Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
TRATAT din 25 martie 1957 privind functionarea Uniunii Europene (versiune consolidata)
MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR, PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA, PREŞEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE, PREŞEDINTELE REPUBLICII ITALIENE, ALTEŢA SA REGALĂ MAREA DUCESĂ DE LUXEMBURG, MAIESTATEA SA REGINA ŢĂRILOR DE JOS*1) ------------ *1) Republica Bulgaria, Republica Cehã, Regatul Danemarcei, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenã, Regatul Spaniei, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Ungarã, Republica Malta, Republica Austria, Republica Polonã, Republica Portughezã, România, Republica Slovenia, Republica Slovacã, Republica Finlanda, Regatul Suediei şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au devenit de atunci membre ale Uniunii Europene.
DECIŞI sã punã bazele unei uniuni tot mai strânse între naţiunile europene, DECIŞI sã asigure, printr-o acţiune comunã, progresul economic şi social al statelor lor prin eliminarea barierelor care divizeazã Europa, STABILIND drept scop esenţial al eforturilor lor ameliorarea constantã a condiţiilor de viaţã şi de muncã a naţiunilor lor, RECUNOSCÂND cã eliminarea obstacolelor existente presupune o acţiune concertatã în vederea garantãrii stabilitãţii în expansiune, a echilibrului în schimburi şi a loialitãţii în concurenţã, DORNICI sã consolideze unitatea economiilor lor şi sã asigure dezvoltarea armonioasã a acestora prin reducerea decalajelor între anumite regiuni şi a întârzierii în cazul regiunilor defavorizate, DORNICI sã contribuie, printr-o politicã comercialã comunã, la înlãturarea progresivã a restricţiilor privind schimburile internaţionale, DORIND sã confirme solidaritatea care leagã Europa de ţãrile de peste mãri şi sã asigure dezvoltarea prosperitãţii acestora în conformitate cu principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, DECIŞI sã consolideze apãrarea pãcii şi a libertãţii prin constituirea acestui ansamblu de resurse şi fãcând apel la celelalte naţiuni ale Europei care împãrtãşesc acelaşi ideal sã-şi uneascã eforturile, HOTĂRÂŢI sã promoveze dezvoltarea celui mai ridicat nivel de cunoştinţe pentru popoarele lor prin extinderea accesului la educaţie şi prin actualizarea permanentã a cunoştinţelor,
AU DESEMNAT, în acest scop, drept plenipotenţiari (lista plenipotenţiarilor nu este reprodusã)
CARE, dupã ce au fãcut schimb de depline puteri, gãsite în bunã şi cuvenitã formã, convin cu privire la urmãtoarele dispoziţii:
PARTEA ÎNTÂI PRINCIPIILE
ART. 1 (1) Prezentul tratat organizeazã funcţionarea Uniunii şi stabileşte domeniile, limitele şi condiţiile exercitãrii competenţelor sale. (2) Prezentul tratat şi Tratatul privind Uniunea Europeanã reprezintã tratatele pe care se întemeiazã Uniunea. Aceste douã tratate, care au aceeaşi valoare juridicã, sunt desemnate prin cuvântul "tratatele".
TITLUL I CATEGORII ŞI DOMENII DE COMPETENŢE ALE UNIUNII
ART. 2 (1) În cazul în care tratatele atribuie Uniunii competenţã exclusivã într-un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera şi adopta acte cu forţã juridicã obligatorie, statele membre putând sã facã acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii. (2) În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competenţã partajatã cu statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea şi statele membre pot legifera şi adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu. Statele membre îşi exercitã competenţa în mãsura în care Uniunea nu şi-a exercitat competenţa. Statele membre îşi exercitã din nou competenţa în mãsura în care Uniunea a hotãrât sã înceteze sã şi-o mai exercite. (3) Statele membre îşi coordoneazã politicile economice şi de ocupare a forţei de muncã în conformitate cu condiţiile prevãzute în prezentul tratat, pentru definirea cãrora Uniunea dispune de competenţã. (4) Uniunea este competentã, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului privind Uniunea Europeanã, sã defineascã şi sã punã în aplicare o politicã externã şi de securitate comunã, inclusiv sã defineascã treptat o politicã de apãrare comunã. (5) În anumite domenii şi în condiţiile prevãzute în tratate, Uniunea este competenta sã întreprindã acţiuni de sprijinire, coordonare sau completare a acţiunii statelor membre, fãrã a înlocui însã prin aceasta competenţa lor în aceste domenii. Actele Uniunii obligatorii din punct de vedere juridic, adoptate pe baza dispoziţiilor tratatelor referitoare la aceste domenii, nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre. (6) Întinderea şi condiţiile exercitãrii competenţelor Uniunii sunt stabilite prin dispoziţiile tratatelor referitoare la fiecare domeniu. ART. 3 (1) Competenţa Uniunii este exclusivã în urmãtoarele domenii: (a) uniunea vamalã; (b) stabilirea normelor privind concurenţa necesare funcţionãrii pieţei interne; (c) politica monetarã pentru statele membre a cãror monedã este euro; (d) conservarea resurselor biologice ale mãrii în cadrul politicii comune privind pescuitul; (e) politica comercialã comunã. (2) De asemenea, competenţa Uniunii este exclusivã în ceea ce priveşte încheierea unui acord internaţional în cazul în care aceastã încheiere este prevãzutã de un act legislativ al Uniunii, ori este necesarã pentru a permite Uniunii sã îşi exercite competenţa internã, sau în mãsura în care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora. ART. 4 (1) Competenţa Uniunii este partajatã cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie o competenţã care nu se referã la domeniile menţionate la articolele 3 şi 6. (2) Competenţele partajate între Uniune şi statele membre se aplicã în urmãtoarele domenii principale: (a) piaţa internã; (b) politica socialã, pentru aspectele definite în prezentul tratat; (c) coeziunea economicã, socialã şi teritorialã; (d) agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservãrii resurselor biologice ale mãrii; (e) mediul; (f) protecţia consumatorului; (g) transporturile; (h) reţelele transeuropene; (i) energia; (j) spaţiul de libertate, securitate şi justiţie; (k) obiectivele comune de securitate în materie de sãnãtate publicã, pentru aspectele definite în prezentul tratat. (3) În domeniile cercetãrii, dezvoltãrii tehnologice şi spaţiului, Uniunea dispune de competenţã pentru a desfãşura acţiuni şi, în special, pentru definirea şi punerea în aplicare a programelor, fãrã ca exercitarea acestei competenţe sã poatã avea ca efect împiedicarea statelor membre de a-şi exercita propria competenţã. (4) În domeniile cooperãrii pentru dezvoltare şi ajutorului umanitar, Uniunea dispune de competenţã pentru a întreprinde acţiuni şi pentru a duce o politicã comunã, fãrã ca exercitarea acestei competenţe sã poatã avea ca efect lipsirea statelor membre de posibilitatea de a-şi exercita propria competenţã. ART. 5 (1) Statele membre îşi coordoneazã politicile economice în cadrul Uniunii. În acest scop, Consiliul adoptã mãsuri şi, în special, orientãrile generale ale acestor politici. Statelor membre a cãror monedã este euro li se aplicã dispoziţii speciale. (2) Uniunea ia mãsuri pentru a asigura coordonarea politicilor de ocupare a forţei de muncã ale statelor membre şi, în special, prin definirea orientãrilor acestor politici. (3) Uniunea poate adopta iniţiative pentru a asigura coordonarea politicilor sociale ale statelor membre. ART. 6 Uniunea este competentã sã desfãsoare acţiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acţiunii statelor membre. Prin finalitatea lor europeanã, aceste acţiuni au urmãtoarele domenii: (a) protecţia şi îmbunãtãţirea sãnãtãţii umane; (b) industria; (c) cultura; (d) turismul; (e) educaţia, formarea profesionalã, tineretul şi sportul; (f) protecţia civilã; (g) cooperarea administrativã.
TITLUL II DISPOZIŢII DE APLICARE GENERALĂ
ART. 7 Uniunea asigurã coerenţa între diferitele sale politici şi acţiuni, ţinând seama de ansamblul obiectivelor Uniunii şi respectând principiul de atribuire a competenţelor. ART. 8 (ex-articolul 3 alineatul (2) TCE)*1) --------- *1) Aceastã trimitere are caracter indicativ. Pentru informaţii detaliate, a se vedea tabelele de corespondenţã între vechea şi noua numerotare a tratatelor.
În toate acţiunile sale, Uniunea urmãreşte sã elimine inegalitãţile şi sã promoveze egalitatea între bãrbaţi şi femei. ART. 9 În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor sale, Uniunea ţine seama de cerinţele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupãrii forţei de muncã, garantarea unei protecţii sociale corespunzãtoare, combaterea excluziunii sociale, precum şi de cerinţele privind un nivel ridicat de educaţie, de formare profesionalã şi de protecţie a sãnãtãţii umane. ART. 10 În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor sale, Uniunea cautã sã combatã orice discriminare pe motive de sex, rasã sau origine etnicã, religie sau convingeri, handicap, vârstã sau orientare sexualã. ART. 11 (ex-articolul 6 TCE) Cerinţele de protecţie a mediului trebuie integrate în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltãrii durabile. ART. 12 (ex-articolul 153 alineatul (2) TCE) Cerinţele din domeniul protecţiei consumatorilor se iau în considerare în definirea şi punerea in aplicare a celorlalte politici şi acţiuni ale Uniunii. ART. 13 La elaborarea şi punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor, pieţei interne cercetãrii şi dezvoltãrii tehnologice şi al spaţiului, Uniunea şi statele membre ţin seama de toate cerinţele bunãstãrii animalelor ca fiinţe sensibile şi respectã actele cu putere de lege şi normele administrative, precum şi obiceiurile statelor membre în privinţa riturilor religioase, a tradiţiilor culturale şi a patrimoniilor regionale. ART. 14 (ex-articolul 16 TCE) Fãrã a aduce atingere articolului 4 din Tratatul privind Uniunea Europeanã şi articolelor 93, 106 şi 107 din prezentul tratat şi având în vedere locul ocupat de serviciile de interes economic general în cadrul valorilor comune ale Uniunii, precum şi rolul pe care îl au acestea în promovarea coeziunii sociale şi teritoriale a Uniunii, Uniunea şi statele membre, fiecare în limita competenţelor care le revin şi în limita domeniului de aplicare a tratatelor, asigurã funcţionarea serviciilor respective pe baza principiilor şi în condiţii, în special economice şi financiare, care sã le permitã îndeplinirea misiunilor lor. Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc aceste principii şi prevãd aceste condiţii, fãrã a aduce atingere competenţei statelor membre de a furniza aceste servicii, de a încredinţa prestarea lor şi de a le finanţa, cu respectarea tratatelor. ART. 15 (ex-articolul 255 TCE) (1) În scopul promovãrii unei bune guvernãri şi asigurãrii participãrii societãţii civile, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii acţioneazã respectând în cel mai înalt grad principiul transparenţei. (2) Parlamentul European se întruneste în şedinţe publice, de asemenea şi Consiliul în cazul în care dezbate şi voteazã un proiect de act legislativ. (3) Orice cetãţean al Uniunii şi orice persoanã fizicã sau juridicã, care are reşedinţa sau sediul statutar într-un stat membru, are drept de acces la documentele instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, indiferent de suportul pe care se aflã aceste documente, sub rezerva principiilor şi condiţiilor care vor fi stabilite în conformitate cu prezentul alineat. Principiile generale şi limitele care, din motive de interes public sau privat, reglementeazã exercitarea dreptului de acces la documente, se stabilesc prin regulamente de cãtre Consiliu, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã. Fiecare instituţie, organ, oficiu sau agenţie asigurã transparenţa lucrãrilor lor şi elaboreazã, în regulamentul sãu de procedurã, dispoziţii speciale privind accesul la propriile documente, în conformitate cu regulamentele menţionate la al doilea paragraf. Dispoziţiile prezentului alineat se aplicã Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Bãncii Centrale Europene şi Bãncii Europene de Investiţii numai în cazul în care exercitã funcţii administrative. Parlamentul European şi Consiliul asigurã publicarea documentelor privind procedurile legislative în condiţiile prevãzute de regulamentele menţionate la al doilea paragraf. ART. 16 (ex-articolul 286 TCE) (1) Orice persoanã are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc. (2) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc normele privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de cãtre instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi de cãtre statele membre în exercitarea activitãţilor care fac parte din domeniul de aplicare a dreptului Uniunii, precum şi normele privind libera circulaţie a acestor date. Respectarea acestor norme face obiectul controlului unor autoritãţi independente. Normele adoptate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere normelor specifice prevãzute la articolul 39 din Tratatul privind Uniunea Europeanã. ART. 17 (1) Uniunea respectã şi nu aduce atingere statutului de care beneficiazã, în temeiul dreptului naţional, bisericile şi asociaţiile sau comunitãţile religioase din statele membre. (2) Uniunea respectã, de asemenea, statutul de care beneficiazã, în temeiul dreptului naţional, organizaţiile filosofice şi neconfesionale. (3) Recunoscându-le identitatea şi contribuţia specificã, Uniunea menţine un dialog deschis, transparent şi constant cu aceste biserici şi organizaţii.
PARTEA A DOUA NEDISCRIMINAREA ŞI CETĂŢENIA UNIUNII
ART. 18 (ex-articolul 12 TCE) În domeniul de aplicare a tratatelor şi fãrã a aduce atingere dispoziţiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare exercitatã pe motiv de cetãţenie sau naţionalitate. Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot adopta orice norme în vederea interzicerii acestor discriminãri. ART. 19 (ex-articolul 13 TCE) (1) Fãrã a aduce atingere celorlalte dispoziţii din tratate şi în limitele competenţelor pe care acesta le conferã Uniunii, Consiliul, hotãrând în unanimitate, în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi cu aprobarea Parlamentului European, poate lua mãsurile necesare în vederea combaterii oricãrei discriminãri bazate pe sex, rasã sau origine etnicã, pe religie sau convingeri, pe handicap, vârstã sau orientare sexualã. (2) Prin derogare de la alineatul (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot adopta principiile de bazã ale unor mãsuri de încurajare ale Uniunii, cu excepţia oricãrei armonizãri a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre, menite sã susţinã acţiunile întreprinse de statele membre pentru realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1). ART. 20 (ex-articolul 17 TCE) (1) Se instituie cetãţenia Uniunii. Este cetãţean al Uniunii orice persoanã care are cetãţenia unui stat membru. Cetãţenia Uniunii nu înlocuieşte cetãţenia naţionalã, ci se adaugã acesteia. (2) Cetãţenii Uniunii au drepturile şi obligaţiile prevãzute în tratate. Acestia se bucurã, printre altele, de: (a) dreptul de liberã circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre; (b) dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European, precum şi la alegerile locale în statul membru unde îşi au reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat; (c) dreptul de a se bucura, pe teritoriul unei ţãri terţe în care statul membru ai cãrui resortisanţi sunt nu este reprezentat, de protecţie din partea autoritãţilor diplomatice şi consulare ale oricãrui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat; (d) dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, de a se adresa Ombudsmanului European, precum şi dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în oricare dintre limbile tratatelor şi de a primi rãspuns în aceeaşi limbã. Aceste drepturi se exercitã în condiţiile şi limitele definite prin tratate şi prin mãsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestora. ART. 21 (ex-articolul 18 TCE) (1) Orice cetãţean al Uniunii are dreptul de liberã circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitãrilor şi condiţiilor prevãzute de tratate şi de dispoziţiile adoptate în vederea aplicãrii acestora. (2) În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeste necesarã pentru atingerea acestui obiectiv şi în care tratatele nu a prevãzut puteri de acţiune în acest sens, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot adopta dispoziţii menite sã faciliteze exercitarea drepturilor menţionate la alineatul (1). (3) În aceleaşi scopuri ca cele menţionate la alineatul (1) şi în cazul în care tratatele nu au prevãzut puteri de acţiune în acest sens, Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, poate adopta mãsuri în domeniul securitãţii sociale sau al protecţiei sociale. Consiliul hotãrãşte în unanimitate, dupã consultarea Parlamentului European. ART. 22 (ex-articolul 19 TCE) (1) Orice cetãţean al Uniunii care îşi are reşedinţa într-un stat membru şi care nu este resortisant al acestuia are dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile locale din statul membru în care îşi are reşedinţa în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat. Acest drept se va exercita în condiţiile adoptate de Consiliu, hotãrând în unanimitate în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi dupã consultarea Parlamentului European; aceste norme de aplicare pot prevedea dispoziţii derogatorii în cazul în care probleme specifice ale unui stat membru justificã acest lucru. (2) Fãrã a aduce atingere dispoziţiilor articolului 223 alineatul (1) şi dispoziţiilor adoptate pentru aplicarea acestuia, orice cetãţean al Uniunii care îşi are reşedinţa într-un stat membru şi care nu este resortisant al acestuia, are dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru în care îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat. Acest drept se va exercita în condiţiile adoptate de Consiliu, hotãrând în unanimitate în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi dupã consultarea Parlamentului European; aceste norme de aplicare pot prevedea dispoziţii derogatorii în cazul în care probleme specifice ale unui stat membru justificã acest lucru. ART. 23 (ex-articolul 20 TCE) Orice cetãţean al Uniunii beneficiazã, pe teritoriul unei ţãri terţe în care nu este reprezentat statul membru al cãrui resortisant este, de protecţie din partea autoritãţilor diplomatice şi consulare ale oricãrui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi cetãţenii acelui stat. Statele membre adoptã dispoziţiile necesare şi angajeazã negocierile internaţionale necesare în vederea asigurãrii acestei protecţii. Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi dupã consultarea Parlamentului European, poate adopta directive care sã stabileascã mãsurile de coordonare şi de cooperare necesare pentru a facilita aceastã protecţie. ART. 24 (ex-articolul 21 TCE) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã dispoziţiile referitoare la procedurile şi condiţiile necesare pentru prezentarea unei iniţiative cetãţenesti în înţelesul articolului 11 din Tratatul privind Uniunea Europeanã, inclusiv numãrul minim de state membre din care trebuie sã provinã cetãţenii care prezintã o astfel de iniţiativã. Orice cetãţean al Uniunii are dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, în conformitate cu dispoziţiile articolului 227. Orice cetãţean al Uniunii se poate adresa Ombudsmanului instituit în conformitate cu dispoziţiile articolului 228. Orice cetãţean al Uniunii poate sã se adreseze în scris oricãrei instituţii sau oricãrui organ prevãzut de prezentul articol sau la articolul 13 din Tratatul privind Uniunea Europeanã într-una din limbile prevãzute la articolul 55 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeanã şi sã primeascã un rãspuns redactat în aceeaşi limbã. ART. 25 (ex-articolul 22 TCE) La fiecare trei ani, Comisia prezintã Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social un raport privind aplicarea dispoziţiilor prezentei pãrţi. Acest raport ţine seama de dezvoltarea Uniunii. Pe aceastã bazã şi fãrã a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, hotãrând în unanimitate în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul poate adopta dispoziţii care urmãresc sã completeze drepturile enumerate la articolul 20 alineatul (2). Respectivele dispoziţii intrã în vigoare numai dupã ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale.
PARTEA A TREIA POLITICILE ŞI ACŢIUNILE INTERNE ALE UNIUNII
TITLUL I PIAŢA INTERNĂ
ART. 26 (ex-articolul 14 TCE) (1) Uniunea adoptã mãsurile pentru instituirea sau asigurarea funcţionãrii pieţei interne, în conformitate cu dispoziţiile incidente ale tratatelor. (2) Piaţa internã cuprinde un spaţiu fãrã frontiere interne, în care libera circulaţie a mãrfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asiguratã în conformitate cu dispoziţiile tratatelor. (3) Consiliul, la propunerea Comisiei, defineşte orientãrile şi condiţiile necesare asigurãrii unui progres echilibrat în toate sectoarele vizate. ART. 27 (ex-articolul 15 TCE) În redactarea propunerilor sale în vederea realizãrii obiectivelor prevãzute la articolul 26, Comisia ţine seama de amploarea efortului pe care anumite economii care prezintã decalaje ale nivelului de dezvoltare va trebui sã îl susţinã pentru instituirea pieţei interne şi poate propune dispoziţii corespunzãtoare. În cazul în care aceste dispoziţii iau forma unor derogãri, acestea trebuie sã aibã caracter temporar şi sã perturbe cât mai puţin funcţionarea pieţei comune.
TITLUL II LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR
ART. 28 (ex-articolul 23 TCE) (1) Uniunea este alcãtuitã dintr-o uniune vamalã care reglementeazã ansamblul schimburilor de mãrfuri şi care implicã interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import şi la export şi a oricãror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţãri terţe. (2) Dispoziţiile articolului 30 şi cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplicã produselor originare din statele membre, precum şi produselor care provin din ţãri terţe care se aflã în liberã circulaţie în statele membre. ART. 29 (ex-articolul 24 TCE) Se considerã cã se aflã în liberã circulaţie într-un stat membru produsele care provin din ţãri terţe, pentru care au fost îndeplinite formalitãţile de import şi pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale şi taxele cu efect echivalent exigibile şi care nu au beneficiat de o restituire totalã sau parţialã a acestor taxe şi impuneri.
CAP. 1 UNIUNEA VAMALĂ
ART. 30 (ex-articolul 25 TCE) Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent. Aceastã interdicţie se aplicã de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. ART. 31 (ex-articolul 26 TCE) Taxele prevãzute de Tariful Vamal Comun se stabilesc de cãtre Consiliu, care hotãrãşte, la propunerea Comisiei. ART. 32 (ex-articolul 27 TCE) În executarea misiunilor care îi sunt încredinţate în temeiul prezentului capitol, Comisia are în vedere: (a) necesitatea de a promova schimburile comerciale între statele membre şi ţãrile terţe; (b) evoluţia condiţiilor de concurenţã în cadrul Uniunii, în mãsura în care aceastã evoluţie are ca efect creşterea competitivitãţii întreprinderilor; (c) necesitãţile Uniunii de aprovizionare cu materii prime şi produse semifinite, veghind în acelasi timp ca între statele membre sã nu fie denaturate condiţiile de concurenţã în ceea ce priveşte produsele finite; (d) necesitatea de a evita perturbãri grave în viaţa economicã a statelor membre şi de a asigura o dezvoltare raţionalã a producţiei şi o creştere a consumului în cadrul Uniunii.
CAP. 2 COOPERAREA VAMALĂ
ART. 33 (ex-articolul 135 TCE) În cadrul domeniului de aplicare a tratatelor, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã mãsuri în vederea consolidãrii cooperãrii vamale între statele membre şi între acestea şi Comisie.
CAP. 3 INTERZICEREA RESTRICŢIILOR CANTITATIVE ÎNTRE STATELE MEMBRE
ART. 34 (ex-articolul 28 TCE) Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi orice mãsuri cu efect echivalent. ART. 35 (ex-articolul 29 TCE) Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la export, precum şi orice mãsuri cu efect echivalent. ART. 36 (ex-articolul 30 TCE) Dispoziţiile articolelor 34 şi 35 nu se opun interdicţiilor sau restricţiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de moralã publicã, de ordine publicã, de siguranţã publicã, de protecţie a sãnãtãţii şi a vieţii persoanelor şi a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu naţional cu valoare artisticã, istoricã sau arheologicã sau de protecţie a proprietãţii industriale şi comerciale. Cu toate acestea, interdicţiile sau restricţiile respective nu trebuie sã constituie un mijloc de discriminare arbitrarã şi nici o restricţie disimulatã în comerţul dintre statele membre. ART. 37 (ex-articolul 31 TCE) (1) Statele membre adapteazã monopolurile naţionale cu caracter comercial, astfel încât sã se asigure excluderea oricãrei discriminãri între resortisanţii statelor membre cu privire la condiţiile de aprovizionare şi comercializare. Dispoziţiile prezentului articol se aplicã oricãrui organism prin intermediul cãruia un stat membru, de jure sau de facto, direct sau indirect, controleazã, conduce sau influenţeazã în mod semnificativ importurile sau exporturile dintre statele membre. Aceste dispoziţii se aplicã, de asemenea, monopolurilor de stat concesionate. (2) Statele membre se abţin sã introducã orice nouã mãsurã care contravine principiilor enunţate la alineatul (1) sau care restrânge domeniul de aplicare a articolelor care se referã la interzicerea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative între statele membre. (3) În cazul unui monopol cu caracter comercial care presupune o reglementare menitã sã faciliteze desfacerea sau valorificarea produselor agricole, trebuie asigurate, în aplicarea normelor prezentului articol, garanţii echivalente pentru ocuparea forţei de muncã şi pentru nivelul de trai al producãtorilor în cauzã.
TITLUL III AGRICULTURA ŞI PESCUITUL
ART. 38 (ex-articolul 32 TCE) (1) Uniunea defineşte şi pune în aplicare o politicã comunã în domeniul agriculturii şi pescuitului. Piaţa internã cuprinde agricultura, pescuitul şi comerţul cu produse agricole. Prin produse agricole se înţeleg produsele solului, cele animaliere şi pescãreşti, precum şi produsele care au suferit o primã transformare şi se aflã în raport direct cu aceste produse. Referirile la politica agricolã comunã sau la agriculturã şi utilizarea termenului "agricol" se înţeleg ca fãcând referire şi la pescuit, având în vedere caracteristicile speciale ale acestui sector. (2) Cu excepţia unor dispoziţii contrare prevãzute la articolele 39-44, normele prevãzute în vederea instituirii sau funcţionãrii pieţei interne se aplicã produselor agricole. (3) Produsele care intrã sub incidenţa articolelor 39-44, sunt enumerate în lista care face obiectul anexei I. (4) Funcţionarea şi dezvoltarea pieţei interne pentru produsele agricole trebuie sã fie însoţite de instituirea unei politici agricole comune. ART. 39 (ex-articolul 33 TCE) (1) Politica agricolã comunã are ca obiective: (a) creşterea productivitãţii agriculturii prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltãrii raţionale a producţiei agricole, precum şi prin utilizarea optimã a factorilor de producţie şi, în special, a forţei de muncã; (b) asigurarea în acest fel a unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolã, în special prin majorarea venitului individual al lucrãtorilor din agriculturã; (c) stabilizarea pieţelor; (d) garantarea siguranţei aprovizionãrilor; (e) asigurarea unor preţuri rezonabile de livrare cãtre consumatori. (2) În elaborarea politicii agricole comune şi a metodelor speciale pe care aceasta le poate implica, vor fi avute în vedere urmãtoarele: (a) caracterul special al activitãţii agricole care rezultã din structura socialã a agriculturii şi din discrepanţele structurale şi naturale existente între diferitele regiuni agricole; (b) necesitatea de a opera treptat modificãrile adecvate; (c) faptul cã, în statele membre, agricultura este un sector strâns legat de ansamblul economiei. ART. 40 (ex-articolul 34 TCE) (1) În vederea îndeplinirii obiectivelor prevãzute la articolul 39, se instituie o organizare comunã a pieţelor agricole. În funcţie de produse, aceastã organizare îmbracã una dintre urmãtoarele forme: (a) reguli comune de concurenţã; (b) coordonarea obligatorie a diferitelor organizãri naţionale ale pieţei; (c) organizarea europeanã a pieţei. (2) Organizarea comunã în una dintre formele prevãzute la alineatul (1) poate include toate mãsurile necesare pentru realizarea obiectivelor definite la articolul 39 şi, în special, reglementarea preţurilor, a subvenţiilor pentru producerea şi comercializarea diferitelor produse, a sistemelor de depozitare şi de report şi a mecanismelor comune de stabilizare a importurilor sau a exporturilor. Organizarea comunã trebuie sã se limiteze la urmãrirea obiectivelor enunţate la articolul 39 şi trebuie sã excludã orice discriminare între producãtorii sau consumatorii din Uniune. O eventualã politicã de preţuri comunã trebuie sã se bazeze pe criterii comune şi pe metode de calcul uniforme. (3) Pentru ca organizarea comunã menţionatã la alineatul (1) sã îşi poatã atinge obiectivele, se pot înfiinţa unul sau mai multe fonduri de orientare şi garantare agricole. ART. 41 (ex-articolul 35 TCE) Pentru a permite realizarea obiectivelor definite la articolul 39, în cadrul politicii agricole comune pot fi prevãzute în special urmãtoarele mãsuri: (a) o coordonare eficientã a eforturilor întreprinse în domeniile formãrii profesionale, cercetãrii şi popularizãrii cunoştinţelor agronomice, care poate include proiecte sau instituţii finanţate în comun; (b) acţiuni comune pentru promovarea consumului anumitor produse. ART. 42 (ex-articolul 36 TCE) Dispoziţiile capitolului referitor la normele privind concurenţa se aplicã producţiei şi comercializãrii produselor agricole numai în mãsura stabilitã de Parlamentul European şi de Consiliu în cadrul dispoziţiilor şi în conformitate cu procedura prevãzutã la articolul 43 alineatul (2), având în vedere obiectivele enunţate la articolul 39. Consiliul poate autoriza, la propunerea Comisiei, acordarea de ajutoare: (a) în vederea protejãrii exploataţiilor agricole defavorizate de condiţii structurale sau naturale; (b) în cadrul programelor de dezvoltare economicã. ART. 43 (ex-articolul 37 TCE) (1) Comisia prezintã propuneri referitoare la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii agricole comune, inclusiv înlocuirea organizãrilor naţionale cu una dintre formele de organizare comunã prevãzute la articolul 40 alineatul (1), precum şi la punerea în aplicare a mãsurilor special prevãzute de prezentul titlu. Aceste propuneri trebuie sã ţinã seama de interdependenţa dintre chestiunile agricole prevãzute de prezentul titlu. (2) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social, stabilesc organizarea comunã a pieţelor agricole prevãzutã la articolul 40 alineatul (1), precum şi celelalte dispoziţii necesare pentru îndeplinirea obiectivelor politicii comune în domeniul agriculturii şi pescuitului. (3) Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptã mãsurile privind stabilirea preţurilor, a taxelor, a ajutoarelor şi a contingentelor, precum şi privind stabilirea şi repartizarea posibilitãţilor de pescuit. (4) Organizarea comunã prevãzutã la articolul 40 alineatul (1) poate înlocui, în condiţiile prevãzute la alineatul (2), organizãrile naţionale ale pieţei în cazul în care: (a) organizarea comunã oferã statelor membre care se opun acestei mãsuri şi care dispun de o organizare naţionalã a producţiei în cauzã garanţii echivalente pentru ocuparea forţei de muncã şi nivelul de trai al producãtorilor în cauzã, luându-se în considerare calendarul adaptãrilor posibile şi al specializãrilor necesare, şi (b) aceastã organizare asigurã, pentru schimburile comerciale din cadrul Uniunii, condiţii similare celor existente pe piaţa naţionalã. (5) În cazul în care o organizare comunã pentru anumite materii prime se instituie înainte sã existe o organizare comunã pentru produsele transformate corespunzãtoare, materiile prime în cauzã folosite pentru produsele transformate destinate exportului în ţãri terţe pot fi importate din afara Uniunii. ART. 44 (ex-articolul 38 TCE) În cazul în care, într-un stat membru, un produs face obiectul unei organizãri naţionale a pieţei sau al oricãrei reglementãri interne cu efect echivalent care afecteazã din punct de vedere concurenţial o producţie similarã dintr-un alt stat membru, statele membre aplicã la import o taxã compensatorie acestui produs provenit din statul membru în care existã respectiva organizare sau reglementare, cu excepţia cazului în care acest stat membru aplicã o taxã compensatorie la export. Comisia stabileşte cuantumul acestor taxe la nivelul necesar pentru a restabili echilibrul; de asemenea, Comisia poate autoriza recurgerea la alte mãsuri, pentru care le stabileşte condiţiile şi normele de aplicare.
TITLUL IV LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR, A SERVICIILOR ŞI A CAPITALURILOR
CAP. 1 LUCRĂTORII
ART. 45 (ex-articolul 39 TCE) (1) Libera circulaţie a lucrãtorilor este garantatã în cadrul Uniunii. (2) Libera circulaţie implicã eliminarea oricãrei discriminãri pe motiv de cetãţenie între lucrãtorii statelor membre, în ceea ce priveşte încadrarea în muncã, remunerarea şi celelalte condiţii de muncã. (3) Sub rezerva restricţiilor justificate de motive de ordine publicã, siguranţã publicã şi sãnãtate publicã, libera circulaţie a lucrãtorilor implicã dreptul: (a) de a accepta ofertele reale de încadrare în muncã; (b) de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre; (c) de şedere într-un stat membru pentru a desfãşura o activitate salarizatã în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative care reglementeazã încadrarea în muncã a lucrãtorilor statului respectiv; (d) de a rãmâne pe teritoriul unui stat membru dupã ce a fost încadrat în muncã în acest stat, în condiţiile care vor face obiectul unor regulamente adoptate de Comisie. (4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplicã încadrãrii în administraţia publicã. ART. 46 (ex-articolul 40 TCE) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptã, prin directive sau regulamente, mãsurile necesare în vederea realizãrii liberei circulaţii a lucrãtorilor, astfel cum este aceasta definitã la articolul 45, în special: (a) asigurarea cooperãrii strânse între serviciile naţionale pentru ocuparea forţei de muncã; (b) eliminarea acelor proceduri şi practici administrative, precum şi a acelor perioade de acces la locurile de muncã disponibile care decurg din dreptul intern sau din acordurile încheiate anterior între statele membre şi a cãror menţinere ar constitui un obstacol în calea liberalizãrii circulaţiei lucrãtorilor; (c) eliminarea tuturor perioadelor şi restricţiilor prevãzute de dreptul intern sau de acordurile încheiate anterior între statele membre, care impun lucrãtorilor din celelalte state membre condiţii diferite în ceea ce priveşte libera alegere a unui loc de muncã în raport cu lucrãtorii statului respectiv; (d) stabilirea unor mecanisme proprii în vederea corelãrii cererii şi ofertei de locuri de muncã şi facilitarea realizãrii echilibrului între cererea şi oferta de locuri de muncã în condiţii care sã evite ameninţarea gravã a nivelului de trai şi de ocupare a forţei de muncã în diferitele regiuni şi ramuri industriale. ART. 47 (ex-articolul 41 TCE) Statele membre încurajeazã schimburile de lucrãtori tineri în cadrul unui program comun. ART. 48 (ex-articolul 42 TCE) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã, în domeniul securitãţii sociale, mãsurile necesare pentru instituirea liberei circulaţii a lucrãtorilor, în special prin instituirea unui sistem care sã asigure lucrãtorilor migranţi salariaţi sau care desfãşoarã o activitate independentã şi persoanelor aflate în întreţinerea acestora: (a) cumulul tuturor perioadelor luate în considerare de cãtre diferitele legislaţii interne, în vederea dobândirii şi pãstrãrii dreptului la prestaţii, precum şi pentru calcularea acestora; (b) plata prestaţiilor pentru persoanele rezidente pe teritoriile statelor membre. În cazul în care un membru al Consiliului declarã cã un proiect de act legislativ menţionat la primul paragraf ar aduce atingere unor aspecte importante ale sistemului sãu de securitate socialã, inclusiv în ceea ce priveşte domeniul sãu de aplicare, costul sau structura financiarã, ori ar aduce atingere echilibrului financiar al respectivului sistem, poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativã ordinarã se suspendã. Dupã dezbateri şi în termen de patru luni de la aceastã suspendare, Consiliul European: (a) retrimite proiectul Consiliului, caz în care înceteazã suspendarea procedurii legislative ordinare, sau (b) nu acţioneazã în niciun fel sau solicitã Comisiei sã prezinte o nouã propunere; în acest caz se considerã cã actul propus iniţial nu a fost adoptat.
CAP. 2 DREPTUL DE STABILIRE
ART. 49 (ex-articolul 43 TCE) În conformitate cu dispoziţiile care urmeazã, sunt interzise restricţiile privind libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Aceastã interdicţie vizeazã şi restricţiile privind înfiinţarea de agenţii, sucursale sau filiale de cãtre resortisanţii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat membru. Libertatea de stabilire presupune accesul la activitãţi independente şi exercitarea acestora, precum şi constituirea şi administrarea întreprinderilor şi, în special, a societãţilor în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf, în condiţiile definite pentru resortisanţii proprii de legislaţia ţãrii de stabilire, sub rezerva dispoziţiilor capitolului privind capitalurile. ART. 50 (ex-articolul 44 TCE) (1) În vederea realizãrii libertãţii de stabilire cu privire la o activitate determinatã, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social, decide prin intermediul directivelor. (2) Parlamentul European, Consiliul şi Comisia exercitã funcţiile care le revin în temeiul dispoziţiilor menţionate anterior şi, în special: (a) acordând prioritate, de regulã, activitãţilor în cazul cãrora libertatea de stabilire constituie o contribuţie deosebit de utilã la dezvoltarea producţiei şi a schimburilor comerciale; (b) asigurând o strânsã cooperare între autoritãţile naţionale competente pentru a cunoaşte aspectele speciale ale diferitelor activitãţi din cadrul Uniunii; (c) eliminând acele proceduri şi practici administrative care decurg fie din dreptul intern, fie din acordurile încheiate anterior între statele membre, a cãror menţinere ar constitui un obstacol în calea libertãţii de stabilire; (d) asigurând lucrãtorilor dintr-un stat membru, angajaţi în muncã pe teritoriul unui alt stat membru, posibilitatea de a rãmâne pe teritoriul acestuia pentru a desfãşura activitãţi independente, în cazul în care îndeplinesc condiţiile pe care ar trebui sã le îndeplineascã în cazul în care ar intra pe teritoriul acestui stat la data la care intenţioneazã sã iniţieze aceastã activitate; (e) asigurând resortisantului unui stat membru posibilitatea de a dobândi şi folosi terenuri şi construcţii situate pe teritoriul altui stat membru, în mãsura în care aceasta nu aduce atingere principiilor stabilite la articolul 39 alineatul (2); (f) eliminând treptat restricţiile privind libertatea de stabilire în fiecare ramurã de activitate avutã în vedere, în ceea ce priveşte, pe de o parte, condiţiile de înfiinţare de agenţii, sucursale sau filiale pe teritoriul unui stat membru şi, pe de altã parte, condiţiile de acces al personalului angajat în cadrul sediului principal în funcţiile de conducere sau de supraveghere ale acestor agenţii, sucursale sau filiale; (g) coordonând, în mãsura în care este necesar şi în vederea echivalãrii lor, garanţiile solicitate de statele membre societãţilor în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf, pentru a proteja deopotrivã interesele asociaţilor şi ale terţilor; (h) asigurându-se cã ajutoarele acordate de statele membre nu denatureazã condiţiile de stabilire. ART. 51 (ex-articolul 45 TCE) Sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, în ceea ce priveşte statul membru interesat, activitãţile care sunt asociate în acest stat, chiar şi cu titlu ocazional, exercitãrii autoritãţii publice. Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot excepta anumite activitãţi de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol. ART. 52 (ex-articolul 46 TCE) (1) Prevederile prezentului capitol şi mãsurile adoptate în temeiul acesteia nu aduc atingere aplicãrii actelor cu putere de lege şi actelor administrative care prevãd un regim special pentru resortisanţii strãini din motive de ordine publicã, siguranţã publicã şi sãnãtate publicã. (2) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã directive privind coordonarea dispoziţiilor menţionate anterior. ART. 53 (ex-articolul 47 TCE) (1) În vederea facilitãrii accesului la activitãţile independente şi a exercitãrii acestora, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã directivele privind recunoaşterea reciprocã a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri oficiale de calificare, precum şi privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre cu privire la accesul la activitãţile independente şi la exercitarea acestora. (2) În ceea ce priveşte profesiile medicale, paramedicale şi farmaceutice, eliminarea treptatã a restricţiilor este subordonatã coordonãrii condiţiilor lor de exercitare a acestora în diferitele state membre. ART. 54 (ex-articolul 48 TCE) Societãţile constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru şi având sediul social, administraţia centralã sau locul principal de desfãşurare a activitãţii în cadrul Uniunii sunt asimilate, în aplicarea prezentei subsecţiuni, persoanelor fizice resortisante ale statelor membre. Prin societãţi se înţeleg societãţile constituite în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei civile sau comerciale, inclusiv societãţile cooperative şi alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia celor fãrã scop lucrativ. ART. 55 (ex-articolul 294 TCE) Statele membre acordã resortisanţilor celorlalte state membre acelaşi tratament ca şi propriilor resortisanţi în ceea ce priveşte participarea la constituirea capitalului societãţilor în înţelesul articolului 54, fãrã a aduce atingere aplicãrii celorlalte dispoziţii din prezentul tratat.
