Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 784/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 702 din 15 noiembrie 2013.
──────────
I. INTRODUCERE
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. a) din H.G. nr. 461 din 11.05.2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog, Agenţia "elaborează, pe baza propunerii instituţiilor cu atribuţii în domeniu, proiectul Strategiei naţionale antidrog şi planul său de acţiune şi le supune spre aprobare Guvernului."
Noua Strategie naţională antidrog pentru perioada 2013-2020 este documentul programatic care înglobează obiectivele generale şi specifice pe direcţiile de acţiune asumate de toate instituţiile implicate în reducerea amplorii fenomenului drogurilor la nivel naţional. Acest document cheie reprezintă rezultatul unui proces transparent de consultare la nivelul autorităţilor guvernamentale (Ministerul Afacerilor Interne - Unitatea de Politici Publice, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Departamentul Informaţii şi Protecţie Internă, Ministerul Public - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Direcţia de Probaţiune - Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Inspecţia Muncii, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale - Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanţelor Publice - Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală -, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Agenţia Naţională Anti-doping, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, al autorităţilor administraţiei publice locale şi al structurilor societăţii civile (Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-catolică, Asociaţia Carusel, Asociaţia Aliat, ARAS, SAMUSOCIAL, Fice România, Confederaţia Caritas România, World Vision Internaţional, Asociaţia Phoenix Haga România, Organizaţia Salvaţi Copiii România, Centrul Internaţional Antidrog şi Pentru Drepturile Omului - CIADO România, Asociaţia TATA, Asociaţia de Luptă Antidrog AMA, Asociaţia Alianţa Internaţională Antidrog, UNICEF România, Reţeaua Română de Harm Reduction).
Strategia va fi implementată în intervalul 2013-2020 care corespunde perioadei de implementare a noii Strategii a Uniunii Europene în domeniul drogurilor şi urmează Strategiei naţionale antidrog 2005-2012, aprobată prin H.G. nr. 73/2005.
Strategia naţională antidrog 2013-2020 este implementată prin două planuri de acţiune aferente, primul Plan de acţiune care acoperă perioada 2013-2016 fiind promovat împreună cu strategia prin aceeaşi hotărâre de guvern.
Prin aprobare de către Guvernul României, Strategia naţională antidrog 2013-2020 este asumată ca document de politici publice în domeniu, conferind caracterul formal şi legitimitatea răspunsului la fenomenul drogurilor. Totodată, acest document a fost elaborat în contextul procesului consultativ lansat de Agenţia Naţională Antidrog în calitate de coordonator, evaluator şi monitor, la nivel naţional al răspunsului la fenomenul drogurilor.
Noua strategie include o nouă abordare la nivel de politici naţionale în domeniul drogurilor, prin accentuarea importanţei demersurilor evaluative şi analitice, care se înscriu în contextul mai larg al atenţiei pe care Uniunea Europeană o acordă cercetării, rigurozităţii ştiinţifice, colaborării cu mediul profesional şi academic. Elaborarea noii Strategii Naţionale Antidrog a avut ca bază de plecare evaluarea Strategiei Naţionale Antidrog 2005-2012 şi a planurilor sale de acţiune.
II. INFORMAŢII GENERALE RELEVANTE
Consumul şi traficul de droguri constituie la nivel mondial un fenomen dinamic, fiind puternic influenţat de o multitudine de factori de natură socială şi economică.
Procesul de globalizare, caracterizat de mişcarea liberă a persoanelor, a bunurilor şi a capitalurilor, de dezvoltare a noilor tehnologii informatice şi de comunicaţii, dar şi mondializarea crimei organizate, a determinat noi provocări în propagarea şi răspândirea acestui fenomen. În acest context, măsurile luate de fiecare ţară, dar şi de organismele internaţionale de profil, nu au stopat expansiunea fenomenului drogurilor sau izolarea sa la nivelul unei regiuni geografice sau a unui stat.
Fenomen complex, caracterizat de mutaţii permanente, consumul şi traficul de droguri a cunoscut şi în România noi forme de manifestare, necesitând abordări tot mai variate.
Orientarea politicii de răspuns la fenomenul drogurilor a fost influenţată în timp de tendinţele acestuia, de concluziile studiilor, de rezultatele din practica specialiştilor, cât şi de societatea civilă, fapt care a impus necesitatea unei reacţii instituţionale rapide şi eficiente. Aceste elemente au contribuit atât la elaborarea primelor două strategii naţionale în domeniu, care au acoperit perioadele 2003-2004 şi 2005-2012, cât şi la elaborarea şi implementarea planurilor de acţiune aferente.
Deşi România continuă să se afle sub mediile europene, datele ultimelor studii efectuate de Agenţia Naţională Antidrog indică o prevalenţă de-a lungul vieţii de 4,3% pentru orice tip de drog în populaţia generală, în timp ce, în rândul populaţiei de elevi de 16 ani, acest tip de prevalenţă se situează la 10%, ceea ce relevă creşteri semnificative ale consumului de droguri, la nivelul întregii populaţii, cu precădere în rândul celei tinere.
Printre schimbările semnificative care au avut loc în ultimii anii şi care ar putea influenţa evoluţia fenomenului drogurilor, sunt de remarcat
> Modificări ale profilurilor consumatorilor de substanţe psihoactive;
> Apariţia şi răspândirea modelului policonsumului;
> Precocitatea în debutul în consum al drogurilor;
> Reducerea diferenţelor de consum dintre sexe, în special pentru consumul de canabis: se remarcă scăderea raportului dintre prevalenţa consumului în rândul bărbaţilor şi cea în rândul femeilor;
> Existenţa unei relaţii foarte strânse între debutul precoce în consumul de droguri şi modelul consumului recreaţional;
> Apariţia de noi substanţe psihoactive (SNPP) pe piaţa drogurilor, cu o accesibilitate şi o disponibilitate foarte crescută;
> Schimbări în patologia asociată consumului de substanţe psihoactive, cauzate pe de o parte de practicarea policonsumului, iar pe de altă parte de efectele încă necunoscute ale consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive;
> Creşterea riscurilor asociate consumului de droguri, prin sporirea numărului de cazuri de consumatori de droguri infectaţi cu HIV, HVC şi sau HVB, corelată cu reducerea serviciilor de asistenţă specifică consumatorilor problematici (programele de schimb de seringi);
> Generalizarea traficului de droguri la nivel naţional, deşi există judeţe în care se înregistrează un număr sensibil mai mare de cazuri (persoane arestate/condamnate, confiscări etc).
Rapoartele naţionale privind evoluţia fenomenului drogurilor în ţara noastră evidenţiază statutul României, după deschiderea frontierelor, de segment activ al "Rutei balcanice" de traficare a stupefiantelor şi precursorilor de droguri şi prefigurează în acelaşi timp, noi tendinţe de schimbare a rutelor de trafic, prin Regiunea Mării Negre, precum şi de dezvoltare a pieţei naţionale de desfacere a drogurilor, fiind identificate pe teritoriul naţional toate tipurile de drog, inclusiv cele sintetice.
În prezent, metodele de traficare se schimbă şi se adaptează rapid, testând astfel capacitatea de reacţie a sistemelor judiciare de control al drogurilor. Se remarcă o flexibilitate şi adaptare rapidă a pieţei de droguri la mecanismele şi procesele socio-economice şi culturale, care modifică permanent societatea, creând presiuni şi, implicit, noi nevoi de securitate şi ordine publică. În acest sens, apariţia şi consumul de noi substanţe cu proprietăţi psihoactive reprezintă o nouă provocare, şi în acelaşi timp, o adevărată ameninţare la adresa mecanismelor de control antidrog naţionale, dar şi europene şi internaţionale.
Situaţia sintetică a tendinţelor înregistrate în perioada 2005-2012 în domeniul consumului şi traficului de droguri, în baza evoluţiei indicatorilor de monitorizare în perioada analizată, relevă:
Consumul de droguri în rândul populaţiei şi în rândul subgrupurilor specifice
● Consumul de droguri în rândul populaţiei generale (15-64 de ani)
În perioada 2005-2012, au fost realizate două studii în populaţia generală privind cunoştinţele, atitudinile şi practicile referitoare la consumul de tutun, alcool şi droguri, unul în 2007, iar cel de-al doilea în 2010*1). Din concluziile acestor studii, reiese o scădere a consumului de tutun şi alcool, o creştere a consumului ilegal de droguri, inclusiv sedative şi tranchilizante şi apariţia celui de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP), comercializate sub numele de "droguri legale" sau "etnobotanice", pentru care se înregistrează, pentru segmentul 15-64 de ani, cea mai mare prevalenţă pentru consumul de-a lungul vieţii - 2%. În ierarhia celor mai consumate droguri nu se înregistrează modificări semnificative: canabisul (1,6%) şi ecstasy (0,7%) au o mai mare prevalenţă decât heroina. Alte modificări notabile se referă la apariţia consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP), la un nivel îngrijorător, semnalarea pentru prima oară la nivel naţional a consumului de ketamină şi diversificarea consumului pentru generaţia adultă, persoanele de sex feminin şi în majoritatea regiunilor ţării.
