Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
STRATEGIA NATIONALA din 9 iunie 2005
de protecţie civilã
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 12 iulie 2005
INTRODUCERE
Strategia nationala de protecţie civilã este documentul de baza al sistemului constituit în România, conform legii, care cuprinde obiectivele şi opţiunile fundamentale privind îndeplinirea, prin mijloace şi pe cai de acţiune specifice forţelor de protecţie, a politicii de securitate nationala a statului roman în domeniul prevenirii şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu în caz de dezastre şi/sau rãzboi precum şi pregãtire şi ducerea acţiunilor de intervenţie pentru înlãturarea efectelor acestora.
Ea stabileşte locul şi rolul Protecţiei Civile din România în cadrul eforturilor de realizare a obiectivelor prevãzute în Strategia de securitate nationala şi strategia de ordine publica precum şi a obiectivelor Uniunii Europene privind cooperarea în domeniu.
Strategia protecţiei civile constituie documentul fundamental care orienteaza sistemul naţional al protecţiei civile din România pentru îndeplinirea misiunilor stabilite prin lege.
În România, protecţia civilã, în calitatea sa de componenta a structurilor de protecţie, reprezintã una din formele de asigurare a securitãţii naţionale.
Potrivit legii, protecţia civilã este componenta a sistemului securitãţii naţionale şi reprezintã un ansamblu integrat de activitãţi specifice, mãsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publica, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejãrii populaţiei, bunurilor şi mediului impotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenta, conflictelor armate şi inlaturarii operative a urmãrilor acestora şi asigurãrii condiţiilor necesare supravietuirii persoanelor afectate. Activitatea de protecţie civilã este de interes naţional, are caracter permanent şi se bazeazã pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin, potrivit legii, autoritãţilor administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat romane precum şi persoanelor fizice.
Misiunea principala a protecţiei civile din România este de a asigura cetãţenilor sãi, bunurilor materiale individuale şi colective ale acestora, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu siguranta şi protecţie impotriva efectelor dezastrelor naturale şi/sau acţiunilor militare pe timp de pace, criza şi rãzboi, prin respectarea stricta a drepturilor omului, într-un stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, angajat activ în procesul de integrare europeanã şi euro-atlantica, în condiţiile unui regim politic bazat pe democratie constituţionalã, sub strict control democratic civil asupra sistemului protecţiei civile. Pentru îndeplinirea acestor misiuni, sistemul naţional al protecţiei civile este şi va fi un serviciu public comunitar.
În aceste condiţii, sistemul naţional al protecţiei civile din România trebuie sa fie pregãtit, încã din timp de pace şi normalitate, sa-şi ridice capacitatea de intervenţie în situaţii de urgenta ori criza şi sa acţioneze în situaţii de conflict militar cu capacitatea completa pentru asigurarea prevenirii şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, animalelor, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu, precum şi sa fie în mãsura sa participe, cu toate resursele umane, tehnice, materiale şi financiare de care dispune, pentru înlãturarea efectelor dezastrelor şi/sau a conflictelor militare.
Aceste mãsuri sunt obligatorii, la nivel naţional, pentru toate structurile administrativ teritoriale stabilite prin lege, dar şi la nivelul instituţiilor publice şi al agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate.
Strategia protecţiei civile a fost elaborata pe urmãtoarele considerente:
● România, membra NATO nu are inamici declaraţi, se bucura de relaţii paşnice cu vecinii, iar probabilitatea apariţiei, pe termen scurt şi mediu, a unei ameninţãri militare majore la adresa securitãţii sale este minima, dar prin dispunerea sa geograficã, formele de relief, caracterul temperat-continental al climei, densitatea elementelor de infrastructura, a gradului mediu de dezvoltare economicã, prin densitatea populaţiei, gradul şi nivelul de instruire a populaţiei în vederea cunoaşterii modului de comportare şi acordare a ajutorului sau a primului ajutor în situaţii de dezastre, prin teritoriul sau şi populaţia dispusã în acest areal, rãmâne vulnerabila la formele de manifestare violenta a tuturor tipurilor de dezastre şi conflicte militare, iar necesitatea unei capacitãţi de rãspuns credibile şi permanente se impune.
● Strategia este în mod evident preventivã şi participativa. Esenta strategiei cuprinde patru concepte strategice:
■ CAPACITATE DE RÃSPUNS CREDIBILA - presupune o permanenta capacitate de reactie eficienta şi adecvatã la riscurile existente şi probabile la adresa securitãţii individuale şi colective a populaţiei civile. Pe baza evaluãrilor şi prognozelor realiste asupra riscurilor existente structurile de protecţie civilã trebuie sa aibã permanent capacitatea de intervenţie corespunzãtoare gradului de pericol la care este supusã populaţia.
■ RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA - consta în realizarea unor structuri adecvate riscurilor la care este supusã România, dar şi celor specifice structurilor teritorial-administrative, instituţiilor publice sau agenţilor economici, dimensionate şi înzestrate la posibilitãţile de sustinere financiarã de care dispun administraţiile publice centrale şi locale. În componenta structurilor de protecţie civilã (profesioniste şi voluntare), trebuie incluse toate serviciile care concura la îndeplinirea misiunilor protecţiei civile. Va fi gandit şi operationalizat un sistem al protecţiei civile pe baza de voluntariat.
Concomitent, se va acţiona pentru revederea structurilor ce urmeazã a fi constituite prin completare şi/sau mobilizare, în vederea redimensionarii acestora, precum şi pentru reducerea timpului de operationalizare şi creşterea mobilitatii de intervenţie.
Inzestrarea acestor structuri cu tehnica şi aparatura moderna se va realiza progresiv, în funcţie de repartiţia alocaţiilor bugetare naţionale şi locale, pana cel mai târziu în 2008-2012.
■ PARTENERIATUL OPERATIONAL INTENSIFICAT - cu structuri similare din tari membre şi partenere NATO şi UE se bazeazã pe parteneriatele speciale, bilaterale şi multilaterale, ca şi pe dezvoltarea altora, care servesc la creşterea gradului de siguranta şi protecţie al populaţiei civile, atât pe timp de pace, cat şi pe timp de criza sau rãzboi.
■ INTEGRAREA GRADUALA - are în vedere accelerarea procesului de aderare la structurile europene, concomitent cu interoperabilizarea treptata a structurilor militare şi civile de protecţie civilã cu cele similare ale celorlalte state membre NATO, fapt ce va permite României sa-şi ocupe locul dorit şi meritat în cadrul comunitãţii internaţionale. Protecţia Civilã din România trebuie sa pregãteascã şi sa demareze demersurile necesare acceptãrii sale, cu responsabilitãţi şi drepturi depline, în rândul membrilor Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile. Un mediu de securitate colectivã reprezintã cel mai bun mijloc de a ne proteja interesele naţionale în secolul XXI.
MEDIUL DE SECURITATE
Ameninţarea cu o confruntare militarã majorã în Europa s-a diminuat în mod semnificativ. Odatã cu colapsul regimurilor comuniste, România se confrunta cu o perioada de tranzitie, care prezintã atât aspecte favorabile, cat şi provocari.
Paralel cu progresele cooperãrii şi integrãrii, au loc procese perturbatoare la adresa securitãţii, cum ar fi fragmentarea, marginalizarea sau izolarea unor actori internationali. În lipsa dialogului, conflictele tind sa dobândeascã un caracter internaţional, antrenand utilizarea forţei militare şi creând pericole la adresa securitãţii statelor, cu consecinţe în plan regional şi global. Toate statele participante la edificarea securitãţii europene s-au angajat sa adopte mãsuri pentru întãrirea cooperãrii, creşterea stabilitatii şi reducerea posibilitatii izbucnirii unui conflict armat.
Mediul de securitate oferã, pe termen scurt, ocazia favorabilã de afirmare a României imediat dupã integrarea în Alianta Nord-Atlantica.
Exista o instabilitate regionala care poate determina accentuarea riscurilor pe termen mediu şi lung. Spiritul de deschidere, de alianta şi cooperare în Europa contribuie la întãrirea tendintei de stabilitate. Sistemul naţional al protecţiei civile din România joaca un rol activ în dezvoltarea cooperãrii cu structurile similare ale altor state, pentru a susţine întãrirea încrederii şi stabilitatii. Actualul mediu de securitate permite realizarea reformei protecţiei civile în cadrul unor limite de risc acceptabile.
Într-un mediu de securitate contradictoriu, complex, dinamic şi incert, condiţiile economico-financiare existente în România şi în alte state din regiune reprezintã o sursa potenţiala de instabilitate. Aceasta ar putea întârzia efectele pozitive ale evoluţiei în plan regional şi ar accentua tendintele negative.
