Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: STRATEGIE NAŢIONALĂ din 31 octombrie 2018 împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

STRATEGIE NAŢIONALĂ din 31 octombrie 2018 împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 949 din 9 noiembrie 2018

Comenteaza legea

──────────
    Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 861 din 31 octombrie 2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 949 din 9 noiembrie 2018.
──────────
    I. Introducere
    Traficul de persoane continuă să fie un fenomen în plină evoluţie atât din punctul de vedere al interesului manifestat de traficanţi, aflaţi într-o necontenită căutare de mijloace de îmbogăţire rapide şi ilegale, cât şi, într-o manieră firească şi proporţională, al interesului manifestat de marile organisme internaţionale angrenate în contracararea acestui fenomen.
    Ţinând cont de criteriul veniturilor, traficul de persoane este una dintre cele mai profitabile infracţiuni, fiind situată pe al treilea loc în lume, surclasată doar de către traficul de droguri şi de cel de armament. În acelaşi timp, aceasta continuă să fie şi una dintre infracţiunile cu cele mai grave consecinţe în planul umanitar, astfel că afirmaţia „în spatele fiecărui număr se ascunde o viaţă, un suflet, un destin, iar ceea ce este peste zero deja este prea mult“^1 îşi găseşte cu prisosinţă locul într-un context în care acţiunile societăţilor umane moderne urmăresc să îşi specializeze resursele - politici, acţiuni sociale, profesionişti bine pregătiţi etc. - pentru a oferi tuturor formelor de criminalitate organizată şi, în particular, traficului de persoane un răspuns necruţător, inteligent şi adaptat, susceptibil de a reduce cât de mult numărul victimelor, de a diminua şi controla cât de mult riscurile şi vulnerabilităţile şi de a pedepsi cât mai aspru un număr tot mai mare de traficanţi.
    ^1 Sorin Fildan, Speranţa Milancovici, Perspective multidisciplinare asupra prevenirii şi combaterii traficului de persoane, ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca 2012, pag. 7.

    În acest context, foarte important de înţeles este şi faptul că, într-o viziune globală, în care graniţele în faţa criminalităţii „individuale“ şi a celei organizate au încetat de mult să mai existe, traficarea şi exploatarea economică, sexuală sau de orice altă natură a milioanelor de fiinţe umane vor însoţi, probabil, umanitatea, până la apusul ei, iar societăţile contemporane nu pot urmări „eradicarea“ traficului de persoane decât sub spectrul derizoriului.
    În încercarea de limitare a dimensiunilor acestui fenomen, de mai bine de 15 ani, guverne, organizaţii interguvernamentale şi neguvernamentale din întreaga lume au acordat traficului de persoane o importanţă semnificativă, încheind în acest scop largi tratate şi parteneriate internaţionale, adoptând cadrul legislativ necesar şi stabilind standarde pentru asistenţa acordată victimelor traficului şi urmărirea în justiţie a traficanţilor.
    Şi România, în dorinţa de aliniere la standardele internaţionale, a acordat atenţia cuvenită unui astfel de demers, adaptându-şi instrumentele de lucru şi elaborând astfel legi şi mecanisme care tratează fenomenul la nivel naţional, regional şi local.
    Interesul şi preocuparea pentru contracararea impactului acestui tip de criminalitate s-au manifestat în mai toate planurile societăţii, de la societatea civilă la Parlament, fiecare uzitând de instrumentele disponibile pentru a se angaja în prevenirea şi combaterea traficului. Un exponent al interesului manifestat la nivel politic şi parlamentar este cel al Grupului pentru combaterea traficului de persoane, care, de la înfiinţarea lui în 2009, şi-a crescut implicarea în efortul de conştientizare la nivel public a pericolului reprezentat de traficul de persoane prin sprijinirea altor actori sociali atât prin intermediul activităţii grupului, dar şi prin acţiunea directă a parlamentarilor, membri ai acestui Grup. Această manifestare vine în contextul în care Parlamentul României a fost primul dintre parlamentele naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene care a iniţiat o procedură menită să contureze parteneriatul şi schimbul informaţional dintre actorii relevanţi din toate sectoarele administraţiei publice şi societatea civilă, în scopul prevenirii şi combaterii eficiente a traficului de persoane, reuşind, în perioada de implementare a Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane 2012-2016, să imprime la nivelul Parlamentului o viziune pe termen mediu şi lung cu impact în efortul antitrafic la nivel naţional, contribuind totodată prin organizarea de audieri, consultări şi conferinţe cu participare internă şi internaţională axate pe teme esenţiale şi concrete la concentrarea interesului diverselor segmente sociale asupra aspectelor deficitare care necesitau îmbunătăţiri.
    În ceea ce priveşte importanţa reglementării normative a fenomenului traficului de persoane, aceasta joacă rolul consistent al orientării acţiunilor instituţionale ale agenţilor sociali care participă în diferitele arii de intervenţie fie către combaterea infracţionalităţii, fie către intervenţia bazată pe conceptele de prevenire - cea care urmăreşte protecţia şi asistenţa specializată a victimelor ori cooperarea între instituţii sau între acestea şi organizaţiile societăţii civile de profil.
    Pornind de la aceasta, dar şi pentru a răspunde apelului lansat de factorii de decizie din Uniunea Europeană, de a oferi o reacţie clară şi cuprinzătoare în direcţia unor politici multidisciplinare, coerente şi coordonate, referinţa anilor 2011-2012 în România este dată de eforturile cumulate ale reprezentanţilor diferitelor autorităţi publice centrale şi organizaţii ale societăţii civile în elaborarea strategiei naţionale în domeniul prevenirii, asistenţei victimelor şi combaterii traficului de persoane (SNITP) pentru perioada 2012-2016.
    Astfel, ca rezultat al demersurilor de reglementare legislativă din aria politicilor publice, SNITP 2012-2016 şi-a fixat ca scop dinamizarea activităţilor instituţiilor statului, încurajarea participării şi implicării organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale în lupta împotriva traficului de persoane, motivarea cooperării interinstituţionale şi internaţionale, aducerea în mentalitatea colectivă a realităţii problematice a acestui fenomen prin trimitere la efectele negative implicate şi adaptarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor de asistenţă oferite victimelor traficului de persoane.
    Dincolo de analizarea reuşitelor şi punctelor slabe ale autorităţilor române în ceea ce priveşte implementarea acestui document de politică publică pe parcursul celor 5 ani, o remarcă pe care o considerăm oportună şi care trebuie avută în vedere este şi manifestarea traficului de persoane sub forma unui fenomen social şi infracţional cu un puternic caracter internaţional, în interiorul unei ecuaţii de tip cerere-ofertă, a cărui abordare trebuie să se realizeze dintr-o perspectivă în care eforturile României trebuie dublate şi de cele ale ţărilor de destinaţie într-o încercare conjugată de limitare a efectelor acestui fenomen.
    Această menţiune apare ca necesară în contextul în care, în ultimii ani, România a fost, în principal, o ţară de origine pentru victimele traficului de persoane, într-o condiţie de vulnerabilitate crescută a unor segmente de populaţie în căutare de oportunităţi mai bune de viaţă. În aceeaşi măsură, ţările europene au continuat să păstreze statutul de ţări de destinaţie pentru cetăţeni români atraşi în situaţii de trafic şi exploatare. Cererea venită din partea consumatorilor de servicii sexuale, a angajatorilor care au căutat forţă de muncă ieftină şi „contractualizată“ în afara sau la limita condiţiilor legale au încurajat alimentarea „pieţei“ din unele ţări europene cu victime sigure, vulnerabilizate de condiţii de viaţă rudimentare ori de atitudini şi prejudecăţi care i-au pus pe oameni în situaţii extrem de riscante, implicate în variate conjuncturi de trafic şi exploatare a competenţelor şi aptitudinilor lor, mai mult sau mai puţin calificate (exploatare prin muncă forţată, oferirea de servicii sexuale, cerşetorie, obligarea la comiterea furturilor, exploatare prin furtul identităţii^2 etc.).
    ^2 Începând cu anul 2013, 30 de cetăţeni români au fost recrutaţi şi duşi în Danemarca, cu promisiunea unui loc de muncă. Odată ajunşi în Danemarca, acestora li s-a utilizat identitatea reală pentru fraudarea sistemului danez de taxe şi impozite, a unor bănci, instituţii de credit şi unităţi comerciale daneze. Cazul a fost cunoscut sub denumirea de „Cuibul de viespi“.

    În faţa unui fenomen dinamic şi complex ce presupune apariţia permanentă a noi şi noi forme de manifestare, tehnici, instrumente şi metode de lucru şi analizând unele statistici, cercetări şi rezultate recente în domeniu, apare ca tot mai evidentă necesitatea unei intensificări şi adaptări a eforturilor în vederea creşterii nivelului de înţelegere şi abordare a fenomenului de trafic.
    Remarcând eficacitatea restrânsă a unora dintre acţiunile derulate, precum şi faptul că traficarea prin exploatarea de orice fel se menţine la un nivel ridicat, reacţiile faţă de cei afectaţi fiind în continuare nu tocmai corespunzătoare, în contextul finalizării perioadei de implementare a Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane 2012-2016, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, în calitatea sa de responsabil cu elaborarea strategiei naţionale în domeniul traficului de persoane, a iniţiat elaborarea prezentei strategii în care au fost implicate principalele instituţii publice cu responsabilităţi în acest domeniu de activitate, precum şi organizaţii neguvernamentale ce desfăşoară activităţi de prevenire şi asistenţă a victimelor traficului de persoane.
    În vederea redactării proiectului Strategiei au fost organizate mai multe întâlniri de lucru ce au vizat, în principal, identificarea problemelor întâmpinate în realizarea activităţilor caracteristice domeniilor de acţiune împotriva traficului de persoane şi conturarea obiectivelor generale ale Strategiei.
    Instituţiile participante la elaborarea strategiei au fost:
    Ministerul Afacerilor Interne (Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de combatere a criminalităţii organizate, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări), Ministerul Public (Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism), Ministerul Justiţiei (Direcţia naţională de probaţiune, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate), Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (Inspecţia Muncii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi), Ministerul Afacerilor Externe (Direcţia drepturile omului protecţia minorităţilor şi Consiliul Europei, Direcţia relaţii consulare), Ministerul Sănătăţii (Agenţia Naţională de Transplant, Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică), Ministerul Educaţiei Naţionale (Direcţia învăţare pe tot parcursul vieţii).
    În ceea ce priveşte implicarea societăţii civile în elaborarea proiectului actualei strategii facem precizarea că aceasta a fost una destul de restrânsă.
    Perioada de implementare a măsurilor din prezenta strategie este 2018-2022.