*1) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2011, Agenţia Naţională Antidrog, p. 31
● Consumul de droguri în rândul elevilor de 16 ani
În perioada 2005-2012, componenta naţională a studiului european ESPAD (studiu derulat la nivel internaţional din 4 în 4 ani, începând cu anul 1995) a fost implementată de 2 ori în România, respectiv în anul 2007 şi în anul 2011. Potrivit rezultatelor obţinute în cele două studii ESPAD, deşi elevii români în vârstă de 16 ani nu au raportat niveluri ale prevalenţei consumului de droguri, semnificativ mai ridicate pentru oricare dintre variabile cheie studiate (alcool, tutun, tranchilizante şi sedative, droguri ilicite, substanţe noi cu proprietăţi psihoactive), pentru multe dintre acestea, România situându-se mult sub media europeană, comparativ cu rezultatele înregistrate la nivel naţional în studiile anterioare de acest tip, se observă creşteri ale consumului de-a lungul vieţii pentru aproape toate tipurile de substanţe psihoactive analizate (fac excepţie tranchilizantele şi sedativele utilizate fără prescripţia medicului şi pastile administrate în combinaţie cu alcool). Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în cazul prevalenţei consumului de canabis/haşiş - 7,2%, de substanţe inhalante - 7,2% şi de amfetamine - 1,7%. Totodată, la ultimul studiu ESPAD, desfăşurat în 2011, s-a observat o prevalenţă semnificativă a consumului de SNPP de-a lungul vieţii, de 5,3%, dar şi prevalenţe ale consumului de SNPP în ultimul an - 4,2%, respectiv în ultima lună - 1,9%, cu valori ridicate*1).
*1) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2012, Agenţia Naţională Antidrog, p. 28
Consumul problematic de droguri
Se observă o creştere constantă în ceea ce priveşte numărul estimat de consumatori problematici din Bucureşti, acesta fiind apreciat în anul 2011 la 19.265 consumatori problematici, cu o rată de 20,1 la 1000 persoane cu vârsta 18-49 ani, comparativ cu 16.867 consumatori problematici şi o rată de 17,4, cât arată o estimare realizată pentru anul 2007. În ultimii ani, creşterea numărului de consumatori problematici se datorează, în mare parte, apariţiei pe piaţa din România a noilor substanţe cu proprietăţi psihoactive, care, iniţial, au fost comercializate fără restricţii. Un alt factor facilitator al creşterii numărului de consumatori problematici este determinat de închiderea unor programe importante de servicii de prevenire a riscurilor asociate consumului de droguri, care au fost active în România până în 2010, finanţate de Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi de UNODC - Biroul România.
Admiterea la tratament
După ce a înregistrat o scădere în perioada 2001-2006, numărul total de admiteri la tratament pentru consumul de droguri ilicite şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP), a înregistrat în ultimii ani o tendinţă de creştere, depăşind în anul 2010 (2163) maximul istoric din 2001 (2134). Această creştere de ansamblu a numărului total de persoane consumatoare de droguri, beneficiare de tratament ca urmare a consumului de droguri, a fost însoţită de sporirea constantă a numărului celor care au solicitat pentru prima dată tratament. Caracteristica generală a sistemului de asistenţă destinată consumatorilor de droguri din România continuă să fie concentrarea acestor tipuri de servicii cu predilecţie în municipiul Bucureşti (62,2%, cu 66% în regim de internare şi 67,8% în regim ambulatoriu)*2), unde de altfel, conform studiilor, se estimează a fi şi cel mai mare număr de consumatori. Deşi drogurile principale pentru care se solicită şi se acordă asistenţă sunt, în tot intervalul de referinţă, opiaceele (41,5% în regim de internare, respectiv 69,5% în regim ambulatoriu*3)), în ultimii ani se observă o creştere semnificativă a solicitărilor de asistenţă pentru consumul de SNPP, o posibilă explicaţie a acestei evoluţii fiind preţul relativ scăzut comparativ cu drogurile, dar şi accesibilitatea mult mai mare a acestora.
*2) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2011, Agenţia Naţională Antidrog, p. 94
*3) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2011, Agenţia Naţională Antidrog, p. 93
Bolile infecţioase asociate consumului de droguri
Prevalenţele bolilor infecţioase asociate consumului de droguri în rândul consumatorilor de droguri, observate prin monitorizarea de rutină, au înregistrat în ultimii ani tendinţe crescătoare, datorate parţial schimbărilor survenite în modelele de consum, dar şi ca urmare a diminuării, începând cu anul 2010, a intervenţiilor de reducere a riscurilor de infectare, atingând în 2011 valori semnificative, după cum urmează:
● pentru infecţia cu HVB - 15% în 2011, comparativ cu 6,9% în 2005*1);
*1) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2012, Agenţia Naţională Antidrog, p. 98
● pentru infecţia cu HIV - 11,6% în 2011, comparativ cu 1,1% în 2005*2);
*2) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2012, Agenţia Naţională Antidrog, p. 104
● pentru infecţia cu HVC - 68,5% în 2011, comparativ cu 45,8% în 2005*3).
*3) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2012, Agenţia Naţională Antidrog, p. 101
În 2011, a fost semnalată apariţia unui focar de infecţie HIV/SIDA în rândul consumatorilor de droguri injectabile din România. Conform datelor furnizate de Comisia Naţională de Luptă Anti-Sida, numărul consumatorilor de droguri injectabile nou diagnosticaţi cu HIV a crescut în România, de la 1-6 cazuri pe an până în 2010, la 231 cazuri în 2012 (31% din totalul cazurilor noi anuale*4)).
*4) Raportul Comisiei Naţională de Luptă Anti-Sida disponibil la http://www.cnlas.ro/images/doc/românia31dec2012.pdf
O caracteristică nouă a comportamentului de consum injectabil este utilizarea SNPP (stimulanţi de tip amfetaminic) pe cale injectabilă. Într-o evaluare rapidă*5), făcută de EMCDDA şi ECDC la începutul anului 2012 în cazul utilizării SNPP injectabil s-a remarcat un model de consum care implică o injectare mai frecventă. Acest tip de comportament creşte riscul infectării cu boli infecţioase.
*5) Joint EMCDDA and ECDC rapid risk assessment HIV in injecting drug users in the EU/EEA, following a reported increase of cases in Greece and România - 2012, p. 4
Urgenţele medicale datorate consumului de droguri
Extinsă la nivel naţional începând cu anul 2010, monitorizarea sistematică a urgenţelor medicale datorate consumului de droguri a reliefat aspecte noi ale consecinţelor asupra sănătăţii, determinate de noile tendinţe ale consumului de droguri, din perspectiva patologiei de urgenţă asociată. Astfel, dacă în anul 2009, pe baza unei monitorizări retrospective, au fost identificate 999 de cazuri de urgenţe medicale datorate consumului de droguri, în anul 2010, prin monitorizare prospectivă, au fost raportate 2935 cazuri*6), urmând ca în anul 2012, numărul acestora să ajungă la 2.578 cazuri*7). Datele rezultate din analiza cazuisticii urgenţelor medicale datorate consumului de droguri au oferit informaţii despre substanţele recent apărute pe piaţa drogurilor, precum şi despre practicile noi de consum, constituind repere pentru dezvoltarea politicilor de prevenire ale acestui fenomen.
*6) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2011, Agenţia Naţională Antidrog, p. 115
*7) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2012, Agenţia Naţională Antidrog, p. 115
Decese asociate consumului de droguri
În ceea ce priveşte decesele asociate consumului de droguri, după o tendinţă oscilantă observată în perioada 2001-2005, se remarcă o relativă stabilizare în perioada 2005-2011, ca urmare a stabilizării consumului, precum şi a capacităţilor de detecţie de laborator şi a implementării algoritmilor de identificare-triaj-management medico-legal a acestor cazuri. În anul 2012, ca o expresie elocventă a schimbării modelelor de consum (mai ales "substituirea" drogurilor consacrate - heroina în special - cu SNPP, care au un potenţial tanatogenerator direct mai scăzut). se produce însă o răsturnare de situaţie, numărul cazurilor de deces direct asociat consumului de droguri fiind semnificativ mai mic, diferenţa de cazuistică regăsindu-se însă în decesele indirecte înregistrate într-un număr mult mai mare*1).
