea, în privinţa acelor norme stabilite în temeiul articolului 16 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către statele membre în exercitarea activităţilor care intră sub incidenţa domeniului de aplicare al părţii a treia titlul V capitolul 4 sau 5 din tratatul menţionat.
ART. 3 Danemarca nu suportă consecinţele financiare ale măsurilor menţionate la articolul 1, altele decât cheltuielile administrative care revin instituţiilor.
ART. 4 (1) În termen de şase luni de la adoptarea de către Consiliul a unei măsuri referitoare la o propunere sau la o iniţiativă care urmăreşte dezvoltarea acquis-ului Schengen şi care se află sub incidenţa prezentei părţi, Danemarca decide cu privire la transpunerea măsurii respective în legislaţia sa internă. În cazul în care decide să o transpună, măsura respectivă va crea o obligaţie de drept internaţional între Danemarca şi celelalte state membre pentru care respectiva măsură este obligatorie. (2) În cazul în care Danemarca decide să nu aplice o măsură a Consiliului menţionată la alineatul (1), statele membre pentru care respectiva măsură este obligatorie analizează împreună cu Danemarca măsurile adecvate care trebuie luate în acest caz.
PARTEA II ART. 5 În ceea ce priveşte măsurile adoptate de Consiliu în domeniul reglementat prin articolul 26 alineatul (1), articolul 42 şi articolele 43-46 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Danemarca nu participă la elaborarea şi la punerea în aplicare a deciziilor şi acţiunilor Uniunii care au implicaţii în materie de apărare. În consecinţă, Danemarca nu participă la adoptarea acestora. Danemarca nu se opune ca celelalte state membre să continue dezvoltarea cooperării lor în acest domeniu. Danemarca nu este obligată să contribuie la finanţarea cheltuielilor operaţionale care decurg din măsurile respective, nici să pună la dispoziţia Uniunii capacităţi militare. În cazul actelor pe care Consiliul este invitat să le adopte în unanimitate, este necesară unanimitatea membrilor Consiliului, cu excepţia reprezentantului guvernului danez. În înţelesul prezentului articol, majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
PARTEA III ART. 6 Articolele 1, 2 şi 3 nu se aplică măsurilor prin care se stabilesc ţările terţe ai căror resortisanţi trebuie să posede o viză la trecerea frontierelor externe ale statelor membre şi nici măsurilor privind instituirea unui model tip de viză.
PARTEA IV ART. 7 În orice moment Danemarca poate, în conformitate cu cerinţele sale constituţionale, să informeze celelalte state membre că nu mai doreşte să se prevaleze integral sau parţial de prezentul protocol. În acest caz, Danemarca va aplica în întregime toate măsurile incidente în vigoare la data respectivă care sunt adoptate în cadrul Uniunii Europene.
ART. 8 (1) Danemarca poate, în orice moment şi fără să aducă atingere articolului 7, în conformitate cu cerinţele sale constituţionale, să notifice celorlalte state membre că partea I cuprinde dispoziţiile prevăzute în anexă, cu efect din prima zi a lunii următoare notificării. În acest caz, articolele 5-8 se renumerotează în consecinţă. (2) În termen de şase luni de la data la care notificarea prevăzută la alineatul (1) produce efecte, întregul acquis Schengen, precum şi măsurile adoptate pentru dezvoltarea acestui acquis şi care, până la data respectivă, se aplicau Danemarcei cu titlu de obligaţii de drept internaţional se aplică Danemarcei cu titlu de drept al Uniunii.
ANEXA ART. 1 Sub rezerva articolului 3, Danemarca nu participă la adoptarea de către Consiliu a măsurilor propuse în conformitate cu partea a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În cazul actelor pe care Consiliul trebuie să le adopte în unanimitate, este necesară unanimitatea membrilor Consiliului, cu excepţia reprezentantului guvernului danez. În înţelesul prezentului articol, majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 2 În conformitate cu articolul 1 şi sub rezerva articolelor 3, 4 şi 8, niciuna dintre dispoziţiile părţii a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nicio măsură adoptată în conformitate cu titlul menţionat, nicio dispoziţie a unui acord internaţional încheiat de Uniune în conformitate cu titlul menţionat şi nicio decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de interpretare a acestor dispoziţii sau măsuri nu este obligatorie pentru Danemarca şi nu se aplică în Danemarca. Respectivele dispoziţii, măsuri sau decizii nu aduc în niciun fel atingere competenţelor, drepturilor şi obligaţiilor Danemarcei. Respectivele dispoziţii, măsuri sau decizii nu modifică în niciun fel acquis-ul comunitar şi nici pe cel al Uniunii şi nu fac parte din dreptul Uniunii în forma în care se aplică Danemarcei.
ART. 3 (1) Danemarca poate notifica în scris preşedintelui Consiliului, în termen de trei luni de la prezentarea către Consiliu a unei propuneri sau iniţiative în conformitate cu partea a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, intenţia sa de a participa la adoptarea şi la aplicarea măsurii propuse, în urma căreia Danemarca este abilitată să facă acest lucru. (2) În cazul în care, după un termen rezonabil, nu se poate adopta o măsură prevăzută la alineatul (1) cu participarea Danemarcei, Consiliul poate adopta măsura prevăzută la alineatul (1), în conformitate cu articolul 1, fără participarea Danemarcei. În acest caz se aplică articolul 2.
ART. 4 Danemarca poate, în orice moment după adoptarea unei măsuri în conformitate cu partea a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, să notifice Consiliului şi Comisiei intenţia sa de a accepta respectiva măsură. În acest caz, procedura prevăzută la articolul 331 alineatul (1) din tratatul menţionat se aplică mutatis mutandis.
