Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată de Hotărârea nr. 365/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 6 iunie 2018.────────── Pilonul Egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi CAP. I Introducere Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi reprezintă un principiu fundamental al drepturilor omului cu o largă aplicare în diferite domenii. În acelaşi timp, realizarea egalităţii de drept şi de fapt între femei şi bărbaţi este un element cheie în prevenirea şi eliminarea inechităţilor sociale manifestate pregnant la nivelul societăţii contemporane. În fapt, persistenţa inegalităţilor dintre femei şi bărbaţi reprezintă o consecinţă a relaţiilor istoric inegale de putere dintre femei şi bărbaţi, care au condus la discriminarea împotriva femeilor de către bărbaţi şi la împiedicarea progresului deplin al femeilor. În mod indiscutabil, egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi se referă la relaţiile sociale între indivizi, atât în spaţiul public, cât şi în cel privat. Tocmai de aceea elaborarea de politici publice în acest domeniu trebuie să aducă îmbunătăţiri asupra vieţii sociale, să corecteze acele atitudini şi comportamente care ar putea conduce la excluderea sau marginalizarea persoanelor, de un sex sau altul, şi să promoveze beneficiile construirii unei societăţi incluzive şi nediscriminatorii, în care dimensiunea de gen este integrantă, astfel încât să se înregistreze beneficii reale asupra vieţii tuturor femeilor şi bărbaţilor şi să se elimine orice formă de discriminare şi de violenţă de gen. În domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, prin adoptarea legislaţiei primare, respectiv Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a asigurat armonizarea legislativă cu reglementările internaţionale şi comunitare în materie. De asemenea, la nivel naţional, a fost avută în vedere transpunerea prevederilor Convenţiei pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), ratificată de către România la data de 7 ianuarie 1982. În egală măsură, au fost transpuse şi următoarele acte juridice comunitare relevante în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi: - Directiva nr. 2010/41/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară o activitate independentă şi de abrogare a Directivei nr. 86/613/CEE a Consiliului; – Directiva nr. 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creşterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP şi CES şi de abrogare a Directivei nr. 96/34/CE; – Directiva nr. 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă); – Directiva nr. 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii; – Directiva nr. 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [a zecea directivă specială, în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva nr. 89/391/CEE]; – Directiva nr. 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale. O serie de aspecte relevante, la nivel naţional, au fost determinate de dinamica din ultimii ani a reglementărilor în plan legislativ şi instituţional: La data de 19 martie 2014 a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 145/2015. În virtutea prevederilor art. 4 alin. (1), prin actul normativ amintit a fost înfiinţat Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Prin Legea nr. 229 din 6 octombrie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002, au fost introduse o serie de reglementări importante care vizează, în general, domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi altele, care se referă la organizarea şi funcţionarea la nivel instituţional a Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi denumită în continuare ANES, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. În acest context, a fost întărită capacitatea administrativă şi instituţională a instituţiei cu atribuţii în domeniu prin înfiinţarea mecanismului naţional în domeniul egalităţi de şanse între femei şi bărbaţi . Astfel, potrivit art. 23 din Legea nr. 202/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi promovează principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate politicile şi programele naţionale. Totodată, au fost reglementate următoarele funcţii pe care ANES le îndeplineşte, şi anume: - de strategie, prin care se asigură fundamentarea, elaborarea şi aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi; – de armonizare cu reglementările Uniunii Europene a cadrului legislativ din domeniul său de activitate; – de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate; – de autoritate de stat, prin care se asigură integrarea activă şi vizibilă a perspectivei de gen în toate politicile şi programele naţionale, controlul aplicării şi respectării reglementărilor din domeniul său de activitate şi funcţionarea organismelor din subordinea şi coordonarea sa. Prin Rezoluţia Parlamentului European din 17 iunie 2010, referitoare la aspectele de gen ale recesiunii economice şi crizei financiare, au fost precizate condiţionalităţile generale ex-ante pentru următoarea perioadă de programare pentru fondurile europene, 2014 - 2020 şi este menţionat, în mod specific, domeniul egalităţii de gen. În acest context, prin rezoluţia sus-menţionată a fost prevăzută condiţionalitatea generală ex-ante care vizează "existenţa capacităţii administrative pentru implementarea şi aplicarea legislaţiei comunitare în domeniul egalităţii de gen şi pentru politicile din domeniul Fondurilor europene structurale şi de investiţii". Potrivit aspectelor menţionate, la nivel naţional ANES a furnizat expertiză în domeniul gestionării fondurilor externe nerambursabile pentru programarea 2014 - 2020 cu privire la abordarea integratoare de gen participând la elaborarea Ghidului privind integrarea temelor orizontale în cadrul proiectelor finanţate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii 2014 - 2020. În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 177/2016 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, sunt reglementate atribuţiile specifice în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi ale ANES. CAP. II Informaţii generale relevante Din perspectiva Convenţiei ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor CEDAW, România şi-a asumat de aproape 35 de ani angajamentul şi determinarea privind eliminarea discriminării faţă de femei şi adoptarea măsurilor legislative şi a altor măsuri necesare pentru eliminarea acestei discriminări sub toate formele şi manifestările ei. De asemenea, România a semnat Protocolul Opţional la CEDAW la data de 6 septembrie 2000 şi l-a ratificat în ianuarie 2003. În cursului anului 2017, România a prezentat în faţa Comitetului CEDAW, Raportul Combinat 7 şi 8 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor. Perioada de referinţă a acestui raport a fost 2006 - 2016 şi, la elaborarea acestuia, au fost avute în vedere recomandările formulate anterior de către Comitetul CEDAW cu ocazia prezentării celui de-al 6-lea raport periodic 2006, precum şi lista de problematici şi întrebări preliminare care a fost transmisă României de către Secretarul general al ONU, în vederea pregătirii celei de-a 67-a sesiuni a Comitetului. În acest context, angajamentul pentru respectarea prevederilor Convenţiei este reafirmat la nivel guvernamental, prin viziunea Programului de guvernare pentru perioada 2017 - 2020, din perspectiva căreia egalitatea de gen reprezintă un domeniu prioritar în modelul social propus existând o secţiune distinctă dedicat acestui domeniu - Cap. Politici publice în domeniul muncii şi justiţiei sociale, Pct. 8 - Respect şi demnitate pentru femei. Prevederile constituţionale reprezintă premisa esenţială pentru crearea unei societăţi cu aceleaşi oportunităţi, drepturi şi obligaţii pentru femei şi bărbaţi, în care, diferenţele dintre femei şi bărbaţi trebuie să fie integrate altfel încât să se asigure un echilibru real şi constant. Pornind de la aceste premise, România a înregistrat o serie de progrese importante, dar se menţin şi o serie de vulnerabilităţi care se regăsesc în concluziile finale şi recomandările formulate de către Comitetul CEDAW. Comitetul CEDAW a apreciat în mod pozitiv reînfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi ANES şi demersurile privind elaborare unei noi Strategii naţionale privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice, în colaborare cu societatea civilă şi instituţiile cu atribuţii în domeniu, formulând astfel recomandări care au fost avute în vedere la planificarea măsurilor şi acţiunilor prevăzute în planul operaţional de acţiuni pentru implementarea prezentei strategii, astfel: a) Consolidarea capacităţii ANES privind resursele umane şi financiare în vederea implementării prevederilor CEDAW, introducerea unor mecanisme eficiente de monitorizare a Legii nr. 202/2002 atât la nivel central, cât şi la nivel local, consolidarea colaborării cu societatea civilă şi impunerea de sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor legale; b) Luarea în considerare a recomandărilor în cadrul formulării noii Strategii naţionale privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi asigurarea implementării sale eficiente, precum şi punerea în aplicare a Legii nr. 202/2002, inclusiv prin alocarea adecvată a resurselor; c) Includerea în Strategie a unor măsuri de punere în aplicare a principiului transversalităţii, definit în Legea nr. 202/2002, prin integrarea dimensiunii de gen şi a bugetării pe bază de gen în toate strategiile şi instituţiile guvernamentale, evaluarea impactului egalităţii de gen asupra legislaţiei existente pentru a identifica necesitatea unor acţiuni legislative şi a continua planurile de stabilire a punctelor focale pe dimensiunea de gen, în toate ministerele şi autorităţile relevante la nivel naţional şi local; d) Adoptarea unui plan naţional de acţiune pentru implementarea întregului spectru al rezoluţiei nr. 1325 (2000) a Consiliului de Securitate privind femeile, pacea şi securitatea. Comitetul CEDAW a apreciat creşterea numărului de femei reprezentate în Parlament, precum şi iniţiativele legislative de introducere a cotelor de gen în politică şi a formulat următoarele recomandări: a) Studierea cauzelor care împiedică participarea femeilor la viaţa publică şi politică, elaborarea de strategii pentru depăşirea unor astfel de bariere, acordarea unei atenţii speciale femeilor aparţinând grupurilor minorităţilor etnice; b) Punerea în aplicare a dispoziţiilor Capitolului 4 din Legea nr. 202/2002 şi accelerarea creşterii reprezentării femeilor în poziţiile de conducere şi decizie din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv prin realizarea unor cursuri de formare destinate femeilor, cu privire la abilităţile de leadership şi adoptarea de măsuri speciale temporare, în conformitate cu prevederile articolului 4 alin. (1) din Convenţie. În ceea ce priveşte educaţia, Comitetul CEDAW recomandă combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor prin încurajarea acestora în privinţa alegerii unei cariere în domeniile: ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică STIM şi în domeniile tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii TIC. Referitor la Îmbinarea/Armonizarea vieţii profesionale cu viaţa de familie, precum şi la eliminarea stereotipurilor de gen, Comitetul CEDAW a formulat următoarele recomandări: a) Creşterea numărului de oportunităţi pentru femei în vederea obţinerii accesului la locuri de muncă, în special în zonele rurale. b) Punerea în aplicare a planurilor de combatere a segregării ocupaţionale, creşterea nivelului de participare a femeilor la luarea deciziilor în sfera economică, în special în consiliile de administraţie şi de supraveghere ale companiilor private, inclusiv prin introducerea cotelor în consiliile principalelor companii listate la Bursa de Valori din Bucureşti. În domeniul sănătăţii, Comitetul CEDAW subliniază importanţa educaţiei pentru sănătatea reproducerii din perspectiva prevenirii şi combaterii abuzurilor sexuale şi respectarea drepturilor la nediscriminare şi identitate (sexuale şi reproductive). În acelaşi context se subliniază importanţa educaţiei pentru sănătatea reproducerii din perspectiva prevalenţei crescute a mortalităţii infantile, mortalităţii materne, cancerului de sân şi sarcinilor la adolescente, precum şi a lipsei educaţiei sexuale în şcoli, mai ales în rândul grupurilor vulnerabile şi anume: femei rome, femei cu dizabilităţi, femei migrante, femei cu HIV/SIDA, femei în vârstă şi femei fără adăpost. La nivel internaţional, Agenda ONU 2030 pentru Dezvoltare Durabilă reprezintă un program de acţiune globală în domeniul dezvoltării care promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economic, social şi mediu. Pentru prima dată, acţiunile vizează în egală măsură statele dezvoltate şi pe cele aflate în curs de dezvoltare, iar Obiectivul de dezvoltare durabilă (ODD) 5 - Realizarea egalităţii de gen şi împuternicirea tuturor femeilor şi fetelor, stabileşte direcţii strategice importante pentru toate statele prin următoarele sub-obiective: 5.1. Eradicarea tuturor formelor de discriminare împotriva tuturor femeilor şi fetelor; 5.2. Eliminarea tuturor formelor de violenţă împotriva tuturor femeilor şi fetelor, inclusiv în domeniul public şi privat, în ceea ce priveşte: traficul de persoane, exploatarea sexuală sau alte tipuri de exploatare; 5.3. Eliminarea practicilor vătămătoare cum ar fi: căsătoria timpurie a copiilor, căsătoria forţată şi mutilarea genitală a femeilor; 5.4. Recunoaşterea şi valorizarea muncii neretribuite din sfera de îngrijire şi muncă domestică prin furnizarea de servicii publice, politici de infrastructură şi protecţie socială şi promovarea partajării resposabilităţii în cadrul gospodăriei şi familiei, după caz, la nivel naţional; 5.5. Asigurarea participării depline şi efective a femeii şi a egalităţii de şanse la conducere, la toate nivelurile de decizie în viaţa politică, economică şi publică; 5.6. Asigurarea accesului universal la sănătatea sexuală şi reproductivă şi drepturile reproductive aşa cum sunt prevăzute în Programul de Acţiune al Conferinţei Internaţionale a Populaţiei şi Dezvoltării şi Platformei de Acţiune de la Beijing şi documentele rezultate în cadrul conferinţelor de revizuire; 5.7. Realizarea de reforme care să acorde femeii drepturi egale la resursele economice, precum şi acces la proprietate şi control asupra terenului şi altor forme de proprietate, servicii financiare, moştenire, şi resurse naturale, potrivit legilor naţionale; 5.8. Creşterea utilizării tehnologiei, în special a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în scopul promovării împuternicirii femeii; 5.9. Adoptarea şi consolidarea unor politici solide şi întărirea legislaţiei aplicabile pentru promovarea egalităţii de şanse şi împuternicirea tuturor femeilor şi fetelor la toate nivelurile. La nivel european, Angajamentul strategic pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi 2016 - 2019 concentrează acţiunile principale ale Comisiei Europene pe cinci obiective prioritare: 1. încurajarea participării femeilor pe piaţa muncii şi independenţei economice; 2. reducerea disparităţilor în ceea ce priveşte remuneraţia şi veniturile din pensii; 3. promovarea egalităţii de gen în procesul decizional; 4. combaterea violenţei împotriva femeilor şi asigurarea sprijinului pentru victime; 5. promovarea egalităţii de gen şi în afara Uniunii Europene. Foaia de parcurs privind Spaţiul european de cercetare pentru perioada 2015 - 2020 ● precizează că sistemele naţionale de cercetare şi inovare din Europa au caracteristici şi particularităţi diferite şi este la latitudinea statelor membre să decidă care sunt abordările cele mai adecvate pentru sistemele lor; ● recomandă respectarea aplicării legislaţiei naţionale în materie de egalitate de gen prin acţiuni eficiente în scopul abordării dezechilibrelor de gen din institutele de cercetare şi din organismele decizionale şi a promovării unei mai bune integrări a dimensiunii de gen în politicile, programele şi proiectele de cercetare şi dezvoltare. Rezoluţia Parlamentului European referitoare la carierele femeilor în mediul ştiinţific şi universitar şi "plafoanele de sticlă" întâlnite concentrează în cuprinsul său elemente importante care pot contribui la diminuarea şi atingerea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. La nivelul Uniunii Europene există un consens cu privire la faptul că ţinta europeană de 75% în ceea ce priveşte rata de ocupare a forţei de muncă (grupa de vârstă 20 - 64 ani), stabilită în contextul Strategiei Europa 2020, va putea fi atinsă doar dacă mai multe femei vor participa pe piaţa muncii. În consecinţă, şi la nivel naţional trebuie să existe o motivaţie puternică pentru ca politicile să fie în continuare puternic focalizate pe utilizarea potenţialului neexploatat sau sub-exploatat al femeilor care se află în afara pieţei muncii sau care nu îşi valorifică întreg potenţialul pe piaţa muncii, în vederea creşterii ratei de ocupare a acestora, în conformitate cu angajamentele României legate de îndeplinirea ţintelor Strategiei Europa 2020. Rata de ocupare la nivelul Uniunii Europene*1) pentru grupa de vârstă 20 - 64 de ani, pentru anul 2016, este de 65% pentru femei şi 77% pentru bărbaţi, mai mare cu 1pp faţă de 2015. Datele defalcate pe gen a economiei la cerere/munca la comandă gig economy, arată că la nivelul Uniunii Europene numărul de deţinători de conturi proprii este aproape dublu pentru bărbaţi faţă de cel al femeilor. Procentul de femei în consiliile de administraţie ale marilor companii listate la bursă, înregistrat în luna octombrie 2016, este de 23,9% la nivelul Uniunii Europene (RO 10,1%). Procentul de femei în Parlamentele naţionale plasează România pe ante-penultimul loc în Uniunea Europeană cu o cotă de doar 14,2% dar la nivel guvernamental suntem pe locul 5 cu o cotă de 36,4% (octombrie - noiembrie 2016). *1) Baza de date a EUROSTAT disponibilă pe website-ul http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=lfsa_ergan&lang=en În anul 2016, în România*2), rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20 - 64 ani a fost de 66,3% (75,0% bărbaţi şi 57,4% femei). În ceea ce priveşte evoluţia ratei de ocupare pe sexe, în anul 2016 atât rata de ocupare pentru bărbaţi, cât şi cea pentru femei, au înregistrat evoluţii pozitive comparativ cu valorile înregistrate în anul precedent. Rata de ocupare pentru femeile în vârstă de 20 - 64 de ani a crescut cu 0,2 puncte procentuale faţă de anul 2015, în timp ce rata de ocupare pentru bărbaţi a crescut cu 0,3 puncte procentuale faţă de anul precedent. *2) Publicaţia "Forţa de muncă în România, ocupare şi şomaj", disponibilă pe website-ul http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicaţii/forţa_de_muncă_ocupare_şi_şomaj_în_anul_2016.pdf Diferenţa de participare pe piaţa muncii între femei şi bărbaţi continuă să fie extrem de ridicată şi se impune identificarea de măsuri adiţionale care să sprijine reducerea acestui decalaj. Rata de ocupare a femeilor (grupa de vârstă 20 - 64 ani) în perioada 2010 - 2016 crescut cu 0,9 puncte procentuale, de la 56,5% în anul 2010 la 57,4% în anul 2016. Pe sexe, ecartul dintre cele două rate a fost în anul 2016 de 17,6% în favoarea bărbaţilor (75% faţă de 57,4% la femei). Tabel 1: Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20 - 64 de ani, în România, în perioada 2010 - 2016, pe sexe (%)
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Masculin 73,1 71,5 72,8 72,8 74,0 74,7 75,0
Feminin 56,5 56,2 56,7 56,5 57,3 57,2 57,4
Sursa: INS, Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării Pentru anul 2016, după activităţile economiei naţionale în care îşi desfăşoară activitatea principală, domeniile de activitate unde populaţia feminină*3) ocupă locuri de muncă într-o proporţie mult mai mare decât cea a bărbaţilor sunt: sănătate şi asistenţă socială (79,6%), învăţământ (76,4%), intermedieri financiare (63,9%), hoteluri şi restaurante (59,7%), activităţi profesionale (56,3%) şi comerţ (55,9%). Ponderile mai ridicate ale bărbaţilor se întâlnesc în următoarele sectoare: construcţii (93,6%), transport şi depozitare (85,2%), producţia şi distribuţia energiei electrice şi termice, gaze şi apă (83,7%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (75,9%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (71,9%) şi administraţie publică şi apărare (62,9%). *3) În vârstă de 15 ani şi peste Structura pe sexe în cadrul fiecărei grupe de ocupaţii ne relevă faptul că bărbaţii sunt majoritari, la nivelul anului 2016, în special în cadrul următoarelor grupe: - muncitori calificaţi şi asimilaţi: 79,0% faţă de doar 21,0% femei; – membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori: 66,4% faţă de doar 33,6% femei; – lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit: 55,2%, faţă de 44,8% femei. Femeile sunt preponderente, în anul 2016, mai ales în rândul: - funcţionarilor administrativi fără funcţii de conducere 61,8%; – lucrătorilor din domeniul serviciilor 61,5%; – specialiştilor în diverse domenii de activitate 56,1%. În anul 2016, pe criteriul de sex, diferenţa între rata şomajului pentru bărbaţi şi cea pentru femei a fost de 1,6 puncte procentuale (6,6% la bărbaţi faţă de 5% la femei). Atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, rata şomajului în România înregistrează niveluri inferioare mediei europene (Uniunea Europeană). În anul 2016, rata şomajului Uniunii Europene*4) a fost de 8,4% în rândul bărbaţilor şi de 8,8% în rândul femeilor, continuând tendinţa de scădere începută în anul 2014. Rata şomajului*5) în rândul femeilor pentru perioada 2010 - 2016 a scăzut cu 1,2 puncte procentuale, de la 6,2% în anul 2010 la 5,0% în anul 2016. *4) Baza de date a EUROSTAT disponibilă pe website-ul http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=lfsa_ergan&lang=en *5) Publicaţia "Forţa de muncă în România, ocupare şi şomaj", disponibilă pe website-ul http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicaţii/forţa_de_muncă_ocupare_şi_şomaj_în_anul_2016.pdf Tabel 2: Rata şomajului în România, în perioada 2010 - 2016, pe sexe (%)