*1) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2012, Agenţia Naţională Antidrog, p. 149
Se remarcă creşterea numărului de decese în rândul femeilor, dar şi a vârstei medii la deces (2011: 30,4 ani). De asemenea, se constată o creştere a proporţiei de decese înregistrate în spitale şi, astfel, o creştere a adresabilităţii către unităţile medicale cel puţin în fazele terminale - agonale, în paralel cu diminuarea temerilor legate de eventualele consecinţe juridice, posibil şi pe fondul unor măsuri de educaţie medicală în rândul populaţiilor cu risc. De asemenea, se constată o creştere accentuată a patologiei asociate administrării drogurilor - infecţioasă acută, subacută sau cronică.
În continuare, se apreciază că gradul de subraportare al deceselor asociate consumului de droguri este semnificativ, fiind o consecinţă a lipsei de experienţă în managementul cazurilor de deces asociat consumului de droguri, de cunoştinţe medico-legale şi juridice, precum şi de limitări financiare.
Consumul de droguri şi consumul problematic de droguri în penitenciar
În perioada 2001-2011, s-a produs o dublare a numărului de deţinuţi care s-au autodeclarat consumatori de droguri la momentul încarcerării (de la 1.065 în 2001, la 2.328 în 2011), în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, s-a produs o reducere substanţială a efectivului de deţinuţi (de la 50.035 la 30.662). Se remarcă, totuşi, o scădere a proporţiei celor care nu au consumat nici în libertate şi nici în detenţie şi o creştere uşoară a proporţiei celor care au consumat în libertate şi consumă în continuare. În funcţie de substanţa autodeclarată ca fiind utilizată înainte de data încarcerării, se constată că, în perioada 2007-2011, heroina ocupă primul loc în topul preferinţelor de consum, cu o medie de peste 70%, urmată de canabis şi cocaină. În corelaţie cu topul substanţelor de consum conform declaraţiilor făcute la momentul încarcerării se regăseşte şi faptul că majoritatea (70,96% în 2011) deţinuţilor au menţionat injectarea ca fiind cea mai frecventă cale de administrare a drogului principal. De semnalat faptul că în anul 2011 se înregistrează o creştere de aproape 6 ori a celor care au declarat policonsum de droguri (de la 1,6% în 2008, la 10,13% în 2011). Potrivit rezultatelor celor două studii de prevalenţă a consumului de droguri în sistemul penitenciar din România, efectuate de Agenţia Naţională Antidrog în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor în 2006 şi 2011, se observă, atât înainte de actuala perioadă de detenţie, cât şi în actuala perioadă de detenţie, prevalenţe ale consumului oricărui tip de drog (inclusiv SNPP) de-a lungul vieţii mai mari decât cele înregistrate în populaţia generală (GPS 2010 - 4,3%):
● înainte de actuala perioadă de detenţie - 24,1%
● în actuala perioadă de detenţie - 4,5%.
Referitor la asistenţa acordată consumatorilor de droguri în penitenciar, există multiple preocupări pentru întregirea lanţului terapeutic comunitate - penitenciar - comunitate: datele indică axarea la nivelul întregului sistem penitenciar pe asistenţa psiho-socială, educaţia pentru sănătate, formarea de educatori între egali pentru prevenirea infectării cu HIV, HVB şi HVC şi tratament specific al bolilor infecţioase asociate consumului de droguri, prevenirea consumului de droguri şi sprijinirea reintegrării sociale după momentul liberării din penitenciar. În această perioadă s-a realizat amenajarea de comunităţi terapeutice în 3 penitenciare. De asemenea, la nivelul Penitenciarului Spital Rahova funcţionează un centru de detox şi iniţiere a tratamentului de substituţie cu metadonă, atât pentru dependenţii de droguri aflaţi în penitenciare, cât şi pe aresturile Poliţiei, iar în 10 penitenciare şi penitenciare spital sunt disponibile începând cu 2009 programe de schimb de seringi şi substituţie cu metadonă.
Infracţionalitatea drogurilor
În ceea ce priveşte infracţiunile din domeniul drogurilor se constată o creştere a numărului de dosare penale finalizate cu rechizitorii (436 în 2011, comparativ cu 394 în 2005*1)), precum şi a numărului de persoane condamnate pentru infracţiuni de trafic de droguri (de la 632 în 2005, la 853 în 2011*2)). În ceea ce priveşte numărul de cauze penale soluţionate cu scoatere de sub urmărire penală, evoluţia sa după ce a cunoscut o creştere fulminantă în perioada 2005-2009 (de la 282 în 2005, la 1459 în 2009), înregistrează începând cu anul 2010 o tendinţă descrescătoare, atingând în 2011 valoare de 603 cauze penale soluţionate cu scoatere de sub urmărire penală. Concomitent, se observă o scădere a numărului de persoane minore condamnate (de la 43 în 2005, la 21 în 2011*3)), precum şi a numărului de consumatori condamnaţi pentru infracţiuni de trafic de droguri cu pedeapsa închisorii cu executarea pedepsei în penitenciar (de la 504 în 2005, la 426 în 2011*4)), fiecare din cei doi indicatori înregistrând însă o evoluţie oscilantă, de tip creştere-scădere în perioada 2005-2012.
*1) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2012, Agenţia Naţională Antidrog, p. 176
*2) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2012, Agenţia Naţională Antidrog, p. 184
*3) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2012, Agenţia Naţională Antidrog, p. 184
*4) Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2012, Agenţia Naţională Antidrog, p. 185
Piaţa drogurilor
Plasarea României pe principala cale de acces a heroinei în Europa a transformat ţara noastră atât într-un teritoriu de depozitare, cât şi într-o piaţă de desfacere a acesteia, fapt reflectat de cantităţile de droguri identificate şi confiscate de organele judiciare în ultimii ani. În ceea ce priveşte rutele de traficare a heroinei folosite de către reţelele de crimă organizată, s-a observat faptul că în cursul anului 2011 s-a menţinut în prim plan ruta tradiţională balcanică, implicând tranzitarea următoarelor state: Afghanistan - Pakistan - Iran - Turcia - Grecia - fostele state iugoslave - statele din Europa de Vest. De asemenea, s-a evidenţiat integrarea României, alături de Bulgaria şi Ungaria, ca parte integrantă a braţului nordic al Rutei Balcanice. Totodată, au continuat să se consolideze informaţiile privind includerea României pe o nouă rută de tranzit a heroinei, care porneşte din Afghanistan spre ţările occidentale, alături de Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahstan, Federaţia Rusă şi Ucraina. Astfel, heroina stocată pe teritoriul Ucrainei este traficată către Europa Occidentală prin Polonia, Ungaria sau România.
Similar anilor anteriori, cocaina este un drog reprezentativ pentru marile oraşe (Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Râmnicu-Vâlcea, Deva, Sibiu şi Braşov), regăsindu-se pe rutele principalelor căi de acces pe teritoriul naţional (în special portul Constanţa). De asemenea, în anul 2011 nu au intervenit modificări în ceea ce priveşte modalităţile de transport sau rutele utilizate pentru introducerea cocainei pe teritoriul naţional, provenienţa acesteia fiind stabilită în Bolivia.
Totodată, canabisul provenit din Spania continuă să fie principala substanţă de consum pe teritoriul naţional. Totuşi, în anul 2011 s-a constatat o orientare a traficanţilor către organizarea pe teritoriul României a unor culturi de canabis de mici dimensiuni, în scopul evitării riscurilor determinate de eventualele transporturi internaţionale, dar şi intrării pe piaţă a unor traficanţi locali. Astfel, în anul 2011 culturile ilicite de canabis identificate pe teritoriul României au înregistrat o creştere semnificativă faţă de anul 2010, de la 6 culturi însumând 78 de plante de canabis, la 15 culturi ilicite în anul 2011, însumând 897 de plante de canabis.
Ca şi în anul 2010, drogurile sintetice (amfetamine, ecstasy) au provenit în anul 2011 din statele din Vestul Europei, îndeosebi din Olanda, fiind introduse pe teritoriul naţional prin sistemul de coletărie, aerian sau terestru, în acest ultim caz fiind utilizate autoturismele personale ale cetăţenilor români care se întorc din Occident. Datele privind originea substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive nu au adus, pe parcursul anului 2011, informaţii noi cu privire la originea acestor substanţe comercializate în România.
Principalele concluzii evidenţiate de Raportul Naţional 2012 privind situaţia drogurilor în România au revelat următoarele:
1. Rutele de trafic şi modalităţile de transport ale drogurilor rămân stabile pe întreaga perioadă 2001-2011, concomitent cu posibilitatea apariţiei, în ultimii ani, a unei noi rute de transport a heroinei din Afganistan, prin Federaţia Rusă, Ucraina şi, ulterior România.