    II. Repere privind victimele traficului de persoane în perioada 2012-2016
    Traficul de persoane în perioada anilor 2012-2016, cu toate elementele care definesc intervenţia împotriva acestui fenomen social şi infracţional, a ţinut ocupată agenda de lucru a instituţiilor şi organizaţiilor româneşti responsabile de contracarare şi de protejarea şi sprijinirea victimelor. Activităţile de investigare poliţienească şi urmărire penală au adus în vizorul autorităţilor de aplicare a legii româneşti un număr ridicat de persoane, fapt care a condus ca în 2016 numărul persoanelor condamnate definitiv pentru infracţiuni de trafic de persoane, minori şi pornografie infantilă să ajungă la 333. Aceleaşi activităţi investigative, completate cu intervenţia punctuală a organizaţiilor neguvernamentale româneşti şi străine pentru prevenirea actelor de exploatare şi sprijinire a victimelor traficului, au condus la înregistrarea de către sistemul românesc a unui număr de 4.330 de victime identificate în perioada anilor 2012-2016.
    Dimensiunea victimelor identificate în perioada anilor 2012-2016 este cu 40% mai mică decât cea din perioada de implementare a Strategiei naţionale anterioare 2006-2010. Astfel, 4.330 de victime, femei şi bărbaţi, în majoritate cetăţeni români, au fost victime ale exploatării de orice fel, victime atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul altor state, în special, europene.
    Dacă perioada anilor 2006-2010 era apreciată de către specialiştii antitrafic ca fiind perioada în care intrarea României în Uniunea Europeană şi deschiderea graniţelor României către statele europene, urmate de resimţirea crizei economice mondiale, au sporit nevoia cetăţenilor români de angajare în activităţi cu risc ridicat, precum migraţia la muncă în străinătate pe fondul pierderii locului de muncă în ţară, perioada anilor 2012-2016 nu este neapărat caracterizată de schimbări geo-politice sau economice marcante. Cu toate acestea, condiţiile socioeconomice scăzute din ţara noastră, comparativ cu multe alte state europene, interpolate cu alţi factori de risc demografic şi culturali, au contribuit în această perioadă la o continuă activitate în sfera traficului de persoane şi la identificarea unui număr semnificativ de victime ale acestei infracţiuni.
    Particularităţile acestui cincinal sunt reprezentate de expansiunea internetului, dezvoltarea tehnologică, accesul ridicat la internet al românilor şi utilizarea acestora în susţinerea şi dezvoltarea activităţilor infracţionale din sfera traficului de persoane. Dezvoltarea tehnologică şi expansiunea utilizării internetului în viaţa cotidiană reconceptualizează formele de relaţionare socială. Mediul astfel creat de reţelele de socializare, sub auspiciile anonimatului şi prin propagarea virală de conţinut, devine un spaţiu adecvat şi propice pentru iniţierea şi chiar coordonarea de activităţi infracţionale.
    Forme de exploatare, din ce în ce mai diversificate, din ce în ce mai complexe şi din ce în ce mai dificil de conceptualizat şi abordat de către autorităţile judiciare şi de cele responsabile cu protecţia şi asistenţa victimelor, aduc în prim plan nevoia de reacţie anticipativă, flexibilitate acţională şi adaptarea serviciilor de asistenţă acordate victimelor.
    Criza statelor europene de a gestiona puternicul flux de migraţie dinspre Orientul Mijlociu şi din state africane, afectate de conflicte armate sau grupări teroriste, aduce în prim plan capacitatea statelor europene de sprijinire şi includere a refugiaţilor în programe de integrare şi azil, dar şi de prevenire a actelor infracţionale şi a problemelor contextual medicale şi socioeconomice în taberele de refugiaţi şi în regiunile europene puternic populate de refugiaţi.
    Traficul de migranţi proveniţi din regiunile mai sus-menţionate a ajuns la cote alarmante în ultimii ani, iar specialiştii în domeniul combaterii migraţiei ilegale şi drepturile omului apreciază că există un risc pentru propensiunea la trafic de persoane, proxenetism, abuz, exploatare. În acest context, autorităţile române responsabile în materia politicilor publice pentru imigrări, drepturile omului şi prevenirea infracţiunilor, prin eforturi concentrate, ar putea să aibă o atitudine proactivă de gestionare a situaţiilor în eventualitatea intrării şi stabilirii unui număr semnificativ de migranţi.
    Particularităţile sociodemografice ale populaţiei victimelor identificate pot fundamenta orientările antitrafic naţionale de prevenire şi îmbunătăţire a cunoştinţelor privind riscul la trafic de persoane, în special când acestea sunt prezentate prin plasarea în contextul naţional specific, demografic şi social al României.

    Intensitatea traficului de persoane din perspectivă victimologică
    Rata de victimizare naţională şi locală
    Condiţia de vulnerabilitate şi multitudinea factorilor care contribuie la victimizarea prin trafic de persoane trebuie înţeleasă luând în considerare contextul local şi comunitar, individual şi familial. Unitatea cea mai la îndemână în acest moment pentru a scoate în evidenţă amploarea traficului de persoane la nivel local este de raportare a datelor victimologice la populaţie. Identificarea situaţiei microsociale se poate transpune în concentrarea şi direcţionarea resurselor antitrafic la nivel local. Astfel, pentru perioada anilor 2012-2016, media ratei de victimizare anuală^3 a traficului de persoane la nivel naţional a fost de 4.33^4, altfel spus: „În fiecare an, 4 din 100000 de locuitori rezidenţi ai României au fost victime ale traficului de persoane“. Numărul victimelor identificate este o unitate de măsură care ne oferă imaginea cantitativă a victimizării, însă rata de victimizare este acea unitate de măsură care raportează acest fenomen social şi criminogen la populaţie, reuşind să schimbe percepţia dimensiunii naţionale, dar şi locale a acestei probleme (de exemplu: a se urmări judeţele Ialomiţa şi Covasna prin compararea poziţiilor în cele două tabele). Cu cât rata de victimizare este mai ridicată, cu atât probabilitatea ca populaţia să se confrunte cu condiţii şi factori numeroşi de vulnerabilitate este una ridicată.
    ^3 Rata de victimizare este măsurată la un raport de 100.000 de locuitori, Pentru o populaţie a României raportată de Institutul Naţional de Statistică prin TEMPO de: 20.095.996 locuitori în 2012, 20.020.074 locuitori în 2013, 19.953.089 locuitori în 2014, 19.870.647 locuitori în 2015, 19.760.314 locuitori în 2016.
    ^4 Pentru un număr total de victime, N = 4318.


┌────────────────────────┬───────────────────┐
│Ierarhia judeţelor în   │Ierarhia judeţelor │
│funcţie de rata de      │în funcţie de      │
│victimizare prin trafic │incidenţă (numărul │
│de persoane/minori la o │victimelor         │
│populaţie de 100000 de  │identificate în    │
│locuitori               │perioada 2012-2016)│
├────────┬───────────────┼───────────────┬───┤
│10.04221│Ialomiţa       │Mureş          │242│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│8.824532│Mureş          │Bacău          │232│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│8.336767│Covasna        │Dolj           │220│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│7.622975│Bacău          │Braşov         │206│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│7.482476│Braşov         │Constanţa      │199│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│7.438797│Olt            │Iaşi           │188│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│7.088112│Galaţi         │Galaţi         │187│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│6.794861│Sălaj          │Timiş          │173│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│6.764523│Dolj           │Argeş          │159│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│6.184484│Vaslui         │Olt            │159│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│5.893271│Botoşani       │Bihor          │145│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│5.821387│Constanţa      │Ialomiţa       │135│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│5.407964│Brăila         │Prahova        │132│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│5.271911│Argeş          │Vaslui         │121│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│5.162727│Giurgiu        │Botoşani       │119│
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│5.059998│Bihor          │Dâmboviţa      │97 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│5.005209│Timiş          │Bucureşti      │93 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│4.954666│Mehedinţi      │Covasna        │87 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│4.908161│Vrancea        │Brăila         │84 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│4.903894│Călăraşi       │Teleorman      │82 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│4.819994│Iaşi           │Vrancea        │82 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│4.815012│Tulcea         │Sibiu          │76 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│4.463915│Teleorman      │Sălaj          │75 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│3.803698│Sibiu          │Călăraşi       │74 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│3.791631│Dâmboviţa      │Cluj           │73 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│3.641862│Gorj           │Giurgiu        │72 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│3.514949│Prahova        │Suceava        │71 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│3.378298│Bistriţa-Năsăud│Mehedinţi      │64 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│3.246142│Caraş-Severin  │Arad           │63 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│2.946657│Arad           │Gorj           │61 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│2.901472│Vâlcea         │Buzău          │60 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│2.718627│Buzău          │Hunedoara      │54 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│2.640306│Hunedoara      │Neamţ          │53 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│2.600555│Alba           │Vâlcea         │53 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│2.304692│Neamţ          │Tulcea         │50 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│2.247114│Suceava        │Bistriţa-Năsăud│48 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│2.085531│Cluj           │Caraş-Severin  │47 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│1.945471│Maramureş      │Maramureş      │46 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│1.91411 │Ilfov          │Alba           │44 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│1.582435│Satu Mare      │Ilfov          │41 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│1.547735│Harghita       │Satu Mare      │27 │
├────────┼───────────────┼───────────────┼───┤
│1.001121│Bucureşti      │Harghita       │24 │
└────────┴───────────────┴───────────────┴───┘

    Gen şi vârstă
    Dimensiunea preponderent de gen feminin - 69% şi riscul crescut la exploatare în trafic sunt confirmate şi de o rată ridicată a victimizării raportată în rândul populaţiei rezidente de gen feminin de 5.84 comparativ cu 2.76, rata de victimizare în rândul persoanelor de gen masculin. Altfel spus, în fiecare an, la fiecare 100000 de rezidenţi de gen feminin, 6 femei au fost victime ale traficului de persoane şi la fiecare 100000 de rezidenţi de gen masculin, 3 bărbaţi au fost victime ale traficului de persoane.
(a se vedea imaginea asociată)
    Figura nr. 1. Distribuţia victimelor pe vârstă.*)
    *) Figura nr. 1 este reprodusă în facsimil.