Printre sursele potenţiale de instabilitate cu care s-ar putea confrunta România în perioada imediat urmãtoare pot fi enumerate: confruntarile interetnice, interconfesionale şi sociale; terorismul de stat; comerţul ilicit cu arme, explozibil, cu droguri şi cu carne vie; afluxul de refugiati; sabotajele; exploatarea abuzivã a unor resurse(pãduri, resurse minerale etc); insuficienta amenajãrilor şi ameliorarilor etc.
În acest context, Protecţia Civilã din România trebuie sa fie pregatita sa rãspundã provocarilor inceputului secolului al XXI-lea, care se manifesta cu precãdere în spaţiul de interes al strategiei de securitate naţionale a României. Acest spaţiu este variabil în funcţie de evoluţia mediului de securitate, interesele naţionale şi este determinat atât de existenta surselor active sau potenţiale de generare a unor crize, a cãror rezolvare obliga la promovarea obictivelor sistemului naţional de protecţie civilã. România este situata la interferenta a patru evolutii strategice dezvoltate în spaţiile: central-european - viitor pol de prosperitate regionala; sud-est european - generator de instabilitate; al Comunitãţii Statelor Independente - aflat în criza de identitate şi cel al Marii Negre - care constituie atât zona de importanta strategica pentru flancul sudic al NATO, cat şi spaţiu de tranzit pentru sursele energetice din Asia Centrala.
RISCURILE LA CARE SUNT SUPUSE
TERITORIUL ŞI POPULAŢIA ROMÂNIEI
În prezent, riscul confruntarii militare rãmâne redus. Totuşi exista riscuri non-militare şi militare dificil de prevãzut şi apreciat şi care ar putea evolua în ameninţãri. Din punct de vedere al protecţiei civile, o anumitã parte a riscurilor non-militare pot fi clasificate în riscuri naturale şi tehnologice care, la rândul lor, pot fi transnationale, zonale, judeţene şi locale.
Riscurile naturale cuprind totalitatea fenomenelor naturale periculoase în cadrul cãrora parametrii de stare se pot manifesta în limite variabile de instabilitate de la normal cãtre pericol, datorate pãmântului (cutremure, alunecãri de teren, avalanse), apei (inundatii, ninsori abundente), aerului (furtuni, uragane, taifunuri), variatiilor de temperatura (inghet, seceta, canicula), alte evenimente neprevãzute (epidemii, epizootii)
Riscurile tehnologice cuprind totalitatea evenimentelor datorate acţiunii umane, involuntare sau intenţionate, care conferã elementelor infrastructurii probabilitatea de a funcţiona în limite cuprinse între normal şi periculos pana la dezastre cu efecte distructive asupra siguranţei cetãţenilor, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu.
Din punct de vedere al ariei de manifestare riscurile pot fi clasificate astfel:
Riscurile naturale şi tehnologice transnationale sunt acele riscuri care, datoritã evoluţiei lor, ameninta teritoriul a doua sau mai multe state.
Riscurile naturale şi tehnologice zonale sunt acele riscuri care, datoritã evoluţiei lor, ameninta teritoriul a doua sau mai multe judeţe.
Riscurile naturale şi tehnologice judeţene sunt acele riscuri care, datoritã evoluţiei lor, ameninta teritoriul unui singur judeţ (doua sau mai multe localitãţi).
Riscurile naturale şi tehnologice locale sunt acele riscuri care, ca urmare a evoluţiei lor, ameninta teritoriul unei singure localitãţi).
Consecinţele riscurilor militare la adresa securitãţii individuale şi colective a cetãţenilor României cumulate cu cele non-militare pot afecta grav capacitatea de rãspuns la formele evolutive de manifestare a acestora prin diminuarea resurselor umane, tehnice, materiale şi financiare, scãderea brusca a nivelului de trai şi a încrederii cetãţenilor în instituţiile statului cu rol decizional în domeniul securitãţii naţionale.
Pentru diminuarea efectelor riscurilor sunt necesare mãsuri ferme şi oportune. Amânarea lor va accentua numãrul şi formele de manifestare ale riscurilor şi va mari costul acţiunilor viitoare. Pentru a rãspunde adecvat la intreaga gama de riscuri trebuie sa dispunem la timp de forţele şi mijloacele necesare, cu un înalt nivel al capacitãţii actionale.
Pentru îndeplinirea misiunilor sale specifice, pe baza deciziei autoritãţilor naţionale de comanda, structurile de protecţie civilã vor coopera cu celelalte elemente ale sistemului de apãrare, ordine publica şi siguranta nationala specializate în combaterea categoriilor de riscuri specifice teritoriului naţional.
INTERESELE NAŢIONALE ŞI OBIECTIVUL FUNDAMENTAL
AL PROTECŢIEI CIVILE
Din punct de vedere al protecţiei civile, asigurarea intereselor naţionale se realizeazã prin aplicarea normelor juridice, mãsurilor şi acţiunilor specifice menite sa previnã, sa asigure protecţia populaţiei, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi a factorilor de mediu, sa contracareze efectele acţiunilor militare, pe cele ale dezastrelor naturale şi tehnologice, sa initieze şi sa desfãşoare urgent mãsuri pentru înlãturarea efectelor acestora.
Sub aspectul complexului mãsurilor urgente pe care protecţia civilã trebuie sa le desfãşoare în acest context, cea de-a patra Convenţie de la Geneva din 12.08.1949 şi Protocoalele Adiţionale I şi II din 1977, adoptate de România prin Decretul 224 din 11.05.1990, stabilesc ca prin expresia "protecţie civilã" se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare destinate sa protejeze populaţia civilã impotriva pericolelor, ostilitãţilor sau dezastrelor, asigurând condiţiile necesare supravietuirii. Aceste sarcini sunt: serviciul de alerta, evacuarea, organizarea de adaposturi, aplicarea mãsurilor de camuflaj, salvarea, primul ajutor şi asistenta religioasã, decontaminarea, adãpostirea, aprovizionarea de urgenta, ordinea în zona sinistratilor, serviciile funerare de urgenta, prevenirea şi stingerea incendiilor şi altele.
Îndeplinirea acestor sarcini are la baza principii şi norme adoptate şi recunoscute pe plan mondial, astfel:
SOLIDARITATEA: Protecţia Civilã este o mişcare universala al carei obiectiv este protecţia populaţiei, a proprietãţilor şi mediului acestora, în fata dezastrelor naturale sau provocate de accidente şi ajutorarea acestora în spiritul umanitãţii, imparţialitãţii şi solidaritãţii.
SERVICIUL PUBLIC: Protecţia Civilã este un serviciu stabilit de cãtre un stat, pe baza legislaţiei fiecãrei tari, în spiritul Dreptului Internaţional Umanitar. Sarcinile sale principale sunt prevenirea, pregãtirea, planificarea şi intervenţia în contextul dezastrelor naturale sau provocate de accidente şi/sau acţiuni militare.
COORDONAREA: Protecţia Civilã are funcţia de coordonator al întregii protecţii, asistenţei şi operaţiunilor desfãşurate pentru îndeplinirea scopului fundamental.
EMBLEMA UNIFICATOARE: Emblema distinctiva internationala a Protecţiei Civile este un triunghi echilateral albastru pe fond portocaliu. Persoanele care au acest însemn au datoria sa protejeze şi sa asiste în orice împrejurare victimele dezastrelor sau conflictelor armate şi sa promoveze în rândul populaţiei o cultura a prevenirii în fata dezastrelor. Personalul protecţiei civile, echipamentul şi instalaţiile acestuia, precum şi proprietatea sub controlul acestora trebuie respectate.
Obiectivul fundamental al protecţiei civile în România îl constituie realizarea capacitãţii naţionale de rãspuns, necesarã şi adecvatã pentru asigurarea prevenirii populaţiei în cazul producerii atacurilor executate de un eventual agresor terestru, aerian sau maritim, precum şi în cazul iminentei producerii unor dezastre naturale sau tehnologice, sa asigure protecţie populaţiei în caz de dezastre şi/sau conflict armat, sa participe la planificarea, pregãtirea, organizarea, şi conducerea eficienta a acţiunilor de intervenţie pentru înlãturarea efectelor acestora.