CAP. 3 SERVICIILE
ART. 56 (ex-articolul 49 TCE) În conformitate cu dispoziţiile ce urmeazã, sunt interzise restricţiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor. Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot extinde beneficiul dispoziţiilor prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanţi ai unui stat terţ şi sunt stabiliţi în cadrul Uniunii. ART. 57 (ex-articolul 50 TCE) În înţelesul tratatelor, sunt considerate servicii prestaţiile furnizate în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii, în mãsura în care nu sunt reglementate de dispoziţiile privind libera circulaţie a mãrfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor. Serviciile cuprind în special: (a) activitãţi cu caracter industrial; (b) activitãţi cu caracter comercial; (c) activitãţi artizanale; (d) activitãţile prestate în cadrul profesiunilor liberale. Fãrã a aduce atingere dispoziţiilor capitolului privind dreptul de stabilire, prestatorul poate, în vederea executãrii prestaţiei, sã îşi desfãsoare temporar activitatea în statul membru în care presteazã serviciul, în aceleaşi condiţii care sunt impuse de acest stat propriilor resortisanţi. ART. 58 (ex-articolul 51 TCE) (1) Libera circulaţie a serviciilor în domeniul transporturilor este reglementatã de dispoziţiile din titlul privind transporturile. (2) Liberalizarea serviciilor bancare şi de asigurãri asociate miscãrilor capitalurilor trebuie sã se realizeze concomitent cu liberalizarea circulaţiei capitalurilor. ART. 59 (ex-articolul 52 TCE) (1) Pentru realizarea liberalizãrii unui anumit serviciu, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, dupã consultarea Comitetului Economic şi Social, hotãrãsc prin directive. (2) Directivele menţionate la alineatul (1) vizeazã în general, cu prioritate, serviciile care intervin direct asupra costurilor de producţie sau a cãror liberalizare contribuie la facilitarea schimburilor de mãrfuri. ART. 60 (ex-articolul 53 TCE) Statele membre depun eforturi pentru a proceda la liberalizarea serviciilor într-o mãsurã mai mare decât cea la care obligã directivele adoptate în vederea aplicãrii articolului 59 alineatul (1), în cazul în care situaţia lor economicã generalã şi situaţia din sectorul în cauzã permite acest lucru. În acest scop, Comisia adreseazã recomandãri statelor membre în cauzã. ART. 61 (ex-articolul 54 TCE) Atât timp cât restricţiile impuse liberei prestãri a serviciilor nu sunt eliminate, fiecare dintre statele membre le aplicã, fãrã a face distincţie în funcţie de cetãţenie ori naţionalitate sau reşedinţã ori sediu tuturor prestatorilor de servicii menţionaţi la articolul 56 primul paragraf. ART. 62 (ex-articolul 55 TCE) Dispoziţiile articolelor 51-54 se aplicã domeniului reglementat de prezentul capitol.
CAP. 4 CAPITALURILE ŞI PLĂŢILE
ART. 63 (ex-articolul 56 TCE) (1) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţãrile terţe. (2) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind plãţile între statele membre, precum şi între statele membre şi ţãrile terţe. ART. 64 (ex-articolul 57 TCE) (1) Art. 63 nu aduce atingere aplicãrii, în raport cu ţãrile terţe, a restricţiilor în vigoare la 31 decembrie 1993 în temeiul dreptului intern sau al dreptului Uniunii, adoptate cu privire la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţãri terţe sau provenind din ţãri terţe, în cazul în care acestea implicã investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital. În ceea ce priveşte restricţiile în vigoare în temeiul legislaţiilor naţionale în Bulgaria, în Estonia şi în Ungaria, respectiva datã este 31 decembrie 1999. (2) Depunând eforturi pentru a realiza obiectivul liberei circulaţii a capitalurilor între statele membre şi ţãri terţe, în cea mai mare mãsurã posibilã şi fãrã a aduce atingere celorlalte capitole ale tratatelor, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã mãsurile referitoare la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţãri terţe sau provenind din ţãri terţe, în cazul în care acestea implicã investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital. (3) Prin derogare de la alineatul (2), numai Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, în unanimitate şi dupã consultarea Parlamentului European, poate adopta mãsuri care reprezintã un regres în dreptul Uniunii în ceea ce priveşte liberalizarea circulaţiei capitalurilor având ca destinaţie sau provenind din ţãri terţe. ART. 65 (ex-articolul 58 TCE) (1) Art. 63 nu aduce atingere dreptului statelor membre: (a) de a aplica dispoziţiile incidente ale legislaţiilor fiscale care stabilesc o distincţie între contribuabilii care nu se gãsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte resedinţa lor sau locul unde capitalurile lor au fost investite; (b) de a adopta toate mãsurile necesare pentru a combate încãlcarea actelor lor cu putere de lege şi a normelor lor administrative, în special în domeniul fiscal sau al supravegherii prudenţiale a instituţiilor financiare, de a stabili proceduri de declarare a circulaţiei capitalurilor în scopul informãrii administrative sau statistice ori de a adopta mãsuri justificate de motive de ordine publicã sau siguranţã publicã. (2) Prezentul capitol nu aduce atingere posibilitãţii de a aplica restricţii privind dreptul de stabilire care sunt compatibile cu prezentul tratat. (3) Mãsurile şi procedurile menţionate la alineatele (1) şi (2) nu trebuie sã constituie un mijloc de discriminare arbitrarã şi nici o restrângere disimulatã a liberei circulaţii a capitalurilor şi plãţilor, astfel cum este aceasta definitã la articolul 63. (4) În absenţa unor mãsuri de aplicare a articolului 64 alineatul (3), Comisia sau, în absenţa unei decizii a Comisiei în termen de trei luni de la data solicitãrii statului membru în cauzã, Consiliul poate adopta o decizie care sã dispunã ca mãsurile fiscale restrictive adoptate de un stat membru faţã de una sau mai multe ţãri terţe sã fie considerate conforme tratatelor, cu condiţia ca acestea sã fie justificate în raport cu unul dintre obiectivele Uniunii şi compatibile cu buna funcţionare a pieţei interne. Consiliul hotãrãşte în unanimitate, la solicitarea unui stat membru. ART. 66 (ex-articolul 59 TCE) În cazul în care, în împrejurãri excepţionale, circulaţia capitalurilor provenind din ţãrile terţe sau destinate acestora provoacã sau ameninţã sã provoace dificultãţi grave în funcţionarea uniunii economice şi monetare, Consiliul, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Bãncii Centrale Europene, poate adopta, în raport cu ţãrile terţe, mãsurile de salvgardare pentru o perioadã de pânã la sase luni, în cazul în care aceste mãsuri sunt strict necesare.
TITLUL V SPAŢIUL DE LIBERTATE, SECURITATE ŞI JUSTIŢIE
CAP. 1 DISPOZIŢII GENERALE
ART. 67 (ex-articolul 61 TCE şi ex-articolul 29 TUE) (1) Uniunea constituie un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, cu respectarea drepturilor fundamentale şi a diferitelor sisteme de drept şi tradiţii juridice ale statelor membre. (2) Uniunea asigurã absenţa controalelor asupra persoanelor la frontierele interne şi dezvoltã o politicã comunã în domeniul dreptului de azil, al imigrãrii şi al controlului la frontierele externe care este întemeiatã pe solidaritatea între statele membre şi care este echitabilã faţã de resortisanţii ţãrilor terţe. În înţelesul prezentului titlu, apatrizii sunt asimilaţi resortisanţilor ţãrilor terţe. (3) Uniunea acţioneazã pentru a asigura un înalt nivel de securitate prin mãsuri de prevenire a criminalitãţii, a rasismului şi a xenofobiei, precum şi de combatere a acestora, prin mãsuri de coordonare şi de cooperare între autoritãţile poliţienesti şi judiciare şi alte autoritãţi competente, precum şi prin recunoaşterea reciprocã a deciziilor judiciare în materie penalã şi, dupã caz, prin apropierea legislaţiilor penale. (4) Uniunea faciliteazã accesul la justiţie, în special pe baza principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi extrajudiciare în materie civilã. ART. 68 Consiliul European defineşte orientãrile strategice ale planificãrii legislative şi operaţionale în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie. ART. 69 Parlamentele naţionale asigurã, cu privire la propunerile şi iniţiativele legislative prezentate în cadrul capitolelor 4 şi 5, respectarea principiului subsidiaritãţii, în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiaritãţii şi proporţionalitãţii. ART. 70 Fãrã a aduce atingere articolelor 258, 259 şi 260, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta mãsurile de stabilire a condiţiilor în care statele membre, în colaborare cu Comisia, realizeazã o evaluare obiectivã şi imparţialã a punerii în aplicare, de cãtre autoritãţile statelor membre, a politicilor Uniunii prevãzute în prezentul titlu, în special în scopul de a favoriza aplicarea deplinã a principiului recunoaşterii reciproce. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la conţinutul şi rezultatele evaluãrii. ART. 71 (ex-articolul 36 TUE) În cadrul Consiliului se instituie un comitet permanent care sã asigure în cadrul Uniunii promovarea şi consolidarea cooperãrii operaţionale în materie de securitate internã. Fãrã a aduce atingere articolului 240, comitetul promoveazã coordonarea acţiunii autoritãţilor competente ale statelor membre. La lucrãrile comitetului pot fi implicaţi reprezentanţii organelor, ai oficiilor şi ai agenţiilor în cauzã ale Uniunii. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la derularea acestor lucrãri. ART. 72 (ex-articolul 64 alineatul (1) TCE şi ex-articolul 33 TUE) Prezentul titlu nu aduce atingere exercitãrii responsabilitãţilor care revin statelor membre pentru menţinerea ordinii publice şi pentru apãrarea securitãţii interne. ART. 73 Statele membre au libertatea de a organiza între ele şi sub autoritatea lor forme de cooperare şi de coordonare pe care le considerã oportune, între serviciile competente ale administraţiilor acestora care rãspund de asigurarea securitãţii naţionale. ART. 74 (ex-articolul 66 TCE) Consiliul adoptã mãsuri în vederea asigurãrii cooperãrii administrative între serviciile competente ale statelor membre în domeniile menţionate în prezentul titlu, precum şi între serviciile respective şi Comisie. Acesta hotãrãşte la propunerea Comisiei, sub rezerva articolului 76 şi dupã consultarea Parlamentului European. ART. 75 (ex-articolul 60 TCE) În cazul în care este necesar, pentru realizarea obiectivelor enunţate la articolul 67, în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea terorismului şi a activitãţilor conexe, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, definesc cadrul mãsurilor administrative privind circulaţia capitalurilor şi plãţile, cum ar fi îngheţarea fondurilor, a activelor financiare sau a beneficiilor economice care aparţin unor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entitãţi fãrã caracter statal, sunt în proprietatea acestora sau sunt deţinute de acestea. Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptã mãsurile pentru punerea în aplicare a cadrului prevãzut la primul paragraf. Actele menţionate la prezentul articol cuprind dispoziţiile necesare în materie de garanţii juridice. ART. 76 Actele menţionate în capitolele 4 şi 5, precum şi mãsurile menţionate la articolul 74 care asigurã o cooperare administrativã în domeniile menţionate în aceste capitole, se adoptã: (a) la propunerea Comisiei; sau (b) la iniţiativa unei pãtrimi din statele membre.
CAP. 2 POLITICI PRIVIND CONTROLUL LA FRONTIERE, DREPTUL DE AZIL ŞI IMIGRAREA
ART. 77 (ex-articolul 62 TCE) (1) Uniunea dezvoltã o politicã care urmãreşte: (a) sã asigure absenţa oricãrui control asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne, indiferent de cetãţenie; (b) sã asigure controlul persoanelor şi supravegherea eficace la trecerea frontierelor externe; (c) sã introducã treptat un sistem integrat de administrare a frontierelor externe. (2) În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã mãsurile privind: (a) politica comunã a vizelor şi a altor permise de şedere de scurtã duratã; (b) controalele la care sunt supuse persoanele la trecerea frontierelor externe; (c) condiţiile în care resortisanţii ţãrilor terţe pot circula liber, pentru o duratã scurtã, în interiorul Uniunii; (d) orice mãsurã necesarã pentru instituirea treptatã a unui sistem integrat de administrare a frontierelor externe; (e) absenţa oricãrui control asupra persoanelor, indiferent de cetãţenie, la trecerea frontierelor interne. (3) În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeste necesarã pentru a facilita exercitarea dreptului menţionat la articolul 20 alineatul (2) litera (a), iar tratatele nu au prevãzut atribuţii în acest sens, Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, poate adopta dispoziţii referitoare la pasapoarte, cãrţi de identitate, permise de şedere sau oricare alt document asimilat. Consiliul hotãrãşte în unanimitate, dupã consultarea Parlamentului European. (4) Prezentul articol nu aduce atingere competenţei statelor membre privind delimitarea geograficã a frontierelor acestora, în conformitate cu dreptul internaţional. ART. 78 (ex-articolul 63 punctele 1 şi 2 şi ex-articolul 64 alineatul (2) TCE) (1) Uniunea dezvoltã o politicã comunã în domeniul dreptului de azil, al protecţiei subsidiare şi al protecţiei temporare, cu scopul de a oferi un statut corespunzãtor oricãrui resortisant dintr-o ţarã terţã care are nevoie de protecţie internaţionalã şi de a asigura respectarea principiului nereturnãrii. Aceastã politicã trebuie sã fie în conformitate cu Convenţia de la Geneva la 28 iulie 1951 şi cu Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor, precum şi cu alte tratate din domeniu. (2) În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã mãsurile referitoare la un sistem european comun de azil, care cuprinde: (a) un regim unitar de azil în favoarea resortisanţilor ţãrilor terţe, valabil în toatã Uniunea; (b) un regim unitar de protecţie subsidiarã pentru resortisanţii ţãrilor terţe care, fãrã sã obţinã azil european, au nevoie de protecţie internaţionalã; (c) un sistem comun de protecţie temporarã a persoanelor strãmutate în cazul unui aflux masiv; (d) proceduri comune de acordare şi de retragere a regimului unitar de azil sau de protecţie subsidiarã; (e) criterii şi mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil sau de protecţie subsidiarã; (f) norme referitoare la condiţiile de primire a solicitanţilor dreptului de azil sau de protecţie subsidiarã; (g) parteneriatul şi cooperarea cu ţãrile terţe pentru gestionarea fluxurilor de persoane care solicitã drept de azil, protecţie subsidiarã sau temporarã. (3) În cazul în care unul sau mai multe state membre se aflã într-o situaţie de urgenţã caracterizatã de un aflux brusc de resortisanţi din ţãri terţe, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta mãsuri provizorii, în beneficiul statului sau al statelor membre în cauzã. Acesta hotãrãşte dupã consultarea Parlamentului European. ART. 79 (ex-articolul 63 punctele 3 şi 4 TCE) (1) Uniunea dezvoltã o politicã comunã de imigrare, al cãrei scop este de a asigura, în toate etapele, gestionarea eficientã a fluxurilor de migrare, tratamentul echitabil al resortisanţilor ţãrilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legalã în statele membre, precum şi prevenirea imigrãrii ilegale şi a traficului de persoane şi combaterea susţinutã a acestora. (2) În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã mãsuri în urmãtoarele domenii: (a) condiţiile de intrare şi de şedere, precum şi normele privind acordarea de cãtre statele membre a vizelor şi a permiselor de şedere pe termen lung, inclusiv în vederea reîntregirii familiei; (b) definirea drepturilor resortisanţilor ţãrilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legalã pe teritoriul unui stat membru, inclusiv condiţiile care reglementeazã libertatea de circulaţie şi de şedere în celelalte state membre; (c) imigrarea clandestinã şi şederea ilegalã, inclusiv expulzarea şi repatrierea persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegalã; (d) combaterea traficului de persoane, în special de femei şi copii. (3) Uniunea poate încheia cu ţãri terţe acorduri privind readmisia, în ţãrile lor de origine sau de provenienţã, a resortisanţilor ţãrilor terţe care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condiţiile de intrare, de prezenţã sau de şedere pe teritoriul unuia dintre statele membre. (4) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot stabili mãsuri pentru încurajarea şi sprijinirea acţiunii statelor membre, cu scopul de a favoriza integrarea resortisanţilor ţãrilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legalã pe teritoriul lor, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre. (5) Prezentul articol nu aduce atingere dreptului statelor membre de a stabili volumul admiterii pe teritoriul acestora a resortisanţilor unor ţãri terţe, provenind din ţãri terţe, în cãutarea unui loc de muncã în calitate de lucrãtori salariaţi sau pentru a desfãşura o activitate independentã. ART. 80 Politicile Uniunii menţionate la prezentul capitol şi punerea în aplicare a acestora sunt reglementate de principiul solidaritãţii şi al distribuirii echitabile a rãspunderii între statele membre, inclusiv pe plan financiar. Ori de câte ori este necesar, actele Uniunii adoptate în temeiul prezentului capitol cuprind mãsuri adecvate pentru aplicarea acestui principiu.
CAP. 3 COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ
ART. 81 (ex-articolul 65 TCE) (1) Uniunea dezvoltã o cooperare judiciarã în materie civilã cu incidenţã transfrontalierã, întemeiatã pe principiul recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi extrajudiciare. Aceastã cooperare poate include adoptarea unor mãsuri de apropiere a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre. (2) În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã mãsuri, în special atunci când acestea sunt necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne, care urmãresc sã asigure: (a) recunoaşterea reciprocã între statele membre a deciziilor judiciare şi extrajudiciare şi executarea acestora; (b) comunicarea şi notificarea transfrontalierã a actelor judiciare şi extrajudiciare; (c) compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi şi de competenţã; (d) cooperarea în materie de obţinere a probelor; (e) accesul efectiv la justiţie; (f) eliminarea obstacolelor din calea bunei desfãşurãri a procedurilor civile, la nevoie prin favorizarea compatibilitãţii normelor de procedurã civilã aplicabile în statele membre; (g) dezvoltarea unor metode alternative de soluţionare a litigiilor; (h) sprijinirea formãrii profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie. (3) Prin derogare de la alineatul (2), mãsurile privind dreptul familiei care au implicaţii transfrontaliere sunt stabilite de cãtre Consiliu, care hotãrãşte în conformitate cu o procedurã legislativã specialã. Acesta hotãrãşte în unanimitate, dupã consultarea Parlamentului European. Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie care sã determine aspectele din dreptul familiei care au implicaţii transfrontaliere, care ar putea face obiectul unor acte adoptate prin procedura legislativã ordinarã. Consiliul hotãrãşte în unanimitate, dupã consultarea Parlamentului European. Propunerea menţionatã la al doilea paragraf se transmite parlamentelor naţionale. În cazul opoziţiei unui parlament naţional, notificate în termen de sase luni de la aceastã transmitere, decizia nu se adoptã. În cazul în care nu existã nicio opoziţie, Consiliul poate adopta respectiva decizie.
CAP. 4 COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ
ART. 82 (ex-articolul 31 TUE) (1) Cooperarea judiciarã în materie penalã în cadrul Uniunii se întemeiazã pe principiul recunoaşterii reciproce a hotãrârilor judecãtoreşti şi a deciziilor judiciare şi include apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în domeniile prevãzute la alineatul (2) şi la articolul 83. Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã mãsurile privind: (a) instituirea unor norme şi proceduri care sã asigure recunoaşterea, în întreaga Uniune, a tuturor categoriilor de hotãrâri judecãtoreşti şi decizii judiciare; (b) prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţã între statele membre; (c) sprijinirea formãrii profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie; (d) facilitarea cooperãrii dintre autoritãţile judiciare sau echivalente ale statelor membre în materie de urmãrire penalã şi executare a deciziilor. (2) În mãsura în care este necesar pentru a facilita recunoaşterea reciprocã a hotãrârilor judecãtoreşti şi a deciziilor judiciare, precum şi cooperarea poliţieneascã şi judiciarã în materie penalã cu dimensiune transfrontalierã, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin directive în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot stabili norme minime. Aceste norme minime iau în considerare diferenţele existente între tradiţiile juridice şi sistemele de drept ale statelor membre. Acestea se referã la: (a) admisibilitatea reciprocã a probelor între statele membre; (b) drepturile persoanelor în procedura penalã; (c) drepturile victimelor criminalitãţii; (d) alte elemente speciale ale procedurii penale pe care Consiliul le-a identificat în prealabil printr-o decizie; pentru adoptarea acestei decizii, Consiliul hotãrãşte în unanimitate, dupã aprobarea Parlamentului European. Adoptarea normelor minime prevãzute la prezentul alineat nu împiedicã statele membre sã menţinã sau sã adopte un nivel mai ridicat de protecţie a persoanelor. (3) În cazul în care un membru al Consiliului considerã cã un proiect de directivã prevãzut la alineatul (2) ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului sãu de justiţie penalã, acesta poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativã ordinarã se suspendã. Dupã dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, prin aceasta încetând suspendarea procedurii legislative ordinare. În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouã state membre doresc instituirea unei forme de cooperare consolidatã pe baza proiectului de directivã respectiv, acestea informeazã Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţã. În acest caz, autorizarea de a institui o formã de cooperare consolidatã, prevãzutã la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeanã şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat se considerã acordatã şi se aplicã dispoziţiile privind formele de cooperare consolidatã. ART. 83 (ex-articolul 31 TUE) (1) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin directive în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot stabili norme minime cu privire la definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor în domenii ale criminalitãţii de o gravitate deosebitã de dimensiune transfrontalierã ce rezultã din natura sau impactul acestor infracţiuni ori din nevoia specialã de a le combate pornind de la o bazã comunã. Aceste domenii ale criminalitãţii sunt urmãtoarele: terorismul, traficul de persoane şi exploatarea sexualã a femeilor şi a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spãlarea banilor, corupţia, contrafacerea mijloacelor de platã, criminalitatea informaticã şi criminalitatea organizatã. În funcţie de evoluţia criminalitãţii, Consiliul poate adopta o decizie care sã identifice alte domenii ale criminalitãţii care îndeplinesc criteriile prevãzute la prezentul alineat. Consiliul hotãrãşte în unanimitate, dupã aprobarea Parlamentului European. (2) În cazul în care apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în materie penalã se dovedeste indispensabilã pentru a asigura punerea în aplicare eficientã a unei politici a Uniunii într-un domeniu care a fãcut obiectul unor mãsuri de armonizare, prin directive se pot stabili norme minime referitoare la definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor în domeniul în cauzã. Directivele se adoptã printr-o procedurã legislativã ordinarã sau specialã identicã cu cea utilizatã pentru adoptarea mãsurilor de armonizare în cauzã, fãrã a aduce atingere articolului 76. (3) În cazul în care un membru al Consiliului considerã cã un proiect de directivã prevãzutã la alineatul (1) sau (2) ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului sãu de justiţie penalã, acesta poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativã ordinarã se suspendã. Dupã dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, prin aceasta încetând suspendarea procedurii legislative ordinare. În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouã state membre doresc stabilirea unei cooperãri consolidate pe baza proiectului de directivã respectiv, acestea informeazã Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţã. În acest caz, autorizarea de a stabili o formã de cooperare consolidatã, prevãzutã la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeanã şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se considerã acordatã şi se aplicã dispoziţiile privind formele de cooperare consolidatã. ART. 84 Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot stabili mãsuri pentru a încuraja şi sprijini acţiunea statelor membre în domeniul prevenirii criminalitãţii, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre. ART. 85 (ex-articolul 31 TUE) (1) Eurojust are misiunea de a susţine şi consolida coordonarea şi cooperarea dintre autoritãţile naţionale de cercetare şi urmãrire penalã în legãturã cu formele grave de criminalitate care afecteazã douã sau mai multe state membre sau care impun urmãrirea penalã pe baze comune, prin operaţiuni întreprinse de autoritãţile statelor membre şi de Europol şi prin informaţii furnizate de acestea. În acest context, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, determinã structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Eurojust. Aceste atribuţii pot include: (a) începerea de cercetãri penale, precum şi propunerea de începere a urmãririi penale efectuate de autoritãţile naţionale competente, în special cele referitoare la infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii; (b) coordonarea cercetãrilor şi a urmãririlor penale prevãzute la litera (a); (c) consolidarea cooperãrii judiciare, inclusiv prin soluţionarea conflictelor de competenţã şi prin strânsa cooperare cu Reţeaua Judiciarã Europeanã. Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, condiţiile de implicare a Parlamentului European şi a parlamentelor naţionale la evaluarea activitãţilor Eurojust. (2) În cadrul urmãririlor penale prevãzute la alineatul (1) şi fãrã a aduce atingere articolului 86, actele oficiale de procedurã judiciarã sunt îndeplinite de autoritãţile naţionale competente. ART. 86 (1) Pentru combaterea infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, Consiliul, hotãrând prin regulamente în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, poate institui un Parchet European, pornind de la Eurojust. Consiliul hotãrãşte în unanimitate, dupã aprobarea Parlamentului European. În cazul în care nu existã unanimitate, un grup compus din cel puţin nouã state membre poate solicita ca proiectul de regulament sã fie trimis spre examinare Consiliului European. În acest caz, procedura în cadrul Consiliului se suspendã. Dupã dezbateri, în cazul realizãrii unui consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, spre adoptare. În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouã state membre doresc stabilirea unei forme de cooperare consolidatã pe baza proiectului de regulament respectiv, acestea informeazã Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţã. În acest caz, autorizarea de a stabili o formã de cooperare consolidatã, menţionatã la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeanã şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se considerã acordatã şi se aplicã dispoziţiile privind formele de cooperare consolidatã. (2) Parchetul European are competenţa de a cerceta, de a urmãri şi de a trimite în judecatã, dupã caz în colaborare cu Europol, autorii şi coautorii infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, în conformitate cu normele stabilite în regulamentul prevãzut la alineatul (1). Parchetul European exercitã în faţa instanţelor competente ale statelor membre acţiunea publicã în legãturã cu aceste infracţiuni. (3) Regulamentele prevãzute la alineatul (1) stabilesc statutul Parchetului European, condiţiile de exercitare a atribuţiilor acestuia, regulamentul de procedurã aplicabil activitãţilor sale, precum şi normele care reglementeazã admisibilitatea probelor şi normele aplicabile controlului jurisdicţional al actelor de procedurã adoptate în exercitarea atribuţiilor sale. (4) Consiliul European poate adopta, în acelaşi timp sau ulterior, o decizie de modificare a alineatului (1) în scopul extinderii atribuţiilor Parchetului European pentru a include combaterea criminalitãţii grave de dimensiune transfrontalierã şi în scopul modificãrii corespunzãtoare a alineatului (2) în ceea ce priveşte autorii şi coautorii infracţiunilor grave care afecteazã mai multe state membre. Consiliul European hotãrãşte în unanimitate, dupã aprobarea Parlamentului European şi dupã consultarea Comisiei.
CAP. 5 COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ
ART. 87 (ex-articolul 30 TUE) (1) Uniunea instituie o cooperare poliţieneascã care implicã toate autoritãţile competente din statele membre, inclusiv serviciile de poliţie, serviciile vamale şi alte servicii specializate de aplicare a legii, în domeniul prevenirii sau al depistãrii şi al cercetãrii infracţiunilor. (2) În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot stabili mãsuri referitoare la: (a) colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor în domeniu, precum şi schimbul de informaţii; (b) sprijinirea formãrii profesionale a personalului, precum şi cooperarea privind schimbul de personal, echipamentele şi cercetarea criminalisticã; (c) tehnicile comune de investigare privind depistarea unor forme grave de criminalitate organizatã. (3) Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, poate stabili mãsurile privind cooperarea operativã între autoritãţile prevãzute la prezentul articol. Consiliul hotãrãşte în unanimitate, dupã consultarea Parlamentului European. În cazul în care nu existã unanimitate, un grup compus din cel puţin nouã state membre poate solicita ca proiectul de mãsuri sã fie trimis spre examinare Consiliului European. În acest caz, procedura în cadrul Consiliului se suspendã. Dupã dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, spre adoptare. În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouã state membre doresc stabilirea unei forme de cooperare consolidatã pe baza proiectului de mãsuri respectiv, acestea informeazã Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţã. În acest caz, autorizarea de a stabili o formã de cooperare consolidatã, menţionatã la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeanã şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se considerã acordatã şi se aplicã dispoziţiile privind formele de cooperare consolidatã. Procedura specificã prevãzutã la al doilea şi al treilea paragraf nu se aplicã actelor care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen. ART. 88 (ex-articolul 30 TUE) (1) Europol are misiunea de a susţine şi consolida acţiunea autoritãţilor poliţienesti şi a altor servicii de aplicare a legii din statele membre, precum şi cooperarea acestora pentru prevenirea şi combaterea criminalitãţii grave care afecteazã douã sau mai multe state membre, a terorismului şi a formelor de criminalitate ce aduc atingere unui interes comun care face obiectul unei politici a Uniunii. (2) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabileşte structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Europol. Aceste atribuţii pot include: (a) colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor, precum şi schimbul de informaţii transmise în special de autoritãţile statelor membre sau de ţãri ori autoritãţi terţe; (b) coordonarea, organizarea şi realizarea de acţiuni de cercetare şi operative, desfãşurate împreunã cu autoritãţile competente ale statelor membre sau în cadrul unor echipe comune de cercetare şi, dupã caz, în colaborare cu Eurojust. Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, procedura de control al activitãţilor Europol de cãtre Parlamentul European, la care parlamentele naţionale sunt asociate. (3) Orice acţiune cu caracter operativ a Europol trebuie desfãşuratã în cooperare cu autoritãţile statului sau ale statelor membre al cãror teritoriu este implicat şi cu acordul acestora. Aplicarea mãsurilor coercitive este în sarcina exclusivã a autoritãţilor naţionale competente. ART. 89 (ex-articolul 32 TUE) Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, stabileşte condiţiile şi limitele în care autoritãţile competente ale statelor membre prevãzute la articolele 82 şi 87 pot interveni pe teritoriul unui alt stat membru, în cooperare şi cu acordul autoritãţilor statului respectiv. Consiliul hotãrãşte în unanimitate şi dupã consultarea Parlamentului European.
TITLUL VI TRANSPORTURILE
ART. 90 (ex-articolul 70 TCE) În ceea ce priveşte domeniul reglementat de prezentul titlu, se urmãresc obiectivele tratatelor în cadrul unei politici comune în domeniul transporturilor. ART. 91 (ex-articolul 71 TCE) (1) În vederea punerii în aplicare a articolului 90 şi ţinând seama de aspectele speciale privind transporturile, Parlamentul European şi Consiliul hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, stabileşte: (a) norme comune aplicabile transporturilor internaţionale, efectuate dinspre sau cãtre teritoriul unui stat membru ori prin traversarea teritoriului unuia sau mai multor state membre; (b) condiţiile de admitere a transportatorilor nerezidenţi pentru a efectua transporturi naţionale într-un stat membru; (c) mãsurile care permit îmbunãtãţirea siguranţei transporturilor; (d) orice altã dispoziţie utilã. (2) În cazul în care se adoptã mãsurile prevãzute la alineatul (1), trebuie avute în vedere cazurile în care aplicarea lor ar putea afecta grav nivelul de trai şi de ocupare a forţei de muncã în anumite regiuni, precum şi exploatarea echipamentelor de transport. ART. 92 (ex-articolul 72 TCE) Pânã la adoptarea dispoziţiilor prevãzute la articolul 91 alineatul (1), exceptând cazul adoptãrii în unanimitate de cãtre Consiliu a unei mãsuri prin care se acordã o derogare, nici unul dintre statele membre nu poate adopta dispoziţii mai puţin favorabile, prin efectul lor direct sau indirect asupra transportatorilor celorlalte state membre în raport cu transportatorii naţionali, decât diferitele dispoziţii din domeniu în vigoare la 1 ianuarie 1958 sau, în cazul statelor aderente, la data aderãrii acestora. ART. 93 (ex-articolul 73 TCE) Sunt compatibile cu tratatele ajutoarele care rãspund necesitãţilor de coordonare a transporturilor sau care constituie compensarea anumitor obligaţii inerente noţiunii de serviciu public. ART. 94 (ex-articolul 74 TCE) Orice mãsurã adoptatã în temeiul tratatelor în domeniul tarifelor şi condiţiilor de transport trebuie sã ţinã seama de situaţia economicã a transportatorilor. ART. 95 (ex-articolul 75 TCE) (1) În transporturile în interiorul Uniunii, sunt interzise discriminãrile care constã în aplicarea de cãtre un transportator, pentru aceleaşi mãrfuri şi pe aceleaşi rute de transport, a unor tarife şi condiţii de transport diferite în funcţie de ţara de origine sau de destinaţie a produselor transportate. (2) Alineatul (1) nu împiedicã adoptarea de cãtre Parlamentul European şi Consiliu a altor mãsuri, în conformitate cu articolul 91 alineatul (1). (3) Consiliul adoptã, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, o reglementare prin care asigurã punerea în aplicare a dispoziţiilor alineatului (1). Consiliul poate adopta, în special, dispoziţiile necesare pentru a permite instituţiilor Uniunii sã asigure respectarea normei enunţate la alineatul (1) şi sã asigure cã utilizatorii beneficiazã pe deplin de aceasta. (4) Comisia, din proprie iniţiativã sau la solicitarea unui stat membru, examineazã cazurile de discriminare menţionate la alineatul (1) şi, dupã consultarea oricãrui stat membru în cauzã, adoptã deciziile necesare în temeiul reglementãrii adoptate în conformitate cu dispoziţiile alineatului (3). ART. 96 (ex-articolul 76 TCE) (1) Exceptând cazul în care existã autorizare din partea Comisiei, se interzice aplicarea, de cãtre un stat membru, a unor tarife şi condiţii care includ orice element de sprijin sau de protecţie în beneficiul uneia sau mai multor întreprinderi sau industrii anume, pentru transporturi efectuate în cadrul Uniunii. (2) Comisia, din proprie iniţiativã sau la cererea unui stat membru, examineazã tarifele şi condiţiile menţionate la alineatul (1), ţinând seama, în special, de cerinţele unei politici economice regionale corespunzãtoare, de necesitãţile regiunilor subdezvoltate, precum şi de problemele regiunilor grav afectate de conjuncturi politice, pe de o parte, şi de efectele acestor tarife şi condiţii asupra concurenţei între diferitele moduri de transport, pe de altã parte. Dupã consultarea oricãrui stat membru în cauzã, Comisia adoptã deciziile necesare. (3) Interdicţia menţionatã la alineatul (1) nu se aplicã tarifelor care urmãresc asigurarea concurenţei. ART. 97 (ex-articolul 77 TCE) Taxele sau redevenţele percepute de cãtre un transportator la trecerea frontierelor, independent de tarifele de transport, nu trebuie sã depãseascã un cuantum rezonabil, ţinând seama de cheltuielile reale pe care le implicã efectiv aceastã trecere. Statele membre depun eforturi pentru reducerea treptatã a acestor cheltuieli. Comisia poate adresa recomandãri statelor membre în vederea aplicãrii prezentului articol. ART. 98 (ex-articolul 78 TCE) Dispoziţiile prezentului titlu nu contravin mãsurilor adoptate în Republica Federalã Germania, în mãsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice pe care divizarea Germaniei le-a produs economiei anumitor regiuni din Republica Federalã, afectate de aceastã divizare. La cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotãrând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentului articol. ART. 99 (ex-articolul 79 TCE) Se constituie pe lângã Comisie un comitet consultativ, format din experţi desemnaţi de guvernele statelor membre. Ori de câte ori considerã util, Comisia consultã acest comitet în chestiunile de domeniul transporturilor. ART. 100 (ex-articolul 80 TCE) (1) Dispoziţiile prezentului titlu se aplicã transporturilor feroviare, rutiere şi pe cãi navigabile interioare. (2) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot stabili dispoziţiile corespunzãtoare în domeniul transporturilor maritime şi aeriene. Parlamentul European şi Consiliul hotãrãsc dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor.