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Masculin 7,6 7,7 7,4 7,7 7,3 7,5 6,6
Feminin 6,2 6,5 6,1 6,3 6,1 5,8 5
Sursa: INS, Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării Discriminarea directă, indirectă şi existenţa segregării pe piaţa muncii au contribuit la înregistrarea unui decalaj evident între veniturile femeilor şi cele ale bărbaţilor. Datele statistice furnizate de către EUROSTAT evidenţiază faptul că pentru anul 2015, procentul diferenţei salariale între femei şi bărbaţi, la nivel european, a fost de 16,3%, cele mai mari valori, de peste 20%, înregistrându-se în Estonia, Cehia, Austria, Germania şi Grecia. La polul opus se afla Italia cu un procent de 5,5%, Polonia şi România cu un procent de 5,8%. Unul dintre cele cinci obiective principale ale Strategiei Europa 2020 este reducerea sărăciei prin scoaterea din categoria de risc de sărăcie sau excluziune socială a cel puţin 20 de milioane de persoane până în 2020. În anul 2015, aproape 119 milioane de persoane, sau 23,7% la nivelul populaţiei Uniunii Europene, erau expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, respectiv aproximativ una din patru persoane a prezentat cel puţin una dintre următoarele trei forme de sărăcie sau excluziune socială: sărăcia monetară, lipsa materială gravă sau intensitatea foarte scăzută a muncii. În 2015 în România, conform statisticilor Eurostat, mai mult de o treime din populaţie era în pericol de sărăcie sau excluziune socială, România aflându-se în top 3 state membre ale Uniunii Europene cu cea mai mare rată a sărăciei: Bulgaria (41,3%), România (37,3%) şi Grecia (35,7%). În ansamblu, rata riscului de sărăcie a scăzut uşor în România, în anul 2015 scăzând cu 2,9 puncte procentuale faţă de rata înregistrată în anul 2014. Identificarea grupurilor cu risc sporit de sărăcie sau excluziune socială şi determinarea cauzelor care stau la baza acestei vulnerabilităţi reprezintă cheia pentru crearea unor politici solide de combatere a sărăciei. În comparaţie cu media Uniunii Europene, unele grupuri ale populaţiei prezintă un risc mai mare de sărăcie sau excluziune socială. Cele mai afectate sunt femeile, copiii, tinerii, şomerii, gospodăriile cu un singur părinte şi cei care trăiesc singuri, persoanele cu un nivel de educaţie scăzut, persoanele născute într-o altă ţară decât cea în care locuiesc, şomerii şi, în special, locuitorii zonelor rurale. Rolul şi responsabilităţile persoanelor în cadrul familiilor şi la locul de muncă, se află într-o dinamică continuă pe tot parcursul vieţii şi pot fi, de asemenea, influenţate de gen. Astfel, vârsta şi sexul reprezintă în continuare repere importante în analiza sărăciei sau excluziunii sociale la nivelul Uniunii Europene. România continuă să se confrunte cu cea mai mare rată a sărăciei sau excluziunii sociale în rândul copiilor, dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, respectiv cu o rată de 46,8%. Principalul factor care afectează sărăcia sau excluziunea socială în rândul copiilor este situaţia pe piaţa muncii a părinţilor, care este direct legată de nivelul de educaţie, de componenţa gospodăriei în care trăiesc aceştia şi de eficacitatea intervenţiei guvernamentale prin sprijinirea veniturilor şi prin furnizarea de servicii de asistenţă. Conform datelor Eurostat, în 2015 rata sărăciei sau excluziunii sociale în rândul femeilor din statele membre ale Uniunii Europene era cu 1,4 puncte procentuale mai mare decât cea a bărbaţilor (rata pentru femei a fost de 24,4%, în timp ce pentru bărbaţi aceasta era de 23,0%). În România, rata femeilor expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială înregistrată la nivelul anului 2015 a fost de 38,1%, cu 1,6 puncte procentuale mai mare comparativ cu aceeaşi rată înregistrată la nivelul bărbaţilor, de 36,5%. Conform statisticilor INS6 din "Dimensiuni ale Incluziunii Sociale în România", în anul 2015, estimarea pe baza veniturilor totale disponibile, exclusiv contravaloarea consumului din resurse proprii ale gospodăriei, rata sărăciei relative a fost în anul 2015 de 25,4%. În valori absolute, numărul săracilor corespunzător acestei rate a fost de 5050 mii persoane. Peste unul din patru locuitori ai României trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent. În perioada 2012 - 2015, rata sărăciei, estimată în raport cu pragul stabilit în funcţie de nivelul şi distribuţia veniturilor din anul pentru care se face evaluarea, a evoluat ascendent, de la valoarea 22,9%, la 25,4% în ultimul an. Rata sărăciei relative reprezintă ponderea persoanelor sărace (care au un venit disponibil pe adult-echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile) în totalul populaţiei. Analiza ratei sărăciei pe sexe, în perioada 2012 - 2015, nu relevă diferenţe semnificative între femei şi bărbaţi. Rata sărăciei pe total, sexe şi grupe de vârstă, în anul 2015 (%):
Feminin Masculin Total
0 - 17 ani 38,5 37,6 38,1
18 - 24 ani 36,5 33,3 34,9
25 - 49 ani 23,6 24,2 23,9
50 - 64 ani 15,9 19,1 17,4
65 de ani şi peste 23,4 13,4 19,3
Urmărind evoluţia ratei sărăciei pe sexe şi grupe de vârstă în perioada 2012 - 2015, constatăm că acestea au evoluat diferit pe fiecare categorie. Cele mai pronunţate diferenţe pe sexe le întâlnim la grupa 65 de ani şi peste, unde în anul 2015, femeile au atins valori ale ratei sărăciei cu 10 puncte procentuale mai mari decât ale bărbaţilor, caracteristică ce se menţine pe întreaga perioadă. Rate mai ridicate ale femeilor decât ale bărbaţilor observăm şi la grupa de vârstă 18 - 24 ani (3,2 puncte procentuale în 2015). Bărbaţii mai afectaţi de sărăcie decât femeile au fost cei aflaţi în grupa de vârstă 50 - 64 ani (maximul de 3,2 puncte procentuale fiind atins în 2015). Participarea echilibrată pe piaţa muncii atât a femeilor cât şi a bărbaţilor - în termeni de ocupare, salarizare, promovare şi participare la formare continuă - este strâns legată de contextul familial. Din aceste considerente reiese necesitatea punerii în aplicare a unor politici coerente care să stimuleze acest proces al concilierii vieţii profesionale cu cea familială şi cea privată. Abordarea acestei problematici trebuie să ia în considerare nu numai dimensiunea economică, dar şi cea socio-culturală în cadrul căreia sunt perpetuate stereotipuri de gen care, cel mai adesea, conduc la o repartizare inegală a puterii economice şi politice în societate şi la o limitare a accesului femeilor în diferite sfere ale vieţii sociale, spre exemplu, în anumite arii profesionale considerate a fi "natural masculine". Accesul la resursele materiale şi financiare, la educaţie, pe piaţa muncii şi la decizie este strâns legat între acestea şi se influenţează reciproc, traducând implicit gradul de democratizare a distribuirii puterii între femei şi bărbaţi, la un moment dat. O perspectivă realistă asupra egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi poate fi conturată prin datele existente cu privire la participarea femeilor în funcţii de conducere în administraţia publică centrală. Din datele publicate de Comisia Europeană privind echilibrul de gen în administraţia publică, pentru anul 2016, reiese faptul că România înregistrează procentaje net superioare atât faţă de media Uniunii Europene cât şi faţă de media tuturor statelor care au raportat date (Uniunea Europeană -35% pentru gradul decizional 1 şi 41% pentru gradul decizional 2). În România, administraţia publică cuprinde toate ministerele şi Secretariatul General al Guvernului, iar gradele decizionale comunicate Comisiei Europene pentru actualizarea bazei sale de date, sunt următoarele: ● Gradul decizional 1: secretar general, secretar general adjunct, director general şi director general adjunct; ● Gradul decizional 2: director şi director adjunct. Pentru anul 2016, la nivel naţional, în administraţia publică centrală, pentru cele 2 grade decizionale au fost raportate 596 posturi de conducere, din care 107 posturi vacante. Din totalul de 489 posturi ocupate, 228 (46,63%) revin bărbaţilor şi 261 (53,37%) femeilor. În ceea ce priveşte gradul decizional 1, din cele 190 posturi ocupate (47 posturi vacante) bărbaţii ocupă 91 (47,89%) şi femeile 99 (52,11%). La gradul decizional 2, din cele 299 posturi ocupate (60 posturi vacante) bărbaţii ocupă 137 (45,82%) posturi, iar femeile, 162 (54,18%). În ceea ce priveşte poziţionarea României în baza de date on-line a Comisiei Europene (COM) privind echilibrul de gen în poziţii de decizie în administraţia publică centrală - 2016, COM a centralizat datele cu privire la echilibrul de gen în poziţii de decizie comunicate de administraţiile naţionale din 35 ţări: 28 state membre ale Uniunii Europene, patru ţări candidate (Muntenegru, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Turcia şi Republica Serbia) şi ţările Spaţiului Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia). Conform datelor publicate de Comisia Europeană pentru anul 2016, România se situează în poziţii de top atât în clasamentul Uniunii Europene - cât şi în clasamentul general al celor 35 state, la ambele grade decizionale, ocupând următoarele poziţii: a) Grad decizional 1: ● poziţia a 2-a, la nivelul Uniunii Europene -; ● poziţia a 3-a, la nivelul celor 35 de state care au raportat date. La acest grad decizional, reprezentarea feminină în poziţii de decizie în administraţia publică centrală din România a fost în procent de 52%, cu 11 puncte procentuale mai mare decât media Uniunii Europene - dar şi media celor 35 state care au raportat date, acestea înregistrând un procentaj de 35%. b) Grad decizional 2: ● poziţia a 3-a, la nivelul Uniunii Europene -; ● poziţia a 4-a, la nivelul celor 35 de state care au raportat date. La acest grad decizional, România a înregistrat un procent de 54% femei în poziţii de decizie, cu 13 puncte procentuale peste media europeană (41%) şi cea a tuturor statelor care au raportat date (41%). În acest context, România înregistrează în anul 2016, un procent de 52% femei pentru gradul decizional 1 şi 54% pentru gradul decizional 2. În ceea ce priveşte alegerile parlamentare din anul 2016, şi-au depus candidatura 6.476 persoane aparţinând formaţiunilor politice, minorităţilor şi independenţilor. Dintre acestea, pe listele electorale s-au regăsit 1.797 (27,75%) femei şi 4.679 (72,25%) bărbaţi. Din cele 465 posturi de senatori şi deputaţi, au fost aleşi 377 (81,08%) bărbaţi şi 88 (18,92%) femei. Faţă de alegerile parlamentare anterioare din anul 2012, femeile au "câştigat" 7,52 procente (18,92% în anul 2016 faţă de 11,4% în anul 2012) în "defavoarea" bărbaţilor. La Camera Deputaţilor, reprezentarea bărbaţilor a scăzut de la 87,14% la 79,33% iar reprezentarea femeilor a crescut de la 12,86% la 20,67%, diferenţa fiind de 7,81 puncte procentuale, în ambele cazuri. La nivelul Senatului, reprezentarea bărbaţilor a scăzut de la 92% la 85,29% iar reprezentarea femeilor a crescut de la 8% la 14,71%, diferenţa fiind în acest caz de 6,71 puncte procentuale, în ambele cazuri. În concluzie, cu toate că în rezultatul final al alegerilor parlamentare din decembrie 2016 femeilor le-au fost atribuite mandate în procentaj mai mare faţă de alegerile anterioare, decalajul existent iniţial între bărbaţi şi femei - înregistrat la candidaturi - se păstrează şi cu privire la mandatele atribuite. Este de menţionat faptul că alegerea parlamentarilor se realizează pe liste de partid. În urma unei analize privind participarea femeilor şi bărbaţilor la alegerile administraţiei publice locale din 2016, a reieşit faptul că femeile au fost mai bine reprezentate faţă de anul 2012, cu o creştere de 1,56 puncte procentuale. În ceea ce priveşte reprezentarea femeilor şi a bărbaţilor în alegerile pentru autorităţile publice locale din anul 2016, datele sunt următoarele: Candidaturi la nivel de primării: În anul 2016, la nivel naţional, pentru primării au fost depuse 14.051 candidaturi, din care 1.183 (8,42%) femei şi 12.868 (91,58%) bărbaţi. Femeile au fost mai bine reprezentate în anul 2016 comparativ cu anul electoral 2012, creşterea fiind de 1,56 puncte procentuale. De asemenea, numărul judeţelor care au avut femei candidate într-un procent mai mare de 10% a crescut, de la 3 la 10, iar numărul judeţelor care au procent mai mic de 5% a scăzut, de la 7 la 4. Candidaturi la nivelul consiliilor locale: În anul electoral 2016, cele mai multe candidaturi feminine, la nivel naţional, au fost depuse pentru consiliile locale, respectiv 52.877 femei (22,11%) şi 186.257 bărbaţi (77,89%) din totalul de 239.134 candidaţi, înregistrându-se cel mai mare procentaj feminin la nivelul celor 3 poziţii electorale (primar, consilier judeţean şi consilier local). Candidaturi la nivelul consiliilor judeţene: În anul 2016, la nivel naţional s-au înregistrat, pentru consiliile judeţene, 14.057 candidaturi, din care 3.089 femei (21,97%) şi 10.968 bărbaţi (78,03%). În ceea ce priveşte candidaturile feminine pentru această categorie, se remarcă o scădere uşoară faţă de alegerile precedente, de 0,65 puncte procentuale. Rezultate: În cazul consiliilor locale, în anul 2016, au fost alese 4.960 femei, procentajul fiind de 12,33%. Consiliile judeţene, respectiv Consiliul general al municipiului Bucureşti, sunt cel mai bine reprezentate din punct de vedere feminin al alegerilor locale pentru cele 3 poziţii (primar, consilier judeţean şi consilier local), procentajul înregistrat fiind de 14,90%. Cu toate acestea, se observă o scădere faţă de alegerile locale anterioare cu 7,72 puncte procentuale. CAP. III Priorităţi, politici şi cadrul juridic existent În România, egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi este un principiu fundamental al drepturilor omului, transpus atât la nivel legislativ, cât şi la nivelul politicilor publice. Acest principiu este consacrat în Legea nr. 202/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în toate sferele vieţii publice din România şi defineşte termeni ca: egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, discriminare pe criteriu de sex, discriminare directă, indirectă, hărţuire şi hărţuire sexuală, plată egală pentru muncă de valoare egală, acţiuni pozitive, discriminare multiplă. De asemenea, legea cuprinde capitole specifice în care sunt prezentate măsurile privind respectarea egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii, participarea la decizie, la educaţie, eliminarea rolurilor şi stereotipurilor de gen. În vederea implementării politicii publice a Guvernului în domeniul egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi, în conformitate cu prevederile programelor de guvernare, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS) şi-a asumat obiective în domeniu, puse în aplicare prin intermediul unor măsuri specifice înscrise în trei documente strategice anterioare, respectiv: Strategia naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2006 - 2009, Strategia naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2010 - 2012 şi Strategia naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2014 - 2017. Principalele realizări ale Strategiei pentru perioada 2006 - 2009 au fost: dezvoltarea şi perfecţionarea cadrului legislativ în domeniu prin continuarea transpunerii acquis-ului european în domeniu; analiza socio-economică a situaţiei femeii din mediul rural şi urban; campania "Participă la decizie!"; campania de informare privind legislaţia în domeniul antidiscriminării pe criteriul de gen; campania de informare a medicilor de familie şi de planificare familială cu privire la "Obiectivele ANES privind concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională"; dezbaterea intitulată "Imaginea femeii în publicitate şi mass-media. Efectele asupra adolescenţilor"; dezbaterea intitulată "Identificarea mijloacelor prin care se poate preveni şi combate violenţa împotriva femeilor". De asemenea, toate activităţile care au fost desfăşurate de ANES ca organism naţional de implementare al "Anului European al Egalităţii de Şanse pentru Toţi - 2007" au fost abordate în contextul îndeplinirii obiectivelor Strategiei. În acest sens, în colaborare cu alte instituţii ale administraţiei publice centrale, organizaţii neguvernamentale şi parteneri sociali, a fost pus în aplicare un set de 12 acţiuni specifice având ca obiectiv principal informarea şi conştientizarea cetăţenilor cu privire la drepturile lor la nediscriminare şi egalitate de şanse. Aceste acţiuni (campanii de informare, seminarii, studii şi evaluări, "săptămâna diversităţii" etc.) s-au derulat atât la nivel central, cât şi local, adresându-se tuturor cetăţenilor şi cu prioritate elevilor, reprezentanţilor mass-mediei, altor actori sociali. În ceea ce priveşte Strategia 2010 - 2012, principalele activităţi îndeplinite au fost: elaborarea unui ghid de integrare a perspectivei de gen în activitatea preşcolară; realizarea unor programe de formare pe egalitate de gen pentru personalul didactic din învăţământul preşcolar; organizarea unor conferinţe derulate la nivel naţional cu privire la rolul politicilor de reducere a diferenţei salariale între femei şi bărbaţi, cu participarea organizaţiilor sindicale şi a asociaţiilor patronale, precum şi a reprezentanţilor mediului de afaceri (editarea de materiale promoţionale şi informative, întâlniri cu sindicatele şi patronatele etc.); editarea unui ghid cu modele de conciliere a vieţii de familie cu viaţa profesională şi cu prevederi legislative care au fost distribuite la nivel naţional; realizarea unui diagnostic privind impactul presei video asupra construcţiei rolurilor şi stereotipurilor de gen; încurajarea reprezentării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la procesul decizional prin introducerea unor măsuri afirmative pentru femei în scopul creşterii numărului acestora în funcţiile de conducere şi de decizie, participarea la implementarea unor proiecte de promovare a egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi cofinanţate din Fondul Social European. Programul de guvernare 2013 - 2016 şi-a propus, în cuprinsul capitolului Politici publice în domeniul muncii şi justiţiei sociale "Muncă", mai multe direcţii de acţiune în care dimensiunea de gen a fost luată în considerare. Astfel, capitolul amintit prevede susţinerea egalităţii de şanse, inclusiv privind eliminarea diferenţelor salariale între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii şi includerea principiilor coeziunii sociale şi al egalităţii de gen în toate politicile publice şi întărirea capacităţii de monitorizare a aplicării acestora, obiective comune şi aflate în deplină concordanţă cu spiritul prezentei strategii. Mai mult, în capitolul "Educaţie", Pachetul social garantat pentru educaţie include garantarea egalităţii de şanse indiferent de statutul social al familiilor din care provine copilul, sex, religie, etnie, capacităţi psihomotorii etc. iar programul "Şansa a doua prin educaţie" care vizează eliminarea analfabetismului şi integrarea pe piaţa muncii ia în considerare garantarea egalităţii de şanse şi eliminarea oricăror forme de discriminare. Strategia naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi 2014 - 2017 şi-a propus continuarea politicilor din domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi dezvoltate până în acel moment şi promovarea la nivel naţional a valorilor şi principiilor nediscriminării pe criteriul de sex, prin măsuri şi acţiuni concrete pe diferite arii de intervenţie specifice. Principalele prevederi ale acesteia: ● Promovarea perspectivei de gen în procesul educaţional, combaterea stereotipurilor de gen din sistemul de învăţământ, prin evaluarea nivelului de introducere şi aplicare a perspectivei de gen în instituţii de învăţământ, evaluarea gradului de percepţie a problematicii egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi atât în mediul şcolar, cât şi în cel extraşcolar; ● Promovarea perspectivei de gen în politicile de ocupare, creşterea gradului de conştientizare a inspectorilor de muncă cu privire la prevederile legale din domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, creşterea gradului de conştientizare cu privire la diferenţa salarială între femei şi bărbaţi; ● Creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa concilierii vieţii de familie cu viaţa profesională în vederea realizării echilibrului de gen în cadrul familiei, prin informarea şi conştientizarea bărbaţilor cu privire la importanţa implicării lor în viaţa de familie; ● Încurajarea integrării pe piaţa muncii a femeilor vulnerabile la fenomenul discriminării; ● Monitorizarea participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la procesul de decizie, realizarea de studii/analize privind participarea echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor în procesul de decizie