OBIECTIVELE PROTECŢIEI CIVILE NAŢIONALE
În vederea îndeplinirii acestui deziderat fundamental, strategia protecţiei civile în România defineste urmãtoarele obiective:
● identificarea, monitorizarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice existente pe teritoriul României sau pe teritoriul statelor vecine, care ar putea afecta teritoriul naţional;
● informarea şi pregãtirea preventivã a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusã, mãsurile de autoprotectie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenta;
● organizarea şi asigurarea stãrii de operativitate şi capacitãţii de intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenta şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;
● înştiinţarea oportuna a autoritãţilor administraţiei publice centrale şi locale despre evoluţia spre dezastru a factorilor de risc natural sau tehnologic, cat şi în cazul apariţiei pericolului iminent al acţiunilor militare şi alarmarea populaţiei în cazul producerii acestora precum şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenta;
● protecţia populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi arhivistice precum şi a mediului impotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
● realizarea preventivã a mãsurilor de protecţie civilã prin evacuare, adãpostire, asanare pirotehnica, asistenta sanitarã şi decontaminare;
● pregãtirea pentru protecţie civilã a personalului de conducere din administraţia publica centrala şi localã, a unitãţilor şi formatiunilor, a salariaţilor, elevilor, studenţilor şi a populaţiei neincadrate în munca;
● planificarea, organizarea, pregãtirea şi conducerea acţiunilor de intervenţie pentru înlãturarea urmãrilor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare;
● organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlãturarea efectelor situaţiilor de urgenta civilã şi pentru reabilitarea utilitãţilor publice afectate;
● limitarea şi înlãturarea efectelor dezastrelor şi efectelor atacurilor din aer pe timpul conflictelor armate;
● participarea cu forte şi mijloace specifice la normalizarea activitãţilor serviciilor de utilitate publica şi acordarea de ajutor pentru restabilirea şi menţinerea ordinii în zonele afectate de dezastre şi/sau conflicte militare;
● participarea la activitãţi internaţionale cu caracter umanitar;
● constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale, în condiţiile legii.
În vederea promovãrii şi apãrãrii intereselor României şi pentru realizarea obiectivelor de securitate nationala, prin utilizarea adecvatã a forţelor şi mijloacelor specifice, trebuie sa se previnã producerea unor dezastre naturale şi/sau tehnologice independent sau în cooperare cu partenerii (vecinii) şi cu aliatii.
Totodatã, se impune intensificarea eforturilor consacrate interoperabilitatii depline cu standardele NATO pentru a beneficia în egala mãsura de avantajele participãrii la apãrarea colectivã. Pentru a fi credibile, structurile de protecţie civilã din România trebuie sa dispunã de structuri modulare, mobile, eficiente şi moderne.
Prin continuarea actualelor parteneriate strategice, multilaterale şi bilaterale, precum şi prin dezvoltarea altora, se vor creea condiţii favorabile intaririi securitãţii populaţiei civile în fata dezastrelor şi/sau acţiunilor militare în regiune şi se va facilita modernizarea structurilor actionale ale protecţiei civile.
În acest fel, protecţia civilã din România va contribui la stabilitatea regionala, ca o participanta activa la siguranta şi securitatea civilã europeanã.
PRINCIPII STRATEGICE
Forţele şi mijloacele de protecţie civilã din România sunt chemate sa menţinã libertatea de acţiune a României în relaţiile cu alte state, sa asigure participarea activa a statului roman la gestionarea situaţiilor de urgenta determinate de dezastre şi sa sprijine autoritãţile centrale şi locale, în gestionarea acestora.
Potrivit optiunilor politice fundamentale ale statului roman şi traditiilor naţionale, Strategia nationala de protecţie civilã a României se bazeazã pe principiul controlului democratic civil asupra structurilor de protecţie civilã de cãtre conducerea politica a statului Parlament, Preşedinte, Consiliul Suprem de Apãrare a Tarii, Guvern, Prim-ministru.
Politica privind protecţia civilã în România şi procesul de bugetar al acesteia sunt transparente şi se desfãşoarã pe baza hotãrârilor Parlamentului.
Strategia nationala de protecţie civilã se bazeazã pe principiul capacitãţii de rãspuns credibile, asigurata preponderent prin efort naţional.
Deficitul de protecţie civilã va fi acoperit în concordanta cu apartenenţa României la Alianta Nord-Atlantica, parteneriatele strategice şi speciale, acordurile bilaterale şi prin alte aranjamente de securitate cu diferite state.
Totodatã, în conformitate cu Decizia Consiliului European nr. 792/2001/CE pentru stabilirea unui mecanism al Comunitãţii pentru facilitarea cooperãrii în cadrul interventiilor de asistenta de protecţie civilã, se va acţiona pentru adoptarea legislaţiei secundare pentru asigurarea participãrii efective la mecanismul Comunitãţii, urmînd a se reglementa concret modalitãţile de tranzitare a spaţiului aerian în situaţii de urgenta, asigurarea transportului echipelor naţionale din România spre zonele de intervenţie, precum şi celelalte obligaţii impuse de decizia Consiliului, în vederea integrãrii protecţiei civile din România în mecanismul de referinta, inclusiv privind asigurarea fondurilor necesare pentru operationalizarea sistemului, în conformitate cu angajamentele asumate. În perspectiva integrãrii în Uniunea Europeanã, România îşi propune sa sprijine intenţia Uniunii de a crea un cadru financiar de sustinere a constituirii unui instrument de reactie rapida şi pregãtire în caz de urgente majore şi participarea României la acesta.
Strategia directioneaza structurile de protecţie civilã cãtre o forta cu capabilitati sporite, în mãsura sa acţioneze oportun şi eficient. Un asemenea sistem serveşte cel mai bine interesele României, deoarece faciliteazã participarea activa la structurile internaţionale de protecţie civilã şi se adapteaza rapid pentru prevenirea dezvoltãrii ariei de manifestare a tuturor tipurilor de dezastre.
Evolutiile în conceptele strategice de pregãtire şi conducere a acţiunilor de intervenţie pentru înlãturarea urmãrilor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, complexitatea crescanda a formelor de manifestare a acestora impun ca protecţia civilã sa fie în mãsura sa ducã acţiuni de prevenire, protecţie şi intervenţie într-o conceptie unitarã la nivel central şi local, operational şi strategic.
Pentru îndeplinirea acestor misiuni rãmân primordiale principiile Aliantei Nord-Atlantice privind solidaritatea aliata, unitatea strategica, partajarea echilibrata a rolurilor, riscurilor şi responsabilitãţilor, efortul colectiv pentru prevenire protecţie şi intervenţie, finanţarea multinationala, sprijinirea dezvoltãrii Identitãţii de Securitate şi Apãrare Europeanã (ESDI).
CONCEPTE STRATEGICE
Conceptele strategice descriu principalele modalitãţi de folosire a forţelor de protecţie civilã în operationalizare a Strategiei de protecţie civilã.
Ele definesc, de asemenea, direcţia în care sistemul naţional de protecţie civilã va fi structurat, inzestrat şi instruit. Aceste concepte sunt: capacitatea de rãspuns credibila, restructurarea şi modernizarea, parteneriatul operational intensificat şi integrare graduala.
● CAPACITATEA DE RÃSPUNS CREDIBILA. Sistemul naţional de protecţie civilã din România trebuie sa menţinã permanent capacitatea de a rãspunde eficient şi adecvat la orice forma de manifestare evolutiva a riscurilor naturale şi tehnologice sau pe timpu pregãtirii şi desfãşurãrii acţiunilor militare. Rãspunsul protecţiei civile, în caz de dezastre şi/sau acţiuni militare, cuprinde un ansamblu de mãsuri şi acţiuni succesive, prin utilizarea componentelor actionale ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenta, voluntarilor de protecţie civilã, existente la pace, precum şi, în unele cazuri de dezastre majore, a structurilor profesioniste care se vor constituii prin completare şi mobilizare.
Aceste importante categorii de forte sunt sprijinite de serviciile publice de ambulanta, spitalele de urgenta şi secţiile de urgenta organizate pe lângã spitalele din reţeaua medicalã nationala, institutul şi secţiile de medicina legalã, alte servicii publice, poliţia, Oficiul Naţional pentru Refugiati, jandarmeria romana, precum şi forte şi mijloace din cadrul Ministerului Apãrãrii Naţionale.
Riposta protecţiei civile cuprinde trei faze:
Acţiuni şi mãsuri predezastru (în timp de pace) - presupun identificarea şi luarea în evidenta a surselor şi zonelor probabile de risc la dezastre sau conflict militar, monitorizarea acelor surse de risc ale cãror parametrii de manifestare permit acest lucru, constituirea şi pregãtirea forţelor şi mijoacelor de protecţie civilã, constituirea sistemului de înştiinţare şi alarmare (prevenire) în cazul atingerii sau depãşirii parametrilor de siguranta, realizarea graduala a mãsurilor specifice de protecţie civilã corespunzãtor fondurilor alocate, constituirea sistemelor de conducere, elaborarea unor prognoze la sursele şi zonele de risc la care procesul de predictie permite, elaborarea planurilor de protecţie şi intervenţie pentru mai multe variante posibile pe baza unor scenarii ipotetice, elaborarea planurilor de cooperare între structurile de urgente şi alte forte şi mijloace prevãzute pentru a participa la misiuni de sprijin şi asistenta umanitara. Pe baza evaluãrii permanente a riscurilor trebuie sa se menţinã permanent forte credibile, suficiente cantitativ şi pregãtite la nivelul standardelor moderne.
