Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 22 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 574 din 1 iulie 2020.
──────────
"Împreună, pentru o Românie sigură şi prosperă într-o lume marcată de noi provocări"
CUVÂNT-ÎNAINTE
În ultimii 30 de ani, România a evoluat foarte mult prin acţiunea individuală şi comună a cetăţenilor ei. România a îndeplinit obiective naţionale esenţiale pentru dezvoltarea internă şi consolidarea poziţiei pe plan extern: integrarea în NATO şi Uniunea Europeană.
Pe lângă aceste deziderate, românii şi-au afirmat, în numeroase ocazii, ataşamentul pentru apărarea statului de drept şi a democraţiei, independenţa justiţiei, lupta împotriva corupţiei, ataşamentul faţă de implicarea în spaţiul public, indiciu al dezvoltării unei culturi politice participative.
Drumul nu se opreşte aici. Românii vor o ţară modernă, prosperă şi mai sigură. Consider că dorinţa de progres a cetăţenilor României trebuie să fie fundamentul acţiunii noastre.
În viziunea mea, România trebuie să fie statul care funcţionează pentru fiecare cetăţean, cu instituţii care să lucreze pentru dezvoltarea ţării, să promoveze şi să garanteze democraţia reală, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să asigure dezvoltarea societăţii şi afirmarea ţării. Aceasta plasează cetăţeanul în centrul acţiunii instituţiilor publice, realizându-se triada stat-societate-cetăţean, drept o constantă a interesului şi demersurilor publice. Ţara noastră este puternic ataşată valorilor europene şi are un rol semnificativ în NATO şi UE, în asigurarea securităţii la frontiera externă a acestora, precum şi în regiunea Mării Negre. Este, totodată, un partener solid pentru SUA şi aliaţii noştri, constituind un pilon pentru securitatea regională.
O Românie funcţională înseamnă o ţară sigură, care oferă cetăţenilor săi toate condiţiile necesare pentru a duce un trai mai bun, în deplină siguranţă şi care îşi protejează identitatea, valorile, patrimoniul şi resursele, precum şi parametrii statului de drept.
Politica de securitate naţională constituie, alături de politica externă, una dintre politicile publice ale căror elaborare şi punere în practică constituie prerogativa constituţională şi legală a Preşedintelui României.
Politica de securitate naţională nu poate fi expresia voinţei unei singure persoane, deşi este rezultatul unui proces care ţine de atribuţiile Preşedintelui României. Aceasta trebuie să fie, cel puţin la nivel de principiu, construită pe valori şi repere fundamentale, expresia consensului şi efortului naţional comun.
Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2020-2024 oferă răspunsuri la întrebări esenţiale privind obiectivele noastre naţionale prioritare pentru asigurarea securităţii României şi a cetăţenilor săi şi arată ce avem de făcut pentru a le atinge. Politicile publice din domeniul securităţii naţionale vor fi concepute şi implementate având ca beneficiar final cetăţeanul, iar subsumat politicii de securitate naţională şi de apărare a ţării, Strategia va orienta şi direcţiona activitatea tuturor instituţiilor publice cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării ţării.
Continuitatea, predictibilitatea şi transparenţa decizională sunt condiţii esenţiale ale exercitării actului de conducere strategică, pe care le-am aplicat în timpul primului meu mandat de Preşedinte al României şi pe care le voi aplica cu consecvenţă şi pe durata următorului mandat.
În plan intern acestea creează stabilitate şi credibilitate deopotrivă, atât la nivelul spectrului politic, cât şi în rândul tuturor cetăţenilor, care cunosc astfel ce aşteptări trebuie să aibă de la preşedintele ţării. Efectele lor se disting şi în mediul internaţional, întrucât aliaţii, partenerii noştri şi alţi actori internaţionali pot conta pe un comportament al României în concordanţă cu valorile şi principiile specifice democraţiilor funcţionale, ale respectării normelor de drept internaţional şi ale statului de drept.
Din punctul de vedere al securităţii României, într-un context geopolitic dinamic, turbulent şi impredictibil, precum cel de astăzi, trebuie să avem un răspuns adaptat şi eficient în faţa riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor cu care ne confruntăm, bazat pe: continuitate, adaptabilitate, flexibilitate, rezilienţă şi predictibilitate.
În cadrul NATO, voi continua să acţionez hotărât, ca şi până acum, pentru creşterea relevanţei României în Alianţă şi pentru ca aceasta să rămână cea mai puternică şi eficientă organizaţie de apărare colectivă din istorie.
Regiunea Mării Negre este de interes strategic pentru România şi trebuie să fie un spaţiu sigur şi predictibil - aspecte esenţiale pentru securitatea naţională, cât şi pentru cea europeană şi transatlantică. Astfel, voi continua demersurile pentru dezvoltarea posturii naţionale de apărare şi creşterea prezenţei aliaţilor în structurile NATO de pe teritoriul României, concomitent cu creşterea eficienţei eforturilor întreprinse de statul român, încât securitatea naţională să fie întărită.
Voi susţine aplicarea fermă, în continuare, de către România a angajamentului de a asigura finanţarea de cel puţin 2% din PIB pentru apărare, care, dincolo de aprecierea aliaţilor noştri, ne-a adus beneficii concrete pentru securitatea ţării şi a cetăţenilor noştri. Graţie acestui program, pe care l-am lansat la începutul mandatului meu precedent, suntem mai bine protejaţi în faţa riscurilor şi ameninţărilor de securitate, deloc ipotetice în regiunea noastră.
Fără o armată puternică, un stat nu are credibilitate internaţională şi strategică. Noua arhitectură a apărării impune asigurarea de resurse umane foarte bine pregătite şi dotate, precum şi capabilităţi interoperabile în sistemul de apărare colectivă a NATO. Existenţa unor resurse importante destinate înzestrării Armatei României şi garanţia acordării acestora pe termen lung constituie şi un impuls necesar revigorării industriei naţionale de apărare. Programe multianuale coerente pot oferi industriei româneşti şanse de relansare, în special prin cooperare industrială cu firmele de profil ale aliaţilor noştri.
Securitatea naţională reprezintă chiar expresia practică a normalităţii pe care mi-o doresc pentru România, ţara în care fiecare cetăţean trăieşte într-un mediu sigur şi are încredere că instituţiile, pe care el le susţine, îl apără şi îl protejează.
INTRODUCERE
1. Aşa cum două proiecte naţionale majore ale politicii externe şi de securitate ale României democrate - integrarea în NATO şi UE - au reunit, în mod exemplar, consensul naţional, în acelaşi mod, în planul politicii interne, proiectul destinat reconstrucţiei instituţionale a ţării şi desăvârşirii unei Românii democratice şi puternice are anvergura necesară pentru a determina implicarea tuturor actorilor relevanţi din societate şi a asigura susţinerea românilor.
2. În politica externă a unui stat, reperele calitative fundamentale sunt asigurate de predictibilitatea opţiunilor strategice, principialitatea şi valabilitatea poziţiilor sale, precum şi îndeplinirea responsabilă a angajamentelor asumate. Obiectivul esenţial al politicii noastre externe şi de securitate, pe care îl vom promova în continuare, este creşterea profilului internaţional al României. Este un obiectiv pe care îl putem atinge prin consolidarea capacităţii noastre de apărare şi de a proiecta în vecinătate şi dincolo de aceasta valorile democratice ale statului de drept şi stabilitatea, precum şi de a furniza securitate, în scopul creşterii siguranţei şi prosperităţii cetăţenilor români.
3. Politica externă şi de securitate a ţării noastre va fi fundamentată pe următoarea triadă de acţiune: creşterea rolului şi eforturilor României în Uniunea Europeană, consolidarea profilului strategic în NATO, precum şi aprofundarea şi extinderea Parteneriatului strategic cu SUA.
4. Evoluţiile globale în plan securitar, generate de reconfigurări ale balanţelor de putere, reclamă acţiuni concrete, coerente şi concertate din partea statului român, care poate şi trebuie să îşi continue procesul de modernizare, de adaptare, inclusiv instituţională şi raliere la progresele tehnologice contemporane.
5. Pentru prima dată în secolul XXI, lumea se confruntă cu o pandemie care a afectat toate statele şi care a declanşat o criză economică ce va afecta serios relaţiile de putere dintre actorii globali, ceea ce va spori volatilitatea şi impredictibilitatea, deja accentuate, ale mediului de securitate internaţional.
6. Comportamentul agresiv al Federaţiei Ruse, acţiunile de militarizare a regiunii Mării Negre şi de tip hibrid desfăşurate de acest stat, ce au ca scop menţinerea unui climat tensionat şi de insecuritate în zona apropiată ţării noastre, determină România să continue cu fermitate procesul amplu de construire de capabilităţi robuste de descurajare şi apărare, început din anul 2015. Acest proces se desfăşoară împreună cu cel de creştere a interoperabilităţii forţelor noastre armate cu aliaţii şi cu întărirea capacităţii instituţionale de contracarare a acţiunile de tip hibrid.
7. Sunt necesare eforturi consistente pentru transformarea ţării noastre într-un stat rezilient, capabil să se raporteze adecvat la impredictibilitatea şi amploarea evoluţiilor din mediul de securitate. Pentru aceasta, este nevoie de un stat puternic, un stat care conştientizează necesitatea dezvoltării unor mecanisme proprii de reacţie rapidă şi eficientă şi, inerent, a unei culturi de securitate solid dimensionate - inclusiv în rândul cetăţenilor săi. Flexibilitatea, adaptabilitatea, capacitatea de reacţie rapidă în timp de criză sunt principii ale conducerii strategice, care permit anticipare şi planificare, şi pregătirea pentru cazurile cele mai nefavorabile, pentru a evita surpriza strategică şi a asigura rezilienţă şi bună guvernare în folosul tuturor cetăţenilor României.
8. Evoluţiile din domeniul tehnologic determină diversificarea şi creşterea complexităţii riscurilor şi ameninţărilor de securitate, precum atacurile cibernetice, activităţile specifice domeniului informaţional (acţiuni ostile/de influenţă derulate în spaţiul public, dezinformare, răspândirea de ştiri false/fabricate etc.) şi posibile efecte nocive şi destabilizatoare ale importului unor tehnologii cu uz civil în cadrul acţiunilor asimetrice şi hibride, generând noi provocări de securitate.
9. În domeniul social, mediul de securitate este influenţat de evoluţia demografică asimetrică, urbanizarea rapidă, polarizarea societăţilor, accentuarea fenomenului de îmbătrânire a populaţiei, creşterea individualismului şi a izolării în spaţiul virtual, a vulnerabilităţii mediilor de socializare online la acţiunile de război informaţional şi de fenomenul migraţiei. De asemenea, intensificarea procesului de urbanizare vulnerabilizează oraşele, în special la schimbările climatice şi asigurarea condiţiilor minime de trai.
10. Strategia naţională de apărare a ţării reprezintă, în mod firesc şi legitim, cumulul sintetic al aspiraţiilor, dorinţelor, viziunilor şi ideilor de libertate, demnitate şi prosperitate menite să construiască o Românie normală, o Românie a secolului XXI. Strategia reflectă nevoia de a asigura un echilibru firesc între securitatea naţională şi alte domenii vitale, precum economia, sănătatea sau educaţia.
11. Documentul are multiple semnificaţii:
• pe de o parte, este un instrument cu caracter strategic-aplicativ, care trasează orientări, în funcţie de care instituţiile din sistemul naţional de securitate vor acţiona în perioada următoare, vizează un interval bine definit, respectiv 2020-2024, ceea ce determină proiectarea de acţiuni concrete. Strategia încorporează şi o doză necesară de flexibilitate, pentru a-i permite să îşi menţină gradul de adecvare până la finele intervalului de referinţă, fără însă a se îndepărta de la obiectivele sale general valabile;
• pe de altă parte, este un document care se adresează şi opiniei publice în relaţie cu care îndeplineşte o funcţie extrem de importantă: permite acesteia, într-o manieră transparentă, să fie la curent cu modul în care instituţiile îşi îndeplinesc misiunile în folosul cetăţenilor. Prin abordarea sa cuprinzătoare, Strategia constituie o platformă de consolidare a sprijinului cetăţenilor pentru acţiunea instituţiilor de stat, de raliere coezivă a lor la această acţiune. Pentru opinia publică internaţională, Strategia arată modul în care România îşi conceptualizează problematica securităţii şi cum îşi propune să acţioneze - deschis către cooperare cu partenerii externi, în mod predictibil şi transparent.
12. Strategia naţională de apărare a ţării propune un management al problematicii de securitate naţională cu accent pe gestionarea integrată a riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor de către statul român. Gestionarea integrată are o dublă valenţă:
• prima este internă, naţională, în spiritul edificării unei autentice comunităţi de securitate, apărare şi ordine publică;
• a doua valenţă este cea europeană, euroatlantică şi internaţională, România asumându-şi responsabilităţile ce îi revin în calitate de membru al UE, NATO, OSCE, ONU şi al altor organizaţii internaţionale.
13. Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2020-2024 va opera cu acelaşi concept de securitate naţională extinsă introdus şi definit în precedentul document. Pe lângă apărarea armată - înţeleasă în dublă calitate, de apărare naţională şi apărare colectivă, Strategia vizează şi alte dimensiuni precum politica externă, ordinea publică, activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate, managementul crizelor, domeniile educaţie, cultură, sănătate, economic, demografie, financiar, mediu, securitatea energetică sau cea cibernetică, securitatea infrastructurilor critice şi a patrimoniului istoric şi cultural.
14. Strategia se raportează la un concept multidimensional al securităţii, bazat pe relaţia securitate- prosperitate-stat de drept-democraţie-identitate, echilibrul între stat şi individ ca beneficiari ai securităţii naţionale, gestionarea integrată a securităţii şi pe ideea de comunitate de securitate.
15. Siguranţa cetăţeanului este un element-cheie al abordării, statul având datoria de a identifica strategii sectoriale eficiente de protejare a sa. Pe cale de consecinţă, gestionarea securităţii presupune şi participarea societăţii civile.
16. Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2020-2024 va orienta şi direcţiona activitatea tuturor instituţiilor publice cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării ţării şi va fi supusă aprobării Parlamentului în termenul legal de 6 luni de la preluarea noului mandat de Preşedinte al României.
CAP. 1
România membru activ NATO şi UE, stat rezilient, pol de stabilitate regional
1.1. România - promotor şi actor implicat în parteneriate internaţionale durabile, pol de stabilitate regional
17. Viziunea pentru o Românie modernă se construieşte în jurul unor idei-forţă, cu aplicabilitate continuă, pentru a căror materializare sunt necesare demersuri consistente şi constante. Este necesar un efort colectiv şi asiduu pentru transpunerea acestor idei în realitate, pentru un stat prosper şi democratic, cu instituţii publice eficiente, care să garanteze pentru generaţiile viitoare posibilităţi de dezvoltare într-o ţară cu o administraţie profesionistă, eficientă, orientată către cetăţean şi interesul public şi o infrastructură modernă, în pas cu progresul tehnologic, care stimulează creativitatea şi inovarea.
18. Toate acestea reclamă, invariabil, existenţa unui stat eficient, predictibil, sigur şi respectat în plan extern şi apreciat în plan intern, conştient de potenţialul şi de moştenirea de care dispune, care poate fi construit doar prin efortul colectiv şi articulat sinergic al instituţiilor publice şi cetăţenilor săi. O Românie care acţionează consecvent pentru securitatea cetăţenilor şi valorilor sale, dar şi a aliaţilor săi, nu poate fi decât o Românie puternică, dezvoltată, capabilă şi respectată. Aceste deziderate pot fi atinse doar prin politici publice al căror beneficiar final este cetăţeanul, sustenabile, transparente şi consecvente, ferm ancorate în realitatea zilelor noastre, caracterizată de ample şi complexe provocări strategice la nivel global.
19. Evoluţiile în plan securitar şi economic generate de reconfigurări ale echilibrelor de putere în plan extern reclamă acţiuni concrete şi concertate din partea statului român, care va continua să aplice şi să promoveze conceptul de securitate naţională extinsă. România poate şi trebuie să îşi continue procesul de modernizare, de adaptare şi raliere la progresele tehnologice în toate planurile, la dinamica şi turbulenţele mediului internaţional şi la procesele de remodelare a sistemului internaţional.
20. România a trebuit să facă faţă într-un timp scurt celei mai mari încercări de după 1989, şi anume pandemia de COVID-19. Efectele sale se fac simţite din plin la nivel global, mai ales în plan economic, iar perspectiva unei evoluţii ciclice a virusului obligă statul român să continue măsurile pentru a creşte capacitatea de gestionare a unei asemenea crize pe multiple planuri: medical, al ordinii publice, din perspectiva sistemului educaţional, a asigurării serviciilor publice şi mai ales în ceea ce priveşte creşterea rezilienţei economice.
21. Sunt necesare eforturi consistente pentru transformarea pe mai departe a ţării noastre într-un stat rezilient, capabil să se raporteze eficient, proactiv şi adecvat la impredictibilitatea evoluţiilor din mediul de securitate global (convenţionale, economico-financiare, dar şi cibernetice, de tip hibrid sau asociate pandemiilor şi schimbărilor de mediu) şi care să poată să gestioneze, consecvent şi eficient, orice riscuri şi ameninţări conexe. Pentru aceasta, este nevoie de un stat puternic, un stat care să asigure un cadru optim de dezvoltare a democraţiei participative, în care sunt asigurate drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi încurajată participarea oamenilor şi a societăţii civile la soluţionarea tuturor problemelor societăţii, inclusiv la cele privind securitatea naţională. Oameni politici competenţi, dedicaţi şi responsabili vor asigura conducerea strategică necesară unei sinergii a eforturilor comune şi individuale, în scopul optimizării securităţii României.
22. De aceea, în perioada următoare, politica externă şi de securitate a României se va afla, ca şi până acum, sub semnul continuităţii, în planul vectorilor şi opţiunilor strategice, însă vor interveni, în mod necesar, unele nuanţe şi detalii, menite să-i confere mai multă coerenţă şi consistenţă.
23. Din postura asumată de când ţara noastră a devenit stat membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi partener strategic privilegiat al SUA, România se regăseşte, în acest moment istoric, într-un cadru instituţional consolidat pentru asigurarea securităţii sale naţionale extinse, cu un grad înalt de credibilitate strategică şi valori naţionale de securitate consecvente şi consistente, cu premise favorabile de durabilitate a acestei poziţii strategice. Această postură naţională consolidată, cu impact pozitiv asupra dimensiunii externe a securităţii naţionale, este însoţită de o ancorare solidă şi complementară într-o amplă matrice de parteneriate, în plan bilateral, regional şi multilateral şi în diverse formate de concertare cu actori cu orientări similare, în primul rând în termeni de securitate.