economic, politic, social şi cultural; ● Combaterea fenomenului de hărţuire şi hărţuire sexuală la locul de muncă, combaterea fenomenului de violenţă de gen; ● Introducerea perspectivei de gen în politicile naţionale, prin implicarea activă a Comisiei Naţionale în domeniul Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi (CONES) în implementarea şi multiplicarea tuturor activităţilor din Strategie. Impunerea unui nivel de trai cât mai ridicat pentru toţi cetăţenii trebuie să fie obiectivul fundamental al României. Această misiune esenţială este asumată la nivel guvernamental şi este necesar să continuăm strategiile de creştere economică, îmbinate cu cele sociale, având convingerea că numai un stat preocupat de situaţia fiecăruia dintre cetăţenii săi poate răspunde cu succes provocărilor viitoare. Demersurile pentru a realiza o piaţă a muncii inclusivă şi pentru reducerea inegalităţilor şi menţinerea modelului social european, vor permite consolidarea unui model de creştere economică bazat pe un set coerent de politici publice şi măsuri progresiste. În cuprinsul Programului de guvernare pentru perioada 2017 - 2020, viziunea - Egalitatea de gen reprezintă un domeniu prioritar în modelul social propus. În acest sens, este necesară corelarea tuturor prevederile antidiscriminare pe criteriul de sex, pentru a creşte eficienţa lor. În atingerea acestui obiectiv, avem în vedere inclusiv parteneriate cu organizaţiile nonguvernamentale specializate. România va da astfel un semnal ferm privind determinarea sa de a lupta cu discriminarea de gen şi violenţa de gen. În cadrul capitolului Politici publice în domeniul muncii şi justiţiei sociale, obiectivul principal în materie de ocupare a forţei de muncă, stabilit în contextul Strategiei Europa 2020, este de a atinge ţinta de 70% în privinţa ratei de ocupare pentru grupa de vârstă 20 - 64 ani. Acest lucru se poate realiza numai prin promovarea unor politici publice coerente şi realiste, care să determine o piaţă a muncii performantă, dinamică şi flexibilă, ceea ce va asigura accesul majorităţii cetăţenilor la locuri de muncă de calitate, în funcţie de competenţele şi abilităţile lor, la venituri decente şi la plată egală pentru muncă de valoare egală. Acest obiectiv poate fi atins printr-o abordare multisectorială, combinând măsurile pentru modernizarea pieţei muncii cu cele din domeniul educaţiei, susţinând măsuri de incluziune socială, îmbunătăţind serviciile medicale, promovând investiţii în sectorul productiv şi în cercetare-dezvoltare-inovare. Scopul este acela de a asigura o dezvoltare durabilă pentru România, o îmbunătăţire semnificativă a nivelului de trai pentru toţi cetăţenii ţării, inclusiv pentru acele persoane care sunt într-o poziţie vulnerabilă, prin promovarea unei legislaţii pentru tineri prin care să fie asigurat tranzitul coerent de la sistemul educaţional către piaţa forţei de muncă, precum şi echilibrul între viaţa profesională şi cea personală, prin creşterea accesului la servicii sociale pentru îngrijirea copiilor şi a persoanelor în situaţie de dependenţă. Programul de guvernare pentru perioada 2017 - 2020 are prevăzut şi capitolul Politici în domeniul educaţiei, cu relevanţă şi în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, respectiv: - Implementarea principiului egalităţii de şanse în educaţie, îmbunătăţirea performanţelor educaţionale, abilităţilor şi competenţelor tuturor copiilor şi tinerilor, prin accesul la un sistem de educaţie de calitate, relevant şi incluziv, sunt cheia pentru creştere economică şi prosperitate; – Dezvoltarea calitativă şi cantitativă a masei de cercetători prin formare profesională de înalt nivel ştiinţific, inclusiv internaţională, bazată pe o infrastructură de cercetare la cel mai înalt nivel al tehnologiei pe plan mondial; – Realizarea reformei curriculare şi înnoirea tuturor manualelor, cu asigurarea concomitent a formei printate şi digitale, cu includerea elementelor de dezvoltare a competenţelor antreprenoriale şi a abilităţilor socioemoţionale, şi reducerea încărcăturii de muncă pentru elev, mai ales în afara şcolii, cel puţin la nivelul învăţământului primar şi gimnazial. În cadrul capitolului Politici în domeniul sănătăţii, una dintre măsurile cuprinse în acesta, se referă în mod special la sănătatea femeilor şi se va realiza prin creşterea capacităţii de screening pentru depistarea bolilor netransmisibile cu impact asupra sănătăţii publice: cancer de col uterin, cancer mamar, cancer colo rectal, cancer pulmonar, diabet zaharat, boli cardiovasculare, boli pulmonare cronice prin fonduri nerambursabile. Prin adoptarea Legii nr. 23/2015, ziua de 8 mai a fost declarată Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. La data de 8 mai 2015, România a aderat la Campania "HeForShe", iniţiată de către UN Women (United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women). Scopul Campaniei vizează implicarea bărbaţilor prin luarea de atitudine şi promovarea acţiunilor în favoarea egalităţii de gen, de combatere a violenţei împotriva femeilor, de capacitare a femeilor. Acest demers reprezintă o mişcare de solidaritate în favoarea egalităţii de gen. "HeForShe" se desfăşoară în strânsă legătură, cu sprijin şi susţinere din partea Statelor Membre ONU, Agenţiilor ONU din aceste State Membre, donatorilor, partenerilor din societatea civilă în vederea elaborării de strategii şi acţiuni la nivel internaţional şi naţional, de colaborare, destinate atingerii obiectivelor Campaniei. În acest sens, vor fi promovate toate strategiile şi activităţile părţilor implicate contribuind în mod determinant la îndeplinirea obiectivului egalităţii de gen. Obiectivul general este de a contribui la creşterea nivelului de conştientizare şi sensibilizare asupra responsabilităţii pe care bărbaţii o au în eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor şi a violenţei îndreptate împotriva femeilor. Tânăra generaţie reprezintă o resursă valoroasă care poate contribui în mod activ la dezvoltarea societăţii, beneficiind în acelaşi timp de acces la informaţie. Una dintre cele mai eficiente modalităţi de promovare a obiectivelor Campaniei este mobilizarea studenţilor şi a cadrelor didactice universitare şi preuniversitare. Programul pilot 10 state: "HeForShe" include 10 Preşedinţi, 10 Companii, 10 Universităţi care au rol de modele şi au cea mai mare capacitate de a extinde cu succes Campania şi de a demonstra capacitatea de conducător (leadership) al schimbării. Preşedintele României face parte din liderii globali care au devenit Campioni "HeforShe" şi a fost exprimat angajamentul său public pentru realizarea egalităţii de gen prin lansarea oficială a Campaniei "HeforShe" la nivel naţional la data de 8 Mai 2015 (Ziua naţională a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi). Ca parte a acestui angajament, campionilor din cadrul campaniei li s-a solicitat să demonstreze leadership în colectarea, urmărirea şi transparenţa statisticilor naţionale privind egalitatea de gen, şi utilizând aceste statistici, să introducă schimbări politice cheie pentru eliminarea barierelor în calea promovării femeilor. Angajamentele asumate de către România în cadrul Campaniei vizează: 1. Crearea a două noi ocupaţii, respectiv expert în egalitate de şanse şi tehnician în egalitate de şanse. Pentru a continua promovarea egalităţii de gen, România a făcut pasul inovator de a crea două noi ocupaţii: la nivel de experţi în egalitate de şanse şi tehnician în egalitate de şanse. Tehnicianul în egalitate de şanse va sprijini punerea în aplicare la nivel local a strategiilor naţionale pentru a obţine egalitatea de gen şi combaterea violenţei în familie. România a finalizat standardele ocupaţionale pentru aceste profesii, inclusiv definirea standardelor de evaluare şi a pus în aplicare programele de formare. Până în 2020, 70% din cele 1.680 instituţii publice naţionale şi locale din România vor avea experţi sau tehnicieni în materie de egalitate de şanse între femei şi bărbaţi. Pentru a atinge acest obiectiv ambiţios, România va organiza cursuri de formare pentru experţi şi tehnicieni în egalitate de şanse, va împărtăşi lecţiile învăţate şi bunele practici. 2. Lansarea unui nou sistem integrat pentru a urmări, raporta, şi pentru a preveni toate formele de violenţă domestică. Pentru a răspunde provocărilor din acest domeniu, România va implementa un sistem integrat de management la nivel naţional şi un sistem de raportare pentru cazurile de violenţă, angajându-se să se înregistreze cel puţin 50% din victime în acest sistem până în 2020. Sistemul va asigura fluxul de informaţii către toate instituţiile relevante: furnizează analize, rapoarte, statistici comparative, măsuri şi servicii integrate pentru protecţia victimelor, colectează date. Sistemul va permite, de asemenea, efectuarea unei serii de analize complexe, inclusiv cartografierea profilului comportamental al agresorului şi a zonelor endemice de risc. Pe baza acestor analize, România va crea adăposturi de urgenţă pentru victimele violenţei în familie, în toate regiunile ţării, în zonele cu cele mai înalte rate de prevalenţă, adaptate profilului local, specific. 3. Lansarea de programe pentru implicarea fetelor şi băieţilor în viaţa socială, politică şi economică prin mobilizarea unui număr de 100.000 de tineri. Pentru a crea următoarea generaţie de lideri, România se angajează să se implice în diferite activităţi cel puţin 100.000 de fete şi băieţi până în 2019, evidenţiind beneficiile participării la viaţa socială, politică şi economică. Pentru a se asigura că toţi tinerii vor beneficia în mod egal de acest efort, România va lansa două noi programe inovatoare care vizează tinerele fete şi băieţi. Programul "Ziua uşilor deschise" va include vizitarea şi cunoaşterea profilului principalelor instituţii publice, inclusiv Administraţia Prezidenţială, Parlamentul, Biroul Primului Ministru, precum şi al ministerelor şi autorităţilor locale. În fiecare an, participanţii vor fi selectaţi pe baza unui concurs de eseuri la nivel naţional pe tema egalităţii de gen. În plus, discuţiile de orientare a carierei vor fi organizate în jurul principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, cu participarea unor modele - femei de succes cu cariere în diferite sectoare de activitate. Aceste programe vor promova cu succes modelele de sex feminin şi vor evidenţia în mod public egalitatea de gen şi necesitatea accelerării progresului spre egalitate prin crearea unei noi generaţii sensibile la dimensiunea de gen. CAP. IV Definirea problemei Pornind de la experienţa primelor strategii naţionale în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioadele 2006 - 2009, 2010 - 2012, respectiv 2014 - 2017, prezentul document strategic îşi propune să restrângă şi să concentreze domeniile de intervenţie, atât din raţiuni pragmatice, de eficienţă, cât şi de ordin financiar. În ceea ce priveşte primul document strategic pentru perioada 2006 - 2009, acesta s-a orientat preponderent pe măsuri de informare şi conştientizare.Cel de-al doilea document strategic şi-a extins ariile de intervenţie şi a prevăzut măsuri şi activităţi concrete care să răspundă situaţiilor problematice care au fost identificate de-a lungul timpului pe anumite arii de intervenţie specifice, precum educaţia, piaţa muncii, viaţa socială, roluri şi stereotipuri de gen, participarea la procesul de luare a deciziilor. În contextul reducerilor financiare şi de personal, precum şi al reorganizării instituţionale, respectiv desfiinţarea ANES (2010), implementarea Strategiei naţionale pentru perioada 2010 - 2012 a înregistrat o serie de nerealizări şi/sau mari întârzieri. În cadrul acestui document strategic, educaţia a fost apreciată ca fiind unul dintre domeniile prioritare de intervenţie pentru promovarea unei societăţi axate pe respectarea drepturilor omului şi susţinerea diversităţii. Documentul a relevat faptul că, dincolo de intervenţii legislative punctuale, combaterea discriminării de gen este condiţionată de existenţa unui sistem educativ favorabil egalităţii de şanse şi dezvoltării personale. Obiectivul general pentru această arie de intervenţie a fost introducerea perspectivei de gen în educaţie. Un alt obiectiv major de intervenţie a vizat piaţa muncii prin: reducerea diferenţei salariale între femei şi bărbaţi şi implementarea unor măsuri de conciliere a vieţii de familie cu viaţa profesională. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, direcţia de specialitate a organizat reuniuni cu partenerii sociali, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi alţi experţi în vederea identificării de modalităţi concrete de diminuare a diferenţei salariale. În cadrul ariei de intervenţie referitoare la viaţa socială s-a considerat oportună sărbătorirea unor date importante din istoria luptei pentru drepturile femeilor şi drepturile omului, de exemplu: Ziua internaţională a femeii (8 martie), Ziua internaţională a bărbatului (19 noiembrie), Ziua internaţională a familiei (15 mai), Ziua internaţională a femeii din mediul rural (15 octombrie), Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeii (25 noiembrie), Ziua internaţională a drepturilor omului (10 decembrie). Eliminarea rolurilor şi stereotipurilor de gen din mass-media a reprezentat o altă arie prioritară a Strategiei naţionale pentru perioada 2010 - 2012. Din perspectiva de gen s-a concluzionat că mesajul transmis de media trebuie să răspundă nevoilor individuale şi specifice atât ale femeilor, cât şi ale bărbaţilor. Mai mult decât atât, imaginea femeilor şi a bărbaţilor proiectată prin intermediul mesajelor media nu trebuie să aducă atingere demnităţii individuale şi nici să reflecte situarea unora sau altora în ipostaze inferioare şi degradante. În colaborare cu Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) România, prin direcţia de specialitate a participat ca membru permanent la organizarea Observatorului de gen din România. Principalele arii de interes ale Observatorului de gen sunt: piaţa muncii, educaţie, sănătate, migraţie, incluziune socială şi eliminarea rolurilor şi stereotipurilor de gen. Observatorul de gen a fost lansat la finalul lunii octombrie 2011, în conformitate cu planul strategic întocmit şi asumat de UNFPA. Acesta cuprinde inventarierea şi analiza politicilor publice în domeniul egalităţii de gen, un inventar al legislaţiei în domeniul combaterii discriminării şi al publicaţiilor academice în domeniul egalităţii de gen, al studiilor şi cercetărilor din domeniu, o bază de date a organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul egalităţii de gen şi apărarea drepturilor omului. Participarea echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor la procesul de decizie reprezintă un principiu fundamental asumat de către România atât prin prevederile legislative în vigoare, cât şi prin programele realizate. La nivel naţional au fost elaborate analize statistice privind "Situaţia femeilor şi a bărbaţilor în poziţii de decizie în administraţia publică centrală", iar raportările din anii 2011 - 2013 care au fost comunicate Comisiei Europene pentru actualizarea bazei sale de date anuale privind echilibrul de gen în poziţiile de decizie în administraţia publică centrală, precum şi analiza comparativă 2011 - 2012 a poziţionării României în baza de date centralizată a Comisiei Europene au fost publicate pe site-ul oficial al MMJS. De asemenea, cu prilejul alegerilor locale şi al celor parlamentare, au fost elaborate analize ale gradului de participare/mandatelor femeilor şi bărbaţilor la alegeri, respectiv la nivelul primăriilor, consiliilor judeţene şi consiliilor locale, precum şi la nivelul Parlamentului României (de asemenea, publicate pe site-ul oficial al MMJS). Cu toate că în ultimii ani s-au înregistrat progrese, mai ales în ceea ce priveşte conştientizarea existenţei unei inegalităţi de gen la nivelul societăţii, mai sunt încă multe de făcut. Schimbarea mentalităţilor prin asumarea unor atitudini şi comportamente sociale şi politice în spiritul egalităţii de gen depinde în continuare, în cea mai mare măsură, de sistemul de educaţie. De-a lungul anilor, introducerea perspectivei de gen în educaţie s-a realizat în diferite forme şi folosind instrumente dintre cele mai variate. Consecinţele acestor măsuri au avut efecte vizibile, mergând de la reducerea diferenţelor de gen în ceea ce priveşte accesul la educaţie, până la structurarea unor teorii de gen în mediul academic. Cu toate acestea, sunt necesare în continuare măsuri de combatere a stereotipurilor de gen în sistemul de învăţământ, prin evaluarea perspectivei de gen a procesului educaţional şi prin continuarea campaniilor de informare şi conştientizare destinate atât cadrelor didactice, cât şi elevilor. Reprezentarea echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor în procesul de decizie este un deziderat indispensabil pentru realizarea unei democraţii participative în mod real, dar şi o condiţie necesară pentru o societate lipsită de orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex. Este importantă continuarea eforturilor pentru creşterea participării femeilor atât la viaţa socială, cât şi la decizia politică şi cea economică. Conform ultimelor cercetări, în perioada crizei economice, companiile şi organizaţiile care au avut în forurile de decizie mai multe femei au identificat mult mai uşor măsurile necesare pentru a trece peste obstacolele inerente ale crizei. Integrarea activă a perspectivei de gen în politicile naţionale constituie, fără îndoială, un mare beneficiu pentru o societate democratică şi lipsită de prejudecăţi. Din acest punct de vedere, în următorii ani, la nivelul politicilor naţionale sectoriale există stabilite măsuri concrete de intervenţie care să asigure o perspectivă a impactului de gen a acestor politici, ţinând cont în acelaşi timp de specificul domeniului de intervenţie: Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă a României orizonturi 2013 - 2020 - 2030, Strategia naţională pentru ocuparea forţei de muncă 2014 - 2020 etc. Prin urmare, abordarea problematicii egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, a măsurilor necesare realizării şi consolidării egalităţii pe criteriul de sex are, concomitent, atât un caracter integrat cât şi o perspectivă sectorială care să asigure exprimarea caracterului multidimensional al domeniului de intervenţie. În acest context, prezenta Strategie nu îşi propune abordarea exhaustivă a acestei problematici, care să presupună intervenţii în toate domeniile vieţii sociale, ci o abordare directă şi punctuală a unor domenii distincte, sensibile, respectiv a acelora care se dovedesc mai vulnerabile sau mai puţin receptive la problematica de gen. Astfel, pentru perioada 2018 - 2021, în elaborarea strategiei s-au identificat următoarele arii de intervenţie: educaţia, piaţa muncii, sănătate, participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la procesul de decizie, abordarea integratoare de gen. Pentru fiecare arie de intervenţie au fost identificate măsuri specifice şi s-a stabilit un set de indicatori de rezultat, au fost identificate resursele financiare adecvate şi principalii actori cu sprijinul cărora obiectivele propuse puteau fi atinse. Este important de precizat că acţiunile cuprinse în cadrul Strategiei se vor implementa cu prioritate în colaborare cu partenerii sociali, organizaţii sindicale şi patronale, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale active în promovarea şi susţinerea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi precum şi în combaterea fenomenului discriminării de gen. CAP. V Obiectivele Strategiei pentru domeniul egalitate de şanse între femei şi bărbaţi 1. Promovarea unor măsuri pentru educarea tinerei generaţii, asigurarea accesului universal al fetelor şi femeilor la sănătatea sexuală şi reproductivă şi drepturile reproductive şi creşterea numărului femeilor pe piaţa muncii şi sprijinirea natalităţii prin introducerea noţiunilor privind conceptul de egalitate de şanse între femei şi bărbaţi în curriculum-ul şcolar. Introducerea noţiunilor privind conceptul de egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în curriculum-ul şcolar Justificare: Educaţia are un rol esenţial în dobândirea cunoştinţelor necesare pentru facilitarea inserţiei pe piaţa muncii, pentru găsirea unui loc de muncă decent, adecvat remunerat şi desfăşurarea activităţii profesionale în condiţii mai bune de muncă. Organizarea unei campanii privind eliminarea segregării profesionale femei/bărbaţi pe piaţa muncii Justificare: Există sectoare în care sunt angajaţi preponderent bărbaţi, există meserii masculinizate pentru care veniturile sunt sensibil mai mari decât în sectoarele cu ocupare preponderent feminină. O posibilă explicaţie ar fi perpetuarea unor prejudecăţi şi stereotipuri de gen, conform cărora femeile "nu se potrivesc" sau "nu îşi doresc" să ocupe locuri de muncă în sectoare înalt valorizate, inclusiv, în plan financiar. Sprijin prin susţinerea de la bugetul de stat a până la 4 proceduri FIV (Fertilizare in vitro), fără condiţionalităţi medicale nejustificate gen valoare AMH (Hormon Anti-Mullerian) mai mare de 1,1 ng/ml., pentru cuplurile căsătorite de minim 2 ani, în care femeia are vârsta între 30 - 42 de ani şi o vechime în muncă de minim 5 ani. Justificare: datorită condiţiilor precare de viaţă a femeilor dar şi a scăderii natalităţii se impune ca statul să sprijine tinerele familii care doresc să aibă copii. 