TITLUL VII NORME COMUNE PRIVIND CONCURENŢA, IMPOZITAREA ŞI ARMONIZAREA LEGISLATIVĂ
CAP. 1 REGULILE DE CONCURENŢĂ
SECŢIUNEA 1 REGULI APLICABILE ÎNTREPRINDERILOR
ART. 101 (ex-articolul 81 TCE) (1) Sunt incompatibile cu piaţa internã şi interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei comune şi, în special, cele care: (a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpãrare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare; (b) limiteazã sau controleazã producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnicã sau investiţiile; (c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare; (d) aplicã, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial; (e) condiţioneazã încheierea contractelor de acceptarea de cãtre parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legãturã cu obiectul acestor contracte. (2) Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept. (3) Cu toate acestea, prevederile alineatului (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul: - oricãror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi; - oricãror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi; - oricãror practici concertate sau categorii de practici concertate care contribuie la îmbunãtãţirea producţiei sau distribuţiei de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodatã consumatorilor o parte echitabilã din beneficiul obţinut şi care: (a) nu impun întreprinderilor în cauzã restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; (b) nu oferã întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa în ceea ce priveşte o parte semnificativã a produselor în cauzã. ART. 102 (ex-articolul 82 TCE) Este incompatibilã cu piaţa internã şi interzisã, în mãsura în care poate afecta comerţul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de cãtre una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa internã sau pe o parte semnificativã a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în: (a) impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpãrare sau a altor condiţii de tranzacţionare inechitabile; (b) limiteazã producţia, comercializarea sau dezvoltarea tehnicã în dezavantajul consumatorilor; (c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial; (d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de cãtre parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legãturã cu obiectul acestor contracte. ART. 103 (ex-articolul 83 TCE) (1) Regulamentele sau directivele utile în vederea aplicãrii principiilor prevãzute la articolele 101 şi 102 se adoptã de cãtre Consiliu, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European. (2) Dispoziţiile prevãzute la alineatul (1) urmãresc în special: (a) sã asigure respectarea interdicţiilor prevãzute la articolul 101 alineatul (1) şi la articolul 102 prin instituirea de amenzi şi penalitãţi cu titlu cominatoriu; (b) sã determine normele de aplicare a articolului 101 alineatul (3), luând în considerare necesitatea, pe de o parte, de a asigura o supraveghere eficientã şi, pe de altã parte, de a simplifica pe cât posibil controlul administrativ; (c) sã precizeze, dacã este cazul, domeniul de aplicare a articolelor 101 şi 102 în diferitele ramuri economice; (d) sã defineascã rolul Comisiei şi al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în aplicarea dispoziţiilor prevãzute de prezentul alineat; (e) sã defineascã raporturile între legislaţiile interne, pe de o parte, şi dispoziţiile prezentei secţiuni, precum şi cele adoptate în temeiul prezentului articol, pe de altã parte. ART. 104 (ex-articolul 84 TCE) Pânã la intrarea în vigoare a dispoziţiilor adoptate în temeiul articolului 103, autoritãţile statelor membre hotãrãsc cu privire la admisibilitatea acordurilor, deciziilor şi a practicilor concertate şi cu privire la folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante pe piaţa internã, în conformitate cu legislaţia naţionalã şi cu dispoziţiile articolului 101 şi, în special, ale alineatului (3), precum şi ale articolului 102. ART. 105 (ex-articolul 85 TCE) (1) Fãrã a aduce atingere articolului 104, Comisia asigurã aplicarea principiilor stabilite la articolele 101 şi 102. La cererea unui stat membru sau din oficiu şi în cooperare cu autoritãţile competente ale statelor membre, care îi acordã sprijin, Comisia investigheazã presupusele cazuri de încãlcare a principiilor menţionate mai sus. În cazul în care constatã existenţa unei încãlcãri, Comisia propune mãsuri adecvate pentru ca aceasta sã înceteze. (2) În cazul în care încãlcarea nu înceteazã, Comisia constatã încãlcarea principiilor printr-o decizie motivatã. Comisia poate publica decizia şi poate autoriza statele membre sã ia mãsurile necesare pentru remedierea situaţiei, mãsuri ale cãror condiţii şi norme de aplicare le stabileşte. (3) Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de acorduri cu privire la care Consiliul a adoptat un regulament sau o directivã în temeiul articolului 103 alineatul (2) litera (b). ART. 106 (ex-articolul 86 TCE) (1) În ceea ce priveşte întreprinderile publice şi întreprinderile cãrora le acordã drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adoptã şi nu menţin nici o mãsurã care contravine normelor tratatelor şi, în special, celor prevãzute la articolul 18 şi la articolele 101-109. (2) Întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general sau care prezintã caracter de monopol fiscal se supun normelor tratatelor şi, în special, regulilor de concurenţã, în mãsura în care aplicarea acestor norme nu împiedicã, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredinţatã. Dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie sã fie afectatã într-o mãsurã care contravine intereselor Uniunii. (3) Comisia asigurã aplicarea dispoziţiilor prezentului articol şi adreseazã statelor membre, în cazul în care este necesar, directivele sau deciziile corespunzãtoare.
SECŢIUNEA 2 AJUTOARELE DE STAT
ART. 107 (ex-articolul 87 TCE) (1) Cu excepţia derogãrilor prevãzute de tratate, sunt incompatibile cu piaţa internã ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formã, care denatureazã sau ameninţã sã denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în mãsura în care acestea afecteazã schimburile comerciale dintre statele membre. (2) Sunt compatibile cu piaţa internã: (a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiţia ca acestea sã fie acordate fãrã discriminare în funcţie de originea produselor; (b) ajutoarele destinate reparãrii pagubelor provocate de calamitãţi naturale sau de alte evenimente extraordinare; (c) ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în mãsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de aceastã divizare. În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotãrând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentei litere. (3) Pot fi considerate compatibile cu piaţa internã: (a) ajutoarele destinate sã favorizeze dezvoltarea economicã a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scãzut sau în care existã un grad de ocupare a forţei de muncã extrem de scãzut, precum şi a regiunilor prevãzute la articolul 349, avându-se în vedere situaţia lor structuralã, economicã şi socialã; (b) ajutoarele destinate sã promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau sã remedieze perturbãri grave ale economiei unui stat membru; (c) ajutoarele destinate sã faciliteze dezvoltarea anumitor activitãţi sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modificã în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale într-o mãsurã care contravine interesului comun; (d) ajutoarele destinate sã promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modificã în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale şi de concurenţã în Uniune într-o mãsurã care contravine interesului comun; (e) alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotãrãşte la propunerea Comisiei. ART. 108 (ex-articolul 88 TCE) (1) Comisia, împreunã cu statele membre, verificã permanent regimurile ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora mãsurile utile cerute de dezvoltarea treptatã sau de funcţionarea pieţei comune. (2) În cazul în care, dupã ce pãrţilor în cauzã li s-a solicitat sã-şi prezinte observaţiile, Comisia constatã cã ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piaţa internã în conformitate cu articolul 107 sau cã acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotãrãşte desfiinţarea sau modificarea ajutorului de cãtre statul în cauzã în termenul stabilit de Comisie. În cazul în care statul în cauzã nu se conformeazã deciziei în termenul stabilit, Comisia sau orice alt stat interesat poate sesiza direct Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin derogare de la articolele 258 şi 259. La cererea unui stat membru, Consiliul, hotãrând în unanimitate, poate decide cã un ajutor acordat sau care urmeazã sã fie acordat de acest stat trebuie sã fie considerat compatibil cu piaţa internã, prin derogare de la dispoziţiile articolului 107 sau de la regulamentele prevãzute la articolul 109, în cazul în care o astfel de decizie este justificatã de împrejurãri excepţionale. În cazul în care, în legãturã cu acest ajutor, Comisia a iniţiat procedura prevãzutã la primul paragraf din prezentul alineat, cererea adresatã Consiliului de statul în cauzã va avea ca efect suspendarea procedurii menţionate pânã când Consiliul se pronunţã asupra acesteia. Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul nu se pronunţã în termen de trei luni de la formularea cererii, Comisia hotãrãşte. (3) Comisia este informatã în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmãresc sã instituie sau sã modifice ajutoarele. În cazul în care apreciazã cã un proiect nu este compatibil cu piaţa internã în conformitate cu dispoziţiile articolului 107, Comisia iniţiazã fãrã întârziere procedura prevãzutã la alineatul precedent. Înainte de pronunţarea unei decizii finale, statul membru în cauzã nu poate pune în aplicare mãsurile preconizate. (4) Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de ajutoare de stat cu privire la care Consiliul, în temeiul articolului 109, a considerat cã pot fi exceptate de la procedura prevãzutã la alineatul (3) din prezentul articol. ART. 109 (ex-articolul 89 TCE) Consiliul, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European, poate adopta toate regulamentele utile pentru aplicarea articolelor 107 şi 108, şi poate stabili, în special, condiţiile de aplicare a articolului 108 alineatul (3) şi categoriile de ajutoare care sunt exceptate de la aceastã procedurã.
CAP. 2 DISPOZIŢII FISCALE
ART. 110 (ex-articolul 90 TCE) Nici un stat membru nu aplicã, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice naturã mai mari decât cele care se aplicã, direct sau indirect, produselor naţionale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplicã produselor altor state membre impozite interne de naturã sã protejeze indirect alte sectoare de producţie. ART. 111 (ex-articolul 91 TCE) Produsele exportate pe teritoriul unuia dintre statele membru nu pot beneficia de nici o rambursare a impozitelor interne mai mare decât impozitele aplicate direct sau indirect. ART. 112 (ex-articolul 92 TCE) În ceea ce priveşte impozitele, altele decât cele pe cifra de afaceri, accizele şi alte impozite indirecte, pot fi acordate scutiri sau rambursãri la exportul cãtre celelalte state membre şi pot fi introduse taxe compensatorii la importurile care provin din statele membre numai în cazul în care mãsurile preconizate au fost aprobate în prealabil pentru o perioadã limitatã de cãtre Consiliu, care hotãrãşte la propunerea Comisiei. ART. 113 (ex-articolul 93 TCE) Consiliul, hotãrând în unanimitate în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptã dispoziţiile referitoare la armonizarea legislaţiilor privind impozitul pe cifra de afaceri, accizele şi alte impozite indirecte, în mãsura în care aceastã armonizare este necesarã pentru a asigura instituirea şi funcţionarea pieţei interne şi pentru a evita denaturarea concurenţei.
CAP. 3 APROPIEREA LEGISLAŢIILOR
ART. 114 (ex-articolul 95 TCE) (1) Cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel, dispoziţiile urmãtoare se aplicã în vederea realizãrii obiectivelor enunţate la articolul 26. Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptã mãsurile privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea şi funcţionarea pieţei interne. (2) Alineatul (1) nu se aplicã dispoziţiilor fiscale, celor privind libera circulaţie a persoanelor şi celor privind drepturile şi interesele lucrãtorilor salariaţi. (3) În formularea propunerilor prevãzute la alineatul (1) în domeniul sãnãtãţii, securitãţii, protecţiei mediului şi protecţiei consumatorilor, Comisia porneste de la premisa asigurãrii unui nivel ridicat de protecţie ridicat, ţinând seama în special de orice evoluţie nouã, întemeiatã pe fapte stiinţifice. În cadrul atribuţiilor ce le revin, Parlamentul European şi Consiliul depun eforturi, de asemenea, pentru realizarea acestui obiectiv. (4) În cazul în care, dupã adoptarea unei mãsuri de armonizare de cãtre Parlamentul European şi Consiliu, de cãtre Consiliu sau Comisie, un stat membru considerã necesarã menţinerea dispoziţiilor de drept intern justificate de cerinţele importante prevãzute la articolul 36 sau referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adreseazã Comisiei o notificare, indicând motivele menţinerii acestor dispoziţii. (5) De asemenea, fãrã a aduce atingere alineatului (4), în cazul în care, dupã adoptarea unei mãsuri de armonizare de cãtre Parlamentul European şi Consiliu, de cãtre Consiliu sau Comisie, un stat membru considerã necesarã introducerea unor dispoziţii de drept intern întemeiate pe dovezi stiinţifice noi referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, din cauza unei probleme specifice statului membru respectiv, apãrute dupã adoptarea mãsurii de armonizare, acesta adreseazã Comisiei o notificare privind mãsurile avute în vedere şi motivele adoptãrii acestora. (6) În termen de sase luni de la notificãrile prevãzute la alineatele (4) şi (5), Comisia aprobã sau respinge dispoziţiile respective de drept intern, dupã ce a verificat dacã acestea constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrarã sau o restricţie disimulatã în comerţul dintre statele membre şi dacã acestea constituie sau nu un obstacol în funcţionarea pieţei interne. În absenţa unei decizii a Comisiei adoptate în acest termen, dispoziţiile de drept intern prevãzute la alineatele (4) şi (5) se considerã aprobate. În cazul în care complexitatea problemei justificã acest lucru şi dacã nu existã nici un pericol pentru sãnãtatea umanã, Comisia poate notifica statului membru în cauzã cã termenul prevãzut de prezentul alineat poate fi prorogat cu un nou termen de pânã la sase luni. (7) În cazul în care, în temeiul alineatului (6), un stat membru este autorizat sã menţinã sau sã introducã dispoziţii de drept intern care derogã de la o mãsurã de armonizare, Comisia examineazã de îndatã dacã este oportun sã propunã o adaptare a acestei mãsuri. (8) În cazul în care un stat membru invocã o problemã deosebitã de sãnãtate publicã într-un domeniu care a fãcut în prealabil obiectul mãsurilor de armonizare, acesta informeazã Comisia, care analizeazã de îndatã dacã este necesar sã propunã Consiliului mãsuri adecvate. (9) Prin derogare de la procedura prevãzutã la articolele 258 şi 259, Comisia şi orice stat membru pot sesiza direct Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul în care considerã cã un alt stat membru exercitã abuziv competenţele prevãzute de prezentul articol. (10) Mãsurile de armonizare prevãzute anterior includ, atunci când este cazul, o clauzã de salvgardare care autorizeazã statele membre sã adopte, din unul sau mai multe dintre motivele fãrã caracter economic prevãzute la articolul 36, mãsuri provizorii care fac obiectul unei proceduri de control a Uniunii. ART. 115 (ex-articolul 94 TCE) Fãrã a aduce atingere articolului 114, Consiliul, hotãrând în unanimitate în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptã directive pentru apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre, care au incidenţã directã asupra instituirii sau funcţionãrii pieţei interne. ART. 116 (ex-articolul 96 TCE) În cazul în care Comisia constatã cã o neconcordanţã între actele cu putere de lege şi actele administrative ale diferitelor state membre denatureazã condiţiile de concurenţã pe piaţa internã şi provoacã din acest motiv o denaturare care trebuie eliminatã, Comisia se consultã cu statele membre în cauzã. În cazul în care aceastã consultare nu se ajunge la eliminarea denaturãrii în cauzã, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã directivele utile. Pot fi adoptate orice alte mãsuri utile prevãzute în tratate. ART. 117 (ex-articolul 97 TCE) (1) În cazul în care existã temerea cã introducerea sau modificarea unui act cu putere de lege sau a unui act administrativ poate provoca o denaturare în înţelesul articolului precedent, statul membru care intenţioneazã sã procedeze astfel consultã Comisia. Dupã consultarea statelor membre, Comisia recomandã statelor în cauzã mãsurile corespunzãtoare pentru a evita denaturarea în cauzã. (2) În cazul în care statul membru care doreşte sã adopte sau sã modifice dispoziţii de drept intern nu se conformeazã recomandãrii adresate de Comisie, celorlalte state membre nu li se poate cere, în temeiul articolului 116, sã îşi modifice dispoziţiile de drept intern în vederea eliminãrii acestei denaturãri. În cazul în care statul membru care a nesocotit recomandarea Comisiei provoacã o denaturare numai în detrimentul sãu, dispoziţiile articolului 116 nu se aplicã. ART. 118 În cadrul instituirii sau al funcţionãrii pieţei interne, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc mãsurile referitoare la crearea de titluri europene de proprietate intelectualã pentru a asigura o protecţie uniformã a drepturilor de proprietate intelectualã în Uniune, precum şi la înfiinţarea unor sisteme centralizate de autorizare, coordonare şi control la nivelul Uniunii. Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, stabileşte prin regulamente regimul lingvistic al titlurilor europene. Consiliul hotãrãşte în unanimitate, dupã consultarea Parlamentului European.
TITLUL VIII POLITICA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ
ART. 119 (ex-articolul 4 TCE) (1) În vederea realizãrii obiectivelor prevãzute la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeanã, acţiunea statelor membre şi a Uniunii presupune, în condiţiile prevãzute de tratate, instituirea unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piaţa internã şi pe definirea obiectivelor comune şi conduse în conformitate cu principiul unei economii de piaţã deschise, în care concurenţa este liberã. (2) În paralel, în condiţiile şi în conformitate cu procedurile prevãzute în tratate, aceastã acţiune presupune o monedã unicã, euro, precum şi definirea şi aplicarea unei politici monetare unice şi a unei politici unice a cursurilor de schimb, al cãror obiectiv principal îl constituie menţinerea stabilitãţii preţurilor şi, fãrã a aduce atingere acestui obiectiv, susţinerea politicilor economice generale în Uniune, în conformitate cu principiul unei economii de piaţã deschise, în care concurenţa este liberã. (3) Aceastã acţiune a statelor membre şi a Uniunii implicã respectarea urmãtoarelor principii directoare: preţuri stabile, finanţe publice şi condiţii monetare sãnãtoase, precum şi o balanţã de plãţi stabilã.
CAP. 1 POLITICA ECONOMICĂ
ART. 120 (ex-articolul 98 TCE) Statele membre îşi conduc politicile economice pentru a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeanã şi în contextul orientãrilor generale menţionate la articolul 121 alineatul (2). Statele membre şi Uniunea acţioneazã în conformitate cu principiul unei economii de piaţã deschise, în care concurenţa este liberã, favorizând alocarea eficientã a resurselor, în conformitate cu principiile stabilite la articolul 119. ART. 121 (ex-articolul 99 TCE) (1) Statele membre îşi considerã politicile economice ca fiind o chestiune de interes comun şi le coordoneazã în cadrul Consiliului, în conformitate cu articolul 120. (2) Consiliul, la recomandarea Comisiei, elaboreazã un proiect privind orientãrile generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii şi prezintã Consiliului European un raport în acest sens. Consiliul European, pe baza raportului Consiliului, dezbate concluziile privind orientãrile generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii. În temeiul acestor concluzii, Consiliul adoptã o recomandare care stabileşte aceste orientãri generale. Consiliul informeazã Parlamentul European cu privire la recomandarea sa. (3) În scopul asigurãrii unei coordonãri mai strânse a politicilor economice şi a unei convergenţe durabile a performanţelor economice ale statelor membre, Consiliul, în temeiul rapoartelor prezentate de Comisie, supravegheazã evoluţia economicã în fiecare dintre statele membre şi în Uniune, precum şi conformitatea politicilor economice cu orientãrile generale menţionate la alineatul (2) şi efectueazã periodic o evaluare de ansamblu. Pentru a realiza aceastã supraveghere multilateralã, statele membre transmit Comisiei informaţii privind mãsurile importante pe care le-au adoptat în domeniul politicii lor economice, precum şi orice altã informaţie pe care o considerã necesarã. (4) În cazul în care se constatã, în cadrul procedurii prevãzute la alineatul (3), cã politicile economice ale unui stat membru nu sunt conforme cu orientãrile generale prevãzute la alineatul (2) sau cã acestea riscã sã compromitã buna funcţionare a Uniunii economice şi monetare, Comisia poate adresa un avertisment respectivului stat membru. Consiliul, la recomandarea Comisiei, poate adresa recomandãrile necesare statului membru în cauzã. Consiliul, la propunerea Comisiei, poate decide sã facã publice recomandãrile sale. În domeniul de aplicare a prezentului alineat, Consiliul hotãrãşte fãrã a ţine seama de votul membrului Consiliului care reprezintã statul membru în cauzã. Majoritatea calificatã a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a). (5) Preşedintele Consiliului şi Comisia raporteazã Parlamentului European cu privire la rezultatele supravegherii multilaterale. Preşedintele Consiliului poate fi invitat sã se prezinte în faţa comisiei competente a Parlamentului European în cazul în care Consiliul a fãcut publice recomandãrile. (6) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot hotãrî metodele procedurii de supraveghere multilateralã menţionatã la alineatele (3) şi (4). ART. 122 (ex-articolul 100 TCE) (1) Fãrã a aduce atingere celorlalte proceduri prevãzute în tratate, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate decide, în spiritul solidaritãţii dintre statele membre, sã adopte mãsuri corespunzãtoare situaţiei economice, în special în cazul în care apar dificultãţi grave în aprovizionarea cu anumite produse, în special în domeniul energiei. (2) În cazul în care un stat membru se confruntã cu dificultãţi sau este serios ameninţat de dificultãţi grave, datoritã unor catastrofe naturale sau unor evenimente excepţionale situate în afara controlului sãu, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate acorda statului membru în cauzã asistenţã financiarã din partea Uniunii, în anumite condiţii. Preşedintele Consiliului informeazã Parlamentul European cu privire la decizia adoptatã. ART. 123 (ex-articolul 101 TCE) (1) Se interzice Bãncii Centrale Europene şi bãncilor centrale ale statelor membre, denumite în continuare "bãnci centrale naţionale", sã acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, administraţiilor publice centrale, autoritãţilor regionale sau locale, celorlalte autoritãţi publice, celorlalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre; de asemenea, se interzice cumpãrarea de titluri de creanţã direct de la acestea de cãtre Banca Centralã Europeanã sau de cãtre bãncile centrale naţionale. (2) Alineatul (1) nu se aplicã instituţiilor publice de credit care, în contextul furnizãrii de lichiditãţi de cãtre bãncile centrale, beneficiazã din partea bãncilor centrale naţionale şi a Bãncii Centrale Europene de acelaşi tratament ca şi instituţiile private de credit. ART. 124 (ex-articolul 102 TCE) Se interzice orice mãsurã care nu se întemeiazã pe considerente de ordin prudenţial şi care stabileşte accesul preferenţial la instituţiile financiare al instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, al autoritãţilor administraţiilor publice centrale, al autoritãţilor regionale sau locale, al celorlalte autoritãţi publice sau al altor organisme ori întreprinderi publice din statele membre. ART. 125 (ex-articolul 103 TCE) (1) Uniunea nu rãspunde şi nu îşi asumã angajamentele autoritãţilor administraţiilor publice centrale, ale autoritãţilor regionale sau locale, ale celorlalte autoritãţi publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice dintr-un stat membru, fãrã a aduce atingere garanţiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific. Un stat membru nu rãspunde şi nu îşi asumã angajamentele autoritãţilor administraţiilor publice centrale, ale autoritãţilor regionale sau locale, ale celorlalte autoritãţi publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice din alt stat membru, fãrã a aduce atingere garanţiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific. (2) Consiliul, hotãrând la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European, poate, dacã este necesar, sã precizeze definiţiile privind aplicarea interdicţiilor prevãzute la articolele 123 şi 124, precum şi în prezentul articol. ART. 126 (ex-articolul 104 TCE) (1) Statele membre evitã deficitele publice excesive. (2) Pentru a identifica erorile evidente, Comisia supravegheazã evoluţia situaţiei bugetare şi a nivelului datoriei publice în statele membre. Comisia examineazã în special dacã disciplina bugetarã a fost respectatã, pe baza urmãtoarelor douã criterii: (a) dacã raportul dintre deficitul public planificat sau real şi produsul intern brut depãşeşte o valoare de referinţã, cu excepţia cazului în care: - raportul s-a diminuat în mod semnificativ şi constant şi atinge un nivel apropiat de valoarea de referinţã, sau - depãsirea valorii de referinţã este excepţionalã şi temporarã şi respectivul raport se menţine aproape de valoarea de referinţã; (b) dacã raportul dintre datoria publicã şi produsul intern brut depãşeşte o valoare de referinţã, cu excepţia cazului în care acest raport se diminueazã suficient şi se apropie de valoarea de referinţã într-un ritm satisfãcãtor. Valorile de referinţã sunt precizate în Protocolul privind procedura aplicabilã deficitelor excesive, care este anexat la tratate. (3) În cazul în care un stat membru nu îndeplineşte cerinţele acestor criterii sau ale unuia dintre ele, Comisia elaboreazã un raport. Raportul Comisiei examineazã de asemenea dacã deficitul public depãşeşte cheltuielile publice de investiţii şi ţine seama de toţi ceilalţi factori relevanţi, inclusiv de poziţia economicã şi bugetarã pe termen mediu a statului membru. De asemenea, Comisia poate întocmi un raport în cazul în care, deşi au fost respectate cerinţele care decurg din criterii, considerã cã existã un risc de producere a unui deficit excesiv într-un stat membru. (4) Comitetul Economic şi Financiar emite un aviz cu privire la raportul Comisiei. (5) În cazul în care Comisia considerã cã existã un deficit excesiv într-un stat membru sau cã un astfel de deficit se poate produce, aceasta adreseazã un aviz statului membru în cauzã şi informeazã Consiliul în acest sens. (6) Consiliul, la propunerea Comisiei, ţinând seama de eventualele observaţii ale statului membru în cauzã şi dupã o evaluare globalã, decide dacã existã sau nu un deficit excesiv. (7) În cazul în care Consiliul constatã cã existã un deficit excesiv, în conformitate cu alineatul (6), acesta adoptã, la recomandarea Comisiei, fãrã întârzieri nejustificate, recomandãrile pe care le adreseazã statului membru în cauzã pentru ca acesta sã punã capãt situaţiei într-un termen dat. Sub rezerva dispoziţiilor alineatul (8), aceste recomandãri nu sunt fãcute publice. (8) În cazul în care Consiliul constatã cã în termenul indicat nu s-a întreprins nici o acţiune eficientã ca rãspuns la recomandãrile sale, acesta poate face publice recomandãrile sale. (9) În cazul în care un stat membru continuã sã nu dea curs recomandãrilor Consiliului, acesta poate hotãrî sã someze statul membru în cauzã ca, într-un termen dat, sã adopte mãsurile de reducere a deficitului, reducere pe care Consiliul o considerã necesarã pentru remedierea situaţiei. Într-un asemenea caz, Consiliul poate cere statului membru în cauzã sã prezinte rapoarte potrivit unui calendar precis, pentru a putea examina eforturile de ajustare acceptate de acest stat membru. (10) Dreptul la acţiune prevãzut la articolele 258 şi 259 nu poate fi exercitat în cadrul alineatelor (1) - (9) din prezentul articol. (11) Atât timp cât un stat membru nu se conformeazã unei decizii luate în temeiul alineatului (9), Consiliul poate decide sã aplice sau, dacã este cazul, sã consolideze una sau mai multe dintre mãsurile urmãtoare: - sã solicite statului membru în cauzã sã publice informaţii suplimentare, care urmeazã sã fie precizate de Consiliu, înainte de a emite obligaţiuni şi titluri; - sã invite Banca Europeanã de Investiţii sã-şi revizuiascã politica de împrumuturi faţã de statul membru în cauzã; - sã solicite statului membru în cauzã sã constituie, pe lângã Uniune, pânã la data la care Consiliul considerã cã deficitul excesiv a fost corectat, un depozit fãrã dobândã într-un cuantum corespunzãtor; - sã aplice amenzi într-un cuantum corespunzãtor. Preşedintele Consiliului informeazã Parlamentul European cu privire la deciziile luate. (12) Consiliul abrogã, în tot sau în parte, deciziile sau recomandãrile sale menţionate la alineatele (6) - (9) şi (11) în mãsura în care, din punctul sãu de vedere, considerã cã deficitul excesiv din statul membru în cauzã a fost corectat. În cazul în care, anterior, Consiliul a fãcut publice recomandãrile sale, acesta declarã public, de îndatã ce a fost abrogatã decizia menţionatã la alineatul (8), cã în statul membru respectiv nu mai existã deficit excesiv. (13) În cazul în care adoptã deciziile sau recomandãrile menţionate la alineatele (8), (9), (11) şi (12), Consiliul hotãrãşte la recomandarea Comisiei. În cazul în care adoptã mãsurile menţionate la alineatele (6)-(9), (11) şi (12), Consiliul hotãrãşte fãrã a ţine seama de votul membrului Consiliului care reprezintã statul membru în cauzã. Majoritatea calificatã a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a). (14) Dispoziţiile suplimentare referitoare la punerea în aplicare a procedurii prevãzute de prezentul articol sunt cuprinse în Protocolul privind procedura aplicabilã deficitelor excesive, anexat tratatelor. Consiliul, hotãrând în unanimitate în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Bãncii Centrale Europene, adoptã dispoziţiile corespunzãtoare care vor înlocui protocolul respectiv. Sub rezerva celorlalte dispoziţii din prezentul alineat, Consiliul, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European, stabileşte normele şi definiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor protocolului menţionat.
CAP. 2 POLITICA MONETARĂ
ART. 127 (ex-articolul 105 TCE) (1) Obiectivul principal al Sistemului European al Bãncilor Centrale, denumit în continuare "SEBC", este menţinerea stabilitãţii preţurilor. Fãrã a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea preţurilor, SEBC susţine politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeanã. SEBC acţioneazã în conformitate cu principiul unei economii de piaţã deschise în care concurenţa este liberã, favorizând alocarea eficientã a resurselor şi respectând principiile stabilite la articolul 119. (2) Misiunile fundamentale care urmeazã sã fie îndeplinite prin intermediul SEBC sunt: - definirea şi punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii; - efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în conformitate cu articolul 219; - deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre; - promovarea bunei funcţionãri a sistemelor de plãţi. (3) Alineatul (2) a treia liniuţã se aplicã fãrã a aduce atingere deţinerii şi administrãrii, de cãtre guvernele statelor membre, a unor fonduri de rulment în valutã. (4) Banca Centralã Europeanã este consultatã: - cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile care ţin de competenţele sale; - de autoritãţile naţionale, cu privire la orice proiect de reglementare în domeniile care sunt de competenţa sa, dar în limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevãzutã la articolul 129 alineatul (4). În domeniile care ţin de competenţele sale, Banca Centralã Europeanã poate prezenta avize respectivelor instituţii, organe, oficii sau agenţii ale Uniunii sau autoritãţilor naţionale. (5) SEBC contribuie la buna desfãşurare a politicilor promovate de autoritãţile competente în ceea ce priveşte supravegherea prudenţialã a instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar. (6) Consiliul, hotãrând în unanimitate prin regulamente, în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, dupã consultarea Parlamentului European şi a Bãncii Centrale Europene, poate încredinţa Bãncii Centrale Europene misiuni specifice privind politicile în domeniul supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit şi al altor instituţii financiare, cu excepţia întreprinderilor de asigurãri. ART. 128 (ex-articolul 106 TCE) (1) Banca Centralã Europeanã este singura abilitatã sã autorizeze emisiunea de bancnote euro în Uniune. Banca Centralã Europeanã şi bãncile centrale naţionale pot emite astfel de bancnote. Bancnotele emise de Banca Centralã Europeanã şi de bãncile centrale naţionale sunt singurele care au statutul de mijloc legal de platã în cadrul Uniunii. (2) Statele membre pot emite monedã metalicã euro, sub rezerva aprobãrii de cãtre Banca Centralã Europeanã a volumului emisiunii. Consiliul, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Bãncii Centrale Europene, poate adopta mãsuri de armonizare a valorilor unitare şi a specificaţiilor tehnice ale tuturor monedelor metalice destinate punerii în circulaţie, în mãsura în care acest lucru este necesar pentru asigurarea bunei lor circulaţii în Uniune. ART. 129 (ex-articolul 107 TCE) (1) SEBC este condus de organele de decizie ale Bãncii Centrale Europene, care sunt: Consiliul guvernatorilor şi Comitetul executiv. (2) Statutul Sistemului European al Bãncilor Centrale şi al Bãncii Centrale Europene, denumit în continuare "Statutul SEBC şi al BCE"este definit într-un protocol anexat la prezentul tratate. (3) Articolele 5.1, 5.2, 5.3, 17, 18, 19.1, 22, 23, 24, 26, 32.2, 32.3, 32.4, 32.6, articolul 33.1 litera (a) şi articolul 36 din Statutul SEBC şi al BCE pot fi modificate de Parlamentul European şi de Consiliu, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã. Aceste instituţii hotãrãsc fie la recomandarea Bãncii Centrale Europene şi dupã consultarea Comisiei, fie la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Bãncii Centrale Europene. (4) Consiliul, fie la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Bãncii Centrale Europene, fie la recomandarea Bãncii Centrale Europene şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, adoptã dispoziţiile prevãzute la articolele 4, 5.4, 19.2, 20, 28.1, 29.2, 30.4 şi 34.3 din Statutul SEBC şi al BCE. ART. 130 (ex-articolul 108 TCE) În exercitarea competenţelor şi în îndeplinirea misiunilor şi îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate şi prin Statutul SEBC şi al BCE, Banca Centralã Europeanã, bãncile centrale naţionale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni din partea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricãrui alt organism. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelor membre se angajeazã sã respecte acest principiu şi sã nu încerce sã influenţeze membrii organelor de decizie ale Bãncii Centrale Europene sau ale bãncilor centrale naţionale în îndeplinirea misiunii lor. ART. 131 (ex-articolul 109 TCE) Fiecare stat membru asigurã compatibilitatea legislaţiei sale interne, inclusiv a statutului bãncii sale centrale naţionale, cu tratatele şi cu Statutul SEBC şi al BCE. ART. 132 (ex-articolul 110 TCE) (1) Pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate SEBC, în conformitate cu tratatele şi în condiţiile stabilite de Statutul SEBC şi al BCE, Banca Centralã Europeanã adoptã: - regulamente, în mãsura necesarã îndeplinirii misiunilor definite la articolul 3.1 prima liniuţã, la articolele 19.1, 22 sau 25.2 din Statutul SEBC şi al BCE, precum şi în cazurile prevãzute de actele Consiliului menţionate la articolul 129 alineatul (4); - deciziile necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate SEBC în conformitate cu tratatele şi cu Statutul SEBC şi al BCE; - recomandãri şi avize. (2) Banca Centralã Europeanã poate decide publicarea deciziilor, recomandãrilor şi avizelor sale. (3) În limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevãzutã la articolul 129 alineatul (4), Banca Centralã Europeanã este abilitatã sã impunã întreprinderilor amenzi şi penalitãţi cu titlu cominatoriu în cazul neîndeplinirii obligaţiilor care rezultã din regulamentele şi deciziile sale. ART. 133 Fãrã a aduce atingere atribuţiilor Bãncii Centrale Europene, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc mãsurile necesare pentru utilizarea monedei euro ca monedã unicã. Aceste mãsuri sunt adoptate dupã consultarea Bãncii Centrale Europene.
CAP. 3 DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE
ART. 134 (ex-articolul 114 TCE) (1) În vederea promovãrii coordonãrii politicilor statelor membre în mãsura necesarã funcţionãrii pieţei interne, se înfiinţeazã un comitet economic şi financiar. (2) Comitetul Economic şi Financiar are urmãtoarele misiuni: - sã formuleze avize, la cererea Consiliului sau a Comisiei ori din proprie iniţiativã, destinate acestor instituţii; - sã urmãreascã situaţia economicã şi financiarã a statelor membre şi a Uniunii şi sã prezinte periodic un raport Consiliului şi Comisiei în aceastã privinţã, în special cu privire la relaţiile financiare cu ţãrile terţe şi cu instituţiile internaţionale; - fãrã a aduce atingere articolului 240, sã contribuie la pregãtirea lucrãrilor Consiliului menţionate la articolele 66 şi 75, la articolul 121 alineatele (2), (3), (4) şi (6), la articolele 122, 124, 125 şi 126, la articolul 127 alineatul (6), la articolul 128 alineatul (2), la articolul 129 alineatele (3) şi (4), la articolul 138, la articolul 140 alineatele (2) şi (3), la articolul 143, la articolul 144 alineatele (2) şi (3) şi la articolul 219 şi sã aducã la îndeplinire celelalte misiuni consultative şi pregãtitoare care îi sunt încredinţate de Consiliu; - sã examineze cel puţin o datã pe an situaţia privind circulaţia capitalurilor şi libertatea plãţilor, astfel cum rezultã din aplicarea tratatelor şi a mãsurilor luate de Consiliu; aceastã examinare are în vedere toate mãsurile referitoare la circulaţia capitalurilor şi la plãţi; Comitetul prezintã Comisiei şi Consiliului un raport privind rezultatele acestei examinãri. Statele membre, Comisia şi Banca Centralã Europeanã numesc fiecare cel mult doi membri ai Comitetului. (3) Consiliul, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Bãncii Centrale Europene şi a Comitetului menţionat de prezentul articol, adoptã normele referitoare la compunerea Comitetului Economic şi Financiar. Preşedintele Consiliului informeazã Parlamentul European în legãturã cu aceastã decizie. (4) Pe lângã misiunile stabilite la alineatul (2), dacã şi în mãsura în care existã state membre care beneficiazã de o derogare în temeiul articolului 139, Comitetul urmãreşte situaţia monetarã şi financiarã, precum şi regimul general al plãţilor acestor state membre şi prezintã periodic un raport Consiliului şi Comisiei cu privire la aceasta. ART. 135 (ex-articolul 115 TCE) Pentru chestiunile aflate sub incidenţa articolului 121 alineatul (4), a articolului 126, cu excepţia alineatului (14), a articolului 138, a articolului 140 alineatul (1), alineatul (2) primul paragraf şi alineatul (3) şi a articolului 219, Consiliul sau un stat membru poate cere Comisiei sã formuleze, dupã caz, o recomandare sau o propunere. Comisia examineazã aceastã cerere şi prezintã fãrã întârziere concluziile sale Consiliului.