24. Apartenenţa la Uniunea Europeană şi la NATO, precum şi Parteneriatul strategic cu SUA reprezintă fundamentele politicii externe a României şi traiectoria pe care statul român s-a angajat conştient şi ireversibil.
25. Calitatea de stat membru al Uniunii Europene a generat în anul 2019, mai ales prin buna derulare a mandatului de preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, un plus de vizibilitate, prestigiu şi capacitate de exercitare a unor responsabilităţi, ceea ce constituie o premisă pozitivă pentru dezvoltarea şi consacrarea rolului României într-un proiect european aflat în evoluţie mai rapidă şi în faţa mai multor surse de presiune decât în alte cicluri instituţionale.
26. Succesiunea de acţiuni şi activităţi la nivelul NATO a demonstrat angajamentul reînnoit al Aliaţilor privind soliditatea Organizaţiei, prin reafirmarea valorilor, misiunilor şi obiectivelor sale fundamentale. Alianţa Nord-Atlantică rămâne ferm dedicată fundamentelor ei, iar procesele de adaptare şi de reflecţie asupra perspectivelor au menirea de a asigura consistenţa şi relevanţa NATO şi pe viitor, prin identificarea răspunsurilor organizaţionale adecvate la noile evoluţii de securitate.
27. În acelaşi timp, Parteneriatul strategic cu SUA are, mai ales după contactele la cel mai înalt nivel din ultimii ani, premise mai bune ca oricând de aprofundare şi extindere a rolului său de ancoră strategică a posturii euro-atlantice şi de reper pentru celelalte obiective şi demersuri de asigurare a securităţii naţionale a României. Dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA, mai ales în plan economic, cu accent pe zona tehnologiilor de vârf, va da şi mai multă consistenţă relaţiei bilaterale şi va da mai multă substanţă importanţei strategice a României.
28. România îşi construieşte strategia de securitate pornind de la premisa că principalele sale garanţii sunt apartenenţa la NATO şi relaţia privilegiată cu SUA, partener care îi împărtăşeşte percepţia asupra nivelului ameninţărilor în zona frontierei estice a Alianţei.
29. Un alt rol asumat de ţara noastră în plan extern este cel de consolidare a parteneriatului transatlantic şi coerenţa de acţiune NATO-UE, invocând argumentul că o comunitate unică şi funcţională de securitate transatlantică este - sub toate aspectele - superioară unor actori care acţionează separat.
30. România îşi propune să consolideze cooperarea militară cu SUA, nu doar ca direcţie de acţiune pe care o vizează generic în format aliat, ci mai ales ca obiectiv operaţional de implementat pe teritoriul naţional. Subsumat, eforturile statului român sunt direcţionate către amplasarea pe teritoriul românesc a unor soluţii de consolidare a prezenţei avansate a NATO şi, implicit, de descurajare a eventualelor acţiuni agresive ale unor actori statali. Aceste eforturi vor fi conjugate cu cele întreprinse la nivel naţional pentru creşterea capacităţii de mobilitate militară, obiectiv asumat la nivelul Europei de către NATO şi care se regăseşte şi printre preocupările UE.
31. Conştientizarea aliaţilor cu privire la rolul Mării Negre şi a importanţei securizării acestui areal reprezintă un alt obiectiv care canalizează eforturi articulate ale statului român. România are interesul să sprijine şi să contribuie la dezvoltarea de politici şi soluţii pentru stingerea focarelor existente de încordare şi conflict, precum şi pentru susţinerea dezvoltării regionale către o zonă caracterizată de securitate, stabilitate şi progres. În acelaşi timp, trebuie să creeze condiţiile necesare utilizării eficiente, în interesul său şi al aliaţilor/partenerilor săi, a potenţialului de coridor energetic şi de transport al regiunii Mării Negre şi a resurselor energetice pe care România le are în Marea Neagră, astfel încât ţara noastră să devină un important actor regional în domeniul energiei.
32. Faţă de provocările de securitate de la frontiera estică a NATO şi UE, România va acţiona pentru o ancorare mai solidă a celor două organizaţii în regiune, o cooperare aplicată cu aliaţii regionali, dar şi pentru susţinerea statelor din Balcanii de Vest şi vecinătatea estică, în propriile procese de transformare instituţională, democratizare şi conectare la fluxurile economice europene. România consideră că parcurgerea traseului către o viitoare aderare la UE a tuturor statelor balcanice va asigura cadrul dezvoltării şi al atingerii unui nivel de trai decent pentru toţi locuitorii acestora. Cooperarea militară în cadrul formatelor stabilite în regiune, dezvoltarea şi dinamizarea unor concepte extinse, inovatoare, cu aliaţi şi parteneri europeni şi regionali, operaţionalizarea iniţiativelor naţionale adoptate la nivel aliat contribuie la realizarea obiectivului de menţinere a securităţii regionale şi europene.
33. Sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, participând la proiecte bilaterale de interconectare strategică şi susţinând eforturile statului vecin de a-şi consolida instituţiile democratice şi a-şi creşte rezilienţa se înscrie, de asemenea, în strategia României de a contribui la stabilizarea politică, economică şi securitară a vecinătăţii NATO/UE, cu beneficii directe pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova şi pentru întreaga comunitate de limbă, identitate, istorie şi cultură românească.
34. În paralel, România consideră important să îşi intensifice cooperarea bilaterală şi multilaterală cu aliaţii situaţi în lungul şi în proximitatea flancului estic al NATO. Formatele de dialog existente îşi pot creşte relevanţa dacă, asemenea României, celelalte părţi îşi vor intensifica eforturile pentru a promova consecvent obiectivele economice şi de securitate în plan regional.
35. Statul român contează pe creşterea credibilităţii în plan extern pentru atingerea tuturor acestor obiective, prin proiectarea imaginii de partener pe deplin implicat în angajamentele pe care şi le asumă. Astfel, România şi-a confirmat şi consolidat imaginea şi statutul de pol de stabilitate regională în raport cu anii anteriori, sporindu-şi capabilităţile concrete şi rezilienţa naţională în noul mediu de securitate, aflat în schimbare accelerată şi cu grad crescut de complexitate, în concert cu partenerii noştri cu orientări similare.
36. Ca urmare, gradul de securitate şi prosperitate al cetăţenilor României, în care există o democraţie participativă funcţională matură, a sporit, ceea ce constituie pe mai departe o bază solidă şi durabilă pentru dezvoltarea rolului ţării noastre în plan extern, în cadrul apartenenţelor şi parteneriatelor sale fundamentale, şi ca actor vizibil, performant, principial, consecvent şi previzibil în câmpul relaţiilor internaţionale şi al multilateralismului.
37. În actualul mediu de securitate global, interdependenţa dintre palierele externe de urmărire a obiectivelor de securitate ale României şi palierele interne, ale politicilor publice naţionale în domenii definitorii pentru securitatea extinsă, este mai accentuată ca oricând anterior şi constituie cheia de boltă a implementării eficiente a acestei Strategii.
38. Ca efect, dar şi ca factor potenţator esenţial, al acestor apartenenţe şi capabilităţi definitorii pentru România şi al însăşi rezilienţei noastre statale, valorile naţionale de securitate trebuie atent protejate şi promovate în continuare, iar cultura de securitate trebuie să urmeze o pantă ascendentă de dezvoltare şi includere a cât mai multor segmente societale şi generaţionale.
39. România beneficiază astăzi şi de avantajul oferit de poziţia sa geostrategică şi de elementele care ţin de profilul şi de rolul în plan regional, european şi internaţional.
40. Ataşamentul cetăţenilor români faţă de valorile comunităţii noastre de apartenenţă este un factor favorabil asigurării securităţii naţionale extinse, care însă trebuie corelat cu măsuri şi acţiuni vizând creşterea gradului de încredere al cetăţenilor în instituţiile şi valorile naţionale, în raţionalitatea şi eficienţa actului de guvernare, în valorile şi capacitatea societăţii româneşti de a dăinui şi de a progresa politic, economic, social, cultural, pe coordonate democratice, ale statului de drept, ale unei societăţi libere, performante economic, social şi cultural, sustenabile din punct de vedere al mediului, incluzive în raport cu toţi cetăţenii săi.
41. România are premise şi un potenţial promiţător ca participant şi contribuitor la dezbaterile şi procesele de transformare din instituţiile şi organizaţiile din care face parte integrantă, inclusiv pe tematici fundamentale cum sunt viitorul UE sau adaptarea NATO, dar şi în ce priveşte valenţele strategice în promovarea securităţii naţionale extinse pe care le aduc formate inovatoare, la a căror iniţiere şi dezvoltare a participat în ultimii ani şi continuă să participe, precum formatul Bucureşti 9, Iniţiativa celor Trei Mări, diversele formate trilaterale.
1.2. România - stat rezilient în faţa ameninţărilor, care asigură securitate şi prosperitate cetăţenilor săi
42. Pe plan intern, Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2020-2024 vine în sprijinul efortului naţional de modernizare a statului. Buna guvernare rămâne instrumentul prin care democraţia trece din planul conceptelor şi teoriilor în planul vieţii reale şi o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii, factorii implicaţi în procesul bunei guvernări fiind deopotrivă statul şi societatea civilă.
43. România este un stat stabil din punct de vedere politic, economic şi securitar, care investeşte resurse pentru a-şi consolida şi proiecta acest profil în regiune şi în Europa.
44. Este important ca România să se poată adapta, să anticipeze şi să răspundă adecvat provocărilor de securitate pe care le generează o lume în permanentă şi accelerată transformare. Ca atare, devin esenţiale cunoaşterea şi evaluarea prospectivă a proceselor interne şi internaţionale, precum şi a tendinţelor majore de evoluţie a securităţii internaţionale.
45. Sunt necesare eforturi pentru accelerarea transformării ţării noastre într-un stat rezilient. România poate şi trebuie să îşi continue procesul de modernizare şi de adaptare la progresele tehnologice în toate planurile.
46. Conceptul de rezilienţă a României este abordat în dublă-cheie: capacitatea inerentă a entităţilor - indivizi, comunităţi, regiuni, stat - de a rezista şi a se adapta articulat la evenimente violente, cauzatoare de stres, şoc, dezastre, pandemii sau conflicte, pe de o parte, şi capacitatea acestor entităţi de a reveni cu celeritate la o stare funcţională, de normalitate, pe de altă parte.
47. Consolidarea rezilienţei şi reducerea vulnerabilităţilor reclamă o strategie multidimensională flexibilă şi o perspectivă amplă asupra tuturor sistemelor, pentru reducerea riscurilor asociate unei crize, dar şi pentru îmbunătăţirea capacităţii de gestionare rapidă a mecanismelor de adaptare la nivel local, naţional şi regional. Rezilienţa acoperă toate stadiile unei situaţii de criză, de la prevenţie (atunci când este posibilă) la adaptare şi limitarea efectelor (când este necesară), şi include transformări pozitive care consolidează abilitatea generaţiilor actuale şi viitoare de a îşi asigura necesităţile.
48. În intervalul 2020-2024, mai mult ca oricând, eforturile de consolidare a rezilienţei trebuie să fie calibrate pentru a răspunde noilor tipuri de ameninţări - subtile şi subversive - survenite inclusiv pe fondul evoluţiilor tehnologice. Prin urmare, un rol central este acordat colaborării pe multiple planuri: public-privat, cetăţean-comunitate şi civil-militar, care are ca scop consolidarea rezilienţei societale şi a infrastructurilor critice, responsabilitate aflată la intersecţia sferelor socială şi individuală, cu cea instituţională-publică şi cu cea privată.
49. Strategia de dezvoltare a unor instrumente eficiente pentru consolidarea rezilienţei societale şi a infrastructurilor critice include:
- îmbunătăţirea nivelului de conştientizare cu privire la acţiuni ostile/de influenţă derulate în spaţiul public prin intermediul mass-media clasice sau online sau a think-tank-urilor, dificil de gestionat atunci când apar şi factori noi cu impact în plan securitar, precum fake news, a căror sursă de provenienţă este adesea greu de identificat şi atribuit;
– facilitarea dimensionării unor instrumente publice accesibile şi transparente prin care să fie expuse sursele de dezinformare, produsele şi narativele acestora;
– creşterea capacităţii instituţiilor de învăţământ, cercetare, a think-tank-urilor şi media de a identifica şi combate mişcările de dezinformare susţinute de actori statali sau non-statali ostili;
– creşterea nivelului de alfabetizare funcţională pentru dezvoltarea gândirii critice şi pentru reducerea gradului de vulnerabilitate a populaţiei în faţa fenomenului de răspândire de informaţii false, care pot avea consecinţe negative pentru securitatea naţională;
– susţinerea programelor de educaţie pentru sănătate şi educaţie pentru situaţii de urgenţă;
– adoptarea de măsuri care să contribuie la reducerea fenomenului de brain drain concomitent cu implementarea unor programe de atragere de talent internaţional;
– demararea unor programe ample de educaţie în ciclul gimnazial şi cel liceal, în sfera competenţelor digitale şi a securităţii online, precum şi pentru dezvoltarea deprinderilor necesare pentru combaterea informaţiilor false, astfel încât să se diminueze vulnerabilitatea tinerei generaţii la asemenea provocări de tip hibrid, având ca efect creşterea rezilienţei societale;
– conştientizarea populaţiei, instituţiilor publice centrale şi locale şi mediului de afaceri asupra importanţei măsurilor de protecţie a infrastructurilor critice pentru funcţionarea continuă şi în siguranţă a serviciilor şi utilităţilor publice de bază (electricitate, apă, căldură, salubritate, transport în comun, servicii sociale).
50. Noile provocări din mediul de securitate internaţional generează inclusiv necesitatea dezvoltării unor mecanisme de înţelegere, prevenire şi reacţie în rândul cetăţenilor, atunci când se confruntă cu ameninţări, riscuri sau vulnerabilităţi cu impact în planul securităţii naţionale. Din această perspectivă, dezideratul naţional de creare a unui stat puternic şi rezilient se află în interdependenţă cu nivelul culturii de securitate a cetăţenilor săi.
51. Înţelegând că o cultură de securitate precară reprezintă o vulnerabilitate societală, consolidarea parteneriatelor instituţiilor din sistemul naţional de securitate cu entităţile publice şi private contribuie la înţelegerea rolului pe care fiecare actor societal - stat, instituţii publice, dar şi entităţile private (corporaţii şi indivizi) - îl are în procesul de asigurare a securităţii naţionale.
52. În scopul garantării unui nivel ridicat de securitate şi prosperitate cetăţenilor săi, este necesar ca statul român să depună eforturi susţinute pe linia consolidării capacităţii administrative a instituţiilor sale, astfel încât acestea să poată acţiona concertat pentru:
- elaborarea şi implementarea politicilor publice, circumscris intereselor socio-economice şi strategice ale României;
– asigurarea unei dezvoltări durabile cu aplicarea strictă a legislaţiei naţionale şi a directivelor şi programelor UE în materie (prin reducerea decalajelor de dezvoltare, combaterea eficientă a schimbărilor climatice şi îmbunătăţirea calităţii mediului, racordarea la noile tehnologii şi proiecte de cercetare-inovare, simplificarea fiscalităţii şi demararea investiţiilor strategice);
– asigurarea unui mediu economic performant, dinamic şi competitiv, în plan investiţional şi antreprenorial, precum şi a stabilităţii financiar-bugetare a statului;
– stimularea creşterii inteligente, sustenabile şi incluzive la nivelul României, având ca scop asigurarea prosperităţii cetăţenilor;
– asigurarea funcţionalităţii neîntrerupte a macrosistemelor publice;
– dezvoltarea unui sistem educaţional care să contribuie la acoperirea cerinţelor actuale şi de perspectivă ale pieţei muncii, la competitivitatea României în plan internaţional şi care să permită accesul la educaţie de calitate tuturor persoanelor;
– consolidarea şi dezvoltarea capacităţilor şi capabilităţilor tehnologice, respectiv a infrastructurilor de cercetare şi resurse umane din domeniul cercetare-dezvoltare-inovare, cu implicarea tuturor actorilor din mediul academic, de cercetare şi cel economic.
53. Respectarea angajamentului ferm faţă de lege şi dreptate, valorile democraţiei şi principiile statului de drept, precum şi modernizarea statului şi instituţiilor sale reprezintă fundamente care asigură cetăţenilor securitatea şi prosperitatea la care sunt îndreptăţiţi.
CAP. 2
Interese şi obiective naţionale de securitate
2.1. Valori şi principii fundamentale în definirea intereselor şi obiectivelor naţionale de securitate
54. Valorile, interesele şi obiectivele naţionale joacă un rol central în definirea strategiei naţionale de apărare, oferindu-i legitimitate. Interesele naţionale sunt perene şi sunt definite în primul rând în Constituţia României.
55. Interesele şi obiectivele naţionale au la bază respectarea unor valori, identice cu cele împărtăşite de celelalte state membre ale Uniunii Europene şi NATO, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, aşa cum sunt ele definite în Constituţia României.
56. Ţară europeană, membră a UE şi a NATO, România împărtăşeşte aceleaşi valori ca şi celelalte state membre, care se exprimă prin:
- caracteristicile şi atributele statului român: naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil;
– valorile constituţionale supreme: democraţia, demnitatea, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptatea şi pluralismul politic, manifestate în cadrul statului de drept, democratic şi social;
– coeziunea civică şi climatul interetnic bazat pe bună convieţuire şi susţinerea de către toţi a valorilor şi intereselor comune ale statului;
– statul de drept;
– identitatea naţională;
– economia de piaţă solidă şi competitivă, ca fundament al generării şi valorificării eficiente a resurselor naţionale necesare asigurării funcţionării statului, securităţii şi bunăstării cetăţenilor.