ART. 5 (1) În ceea ce priveşte Danemarca, prevederile prezentului protocol se aplică de asemenea măsurilor, propuse sau adoptate în temeiul părţii a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care modifică o măsură existentă care este obligatorie pentru aceasta. (2) Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, decide că neparticiparea Danemarcei la versiunea modificată a unei măsuri existente face ca respectiva măsură să devină inaplicabilă pentru alte state membre sau pentru Uniune, acesta poate solicita Danemarcei să procedeze la o notificare în conformitate cu articolul 3 sau 4. În înţelesul articolului 3, un nou termen de două luni începe să curgă de la data adoptării de către Consiliu a unei astfel de decizii. Dacă, la expirarea termenului de două luni de la data deciziei Consiliului, Danemarca nu a procedat la o notificare în conformitate cu articolul 3 sau 4, măsura existentă nu mai este obligatorie pentru aceasta şi nu se mai aplică acesteia, cu excepţia cazului în care, înainte de intrarea în vigoare a măsurii de modificare, respectivul stat membru a procedat la o notificare în conformitate cu articolul 4. Aceste efecte se produc de la data intrării în vigoare a măsurii de modificare sau de la data expirării termenului de două luni, dacă această dată este ulterioară. În înţelesul prezentului alineat, după dezbaterea tuturor aspectelor chestiunii, Consiliul hotărăşte cu majoritatea calificată a membrilor săi, reprezentând statele membre care au participă sau au participat la adoptarea măsurii de modificare. Majoritatea calificată a Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (3) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, poate decide, de asemenea, ca Danemarca să suporte, după caz, consecinţele financiare directe care decurg în mod necesar şi inevitabil din încetarea participării sale la măsura existentă. (4) Prezentul articol nu aduce atingere articolului 4.
ART. 6 (1) Notificarea prevăzută la articolul 4 se prezintă în termen de cel mult şase luni de la adoptarea definitivă a unei măsuri care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen. În cazul în care Danemarca nu procedează la o notificare în conformitate cu articolul 3 sau 4 cu privire la o măsură care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, statele membre obligate să aplice respectiva măsură examinează, împreună cu Danemarca, dispoziţiile corespunzătoare care trebuie prevăzute. (2) O notificare efectuată în conformitate cu articolul 3 cu privire la o măsură care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen constituie în mod irevocabil o notificare efectuată în conformitate cu articolul 3 cu privire la orice altă propunere sau iniţiativă care constituie o dezvoltare a respectivei măsuri, în măsura în care propunerea sau iniţiativa în cauză constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen.
ART. 7 Danemarca nu va fi obligată să aplice normele stabilite în temeiul articolului 16 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal de către statele membre în exercitarea activităţilor aflate sub incidenţa domeniului de aplicare a părţii a treia titlul V capitolul 4 sau 5 din tratatul menţionat, atât timp cât Danemarca nu este obligată să aplice normele Uniunii privind formele de cooperare judiciară în materie penală sau de cooperare poliţienească care necesită respectarea dispoziţiilor stabilite în temeiul articolului 16.
ART. 8 Atunci când, în cazurile prevăzute de prezenta parte, Danemarca este obligată să respecte o măsură adoptată de Consiliu în conformitate cu partea a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dispoziţiile pertinente din tratate se aplică Danemarcei în ceea ce priveşte măsura în cauză.
ART. 9 În cazul în care Danemarca nu este obligată să respecte o măsură adoptată în conformitate cu partea a treia titlul V din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu suportă alte consecinţe financiare ale respectivei măsuri în afara costurilor administrative ocazionate pentru instituţii, cu excepţia cazului în care Consiliul, hotărând cu unanimitatea tuturor membrilor săi şi după consultarea Parlamentului European, nu decide altfel.
PROTOCOLUL (NR. 23) PRIVIND RELAŢIILE EXTERNE ALE STATELOR MEMBRE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE TRECEREA FRONTIERELOR EXTERNE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, ŢINÂND CONT de necesitatea ca statele membre să asigure controale efective la frontierele lor externe, la nevoie în cooperare cu ţări terţe, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: Dispoziţiile privind măsurile referitoare la trecerea frontierelor externe, prevăzute la articolul 77 alineatul (2) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu aduc atingere competenţei statelor membre de a negocia sau de a încheia acorduri cu ţări terţe, atât timp cât acordurile respective respectă dreptul Uniunii şi celelalte acorduri internaţionale incidente.