Acţiuni şi mãsuri pe timpul producerii şi desfãşurãrii dezastrului (în timp de criza) vor consta în luarea mãsurilor urgente de alarmare (alertare) a populaţiei, pentru scoaterea ei în afarã zonelor de pericol, desfãşurarea unor acţiuni oportune şi energice pentru protejarea vieţii cetãţenilor şi animalelor, salvarea unor bunuri materiale de valoare, intensificarea mãsurilor de protecţie, în vederea reducerii efectelor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare, ridicarea capacitãţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante, prin mobilizare şi efectuarea de rechiziţii, punerea în aplicare a planurilor de protecţie şi intervenţie întocmite din timp de normalitate dupã revederea şi actualizarea acestora. Concomitent, trebuie avutã în vedere obligaţia de a notifica cãtre ţãrile vecine şi organismele internaţionale specializate în producerea unor dezastre care pe baza prognozelor elaborate ar putea depãşi granitele naţionale în vederea pregãtirii procedurilor de acordare a asistenţei şi sprijinului umanitar, în situaţia în care s-ar depãşi capacitatea de rãspuns a protecţiei civile şi statul roman ar solicita acest sprijin.
Mãsuri şi acţiuni post dezastru (pe termen scurt, mediu şi lung):
- în cazul mãsurilor şi acţiunilor pe termen scurt, misiunile protecţiei civile au în vedere continuarea acţiunilor de cãutare - salvare, evluarea situaţiei pierderilor şi distrugerilor provocate de dezastru şi/sau acţiunile militare, analiza capacitãţii de rãspuns impusa de situaţia şi existentul forţelor şi mijloacelor planificate sa participe la acţiuni de intervenţie completate cu structurile prevãzute a se infiinta la mobilizare şi cu cele din planurile de cooperare, analiza necesarului de sprijin şi asistenta umanitara din exterior şi demararea demersurilor pentru obţinerea acestui sprijin, coordonarea unitarã a forţelor şi mijloacelor de intervenţie, asigurarea condiţiilor minimale de protecţie şi siguranta pentru populaţia aflatã în dificultate;
- în cazul acţiunilor şi mãsurilor pe termen mediu se are în vedere continuarea acţiunilor de cãutare - salvare şi a celor de evaluare a situaţiei pierderilor şi distrugerilor, crearea condiţiilor de trai normale pentru populaţia sinistrata, colectarea, depozitarea şi distribuirea echitabila a ajutoarelor umanitare de stricta necesitate, înlãturarea esalonata a urmãrilor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, refacerea principalelor elemente de infrastructura şi a utilitãţilor de gospodãrie comunalã;
- în cazul mãsurilor şi acţiunilor pe termen lung se vor continua acţiunile de sprijinire a populaţiei afectate, înlãturarea efectelor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, participarea la refacerea tuturor elementelor de infrastructura şi a utilitãţilor de gospodãrie comunalã, relocarea populaţiei evacuate, eventual a celor sinistrati, asigurarea condiţiilor pentru reluarea în situaţie de normalitate a activitãţilor social-economice, refacerea mãsurilor de protecţie civilã afectate şi a capacitãţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante la acţiunile de intervenţie.
● RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA -Numãrul şi pericolul pe care-l reprezintã riscurile existente pe teritoriul României, dar şi instabilitatea politico-militarã din zona de interes geostrategic a tarii noastre presupune ca, în viitor, forţele şi mijloacele structurilor de urgenta sa creascã din punct de vedere al eficientei şi specializãrii.
Dimensionarea şi inzestrarea acestora va depinde de capacitatea de sustinere financiarã din partea administraţiei centrale şi locale corespunzãtor parcurgerii procesului de tranzitie cãtre economia de piata şi a insanatosirii economice preconizate.
În paralel cu realizarea acestora, structurile de protecţie civilã de la nivel central şi local vor sprijini înfiinţarea unor formaţiuni de voluntari, prin intermediul cãrora sa se reducã timpul de intervenţie în caz de dezastre, precum şi cheltuielile de înfiinţare, dotare şi funcţionare.
● PARTENERIATUL OPERATIONAL INTENSIFICAT - în conceptia nationala, sistemul de parteneriat este, în prezent, cea mai buna cale pentru pregãtirea structurilor de protecţie civilã din România în vederea integrãrii într-un mediu de securitate colectivã. Se va amplifica dinamica relaţiilor cu structurile de protecţie civile ale celorlalte state membre NATO. De asemenea, se va întãri colaborarea bilaterala cu ţãrile candidate la integrarea în NATO. În cadrul cooperãrii bilaterale şi multilaterale, structurile sistemului naţional de protecţie civilã din România vor participa la exercitii în cadrul grupãrilor de forte întrunite şi la operaţiuni multinationale de sprijin şi asistenta umanitara. Contribuţia va fi, în primul rând, cu Detasamentul de intervenţie nominalizat în cadrul inventarului naţional pentru acţiuni de sprijin şi asistenta umanitara, precum şi cu experţi pe domenii specifice din cadrul altor ministere.
În cadrul cooperãrii subregionale, se va continua încheierea convenţiilor bilaterale cu statele vecine, indiferent dacã sunt sau nu membre NATO, în domeniul protecţiei civile, pentru notificare şi sprijin reciproc, în cazul producerii unor dezastre natrurale sau tehnologice transfrontaliere.
● INTEGRAREA GRADUALA - are în vedere faptul ca pentru realizarea obiectivelor de securitate nationala, România trebuie sa se integreze în instituţiile euro-atlantice şi europene şi sa-şi consolideze rolul şi locul în alte structuri de securitate. Integrarea în NATO a fost prioritara şi reprezintã cea mai buna opţiune pentru România de a avansa cãtre un mediu de securitate colectivã.
Apartenenţa la NATO. România şi-a oferit disponibilitatea de a participa, la solicitarea Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Rãspunsului în Caz de Dezastre, EADRCC, la constituirea unei unitãţi multinationale de rãspuns la dezastre, cu Detasamentul de Intervenţie nominalizat în cadrul inventarului naţional la acest organism, precum şi cu experţi din alte ministere.
Comitetul Superior de Planificare a Urgentelor Civile (SCEPC) din NATO a analizat posibilitatea stabilirii capacitãţii Euro-Atlantice de rãspuns în caz de dezastre în folosul ţãrilor din Consiliul Euro-Atlantic pentru Parteneriat (EAPC), concluzionand ca Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Rãspunsului în Caz de Dezastre (EADRCC) poate da un rãspuns unei tari afectate, la solicitare acesteia sau prin Biroul de Coordonare a Afacerilor Umanitare din ONU (UN-OCHA). Prin constituire şi operationalizarea unei Unitãţi Euro-Atlantice de Rãspuns în Caz de Dezastre (EADRU), formatã din elemente naţionale oferite de ţãrile membre EAPC se realizeazã un cadru unitar de acţiune pentru înlãturarea urmãrilor eventualelor dezastre, în timp mai scurt, cu pierderi şi consumuri mai mici. EADRU nu este o forta stabilã, ci o grupare de elemente naţionale voluntare de intervenţie în caz de dezastre.
În acest sens, principalele direcţii de acţiune ale protecţiei civile din România sunt urmãtoarele:
- îndeplinirea obiectivelor stabilite în Programele Naţionale Anuale de pregãtire ale Aliantei;
- angajarea operational deplina în alianta;
- abordarea problemelor de securitate şi protecţia civilã colectivã potrivit noului Concept Strategic al NATO de planificare a urgentelor civile;
- amplificarea progresiva a participãrii la structurile şi acţiunile comune organizate şi conduse de Comitetul Superior de Planificare a Urgentelor Civile (SCEPC) din NATO;
- asigurarea capacitãţii reale de rãspuns pentru protecţia civilã colectivã şi pentru implementarea altor mãsuri luate de Alianta Nord-Atlantica
- realizarea deplina a standardizarii şi interoperabilitatii cu structuri similare din celelalte tari membre NATO.
România sprijinã dezvoltarea Identitãţii de Securitate şi Apãrare Europeanã (ESDI).