2. România îşi menţine statutul de ţară neproducătoare de droguri, chiar dacă în ultimii doi ani se remarcă o creştere a numărului de culturi ilicite de canabis, producţia estimată nefiind de natură a produce mutaţii semnificative în piaţă.
3. Cantităţile de droguri confiscate urmează aceeaşi evoluţie sinusoidală, canabisul fiind cel mai capturat drog, urmat de heroină şi produşii de tip amfetaminic, în timp ce confiscările de opiu au scăzut constant.
4. Pe întreaga perioadă 2001 - 2011 se menţine aceeaşi disproporţie între numărul de capturi şi cantităţile de droguri confiscate, ceea ce confirmă ipoteza conform căreia majoritatea drogurilor confiscate sunt formate din cantităţi mici provenite din combaterea traficului stradal.
5. Prin măsurile de ordin legislativ, operativ şi preventiv s-a reuşit diminuarea activităţilor de comercializare a substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive, atât prin intermediul "magazinelor de vise", cât şi prin intermediul Internet-ului.
6. Preţul cu ridicata (en-gros) a continuat şi în anul 2011 să se menţină stabil pentru majoritatea drogurilor traficate, înregistrându-se fluctuaţii mici comparativ cu anul anterior, cu excepţia preţului heroinei care a înregistrat o creştere semnificativă; în acelaşi timp, preţul cu amănuntul a rămas constant.
7. Menţinerea preţului cu amănuntul la heroină, în condiţiile creşterii preţului cu ridicata este explicată prin scăderea purităţii drogului la nivelul străzii.
III. PRIORITĂŢI, POLITICI ŞI CADRU JURIDIC EXISTENTE
Obiectivele specifice propuse sunt de natură a genera până în anul 2020 un impact favorabil asupra sănătăţii, ordinii şi siguranţei publice. În acest sens, planurile de acţiune aferente strategiei detaliază şi stabilesc concret măsurile şi intervenţiile din domeniul reducerii cererii şi ofertei drogurilor, pornind de la o abordare coerentă şi eficientă.
Strategia naţională antidrog 2013-2020 urmăreşte să:
> reducă nivelul consumului şi dependenţei de droguri, precum şi consecinţele generate de acestea la nivelul sănătăţii, ordinii şi siguranţei publice;
> contribuie la reducerea disponibilităţii drogurilor pe piaţă;
> promoveze cunoaşterea fenomenului prin evaluarea sistematică a tendinţelor şi provocărilor din domeniul drogurilor, în vederea fundamentării răspunsului instituţiilor şi structurilor societăţii civile;
> asigure cadrul necesar dialogului şi cooperării între instituţiile implicate şi sectorul neguvernamental.
Modificări legislative
Aderarea României la Uniunea Europeană a implicat armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene, adaptarea structurilor şi mecanismelor administraţiei publice naţionale în mod corespunzător celor ale Uniunii Europene, dar şi dezvoltarea capacităţii administrative şi juridice de implementare a acquis-ului european.
România a adoptat gradual, alături de alte state şi în special Statele Membre ale Uniunii Europene, un ansamblu de măsuri legislative destinate construcţiei şi consolidării continue a cadrului legal şi instituţional naţional, în contextul eficientizării cooperării internaţionale, în scopul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului de droguri. De asemenea, ţara noastră a înregistrat progrese importante în lupta împotriva fenomenului drogurilor, având, în prezent, reglementări naţionale conforme cu standardele europene şi internaţionale.
Acte normative de referinţă
A. În cadrul Programului de Guvernare 2012, prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Parlamentului nr. 15/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului, la capitolul 6 "Administraţie şi interne", în cuprinsul componentei "Ordine şi siguranţă publică", un obiectiv principal îl constituie: Combaterea corupţiei, a criminalităţii organizate transnaţionale şi a formelor grave ale criminalităţii economice şi financiare, în contextul în care criminalitatea organizată, traficul de persoane, traficul de droguri, contrabanda continuă să constituie probleme pentru siguranţa internă a României. Pentru aceste considerente se propune ca instituţiile publice din domeniul ordinii şi siguranţei publice să acţioneze ferm atât pentru a contracara provocările ridicate de traficul şi consumul de droguri, cât şi pentru a oferi o reacţie clară şi cuprinzătoare în direcţia unor politici multidisciplinare, coerente şi coordonate, cu implicarea tuturor actorilor vizaţi.
B. Principalele instrumente juridice internaţionale referitoare la traficul şi consumul de droguri, ratificate de România, ori care au incidenţă asupra fenomenului drogurilor, drepturilor omului, precum şi actele juridice ale Uniunii Europene relevante sunt următoarele:
1. Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena în data de 5 mai 2006, ratificată prin Legea nr. 214/2007;
2. Convenţia cadru WHO pentru controlul tutunului, adoptată la Geneva la 21 mai 2003, ratificată prin Legea nr. 332/2005;
3. Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, întocmită la Viena la 20 decembrie 1988, ratificată prin Legea nr. 118/1992;
4. Convenţia asupra substanţelor psihotrope, întocmită la Viena la 21 februarie 1971, ratificată prin Legea nr. 118/1992;
5. Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin protocolul din 1972, ratificată prin Decretul nr. 626/1973;
6. Decizia 2005/387/JAI a Consiliului din 10 mai 2005 privind schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive;
7. Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor minime privind elementele constitutive ale infracţiunilor şi sancţiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri;
8. Pactul European împotriva drogurilor sintetice, adoptat la 27-28.10.2011 de către Consiliul JAI;
9. Pactul European privind combaterea traficului internaţional de droguri - întreruperea rutelor cocainei şi heroinei, aprobat în 3 iunie 2010 de către Consiliul JAI.
C. Principalele acte normative naţionale în domeniu:
1. Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare;
2. Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale;
3. Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 381/2004 privind unele măsuri financiare în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri;
5. Legea nr. 64/2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului Europei;
6. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;
7. Hotărârea Guvernului nr. 461/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog;
8. Hotărârea Guvernului nr. 1543/2009 privind aprobarea plăţii contribuţiei anuale pentru participarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin Agenţia Naţională Antidrog, la Fundaţia Europeană Helpline (FESAT);
9. Hotărârea Guvernului nr. 1102/2008 privind aprobarea Programului naţional de asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2009-2012, cu completările ulterioare;
10. Hotărârea Guvernului nr. 1101/2008 privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri 2009-2012;
11. Hotărârea Guvernului nr. 1915/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare;
12. Hotărârea Guvernului nr. 860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;
13. Hotărârea Guvernului nr. 539/2005 pentru aprobarea Nomenclatorului instituţiilor de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, a Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a instituţiilor de asistenţă socială, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale.
D. Alte instrumente legislative naţionale în domeniu:
1. Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea voluntariatului nr. 195/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată prin Legea nr. 515/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, aprobată prin Legea nr. 129/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
7. Hotărârea Guvernului nr. 220/2011 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2011-2012;
8. Hotărârea Guvernului nr. 124/2013 privind aprobarea programele naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014;
9. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 121/2011 al pentru constituirea echipelor mixte ce vor efectua controale, conform competenţelor legale, în locurile şi/sau în mediile în care se produc, se comercializează, se utilizează sau se consumă substanţe şi/sau produse noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătăţii, altele decât cele reglementate;
10. Ordinul comun al ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii nr. 429/C/125/2012 privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
11. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 422/2013 al pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2013 şi 2014;
12. Ordinul comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi ministrului internelor şi reformei administrative nr. 1389/513/282/2008 privind aprobarea Criteriilor şi metodologiei de autorizare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri şi a Standardelor minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri;
13. Ordinul comun al ministrului sănătăţii publice şi ministrului internelor şi reformei administrative nr. 770/192/2007 pentru aprobarea Metodologiei de completare a fişelor standard şi de transmitere a datelor prevăzute în foaia individuală de urgenţă pentru consumul de droguri, în foaia individuală de admitere la tratament pentru consumul de droguri, în fişa privind cazurile înregistrate de HVC şi HVB în rândul consumatorilor de droguri injectabile şi în fişa standard de prevalenţa infecţiilor cu HIV, HVB şi HVC în rândul consumatorilor de droguri injectabile;
14. Ordinul ministrului justiţiei nr. 1216/C/2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri;
15. Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 383/2005 pentru aprobarea standardelor generale de calitate privind serviciile sociale şi a modalităţii de evaluare a îndeplinirii acestora de către furnizori;
16. Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi ministrului justiţiei nr. 898/725/2002 şi privind măsurile medicale şi educative aplicate toxicomanilor în penitenciare;
17. Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 187/2002 pentru definirea tipurilor de unităţi medicale ce pot fi abilitate să asigure asistenţă medicală persoanelor dependente de droguri, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale ce pot fi abilitate să desfăşoare activităţi de prevenire a transmiterii microorganismelor patogene pe cale sanguină în rândul consumatorilor de droguri injectabile;
18. Dispoziţia directorului Agenţiei Naţionale Antidrog nr. 222/1/2011 de aprobare a Metodologiei de lucru cu voluntarii în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog;
19. Decizia preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog nr. 17/2006 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare, modificare şi implementare a planului individualizat de asistenţă a consumatorului de droguri;
20. Decizia preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog nr. 16/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul asistenţei consumatorului de droguri.