PROTOCOLUL (NR. 24) PRIVIND DREPTUL DE AZIL PENTRU RESORTISANŢII STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, AVÂND ÎN VEDERE faptul că, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile enunţate în Carta drepturilor fundamentale; AVÂND ÎN VEDERE că, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, drepturile fundamentale, astfel cum acestea sunt garantate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fac parte din legislaţia Uniunii în calitate de principii generale; CONSIDERÂND că Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să asigure respectarea legislaţiei de către Uniunea Europeană, în interpretarea şi aplicarea articolului 6 alineatele (1) şi (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană; CONSIDERÂND că, în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, orice stat european care solicită să devină membru al Uniunii trebuie să respecte valorile enunţate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană; RECUNOSCÂND că articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană creează un mecanism de suspendare a anumitor drepturi în caz de încălcare gravă şi persistentă a valorilor respective de către un stat membru; REAMINTIND că orice resortisant al unui stat membru se bucură, ca cetăţean al Uniunii, de un statut special şi de o protecţie specială care sunt garantate de către statele membre în conformitate cu dispoziţiile din partea a doua din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; RECUNOSCÂND că tratatele instituie un spaţiu fără frontiere interne şi acordă fiecărui cetăţean al Uniunii dreptul de circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre; DORIND să împiedice folosirea instituţiei azilului în alte scopuri decât cele pentru care a fost creată; CONSIDERÂND că prezentul protocol respectă finalitatea şi obiectivele Convenţiei de la Geneva încheiate la 28 iulie 1951 privind statutul refugiaţilor; AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. UNIC Având în vedere nivelul de protecţie a drepturilor fundamentale şi a libertăţilor fundamentale în statele membre ale Uniunii Europene, acestea sunt considerate ca reprezentând ţări de origine sigure unele faţă de celelalte în privinţa tuturor chestiunilor juridice şi practice conexe problemelor de azil. În consecinţă, orice cerere de azil formulată de către un resortisant al unui stat membru poate fi luată în considerare sau declarată admisibilă spre a fi analizată de către un alt stat membru numai în cazurile următoare: (a) în cazul în care statul membru al cărui resortisant este solicitantul, invocând articolul 15 din Convenţia de la Roma privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ia, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, măsuri de derogare, pe teritoriul său, de la obligaţiile care îi revin în temeiul acestei convenţii; (b) în cazul în care a fost declanşată procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi până când Consiliul sau, după caz, Consiliul European adoptă o decizie în această privinţă; (c) în cazul în care Consiliul a adoptat o decizie în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană în privinţa statului membru al cărui resortisant este solicitantul sau în cazul care Consiliul European a adoptat o decizie în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din tratatul menţionat în privinţa statului membru al cărui resortisant este solicitantul; (d) în cazul în care un stat membru ar trebui să decidă unilateral în ceea ce priveşte cererea unui resortisant al unui alt stat membru; în acest caz, Consiliul este informat de îndată; cererea este soluţionată pe baza prezumţiei că este evident nefondată, fără ca prerogativele de decizie ale statului membru să fie afectate în vreun fel, indiferent de caz.
PROTOCOLUL (NR. 25) PRIVIND EXERCITAREA COMPETENŢELOR PARTAJATE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. UNIC În ceea ce priveşte articolul 2 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitor la competenţele partajate, în cazul în care Uniunea desfăşoară o acţiune într-un anumit domeniu, domeniul de aplicare al exercitării competenţelor sale include doar acele elemente care sunt reglementate de respectivul act al Uniunii şi, prin urmare, nu include întregul domeniu.
PROTOCOLUL (NR. 26) PRIVIND SERVICIILE DE INTERES GENERAL ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să sublinieze importanţa serviciilor de interes general, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţiile interpretative, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Valorile comune ale Uniunii în privinţa serviciilor de interes economic general în înţelesul articolului 14 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene includ în special: - rolul esenţial şi competenţele discreţionare ample ale autorităţilor naţionale, regionale şi locale în ceea ce priveşte furnizarea, punerea în funcţiune şi organizarea serviciilor de interes economic general într-un mod care să răspundă cât mai bine nevoilor utilizatorilor; - diversitatea existentă la nivelul diferitelor servicii de interes economic general şi diferenţele dintre nevoile şi preferinţele utilizatorilor, care pot rezultă din circumstanţe geografice, sociale sau culturale diferite; - un nivel ridicat al calităţii, siguranţei şi accesibilităţii, egalitatea de tratament şi promovarea accesului universal şi a drepturilor utilizatorilor;
ART. 2 Dispoziţiile tratatelor nu aduc în niciun fel atingere competenţei statelor membre în ceea ce priveşte furnizarea, punerea în funcţiune şi organizarea de servicii de natură non-economică de interes general.
PROTOCOLUL (NR. 27) PRIVIND PIAŢA INTERNĂ ŞI CONCURENŢA ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, LUÂND ÎN CONSIDERARE faptul că piaţa internă, astfel cum este definită la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, include un sistem care să garanteze faptul că nu există denaturări ale concurenţei, AU CONVENIT că În acest scop, în cazul în care acest lucru este necesar, Uniunea adoptă măsuri în conformitate cu dispoziţiile tratatelor, inclusiv cu articolul 352 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii europene. Prezentul protocol se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
