Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
1. Context
Luând în considerare obligaţiile pe care le va avea România dupã momentul aderãrii la Uniunea Europeanã (UE), sunt necesare definirea şi implementarea unei politici naţionale de cooperare internaţionalã pentru dezvoltare.
Competenţa în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare este împãrţitã de cãtre Comisia Europeanã (politica de cooperare pentru dezvoltare a UE se bazeazã pe art. 177 şi 181 din Tratatul privind Comunitatea Europeanã) şi statele membre. Politica de cooperare pentru dezvoltare este punctul central al relaţiilor UE cu statele în curs de dezvoltare.
Obiectivul principal al politicii de cooperare pentru dezvoltare a UE este eradicarea sãrãciei în contextul dezvoltãrii susţinute, incluzând atingerea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.
Politica naţionalã de cooperare internaţionalã pentru dezvoltare a României este în concordanţã cu valorile, principiile şi obiectivele consensului european asupra cooperãrii pentru dezvoltare. Politica naţionalã de cooperare internaţionalã pentru dezvoltare constã în suportul acordat oamenilor sãraci din ţãrile în curs de dezvoltare, incluzând ţãrile cu venit mic şi mediu.
Sãrãcia nu este echivalentã doar cu lipsa resurselor financiare, ci şi cu lipsa accesului cetãţenilor la hranã, educaţie, servicii de sãnãtate, locuri de muncã, decizie politicã, infrastructurã. De asemenea, populaţia sãracã este atât victimã, cât şi factor al degradãrii mediului, pentru cã în general trãieşte în zone vulnerabile din punct de vedere ecologic, fapt care afecteazã sãnãtatea acesteia, dar în acelaşi timp degradeazã resursele naturale şi implicit contribuie la poluarea mediului. Se remarcã strânsa corelaţie care existã între sãrãcie, sisteme de guvernare fragile şi/sau nedemocratice şi creşterea riscurilor de securitate. Nu existã dezvoltare fãrã securitate şi nici securitate fãrã bunã guvernare şi garantarea respectãrii drepturilor omului. Prin urmare, acţiunea României în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare va lua în considerare toţi aceşti trei factori.
Dupã aderarea la UE, România va trece de la statutul de receptor de asistenţã la acela de donator. Acest proces va ţine seama însã de nivelul economic al României şi de propriile sale necesitãţi pentru asigurarea unei dezvoltãri durabile.
Politica naţionalã de cooperare internaţionalã pentru dezvoltare a României este gânditã în complementaritate cu politica externã şi cu relaţiile comerciale externe. În egalã mãsurã, obiectivele sale vor fi complementare celor determinate la nivelul UE (Comisia Europeanã şi statele membre) sau al altor organizaţii internaţionale (OCDE, PNUD, PNUE, ONU, FAO, UNICEF, Grupul Bãncii Mondiale ş.a.).
În viziunea României, pentru a rãspunde contextului complex al cooperãrii pentru dezvoltare, este nevoie ca definirea asistenţei sã fie fundamentatã pe o combinaţie de politici care sã rãspundã necesitãţilor de corelare a intervenţiei în diferite domenii: economic, inclusiv comercial, protecţie socialã şi a mediului, bunã guvernare, securitate.
România va valorifica bunele sale practici în procesul de tranziţie, considerând cã poate aduce o contribuţie activã în cooperarea pentru dezvoltare în domenii precum buna guvernare şi managementul economic.
2. Principii
Politica naţionalã de cooperare internaţionalã pentru dezvoltare a României se fundamenteazã pe urmãtoarele principii:
- ownership/parteneriat - asistenţa acordatã de România va ţine cont de prioritãţile definite de fiecare stat beneficiar în propria strategie naţionalã pentru dezvoltare sau în cadrul strategiilor de reducere a sãrãciei; România şi statele în curs de dezvoltare îşi vor asuma responsabilitatea;
- diferenţiere - implementarea proiectelor de cooperare pentru dezvoltare va fi diferitã pentru fiecare ţarã, special conceputã pentru fiecare ţarã partenerã şi bazatã pe nevoile, strategiile şi prioritãţile fiecãrei ţãri;
- coordonare - România îşi va coordona asistenţa pentru dezvoltare cu cea acordatã de alţi donatori (state sau organizaţii din sistemul multilateral). În calitate de viitor membru al UE, România va realiza principala coordonare cu statele membre ale UE şi Comisia Europeanã, prin urmãrirea elaborãrii unui program multianual comun;
- coerenţã - România va asigura coerenţa politicilor sale, astfel încât acţiunea sa în alte domenii (de exemplu, comerţ, mediu, energie, agriculturã, migraţie etc.) sã fie armonizatã cu obiectivele politicii de cooperare pentru dezvoltare;
- complementaritate - asistenţa pentru dezvoltare acordatã de România va fi canalizatã spre domenii în care expertiza sa sã aducã o contribuţie semnificativã faţã de asistenţa acordatã de alte state membre ale UE sau de Comisia Europeanã. În context, România se va consulta cu partenerii sãi din UE în programarea anualã a asistenţei pentru dezvoltare (de exemplu, în contextul discuţiilor asupra strategiilor de ţarã ale UE pentru statele în curs de dezvoltare), care va ţine cont de prioritãţile ţãrii respective, inclusiv la nivel regional;
- eficacitate - principiul esenţial în gestionarea şi monitorizarea implementãrii proiectelor şi programelor. România va depune eforturi în vederea implementãrii şi monitorizãrii angajamentelor asupra eficacitãţii ajutorului aşa cum a fost stipulat în Declaraţia de la Paris din martie 2005. În acest mod, costurile de tranzacţie ale asistenţei pentru dezvoltare pot fi reduse;
- transparenţã - implementarea politicii se va face în consultare cu ONG-uri, comunitãţile universitare şi de afaceri, dar şi cu alte grupuri civice interesate. Informaţii privind proiectele şi programele desfãşurate de România şi alocarea finanţãrii vor fi fãcute publice în mod periodic;
- condiţionalitate - România susţine toate eforturile ţãrilor de a respecta buna guvernare, drepturile omului, principiile democratice şi respectarea legii. Acolo unde se vor semnala încãlcãri grave ale drepturilor omului, cooperarea pentru dezvoltare nu va fi posibilã.