E. Principalele instrumente juridice internaţionale şi acte juridice ale Uniunii Europene în domeniul precursorilor de droguri:
1. Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, întocmită la Viena la 20 decembrie 1988, ratificată prin Legea nr. 118/1992;
2. Regulamentul (CE) nr. 111/2005 al Consiliului privind supravegherea comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările terţe;
3. Regulamentul (CE) nr. 1277/2005 al Comisiei din 27 iulie 2005 care stabileşte modalităţile de aplicare ale Regulamentului (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii de droguri şi ale Regulamentului (CE) nr. 111/2005 al Consiliului cu privire la regulile ce trebuie stabilite pentru supravegherea comerţului cu precursori între Comunitate şi ţările terţe;
4. Regulamentul (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 privind precursorii de droguri.
F. Principalele acte normative naţionale în domeniul precursorilor ce pot fi folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor:
1. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată prin Legea nr. 186/2007 cu modificările şi completările ulterioare;
2. Hotărârea Guvernului nr. 358/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, precum şi pentru modificarea H.G. nr. 1489/2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog.
G. Documente strategice internaţionale:
1. Declaraţia politică de la Viena (martie 2009);
2. Planul de acţiune (al Declaraţiei politice de la Viena) pentru o cooperare internaţională către o strategie integrată şi echilibrată de combatere a problematicii drogurilor la nivel mondial.
I. Documente strategice europene:
1. Strategia de securitate internă a Uniunii Europene (COM 2010/673).
2. Strategia Uniunii Europene privind drogurile 2005-2012, adoptată de Consiliul European în 16- 17 decembrie 2004;
3. Planul de acţiune al Uniunii Europene privind drogurile pentru perioada 2009-2012 (2008/C 326/09);
4. Programul multianual Stockholm (2010-2014), adoptat de către Consiliul European (2010/C 115/01) şi Planul de acţiune al Comisiei Europene pentru implementarea Programului multianual Stockholm;
J. Documente strategice naţionale:
1. Strategia naţională de ordine publică 2010-2013, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1040/2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine publică 2010-2013;
2. Programul de guvernare al României 2013-2016 (Capitolul 20 - Ordine şi siguranţa cetăţeanului) aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 45/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului.
IV. DEFINIREA PROBLEMEI
La nivel naţional, problema drogurilor, inclusiv alcoolul şi tutunul, continuă să reprezinte o provocare cu implicaţii grave atât pentru domeniul social, al sănătăţii, dar şi în domeniul aplicării legii, iar evoluţiile recente, cum ar fi consumul de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, continuă să genereze preocupări la toate nivelurile.
Problema centrală identificată este fenomenul drogurilor în România, reprezentat de producţia, traficul, distribuţia, consumul, dependenţa şi riscurile asociate consumului de droguri.
În acest context, la nivelul factorilor de decizie guvernamentali se urmăreşte adaptarea continuă a răspunsului naţional la noile tendinţe ale consumului şi traficului de droguri, la condiţiile socio- economice actuale, la realităţile concrete, identificându-se nevoile şi stabilindu-se posibilităţile de reacţie. În acest demers, sprijinul structurilor societăţii civile şi al comunităţii este deosebit de important.
Traficul şi consumul de droguri constituie una dintre principalele ameninţări asimetrice, care se manifestă la nivel social şi surprinde atât prin faţetele multiple de acţiune, neconvenţionale, cât şi prin implicaţiile în planul ordinii publice şi al securităţii interne. Pornind de la caracterul neconvenţional al fenomenului, se impune dezvoltarea unui set de capacităţi de reacţie puternice, echilibrate şi flexibile. În acest context, abordarea integrată şi proactivă a fenomenului devine esenţială pentru gestionarea eficientă a acestuia.
Fenomenul drogurilor, care prezintă o complexitate deosebită, cu implicaţii în toate sferele - sănătate publică, siguranţa cetăţeanului şi securitate naţională - reclamă un răspuns instituţional multidisciplinar, pragmatic şi eficient, bazat pe o evaluare realistă a nevoilor, resurselor, posibilităţilor de acţiune şi obiectivelor. Răspunsul instituţional la fenomenul dinamic al drogurilor nu poate fi limitat la o singură instituţie sau organizaţie, ci trebuie să fie rezultatul unei cooperări interinstituţionale reale, constante şi eficiente. În acest sens, mecanismul de coordonare instituit anterior şi consolidat prin această strategie continuă să reprezinte elementul central în asigurarea sinergiei, coerenţei şi unităţii răspunsului la fenomenul drogurilor, pornind de la premisele cooperării autentice, evitării suprapunerilor, asigurării unui schimb eficient de informaţii şi date şi utilizării eficiente a resurselor.
Pornind de la o abordare integrată, echilibrată, fundamentată ştiinţific, strategia se adresează şi noilor probleme, cum ar fi:
> policonsumul de droguri inclusiv, consumul de combinaţii de droguri şi alcool;
> extinderea rapidă a consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive;
> dinamica pieţelor drogurilor, generată inclusiv de utilizarea internetului ca mijloc de distribuţie a drogurilor;
> abuzul de medicamente;
> deturnarea precursorilor de droguri;
> calitatea serviciilor de reducere a cererii;
> incidenţa Hepatitei C în rândul consumatorilor de droguri injectabile şi riscul unei epidemii HIV şi a altor boli asociate.
V. OBIECTIVE
Strategia dezvoltă cadrul naţional de politici, necesar implementării unui răspuns proactiv faţă de fenomenul consumului de droguri, alcool şi tutun, precum şi a traficului de droguri şi precursori, prin obiective specifice şi acţiuni integrate ale instituţiilor naţionale şi locale.
Noua strategie îşi propune să aducă un plus de valoare în ceea ce priveşte reacţia statului român la problematica drogurilor, prin dezvoltarea mecanismelor de coordonare, colaborare inter-instituţională, transparenţă decizională, cercetare şi analiză strategică. De asemenea, Strategia naţională antidrog 2013-2020 consolidează rezultatele pozitive obţinute în urma implementării documentelor de politici publice anterioare şi îşi propune să ofere soluţii pentru depăşirea dificultăţilor întâlnite în practică. Consecventă principiului respectării drepturilor omului, noua Strategie naţională antidrog propune o abordare umanistă a consumului de droguri, care se reflectă inclusiv în obiectivele acesteia. Totodată, strategia se înscrie în cadrul normativ naţional şi respectă principiile fundamentale ale Uniunii Europene: respectul faţă de demnitatea umană, libertate, democraţie, egalitate şi stat de drept. Elementul fundamental al acestei noi strategii îl reprezintă echilibrul între măsurile de reducere a cererii şi ofertei de droguri.
Structural, Strategia naţională antidrog abordează integrat reducerea cererii şi ofertei de droguri, concomitent cu dezvoltarea coordonării, cooperării internaţionale, cercetării, evaluării şi informării în domeniu, vizând atingerea următoarelor obiective generale:
> Reducerea cererii de droguri, prin consolidarea sistemului naţional integrat de prevenire şi asistenţă, în concordanţă cu evidenţele ştiinţifice, ce cuprinde totalitatea programelor, proiectelor şi intervenţiilor universale, selective şi indicate de prevenire implementate în şcoală, familie şi comunitate, precum şi intervenţiile de identificare, atragere şi motivare a consumatorilor de droguri în vederea furnizării de servicii de asistenţă specializată ce au ca finalitate integrarea socială;
> Reducerea ofertei de droguri prin identificarea şi destructurarea reţelelor de trafic, reducerea disponibilităţii drogurilor pe piaţă şi utilizarea eficientă a sistemului de aplicare a legii, concomitent cu dezvoltarea unor mecanisme instituţionale de monitorizare şi control, coordonate şi adaptate nevoilor actuale şi situaţiei reale a fenomenului şi care să susţină în mod viabil măsurile de luptă împotriva acestuia;
> Coordonarea în domeniul drogurilor, urmăreşte asigurarea unui concept unitar de acţiune în domeniul problematicii drogurilor şi precursorilor, monitorizarea implementării politicilor naţionale în domeniul drogurilor, utilizarea eficientă a resurselor şi maximizarea rezultatelor intervenţiilor realizate;
> În domeniul cooperării internaţionale, se urmăreşte reafirmarea angajamentului României, asumat prin documentele internaţionale şi prin cele bilaterale sau multilaterale la care ţara noastră este parte şi consolidarea poziţiei ca partener activ în efortul mondial de reducere a cererii şi ofertei de droguri precum şi a traficului de precursori;
> Îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere a problematicii drogurilor la nivel naţional pornind de la evidenţe ştiinţifice, prin monitorizare, cercetare şi informare.