PROTOCOLUL (NR. 28) PRIVIND COEZIUNEA ECONOMICĂ, SOCIALĂ ŞI TERITORIALĂ ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, REAMINTIND că articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană menţionează, între alte obiective, promovarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale şi a solidarităţii între statele membre, că această coeziune este prevăzută printre domeniile de competenţă partajată ale Uniunii, enumerate la articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; AMINTIND că dispoziţiile întregii părţii a treia, titlul XVIII, consacrat coeziunii economice, sociale şi teritoriale, constituie baza juridică ce permite consolidarea şi dezvoltarea în continuare a acţiunii Uniunii în domeniul coeziunii economice, sociale şi teritoriale, în special crearea unui nou fond; REAMINTIND că dispoziţiile articolului 177 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevăd crearea unui Fond de coeziune; CONSTATÂND că Banca Europeană de Investiţii ("BEI") împrumută sume considerabile şi din ce în ce mai importante regiunilor celor mai sărace; CONSTATÂND dorinţa ca modurile de alocare a resurselor provenite din fondurile structurale să fie mai flexibile; CONSTATÂND dorinţa de a adapta nivelurile de participare a Uniunii la programele şi proiectele din anumite ţări; CONSTATÂND propunerea de a se lua în considerare într-o măsură mai mare, în sistemul de resurse proprii, prosperitatea relativă a statelor membre; REAFIRMĂ că promovarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale este vitală pentru dezvoltarea integrală şi pentru succesul durabil al Uniunii; ÎŞI REAFIRMĂ convingerea că fondurile structurale trebuie să continue să aibă un rol considerabil în realizarea obiectivelor Uniunii în domeniul coeziunii; ÎŞI REAFIRMĂ convingerea că BEI este obligată să consacre în continuare cea mai mare parte a resurselor sale promovării coeziunii economice, sociale şi teritoriale şi se declară dispuse să reexamineze capitalul de care are nevoie BEI, de îndată ce acest lucru va fi necesar în acest scop; CONVIN ca Fondul de coeziune să aloce contribuţii financiare de la Uniune unor proiecte privind mediul şi reţelele transeuropene în statele membre al căror PNB pe cap de locuitor este mai mic de 90 % din media Uniunii şi care au aplicat un program care urmăreşte satisfacerea condiţiilor de convergenţă economică menţionate la articolul 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; DECLARĂ că au intenţia de a permite o mai mare flexibilitate în acordarea creditelor provenind din fondurile structurale, pentru a ţine seama de nevoile specifice care nu sunt satisfăcute de actuala reglementare a fondurilor structurale; SE DECLARĂ dispuse să adapteze nivelurile de participare a Uniunii în cadrul programelor şi proiectelor fondurilor structurale, pentru a evita creşterea excesivă a cheltuielilor bugetare pentru statele membre cele mai puţin prospere; RECUNOSC necesitatea de a urmări îndeaproape progresele realizate pe calea coeziunii economice, sociale şi teritoriale şi se declară dispuse să studieze toate măsurile necesare în această privinţă; ÎŞI AFIRMĂ intenţia de a lua în considerare într-o măsură mai mare capacitatea diferitelor state membre de a contribui la sistemul de resurse proprii şi de a studia mijloacele de corectare, pentru statele membre cele mai puţin prospere, a elementelor de regres din sistemul actual de resurse proprii; CONVIN să anexeze prezentul protocol la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
PROTOCOLUL (NR. 29) PRIVIND SISTEMUL DE RADIODIFUZIUNE PUBLICĂ ÎN STATELE MEMBRE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, CONSIDERÂND că radiodifuziunea ca serviciu public în statele membre este direct legată de nevoile democratice, sociale şi culturale ale fiecărei societăţi, precum şi de necesitatea de a păstra pluralismul în mass-media, AU CONVENIT asupra dispoziţiilor interpretative următoare, care sunt anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: Dispoziţiile tratatelor nu aduc atingere competenţei statelor membre de a participa la finanţarea serviciului public de radiodifuziune în măsura în care finanţarea se acordă organismelor de radiodifuziune cu scopul ca acestea să-şi îndeplinească misiunea de serviciu public aşa cum a fost ea conferită, definită şi organizată de fiecare stat membru şi în măsura în care finanţarea respectivă nu aduce atingere condiţiilor schimburilor şi concurenţei în Uniune într-o măsură care ar fi contrară interesului comun, fiind de la sine înţeles că realizarea mandatului acestui serviciu public trebuie să fie luată în considerare.
PROTOCOLUL (NR. 30) PRIVIND APLICAREA CARTEI DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE ÎN POLONIA ŞI ÎN REGATUL UNIT ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, ÎNTRUCÂT la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; ÎNTRUCÂT Carta trebuie aplicată în strictă conformitate cu dispoziţiile articolului 6 menţionat anterior şi cu titlul VII din Cartă; ÎNTRUCÂT articolul 6 menţionat anterior prevede aplicarea şi interpretarea Cartei de către instanţele Poloniei şi ale Regatului Unit în strictă conformitate cu explicaţiile menţionate la articolul respectiv; ÎNTRUCÂT Carta conţine atât drepturi, cât şi principii; ÎNTRUCÂT Carta conţine atât dispoziţii cu caracter civil şi politic, cât şi dispoziţii cu caracter economic şi social; ÎNTRUCÂT Carta reafirmă drepturile, libertăţile şi principiile recunoscute în cadrul Uniunii şi sporeşte vizibilitatea acestora, fără a crea, cu toate acestea, noi drepturi sau principii; REAMINTIND obligaţiile care revin Poloniei şi Regatului Unit în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, al Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi al dreptului Uniunii în general; LUÂND NOTĂ de intenţia Poloniei şi a Regatului Unit de a clarifica anumite aspecte ale aplicării Cartei; DORIND, prin urmare, să clarifice aplicarea Cartei în ceea ce priveşte actele cu putere de lege şi acţiunile administrative ale Poloniei şi ale Regatului Unit şi capacitatea acesteia de a fi invocată în faţa unei instanţe în Polonia şi în Regatul Unit; REAFIRMÂND că trimiterile din cuprinsul prezentului protocol, la punerea în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Cartei, nu aduc în niciun fel atingere punerii în aplicare a celorlalte dispoziţii ale Cartei; REAFIRMÂND că prezentul protocol nu aduce atingere punerii în aplicare a Cartei în celelalte state membre; REAFIRMÂND că prezentul protocol nu aduce atingere celorlalte obligaţii care revin Poloniei şi Regatului Unit în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi al dreptului Uniunii în general; AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 (1) Carta nu extinde capacitatea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a niciunei alte instanţe a Poloniei sau a Regatului Unit, de a considera că actele cu putere de lege şi actele administrative, practicile sau acţiunile administrative ale Poloniei sau ale Regatului Unit sunt incompatibile cu drepturile, libertăţile şi principiile fundamentale pe care aceasta le reafirmă. (2) În special şi pentru eliminarea oricărei îndoieli, nicio dispoziţie din titlul IV al Cartei nu creează pentru Polonia sau pentru Regatul Unit drepturi care să poată fi invocate în faţa unei instanţe decât în măsura în care Polonia sau Regatul Unit a prevăzut astfel de drepturi în legislaţia sa naţională.