Integrarea în Uniunea Europeanã
Prin semnarea «Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeanã şi România» privind participarea la mecanismul de întãrirea a cooperãrii de asistenta în intervenţiile specifice protecţiei civile, România accepta ca importanta semnãrii de cãtre statele asociate a documentelor de aderare la Mecanism deriva din faptul ca aria de acoperire a acestui instrument se extinde pe tot cuprinsul Europei, iar eficienta capacitãţii de rãspuns creste prin aportul statelor semnatare care, pe lângã faptul ca beneficiazã de avantaje, de drepturi, vor trebui sa contribuie în aceeaşi mãsura ca şi statele membre la menţinerea unui nivel ridicat al structurii de rãspuns.
Aceasta constituie un element important al politicii de integrare a României reprezentând un instrument de abordare şi soluţionare a manifestãrilor evolutive ale surselor de risc naţionale şi transnationale. Intentionam sa sprijinim şi sa participam la exerciţiile de management a urgentelor civile în caz de dezastre planificate, incluzând operaţiuni de rãspuns la acestea, prin operaţiile de cãutare - salvare, precum şi de asistenta şi sprijin umanitar. România îşi propune sa finalizeze crearea cadrului legislativ subsecvent Deciziei Parlamentului şi a Consiliului nr. 2850/2000/CE privind stabilirea unui cadru comunitar de cooperare în domeniul poluarilor marine accidentale sau deliberate, concomitent cu intensificarea procesului de implementarea a Directivei 96/82 privind controlul accidentelor majore care implica substanţe periculoase (SEVESO).
Participanta activa la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa România va continua sa participe la operaţiile de management al urgentelor civile în caz de dezastre. Implicarea în acest gen de operaţii va demonstra ca România este pe deplin angajata în construirea noii arhitecturi a securitãţii şi protecţiei colective, regionale şi europene. Participarea noastrã va avea la baza interesele naţionale. În OSCE, în special, vor fi sprijinite diplomatia preventivã, prevenirea şi notificarea reciprocã a dezastrelor naturale şi tehnologice care pot afecta teritoriul statelor vecine, precum şi acordarea de asistenta şi sprijin umanitar pentru înlãturarea efectelor. Angajamentele se vor materializa în participarea structurilor de protecţie civilã din România la initiativele de cooperare, pentru constituirea unor forte multinationale, destinate în special executãrii misiunilor de sprijin şi asistenta umanitara.
Integrarea în Organizaţia Internationala a Protecţiei Civile (OIPC). Autoritãţile naţionale vor pregati şi demara demersurile necesare pentru acceptarea protecţiei civile din România ca membru cu drepturi depline în aceasta organizaţie. În acest sens, se vor lua mãsuri pentru realizarea scopurilor impuse prin "Planul Mondial de acţiune pentru dezvoltarea structurilor de protecţie civilã" adoptat la cea de-a XI-a Conferinţa Mondialã a Protecţiei Civile, desfasurata la BEIJING, în perioada de 26-28 octombrie 1998, sens în care se vor întreprinde urmãtoarele:
- elaborarea unei doctrine a protecţiei civilã particularizata la specificul, experienta şi traditia României;
- elaborarea unui punct de vedere naţional şi aderarea la o convenţie cadru de asistenta mutuala în domeniul protecţiei civile;
- intensificarea eforturilor pentru armonizare procedurilor aplicate în caz de urgenta civilã;
- acceptarea şi respectarea principiilor fundamentale ale protecţiei civile bazate pe valori universal recunoscute;
- elaborarea unui plan de promovare şi difuzare a reglementãrilor dreptului internaţional umanitar în situaţii de protecţie civilã.
MISIUNI STRATEGICE
Misiunile strategice ale protecţiei civile au la baza obiectivele politicii în domeniul protecţiei civile şi prioritãţile acesteia, principiile strategice, hotãrârile organismelor de conducere abilitate, precum şi evoluţia mediului de securitate interna şi internationala. În raport cu starea mediului de securitate, misiunile se grupeazã astfel:
- în timp de pace (în condiţii de normalitate sau de producere a unor dezastre care nu impun decretarea stãrii de urgenta);
- în situaţii de criza determinata de dezastre şi decretarea stãrii de urgenta;
- în timp de rãzboi.
În timp de pace, structurile de protecţie civilã trebuie sa acţioneze pentru realizarea şi creşterea progresiva a unei capacitãţi de rãspuns credibila pentru orice situaţie la care ar putea fi solicitatã, în ţara sau strãinãtate, bazatã pe prognoza, planificare, organizare, instruire şi cooperare. Principalele misiuni strategice sunt:
■ stabilirea forţelor şi mijloacelor pentru realizarea unui nivel al capacitãţii de rãspuns cat mai apropiat nevoilor determinate de numãrul şi gradul de pericol al surselor de risc luate în evidenta şi monitorizate;
■ realizarea mãsurilor necesare pentru informarea oportuna a factorilor de decizie şi alarmarea populaţiei referitor la iminenta producere a dezastrelor naturale şi/sau tehnologice sau declanşarea prin suprindere a unor acţiuni militare din interior sau exterior;
■ realizarea mãsurilor de protecţie a populaţiei şi animalelor, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu conform situaţiilor de risc la care ar putea fi supus teritoriul naţional prin evacuare, adãpostire, apãrare NBC şi asistenta sanitarã.
■ pregãtirea personalului de conducere din comandament şi unitãţile subordonate, precum şi a celor cu atribuţii în domeniul protecţiei civile din administraţia publica centrala şi localã, de la nivelul insitutiilor publice şi agenţilor economici prin şedinţe teoretice şi practice, cursuri şi convocãri în ţara şi strãinãtate;
■ instruirea populaţiei neincadrate, a studenţilor şi elevilor, în vederea însuşirii regulilor de comportare înainte, pe timpul şi dupã producerea dezastrelor sau acţiunilor militare, precum şi pentru acordarea auto ajutorului sau a primului ajutror, în caz de dificultate;
■ asanarea teritoriului naţional de munitia rãmasã neexplodata în urma conflictelor militare sau în cazul tragerilor de instrucţie, exerciţiilor, aplicatiilor cu trageri de lupta sau experimentarilor în poligoanele Ministerului Apãrãrii Naţionale sau ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
■ luarea în evidenta a tutror surselor şi zonelor de risc natural şi tehnologic existente pe teritoriul, în spaţiul aerian şi maritim al României;
■ elaborarea prognozelor privind urmãrile probabile ale producerii unor dezastre, calculul necesarului de forte şi mijloace de intervenţie pentru diferite variante;
■ monitorizarea parametrilor de stare cuantificabili la toate sursele de risc luate în evidenta, culegerea şi prelucrarea datelor şi informaţiilor referitoare la depãşirea limitelor de atentie;
■ iniţierea şi elaborarea de acte normative, regulamente, instrucţiuni şi norme cu privire la organizare, funcţionare şi principiile de întrebuinţare a structurilor de protecţie civilã pe timp de pace, criza sau rãzboi;
■ participarea la acţiuni de instruire în comun cu structuri similare din ţãrile vecine, din celelalte tari membre NATO şi partenere;
■ participarea la misiuni de sprijin şi asistenta umanitara în ţãrile afectate de dezastre majore, la solicitarea acestora, cu aprobarea Parlamentului, conform tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România a aderat, prin elaborarea de proceduri specifice, care sa permitã un rãspuns rapid.
Toate acestea pot fi considerate ca acţiuni pregãtitoare corespunzãtoare fazei (fazelor) de predezastru.
În situaţii de criza determinate de dezastre (situaţii de urgenta):
În conformitate cu tratatele şi convenţiile internaţionale la care România a aderat, protecţia civilã nu poate fi implicata în gestionarea unor situaţii de criza politico-militarã sau de alta natura, singura urgenta civilã pe care o poate gestiona fiind cea determinata de dezastre.
Întrucât teritoriul României, spaţiul sau aerian şi maritim, constituie arealul de manifestare a majoritãţii tipurilor de dezastre cunoscute, este necesar sa existe permanent structuri de protecţie civilã capabile sa ofere rãspunsul ce se impune unor asfel de provocari.
Decretarea «Stãrii de Urgenta» din considerentul producerii unui dezastru major este justificatã numai de afectarea unei însemnate porţiuni din teritoriul naţional, existenta unui mare numãr de pierderi şi distrugeri, afectarea parţialã sau totalã a capacitãţii de rãspuns a protecţiei civile din zona de dezastru.