VI. PRINCIPII GENERALE
Conceptul Strategiei Naţionale Antidrog 2013-2020 are ca fundament respectarea Cartei Drepturilor Fundamentale, a Convenţiilor şi Tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeanului la care România este parte, aplicând în egală măsură următoarele principii:
1. Principiul responsabilităţii sociale - responsabilitatea pentru răspunsul la fenomenul drogurilor, de la nivel instituţional şi comunitar, aparţine entităţilor sociale implicate, în limitele atribuţiilor şi sferei lor de acţiune.
2. Principiul participării sociale - implicarea comunităţii şi structurilor societăţii civile în definirea şi implementarea politicilor în domeniul drogurilor.
3. Principiul coordonării - asigurarea legăturii dintre măsuri, intervenţii, factorii decizionali şi sociali, pe baza consensului şi cu respectarea autonomiei structurale, în scopul atingerii unui obiectiv comun.
4. Principiul respectării drepturilor omului - garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în scopul evitării stigmatizării, discriminării, insecurităţii şi excluziunii sociale.
5. Principiul interesului superior al copilului - va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii consumatori de droguri.
6. Principiul pragmatismului - adoptarea şi implementarea de măsuri şi intervenţii fundamentate pe evidenţe ştiinţifice.
7. Principiul multidisciplinarităţii - consolidarea demersurilor şi intervenţiilor prin îmbinarea diferitelor perspective disciplinare şi practici profesionale.
8. Principiul echilibrului - abordarea proporţională a intervenţiilor din domeniul reducerii cererii şi a ofertei de droguri.
9. Principiul echităţii - garanţia accesului egal şi nediscriminat al tuturor cetăţenilor la programe şi servicii în domeniul drogurilor.
10. Principiul continuităţii - consolidarea şi optimizarea rezultatelor obţinute din implementarea documentelor de politici publice anterioare.
11. Principiul specificităţii - definirea şi implementarea politicilor de răspuns are în vedere nevoile şi realităţile specifice fiecărei zone de intervenţie, precum şi implicarea potenţialului local pentru atingerea obiectivelor propuse.
VII. DIRECŢII DE ACŢIUNE
Strategia naţională antidrog abordează echilibrat şi integrat reducerea cererii şi ofertei de droguri prin îmbunătăţirea activităţilor de prevenire şi dezvoltarea circuitului integrat de asistenţă a consumatorilor de droguri respectiv diminuarea efectelor sociale ale infracţionalităţii la regimul drogurilor şi precursorilor, concomitent cu dezvoltarea coordonării, a cercetării, informării şi cooperării internaţionale în domeniu, vizând atingerea următoarelor obiective specifice, subsumate obiectivelor generale, pe următoarele direcţii de acţiune.
VII.1. REDUCEREA CERERII DE DROGURI
A. Prevenirea consumului de droguri
A.1. Prevenirea în şcoală - Obiective specifice:
1. Creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber;
2. Creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea evitării transformării consumului experimental şi ocazional în consum regulat, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber.
A.2. Prevenirea în familie - Obiective specifice:
1. Creşterea nivelului de sensibilizare şi responsabilizare a familiilor în vederea oferirii de modele pozitive copiilor, în cadrul programelor de informare, educare şi conştientizare cu privire la efectele consumului de droguri;
2. Dezvoltarea rolului proactiv al familiilor în viaţa copiilor în vederea formării sau întăririi abilităţilor pentru creşterea influenţei factorilor de protecţie.
A.3. Prevenirea în comunitate - Obiective specifice:
1. Reducerea influenţei factorilor de risc şi dezvoltarea influenţei factorilor de protecţie în cadrul grupurilor vulnerabile, corelat cu nevoile şi particularităţile acestora;
2. Reducerea influenţei factorilor de risc şi dezvoltarea influenţei factorilor de protecţie la categoriile profesionale ce sunt predispuse consumului de droguri, corelat cu nivelul de responsabilitate socială şi particularităţile acestora;
3. Adoptarea unui stil de viaţă sănătos la nivelul populaţiei generale, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber.
A.4. Campanii de reducere a cererii de droguri - Obiective specifice:
1. Creşterea nivelului de informare şi conştientizare a populaţiei generale şi a populaţiei la risc asupra efectelor, riscurilor şi consecinţelor negative ale consumului de droguri în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri;
2. Creşterea nivelului de informare şi sensibilizare a populaţiei generale cu privire la aspectele medicale, psihologice şi sociale ale consumului şi dependenţei de droguri în vederea diminuării stigmatizării şi marginalizării sociale a consumatorilor de droguri;
3. Creşterea nivelului de implicare a mediilor de comunicare în masă în promovarea şi susţinerea programelor de prevenire a consumului de droguri.
B. Asistenţa consumatorilor de droguri
B.1. Identificarea, atragerea şi motivarea consumatorilor de droguri în vederea includerii în serviciile de asistenţă specializată - Obiective specifice:
1. Diversificarea serviciilor de tip programe de substituţie şi programe de schimb de seringi, în comunitate şi în sistemele privative de libertate, în vederea reducerii riscurilor şi consecinţelor negative asociate consumului de droguri;
2. Dezvoltarea intervenţiilor de identificare, atragere şi motivare a persoanelor consumatoare de droguri care nu au contact cu serviciile de asistenţă specializată, în special pentru persoanele cu istoric îndelungat de consum, persoanele consumatoare marginalizate sau excluse social, grupurile etnice, persoanele consumatoare care practică sexul comercial, bărbaţi care fac sex cu bărbaţi, femeile şi copiii consumatori;
3. Îmbunătăţirea accesului consumatorilor de droguri injectabile la servicii de prevenire, consiliere, tratament, testare şi vaccinare HIV, HVB, HVC, TBC şi a altor boli asociate, în comunitate şi în sistemele privative de libertate;
4. Dezvoltarea capacităţii de răspuns interinstituţional a serviciilor sociale, serviciilor juridice, serviciilor de urgenţă, unităţilor de poliţie şi de arest, evidenţa populaţiei, în vederea optimizării intervenţiilor adresate consumatorilor de droguri care nu sunt incluşi în programele specializate de asistenţă;
5. Creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a consumatorilor de droguri, precum şi dezvoltarea de intervenţii adecvate în vederea prevenirii deceselor sau bolilor infecţioase asociate consumului de droguri.
B.2. Asistenţa specializată în vederea integrării sociale a consumatorilor de droguri - Obiective specifice:
1. Dezvoltarea politicilor adecvate standardelor de calitate în vederea asigurării accesului în circuitul integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri;
2. Adaptarea serviciilor din cadrul circuitului integrat de asistenţă la nevoile individuale ale consumatorilor şi la modelele de consum, cu accent pe policonsum, consum combinat de substanţe, consum de medicamente fără prescripţie, consum de substanţe nonopioide, precum şi consum de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive;
3. Dezvoltarea politicilor adecvate nevoilor şi particularităţilor copiilor consumatori de droguri, în vederea identificării timpurii şi asigurării accesului în circuitul integrat de asistenţă;
4. Consolidarea şi diversificarea serviciilor din cadrul circuitului integrat de asistenţă, adresate persoanelor consumatoare de droguri aflate în sistemele privative de libertate;
5. Dezvoltarea de servicii interinstituţionale integrate pentru consumatorii de droguri care au săvârşit fapte penale cu pericol social redus şi pentru consumatorii de droguri aflaţi în evidenţa serviciilor de probaţiune în vederea includerii acestora în circuitul integrat de asistenţă.
VII.2. REDUCEREA OFERTEI DE DROGURI
În contextul actual, oferta de droguri reprezintă mai mult decât o provocare determinată de caracterul său asimetric, neconvenţional de manifestare şi acţiune, forţând graniţele impuse de sistemele de control dezvoltate până în prezent. În acest sens, prezenta strategie abordează domeniul reducerii ofertei de droguri din perspectiva elementelor sale intrinseci, şi anume oferta de droguri pe piaţa ilicită şi măsuri de monitorizare, reducere şi control.