    Distribuţia victimelor identificate în perioada celor 5 ani analizaţi prezintă imaginea riscului de exploatare şi trafic în continuare ridicat în rândul victimelor minore. Din punct de vedere cantitativ, numărul victimelor adulte a fost mai mare (a se vedea graficul nr. 1), însă, pentru o dimensionare adecvată a problemei, rata de victimizare pe categorii de vârstă în populaţie schimbă percepţia bazată strict pe datele privind victimele. Astfel, pentru fiecare an analizat, media ratei de victimizare a fost de 8.65 în rândul minorilor, comparativ cu 3.33 în rândul adulţilor. Altfel spus, în fiecare an, la fiecare 100000 de copii rezidenţi ai României, 9 copii au fost victime ale traficului de minori şi la fiecare 100000 de adulţi rezidenţi ai României, 3 adulţi au fost victime ale traficului de persoane.

    Exploatare
    Dacă în perioada evaluării post-implementare a Strategiei naţionale antitrafic anterioare schimbarea de paradigmă acţională dorită era traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă, în prezent, apreciem necesară nevoia de revenire acţională asupra traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, cu o atenţie în rândul minorilor cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani şi a tinerilor cu vârsta până la 25 de ani.
    Numărul victimelor recrutate pe internet sau exploatate prin obligarea la reprezentări pornografice prin intermediul mijloacelor de comunicaţii tehnologice a crescut în mod constant de la an la an, începând cu 2012. Chiar dacă dimensiunea acestei exploatări nu este una ridicată, atenţia trebuie orientată înspre reducerea şi prevenirea actelor de exploatare prin utilizarea noilor mijloace tehnologice, majoritatea situaţiilor fiind apărute în special în traficul intern.
(a se vedea imaginea asociată)
    Tiparul formelor de exploatare*) în trafic pentru această perioadă este exploatarea sexuală. Dacă în perioada strategică anterioară (2006-2010) exista o reorientare a activităţilor antitrafic către exploatarea prin muncă, ultimii doi ani (2015-2016) readuc în atenţie exploatarea sexuală, cu toate formele sale, inclusiv actele pornografice. Exploatarea sexuală are aceleaşi forme de organizare, indiferent de destinaţia internă sau externă a acesteia, genul feminin fiind, de regulă, obligat în cele mai multe situaţii la practicarea prostituţiei pe stradă sau în locuinţe private. Dimensiunea crescută a minorelor exploatate intern, în paralel cu dimensiunea crescută a victimelor femei adulte (tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani) exploatate extern, este explicată prin modul de operare specific, în care exploatarea internă este folosită ca o perioadă de pregătire a persoanelor care, după împlinirea vârstei de 18 ani, sunt obligate la practicarea prostituţiei în afara ţării.
     *) Reprezentarea grafică a formelor de exploatare este reprodusă în facsimil.

(a se vedea imaginea asociată)
    Figura nr. 2. Destinaţie externă/internă în rândul victimelor identificate în perioada anilor 2012-2016**)
    **) Figura nr. 2 este reprodusă în facsimil.

    Ponderea traficului intern din totalul de 4.330 victime identificate în toţi cei 5 ani a fost, în medie, de 46%, având un minim de 39% înregistrat în anul 2013 şi un maxim de 57% înregistrat în 2016.
    State precum Germania şi Italia au înregistrat un flux de 10% fiecare din totalul victimelor traficului de persoane înregistrate de autorităţile române în perioada 2012-2016. Primele 10 destinaţii externe ale traficului de persoane cu provenienţă română, în ordinea frecvenţei înregistrate, au fost:


┌──────────────────────────────┬───────┐
│Germania                      │442    │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Italia                        │432    │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Spania                        │305    │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Grecia                        │216    │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Marea Britanie                │155    │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Franţa                        │88     │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Austria                       │87     │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Portugalia                    │78     │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Cehia                         │52     │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Olanda                        │46     │
└──────────────────────────────┴───────┘

    Cetăţeni străini
    În această perioadă, România nu se remarcă ca un stat de destinaţie pentru victime ale traficului de persoane - cetăţeni de altă origine decât cea română. În toţi anii analizaţi, 9 victime ale traficului de persoane de altă naţionalitate au fost înregistrate în Sistemul integrat de monitorizare şi evidenţă a victimelor traficului de persoane, 6 provenind din Republica Moldova, în timp ce alte trei au fost cetăţeni europeni.

    III. Priorităţi, politici şi cadru juridic existente
    Într-un cadru mai larg, Programul de Guvernare 2017-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 29 iunie 2017, prevede la capitolul „Politica de apărare şi securitate naţională“, în cuprinsul componentei „Politica de apărare - Politica Guvernului privind securitatea naţională în perioada 2017-2020“, un obiectiv de tip securitar referitor la: „Contracararea activităţilor de criminalitate organizată, îndeosebi cele de contrabandă cu produse puternic accizate sau contrafăcute, trafic de arme, trafic de droguri, trafic de persoane şi migraţie ilegală, spălarea banilor etc.“, în contextul în care criminalitatea organizată, traficul de persoane, traficul de droguri şi contrabanda continuă să constituie unele dintre problemele importante ce pot pune în pericol siguranţa internă a României.
    Modificări legislative
    În ultimii ani, România şi-a definitivat progresele în ceea ce priveşte alinierea la standardele europene în materia prevenirii şi combaterii traficului de persoane, având în prezent reglementări naţionale conforme cu standardele europene şi internaţionale.
    La data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal, conform Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care a adus modificări în planul legislativ antitrafic.
    Noul Cod penal, aşa cum este cunoscut din perioada dezbaterilor, răspunde necesităţilor practice care de multă vreme reclamau ajustări ale legislaţiei penale, răspunzând şi standardelor europene în materie. Mesajul juridic şi social al noului Cod este întemeiat, în primul rând, pe obiectivul reformării politicii punitive, iar abordarea conceptuală cuprinde o revizuire a pedepselor, o ordonare logică prin condensarea legislaţiei (în acest sens o serie de infracţiuni din legi speciale au fost incluse sub forma modificată sau nemodificată în noul Cod), precum şi fapte şi sancţiuni adaptate realităţilor actuale.
    Conform unei analize referitoare la Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului, s-a constatat că majoritatea dispoziţiilor de drept penal material şi procesual cuprinse în directivă se regăseau deja în dreptul intern, nepresupunând intervenţii majore cu ocazia transpunerii directivei în legislaţia română.
    O altă modificare importantă survenită, cu consecinţe în sfera traficului de persoane, este şi cea din legislaţia privind străinii care, prin modificarea art. 5^1 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare (modificare intervenită prin art. I pct. 7 din Legea nr. 331/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor), include victimele traficului de persoane în categoria persoanelor vulnerabile, dispoziţiile legislative din domeniu referitoare la persoanele vulnerabile aplicându-se astfel şi victimelor traficului.

    Acte normative de referinţă
    A. Viziunea prezentei strategii îşi propune să corespundă şi nevoilor de intervenţie identificate prin intermediul diferitelor documente strategice naţionale, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 779/2015 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine şi siguranţă publică 2015-2020, care, în conformitate cu analiza în cadrul COSI - Comitetul permanent pentru securitate internă a propunerilor statelor membre, precum şi a raportului SOCTA^5 2013, a stabilit printre priorităţile din Ciclul de politici ale Uniunii Europene 2014-2017 şi traficul de fiinţe umane, prioritate avută în vedere şi în următorul Ciclu de politici al Uniunii Europene privind criminalitatea organizată şi formele grave de criminalitate internaţională pentru perioada 2018-2021^6, astfel că obiectivul specific nr. 1.3 propune activităţi referitoare la prevenirea şi combaterea traficului de persoane, inclusiv prin creşterea nivelului de conştientizare a categoriilor sociale vulnerabile şi a gradului de protecţie a victimelor traficului de persoane.
    ^5 Serious and Organised CrimeThreat Assessment.
    ^6 Priorităţi adoptate de Consiliu în cadrul reuniunii din data de 27 martie 2017, pe baza evaluării ameninţărilor criminalităţii organizate (SOCTA) care a avut loc pe parcursul anului 2016.

    B. Principalele instrumente juridice internaţionale referitoare la traficul de persoane, ratificate de România, ori care au incidenţă în sfera traficului de persoane şi a drepturilor omului, precum şi documentele europene relevante sunt următoarele:
    1. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată prin Legea nr. 565/2002. România a semnat, la data de 14 decembrie 2000, la Palermo, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi cele două protocoale adiţionale, adoptate la New York la data de 15 noiembrie 2000: Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, precum şi Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare;
    2. Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006;
    3. Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului;
    4. Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului.