2. Promovarea unor măsuri pentru concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi cea privată Organizarea unei campanii de informare şi educare privind eliminarea stereotipurilor de gen, modelelor culturale, obiceiurilor şi tradiţiilor ce influenţează direct concilierea vieţii profesionale cu viaţa familială şi cea privată, prin participarea/implicarea bărbaţilor (taţilor/soţilor) în viaţa de familie. Justificare: Cu toate că legislaţia naţională încurajează şi taţii să beneficieze de concediul de paternitate şi concediul parental, procentul celor care utilizează acest drept este foarte mic (cca. 20%, în 2013). Mentalitatea colectivă continuă să îi acorde în mod prevalent femeii responsabilitatea quasi-exclusivă a creşterii copilului, îngrijirii vârstnicilor şi altor persoane dependente din familie, întreţinerii gospodăriei, muncii domestice. Organizarea unei campanii la nivelul angajatorilor cu privire la avantajele flexibilizării muncii (acolo unde/în măsura în care acest lucru este posibil: contracte de muncă cu timp parţial, flexibilizarea timpului de muncă, munca la domiciliu, alte măsuri novatoare care să promoveze concilierea dintre viaţa profesională cu cea familială şi cea privată) Justificare: Apreciem că la nivelul angajatorilor se manifestă, în continuare, reticenţă şi un interes scăzut pentru utilizarea unor contracte de muncă reglementate în concordanţă cu dinamica pieţei forţei de muncă în special datorită existenţei unor modele stereotipale de gen ce împiedică înţelegerea faptului că între satisfacţia profesională şi calitatea vieţii familiale şi cea privată, competitivitate şi profit există o relaţie de condiţionalitate directă. 3. Promovarea unor măsuri de încurajare a participării femeilor la procesul de decizie Organizarea unei campanii publice pe tema reprezentării şi participării femeilor la procesul de decizie politică. Justificare: în Parlamentul României au existat două iniţiative parlamentare de acte normative, care au avut ca obiectiv introducerea cotelor de gen. Una dintre ele modifică şi completează Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Centrale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, cu scopul de a introduce o cotă de gen minimă de 30% atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor, care să se constituie într-o condiţie pentru validarea listelor de candidaţi la alegerile parlamentare. Cea de-a doua, modifică şi completează Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu scopul de a introduce cotă de gen minimă de 30% atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor, care să se constituie într-o condiţie pentru validarea listelor de candidaţi la alegerile locale. Arii de intervenţie şi obiectivele specifice ale Strategiei: 1. EDUCAŢIA 1.1. Creşterea gradului de conştientizare a copiilor şi tinerilor cu privire la prevederile legale din domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi 1.2. Combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor 2. SĂNĂTATE 2.1. Sănătatea sexuală şi reproductivă a femeilor şi bărbaţilor 3. PIAŢA MUNCII 3.1. Încurajarea antreprenorialului în rândul femeilor şi tinerilor proveniţi din medii defavorizate 3.2. Îmbunătăţirea situaţiei femeilor pe piaţa muncii 3.3. Concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi cea privată 4. PARTICIPAREA ECHILIBRATĂ LA DECIZIE 4.1. Creşterea nivelului de participare a femeilor la procesul de decizie 5. ABORDAREA INTEGRATOARE DE GEN 5.1. Introducerea perspectivei de gen în politicile naţionale CAP. VI Principii generale Fiecare măsură cuprinsă în prezenta strategie şi în planul de acţiune se subsumează următoarelor principii: a) principiul legalităţii - presupune desfăşurarea activităţilor de promovare şi implementare a principiului egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi potrivit prevederilor Constituţiei şi legislaţiei naţionale în materie, precum şi prevederile acordurilor şi altor documente juridice internaţionale la care România este parte b) principiul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - presupune respectarea demnităţii umane şi respectului reciproc în relaţiile sociale, c) principiul nediscriminării şi egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi - presupune nediscriminarea şi accesul egal pentru femei şi bărbaţi la resurse prin care le este garantată dezvoltarea liberă, deplină şi neîngrădită a vieţii şi personalităţii lor pe toate planurile; d) principiul finanţării adecvate - presupune alocarea utilizarearesponsabilă a resurselor financiare pentru implementarea măsurilor identificate în vederea atingerii obiectivelor; e) principiul descentralizării - presupune responsabilizarea şi implicarea activă a autorităţilor publice locale în dezvoltarea acţiunilor de promovare şi implementare a principiului egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi; f) principiul abordării integrate - presupune coordonarea şi cooperarea între toate instituţiile implicate; g) principiul parteneriatului public-privat - presupune cooptarea societăţii civile în activităţile concrete de implementare a măsurilor de promovare şi implementare a principiului egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi. CAP. VII Direcţii de acţiune 1. EDUCAŢIA 1.1. Creşterea gradului de conştientizare a copiilor şi tinerilor cu privire la prevederile legale din domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. a) Includerea în programa şcolară a unor noţiuni privind violenţa de gen şi egalitatea de gen; b) Integrarea perspectivei de gen în manualele şcolare; c) Organizarea unei campanii de informare şi sensibilizare în rândul elevilor şi studenţilor cu privire la semnificaţia şi importanţa respectării dreptului la nediscriminare şi egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, inclusiv a faptului că femeile şi fetele cu dizabilităţi sunt supuse discriminărilor multiple. d) Organizarea unei campanii de informare şi sensibilizare în rândul elevilor şi studenţilor cu ocazia zilei de 8 mai, Ziua Egalităţii, evenimentul Săptămâna Egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. 1.2. Combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor a) Organizarea unei campanii de sensibilizare destinată elevilor de liceu privind încurajarea alegerii unei cariere în domeniile ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică şi în domeniile tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii; b) Organizarea unei campanii de sensibilizare şi promovare a rolului şi importanţa dezvoltării abilităţilor non - cognitive la adolescenţi cu accent pe eliminarea stereotipurilor, prejudecăţilor şi a tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor şi a fetelor, inclusiv a formelor de discriminare multiplă cu care se confruntă femeile şi fetele cu dizabilităţi. 2. SĂNĂTATE 2.1. Sănătatea sexuală şi reproductivă a femeilor şi bărbaţilor a) Campanii de informare privind importanţa educaţiei pentru sănătatea reproducerii din perspectiva prevenirii şi combaterii abuzurilor sexuale şi respectarea drepturilor la nediscriminare şi identitate (sexuale şi reproductive) şi a prevalenţei crescute a mortalităţii infantile, mortalităţii materne, cancerului de sân şi sarcinilor la adolescente, precum şi a lipsei educaţiei sexuale în şcoli, mai ales în rândul grupurilor vulnerabile şi anume, femei rome, femei cu dizabilităţi, femei migrante, femei cu HIV/SIDA, femei în vârstă şi femei fără adăpost." b) Campanii de informare şi conştientizare privind importanţa screening-ului prenatal, a cancerului de col uterin şi a cancerului la sân. 3. PIAŢA MUNCII 3.1. Încurajarea antreprenorialului în rândul femeilor şi tinerilor proveniţi din medii defavorizate a) organizarea de campanii de sensibilizare în vederea încurajării femeilor cu privire la importanţa dezvoltării propriei afaceri, atât în mediul urban cât şi în mediul rural; b) organizarea unei campanii social-media privind segregarea profesioniştilor femei/bărbaţi pe piaţa muncii, a hărţuirii, hărţuirii sexuale şi discriminării de gen, inclusiv în cazul fetelor şi femeilor cu dizabilităţi; c) organizarea de conferinţe la nivel naţional/internaţional cu titlul: Dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale în rândul femeilor din mediul rural. 3.2. Îmbunătăţirea situaţiei femeilor pe piaţa muncii a) organizarea unei campanii de informare privind combaterea situaţiilor de vulnerabilitate a femeilor pe piaţa muncii inclusiv în cazul fetelor şi femeilor cu dizabilităţi; b) organizarea de campanii de promovare a importanţei respectării principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în procesul de recrutare şi ocupare, în domeniul public şi privat. 3.3. Concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi cea privată a) organizarea de campanii, acţiuni şi măsuri privind creşterea implicării bărbaţilor/taţilor în viaţa de familie; b) consolidarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ privind crearea unor mecanisme de sprijin a părinţilor şi de asigurare a unui echilibru între viaţa de familie şi cea profesională, implementare; c) organizarea de campanii referitoare la importanţa conştientizării tinerelor familii cu privire la reinserţia pe piaţa forţei de muncă şi cursuri pentru tineri părinţi; d) încurajarea încheierii de contracte de muncă cu timp flexibil şi a tele - muncii pentru părinţi (munca la distanţă); e) organizarea de campanii cu privire la conştientizarea aplicării instrumentelor de lucru alternative, respectiv muncă cu timp flexibil şi a tele - muncii pentru părinţi (munca la distanţă). 4. PARTICIPAREA ECHILIBRATĂ LA DECIZIE 4.1. Creşterea nivelului de participare a femeilor la procesul de decizie a) realizarea de analize privind participarea echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor în poziţiile de decizie din administraţia publică centrală; b) realizarea unei analize privind participarea femeilor şi a bărbaţilor la alegerile prezidenţiale; c) realizarea unei analize privind participarea femeilor şi a bărbaţilor la alegerile locale; d) realizarea unei analize privind participarea femeilor şi a bărbaţilor la alegerile parlamentare; e) susţinerea iniţiativelor de adoptare a măsurilor afirmative privind creşterea numărului de femei în procesul de decizie politic sau economic; f) dezvoltarea iniţiativelor de adoptare a măsurilor afirmative privind creşterea numărului de femei în operaţii şi misiuni la toate nivelurile din domeniul forţelor armate; g) organizarea de campanii de sensibilizare cu privire la importanta prezentei femeilor în managementul companiilor listate la BURSA de Valori Bucureşti (BVB); h) realizarea unui studiu cu privire la includerea în Codul de Guvernanţă Corporativă revizuit, a unor reglementări menite să reducă decalajul existent între ponderea femeilor şi bărbaţilor din cadrul CA ale companiilor din România cotate la BVB; i) organizarea de sesiuni de informare/formare pentru creşterea participării femeilor în procesul de decizie politic, public şi privat. 5. ABORDAREA INTEGRATOARE DE GEN 5.1. Introducerea perspectivei de gen în politicile naţionale a) elaborarea unei metodologii unitare privind abordarea integratoare de gen în politicile şi programele naţionale; b) consolidarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ privind organizarea şi funcţionarea COJES-urilor; c) implicarea activă a Comisiei naţionale în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (CONES) în implementarea şi multiplicarea tuturor activităţilor din Strategie şi Planul general de acţiuni; d) formarea unei reţele naţionale de experţi în domeniul egalităţii de şanse; e) capacitarea ONG-urilor de a se implica în formularea şi promovarea de propuneri alternative la politicile publice iniţiate de Guvern în domeniul bugetării de gen. 6. MONITORIZARE 6.1. Raportarea anuală a gradului de implementare a activităţilor asumate în cadrul Pilonului Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi a) monitorizarea măsurilor cuprinse în Planul operaţional de acţiuni. 6.2. Evaluarea finală a Pilonului Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi a) realizarea unei analize privind îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul Strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterii violenţei domestice 2018 - 2021 - Pilonul Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi. CAP. VIII Rezultate aşteptate şi indicatori 1. EDUCAŢIA 1.1. Creşterea gradului de conştientizare a copiilor şi tinerilor cu privire la prevederile legale din domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi a) includerea în programa şcolară a unor noţiuni privind violenţa de gen şi egalitatea de gen Indicatori: - ordin al ministrului educaţiei naţionale privind includerea în curriculumul şcolar a unor noţiuni privind violenţa de gen şi egalitatea de gen. b) Integrarea perspectivei de gen în manualele şcolare Indicatori: - elaborarea unor termeni de referinţă privind introducerea perspectivei de gen în procesul de elaborare a manualelor şcolare. c) organizarea unei campanii de informare şi sensibilizare în rândul elevilor şi studenţilor cu privire la semnificaţia şi importanţa respectării dreptului la nediscriminare şi egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, inclusiv a faptului că femeile şi fetele cu dizabilităţi sunt supuse discriminărilor multiple Indicatori: - numărul de şcoli şi universităţi cuprinse în campania de sensibilizare; – numărul de elevi şi studenţi care participă la campaniile de informare; – numărul de parteneri cooptaţi în desfăşurarea campaniilor de informare; – numărul de materiale informative elaborate şi distribuite în cadrul campaniilor de informare. d) organizarea unei campanii de informare şi sensibilizare în rândul elevilor şi studenţilor cu ocazia zilei de 8 mai, Ziua Egalităţii, evenimentul Săptămâna Egalităţii de şanse între femei şi numărul de şcoli şi universităţi cuprinse în campania de sensibilizare - numărul de şcoli şi universităţi cuprinse în campania de sensibilizare – numărul de elevi şi studenţi care participă la campaniile de informare; – numărul de parteneri cooptaţi în desfăşurarea campaniilor de informare; – numărul de materiale informative elaborate şi distribuite în cadrul campaniilor de informare. 1.2. Combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor a) organizarea unei campanii de sensibilizare destinată elevilor de liceu privind încurajarea alegerii unei cariere în domeniile ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică şi în domeniile tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii Indicatori: - numărul de şcoli cuprinse în campania de sensibilizare; – numărul de elevi care participă la campaniile de informare; – numărul de parteneri cooptaţi în desfăşurarea campaniilor de informare; – numărul de materiale informative elaborate şi distribuite în cadrul campaniilor de informare. b) organizarea unei campanii de sensibilizare şi promovare a rolului şi importanţa dezvoltării abilităţilor non - cognitive la adolescenţi cu accent pe eliminarea stereotipurilor, prejudecăţilor şi a tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor şi a fetelor inclusiv a formelor de discriminare multiplă cu care se confruntă femeile şi fetele cu dizabilităţi Indicatori: - numărul de participanţi la campaniile de informare; – numărul de parteneri cooptaţi în desfăşurarea campaniilor de informare; – numărul de programe de formare privind dezvoltarea abilităţilor non-cognitive, care includ atât dimensiunea personală (stima de sine, auto-eficacitatea, autocontrolul, motivaţia, creativitatea) cât şi dimensiunea socială (abilităţi sociale şi civice). 2. SĂNĂTATE 2.1. Sănătatea sexuală şi reproductivă a femeilor şi bărbaţilor a) campanii de informare privind importanţa educaţiei pentru sănătatea reproducerii din perspectiva prevenirii şi combaterii abuzurilor sexuale şi respectarea drepturilor la nediscriminare şi identitate (sexuale şi reproductive), inclusiv pentru fetele şi femeile cu dizabilităţi. Indicatori: - număr de evenimente/campanii informare, educare, conştientizare organizate şi desfăşurate la fiecare nivel (naţional, respectiv local); – cost mediu estimat/eveniment/campanie; – număr parteneriate instituţionale funcţionale la nivel local; – număr beneficiari, femei/bărbaţi. b) campanii de informare şi conştientizare privind importanţa screning-ului prenatal, a cancerului de col uterin şi a cancerului la sân Indicatori: - număr de evenimente/campanii informare, educare, conştientizare: organizate şi desfăşurate la fiecare nivel (naţional, respectiv local); – cost mediu estimat/eveniment/campanie; – număr parteneriate instituţionale funcţionale la nivel local; – număr beneficiari, femei/bărbaţi. 3. PIAŢA MUNCII 3.1. Încurajarea antreprenorialului în rândul femeilor şi tinerilor proveniţi din medii defavorizate a) organizarea de campanii de sensibilizare în vederea încurajării femeilor cu privire la importanţa dezvoltării propriei afaceri, atât în mediul urban cât şi în mediul rural Indicatori: - numărul de campanii realizate; – numărul femeilor şi bărbaţilor participanţi din mediul urban; – numărul femeilor şi bărbaţilor participanţi din mediul rural; – numărul de materiale informative elaborate şi distribuite în cadrul campaniilor de informare. b) organizarea unei campanii social-media privind segregarea profesioniştilor femei/bărbaţi pe piaţa muncii muncii a hărţuirii, hărţuirii sexuale şi discriminării de gen, inclusiv în cazul fetelor şi femeilor cu dizabilităţi Indicatori: - 1 campanie/an; – numărul de participanţi la campaniile de informare; – numărul de parteneri cooptaţi în desfăşurarea campaniilor de informare; – numărul materialelor informative elaborate şi distribuite în cadrul campaniilor de informare c) organizarea de conferinţe la nivel naţional/internaţional cu titlul: Dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale în rândul femeilor din mediul rural Indicatori - o conferinţă/an la nivel naţional/internaţional – numărul de participanţi la conferinţă; – numărul de parteneri cooptaţi în desfăşurarea lucrărilor conferinţei. 3.2. Îmbunătăţirea situaţiei femeilor pe piaţa muncii a) organizarea unei campanii de informare privind combaterea situaţiilor de vulnerabilitate a femeilor pe piaţa muncii inclusiv în cazul fetelor şi femeilor cu dizabilităţi Indicatori: - 1 campanie/an; – numărul de participanţi la campaniile de informare; – numărul de parteneri cooptaţi în desfăşurarea campaniilor de informare. b) organizarea de campanii de promovare a importanţei respectării principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în procesul de recrutare şi ocupare, în domeniul public şi privat Indicatori: - 1 campanie/an; – numărul de participanţi la campaniile de informare; – numărul de parteneri cooptaţi în desfăşurarea campaniilor de informare. 3.3. Concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi cea privată a) organizarea de campanii, acţiuni şi măsuri privind creşterea implicării bărbaţilor/taţilor în viaţa de familie Indicatori: - 1 campanie/an; – numărul de participanţi la campaniile de informare; – numărul de parteneri cooptaţi în desfăşurarea campaniilor de informare. b) consolidarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ privind crearea unor mecanisme de sprijin a părinţilor şi de asigurare a unui echilibru între viaţa de familie şi cea profesională, implementare, Indicatori: - modificarea şi completarea actului normativ privind crearea unor mecanisme de sprijin a părinţilor pentru concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi cea privată. c) organizarea de campanii referitoare la importanţa conştientizării tinerelor familii cu privire la reinserţia pe piaţa forţei de muncă şi cursuri pentru tineri părinţi. Indicatori: 1 campanie/an; - numărul de participanţi la campaniile de informare; – numărul de parteneri cooptaţi în desfăşurarea campaniilor de informare. – numărul de materiale informative elaborate şi distribuite în cadrul campaniilor de informare. d) încurajarea încheierii de contracte de muncă cu timp flexibil şi a tele - muncii pentru părinţi(munca la distanţă). Indicatori - modificarea şi completarea actului normativ privind crearea unor mecanisme de sprijin a părinţilor pentru concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi cea privată. e) organizarea de campanii cu privire la conştientizarea aplicării instrumentelor de lucru alternative, respectiv muncă cu timp flexibil şi a tele - muncii pentru părinţi(munca la distanţă) Indicatori - 1 campanie/an; – numărul de participanţi la campaniile de informare; – numărul de parteneri cooptaţi în desfăşurarea campaniilor de informare. 