ART. 2 Atunci când o dispoziţie a cartei face trimitere la legislaţiile şi practicile naţionale, aceasta se aplică Poloniei sau Regatului Unit numai în măsura în care drepturile şi principiile pe care le conţine sunt recunoscute de legislaţiile sau practicile din Polonia ori din Regatul Unit.
PROTOCOLUL (NR. 31) PRIVIND IMPORTURILE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ DE PRODUSE PETROLIERE RAFINATE ÎN ANTILELE OLANDEZE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să aducă precizări cu privire la regimul de schimburi comerciale aplicabil la importurile în Uniunea Europeană de produse petroliere rafinate în Antilele Olandeze, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 Prezentul protocol se aplică produselor petroliere corespunzătoare poziţiilor 27.10, 27.11, 27.12, ex 27.13 (parafină, sortimente de ceară din petrol sau din şisturi şi reziduuri parafinice) şi 27.14 din Nomenclatura de la Bruxelles, importate pentru a fi consumate în statele membre.
ART. 2 Statele membre se angajează să acorde produselor petroliere rafinate în Antilele Olandeze avantajele tarifare care rezultă din asocierea acestora din urmă la Uniune, în condiţiile prevăzute în prezentul protocol. Aceste dispoziţii sunt valabile indiferent de regulile de origine aplicate de către statele membre.
ART. 3 (1) Atunci când, la cererea unui stat membru sau din proprie iniţiativă, Comisia constată că importurile în Uniune de produse petroliere rafinate în Antilele Olandeze, sub regimul prevăzut la articolul 2, provoacă dificultăţi reale pe piaţa unuia sau mai multor state membre, aceasta decide că, pentru a face faţă acestei situaţii, statele membre interesate vor introduce, majoră sau reintroduce, treptat şi pentru perioada necesară, taxele vamale care se aplică importurilor respective. Nivelurile taxelor vamale astfel introduse, majorate sau reintroduse nu pot depăşi pe cele ale taxelor vamale care se aplică statelor terţe pentru aceleaşi produse. (2) Dispoziţiile prevăzute la alineatul precedent vor putea fi aplicate în orice situaţie, în cazul în care importurile în Uniune de produse petroliere rafinate în Antilele Olandeze vor atinge două milioane de tone pe an. (3) Deciziile adoptate de către Comisie în temeiul alineatelor precedente, inclusiv cele care vizează respingerea cererii unui stat membru, sunt aduse la cunoştinţa Consiliului. Acesta poate să se sesizeze la cererea oricărui stat membru şi poate în orice moment să le modifice sau să le abroge.
ART. 4 (1) Dacă un stat membru consideră că importurile de produse petroliere rafinate în Antilele Olandeze, efectuate direct sau prin intermediul unui alt stat membru, sub regimul prevăzut la articolul 2, provoacă dificultăţi reale pe piaţa sa şi că sunt necesare măsuri imediate pentru a le face faţă, acesta poate decide cu de la sine putere să aplice pentru aceste importuri taxe vamale al căror nivel nu poate să depăşească pe cel al taxelor vamale aplicate terţelor state pentru aceleaşi produse. Statul respectiv notifică această decizie Comisiei, care decide într-un interval de o lună dacă măsurile luate pot fi menţinute, sau trebuie modificate sau anulate. Dispoziţiile articolului 3 alineatul (3) se aplică acestei decizii a Comisiei. (2) Atunci când importurile de produse petroliere rafinate în Antilele Olandeze efectuate direct sau prin intermediul unui alt stat membru, sub regimul prevăzut la articolul 2, în unul sau mai multe state membre ale Uniunii Europene, depăşesc, pe durata unui an calendaristic, tonajele indicate în anexa la prezentul protocol, măsurile eventual adoptate de către acest stat membru sau aceste state membre, pentru anul în curs, în temeiul alineatului (1), vor fi considerate ca legitime: Comisia va lua act de măsurile luate, după ce verifică dacă s-au realizat tonajele fixate. În acest caz, celelalte state se vor abţine să sesizeze Consiliul.
ART. 5 În cazul în care Uniunea decide să aplice restricţii cantitative la importurile de produse petroliere de orice provenienţă, acestea vor putea să fie în egală măsură aplicate importurilor acestor produse provenite din Antilele Olandeze. În acest caz, se va asigura Antilelor Olandeze un tratament preferenţial în raport cu ţările terţe.
ART. 6 (1) Dispoziţiile prevăzute la articolele 2-5 vor fi revizuite de către Consiliu, care hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, cu ocazia adoptării unei definiţii comune a originii pentru produsele petroliere care provin din ţări terţe şi din ţări asociate sau cu ocazia luării unor decizii în cadrul unei politici comerciale comune pentru produsele respective sau cu ocazia stabilirii unei politici comune în domeniul energiei. (2) Cu toate acestea, cu ocazia unei asemenea revizuiri, vor trebui menţinute în orice caz, pentru Antilele Olandeze, avantaje de nivel echivalent, sub o formă adecvată şi pentru o cantitate de cel puţin două milioane şi jumătate de tone de produse petroliere. (3) Obligaţiile asumate de Uniune cu privire la avantajele de nivel echivalent menţionate la alineatul (2) din prezentul articol vor putea, la nevoie, să facă obiectul unei repartiţii pe ţări, ţinând cont de tonajele indicate în anexa la prezentul protocol.