57. Pentru ca aceste valori să fie promovate efectiv şi eficient, Strategia se bazează pe respectarea unor principii, primordiale în acest sens fiind continuitatea şi predictibilitatea. Într-un context geopolitic dinamic, este absolut esenţial ca:
- angajamentele asumate de ţara noastră în raport cu aliaţii şi partenerii noştri să fie caracterizate de continuitate, ceea ce implică un grad ridicat de disponibilitate pentru cooperare şi, respectiv, coerenţă în cadrul UE, NATO şi parteneriatele strategice, îndeosebi cu SUA;
– atitudinea şi deciziile asumate de către România trebuie să fie predictibile, să denote un comportament responsabil atât faţă de aliaţii şi partenerii săi, cât şi faţă de proprii cetăţeni, de încredere, al unui stat amplasat într-o regiune de interes geopolitic semnificativ.
58. Pentru a asigura respectarea întocmai a valorilor şi principiilor enunţate, Strategia va facilita implementarea politicilor de securitate şi apărare, respectiv va promova următoarele atribute: eficienţa, încrederea, pragmatismul, profesionalismul, prevenirea şi anticiparea, pro-activitatea şi managementul judicios al avuţiei naţionale;
- eficienţa, vizând adaptarea continuă a răspunsului la ameninţările şi provocările de securitate existente, în cadrul unei abordări cuprinzătoare, de natură să asigure un răspuns adecvat la provocări şi ameninţări de natură diferită, indiferent de zona de provenienţă a acestora. Pentru punerea în aplicare a Strategiei, instituţiile cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale trebuie să dezvolte un set de capacităţi puternice, echilibrate şi flexibile. Pentru promovarea şi protejarea intereselor naţionale de securitate, gestionarea riscurilor, ameninţările şi vulnerabilităţile cu care se confruntă, România trebuie să dispună de resurse, forţe şi mijloace proprii, corespunzător intereselor, profilului şi potenţialului său;
– încrederea, definită în sens societal larg, atât din punctul de vedere al încrederii cetăţenilor în instituţiile statului român şi al acestor instituţii în propria misiune, cât şi din punctul de vedere al relaţionării cu mediul internaţional, să se exprime, pe de o parte, în încrederea României în partenerii săi şi în alianţele şi comunităţile de valori din care face parte şi, pe de alta, în încrederea partenerilor externi că România îşi îndeplineşte responsabilităţile şi obligaţiile ce îi revin;
– pragmatismul, ce implică adaptarea deciziei la evoluţia situaţiei concrete şi conjugarea în mod realist şi raţional a eforturilor tuturor actorilor instituţionali în vederea implementării eficiente a politicilor de apărare şi securitate având ca beneficiar final cetăţeanul;
– profesionalismul şi respectarea expertizei specialiştilor în configurarea politicilor publice ce vizează securitatea naţională;
– prevenirea şi anticiparea, ce derivă din necesitatea identificării şi angrenării mijloacelor necesare pentru a combate, cu celeritate şi eficienţă organizaţională, riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale, printr-o abordare integrată civil-militară, după caz;
– pro-activitatea, care presupune spirit de iniţiativă şi vizează identificarea şi asumarea responsabilităţii alegerii variantei de răspuns adecvate formelor, în continuă evoluţie şi dinamică, de manifestare a ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor. Provocările la adresa securităţii vor fi abordate cât mai devreme posibil. În acest context, se impune îmbunătăţirea mijloacelor de a identifica cât mai rapid riscurile viitoare la adresa securităţii şi dezvoltarea capacităţilor de acţiune preventivă;
– managementul judicios al avuţiei naţionale, care are în vedere totalitatea valorilor materiale şi spirituale ale României, între care şi patrimoniul nostru cultural, care trebuie utilizate, sau după caz, puse în valoare, în folosul naţiunii şi al cetăţenilor ţării noastre.
2.2. Interese naţionale de securitate
59. Interesul naţional de securitate este starea dezirabilă de existenţă a unei naţiuni, a unei comunităţi organice şi incluzive, care vizează apărarea şi promovarea valorilor naţionale fundamentale, asigurarea prosperităţii, garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor democratice, a protecţiei şi securităţii membrilor ei. Aceasta constituie baza pentru dezvoltarea obiectivelor naţionale interne şi externe care garantează existenţa şi identitatea statului, stabilitatea şi continuitatea acestuia şi defineşte misiunea/scopul acestuia şi se referă la:
- garantarea suveranităţii, a caracterului naţional, independenţei, integrităţii teritoriale, unităţii şi indivizibilităţii statului;
– apărarea şi consolidarea democraţiei constituţionale şi a statului de drept;
– protejarea, apărarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor şi asigurarea securităţii şi siguranţei lor individuale şi colective;
– garantarea dreptului la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, cultural-lingvistice şi religioase persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, în cadrul statului de drept şi al democraţiei constituţionale;
– asigurarea unei dezvoltări economice sustenabile, cu gestionarea judicioasă a resurselor pentru asigurarea bunăstării cetăţenilor;
– garantarea dreptului la învăţătură şi la ocrotirea sănătăţii;
– reducerea rapidă a decalajelor de dezvoltare şi modernizarea marilor sisteme publice, precum cel de sănătate, educaţional, de protecţie socială şi de transport, pentru furnizarea de servicii de calitate ridicată cetăţenilor;
– consolidarea profilului României în cadrul sistemului de alianţe, parteneriate şi apărare colectivă de la nivel transatlantic;
– participarea activă la consolidarea Uniunii Europene, precum şi aprofundarea proceselor de integrare în interiorul acesteia;
– consolidarea capacităţii NATO de a răspunde eficient ameninţărilor şi provocărilor de securitate actuale şi viitoare, pe baza unei relaţii transatlantice solide şi a securităţii indivizibile a statelor aliate;
– consolidarea contribuţiei Uniunii Europene în domeniul securităţii şi apărării, în complementaritate şi sinergie cu NATO;
– continuarea asumării unui rol activ şi substanţial de către cele două organizaţii în gestionarea ameninţărilor şi provocărilor de securitate care afectează direct România;
– consolidarea relaţiei transatlantice, în spiritul cooperării dintre UE şi SUA, pentru asigurarea securităţii şi stabilităţii Europei;
– consolidarea multilateralismului şi a unei ordini internaţionale bazate pe regulile consfinţite prin Carta ONU şi prin documentele care stau la baza OSCE;
– valorificarea eficientă a avantajelor derivate din poziţia geo-strategică a României.
2.3. Obiective naţionale de securitate
60. Obiectivele naţionale de securitate sunt reprezentate de repere obiective (dimensiunea teritoriului, resurse, populaţie, aşezare geografică) şi subiective (valori, intenţii, aşteptări) ale acţiunii practice întreprinse de stat prin instituţiile care îl reprezintă, respectiv prin strategiile şi politicile naţionale pentru realizarea şi afirmarea intereselor sale naţionale fundamentale.
61. Din perspectivă internă, obiectivele naţionale de securitate vizează:
- consolidarea capacităţii naţionale de apărare, menită să asigure integritatea teritorială, suveranitatea, unitatea, indivizibilitatea, independenţa României, caracterul naţional al statului, precum şi securitatea poporului român;
– creşterea eficienţei sistemelor naţionale de prevenire şi gestionare a situaţiilor de criză, interne şi externe, militare sau de natură civilă, mecanismelor de cooperare interinstituţională şi capabilităţilor de combatere a ameninţărilor asimetrice şi hibride, capabile să asigure rezilienţa statului în situaţii de urgenţă ori de criză şi să permită funcţionarea continuă a instituţiilor şi a serviciilor esenţiale;
– asigurarea exercitării neîngrădite de către cetăţeni a drepturilor şi libertăţilor fundamentale;
– buna funcţionare a justiţiei şi asigurarea ordinii de drept;
– înlăturarea deficienţelor care afectează buna guvernare, întărirea capacităţii, eficienţei şi obiectivităţii sistemului administrativ;
– prevenirea şi contracararea activităţilor cu impact negativ major în plan social şi asupra intereselor economice ale României, derulate de grupuri de interese, grupări de criminalitate organizată transfrontalieră sau entităţi străine ostile, având ca scop alterarea procesului decizional statal sau vizând domenii relevante pentru securitatea naţională;
– prevenirea şi combaterea infracţionalităţii de toate felurile;
– asigurarea unui mediu economic predictibil, competitiv, performant şi atractiv în plan investiţional şi antreprenorial, precum şi prevenirea şi contracararea (in)acţiunilor cu potenţial de afectare a capacităţii de finanţare sustenabilă a ansamblului sistemelor socio-economice, atragerea şi gestionarea judicioasă a fluxurilor financiare aferente;
– prevenirea şi contracararea ameninţărilor generate de acţiunile informative ostile, precum şi consolidarea sistemului de protecţie a informaţiilor clasificate la nivel naţional;
– dezvoltarea, precum şi consolidarea securităţii şi protecţiei infrastructurilor critice;
– asigurarea securităţii şi protecţiei infrastructurilor de comunicaţii şi tehnologia informaţiilor cu valenţe critice pentru securitatea naţională, precum şi cunoaşterea, prevenirea şi contracararea ameninţărilor cibernetice derulate asupra acestora de către actori cu motivaţie strategică, de ideologie extremist-teroristă sau financiară. Redimensionarea şi reconstrucţia sistemului de comunicaţii, la nivel naţional, conform cerinţelor de calitate internaţionale, astfel încât zonele de eşec ale pieţei (acolo unde operatorii consideră că nu este oportun să investească) să fie compensate prin infrastructuri de comunicaţii finanţate din fonduri publice;
– asigurarea securităţii alimentare şi a calităţii mediului;
– dezvoltarea consolidată, durabilă şi adaptată schimbărilor sociale a marilor sisteme publice (sănătate, educaţie, protecţie socială);
– reducerea decalajelor inter şi intra regionale interne şi recuperarea celor existente faţă de statele UE din vestul continentului;
– asigurarea capacităţii, coerenţei şi eficienţei sistemelor naţionale de prevenire şi gestionare a situaţiilor de criză, interne şi externe, militare sau de natură civilă;
– promovarea identităţii naţionale, inclusiv prin prezervarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi natural, precum şi prin încurajarea responsabilă a domeniilor de excelenţă;
– prevenirea reacţiilor şi tendinţelor radicale sau extremiste, prin aplicarea strictă şi nediscriminatorie a legii, prin respectarea pluralismului în societate şi cultivarea toleranţei la nivelul societăţii civile;
– creşterea nivelului de rezilienţă în raport cu riscurile şi ameninţările asimetrice şi de tip hibrid, de natură a afecta securitatea naţională a României;
– consolidarea culturii de securitate în instituţiile publice şi private care gestionează informaţii strategice, a căror divulgare ar periclita interesele României sau ale aliaţilor săi;
– racordarea la evoluţiile tehnologice, ca premisă pentru o dezvoltare consolidată în domeniile de importanţă strategică;
– cunoaşterea, prevenirea şi contracararea activităţilor care presupun încălcarea regimului de sancţiuni sau a embargoului internaţional, respectiv a celor asociate traficului de armament convenţional şi produselor cu dublă utilizare, precum şi a acţiunilor asociate activităţilor de proliferare a armelor de distrugere în masă şi a vectorilor purtători;
– dezvoltarea continuă, consolidată, durabilă şi adaptată schimbărilor sociale şi mondiale, a marilor sisteme publice conexe sănătăţii populaţiei;
– creşterea sprijinului statului român pentru diaspora şi încurajarea diasporei româneşti să promoveze şi să sprijine interesele României, inclusiv prin creşterea sprijinului statului român pentru aceste comunităţi;
– prevenirea şi contracararea activităţilor de criminalitate organizată, inclusiv transfrontalieră, care, prin acţiuni de influenţare a capacităţii de decizie, activităţi economice ilegale, trafic de droguri de mare risc şi migraţie ilegală, pot afecta securitatea naţională;
– prevenirea şi contracararea riscurilor de natură teroristă asociate activităţilor unor organizaţii de profil, prezenţei pe teritoriul naţional a membrilor sau adepţilor unor astfel de entităţi, intensificării propagandei extremist-jihadiste, în special în mediul online, şi a proceselor de radicalizare în România.
62. Din perspectiva politicii externe, România trebuie să urmărească consolidarea profilului său de actor internaţional relevant, racordat principiilor şi valorilor euro-atlantice -corespunzător nivelului de ambiţie asumat la nivel politic şi capacităţii de dezvoltare economică. Ţara noastră este nu numai beneficiar, ci şi contributor important la asigurarea securităţii regionale, europene şi euro-atlantice.
63. Pe aceste coordonate şi corespunzător intereselor naţionale de securitate, obiectivele naţionale de securitate vizează:
- consolidarea securităţii în regiunea Mării Negre şi în regiunea Balcanilor, precum şi cea a securităţii şi stabilităţii celorlalte regiuni învecinate;
– consolidarea profilului ţării noastre în NATO şi UE şi derularea în acord cu interesele României, prin implicarea noastră activă, a proceselor de adaptare şi transformare în curs la nivelul acestora, atât în plan conceptual, cât şi în planul îndeplinirii obiectivelor şi misiunilor acestor organizaţii;
– consolidarea parteneriatului strategic cu SUA şi a prezenţei militare americane pe teritoriul României;
– aprofundarea cooperării cu ceilalţi parteneri strategici ai României, precum şi a cooperării în cadrul iniţiativelor de cooperare regionale, inclusiv cu state de pe flancul estic al NATO şi UE;
– creşterea nivelului de pregătire a personalului militar şi a interoperabilităţii forţelor armate ale României în cadrul NATO;
– susţinerea demersurilor NATO de consolidare a prezenţei aliate unitare şi echilibrate pe flancul estic, dar şi în alte regiuni din aria de competenţă a NATO;
– consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare în arealul Mării Negre, inclusiv prin dinamizarea parteneriatelor cu state interesate şi îmbunătăţirea capacităţii de cunoaştere a situaţiei şi avertizare timpurie;
– susţinerea cooperării NATO-UE, cu asigurarea complementarităţii dintre cele două organizaţii în privinţa apărării şi securităţii europene; în particular, se va urmări asigurarea coerenţei iniţiativelor UE (precum Procesul Anual de Analiză Coordonată a Apărării-CARD, Pooling and Sharing) cu instrumentele şi procesele similare din cadrul NATO; susţinerea noilor iniţiative europene (Fondul European de Apărare-EDF, Cooperarea Structurată Permanentă-PESCO);
– sprijinirea implementării noului cadru de acţiune privind abordarea integrată a apărării şi securităţii UE de-a lungul întregului ciclu de conflict;
– susţinerea procesului de maturizare a acţiunii în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună-PSAC, ca o componentă centrală a creşterii rolului global al UE;
– valorificarea poziţiei României de stat cu viziuni pro-atlantiste asumate şi partener strategic al SUA pentru menţinerea echilibrului în relaţia SUA-UE;
– respectarea şi promovarea principiilor şi valorilor fundamentale ale Uniunii Europene;
– susţinerea parcursului european al Republicii Moldova;
– proiectarea profilului României ca factor de stabilitate şi promovare a valorilor UE în regiune, prin susţinerea parcursului european al statelor aspirante din Parteneriatul Estic şi Balcanii de Vest;
– promovarea intereselor politice, economice şi de securitate în regiuni de relevanţă strategică pentru ţara noastră;
– reducerea fenomenului de brain drain, concomitent cu implementarea unor programe de atragere de talent internaţional (brain-gain);
– valorificarea oportunităţilor României în formate colaborative relativ recente, congruente cu obiectivele şi practicile NATO şi UE, dar cu perspectivă ridicată de dezvoltare (precum Iniţiativa celor Trei Mări, formatul Bucureşti 9).
64. Maximizarea şanselor de materializare a obiectivelor interne şi externe reclamă menţinerea unui nivel ridicat de ambiţie în promovarea acestora - de o manieră coerentă, fără discontinuităţi şi redundanţe în relaţionarea interinstituţională - de către toţi actorii implicaţi la nivel politic, socioeconomic şi cultural, prin utilizarea tuturor canalelor disponibile la nivel politico-diplomatic şi securitar.
CAP. 3
Evaluarea mediului de securitate
3.1. Tendinţe majore cu potenţial de afectare şi influenţare a mediului de securitate, în perspectiva anului 2024
65. Tendinţele strategice înregistrate în ultimii ani ilustrează acumularea unui potenţial substanţial de reconfigurare a relaţiilor dintre actorii cu interese globale, cu efecte directe asupra stabilităţii şi predictibilităţii sistemului internaţional, iar revitalizarea competiţiei strategice globale confirmă tranziţia spre o nouă paradigmă de securitate. Aceasta va accentua tendinţa spre o mai susţinută activitate a statelor în plan bilateral, cu interese şi alianţe de moment, conjuncturale, ceea ce va afecta şi mai mult predictibilitatea mediului de securitate internaţional.
66. Atitudinea şi acţiunile Federaţiei Ruse de încălcare a normelor dreptului internaţional generează perpetuarea şi extinderea divergenţelor cu unele state occidentale şi NATO, constituind obstacole serioase în identificarea soluţiilor viabile de asigurare a stabilităţii, predictibilităţii şi securităţii.
67. Reafirmarea unor state cu ambiţii de lideri regionali, care contestă sau chiar încalcă normele de drept internaţional existente, determină creşterea riscurilor şi a ameninţărilor la adresa securităţii globale în general şi a României în particular.
68. Revirimentul politicii de forţă şi asertivitate unor puteri nonoccidentale care contestă actuala ordine internaţională liberală reprezintă variabilele majore care vor influenţa distribuţia puterii în plan global şi configuraţia balanţelor de influenţă şi a echilibrelor regionale.
69. Efectele pandemiei de COVID-19 în plan economic vor afecta puternic relaţiile dintre actorii globali şi, de asemenea, vor obliga statele să-şi canalizeze resursele pentru gestionarea problemelor interne. Actuala pandemie va avea şi un impact de durată asupra situaţiei globale de securitate.
70. Fluxurile migraţioniste provenind din Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Afganistan şi Pakistan vor viza, în continuare, România ca rută secundară de tranzit către spaţiul occidental. Acest context ar putea fi utilizat de persoane având conexiuni cu organizaţii extremist-teroriste, pentru accesarea teritoriului naţional. Expusă indirect, prin asociere cu statele europene implicate în combaterea terorismului, ţara noastră rămâne o ţintă de oportunitate.
71. Amprente ale ameninţărilor de securitate se vor resimţi din ce în ce mai pregnant în întreaga societate, în condiţiile în care actori ostili multiplică tacticile de luptă şi de implicare în afacerile interne ale statelor, incluzând ameninţările cibernetice şi de tip hibrid.