4. PARTICIPAREA ECHILIBRATĂ LA DECIZIE a) realizarea de analize privind participarea echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor în poziţiile de decizie din administraţia publică centrală. Indicatori: - 1 analiză privind participarea echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor în poziţiile de decizie din administraţia publică centrală; – completarea bazei de date anuale privind femeile şi bărbaţii în poziţii de decizie din administraţia publică centrală; – 1 analiză privind poziţionarea României în baza de date a Comisiei Europene privind echilibrul de gen în poziţii de decizie în administraţia publică centrală. b) realizarea unei analize privind participarea femeilor şi a bărbaţilor la alegerile prezidenţiale Indicatori: - 1 analiză privind participarea femeilor şi a bărbaţilor la alegerile prezidenţiale. c) realizarea unei analize privind participarea femeilor şi a bărbaţilor la alegerile locale Indicatori: - 1 analiză privind participarea femeilor şi a bărbaţilor la alegerile locale. d) realizarea unei analize privind participarea femeilor şi a bărbaţilor la alegerile parlamentare Indicatori: - 1 analiză privind participarea femeilor şi a bărbaţilor la alegerile parlamentare. e) susţinerea iniţiativelor de adoptare a măsurilor afirmative privind creşterea numărului de femei în procesul de decizie politic sau economic Indicatori: - Numărul de iniţiative susţinute. f) dezvoltarea iniţiativelor de adoptare a măsurilor afirmative privind creşterea numărului de femei în operaţii şi misiuni la toate nivelurile din domeniul forţelor armate. Indicatori - numărul de materiale de instruire distribuite în unităţi, în timpul pregătirii acţiunilor militare (manuale, ghiduri, instrucţiuni) pentru: 1. protecţia, drepturile şi nevoile femeilor; 2. importanţa implicării femeilor în operaţii şi misiuni; 3. atenţionarea culturală în programele de instruire naţionale şi de dislocare, care să asigure înţelegerea adecvată a contextului de gen din aria de operaţii; g) organizarea de campanii de sensibilizare cu privire la importanta prezentei femeilor în managementul companiilor listate la BURSA de Valori Bucureşti (BVB). Indicatori - numărul de campanii realizate – numărul femeilor în managementul companiilor listate h) realizarea unui studiu cu privire la includerea în Codul de Guvernanţă Corporativă revizuit, a unor reglementări menite să reducă decalajul existent între ponderea femeilor şi bărbaţilor din cadrul CA ale companiilor din România cotate la BVB. Indicatori - realizarea unui studiu/analize – numărul femeilor în managementul companiilor listate i) organizarea de sesiuni de informare/formare pentru creşterea participării femeilor în procesul de decizie politic, public şi privat. Indicatori - 1 sesiune de informare/formare/an la nivel naţional; – numărul de participanţi la sesiunile de informare 5. ABORDAREA INTEGRATOARE DE GEN 5.1. Introducerea perspectivei de gen în politicile naţionale a) elaborarea unei metodologii unitare privind abordarea integratoare de gen în politicile şi programele naţionale Indicatori: - numărul de instrumente elaborate privind modalitatea de implementare a abordării integrate de gen; – cel puţin o analiză a impactului de gen a politicilor publice. b) consolidarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ privind organizarea şi funcţionarea COJES-urilor Indicatori: - modificarea şi completarea actului normativ privind organizarea şi funcţionarea COJES. c) implicarea activă a Comisiei naţionale în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (CONES) în implementarea şi multiplicarea tuturor activităţilor din Strategie şi Planul general de acţiuni Indicatori: - numărul reuniunilor CONES în cadrul cărora se discută şi se decide implementarea activităţilor din cadrul Strategiei naţionale în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2018 - 2021; – numărul activităţilor derulate de membrii CONES în vederea implementării activităţilor din Strategia naţională; – numărul de activităţi cuprinse în Planul general de acţiuni multiplicate la nivelul fiecărei instituţii reprezentate în CONES. d) formarea unei reţele naţionale de experţi în domeniul egalităţii de şanse Indicatori: - numărul experţilor care fac parte din reţea. e) capacitarea ONG-urilor de a se implica în formularea şi promovarea de propuneri alternative la politicile publice iniţiate de Guvern în domeniul bugetării de gen Indicatori - alocarea corespunzătoare a resurselor financiare ţinând cont de dimensiunea de gen 6. MONITORIZARE 6.1. Raportarea anuală a gradului de implementare a activităţilor asumate în cadrul Pilonului Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi a) monitorizarea măsurilor cuprinse în Planul operaţional de acţiuni Indicatori: - elaborarea unei proceduri de raportare şi monitorizare a datelor; – 1 raport anual privind gradul de implementare a activităţilor asumate în cadrul Pilonului Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi. 6.2. Evaluarea finală a Pilonului Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi a) realizarea unei analize privind îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul Strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterii violenţei domestice 2018 - 2021 - Pilonul Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi. Indicatori: - o analiză privind îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul Strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterii violenţei domestice 2018 - 2021 - Pilonul Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi. CAP. IX Finanţare Activităţile prevăzute în Strategia naţională privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2018 - 2021 şi a Planului operaţional privind implementarea strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterii violenţei domestice 2018 - 2021 se finanţează conform prevederilor legale în vigoare din următoarele surse: a) bugetul de stat; b) fonduri externe nerambursabile; CAP. X Proceduri de monitorizare, evaluare În conformitate cu prevederile Legii nr. 202/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu legislaţia secundară în domeniu, implementarea prezentei strategii şi a Planului operaţional privind implementarea strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterii violenţei domestice 2018 - 2021 se va realiza în coordonarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. Monitorizarea şi evaluarea implementării prezentei strategii şi a Planului general de acţiuni se vor realiza de către ANES, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 177/2016. Aceste activităţi se vor desfăşura pe toată perioada de implementare şi vor include atât colectarea, prelucrarea şi analiza datelor de monitorizare, progresele înregistrate, cât şi implementarea strategiei, identificarea şi corectarea problemelor practice apărute în aplicarea politicilor din domeniul egalităţii de şanse, precum şi creşterea gradului de cunoaştere, înţelegere şi implementare a măsurilor privind asigurarea respectării şi realizării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Stadiul implementării strategiei va fi evaluat pe baza unor rapoarte de monitorizare elaborate anual de către Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, în urma raportărilor efectuate de către toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu. Autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi în implementarea Planului general de acţiuni pe perioada 2018 - 2021 vor elabora şi vor transmite un raport anual cu privire la stadiul de îndeplinire a acţiunilor care le revin potrivit domeniilor specifice de competenţă. De asemenea, evaluarea impactului strategiei se va realiza prin raportarea la indicatorii stabiliţi în Planul general de acţiuni pe perioada 2018 - 2021. Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi va asigura mediatizarea Strategiei, precum şi diseminarea informaţiilor relevante şi bunele practici identificate în domeniu. Pilonul Prevenirea şi combaterea violenţei domestice CAP. I Introducere Violenţa domestică este larg răspândită în societatea contemporană, la nivelul tuturor categoriilor sociale şi adânc înrădăcinată, cu efecte grave asupra sănătăţii, calităţii vieţii şi bunăstării victimelor şi familiilor lor. Acest flagel este nu numai o problemă socială şi de sănătate publică, dar, în egală măsură şi o problemă a nerespectării şi a încălcării drepturilor omului, complexitatea ei solicitând intervenţia activă şi directă a autorităţilor naţionale responsabile, atât în ceea ce priveşte acordarea măsurilor de sprijin diversificate, a protecţiei integrităţii personale a victimelor, cât şi protejarea intereselor lor sociale comune, precum libertatea şi demnitatea persoanei. Cu atât mai mult, această problemă majoră de sănătate publică trebuie să fie foarte bine înţeleasă de către toţi factorii responsabili şi impune condiţia existenţei coeziunii şi implicării active a tuturor profesioniştilor cu atribuţii în domeniu. Intervenţiile factorilor de decizie în acest domeniu trebuie să ia în considerare o serie de constante sociale importante care compun imaginea de ansamblu a fenomenului. Astfel, constantele sociale determinate de violenţa domestică sunt numeroase maladii fizice şi psihice, frecvente consultaţii, spitalizări şi incapacitate temporară de muncă, consum ridicat de medicamente, precum şi accesarea altor servicii de sănătate şi de asistenţă socială. În contextul unei destructurări accentuate ale valorilor şi relaţiilor familiale, prevenirea violenţei domestice devine o prioritate şi o necesitate stringentă care trebuie dublată de aplicarea unor măsuri adecvate de protecţie pentru categorii sociale vulnerabile care se confruntă cu aceste situaţii în cadrul familial: copii, femei, persoane vârstnice. Unul dintre locurile în care poate apărea violenţa de gen este familia şi de aceea violenţa de gen intersectează violenţa domestică. Potrivit prevederilor art. 3 lit.d) din cuprinsul Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, numită Convenţia de la Istanbul, ratificată de către România prin Legea nr. 30/2016, violenţa de gen reprezintă violenţa care este direcţionată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie sau care afectează femeile în mod disproporţionat. Violenţa de gen aduce, de asemenea, o gravă atingere democraţiei, pornind de la premisa că femeile supuse violenţelor reprezintă o categorie ale cărei şanse de a participa la viaţa socială şi profesională sunt semnificativ reduse, pe măsură ce viaţa de familie îşi pierde funcţia de a oferi membrilor acesteia securitatea de care ei au nevoie. Familia este locul în care se observă frecvenţa cea mai mare de violenţe îndreptate împotriva unor categorii sociale aflate într-un grad ridicat de vulnerabilitate, fie că această violenţă este îndreptată împotriva femeilor, copiilor sau persoanelor în vârstă. Aceste tipuri de violenţe, deseori lipsite de vizibilitate, se dezvoltă potrivit unui ciclu în care cele două caracteristici determinante, intensitatea şi frecvenţa, cresc odată cu trecerea timpului. Violenţa domestică afectează grav relaţiile sociale şi lipsa unor măsuri adecvate pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen generează costuri sociale şi financiare pentru sistemul public de sănătate, sistemul de protecţie socială şi asistenţă socială, domeniul ordine publică şi siguranţă, justiţie, sistemul penitenciar. Mai mult decât atât, fenomenul violenţei domestice afectează în mod profund progresul general în dezvoltare şi generează mari pierderi care au consecinţe negative, nu numai pentru generaţia actuală ci şi pentru cele viitoare. CAP. II Informaţii generale relevante În ţara noastră, importanţa pe care statul român o acordă problematicii violenţei în familie se reflectă, fără echivoc, în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "(1) Ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes naţional. (2) Prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată de ocrotire şi sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică. (3) Statul român, prin autorităţile competente, elaborează şi implementează politici şi programe destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie, precum şi protecţiei victimelor violenţei în familie." La nivel naţional, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) este instituţia de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, care exercită funcţiile de strategie, reglementare, reprezentare şi autoritate de stat în domeniul violenţei în familie, cu atribuţii în elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiilor şi politicilor Guvernului în domeniul violenţei în familie, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 6/2015 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003. O altă responsabilitate importantă a ANES este coordonarea procesului de implementare a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul). Convenţia a fost adoptată de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei la data de 7 aprilie 2011, iar România a semnat documentul la data de 27 iunie 2014, la Strasbourg. Prin semnarea şi ratificarea Convenţiei, România a transmis un important semnal pozitiv privind angajamentul ferm de a respecta şi de a promova o serie de măsuri prin care să se asigure o prevenţie şi o combatere adecvată a fenomenului violenţei. Convenţia de la Istanbul reprezintă instrumentul juridic internaţional cel mai cuprinzător care abordează violenţa din perspectiva unei violări grave a drepturilor omului. Prevederile Convenţiei de la Istanbul definesc "violenţa domestică" ca fiind toate acţiunile de violenţă fizică, sexuală, psihologică sau economică, care survin în familie sau în unitatea domestică sau între foştii sau actualii soţi sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărţit acelaşi domiciliu cu victima. Totodată, în înţelesul Convenţiei de la Istanbul, "violenţa împotriva femeilor" reprezintă o încălcare a drepturilor omului şi o formă de discriminare împotriva femeilor şi înseamnă toate acţiunile de violenţă de gen care rezultă în, sau care sunt probabile a rezulta în vătămarea sau suferinţa fizică, sexuală, psihologică sau economică cauzată femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acţiuni, coerciţia sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă survine în public sau în viaţa privată. Prin noţiunea de "violenţă de gen" reglementată de Convenţia de la Istanbul se înţelege fapta de violenţă direcţionată împotriva unei femei sau, după caz, a unui bărbat, motivată de apartenenţa de sex. Violenţa de gen împotriva femeilor sau violenţa împotriva femeilor este violenţa care afectează femeile în mod disproporţionat. Violenţa de gen cuprinde, fără a se limita însă la acestea, următoarele fapte: violenţa domestică, violenţa sexuală, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forţată, avortul forţat şi sterilizarea forţată, hărţuirea sexuală, traficul de fiinţe umane şi prostituţia forţată. Convenţia recomandă fundamentarea politicii părţilor în mod cuprinzător şi coordonat, în vederea prevenirii şi combaterii tuturor formelor de violenţă domestică, în special printr-o coordonare foarte bună la cel mai înalt nivel, precum şi prin elaborarea unei noi strategii multianuale de prevenire şi pedepsire a actelor de violenţă domestică. În conformitate cu prevederile Convenţiei, care vor fi implementate în legislaţia internă, direcţiile de acţiune din cadrul prezentei strategii se vor orienta pe: dezvoltarea de servicii sociale adecvate nevoilor victimelor şi agresorilor, dezvoltarea de instrumente de lucru utile pentru toţi profesioniştii care intră în contact direct cu victimele şi/sau cu agresorii, formarea specialiştilor din diferite domenii (asistenţă socială, administraţie locală, justiţie, sănătate, educaţie). În domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, prin adoptarea legislaţiei primare, respectiv Legea nr. 202/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a asigurat armonizarea legislativă cu reglementările internaţionale şi comunitare în materie. Astfel, la nivel internaţional a fost avută în vedere transpunerea prevederilor Convenţiei pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) ratificată de către ţara noastră la data de 7 ianuarie 1982. A. Violenţa domestică în România - indicatori de percepţie şi statistici oficiale Conform Raportului Studiului al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) din anul 2014 "Violenţa împotriva femeilor: în fiecare zi şi în orice loc" sunt evidenţiate rezultatele celui mai cuprinzător studiu din lume realizat până în prezent cu privire la violenţa împotriva femeilor, fiind relevată amploarea abuzurilor suferite de femei în mediul familial, la serviciu, în spaţiul public şi în mediul on-line. Conform studiului, cele mai multe femei care recunosc că sunt afectate de violenţă fizică şi sexuală sunt în ţări ca Finlanda, Danemarca şi Letonia. România se află în eşantionul al doilea: 30% dintre femei spun că au fost afectate de violenţa fizică sau sexuală la un moment dat în viaţă după vârsta de 15 ani, încadrându-se în media la nivel european. Astfel, 24% dintre femeile din România au suferit violenţă din partea partenerului şi 14% dintre femeile din România au suferit violenţă din partea unei alte persoane decât partenerul. Legat de experienţa de violenţă în copilărie, un procent de 24% dintre femeile din România spun că au fost supuse la violenţă fizică sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani. Violenţa psihologică afectează între 30 şi 39% dintre femei. 6% dintre femei au suferit violenţă sexuală din partea partenerului sau a unei alte persoane, în 97% dintre cazurile de violenţă sexuală agresorul fiind bărbat. Dacă în Europa, în medie 55% dintre femei au trăit o formă de hărţuire sexuală, în România doar 11% dintre respondente au recunoscut că au suferit hărţuire sexuală. În ceea ce priveşte hărţuirea (stalking-ul), aceasta este adesea asociată cu separarea de partener, media la nivel european fiind de 18%, în timp ce în România doar 8% dintre respondente au afirmat această asociere. Studiul amintit a făcut pentru prima oară posibilă o comparaţie între ţările Uniunii Europene, însă, în acest context, trebuie avute în vedere diferenţele culturale, care fac ca în anumite ţări să fie mai acceptabil ca femeile să vorbească altor persoane despre experienţele lor de violenţă şi nivelul de egalitate de gen din societate care, cu cât este mai mare, cu atât tăcerea din jurul violenţei împotriva femeilor este mai redusă, întrucât femeile recunosc situaţiile de violenţă îşi cunosc drepturile şi au încredere să abordeze în mod deschis problema violenţei, fiind convinse că acest lucru nu le va pune în pericol întrucât există mecanisme legale care le protejează. Prin prisma diferenţelor culturale, rezultatele studiului indică faptul că femeilor din România le lipseşte încrederea de a aborda în mod deschis problema violenţei. Astfel, 77% dintre femeile din România cred că violenţa împotriva femeilor este răspândită şi foarte răspândită. 28% dintre femei cunosc victime ale violenţei în cercul de rude şi prieteni. Cu toate acestea, doar 47% dintre femei ştiu de existenţa unei legi care protejează femeile împotriva violenţei domestice în România. 