    C. Instrumente internaţionale care fac referire explicită la drepturile copilului, traficul de copii şi lupta împotriva oricărei forme de exploatare a copiilor:
    1. Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare;
    2. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000;
    3. Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, ratificat prin Legea nr. 470/2001;
    4. Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007 şi semnată de România la Lanzarote la 25 octombrie 2007, ratificată prin Legea nr. 252/2010.

    D. Principalele acte normative naţionale în domeniul traficului de persoane:
    1. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare;
    4. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare;
    5. Hotărârea Guvernului nr. 299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
    6. Hotărârea Guvernului nr. 1.238/2007 pentru aprobarea Standardelor naţionale specifice pentru serviciile specializate de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane;
    7. Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative, al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse, al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, al ministrului sănătăţii publice, al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al ministrului justiţiei nr. 335/2007/ 2.881/2007/1.990/2007/1.072/2007/266/2008/A6.880/2008/409/C/2008/2.353/C/2008 pentru aprobarea Mecanismului naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane.

    E. Acte normative naţionale cu referire la traficul de copii, drepturile copilului şi lupta împotriva oricărei forme de exploatare a copiilor:
    1. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. Hotărârea Guvernului nr. 1.443/2004 privind metodologia de repatriere a copiilor români neînsoţiţi şi asigurarea măsurilor de protecţie specială în favoarea acestora;
    3. Hotărârea Guvernului nr. 617/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Comitetului naţional director pentru prevenirea şi combaterea exploatării copiilor prin muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
    4. Hotărârea Guvernului nr. 867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii;
    5. Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state.

    F. Alte instrumente legislative naţionale cu incidenţă în domeniul traficului de persoane:
    1. Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările ulterioare;
    4. Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată;
    5. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările ulterioare;
    6. Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare;
    7. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018;
    9. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    10. Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    IV. Definirea problemei
    Constatările obţinute în urma analizării modului şi gradului de îndeplinire a activităţilor stabilite în Strategia naţională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012-2016, precum şi dificultăţile întâmpinate pe parcursul perioadei de implementare au reprezentat punctul de plecare pentru definirea problemei de ansamblu în domeniu, respectiv manifestarea în continuare a fenomenului traficului de persoane la un nivel destul de ridicat prin existenţa unui număr mare de victime, precum şi o capacitate relativ restrânsă de răspuns antitrafic.
    În legătură cu această problemă centrală au fost identificate o serie de probleme subsecvente, respectiv:
    1. Persistenţa la nivelul societăţii a unor idei preconcepute şi eronate referitoare la victimele traficului de persoane
    În ciuda numărului foarte ridicat al campaniilor de informare a populaţiei derulate, traficul de persoane este în continuare asociat cu prejudecăţi colective şi stereotipuri sociale referitoare la victimă. Adesea, victima este confundată cu o prostituată, menţinându-se totodată şi opinia conform căreia o persoană merită să suporte consecinţele exploatării dacă aceasta nu a dat dovadă de vigilenţă şi precauţie în momentul în care a fost recrutată. Aceste idei preconcepute sunt ocazional vehiculate, nu obligatoriu într-o manieră explicită, şi de poliţişti, procurori, judecători, profesori sau medici, aspect ce poate afecta rezultatele pozitive ale eforturilor antitrafic.

    2. Menţinerea unei percepţii incomplete şi incorecte asupra fenomenului traficului de persoane în mass-media
    În foarte multe cazuri, mass-media încă se concentrează selectiv asupra fenomenului traficului de persoane, reţinând acele fapte şi date ce prezintă caracteristicile unei ştiri de senzaţie, aspect ce contribuie la promovarea unei imagini incomplete şi la perpetuarea unor stereotipuri în ceea ce priveşte profilul victimei traficului de persoane şi modalităţile de exploatare. Prezentarea unor informaţii inexacte şi ambigue referitoare la unele aspecte ale fenomenului traficului de persoane contribuie la realizarea unei comunicări imperfecte a mesajelor antitrafic şi astfel la menţinerea la un nivel scăzut a gradului de conştientizare şi reacţie a publicului faţă de problema traficului.

    3. Insuficienţa programelor educaţionale relevante (educaţie sexuală, relaţii de cuplu, educaţie socială etc.) care să vizeze o pregătire corectă şi adaptată specificului societăţii actuale
    Având în vedere caracteristicile curente ale societăţii, confruntată cu numeroase şi complexe provocări, nevoia derulării susţinute a unor programe educaţionale relevante este din ce în ce mai evidentă. Reducerea gradului de vulnerabilitate asociat categoriilor aflate în situaţie de risc impune transmiterea către individ a unor idei, cunoştinţe, comportamente şi atitudini care să poată fi utilizate în viaţă şi în societate. În prezent, lipsa din sistemul educaţional a unui număr suficient de programe destinate pregătirii individului pentru diferitele realităţi sociale este invocată ca fiind una dintre principalele cauze ale pregătirii antivictimale deficitare.

    4. Existenţa unei vulnerabilităţi crescute la trafic pentru anumite categorii de persoane, în contextul socioeconomic de la nivel naţional
    Nivelul scăzut de trai al populaţiei şi lipsa unor oportunităţi reale de a depăşi situaţiile de dificultate, pe termen lung, generează sentimente de descurajare/neîncredere în şansele de bunăstare individuală în ţară şi favorizează migraţia. De asemenea, lipsa unor venituri suficiente pentru traiul zilnic împinge persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să îşi asume riscuri foarte mari, ignorând sau trecând în plan secund măsurile preventive destinate evitării situaţiilor periculoase sau vătămătoare.

    5. Asumarea parţială a responsabilităţilor de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane de către instituţiile cu atribuţii în domeniu, atât în ceea ce priveşte reglementarea, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea şi monitorizarea măsurilor necesare
    Confuzia privind instituţiile implicate, rolul şi responsabilităţile acestora, adaptarea sau integrarea insuficientă a normelor legislative specifice fiecărei instituţii şi, mai ales, abordarea/gestionarea problematicii asistenţei victimelor traficului de persoane, într-un context mai larg ce vizează şi alte categorii de persoane vulnerabile/cu nevoi speciale, sunt factori care determină suprapuneri şi lacune pe diferite planuri de intervenţie, o coordonare neunitară şi un răspuns neadecvat nevoilor existente. Perpetuarea deficienţelor privind organizarea şi funcţionarea serviciilor specializate, respectiv numărul redus şi existenţa unor disparităţi în dezvoltarea acestora la nivel naţional, este una dintre consecinţele care afectează semnificativ durata şi calitatea asistenţei acordate victimelor traficului de persoane.

    6. Dificultatea accesării efective a anumitor drepturi, precum asistenţă medicală, asistenţă juridică, despăgubiri civile sau compensaţie financiară acordată de către stat
    Cunoaşterea limitată a resurselor existente şi a modalităţilor de aplicare în situaţii particulare (de către specialişti), gradul redus de aplicabilitate a unor prevederi privind asistenţa şi protecţia victimelor traficului de persoane generează acordarea unui sprijin fragmentar victimelor traficului de persoane.

    7. Înţelegere limitată a fenomenului traficului de persoane de către profesioniştii din domeniul investigării infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori
    De tot mai multe ori, specialiştii care îşi desfăşoară activitatea în zona investigării infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori limitează înţelegerea fenomenului traficului la îndeplinirea unor criterii obiective şi la aplicarea cu rigurozitate a prevederilor legislative din acest domeniu, aspect care impactează într-un mod negativ derularea actului de justiţie, atât prin comportamentul şi măsurile care se iau faţă de victimele acestor infracţiuni, cât şi prin activităţile derulate în vederea cercetării infracţiunii. Această limitare coroborată adesea cu prejudecăţi legate de victimele traficului de persoane a relevat tot mai mult necesitatea sensibilizării acestei categorii de profesionişti prin însuşirea şi a perspectivei umane/ victimologice, a consecinţelor psihologice pe care săvârşirea acestei infracţiuni le are asupra unei persoane, a conceptelor de revictimizare şi victimizare secundară, precum şi a identificării victimei traficului de persoane în afara cadrului procesului penal.

    8. Capacitate restrânsă de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori din partea autorităţilor specializate în combaterea fenomenului traficului de persoane
    În ultima perioadă, criza tot mai acută a resurselor umane resimţită la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a Ministerului Public (Direcţiei de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism) creează mari dificultăţi în gestionarea eficientă a responsabilităţilor relaţionate combaterii fenomenului infracţional al traficului de persoane şi a consecinţelor generate de evoluţia acestuia. Această criză, coroborată cu lipsa unei specializări şi pregătiri continue a profesioniştilor rămaşi în sistem, precum şi a unei cooperări eficiente ale structurilor din domenii conexe traficului de persoane, afectează invariabil numărul acţiunilor de urmărire în justiţie a traficanţilor, precum şi profunzimea actului de cercetare şi urmărire penală a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.

    9. Calitate scăzută a informaţiilor diseminate în domeniul traficului de persoane
    Colectarea datelor din domeniul traficului de persoane rămâne în continuare un subiect sensibil aflat în atenţia instituţiilor cu responsabilităţi în acest sens, o cât mai bună colectare şi interpretare a acestora răsfrângându-se pozitiv atât asupra modului în care sunt orientate eforturile instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane la nivel naţional şi internaţional, dar şi a capacităţii României de a răspunde unor solicitări venite din partea organismelor internaţionale. Tendinţa generală observată este aceea de colectare a unor date incomplete şi într-un mod neunitar, această modalitate de colectare alterând, generic vorbind, calitatea informaţiilor diseminate în acest domeniu de activitate.