72. Pe fondul ascensiunii tendinţelor populiste la nivelul unui număr crescut de actori statali, în spaţiul european, dar şi pe alte continente, va creşte distanţarea sistemelor politice şi a liderilor acestora de preocupările imediate şi vitale ale cetăţenilor. Se vor putea accentua astfel vulnerabilităţi ce ţin de recursul la repliere naţională, orientarea preponderentă spre interese strategice şi tactice individuale.
73. Sub impulsul dezvoltărilor tehnologice, lumea contemporană va deveni, cel puţin pe termen mediu, un spaţiu de manifestare a unor riscuri şi ameninţări interconectate, care vor creşte complexitatea, incertitudinea şi volatilitatea mediului global de securitate. Acestor tendinţe li se adaugă creşterea relevanţei actorilor nonstatali - în contextul dezvoltării noilor tehnologii - şi proliferarea şi redimensionarea unor ameninţări transfrontaliere, precum terorismul, hacktivismul şi criminalitatea organizată. Tendinţa exponenţială de dezvoltare a tehnologiilor emergente (5G, inteligenţa artificială, big data, Internet of Things, cloud şi smart computing) generează, pe de o parte, nevoi de creştere şi îmbunătăţire a comunicaţiilor care vor susţine servicii digitale inovatoare menite să sprijine cetăţenii şi mediul de afaceri, iar, pe de altă parte, necesităţi de colectare şi securizare a datelor şi informaţiilor vehiculate în sistemele respective.
74. Având în vedere că reţelele 5G vor susţine multiple aplicaţii de comunicaţii şi tehnologia informaţiilor implementate inclusiv la nivelul infrastructurilor critice, confidenţialitatea, integritatea şi disponibilitatea telecomunicaţiilor vor constitui probleme importante din perspectiva securităţii naţionale. Vulnerabilităţi tehnologice ale reţelelor 5G ar putea fi exploatate pentru compromiterea în lanţ a infrastructurilor interdependente, cu riscul provocării unor daune severe.
75. Criptomonedele, tehnologia blockchain, inteligenţa artificială, machine learning, Internet of Things, big data sau tehnologia cuantică sau Internetul Ascuns (Dark Web-ul) conturează perspective de utilizare a acestora în planul criminalităţii organizate, infracţionalităţii cibernetice, activităţilor de profil hacktivist, terorist sau extremist, precum şi operaţiunilor ofensive coordonate de entităţi raliate intereselor unor actori statali. Se profilează riscul adaptării acţiunilor ofensive cu caracter hibrid la evoluţiile tehnologice, printr-o diversificare continuă a modalităţilor de acţiune şi a resurselor coordonate, în scopul afectării intereselor naţionale, inclusiv de securitate.
76. Factorul demografic şi distribuţia spaţială a populaţiei induc provocări cu impact asupra problemelor de securitate ale viitorului. Evoluţia disproporţionată a ritmului de creştere demografică, perpetuarea decalajelor economice între zonele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, tendinţa de îmbătrânire a populaţiei (manifestată pregnant în Europa), vulnerabilitatea la epidemii şi pandemii, migraţia forţei de muncă şi deteriorarea condiţiilor sociale în zonele de criză şi conflict vor fi elementele definitorii ale caracterului asimetric al evoluţiilor la nivel global.
77. Pandemiile, degradarea calităţii factorilor de mediu, diminuarea resurselor şi fluctuaţia cererii globale de energie au potenţialul de a genera sau de a accentua situaţiile de criză.
78. Efectele schimbărilor climatice vor fi tot mai prezente şi mai extinse, cu perspectiva de a se transforma într-o problemă de importanţă critică, cu implicaţii inclusiv în sfera securităţii la nivel global, regional şi naţional.
79. În ansamblu, „diluarea“ multilateralismului poate complica modul în care comunitatea internaţională, în primul rând partenerii României, va răspunde la acest tip de tendinţe, ce pot afecta şi influenţa mediul de securitate.
80. Pe termen mediu şi lung, mediul de securitate intern va continua să fie influenţat de provocări asociate:
• eforturilor de consolidare a capacităţii administrative a statului român pe linia elaborării şi implementării politicilor publice, reducerii decalajelor de dezvoltare şi a deficienţelor din marile sisteme publice;
• intenţiilor de orientare a actului de decizie în folosul intereselor de grup, cu afectarea intereselor comunităţilor şi a bugetului public sau european;
• tendinţelor de radicalizare a registrului discursiv sau acţional de factură extremistă;
• strategiilor unor actori statali şi nonstatali, ce vizează diluarea autorităţii statului nostru sau a rolului regional al României, respectiv suprimarea sau afectarea suveranităţii, unităţii şi indivizibilităţii statului român.
3.2. Coordonate esenţiale ale evoluţiilor în planul securităţii la nivel global
81. Mediul actual de securitate se caracterizează printr-un grad crescut de dinamism şi impredictibilitate, precum şi prin globalizarea accentuată a ameninţărilor şi riscurilor, cu manifestări variate şi cu potenţial nelimitat de propagare geografică.
82. Perpetuarea surselor tradiţionale de risc (revitalizarea competiţiei geostrategice) şi a ameninţărilor asimetrice (fenomenul terorist, proliferarea armelor de distrugere în masă), concomitent cu amplificarea unor riscuri emergente (atacuri cibernetice, acţiuni de tip hibrid, migraţia ilegală, riscuri asociate schimbărilor climatice), accentuează percepţia de incertitudine şi impredictibilitate a evoluţiilor din mediul de securitate global.
83. Preeminenţa SUA în sistemul internaţional va rămâne incontestabilă pentru viitorul previzibil, ceea ce din punctul de vedere al interesului naţional al României este un element-cheie. Pe de altă parte, doctrina şi obiectivele de etapă multideceniale ale Chinei vor influenţa din ce în ce mai mult modul în care SUA percep rolul sistemic al acestui stat şi îi răspund.
84. Arhitectura internaţională de securitate va fi puternic modelată de redefinirea intereselor de securitate ale actorilor statali cu interese globale şi de reconfigurarea relaţiilor dintre aceştia. În condiţiile în care nu se întrevăd premise notabile care să genereze o schimbare de paradigmă în relaţiile dintre SUA şi competitorii săi strategici, zonele de intersecţie a ambiţiilor de hegemonie regională (Europa şi Asia-Pacific) vor fi cele mai expuse la transformări consistente în ceea ce priveşte evoluţiile de securitate.
85. Situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, Nordul Africii şi Asia (Coreea de Nord, Afganistan) va rămâne tensionată şi fragilă, generând provocări în creştere în asigurarea stabilităţii regionale, cu reverberaţii negative în plan global. Impactul perpetuării instabilităţii situaţiilor de securitate din aceste zone asupra intereselor României se află în directă legătură cu procesele de reconfigurare geostrategică majoră, ca urmare a intervenţiei unor actori internaţionali, statali sau organizaţionali.
86. Continuarea programelor de dezvoltare a capabilităţilor militare ofensive ale statelor care contestă actuala ordine internaţională şi scăderea nivelului de transparenţă şi predictibilitate a mecanismelor de menţinere a echilibrului strategic erodează eforturile comunităţii internaţionale pe dimensiunea controlului armamentelor, neproliferării şi dezarmării.
87. Natura şi rapiditatea schimbărilor induse de avansul tehnologic cu potenţial destabilizator amplifică gradul de volatilitate al evoluţiilor securitare, miza principală fiind obţinerea de avantaje naţionale în domeniul economic şi militar.
88. Schimbarea de paradigmă înregistrată la nivel global, prin preluarea tot mai frecventă de către zona online a activităţilor derulate până nu demult exclusiv în spaţiul fizic, influenţează în mod esenţial întreg spectrul de securitate (raportat la cetăţeni, instituţii şi entităţi private) şi generează necesităţi noi de abordare în plan securitar.
89. Disputele, inclusiv de natură armată, pentru acces la resurse naturale vor deveni mai acerbe, ca reacţie intrinsecă la procesul natural de epuizare a acestora (accelerat de o exploatare intensivă şi nesustenabilă) şi, respectiv, la refacerea într-un ritm lent a anumitor resurse regenerabile.
90. În paralel, se reintensifică cursa înarmării, a multiplicării mijloacelor convenţionale şi neconvenţionale, a perfecţionării tehnologiilor militare, atât la nivelul puterilor principale, cât şi pe multiple planuri regionale. Dezvoltarea de noi mijloace militare, din ce în ce mai puternice, extinderea lor în noi zone fizice precum arealele arctic şi antarctic, spaţiul cosmic sau în cel cibernetic, duc la creşterea gradului de insecuritate şi la sporirea riscurilor, inclusiv accidentale.
91. Riscul declanşării unui conflict armat major între principalele puteri se menţine redus. În schimb, se remarcă tendinţa de utilizare de către unii actori statali a tacticilor hibride, inclusiv ameninţarea cu forţa, pentru realizarea propriilor ambiţii în zonele de interferenţă a intereselor geopolitice la nivel global şi regional.
92. Evoluţiile tehnologice determină diversificarea şi creşterea complexităţii riscurilor şi ameninţărilor de securitate, precum atacuri cibernetice, activităţi din domeniul informaţional (acţiuni ostile/de influenţă derulate în spaţiul public, dezinformare, răspândirea de ştiri false) şi posibilităţile perturbatoare ale utilizării unor tehnologii de uz civil în acţiuni asimetrice şi hibride.
93. Tendinţele tehnologice pentru dezvoltarea de noi armamente sunt influenţate de evoluţia ameninţărilor, dar şi de dezvoltarea şi maturizarea de noi tehnologii din zona bunurilor de larg consum, care ar putea fi utilizate în cadrul acţiunilor de tip asimetric şi hibrid. Tehnologiile cele mai relevante pentru domeniul securităţii vor fi: vectorii hipersonici, tehnologia 5G, infrastructuri de comunicaţii cuantice, aplicaţiile laser şi electromagnetice, echipamente de monitorizare a spaţiului aerian şi submarin, inteligenţa artificială, platformele autonome.
94. În domeniul economic, creşterea interconectivităţii economico-financiare la nivel mondial potenţează apariţia unor vulnerabilităţi la nivelul sistemelor financiare în faţa ameninţărilor şi dezechilibrelor.
95. Un risc ce trebuie luat în calcul permanent îl reprezintă posibilele intersecţii temporale ale unei derive a ordinii internaţionale, cu crize economice, punctuale sau generalizate, imprevizibile, în domenii precum pandemii, clima globală, evenimente catastrofale, dar şi prin reaprinderea sau izbucnirea în vecinătăţile europene imediate a unor focare de instabilitate.
96. În domeniul social, mediul de securitate este influenţat de asimetria evoluţiei demografice, urbanizarea rapidă, polarizarea societăţilor, accentuarea fenomenului de îmbătrânire a populaţiei, migraţia.
97. Pentru România, perspectivele de tensionare suplimentară a mediului internaţional, de erodare a cooperării şi de competiţie sistemică pe multiple paliere, la nivel strategic, constituie factori mai puţin favorabili atingerii obiectivelor naţionale de securitate, ceea ce va presupune acţiune externă hotărâtă în favoarea unei ordini internaţionale bazate pe reguli, a unităţii şi solidităţii relaţiei transatlantice, a prezervării şi eficientizării cooperării multilaterale în plan extins şi în plan regional. România va trebui să-şi dezvolte mai mult relaţiile în plan bilateral, mai ales cu statele cu care are încheiate parteneriate strategice şi cu care împărtăşeşte preocupări comune de securitate.
98. Proiectul european, în evoluţie rapidă, inclusiv pe dimensiunea de securitate şi apărare şi supus în prezent unor dezbateri intense, prezintă tot mai multă semnificaţie în calculul strategic şi de interes naţional, cu efect asupra securităţii naţionale în sens extins.
3.3. România şi securitatea la nivel euroatlantic
99. Pentru România, definirea modalităţilor de asigurare a securităţii naţionale se realizează prin interacţiunea între potenţialul şi postura naţională şi efortul şi contribuţia colectivă de gestionare a evoluţiilor de securitate, asumate la nivel multilateral, în primul rând în NATO şi în UE. Această paradigmă presupune adaptarea continuă a capacităţii naţionale de gestionare a riscurilor şi ameninţărilor, cu accent pe componenta de interacţiune şi sinergie între instrumentele şi capacităţile care pot fi angajate la nivel naţional.
100. Ca stat aflat pe flancul estic al NATO şi la frontiera estică a Uniunii Europene, principalii vectori de promovare a stabilităţii şi securităţii pentru România sunt constituiţi de capacitatea naţională şi apartenenţa la aceste organizaţii. Ambele şi-au dovedit capacitatea de a-şi îndeplini eficient obiectivele ce vizează asigurarea securităţii şi prosperităţii economice a statelor membre, demonstrând, totodată, un potenţial strategic solid de adaptare permanentă la evoluţiile mediului de securitate.
101. Pentru România, regiunea Mării Negre reprezintă o zonă de maxim interes strategic. Asigurarea securităţii pentru aceasta necesită o abordare cuprinzătoare, care să acopere, pe lângă domeniul militar, aspecte relevante din domeniile economic, transport, energie, mediu, rezilienţa societăţii.
102. Principalul garant al securităţii României este reprezentat de capacitatea naţională de apărare, dublată intrinsec de apartenenţa la NATO. Articolul 3 al Tratatului de la Washington subliniază obligaţia fiecărui stat de a-şi dezvolta şi menţine capabilităţi suficiente pentru a rezista în faţa unui atac armat. Relaţia transatlantică reprezintă principalul element de susţinere a solidarităţii şi coeziunii aliate. În acest sens, angajamentul SUA oferă consistenţă şi credibilitate efortului colectiv de apărare a statelor membre ale Alianţei şi este complementar acestuia, cu impact inclusiv asupra securităţii europene în general, în prezent confruntată cu ameninţări majore în zona de est a Europei.
103. Dezvoltările semnificative înregistrate la nivelul UE în domeniul securităţii şi apărării, atât conceptual, cât şi prin lansarea unor iniţiative practice de cooperare vizând dezvoltarea capabilităţilor, inclusiv prin implementarea noii arhitecturi şi a interoperabilităţii sistemelor de informaţii ale UE pentru frontieră şi securitate, contribuie la consolidarea formulelor de răspuns la provocările mediului internaţional de securitate. Aprofundarea caracterului complementar al acestora cu demersurile şi iniţiativele dezvoltate în cadrul NATO va permite eficientizarea angajamentului comun al celor două organizaţii. În acest sens, contribuţia UE prin politici şi strategii adaptate va fi deosebit de importantă pentru gestionarea riscurilor şi ameninţărilor provenite din afara perimetrului european, precum migraţia ilegală, terorismul, traficul de persoane, de arme şi droguri, aflux masiv de migranţi.
104. Potenţialul de escaladare a tensiunilor existente în regiune, pe fondul consolidării posturii ofensive şi agresivităţii Federaţiei Ruse din ultimii ani şi al perfecţionării instrumentarului hibrid pe care îl utilizează, reprezintă o preocupare majoră de securitate în context naţional. Din această perspectivă, consolidarea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei, mai ales pe flancul său estic, printr-o abordare unitară de la nord la sud, sporirea capacităţii UE de a acţiona unitar şi angajamentul SUA pentru securitatea regiunii Mării Negre reprezintă elemente-cheie şi soluţii durabile pentru asigurarea stabilităţii regionale. Pentru România rămâne prioritară reconfirmarea relevanţei Mării Negre, cu importanţă strategică în configuraţia regională de securitate. Tocmai de aceea, în condiţiile unui mediu de securitate dinamic şi cu un grad mare de impredictibilitate, adaptarea narativului folosit pentru a menţine şi spori atenţia SUA, NATO şi UE asupra importanţei strategice a Mării Negre este un proces permanent şi important pentru ţară.
105. Deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate din vecinătatea estică a NATO, precum şi în Balcanii de Vest, pe fondul acţiunilor destabilizatoare ale unor state care promovează politici agresive şi revizioniste, cu încălcarea normelor de drept şi de comportament internaţional, generează preocupări legitime pentru consolidarea posturii de securitate naţională.
3.4. Postura strategică a României la nivel regional
106. În ultimii ani, România şi-a consolidat rolul de stat aliat şi actor regional care participă activ la asigurarea securităţii euroatlantice şi internaţionale. Evoluţiile din vecinătatea estică şi poziţionarea la frontiera externă a UE şi NATO reclamă însă asumarea de către statul român a unui profil mai activ, din punct de vedere politic, diplomatic şi economic, în procesul de consolidare a securităţii regionale. Statutul României de vector de stabilitate şi furnizor de securitate regională poate fi valorificat prin aplicarea consecventă a liniilor de politică externă asumate în ultimii ani, subsumate obiectivului de stabilizare democratică şi securizare a vecinătăţii României.
107. Continuarea politicilor de sprijin în relaţie cu statele din regiunea Balcanilor de Vest şi cele din Parteneriatul Estic - cu obiectivul major de ancorare definitivă şi ireversibilă a acestora în arhitectura instituţiilor europene şi euroatlantice - rămâne una dintre priorităţile strategice ale politicii externe şi de securitate ale României.
108. Cooperarea regională reprezintă unul dintre principalele instrumente de promovare a contribuţiei României la consolidarea mediului de securitate din imediata sa vecinătate, pe coordonatele integrării europene şi euroatlantice. Paradigma cooperării regionale este însă şi ea afectată de deteriorarea semnificativă a securităţii, în special în vecinătatea estică a României. În acest context, acţiunile Federaţiei Ruse contribuie la deteriorarea stabilităţii regionale, cu impact defavorabil direct asupra rezilienţei statelor din regiune, în primul rând Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, respectiv asupra realizării obiectivelor acestor state în relaţie cu Uniunea Europeană şi/sau NATO, aşa cum acestea le-au definit în documentele naţionale relevante, de orientare strategică.
109. Acţiunile constante ale Federaţiei Ruse de consolidare a propriilor capabilităţi militare ofensive în Marea Neagră şi de creare a unui sistem de interdicţie regională şi restricţionare a accesului care să asigure controlul asupra bazinului pontic şi contrabalansarea acţiunilor de dezvoltare a capabilităţilor militare aliate pe flancul estic al NATO reclamă o postură naţională de apărare consolidată şi continuarea atitudinii active a României în scopul consolidării posturii aliate de descurajare şi apărare în regiune.