74% dintre femei nu cunoşteau niciun serviciu de suport specializat. Doar 17% dintre respondente au afirmat că au apelat la poliţie în urma celui mai sever incident de violenţă suferit vreodată şi doar 1% la serviciile sociale, în timp ce media de adresare către poliţie şi servicii de suport la nivel european este de 33%. Studiul FRA subliniază că factorii de decizie trebuie să recunoască amploarea violenţei împotriva femeilor şi să se asigure că măsurile adoptate corespund şi în practică, nu doar pe hârtie, nevoilor şi drepturilor tuturor victimelor violenţei împotriva femeilor. Un ultim sondaj de opinie asupra violenţei în familie, realizat în luna martie 2017, în cadrul proiectului "Campanie naţională de conştientizare şi informare publică privind violenţa în familie" implementat de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi şi finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian, în cadrul "Programului - RO20 Violenţa domestică şi violenţă bazată pe deosebirea de sex", a evidenţiat faptul că un procent semnificativ din populaţie, respectiv 78%, este familiarizat cu existenţa unui instrument juridic care reglementează violenţa în familie. La nivelul mentalităţilor suntem încă departe de obiectivul "toleranţă zero faţă de violenţa domestică", promovat de Uniunea Europeană şi susţinut de Guvernul României. Rezultatele înregistrate evidenţiază necesitatea continuării campaniilor de conştientizare şi înţelegere a populaţiei asupra consecinţelor grave ale violenţei domestice pentru a creşte intoleranţa faţă de acest tip de violenţă şi a determina o reacţie de respingere din partea societăţii. În comparaţie cu datele existente la nivelul Uniunii Europene, populaţia din România este semnificativ mai îngăduitoare faţă de violenţa în familie, în toate formele acesteia. Toleranţa ridicată faţă de violenţa domestică, împreună cu vehicularea clişeelor referitoare la violenţă, generează, în multe cazuri, considerarea comportamentului violent ca un comportament normal. În consecinţă, comportamentul violent deghizat în normalitate se transmite de la o generaţie la alta. Raportul anual al Comisiei Europene pentru anul 2016 privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene informează cu privire la modul în care se utilizează aceasta, cât şi progresele înregistrate. În ceea ce priveşte progresele înregistrate la nivelul Uniunii Europene, în domeniul violenţei împotriva femeilor şi violenţa domestică, este de remarcat influenţa puternică la nivel european şi naţional a Convenţiei de la Istanbul. În acest sens, în cursul anului 2016, Uniunea Europeană s-a concentrat pe ratificarea Convenţiei, existând progrese la nivelul statelor membre, state care fie au ratificat Convenţia, fie au pus în aplicare dispoziţiile acesteia. FRA, în Raportul privind drepturile fundamentale 2016, a solicitat Statelor Membre să semneze, să ratifice şi să pună în aplicare în mod eficient Convenţia de la Istanbul. În acest sens, raportul reţine că în anul 2016 trei state membre au semnat Convenţia (Bulgaria, Republica Cehă şi Letonia) şi două state membre au ratificat Convenţia - Belgia şi România. Totodată, în mai multe State Membre - printre care Bulgaria, Croaţia, Grecia, Luxemburg şi România, au fost constituite grupuri de lucru pentru a identifica nevoile precise pentru reforma legislativă, în scopul de a pune în aplicare şi a îndeplini cerinţele Convenţiei de la Istanbul, iar în Cipru guvernul a comandat studii în acelaşi scop. De asemenea, Raportul Woman Against Violence Europe (WAVE) 2015 - reţea de organizaţii neguvernamentale din Europa care acţionează în domeniul combaterii violenţei împotriva femeilor şi copiilor, se concentrează asupra serviciilor specializate de sprijin pentru femei, precum şi asupra activităţilor organizaţiilor de femei în domeniul reţelelor, prevenirii şi formării, precum şi asupra experienţelor femeilor pe tot parcursul timpului în care caută ajutor (parcurs care este adesea dificil şi care seamănă cu o cursă cu obstacole). Raportul WAVE 2015 abordează, de asemenea, necesitatea unor politici cuprinzătoare şi coordonate, punerea lor în aplicare, monitorizarea şi evaluarea acestora, precum şi implicarea ONG-urilor care joacă un rol important în acest domeniu. Este evident că ţările în care există ONG-uri ale femeilor şi care lucrează în strânsă colaborare cu acestea, au avut mai mult succes în abordarea problemei violenţei de gen şi în protejarea şi sprijinirea victimelor. Raportul WAVE 2015 oferă informaţii actualizate cu privire la serviciile specializate de sprijin pentru femeile victime ale violenţei bazate pe gen în 46 de ţări europene, inclusiv în cele 28 de State Membre ale Uniunii Europene . Raportul 2015 are un domeniu de aplicare mai larg şi, în plus faţă de informaţiile privind liniile telefonice naţionale de urgenţă pentru femei - Helplines - şi adăposturile pentru femei, raportul include informaţii cu privire la serviciile de asistenţă non-rezidenţiale pentru femeile care au fost victime ale violenţei pe motive de gen. Faţă de raportul din anul anterior, se indică faptul că încă 3 ţări au disponibile linii telefonice de urgenţă naţionale pentru femei şi anume: România, Slovacia şi Muntenegru. România are linie telefonică de urgenţă naţională pentru femei începând din data de 25 noiembrie 2015. Ţara noastră face parte din cele 10 State Membre ale Uniunii Europene (raportat la nr. de 28 SM) care au linii telefonice de urgenţă naţionale pentru femei - Helpline, care sunt atât gratuite cât şi funcţionale nonstop - 24/7. Cu privire la necesarul de cazare în adăposturi pentru femei (cazare, considerată prin Convenţia de la Istanbul a fi serviciul minim necesar a fi furnizat) resursele nu sunt distribuite uniform în toată Europa şi sunt concentrate în mare parte, în cele 28 de State Membre ale uniunii Europene. În Statele Membre ale Uniunii Europene care au aderat după 2004 încă lipsesc aproape trei sferturi din necesarul de paturi pentru adăposturi. Una dintre recomandările esenţiale vizează standardul minim de 1 loc în serviciile specializate pentru femei (adăposturi) la 10.000 de locuitori, iar acesta ar trebui să fie îndeplinit de către toate ţările Uniunii Europene (conform Recomandării PE din 2014). România a făcut progrese semnificative în perioada 2014 - 2015 în ceea ce priveşte numărul de locuri lipsă în adăposturi, de la 3/4 lipsă la doar 1/2 lipsă. Una dintre recomandările esenţiale vizează standardul minim de 1 loc în serviciile specializate pentru femei (adăposturi) la 10.000 de locuitori, iar acesta ar trebui să fie îndeplinit de către toate ţările Uniunii Europene (conform Recomandării PE din 2014). Totodată, potrivit informaţiilor furnizate de către Ministerul Justiţiei, din perspectiva rezultatelor atinse în cadrul proiectelor susţinute prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009 - 2014, prin 8 dintre proiectele implementate au fost susţinute 11 centre pentru victimele violenţei domestice prin reabilitarea, renovarea, construirea şi dotarea acestora, creându-se astfel 110 locuri în adăposturi pentru victimele violenţei domestice şi fiind furnizate, pe durata implementării proiectelor, servicii specializate către aproximativ 1075 de victime; totodată, în ceea ce priveşte agresorii, în cadrul proiectului "Soluţii integrate pentru violenţa în familie", implementat de Serviciul Public de Asistenţă Socială Baia Mare, a fost înfiinţat un centru de consiliere pentru agresori în municipiul Baia Mare prin amenajarea şi dotarea unui spaţiu pus la dispoziţie de SPAS Baia Mare. La nivel naţional datele statistice în domeniul violenţei domestice au un caracter eterogen care îngreunează cunoaşterea reală a dimensiunii fenomenului. Numărul total al cazurilor de violenţă domestică, care au beneficiat la cerere de servicii sociale, centralizate în perioada 2009 - 2016, la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, este evidenţiat astfel: anul 2009 - 12.461 cazuri, anul 2010 - 11.592 cazuri, anul 2011 - 12.205 cazuri, anul 2012 - 14.376 cazuri, anul 2013 - 15.358 cazuri, anul 2014 - 11.598 cazuri, 2015 - 12.273 cazuri, anul 2016 - 13.019 cazuri. Referitor la evoluţia fenomenului violenţei domestice în ultimii ani, se constată că în anul 2015 numărul cazurilor de violenţă domestică a crescut cu 5,81 5,82% faţă de anul 2014, iar în anul 2016 s-a înregistrat o creştere de 6,10% faţă de anul 2015. Din datele centralizate de către ANES, la nivel naţional, se constată în ultimii trei ani o creştere a fenomenului violenţei domestice de la an la an. Datele menţionate mai sus nu prezintă însă dimensiunea reală a fenomenului, ci doar numărul victimelor violenţei domestice, beneficiare ale serviciilor sociale, înregistrate şi centralizate la nivel naţional de către ANES, extrase din rapoartele înaintate de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC), instituţii aflate în subordinea consiliilor judeţene şi ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. În aceste cazuri, victimele, în funcţie de nevoile fiecăreia, au beneficiat de servicii de găzduire, hrană, asistenţă medicală şi îngrijire, consiliere psihologică şi consiliere juridică. În urma cartografierii serviciilor sociale existente pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice se poate constata cu uşurinţă faptul că acestea nu sunt suficiente şi nu sunt dezvoltate într-o distribuţie geografică adecvată nevoilor identificate, neputând asigura accesul facil şi asistenţă tuturor victimelor/agresorilor. Astfel, la nivel naţional există un număr total de 95 servicii sociale. Un indicator relevant pentru acest domeniu îl reprezintă şi numărul de inculpaţi trimişi în judecată în cauze care privesc fapte ce se circumscriu cazuisticii violenţei domestice, conform raportului privind activitatea desfăşurată de Ministerul Public în anii 2009 - 2016 şi care evidenţiază următoarele: ● În anul 2009 s-a înregistrat un număr de 444 de inculpaţii trimişi în judecată, adică 0,9% din totalul celor trimişi în judecată. ● În anul 2010 s-a înregistrat un număr de 483 de inculpaţi trimişi în judecată, adică 0,8% din totalul celor trimişi în judecată. ● În anul 2011 s-a înregistrat un număr de 469 de inculpaţi trimişi în judecată în anul respectiv, ceea ce reprezintă 0,8% din totalul celor trimişi în judecată . ● În anul 2012 s-a înregistrat un număr de 440 de inculpaţi trimişi în judecată, adică 0,7% din totalul celor trimişi în judecată. ● În anul 2013 s-a înregistrat un număr de 1080 de inculpaţi trimişi în judecată, adică 1,6% din totalul celor trimişi în judecată. ● În anul 2014 s-a înregistrat un număr de 1459 de inculpaţi trimişi în judecată, adică 2,9% din totalul celor trimişi în judecată. ● În anul 2015 s-a înregistrat un număr de 1938 inculpaţi trimişi în judecată, adică 3,3% din totalul celor trimişi în judecată. ● În anul 2016 s-a înregistrat un număr de 1467 inculpaţi trimişi în judecată, din care: 191 pentru omor, 487 pentru lovire sau alte violenţe, 33 pentru vătămare corporală, 13 pentru loviri cauzatoare de moarte, 20 pentru rele tratamente aplicate minorului, 1 pentru vătămarea fătului, 13 pentru lipsire de libertate în mod ilegal, 80 pentru viol, 8 pentru agresiune sexuală, 47 pentru acte sexuale cu un minor, 3 pentru corupere sexuală a minorilor, 566 pentru abandon de familie şi 5 pentru nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, un număr de 1822 de victime ale violenţei domestice, din care 932 sunt minori. Potrivit datelor evidenţiate, în ultimii 8 ani se remarcă un număr total de 7780 de inculpaţi, număr care reclamă o mare implicare şi responsabilizare a organelor de poliţie şi de cercetare penală în ceea ce priveşte tratamentul juridic aplicat agresorilor. Un indicator care reflectă nivelul de gravitate al fenomenului şi necesitatea stringentă a dezvoltării unor servicii şi măsuri adecvate de prevenire se referă la numărul de decese ce au avut la bază fapte din sfera acestui fenomen. Conform datelor publicate pentru perioada 2009 - 2016 de către Ministerul Public numărul infracţiunilor de violenţă în familie săvârşite care au avut ca urmare decesul victimei se prezintă astfel: 2009 - 167 victime decedate, 2010 - 189 victime decedate, 2011 - 146 victime decedate, 2012 - 149 victime decedate, 2013 - 157 victime decedate, 2014 - 189 victime decedate, 2015 - 186 victime decedate, 2016 - 191 victime decedate. Se constată faptul că în ultimii 8 ani au fost înregistrate 1374 de decese ale victimelor infracţiunilor de violenţă în familie, iar această cifră impune necesitatea stringentă a dezvoltării unor măsuri adecvate în sfera prevenirii. Totodată, din datele statistice ale Inspectoratului General al Poliţiei Române s-au evidenţiat în anul 2015, un număr de 33.317 fapte penale sesizate pentru infracţiuni de violenţă domestică, din care 17.658 comise în mediul urban şi 15.659 comise în mediul rural. ● În anul 2016 a fost înregistrat un număr de 36.664 de victime ale violenţei domestice (din actul de sesizare, pentru fapta principală), din care 5.721 victime adulte de sex masculin, 20.440 victime adulte de sex feminin, 5.532 minori de sex masculin şi 4.971 minori de sex feminin. Un număr de 15.150 victime îi sunt autorului faptei soţ/soţie sau fost/ă soţ/soţie, un număr de 4.014 victime îi sunt autorului faptei concubin/concubină, un număr de 2.753 victime îi sunt autorului faptei părinte/tutore legal, un număr de 11.261 victime îi sunt autorului faptei fiu/fiică şi un număr de 3.486 victime îi sunt autorului faptei alt grad de rudenie. În ceea ce priveşte ordinul de protecţie, începând cu anul 2012, de la momentul reglementării acestei instituţii, datele statistice rezultate din centralizarea dosarelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect cereri de emitere a ordinelor de protecţie, se prezintă astfel: - Anul 2012: 472 dosare înregistrate, 297 dosare soluţionate; – Anul 2013: 2213 dosare înregistrate, 1781 dosare soluţionate; – Anul 2014: 2963 dosare înregistrate, 3022 dosare soluţionate; – Anul 2015: 3947 dosare înregistrate, 4024 dosare soluţionate; – Anul 2016 (ianuarie - septembrie): 3989 dosare înregistrate, 4226 dosare soluţionate. Prezenta strategie asigură implementarea prevederilor Convenţiei de la Istanbul, încorporând totodată recomandările specifice formulate în evaluarea privind implementarea Strategiilor Naţionale de Prevenire şi Combatere a Violenţei în Familie anterioare, precum şi contribuţiile provenind de la alţi reprezentanţi ai societăţii civile care au participat la elaborarea acestui document. Aceste recomandări subliniază faptul că noul document strategic trebuie să fie unul comprehensiv şi multidisciplinar, care să vizeze puterea executivă, legislativă şi judecătorească, mediul academic, dar şi autorităţile publice locale şi societatea civilă. Din perspectiva Convenţiei ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), România şi-a asumat angajamentul şi determinarea privind eliminarea discriminării faţă de femei şi adoptarea măsurilor legislative şi a altor măsuri necesare pentru eliminarea violenţei de gen. În cursului anului 2017, România a prezentat în faţa Comitetului CEDAW Raportul Combinat 7 şi 8 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor. În acest context, angajamentul pentru respectarea prevederilor Convenţiei este reafirmat la nivel guvernamental, prin viziunea Programului de guvernare pentru perioada 2017 - 2020, din perspectiva căreia, egalitatea de gen reprezintă un domeniu prioritar în modelul social propus existând o secţiune distinctă dedicat acestui concept, respectiv Capitolul Politici publice în domeniul muncii şi justiţiei sociale, Pct. 8 - Respect şi demnitate pentru femei. Comitetul CEDAW a apreciat în mod pozitiv reînfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) şi demersurile privind elaborare unei noi Strategii naţionale privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi violenţa domestică, în colaborare cu societatea civilă şi instituţiile cu atribuţii în domeniu, formulând astfel recomandări care au fost avute în vedere la planificarea măsurilor şi acţiunilor prevăzute în planul operaţional de acţiuni pentru implementarea prezentei strategii. Astfel, în urma prezentării Raportului Combinat 7 şi 8, Comitetul pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeii (CEDAW) a formulat Concluzii finale şi recomandări legate de întărirea capacităţii instituţionale a ANES privind resursele umane şi financiare în vederea asigurării implementării prevederilor CEDAW şi ale Legii nr. 202/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsuri ce vor fi introduse în prezenta strategie. Comitetul CEDAW a salutat elaborarea unor proiecte importante de acte normative care vizează armonizarea legislaţiei naţionale cu prevederile Convenţiei de la Istanbul şi a recomandat statului român următoarele măsuri din aria violenţei de gen, ce urmează a fi integrate în prezenta strategie şi în planul operaţional de acţiuni pentru implementarea strategiei naţionale: a) Colectarea sistematică a datelor dezagregate cu privire la cazurile de violenţă de gen şi discriminare împotriva femeilor precum şi numărul de ordine de protecţie şi includerea acestor date în următorul raport periodic; b) Adoptarea pachetului legislativ care să abordeze toate formele de violenţă de gen, inclusiv violenţa în căsătorii şi uniuni de facto în viaţa publică şi privată, precum şi violul marital şi armonizarea legislaţiei naţionale privind violenţa împotriva femeilor cu Convenţia de la Istanbul şi să adreseze specific violenţa împotriva femeilor rome; c) Să introducă ordinele de protecţie de urgenţă eliberate de poliţie, în plus faţă de ordinele de protecţie existente în instanţă, să furnizeze rapid un temei juridic pentru emiterea ordinelor de protecţie de urgenţă şi să le aplice atât persoanelor căsătorite, cât şi celor aflate în uniuni de facto; d) Să accelereze punerea în aplicare a iniţiativelor poliţiei pentru a preveni retragerea plângerii de către victimă, introducerea urmăririi penale din oficiu pentru infracţiunile de violenţă împotriva femeilor pe criterii de gen şi să se asigure că respectivele cazuri, inclusiv violenţa domestică, nu sunt supuse în niciun caz procedurilor de mediere; e) Să uşureze sarcina aducerii de probe de către victimele care solicită ordine de protecţie, să garanteze punerea lor în aplicare de către poliţie şi instanţe, să garanteze accesul la asistenţă juridică gratuită în procedurile legate de ordinele de protecţie, să consolideze colaborarea dintre poliţie şi asistenţii sociali în investigarea cazurilor de violenţă pe criterii de gen împotriva femeilor şi fetelor şi să ia măsuri pentru a preveni în mod eficient încălcarea acestora şi urmărirea victimei; f) Să instituie obligativitatea consolidării capacităţilor pentru judecători, procurori, avocaţi, ofiţeri de poliţie, asistenţi sociali şi profesionişti în domeniul sănătăţii, cu privire la aplicarea strictă a legislaţiei care incriminează violenţa împotriva femeilor şi la protocoalele referitoare la tratarea victimelor într-o manieră sensibilă cu privire la dimensiunea de gen şi să facă publice procedurile standard referitoare la violenţa de gen împotriva femeilor; g) Să se asigure că femeile şi fetele, victime ale violenţei de gen, beneficiază de un acces liber şi fără obstacole la asistenţa medicală şi psihologică, la adăposturi sigure aflate la distanţe rezonabile faţă de agresor, precum şi la servicii de consiliere şi reabilitare, în toate regiunile din statul parte. Toate aceste recomandări sunt transpuse în măsurile şi acţiunile din Planul operaţional de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale pentru promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice. B. Evoluţia cadrului strategic de reformă şi dezvoltare în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice În domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, de la momentul reglementării domeniului prin Legea nr. 217/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au fost implementate următoarele politici publice: ● Strategia naţională în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie şi Planul de măsuri pentru implementarea acestora în perioada 2005 - 2007, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 686/2005. Principiile care au stat la baza elaborării acestei prime politici publice au avut în vedere stabilirea cadrului instituţional al sistemului de servicii sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie, atât la nivel central, cât şi la nivel local, precum şi dezvoltarea capacităţii sistemului pentru abordarea multisectorială a problematicii violenţei domestice. Obiective operaţionale ale strategiei au vizat: - completarea şi armonizarea cadrului legislativ existent în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie în vederea integrării acestuia în ansamblul general al politicilor sociale; – dezvoltarea capacităţii autorităţilor publice, judeţene şi locale, de identificare a problemelor sociale, de dezvoltare şi implementare de politici, programe şi proiecte în domeniu; – analiza cauzelor violenţei în familie, a formelor de manifestare şi a grupurilor şi/sau domeniilor vulnerabile, în diferite tipuri de comunităţi (etnice, rurale/urbane etc.); – dezvoltarea unui sistem unitar de servicii sociale specifice domeniului prevenirii şi combaterii violenţei în familie, ţinând cont de complexitatea fenomenului, precum şi de nevoile specifice ale beneficiarilor, printr-o abordare sensibilă la diferenţele culturale, de vârstă şi gen; – crearea unui sistem informaţional şi informatic naţional de înregistrare şi raportare a cazurilor de violenţă în familie; – determinarea necesarului de resurse financiare şi umane în funcţie de nevoile identificate, precum şi identificarea surselor locale, naţionale şi internaţionale posibil de mobilizat; – dezvoltarea resurselor umane în domeniu; – realizarea unei reţele de suport la nivel comunitar; – dezvoltarea de atitudini şi comportamente non-violente pentru atingerea obiectivului "toleranţă zero" faţă de violenţa în familie; – promovarea dialogului public în vederea conştientizării la nivelul societăţii româneşti a urmărilor negative ale violenţei în familie; – dezvoltarea relaţiilor de colaborare între statul român şi statele sau organismele internaţionale implicate în prevenirea şi combaterea violenţei în familie; – monitorizarea şi evaluarea activităţilor întreprinse în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie. ● Strategia naţională în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie pentru perioada 2013 - 2017 şi a Planului operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013 - 2017, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1156/2012 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013 - 2017 şi a Planului operaţional pentru implementarea Strategiei Naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013 - 2017. Obiectivele operaţionale ale strategiei au vizat: - creşterea eficacităţii programelor de prevenire prin implementarea sistematică a măsurilor de prevenire în vederea reducerii toleranţei faţă de violenţa în familie; – dezvoltarea de atitudini şi comportamente nonviolente pentru atingerea obiectivului "toleranţă zero" faţă de violenţa în familie; – îmbunătăţirea cadrului legislativ actual şi asigurarea implementării unitare a legislaţiei prin adoptarea legislaţiei secundare; – întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de gestionare a violenţei în familie corelate cu violenţa asupra copilului; – dezvoltarea unui sistem unitar de servicii sociale specializate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi asigurarea calităţii acestora, printr-o abordare nediscriminatorie, în particular sensibilă la diferenţele culturale, de vârstă şi gen; – crearea unui sistem informaţional integrat de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie şi violenţă asupra copilului la nivel naţional; – dezvoltarea şi consolidarea competenţelor profesionale ale resurselor umane existente în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie; – dezvoltarea relaţiilor de colaborare între partenerii interni şi între statul român şi statele sau organismele internaţionale implicate în prevenirea şi combaterea violenţei în familie; – monitorizarea şi