    10. Fonduri insuficiente pentru desfăşurarea activităţilor relaţionate problematicii traficului de persoane
    Pentru o abordare corectă şi cuprinzătoare a problematicii traficului de persoane se impune asigurarea unui suport financiar crescut în acest domeniu. Această cerinţă poate fi realizată prin creşterea bugetului specific alocat instituţiilor cu atribuţii în derularea activităţilor de prevenire a criminalităţii sau prin intermediul proiectelor internaţionale şi al programelor de interes naţional.

    11. Resurse umane insuficiente la nivelul instituţiilor publice
    Problema resurselor umane este una ce afectează întreg aparatul de stat şi nu una specifică domeniului traficului de persoane, însă constituie unul dintre obstacolele importante ce împietează aducerea la îndeplinire cu succes şi într-un mod calitativ a obiectivelor propuse la nivel instituţional/strategic.

    12. Cunoaşterea limitată a rolului şi atribuţiilor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul traficului de persoane, precum şi a prevederilor Mecanismului naţional de identificare şi referire
    Cunoştinţele incomplete şi neclare asupra rolului şi atribuţiilor fiecărei instituţii implicate în lupta împotriva traficului de persoane, la nivel naţional, precum şi necunoaşterea prevederilor Mecanismului naţional de identificare şi referire în rândul responsabililor cu implementarea acestuia generează dificultăţi în luarea celor mai eficiente măsuri pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane, dar şi pentru asistenţa şi protecţia acordate victimelor acestui fenomen.

    13. Creşterea riscului de săvârşire a infracţiunii de trafic de persoane în contextul crizei migranţilor
    Deşi, iniţial, România nu reprezenta o ţară de destinaţie pentru fluxurile migratorii provenite dinspre Orientul Mijlociu şi statele africane afectate de conflicte armate sau grupări teroriste, tranzitarea României de trei rute principale de migraţie către Europa de Vest, respectiv: ruta estică, ruta est-mediteraneană şi ruta Balcanilor de Vest, precum şi înăsprirea condiţiilor de acordare a azilului în ţările în care aceştia îşi doresc să ajungă determină creşterea probabilităţii de intrare şi stabilire a unui număr tot mai semnificativ de migranţi pe teritoriul României.
    Intensificarea fenomenului migraţionist, precum şi vulnerabilitatea crescută a populaţiei imigrante conturează astfel cadrul şi premisele de manifestare şi a unor efecte negative, crescând riscul de săvârşire a infracţiunilor, abuzurilor şi exploatării sub orice formă în rândul membrilor acestei populaţii şi, de asemenea, determină autorităţile române responsabile să dezvolte acele mecanisme şi proceduri care să prevină sau chiar să urgenteze identificarea posibilelor victime ale traficului de persoane, cetăţeni străini pe teritoriul ţării noastre.

    14. Continuarea existenţei unei ponderi crescute a victimelor de cetăţenie română exploatate pe teritoriul altor state
    Acest aspect impune îmbunătăţirea eforturilor de cooperare internaţională din partea tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în lupta împotriva traficului de persoane, în special cu instituţiile din ţările de destinaţie, pentru identificarea celor mai eficiente răspunsuri în vederea prevenirii fenomenului, destructurării reţelelor de traficanţi şi protejării drepturilor victimelor, dar şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor economicosociale ale populaţiei vulnerabile, care reprezintă unul din principalii factori favorizanţi ai victimizării cetăţenilor români în străinătate.

    V. Obiectivele strategiei
    Prezenta strategie naţională are ca scop reducerea impactului şi a dimensiunilor traficului de persoane la nivel naţional prin prioritizarea şi eficientizarea activităţilor în lupta împotriva acestuia.

    Obiective generale
    1. Consolidarea şi diversificarea demersurilor de prevenire a traficului de persoane
    2. Îmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale
    3. Dezvoltarea capacităţii de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori
    4. Creşterea calităţii informaţiilor diseminate privind fenomenul traficului de persoane
    5. Dezvoltarea şi extinderea procesului de cooperare între actorii relevanţi, naţionali şi internaţionali, implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane, precum şi dinamizarea eforturilor de acţiune diplomatică de prevenire şi combatere a traficului de persoane şi de protejare a cetăţenilor români în ţările de destinaţie

    VI. Principii generale
    Activităţile privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi asistenţa acordată victimelor, desfăşurate în conformitate cu obiectivele acestei Strategii naţionale, se subsumează, în totalitatea lor, următoarelor principii, a căror respectare este esenţială şi obligatorie:
    1. respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului - toate activităţile desfăşurate de instituţiile statului, organizaţiile neguvernamentale şi alte structuri ale societăţii civile pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi acordarea asistenţei necesare victimelor acestuia se desfăşoară cu respectarea prevederilor convenţiilor şi tratatelor internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, la care România este parte;
    2. principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului - interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi organismele implicate în realizarea obiectivelor prezentei Strategii naţionale;
    3. principiul legalităţii - activităţile pentru realizarea obiectivelor strategice se desfăşoară în baza legii şi în conformitate cu aceasta;
    4. principiul prevenirii - presupune că întreaga activitate desfăşurată pentru realizarea obiectivelor strategice trebuie să asigure prevenirea traficului de persoane, atât printr-o bună cooperare între instituţiile şi organizaţiile implicate, cât şi printr-o coordonare unitară a implementării Strategiei naţionale;
    5. principiul complementarităţii, transparenţei şi dialogului social - presupune, pe de o parte, transparenţa procesului decizional, iar, pe de altă parte, consultarea membrilor societăţii civile în cadrul acestui proces. Implementarea Strategiei naţionale se va face în mod transparent, cu participarea societăţii civile, alături de instituţiile guvernamentale, în vederea realizării obiectivelor;
    6. principiul cooperării - instituţiile şi organizaţiile implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi acordarea asistenţei victimelor acestuia vor coopera, astfel încât să se asigure o concepţie coerentă, integrată asupra problematicii şi măsurilor angajate ori planificate, o coordonare adecvată a eforturilor depuse şi demersurilor întreprinse;
    7. principiul parteneriatului public-privat - presupune cooptarea societăţii civile în activităţile concrete de implementare a măsurilor de prevenire a traficului de persoane, de oferire a serviciilor de asistenţă pentru victime, precum şi consultarea membrilor societăţii civile în cadrul procesului decizional;
    8. principiul responsabilităţii - presupune obligaţia instituţiilor responsabile cu îndeplinirea activităţilor subsumate realizării obiectivelor prevăzute de Strategia naţională, precum şi a instituţiilor partenere, de a îndeplini în cea mai bună manieră posibilă sarcinile stabilite;
    9. principiul confidenţialităţii - activităţile proprii vor fi date publicităţii numai în condiţiile prevăzute de lege, astfel încât să nu pericliteze bunul mers şi finalitatea acestora şi nici drepturile şi libertăţile persoanelor implicate;
    10. principiul adaptabilităţii - presupune ca toate acţiunile antitrafic să fie în conformitate cu nevoile apărute din dinamica fenomenului, cu noile acte normative naţionale şi internaţionale;
    11. principiul sustenabilităţii - presupune alocarea resurselor financiare şi umane necesare realizării obiectivelor strategice;
    12. principiul subsidiarităţii - presupune asigurarea luării deciziilor cât mai aproape de cetăţean şi verificarea permanentă a necesităţii întreprinderii acţiunilor specifice realizării obiectivelor strategice în lumina posibilităţilor existente la nivel naţional, regional sau local;
    13. principiul proporţionalităţii - presupune că niciuna dintre acţiunile întreprinse nu trebuie să depăşească nivelul necesar pentru realizarea obiectivelor stabilite.

    VII. Direcţii de acţiune, obiective generale şi obiective specifice
    VII.1. Prevenirea traficului de persoane
    Analiza activităţilor preventive derulate în perioada 2012-2016, specificul fenomenului traficului de persoane, precum şi tendinţele actuale ale acestei forme de criminalitate impun continuarea politicilor publice de prevenire a traficului de persoane abordate anterior, urmărindu-se în acest sens o eficientizare cât mai crescută a eforturilor antitrafic din România.
    Activitatea de prevenire are în vedere acoperirea unui spectru larg atât din punctul de vedere al principalelor forme de manifestare a acestui fenomen (exploatare sexuală, exploatare prin muncă, obligarea la cerşetorie), cât şi din cel al persoanelor vulnerabile, elementul de unitate şi de coerenţă fiind reprezentat de concentrarea mesajului pe riscurile asociate traficului de persoane.
    În acelaşi timp trebuie ţinut cont de faptul că demersurile de prevenire a traficului de persoane nu vizează doar informarea şi sensibilizarea grupurilor-ţintă, prevenirea impunând şi luarea de măsuri sociale, economice şi educaţionale care să reducă în mod real vulnerabilitatea la trafic.
    În acest context, implicarea sectorului privat în susţinerea activităţilor de prevenire poate asigura o eficientizare a demersurilor antitrafic iniţiate.
    De asemenea, concepţia strategică abordată în domeniul prevenirii traficului de persoane urmăreşte şi transpunerea într-o măsură cât mai mare în eforturile antitrafic din România a abordării generale de la nivel internaţional şi european, propunându-şi totodată să corespundă şi nevoilor de intervenţie identificate prin intermediul diferitelor documente strategice naţionale (de exemplu, Strategia naţională de ordine şi siguranţă publică 2015-2020).
    Obiectiv general 1: Consolidarea şi diversificarea demersurilor de prevenire a traficului de persoane
    Obiective specifice:
    1.1. Creşterea nivelului de informare a populaţiei în vederea conştientizării implicaţiilor traficului de persoane
    1.2. Reducerea factorilor de risc ce conduc la victimizare
    1.3. Monitorizarea activităţii operatorilor economici din domeniile profesionale cu fluctuaţie mare a forţei de muncă (construcţii, agricultură, exploatarea lemnului, turism etc.)