110. Pentru România, cooperarea regională în imediata vecinătate prezintă oportunităţi semnificative pentru consolidarea mediului de securitate din regiune, prin dezvoltarea de proiecte concrete. Demersurile iniţiate în cadrul Formatului Bucureşti (B9), Iniţiativei celor Trei Mări sau la nivelul trilateralei în domeniul securităţii şi apărării Turcia-România-Polonia vor continua să sprijine dezvoltarea cooperării între statele din regiune, contribuind, totodată, la consolidarea contribuţiei acestora la îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul NATO şi al UE.
3.5. Dimensiuni ale securităţii cetăţeanului, comunităţilor şi naţiunii
111. La nivel european, sistemele de educaţie se află într-un proces profund de schimbare sub impactul evoluţiilor demografice, dar şi al noilor tehnologii, iar dezvoltarea competenţelor tinerei generaţii şi a adulţilor care participă la diverse activităţi de recalificare va fi cheia viitorului. În perioada următoare, în învăţământul superior accentul va cădea pe constituirea de reţele de universităţi, alianţe academice transnaţionale care vor deveni universităţile viitorului, promovând valorile şi identitatea europeană.
112. România va participa la iniţiativele europene şi internaţionale din domeniile emergente, precum tehnologiile cuantice, materialele noi şi energia regenerabilă. Accesul la finanţarea proiectelor europene de cercetare va rămâne competitiv şi va necesita o augmentare a capacităţii cercetătorilor români de a accesa granturi şi de a participa la proiecte internaţionale.
113. Consolidarea dimensiunii culturale a securităţii vizează facilitarea accesului cetăţenilor la cultură şi stimularea diversităţii mijloacelor de expresie culturală, implicând asigurarea unui mediu favorabil pentru libertatea de exprimare. Cultura este un pilon de dezvoltare durabilă, fiind nevoie de dezvoltarea politicilor publice de protejare a patrimoniului cultural şi de asigurare a securităţii ecosistemului cultural-creativ. Cultura română va fi promovată mai activ în circuitul internaţional, ca mijloc de favorizare a toleranţei, a unei mai bune cunoaşteri reciproce şi a diversităţii.
114. Complementar, se va asigura operaţionalizarea proiectului „România educată“, având drept obiective centrale creşterea calităţii actului educaţional, reducerea inechităţii şi a pierderilor de capital uman, precum şi pregătirea cetăţenilor pentru viaţa civică într-o epocă de intensă circulaţie informaţională. Între altele, această strategie va determina:
• o ameliorare a procesului de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice, precum şi a managerilor din educaţie;
• o mai bună corelare între sistemul educaţional, domeniul cercetării şi piaţa muncii;
• reducerea decalajelor de calitate dintre mediul urban şi cel rural şi a abandonului şcolar;
• asigurarea securităţii copilului în interiorul instituţiilor de învăţământ;
• dezvoltarea unui sistem de educaţie timpurie de calitate, contribuind la compatibilizarea vieţii de familie şi a activităţii profesionale;
• internaţionalizarea şi europenizarea învăţământului universitar, cu scopul întăririi cooperării cu alte state din UE, al atragerii de talent internaţional şi al facilitării accesului României la proiecte internaţionale de cercetare şi dezvoltare tehnologică;
• accelerarea procesului de asigurare a accesului la educaţie pentru sănătate pentru elevi şi studenţi, care să includă componente privind conduita în caz de pandemie.
115. Această strategie va fi completată de dezvoltarea unor instrumente eficiente pentru consolidarea rezilienţei societale, care să includă:
• îmbunătăţirea nivelului de conştientizare cu privire la acţiuni ostile/de influenţă derulate în spaţiul public prin intermediul mass-mediei clasice sau online (dificil de gestionat atunci când apar şi factori noi cu impact în plan securitar, precum dezinformarea sau răspândirea/fabricarea de ştiri false);
• includerea în curricula educaţională a dezvoltării gândirii critice cu privire la riscurile asociate agresiunilor informaţionale;
• introducerea pe scară largă a programelor de educaţie din sfera competenţelor digitale şi a securităţii online.
CAP. 4
Ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi
116. În înţelesul Strategiei, conceptele de ameninţare, risc şi vulnerabilitate au acelaşi înţeles cu cel promovat prin Strategia de apărare a ţării 2015-2019 şi în Ghidul Strategiei 2015-2019, respectiv:
Ameninţări: acţiuni, fapte sau stări de fapt, capacităţi, strategii, intenţii ori planuri ce pot afecta valorile, interesele şi obiectivele naţionale de securitate şi/sau sunt de natură să pună în pericol direct sau indirect securitatea naţională, prin afectarea caracterului naţional, a suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale, a funcţionării normale a instituţiilor statului, a vieţii şi integrităţii fizice a cetăţenilor şi a organizării comunităţilor umane.
Riscuri: probabilităţi de producere sau manifestare a oricărui eveniment, situaţie, condiţie cu potenţial de manifestare incert, a cărui concretizare ar conduce la afectarea în orice mod a funcţionării normale a instituţiilor statului, organizării şi funcţionării comunităţilor umane, precum şi a vieţii, integrităţii fizice a cetăţenilor, într-o împrejurare dată sau context determinat.
Vulnerabilităţi: deficienţe funcţional-sistemice/structurale care pot fi exploatate sau pot contribui la materializarea unor ameninţări sau a unor riscuri, determinând slăbirea capacităţii statului de a diminua impactul evenimentelor cu potenţial de afectare gravă a funcţionării normale a instituţiilor sale, a vieţii şi integrităţii fizice a cetăţenilor şi organizării comunităţilor umane, precum şi a capacităţii de protejare, apărare şi promovare a valorilor, intereselor şi obiectivelor naţionale de securitate.
4.1. Ameninţări
117. Noile provocări cu impact asupra mediului de securitate prefigurează tot mai accentuat tendinţa adversarilor statali şi nonstatali (entităţi informative, grupuri de interese sau presiune etc.) de a exploata capacitatea limitată a comunităţilor, şi a societăţii în general, de a se proteja în faţa imixtiunilor ostile.
118. Criza economică cauzată de pandemia de COVID-19 va afecta sever economia mondială şi va pune la încercare coeziunea transatlantică şi la nivelul UE.
119. Consolidarea potenţialului militar în vecinătatea României, inclusiv pe flancul estic, respectiv pe frontiera NATO (militarizarea Crimeii şi în general a bazinului Mării Negre de către Federaţia Rusă, desfăşurarea exerciţiilor militare şi consolidarea capabilităţilor prin intermediul cărora pot fi desfăşurate operaţiuni ofensive şi defensive de către aceasta), generează provocări majore la adresa intereselor strategice naţionale vizând securizarea frontierelor UE şi NATO şi, respectiv, asigurarea securităţii energetice şi a stabilităţii în Regiunea Mării Negre.
120. Comportamentul ofensiv/agresiv, inclusiv în plan economic, al unor entităţi statale ale căror interese sunt contrare celor ale ţării noastre, blocajele în parcursul european/ transatlantic şi/sau perpetuarea instabilităţii în domeniul economic pot determina evoluţii cu impact securitar negativ în vecinătatea României şi în Regiunea Mării Negre.
121. Temporizarea proceselor de adaptare a Alianţei la ameninţările din vecinătatea estică şi sudică, perpetuarea dezechilibrelor pe dimensiunea flancului estic şi modificările poziţiilor unor aliaţi privind raportarea la Federaţia Rusă prezintă potenţialul unor influenţe negative la adresa situaţiei de securitate a României.
122. Volatilitatea stării de securitate în Balcanii de Vest se corelează cu perspectivele limitate în soluţionarea conflictelor îngheţate din regiune şi conservarea focarelor de conflict în Caucazul de Sud, constituind un factor de instabilitate.
123. Instabilitatea din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord va continua să proiecteze ameninţări majore în plan securitar, în spaţiul european şi în particular occidental, asociate în principal radicalismului islamist.
124. Ameninţarea teroristă manifestă un spectru acţional în continuă dinamică şi diversificare, care generează riscuri persistente la adresa personalului civil şi militar detaşat în teatrele de operaţii, în conformitate cu angajamentele asumate de România la nivel euroatlantic. În pofida tendinţei descendente a atacurilor de acest tip, terorismul, îndeosebi cel de factură jihadistă, va continua să fie una dintre ameninţările majore la adresa securităţii globale şi comunitare. În România, fenomenul terorist îşi menţine caracterul conjunctural, dependent de evoluţiile din spaţiul extern. Expusă indirect, prin asociere cu NATO, UE, SUA şi statele europene implicate articulat în combaterea flagelului, ţara noastră rămâne o ţintă de oportunitate. Acţiunile informaţionale ostile radical islamiste rămân principalul factor de alimentare a proceselor de (auto)radicalizare, care a devenit unul dintre riscurile securitare semnificative în România, însă fără a atinge o anvergură de fenomen.
125. Acţiunile informative ostile continuă să vizeze dezvoltarea unor puncte de sprijin, utilizate în scop de influenţă, obţinerea de informaţii cu privire la evoluţiile interne, necesare susţinerii proceselor decizionale din statele de provenienţă, dar şi pentru rafinarea şi dezvoltarea bazelor de sprijin şi a canalelor de propagandă, cu potenţial de obstrucţionare a proiectelor strategice ale României şi a deciziilor în stat. Parteneriatele strategice ale României şi politicile promovate în acord cu statutul de membru al UE şi NATO menţin ţara noastră în atenţia spionajului străin, nivelul de intruziune şi ofensivitate oscilând în funcţie de interesele statelor agresoare în raport cu Bucureştiul şi alianţele sau parteneriatele noastre.
126. Acţiuni ostile de influenţă derulate în spaţiul public, având ca scop schimbarea de percepţii şi influenţarea comportamentului societăţii civile, constituie o ameninţare constantă la adresa securităţii sociale, având potenţialul de a se amplifica pe fondul diversificării mijloacelor de comunicare în mediul online.
127. Atacurile cibernetice lansate de entităţi statale şi nonstatale (grupări de criminalitate cibernetică, grupări de hackeri cu sau fără motivaţie ideologică, politică sau extremist-teroristă) asupra infrastructurilor informatice şi de comunicaţii cu valenţe critice reprezintă o ameninţare consistentă la adresa securităţii naţionale, intensitatea, complexitatea şi diversitatea acestora plasându-se pe o tendinţă evolutivă în continuă creştere.
128. Integrarea tehnologiilor emergente şi disruptive în instrumentarul ofensiv al entităţilor cibernetice multiplică exponenţial sursele de ameninţare şi potenţează soluţiile de disimulare a operaţiunilor cibernetice în vederea creării aparenţei unei apartenenţe false.
129. Proliferarea armelor de distrugere în masă şi a vectorilor purtători, precum şi transferurile ilegale de produse cu utilizare militară şi/sau produse cu dublă utilizare pot cunoaşte dezvoltări imprevizibile în condiţiile declanşării unei noi curse a înarmărilor cu arme convenţionale sau nucleare. Se menţine probabilitatea ca entităţi româneşti să fie atrase (indirect, neintenţionat) în relaţionări comerciale pe spaţii supuse restricţiilor internaţionale şi/sau cu entităţi ce se regăsesc pe liste de sancţiuni internaţionale.
130. Fenomenul de criminalitate organizată se menţine la cote ridicate, grupuri de interese continuând să se implice în activităţi economice ilegale de mare amploare (evaziune fiscală, spălare de bani, contrabanda cu produse accizabile, contrafaceri). România reprezintă, de asemenea, predominant, un spaţiu de tranzit pentru migraţia ilegală şi pentru rutele traficului internaţional de droguri de mare risc, grupări de criminalitate organizată autohtone implicându-se preponderent pe palierul de intermediere sau sprijin.
131. Criminalitatea informatică se situează pe o tendinţă ascendentă, tot mai multe grupări autohtone specializându-se în activităţi ilicite din această sferă (compromitere de ATM-uri şi POS-uri; clonări de carduri; acces neautorizat în sisteme informatice, interceptarea ilegală de date informatice, postare de anunţuri fictive pe site-uri de comerţ intens accesate, infectarea sistemelor informatice cu ransomware, preluarea sub control de resurse informatice pentru minarea de monede virtuale, dar şi utilizarea sau exploatarea criptomonedelor pentru derularea de operaţiuni ilicite din zona economică).
132. Acţiunile, faptele, strategiile, intenţiile sau planurile unor actori statali şi nonstatali care au ca scop subminarea autorităţii şi afectarea atributelor fundamentale ale statului român (caracterul naţional, suveran, unitar, independent şi indivizibil) ori incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept continuă să reprezinte o ameninţare la adresa securităţii naţionale.
133. Distorsiunile de pe pieţele energetice, precum şi acţiunile, sau, după caz, inacţiunile care lezează interesele economice strategice ale României coroborate cu proiectele concurente ale unor actori statali sau nonstatali afectează eforturile României de asigurare a unui nivel suficient al securităţii energetice.
134. Interferenţe nedorite şi preluări străine ostile ale unor operatori economici de interes naţional şi a unor procese vitale precum telecomunicaţiile, energia şi porturile pot dăuna securităţii naţionale şi ordinii publice. Infrastructurile necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sunt, în lipsa unor eforturi conjugate şi coerente de modernizare, digitalizare şi finanţare optimă, expuse agresiunilor interne şi externe şi pasibile a fi aduse în stare de nefuncţionare.
4.2. Riscuri
135. Tentaţia aşa-numită iliberală, resimţită în ultimii ani în Europa de Est - combinată sau nu cu opţiuni strategice formulate pragmatic, dar în mod cert asociată unei interpretări aproximative a valorilor democratice - rămâne un risc de contaminare în plan regional, cu potenţiale repercusiuni asupra dezvoltării economice şi a capacităţii de rezilienţă a României.
136. Evoluţia Republicii Moldova reprezintă un risc, din cauza perspectivei contrabalansării orientării europene cu orientarea pe direcţia eurasiatică. Reducerea şanselor căii europene pentru Republica Moldova facilitează accentuarea unor riscuri pe liniile descrise în această strategie, în mediul de securitate proxim şi pentru securitatea naţională.
137. Stagnarea indefinită a extinderii UE în zona Balcanilor de Vest, ceea ce ar echivala cu perpetuarea în proximitatea noastră geografică a unei zone gri, potenţial spaţiu de manifestare în vecinătate a unor calcule geopolitice, regionale şi globale, constituie un risc la adresa intereselor României.
138. Riscurile dinspre sud la adresa statelor UE şi NATO constituie, în mod indirect, riscuri la adresa României. Ţara noastră trebuie să se implice în răspunsul la acestea, nu din simplă solidaritate, ci din conştientizarea interesului propriu de contracarare a acestor riscuri.
139. Posibilele intersecţii temporale ale unei derive accentuate a ordinii internaţionale şi cu tendinţa de destructurare a multilateralismului, cuplată cu elemente de criză, punctuale sau generalizate, accentuat imprevizibile, în domenii precum clima globală, pandemii, evenimente catastrofale, dar şi prin perpetuarea, reaprinderea sau izbucnirea, în primul rând în vecinătăţile europene imediate, a unor noi focare regionale de instabilitate.
140. Absenţa unei planificări bugetare multianuale reale, care să determine asumarea şi respectarea unor programe strategice de investiţii, produce efecte negative în dezvoltarea infrastructurii, a economiei în general, precum şi în ceea ce priveşte modernizarea şi dezvoltarea capabilităţilor forţelor armate şi respectarea angajamentelor privind cheltuielile militare.
141. Persistenţa infrastructurii precare, deficitul de resursă specializată şi subfinanţarea în toate domeniile socioeconomice, coroborate cu capacitatea instituţională redusă de a accesa surse de finanţare nerambursabile, de a corela politicile publice cu interesele naţionale şi misiunile strategice asumate în diferite domenii, dar şi de a realiza în mod corespunzător activităţile de control.
142. Acţiunile nelegitime întreprinse de grupuri de interese sunt de natură să afecteze grav modul de elaborare şi implementare a politicilor publice, respectiv de gestionare a bugetelor alocate în interesul comunităţilor. Se menţine o performanţă redusă în asigurarea serviciilor publice esenţiale, pe fondul capacităţii limitate de gestionare sau operaţionalizare a serviciilor sau proiectelor conexe.
143. Perpetuarea unor disfuncţii trenante în organizarea marilor sisteme publice afectează drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Riscurile derivă, în continuare, din funcţionalitatea redusă a marilor sisteme publice de sănătate, educaţie şi asistenţă socială, pe fondul deficienţelor cu caracter generalizat, conexe modului de alocare şi gestionare a resurselor, dar şi insuficienţei acestora.
144. Intensificarea propagandei islamist-jihadiste globale alimentează riscurile radicalizării pe teritoriul naţional, inclusiv în rândul cetăţenilor români, conferind perspective dificil de anticipat şi contracarat.
145. Accentuarea declinului demografic (mortalitate infantilă peste media europeană, spor natural negativ, migraţie). Lipsa unei perspective de redresare a echilibrului demografic amplifică tendinţa de îmbătrânire a populaţiei şi perturbă piaţa muncii. În acelaşi timp, scăderea rezultatelor înregistrate de România în diverse studii educaţionale comparative indică riscul cronicizării lipsei de capital uman, aspect care poate încetini sau chiar preveni convergenţa României cu indicatorii sociali şi economici comuni la nivelul Uniunii Europene.
146. Dificultăţile de ordin economic, perpetuarea economiei subterane şi a corupţiei, nivelul crescut al evaziunii fiscale coroborat cu gradul redus de colectare a taxelor şi impozitelor, infrastructura deficitară, precum şi rezilienţa redusă a sistemului fiscal în raport cu evoluţiile externe limitează perspectivele de dezvoltare a României şi capacitatea de promovare a obiectivelor sale politico-militare, diplomatice şi de imagine în plan extern. Conex, dificultăţile în asigurarea sustenabilităţii bugetare afectează creşterea economică, respectiv dimensionarea şi alocarea eficientă a cheltuielilor publice.
147. Dificultăţile în gestionarea fondurilor europene şi implementarea proiectelor au în continuare impact semnificativ asupra gradului de accesare şi absorbţie a finanţării comunitare alocate României.
148. Riscul dispariţiei patrimoniului cultural este generat de starea proastă de conservare a unor bunuri culturale imobile, mobile şi imateriale, capacitatea administrativă insuficientă, interese contrare şi necunoaştere, precum şi de factori naturali cu un comportament greu de prevăzut în contextul schimbărilor climatice. Degradarea continuă şi accelerată a patrimoniului cultural poate conduce la pierderea elementelor care definesc atât identitatea naţională, cât şi multiculturalitatea patrimoniului din România.