CAP. 4 DISPOZIŢII PRIVIND STATELE MEMBRE A CĂROR MONEDĂ ESTE EURO
ART. 136 (1) În scopul de a contribui la buna funcţionare a uniunii economice şi monetare şi în conformitate cu dispoziţiile relevante ale tratatelor, Consiliul adoptã, în conformitate cu procedura relevantã dintre cele prevãzute la articolele 121 şi 126, cu excepţia procedurii prevãzute la articolul 126 alineatul (14), mãsuri privind statele membre a cãror monedã este euro pentru: (a) a consolida coordonarea şi supravegherea disciplinei lor bugetare; (b) a elabora, în ceea ce le priveşte, orientãrile de politicã economicã, veghind ca acestea sã fie compatibile cu cele adoptate pentru întreaga Uniune şi asigurând supravegherea acestora. (2) La votul privind mãsurile prevãzute la alineatul (1) iau parte numai membrii Consiliului reprezentând statele membre a cãror monedã este euro. Majoritatea calificatã a membrilor menţionaţi anterior se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a). ART. 137 Condiţiile de organizare a reuniunilor ministrilor statelor membre a cãror monedã este euro se stabilesc prin Protocolul privind Eurogrupul. ART. 138 (ex-articolul 111 alineatul (4) TCE) (1) Pentru a asigura locul monedei euro în sistemul monetar internaţional, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptã o decizie de stabilire a poziţiilor comune cu privire la problemele de interes special pentru uniunea economicã şi monetarã în cadrul instituţiilor şi conferinţelor financiare internaţionale competente. Consiliul hotãrãşte dupã consultarea Bãncii Centrale Europene. (2) Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta mãsurile corespunzãtoare pentru a asigura o reprezentare unificatã în cadrul instituţiilor şi al conferinţelor financiare internaţionale. Consiliul hotãrãşte dupã consultarea Bãncii Centrale Europene. (3) La votul privind mãsurile prevãzute la alineatele (1) şi (2) iau parte numai membrii Consiliului reprezentând statele membre a cãror monedã este euro. Majoritatea calificatã a membrilor menţionaţi anterior se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).
CAP. 5 DISPOZIŢII TRANZITORII
ART. 139 (1) Statele membre cu privire la care Consiliul nu a decis cã îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei euro sunt denumite în continuare "state membre care fac obiectul unei derogãri". (2) Dispoziţiile tratatelor, prevãzute în continuare, nu se aplicã statelor membre care fac obiectul unei derogãri: (a) adoptarea pãrţilor din orientãrile generale ale politicilor economice care privesc zona euro în general [articolul 121 alineatul (2)]; (b) mijloacele coercitive pentru remedierea deficitelor excesive [articolul 126 alineatele (9) şi (11)]; (c) obiectivele şi misiunile SEBC [articolul 127 alineatele (1), (2), (3) şi (5)]; (d) emisiunea de monedã euro (articolul 128); (e) actele Bãncii Centrale Europene (articolul 132); (f) mãsurile care reglementeazã utilizarea monedei euro (articolul 133); (g) acorduri monetare şi alte mãsuri referitoare la politica cursului de schimb (articolul 219); (h) desemnarea membrilor Comitetului executiv al Bãncii Centrale Europene [articolul 283 alineatul (2)]; (i) deciziile de stabilire a poziţiilor comune cu privire la problemele de interes special pentru uniunea economicã şi monetarã în cadrul instituţiilor competente şi al conferinţelor financiare internaţionale [articolul 138 alineatul (1)]; (j) mãsurile necesare asigurãrii unei reprezentãri unificate în cadrul instituţiilor şi conferinţelor financiare internaţionale [articolul 138 alineatul (2)]. În consecinţã, la articolele menţionate la literele (a)-(j), prin "state membre" se înţelege statele membre a cãror monedã este euro. (3) În conformitate cu capitolul IX din Statutul SEBC şi al BCE, statele membre care fac obiectul unei derogãri şi bãncile lor centrale naţionale sunt excluse de la drepturile şi obligaţiile din cadrul SEBC. (4) Drepturile de vot ale membrilor Consiliului reprezentând statele membre care fac obiectul unei derogãri se suspendã la data adoptãrii de cãtre Consiliu a mãsurilor prevãzute la articolele enumerate la alineatul (2), precum şi în urmãtoarele cazuri: (a) recomandãrile adresate statelor membre a cãror monedã este euro în cadrul supravegherii multilaterale, inclusiv cu privire la programele de stabilitate şi avertismente [articolul 121 alineatul (4)]; (b) mãsurile referitoare la deficitele excesive ale statelor membre a cãror monedã este euro [articolul 126 alineatele (6), (7), (8), (12) şi (13)]. Majoritatea calificatã a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a). ART. 140 (ex-articolul 121 alineatul (1), ex-articolul 122 alineatul (2) teza a doua şi ex-articolul 123 alineatul (5) TCE) (1) Cel puţin la fiecare doi ani sau la solicitarea unui stat membru care face obiectul unei derogãri, Comisia şi Banca Centralã Europeanã prezintã Consiliului un raport privind progresele efectuate de statele membre care fac obiectul unei derogãri în îndeplinirea obligaţiilor care le revin pentru realizarea uniunii economice şi monetare. Aceste rapoarte examineazã în special dacã legislaţia naţionalã a fiecãruia dintre aceste state membre, inclusiv statutul bãncii centrale naţionale, este compatibilã cu articolele 130 şi 131 şi cu Statutul SEBC şi al BCE. Rapoartele examineazã, de asemenea, dacã a fost realizat un grad înalt de convergenţã durabilã, analizând în ce mãsurã fiecare stat membru a îndeplinit urmãtoarele criterii: - realizarea unui grad înalt de stabilitate a preţurilor; acesta rezultã dintr-o ratã a inflaţiei apropiatã de rata a cel mult trei state membre care au cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a preţurilor; - caracterul solid al finanţelor publice; acesta rezultã dintr-o situaţie bugetarã care nu cunoaşte deficit public excesiv în înţelesul articolului 126 alineatul (6); - respectarea limitelor normale de fluctuaţie prevãzute de mecanismul cursului de schimb din Sistemul Monetar European, timp de cel puţin doi ani, fãrã devalorizarea monedei în raport cu moneda euro; - caracterul durabil al convergenţei atinse de statul membru care face obiectul unei derogãri şi al participãrii sale la mecanismul cursului de schimb, care se reflectã în nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung. Cele patru criterii prevãzute de prezentul alineat şi perioadele relevante pe durata cãrora fiecare dintre acestea trebuie sã fie respectat sunt precizate într-un protocol anexat la tratate. Rapoartele Comisiei şi ale Bãncii Centrale Europene iau de asemenea în considerare rezultatele integrãrii pieţelor, situaţia şi evoluţia balanţelor de plãţi curente, precum şi o examinare a evoluţiei costurilor salariale unitare şi a altor indici de preţuri. (2) Dupã consultarea Parlamentului European şi dupã discutarea în cadrul Consiliului European, Consiliul, la propunerea Comisiei, decide care state membre ce fac obiectul unei derogãri îndeplinesc condiţiile necesare pe baza criteriilor stabilite la alineatul (1) şi pune capãt derogãrilor privind aceste state membre. Consiliul hotãrãşte dupã ce a primit o recomandare din partea majoritãţii calificate a membrilor sãi care reprezintã statele membre a cãror monedã este euro. Acesti membri hotãrãsc în termen de sase luni de la data primirii de cãtre Consiliu a propunerii Comisiei. Majoritatea calificatã a membrilor, menţionatã la al doilea paragraf, se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a). (3) În cazul în care, în conformitate cu procedura prevãzutã la alineatul (2), se decide sã se revoce o derogare, Consiliul, hotãrând cu unanimitatea statelor membre a cãror monedã este euro şi a statului membru respectiv, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Bãncii Centrale Europene, stabileşte în mod irevocabil cursul la care euro înlocuieşte moneda statului respectiv şi decide celelalte mãsuri necesare introducerii euro în calitate de monedã unicã în statul membru respectiv. ART. 141 (ex-articolul 123 alineatul (3) şi ex-articolul 117 alineatul (2) primele cinci liniuţe TCE) (1) În cazul în care şi atât timp cât existã state membre care fac obiectul unei derogãri şi fãrã a aduce atingere articolului 129 alineatul (1), Consiliul general al Bãncii Centrale Europene, menţionat la articolul 44 din Statutul SEBC şi al BCE, se constituie ca al treilea organ de decizie al Bãncii Centrale Europene. (2) În cazul în care şi atâta timp cât existã state membre care fac obiectul unei derogãri, Banca Centralã Europeanã, cu privire la aceste state membre: - consolideazã cooperarea dintre bãncile centrale naţionale; - consolideazã coordonarea politicilor monetare ale statelor membre pentru a asigura stabilitatea preţurilor; - supervizeazã funcţionarea mecanismului cursului de schimb; - desfãsoarã consultãri privind problemele care sunt de competenţa bãncilor centrale naţionale şi care afecteazã stabilitatea instituţiilor şi pieţelor financiare; - exercitã funcţiile pe care le îndeplinea Fondul European de Cooperare Monetarã, preluate ulterior de Institutul Monetar European. ART. 142 (ex-articolul 124 alineatul (1) TCE) Fiecare stat membru care face obiectul unei derogãri considerã politica sa de schimb ca pe o problemã de interes comun. Statele membre ţin seama astfel de experienţa acumulatã datoritã cooperãrii în cadrul mecanismului cursului de schimb. ART. 143 (ex-articolul 119 TCE) (1) În caz de dificultãţi sau în cazul riscului apariţiei unor dificultãţi grave pentru balanţa de plãţi a unui stat membru care face obiectul unei derogãri, provenind fie dintr-un dezechilibru global al balanţei, fie din natura devizelor de care acesta dispune, şi care pot compromite în special funcţionarea pieţei comune sau realizarea politicii comerciale comune, Comisia examineazã fãrã întârziere situaţia acestui stat, precum şi acţiunea pe care a întreprins-o sau pe care poate sã o întreprindã în conformitate cu dispoziţiile tratatelor, utilizând toate mijloacele de care aceasta dispune. Comisia indicã mãsurile pe care le recomandã spre adoptare statului în cauzã. În cazul în care acţiunea întreprinsã de un stat membru care face obiectul unei derogãri şi mãsurile sugerate de Comisie nu par suficiente pentru a depãşi dificultãţile sau riscurile apariţiei unor dificultãţi, Comisia recomandã Consiliului, dupã consultarea Comitetului Economic şi Financiar, acordarea asistenţei reciproce şi normele corespunzãtoare. Comisia informeazã periodic Consiliul în legãturã cu situaţia respectivã şi cu evoluţia acesteia. (2) Consiliul acordã asistenţa reciprocã; acesta adoptã directivele sau deciziile de stabilire a condiţiilor şi normelor asistenţei. Asistenţa reciprocã poate lua, în special, forma: (a) unei acţiuni concertate pe lângã alte organizaţii internaţionale cãrora li se pot adresa statele membre care fac obiectul unei derogãri; (b) unor mãsuri necesare pentru a evita devierile schimburilor comerciale în cazul în care statul membru care face obiectul unei derogãri, aflat în dificultate, menţine sau restabileşte restricţii cantitative faţã de ţãrile terţe; (c) acordãrii de credite limitate din partea altor state membre, sub rezerva acordului acestora. (3) În cazul în care Consiliul nu a acordat asistenţa reciprocã recomandatã de Comisie sau în care asistenţa reciprocã acordatã şi mãsurile luate sunt insuficiente, Comisia autorizeazã statul membru care face obiectul unei derogãri, aflat în dificultate, sã ia mãsurile de salvgardare ale cãror condiţii şi norme le defineşte. Consiliul poate revoca aceastã autorizare şi modifica aceste condiţii şi norme. ART. 144 (ex-articolul 120 TCE) (1) În cazul apariţiei unei crize neprevãzute în balanţa de plãţi şi dacã nu se adoptã de îndatã o decizie în înţelesul articolului 143 alineatul (2), un stat membru care face obiectul unei derogãri poate adopta, cu titlu provizoriu, mãsurile de salvgardare necesare. Aceste mãsuri trebuie sã provoace perturbãri minime în funcţionarea pieţei comune şi sã nu depãseascã limita absolut necesarã pentru remedierea dificultãţilor neprevãzute care au apãrut. (2) Comisia şi celelalte state membre trebuie sã fie informate cu privire la aceste mãsuri de salvgardare pânã la data la care acestea intrã în vigoare. Comisia poate recomanda Consiliului acordarea asistenţei reciproce în conformitate cu articolul 143. (3) La recomandarea Comisiei şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Financiar, Consiliul poate decide cã statul membru respectiv este obligat sã modifice, sã suspende sau sã elimine mãsurile de salvgardare menţionate mai sus.
TITLUL IX OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ
ART. 145 (ex-articolul 125 TCE) Statele membre şi Uniunea se angajeazã sã elaboreze, în conformitate cu prezentul titlu, o strategie coordonatã de ocupare a forţei de muncã şi, în special, sã promoveze o forţã de muncã formatã, calificatã şi adaptabilã, precum şi pieţe ale muncii capabile sã reacţioneze rapid la evoluţia economiei, în vederea realizãrii obiectivelor enunţate la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeanã. ART. 146 (ex-articolul 126 TCE) (1) Statele membre, prin intermediul politicilor lor naţionale de ocupare a forţei de muncã, contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la articolul 145 într-un mod compatibil cu orientãrile generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii, adoptate în temeiul articolului 121 alineatul (2). (2) Statele membre, ţinând seama de practicile naţionale legate de responsabilitãţile partenerilor sociali, considerã promovarea ocupãrii forţei de muncã o problemã de interes comun şi îşi coordoneazã acţiunea în acest sens în cadrul Consiliului, în conformitate cu articolul 148. ART. 147 (ex-articolul 127 TCE) (1) Uniunea contribuie la realizarea unui nivel ridicat al ocupãrii forţei de muncã prin încurajarea cooperãrii dintre statele membre, precum şi prin susţinerea şi, în cazul în care este necesar, prin completarea acţiunii lor. Procedând astfel, Uniunea respectã pe deplin competenţele statelor membre în aceastã materie. (2) Obiectivul atingerii unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncã se ia în considerare în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii. ART. 148 (ex-articolul 128) (1) Consiliul European analizeazã anual situaţia ocupãrii forţei de muncã din Uniune şi adoptã concluzii în aceastã privinţã, pe baza unui raport anual comun al Consiliului şi Comisiei. (2) Pe baza concluziilor Consiliului European, Consiliul, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic şi Social, a Comitetului Regiunilor şi a Comitetului pentru Ocuparea Forţei de Muncã prevãzut la articolul 150, elaboreazã anual linii directoare de care statele membre ţin seama în politicile naţionale de ocupare a forţei de muncã. Aceste linii directoare sunt compatibile cu orientãrile generale adoptate în temeiul articolului 121 alineatul (2). (3) Fiecare stat membru transmite Consiliului şi Comisiei un raport anual privind principalele mãsuri pe care le-a luat pentru a pune în aplicare propria politicã de ocupare a forţei de muncã, ţinând seama de liniile directoare privind ocuparea forţei de muncã menţionate la alineatul (2). (4) Pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (3) şi dupã obţinerea avizului din partea Comitetului pentru Ocuparea Forţei de Muncã, Consiliul analizeazã anual, ţinând seama de liniile directoare privind ocuparea forţei de muncã, o analizã a punerii în aplicare a politicilor de ocupare a forţei de muncã ale statelor membre. Consiliul, la recomandarea Comisiei, poate face recomandãri statelor membre, în cazul în care în urma analizei efectuate considerã necesar acest lucru. (5) Pe baza rezultatelor analizei respective, Consiliul şi Comisia întocmesc un raport anual comun privind situaţia ocupãrii forţei de muncã în Uniune şi punerea în aplicare a liniilor directoare privind ocuparea forţei de muncã, pe care îl adreseazã Consiliului European. ART. 149 (ex-articolul 129 TCE) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, poate adopta mãsuri de încurajare destinate sã favorizeze cooperarea dintre statele membre şi sã susţinã acţiunea acestora în domeniul ocupãrii forţei de muncã prin iniţiative care urmãresc dezvoltarea schimburilor de informaţii şi de bune practici, punând la dispoziţie analize comparative şi îndrumãri, precum şi prin promovarea abordãrilor novatoare şi prin evaluarea experienţelor, în special prin recurgerea la proiectele pilot. Aceste mãsuri nu presupun armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre. ART. 150 (ex-articolul 130 TCE) Consiliul hotãrând cu majoritate simplã, dupã consultarea Parlamentului European, instituie un Comitet pentru Ocuparea Forţei de Muncã, având un caracter consultativ, pentru a promova coordonarea între statele membre a politicilor în materie de ocupare a forţei de muncã şi de piaţã a muncii. Comitetul are ca misiuni: - sã urmãreascã evoluţia situaţiei ocupãrii forţei de muncã şi a politicilor de ocupare a forţei de muncã în statele membre şi în Uniune; - fãrã a aduce atingere articolului 240, sã formuleze avize la cererea Consiliului sau a Comisiei ori din proprie iniţiativã şi sã contribuie la pregãtirea hotãrârilor Consiliului prevãzute la articolul 148. Pentru a-şi îndeplini mandatul, Comitetul se consultã cu partenerii sociali. Fiecare stat membru şi Comisia numesc câte doi membri ai Comitetului.
TITLUL X POLITICA SOCIALĂ
ART. 151 (ex-articolul 136 TCE) Uniunea şi statele membre, constiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enunţate în Carta socialã europeanã semnatã la Torino la 18 octombrie 1961 şi în Carta comunitarã a drepturilor sociale fundamentale ale lucrãtorilor adoptatã în 1989, au ca obiective promovarea ocupãrii forţei de muncã, îmbunãtãţirea condiţiilor de trai şi de muncã, permiţând armonizarea acestora în condiţii de progres, o protecţie socialã adecvatã, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care sã permitã un nivel ridicat şi durabil al ocupãrii forţei de muncã şi combaterea excluziunii. În acest scop, Uniunea şi statele membre pun în aplicare mãsuri care ţin seama de diversitatea practicilor naţionale, în special în domeniul relaţiilor convenţionale, precum şi de necesitatea de a menţine competitivitatea economiei Uniunii. Acestea apreciazã cã o asemenea de evoluţie va rezulta atât din funcţionarea pieţei comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, cât şi din procedurile prevãzute de tratate şi din apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative. ART. 152 Uniunea recunoaşte şi promoveazã rolul partenerilor sociali la nivelul sãu, ţinând seama de diversitatea sistemelor naţionale. Aceasta faciliteazã dialogul dintre aceştia, respectându-le autonomia. Reuniunea socialã tripartitã la nivel înalt pentru creşterea economicã şi ocuparea forţei de muncã contribuie la dialogul social. ART. 153 (ex-articolul 137 TCE) (1) În vederea realizãrii obiectivelor menţionate la articolul 151, Uniunea susţine şi completeazã acţiunea statelor membre în domeniile urmãtoare: (a) îmbunãtãţirea, în special, a mediului de muncã, pentru a proteja sãnãtatea şi securitatea lucrãtorilor; (b) condiţiile de muncã; (c) securitatea socialã şi protecţia socialã a lucrãtorilor; (d) protecţia lucrãtorilor în caz de reziliere a contractului de muncã; (e) informarea şi consultarea lucrãtorilor; (f) reprezentarea şi apãrarea colectivã a intereselor lucrãtorilor şi angajatorilor, inclusiv administrarea comunã, sub rezerva alineatului (5); (g) condiţiile de muncã pentru resortisanţii din ţãrile terţe care sunt rezidenţi legali pe teritoriul Uniunii; (h) integrarea persoanelor excluse de pe piaţa forţei de muncã, fãrã a aduce atingere articolului 166; (i) egalitatea dintre bãrbaţi şi femei în ceea ce priveşte sansele pe piaţa forţei de muncã şi tratamentul la locul de muncã; (j) lupta împotriva marginalizãrii sociale; (k) modernizarea sistemelor de protecţie socialã, fãrã a aduce atingere literei (c). (2) În acest scop, Parlamentul European şi Consiliul: (a) pot adopta mãsuri menite sã încurajeze cooperarea între statele membre prin iniţiative destinate sã sporeascã cunoştinţele, sã dezvolte schimburile de informaţii şi a celor mai bune practici, sã promoveze abordãrile novatoare şi sã evalueze experienţele dobândite, cu excluderea oricãrei armonizãri a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative; (b) pot adopta în domeniile menţionate la alineatul (1) literele (a)-(i), prin intermediul directivelor, recomandãri minime aplicabile treptat, ţinând seama de condiţiile şi de reglementãrile tehnice existente în fiecare dintre statele membre. Aceste directive evitã impunerea constrângerilor administrative, financiare şi juridice susceptibile sã frâneze crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Parlamentul European şi Consiliul hotãrãsc în conformitate cu procedura legislativã ordinarã dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor. În domeniile menţionate la alineatul (1) literele (c), (d), (f) şi (g), Consiliul hotãrãşte în unanimitate, în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, dupã consultarea Parlamentului European şi a comitetelor menţionate anterior. Consiliul, hotãrând în unanimitate, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European, poate decide ca procedura legislativã ordinarã sã se aplice alineatului (1) literele (d), (f) şi (g). (3) Un stat membru poate încredinţa partenerilor sociali, la cererea lor comunã, punerea în aplicare a directivelor adoptate în conformitate cu alineatul (2) sau, dupã caz, punerea în aplicare a unei decizii a Consiliului, adoptatã în conformitate cu articolul 155. În acest caz, statul membru respectiv se asigurã cã, pânã la data la care o directivã sau o decizie trebuie transpusã sau pusã în aplicare, partenerii sociali au luat mãsurile necesare, pe bazã de acord, iar statul membru în cauzã ia toate mãsurile necesare care sã-i permitã, în orice moment, sã garanteze rezultatele impuse de directiva sau decizia menţionatã. (4) Dispoziţiile adoptate în temeiul prezentului articol: - nu aduc atingere dreptului recunoscut al statelor membre de a-şi defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socialã şi nu trebuie sã aducã atingere în mod semnificativ echilibrul financiar; - nu pot împiedica un stat membru sã menţinã sau sã adopte mãsuri de protecţie mai stricte, compatibile cu tratatele. (5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplicã remuneraţiilor, dreptului de asociere, dreptului la grevã şi nici dreptului la lock-out. ART. 154 (ex-articolul 138 TCE) (1) Comisia are misiunea de a promova consultarea partenerilor sociali la nivelul Uniunii şi adoptã orice mãsurã utilã pentru a facilita dialogul acestora, asigurând o susţinere echilibratã a pãrţilor. (2) În acest scop, înainte de a prezenta propuneri în domeniul politicii sociale, Comisia se consultã cu partenerii sociali privind posibila orientare a unei acţiuni a Uniunii. (3) În cazul în care, dupã aceastã consultare, Comisia apreciazã cã o acţiune a Uniunii este de dorit, aceasta se consultã cu partenerii sociali privind conţinutul propunerii preconizate. Partenerii sociali prezintã Comisiei un aviz sau, dupã caz, o recomandare. (4) Cu ocazia consultãrilor menţionate la alineatele (2) şi (3), partenerii sociali pot informa Comisia despre voinţa lor de a iniţia procedura prevãzutã la articolul 155. Durata acestei proceduri nu poate depãşi nouã luni, cu excepţia unei prelungiri hotãrâte de comun acord de partenerii sociali în cauzã şi de Comisie. ART. 155 (ex-articolul 139 TCE) (1) Dialogul între partenerii sociali la nivelul Uniunii poate conduce, în cazul în care aceştia doresc, la raporturi contractuale, inclusiv acorduri. (2) Acordurile încheiate la nivelul Uniunii sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile şi practicile proprii partenerilor sociali şi statelor membre sau, în domeniile aflate sub incidenţa articolului 153, la cererea comunã a pãrţilor semnatare, printr-o decizie a Consiliului la propunerea Comisiei. Parlamentul European este informat. Consiliul hotãrãşte în unanimitate în cazul în care acordul în cauzã conţine una sau mai multe dispoziţii referitoare la unul din domeniile pentru care este necesarã unanimitatea în temeiul articolului 153 alineatul (2). ART. 156 (ex-articolul 140 TCE) În vederea realizãrii obiectivelor prevãzute la articolul 151 şi fãrã a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Comisia încurajeazã cooperarea dintre statele membre şi faciliteazã coordonarea acţiunii acestora în toate domeniile politicii sociale aflate sub incidenţa prezentului capitol şi, în special, în domeniile privind: - ocuparea forţei de muncã; - dreptul muncii şi condiţiile de muncã; - formarea şi perfecţionarea profesionalã; - securitatea socialã; - protecţia împotriva accidentelor şi a bolilor profesionale; - igiena muncii; - dreptul de asociere şi negocierile colective dintre angajatori şi lucrãtori. În acest scop, Comisia acţioneazã în strânsã legãturã cu statele membre, prin studii, avize şi prin organizarea de consultãri, atât în ceea ce priveşte problemele care apar pe plan intern, cât şi cele care privesc organizaţiile internaţionale, în special prin iniţiative menite sã stabileascã orientãrile şi indicatorii, sã organizeze schimbul celor mai bune practici şi sã pregãteascã elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat. Înainte de formularea avizelor prevãzute de prezentul articol, Comisia consultã Comitetul Economic şi Social. ART. 157 (ex-articolul 141 TCE) (1) Fiecare stat membru asigurã aplicarea principiului egalitãţii de remunerare între lucrãtorii de sex masculin şi cei de sex feminin, pentru aceeaşi muncã sau pentru o muncã de aceeaşi valoare. (2) În sensul prezentului articol, prin remuneraţie se înţelege salariul sau suma obişnuite de bazã sau minime, precum şi toate celelalte drepturi plãtite, direct sau indirect, în numerar sau în naturã, de cãtre angajator lucrãtorului pentru munca prestatã de acesta. Egalitatea de remunerare, fãrã discriminare pe motiv de sex, presupune ca: (a) remuneraţia acordatã pentru aceeaşi muncã plãtitã la normã sã fie stabilitã pe baza aceleiaşi unitãţi de mãsurã; (b) remuneraţia acordatã pentru aceeaşi muncã plãtitã cu ora sã fie aceeaşi pentru locuri de muncã echivalente. (3) Parlamentul European şi Consiliul hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptã mãsuri necesare pentru a asigura punerea în aplicare a principiului egalitãţii sanselor şi al egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în ceea ce priveşte munca şi locul de muncã, inclusiv a principiului egalitãţii de remunerare pentru aceeaşi muncã sau pentru o muncã echivalentã. (4) Pentru a asigura în mod concret o deplinã egalitate între bãrbaţi şi femei în viaţa profesionalã, principiul egalitãţii de tratament nu împiedicã un stat membru sã menţinã sau sã adopte mãsuri care sã prevadã avantaje specifice menite sã faciliteze exercitarea unei activitãţi profesionale de cãtre sexul mai slab reprezentat, sã previnã sau sã compenseze dezavantaje în cariera profesionalã. ART. 158 (ex-articolul 142 TCE) Statele membre se obligã sã menţinã echivalenţa care existã în privinţa regimurilor concediilor plãtite. ART. 159 (ex-articolul 143 TCE) Comisia elaboreazã anual un raport cu privire la evoluţia realizãrii obiectivelor menţionate la articolul 151, inclusiv cu privire la situaţia demograficã în Uniune. Aceasta transmite raportul Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social. ART. 160 (ex-articolul 144 TCE) Consiliul hotãrând cu majoritate simplã, dupã consultarea Parlamentului European, instituie un comitet de protecţie socialã cu caracter consultativ, în scopul de a promova cooperarea în materie de protecţie socialã între statele membre şi cu Comisia. Comitetul are ca misiune: - sã urmãreascã situaţia socialã şi evoluţia politicilor de protecţie socialã în statele membre şi în Uniune; - sã faciliteze schimbul de informaţii, de experienţã şi de bune practici între statele membre şi cu Comisia; - fãrã a aduce atingere articolului 240, sã pregãteascã rapoarte, sã formuleze avize sau sã întreprindã alte activitãţi în domeniile care ţin de competenţa sa, atât la cererea Consiliului sau a Comisiei, cât şi din proprie iniţiativã. Pentru îndeplinirea mandatului sãu, comitetul stabileşte contacte adecvate cu partenerii sociali. Fiecare stat membru şi Comisia numesc doi membri ai comitetului. ART. 161 (ex-articolul 145 TCE) În raportul sãu anual cãtre Parlamentul European, Comisia consacrã un capitol special evoluţiei situaţiei sociale în Uniune. Parlamentul European poate invita Comisia sã elaboreze rapoarte pe probleme specifice ale situaţiei sociale.
TITLUL XI FONDUL SOCIAL EUROPEAN
ART. 162 (ex-articolul 146 TCE) În scopul îmbunãtãţirii posibilitãţilor de încadrare în muncã a lucrãtorilor pe piaţa internã şi pentru a contribui astfel la ridicarea nivelului de trai, se instituie, în conformitate cu dispoziţiile de mai jos, un Fond Social European care urmãreşte promovarea în cadrul Uniunii a facilitãţilor de ocupare a forţei de muncã şi a mobilitãţii geografice şi profesionale a lucrãtorilor, precum şi facilitarea adaptãrii la transformãrile industriale şi la evoluţia sistemelor de producţie, în special prin formare şi reconversie profesionalã. ART. 163 (ex-articolul 147 TCE) Administrarea Fondului revine Comisiei. În îndeplinirea acestei sarcini, Comisia este sprijinitã de un Comitet prezidat de un membru al Comisiei şi format din reprezentanţi ai guvernelor şi ai organizaţiilor sindicale şi patronale. ART. 164 (ex-articolul 148 TCE) Parlamentul European şi Consiliul hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptã regulamentele de aplicare privind Fondul Social European.
TITLUL XII EDUCAŢIA, FORMAREA PROFESIONALĂ, TINERETUL ŞI SPORTUL
ART. 165 (ex-articolul 149 TCE) (1) Uniunea contribuie la dezvoltarea unei educaţii de calitate, prin încurajarea cooperãrii dintre statele membre şi, în cazul în care este necesar, prin sprijinirea şi completarea acţiunii acestora, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre faţã de conţinutul învãţãmântului şi de organizarea sistemului educaţional, precum şi diversitatea lor culturalã şi lingvisticã. Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodatã caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum şi funcţia socialã şi educativã a sportului. (2) Acţiunea Uniunii urmãreşte: - sã dezvolte dimensiunea europeanã a educaţiei şi, în special, prin învãţarea şi rãspândirea limbilor statelor membre; - sã favorizeze mobilitatea studenţilor şi a profesorilor, inclusiv prin încurajarea recunoaşterii universitare a diplomelor şi a perioadelor de studiu; - sã promoveze cooperarea dintre instituţiile de învãţãmânt; - sã dezvolte schimbul de informaţii şi de experienţã privind problemele comune sistemelor educaţionale din statele membre; - sã favorizeze dezvoltarea schimburilor de tineri şi de formatori socio-educativi şi sã sprijine participarea tinerilor la viaţa democraticã a Europei; - sã încurajeze dezvoltarea educaţiei la distanţã, - sã dezvolte dimensiunea europeanã a sportului, prin promovarea spiritului de echitate şi de deschidere în competiţiile sportive şi a cooperãrii între organizaţiile cu responsabilitãţi în domeniul sportului, precum şi prin protejarea integritãţii fizice şi morale a sportivilor, îndeosebi a celor mai tineri dintre aceştia. (3) Uniunea şi statele membre favorizeazã cooperarea cu ţãrile terţe şi cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul educaţiei şi sportului şi, în special, cu Consiliul Europei. (4) Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol: - Parlamentul European şi Consiliul adoptã acţiuni de încurajare, cu excepţia oricãrei armonizãri a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor; - Consiliul adoptã recomandãri, la propunerea Comisiei. ART. 166 (ex-articolul 150 TCE) (1) Uniunea pune în aplicare o politicã de formare profesionalã care sprijinã şi completeazã acţiunile statelor membre, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre faţã de conţinutul şi organizarea formãrii profesionale. (2) Acţiunea Uniunii urmãreşte: - sã faciliteze adaptarea la transformãrile industriale, în special prin formarea şi reconversia profesionalã; - sã îmbunãtãţeascã formarea profesionalã iniţialã şi formarea continuã, pentru a facilita inserţia şi reinserţia profesionalã pe piaţa forţei de muncã; - sã faciliteze accesul la formarea profesionalã şi sã favorizeze mobilitatea formatorilor şi a persoanelor care urmeazã un program de formare şi, în special, a tinerilor; - sã stimuleze cooperarea în domeniul formãrii dintre instituţiile de învãţãmânt sau de formare profesionalã şi întreprinderi; - sã dezvolte schimbul de informaţii şi de experienţã privind problemele comune sistemelor de formare ale statelor membre. (3) Uniunea şi statele membre favorizeazã cooperarea cu ţãrile terţe şi cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul formãrii profesionale. (4) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptã mãsuri pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol, cu excepţia oricãrei armonizãri a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre şi Consiliul adoptã recomandãri, la propunerea Comisiei.
TITLUL XIII CULTURA
ART. 167 (ex-articolul 151 TCE) (1) Uniunea contribuie la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea naţionalã şi regionalã a acestora şi punând în evidentã, în acelaşi timp, mostenirea culturalã comunã. (2) Acţiunea Uniunii urmãreşte sã încurajeze cooperarea dintre statele membre şi, în cazul în care este necesar, sã sprijine şi sã completeze acţiunea acestora în urmãtoarele domenii: - îmbunãtãţirea cunoaşterii şi a diseminãrii culturii şi istoriei popoarelor europene; - conservarea şi protejarea patrimoniului cultural de importanţã europeanã; - schimburile culturale necomerciale; - creaţia artisticã şi literarã, inclusiv în sectorul audiovizualului. (3) Uniunea şi statele membre favorizeazã cooperarea cu ţãrile terţe şi cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul culturii şi, în special, cu Consiliul Europei. (4) În acţiunile întreprinse în temeiul celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Uniunea ţine seama de aspectele culturale, în special pentru a respecta şi a promova diversitatea culturilor sale. (5) Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol: - Parlamentul European şi Consiliul adoptã acţiuni de încurajare, cu excepţia oricãrei armonizãri a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Regiunilor; - Consiliul adoptã recomandãri, la propunerea Comisiei.
TITLUL XIV SĂNĂTATEA PUBLICĂ
ART. 168 (ex-articolul 152 TCE) (1) În definirea şi punerea în aplicare a tuturor politicilor şi acţiunilor Uniunii se asigurã un nivel ridicat de protecţie a sãnãtãţii umane. Acţiunea Uniunii, care completeazã politicile naţionale, are în vedere îmbunãtãţirea sãnãtãţii publice şi prevenirea bolilor şi afecţiunilor umane, precum şi a cauzelor de pericol pentru sãnãtatea fizicã şi mentalã. Aceastã acţiune cuprinde, de asemenea, combaterea marilor epidemii, favorizând cercetarea cauzelor, a transmiterii şi prevenirii acestora, precum şi informarea şi educaţia în materie de sãnãtate, precum şi supravegherea ameninţãrilor transfrontaliere grave privind sãnãtatea, alerta în cazul unor asemenea ameninţãri şi combaterea acestora. Uniunea completeazã acţiunea statelor membre în vederea reducerii efectelor nocive ale drogurilor asupra sãnãtãţii, inclusiv prin informare şi prevenire. (2) Uniunea încurajeazã cooperarea între statele membre în domeniile care intrã sub incidenţa prezentului articol şi, în cazul în care este necesar, sprijinã acţiunea acestora. Aceasta încurajeazã, în special, cooperarea dintre statele membre pentru îmbunãtãţirea complementaritãţii serviciilor lor de sãnãtate în regiunile transfrontaliere. Statele membre îşi coordoneazã, în cooperare cu Comisia, politicile şi programele în domeniile menţionate la alineatul (1). Comisia poate adopta, în strâns contact cu statele membre, orice iniţiativã utilã promovãrii acestei coordonãri, în special iniţiative menite sã stabileascã orientãrile şi indicatorii, sã organizeze schimbul celor mai bune practici şi sã pregãteascã elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodicã. Parlamentul European este pe deplin informat. (3) Uniunea şi statele membre favorizeazã cooperarea cu ţãrile terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente în domeniul sãnãtãţii publice. (4) Prin derogare de la articolul 2 alineatul (5) şi de la articolul 6 litera (a) şi în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (k), Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, contribuie la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol prin adoptarea, pentru a face faţã obiectivelor comune în materie de securitate: (a) de mãsuri care instituie standarde ridicate de calitate şi de securitate a organelor şi substanţelor de origine umanã, a sângelui şi a derivatelor acestuia; aceste mãsuri nu pot împiedica un stat membru sã menţinã sau sã stabileascã mãsuri de protecţie mai stricte; (b) de mãsuri în domeniile veterinar şi fitosanitar, având în mod direct ca obiectiv protecţia sãnãtãţii publice; (c) de mãsuri care instituie standarde înalte de calitate şi de securitate a medicamentelor şi a dispozitivelor de uz medical. (5) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, pot adopta, de asemenea, mãsuri de încurajare în scopul protecţiei şi îmbunãtãţirii sãnãtãţii umane, în special în scopul combaterii epidemiilor transfrontaliere, mãsuri privind supravegherea ameninţãrilor transfrontaliere grave asupra sãnãtãţii, alerta în cazul unor asemenea ameninţãri şi combaterea acestora, precum şi mãsuri al cãror obiectiv direct îl reprezintã protejarea sãnãtãţii publice în ceea ce priveşte tutunul şi consumul excesiv de alcool, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre. (6) Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta, de asemenea, recomandãri în scopurile enunţate de prezentul articol. (7) Acţiunea Uniunii respectã responsabilitãţile statelor membre în ceea ce priveşte definirea politicii lor de sãnãtate, precum şi organizarea şi prestarea de servicii de sãnãtate şi de îngrijire medicalã. Responsabilitãţile statelor membre includ administrarea serviciilor de sãnãtate şi de îngrijire medicalã, precum şi repartizarea resurselor care sunt alocate acestora. Mãsurile menţionate la alineatul (4) litera (a) nu aduc atingere dispoziţiilor naţionale privind donarea de organe şi de sânge sau privind utilizarea acestora în scopuri medicale.
TITLUL XV PROTECŢIA CONSUMATORILOR
ART. 169 (ex-articolul 153 TCE) (1) Pentru a promova interesele consumatorilor şi pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, Uniunea contribuie la protecţia sãnãtãţii, a siguranţei şi a intereselor economice ale consumatorilor, precum şi la promovarea dreptului acestora la informare, educare şi organizare în vederea apãrãrii intereselor lor. (2) Uniunea contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) prin: (a) mãsuri pe care le adoptã în temeiul articolului 114 în cadrul realizãrii pieţei interne; (b) mãsuri care sprijinã şi completeazã politica desfãşuratã de statele membre şi care asigurã continuarea acesteia. (3) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptã mãsurile prevãzute la alineatul (2) litera (b). (4) Mãsurile adoptate în temeiul alineatului (3) nu pot împiedica un stat membru sã menţinã sau sã stabileascã mãsuri de protecţie mai stricte. Aceste mãsuri trebuie sã fie compatibile cu tratatele. Acestea sunt notificate Comisiei.