evaluarea activităţilor întreprinse în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie. Cele două documente de politici publice au influenţat în sens dinamic şi pozitiv evoluţia din acest domeniu specific prin realizarea următoarelor etape importante: - înfiinţarea în anul 2010 a compartimentelor cu atribuţii exprese în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie în cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC), în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 967/2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului; – aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în cazurile de violenţă în familie şi înfiinţarea la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, a echipelor intersectoriale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie integrate cu violenţa asupra copilului, conform Hotărârii Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state; – introducerea "ordinului de protecţie" ca măsură de protecţie pentru victimă, prin care instanţa poate să dispună, cu caracter limitat, una sau mai multe măsuri - obligaţii sau interdicţii pentru agresor, măsuri menite să asigure victimei dreptul la demnitate şi viaţă privată, conform Legii nr. 25/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003; – reglementarea unui termen de judecare, cu celeritate în termen de 72 de ore de la depunerea cererilor privind emiterea ordinelor de protecţie, potrivit prevederilor Legii nr. 351/2015 privind modificarea art. 27 alin. (1)Legea nr. 217/2003; – comparativ cu anul 2013, la nivel naţional a crescut numărul de adăposturi pentru victimele violenţei în familie. În prezent, la nivelul celor 41 de judeţe şi 6 sectoare în Bucureşti există un număr total de 95 servicii sociale, respectiv: 58 de centre care oferă găzduire, asistenţă şi consiliere victimelor violenţei în familie, din care 44 sunt centre de primire în regim de urgenţă şi 14 sunt centre de recuperare. De asemenea, la nivel naţional, funcţionează 35 de servicii în regim de zi, din care 22 sunt centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi 13 sunt centre pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei. În judeţele Alba şi Mureş funcţionează două centre care oferă servicii destinate agresorilor familiali. – organizarea de evenimente cu caracter anual în ciclul celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii, care urmează zilei de 25 noiembrie - Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor; – implementarea proiectului "Campania naţională de conştientizare şi informare publică privind violenţa în familie" de către ANES, în perioada aprilie 2015 - aprilie 2016, finanţat prin Programul RO 20 "Violenţa domestică şi violenţă bazată pe deosebirea de sex", prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009 - 2014; – implementarea proiectului START - "O viaţă de calitate în siguranţă!" POSDRU/170/6.3/s/146738 finanţat din Fondul Social European. Aria de intervenţie a proiectului a avut acoperire naţională în toate cele 8 regiuni (Bucureşti-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest, Oltenia-Vest), adresându-se iniţial unui grup ţintă de 11.150 persoane, din care: 5.050 persoane din grupuri vulnerabile (4.000 victime ale violenţei domestice, 1.000 copii în situaţii de risc, 50 victime ale traficului de persoane), 1.000 femei informate cu privire la problematica prevenirii şi combaterii violenţei domestice şi a traficului de persoane care să devină persoane de sprijin pentru victimele violenţei domestice şi ale traficului de persoane, 4.000 experţi din cadrul structurilor publice care au responsabilităţi în prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane şi/sau interacţionează cu victime, 1100 specialişti din autorităţile publice care să fie formaţi în ocupaţia de expert în egalitate de şanse; – înfiinţarea unei linii telefonice de urgenţă - 0800 500 333, destinată victimelor violenţei domestice, gratuită, anonimă, cu program continuu 24h/24h, 7 zile din 7; – ratificarea Convenţiei de la Istanbul şi elaborarea unui pachet legislativ necesar pentru implementarea acesteia care cuprinde următoarele acte normative: proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002; proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003; proiectul de Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale privind înfiinţarea şi funcţionarea centrelor integrate de urgenţă în caz de violenţă sexuală. – înfiinţarea Comitetului Interministerial pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în Familie şi aprobarea înfiinţării acestuia prin Memorandum de către Guvernul României la data de 05.10.2016. Înfiinţarea acestui Comitet, cu rol consultativ în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, era absolut necesar în scopul asigurării unei coeziuni indispensabile a tuturor factorilor responsabili în ceea ce priveşte fundamentarea şi aplicarea măsurilor complexe care rezultă din dispoziţiile Convenţiei de la Istanbul. CAP. III Priorităţi, politici şi cadru juridic existent Strategia naţională privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice este un document de politică publică care reglementează direcţiile majore de acţiune în sprijinul îmbunătăţirii situaţiei victimelor. Prezenta strategie cuprinde principiile de acţiune, obiectivele generale şi specifice relevante la nivel naţional. Totodată, documentul include aspecte practice şi instrumente concrete de lucru utile pentru dezvoltarea planurilor de acţiune sectoriale, precum: inventarul privind măsurile preventive şi de combatere obligatorii, indicatori de performanţă asociaţi, structura standard a planului de acţiune, mecanismul de coordonare şi monitorizare. În baza consultării interinstituţionale organizate cu ocazia elaborării acestei strategii va fi asigurată complementaritatea cu iniţiativele strategice deja adoptate la nivel naţional cât şi cu legislaţia în vigoare, stabilind măsuri destinate să reducă sau să contribuie la diminuarea actelor de violenţă în familie, să atenueze sentimentul de insecuritate al victimei, precum şi să reducă riscul recidivei şi facilitarea reintegrării sociale a persoanelor care au comis infracţiuni de violenţă domestică. Cadrul legislativ: - Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu completările şi modificările ulterioare; – Legea nr. 30/2016 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011; – Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu completările şi modificările ulterioare; – Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare privind Codul penal; – Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare privind Codul de procedură penală; – Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare; – Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare; – Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal; – Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state; – Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare; – Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale cu modificările şi completările ulterioare; – Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările ulterioare; – Hotărârea Guvernului nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale şi a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabileşte contribuţia lunară de întreţinere datorată de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele rezidenţiale; – Hotărârea Guvernului nr. 177/2016 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi; – Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1875/2016 privind aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi; – Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 2126/2014 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinelor sociale; – Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1343/2015 privind aprobarea Instrucţiunilor de completare a fişelor de autoevaluare pentru serviciile din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie; – Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 383/2004 privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie; – Ordinul ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii nr. 304/385/1.018/2004 privind aprobarea Instrucţiunilor de organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie; – Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului sănătăţii nr. 384/306/993/2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie. La nivel internaţional şi european, preocuparea pentru apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi libertăţilor sale fundamentale s-a materializat de-a lungul timpului prin elaborarea unor numeroase instrumente juridice internaţionale, esenţiale pentru promovarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi iar violenţa domestică şi violenţa împotriva femeilor sunt circumscrise în această arie de reglementare. În acelaşi sens, există o serie de recomandări internaţionale care plasează violenţa domestică în contextul practicilor şi politicilor din sfera sănătăţii publice şi luptei împotriva tratamentelor discriminatorii, respectiv: - Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; – Carta Naţiunilor Unite - 24 octombrie 1945; – Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1979 şi ratificată de România în 1982; – Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre nr. R(85)4 cu privire la violenţa în familie; – Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre nr. R(87)21 privind asistenţa victimelor şi prevenirea victimizării; – Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989; – Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre R (90)2 privind măsurile sociale referitoare la violenţa în familie; – Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 23 februarie 1994; – Declaraţia şi Platforma de acţiune adoptate la Beijing, în cadrul Conferinţei Mondiale asupra Femeilor, septembrie 1995; – Recomandarea Consiliului Europei nr. R (2002)5 privind protecţia femeilor contra violenţei; – Rezoluţia Adunării Generale a Naţiunilor Unite nr. 61/143 privind intensificarea eforturilor în vederea eliminării tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor din 19 decembrie 2006; – Rezoluţia Consiliului Europei nr. R (2007) 1582 "Parlamentele unite în combaterea violenţei domestice împotriva femeilor"; – Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 26 septembrie 2007; – Rezoluţia Parlamentului European din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenţei împotriva femeilor (nr. 2010/C 285 E/07); – Rezoluţia Parlamentului European din 5 aprilie 2011 referitoare la priorităţile şi structura unui nou cadru al politicii Uniunii Europene de combatere a violenţei împotriva femeilor (nr. 2010/2209(INI); – Rezoluţia Parlamentului European din 25 februarie 2014 privind recomandările adresate Comisiei în legătură cu combaterea violenţei împotriva femeilor (nr. 2013/2004 (INL); – Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Council of Europe Treaty Series - No. 210/2011), ratificată de către România în anul 2016; – Directiva nr. 2012/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului; – Directiva nr. 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracţionalităţii; – Directiva nr. 2011/99/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecţie; – Regulamentul (UE) nr. 606/2013 a Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind recunoaşterea reciprocă a măsurilor de protecţie în materie civilă. CAP. IV Definirea problemei Problematica plurivalentă din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice poate fi concentrată pe o serie de direcţii de acţiune necesare, atât pe direcţia îmbunătăţirii şi consolidării cadrului legal aplicabil în domeniu cât şi pe reglementarea unor măsuri adecvate de sprijin şi protecţie pentru victime, dar şi a măsurilor necesare pentru prevenirea violenţei domestice şi a recidivei, inclusiv a măsurilor orientate pe intervenţie în cazul agresorilor. Prin prisma implementării Convenţiei de la Istanbul, ulterior adoptării legislaţiei primare necesare, este necesară elaborarea actelor normative de la nivelul legislaţiei secundare şi terţiare care să asigure instrumente de lucru, proceduri şi metodologii concrete care să sprijine realizarea sarcinilor şi atribuţiilor pentru toţi specialiştii din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice. Această dezvoltare a cadrului legal trebuie să fie dublată de formarea şi pregătirea necesară şi adaptată pentru intervenţia diferitelor categorii de specialişti. În ceea ce priveşte măsurile de sprijin şi protecţie, datele statistice relevă necesitatea creării şi dezvoltării unor servicii sociale suficiente cât şi a unor servicii specializate, dezvoltate într-o distribuţie geografică adecvată nevoilor identificate şi care să asigure acces facil şi asistenţă tuturor victimelor. Totodată, este necesară identificarea unor mijloace de monitorizare reală a respectării ordinelor de protecţie şi elaborarea unor măsuri cu caracter disuasiv în ceea ce priveşte aplicarea unor pedepse pentru agresorii care încalcă ordinul de protecţie, în scopul de a înlătura starea de nesiguranţă a victimei şi a evita situaţiile dramatice soldate cu decesul acesteia. De asemenea, una dintre problemele constante este nivelul scăzut de încredere în capacitatea de intervenţie a organelor de poliţie (ex: nivel scăzut de raportare a faptelor de violenţă domestică, retragerea plângerilor). Din analiza prevederilor legale în vigoare rezultă faptul că nu există suficiente măsuri de prevenire şi combatere a violenţei domestice care să răspundă nevoii de securitate pentru victimă (ex: victima trăieşte cu teama de a părăsi domiciliul, de a frecventa unităţi de învăţământ sau locul de muncă şi este expusă şi lipsită de sprijin şi de apărare în faţa pericolului, etc). Adeseori, victimele se confruntă cu lipsa unui orizont sigur şi concret faţă de problemele multiple pe care le-ar întâmpina la despărţirea definitivă de agresor: părăsirea locuinţei vis-a-vis de identificarea unei alte locuinţe şi plata chiriei, identificarea unui alt loc de muncă, asigurarea necesarului pentru subzistenţă pentru ea şi, după caz, pentru copiii săi, identificarea unor noi instituţii de învăţământ pentru copii). În prezent, nu există servicii sociale care să răspundă nevoii victimei de a-şi dobândi independenţa şi de a-şi reconstrui o nouă viaţă, în situaţia în care se separă definitiv de agresor. Multe dintre victime sunt afectate de lipsa de încredere în forţele proprii şi în ceea ce priveşte obţinerea independenţei economice şi asigurarea nevoilor de subzistenţă pentru ea însăşi şi copiii săi prin forţe proprii (ex: în multe cazuri nivel scăzut de educaţie, statut de "femeie casnică", lipsa unei formări profesionale). O problemă esenţială este cea a instituirii unor măsuri de protecţie în regim de urgenţă (ex: este necesară emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, în regim de urgenţă, aplicabil imediat şi la faţa locului de către poliţist în situaţiile de pericol iminent). Un aspect deficitar în aplicarea măsurilor de protecţie continuă să fie lipsa de informare cu privire la prevederile legale, mijloace de intervenţie, servicii sociale existente (ex: multe dintre victime nu ştiu despre existenţa ordinului de protecţie şi despre cum pot obţine un asemenea ordin). Totodată, se constată faptul că nivelul de toleranţă al opiniei publice faţă de faptele de violenţă domestică se menţine la cote ridicate, în pofida derulării unor numeroase campanii şi acţiuni în ultimii ani în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice. La acest element transversal se adaugă şi nivelul foarte scăzut de implicare şi responsabilizare al reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale şi ai comunităţilor şi inexistenţa unor forme de dialog şi de colaborare între comunităţi şi/sau la nivelul comunităţilor. CAP. V Obiectivele strategiei Obiective generale I. Consolidarea cadrului legislativ din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice II. Dezvoltarea unor măsuri adecvate de sprijin şi protecţie pentru victime III. Prevenirea violenţei domestice şi a recidivei acesteia precum şi a violenţei sexuale IV. Monitorizarea şi evaluarea activităţilor întreprinse în vederea prevenirii şi combaterii violenţei domestice Obiective specifice 1. Îmbunătăţirea cadrului legislativ actual şi asigurarea implementării unitare a legislaţiei primare prin adoptarea legislaţiei secundare şi terţiare 2. Dezvoltarea serviciilor sociale adecvate nevoilor identificate şi care să asigure acces facil, asistenţă de calitate tuturor victimelor şi măsuri pentru agresori 3. Dezvoltarea şi consolidarea competenţelor profesionale prin formarea şi pregătirea necesară şi adaptată pentru intervenţia diferitelor categorii de specialişti 4. Întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de gestionare a violenţei domestice 5. Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între partenerii interni şi între statul român şi statele sau organismele internaţionale implicate în prevenirea şi combaterea violenţei domestice 6. Creşterea eficacităţii măsurilor de prevenire a violenţei domestice şi a recidivei acesteia 7. Dezvoltarea de atitudini şi comportamente nonviolente pentru atingerea obiectivului "toleranţă zero" faţă de violenţa domestică 8. Raportarea anuală a gradului de implementare a activităţilor asumate în cadrul Pilonului Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice 9. Evaluarea finală a Pilonului Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice. CAP. VI Principii generale Fiecare măsură cuprinsă în prezenta strategie şi în planul de acţiune se subsumează următoarelor principii: a) Principiul legalităţii presupune desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a violenţei domestice potrivit prevederilor Constituţiei şi legislaţiei naţionale în materie, precum şi prevederile acordurilor şi altor documente juridice internaţionale la care România este parte; b) Principiul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care presupune respectarea demnităţii, vieţii şi securităţii personale în implementarea măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei domestice; c) Principiul nediscriminării şi egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi - impune actorilor care gestionează cazurile de violenţă domestică adoptarea unui comportament corect, imparţial şi nediscriminatoriu, fără deosebire de rasă, sex, religie, naţionalitate, apartenenţă politică, avere sau origine socială, faţă de toţi cetăţenii; d) Principiul intervenţiei imediate şi al celerităţii în instrumentarea cazurilor de violenţă domestică; presupune abordarea imediată a tuturor victimelor aflate în situaţie de risc şi adaptarea intervenţiei la nevoile acestora; e) Principiul prevenirii săvârşirii actelor de violenţă domestică, care presupune realizarea unor acţiuni cu caracter preventiv atât la nivel primar, cât şi în limitarea recidivei f) Principiul securizării şi protecţiei victimei garantează intervenţia, în limita cadrului legal, prin acţiuni care să asigure inclusiv protecţia fizică a victimei şi centrarea pe nevoile sale şi implicarea activă a acesteia în toate deciziile ce o privesc; g) Principiul responsabilizării agresorului presupune măsuri de conştientizare a agresorului în vederea propriei reabilitări şi reinserţii sociale pe baza promovării unor relaţii sociale pozitive bazate pe comportament non-violent şi acceptării diversităţii; h) Principiul subsidiarităţii, potrivit căruia, în situaţia în care persoana sau familia nu îşi poate asigura integral nevoile sociale, trebuie să intervină colectivitatea locală şi structurile ei asociative şi, doar în mod complementar, statul; i) Principiul proximităţii, potrivit căruia serviciile sunt organizate cât mai aproape de victimă/agresor, pentru facilitarea accesului şi menţinerea beneficiarului cât mai mult posibil în propriul mediu de viaţă; j) Principiul prevenirii revictimizării presupune măsuri de limitare a interviurilor repetate legate de situaţia de violenţă la care a fost supusă victima; k) Principiul finanţării adecvate care presupune utilizarea responsabilă a resurselor financiare alocate pentru implementarea măsurilor identificate pentru atingerea obiectivelor de reducere a violenţei domestice; l) Principiul abordării integrate presupune coordonarea şi cooperarea între toate instituţiile implicate, practicile şi procedurile în domeniul prevenirii, monitorizării şi combaterii violenţei domestice, precum şi cele de implementare a măsurilor de asistenţă socială vor avea la bază o viziune şi o concepţie unitară, cu accent pe parteneriat şi colaborarea în reţea; m) Principiul parteneriatului public-privat recunoaşte importanţa implicării societăţii civile în activităţile concrete de implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei domestice şi încurajarea acesteia în cooptarea serviciilor de asistenţă şi sprijin acordate de organizaţii nonguvernamentale. CAP. VII Direcţii de acţiune Pentru anii 2018 - 2021, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi şi-a propus atingerea următoarelor direcţii de acţiune, ţinând cont de măsurile prevăzute obiectivele generale şi specifice prevăzute de prezenta strategie, respectiv: - dezvoltarea capacităţii autorităţilor administraţiei publice locale de a interveni în prevenirea şi combaterea violenţei domestice; – implementarea la nivel