    VII.2. Protecţia, asistenţa şi reintegrarea socială a victimelor traficului de persoane
    Serviciile de protecţie şi asistenţă sunt oferite victimelor traficului de persoane fie în centrele de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane înfiinţate de către stat, fie în centrele sau adăposturile organizaţiilor neguvernamentale, în locuinţe protejate, în centre de zi, dar şi la domiciliul acestora.
    Analiza sistemului de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane, în special a centrelor publice, a făcut în anul 2015 obiectul unei analize sistemice, având ca finalitate punerea în evidenţă a punctelor tari şi a celor slabe, atât în ceea ce priveşte dimensiunea organizatorică, dar, cu deosebire, a capacităţii de răspuns la nevoile de reintegrare a victimelor în viaţa socială.
    Această analiză a reprezentat un demers impus de nevoia planificării şi introducerii unei schimbări substanţiale/consistente, adaptate realităţii, cu implicarea activă a practicienilor. Concluziile şi recomandările evaluării au confirmat şi au completat datele existente privind asistenţa acordată victimelor traficului de persoane, respectiv au contribuit la definirea situaţiei actuale şi a nevoii de intervenţie, precum şi la orientarea acţiunilor specifice.
    Obiectiv general 2: Îmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale
    Obiective specifice:
    2.1. Consolidarea dialogului interinstituţional şi a coordonării asistenţei şi protecţiei victimelor traficului de persoane şi traficului de minori
    2.2. Creşterea capacităţii sistemului de asistenţă socială de răspuns la nevoile specifice victimelor traficului de persoane
    2.3. Asigurarea asistenţei şi protecţiei specifice principalelor categorii de victime identificate

    VII.3. Combaterea traficului de persoane
    În contextul analizării traficului de persoane ca un fenomen dinamic, sistemul românesc de justiţie penală şi autorităţile de aplicare a legii sunt faţă în faţă cu dificultăţi tot mai consistente în registrul prevenirii şi controlului fenomenului infracţional al traficului şi exploatării persoanelor, sistem provocat să facă faţă acestei zone obscure de manifestare a criminalităţii în condiţii de limitare crescută a resurselor instituţionale angrenate, pe de o parte, şi de specializare continuă a criminalităţii naţionale şi transfrontaliere, pe de altă parte.
    Astfel, construirea unui răspuns naţional coerent şi eficient din partea actorilor cu responsabilităţi în domeniul combaterii traficului de persoane, prin crearea şi dezvoltarea de noi pârghii şi mijloace de control, precum şi prin adaptarea instrumentelor şi tehnicilor de lucru deja folosite apare ca o condiţie esenţială în asigurarea sustenabilităţii întregului sistem naţional antitrafic.
    Obiectiv general 3. Dezvoltarea capacităţii de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori
    Obiective specifice:
    3.1. Dezvoltarea şi consolidarea cunoştinţelor şi competenţelor profesionale prin formarea şi pregătirea continuă, necesară şi adaptată a profesioniştilor din domeniul judiciar antitrafic şi a celor din cadrul celorlalte structuri de aplicare a legii
    3.2. Creşterea gradului de participare a victimelor traficului de persoane în procesul penal
    3.3. Dezvoltarea capacităţii de utilizare a investigaţiilor financiare în cercetarea infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori, precum şi în identificarea şi urmărirea bunurilor şi profiturilor obţinute din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane
    3.4. Îmbunătăţirea tehnicilor şi instrumentelor de lucru în scopul optimizării identificării, urmăririi şi confiscării bunurilor şi profiturilor obţinute din comiterea infracţiunii de trafic de persoane/minori
    3.5. Dezvoltarea cooperării judiciare dintre structurile din domeniile conexe traficului de persoane ce pot contribui la cercetarea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, la nivel naţional
    3.6. Consolidarea cooperării judiciare internaţionale dintre structurile de combatere a criminalităţii organizate în domeniul traficului de persoane

    VII.4. Monitorizarea şi evaluarea traficului de persoane şi a implementării politicilor
    România reuşeşte, prin intermediul actorilor instituţionali, să asigure o evaluare cel puţin cantitativă a activităţilor antitrafic derulate de acestea, prin prezentarea de date referitoare la activitatea specifică. Cu toate acestea, în absenţa unei abordări unitare a instituţiilor implicate în colectarea, prelucrarea şi raportarea datelor, calitatea informaţiilor diseminate referitoare la imaginea de ansamblu a fenomenul traficului de persoane în România poate fi serios afectată.
    În acest context, colectarea şi îmbunătăţirea permanentă a modalităţii de realizare a colectării datelor care să reflecte cât mai fidel realitatea existentă rămân unele dintre activităţile principale aflate în vizorul instituţiilor de profil, acestea aflându-se la baza elaborării, dezvoltării, implementării şi eficientizării tuturor demersurilor efectuate în lupta împotriva traficului de persoane.
    Obiectiv general 4. Creşterea calităţii informaţiilor diseminate privind fenomenul traficului de persoane
    Obiective specifice:
    4.1. Îmbunătăţirea datelor colectate şi a modului de colectare a datelor de către instituţiile cu responsabilităţi în domeniu
    4.2. Îmbunătăţirea cunoştinţelor referitoare la dimensiunea fenomenului traficului de persoane

    VII.5. Cooperare interinstituţională şi internaţională
    Deşi în acţiunile de cooperare sunt întâlnite „variaţii“, puse adesea pe seama birocraţiilor sau a relaţiilor uneori neconsolidate, cultivarea cooperării într-un mod autentic şi consecvent în cazurile de trafic de persoane a determinat, în bună măsură, beneficii remarcabile, atât pentru victime, cât şi pentru acţiunile antitrafic ale instituţiilor şi organizaţiilor de profil, crescând astfel eficienţa întregului proces de lupta împotriva traficului de persoane.
    Fără a pierde din vedere obstacolele, întârzierile, dificultăţile sau insuccesele înregistrate, este tot mai evident faptul că reuşitele contabilizate în domeniul antitrafic au fost posibile ca efect al modului în care actorii implicaţi au înţeles să pună în act cooperarea formală şi informală dintre structurile responsabile, de la nivel naţional şi internaţional.
    Astfel, în contextul extern actual al apariţiei tot mai multor noi şi complexe ameninţări la adresa securităţii interne a Uniunii Europene şi, implicit, a României, criza migranţilor, terorismul, evoluţia formelor de radicalizare şi instabilitatea în plan regional, aspecte ce determină creşterea numărului situaţiilor de risc în care sunt implicaţi cetăţeni români aflaţi pe teritoriul ţărilor predilecte pentru traficul de persoane, se impune asigurarea unui nivel ridicat de cunoaştere şi înţelegere a condiţiilor şi premiselor pentru care aceste state devin atractive şi, de asemenea, consolidarea colaborării bilaterale a României cu diferite state, precum şi în cadrul mecanismelor şi formatelor de cooperare regională şi europeană.
    În plan intern, parteneriatul puternic între instituţiile publice, sindicate, patronate şi organizaţii neguvernamentale rămâne pilonul de bază pentru desfăşurarea unitară, coordonarea şi evaluarea activităţilor de prevenire şi combatere a fenomenului traficului de persoane
    Obiectiv general 5. Dezvoltarea şi extinderea procesului de cooperare între actorii relevanţi, naţionali şi internaţionali, implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane, precum şi dinamizarea eforturilor de acţiune diplomatică de prevenire şi combatere a traficului de persoane şi de protejare a cetăţenilor români în ţările de destinaţie
    Obiective specifice:
    5.1. Consolidarea cooperării dintre instituţiile relevante cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi în oferirea de asistenţă şi protecţie victimelor traficului de persoane
    5.2. Diversificarea colaborării în domeniul traficului de persoane între instituţiile publice, societatea civilă şi reprezentanţii sectorului privat
    5.3. Dezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională cu instituţii similare din străinătate, organizaţii şi organisme internaţionale sau instituţii/organisme ale Uniunii Europene
    5.4. Aprofundarea cooperării cu statele de destinaţie în scopul coordonării acţiunilor şi eforturilor de prevenire şi descurajare a traficului de persoane şi al asistenţei acordate cetăţenilor români
    5.5. Continuarea politicii de atragere a fondurilor externe nerambursabile

    VIII. Rezultatele strategiei
    Obiectiv general 1. Consolidarea şi diversificarea demersurilor de prevenire a traficului de persoane
    Rezultat: Creşterea eficienţei demersurilor preventive prin accentuarea măsurilor de reducere a vulnerabilităţii în plan social, economic şi educaţional
    Obiectiv general 2. Îmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale
    Rezultat: Calitate şi eficienţă crescute ale serviciilor de asistenţă acordate victimelor traficului de persoane
    Obiectiv general 3. Dezvoltarea capacităţii de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori
    Rezultat: Nivel crescut de profesionalism al specialiştilor care desfăşoară activităţi de cercetare, urmărire penală şi condamnare a traficanţilor
    Obiectiv general 4. Creşterea calităţii informaţiilor diseminate privind fenomenul traficului de persoane
    Rezultat: Grad crescut al calităţii informaţiilor diseminate
    Obiectiv general 5. Dezvoltarea şi extinderea procesului de cooperare între actorii relevanţi, naţionali şi internaţionali, implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane, precum şi dinamizarea eforturilor de acţiune diplomatică de prevenire şi combatere a traficului de persoane şi de protejare a cetăţenilor români în ţările de destinaţie
    Rezultat: Mecanism funcţional de cooperare, la nivel naţional şi internaţional, între actorii relevanţi implicaţi în prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi în oferirea de asistenţă şi protecţie victimelor traficului de persoane, precum şi grad crescut de protecţie a cetăţenilor români aflaţi în ţările de destinaţie

    IX. Rezultatele acţiunilor
    Obiectiv general 1. Consolidarea şi diversificarea demersurilor de prevenire a traficului de persoane
    Rezultate:
    a) nivel ridicat al cunoştinţelor deţinute de populaţie/grupuri de risc/categorii profesionale referitoare la fenomenul traficului de persoane;
    b) grad crescut de conştientizare a populaţiei cu privire la cauzele şi consecinţele traficului de persoane;
    c) grad crescut al capacităţii de autoprotecţie a persoanelor din grupurile vulnerabile;
    d) reducerea vulnerabilităţii la trafic prin măsuri economice, sociale şi educaţionale;
    e) campanii/proiecte/iniţiative de prevenire implementate, naţionale, regionale sau locale, adresate grupurilor-ţintă;
    f) asigurarea unui grad înalt de respectare a normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.