TITLUL XVI REŢELE TRANSEUROPENE
ART. 170 (ex-articolul 154 TCE) (1) Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate la articolele 26 şi 174 şi pentru a permite cetãţenilor Uniunii, agenţilor economici, precum şi colectivitãţilor regionale şi locale sã beneficieze pe deplin de avantajele care decurg din realizarea unui spaţiu fãrã frontiere interne, Uniunea contribuie la crearea şi dezvoltarea de reţele transeuropene în sectoarele infrastructurilor de transporturi, telecomunicaţii şi energie. (2) În cadrul unui sistem de pieţe deschise şi concurenţiale, acţiunea Uniunii urmãreşte sã favorizeze interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale, precum şi accesul la aceste reţele. Aceasta ţine seama, în special, de necesitatea conectãrii regiunilor insulare, a celor fãrã iesire la mare şi a celor periferice cu regiunile centrale ale Uniunii. ART. 171 (ex-articolul 155 TCE) (1) În scopul realizãrii obiectivelor menţionate la articolul 170, Uniunea: - stabileşte un ansamblu de orientãri care cuprinde obiectivele, prioritãţile, precum şi liniile directoare ale acţiunilor preconizate în domeniul reţelelor transeuropene; aceste orientãri identificã proiecte de interes comun; - pune în aplicare orice acţiune care se poate dovedi necesarã pentru a asigura interoperabilitatea reţelelor, în special în domeniul armonizãrii standardelor tehnice; - poate susţine proiecte de interes comun susţinute de statele membre şi definite în cadrul orientãrilor menţionate la prima liniuţã, în special sub formã de studii de fezabilitate, de garanţii pentru împrumuturi sau de dobânzi reduse; de asemenea, Uniunea poate contribui la finanţarea, în statele membre, a unor proiecte specifice în domeniul infrastructurii de transporturi prin intermediul Fondului de Coeziune constituit în conformitate cu articolul 177. Acţiunea Uniunii ţine seama de viabilitatea economicã potenţialã a proiectelor. (2) Statele membre îşi coordoneazã între ele şi în cooperare cu Comisia, politicile duse la nivel naţional care pot avea un impact semnificativ asupra realizãrii obiectivelor menţionate la articolul 170. Comisia, în strânsã colaborare cu statele membre, poate adopta orice iniţiativã utilã promovãrii acestei coordonãri. (3) Uniunea poate decide sã coopereze cu ţãri terţe pentru promovarea proiectelor de interes comun şi pentru asigurarea interoperabilitãţii reţelelor. ART. 172 (ex-articolul 156 TCE) Orientãrile şi celelalte mãsuri menţionate la articolul 171 alineatul (1) se adoptã de cãtre Consiliu, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor. Orientãrile şi proiectele de interes comun care privesc teritoriul unui stat membru necesitã aprobarea statului membru în cauzã.
TITLUL XVII INDUSTRIA
ART. 173 (ex-articolul 157 TCE) (1) Uniunea şi statele membre asigurã condiţiile necesare competitivitãţii industriei Uniunii. În acest scop, în conformitate cu un sistem de pieţe deschise şi concurenţiale, acţiunea acestora urmãreşte: - sã accelereze adaptarea industriei la schimbãrile structurale; - sã încurajeze un mediu favorabil iniţiativei şi dezvoltãrii întreprinderilor din întreaga Uniune şi, în special, a întreprinderilor mici şi mijlocii; - sã încurajeze un mediu propice cooperãrii dintre întreprinderi; - sã favorizeze o exploatare mai bunã a potenţialului industrial al politicilor de inovare, cercetare şi dezvoltare tehnologicã. (2) Statele membre se consultã reciproc, în cooperare cu Comisia şi, în mãsura în care este necesar, îşi coordoneazã acţiunile. Comisia poate adopta orice iniţiativã utilã promovãrii acestei coordonãri, în special iniţiative menite sã stabileascã orientãrile şi indicatorii, sã organizeze schimbul celor mai bune practici şi sã pregãteascã elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat. (3) Uniunea contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) prin politicile şi acţiunile pe care le desfãsoarã în temeiul altor dispoziţii din tratate. Parlamentul European şi Consiliul hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social, poate decide cu privire la unele mãsuri specifice menite sã sprijine acţiunile întreprinse în statele membre pentru realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre. Prezentul titlu nu constituie un temei pentru introducerea, de cãtre Uniune, a vreunei mãsuri susceptibile sã provoace denaturãri ale concurenţei sau sã conţinã dispoziţii fiscale sau dispoziţii referitoare la drepturile şi interesele lucrãtorilor salariaţi.
TITLUL XVIII COEZIUNEA ECONOMICĂ, SOCIALĂ ŞI TERITORIALĂ
ART. 174 (ex-articolul 158 TCE) În scopul promovãrii unei dezvoltãri armonioase a întregii Uniunii, aceasta îşi dezvoltã şi desfãsoarã acţiunea care conduce la consolidarea coeziunii sale economice, sociale şi teritoriale. Uniunea urmãreşte, în special, reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni şi a rãmânerii în urmã a regiunilor defavorizate. Dintre regiunile avute în vedere, o atenţie deosebitã se acordã zonelor rurale, zonelor afectate de tranziţia industrialã, precum şi regiunilor afectate de un handicap natural şi demografic grav şi permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scãzutã a populaţiei, precum şi regiunile insulare, transfrontaliere şi muntoase. ART. 175 (ex-articolul 159 TCE) Statele membre îşi conduc politicile economice şi le coordoneazã în vederea realizãrii, în egalã mãsurã, a obiectivelor menţionate la articolul 174. Formularea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, precum şi realizarea pieţei interne ţin seama de obiectivele menţionate la articolul 174 şi participã la realizarea acestora. De asemenea, Uniunea susţine realizarea acestor obiective prin acţiunea pe care o întreprinde prin intermediul fondurilor structurale (Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolã, secţiunea "Orientare"; Fondul Social European; Fondul European de Dezvoltare Regionalã), al Bãncii Europene de Investiţii şi al celorlalte instrumente financiare existente. La fiecare trei ani, Comisia prezintã Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social şi Comitetului Regiunilor un raport privind progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale şi modul în care au contribuit la acest progres diferitele mijloace prevãzute de prezentul articol. Acest raport este însoţit, dacã este cazul, de propuneri corespunzãtoare. În cazul în care se dovedesc necesare acţiuni specifice, în afara Fondurilor, şi fãrã a aduce atingere mãsurilor hotãrâte în cadrul altor politici ale Uniunii, Consiliul poate adopta astfel de acţiuni, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor. ART. 176 (ex-articolul 160 TCE) Fondul European de Dezvoltare Regionalã este menit sã contribuie la corectarea principalelor dezechilibre regionale din Uniune, prin participarea la dezvoltarea şi ajustarea structuralã a regiunilor rãmase în urmã şi la reconversia regiunilor industriale aflate în declin. ART. 177 (ex-articolul 161 TCE) Fãrã a aduce atingere articolului 178, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, definesc misiunile, obiectivele prioritare şi organizarea fondurilor structurale, ceea ce poate sã implice regruparea fondurilor. De asemenea, se definesc, în conformitate cu aceeaşi procedurã, normele generale aplicabile fondurilor, precum şi dispoziţiile necesare pentru a asigura eficienţa şi coordonarea fondurilor între ele şi cu celelalte instrumente financiare existente. Fondul de Coeziune, constituit prin aceeaşi procedurã, contribuie financiar la realizarea de proiecte în domeniul mediului şi în acela al reţelelor transeuropene de infrastructurã a transporturilor. ART. 178 (ex-articolul 162 TCE) Parlamentul şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor adoptã regulamentele de aplicare privind Fondul European de Dezvoltare Regionalã. În ceea ce priveşte Fondul European de Orientare şi de Garantare Agricolã, secţiunea "Orientare", şi Fondul Social European, se aplicã în continuare articolele 43 şi, respectiv, 164.
TITLUL XIX CERCETAREA ŞI DEZVOLTAREA TEHNOLOGICĂ ŞI SPAŢIUL
ART. 179 (ex-articolul 163 TCE) (1) Uniunea are ca obiectiv consolidarea bazelor sale stiinţifice şi tehnologice, prin crearea unui spaţiu european de cercetare în care cercetãtorii, cunoştinţele stiinţifice şi tehnologiile sã circule liber, precum şi favorizarea creşterii competitivitãţii sale, inclusiv în industrie, precum şi promovarea activitãţilor de cercetare considerate necesare în temeiul altor capitole din tratate. (2) În acest scop, aceasta încurajeazã în întreaga Uniune întreprinderile, inclusiv întreprinderile mici şi mijlocii, centrele de cercetare şi universitãţile, în eforturile lor de cercetare şi dezvoltare tehnologicã de înaltã calitate; aceasta susţine eforturile de cooperare ale acestora, urmãrind, în special, sã permitã cercetãtorilor sã coopereze liber, dincolo de frontiere, iar întreprinderilor sã exploateze pe deplin potenţialul pieţei interne, îndeosebi prin deschiderea achiziţiilor publice naţionale, prin definirea normelor comune şi prin eliminarea obstacolelor juridice şi fiscale din calea acestei cooperãri. (3) Toate acţiunile Uniunii desfãşurate în conformitate cu tratatele în domeniul cercetãrii şi dezvoltãrii tehnologice, inclusiv acţiunile cu caracter demonstrativ, sunt decise şi puse în aplicare în conformitate cu dispoziţiile prezentului titlu. ART. 180 (ex-articolul 164 TCE) Urmãrind aceste obiective, Uniunea desfãsoarã urmãtoarele acţiuni care completeazã acţiunile întreprinse în statele membre: (a) pune în aplicare programele de cercetare, de dezvoltare tehnologicã şi demonstrative, promovând cooperarea cu şi între întreprinderi, centre de cercetare şi universitãţi; (b) promoveazã cooperarea în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologicã şi demonstrativã a Uniunii cu ţãrile terţe şi organizaţiile internaţionale; (c) disemineazã şi valorificã rezultatele activitãţilor în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologicã şi demonstrativã ale Uniunii; (d) stimuleazã formarea profesionalã şi mobilitatea cercetãtorilor din Uniune. ART. 181 (ex-articolul 165 TCE) (1) Uniunea şi statele membre îşi coordoneazã acţiunile în domeniul cercetãrii şi dezvoltãrii tehnologice, în scopul asigurãrii coerenţei reciproce a politicilor naţionale şi a politicii Uniunii. (2) Comisia, în strânsã colaborare cu statele membre, poate adopta orice iniţiativã utilã promovãrii coordonãrii menţionate la alineatul (1), în special iniţiative menite sã stabileascã orientãrile şi indicatorii, sã organizeze schimbul celor mai bune practici şi sã pregãteascã elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat. ART. 182 (ex-articolul 166 TCE) (1) Parlamentul şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, dupã consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptã un program-cadru multianual, în care sunt prevãzute toate acţiunile Uniunii. Programul-cadru: - stabileşte obiectivele stiinţifice şi tehnologice care trebuie realizate prin acţiunile preconizate la articolul 180, precum şi prioritãţile conexe; - indicã liniile directoare ale acestor acţiuni; - stabileşte cuantumul global maxim şi condiţiile de participare financiarã a Uniunii la programulcadru, precum şi cotele-pãrţi alocate fiecãrei acţiuni preconizate. (2) Programul-cadru se adapteazã sau completeazã în funcţie de evoluţia situaţiei. (3) Programul-cadru este pus în aplicare prin intermediul unor programe specifice, dezvoltate în cadrul fiecãrei acţiuni. Fiecare program specific precizeazã condiţiile de realizare, stabileşte durata şi prevede mijloacele considerate necesare. Totalul cuantumurilor considerate necesare, stabilite de programele specifice, nu poate depãşi cuantumul global maxim stabilit pentru programul-cadru şi pentru fiecare acţiune. (4) Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptã programele specifice. (5) În completarea activitãţilor prevãzute în programul-cadru multianual, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social, stabilesc mãsurile necesare pentru punerea în aplicare a spaţiului european de cercetare. ART. 183 (ex-articolul 167 TCE) Pentru punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea: - stabileşte normele de participare a întreprinderilor, centrelor de cercetare şi universitãţilor; - stabileşte normele aplicabile difuzãrii rezultatelor cercetãrii. ART. 184 (ex-articolul 168 TCE) La punerea în aplicare a programului-cadru multianual pot fi decise programe complementare, la care participã numai anumite state membre care le asigurã finanţarea, sub rezerva unei participãri eventuale a Uniunii. Uniunea adoptã normele aplicabile programelor suplimentare, în special în domeniul diseminãrii cunoştinţelor şi al accesului altor state membre. ART. 185 (ex-articolul 169 TCE) La punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea poate sã prevadã, în acord cu statele membre în cauzã, participarea la programe de cercetare şi dezvoltare derulate de mai multe state membre, inclusiv participarea la structurile create pentru realizarea acestor programe. ART. 186 (ex-articolul 170 TCE) La punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea poate sã prevadã cooperarea în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologicã şi demonstrativã a Uniunii cu ţãri terţe sau cu organizaţii internaţionale. Condiţiile acestei cooperãri pot face obiectul unor acorduri între Uniune şi terţele pãrţi în cauzã. ART. 187 (ex-articolul 171 TCE) Uniunea poate constitui întreprinderi comune sau orice altã structurã necesarã bunei desfãşurãri a programelor de cercetare, de dezvoltare tehnologicã şi demonstrative ale Uniunii. ART. 188 (ex-articolul 172 TCE) Consiliul, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptã dispoziţiile prevãzute la articolul 187. Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptã dispoziţiile prevãzute la articolele 183, 184 şi 185. Adoptarea programelor complementare necesitã acordul statelor membre în cauzã. ART. 189 (1) În scopul promovãrii progresului stiinţific şi tehnic, a competitivitãţii industriale, precum şi pentru punerea în aplicare a politicilor sale, Uniunea elaboreazã o politicã europeanã a spaţiului. În acest scop, aceasta poate promova iniţiative comune, poate sprijini cercetarea şi dezvoltarea tehnologicã şi poate coordona eforturile necesare explorãrii şi exploatãrii spaţiului. (2) Pentru a contribui la realizarea obiectivelor prevãzute la alineatul (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc mãsurile necesare, care pot lua forma unui program spaţial european, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre. (3) Uniunea stabileşte orice relaţie utilã cu Agenţia Spaţialã Europeanã. (4) Prezentul articol nu aduce atingere celorlalte dispoziţii din prezentul titlu. ART. 190 (ex-articolul 173 TCE) La începutul fiecãrui an, Comisia prezintã un raport Parlamentului European şi Consiliului. Acest raport priveşte în special activitãţile desfãşurate în materie de cercetare şi de dezvoltare tehnologicã şi de propagare a rezultatelor în cursul anului precedent, precum şi programul de lucru pe anul în curs.
TITLUL XX MEDIUL
ART. 191 (ex-articolul 174 TCE) (1) Politica Uniunii în domeniul mediului contribuie la urmãtoarele obiective: - conservarea, protecţia şi îmbunãtãţirea calitãţii mediului; - ocrotirea sãnãtãţii persoanelor; - utilizarea prudentã şi raţionalã a resurselor naturale; - promovarea pe plan internaţional a unor mãsuri destinate sã contracareze problemele de mediu la scarã regionalã sau mondialã şi în special lupta împotriva schimbãrilor climatice. (2) Politica Uniunii în domeniul mediului urmãreşte un nivel ridicat de protecţie, ţinând seama de diversitatea situaţiilor din diferitele regiuni ale Uniunii. Aceasta se bazeazã pe principiile precauţiei şi acţiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursã, a daunelor provocate mediului şi pe principiul "poluatorul plãteste". În acest context, mãsurile de armonizare care rãspund cerinţelor în domeniul protecţiei mediului presupun, în cazurile adecvate, o clauzã de salvgardare care autorizeazã statele membre sã ia, din motive de protecţie a mediului fãrã caracter economic, mãsuri provizorii supuse unei proceduri de control din partea Uniunii. (3) În elaborarea politicii sale în domeniul mediului, Uniunea ţine seama de: - datele stiinţifice şi tehnice disponibile; - condiţiile de mediu din diferitele regiuni ale Uniunii; - avantajele şi costurile care pot rezulta din acţiune sau din inacţiune; - dezvoltarea economicã şi socialã a Uniunii în ansamblul sãu şi de dezvoltarea echilibratã a regiunilor sale. (4) În cadrul competenţelor lor, Uniunea şi statele membre coopereazã cu ţãrile terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente. Condiţiile cooperãrii Uniunii pot face obiectul unor acorduri între aceasta şi terţele pãrţi în cauzã. Paragraful precedent nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia în cadrul organismelor internaţionale şi de a încheia acorduri internaţionale. ART. 192 (ex-articolul 175 TCE) (1) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, decid cu privire la acţiunile pe care Uniunea urmeazã sã le întreprindã în vederea realizãrii obiectivelor menţionate la articolul 191. (2) Prin derogare de la procedura de decizie prevãzutã la alineatul (1) şi fãrã a aduce atingere articolului 114, Consiliul, hotãrând în unanimitate în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, dupã consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptã: (a) dispoziţii în special de naturã fiscalã; (b) mãsuri privind: - amenajarea teritoriului; - administrarea cantitativã a resurselor de apã sau care au legãturã directã sau indirectã cu disponibilitatea resurselor menţionate; - exploatarea solurilor, cu excepţia managementului deseurilor; (c) mãsurile care aduc atingere în mod semnificativ opţiunii unui stat membru între diferite surse de energie şi structura generalã a alimentãrii sale cu energie. Consiliul, hotãrând în unanimitate la propunerea Comisiei, dupã consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, poate face ca procedura legislativã ordinarã sã fie aplicabilã domeniilor menţionate la primul paragraf. (3) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptã programe de acţiune cu caracter general prin care se stabilesc obiectivele prioritare ce trebuie realizate. Mãsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestor programe se adoptã în conformitate cu condiţiile prevãzute la alineatul (1) sau (2), dupã caz. (4) Fãrã a aduce atingere anumitor mãsuri adoptate de Uniune, statele membre asigurã finanţarea şi aplicarea politicii în domeniul mediului. (5) Fãrã a aduce atingere principiului "poluatorul plãteste", în cazul în care o mãsurã întemeiatã pe alineatul (1) presupune costuri considerate disproporţionate pentru autoritãţile publice dintr-un stat membru, aceastã mãsurã prevede dispoziţiile corespunzãtoare sub forma: - unor derogãri temporare şi - unei asistenţe financiare din partea Fondului de Coeziune constituit în conformitate cu articolul 177. ART. 193 (ex-articolul 176 TCE) Mãsurile de protecţie adoptate în temeiul articolului 192 nu pot împiedica nici un stat membru sã menţinã sau sã stabileascã mãsuri de protecţie mai stricte. Aceste mãsuri trebuie sã fie compatibile cu tratatele. Acestea sunt notificate Comisiei.
TITLUL XXI ENERGIA
ART. 194 (1) În contextul instituirii şi al funcţionãrii pieţei interne şi din perspectiva necesitãţii de a conserva şi îmbunãtãţi mediul, politica Uniunii în domeniul energiei urmãreşte, în spiritul solidaritãţii între statele membre: (a) sã asigure funcţionarea pieţei energiei; (b) sã asigure siguranţa aprovizionãrii cu energie în Uniune, (c) sã promoveze eficienţa energeticã şi economia de energie, precum şi dezvoltarea de noi surse de energie şi energii regenerabile; şi (d) sã promoveze interconectarea reţelelor energetice. (2) Fãrã a aduce atingere aplicãrii altor dispoziţii ale tratatelor, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc mãsurile necesare pentru realizarea obiectivelor prevãzute la alineatul (1). Aceste mãsuri se adoptã dupã consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor. Acestea nu aduc atingere dreptului unui stat membru de a stabili condiţiile de exploatare a propriilor resurse energetice, dreptului sãu de a alege diferite surse de energie şi structurii generale a aprovizionãrii sale cu energie, fãrã a aduce atingere articolului 192 alineatul (2) litera (c). (3) Prin derogare de la alineatul (2), Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, în unanimitate şi dupã consultarea Parlamentului European, stabileşte mãsurile menţionate la alineatul respectiv, în cazul în care acestea sunt în principal de naturã fiscalã.
TITLUL XXII TURISMUL
ART. 195 (1) Uniunea completeazã acţiunea statelor membre în sectorul turismului, în special prin promovarea competitivitãţii întreprinderilor Uniunii în acest sector. În acest scop, acţiunea Uniunii urmãreşte: (a) sã încurajeze crearea unui mediu favorabil dezvoltãrii întreprinderilor în acest sector; (b) sã promoveze cooperarea între statele membre, în special prin schimbul de bune practici. (2) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc mãsurile speciale destinate sã completeze acţiunile întreprinse în statele membre, în vederea realizãrii obiectivelor prevãzute la prezentul articol, cu excepţia oricãrei armonizãri a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.
TITLUL XXIII PROTECŢIA CIVILĂ
ART. 196 (1) Uniunea încurajeazã cooperarea între statele membre pentru a spori eficacitatea sistemelor de prevenire a catastrofelor naturale sau provocate de om şi de protecţie împotriva acestora. Acţiunea Uniunii urmãreşte: (a) sã susţinã şi sã completeze acţiunea statelor membre la nivel naţional, regional şi local care are ca scop prevenirea riscurilor, pregãtirea factorilor implicaţi în protecţia civilã din statele membre şi intervenţia în caz de catastrofe naturale sau provocate de om, în cadrul Uniunii; (b) sã promoveze o cooperare operaţionalã rapidã şi eficientã, în cadrul Uniunii, între serviciile naţionale de protecţie civilã; (c) sã promoveze consecvenţa acţiunilor întreprinse la nivel internaţional în materie de protecţie civilã. (2) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc mãsurile necesare pentru a contribui la realizarea obiectivelor prevãzute la alineatul (1), cu excepţia oricãrei armonizãri a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.
TITLUL XXIV COOPERAREA ADMINISTRATIVĂ
ART. 197 (1) Punerea în aplicare efectivã a dreptului Uniunii de cãtre statele membre, care este esenţialã pentru buna funcţionare a Uniunii, constituie o chestiune de interes comun. (2) Uniunea poate sprijini eforturile statelor membre pentru îmbunãtãţirea capacitãţii lor administrative de punere în aplicare a dreptului Uniunii. Aceastã acţiune poate consta, în special, în facilitarea schimburilor de informaţii şi de funcţionari publici, precum şi în sprijinirea programelor de formare. Niciun stat membru nu este obligat sã recurgã la acest sprijin. Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc mãsurile necesare în acest scop, cu excepţia oricãrei armonizãri a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre. (3) Prezentul articol nu aduce atingere obligaţiei statelor membre de a pune în aplicare dreptul Uniunii, nici atribuţiilor şi îndatoririlor Comisiei. De asemenea, acesta nu aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, care prevãd o cooperare administrativã între statele membre, precum şi între acestea şi Uniune.
PARTEA A PATRA ASOCIEREA ŢĂRILOR ŞI TERITORIILOR DE PESTE MĂRI
ART. 198 (ex-articolul 182 TCE) Statele membre convin sã asocieze la Uniune ţãrile şi teritoriile neeuropene care întreţin relaţii speciale cu Danemarca, Franţa, Ţãrile de Jos şi Regatul Unit. Aceste ţãri şi teritorii, numite în continuare "ţãri şi teritorii", sunt enumerate în lista care face obiectul anexei II. Scopul asocierii este promovarea dezvoltãrii economice şi sociale a ţãrilor şi teritoriilor şi stabilirea de relaţii economice strânse între acestea şi Uniune în ansamblul sãu. Conform principiilor enunţate în preambulul prezentului tratat, asocierea trebuie sã permitã în primul rând promovarea intereselor şi a prosperitãţii locuitorilor acestor ţãri şi teritorii, astfel încât sã conducã la dezvoltarea economicã, socialã şi culturalã la care aspirã. ART. 199 (ex-articolul 183 TCE) Asocierea are urmãtoarele obiective: (1) Statele membre aplicã schimburilor lor comerciale cu ţãrile şi teritoriile acelaşi regim pe care şi-l acordã reciproc în temeiul tratatelor. (2) Fiecare ţarã sau teritoriu aplicã schimburilor sale comerciale cu statele membre şi cu celelalte ţãri şi teritorii acelaşi regim pe care îl aplicã statului european cu care întreţine relaţii speciale. (3) Statele membre contribuie la investiţiile necesare dezvoltãrii treptate a acestor ţãri şi teritorii. (4) În cazul investiţiilor finanţate de Uniune, participarea la licitaţii şi achiziţii este deschisã, în condiţii egale, tuturor persoanelor fizice şi juridice resortisante ale statelor membre şi ale ţãrilor şi teritoriilor. (5) Sub rezerva dispoziţiilor speciale adoptate în temeiul articolului 203, în relaţiile dintre statele membre şi aceste ţãri şi teritorii, dreptul de stabilire al resortisanţilor şi al societãţilor este reglementat în conformitate cu dispoziţiile şi procedurile prevãzute la capitolul privind dreptul de stabilire, precum şi într-un mod nediscriminatoriu. ART. 200 (ex-articolul 184 TCE) (1) Sunt interzise taxele vamale la importurile în statele membre a mãrfurilor originare din ţãri şi teritorii, în conformitate cu interzicerea taxelor vamale între statele membre în conformitate cu dispoziţiile tratatelor. (2) Sunt interzise taxele vamale la importurile în orice ţarã şi teritoriu, din statele membre şi din celelalte ţãri şi teritorii, în conformitate cu dispoziţiile articolului 30. (3) Cu toate acestea, ţãrile şi teritoriile pot percepe taxe vamale care rãspund necesitãţilor dezvoltãrii şi industrializãrii lor sau taxe vamale cu caracter fiscal care constituie venituri bugetare. Taxele vamale menţionate la paragraful precedent nu pot fi mai mari decât cele aplicate importurilor de produse originare din statul membru cu care fiecare ţarã sau teritoriu întreţine relaţii speciale. (4) Alineatul (2) nu se aplicã ţãrilor şi teritoriilor care, în temeiul unor obligaţii internaţionale speciale asumate, aplicã deja un tarif vamal nediscriminatoriu. (5) Introducerea sau modificarea oricãrei taxe vamale impuse mãrfurilor importate în aceste ţãri şi teritorii nu trebuie sã dea nastere, în drept sau în fapt, unei discriminãri directe sau indirecte între importurile originare din diferite state membre. ART. 201 (ex-articolul 185 TCE) În cazul în care nivelul taxelor vamale aplicabile mãrfurilor importate dintr-o ţarã terţã poate cauza, la intrarea într-o ţarã sau într-un teritoriu, ţinând seama de aplicarea articolului 200 alineatul (1), devierea schimburilor comerciale în detrimentul unuia dintre statele membre, acesta poate solicita Comisiei sã propunã celorlalte state membre mãsurile necesare pentru remedierea acestei situaţii. ART. 202 (ex-articolul 186 TCE) Sub rezerva dispoziţiilor care reglementeazã sãnãtatea publicã, siguranţa publicã şi ordinea publicã, libera circulaţie a lucrãtorilor din ţãri şi teritorii în statele membre şi a lucrãtorilor din statele membre în ţãri şi teritorii este reglementatã prin actele adoptate în conformitate cu articolul 203. ART. 203 (ex-articolul 187 TCE) Consiliul, hotãrând în unanimitate la propunerea Comisiei, stabileşte, pornind de la realizãrile obţinute în cadrul asocierii dintre ţãri şi teritorii şi Uniune şi pe baza principiilor prevãzute în tratate, dispoziţiile privind normele şi procedura pentru asocierea ţãrilor şi teritoriilor la Uniune. În cazul în care dispoziţiile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, acesta hotãrãşte în unanimitate, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European. ART. 204 (ex-articolul 188 TCE) Dispoziţiile articolelor 198-203 se aplicã Groenlandei sub rezerva dispoziţiilor specifice pentru Groenlanda, prevãzute în Protocolul privind regimul special care se aplicã Groenlandei, anexat la tratate.
PARTEA A CINCEA ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII
TITLUL I DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII
ART. 205 Acţiunea Uniunii pe scena internaţionalã, în temeiul prezentei pãrţi, are la bazã principiile, urmãreşte realizarea obiectivelor şi se desfãsoarã conform dispoziţiilor generale prevãzute în titlul V capitolul 1 din Tratatul privind Uniunea Europeanã.
TITLUL II POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ
ART. 206 (ex-articolul 131 TCE) Prin stabilirea unei uniuni vamale, în conformitate cu articolele 28-32, Uniunea contribuie, în interesul comun, la dezvoltarea armonioasã a comerţului mondial, la eliminarea treptatã a restricţiilor în calea schimburilor comerciale internaţionale şi a investiţiilor externe directe şi la reducerea barierelor vamale şi de altã naturã. ART. 207 (ex-articolul 133 TCE) (1) Politica comercialã comunã se întemeiazã pe principii uniforme, în special în ceea ce priveşte modificãrile tarifare, încheierea de acorduri tarifare şi comerciale privind schimburile de mãrfuri şi servicii şi aspectele comerciale ale proprietãţii intelectuale, investiţiile strãine directe, uniformizarea mãsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum şi mãsurile de protecţie comercialã, printre care şi cele care se adoptã în caz de dumping şi de subvenţii. Politica comercialã comunã se desfãsoarã în cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii externe a Uniunii. (2) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã mãsurile care definesc cadrul în care este pusã în aplicare politica comercialã comunã. (3) În cazul în care trebuie negociate şi încheiate acorduri cu una sau mai multe ţãri terţe ori organizaţii internaţionale, se aplicã articolul 218, sub rezerva dispoziţiilor speciale ale prezentului articol. Comisia prezintã recomandãri Consiliului, care o autorizeazã sã deschidã negocierile necesare. Consiliului şi Comisiei le revine rãspunderea sã asigure compatibilitatea acordurilor negociate cu politicile şi normele interne ale Uniunii. Aceste negocieri sunt desfãşurate de Comisie, în consultare cu un comitet special desemnat de Consiliu pentru a o asista în aceastã misiune şi cu respectarea directivelor pe care Consiliul i le-ar putea adresa. Comisia raporteazã periodic comitetului special şi Parlamentului European cu privire la stadiul negocierilor. (4) Pentru negocierea şi încheierea acordurilor prevãzute la alineatul (3), Consiliul hotãrãşte cu majoritate calificatã. Pentru negocierea şi încheierea unui acord în domeniul comerţului cu servicii şi al aspectelor comerciale ale proprietãţii intelectuale, precum şi în cel al investiţiilor strãine directe, Consiliul hotãrãşte în unanimitate în cazul în care acest acord cuprinde dispoziţii pentru care este necesarã unanimitatea pentru adoptarea de norme interne. Consiliul hotãrãşte, de asemenea în unanimitate, negocierea şi încheierea de acorduri: (a) în domeniul comerţului cu servicii culturale şi audiovizuale, în cazul în care aceste acorduri riscã sã aducã atingere diversitãţii culturale şi lingvistice a Uniunii; (b) în domeniul comerţului cu servicii sociale, de educaţie şi de sãnãtate, în situaţia în care aceste acorduri pot sã perturbe în mod grav organizarea acestor servicii la nivel naţional şi sã aducã atingere rãspunderii statelor membre pentru prestarea acestor servicii. (5) Negocierea şi încheierea de acorduri internaţionale în domeniul transporturilor sunt reglementate în partea a treia titlul VI şi la articolul 218. (6) Exercitarea competenţelor atribuite prin prezentul articol în domeniul politicii comerciale comune nu aduce atingere delimitãrii competenţelor între Uniune şi statele membre şi nu implicã armonizarea dispoziţiilor actelor cu putere de lege şi ale normelor administrative ale statelor membre în mãsura în care tratatele exclud o astfel de armonizare.
TITLUL III COOPERAREA CU ŢĂRILE TERŢE ŞI AJUTORUL UMANITAR
CAP. 1 COOPERAREA PENTRU DEZVOLTARE
ART. 208 (ex-articolul 177 TCE) (1) Politica Uniunii în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare se desfãsoarã cu respectarea principiilor şi a obiectivelor acţiunii externe a Uniunii. Politica de cooperare pentru dezvoltare a Uniunii şi politicile statelor membre se completeazã şi se susţin reciproc. Obiectivul principal al politicii Uniunii în acest domeniu îl reprezintã reducerea şi, în cele din urmã, eradicarea sãrãciei. Uniunea ţine seama de obiectivele cooperãrii pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta ţãrile în curs de dezvoltare. (2) Uniunea şi statele membre îşi respectã angajamentele şi ţin seama de obiectivele pe care le-au acceptat în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al altor organizaţii internaţionale competente. ART. 209 (ex-articolul 179 TCE) (1) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc mãsurile necesare pentru punerea în aplicare a politicii de cooperare pentru dezvoltare, mãsuri care pot consta în programe multianuale de cooperare cu ţãri în curs de dezvoltare sau în programe având o abordare tematicã. (2) Uniunea poate încheia cu ţãrile terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente orice acord util pentru realizarea obiectivelor prevãzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeanã şi la articolul 208 din prezentul tratat. Primul paragraf nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia şi de a încheia acorduri în cadrul organismelor internaţionale. (3) Banca Europeanã de Investiţii contribuie, în conformitate cu condiţiile prevãzute de statutul sãu, la punerea în aplicare a mãsurilor menţionate la alineatul (1). ART. 210 (ex-articolul 180 TCE) (1) Pentru a favoriza complementaritatea şi eficacitatea acţiunilor lor, Uniunea şi statele membre îşi coordoneazã politicile în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare şi se pun de acord cu privire la programele de asistenţã, inclusiv în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al conferinţelor internaţionale. Acestea pot întreprinde acţiuni comune. Statele membre contribuie, în cazul în care este necesar, la punerea în aplicare a programelor Uniunii de asistenţã. (2) Comisia poate adopta orice iniţiativã utilã pentru promovarea coordonãrii menţionate la alineatul (1). ART. 211 (ex-articolul 181 TCE) În cadrul competenţelor lor, Uniunea şi statele membre coopereazã cu ţãrile terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente.
CAP. 2 COOPERAREA ECONOMICĂ, FINANCIARĂ ŞI TEHNICĂ CU ŢĂRILE TERŢE
ART. 212 (ex-articolul 181 A TCE) (1) Fãrã a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, în special articolelor 208-211, Uniunea desfãsoarã acţiuni de cooperare economicã, financiarã şi tehnicã, inclusiv de asistenţã, în special în domeniul financiar, cu ţãri terţe, altele decât ţãrile în curs de dezvoltare. Aceste acţiuni sunt în concordanţã cu politica de dezvoltare a Uniunii şi se desfãsoarã cu respectarea principiilor şi a obiectivelor acţiunii sale externe. Acţiunile Uniunii şi ale statelor membre se completeazã şi se susţin reciproc. (2) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc mãsurile necesare pentru punerea în aplicare a alineatului (1). (3) În cadrul competenţelor lor respective, Uniunea şi statele membre coopereazã cu ţãrile terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente. Modalitãţile de cooperare ale Uniunii pot face obiectul unor acorduri între aceasta şi pãrţile terţe interesate. Primul paragraf nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia în cadrul organismelor internaţionale şi de a încheia acorduri internaţionale. ART. 213 În cazul în care situaţia dintr-o ţarã terţã necesitã o asistenţã financiarã cu caracter urgent din partea Uniunii, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptã deciziile necesare.
CAP. 3 AJUTORUL UMANITAR
ART. 214 (1) Acţiunile Uniunii în domeniul ajutorului umanitar se desfãsoarã în cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii externe a Uniunii. Aceste acţiuni vizeazã, în mod punctual, sã acorde asistenţã şi ajutor populaţiei din ţãrile terţe, victime ale unor catastrofe naturale sau provocate de om, precum şi sã le protejeze pentru a face faţã nevoilor umanitare care apar în aceste situaţii diferite. Acţiunile Uniunii şi ale statelor membre se completeazã şi se susţin reciproc. (2) Acţiunile de ajutor umanitar se desfãsoarã în conformitate cu principiile dreptului internaţional şi cu principiile imparţialitãţii, neutralitãţii şi nediscriminãrii. (3) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc mãsurile de definire a cadrului în care sunt puse în aplicare acţiunile de ajutor umanitar ale Uniunii. (4) Uniunea poate încheia cu ţãrile terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente orice acord util pentru realizarea obiectivelor prevãzute la alineatul (1) şi la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeanã. Primul paragraf nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia şi de a încheia acorduri în cadrul organismelor internaţionale. (5) Pentru a stabili un cadru al contribuţiilor comune ale tinerilor europeni la acţiunile de ajutor umanitar ale Uniunii, se creeazã un Corp voluntar european de ajutor umanitar. Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc statutul şi modalitãţile de funcţionare a acestuia. (6) Comisia poate adopta orice iniţiativã utilã pentru promovarea coordonãrii acţiunilor Uniunii cu cele ale statelor membre, în scopul consolidãrii eficienţei şi a complementaritãţii mecanismelor de ajutor umanitar ale Uniunii şi ale statelor naţionale. (7) Uniunea asigurã ca acţiunile sale umanitare sunt coordonate şi coerente cu cele ale organizaţiilor şi ale organismelor internaţionale, îndeosebi cele care fac parte din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
TITLUL IV MĂSURILE RESTRICTIVE
ART. 215 (ex-articolul 301 TCE) (1) În cazul în care o decizie, adoptatã în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeanã, prevede întreruperea sau restrângerea, totalã sau parţialã, a relaţiilor economice şi financiare cu una sau mai multe ţãri terţe, Consiliul, hotãrând cu majoritate calificatã la propunerea comunã a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi a Comisiei, adoptã mãsurile necesare. Consiliul informeazã Parlamentul European cu privire la aceasta. (2) În cazul în care se prevede într-o decizie, adoptatã în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeanã, Consiliul poate adopta, în conformitate cu procedura prevãzutã la alineatul (1), mãsuri restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entitãţi fãrã caracter statal. (3) Actele menţionate la prezentul articol cuprind dispoziţiile necesare în materie de garanţii juridice.