Gestionarea situaţiilor de criza («stãrii de urgenta») determinate de dezastre revine Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenta, care pregãteşte, organizeazã şi conduce activitãţile necesare conform actelor normative în vigoare. În funcţie de situaţia creata dupã producerea unui dezastru aceasta poate propune Preşedintelui României instituirea "Stãrii de Urgenta" pe întreg teritoriul naţional sau numai într-o anumitã zona, ori de câte ori înlãturarea urmãrilor dezastrului nu este posibila fãrã instituirea unor mãsuri excepţionale.
În acest context, misiunile strategice ale protecţiei civile, indiferent dacã s-a dispus sau nu instituirea stãrii de urgenta, se referã la:
Mãsuri pe timpul producerii dezastrului:
- salvarea (prevenirea şi protecţia) populaţiei, animalelor, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu, de acţiunile distructive ale dezastrelor prin înştiinţare, alarmare şi evacuare sau dispersare temporarã, adãpostire, descarcerare;
- decontaminarea chimica radioactiva a personalului, terenului, clãdirilor, instalaţiilor şi echipamentului, în cazul producerii unor accidente nucleare sau chimice;
- limitarea şi înlãturarea avariilor la reţelele de utilitate publica;
- izolarea focarelor epidemiilor sau epizootiilor;
- acordarea primului ajutor, trierea şi evacuarea rãniţilor la formaţiunile medicale fixe sau mobile cele mai apropiate;
- acordarea asistenţei medicale specializate şi spitalizarea persoanelor ranite, arse, iradiate, contaminate, intoxicate;
- amenajarea unor spaţii de locuit improvizate sau specializate, inclusiv a unor tabere de sinistrati (refugiati), pentru persoanele rãmase fãrã locuinţe;
- paza şi supravegherea zonelor calamitate; colectarea, depozitarea, transportul şi distribuirea ajutoarelor umanitare de stricta necesitate pentru populaţia rãmasã fãrã locuinţe;
- paza şi insotirea convoaielor umanitare;
- înlãturarea tuturor urmãrilor dezastrelor şi participarea la refacerea condiţiilor pentru reluarea, în stare de normalitate a activitãţilor sociale şi economice;
Toate acestea se pot desfasura succesiv sau simultan în faza de producere a dezastrului precum şi dupã producerea acestuia (post-dezastru), în acest ultim caz, misiunile fiind împãrţite în misiuni post-dezastru pe termen scurt, pe termen mediu, respectiv pe termen lung.
În timp de conflicte militare:
Majoritatea misiunilor protecţiei civile ce se executa în timp de pace sau în situaţii de criza se executa şi în timp de rãzboi, îndeosebi în zonele aflate în afarã dispozitivului trupelor, la distanţe apreciabile de zona acţiunilor de lupta. Nu este exclus ca în perioada desfãşurãrii acţiunilor militare, în acelaşi areal, sa se producã dezastre naturale sau tehnologice ale cãror urmãri cumulate sa producã efecte greu sau imposibil de suportat de cãtre populaţia civilã, la înlãturarea cãrora, structurile de protecţie civilã ajung, uneori, în imposibilitatea de a opune o capacitate de rãspuns corespunzãtoare.
Misiunile specifice protecţiei civile, pe timpul conflictelor militare sunt:
- înştiinţarea personalului de conducere cu sarcini de rãspundere în domeniul protecţiei civile cu privire la pericolul acţiunilor agresorului din aer, terestru sau de pe mare, pentru anumite zone geografice ale teritoriului naţional sau pentru anumite direcţii operative sau strategice;
- alarmarea personalului de conducere şi a populaţiei din zona probabila de acţiune iminenta a agresiunii din aer, de pe mare sau terestra;
- evacuarea autoritãţilor administraţiei centrale şi locale, a unei pãrţi a populaţiei, animalelor, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu din zona frontierei de stat, din zona acţiunilor de lupta, din marile aglomerari urbane (în mod deosebit din Municipiul Bucureşti, capitala României şi din municipiile resedintele de judeţ), conform actelor normative în vigoare şi a planurilor întocmite din timp;
- adãpostirea personalului de conducere din administraţia publica centrala şi localã, a altor categorii de personal cu responsabilitãţi în domeniul managementului sistemului naţional de protecţie civilã, a populaţiei necuprinse în mãsurile de evacuare;
- dispersarea temporarã a salariaţilor din instituţiile publice şi agenţii economici cu sarcini în producţia nationala de apãrare, care nu au asigurate spaţii de adãpostire la locul de munca sau în localitatea în care-şi au domiciliul;
- înlãturarea urmãrilor acţiunilor militare prin mãsuri specifice corespunzãtoare tipului de muniţii utilizate de agresor, a efectului şi ariei de manifestare a puterii distructive a acestora;
- refacerea infrastructurii protecţiei civile în teritoriul eliberat, dupã respingerea agresorului;
- refacerea capacitãţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante la acţiuni de inlaturare a urmãrilor acţiunilor militare;
- relocarea autoritãţilor administraţiei centrale şi locale precum şi populaţiei evacuate în condiţiile asigurãrii condiţiilor de protecţie şi siguranta;
- participarea la reabilitarea condiţiilor de vita şi reluarea în normalitate a activitãţilor economice şi sociale.
Succesul acţiunilor structurilor de protecţiei civile din România în prevenirea şi protecţia populaţiei şi bunurilor materiale şi în înlãturarea urmãrilor acţiunilor militare sau celor provocate de dezastre va depinde, în primul rând, de cantitatea şi calitatea informaţiilor cu privire la acest aspect, capacitatea de riposta eficienta a structurilor planificate sa participe la acţiuni de intervenţie, realizarea, menţinerea şi dezvoltarea cooperãrii cu toate forţele capabile sa ducã acţiuni de intervenţie în folosul protecţiei civile, operationalizarea oportuna a forţelor de rezerva.
CONDUCEREA SISTEMULUI NAŢIONAL DE PROTECŢIE CIVILÃ
Conducerea de ansamblu a forţelor sistemului naţional de protecţie civilã se realizeazã prin Parlamet, Preşedintele României, Consiliul Suprem de Apãrare a Tarii, Guvernul, Primul-ministru. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenta, autoritãţile publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniu.
Primul-ministru este şef al Protecţiei Civile în România şi coordoneazã Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenta prin ministrul administraţiei şi internelor.
Potrivit deciziilor autoritãţii naţionale de conducere, la nivel naţional se constituie Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta în componenta Ministerului Administraţiei şi Internelor cãruia îi revine resposabilitatea executãrii conducerii operationale. Coordonarea unitarã a activitãţilor de apãrare impotriva dezastrelor revine Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenta şi numai în cazul în care efectele dezastrelor, ca arie de manifestare şi amploare, pun în pericol securitatea nationala.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, acţiunea de evacuare în caz de conflict armat a autoritãţilor administraţiei centrale şi locale, a unor categorii de populaţie, bunuri materiale şi valorilor de patrimoniu este coordonata de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta. Punerea în aplicare a planurilor întocmite în timp de pace pentru astfel de situaţii se executa cu aprobarea Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii sau a Marelui Cartier General în caz de conflict armat.
La nivel local conducerea acţiunilor de protecţie civilã se exercita, potrivit legii, de cãtre autoritãţile administraţiei publice, prin comitetele pentru situaţii de urgenta şi inspectoratele judeţene şi al Municipiului Bucureşti pentru situatiie de urgenta.
În vederea coordonãrii unitare a acţiunilor de prevenire, protecţie şi intervenţie pentru înlãturarea efectelor dezastrelor naturale şi tehnologice pe timp de pace, criza şi rãzboi, în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta se constituie Centrul Operational Naţional, iar la inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenta, centre operationale judeţene, cu serviciul permanent în funcţiune.
Responsabilitatea pentru organizarea, inzestrarea, pregãtirea structurilor, a sustinerii logistice şi administrative a forţelor de intervenţie, precum şi conducerea operationala curenta a acţiunilor cu caracter teritorial revin Centrului Operational Naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta.
Pe timpul situaţiei de urgenta sau de criza, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta propune ministrului Ministerului Administraţiei şi Internelor mobilizarea unora dintre unitãţile sau subunitatile de protecţie civilã din rezerva.
În cazul declansarii unui conflict armat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta mobilizeaza, la ordin, toate structurile de rezerva. Coordonarea acţiunilor de protecţie civilã, pe timp de rãzboi, se realizeazã de cãtre Marele Cartier General, în compunerea cãruia va funcţiona o Grupa Operativã de Protecţie Civilã, a carei organizare, inzestrare şi atribuţii se stabilesc de cãtre şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta.
Structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta la pace şi la rãzboi, precum şi procedurile de lucru pentru elaborarea conceptiilor, planurilor şi documentelor organizatorice de aplicare a acestora vor fi similare standardelor Aliantei Nord - Atlantice şi celor ale U.E. Procesul de standardizare şi interoperabilitate cu structuri similare din celelalte tari membre NATO, are drept scop perfecţionarea conducerii structurilor de intervenţie la toate nivelurile.