ART. 7 În vederea aplicării prezentului protocol, Comisia este însărcinată să urmărească evoluţia importurilor în statele membre de produse petroliere rafinate în Antilele Olandeze. Statele membre comunică Comisiei, care va asigura difuzarea lor, toate informaţiile utile în acest sens, conform modalităţilor administrative pe care aceasta le recomandă.
ANEXA LA PROTOCOL Pentru punerea în aplicare a articolului 4 alineatul (2) din protocolul privind importurile în Uniunea Europeană de produse petroliere rafinate în Antilele Olandeze, Înaltele Părţi Contractante au decis să repartizeze cantitatea de 2 milioane de tone de produse petroliere din Antilele Olandeze între statele membre, după cum urmează: Germania ..................................... 625 000 tone Uniunea Economică Belgiano-Luxemburgheză ..... 200 000 tone Franţa ....................................... 75 000 tone Italia ....................................... 100 000 tone Ţările de Jos ................................ 1 000 000 tone
PROTOCOLUL (NR. 32) PRIVIND DOBÂNDIREA DE BUNURI IMOBILE ÎN DANEMARCA ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, DORIND să reglementeze unele probleme speciale care prezintă interes pentru Danemarca, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: Fără să aducă atingere dispoziţiilor tratatelor, Danemarca îşi poate menţine legislaţia în vigoare în domeniul dobândirii de reşedinţe secundare.
PROTOCOLUL (NR. 33) PRIVIND ARTICOLUL 157 DIN TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: În vederea aplicării articolului 157 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, prestaţiile efectuate în baza unui regim profesional de asigurări sociale nu sunt considerate remuneraţii, în cazul şi în măsura în care acestea pot fi atribuite unor perioade de muncă anterioare datei de 17 mai 1990, cu excepţia lucrătorilor sau a persoanelor aflate în întreţinerea acestora care, înainte de această dată, au introdus o acţiune în justiţie sau o reclamaţie echivalentă, în conformitate cu legislaţia naţională care se aplică.
PROTOCOLUL (NR. 34) PRIVIND REGIMUL SPECIAL CARE SE APLICĂ GROENLANDEI ART. UNIC (1) Regimul de import în Uniune al produselor care fac obiectul organizării comune a pieţelor de produse pescăreşti originare din Groenlanda se realizează, în conformitate cu mecanismele de organizare comună a pieţelor, cu scutirea de taxe vamale şi de alte taxe cu efect echivalent şi fără restricţii cantitative sau măsuri cu efect echivalent, dacă posibilităţile de acces la zonele de pescuit ale Groenlandei deschise Uniunii în temeiul unui acord între Uniune şi autoritatea competentă pentru Groenlanda sunt satisfăcătoare pentru Uniune. (2) În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 43 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, se adoptă orice măsuri privind regimul importurilor pentru produsele menţionate, inclusiv cele privind adoptarea măsurilor menţionate.
PROTOCOLUL (NR. 35) PRIVIND ARTICOLUL 40.3.3 DIN CONSTITUŢIA IRLANDEI ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice: Nici o dispoziţie din tratate, din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice sau din tratatele şi actele de modificare ori completare a respectivelor tratate nu aduce atingere aplicării în Irlanda a articolului 40.3.3 din Constituţia Irlandei.
PROTOCOLUL (NR. 36) PRIVIND DISPOZIŢIILE TRANZITORII ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, AVÂND ÎN VEDERE că, pentru a organiza tranziţia de la dispoziţiile instituţionale ale tratatelor aplicabile înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la cele prevăzute în tratatul menţionat anterior, este necesar să se prevadă dispoziţii tranzitorii, AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice: ART. 1 În prezentul protocol, cuvântul "tratatele" desemnează Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice.
TITLUL I DISPOZIŢII PRIVIND PARLAMENTUL EUROPEAN ART. 2 (1) Pentru perioada rămasă din legislatura 2009-2014, începând de la data intrării în vigoare a prezentului articol şi, prin derogare de la articolul 189 al doilea paragraf şi articolul 190 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, precum şi de la articolul 107 al doilea paragraf şi articolul 108 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, care erau în vigoare la data alegerilor pentru Parlamentul European din iunie 2009 şi prin derogare de la numărul de locuri prevăzut la articolul 14 alineatul (2) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, următoarele 18 locuri se adaugă celor 736 de locuri existente, astfel încât numărul total de membri ai Parlamentului European ajunge la 754, cu titlu provizoriu, până la încheierea legislaturii 2009-2014: Bulgaria 1 Spania 4 Franţa 2 Italia 1 Letonia 1 Malta 1 Ţările de Jos 1 Austria 2 Polonia 1 Slovenia 1 Suedia 2 Regatul Unit 1 (2) Prin derogare de la articolul 14 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, statele membre vizate desemnează persoanele care vor ocupa locurile suplimentare prevăzute la alineatul (1), în conformitate cu legislaţia statelor membre în cauză, cu condiţia ca persoanele respective să fie alese prin vot universal direct: (a) în cadrul unor alegeri organizate ad-hoc în statul membru în cauză, prin vot universal direct, în conformitate cu dispoziţiile aplicabile alegerilor pentru Parlamentul European; (b) prin trimitere la rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European din perioada 4-7 iunie 2009; sau (c) prin desemnarea de către parlamentul naţional al statului membru vizat, dintre membrii acestuia, a numărului de membri necesari, prin procedura stabilită de fiecare stat membru în parte. (3) În timp util înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 2014, Consiliul European adoptă, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, o decizie de stabilire a componenţei Parlamentului European.