TITLUL V ACORDURILE INTERNAŢIONALE
ART. 216 (1) Uniunea poate încheia acorduri cu una sau mai multe ţãri terţe sau organizaţii internaţionale, în cazul în care se prevede astfel în tratate sau în cazul în care încheierea unui acord fie este necesarã pentru realizarea, în cadrul politicilor Uniunii, a unuia dintre obiectivele stabilite prin tratate, fie este prevãzutã printr-un act juridic obligatoriu al Uniunii, fie poate influenţa normele comune ori poate modifica domeniul de aplicare a acestora. (2) Acordurile încheiate de Uniune sunt obligatorii pentru instituţiile Uniunii şi pentru statele membre. ART. 217 (ex-articolul 310 TCE) Uniunea poate încheia acorduri cu una sau mai multe ţãri terţe sau organizaţii internaţionale, pentru a crea o asociere caracterizatã de drepturi şi obligaţii reciproce, de acţiuni comune şi proceduri speciale. ART. 218 (ex-articolul 300 TCE) (1) Fãrã a aduce atingere dispoziţiilor speciale ale articolului 207, acordurile dintre Uniune şi ţãri terţe sau organizaţii internaţionale sunt negociate şi încheiate în conformitate cu procedura de mai jos. (2) Consiliul autorizeazã începerea negocierilor, adoptã directivele de negociere, autorizeazã semnarea şi încheie acordurile. (3) Comisia sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în cazul în care acordul în cauzã priveşte exclusiv sau în principal politica externã şi de securitate comunã, prezintã recomandãri Consiliului care adoptã o decizie de autorizare a începerii negocierilor şi desemneazã, în funcţie de domeniul acordului în cauzã, negociatorul sau seful echipei de negociatori a Uniunii. (4) Consiliul poate adresa directive negociatorului şi poate desemna un comitet special, negocierile trebuind sã fie conduse în consultare cu acest comitet. (5) Consiliul, la propunerea negociatorului, adoptã o decizie care autorizeazã semnarea acordului şi, dupã caz, de aplicare a sa cu titlu provizoriu înainte de intrarea în vigoare. (6) Consiliul, la propunerea negociatorului, adoptã o decizie privind încheierea acordului. Cu excepţia cazului în care acordul se referã exclusiv la politica externã şi de securitate comunã, Consiliul adoptã decizia privind încheierea acordului: (a) dupã aprobarea Parlamentului European în urmãtoarele cazuri: i) acorduri de asociere; ii) acord privind aderarea Uniunii la Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; iii) acorduri de instituire a unui cadru instituţional specific prin organizarea procedurilor de cooperare; iv) acorduri care au implicaţii bugetare importante pentru Uniune; v) acorduri în domeniile în care se aplicã procedura legislativã ordinarã sau procedura legislativã specialã în cazul în care este necesarã aprobarea Parlamentului European. În caz de urgenţã, Parlamentul European şi Consiliul pot conveni un termen pentru aprobare; (b) dupã consultarea Parlamentului European, în celelalte cazuri. Parlamentul European emite avizul într-un termen pe care Consiliul îl poate stabili în funcţie de urgenţa problemei. În absenţa unui aviz emis în acest termen, Consiliul poate decide. (7) Prin derogare de la dispoziţiile alineatelor (5), (6) şi (9), la încheierea unui acord, Consiliul poate împuternici negociatorul sã aprobe, în numele Uniunii, modificarea acordului, în cazul în care acesta prevede cã aceste modificãri trebuie adoptate conform unei proceduri simplificate sau de cãtre un organism creat prin respectivul acord. Consiliul poate însoţi aceastã împuternicire de condiţii speciale. (8) Pe parcursul întregii proceduri, Consiliul hotãrãşte cu majoritate calificatã. Cu toate acestea, Consiliul hotãrãşte în unanimitate în cazul în care acordul se referã la un domeniu pentru care este necesarã unanimitatea în vederea adoptãrii unui act al Uniunii, precum şi în cazul acordurilor de asociere şi al acordurilor prevãzute la articolul 212 cu statele candidate la aderare. Consiliul hotãrãşte de asemenea în unanimitate în ceea ce priveşte acordul privind aderarea Uniunii la Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; decizia privind încheierea acestui acord intrã în vigoare dupã aprobarea sa de cãtre statele membre, în conformitate cu normele lor constituţionale. (9) Consiliul, la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, adoptã o decizie privind suspendarea aplicãrii unui acord şi de stabilire a poziţiilor care trebuie adoptate în numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr-un acord, în cazul în care acest organism trebuie sã adopte acte cu efecte juridice, cu excepţia actelor care modificã sau completeazã cadrul instituţional al acordului. (10) Parlamentul European este informat de îndatã şi pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii. (11) Un stat membru, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia poate obţine avizul Curţii de Justiţie cu privire la compatibilitatea unui acord preconizat cu dispoziţiile tratatelor. În cazul unui aviz negativ al Curţii, acordul respectiv poate intra în vigoare numai dupã modificarea acestuia sau revizuirea tratatelor. ART. 219 (ex-articolul 111 alineatele (1)-(3) şi (5) TCE) (1) Prin derogare de la articolul 218, Consiliul, fie la recomandarea Bãncii Centrale Europene, fie la recomandarea Comisiei şi dupã consultarea Bãncii Centrale Europene în vederea realizãrii unui consens compatibil cu obiectivul stabilitãţii preţurilor, poate încheia acorduri formale privind un sistem al cursului de schimb al monedei euro în raport cu monedele statelor terţe. Consiliul hotãrãşte în unanimitate, dupã consultarea Parlamentului European şi în conformitate cu procedura prevãzutã la alineatul (3). Consiliul, fie la recomandarea Bãncii Centrale Europene, fie la recomandarea Comisiei şi dupã consultarea Bãncii Centrale Europene în vederea ajungerii la un consens compatibil cu obiectivul stabilitãţii preţurilor, poate adopta, modifica sau renunţa la cursurile centrale ale euro în sistemul cursurilor de schimb. Preşedintele Consiliului informeazã Parlamentul European cu privire la adoptarea, modificarea sau renunţarea la cursurile centrale ale euro. (2) În absenţa unui sistem al cursului de schimb în raport cu una sau mai multe monede ale statelor terţe în înţelesul alineatului (1), Consiliul, la recomandarea Comisiei şi dupã consultarea Bãncii Centrale Europene, sau la recomandarea Bãncii Centrale Europene, poate formula orientãrile generale ale politicii de schimb în raport cu aceste monede. Aceste orientãri generale nu aduc atingere obiectivului principal al SEBC, şi anume menţinerea stabilitãţii preţurilor. (3) Prin derogare de la articolul 218, în cazul în care acordurile asupra unor chestiuni referitoare la regimul monetar sau de schimb trebuie sã facã obiectul negocierilor între Uniune şi unul sau mai multe state terţe sau organizaţii internaţionale, Consiliul, la recomandarea Comisiei şi dupã consultarea Bãncii Centrale Europene, decide asupra modalitãţilor de negociere şi încheiere a acestor acorduri. Aceste modalitãţi trebuie sã asigure exprimarea de cãtre Uniune a unei poziţii unice. Comisia este asociatã pe deplin în negocieri. (4) Fãrã a aduce atingere competenţelor şi acordurilor Uniunii în domeniul uniunii economice şi monetare, statele membre pot negocia în cadrul organismelor internaţionale şi pot încheia acorduri internaţionale.
TITLUL VI RELAŢIILE UNIUNII CU ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE ŞI CU ŢĂRILE TERŢE ŞI DELEGAŢII ALE UNIUNII
ART. 220 (ex-articolele 302-304 TCE) (1) Uniunea stabileşte orice formã de cooperare utilã cu organele Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu instituţiile sale specializate, cu Consiliul Europei, cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economicã. Uniunea asigurã, de asemenea, legãturile oportune cu alte organizaţii internaţionale. (2) Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi Comisiei le revine responsabilitatea de a pune în aplicare dispoziţiile prezentului articol. ART. 221 (1) Delegaţiile Uniunii în ţãrile terţe şi pe lângã organizaţiile internaţionale asigurã reprezentarea Uniunii. (2) Delegaţiile Uniunii se aflã sub autoritatea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. Delegaţiile acţioneazã în strânsã cooperare cu misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre.
TITLUL VII CLAUZA DE SOLIDARITATE
ART. 222 (1) Uniunea şi statele sale membre acţioneazã în comun, în spiritul solidaritãţii, în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofe naturale sau provocate de om. Uniunea mobilizeazã toate instrumentele de care dispune, inclusiv mijloacele militare puse la dispoziţie de statele membre, pentru: (a) - prevenirea ameninţãrii teroriste pe teritoriul statelor membre; - protejarea instituţiilor democratice şi a populaţiei civile de un eventual atac terorist; - acordarea de asistenţã unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autoritãţilor sale politice, în cazul unui atac terorist; (b) acordarea de asistenţã unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autoritãţilor sale politice, în cazul unei catastrofe naturale sau provocate de om. (2) În cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist sau este victima unui catastrofe naturale ori provocate de om, celelalte state membre îi oferã asistenţã la solicitarea autoritãţilor politice ale acestuia. În acest scop, statele membre se coordoneazã în cadrul Consiliului. (3) Modalitãţile de punere în aplicare de cãtre Uniune a prezentei clauze de solidaritate sunt definite printr-o decizie adoptatã de Consiliu, la propunerea comunã a Comisiei şi a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. În cazul în care aceastã decizie are implicaţii în domeniul apãrãrii, Consiliul hotãrãşte în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeanã. Parlamentul European este informat. În cadrul prezentului alineat şi fãrã a aduce atingere articolului 240, Consiliul este asistat de Comitetul Politic şi de Securitate, cu sprijinul structurilor dezvoltate în cadrul politicii de securitate şi de apãrare comune, şi de comitetul prevãzut la articolul 71, care îi prezintã, dupã caz, avize comune. (4) Pentru a permite Uniunii şi statelor membre sã acţioneze în mod eficient, Consiliul European procedeazã periodic la evaluarea ameninţãrilor cu care se confruntã Uniunea.
PARTEA A SASEA DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE ŞI FINANCIARE
TITLUL I DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE
CAP. 1 INSTITUŢIILE
SECŢIUNEA 1 PARLAMENTUL EUROPEAN
ART. 223 (ex-articolul 190 alineatele (4) şi (5) TCE) (1) Parlamentul European elaboreazã un proiect pentru a stabili dispoziţiile necesare care sã permitã alegerea membrilor sãi prin vot universal direct în conformitate cu o procedurã uniformã în toate statele membre sau în conformitate cu principii comune tuturor statelor membre. Consiliul, hotãrând în unanimitate, în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi dupã aprobarea Parlamentului European, care se pronunţã cu majoritatea membrilor care îl compun, stabileşte dispoziţiile necesare. Respectivele dispoziţii intrã în vigoare dupã ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale. (2) Dupã avizul Comisiei şi cu aprobarea Consiliului, Parlamentul European, hotãrând prin regulamente din proprie iniţiativã, în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, stabileşte statutul şi condiţiile generale privind exercitarea funcţiilor membrilor sãi. Consiliul hotãrãşte în unanimitate cu privire la orice regulã şi orice condiţie referitoare la regimul fiscal al membrilor sau fostilor membri. ART. 224 (ex-articolul 191 al doilea paragraf TCE) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc statutul partidelor politice la nivel european, menţionate la articolul 10 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeanã, în special regulile legate de finanţarea acestora. ART. 225 (ex-articolul 192 al doilea paragraf TCE) Parlamentul European, hotãrând cu majoritatea membrilor care îl compun, poate cere Comisiei sã prezinte orice propunere corespunzãtoare privind chestiunile despre care considerã cã necesitã elaborarea unui act al Uniunii pentru punerea în aplicare a tratatelor. În cazul în care nu prezintã propuneri, Comisia comunicã Parlamentului European motivele sale. ART. 226 (ex-articolul 193 TCE) În îndeplinirea misiunilor sale, Parlamentul European poate constitui, la cererea unei pãtrimi a membrilor care îl compun, o comisie temporarã de anchetã pentru a examina, fãrã a aduce atingere atribuţiilor conferite prin prezentul tratat altor instituţii, organe, oficii sau agenţii, pretinsa încãlcare a normelor de drept sau administrare defectuoasã în aplicarea dreptului Uniunii, cu excepţia cazului în care pretinsele fapte sunt examinate de o instanţã judecãtoreascã şi atât timp cât procedura jurisdicţionalã nu este încheiatã. Comisia temporarã de anchetã îşi înceteazã existenţa prin depunerea raportului sãu. Modalitãţile de exercitare a dreptului de anchetã se stabilesc de Parlamentul European, hotãrând prin regulamente, din proprie iniţiativã, în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, dupã aprobarea de cãtre Consiliu şi Comisie. ART. 227 (ex-articolul 194 TCE) Orice cetãţean al Uniunii, precum şi orice persoanã fizicã sau juridicã având resedinţa sau sediul social într-un stat membru are dreptul de a adresa Parlamentului European, cu titlu individual sau în asociere cu alţi cetãţeni sau cu alte persoane, o petiţie privind un subiect care ţine de domeniile de activitate ale Uniunii şi care îl priveşte în mod direct. ART. 228 (ex-articolul 195 TCE) (1) Ombudsmanul European, ales de Parlamentul European, este împuternicit sã primeascã plângeri din partea oricãrui cetãţean al Uniunii sau a oricãrei persoane fizice sau juridice cu resedinţa sau sediul social într-un stat membru, care privesc cazuri de administrare defectuoasã în activitatea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în exercitarea funcţiilor acesteia. Acesta investigheazã aceste plângeri şi întocmeste un raport cu privire la acestea. Potrivit misiunii sale, Ombudsmanul efectueazã investigaţiile pe care le considerã justificate, din proprie iniţiativã sau pe baza plângerilor care i-au fost adresate direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European, cu excepţia cazului în care pretinsele fapte fac sau au fãcut obiectul unei proceduri judiciare. În cazul în care Ombudsmanul constatã un caz de administrare defectuoasã, acesta sesizeazã instituţia, organul, oficiul sau agenţia în cauzã, care dispune de un termen de trei luni pentru a-i comunica punctul sãu de vedere. Ombudsmanul transmite apoi un raport Parlamentului European şi instituţiei în cauzã. Persoana care a formulat plângerea este informatã cu privire la rezultatul acestor investigaţii. În fiecare an, Ombudsmanul prezintã un raport Parlamentului European cu privire la rezultatele investigaţiilor sale. (2) Ombudsmanul este ales, dupã fiecare alegere a Parlamentului European, pe durata legislaturii. Mandatul acestuia poate fi reînnoit. Ombudsmanul poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la plângerea Parlamentului European, în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitãrii funcţiilor sale sau a comis o abatere gravã. (3) Ombudsmanul îşi exercitã funcţiile în deplinã independenţã. În îndeplinirea îndatoririlor sale, acesta nu solicitã şi nici nu acceptã instrucţiuni din partea vreunui guvern, instituţie, organ, oficiu sau agenţie. Pe durata exercitãrii funcţiilor sale, Ombudsmanul nu poate exercita nici o altã activitate profesionalã, remuneratã sau nu. (4) Parlamentul European, hotãrând prin regulamente din proprie iniţiativã, în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, stabileşte statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiilor Ombudsmanului, dupã avizul Comisiei şi cu aprobarea Consiliului. ART. 229 (ex-articolul 196 TCE) Parlamentul European se întruneste în sesiune anualã. Parlamentul se întruneste de drept în a doua zi de marţi a lunii martie. Parlamentul European se poate întruni în perioada de sesiune extraordinarã, la cererea majoritãţii membrilor care îl compun, a Consiliului sau a Comisiei. ART. 230 (ex-articolul 197 al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf TCE) Comisia poate asista la toate sedinţele şi, la cererea sa, este audiatã. Comisia rãspunde oral sau în scris la întrebãrile pe care i le adreseazã Parlamentul European sau membrii acestuia. Consiliul European şi Consiliul sunt audiate de Parlamentul European în condiţiile prevãzute de regulamentul de procedurã al Consiliului European şi al Consiliului. ART. 231 (ex-articolul 198 TCE) Cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel, Parlamentul European hotãrãşte cu majoritatea voturilor exprimate. Cvorumul se stabileşte prin regulamentul de procedurã. ART. 232 (ex-articolul 199 TCE) Parlamentul European îşi adoptã regulamentul de procedurã cu majoritatea voturilor membrilor sãi. Actele Parlamentului European se publicã în condiţiile prevãzute în tratate şi de acest regulament. ART. 233 (ex-articolul 200 TCE) Parlamentul European dezbate, în sedinţã publicã, raportul general anual care îi este prezentat de cãtre Comisie. ART. 234 (ex-articolul 201 TCE) Parlamentul European, sesizat printr-o moţiune de cenzurã privind activitatea Comisiei, se poate pronunţa asupra acestei moţiuni numai dupã cel puţin trei zile de la depunerea acesteia şi numai prin vot deschis. În cazul în care moţiunea de cenzurã se adoptã cu o majoritate de douã treimi din voturile exprimate şi de cãtre majoritatea membrilor care compun Parlamentul European, membrii Comisiei trebuie sã demisioneze colectiv din funcţiile lor, iar Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate trebuie sã demisioneze din funcţiile pe care le exercitã în cadrul Comisiei. Acestia rãmân în funcţie şi continuã sã gestioneze afacerile curente pânã la înlocuirea lor în conformitate cu articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeanã. În acest caz, mandatul membrilor Comisiei numiţi pentru a-i înlocui expirã la data la care ar fi trebuit sã expire mandatul membrilor Comisiei obligaţi sã demisioneze colectiv din funcţiile lor.
SECŢIUNEA 2 CONSILIUL EUROPEAN
ART. 235 (1) În caz de vot, fiecare membru al Consiliului European poate primi delegare din partea unui singur alt membru. În cazul în care hotãrãşte cu majoritate calificatã, Consiliului European i se aplicã articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeanã şi articolul 238 alineatul (2) din prezentul tratat. În cazul în care Consiliul European se pronunţã prin vot, preşedintele acestuia şi preşedintele Comisiei nu participã la vot. Abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedicã adoptarea deliberãrilor Consiliului European pentru care este necesarã unanimitatea. (2) Preşedintele Parlamentului European poate fi invitat de Consiliul European pentru a fi audiat. (3) Consiliul European hotãrãşte cu majoritate simplã în chestiuni de procedurã, precum şi pentru adoptarea regulamentului de procedurã. (4) Consiliul European este asistat de Secretariatul General al Consiliului. ART. 236 Consiliul European adoptã cu majoritate calificatã: (a) o decizie de stabilire a listei formaţiunilor Consiliului, altele decât cea Afaceri Generale şi cea Afaceri Externe, în conformitate cu articolul 16 alineatul (6) din Tratatul privind Uniunea Europeanã; (b) o decizie referitoare la preşedinţia formaţiunilor Consiliului, cu excepţia celei Afaceri Externe, în conformitate cu articolul 16 alineatul (9) din Tratatul privind Uniunea Europeanã.
SECŢIUNEA 3 CONSILIUL
ART. 237 (ex-articolul 204 TCE) Consiliul se întruneste la convocarea preşedintelui sãu, la iniţiativa acestuia, a unuia dintre membrii sãi ori a Comisiei. ART. 238 (ex-articolul 205 TCE) (1) În cazul deliberãrilor pentru care este necesarã majoritatea simplã, Consiliul hotãrãşte cu majoritatea membrilor care îl compun. (2) Prin derogare de la articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeanã, începând cu 1 noiembrie 2014 şi sub rezerva dispoziţiilor stabilite prin Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii, în cazul în care Consiliul nu hotãrãşte la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, majoritatea calificatã se defineşte ca fiind egalã cu cel puţin 72 % din membrii Consiliului reprezentând statele membre participante, care reunesc cel puţin 65 % din populaţia Uniunii. (3) Începând cu 1 noiembrie 2014 şi sub rezerva dispoziţiilor tranzitorii stabilite prin Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii, în cazul în care, în temeiul tratatelor, nu toţi membrii Consiliului participã la vot, majoritatea calificatã se defineşte dupã cum urmeazã: (a) Majoritatea calificatã este definitã ca fiind egalã cu cel puţin 55 % din membrii Consiliului reprezentând statele membre participante, care reunesc cel puţin 65 % din populaţia acestor state. Minoritatea de blocare trebuie sã includã cel puţin numãrul minim de membri din Consiliu, care reprezintã mai mult de 35 % din populaţia statelor membre participante, plus un membru, în caz contrar majoritatea calificatã se considerã a fi întrunitã. (b) Prin derogare de la litera (a), în cazul în care Consiliul nu hotãrãşte la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, majoritatea calificatã se defineşte ca fiind egalã cu cel puţin 72 % din membrii Consiliului reprezentând statele membre participante, care reunesc cel puţin 65 % din populaţia respectivelor state. (4) Abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedicã adoptarea hotãrârilor Consiliului pentru care este necesarã unanimitatea. ART. 239 (ex-articolul 206 TCE) În caz de vot, fiecare membru al Consiliului poate primi mandat din partea unui singur alt membru. ART. 240 (ex-articolul 207 TCE) (1) Un comitet constituit din reprezentanţii permanenţi ai guvernelor statelor membre rãspunde de pregãtirea lucrãrilor Consiliului şi de executarea mandatelor care îi sunt încredinţate de cãtre acesta. Comitetul poate adopta decizii de procedurã în cazurile prevãzute de regulamentul de procedurã al Consiliului. (2) Consiliul este asistat de Secretariatul General, aflat sub autoritatea unui secretar general numit de Consiliu. Consiliul hotãrãşte cu majoritate simplã în privinţa organizãrii Secretariatului General. (3) Consiliul hotãrãşte cu majoritate simplã în chestiunile de procedurã, precum şi în privinţa adoptãrii regulamentului sãu de procedurã. ART. 241 (ex-articolul 208 TCE) Consiliul hotãrând cu majoritate simplã poate solicita Comisiei sã efectueze toate studiile pe care acesta le considerã oportune pentru realizarea obiectivelor comune şi sã îi prezinte orice propuneri corespunzãtoare. În cazul în care Comisia nu prezintã nicio propunere, aceasta comunicã motivele Consiliului. ART. 242 (ex-articolul 209 TCE) Consiliul hotãrând cu majoritate simplã adoptã, dupã consultarea Comisiei, statutul comitetelor prevãzute de tratate. ART. 243 (ex-articolul 210 TCE) Consiliul stabileşte salariile, indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui Consiliului European, ale preşedintelui Comisiei, ale Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, ale membrilor Comisiei, ale preşedinţilor, membrilor şi grefierilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi ale secretarului general al Consiliului. Consiliul stabileşte, de asemenea, toate indemnizaţiile care ţin loc de remuneraţie.
SECŢIUNEA 4 COMISIA
ART. 244 În conformitate cu articolul 17 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeanã, membrii Comisiei sunt aleşi printr-un sistem de rotaţie stabilit în unanimitate de cãtre Consiliul European, care se întemeiazã pe urmãtoarele principii: (a) statele membre sunt tratate în mod absolut egal în ceea ce priveşte stabilirea ordinii de rotaţie şi a duratei prezenţei reprezentanţilor lor în cadrul Comisiei; în consecinţã, diferenţa dintre numãrul total de mandate deţinute de resortisanţii a douã state membre date nu poate fi niciodatã mai mare de unu; (b) sub rezerva dispoziţiilor de la litera (a), fiecare dintre Comisiile succesive este constituitã astfel încât sã reflecte în mod satisfãcãtor diversitatea demograficã şi geograficã a statelor membre. ART. 245 (ex-articolul 213 TCE) Membrii Comisiei se abţin de la orice act incompatibil cu natura funcţiilor lor. Statele membre respectã independenţa acestora şi nu încearcã sã îi influenţeze în îndeplinirea sarcinilor lor. Pe durata mandatului lor, membrii Comisiei nu pot exercita nici o altã activitate profesionalã, remuneratã sau nu. La instalarea în funcţie, aceştia se angajeazã solemn sã respecte, pe durata mandatului şi dupã încetarea acestuia, obligaţiile impuse de mandat şi, în special, obligaţia de onestitate şi prudenţã în a accepta, dupã încheierea mandatului, anumite funcţii sau avantaje. În cazul nerespectãrii acestor obligaţii, Curtea de Justiţie, sesizatã de Consiliu, hotãrând cu majoritate simplã, sau de Comisie, poate hotãrî, dupã caz, destituirea persoanei în cauzã în condiţiile articolului 247 sau decãderea din dreptul la pensie ori la alte avantaje echivalente. ART. 246 (ex-articolul 215 TCE) În afara de înlocuirea ordinarã şi de deces, funcţiile membrilor Comisiei înceteazã în mod individual prin demisie sau prin destituire. Membrul Comisiei care a demisionat sau a decedat este înlocuit pe perioada rãmasã pânã la încheierea mandatului de un nou membru având aceeaşi cetãţenie, numit de Consiliu, de comun acord cu preşedintele Comisiei, dupã consultarea Parlamentului European şi în conformitate cu criteriile menţionate la articolul 17 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeanã. Consiliul, hotãrând în unanimitate, la propunerea preşedintelui Comisiei, poate decide cã nu este necesarã înlocuirea, în special în cazul în care durata rãmasã pânã la încheierea mandatului membrului Comisiei este scurtã. În caz de demisie, de destituire sau de deces, preşedintele este înlocuit pentru restul mandatului. Pentru înlocuirea acestuia se aplicã procedura prevãzutã la articolul 17 alineatul (7) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeanã. În caz de demisie, de destituire sau de deces, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate este înlocuit, pânã la încheierea mandatului, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeanã. În cazul demisiei tuturor membrilor Comisiei, aceştia rãmân în funcţie şi continuã, în perioada rãmasã pânã la încheierea mandatului, pânã la înlocuirea lor, sã gestioneze afacerile curente în conformitate cu articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeanã. ART. 247 (ex-articolul 216 TCE) În cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitãrii funcţiilor sale sau în care a comis o abatere gravã, orice membru al Comisiei poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la plângerea Consiliului hotãrând cu majoritate simplã sau a Comisiei. ART. 248 (ex-articolul 217 alineatul (2) TCE) Fãrã a aduce atingere articolului 18 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeanã, responsabilitãţile care îi revin Comisiei sunt structurate şi repartizate între membrii sãi de cãtre preşedinte, în conformitate cu articolul 17 alineatul (6) din respectivul tratat. Preşedintele poate modifica repartizarea acestor responsabilitãţi în cursul mandatului. Membrii Comisiei îşi exercitã funcţiile atribuite de preşedinte sub autoritatea acestuia. ART. 249 (ex-articolul 218 alineatul (2) şi ex-articolul 212 TCE) (1) Comisia îşi stabileşte regulamentul de procedurã pentru a asigura funcţionarea sa şi a serviciilor sale. Comisia asigurã publicarea acestui regulament. (2) Comisia publicã în fiecare an, cu cel puţin o lunã înainte de deschiderea sesiunii Parlamentului European, un raport general privind activitatea Comunitãţii. ART. 250 (ex-articolul 219 TCE) Hotãrârile Comisiei sunt valabil adoptate cu majoritatea membrilor sãi. Cvorumul este stabilit prin regulamentul de procedurã al acesteia.
SECŢIUNEA 5 CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE
ART. 251 (ex-articolul 221 TCE) Curtea de Justiţie se întruneste în camere sau în Marea Camerã, în conformitate cu regulile prevãzute în acest sens de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Curtea de Justiţie se poate întruni şi în sedinţã plenarã atunci când Statutul prevede aceasta. ART. 252 (ex-articolul 222 TCE) Curtea de Justiţie este asistatã de opt avocaţi generali. La cererea Curţii de Justiţie, Consiliul, hotãrând în unanimitate, poate mãri numãrul de avocaţi generali. Avocatul general are rolul de a prezenta în mod public, cu deplinã imparţialitate şi în deplinã independenţã, concluzii motivate cu privire la cauzele care, în conformitate cu Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, necesitã intervenţia sa. ART. 253 (ex-articolul 223 TCE) Judecãtorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie, aleşi dintre personalitãţi care oferã toate garanţiile de independenţã şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţãrile lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale, sau care sunt jurisconsulţi ale cãror competenţe sunt recunoscute, sunt numiţi de comun acord de cãtre guvernele statelor membre, pentru o perioadã de sase ani, dupã consultarea comitetului prevãzut la articolul 255. La fiecare trei ani are loc o înlocuire parţialã a judecãtorilor şi avocaţilor generali, în condiţiile prevãzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Judecãtorii desemneazã dintre ei pe preşedintele Curţii de Justiţie, pentru o perioadã de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit. Judecãtorii şi avocaţii generali care îşi încheie mandatul pot fi numiţi din nou. Curtea de Justiţie îşi numeste grefierul şi îi stabileşte statutul. Curtea de Justiţie îşi stabileşte regulamentul de procedurã. Acest regulament se supune aprobãrii Consiliului. ART. 254 (ex-articolul 224 TCE) Numãrul de judecãtori ai Tribunalului se stabileşte prin Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Statutul poate prevedea ca Tribunalul sã fie asistat de avocaţi generali. Membrii Tribunalului sunt aleşi dintre persoane care oferã depline garanţii de independenţã şi care au capacitatea cerutã pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale. Acestia sunt numiţi de comun acord de cãtre guvernele statelor membre, pentru o perioadã de sase ani, dupã consultarea comitetului prevãzut la articolul 255. La fiecare trei ani are loc o înlocuire parţialã. Membrii care şi-au încheiat mandatul pot fi numiţi din nou. Judecãtorii desemneazã dintre ei pe preşedintele Tribunalului, pentru o perioadã de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit. Tribunalul îşi numeste grefierul şi îi stabileşte statutul. Tribunalul îşi stabileşte regulamentul de procedurã în acord cu Curtea de Justiţie. Acest regulament se supune aprobãrii Consiliului, care hotãrãşte. Cu excepţia cazului în care Statutul Curţii de Justiţie dispune altfel, dispoziţiile prezentului tratat referitoare la Curtea de Justiţie sunt aplicabile şi Tribunalului. ART. 255 Se instituie un comitet care emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile de judecãtor şi avocat general în cadrul Curţii de Justiţie şi al Tribunalului, înainte ca guvernele statelor membre sã facã nominalizãrile, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 253 şi 254. Comitetul este format din sapte personalitãţi alese dintre fostii membri ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului, dintre membrii instanţelor naţionale supreme şi din juristi reputaţi, dintre care unul este propus de Parlamentul European. Consiliul adoptã o decizie care stabileşte regulamentul de funcţionare al acestui comitet, precum şi o decizie prin care sunt desemnaţi membrii comitetului. Comitetul hotãrãşte la iniţiativa preşedintelui Curţii de Justiţie. ART. 256 (ex-articolul 225 TCE) (1) Tribunalul are competenţa sã judece în primã instanţã acţiunile menţionate la articolele 263, 265, 268, 270 şi 272, cu excepţia celor care sunt atribuite unui tribunal specializat, instituit în conformitate cu articolul 257 şi a celor rezervate prin statut Curţii de Justiţie. Statutul poate sã prevadã pentru Tribunalul competenţe în alte categorii de acţiuni. Deciziile pronunţate de Tribunalul în temeiul prezentului alineat pot face obiectul unui recurs la Curtea de Justiţie, limitat la chestiuni de drept, în condiţiile şi limitele prevãzute de statut. (2) Tribunalul are competenţa sã judece acţiunile formulate împotriva deciziilor tribunalelor specializate. Deciziile pronunţate de Tribunalul în temeiul prezentului alineat pot face, în mod excepţional, obiectul unei reexaminãri de cãtre Curtea de Justiţie, în condiţiile şi limitele prevãzute de statut, în cazul în care existã un risc serios pentru unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii. (3) Tribunalul are competenţa sã judece trimiteri preliminare adresate în temeiul articolului 267, în domenii specifice stabilite de statut. În cazul în care considerã cã respectiva cauzã necesitã o decizie de principiu susceptibilã de a aduce atingere unitãţii sau coerenţei dreptului Uniunii, Tribunalul poate trimite cauza spre soluţionare Curţii de Justiţie. Deciziile pronunţate de Tribunalul în trimiteri preliminare pot face, în mod excepţional, obiectul unei reexaminãri de cãtre Curtea de Justiţie, în condiţiile şi limitele prevãzute de statut, în cazul în care existã un risc serios pentru unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii. ART. 257 (ex-articolul 225 A TCE) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot înfiinţa tribunale specializate pe lângã Tribunal, care sã aibã competenţa de a judeca în primã instanţã anumite categorii de acţiuni în materii speciale. Parlamentul European şi Consiliul hotãrãsc prin regulamente, fie la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Curţii de Justiţie, fie la solicitarea Curţii de Justiţie şi dupã consultarea Comisiei. Regulamentul de înfiinţare a unui tribunal specializat stabileşte normele referitoare la compunerea acestui tribunal şi precizeazã întinderea competenţelor care îi sunt atribuite. Deciziile tribunalelor specializate pot face obiectul unui recurs la Tribunal, limitat la chestiuni de drept sau, în cazul în care regulamentul privind înfiinţarea tribunalului specializat prevede aceasta, şi la chestiuni de fapt. Membrii tribunalului specializat sunt aleşi dintre persoane care oferã depline garanţii de independenţã şi care au capacitatea cerutã pentru exercitarea unor funcţii jurisdicţionale. Acestia sunt numiţi de Consiliu, care hotãrãşte în unanimitate. Tribunalele specializate îşi stabilesc regulamentul de procedurã în acord cu Curtea de Justiţie. Acest regulament se supune aprobãrii Consiliului. Cu excepţia cazului în care regulamentul de înfiinţare a tribunalului specializat dispune altfel, dispoziţiile tratatelor referitoare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi dispoziţiile Statutului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplicã şi tribunalelor specializate. Titlul I şi articolul 64 din Statut se aplicã în orice situaţie tribunalelor specializate. ART. 258 (ex-articolul 226 TCE) În cazul în care Comisia considerã cã un stat membru a încãlcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, dupã ce a oferit statului în cauzã posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. În cazul în care statul în cauzã nu se conformeazã acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. ART. 259 (ex-articolul 227 TCE) Oricare dintre statele membre poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul în care considerã cã un alt stat membru a încãlcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor. Înainte ca un stat membru sã introducã împotriva unui alt stat membru o acţiune întemeiatã pe o pretinsã încãlcare a obligaţiilor care îi revin în temeiul tratatelor, acesta trebuie sã sesizeze Comisia. Comisia emite un aviz motivat, dupã ce a oferit posibilitatea statelor în cauzã sã îşi prezinte în contradictoriu observaţiile scrise şi orale. În cazul în care Comisia nu a emis avizul în termen de trei luni de la introducerea cererii, absenţa avizului nu împiedicã sesizarea Curţii. ART. 260 (ex-articolul 228 TCE) (1) În cazul în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constatã cã un stat membru a încãlcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, acest stat este obligat sã ia mãsurile pe care le impune executarea hotãrârii Curţii. (2) În cazul în care considerã cã statul membru în cauzã nu a luat mãsurile pe care le impune executarea hotãrârii Curţii, Comisia poate sesiza Curtea, dupã ce a dat statului în cauzã posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. Comisia indicã cuantumul sumei forfetare sau al penalitãţii cu titlu cominatoriu pe care statul membru în cauzã trebuie sã le plãteascã şi pe care îl considerã adecvat situaţiei. În cazul în care Curtea constatã cã statul membru în cauzã nu a respectat hotãrârea sa, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalitãţi cu titlu cominatoriu. Aceastã procedurã nu aduce atingere articolului 259. (3) În cazul în care sesizeazã Curtea printr-o acţiune în temeiul articolului 258, considerând cã statul respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica mãsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedurã legislativã, Comisia poate indica, în cazul în care considerã necesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalitãţii cu titlu cominatoriu care urmeazã a fi plãtitã de statul respectiv şi pe care îl considerã adecvat situaţiei. În cazul în care constatã neîndeplinirea obligaţiei, Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalitãţi cu titlu cominatoriu, în limita valorii indicate de Comisie. Obligaţia de platã intrã în vigoare la data stabilitã de Curte prin hotãrârea sa. ART. 261 (ex-articolul 229 TCE) Regulamentele adoptate de Consiliu şi cele adoptate în comun de Parlamentul European şi de Consiliu în conformitate cu dispoziţiile tratatelor pot sã confere Curţii de Justiţie a Uniunii Europene competenţa de fond în ceea ce priveşte sancţiunile prevãzute de aceste regulamente. ART. 262 (ex-articolul 229 A TCE) Fãrã a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Consiliul, hotãrând în unanimitate, în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi dupã consultarea Parlamentului European, poate adopta dispoziţii prin care atribuie Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în mãsura stabilitã de Consiliu, competenţa de a judeca litigii legate de aplicarea actelor adoptate în temeiul tratatelor care creeazã titluri comunitare de proprietate intelectualã. Respectivele dispoziţii intrã în vigoare dupã ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale. ART. 263 (ex-articolul 230 TCE) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene controleazã legalitatea actelor legislative, a actelor Consiliului, ale Comisiei şi ale Bãncii Centrale Europene, altele decât recomandãrile şi avizele, şi a actelor Parlamentului European şi ale Consiliului European menite sã producã efecte juridice faţã de terţi. Aceasta controleazã, de asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii destinate sã producã efecte juridice faţã de terţi. În acest scop, Curtea are competenţa sã se pronunţe cu privire la acţiunile formulate de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru motive de necompetenţã, de încãlcare a unor norme fundamentale de procedurã, de încãlcare a tratatelor sau a oricãrei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere. În aceleaşi condiţii, Curtea are competenţa sã se pronunţe cu privire la acţiunile formulate de Curtea de Conturi, de Banca Centralã Europeanã şi de Comitetul Regiunilor, care urmãresc salvgardarea prerogativelor acestora. Orice persoanã fizicã sau juridicã poate formula, în condiţiile prevãzute la primul şi al doilea paragraf, o acţiune împotriva actelor al cãror destinatar este sau care o privesc direct şi individual, precum şi împotriva actelor normative care o privesc direct şi care nu presupun mãsuri de executare. Actele de constituire a organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii pot sã prevadã condiţii şi proceduri speciale privind acţiunile formulate de persoanele fizice sau juridice împotriva actelor acestor organe, oficii sau agenţii care sunt destinate sã producã efecte juridice faţã de ele. Acţiunile prevãzute de prezentul articol trebuie formulate în termen de douã luni, dupã caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsã, de la data la care reclamantul a luat cunoştinţã de actul respectiv. ART. 264 (ex-articolul 231 TCE) În cazul în care acţiunea este întemeiatã, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene declarã actul contestat nul şi neavenit. Cu toate acestea, Curtea indicã, în cazul în care considerã cã este necesar, care sunt efectele actului anulat, care trebuie considerate ca fiind irevocabile. ART. 265 (ex-articolul 232 TCE) În cazul în care, prin încãlcarea prevederilor tratatelor, Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia sau Banca Centralã Europeanã se abţin sã hotãrascã, statele membre şi celelalte instituţii ale Uniunii pot sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a constata aceastã încãlcare. Prezentul articol se aplicã, în aceleaşi condiţii, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii care se abţin sã hotãrascã. Aceastã acţiune este admisibilã numai în cazul în care instituţia, organul, oficiul sau agenţia respectivã a fost solicitatã în prealabil sã acţioneze. În cazul în care, la expirarea unui termen de douã luni de la data acestei solicitãri, instituţia, organul, oficiul sau agenţia nu şi-a precizat poziţia, acţiunea poate fi formulatã într-un nou termen de douã luni. Orice persoanã fizicã sau juridicã poate sesiza Curtea în condiţiile stabilite la paragrafele precedente în legãturã cu omisiunea unei instituţii, organ, oficiu sau agenţie a Uniunii de a-i adresa un act, altul decât o recomandare sau un aviz. ART. 266 (ex-articolul 233 TCE) Instituţia, organul, oficiul sau agenţia emitentã a actului anulat sau a cãrei abţinere a fost declaratã contrarã tratatelor este obligatã sã ia mãsurile impuse de executarea hotãrârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aceastã obligaţie nu aduce atingere obligaţiei care poate rezulta din aplicarea articolului 340 al doilea paragraf. ART. 267 (ex-articolul 234 TCE) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentã sã se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocã în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, aceastã instanţã poate, în cazul în care apreciazã cã o decizie în aceastã privinţã îi este necesarã pentru a pronunţa o hotãrâre, sã cearã Curţii sã se pronunţe cu privire la aceastã chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocã într-o cauzã pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cãrei decizii nu sunt supuse vreunei cãi de atac în dreptul intern, aceastã instanţã este obligatã sã sesizeze Curtea. În cazul în care o asemenea chestiune se invocã într-o cauzã pendinte în faţa unei instanţe judecãtoreşti naţionale privind o persoanã supusã unei mãsuri privative de libertate, Curtea hotãrãşte în cel mai scurt termen. ART. 268 (ex-articolul 235 TCE) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentã sã judece litigiile care au ca obiect repararea prejudiciilor menţionate la articolul 340 al doilea paragraf şi al treilea paragraf. ART. 269 Curtea de Justiţie este competentã sã se pronunţe în privinţa legalitãţii unui act adoptat de Consiliul European sau de Consiliu în temeiul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeanã numai la solicitarea statului membru care face obiectul unei constatãri a Consiliului European sau a Consiliului şi numai în privinţa respectãrii dispoziţiilor de procedurã prevãzute de respectivul articol. Aceastã cerere trebuie prezentatã în termen de o lunã de la data respectivei constatãri. Curtea hotãrãşte în termen de o lunã de la data cererii. ART. 270 (ex-articolul 236 TCE) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentã sã se pronunţe asupra oricãrui litigiu dintre Uniune şi agenţii acesteia, în limitele şi condiţiile stabilite prin Statutul funcţionarilor Uniunii şi regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii. ART. 271 (ex-articolul 237 TCE) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentã, în limitele prevãzute în continuare, sã judece litigiile privind: (a) îndeplinirea obligaţiilor statelor membre care rezultã din Statutul Bãncii Europene de Investiţii. Consiliul de administraţie al Bãncii dispune în aceastã privinţã de atribuţiile recunoscute Comisiei prin articolul 258, (b) hotãrârile Consiliului guvernatorilor Bãncii Europene de Investiţii. Fiecare stat membru, Comisia şi Consiliul de administraţie al Bãncii pot formula o acţiune în aceastã materie, în condiţiile prevãzute la articolul 263, (c) hotãrârile Consiliului de administraţie al Bãncii Europene de Investiţii. Acţiunile împotriva acestor hotãrâri pot fi formulate, în condiţiile prevãzute la articolul 263, numai de cãtre statele membre sau de cãtre Comisie şi numai pentru nerespectarea procedurilor prevãzute la articolul 19 alineatele (2) şi (5)-(7) din statutul Bãncii, (e) îndeplinirea de cãtre bãncile centrale naţionale a obligaţiilor care rezultã din tratate şi din Statutul SEBC şi al BCE. În aceastã privinţã, Consiliul guvernatorilor Bãncii Centrale Europene dispune, faţã de bãncile centrale naţionale, de competenţele recunoscute Comisiei prin articolul 258 în raport cu statele membre. În cazul în care Curtea constatã cã o bancã centralã naţionalã nu şi-a îndeplinit una dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceastã bancã este obligatã sã adopte mãsurile impuse de executarea hotãrârii Curţii. ART. 272 (ex-articolul 238 TCE) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentã sã se pronunţe în temeiul unei clauze compromisorii cuprinsã într-un contract de drept public sau de drept privat, încheiat de Uniune sau în numele acesteia. ART. 273 (ex-articolul 239 TCE) Curtea de Justiţie este competentã sã se pronunţe asupra oricãrui diferend dintre statele membre în legãturã cu obiectul tratatelor, în cazul în care este sesizatã cu privire la acest diferend în temeiul unui compromis. ART. 274 (ex-articolul 240 TCE) Calitatea de parte a Uniunii nu înlãtura competenţa instanţelor naţionale cu privire la litigiile respective, cu excepţia cazurilor în care prin tratate competenţa este atribuitã Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. ART. 275 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentã în ceea ce priveşte dispoziţiile privind politica externã şi de securitate comunã, nici în ceea ce priveşte actele adoptate în temeiul acestora. Cu toate acestea, Curtea este competentã sã controleze respectarea dispoziţiilor articolului 40 din Tratatul privind Uniunea Europeanã şi sã se pronunţe în ceea ce priveşte acţiunile formulate în condiţiile prevãzute la articolul 263 al patrulea paragraf din prezentul tratat, privind controlul legalitãţii deciziilor care prevãd mãsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeanã. ART. 276 În exercitarea atribuţiilor sale privind dispoziţiile pãrţii a treia titlul V capitolele 4 şi 5, referitoare la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentã sã verifice legalitatea sau proporţionalitatea operaţiunilor efectuate de poliţie sau de alte servicii de aplicare a legii într-un stat membru şi nici sã hotãrascã cu privire la exercitarea responsabilitãţilor care le revin statelor membre în vederea menţinerii ordinii publice şi a apãrãrii securitãţii interne. ART. 277 (ex-articolul 241 TCE) Sub rezerva expirãrii termenului prevãzut la articolul 263 al saselea paragraf, în cazul unui litigiu privind un act cu caracter general adoptat de o instituţie, un organ, un oficiu sau o agenţie a Uniunii, orice parte se poate prevala de motivele de drept prevãzute la articolul 263 al doilea paragraf pentru a invoca în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene inaplicabilitatea acestui act. ART. 278 (ex-articolul 242 TCE) Acţiunile cu care este sesizatã Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu au efect suspensiv. Cu toate acestea, în mãsura în care considerã cã împrejurãrile o impun, Curtea poate ordona suspendarea executãrii actului atacat. ART. 279 (ex-articolul 243 TCE) În cauzele cu care este sesizatã, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate dispune mãsurile provizorii necesare. ART. 280 (ex-articolul 244 TCE) Hotãrârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au forţã executorie în condiţiile stabilite la articolul 299. ART. 281 (ex-articolul 245 TCE) Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se stabileşte printr-un protocol separat. Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, pot modifica dispoziţiile Statutului, cu excepţia titlului I şi a articolului 64. Parlamentul European şi Consiliul hotãrãsc fie la solicitarea Curţii de Justiţie şi dupã consultarea Comisiei, fie la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Curţii de Justiţie.