149. Evoluţiile în plan intern şi regional pot genera şi alţi factori de risc de natură:
- a inhiba sau limita capacitatea României de promovare a intereselor naţionale în străinătate, îndeosebi în spaţiul euro-atlantic, şi de valorificare a oportunităţilor ce decurg din angrenarea în formatul euro-atlantic, ce ar putea contribui la funcţionarea optimă a economiei naţionale;
– a duce la alterarea - de către entităţi străine şi/sau grupuri de interese sau de criminalitate economico-financiară - a procesului decizional statal strategic sau care vizează domenii relevante pentru securitatea naţională, inclusiv cu afectarea echilibrului pe segmente economice semnificative;
– a afecta capacitatea de finanţare sustenabilă a ansamblului sistemelor socioeconomice, atragerea şi gestionarea judicioasă a fluxurilor financiare aferente;
– a se reflecta negativ asupra stabilităţii economice necesare dezvoltării statului român, în domenii vitale, cu infrastructurile aferente (inclusiv cele critice) - energie, industrie, transporturi, agricultură/siguranţă alimentară, protecţia mediului şi silvicultură, tehnologia informaţiei şi comunicaţii, fonduri publice şi europene, pieţe financiar-bancare;
– a distorsiona dezvoltarea culturii de securitate, cu posibile consecinţe ireparabile, pe oricare dintre segmentele vizate de interesele naţionale, inclusiv cel economic.
150. Grupările de criminalitate organizată continuă să acţioneze pentru atragerea în sfera de influenţă a unor funcţionari publici, pentru a evita sau diminua măsurile de răspuns instituţional. Activităţile reţelelor de criminalitate transfrontalieră specializate în contrabanda cu produse puternic accizate sau de larg consum, migraţie ilegală şi trafic de droguri, dar şi ale grupărilor de criminalitate informatică, preocupate de extinderea ariei operaţionale, reprezintă un factor de risc cu impact crescut asupra securităţii naţionale.
151. Persistă un risc de creştere, punctuală şi imprevizibilă, a acţiunilor extremiste, în funcţie de anumite evoluţii ale vieţii sociale sau în siajul evoluţiilor fenomenului la nivel european.
152. Utilizarea noilor tehnologii de către entităţi ale criminalităţii organizate şi infracţionalităţii cibernetice, grupări şi organizaţii cu profil terorist sau extremist şi actori interesaţi să dezvolte acţiuni ofensive se va situa pe un trend ascendent.
153. Dependenţa serviciilor de comunicaţii de un număr restrâns de furnizori de tehnologie sau existenţa unor fluxuri nesecurizate de achiziţii de tehnologii utilizate în furnizarea de servicii esenţiale sau critice reprezintă un fenomen cu impact asupra disponibilităţii şi integrităţii reţelelor de comunicaţii.
154. Riscul declanşării unui conflict armat interstatal se menţine redus, dar se profilează riscul adaptării operaţiunilor ofensive cu caracter hibrid la evoluţiile tehnologice, printr-o diversificare continuă a modalităţilor de acţiune şi a resurselor coordonate, în scopul afectării intereselor naţionale, inclusiv de securitate.
155. Surse suplimentare de riscuri sunt reprezentate de:
- perspectiva regândirii regimurilor de control al armamentelor, creşterea bugetelor de apărare şi accelerarea ritmului de dezvoltare a capacităţilor militare ale unor actori statali;
– volatilitatea stării de securitate în Balcanii de Vest, alături de conservarea focarelor de conflict din regiunea extinsă a Mării Negre şi perspectivele limitate în soluţionarea conflictelor îngheţate din regiune, în paralel cu lipsa de transparenţă asociată armamentului Federaţiei Ruse staţionat în regiunea separatistă transnistreană şi cu tendinţa de prelungire a crizei de securitate din estul Ucrainei, declanşată în contextul anexării ilegale a Crimeii;
– fenomene cu probabilitate redusă, dar cu impact major: confruntări militare de joasă intensitate, dar persistente în timp; aflux masiv de migranţi; dezastre ecologice, catastrofe naturale; agresiuni la adresa calităţii factorilor de mediu sau alte calamităţi.
4.3. Vulnerabilităţi
156. Capacitatea instituţiilor statului de a evalua şi diminua impactul riscurilor şi ameninţărilor este limitată de persistenţa unor vulnerabilităţi în: alocarea şi gestionarea fondurilor publice, respectiv în accesarea fondurilor europene (inclusiv a celor subsecvente Cadrului Financiar Multianual 2021-2027); normarea şi organizarea unor domenii esenţiale precum sănătatea şi educaţia; elaborarea şi implementarea politicilor publice.
157. Acţiunile de deturnare a actului de decizie generează prejudicii bugetului public, afectează potenţialul de dezvoltare a ţării, buna guvernare, decizia în folosul cetăţenilor şi comunităţilor, încrederea în instituţiile statului, dar şi imaginea şi credibilitatea statului la nivel internaţional.
158. Persistenţa unor lacune legislative în domeniul securităţii naţionale sau în ceea ce priveşte contracararea agresiunilor informaţionale, respectiv pe palierul reglementării instrumentelor necesare prevenirii şi contracarării propagandei cu scop destabilizator, inclusiv în eventualitatea unor campanii de tip hibrid.
159. Întârzierea derulării unor programe de înzestrare esenţiale pentru modernizarea capabilităţilor de supraveghere şi de răspuns în situaţie de criză şi de război.
160. Capacitatea redusă de rezilienţă a sistemului medical, în cazul în care pandemia de COVID-19 va avea un caracter ciclic, sau se va manifesta o altă pandemie. Globalizarea şi posibilităţile nelimitate de a călători rapid în întreaga lume reprezintă o provocare la adresa sănătăţii oamenilor, inclusiv a cetăţenilor României. Existenţa unor virusuri şi bacterii rezistente la medicamente produce consecinţe negative asupra sănătăţii oamenilor, a economiei şi mediului societal, aşa cum s-a întâmplat cu pandemia de COVID-19. Provocarea majoră în acest caz este asigurarea unui răspuns adecvat şi eficient din partea statului în combaterea riscurilor epidemice şi a consecinţelor acestora, pregătirea corespunzătoare a procedurilor şi disponibilitatea numărului relevant de personal medical, precum şi luarea măsurilor de protecţie necesare.
161. Capacitatea instituţiilor de implementare a politicilor statului în beneficiul cetăţeanului este limitată de menţinerea unor vulnerabilităţi în utilizarea eficientă a banilor publici, accesarea şi gestionarea fondurilor europene şi implementarea de proiecte viabile de dezvoltare şi modernizare a marilor sisteme publice şi a infrastructurii autohtone.
162. Persistenţa unor deficienţe de gestionare sau de comunicare publică ale autorităţilor naţionale în momente sensibile, urgenţe civile sau situaţii de criză (inclusiv în situaţia decretării unei stări de urgenţă, generate de pandemii) poate afecta asigurarea funcţionării în condiţii optime a mecanismelor şi sistemelor interne de management al situaţiilor de acest tip.
163. Nivelul redus de securitate cibernetică a infrastructurilor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei din domenii strategice (inclusiv ca efect al vulnerabilităţilor tehnologice şi procedurale ale infrastructurilor deţinute de operatorii de comunicaţii) facilitează derularea de atacuri cibernetice de către actori statali sau non-statali.
164. Acutizarea decalajului tehnologic şi valorificarea insuficientă a beneficiilor conferite de utilizarea noilor tehnologii în marea majoritate a domeniilor de activitate pot genera un impact negativ în planul dezvoltării şi competitivităţii economice, pe linie de cercetare-dezvoltare-inovare şi, pe termen mediu şi lung, în asigurarea securităţii naţionale.
165. Decalajele de dezvoltare economică - în general, dar mai ales în perspectiva tranziţiei către o economie „verde“ şi „circulară“, capabilă să facă faţă schimbărilor climatice şi dezvoltării durabile - în materie de infrastructuri, conexiuni, transport, din interiorul Uniunii Europene, care afectează în mod special România şi statele vecine ei.
166. Calitatea scăzută a actului educaţional, care plasează România pe ultimele poziţii din Uniunea Europeană cu privire la rezultatele şcolare comparate internaţional (PISA), rata de finalizare a studiilor universitare sau accesul la programe de formare pe tot parcursul vieţii.
167. Deprofesionalizarea administraţiei publice ca urmare a politizării excesive şi a alterării procesului de selecţie, evaluare şi promovare, cu impact negativ asupra performanţei instituţionale.
168. Nivelul scăzut al culturii de securitate la nivelul societăţii civile şi al aparatului decizional poate fi exploatat de entităţile informative ostile în scopul obţinerii de informaţii sau desfăşurării acţiunilor de influenţă.
169. Insuficienţa demersurilor conjugate şi coerente de modernizare, digitalizare şi finanţare a proiectelor de infrastructură necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice.
CAP. 5
Direcţii de acţiune şi principalele modalităţi pentru asigurarea securităţii naţionale a României
170. Securitatea naţională a României este rezultatul acţiunii coerente şi coordonate a statului în mai multe planuri ale acţiunii strategice, care, corespunzător specializării instituţiilor publice responsabile, definesc dimensiunile de realizare a stării de securitate, precum şi a percepţiei acesteia de către cetăţeni, în primul rând, dar şi de către instituţiile publice, de către opinia publică internaţională şi de aliaţii şi partenerii ţării noastre. Însumarea tuturor activităţilor desfăşurate şi acţiunilor întreprinse în cadrul arealului acestor dimensiuni definesc securitatea naţională ca stare generală a societăţii româneşti.
171. Interesele şi obiectivele naţionale de securitate constituie baza de pornire în elaborarea direcţiilor de acţiune pentru asigurarea securităţii naţionale. Direcţiile de acţiune care privesc securitatea naţională sunt centrate pe consolidarea tuturor capacităţilor de care dispune România pentru a preveni, descuraja şi a se apăra împotriva oricăror acţiuni agresive ce vizează statul sau cetăţenii acestuia.
172. Direcţiile de acţiune specifice dimensiunilor de materializare în practica socială a securităţii naţionale a ţării noastre au drept obiectiv fundamental implementarea intereselor naţionale ale României, în marja obiectivelor strategice ce decurg din acestea şi utilizând de o manieră agregată totalitatea instrumentelor de putere ale statului, în proporţii adecvate dinamicii mediului de securitate, a pericolelor şi provocărilor ce derivă din aceasta. Circumscrise principiilor promovate de Strategie, direcţiile de acţiune sunt corelative domeniilor în care se manifestă şi la care se adaptează - domenii identificate ca dimensiuni, conform conceptului securităţii naţionale extinse, respectiv dimensiunile de apărare, diplomatică, informaţii, contrainformaţii şi de securitate, ordine publică, managementul situaţiilor de criză, economică şi energetică, societală.
5.1. Dimensiuni de realizare a securităţii cetăţeanului, comunităţilor şi naţiunii
173. Dimensiunile de realizare a securităţii naţionale trebuie înţelese în acţiunea lor sinergică, menită să dea consistenţă acţiunii instituţiilor publice cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniile sectoriale definitorii ale securităţii naţionale. Suma acestor dimensiuni asigură şi determină caracterul practic-aplicativ al securităţii naţionale, definind şi descriind modul în care instituţiile publice îşi vor dimensiona şi calibra acţiunile şi activităţile şi îşi vor ierarhiza priorităţile pentru o perioadă de 5 ani.
5.1.1. Dimensiunea diplomatică
174. Dimensiunea diplomatică a acţiunii de asigurare a securităţii naţionale se bazează pe o diplomaţie proactivă, în măsură să promoveze interesele naţionale, să identifice evoluţiile din mediul internaţional şi posibilul lor impact asupra României, să genereze soluţii pentru ca acest impact să nu fie negativ şi să definească concepte în acord cu interesele naţionale şi acceptate pe plan internaţional.
175. Direcţiile de acţiune vizează:
- Consolidarea cooperării şi dialogului strategic în cadrul NATO şi al UE, ca organisme parteneriale multilaterale, şi în cadrul Parteneriatului Strategic cu SUA, ca principal parteneriat bilateral, pe baza valorilor împărtăşite cu statele respective şi a intereselor comune identificate
– Promovarea intereselor naţionale în alte formate multilaterale, precum ONU, OSCE, ca parte a acţiunii mai largi de consolidare a ordinii internaţionale bazate pe reguli
– Consolidarea cooperării cu state din flancul estic al NATO şi, respectiv, din UE, pe baze pragmatice, în formate ce pot avea configuraţii diferite, în funcţie de tematicile concrete urmărite; consolidarea cooperării cu alte state din regiune interesate de apropierea de UE şi/sau NATO
– Promovarea valenţelor strategice ale Mării Negre, atât din perspectiva tematicilor caracteristice acestei regiuni, cât şi prin prisma conexiunilor cu Mediterana de Est
– Consolidarea cooperării cu state din Balcanii de Vest, cu implicarea în eforturi vizând asigurarea stabilităţii şi securităţii regionale, precum, de exemplu, cele ţinând de reforma statelor din regiune şi aderarea lor la UE
– Consolidarea cooperării cu state din Orientul Mijlociu şi state active în această regiune, în vederea oferirii unei contribuţii proprii la rezolvarea multiplelor crize din Orientul Mijlociu
– Aprofundarea parteneriatelor României pe dimensiunea lor economică şi participarea la întărirea cooperării internaţionale în vecinătatea directă a ţării, pe teme precum conectivitatea sau securitatea energetică
– Consolidarea efortului de comunicare publică şi diplomaţie publică în sprijinul intereselor naţionale de securitate
– Coordonarea eforturilor corpului diplomatic cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior, a institutelor de cercetare şi asociaţiilor profesionale de analiză şi reflecţie de tip think-tank în vederea consolidării cooperării cu state terţe, inclusiv prin colaborările şi parteneriatele din domeniul educaţiei şi cercetării
– Consolidarea resurselor de care diplomaţia românească să beneficieze pentru îndeplinirea obiectivelor.
5.1.2. Dimensiunea de apărare
176. Acordul politic naţional privind creşterea finanţării pentru apărare la 2% din Produsul Intern Brut creează premisele modernizării Armatei României şi consolidării statutului său de partener internaţional tot mai respectat. Aceasta se realizează prin mai multe direcţii de acţiune.
177. Direcţiile de acţiune vizează:
- Continuarea eforturilor strategice ale României pentru garantarea independenţei şi suveranităţii naţionale, a integrităţii teritoriale, apărarea şi securitatea cetăţenilor, acordarea de sprijin statelor aliate, europene şi partenere în conformitate cu angajamentele asumate prin tratate internaţionale. În acest sens sunt necesare atât dezvoltarea capacităţii de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate, dar şi creşterea rezilienţei, inclusiv prin măsuri active de pregătire a populaţiei şi teritoriului pentru apărare.
– Asigurarea a minimum 20% din bugetul apărării pentru achiziţia de tehnică militară, precum şi asigurarea a minimum 2% din bugetul apărării pentru cercetare-dezvoltare şi inovare
– Asigurarea resursei umane necesare instituţiilor publice din sistemul de securitate naţională şi pregătirea corespunzătoare a acesteia
– Încurajarea cercetării ştiinţifice în domeniul apărării, al tehnologiilor duale şi a promovării rezultatelor acesteia, inclusiv prin parteneriate cu universităţi, institute de cercetare, reprezentanţi ai mediului privat sau ai organizaţiilor neguvernamentale, generalizând exemplele de bună practică deja existente
– Dezvoltarea de capabilităţi moderne, cu grad înalt de operativitate, pe deplin interoperabile cu forţele aliate şi partenere, care să asigure îndeplinirea misiunilor constituţionale
– Implementarea structurii de forţe rezultate din „Analiza Strategică a Apărării 2020“. Aceasta va permite trecerea la o planificare multianuală, prin care se va asigura dinamica de personal şi înzestrare potrivit nevoilor actuale şi de perspectivă ale Ministerului Apărării Naţionale
– Dezvoltarea cadrului interinstituţional necesar organizării şi funcţionării eficiente a Sistemului Naţional de Management Integrat al Situaţiilor de Criză (SNMISC), conectat la sistemele de management al crizelor existente în cadrul NATO şi al UE
– Îndeplinirea obligaţiilor naţionale asumate atât în cadrul PESCO (cooperării permanent structurate), cât şi în cadrul procesului NATO de planificare a apărării, participarea la misiuni şi operaţii aliate, la structura de comandă şi de forţe a acesteia, pentru a contribui la întărirea rolului şi capabilităţilor Alianţei, acordând prioritate întăririi flancului estic în mod unitar, coerent şi coeziv
– Dezvoltarea capabilităţilor multinaţionale de pe teritoriul României prin continuarea demersurilor pentru creşterea prezenţei aliaţilor
– Dezvoltarea capabilităţilor multinaţionale în cadrul asigurat de NATO şi UE, precum şi în cadrul unor aranjamente comune, cu implicarea statelor aliate şi europene
– Facilitarea implementării agendei de cooperare NATO-UE, cu precădere în domeniile apărare cibernetică, combaterea ameninţărilor hibride, contracararea ameninţărilor teroriste, rezilienţă, comunicare strategică şi mobilitate militară
– Promovarea/Susţinerea la nivelul UE a iniţiativelor specifice Politicii de Securitate şi Apărare Comună, cu relevanţă pentru asigurarea securităţii europene, inclusiv a regiunii Mării Negre
– Valorificarea potenţialului tehnologiilor emergente şi disruptive asupra dezvoltării şi întrebuinţării forţelor armate
– Sprijinul şi coordonarea cu alte instituţii pentru dezvoltarea infrastructurii critice care poate fi întrebuinţată şi în domeniul apărării
– Consolidarea rolului şi prezenţei naţionale în misiunile civile şi operaţiile militare ale Uniunii Europene prin participarea la misiuni de monitorizare şi gestionare a crizelor din zonele de interes pentru România
– Corelarea programului de investiţii în infrastructura de transport cu nevoile de mobilitate militară, atât pe axa vest-est, cât şi pe cea nord-sud
– Aprofundarea dimensiunii de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, prin consolidarea cooperării militare, inclusiv pe teritoriul naţional şi în regiunea Mării Negre
– Facilitarea creşterii prezenţei militare SUA în România, dezvoltarea facilităţilor de acces, staţionare, instruire, protecţie şi coordonare acţională a forţelor
– Asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre prin aprofundarea parteneriatelor cu statele aliate din flancul estic şi spaţiul sud-estic al NATO, precum şi prin cooperarea cu partenerii NATO din regiune
– Adaptarea industriei de securitate la cerinţele de înzestrare ale forţelor armate şi la mediul concurenţial, inclusiv prin accesarea oportunităţilor de finanţare europene pentru cercetare-dezvoltare
– Realizarea şi menţinerea unor capabilităţi militare, gata de luptă permanent, care să asigure supravegherea continuă, avertizarea timpurie şi o reacţie hotărâtă în situaţii de criză, independent sau în cadru aliat
– Investiţii ale statului în capacităţi de producţie în domeniul militar sau cu dublă utilizare, pentru a întări capacitatea de rezilienţă a României în situaţii de criză şi a reduce dependenţa faţă de furnizori din afara spaţiului UE şi NATO
– Susţinerea demersurilor privind dezvoltarea cercetării şi consolidarea progreselor înregistrate la nivel european în cooperarea industrială în domeniul apărării şi a domeniilor conexe apărării, dar care pot contribui semnificativ la aceasta.