Obiective specifice:
1. Cunoaşterea dimensiunii ofertei de droguri în România;
2. Dezvoltarea şi consolidarea sistemului instituţional şi legislativ privind combaterea ofertei de droguri;
3. Eficientizarea activităţilor specifice de combatere a ofertei de droguri, a deturnării şi traficului de precursori şi controlul domeniilor conexe: corupţie, spălare de bani, confiscarea şi recuperarea creanţelor;
4. Întărirea mecanismelor de cooperare poliţienească şi judiciară în cadrul forumurilor europene, internaţionale şi ale zonelor de interes strategic internaţional pentru România.
VII.3. COORDONARE
Dezvoltarea unor politici coerente de răspuns la fenomenul drogurilor şi urmărirea tendinţelor acestui fenomen au la bază o viziune globală şi colaborarea reală a tuturor factorilor sociali implicaţi. În acest context, principiul de bază al eficienţei strategiei naţionale în domeniul drogurilor este coordonarea. Acesta reprezintă garanţia sincronizării tuturor activităţilor către un obiectiv strategic comun, asumat de către toate structurile guvernamentale şi neguvernamentale implicate în ameliorarea sau reducerea problemelor identificate în domeniul drogurilor.
Existenţa unui sistem de coordonare a răspunsului instituţional se impune datorită complexităţii fenomenului drogurilor, abordarea făcându-se inter-guvernamental, inter-instituţional şi inter-sectorial. În acest context, cooperarea şi coordonarea între nivelurile local, regional, naţional şi internaţional reprezintă o condiţie esenţială în implementarea eficientă şi echilibrată a politicii în domeniul drogurilor.
Coordonarea facilitează o mai bună gestionare a intervenţiilor, prin armonizarea deciziilor cu utilizarea raţională şi eficientă a tuturor resurselor existente, în scopul atingerii ţintelor propuse.
În plus, mecanismele de coordonare sunt necesare pentru a intensifica cooperarea între sectoarele de reducere a cererii şi ofertei de droguri, pentru a se ajunge la acţiuni concertate şi pentru a evita contradicţiile, suprapunerile sau consecinţele nedorite ale unor intervenţii specifice.
În acest context, instituirea şi consolidarea unui sistem eficient de coordonare interinstituţională reprezintă cheia consensului între autorităţile responsabile cu implementarea politicilor în domeniul drogurilor.
Mecanismele de coordonare instituite în domeniul drogurilor au rolul de a identifica, aplica şi monitoriza răspunsul la problema consumului şi traficului de droguri, care implică mai mulţi factori, de la nivel central, teritorial şi local, din diverse sectoare de activitate (mai ales sănătate publică, aplicarea legii şi educaţie), furnizori de servicii sociale publici şi privaţi, mediul privat, industrie, mass media, instituţii de cercetare, comunităţi locale şi cetăţeni.
În contextul politicii naţionale în domeniul drogurilor, coordonarea se realizează pe orizontală, între diferite ministere şi administraţii la nivel naţional, şi pe verticală, de la nivel guvernamental către nivelul regional şi local, pe baza principiului responsabilităţii sociale.
Responsabilitatea coordonării generale aparţine Agenţiei Naţionale Antidrog, instituţie specializată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, abilitată prin lege să coordoneze la nivel naţional răspunsul la fenomenul drogurilor.
Obiective specifice:
1. Consolidarea rolului Agenţiei Naţionale Antidrog şi a mecanismului naţional de coordonare în domeniul drogurilor şi precursorilor;
2. Armonizarea rolurilor şi responsabilităţilor pentru fiecare factor social din domeniu;
3. Reducerea timpului instituţional de răspuns la problemele specifice apărute;
4. Eliminarea barierelor interinstituţionale în oferirea de servicii;
5. Creşterea vizibilităţii şi credibilităţii instituţiilor statului şi a implicării societăţii civile;
6. Valorificarea eficientă a resurselor umane, financiare şi logistice;
7. Îmbunătăţirea calităţii actului profesional al tuturor categoriilor de specialişti cu atribuţii în domeniul drogurilor şi domenii conexe prin formare de bază şi continuă;
8. Facilitarea comunicării, a schimburilor de bune practici şi resurse de informare între factorii sociali implicaţi în reducerea cererii şi ofertei de droguri.
VII.4. COOPERARE INTERNAŢIONALĂ
Obiective specifice:
1. Prezenţa permanentă şi activă în cadrul mecanismelor europene de coordonare a politicilor antidrog, atât pe componenta de reducere a ofertei de droguri, cât şi pe componenta de reducere a cererii de droguri şi schimbului de date şi informaţii, precum şi reprezentarea instituţiilor naţionale implicate în politica antidrog în cadrul dialogurilor bilaterale între Uniunea Europeană şi alţi actori implicaţi în efortul de combatere a fenomenului drogurilor;
2. Asigurarea reprezentării României în cadrul reuniunilor forurilor internaţionale de luptă împotriva traficului şi consumului de droguri prin corelarea poziţiei ţării noastre cu declaraţiile oficiale ale Uniunii Europene;
3. Redimensionarea dialogului regional, atât la nivelul statelor riverane bazinului Mării Negre şi statelor sud-est europene, în domeniul politicilor antidrog, cât şi conjugarea eforturilor naţionale către diminuarea efectelor negative ale traficului şi consumului de droguri în zonă, fundamentate pe baza analizelor comprehensive a riscurilor şi vulnerabilităţilor legate de controlul drogurilor, inclusiv noile substanţe cu proprietăţi psihoactive cu impact asupra securităţii naţionale sau stabilităţii regionale şi susţinerea demersurilor necesare pentru atenuare şi diminuare în cadrul forurilor europene şi internaţionale;
4. Consolidarea rolului României in programele şi misiunile internaţionale derulate pe spaţiile de interes strategic în ceea ce priveşte controlul drogurilor;
5. Dezvoltarea unei platforme regionale de schimb de informaţii şi bune practici la frontiera externă a Uniunii Europene, în marja instrumentului european de vecinătate şi parteneriat, axată pe noile riscuri şi vulnerabilităţi generate de fenomenul drogurilor;
6. Elaborarea, implementarea şi participarea în cadrul programelor europene şi internaţionale cu finanţare externă nerambursabilă, destinate dezvoltării componentelor naţionale şi regionale de reducere a cererii şi ofertei de droguri, precum şi a celei de cercetare şi schimb de informaţii şi bune practici.
VII.5. CERCETARE, EVALUARE, INFORMARE
În perioada 2013-2020 se va urmări analiza transversală a datelor oferite de indicatori, dar şi dezvoltarea unor cercetări ad-hoc, în vederea evaluării şi adaptării răspunsului instituţiilor guvernamentale şi organizaţiilor neguvernamentale la nevoile identificate.
Obiective specifice:
1. Consolidarea sistemului de colectare şi analiză a datelor din domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri;
2. Dezvoltarea unei baze solide de date, validate ştiinţific, în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri;
3. Consolidarea sistemului de raportare a datelor din domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri;
4. Consolidarea rolului Agenţiei Naţionale Antidrog în cadrul reţelei REITOX a Uniunii Europene şi ca structură unică de colectare şi diseminare de date în domeniul drogurilor la nivel naţional;
5. Consolidarea rolului Agenţiei Naţionale Antidrog ca structură unică de colectare şi diseminare de date în domeniul precusorilor de droguri;
6. Promovarea cercetării ştiinţifice ca nucleu fundamental în definirea şi dezvoltarea măsurilor de răspuns la fenomenul drogurilor;
7. Diseminarea de date valide şi comparabile la nivel naţional şi european.
VIII. REZULTATELE POLITICILOR PUBLICE
La sfârşitul perioadei de implementare, rezultatele determinate de atingerea obiectivelor strategiei sunt:
> În România va funcţiona un sistem integrat de reducere a cererii de droguri, comprehensiv, eficient şi bazat pe rezultate ştiinţifice, care va include măsuri de prevenire, tratament, prevenire a riscurilor şi consecinţelor asociate consumului de droguri, precum şi de reintegrare socială, sistem care va acţiona în mediile de intervenţie preventivă în corelaţie cu serviciile de asistenţă specializată, inclusiv prin adaptarea permanentă a acestuia la tendinţele şi dinamica fenomenului, astfel încât prevalenţa consumului de droguri să fie menţinută cel puţin la acelaşi nivel comparativ cu cel actual. Măsurile de reducere a cererii de droguri vor lua în considerare toate aspectele medicale psihologice şi sociale determinate de consumul de droguri, inclusiv alcool şi tutun, de policonsum, precum şi de apartenenţa la unul sau mai multe grupuri vulnerabile.