SECŢIUNEA 6 BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ
ART. 282 (1) Banca Centralã Europeanã şi bãncile centrale naţionale constituie Sistemul European al Bãncilor Centrale ("SEBC"). Banca Centralã Europeanã şi bãncile centrale naţionale ale statelor membre a cãror monedã este euro, care constituie Eurosistemul, conduc politica monetarã a Uniunii. (2) SEBC este condus de organele de decizie ale Bãncii Centrale Europene. Obiectivul principal al SEBC îl reprezintã menţinerea stabilitãţii preţurilor. Fãrã a aduce atingere acestui obiectiv, SEBC sprijinã politicile economice generale în cadrul Uniunii pentru a contribui la realizarea obiectivelor acesteia. (3) Banca Centralã Europeanã are personalitate juridicã. Aceasta este singura abilitatã sã autorizeze emisiunea de monedã euro. Aceasta este independentã în exercitarea competenţelor şi în administrarea finanţelor sale. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelor membre, respectã aceastã independenţã. (4) Banca Centralã Europeanã adoptã mãsurile necesare îndeplinirii misiunilor sale în conformitate cu articolele 127-133 şi cu articolul 138 şi în condiţiile prevãzute în Statutul SEBC şi al BCE. Statele membre a cãror monedã nu este euro, precum şi bãncile lor centrale, îşi pãstreazã competenţele în domeniul monetar, în conformitate cu articolele menţionate. (5) În domeniile în care are atribuţii, Banca Centralã Europeanã este consultatã asupra oricãrui proiect de act al Uniunii, precum şi asupra oricãrui proiect de reglementare la nivel naţional şi poate emite avize. ART. 283 (ex-articolul 112 TCE) (1) Consiliul guvernatorilor Bãncii Centrale Europene este constituit din membrii Comitetului executiv al Bãncii Centrale Europene şi din guvernatorii bãncilor centrale naţionale ale statelor membre a cãror monedã este euro. (2) Comitetul executiv este constituit din preşedinte, un vicepreşedinte şi alţi patru membri. Preşedintele, vicepreşedintele şi ceilalţi membri ai Comitetului executiv sunt numiţi de Consiliul European, hotãrând cu majoritate calificatã, la recomandarea Consiliului şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Consiliului guvernatorilor Bãncii Centrale Europene, dintre persoane a cãror autoritate şi experienţã profesionalã în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Mandatul acestora este pe termen de opt ani şi nu poate fi reînnoit. Doar resortisanţii statelor membre pot fi membri ai Comitetului executiv. ART. 284 (ex-articolul 113 TCE) (1) Preşedintele Consiliului şi un membru al Comisiei pot sã participe fãrã drept de vot la reuniunile Consiliului guvernatorilor Bãncii Centrale Europene. Preşedintele Consiliului poate propune o moţiune spre deliberare Consiliului guvernatorilor Bãncii Centrale Europene. (2) Preşedintele Bãncii Centrale Europene este invitat sã participe la reuniunile Consiliului în cazul în care acesta delibereazã asupra problemelor referitoare la obiectivele şi misiunile SEBC. (3) Banca Centralã Europeanã prezintã Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei, precum şi Consiliului European un raport anual privind activitatea SEBC şi politica monetarã din anul precedent şi din anul în curs. Preşedintele Bãncii Centrale Europene prezintã acest raport Consiliului şi Parlamentului European, care poate organiza o dezbatere generalã pe acest temei. Preşedintele Bãncii Centrale Europene şi ceilalţi membri ai Comitetului executiv pot, la cererea Parlamentului European sau din proprie iniţiativã, sã fie audiaţi de comisiile competente ale Parlamentului European.
SECŢIUNEA 7 CURTEA DE CONTURI
ART. 285 (ex-articolul 246 TCE) Curtea de Conturi asigurã controlul conturilor Uniunii. Curtea de Conturi este formatã din câte un resortisant din fiecare stat membru. Membrii sãi îşi exercitã funcţiile în deplinã independenţã, în interesul general al Uniunii. ART. 286 (ex-articolul 247 TCE) (1) Membrii Curţii de Conturi sunt aleşi dintre personalitãţile care fac parte ori au fãcut parte, în statul lor, din instituţiile de control financiar extern sau care au o calificare deosebitã pentru aceastã funcţie. Acestia trebuie sã prezinte toate garanţiile de independenţã. (2) Membrii Curţii de Conturi se numesc pentru o perioadã sase ani. Consiliul, dupã consultarea Parlamentului European, adoptã lista membrilor stabilitã în conformitate cu propunerile fãcute de fiecare stat membru. Mandatul membrilor Curţii de Conturi poate fi reînnoit. Membrii Curţii de Conturi desemneazã dintre ei pe preşedintele Curţii de Conturi, pentru o perioadã de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit. (3) În îndeplinirea îndatoririlor lor, membrii Curţii de Conturi nu solicitã şi nici nu acceptã instrucţiuni de la nici un guvern şi de la nici un alt organism. Acestia se abţin de la orice act incompatibil cu funcţiile lor. (4) Pe durata mandatului lor, membrii Curţii de Conturi nu pot exercita nici o altã activitate profesionalã, remuneratã sau nu. La instalarea în funcţie, aceştia se angajeazã solemn sã respecte, pe durata mandatului şi dupã încetarea acestuia, obligaţiile impuse de mandat şi, în special, obligaţia de onestitate şi prudenţã în a accepta, dupã încheierea mandatului, anumite funcţii sau avantaje. (5) În afarã de schimbarea ordinarã şi de deces, funcţiile membrilor Curţii de Conturi înceteazã în mod individual prin demisie sau prin destituire, declaratã de Curtea de Justiţie în conformitate cu alineatul (6). Persoana în cauzã este înlocuitã pânã la încheierea mandatului. Cu excepţia destituirii, membrii Curţii de Conturi rãmân în funcţie pânã la înlocuirea lor. (6) Membrii Curţii de Conturi pot fi destituiţi din funcţiile lor sau pot fi declaraţi decãzuţi din dreptul la pensie sau la alte avantaje echivalente numai în cazul în care Curtea de Justiţie constatã, la cererea Curţii de Conturi, cã au încetat sã corespundã condiţiilor cerute sau sã îndeplineascã obligaţiile care decurg din funcţia lor. (7) Consiliul stabileşte condiţiile de încadrare în muncã şi, în special, salariile, indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui şi ale membrilor Curţii de Conturi. Consiliul stabileşte, de asemenea, orice indemnizaţie care ţine loc de remuneraţie. (8) Dispoziţiile Protocolului privind privilegiile şi imunitãţile Comunitãţilor Europene care se aplicã judecãtorilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplicã, de asemenea, membrilor Curţii de Conturi. ART. 287 (ex-articolul 248 TCE) (1) Curtea de Conturi verificã totalitatea conturilor de venituri şi cheltuieli ale Uniunii. De asemenea, aceasta verificã totalitatea conturilor de venituri şi cheltuieli ale oricãrui organ, oficiu sau agenţie înfiinţatã de Uniune, în mãsura în care actul constitutiv nu exclude acest control. Curtea de Conturi prezintã Parlamentului European şi Consiliului o declaraţie de asigurare referitoare la veridicitatea conturilor, precum şi la legalitatea operaţiunilor şi înregistrarea acestora în conturi, declaraţie care se publicã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Declaraţia poate fi completatã cu aprecieri specifice pentru fiecare domeniu major de activitate a Uniunii. (2) Curtea de Conturi examineazã legalitatea şi corectitudinea veniturilor şi cheltuielilor şi asigurã buna gestiune financiarã. În acest context, Curtea de Conturi semnaleazã îndeosebi orice neregulã. Controlul veniturilor se efectueazã pe baza veniturilor de realizat şi a celor realizate efectiv de Uniune. Controlul cheltuielilor se efectueazã pe baza angajamentelor, precum şi a plãţilor. Aceste controale pot fi efectuate înainte de încheierea conturilor exerciţiului bugetar avut în vedere. (3) Controlul se efectueazã asupra actelor justificative şi, dacã este cazul, la faţa locului, la celelalte instituţii ale Uniunii, în sediile oricãrui organ, oficiu sau agenţie care administreazã venituri sau cheltuieli fãcute în numele Uniunii şi în statele membre, inclusiv în imobilele oricãrei persoane fizice sau juridice care beneficiazã de vãrsãminte provenite de la buget. În statele membre, controlul se efectueazã în colaborare cu instituţiile naţionale de control sau, în cazul în care acestea nu dispun de competenţele necesare, cu serviciile naţionale competente. Curtea de Conturi şi instituţiile naţionale de control ale statelor membre practicã o cooperare bazatã pe încredere şi pe respectarea independenţei acestora. Aceste instituţii sau servicii informeazã Curtea de Conturi în cazul în care intenţioneazã sã participe la control. Orice document sau informaţie necesarã îndeplinirii misiunii sale se comunicã Curţii de Conturi, la cererea sa, de cãtre celelalte instituţii ale Uniunii, de cãtre orice organ, oficiu sau agenţie care gestioneazã venituri sau cheltuieli în numele Uniunii, de cãtre persoanele fizice sau juridice care beneficiazã de vãrsãminte de la buget şi de cãtre instituţiile naţionale de control sau, în cazul în care acestea nu dispun de competenţele necesare, de cãtre serviciile naţionale competente. În ceea ce priveşte activitatea de gestionare a veniturilor şi cheltuielilor Uniunii exercitatã de Banca Europeanã de Investiţii, dreptul de acces al Curţii la informaţiile deţinute de Bancã este reglementat printr-un acord încheiat între Curte, bancã şi Comisie. În lipsa acestui acord, Curtea are, cu toate acestea, acces la informaţiile necesare pentru a efectua controlul veniturilor şi cheltuielilor Uniunii administrate de bancã. (4) Curtea de Conturi întocmeste un raport anual dupã încheierea fiecãrui exerciţiu financiar. Acest raport se transmite celorlalte instituţii ale Uniunii şi se publicã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene împreunã cu rãspunsurile formulate de aceste instituţii la observaţiile Curţii de Conturi. În plus, Curtea de Conturi îşi poate prezenta în orice moment observaţiile, în special sub forma unor rapoarte speciale cu privire la chestiuni specifice şi poate emite avize la cererea uneia dintre celelalte instituţii ale Uniunii. Curtea de Conturi adoptã rapoarte anuale, rapoarte speciale sau avize cu majoritatea membrilor care o compun. Cu toate acestea, în vederea adoptãrii unor categorii de rapoarte sau de avize, aceasta îşi poate înfiinţa camere interne, în condiţiile prevãzute de regulamentul sãu de procedurã. Aceasta sprijinã Parlamentul European şi Consiliul în exercitarea funcţiei lor de control al execuţiei bugetare. Curtea de Conturi îşi stabileşte regulamentul de procedurã. Acest regulament se aprobã de cãtre Consiliu.
CAP. 2 ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII, PROCEDURILE DE ADOPTARE ŞI ALTE DISPOZIŢII
SECŢIUNEA 1 ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII
ART. 288 (ex-articolul 249 TCE) Pentru exercitarea competenţelor Uniunii, instituţiile adoptã regulamente, directive, decizii, recomandãri şi avize. Regulamentul are aplicabilitate generalã. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplicã direct în fiecare stat membru. Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lãsând autoritãţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele. Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care se indicã destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceştia. Recomandãrile şi avizele nu sunt obligatorii. ART. 289 (1) Procedura legislativã ordinarã constã în adoptarea în comun de cãtre Parlamentul European şi Consiliu a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii, la propunerea Comisiei. Aceastã procedurã este definitã la articolul 294. (2) În cazurile specifice prevãzute în tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive sau a unei decizii de cãtre Parlamentul European cu participarea Consiliului sau de cãtre Consiliu cu participarea Parlamentului European constituie o procedurã legislativã specialã. (3) Actele juridice adoptate prin procedurã legislativã constituie acte legislative. (4) În cazurile specifice prevãzute în tratate, actele legislative se pot adopta la iniţiativa unui grup de state membre sau a Parlamentului European, la recomandarea Bãncii Centrale Europene sau la solicitarea Curţii de Justiţie sau a Bãncii Europene de Investiţii. ART. 290 (1) Un act legislativ poate delega Comisiei competenţa de a adopta acte fãrã caracter legislativ şi cu domeniu de aplicare general, care completeazã sau modificã anumite elemente neesenţiale ale actului legislativ. Actele legislative definesc în mod expres obiectivele, conţinutul, domeniul de aplicare şi durata delegãrii de competenţe. Elementele esenţiale ale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ şi nu pot face, prin urmare, obiectul delegãrii de competenţe. (2) Actele legislative stabilesc în mod expres condiţiile de aplicare a delegãrii; aceste condiţii pot fi urmãtoarele: (a) Parlamentul European sau Consiliul pot decide revocarea delegãrii; (b) actul delegat poate intra în vigoare numai în cazul în care, în termenul stabilit prin actul legislativ, Parlamentul European sau Consiliul nu formuleazã obiecţiuni. În înţelesul literelor (a) şi (b), Parlamentul European hotãrãşte cu majoritatea membrilor care îl compun, iar Consiliul hotãrãşte cu majoritate calificatã. (3) În titlul actelor delegate se introduce adjectivul "delegat" sau "delegatã". ART. 291 (1) Statele membre iau toate mãsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii. (2) În cazul în care sunt necesare condiţii unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferã Comisiei competenţe de executare sau, în cazuri speciale şi temeinic justificate, precum şi în cazurile prevãzute la articolele 24 şi 26 din Tratatul privind Uniunea Europeanã, Consiliului. (3) În înţelesul alineatului (2), Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc, în prealabil, normele şi principiile generale privind mecanismele de control de cãtre statele membre al exercitãrii competenţelor de executare de cãtre Comisie. (4) În titlul actelor de punere în aplicare se introduc cuvintele "de punere în aplicare". ART. 292 Consiliul adoptã recomandãri. Acesta hotãrãşte, la propunerea Comisiei, în toate cazurile în care tratatele prevãd cã adoptã acte la propunerea Comisiei. Consiliul hotãrãşte în unanimitate în domeniile în care este necesarã unanimitatea pentru adoptarea unui act al Uniunii. Comisia, precum şi Banca Centralã Europeanã în cazurile specifice prevãzute în tratate, adoptã recomandãri.
SECŢIUNEA 2 PROCEDURI DE ADOPTARE A ACTELOR ŞI ALTE DISPOZIŢII
ART. 293 (ex-articolul 250 TCE) (1) În cazul în care, în temeiul tratatelor, Consiliul hotãrãşte la propunerea Comisiei, acesta poate modifica propunerea numai hotãrând în unanimitate, cu excepţia cazurilor prevãzute la articolul 294 alineatele (10) şi (13), la articolele 310, 312, 314 şi la articolul 315 al doilea paragraf. (2) Atât timp cât Consiliul nu a luat o hotãrâre, Comisia îşi poate modifica propunerea pe tot parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui act al Uniunii. ART. 294 (ex-articolul 251 TCE) (1) În cazul în care, în tratate, se face trimitere la procedura legislativã ordinarã pentru adoptarea unui act, se aplicã procedura de mai jos. (2) Comisia prezintã o propunere Parlamentului European şi Consiliului. Prima lecturã (3) Parlamentul European adoptã poziţia sa în primã lecturã şi o transmite Consiliului. (4) În cazul în care poziţia Parlamentului European este aprobatã de Consiliu, actul respectiv se adoptã cu formularea care corespunde poziţiei Parlamentului European. (5) În cazul în care poziţia Parlamentului European nu este aprobatã de Consiliu, acesta adoptã poziţia sa în primã lecturã şi o transmite Parlamentului European. (6) Consiliul informeazã pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziţiei sale în primã lecturã. Comisia informeazã pe deplin Parlamentul European cu privire la poziţia sa. A doua lecturã (7) În cazul în care, în termen de trei luni de la data transmiterii, Parlamentul European: (a) aprobã poziţia Consiliului din prima lecturã sau nu s-a pronunţat, actul respectiv se considerã adoptat cu formularea care corespunde poziţiei Consiliului; (b) respinge, cu majoritatea membrilor care îl compun, poziţia Consiliului din prima lecturã, actul propus este considerat ca nefiind adoptat; (c) propune, cu majoritatea membrilor care îl compun, modificãri la poziţia Consiliului din prima lecturã, textul astfel modificat se transmite Consiliului şi Comisiei, care emite un aviz cu privire la aceste modificãri. (8) În cazul în care, în termen de trei luni de la primirea modificãrilor Parlamentului European, Consiliul, hotãrând cu majoritate calificatã: (a) aprobã toate aceste modificãri, actul respectiv este considerat aprobat; (b) nu aprobã toate modificãrile, preşedintele Consiliului, în consens cu preşedintele Parlamentului European, convoacã comitetul de conciliere, într-un termen de sase sãptãmâni. (9) Consiliul hotãrãşte în unanimitate cu privire la modificãrile care au fãcut obiectul unui aviz negativ din partea Comisiei. Concilierea (10) Comitetul de conciliere, care reuneste membrii Consiliului sau reprezentanţii lor şi tot atâţia membri care reprezintã Parlamentul European, are misiunea de a ajunge la un acord asupra unui proiect comun, cu majoritatea calificatã a membrilor Consiliului sau a reprezentanţilor acestora şi cu majoritatea membrilor care reprezintã Parlamentul European, în termen de sase sãptãmâni de la data convocãrii, pe baza poziţiilor Parlamentului şi ale Consiliului din a doua lecturã. (11) Comisia participã la lucrãrile comitetului de conciliere şi ia toate iniţiativele necesare pentru promovarea unei apropieri între poziţiile Parlamentului European şi ale Consiliului. (12) În cazul în care, în termen de sase sãptãmâni de la convocare, comitetul de conciliere nu aprobã niciun proiect comun, actul propus este considerat neadoptat. A treia lecturã (13) În cazul în care, în acest termen, comitetul de conciliere aprobã un proiect comun, Parlamentul European şi Consiliul dispun fiecare de un termen de sase sãptãmâni de la aceastã aprobare, pentru a adopta actul respectiv în conformitate cu acest proiect, Parlamentul European hotãrând cu majoritatea voturilor exprimate iar Consiliul cu majoritate calificatã. În caz contrar, actul propus este considerat neadoptat. (14) Termenele de trei luni şi sase sãptãmâni prevãzute la prezentul articol sunt prelungite cu cel mult o lunã şi, respectiv, douã sãptãmâni, la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului. Dispoziţii speciale (15) În cazul în care, în situaţiile prevãzute în tratate, un act legislativ face obiectul procedurii legislative ordinare la iniţiativa unui grup de state membre sau la recomandarea Bãncii Centrale Europene ori la solicitarea Curţii de Justiţie, alineatul (2), alineatul (6) a doua tezã şi alineatul (9) nu se aplicã. În aceste cazuri, Parlamentul European şi Consiliul transmit Comisiei proiectul de act, precum şi poziţiile lor din prima şi din a doua lecturã. Parlamentul European sau Consiliul poate solicita avizul Comisiei în orice fazã a procedurii, aviz pe care Comisia îl poate emite şi din proprie iniţiativã. Comisia poate, de asemenea, în cazul în care considerã necesar, sã participe la comitetul de conciliere în condiţiile prevãzute la alineatul (11). ART. 295 Parlamentul European, Consiliul şi Comisia se consultã reciproc şi organizeazã, de comun acord, condiţiile cooperãrii lor. În acest scop, acestea pot, cu respectarea tratatelor, sã încheie acorduri interinstituţionale care pot avea un caracter obligatoriu. ART. 296 (ex-articolul 253 TCE) În cazul în care tratatele nu prevãd tipul actului care trebuie adoptat, instituţiile îl aleg de la caz la caz, cu respectarea procedurilor aplicabile şi a principiului proporţionalitãţii. Actele juridice se motiveazã şi fac trimitere la propunerile, iniţiativele, recomandãrile, cererile sau avizele prevãzute în tratate. În cazul în care examineazã un proiect de act legislativ, Parlamentul European şi Consiliul se abţin de la adoptarea de acte care nu au fost prevãzute de procedura legislativã aplicabilã domeniului respectiv. ART. 297 (ex-articolul 254 TCE) (1) Actele legislative adoptate în conformitate cu procedura legislativã ordinarã se semneazã de preşedintele Parlamentului European şi de preşedintele Consiliului. Actele legislative adoptate în conformitate cu o procedurã legislativã specialã se semneazã de preşedintele instituţiei care le-a adoptat. Actele legislative se publicã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intrã în vigoare la data prevãzutã de textul lor sau, în absenţa acesteia, în a douãzecea zi de la publicare. (2) Actele fãrã caracter legislativ, adoptate sub formã de regulamente, directive şi decizii, în cazul în care acestea din urmã nu indicã destinatarii, se semneazã de preşedintele instituţiei care le-a adoptat. Regulamentele şi directivele care se adreseazã tuturor statelor membre, precum şi deciziile, în cazul în care acestea nu indicã destinatarii, se publicã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intrã în vigoare la data prevãzutã de textul lor sau, în absenţa acesteia, în a douãzecea zi de la data publicãrii. Celelalte directive, precum şi deciziile care se adreseazã unui destinatar se notificã destinatarilor lor şi produc efecte prin aceastã notificare. ART. 298 (1) În îndeplinirea misiunilor lor, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii sunt susţinute de o administraţie europeanã transparentã, eficientã şi independentã. (2) În scopul respectãrii Statutului şi a regimului adoptate în temeiul articolului 336, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, stabilesc dispoziţiile necesare. ART. 299 (ex-articolul 256 TCE) Actele Consiliului, ale Comisiei sau ale Bãncii Centrale Europene care impun o obligaţie pecuniarã în sarcina altor persoane decât statele membre constituie titlu executoriu. Executarea silitã este reglementatã de normele de procedurã civilã în vigoare în statul pe teritoriul cãruia are loc aceastã procedurã. Decizia este învestitã cu formulã executorie, fãrã îndeplinirea nici unei alte formalitãţi decât cea a verificãrii autenticitãţii acestui titlu de cãtre autoritatea naţionalã pe care guvernul fiecãrui stat membru o desemneazã în acest scop şi a cãrei desemnare este adusã la cunoştinţa Comisiei şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Dupã îndeplinirea acestor formalitãţi, la cererea pãrţii interesate, aceasta poate proceda la executarea silitã, sesizând direct autoritatea competentã în conformitate cu legislaţia internã. Executarea silitã poate fi suspendatã numai în temeiul unei decizii a Curţii. Cu toate acestea, controlul legalitãţii mãsurilor de executare este de competenţa instanţelor naţionale.
CAP. 3 ORGANELE CONSULTATIVE ALE UNIUNII
ART. 300 (1) Parlamentul European, Consiliul şi Comisia sunt asistate de un Comitet Economic şi Social şi de un Comitet al Regiunilor, care exercitã funcţii consultative. (2) Comitetul Economic şi Social este format din reprezentanţi ai organizaţiilor patronale, salariale şi ai altor reprezentanţi ai societãţii civile, în special din domeniile socio-economic, civic, profesional şi cultural. (3) Comitetul Regiunilor este format din reprezentanţi ai colectivitãţilor regionale şi locale care sunt fie titularii unui mandat electoral în cadrul unei autoritãţi regionale sau locale, fie rãspund din punct de vedere politic în faţa unei adunãri alese. (4) Mandatul membrilor Comitetului Economic şi Social şi ai Comitetului Regiunilor nu este imperativ. Acestia îşi exercitã funcţiile în deplinã independenţã, în interesul general al Uniunii. (5) Normele menţionate la alineatele (2) şi (3) referitoare la natura compunerii acestor Comitete sunt revizuite periodic de Consiliu, pentru a ţine seama de evoluţia economicã, socialã şi demograficã a Uniunii. Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptã decizii în acest scop.
SECŢIUNEA 1 COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL
ART. 301 (ex-articolul 258 TCE) Numãrul de membri ai Comitetului Economic şi Social nu poate depãşi trei sute cincizeci. Consiliul, hotãrând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptã o decizie care stabileşte componenţa Comitetului. Consiliul stabileşte indemnizaţiile membrilor Comitetului. ART. 302 (ex-articolul 259 TCE) (1) Membrii Comitetului sunt numiţi pentru un mandat de cinci ani. Consiliul adoptã lista membrilor stabilitã potrivit propunerilor fiecãrui stat membru. Mandatul membrilor Comitetului poate fi reînnoit. (2) Consiliul hotãrãşte dupã consultarea Comisiei. Acesta poate obţine opinia organizaţiilor europene reprezentative pentru diferitele sectoare economice şi sociale şi ale societãţii civile, pe care activitatea Uniunii le priveşte. ART. 303 (ex-articolul 260 TCE) Comitetul îşi desemneazã, dintre membrii sãi, preşedintele şi biroul pentru un mandat de doi ani şi jumãtate. Comitetul îşi adoptã regulamentul de procedurã. Comitetul este convocat de preşedinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni şi din proprie iniţiativã. ART. 304 (ex-articolul 262 TCE) Comitetul este consultat de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie în cazurile prevãzute de tratate. Comitetul poate fi consultat de aceste instituţii în toate cazurile în care acestea considerã oportun. Acesta poate emite un aviz şi din proprie iniţiativã, în toate cazurile în care considerã oportun. În cazul în care considerã necesar, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia acordã Comitetului un termen pentru ca acesta sã îşi prezinte avizul, termen care nu poate fi mai mic de o lunã de la data la care comunicarea este adresatã preşedintelui în acest scop. Dupã expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedicã desfãşurarea procedurilor. Avizul Comitetului, precum şi procesul verbal al dezbaterilor sale se transmit Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei.
SECŢIUNEA 2 COMITETUL REGIUNILOR
ART. 305 (ex-articolul 263 al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf TCE) Numãrul de membri ai Comitetului Regiunilor nu poate depãşi trei sute cincizeci. Consiliul, hotãrând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptã o decizie care stabileşte componenţa Comitetului. Membrii Comitetului, precum şi un numãr egal de supleanţi se numesc pentru o perioadã de cinci ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit. Consiliul adoptã lista membrilor şi a supleanţilor stabilitã în conformitate cu propunerile fiecãrui stat membru. La încheierea mandatului menţionat la articolul 300 alineatul (3), în temeiul cãruia au fost propuşi, mandatul membrilor Comitetului înceteazã din oficiu şi aceştia sunt înlocuiţi pentru restul mandatului respectiv în conformitate cu aceeaşi procedurã. Acestia nu pot fi în acelaşi timp şi membri ai Parlamentului European. ART. 306 (ex-articolul 264 TCE) Comitetul Regiunilor îşi desemneazã dintre membrii sãi preşedintele şi biroul, pentru un mandat de doi ani şi jumãtate. Comitetul îşi stabileşte regulamentul de procedurã. Comitetul este convocat de preşedinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni şi din proprie iniţiativã. ART. 307 (ex-articolul 265 TCE) Comitetul Regiunilor este consultat de cãtre Parlamentul European, Consiliu sau Comisie în cazurile prevãzute de tratate şi în toate celelalte cazuri şi, în special, în care acestea privesc cooperarea transfrontalierã sau în cazul în care una dintre instituţii considerã oportun acest lucru. În cazul în care considerã necesar, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia acordã Comitetului un termen pentru ca acesta sã îşi prezinte avizul, termen care nu poate fi mai mic de o lunã de la data la care comunicarea este adresatã preşedintelui în acest scop. Dupã expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedicã desfãşurarea procedurilor. În cazul în care Comitetul Economic şi Social este consultat în conformitate cu articolul 304, Comitetul Regiunilor este informat de Parlamentul European, Consiliu sau de Comisie cu privire la cererea de aviz. În cazul în care considerã cã sunt în joc interese regionale specifice, Comitetul Regiunilor poate emite un aviz în acest sens. Acesta poate emite un aviz din proprie iniţiativã, în cazurile în care considerã util acest lucru. Avizul Comitetului, precum şi procesul verbal al dezbaterilor sale se transmit Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei.
CAP. 4 BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII
ART. 308 (ex-articolul 266 TCE) Banca Europeanã de Investiţii are personalitate juridicã. Membrii Bãncii Europene de Investiţii sunt statele membre. Statutul Bãncii Europene de Investiţii face obiectul unui protocol anexat la tratate. Consiliul, hotãrând în unanimitate în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, la cererea Bãncii Europene de Investiţii şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, sau la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Bãncii Europene de Investiţii, poate modifica Statutul Bãncii. ART. 309 (ex-articolul 267 TCE) Banca Europeanã de Investiţii are misiunea de a contribui, recurgând la pieţele de capital şi la resursele proprii, la dezvoltarea echilibratã şi neîntreruptã a pieţei comune în interesul Uniunii. În acest scop, Banca faciliteazã, prin acordarea de împrumuturi şi garanţii şi fãrã a urmãri un scop lucrativ, finanţarea proiectelor de mai jos în toate sectoarele economiei: (a) proiecte care urmãresc punerea în valoare a regiunilor mai puţin dezvoltate; (b) proiecte care urmãresc modernizarea sau conversia întreprinderilor ori crearea de noi activitãţi care sunt rezultatul realizãrii sau funcţionãrii pieţei interne şi care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace de finanţare existente în fiecare dintre statele membre; (c) proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace de finanţare existente în fiecare dintre statele membre. În îndeplinirea misiunii sale, Banca faciliteazã finanţarea programelor de investiţii în legãturã cu intervenţiile fondurilor structurale şi ale altor instrumente financiare ale Uniunii.
TITLUL II DISPOZIŢII FINANCIARE
ART. 310 (ex-articolul 268 TCE) (1) Toate veniturile şi cheltuielile Uniunii trebuie estimate pentru fiecare exerciţiu bugetar şi trebuie înscrise în buget. Bugetul anual al Uniunii este stabilit de Parlamentul European şi de Consiliu, în conformitate cu articolul 314. Veniturile şi cheltuielile bugetare trebuie sã fie echilibrate. (2) Cheltuielile înscrise în buget sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar anual, în conformitate cu regulamentul prevãzut la articolul 322. (3) Execuţia cheltuielilor înscrise în buget necesitã adoptarea în prealabil a unui act al Uniunii având forţã juridicã obligatorie, care conferã un temei juridic acţiunii Uniunii şi execuţiei cheltuielii corespunzãtoare, în conformitate cu regulamentul prevãzut la articolul 322, cu excepţia cazurilor prevãzute de respectivul regulament. (4) În vederea asigurãrii disciplinei bugetare, Uniunea nu adoptã acte care ar putea avea implicaţii importante asupra bugetului fãrã a oferi garanţia cã cheltuielile care decurg din aceste acte pot fi finanţate în limita resurselor proprii ale Uniunii şi cu respectarea cadrului financiar multianual prevãzut la articolul 312. (5) Bugetul Uniunii se executã în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Statele membre şi Uniunea coopereazã pentru a face posibilã utilizarea alocãrilor înscrise în buget, în conformitate cu acest principiu. (6) Uniunea şi statele membre, în conformitate cu articolul 325, combat frauda şi orice altã activitate ilegalã care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.