5.1.3. Dimensiunea de ordine publică
178. Direcţiile de acţiune vizează:
- Creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor prin protejarea vieţii, integrităţii corporale şi a dreptului de proprietate al acestora
– Adaptarea cadrului legislativ aplicabil în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în corelare cu evoluţiile sociale, riscurile identificate şi nevoile concrete de legiferare, în vederea maximizării eforturilor de prevenire şi combatere a situaţiilor de risc, cu impact în planul ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului
– Identificarea şi contracararea activităţilor derulate de reţele de crimă organizată, inclusiv transfrontalieră şi destructurarea grupărilor infracţionale
– Prevenirea şi combaterea activităţilor economice ilegale de mare amploare (evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă cu produse accizabile, contrafaceri), desfăşurate de grupuri infracţionale cu caracter transfrontalier
– Dezvoltarea cooperării internaţionale atât în formatele de cooperare regională (Convenţia de cooperare poliţienească din Europa de Sud-Est, Asociaţia Şefilor de Poliţie din Europa de Sud-Est), cât şi în cele din cadrul Uniunii Europene (Oficiul European de Poliţie - EUROPOL, Agenţia Europeană a Poliţiei de Frontieră şi Gărzii de Coastă - FRONTEX), în vederea combaterii criminalităţii organizate transnaţionale
– Securizarea frontierei, în special a celei care este frontiera externă a Uniunii Europene, în vederea combaterii migraţiei ilegale, traficului de persoane, contrabandei cu produse accizabile sau contrafăcute şi a altor riscuri cu impact asupra securităţii naţionale
– Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale, în special cu privire la cunoaşterea situaţională, precum şi a unui nivel sporit de cooperare inter-instituţională necesare menţinerii şi dezvoltării capacităţii operaţionale a instituţiilor abilitate, în baza unui proces riguros de planificare
– Reconfigurarea sistemului de ordine şi siguranţă publică, prin utilizarea eficientă a capacităţilor existente şi prin creşterea numărului de personal operativ, care să ducă la consolidarea capacităţii de prevenţie şi reacţie imediată, precum şi a capacităţii de rezilienţă/adaptare instituţională în situaţii de risc
– Îmbunătăţirea proceselor decizionale - dezvoltarea capacităţii de prevenire şi anticipare, prin analiza şi evaluarea integrată a riscurilor şi asigurarea managementului operaţional integrat pentru gestionarea evenimentelor publice şi cu impact în planul ordinii şi siguranţei publice
– Consolidarea capacităţii administrative şi operaţionale a structurilor responsabile cu menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii publice prin alocarea dinamică şi flexibilă a resurselor instituţionale, în corelare cu evoluţia criminalităţii
– Folosirea la nivel naţional a conceptelor moderne privind managementul instituţiilor din domeniul ordinii publice, bazate pe prestaţia egală a acestora conform procedurilor operaţionale standard (police equal performance) şi conducerea pe bază de informaţii (intelligence led policing), care contribuie la utilizarea eficientă a resurselor, concomitent cu creşterea nivelului de performanţă instituţională
– Coordonarea eforturilor tuturor instituţiilor publice în scopul soluţionării problemelor de securitate fizică din unităţile de învăţământ, concomitent cu luarea măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii fizice a elevilor pe durata deplasării înspre şi dinspre şcoală, în cooperare cu administraţiile publice locale
– Dezvoltarea unor parteneriate cu comunităţile locale pentru identificarea problemelor cu care acestea se confruntă în zona de siguranţă publică şi a modalităţilor de acţiune comună pentru soluţionarea lor
– Regândirea şi modernizarea programelor de pregătire atât la nivel academic, cât şi al instituţiilor de formare profesională iniţială şi continuă, în scopul dobândirii de către cursanţi a abilităţilor practice necesare prevenirii şi combaterii eficiente a riscurilor la adresa ordinii şi siguranţei publice
5.1.4. Dimensiunea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate
179. Direcţiile de acţiune vizează:
- Apărarea ordinii şi valorilor constituţionale, inclusiv a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor
– Identificarea şi semnalarea disfuncţiilor de natură să afecteze asigurarea/prezervarea valorilor identitar-naţionale
– Protejarea şi promovarea intereselor României la nivelul UE, NATO, ONU şi OSCE şi consolidarea profilului ţării noastre de garant/furnizor regional de securitate
– Prevenirea şi contracararea riscurilor şi a ameninţărilor derivate din activitatea entităţilor informative ostile orientate împotriva intereselor de securitate ale statului român
– Asigurarea protecţiei contrainformative a informaţiilor clasificate
– Prevenirea şi contracararea riscurilor şi promovarea oportunităţilor în ceea ce priveşte asigurarea stabilităţii economico-financiare, a securităţii energetice, a intereselor economice ale României în regiunea extinsă a Mării Negre şi în regiunea Balcanilor, funcţionarea infrastructurilor critice, dezvoltarea infrastructurii de transport, implementarea societăţii informaţionale şi a economiei digitale, dar şi semnalarea vulnerabilităţilor, respectiv a oportunităţilor în domeniul industrial şi în sectoarele financiar-bancar, agricol şi silvic
– Identificarea şi semnalarea imixtiunilor de natură să altereze decizia economico-financiară de nivel strategic, precum şi prevenirea şi combaterea activităţilor economice ilegale de mare amploare
– Prevenirea şi contracararea riscurilor, diminuarea vulnerabilităţilor şi promovarea oportunităţilor în accesarea şi utilizarea fondurilor europene
– Identificarea şi semnalarea acţiunilor întreprinse de grupuri de interese ilegitime pentru deturnarea actului de decizie
– Prevenirea şi contracararea ameninţărilor cibernetice - derulate de entităţi ostile, statale şi nonstatale - asupra infrastructurilor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei cu valenţe critice pentru securitatea naţională
– Întărirea cadrului juridic, procedural şi operaţional specific protecţiei infrastructurilor critice
– Creşterea capacităţii instituţiilor publice, companiilor private şi a organizaţiilor neguvernamentale de a implementa norme de securitate cibernetică şi de a-şi forma personalul în vederea protecţiei datelor cu caracter personal, a datelor privind activitatea şi rezultatele cercetării ştiinţifice şi a altor date ce nu sunt de interes public
– Prevenirea şi contracararea riscurilor asociate activităţilor unor entităţi teroriste, prezenţei pe teritoriul naţional a membrilor sau simpatizanţilor unor asemenea entităţi, intensificării propagandei extremist-teroriste, în special a celei jihadiste în ascensiune în mediul online, şi a proceselor de radicalizare în România
– Semnalarea şi prevenirea disfuncţiilor înregistrate în funcţionarea marilor sisteme publice
– Identificarea şi semnalarea vulnerabilităţilor şi factorilor de risc în securizarea frontierei de stat, în special a celei care reprezintă frontiera externă a Uniunii Europene, în vederea prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, traficului de persoane şi bunuri şi a altor riscuri cu impact asupra securităţii naţionale
– Prevenirea şi contracararea activităţilor de criminalitate organizată, inclusiv transfrontalieră, care, prin acţiuni de influenţare a capacităţii de decizie, activităţi economice ilegale, trafic de droguri de mare risc şi migraţie ilegală, pot afecta securitatea naţională
– Prevenirea şi contracararea ameninţărilor hibride, concretizate în acţiuni conjugate ostile, derulate de actori statali sau nonstatali, în plan politico-administrativ, economic, militar, social, informaţional, cibernetic sau al crimei organizate
– Prevenirea şi contracararea transferurilor ilegale de armament, produse şi tehnologii cu dublă utilizare destinate unor actori statali sau nonstatali supuşi sancţiunilor internaţionale sau proliferanţi
– Consolidarea culturii de securitate la nivelul aparatului decizional, gestionar al informaţiilor secrete de stat, prin conştientizarea principalelor riscuri şi vulnerabilităţi contrainformative ce pot facilita manifestarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale cu impact major în planul intereselor naţionale, respectiv parteneriale
– Asigurarea interoperabilităţii şi compatibilizării sistemelor de informaţii cu cele ale UE şi NATO, în sensul optimizării cooperării transfrontaliere între autorităţile de aplicare a legii pentru punerea la dispoziţie a informaţiilor necesare pentru investigarea criminalităţii organizate şi a terorismului
5.1.5. Dimensiunea economică şi energetică
180. Direcţiile de acţiune vizează:
- Dezvoltarea cuprinzătoare şi promovarea unor politici care să asigure reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiunile ţării
– Promovarea liberei iniţiative şi consolidarea capitalului autohton
– Protejarea proprietăţii publice şi private
– Asigurarea cadrului concurenţial şi a competitivităţii prin diminuarea factorilor care afectează buna funcţionare a mediului de afaceri
– Asigurarea transparenţei pieţelor autohtone şi a capacităţii de funcţionare interconectată cu cele externe, inclusiv prin extinderea parteneriatelor strategice şi cooperării în domeniul economic
– Asigurarea securităţii energetice prin adaptarea operativă şi optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare, dezvoltarea de capacităţi de producere a energiei, creşterea eficienţei energetice, dezvoltarea proiectelor menite să asigure diversificarea accesului la resurse şi transformarea României într-un actor important pe piaţa energetică, prin valorificarea resurselor de care dispune în Marea Neagră, creşterea capacităţii de interconectare şi a competitivităţii, inclusiv prin implementarea obiectivelor Uniunii Energetice
– Reducerea dependenţei de combustibili fosili prin utilizarea inovaţiilor viitoare în generarea de energie, inclusiv energie verde, nepoluantă, ceea ce va ajuta la rezolvarea problemelor generate de schimbările climatice, energia fiind de importanţă vitală pentru continuitatea socială
– Dezvoltarea şi modernizarea reţelelor de infrastructuri naţionale
– Asigurarea serviciilor de comunicaţii pe întreg teritoriul naţional şi a continuităţii acestora, la o calitate definită şi la tarife accesibile pentru toţi utilizatorii, ca o consecinţă a garantării dreptului de acces la serviciile de comunicaţii
– Dezvoltarea unei strategii de retenţie şi de atragere a talentului (brain-gain) şi a specialiştilor în diferite domenii de interes naţional, pentru a preveni stagnarea economică, în contextul unei economii tot mai centrate pe tehnologia de vârf. În acest sens, un prim pas ar putea fi reprezentat de simplificarea procedurilor de acceptare a dosarelor cercetătorilor străini care doresc să lucreze în România.
5.1.6. Dimensiunea managementul situaţiilor de criză şi protecţie civilă
181. Pentru a acţiona eficient pe întreg spectrul de crize, de la măsurile de prevenire a crizelor până la apărarea colectivă, România are în vedere implementarea completă a Sistemului Naţional de Management Integrat al Situaţiilor de Criză (SNMISC). Acest sistem trebuie să asigure un nivel optim de pregătire şi planificare operaţională şi funcţionalitate a tuturor structurilor de decizie şi execuţie cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor interne sau externe şi în acelaşi timp să aibă capacitatea de a răspunde adecvat diferitelor situaţii de criză, asigurând autonomia subsistemelor componente, astfel încât acestea să poată deveni operaţionale şi să reacţioneze în funcţie de natura şi amploarea crizei.
182. Direcţiile de acţiune vizează:
- Perfecţionarea Sistemului Naţional de Management Integrat al Situaţiilor de Criză (SNMISC) prin îmbunătăţirea cadrului legislativ de cooperare interinstituţională şi prin atragerea de resurse necesare instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de criză, în baza unui proces riguros şi eficient de planificare
– Dezvoltarea procesului integrat de gestionare a situaţiilor speciale şi de criză în domeniul ordinii şi siguranţei publice şi a consecinţelor acestora - managementul integrat al acţiunilor complexe, al situaţiilor speciale şi de criză
– Creşterea capacităţii de intervenţie şi a mobilităţii structurilor de ordine şi siguranţă publică, în vederea asigurării unei reacţii rapide şi eficace în cazul producerii unor situaţii speciale şi de criză
– Asigurarea resurselor materiale şi umane necesare instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de criză, în baza unui proces de planificare
– Consolidarea Sistemului Naţional pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă, ca parte componentă a SNMISC, prin îmbunătăţirea cadrului legislativ cu incidenţă în situaţiile de urgenţă, în acord cu cerinţele europene şi nevoile crescânde ale societăţii
– Creşterea capacităţii de răspuns şi de gestionare a situaţiilor de urgenţă, inclusiv prin creşterea gradului de încredere a populaţiei în instituţiile responsabile
– Pregătirea instituţiilor şi a populaţiei pentru situaţii de criză şi de urgenţă civilă, inclusiv prin desfăşurarea de exerciţii şi antrenamente de mobilizare, dar şi prin cooperare internaţională
– Pregătirea decidenţilor şi personalului din structurile de intervenţie pentru acţiune şi decizie în situaţii de criză
– Dezvoltarea unui sistem de intervenţie rapidă în situaţii de urgenţă, prin asigurarea sustenabilităţii sistemului militar de medicină de urgenţă şi de medicină operaţională şi adaptarea serviciilor medicale şi a pregătirii personalului medical în conformitate cu tendinţele demografice şi epidemiologice
– Participarea la mecanismele internaţionale de sprijin reciproc în caz de dezastre naturale şi antropice şi afirmarea pe plan internaţional a României în calitate de contributor la dezvoltarea sistemelor de situaţii de urgenţă din alte state şi acordarea de sprijin în domeniul protecţiei civile
– Perfecţionarea şi modernizarea sistemelor alternative de alarmare, înştiinţare şi avertizare a populaţiei, concomitent cu dezvoltarea sistemului de comunicare în cazul crizelor generate de situaţii de urgenţă majoră
– Crearea în rândul populaţiei a unei culturi a prevenirii, prin pregătirea activă şi continuă a populaţiei pentru a reacţiona la producerea unei situaţii de urgenţă majoră.
5.1.7. Dimensiunea securitatea mediului înconjurător, cu efecte directe în planul asigurării calităţii vieţii
183. Direcţiile de acţiune vizează:
- Prevenirea şi contracararea degradării semnificative a condiţiilor climatice în ţara noastră, pe fondul accentuării frecvenţei inundaţiilor şi a secetelor prelungite.
– Implementarea politicilor UE de protecţie a mediului, atât la nivel central, cât şi la nivel local, promovând conceptul de economie circulară şi susţinând dezvoltarea durabilă.
– Exploatarea corectă şi responsabilă a resurselor naturale.
– Creşterea suprafeţelor ariilor protejate şi protecţia lor mai eficientă.
5.1.8. Dimensiunea educaţională, de sănătate, socială şi demografică
(Dimensiunea societală)
184. Direcţiile de acţiune vizează:
- Promovarea valorilor culturale româneşti şi crearea condiţiilor de afirmare şi dezvoltare în context european şi internaţional; păstrarea nealterată a valorilor etnice, folclorului, obiceiurilor şi tradiţiilor poporului român şi ale minorităţilor naţionale
– Promovarea simultană a valorilor democratice, precum pluralismul, participarea civică, toleranţa şi nondiscriminarea şi cooperarea în context multicultural
– Asigurarea libertăţii culturale, prin accesul public la arhive, biblioteci, muzee, bunuri de patrimoniu cultural, precum şi a libertăţii de creaţie
– Încurajarea, promovarea şi susţinerea cercetării ştiinţifice, dezvoltării experimentale şi inovării
– Consolidarea culturii de securitate la nivelul decidenţilor şi a aparatului de lucru, gestionari ai informaţiilor secrete de stat, prin conştientizarea principalelor riscuri şi vulnerabilităţi contrainformative, ce pot facilita manifestarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, cu impact în planul intereselor naţionale
– Crearea cadrului legislativ, procedural şi tehnic în vederea implementării unui sistem de vot modern, în concordanţă cu evoluţia tehnologiei actuale
– Dezvoltarea şi modernizarea suportului de comunicaţii şi tehnologia informaţiei pentru preluarea şi rezolvarea urgenţelor cetăţenilor
– Realizarea infrastructurii necesare pentru implementarea procesului de digitalizare a României, în scopul eficientizării activităţii aparatului administrativ şi a creşterii calităţii serviciilor publice
– Dezvoltarea capacităţii de prevenţie şi reacţie a sistemului de sănătate publică şi a structurilor administraţiei publice în cazul apariţiei unor pandemii, epizootii etc., în mod special a celor cu grad ridicat de infecţiozitate şi periculozitate, care determină situaţii de urgenţă; dezvoltarea capacităţii de diagnosticare, incluzând capacitatea de detectare rapidă a epidemiilor, analiza şi prognoza evoluţiei acestora; echipamentele medicale necesare vor fi incluse în programul rezervelor strategice; statul va sprijini dezvoltarea industriei medicale din România
– Crearea şi modelarea unui sistem de sănătate care să aibă în vedere situarea pacientului/cetăţeanului în centrul acestui sistem
– Corelarea politicilor privind sănătatea publică, astfel încât acestea să determine o dezvoltare durabilă a societăţii
– Implementarea proiectelor de reformă a sistemelor de educaţie şi de formare profesională
– Optimizarea modalităţilor de finanţare a sistemului de educaţie şi eficientizarea investiţiilor în capitalul uman, printr-o mai bună utilizare a sinergiilor dintre diferitele surse de finanţare: bugetul naţional, fonduri europene nerambursabile sau fonduri externe (ne)rambursabile, precum şi finanţările alocate prin programul Erasmus
– Reducerea inechităţii privind accesul la educaţie şi sănătate, urmărind captarea potenţialului de dezvoltare al regiunilor rurale sau aflate într-o situaţie economică precară
– O mai bună corelare a politicilor ce privesc piaţa muncii cu cele din educaţie şi sănătate, în scopul sprijinirii dezvoltării durabile a României
– Diminuarea gradului de deteriorare a situaţiei demografice
– Reducerea disparităţilor de dezvoltare între diferitele regiuni ale României.