    Obiectiv general 2. Îmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale
    Rezultate:
    a) capacitate crescută de coordonare integrată a măsurilor de asistenţă a victimelor traficului de persoane;
    b) capacitate crescută de acordare de asistenţă specializată victimelor traficului de persoane;
    c) asistenţă şi protecţie adaptată situaţiei specifice şi nevoilor individuale.

    Obiectiv general 3. Dezvoltarea capacităţii de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori
    Rezultate:
    a) specialişti instruiţi în investigarea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori;
    b) grad crescut de identificare a victimelor traficului şi de intervenţie a specialiştilor din structurile de combatere a crimei organizate, precum şi a profesioniştilor din celelalte structuri de aplicare a legii, în cazurile de trafic de persoane;
    c) capacitate crescută de lucru cu victimele traficului de persoane, prin creşterea gradului de empatie şi înţelegere a perspectivei umane;
    d) grad crescut de participare a victimelor traficului de persoane în procesul penal;
    e) capacitate crescută de probare a faptelor de trafic de persoane şi trafic de minori, precum şi de identificare şi urmărire a produsului infracţional;
    f) nivel crescut de recuperare a prejudiciului rezultat din comiterea infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori;
    g) grad crescut de cooperare la nivel naţional în vederea creşterii capacităţii de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori;
    h) utilizarea activă a instrumentelor de cooperare judiciară internaţională.

    Obiectiv general 4. Creşterea calităţii informaţiilor diseminate privind fenomenul traficului de persoane
    Rezultate:
    a) mod unitar şi comparabil de măsurare şi interpretare a datelor;
    b) cunoaşterea evoluţiei fenomenului traficului de persoane;
    c) cunoaşterea consecinţelor noilor prevederi legislative în domeniul traficului de persoane.

    Obiectiv general 5. Dezvoltarea şi extinderea procesului de cooperare între actorii relevanţi, naţionali şi internaţionali, implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane, precum şi dinamizarea eforturilor de acţiune diplomatică de prevenire şi combatere a traficului de persoane şi de protejare a cetăţenilor români în ţările de destinaţie
    Rezultate:
    a) răspuns naţional antitrafic eficient, coerent şi transparent;
    b) canale active de comunicare şi cooperare la nivel global în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane;
    c) calitate crescută a activităţilor antitrafic desfăşurate de către actorii relevanţi în parteneriat;
    d) răspuns coordonat şi eficient al autorităţilor din statele de origine şi destinaţie în vederea reducerii traficului de persoane;
    e) calitate crescută a activităţilor antitrafic finanţate prin intermediul fondurilor externe nerambursabile.

    X. Indicatori
    Obiectiv general 1
    Indicatori:
    a) număr de campanii/proiecte/iniţiative de prevenire implementate;
    b) număr de beneficiari ai campaniilor/proiectelor/iniţiativelor de prevenire;
    c) număr de articole/emisiuni având ca temă traficul de persoane promovate de mass-media;
    d) număr de programe de formare profesională a persoanelor din grupurile vulnerabile.

    Obiectiv general 2
    Indicatori:
    a) mecanism de monitorizare şi coordonare a implementării măsurilor de asistenţă şi protecţie;
    b) număr de servicii specializate dezvoltate;
    c) număr de victime care beneficiază de servicii specializate;
    d) categoriile de servicii accesate de victimele traficului de persoane;
    e) durata şi calitatea programelor de asistenţă.

    Obiectiv general 3
    Indicatori:
    a) număr de cursuri de specializare, instruire şi de formare a profesioniştilor din domeniul antitrafic şi din structurile de aplicare a legii realizate;
    b) program de coordonare a victimelor în procesul penal îmbunătăţit;
    c) număr de cooperări cu structuri din domeniul financiar realizate;
    d) număr de soluţii implementate în scopul optimizării identificării şi urmăririi bunurilor şi profiturilor obţinute din comiterea infracţiunii de trafic de persoane;
    e) număr de cooperări cu structuri din domenii conexe traficului de persoane;
    f) număr de cooperări cu structuri internaţionale din domeniul antitrafic.

    Obiectiv general 4
    Indicatori:
    a) cadru conceptual privind modul unitar şi comparabil de măsurare şi interpretare a datelor propus;
    b) rapoarte de evaluare a fenomenului la nivel naţional realizate;
    c) analiză de impact asupra noilor prevederi legislative în domeniul traficului de persoane (noul Cod penal, noul Cod de procedură penală) realizată.

    Obiectiv general 5
    Indicatori:
    a) număr de parteneriate încheiate în vederea desfăşurării de activităţi în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane;
    b) număr de activităţi desfăşurate în parteneriat de către actorii relevanţi în domeniul traficului de persoane;
    c) numărul activităţilor desfăşurate în vederea dezvoltării dialogului, a coordonării pe temele agendei europene, a continuării proiectelor deja iniţiate/identificarea de noi oportunităţi de cooperare, precum şi promovarea intereselor României în cadrul organizaţiilor internaţionale;
    d) număr de activităţi desfăşurate în vederea prevenirii şi combaterii traficului de persoane pe relaţia cu ţările de destinaţie;
    e) număr proiecte şi parteneriate aflate în implementare cu fonduri externe nerambursabile.

    XI. Implicaţii pentru buget
    Resursele financiare necesare implementării Strategiei naţionale provin, în principal, din:
    a) fonduri de la bugetul de stat, alocate fiecărui minister şi fiecărei instituţii cu competenţe în implementarea Strategiei naţionale, programate multianual;
    b) fonduri stabilite la nivelul Uniunii Europene pentru gestionarea traficului de persoane şi desfăşurarea de activităţi antitrafic;
    c) fonduri externe nerambursabile puse la dispoziţie de finanţatori europeni sau internaţionali;
    d) donaţii şi sponsorizări oferite/acceptate în condiţiile legii.

    XII. Implicaţii juridice
    În plan legislativ se impune evaluarea actelor normative incidente domeniului prevenirii şi combaterii traficului de persoane, demersurile legislative urmărind cu precădere clarificarea competenţelor şi responsabilităţilor structurilor cu atribuţii în materie, corelarea domeniilor subsecvente, precum şi euroconformizarea cu actele europene aferente.
    Iniţiativele legislative de modificare şi/sau completare a unor acte normative de nivel superior (legi, ordonanţe ale Guvernului) şi a celor de nivel inferior (hotărâri ale Guvernului, precum şi ordine şi instrucţiuni ale ministrului afacerilor interne) se vor realiza conform planurilor legislative anuale, fundamentate pe baza noilor oportunităţi reieşite din Strategia naţională.

    XIII. Proceduri de monitorizare, evaluare
    Cadrul organizatoric necesar implementării, monitorizării şi evaluării Strategiei naţionale presupune colaborarea tuturor instituţiilor implicate şi interesate pentru a pune în aplicare, într-un mod eficient, direcţiile de acţiune, obiectivele generale şi obiectivele specifice prevăzute în prezenta strategie.
    În vederea realizării activităţilor prevăzute în Planul de acţiune şi în scopul asigurării atingerii obiectivelor Strategiei se înfiinţează Comitetul de monitorizare a implementării strategiei. Acesta va fi format din reprezentanţi la nivel decizional ai instituţiilor implicate (secretar de stat, inspector general, director) şi va fi coordonat la nivel de secretar de stat de către Ministerul Afacerilor Interne. Secretariatul Comitetului va fi asigurat de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane.
    Pentru obţinerea de informaţii privind stadiul/modul de implementare a Strategiei naţionale, precum şi a rezultatelor pe care atingerea obiectivelor acesteia le va produce, monitorizarea va urmări două direcţii:
    a) monitorizarea implementării strategiei. Această direcţie furnizează informaţii privind modul de implementare a acţiunilor menţionate în cadrul strategiei. În acest sens vor fi elaborate, de către fiecare instituţie care desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a traficului de persoane, de asistenţă şi reintegrare a victimelor, rapoarte de monitorizare periodice în care vor prezenta modul de îndeplinire a sarcinilor asumate prin planurile de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale. Rapoartele de monitorizare vor fi transmise semestrial Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane sau la solicitarea acesteia;
    b) monitorizarea atingerii obiectivelor. Această direcţie furnizează informaţii privind rezultatele concrete obţinute în activitatea fiecărei instituţii cu responsabilităţi în domeniul luptei împotriva traficului de persoane. În acest sens, rezultatele monitorizării vor consta în identificarea stadiului îndeplinirii obiectivelor, rezultatelor fiecărei activităţi măsurate cu ajutorul indicatorilor de performanţă stabiliţi şi descrişi în planurile de acţiune pentru implementarea strategiei, compararea rezultatelor obţinute cu rezultatele estimate, precum şi încadrarea în termenele stabilite

    Pentru asigurarea obţinerii de informaţii relevante, complete şi într-un mod unitar, Comitetul va desemna o echipă de monitorizare formată din reprezentanţi, la nivel de experţi, ai instituţiilor implicate care va elabora, în acest sens, chestionare de monitorizare şi va efectua vizite de evaluare.
    Rapoartele echipei de monitorizare vor evidenţia progresul înregistrat în îndeplinirea obiectivelor Strategiei naţionale şi, după caz, motivele îndeplinirii parţiale sau neîndeplinirii obiectivelor şi vor cuprinde concluzii şi recomandări privind posibile măsuri de îmbunătăţire a procesului de implementare, respectiv propuneri de îmbunătăţire/revizuire a obiectivelor propuse, propuneri de soluţii pentru remedierea situaţiilor constatate, măsuri de corecţie astfel încât evoluţia indicatorilor să fie cea scontată.
    În cadrul procesului de monitorizare şi evaluare, Comitetul va analiza modul de realizare a sarcinilor asumate de către fiecare instituţie şi va stabili măsurile ce se impun în vederea atingerii obiectivelor Strategiei.
    La finalul perioadei de implementare a planurilor de acţiune, Comitetul va realiza o evaluare a rezultatelor obţinute raportate la obiectivele stabilite.
    Evaluarea finală a implementării Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane, realizată de Comitet, va fi prezentată Guvernului României.