CAP. 1 RESURSELE PROPRII ALE UNIUNII
ART. 311 (ex-articolul 269 TCE) Uniunea îşi asigurã mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor sale şi pentru realizarea politicilor sale. Bugetul este finanţat integral din resurse proprii, fãrã a aduce atingere altor venituri. Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã şi dupã consultarea Parlamentului European, adoptã o decizie care prevede dispoziţiile aplicabile sistemului de resurse proprii ale Uniunii. În acest cadru, se pot stabili categorii de resurse noi sau se poate abroga o categorie existentã. Aceastã decizie intrã în vigoare numai dupã aprobarea de cãtre statele membre, în conformitate cu normele lor constituţionale. Consiliul, hotãrând prin regulamente, în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, stabileşte mãsurile de punere în aplicare a sistemului de resurse proprii ale Uniunii, în mãsura în care decizia adoptatã în temeiul celui de-al treilea paragraf prevede acest lucru. Consiliul hotãrãşte dupã aprobarea Parlamentului European.
CAP. 2 CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL
ART. 312 (1) Cadrul financiar multianual vizeazã asigurarea evoluţiei ordonate a cheltuielilor Uniunii în limita resurselor proprii. Acesta se adoptã pentru o perioadã de cel puţin cinci ani. Bugetul anual al Uniunii respectã cadrul financiar multianual. (2) Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, adoptã un regulament care stabileşte cadrul financiar multianual. Consiliul hotãrãşte în unanimitate dupã aprobarea Parlamentului European, care se pronunţã cu majoritatea membrilor care îl compun. Consiliul European poate adopta, în unanimitate, o decizie care autorizeazã Consiliul sã hotãrascã cu majoritate calificatã în cazul în care adoptã regulamentul menţionat la primul paragraf. (3) Cadrul financiar stabileşte valorile plafoanelor anuale ale alocãrilor pentru angajamente pe categorii de cheltuieli şi ale plafonului anual de credite pentru plãţi. Categoriile de cheltuieli, al cãror numãr este limitat, corespund marilor sectoare de activitate ale Uniunii. Cadrul financiar prevede orice alte dispoziţii utile bunei desfãşurãri a procedurii bugetare anuale. (4) În cazul în care regulamentul Consiliului de stabilire a unui nou cadru financiar nu a fost adoptat la încheierea cadrului financiar precedent, plafoanele şi celelalte dispoziţii corespunzãtoare ultimului an al acestui cadru se prorogã pânã la adoptarea acestui act. (5) Pe tot parcursul procedurii care conduce la adoptarea cadrului financiar, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia iau toate mãsurile necesare pentru a facilita adoptarea.
CAP. 3 BUGETUL ANUAL AL UNIUNII
ART. 313 (ex-articolul 272 alineatul (1) TCE) Exerciţiul bugetar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie. ART. 314 (ex-articolul 272 alineatele (2)-(10) TCE) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, adoptã bugetul anual al Uniunii, în conformitate cu urmãtoarele dispoziţii. (1) Fiecare instituţie, cu excepţia Bãncii Centrale Europene, întocmeste, înainte de 1 iulie, o situaţie estimativã a cheltuielilor sale pentru exerciţiul bugetar urmãtor. Comisia grupeazã aceste situaţii într-un proiect de buget ce poate conţine previziuni divergente. Acest proiect cuprinde veniturile şi cheltuielile estimate. (2) Propunerea care cuprinde proiectul de buget se prezintã de cãtre Comisie Parlamentului European şi Consiliului pânã la data de 1 septembrie a anului care precede anul execuţiei bugetului. Comisia poate modifica proiectul de buget în cursul procedurii pânã la convocarea comitetului de conciliere prevãzut la alineatul (5). (3) Consiliul adoptã poziţia sa asupra proiectului de buget şi o transmite Parlamentului European pânã la data de 1 octombrie a anului care precede anul execuţiei bugetului. Acesta informeazã pe deplin Parlamentul European asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziţiei respective. (4) În cazul în care, în termen de patruzeci şi douã de zile de la transmitere, Parlamentul European: (a) aprobã poziţia Consiliului, bugetul este adoptat; (b) nu a luat o hotãrâre, bugetul este considerat aprobat; (c) adoptã amendamente cu majoritatea membrilor care îl compun, proiectul astfel modificat se transmite Consiliului şi Comisiei. Preşedintele Parlamentului European, în consens cu preşedintele Consiliului, convoacã fãrã întârziere comitetul de conciliere. Cu toate acestea, comitetul de conciliere nu se întruneste în cazul în care, în termen de zece zile, Consiliul informeazã Parlamentul European cã aprobã toate amendamentele sale. (5) Comitetul de conciliere, ce reuneste membrii Consiliului sau reprezentanţii acestora şi tot atâţia membri reprezentând Parlamentul European, are misiunea de a ajunge, pe baza poziţiilor Parlamentului European şi ale Consiliului, la un acord asupra unui proiect comun, cu majoritatea calificatã a membrilor Consiliului sau a reprezentanţilor lor şi cu majoritatea membrilor reprezentând Parlamentul European, în termen de douãzeci şi una de zile de la data convocãrii sale. Comisia participã la lucrãrile comitetului de conciliere şi adoptã toate iniţiativele necesare pentru promovarea apropierii poziţiilor Parlamentului European şi ale Consiliului. (6) În cazul în care, în termenul de douãzeci şi una de zile prevãzut la alineatul (5), comitetul de conciliere ajunge la un acord asupra unui proiect comun, Parlamentul European şi Consiliul dispun fiecare de un termen de paisprezece zile calculat de la data acordului pentru aprobarea proiectului comun. (7) În cazul în care, în termenul de paisprezece zile prevãzut la alineatul (6): (a) Parlamentul European şi Consiliul aprobã fiecare proiectul comun sau nu iau o hotãrâre, ori în cazul în care una dintre aceste instituţii aprobã proiectul comun iar cealaltã nu ia o hotãrâre, bugetul este considerat adoptat definitiv în conformitate cu proiectul comun, sau (b) Parlamentul European, hotãrând cu majoritatea membrilor care îl compun, şi Consiliul resping proiectul comun, ori în cazul în care una dintre aceste instituţii respinge proiectul comun iar cealaltã nu ia o hotãrâre, Comisia prezintã un nou proiect de buget, sau (c) Parlamentul European, hotãrând cu majoritatea membrilor care îl compun, respinge proiectul comun, iar Consiliul îl aprobã, Comisia prezintã un nou proiect de buget, sau (d) Parlamentul European aprobã proiectul comun dar Consiliul îl respinge, Parlamentul European poate decide, într-un termen de paisprezece zile de la data respingerii de cãtre Consiliu şi hotãrând cu majoritatea membrilor care îl compun şi a trei cincimi din totalul voturilor exprimate, confirmarea tuturor sau doar a anumitor amendamente prevãzute la alineatul (4) litera (c). În cazul în care unul dintre amendamentele Parlamentului European nu este confirmat, se reţine poziţia aprobatã în cadrul comitetului de conciliere referitoare la linia bugetarã care face obiectul acestui amendament. Pe aceastã bazã, bugetul este considerat adoptat definitiv. (8) În cazul în care, în termenul de douãzeci şi una de zile prevãzut la alineatul (5), comitetul de conciliere nu ajunge la un acord asupra unui proiect comun, Comisia prezintã un nou proiect de buget. (9) La încheierea procedurii prevãzute la prezentul articol, preşedintele Parlamentului European constatã cã bugetul este adoptat definitiv. (10) Fiecare instituţie îşi exercitã atribuţiile care îi sunt acordate prin prezentul articol cu respectarea tratatelor şi a actelor adoptate în temeiul acestora, în special în ceea ce priveşte resursele proprii ale Uniunii şi echilibrul veniturilor şi cheltuielilor. ART. 315 (ex-articolul 273 TCE) În cazul în care, la începutul unui exerciţiu bugetar, bugetul nu a fost încã adoptat definitiv, cheltuielile pot fi efectuate lunar pe capitole, în funcţie de dispoziţiile regulamentului adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 322, în limita unei doisprezecimi din creditele deschise în capitolul corespunzãtor din bugetul din exerciţiul precedent, fãrã sã poatã depãşi o doisprezecime din creditele prevãzute la acelaşi capitol din proiectul de buget. Consiliul, la propunerea Comisiei şi sub rezerva respectãrii celorlalte condiţii stabilite la primul paragraf, poate autoriza cheltuieli care depãşesc doisprezecimea prevãzutã, în conformitate cu dispoziţiile regulamentului adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 322. Acesta transmite de îndatã decizia Parlamentului European. Decizia menţionatã la al doilea paragraf prevede mãsurile necesare în materie de resurse pentru asigurarea aplicãrii prezentului articol, cu respectarea actelor prevãzute la articolul 311. Aceasta intrã în vigoare la treizeci de zile de la data adoptãrii în cazul în care, în acest termen, Parlamentul European, hotãrând cu majoritatea membrilor care îl compun, nu decide sã reducã aceste cheltuieli. ART. 316 (ex-articolul 271 TCE) În condiţiile care se stabilesc în conformitate cu articolul 322, creditele, altele decât cele pentru cheltuielile de personal, neutilizate pânã la sfârsitul exerciţiului financiar, pot fi reportate exclusiv pentru exerciţiul urmãtor. Creditele sunt clasificate pe capitole care grupeazã cheltuielile dupã natura şi destinaţia lor şi pe subdiviziuni, în conformitate cu regulamentul elaborat în temeiul articolului 322. Cheltuielile Parlamentului European, ale Consiliului European şi ale Consiliului, ale Comisiei şi ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene fac obiectul unor pãrţi separate din buget, fãrã a aduce atingere regimului special al anumitor cheltuieli comune.
CAP. 4 EXECUŢIA BUGETULUI ŞI DESCĂRCAREA
ART. 317 (ex-articolul 274 TCE) Comisia, în cooperare cu statele membre, executã bugetul, în conformitate cu dispoziţiile regulamentelor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 322, pe propria rãspundere şi în limita creditelor alocate, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Statele membre coopereazã cu Comisia astfel încât creditele sã fie folosite în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare. Regulamentul prevede obligaţiile de control şi de audit ale statelor membre în execuţia bugetului, precum şi rãspunderile care decurg din acestea. Acesta stabileşte, de asemenea, rãspunderile şi normele potrivit cãrora fiecare instituţie participã la execuţia propriilor cheltuieli. În cadrul bugetului, Comisia poate proceda, în limitele şi condiţiile prevãzute de regulamentul elaborat în temeiul articolului 322, la transferarea de credite dintr-un capitol în altul sau dintr-o subdiviziune în alta. ART. 318 (ex-articolul 275 TCE) Comisia prezintã anual Parlamentului European şi Consiliului conturile exerciţiului încheiat, aferente operaţiunilor bugetare. De asemenea, aceasta le comunicã un bilanţ financiar care descrie activul şi pasivul Uniunii. De asemenea, Comisia prezintã Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a finanţelor Uniunii bazat pe rezultatele obţinute, în special raportându-se la indicaţiile date de Parlamentul European şi de Consiliu în temeiul articolului 319. ART. 319 (ex-articolul 276 TCE) (1) Parlamentul European adoptã, la recomandarea Consiliului, descãrcarea Comisiei de execuţia bugetarã. În acest scop, Parlamentul European analizeazã, ulterior Consiliului, conturile, bilanţul financiar şi raportul de evaluare prevãzute la articolul 318, raportul anual al Curţii de Conturi însoţit de rãspunsurile instituţiilor controlate la observaţiile Curţii de Conturi, declaraţia de certificare prevãzutã la articolul 287 alineatul (1) al doilea paragraf, precum şi rapoartele speciale corespunzãtoare ale Curţii de Conturi. (2) Înainte de a da descãrcare Comisiei sau în orice alt scop care se încadreazã în exercitarea atribuţiilor acesteia în materie de execuţie bugetarã, Parlamentul European poate cere sã audieze Comisia cu privire la efectuarea cheltuielilor sau la funcţionarea sistemelor de control financiar. Comisia prezintã Parlamentului European, la cererea acestuia, orice informaţie necesarã. (3) Comisia depune toate eforturile pentru a da curs observaţiilor care însoţesc deciziile de descãrcare şi celelalte observaţii ale Parlamentului European cu privire la executarea cheltuielilor, precum şi a comentariilor care însoţesc recomandãrile de descãrcare adoptate de Consiliu. La cererea Parlamentului European sau a Consiliului, Comisia face un raport referitor la mãsurile luate pe baza acestor observaţii şi comentarii şi, în special, cu privire la instrucţiunile date serviciilor însãrcinate cu execuţia bugetarã. Aceste rapoarte se transmit şi Curţii de Conturi.
CAP. 5 DISPOZIŢII COMUNE
ART. 320 (ex-articolul 277 TCE) Cadrul financiar multianual şi bugetul anual se stabilesc în euro. ART. 321 (ex-articolul 278 TCE) Sub rezerva informãrii autoritãţilor competente ale statelor interesate, Comisia poate transfera în moneda unuia dintre statele membre activele pe care le deţine în moneda unui alt stat membru, în mãsura necesarã utilizãrii lor pentru obiectivele cãrora le sunt destinate prin tratate. Comisia evitã, în mãsura în care este posibil, sã efectueze astfel de transferuri, în cazul în care deţine active disponibile sau care pot fi mobilizate în monedele de care are nevoie. Comisia comunicã cu fiecare dintre statele membre prin intermediul autoritãţii desemnate de statul în cauzã. Pentru efectuarea operaţiunilor financiare, Comisia poate recurge la serviciile bãncii de emisiune a statului membru în cauzã sau la o altã instituţie financiarã autorizatã de acesta. ART. 322 (ex-articolul 279 TCE) (1) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã şi dupã consultarea Curţii de Conturi, adoptã prin regulamente: (a) normele financiare care definesc în special procedura care trebuie adoptatã pentru stabilirea şi execuţia bugetului şi pentru predarea şi verificarea conturilor; (b) normele de organizare a controlului rãspunderii participanţilor la execuţia bugetului, în special a ordonatorilor şi contabililor. (2) Consiliul, hotãrând la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European şi a Curţii de Conturi, stabileşte metodele şi procedura prin care veniturile bugetare prevãzute de regimul resurselor proprii ale Uniunii se pun la dispoziţia Comisiei şi defineşte mãsurile care trebuie aplicate pentru a rãspunde, dacã este cazul, necesitãţilor trezoreriei. ART. 323 Parlamentul European, Consiliul şi Comisia asigurã disponibilitatea mijloacelor financiare care permit Uniunii sã îşi îndeplineascã obligaţiile juridice faţã de terţi. ART. 324 La iniţiativa Comisiei se convoacã întâlniri periodice între preşedinţii Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei, în cadrul procedurilor bugetare prevãzute de prezentul titlu. Preşedinţii iau toate mãsurile necesare pentru a promova concertarea şi apropierea poziţiilor instituţiilor pe care le conduc, în vederea facilitãrii punerii în aplicare a dispoziţiilor prezentului titlu.
CAP. 6 COMBATEREA FRAUDEI
ART. 325 (ex-articolul 280 TCE) (1) Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altã activitate ilegalã care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin mãsuri luate în conformitate cu prezentul articol, mãsuri care descurajeazã fraudele şi oferã o protecţie efectivã în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii. (2) Pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptã aceleaşi mãsuri pe care le adoptã pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare. (3) Fãrã a aduce atingere altor dispoziţii ale tratatelor, statele membre îşi coordoneazã acţiunea urmãrind sã apere interesele financiare ale Uniunii împotriva fraudei. În acest scop, statele membre organizeazã, împreunã cu Comisia, o cooperare strânsã şi constantã între autoritãţile competente. (4) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã, dupã consultarea Curţii de Conturi, mãsurile necesare în domeniul prevenirii fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi al combaterii acestei fraude, pentru a oferi o protecţie efectivã şi echivalentã în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii. (5) Comisia, în cooperare cu statele membre, prezintã anual Parlamentului European şi Consiliului un raport privind mãsurile adoptate pentru punerea în aplicare a prezentului articol.
TITLUL III FORMELE DE COOPERARE CONSOLIDATĂ
ART. 326 (ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE) Formele de cooperare consolidatã respectã tratatele şi dreptul Uniunii. Acestea nu pot aduce atingere pieţei interne şi nici coeziunii economice, sociale şi teritoriale. Formele de cooperare consolidatã nu pot sã constituie o barierã sau o discriminare în schimburile dintre statele membre ori sã provoace o denaturare a concurenţei între acestea. ART. 327 (ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE) Formele de cooperare consolidatã trebuie sã respecte competenţele, drepturile şi obligaţiile statelor membre neparticipante. Acestea din urmã nu împiedicã punerea lor în aplicare de cãtre statele membre participante. ART. 328 (ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE) (1) De la data stabilirii lor, formele de cooperare consolidatã sunt deschise tuturor statelor membre, sub rezerva respectãrii eventualelor condiţii de participare stabilite prin decizia de autorizare. De asemenea, acestea rãmân deschise oricând pe durata funcţionãrii lor, sub rezerva respectãrii, pe lângã condiţiile menţionate anterior, şi a actelor deja adoptate în cadrul lor. Comisia şi statele membre participante la o formã de cooperare consolidatã asigurã promovarea participãrii unui numãr cât mai mare de state membre. (2) Comisia şi, dupã caz, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate informeazã periodic Parlamentul European şi Consiliul cu privire la evoluţia formelor de cooperare consolidatã. ART. 329 (ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE) (1) Statele membre care doresc sã stabileascã între ele o formã de cooperare consolidatã într-unul din domeniile prevãzute în tratate, cu excepţia domeniilor de competenţã exclusivã şi a politicii externe şi de securitate comune, înainteazã Comisiei o cerere precizând domeniul de aplicare şi obiectivele urmãrite prin forma de cooperare consolidatã preconizatã. Comisia poate prezenta Consiliului o propunere în acest sens. În cazul în care nu prezintã o astfel de propunere, Comisia comunicã statelor membre în cauzã motivele pentru care a procedat astfel. Autorizarea de a recurge la o formã de cooperare consolidatã prevãzutã la primul paragraf se acordã de cãtre Consiliu, care hotãrãşte la propunerea Comisiei şi dupã aprobarea Parlamentului European. (2) Cererea statelor membre care doresc sã stabileascã între ele o formã de cooperare consolidatã în cadrul politicii externe şi de securitate comunã este adresatã Consiliului. Aceasta se transmite Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care îşi dã avizul asupra coerenţei formei de cooperare consolidatã preconizatã cu politica externã şi de securitate comunã a Uniunii, precum şi Comisiei, care îşi dã avizul în special asupra coerenţei formei de cooperare consolidatã preconizatã cu celelalte politici ale Uniunii. Cererea se transmite, de asemenea, Parlamentului European spre informare. Autorizarea de a recurge la o formã de cooperare consolidatã este acordatã prin decizie a Consiliului, care hotãrãşte în unanimitate. ART. 330 (ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE) Toţi membrii Consiliului pot participa la deliberãri, dar la vot participã numai membrii Consiliului care reprezintã statele membre participante la o formã de cooperare consolidatã. Unanimitatea se constituie numai prin voturile reprezentanţilor statelor participante. Majoritatea calificatã se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3). ART. 331 (ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE) (1) Orice stat membru care doreşte sã participe la o formã de cooperare consolidatã în curs întrunul dintre domeniile prevãzute la articolul 329 alineatul (1) notificã intenţia sa Consiliului şi Comisiei. În termen de patru luni de la data primirii notificãrii, Comisia confirmã participarea statului membru în cauzã. Dupã caz, aceasta constatã îndeplinirea condiţiilor de participare şi adoptã orice mãsuri tranzitorii necesare privind aplicarea actelor deja adoptate în cadrul formei de cooperare consolidate. Cu toate acestea, în cazul în care considerã cã nu sunt îndeplinite condiţiile de participare, Comisia indicã dispoziţiile ce trebuie adoptate pentru îndeplinirea lor şi stabileşte un termen pentru a reexamina cererea de participare. La expirarea acestui termen, Comisia reexamineazã cererea, în conformitate cu procedura prevãzutã la al doilea paragraf. În cazul în care Comisia considerã cã în continuare nu sunt îndeplinite condiţiile de participare, statul membru în cauzã poate sesiza în legãturã cu aceasta Consiliul, care se pronunţã asupra cererii. Consiliul hotãrãşte în conformitate cu articolul 330. Acesta poate, de asemenea, sã adopte, la propunerea Comisiei, mãsurile tranzitorii prevãzute la al doilea paragraf. (2) Orice stat membru care doreşte sã participe la o formã de cooperare consolidatã în cadrul politicii externe şi de securitate comune notificã intenţia sa Consiliului, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi Comisiei. Consiliul confirmã participarea statului membru în cauzã dupã consultarea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi dupã ce a constatat, dupã caz, îndeplinirea eventualelor condiţii de participare. Consiliul, la propunerea Înaltului Reprezentant, poate sã adopte, de asemenea, orice mãsuri tranzitorii necesare privind aplicarea actelor deja adoptate în cadrul formei de cooperare consolidatã. Cu toate acestea, în cazul în care considerã cã nu sunt îndeplinite condiţiile de participare, Consiliul indicã dispoziţiile care trebuie adoptate pentru îndeplinirea acestor condiţii şi stabileşte un termen pentru reexaminarea cererii de participare. În înţelesul prezentului alineat, Consiliul hotãrãşte în unanimitate şi în conformitate cu articolul 330. ART. 332 (ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE) Cheltuielile care rezultã din punerea în aplicare a unei forme de cooperare consolidatã, altele decât costurile administrative necesare instituţiilor, sunt în sarcina statelor membre participante, cu excepţia cazului în care Consiliul, hotãrând în unanimitate, dupã consultarea Parlamentului European, decide altfel. ART. 333 (ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE) (1) În cazul în care o dispoziţie a tratatelor, care poate fi aplicatã în cadrul unei forme de cooperare consolidatã, prevede adoptarea în unanimitate a hotãrârii Consiliului, Consiliul, hotãrând în unanimitate în conformitate cu condiţiile prevãzute la articolul 330, poate adopta o decizie care sã prevadã faptul cã acesta va hotãrî cu majoritate calificatã. (2) În cazul în care o dispoziţie a tratatelor, care poate fi aplicatã în cadrul unei forme de cooperare consolidatã, prevede adoptarea de cãtre Consiliu a actelor în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, Consiliul, hotãrând în unanimitate în conformitate cu condiţiile prevãzute la articolul 330, poate adopta o decizie care sã prevadã faptul cã acesta va hotãrî în conformitate cu procedura legislativã ordinarã. Consiliul hotãrãşte dupã consultarea Parlamentului European. (3) Alineatele (1) şi (2) nu se aplicã deciziilor care au implicaţii militare sau în domeniul apãrãrii. ART. 334 (ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE) Consiliul şi Comisia asigurã coerenţa acţiunilor întreprinse în cadrul unei forme de cooperare consolidatã, precum şi coerenţa acestor acţiuni cu politicile Uniunii, şi coopereazã în acest scop.
PARTEA A SAPTEA DISPOZIŢII GENERALE ŞI FINALE
ART. 335 (ex-articolul 282 TCE) În fiecare dintre statele membre, Uniunea are cea mai largã capacitate juridicã recunoscutã persoanelor juridice de cãtre legislaţiile intern; Uniunea poate, în special, sã dobândeascã sau sã înstrãineze bunuri mobile şi imobile şi poate sta în justiţie. În acest scop, Uniunea este reprezentatã de Comisie. Cu toate acestea, Uniunea este reprezentatã de fiecare instituţie, în temeiul autonomiei lor administrative, pentru chestiunile referitoare la funcţionarea lor. ART. 336 (ex-articolul 283 TCE) Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã, dupã consultarea celorlalte instituţii interesate, adoptã Statutul funcţionarilor Comunitãţilor Europene şi Regimul aplicabil altor agenţi ai Uniunii. ART. 337 (ex-articolul 284 TCE) Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi sunt încredinţate, Comisia poate solicita şi primi toate informaţiile şi poate proceda la toate verificãrile necesare, în limitele şi condiţiile stabilite de Consiliu hotãrând cu majoritate simplã, în conformitate cu dispoziţiile tratatelor. ART. 338 (ex-articolul 285 TCE) (1) Fãrã a aduce atingere articolului 5 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Bãncilor Centrale şi al Bãncii Centrale Europene, Parlamentul European şi Consiliul, hotãrând în conformitate cu procedura legislativã ordinarã, adoptã mãsuri în vederea elaborãrii de statistici, în cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea activitãţilor Uniunii. (2) Elaborarea statisticilor se face respectând imparţialitatea, fiabilitatea, obiectivitatea, independenţa stiinţificã, eficienţa costurilor şi confidenţialitatea informaţiilor statistice; aceasta nu trebuie sã implice costuri excesive pentru operatorii economici. ART. 339 (ex-articolul 287 TCE) Membrii instituţiilor Uniunii, membrii comitetelor, precum şi funcţionarii şi agenţii Uniunii sunt obligaţi, chiar şi dupã încetarea funcţiilor lor, sã nu divulge informaţiile care, prin natura lor, constituie secret profesional şi, îndeosebi, informaţiile referitoare la întreprinderi şi la relaţiile lor comerciale sau la elementele de preţ de cost. ART. 340 (ex-articolul 288 TCE) Rãspunderea contractualã a Uniunii este guvernatã de legea aplicabilã contractului respectiv. În materie de rãspundere extracontractualã, Uniunea este obligatã sã repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituţiile sale sau de agenţii sãi în exerciţiul funcţiunilor lor. Prin derogare de la dispoziţiile celui de-al doilea paragraf, Banca Centralã Europeanã trebuie sã repare, în conformitate cu principiile generale comune statelor membre, prejudiciile cauzate de aceasta sau de agenţii sãi în exercitarea funcţiilor lor. Rãspunderea personalã a agenţilor faţã de Uniune este reglementatã de dispoziţiile care le stabilesc statutul sau regimul care li se aplicã. ART. 341 (ex-articolul 289 TCE) Sediul instituţiilor Uniunii se stabileşte de comun acord de cãtre guvernele statelor membre. ART. 342 (ex-articolul 290 TCE) Regimul lingvistic al instituţiilor Uniunii se stabileşte, fãrã a aduce atingere dispoziţiilor prevãzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, de cãtre Consiliu, hotãrând în unanimitate prin regulamente. ART. 343 (ex-articolul 291 TCE) Uniunea se bucurã, pe teritoriile statelor membre, de privilegiile şi imunitãţile necesare pentru îndeplinirea misiunii sale, în condiţiile definite în Protocolul încheiat la 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunitãţile Comunitãţilor Europene. Acelaşi regim se aplicã şi în cazul Bãncii Centrale Europene şi al Bãncii Europene de Investiţii. ART. 344 (ex-articolul 292 TCE) Statele membre se angajeazã sã nu supunã un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea tratatelor unui alt mod de soluţionare decât cele prevãzute de acestea. ART. 345 (ex-articolul 295 TCE) Tratatele nu aduc atingere regimului proprietãţii în statele membre. ART. 346 (ex-articolul 296 TCE) (1) Dispoziţiile tratatelor nu contravin urmãtoarelor norme: (a) nici un stat membru nu are obligaţia de a furniza informaţii a cãror divulgare o considerã contrarã intereselor esenţiale ale siguranţei sale; (b) orice stat membru poate lua mãsurile pe care le considerã necesare pentru protecţia intereselor esenţiale ale siguranţei sale şi care se referã la producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de rãzboi; aceste mãsuri nu trebuie sã modifice condiţiile de concurenţã pe piaţa internã în ce priveşte produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific militare. (2) Consiliul, hotãrând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate modifica lista stabilitã la 15 aprilie 1958 cuprinzând produsele cãrora li se aplicã dispoziţiile alineatului (1) litera (b). ART. 347 (ex-articolul 297 TCE) Statele membre se consultã în vederea adoptãrii în comun a dispoziţiilor necesare pentru a evita ca funcţionarea pieţei interne sã fie afectatã de mãsurile la care un stat membru poate fi obligat sã le adopte în caz de probleme interne grave care aduc atingere ordinii publice, în caz de rãzboi sau de tensiune internaţionalã gravã care constituie o ameninţare de rãzboi ori pentru a face faţã angajamentelor contractate de acesta în vederea menţinerii pãcii şi securitãţii internaţionale. ART. 348 (ex-articolul 298 TCE) În cazul în care mãsurile adoptate în cazurile prevãzute la articolele 346 şi 347 au ca efect denaturarea condiţiilor concurenţei pe piaţa internã, Comisia examineazã împreunã cu statul în cauzã condiţiile în care aceste mãsuri pot fi adaptate normelor prevãzute de tratate. Prin derogare de la procedura prevãzutã la articolele 258 şi 259, Comisia sau orice stat membru poate sesiza direct Curtea de Justiţie în cazul în care considerã cã un alt stat membru abuzeazã de competenţele prevãzute la articolele 346 şi 347. Curtea de Justiţie hotãrãşte în camera de consiliu. ART. 349 (ex-articolul 299 alineatul (2) al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf TCE) Ţinând seama de situaţia economicã şi socialã structuralã din Guadelupa, Guyana Francezã, Martinica, Reunion, Saint-Barthelemy şi Saint-Martin, a insulelor Azore, Madeira şi Canare, situaţie care este agravatã de depãrtare, insularitate, suprafaţa redusã, relieful şi clima dificile, dependenţa economicã de un numãr redus de produse, factori a cãror persistenţã şi combinare dãuneazã grav dezvoltãrii acestora, Consiliul, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European, adoptã mãsuri specifice care urmãresc sã stabileascã, în special, condiţiile de aplicare a tratatelor în regiunile respective, inclusiv în ceea ce priveşte politicile comune. La data la care mãsurile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, acesta hotãrãşte şi la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European. Mãsurile prevãzute la primul paragraf se referã în special la politicile vamale şi comerciale, politica fiscalã, zonele libere, politicile din domeniul agriculturii şi pescuitului, condiţiile de aprovizionare cu materii prime şi bunuri de consum de primã necesitate, ajutoarele de stat şi condiţiile de acces la fondurile structurale şi la programele orizontale ale Uniunii. Consiliul adoptã mãsurile prevãzute la primul paragraf ţinând seama de caracteristicile şi constrângerile specifice regiunilor ultraperiferice fãrã sã aducã atingere integritãţii şi coerenţei ordinii juridice a Uniunii, inclusiv pieţei interne şi politicilor comune. ART. 350 (ex-articolul 306 TCE) Dispoziţiile tratatelor nu împiedicã existenţa şi realizarea uniunilor regionale între Belgia şi Luxemburg, ca şi între Belgia, Luxemburg şi Ţãrile de Jos, în mãsura în care obiectivele acestor uniuni regionale nu sunt atinse prin aplicarea tratatelor. ART. 351 (ex-articolul 307 TCE) Dispoziţiile tratatelor nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor care rezultã din convenţiile încheiate pânã la 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele membre aderente, înainte de data aderãrii acestora, între unul sau mai multe state membre pe de o parte şi unul sau mai multe state terţe pe de altã parte. În mãsura în care aceste convenţii nu sunt compatibile cu tratatele, statul sau statele membre în cauzã recurg la toate mijloacele corespunzãtoare pentru a elimina incompatibilitãţile constatate. La nevoie, statele membre îşi acordã reciproc sprijin în vederea atingerii acestui scop şi adoptã, dacã este cazul, o poziţie comunã. În aplicarea convenţiilor menţionate la primul paragraf, statele membre iau în considerare faptul cã avantajele consimţite prin tratate de fiecare dintre statele membre fac parte integrantã din instituirea Uniunii şi, din aceastã cauzã, sunt inseparabil legate de crearea instituţiilor comune, de atribuirea de competenţe în favoarea acestora şi de acordarea aceloraşi avantaje de cãtre toate celelalte state membre. ART. 352 (ex-articolul 308 TCE) (1) În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeste necesarã în cadrul politicilor definite în tratate, pentru a atinge unul dintre obiectivele menţionate în tratate, fãrã ca acestea sã fi prevãzut atribuţiile necesare în acest sens, Consiliul, hotãrând în unanimitate la propunerea Comisiei şi dupã aprobarea Parlamentului European, adoptã mãsurile corespunzãtoare. La data la care dispoziţiile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o procedurã legislativã specialã, acesta hotãrãşte în unanimitate, la propunerea Comisiei şi dupã consultarea Parlamentului European. (2) Comisia, în cadrul procedurii de control al principiului subsidiaritãţii menţionate la articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeanã, atrage atenţia parlamentelor naţionale asupra propunerilor întemeiate pe prezentul articol. (3) Mãsurile întemeiate pe prezentul articol nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în cazul în care tratatele exclud o astfel de armonizare. (4) Prezentul articol nu poate fi folosit pentru atingerea obiectivelor din domeniul politicii externe şi de securitate comunã şi orice act adoptat în conformitate cu prezentul articol trebuie sã respecte limitele prevãzute la articolul 40 al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeanã. ART. 353 Art. 48 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeanã nu se aplicã urmãtoarelor articole: - articolul 311 al treilea şi al patrulea paragraf; - articolul 312 alineatul (2) primul paragraf; - articolul 352 şi - articolul 354. ART. 354 (ex-articolul 309 TCE) În înţelesul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeanã, în ceea ce priveşte suspendarea anumitor drepturi care decurg din apartenenţa la Uniune, membrul Consiliului European sau al Consiliului care reprezintã statul membru în cauzã nu participã la vot, iar statul membru în cauzã nu este luat în considerare la calcularea treimii sau a patru cincimi din statele membre prevãzute la alineatele (1) şi (2) din articolul menţionat anterior. Abţinerea membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedicã adoptarea deciziilor menţionate la alineatul (2) din articolul menţionat anterior. Pentru adoptarea deciziilor prevãzute la articolul 7 alineatele (3) şi (4) din Tratatul privind Uniunea Europeanã, majoritatea calificatã se defineşte în conformitate cu dispoziţiile articolului 238 alineatul (3) litera (b) din prezentul tratat. În cazul în care, ca urmare a unei decizii de suspendare a drepturilor de vot adoptate în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeanã, Consiliul hotãrãşte cu majoritate calificatã, pe baza uneia dintre dispoziţiile tratatelor, aceastã majoritate calificatã se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (b) din prezentul tratat sau, în cazul în care Consiliul acţioneazã la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a). În înţelesul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeanã, Parlamentul European hotãrãşte cu o majoritate de douã treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea membrilor care îl compun. ART. 355 (ex-articolul 299 alineatul (2) primul paragraf şi alineatele (3)-(6) TCE) Pe lângã dispoziţiile articolului 52 din Tratatul privind Uniunea Europeanã cu privire la domeniul de aplicare teritorialã a tratatelor, se aplicã urmãtoarele dispoziţii: (1) Dispoziţiile tratatelor se aplicã în Guadelupa, Guyana Francezã, Martinica, Reunion, SaintBarthelemy, Saint-Martin şi insulelor Azore, Madeira şi Canare, în conformitate cu dispoziţiile articolului 349. (2) Ţãrile şi teritoriile de peste mãri, a cãror listã figureazã în anexa II, fac obiectul unui regim special de asociere definit în partea a patra. Tratatele nu se aplicã ţãrilor şi teritoriilor care au relaţii speciale cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi nu figureazã în lista menţionatã. (3) Dispoziţiile tratatelor se aplicã teritoriilor europene ale cãror relaţii externe sunt asumate de cãtre un stat membru. (4) Dispoziţiile tratatelor se aplicã insulelor Aland în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Protocolul nr. 2 la Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei. (5) Prin derogare de la articolul 52 din Tratatul privind Uniunea Europeanã şi de la alineatele (1)-(4) din prezentul articol: (a) tratatele nu se aplicã insulelor Feroe; (b) tratatele se aplicã zonelor de suveranitate ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Cipru, Akrotiri şi Dhekelia, numai în mãsura necesarã asigurãrii aplicãrii regimului prevãzut de protocol cu privire la zonele de suveranitate ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Cipru anexat la Actul privind condiţiile de aderare la Uniunea Europeanã a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia şi a Republicii Slovace şi în conformitate cu prevederile respectivului protocol; (c) dispoziţiile tratatelor se aplicã insulelor Anglo-Normande şi insulei Man numai în mãsura necesarã pentru a se asigura aplicarea regimului prevãzut pentru aceste insule prin Tratatul privind aderarea de noi state membre la Comunitatea Economicã Europeanã şi la Comunitatea Europeanã a Energiei Atomice, semnat la 22 ianuarie 1972. (6) Consiliul European, la iniţiativa statului membru în cauzã, poate adopta o decizie de modificare a statutului în raport cu Uniunea al unei ţãri sau teritoriu danez, francez sau olandez prevãzut la alineatele (1) şi (2). Consiliul European hotãrãşte în unanimitate, dupã consultarea Comisiei. ART. 356 (ex-articolul 312 TCE) Prezentul tratat se încheie pe duratã nelimitatã. ART. 357 (ex-articolul 313 TCE) Prezentul tratat se ratificã de cãtre Înaltele Pãrţi Contractante în conformitate cu normele lor constituţionale. Instrumentele de ratificare se depun la Guvernul Republicii Italiene. Prezentul tratat intrã în vigoare în prima zi a lunii urmãtoare depunerii instrumentului de ratificare de cãtre ultimul stat semnatar care îndeplineşte aceastã formalitate. Cu toate acestea, în cazul în care aceastã depunere are loc la mai puţin de cincisprezece zile înaintea începerii lunii urmãtoare, intrarea în vigoare a tratatului va fi reportatã la prima zi a celei de-a doua luni, dupã data depunerii. ART. 358 Dispoziţiile articolului 55 din Tratatul privind Uniunea Europeanã se aplicã prezentului tratat.
DREPT CARE subsemnaţii plenipotenţiari au semnat prezentul tratat. Încheiat la Roma la douãzeci şi cinci martie una mie nouã sute cincizeci şi sapte. (lista semnatarilor nu este reprodusã)
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