5.2. Funcţionalitatea sistemului naţional de securitate: relaţionare şi colaborare de tip integrat
185. Transformarea continuă a mediului de securitate internaţional şi dinamica accentuată de manifestare a riscurilor şi ameninţărilor generează o serie de provocări la adresa capacităţii instituţionale de a formula răspunsurile adecvate şi de a permite punerea în practică a unor măsuri eficiente.
186. Procesele de transformare derulate la nivelul NATO şi UE şi caracterul accentuat multidisciplinar al riscurilor şi ameninţărilor fac necesară revizuirea constantă a modului de gestionare a problematicilor aflate în prezent pe agenda acestor organizaţii, în scopul promovării adecvate a intereselor şi obiectivelor naţionale de securitate şi de valorificare a contribuţiei naţionale. Simultan, gestionarea adecvată a situaţiilor de criză atât în context naţional, cât şi în cadrul internaţional presupune un sistem relaţional structurat pe principii de expertiză, coerenţă şi eficienţă de comunicare în gestionarea acestor aspecte.
187. Funcţionalitatea sistemului naţional de securitate nu se poate realiza decât printr-o abordare integrată, în etapele succesive de consultare instituţională, proces decizional, punere în practică şi evaluare periodică.
188. Transformările care au marcat mediul internaţional de securitate din ultimii ani, coroborate cu apartenenţa la NATO şi UE, au impus o abordare dinamică şi intensivă a cooperării interinstituţionale în plan naţional, care permite flexibilitate şi operativitate în abordarea problematicii securităţii naţionale, în context aliat.
a) Coordonare şi organizare
189. Potrivit Constituţiei României, organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională se realizează de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
190. Mecanismele şi instrumentele colaborative inter-instituţionale existente funcţionează în beneficiul asigurării securităţii României, apărării şi promovării intereselor naţionale şi ale cetăţeanului român, iar instituţiile publice naţionale acţionează sinergic şi conform competenţelor legale ce le reglementează organizarea şi funcţionarea.
191. În vederea analizării, evaluării şi interpretărilor dinamicii şi schimbărilor din mediul internaţional şi oferirii de expertiză integrată Preşedintelui României se constituie un Grup de reflecţie strategică (GRS), coordonat de şeful Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
192. Îndeplinirea obiectivelor naţionale promovate de această Strategie implică un efort conjugat şi sinergic al tuturor instituţiilor române, iar cooperarea dintre acestea trebuie să se bazeze pe principiile continuităţii şi predictibilităţii prin:
- implementarea coerentă şi consecventă a strategiilor şi planurilor existente la nivel naţional şi actualizarea acestora, conform noilor orientări strategice pentru perioada 2020-2024;
– respectarea angajamentelor asumate în calitate de ţară NATO şi UE, cât şi monitorizarea modului în care aliaţii şi partenerii externi îşi respectă propriile angajamente;
– consultarea partenerilor externi pentru corelarea procedurilor şi ajustarea strategiilor în vederea racordării permanente la evoluţiile existente la nivel european şi însuşirii principiilor occidentale;
– crearea de formate de cooperare cu partenerii externi şi valorificarea superioară a celor existente, pentru a asigura identificarea şi contracararea ameninţărilor, a riscurilor şi vulnerabilităţilor care afectează interesele de securitate comune la nivel regional şi euroatlantic.
b) Cooperare interinstituţională şi implementare
193. Consolidarea permanentă a unei arhitecturi instituţionale flexibile de cooperare interinstituţională, centrată pe mecanisme de consultare la toate nivelurile, care trebuie să fie orientată cu precizie şi în mod continuu adaptată la obiectivele naţionale în domeniul securităţii. Punerea în practică a acestei abordări reprezintă un demers obligatoriu pentru consolidarea capacităţii statului român de a reacţiona oportun şi cu implicarea resurselor adecvate.
194. În secolul XXI, ale cărui evoluţii în plan securitar devin tot mai efervescente şi greu anticipabile (cel puţin pe anumite segmente), o condiţie sine qua non pentru ca sistemul naţional de securitate să fie funcţional şi să îşi atingă scopurile intrinseci este cooperarea atât în plan intern, la nivel interinstituţional, cât şi cu aliaţii şi alţi parteneri externi.
195. Cooperarea, cu mecanismele ei subsecvente, devine un instrument extrem de necesar în completarea tabloului de cunoaştere a acelor aspecte cu impact în plan securitar naţional şi, implicit, în generarea de reacţii şi decizii de nivel strategic, menite a asigura apărarea ţării.
196. Se impune definitivarea cadrului funcţional interinstituţional şi al capabilităţilor necesare de răspuns la crize, care să conţină proceduri de lucru, inclusiv măsuri şi răspunsuri preautorizate. De asemenea, este imperios necesară dezvoltarea unor sisteme de comunicare compatibile cu capabilităţile moderne de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, care să concretizeze transformarea digitală.
197. Pentru realizarea obiectivelor Strategiei naţionale de apărare a ţării, la nivelul instituţiilor, formatelor şi mecanismelor interinstituţionale de cooperare şi prin modificarea, unde se impune, a legislaţiei aferente, trebuie avute în vedere:
- asumarea de către instituţiile administraţiei publice centrale a elaborării şi implementării strategiilor de resort, în conformitate cu obiectivele Strategiei, pentru realizarea obiectivelor naţionale de securitate prin direcţii de acţiune specifice sau, de la caz la caz, armonizate în cadrul formatelor/parteneriatelor de lucru;
– modificarea legislaţiei specifice în domeniile în care se impune aceasta;
– elaborarea de strategii şi planuri de acţiune sectoriale şi pe domenii, în deplin acord cu direcţiile de acţiune prevăzute de Strategie;
– elaborarea la nivel interinstituţional de planuri de acţiune pentru comunicarea strategică în plan extern, având ca scop promovarea intereselor de securitate ale României şi îndeplinirea obiectivelor naţionale de securitate ce decurg din acestea;
– dezvoltarea unor sisteme de comunicare compatibile, cu capabilităţi moderne de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, adaptate noilor evoluţii tehnologice şi proceselor de digitalizare.
198. În ceea ce priveşte rolul formatelor de cooperare internaţională în realizarea obiectivelor prevăzute de Strategia naţională de apărare a ţării, prin extinderea şi consolidarea parteneriatelor strategice, precum şi a relaţiilor de cooperare cu ceilalţi actori internaţionali, se vor avea în vedere:
- aprofundarea cooperării pe domeniile deja iniţiate, potrivit algoritmului: schimb de informaţii, reuniuni de experţi, operaţii comune;
– identificarea unor noi formule de cooperare multilaterală şi valorificarea superioară a celor existente; creşterea contribuţiei instituţiilor în formatele multilaterale atât la nivel conceptual, cât şi operaţional;
– creşterea gradului de încredere în structurile româneşti printr-o capacitate de reacţie sporită la solicitările partenerilor şi consolidarea statutului de furnizor de securitate la nivel regional şi internaţional;
– creşterea predictibilităţii şi a interoperabilităţii prin elaborarea unor planuri comune de acţiune pe domenii punctuale, pe termen scurt şi mediu.
5.3. Corelarea direcţiilor de acţiune cu obiectivele naţionale de securitate, din perspectiva ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor
199. Corelarea direcţiilor de acţiune cu obiectivele naţionale de securitate reprezintă esenţa Strategiei naţionale de apărare a ţării. Aceasta presupune un efort permanent de actualizare, în condiţiile în care obiectivele, ce rămân fixe, trebuie îndeplinite prin acţiuni pe direcţii ce trebuie să menţină un anumit grad de flexibilitate, susceptibil să permită adaptarea activităţilor concrete la evoluţiile ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor.
200. Stabilirea obiectivelor naţionale de securitate determină implicit şi direcţiile concrete de acţiune pentru atingerea acestora. Astfel, instituţiile publice abilitate vor acţiona permanent pentru identificarea, anticiparea, prevenirea, diminuarea, respectiv contracararea ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor care ar putea împiedica îndeplinirea obiectivelor de securitate.
201. Corelarea direcţiilor de acţiune cu obiectivele naţionale de securitate va rămâne un efort permanent, interinstituţional, sprijinit şi pe un dialog mai aprofundat al instituţiilor cu cetăţenii, în spiritul consolidării culturii de securitate şi a rezilienţei. El va fi efort integrat, coordonat la nivel strategic, în baza unui plan unic de implementare, ceea ce va implica cooperarea pe orizontală, cu monitorizare permanentă, în cadrul unor grupuri de lucru interinstituţionale reunite în formate adecvate temelor concrete pe care le abordează. Succesul acestui efort depinde de buna funcţionare a sistemului naţional de securitate, ceea ce înseamnă că între corelarea obiectivelor cu direcţiile de acţiune, pe de o parte, şi funcţionalitatea sistemului naţional de securitate, pe de altă parte, există o relaţie biunivocă, de dependenţă reciprocă.
202. Îndeplinirea obiectivelor naţionale de securitate presupune acţiunea concertată a instituţiilor publice şi a societăţii în ansamblu. Strategiile şi politicile sectoriale, ce vor deriva din Strategia naţională de apărare a ţării, vor trebui să fie adaptate la evoluţiile mediului de securitate, fluide şi imprevizibile.
203. Direcţiile de acţiune asociate fiecărei dimensiuni de realizare a securităţii naţionale vor fi puse în practică ţinând cont de importanţa şi prevalenţa obiectivelor, cu precădere a celor care au forme de manifestare specifice, cu incidenţă directă în zone critice ale securităţii statului şi cetăţeanului, precum:
- consolidarea capacităţii naţionale de apărare, menită să asigure integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa României, precum şi securitatea poporului român;
– creşterea eficienţei sistemelor naţionale de prevenire şi gestionare a situaţiilor de criză, interne şi externe, militare sau de natură civilă, mecanismelor de cooperare interinstituţională şi capabilităţilor de combatere a ameninţărilor asimetrice şi hibride, capabile să asigure rezilienţa statului în situaţii de urgenţă ori de criză şi să permită funcţionarea continuă a instituţiilor şi a serviciilor publice esenţiale;
– consolidarea securităţii infrastructurilor critice şi a celor de comunicaţii şi tehnologia informaţiilor, cu valenţe critice pentru securitatea naţională;
– asigurarea securităţii energetice, alimentare şi a mediului;
– dezvoltarea domeniilor de importanţă strategică, prin racordarea la evoluţiile tehnologice;
– înlăturarea deficienţelor care afectează întărirea capacităţii administrative şi dezvoltarea durabilă a marilor sisteme publice (sănătate, educaţie, protecţie socială);
– prevenirea reacţiilor şi tendinţelor radicale sau extremiste în societate;
– promovarea identităţii naţionale, inclusiv prin prezervarea/valorificarea patrimoniului cultural şi natural naţional, cât şi prin internaţionalizarea învăţământului superior.
204. Funcţionalitatea sinergică a sistemului naţional de securitate este o condiţie de bază pentru acţiunea coordonată şi integrată a instituţiilor chemate să îndeplinească obiectivele naţionale de securitate. Fiecare direcţie de acţiune va purta amprenta instituţiei responsabile de operaţionalizarea sa, dar, în acelaşi timp, va avea plusvaloarea acţiunii integrate, absolut necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de securitate, care, prin definiţie, presupun o abordare multivectorială şi un efort comun instituţional.
205. Abordarea ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor de securitate de către instituţiile statului trebuie să urmeze logica unor proiecte de securitate la nivel naţional în care resursele, planurile şi capabilităţile să urmărească cunoaşterea, prevenirea şi contracararea acestora, precum şi reducerea potenţialului lor de a afecta îndeplinirea obiectivelor naţionale de securitate.
206. Direcţiile de acţiune trebuie adaptate în funcţie de impactul ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor asupra lor şi optimizate la nivelul acţiunii instituţionale şi interinstituţionale, astfel încât să-şi îndeplinească scopul comun, şi anume materializarea obiectivelor naţionale de securitate.
207. Viziunea sistemică pe care o presupune corelarea obiectivelor naţionale de securitate cu direcţiile de acţiune, din perspectiva ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor, trebuie să fie elementul comun al întregului sistem naţional de securitate. Un rol important revine mecanismelor de decizie strategică şi formatelor de coordonare de acest tip. Rolul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este de o importanţă deosebită, având în vedere că la acest nivel sunt reunite capabilităţile şi funcţionalităţile de planificare strategică la nivel naţional.
208. În noul context global, demersurile României trebuie să vizeze prioritizarea ameninţărilor la adresa securităţii, precum şi o analiză strategică aprofundată a securităţii naţionale, care să aibă în vedere cele mai grave probleme cu care se confruntă România.
209. Corelarea direcţiilor de acţiune cu obiectivele naţionale de securitate prevăzute de Strategia naţională de apărare a ţării se face prin:
- asigurarea unui cadru legal adaptat, atât pentru coordonarea unitară a activităţilor privind apărarea ţării şi securitatea naţională la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cât şi pentru organizarea şi funcţionarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, pentru adaptarea deplină la statutul de membru NATO şi UE;
– continuarea procesului de transformare, modernizare şi înzestrare a Armatei României, prin alocarea anuală a cel puţin 2% din PIB bugetului apărării, timp de minimum 10 ani, proces început încă din anul 2017;
– îndeplinirea standardelor de performanţă specifice realizării interoperabilităţii cu armatele celorlalte state membre ale NATO şi UE şi armonizarea prevederilor legale care reglementează pregătirea şi instruirea forţelor armate;
– creşterea rolului şi prezenţei naţionale în misiunile civile şi operaţiile militare prin participarea la misiuni de monitorizare şi gestionare a crizelor din zonele de interes prioritar pentru România;
– asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale necesare menţinerii şi dezvoltării capacităţii operaţionale a instituţiilor abilitate, în baza unui proces riguros de planificare şi evaluare a eficienţei şi eficacităţii utilizării acestora;
– pregătirea instituţiilor publice şi a populaţiei pentru situaţiile de criză şi de urgenţă civilă, inclusiv prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare, dar şi prin cooperare internaţională, precum şi pregătirea decidenţilor pentru acţiune şi decizie în astfel de situaţii.
210. Fără instituţii eficiente, un stat nu are credibilitate internaţională şi strategică. România va aplica angajamentele legate de alocarea de fonduri suficiente pentru domeniul apărării şi securităţii naţionale, astfel încât cetăţenii să fie mai bine protejaţi în faţa riscurilor şi ameninţărilor de securitate. Demersurile de asigurare a securităţii naţionale vor avea în vedere:
- alocarea resurselor printr-un proces integrat, planificat şi multianual, capabil să răspundă cerinţelor interinstituţionale atât la nivel naţional, cât şi la nivelul NATO şi UE;
– asigurarea digitalizării instituţiilor din domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale, a serviciilor publice şi a mecanismelor interinstituţionale prin intermediul evoluţiilor tehnologice recente;
– protejarea şi valorificarea eficientă a resurselor materiale naţionale; încurajarea investitorilor autohtoni şi străini în dezvoltarea diferitelor obiective de interes naţional sau regional;
– atragerea de fonduri europene sau a altor fonduri pentru finanţarea proiectelor importante şi în mod deosebit a proiectelor de infrastructură critică/vitale, inclusiv în domeniul mobilităţii militare.
CONSIDERAŢII FINALE
211. Aplicarea de o manieră consecventă, cu rezultatele scontate şi realizarea obiectivelor Strategiei, implică un efort conjugat din partea clasei politice, autorităţilor naţionale cu responsabilităţi în domeniu şi a societăţii civile, precum şi valorificarea eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare de care dispune ţara noastră.
212. Menirea Strategiei este, pe de o parte, să ofere îndrumare pentru continuarea implementării orientărilor strategice adoptate în 2015 şi, pe de altă parte, să sprijine eforturile instituţiilor naţionale de a se adapta la evoluţiile interne şi internaţionale pentru a răspunde preocupărilor cetăţeanului şi prezervării climatului de securitate din spaţiul euroatlantic.
213. Din perspectiva operaţionalizării prezentei strategii naţionale de apărare a ţării, o condiţie complementară tuturor celorlalte valori şi principii care au stat la baza elaborării acestui document programatic o reprezintă asigurarea unui cadru legislativ coerent şi aplicat, menit a contribui la consolidarea culturii de securitate şi modernizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Deşi în România cadrul legislativ există, iar instituţiile sunt funcţionale, reglementările în domeniul securităţii naţionale au fost obiectul mai multor propuneri de modificare şi completare, fără finalitate concretă.
214. Pentru perioada 2020-2024 se impune adaptarea cadrului legislativ în domeniul securităţii, pentru a oferi instituţiilor naţionale responsabile instrumentele necesare racordării prompte şi flexibilitatea de a gestiona provocările la adresa securităţii naţionale.
215. Orice arhitectură solidă de securitate impune şi asigurarea de resurse umane pregătite şi dotate, ca parte esenţială a unor capabilităţi interoperabile, în măsură să acţioneze coerent şi convergent. Anticipând tendinţele din mediul de securitate şi înglobând progresele în domeniul tehnologic, acestea îşi vor spori capacitatea de a contracara eficient riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale, indiferent de natura acestora.
216. Evaluarea gradului de implementare a Strategiei se realizează anual sau ori de câte ori situaţia o impune şi se fundamentează pe informaţiile colectate în cadrul unui proces de monitorizare, având ca scop elaborarea unei analize cuprinzătoare - Raport de evaluare privind modul de implementare a Strategiei naţionale de apărare a ţării, precum şi emiterea unor recomandări privind realizarea acţiunilor ulterioare.
217. După adoptarea Strategiei naţionale de apărare a ţării pentru perioada 2020-2024, executivul şi instituţiile publice cu responsabilităţi în securitatea naţională sunt chemate să-şi dezvolte strategii sectoriale şi măsuri în domeniul de responsabilitate, destinate contracarării şi combaterii riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor şi îndeplinirii obiectivelor Strategiei.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