    XIV. Instituţii responsabile
    La nivel naţional, principalele instituţii ce desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a traficului de persoane, dar şi de asistenţă şi reintegrare a victimelor sunt următoarele:
    A. Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile de specialitate:
    1. Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este structura de specialitate în domeniul prevenirii, monitorizării şi evaluării fenomenului traficului de persoane din România. Rolul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane este de coordonare, evaluare şi monitorizare la nivel naţional a modului în care instituţiile statului implementează politicile în domeniul traficului de persoane, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi monitorizării asistenţei acordate victimelor acestuia.
    2. Inspectoratul General al Poliţiei Române şi unităţile corespondente din teritoriu sunt structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, ce desfăşoară activităţi investigative şi de cercetare penală pe linia traficului de persoane, prin intermediul ofiţerilor de poliţie judiciară anume desemnaţi ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei de combatere a criminalităţii organizate, precum şi, atunci când se impune, asigură măsuri de protecţie a victimelor prin intermediul ofiţerilor din cadrul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor.
    3. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, cu unităţile subordonate, este structura din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi pe linia prevenirii ieşirii ilegale din România a cetăţenilor români minori, posibile victime ale traficului de persoane, având totodată şi responsabilităţi de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane.
    4. Inspectoratul General pentru Imigrări este structura specializată, cu personalitate juridică, organizată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne care exercită atributele ce îi sunt date prin lege pentru implementarea politicilor României în domeniile migraţiei, azilului şi al integrării străinilor, precum şi a legislaţiei relevante în aceste domenii. Cu privire la lupta împotriva traficului de persoane, Inspectoratului General pentru Imigrări îi revin următoarele sarcini: acordarea unui drept de şedere sau a tolerării rămânerii pe teritoriul naţional, în condiţiile prevăzute de lege, pentru cetăţeni străini victime ale traficului; la solicitarea scrisă a autorităţilor competente, cazarea străinilor victime ale traficului de persoane în centrele special amenajate ale Inspectoratului General pentru Imigrări; diseminarea către structurile competente în domeniul combaterii traficului de persoane a datelor şi informaţiilor obţinute în activitatea specifică curentă.
    5. Instituţia prefectului, instituţie publică cu personalitate juridică, ce este organizată şi funcţionează sub conducerea prefectului, reprezentantul Guvernului pe plan local care conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.

    B. Ministerul Justiţiei
    C. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, ca minister de sinteză şi de coordonare a aplicării strategiilor şi politicilor Guvernului în domeniul muncii, familiei, egalităţii de şanse, protecţiei sociale şi protecţiei drepturilor copilului, are obligaţia de a asigura, prin serviciile şi instituţiile sale, precum şi prin structurile teritoriale ale acestora, cadrul normativ şi instituţional în vederea prevenirii situaţiilor de risc privind populaţia în ansamblu, prin măsuri care vizează protecţia şi securitatea socială, în vederea diminuării riscurilor privind categoriile vulnerabile ale populaţiei, prin strategii şi programe sectoriale, precum şi în vederea asistenţei şi protecţiei sociale a victimelor, în scopul recuperării şi reintegrării sociale a acestora. Aceste responsabilităţi se realizează inclusiv prin coordonarea şi îndrumarea metodologică a activităţii direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, care funcţionează în subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, şi respectiv a serviciilor publice de asistenţă socială, care funcţionează în subordinea consiliilor locale.
    1. Prin preluarea în cadrul ministerului a funcţiilor şi atribuţiilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, responsabilităţile Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale în domeniul prevenirii traficului de minori şi asistenţei victimelor copii se exercită în principal prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Aceste responsabilităţi sunt relaţionate misiunii globale a ministerului în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului la nivel naţional şi sunt concretizate prin următoarele atribuţii specifice: asigurarea cadrului normativ privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de prevenire şi a serviciilor specializate pentru protecţia, reabilitarea şi reintegrarea socială a copiilor victime ale oricăror forme de violenţă, inclusiv traficul de copii, precum şi a cadrului metodologic privind prevenirea şi intervenţia multidisciplinară şi interinstituţională în domeniul traficului de copii; asigurarea activităţilor prevăzute de lege în vederea repatrierii, protecţiei şi monitorizării post-repatriere a copiilor români aflaţi neînsoţiţi pe teritoriul altor state şi a copiilor victime ale traficului de minori; monitorizarea respectării drepturilor copilului pe teritoriul României.
    2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, şi coordonează la nivel central activităţile de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, elaborează politicile, strategiile şi standardele în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, asigură urmărirea aplicării reglementărilor din domeniul propriu şi controlul activităţilor de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
    3. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin măsurile active de stimulare a ocupării forţei de muncă, asigură egalitatea de şanse pe piaţa muncii tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi în special persoanelor care prezintă dificultăţi de inserţie pe piaţa muncii (femei, victime al traficului de persoane, persoane cu handicap, persoane de etnie romă etc.). Pentru persoanele cu risc ridicat de a fi traficate, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă dezvoltă programe de informare privind piaţa muncii şi drepturile angajaţilor, programe de formare profesională, precum şi de informare a operatorilor economici pentru angajarea acestora cu prioritate.
    4. Inspecţia Muncii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, exercită atribuţii de autoritate de stat în domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă şi controlează aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, în domeniile sale de competenţă în unităţile din sectorul public, mixt, privat, precum şi la alte categorii de angajatori. În domeniul relaţiilor de muncă, activitatea de control este structurată pe următoarele direcţii: identificarea angajatorilor care folosesc munca nedeclarată; depistarea cazurilor de nerespectare a celorlalte acte normative care reglementează activitatea relaţiilor de muncă; identificarea şi eliminarea formelor de exploatare a muncii copilului; respectarea prevederilor legale referitoare la: încadrarea în muncă a cetăţenilor străini, protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

    D. Ministerul Educaţiei Naţionale are atribuţii în prevenirea traficului de persoane în rândul copiilor şi tinerilor, precum şi în asigurarea serviciilor de consiliere şi reintegrare şcolară a victimelor.
    E. Ministerul Afacerilor Externe, instituţie a cărei activitate se răsfrânge atât în sfera cooperării interne, cât şi internaţionale, are atribuţii, în calitate de partener, atât în domeniul prevenirii traficului de persoane, cât şi în domeniul acordării de asistenţă consulară cetăţenilor români victime sau potenţiale victime ale traficului de persoane (inclusiv asigurarea condiţiilor pentru repatrierea victimelor traficului de persoane), întocmirii unor date statistice în materie în vederea transmiterii acestora către instituţiile interesate, la solicitarea acestora (de exemplu, o listă cu statele care prezintă potenţial asupra aspectului traficului de persoane).
    F. Ministerul Sănătăţii organizează, în cadrul comunităţilor vulnerabile, campanii de informare şi educare referitoare la bolile cu transmitere sexuală şi participă la desfăşurarea de campanii de informare a opiniei publice asupra cauzelor, riscurilor şi consecinţelor traficului de persoane.
    G. Ministerul Public, prin Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, este structura cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, competentă să efectueze urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018, şi în legile speciale, infracţiuni în care se circumscriu şi infracţiunile de trafic de persoane, precum şi să conducă, supravegheze şi controleze actele de cercetare penală efectuate din dispoziţia procurorului de către organele de poliţie judiciară.
    H. Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea rolului său de garant al independenţei justiţiei, furnizează date statistice cu privire la cauzele aflate pe rolul instanţelor şi parchetelor care au ca obiect infracţiunile de trafic de persoane, precum şi date privind numărul confiscărilor dispuse şi valoarea bunurilor confiscate.
    I. Printre celelalte instituţii/autorităţi ce pot avea responsabilităţi în sfera traficului de persoane, implicate, în calitate de responsabil sau partener, în implementarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane 2018-2022, enumerăm şi:
    Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate din cadrul Ministerului Justiţiei
    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice
    Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale
    Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii
    Agenţia Naţională pentru Romi
    Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
    Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din cadrul consiliilor judeţene
    Direcţia generală învăţământ universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale
    Direcţiile de asistenţă socială/Serviciile publice de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale
    Direcţia politici servicii sociale din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale
    Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
    Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
    Ministerul Finanţelor Publice
    Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat
    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
    Ministerul Tineretului şi Sportului
    Ministerul Turismului
    Organizaţia Internaţională pentru Migraţie
    Unitatea Centrală de Analiza Informaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne
    Uniunea Naţională a Barourilor din România

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Strategie, Alte Institutii, STRATEGIE NAŢIONALĂ din 31 octombrie 2018

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ STRATEGIE NAŢIONALĂ din 31 octombrie 2018 împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022

Comentarii

Atentie, Juristi!

STRATEGIE NAŢIONALĂ din 31 octombrie 2018 împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022