TITLUL II DISPOZIŢII PRIVIND MAJORITATEA CALIFICATĂ ART. 3 (1) În conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, dispoziţiile alineatului menţionat şi dispoziţiile articolului 238 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, referitoare la definirea majorităţii calificate în Consiliul European şi în Consiliu, intră în vigoare la 1 noiembrie 2014. (2) Între 1 noiembrie 2014 şi 31 martie 2017, în cazul în care trebuie adoptată o hotărâre cu majoritate calificată, un membru al Consiliului poate solicita ca această hotărâre să fie adoptată cu o majoritate calificată astfel cum este definită la alineatul (3). În acest caz, se aplică alineatele (3) şi (4). (3) Până la 31 octombrie 2014, fără a aduce atingere articolului 235 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, rămân în vigoare următoarele dispoziţii: Pentru deliberările Consiliului European şi ale Consiliului, care necesită majoritate calificată, voturile membrilor sunt ponderate după cum urmează: Belgia 12 Bulgaria 10 Republica Cehă 12 Danemarca 7 Germania 29 Estonia 4 Irlanda 7 Grecia 12 Spania 27 Franţa 29 Italia 29 Cipru 4 Letonia 4 Lituania 7 Luxemburg 4 Ungaria 12 Malta 3 Ţările de Jos 13 Austria 10 Polonia 27 Portugalia 12 România 14 Slovenia 4 Slovacia 7 Finlanda 7 Suedia 10 Regatul Unit 29 Deliberările sunt încheiate în cazul în care întrunesc cel puţin 255 de voturi favorabile exprimate de majoritatea membrilor, în cazul în care, în temeiul tratatelor, acestea trebuie să fie adoptate la propunerea Comisiei. În celelalte cazuri, deliberările sunt încheiate în cazul în care întrunesc cel puţin 255 de voturi favorabile exprimate de cel puţin două treimi dintre membri. Un membru al Consiliului European sau al Consiliului poate solicita, la adoptarea, cu majoritate calificată, a unui act de către Consiliul European sau de către Consiliu, să se verifice dacă statele membre care constituie majoritatea calificată reprezintă cel puţin 62 % din populaţia totală a Uniunii. În cazul în care se constată că nu este îndeplinită această condiţie, actul în cauză nu este adoptat. (4) Până la 31 octombrie 2014, în cazul în care, în temeiul tratatelor, nu toţi membrii Consiliului participă la vot, respectiv în cazurile în care se face trimitere la majoritatea calificată definită în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, majoritatea calificată se defineşte ca fiind aceeaşi proporţie de voturi ponderate şi aceeaşi proporţie a numărului de membri ai Consiliului, precum şi, dacă este necesar, acelaşi procentaj al populaţiei statelor membre menţionate ca şi cele stabilite prin alineatul (3) din prezentul articol.
TITLUL III DISPOZIŢII PRIVIND FORMAŢIUNILE CONSILIULUI ART. 4 Până la intrarea în vigoare a deciziei menţionate la articolul 16 alineatul (6) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul se poate reuni în formaţiunile prevăzute la al doilea şi al treilea paragraf din alineatul menţionat, precum şi în celelalte formaţiuni a căror listă se stabileşte printr-o decizie a Consiliului Afaceri Generale hotărând cu majoritate simplă.
TITLUL IV DISPOZIŢII PRIVIND COMISIA, INCLUSIV ÎNALTUL REPREZENTANT AL UNIUNII PENTRU AFACERI EXTERNE ŞI POLITICA DE SECURITATE ART. 5 Membrii Comisiei care sunt în funcţie la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona rămân în funcţie până la finalul mandatului lor. Cu toate acestea, la data numirii Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, mandatul membrului care are aceeaşi cetăţenie cu Înaltul Reprezentant se încheie.
TITLUL V DISPOZIŢII PRIVIND SECRETARUL GENERAL AL CONSILIULUI, ÎNALTUL REPREZENTANT PENTRU POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ ŞI SECRETARUL GENERAL ADJUNCT AL CONSILIULUI ART. 6 Mandatele secretarului general al Consiliului, Înaltului Reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună şi secretarului general adjunct al Consiliului se încheie la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Consiliul numeşte un secretar general în conformitate cu articolul 240 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
TITLUL VI DISPOZIŢII PRIVIND ORGANELE CONSULTATIVE ART. 7 Până la intrarea în vigoare a deciziei menţionate la articolul 301 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, repartizarea membrilor în cadrul Comitetului Economic şi Social este următoarea: Belgia 12 Bulgaria 12 Republica Cehă 12 Danemarca 9 Germania 24 Estonia 7 Irlanda 9 Grecia 12 Spania 21 Franţa 24 Italia 24 Cipru 6 Letonia 7 Lituania 9 Luxemburg 6 Ungaria 12 Malta 5 Ţările de Jos 12 Austria 12 Polonia 21 Portugalia 12 România 15 Slovenia 7 Slovacia 9 Finlanda 9 Suedia 12 Regatul Unit 24
ART. 8 Până la intrarea în vigoare a deciziei menţionate la articolul 305 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, repartizarea membrilor în cadrul Comitetului Regiunilor este următoarea: Belgia 12 Bulgaria 12 Republica Cehă 12 Danemarca 9 Germania 24 Estonia 7 Irlanda 9 Grecia 12 Spania 21 Franţa 24 Italia 24 Cipru 6 Letonia 7 Lituania 9 Luxemburg 6 Ungaria 12 Malta 5 Ţările de Jos 12 Austria 12 Polonia 21 Portugalia 12 România 15 Slovenia 7 Slovacia 9 Finlanda 9 Suedia 12 Regatul Unit 24
TITLUL VII DISPOZIŢII TRANZITORII PRIVIND ACTELE ADOPTATE ÎN TEMEIUL TITLURILOR V ŞI VI DIN TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN VIGOARE A TRATATULUI DE LA LISABONA ART. 9 Actele instituţiilor, ale organelor, ale oficiilor sau ale agenţiilor Uniunii adoptate în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, continuă să producă efecte juridice atât timp cât aceste acte nu vor fi fost abrogate, anulate sau modificate în temeiul tratatelor. Aceeaşi dispoziţie se aplică şi convenţiilor încheiate între statele membre în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană.