naţional a Sistemului informaţional unic integrat de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă domestică; – creşterea eficienţei în combaterea infracţiunilor de violenţă domestică; – stimularea instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice în vederea derulării în parteneriat de acţiuni de prevenire a fenomenului violenţei domestice; – formarea profesională continuă a specialiştilor care activează în domeniul violenţei domestice (de exemplu: asistent social, poliţist, medic/medic legist, psiholog, procuror, judecător); – reabilitarea victimei şi/sau a agresorului domestic care a fost supus unor proceduri judiciare în materie penală şi faţă de care au fost pronunţate măsuri sau pedepse neprivative de libertate, prin activităţi integrate şi complementare, de informare, consiliere, psihoterapie şi alte terapii, derulate în scopul creşterii autonomiei şi conştientizării valorii sociale a individului, a dezvoltării responsabilităţii şi redobândirii abilităţilor sociale; – continuarea procesului de finanţare pentru înfiinţarea de noi unităţi de prevenire şi combatere a violenţei domestice. – formarea profesională continuă a specialiştilor care activează în domeniul violenţei domestice (de exemplu: asistent social, poliţist, medic/medic legist, psiholog, procuror, judecător, precum şi specialişti care intervin în faza de punere în executare a hotărârilor organelor judiciare); – dezvoltarea capacităţii autorităţilor administraţiei publice locale de a interveni în prevenirea şi combaterea violenţei domestice; – creşterea eficienţei în combaterea infracţiunilor de violenţă domestică; – stimularea instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice în vederea derulării în parteneriat de acţiuni de prevenire a fenomenului violenţei domestice; – implementarea la nivel naţional a Sistemului informaţional unic integrat de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă domestică.; CAP. VIII Rezultate aşteptate şi indicatori. Măsuri specifice pentru implementarea obiectivelor strategiei şi indicatori de rezultat Ca urmare a implementării eficiente a prezentei Strategii în perioada 2018 - 2021, vor fi atinse următoarele rezultate la nivel naţional: I. CONSOLIDAREA CADRULUI LEGISLATIV DIN DOMENIUL PREVENIRII ŞI COMBATERII VIOLENŢEI DOMESTICE Îmbunătăţirea cadrului legislativ actual şi asigurarea implementării unitare a legislaţiei primare prin adoptarea legislaţiei secundare şi terţiare. a) Consolidarea cadrului legislativ naţional, inclusiv pentru a proteja femeile cu dizabilităţi împotriva tuturor formelor de violenţă domestică Indicatori: - Pachet legislativ care cuprinde proiectele de acte normative necesare implementării Convenţiei de la Istanbul, respectiv: proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002, proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003, elaborat şi transmis spre aprobare; b) Revizuirea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice şi elaborarea de standarde pentru serviciile care nu au astfel de standarde. Indicatori: - Standarde minime de calitate cu caracter unitar în vederea alinierii la celelalte standarde existente în domeniul serviciilor sociale, sistematizate, actualizate şi corelate cu dinamica prevederilor legale specifice precum şi cu simplificarea documentaţiei; – Ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice, elaborat şi adoptat. c) Elaborarea şi aprobarea Programelor de interes naţional în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice. Înfiinţarea şi susţinerea serviciilor sociale destinate atât victimelor violenţei domestice cât şi agresorilor Indicatori: - creşterea gradului de siguranţă pentru victime şi diminuarea riscului de revictimizare, îmbunătăţirea nivelului de gestionare a comportamentului şi prevenirea recidivei în cazul agresorilor, sincronizarea, eficientizarea şi profesionalizarea serviciilor de prevenire, intervenţie şi monitorizare în cazurile de violenţă domestică; d) Asigurarea cadrului legal necesar reglementării prezentării în domeniul audio-vizual a faptelor grave de violenţă domestică Indicatori: - modalităţi de prezentare a faptelor grave de violenţă domestică reglementate, respectiv orar de difuzare, codare sau sisteme de acces condiţionat, alese astfel încât să se asigure faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective. reglementarea modalităţii de prezentare a faptelor grave de violenţă domestică, respectiv alegerea unui orar de difuzare, codare sau sisteme de acces condiţionat, prin care se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective; – mesaje sociale obligatorii referitoare la serviciile sociale existente/sancţiunile pentru agresori, difuzate în cadrul prezentării faptelor de violenţă domestică; – proiect de hotărâre/lege elaborat. e) Asigurarea de asistenţă şi consultanţă în vederea evaluării nevoilor de servicii la nivelul tuturor judeţelor Indicatori: - îmbunătăţirea sistemului de evaluare a nevoilor de servicii la nivelul judeţelor; – elaborarea unui studiu privind evaluarea nevoilor de servicii la nivelul tuturor judeţelor. f) Elaborarea şi implementarea standardului privind managementul de caz în domeniul protecţiei victimelor violenţei domestice Indicatori: - Elaborarea unui ordin MMJS pentru aprobarea Standardului privind managementul de caz în domeniul protecţiei victimelor violenţei domestice. II. DEZVOLTAREA UNOR MĂSURI ADECVATE DE SPRIJIN ŞI PROTECŢIE PENTRU VICTIME 1. Dezvoltarea serviciilor sociale adecvate nevoilor identificate şi care să asigure acces facil, asistenţă de calitate tuturor victimelor şi măsuri pentru agresori a) Dezvoltarea reţelei de locuinţe protejate pentru victimele violenţei domestice, adaptate inclusiv nevoilor persoanelor cu dizabilităţi Indicatori: - locuinţe protejate înfiinţate şi funcţionale - 20 de locuinţe protejate. b) Organizarea de centre de asistenţă pentru agresori la nivel regional şi extinderea reţelei de servicii Indicatori: - centre de asistenţă pentru agresori reabilitare/construite, dotate şi cu personal de specialitate angajat, pe nivele regionale - 8 centre de asistenţă pentru agresori c) Elaborarea şi implementarea unor metodologii şi proceduri de lucru adresate profesioniştilor care intervin în prevenirea şi intervenţia în cazurile de violenţă domestică Indicatori: - numărul de metodologii şi proceduri de lucru conforme cu legislaţia în vigoare şi cu specificul fiecărei instituţii implicate în prevenirea şi intervenţia în cazurile de violenţă domestică elaborate şi implementate; d) Dezvoltarea reţelei de centre integrate de criză pentru situaţiile de viol adaptate inclusiv nevoilor persoanelor cu dizabilităţi Indicatori: - crearea centrelor integrate de criză pentru situaţiile de viol - 8 centre integrate de criză pentru situaţiile de viol; – asigurarea de kit-uri de prelevare a mostrelor biologice asigurate - 150/an; – încheierea de protocoale de colaborare; – elaborarea de metodologii şi proceduri de lucru conforme cu legislaţia în vigoare. e) Iniţierea unei cooperări şi realizarea schimbului de bune practici în ceea ce priveşte programele de intervenţie şi de tratament pentru agresori Indicatori: - diseminarea exemplelor de bune practici în ceea ce priveşte programele de lucru cu agresorii; – elaborarea de metodologii/proceduri de lucru conforme cu legislaţia în vigoare. 2. Dezvoltarea şi consolidarea competenţelor profesionale prin formarea şi pregătirea necesară şi adaptată pentru intervenţia diferitelor categorii de specialişti a) Îmbunătăţirea cadrului metodologic şi a competenţelor tehnice a profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi combaterea violenţei domestice Indicatori: - numărul de ghiduri practice elaborate; – numărul de proiecte de cercetare transnaţionale (europene şi internaţionale) în care sunt implicaţi specialiştii din instituţiile competente; – numărul de proceduri de lucru şi metodologii privind măsurile de prevenire a cazurilor de violenţă domestică, revizuite sau elaborate; – numărul de evenimente organizate pe teme specifice; – numărul de participanţi la evenimente; – numărul de materiale informative elaborate; b) Formarea profesională a asistenţilor sociali în domeniul violenţei domestice şi egalităţii de gen Indicatori: - numărul şi ponderea asistenţilor sociali din instituţii formaţi în domeniul violenţei domestice şi egalităţii de gen. c) Specializarea personalului implicat în investigarea cauzelor penale şi verificările cauzelor civile cu autorii infracţiunilor de violenţă domestică Indicatori: - numărul de poliţişti care participă la cursuri de formare continuă precum şi la campanii de informare - sensibilizare; – numărul de ghiduri practice privind situaţiile de violenţă domestică elaborate; – numărul şi ponderea personalului implicat în investigarea cauzelor penale cu autorii infracţiunilor conexe cu violenţa domestică. d) Asigurarea cadrului metodologic pentru punerea în aplicare a ordinului de protecţie în regim de urgenţă Indicatori: - numărul de măsuri şi norme metodologice privind emiterea ordinelor de protecţie în regim de urgenţă adoptate; – dezvoltarea unui sistem de monitorizare a ordinelor de protecţie şi a ordinelor de protecţie în regim de urgenţă prin intermediul mijloacelor electronice/supravegherea şi monitorizarea electronică; – poliţişti care participă la cursuri de formare continuă pentru punerea în aplicare a ordinului de protecţie în regim de urgenţă; – organizarea unui seminar/conferinţă organizat cu privire la experienţa spaniolă - Ombusdman. 3. Întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de gestionare a violenţei domestice a) Creşterea capacităţii de elaborare şi implementare a politicilor de prevenire şi combatere a fenomenului violenţei domestice şi management performant Indicatori: - numărul de personal central şi local format pentru creşterea capacităţii administrative; – numărul de analize/studii/evaluări/rapoarte elaborate pentru fundamentarea politicii de prevenire şi combatere în domeniul violenţei domestice; – numărul de planuri de acţiune judeţene de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei domestice implementate. b) Îmbunătăţirea capacităţii de management şi intervenţie în cazurile de violenţă domestică Indicatori: - acţiuni privind transferul de bune practici şi cooperare care să asigure, conform art. 11 din Convenţia de la Istanbul, platforma necesară pentru colectarea de date şi cercetare; c) Îmbunătăţirea sistemului informaţional în domeniul violenţei domestice pentru a asigura gestionarea cazurilor de violenţă domestică Indicatori: - elaborarea unei proceduri comune de lucru la nivel interinstituţional privind raportarea, colectarea şi monitorizarea datelor în domeniul violenţei domestice. d) Implicarea Comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (COJES-urilor) în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi violenţei domestice Indicatori: - elaborarea unei metodologiei de lucru elaborată pentru Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi – pregătirea reprezentanţilor COJES pregătiţi în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi violenţei domestice e) Înfiinţarea şi întărirea rolului echipelor intersectoriale locale mobile de intervenţie de urgenţă, la nivel judeţean/local în domeniul violenţei domestice Indicatori: - numărul echipelor intersectoriale locale mobile de intervenţie de urgenţă constituite şi funcţionale, care să lucreze interdisciplinar, să colaboreze şi să se găsească într-un permanent schimb de informaţii raportat la cazurile instrumentate. f) Stimularea promovării egalităţii de şanse pe piaţa muncii prin dezvoltarea de competenţe antreprenoriale şi manageriale ale femeilor, victime ale violenţei domestice Indicatori: - elaborarea şi derularea unui proiect cu titlul "Pachet complex de formare antreprenorială pentru incluziunea socială a femeilor, victime ale violenţei domestice", care are ca scop promovarea unui rol activ pentru femeile victime ale violenţei domestice, prin sprijinirea acestora în iniţierea şi gestionarea unei afaceri şi proiecte comunitare. 4. Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între partenerii interni şi între statul român şi statele sau organismele internaţionale implicate în prevenirea şi combaterea violenţei domestice a) Promovarea valorilor non-violenţei în ţară şi în străinătate prin participarea la acţiuni de cooperare la nivel internaţional. Indicatori: - realizarea schimbului de bune practici în vederea implementării programelor şi politicilor publice de prevenire şi combatere a fenomenului violenţei domestice. b) Derularea unor activităţi în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice şi violenţei de gen, din perspectiva preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului European în anul 2019. Indicatori: - realizarea unor activităţi în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice şi violenţei de gen (conferinţă la nivel înalt, seminar european/internaţional, mese rotunde) în contextul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2019, la care vor fi invitate să participe instituţii şi organisme interne şi internaţionale din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice şi violenţei de gen; – realizarea schimbului de bune practici la nivel de experţi III. PREVENIREA VIOLENŢEI DOMESTICE ŞI A RECIDIVEI ACESTEIA PRECUM ŞI A VIOLENŢEI SEXUALE 1. Creşterea eficacităţii măsurilor de prevenire a violenţei domestice şi a recidivei acesteia a) Derularea de campanii de conştientizare, organizare de dezbateri publice periodice şi promovarea bunelor practici în domeniu Indicatori: - numărul de evenimente organizate în parteneriat cu autorităţile publice şi cu reprezentanţii societăţii civile. 2. Dezvoltarea de atitudini şi comportamente nonviolente pentru atingerea obiectivului "toleranţă zero" faţă de violenţa domestică a) Desfăşurarea unor programe educative pentru părinţi şi copii, în vederea prevenirii violenţei domestice, inclusiv prin parteneriate şcoală-comunitate-familie Indicatori: - număr de protocoale de colaborare încheiate între instituţiile implicate; – număr de programe desfăşurate; – număr de participanţi. b) Creşterea gradului de informare, conştientizare şi responsabilizare a populaţiei Indicatori: - număr de campanii de informare şi/sau educare implementate; – număr de beneficiari. c) Dezvoltarea unui răspuns pro-activ şi preventiv al şcolilor la problema violenţei domestice Indicatori: - număr de programe de educaţie pentru tineri; mobilizarea suportului profesioniştilor, părinţilor, studenţilor şi elevilor, al administraţiei publice pentru prevenirea acestui fenomen. d) Schimbarea modalităţilor de abordare/mediatizarea faptelor de violenţă domestică Indicatori: - realizarea unei campaniei de comunicare şi informare în vederea prevenirii actelor de violenţă domestică; schimbarea modalităţilor de abordare a temelor de violenţă domestică de către jurnalişti şi ziarişti semnatari ai reportajelor, articolelor şi documentarelor efectuate; – elaborarea unui ghid de bune practici pentru jurnalişti şi ziarişti referitor la modalităţile de prezentare a infracţiunilor de violenţă domestică şi mediatizarea acestora în mass-media şi mediul online. e) Elaborarea unei strategii naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale Indicatori: - elaborarea şi adoptarea unei Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale şi a planului operaţional aferent. IV. MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA ACTIVITĂŢILOR ÎNTREPRINSE ÎN VEDEREA PREVENIRII ŞI COMBATERII VIOLENŢEI DOMESTICE 1. Raportarea anuală a gradului de implementare a activităţilor asumate în cadrul Pilonului Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice a) Monitorizarea măsurilor cuprinse în Planul operaţional de acţiuni Indicatori: - elaborarea unei proceduri de raportare şi monitorizare a datelor; – elaborarea unui raport anual privind gradul de implementare a activităţilor asumate în cadrul Pilonului Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice. 2. Evaluarea finală a Pilonului Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice a) Realizarea unei analize privind îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul Strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterii violenţei domestice 2018 - 2021 - Pilonul Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice Indicatori: - elaborarea unei analize privind îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul Strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterii violenţei domestice 2018 - 2021 - Pilonul Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice. CAP. IX Finanţare Activităţile în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice se finanţează conform prevederilor legale în vigoare din următoarele surse: a) bugetul de stat; b) bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice; c) bugetele fondurilor externe nerambursabile; d) bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi ale municipiilor, oraşelor şi comunelor; Proiecţiile bugetare de susţinere a măsurilor prevăzute în planul anual de acţiune în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice sunt elaborate în fiecare an pentru anul următor şi reprezintă o condiţionalitate a implementării strategiei. CAP. X Proceduri de monitorizare, evaluare Activităţile de monitorizare se vor desfăşura pe toată perioada de implementare şi vor include atât colectarea, prelucrarea şi analiza datelor de monitorizare, progresele înregistrate în implementarea strategiei, identificarea şi corectarea problemelor practice apărute în aplicarea politicilor şi normelor antiviolenţă domestică, precum şi creşterea gradului de cunoaştere, înţelegere şi implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a fenomenului violenţei domestice. În conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 202/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi cu legislaţia secundară în domeniu, implementarea prezentei Strategii şi a Planului operaţional de acţiuni pe perioada 2018 - 2021 se va realiza de către Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. Stadiul implementării Strategiei va fi evaluat pe baza unor rapoarte de monitorizare, elaborate anual, de către ANES, în urma raportărilor efectuate de către toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu. Autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi în implementarea Planului operaţional de acţiuni pe perioada 2018 - 2021 vor elabora şi vor transmite un raport anual cu privire la stadiul de îndeplinire a acţiunilor care le revin potrivit domeniilor specifice de competenţă. De asemenea, evaluarea impactului Strategiei se va realiza prin raportarea la indicatorii stabiliţi în Planul operaţional de acţiuni pentru perioada 2018 - 2021. ANES va asigura mediatizarea Strategiei, precum şi diseminarea informaţiilor relevante şi bunele practici identificate în domeniu. CAP. XI Etape ulterioare şi instituţii responsabile În conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violentei în familie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare implementarea Strategiei pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei domestice se va realiza sub autoritatea şi în coordonarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale prin structurile de specialitate. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Camila Rodela
16 Decembrie 2018
Buna ziua, prietenii mei sunt Camila Rodela si sunt din Michigan, United State. Sunt aici pentru a depune m?rturie despre lucr?rile bune ale lui DR.OGAGA ??KUNTA în via?a mea. So?ul meu ?i cu mine am fost c?s?tori?i timp de 27 de ani cu doi copii. acum doi ani totul a ajuns la cap?t. Am vrut so?ul meu înapoi ?i l-am rugat, dar nu a ascultat niciodat?, a?a c? am dat peste câteva m?rturii despre aceast? vr?jitoare particular?. Unii oameni au m?rturisit c? le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au m?rturisit c? restaureaz? uterul ?i vindecând cancerul ?i alte boli, unii m?rturisind c? poate vr?ji pentru a opri divor?ul ?i vraja pentru a ob?ine o slujb? bine pl?tit?. Este uimitor, am dat peste o m?rturie special?, era despre o femeie numit? Vera, ea a m?rturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex ?i, la sfâr?itul m?rturiei sale, ?i-a abandonat e-mailul. Dup? ce am citit toate acestea, am decis s?-i încerce. L-am contactat prin e-mail ?i mi-a explicat problema mea. ?i mi-a spus ce trebuie s? fac, am f?cut-o ?i so?ul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat problemele ?i am fost ?i mai ferici?i decât oricând. E?ti un om talentat ?i nu voi opri publicarea lui pentru c? e un om minunat. Dac? ave?i vreo problem? ?i sunte?i în c?utarea unei vr?ji adev?rate ?i autentice, Încearc?-l oricând, este r?spunsul la problemele tale. Pute?i s?-l contacta?i prin e-mail: ogagakunta@gmail.com ?i s? v? rezolva?i problemele ca mine. El poate rezolva urm?toarele probleme ?i multe altele.
(1) DAC? VREA?I EX-BACK
(2) VREA?I S? CONVEN?I SOSIUNEA DUMNEAVOASTR? PENTRU ÎNC?LCAREA DIVOR?IEI
(3) V? RUG?M S? V? PROMOVA?I ÎN OFICIUL DVS.
(4) VREI B?RBA?I B?RBA?I ?I FEMEILE CARE VOR V? C?UT? ATRACTIV?
(5) DAC? DORI?I S? CONCEPT? UN COPIL
(6) VREI DUMNEAVOASTR?
(7) VEI DUMNEAVOASTRUL DUMNEAVOASTR? PENTRU AI IUBI DOAR PENTRU VESTUL VIE?II LUI
(8) Ave?i nevoie de SPELL buna LUCK
(9) Ave?i nevoie de un SPOT LOTTERY
(10) Ave?i nevoie de un loc de munc?
ogagakunta@gmail.com