ORGANIZAREA
SISTEMULUI NAŢIONAL AL PROTECŢIEI CIVILE
Capabilitatile sistemului naţional al protecţiei civile trebuie sa corespundã cerinţelor legate de îndeplinirea întregii game de mãsuri ce-i revin, atât pe timp de pace, pe timp de criza, cat şi pe timp de rãzboi. Pentru a face fata situaţiilor de risc la care este supusã populaţia şi bunurile materiale, valorile de patrimoniu, animalele şi factorii de mediu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta stabileşte forţele destinate sa ducã acţiuni de intervenţie pentru înlãturarea urmãrilor dezastrelor, precum şi cele ale efectelor acţiunilor militare.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta constituie în timp de pace forte operationale iar pe timp de criza sau conflict armat, forte de rezerva şi ia în evidenta formaţiunile voluntare şi organizaţiile neguvernamentale cu sarcini în domeniu.
Forţele operationale sunt alcãtuite din Detasamentul de Intervenţie de protecţie civilã, Detasamentul Pirotehnic, unitatiile şi secţiile de pompieri militari, spitalele de urgenta, serviciile publice de ambulanta şi serviciile de medicina legalã, alte servicii comunitare cu atribuţii în gestionare urgentelor civile.
La solicitarea organismelor internaţionale, a Centrului pentru Coordonare Euro-Atlantica pentru Rãspuns la Dezastre (EADRCC) din structura NATO sau a Biroului pentru Asistenta Umanitara (OCHA), din structura ONU precum şi a unor tari cu care România are încheiate convenţii bilaterale în domeniul protecţiei civle, anumite structuri nominalizate vor participa, cu aprobarea autoritãţii naţionale (Parlament, CSAT), la acţiuni de sprijin şi asistenta umanitara, pe teritoriul altor tari afectate de dezastre.
Pentru îndeplinirea misiunilor specifice, pe teritoriul naţional, aceste forte vor coopera cu marile unitãţi, unitãţile şi subunitatile Ministerului Apãrãrii Naţionale şi cele ale Ministerului Administraţiei şi Internelor stabilite prin planurile operative, conform legii.
Forţele de rezerva vor fi alcãtuite din unitãţi şi subunitati de protecţie civilã care se completeazã sau se constituie la mobilizare, acestea fiind destinate pentru participarea la înlãturarea urmãrilor dezastrelor, pe timp de criza sau rãzboi.
Acestea vor acţiona direct în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta sau a inspectoratelor judeţene şi cel al Municipiului Bucureşti în funcţie de situaţiile create, de natura şi urmãrile dezastrelor.
Formaţiunile voluntare de protecţie civilã se constituie conform legii, la nivelul localitãţilor, instituţiilor publice şi agenţilor economici şi acţioneazã pe timp de pace, criza sau rãzboi, în prima urgenta în zone de dezastre pentru salvarea de vieţi omeneşti, acordarea primului ajutor şi limitarea extinderii dezastrului.
În funcţie de decizia conducãtorilor acţiunilor de intervenţie, aceste forte vor continua acţiunile şi dupã intrarea în dispozitiv a formatiunilor specializate, operationale sau de rezerva.
CONCEPTIA DE PREGÃTIRE ŞI ANGAJARE A
FORŢELOR DE PROTECŢIE CIVILÃ ÎN ACŢIUNI
DE LIMITARE ŞI INLATURARE A URMÃRILOR DEZASTRELOR
ŞI/SAU CONFLICTELOR MILITARE
Pregãtirea forţelor cuprinde trei componente: formarea, specializarea şi perfecţionarea personalului profesionalizat, pregãtirea pentru intervenţie a structurilor constituite conform legii, specializarea şi perfecţionarea personalului de conducere din administraţia publica centrala şi localã cu responsabilitãţi în domeniul protecţiei civile şi apãrãrii impotriva dezastrelor.
Sistemul de învãţãmânt este astfel conceput, încât sa asigure o buna pregãtire managerialã, tehnica şi de specialitate. Un rol important în pregãtirea şi perfecţionarea personalului profesionalizat îl va avea Şcoala Nationala de Pregãtire în Domeniul Managementului Situaţiilor de Urgenta
Un accent deosebit se va pune pe participarea cat mai multor cadre de conducere din structurile sistemului în colegiile, şcolile şi institutele de pregãtire (inclusiv cele în domeniul cunoaşterii limbilor strãine) din alte tari. Centrul Regional de Pregãtire NATO din România va specializa personalul în cunoaşterea şi lucrul cu procedurile NATO, la nivel tactic şi întrunit. Locul şi rolul specialiştilor în structura profesionalã a forţelor de protecţie civilã vor fi redefinite.
Pregãtirea pentru intervenţie a forţelor de protecţie civilã are ca obiectiv general creşterea capacitãţii structurilor centrale şi zonale, ale formatiunilor profesionalizate şi voluntare de a desfasura acţiuni de intervenţie, independent şi întrunit, în cooperare cu celelalte forte ale sistemului naţional de apãrare, precum şi în cadrul coalitiilor sau aliantelor. Pregãtirea pentru intervenţie a elementelor componente va avea unele particularitãţi, în funcţie de locul lor în structura forţelor de protecţie civilã.
Pregãtirea pentru intervenţie a forţelor operationale se va executa concomitent cu îndeplinirea misiunilor de baza ce le revin. În perioada premergãtoare datei la care vor participa la operaţiuni de sprijin şi asistenta umanitara în afarã graniţelor tarii, ele vor executa o pregãtire particularizata intensiva, la specificul fiecãrei misiuni. Nucleul activ al forţelor de rezerva executa pregãtirea de comandament, concomitent cu activitãţile care vizeazã aplicarea planurilor de mobilizare. Pentru rezervistii prevãzuţi în planurile proprii, structurile care se mobilizeaza organizeazã convocãri sau concentrari de instrucţie.
Principala caracteristica a procesului de pregãtire va fi standardizarea instruirii de baza la un nivel maxim posibil pentru fiecare componenta a forţelor de protecţie civilã. O atentie deosebita va fi acordatã problemelor specifice, procedurilor de stat major şi întrebuinţãrii tehnicii de intervenţie, punându-se accent pe îndeplinirea misiunilor prin utilizarea în perspectiva a sistemului C3I.
Sarcina prioritara a instruirii o va constitui profesionalizarea personalului protrivit standardelor naţionale, ale Aliantei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene.
Personalul profesionalizat va fi instruit în scopul menţinerii deprinderilor impuse de utilizarea tehnicii de intervenţie necesarã îndeplinirii misiunilor.
Treptat, se vor mari numãrul antrenamentelor şi exerciţiilor de specialitate. Instruirea va fi orientata cãtre creşterea stãrii de operativitate a forţelor.
Forţele operationale de protecţie civilã vor respecta standardele de operativitate stabilite.
Acestea vor fi încadrate în proporţie de 90%. Unitãţilor şi subunitatilor nu li se vor repartiza mai puţin de 90% din necesarul tehnicii de lupta. Standardul pentru capacitatea operativã va fi de 80%. În vederea asigurãrii cerinţelor de pregãtire vor fi reparitzate cel puţin 80% din resursele necesare. Pe mãsura ce resursele necesare vor fi realizate, standardele operative vor fi ridicate la niveluri cat mai înalte.
Conceptia de angajare a forţelor de protecţie civilã pe plan intern are în vedere trecerea imediata la îndeplinirea unei misiuni de intervenţie pentru limitarea şi înlãturarea urmãrilor unui dezastru, la solicitarea oricãrei persoane fizice sau juridice care constata sau ia la cunostinta despre producerea unui dezastru natural sau tehnologic. Angajarea forţelor şi mijloacelor de protecţie civilã se executa progresiv, dupã executarea cercetãrii şi recunoasterilor, introducerea în dispozitivul de intervenţie a forţelor realizandu-se în funcţie de volumul pierderilor şi distrugerilor constatate.
În cazul participãrii la operaţiuni de sprijin şi asistenta umanitara în afarã graniţelor tarii, independent sau în compunerea unor forte multinationale, forţele romane de protecţie civilã vor fi organizate şi conduse potrivit regulilor de angajare şi planurilor operationale comune convenite, sub comanda autoritãţilor stabilite prin acord.
Primirea sau acordarea de sprijin şi asistenta umanitara se va efectua conform procedurilor naţionale, armonizate cu procedurile partenerilor din NATO şi UE şi au în vedere eficienta şi oportunitate maxima.