ART. 10 (1) Cu titlul de măsură tranzitorie şi în ceea ce priveşte actele Uniunii în domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie penală, adoptate înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la data intrării în vigoare a tratatului menţionat, atribuţiile instituţiilor sunt următoarele: atribuţiile Comisiei, în temeiul articolului 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu se aplică, iar atribuţiile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, în versiunea în vigoare înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, rămân neschimbate, inclusiv în cazul în care au fost acceptate în temeiul articolului 35 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană menţionat. (2) Modificarea unui act menţionat la alineatul (1) determină exercitarea, în ceea ce priveşte actul modificat pentru acele state membre cărora li se aplică actul respectiv, a atribuţiilor instituţiilor menţionate la alineatul respectiv, astfel cum sunt prevăzute în tratate. (3) În orice caz, măsura tranzitorie prevăzută la alineatul (1) încetează să producă efecte în termen de cinci ani de la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. (4) Cu cel puţin şase luni înainte de expirarea perioadei de tranziţie prevăzute la alineatul (3), Regatul Unit poate notifica Consiliului faptul că nu acceptă, referitor la actele prevăzute la alineatul (1), atribuţiile instituţiilor menţionate la alineatul (1) în conformitate cu tratatele. În cazul în care Regatul Unit a efectuat notificarea respectivă, de la data expirării perioadei de tranziţie prevăzute la alineatul (3) toate actele menţionate la alineatul (1) încetează să i se mai aplice. Prezentul paragraf nu se aplică actelor modificate care sunt aplicabile Regatului Unit în conformitate cu alineatul (2). Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei, stabileşte măsurile tranzitorii necesare şi măsurile necesare care decurg din cele de mai sus. Regatul Unit nu participă la adoptarea respectivei decizii. Majoritatea calificată a Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei, poate adopta, de asemenea, o decizie prin care să prevadă că Regatul Unit suportă, după caz, consecinţele financiare directe, care decurg în mod necesar şi inevitabil din încetarea participării sale la acele acte. (5) La orice dată, ulterior, Regatul Unit poate notifica Consiliului intenţia sa de a participa la acele acte care au încetat să i se aplice în conformitate cu alineatul (4) primul paragraf. În acest caz, se aplică după caz dispoziţiile pertinente din Protocolul privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene sau din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi Irlandei cu privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie. Atribuţiile instituţiilor cu privire la aceste acte sunt cele prevăzute în tratate. Atunci când acţionează în conformitate cu protocoalele respective, instituţiile Uniunii şi Regatul Unit încearcă să restabilească participarea cât mai largă a Regatului Unit la acquis-ul Uniunii referitor la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, fără ca aceasta să afecteze funcţionarea practică a diverselor părţi ale acestora, respectând, totodată, coerenţa lor.
PROTOCOLUL (NR. 37) REFERITOR LA CONSECINŢELE FINANCIARE ALE EXPIRĂRII TRATATULUI CECO ŞI LA FONDUL DE CERCETARE PENTRU CĂRBUNE ŞI OŢEL ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE, REAMINTIND că toate elementele din patrimoniul activ şi pasiv al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului existente la 23 iulie 2002 au fost transferate Comunităţii Europene începând cu 24 iulie 2002; ŢINÂND SEAMA că este de dorit ca aceste fonduri să se utilizeze pentru cercetare în sectoarele legate de industria cărbunelui şi oţelului şi că, în consecinţă, trebuie să se stabilească anumite norme specifice în această privinţă, AU CONVENIT cu privire la următoarele dispoziţii, care se anexează la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: ART. 1 (1) Valoarea netă a acestor elemente, aşa cum figurează în bilanţul CECO din 23 iulie 2002, sub rezerva oricăror majorări sau diminuări care pot surveni în urma operaţiunilor de lichidare, se consideră patrimoniu destinat cercetării în sectoarele legate de industria cărbunelui şi a oţelului, sub numele de "CECO în lichidare". După lichidare, patrimoniul se numeşte "Activele Fondului de cercetare pentru cărbune şi oţel". (2) Veniturile generate de acest patrimoniu, numite "Fondul de cercetare pentru cărbune şi oţel" sunt alocate în exclusivitate cercetării întreprinse în sectoarele legate de industria cărbunelui şi oţelului în afara programului-cadru de cercetare, în conformitate cu dispoziţiile prezentului protocol şi ale actelor adoptate în temeiul acestuia.
ART. 2 Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după aprobarea Parlamentului European, adoptă toate dispoziţiile necesare punerii în aplicare a prezentului protocol, inclusiv principiile esenţiale. Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, adoptă măsurile de stabilire a liniilor directoare financiare multianuale pentru administrarea patrimoniului Fondului de cercetare pentru cărbune şi oţel, precum şi a liniilor directoare tehnice pentru programul de cercetare al acestui fond.
ART. 3 Cu excepţia cazului în care dispoziţiile prezentului protocol şi ale actelor adoptate în temeiul acestuia prevăd altfel, se aplică dispoziţiile tratatelor.
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