> Reducerea ofertei de droguri implică efortul conjugat al tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu, la nivel naţional şi internaţional iar rezultatele aşteptate vizează menţinerea la un nivel scăzut a infracţionalităţii în domeniul drogurilor şi a infracţionalităţii conexe, având ca efect sporirea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului şi reducerea impactului negativ al traficului ilicit de droguri asupra securităţii şi siguranţei pe teritoriul ţării noastre.
De asemenea, scăderea disponibilităţii drogurilor pe piaţa ilicită, identificarea şi distrugerea culturilor ilicite şi a laboratoarelor clandestine de producere a drogurilor, confiscarea bunurilor şi valorilor provenite din săvârşirea de infracţiuni la regimul drogurilor şi precursorilor reprezintă rezultatele preconizate a fi atinse prin implementarea activităţilor în domeniul reducerii ofertei de droguri.
> În România va funcţiona un sistem de coordonare a politicii antidrog care va evidenţia exact dacă intervenţiile din domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri sunt echilibrate şi eficiente din punctul de vedere al resurselor umane, logistice şi financiare. Acest lucru va asigura previzionarea şi ajustarea intervenţiilor în funcţie de dinamica fenomenului drogurilor.
> În ceea ce priveşte componenta de cooperare internaţională, implementarea Strategiei Naţionale Antidrog va conduce la conturarea unei politici regionale de răspuns la provocările drogurilor, concomitent cu menţinerea şi consolidarea rolului activ al României în cadrul forurilor internaţionale şi europene în materie;
> Utilizarea bazelor de date în fundamentarea tuturor iniţiativelor şi deciziilor de politici publice în domeniul drogurilor.
Datorită acţiunilor implementate, populaţia României va cunoaşte şi va conştientiza mai bine efectele fenomenului drogurilor asupra vieţii, sănătăţii, echilibrului psihic, stabilităţii economice, siguranţei şi securităţii la nivel individual şi social.
IX. REZULTATELE ACŢIUNILOR
Obiectivele specifice propuse sunt de natură a genera până în anul 2020 un impact favorabil asupra sănătăţii şi incluziunii sociale, ordinii şi siguranţei publice. În acest sens, planurile de acţiune aferente strategiei detaliază şi stabilesc concret măsurile şi intervenţiile din domeniul reducerii cererii şi ofertei drogurilor, coordonării, cooperării internaţionale, cercetării, evaluării şi informării pornind de la o abordare coerentă şi eficientă.
X. INDICATORI
Planurile de acţiune necesare implementării Strategiei, cuprind activităţile concrete şi indicatorii cantitativi şi calitativi aferenţi fiecărei acţiuni asumate de instituţiile responsabile.
XI. IMPLICAŢII PENTRU BUGET
Identificarea şi dezvoltarea mecanismelor financiare, inclusiv a componentelor legislative pentru punerea în aplicare a acestora, va contribui la consolidarea rolului instituţiilor naţionale implicate şi creşterea capacităţii de reacţie a acestora la dinamica fenomenului, utilizând în principal două paliere de finanţare, respectiv:
1. atragerea şi valorificarea optimă a fondurilor externe nerambursabile la nivelul Uniunii Europene şi a altor organisme internaţionale în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri;
2. asigurarea creditelor bugetare necesare susţinerii financiare a programelor şi activităţilor destinate reducerii cererii şi ofertei de droguri prin bugetele ordonatorilor principali de credite, conform obiectivelor şi priorităţilor stabilite de aceştia prin bugetele anuale, la nivelul instituţiilor publice naţionale şi locale implicate, cu încadrarea în limitele bugetare alocate acestora conform legilor bugetare anuale.
Întrucât perioada de referinţă pentru Strategia naţională antidrog acoperă intervalul 2013-2020, îndeplinirea obiectivelor propuse fiind asigurate prin transpunerea în practică a două planuri de acţiune, ale căror rezultate vor fi evaluate individual la finalul fiecăruia, ne regăsim în situaţia de a prognoza efortul bugetar şi pentru perioada 2017-2020, cu atât mai mult cu cât fenomenul drogurilor a căpătat o dinamică accentuată în ultimii ani ca urmare a dezvoltării serviciilor IT.
Totodată, efortul bugetar prezentat nu include integral fondurile cu finanţare externă nerambursabilă ce pot fi accesate pe acest domeniu, având în vedere faptul că la data elaborării prezentului document cadrul legislativ şi alocările financiare pentru aceste instrumente nu erau definitivate în sensul unor date certe şi a unor priorităţi de finanţare care să confere un minimum de informaţii pentru prognoză.
Strategia Naţională Antidrog 2013-2020 se implementează în limita fondurilor alocate, conform prevederilor legale în vigoare, ordonatorilor de credite implicaţi, prin legile anuale ale bugetului de stat.
XII. IMPLICAŢII JURIDICE
În plan legislativ se impune evaluarea actelor normative aplicabile domeniului drogurilor, demersurile legislative urmărind, după caz, şi clarificarea competenţelor şi responsabilităţilor structurilor cu atribuţii în materie, corelarea domeniilor subsecvente, precum şi euroconformizarea cu actele comunitare aferente.
Iniţiativele legislative de modificare şi/sau completare a unor acte normative de nivel superior (legi, ordonanţe ale Guvernului) şi a celor de nivel inferior (hotărâri ale Guvernului, precum şi ordine şi instrucţiuni ale ministrului administraţiei şi internelor) se vor realiza conform planurilor legislative anuale, fundamentate pe baza noilor oportunităţi reieşite din Strategia naţională.
XIII. PROCEDURI DE MONITORIZARE, EVALUARE
Monitorizarea Strategiei va fi efectuată prin colectarea regulată şi sistematică de date cu privire la activitatea curentă, ca o bază pentru evaluare şi imput pentru controlul de calitate. Suplimentar, va fi folosită ca o sursă generală şi sistematică cu privire intervenţiile viitoare.
În vederea obţinerii de informaţii privind modul de implementare a strategiei precum şi a rezultatelor pe care implementarea obiectivelor acesteia le va produce la nivel naţional, activităţile de monitorizare vor urmări două direcţii:
> Monitorizarea implementării strategiei: furnizează informaţii privind modul de implementare a acţiunilor menţionate în cadrul planului de acţiune. În acest sens vor fi elaborate rapoarte de monitorizare periodice conform graficului din planul de acţiune. Rapoartele de monitorizare vor fi elaborate de A.N.A.;
> Monitorizarea atingerii obiectivelor: efectele strategiei vor fi resimţite şi după ce activităţile pe care aceasta le propune au fost implementate. Astfel, pentru a fi posibilă o evaluare a performanţei măsurilor propuse este necesar a derula un proces de monitorizare care urmează să se desfăşoare atât pe parcursul implementării cât şi după ce strategia a fost finalizată. Pe parcursul implementării strategiei unele activităţi produc rezultate care ar putea să conducă la modificări ale modului în care au fost concepute activităţile. În aceste situaţii, pot fi formulate recomandări privind modul în care profilul activităţilor ar putea fi îmbunătăţit astfel încât să conducă la creşterea performanţei în atingerea obiectivelor strategiei.
Evaluarea va fi folosită ca un instrument important pentru planificarea viitoare.
Evaluarea va lua în considerare următoarele criterii:
> Eficacitatea şi eficienţa măsurilor şi acţiunilor întreprinse pentru realizarea obiectivelor în termeni de performanţă, rezultate şi valoare adăugată;
> Relevanţa obiectivelor şi măsurilor de intervenţie propuse pentru îndeplinirea acestora;
> Impactul social şi economic al rezultatelor obţinute şi a modalităţilor propuse pentru atingerea acestora;
> Sustenabilitatea rezultatelor pe termen mediu şi lung;
> Valoare adăugată ca element de noutate faţă de documentele programatice anterioare.
Pe parcursul implementării Strategiei, Agenţia va realiza două evaluări: o evaluare intermediară la jumătatea perioadei de implementare care va corespunde cu evaluarea primului plan de acţiune şi o evaluare ex-post care va încorpora rezultatele evaluărilor celor două planuri de acţiune.
XIV. ETAPE ULTERIOARE ŞI INSTITUŢII RESPONSABILE
Pornind de la rezultatele evaluării ex-post a Strategiei naţionale antidrog 2013-2020, de la contextul mondial, european şi regional al fenomenului drogurilor şi de la reacţiile de răspuns ale instituţiilor pe fiecare nivel, la sfârşitul perioadei va fi elaborată şi implementată o nouă strategie. Instituţiile responsabile vor fi determinate la acel moment în funcţie de noile obiective, acţiuni şi competenţe.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