Comandamentul naţional îşi va exercita autoritatea de personal, de jurisdicţie şi disciplina, precum şi responsabilitãţile privind inzestrarea, sprijinul logistic, asistenta medicalã şi spiritualã (religioasã). Interactiunea dintre structurile militare şi mediul civil (atât guvernamental, cat şi neguvernamental) în care se acţioneazã este important pentru succesul operaţiunilor.
LOGISTICA
Logistica trebuie sa-şi adapteze capabilitatile la scopurile şi obiectivele cuprinse în strategia protecţiei civile, prin stabilirea prioritatilor necesare asigurãrii unui sprijin adecvat, dinamic şi oportun pentru susţinerea forţelor. Sistemul logistic trebuie sa asigure libertatea de acţiune atât pe timp de pace, cat şi în situaţii de criza sau rãzboi. Pentru susţinerea participãrii la noi tipuri de angajamente/misiuni multinationale de sprijin şi asistenta umanitara, acesta trebuie sa fie suplu şi flexibil. În acest scop modernizarea sistemului logistic, va avea în vedere urmãtoarele obiective:
● sistemul logistic al protecţiei civile sa devinã un sistem intregrat, cu structuri modulare şi mobile, interoperabil cu sistemele logistice moderne ale protecţiei civile din celelalte tari membre NATO, care sa asigure o autonomie iniţialã a unitãţilor în funcţie de locul lor în cadrul structurii operationale;
● asigurarea unui înalt grad de viabilitate, flexibilitate şi capacitate de adaptare în sprijinirea forţelor, în funcţie de natura misiunilor;
● realizarea unei concepţii de planificare centralizata şi de implementare descentralizata pentru a asigura sprijinul logistic necesar în vederea executãrii operaţiilor planificate pe teritoriul naţional şi în spaţiul de interes strategic;
● dezvoltarea unui sistem informatic de logistica, compatibil cu cel al NATO;
● renunţarea la principiul preventiv planificat, de executare a reparaţiilor de tehnica din inzestrare şi aplicarea sistemului de mentenanta dupã necesitate, pe baza de diagnostic;
INFRASTRUCTURA
Pentru îndeplinirea misiunilor specifice, atât pe timp de pace cat şi pe timp de criza sau rãzboi, protecţia civilã trebuie sa-şi realizeze o infrastructura capabilã sa asigure prevenirea şi protecţia autoritãţilor administraţiei publice centrale şi locale, populaţiei, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu, ca şi suportul organizãrii, pregãtirii, desfãşurãrii şi conducerii acţiunilor de intervenţie pentru înlãturarea urmãrilor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare.
Realizarea infrastructurii protecţiei civile este responsabilitatea autoritãţilor administraţiei publice, centrale şi locale, a personalului de conducere a instituţiilor publice şi agenţilor economici în baza normelor şi instrucţiunilor elaborate de componentele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta.
Infrastructura protecţiei civile consta în construcţii şi instalaţii permanente, dar şi mobile, executate din timp.
Infrastructura de protecţie civilã se materializeaza în:
● locuri special amenajate pentru observare (puncte de observare) construcţii permanente sau improvizate dispuse pe construcţii înalte sau forme de relief proeminente din apropierea localitãţilor sau obiectivelor economice surse de risc;
- linii telefonice proprii, permanente sau temporare, pentru înştiinţarea organelor de conducere în cazul pericolului producerii unor dezastre sau în caz de conflict militar;
- frecvente radio proprii repartizate de autoritatea nationala în domeniu pentru nevoi de comunicaţii;
- sistem principal de alarmare a populaţiei despre pericolul iminent al producerii dezastrelor sau atacurilor inamice, în caz de conflict militar, compus din sirene electrice, electronice şi dinamice de diferite capacitãţi, cofrete cu sau fãrã automate de semnal şi circuite de actionare;
- sistem secundar de alarmare, cu aceleaşi atribuţii, compus din sirene de incinta, motosirene, fluiere cu aburi sau aer comprimat, sirene manuale, clopote, toaca şi panouri optico-acustice;
- sistem de adãpostire necesar protejãrii populaţiei în cazul producerii unor dezastre tehnologice la sursele de risc nuclear şi chimic sau în caz de conflict armat, compus din construcţii permanente, adaposturi de protecţie civilã pentru conducere (puncte de comanda) şi pentru populaţie şi salariaţi, adaposturi în subsoluri fãrã instalaţii speciale, spaţii şi subsoluri neamenajate, tunele tehnologice, pesteri, staţii de metrou, transee şi santuri adapost acoperite sau neacoperite, adaposturi individuale la locul de munca sau în locuinţe proprietate personalã (în apropierea acesteia), în caz de contaminare;
- puncte de decontaminare radioactiva, chimica sau biologica amenajate în cadrul unor bãi comunale sau a grupurilor sanitare de pe lângã internate şi cãmine, precum şi spãlãtorii chimice sau auto ce necesita amenajãri simple în vederea realizãrii unui flux de personal, tehnica, echipament şi instalaţii, ce urmeazã a fi trecute prin aceste puncte;
- sediul (cazarmile) instituţiilor, unitãţilor şi formatiunilor militare profesioniste care sa includã spaţii de lucru pentru personal, spaţii pentru depozitare materiale şi tehnica, sali şi poligoane de pregãtire, alte facilitãţi.
Cetãţenii neincadrati în munca sunt obligaţi sa-şi procure contra-cost sau sa-şi confectioneze dupã tipare(modele) elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta, mijloace de protecţie individualã. De asemenea, cetãţenii care îşi construiesc locuinţe sunt obligaţi sa-şi amenajeze la subsolul acelei construcţii, spaţii de adãpostire, potrivit normelor legale în vigoare.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta analizeazã anual gradul realizãrii suportului logistic şi prezintã periodic, în şedinţele Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenta şi cele ale Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii realizarile şi neajunsurile din acest domeniu. Insuficienta fondurilor bugetare anuale naţionale şi locale va conduce la cãutarea de noi soluţii, pentru asigurarea unei depline protecţii a populaţiei în cazul producerii unor dezastre şi/sau a declansarii unor conflicte armate.
RESURSELE PROTECŢIEI CIVILE
Resursele protecţiei civile cuprind personalul, mijloacele financiare, tehnologice, ştiinţifice, materiale şi de alta natura care vor fi alocate pentru asigurarea îndeplinirii atribuţiilor ce revin structurilor sistemului naţional al protecţiei civile. Ele determina din punct de vedere cantitativ şi calitativ, compunerea forţelor şi dotarea lor cu tehnica de intervenţie necesarã.
Sistemul romanesc de planificare, programare şi bugetare face eforturi pentru a deveni compatibil cu sistemele similare ale celorlalte state membre NATO. Abordarea intregrata a gestionãrii resurselor va fi în concordanta cu misiunile forţelor de intervenţie şi va influenta direct capabilitatile protecţiei civile.
Efectivele profesionalizate ale forţelor de protecţie civilã nu sunt supuse procesului de reducere, fenomenul de restructurare având numai sensul modernizãrii şi al îndeplinirii cerinţelor de asigurare a unei reale protecţii a populaţiei, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu în caz de dezastre sau conflict armat.
În primul rând fondurile vor fi repartizate cu prioritate, pentru programele care asigura realizarea eficientei şi economisirea costurilor printr-o eliminare rapida a mijloacelor şi programelor care nu mai sunt necesare. În al doilea rând, o direcţie prioritara va fi echilibrarea bugetului în privinta alocãrii resurselor. În anul 2005, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru protecţie civilã va aloca 56% pentru personal, 13% pentru operare şi mentenanta, 18% pentru achizitionare de tehnica pentru intervenţie, 13% pentru regie. Estimam ca în anul 2008 sa ajungem la standardele realizate de celelalte state membre ale Aliantei Nord-Atlantice (40% -personal, 35-40% - inzestrare, 25-20% - operare şi mentenanta).
Alocarea resurselor va fi strâns legatã de bugetul prevãzut pentru procesul multinational de planificare. Procesul cuprinde doua faze. În prima faza (2005-2008), activitatea va fi concentrata pe orientarea resurselor cãtre constituirea şi operationalizarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta şi cãtre restructurarea forţelor operationale, la nivelul cerinţelor minime pentru a asigura prevenirea, protecţia şi intervenţia în caz de dezastre şi pentru interoperabilitate. Faza a doua (2008-2012) se va concentra în special pe modernizarea tehnicii şi aparaturii pentru intervenţie. Fazele procesului se intrepatrund, iar termenul limita pentru executarea lor se poate modifica în funcţie de alocarea fondurilor de la bugetul de stat şi bugetele locale.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