România va acţiona, cu precãdere, în regiunile şi sectoarele unde poate avea o contribuţie semnificativã, datoratã experienţei acumulate în procesul de tranziţie cãtre statul de drept şi economia de piaţã.
3. Obiective
Obiectivul general al politicii naţionale de cooperare pentru dezvoltare va fi suportul acordat statelor beneficiare în vederea aplicãrii strategiilor individuale de dezvoltare. România susţine obiectivele definite de comunitatea internaţionalã pentru asigurarea prosperitãţii şi dezvoltãrii la nivel global, exprimate prin Declaraţia mileniului, adoptatã la 18 septembrie 2000. Obiectivul primordial al acţiunii României în asistarea statelor terţe este reducerea sãrãciei, obstacolul principal în asigurarea dezvoltãrii sociale şi economice a unei ţãri.
Realizarea obiectivelor politicii de cooperare pentru dezvoltare va fi ghidatã de principiile dezvoltãrii susţinute.
4. Prioritãţile geografice şi sectoriale
România susţine dezvoltarea statelor din ariile geografice identificate ca prioritare în relaţiile externe în programul de guvernare al României, incluzând statele din Europa de Est, Balcanii de Vest şi Caucazul de Sud. Cu toate acestea, România va acorda, în principiu, asistenţã şi ţãrilor cu venit mic şi mediu. Pe parcursul consolidãrii capacitãţilor României în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare, lista ţãrilor beneficiare poate fi extinsã şi pentru state din Asia Centralã, Africa şi America Latinã.
În ceea ce priveşte domeniile prioritare în care România este pregãtitã în principal sã contribuie cu asistenţã, acestea sunt:
A. buna guvernare - participarea cetãţenilor la guvernare, modernizarea administraţiei publice, descentralizarea, accesul cetãţenilor la informaţie;
B. consolidarea democraţiei, a statului de drept, a supremaţiei legii - promovarea drepturilor omului (protecţia copilului, egalitatea de şanse, combaterea discriminãrii), reforma legislativã şi instituţionalã, garantarea accesului liber la justiţie şi asigurarea dreptului la un proces echitabil etc.;
C. dezvoltarea economicã - susţinerea procesului de tranziţie spre o economie de piaţã, dezvoltarea sectorului privat, inclusiv prin intermediul dezvoltãrii parteneriatelor de tip public-privat (PPP), susţinerea procesului de privatizare, formularea politicilor monetare, gestionarea finanţelor publice, susţinerea activitãţii de dezvoltare a societãţii informaţionale;
D. educaţie şi formare profesionalã/ocuparea forţei de muncã - susţinerea statelor partenere în dezvoltarea de curricule, formarea formatorilor, reforma învãţãmântului profesional şi tehnic, asigurarea calitãţii în educaţie şi formarea profesionalã, reforma pieţei muncii;
E. sãnãtate - accent pe sãnãtatea reproducerii, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile (dezvoltarea unui sistem de prevenire şi control), combaterea HIV/SIDA (promovarea bunelor practici ale României în gestionarea programelor finanţate prin Fondul global de luptã împotriva HIV/SIDA, tuberculozei şi malariei; formarea de personal medical specializat);
F. dezvoltarea infrastructurii şi protecţia mediului - contribuţie la susţinerea proiectelor de infrastructurã ruralã (alimentãri cu apã, viabilizarea drumurilor), contribuţie la susţinerea proiectelor de infrastructurã de transport, energeticã, IT&C, a proiectelor de construcţii de ansambluri de locuinţe, a proiectelor de management turistic şi de valorificare a potenţialului obiectivelor turistice, precum şi a proiectelor de infrastructurã de mediu; contribuţie la evaluarea impactului asupra mediului, sprijinirea statelor beneficiare în definirea politicilor şi strategiilor pentru protecţia mediului, precum şi a celorlalte politici sectoriale prin integrarea politicilor de mediu (gestionarea deşeurilor, gospodãrirea apelor, protecţia şi conservarea diversitãţii biologice, protecţia atmosferei, gestionarea substanţelor chimice periculoase şi a organismelor modificate genetic, controlul poluãrii şi managementul riscului, protecţia solului şi subsolului).
Într-o primã fazã, România îşi va focaliza asistenţa pentru dezvoltare pe un numãr limitat de domenii prioritare, unde experienţa în domeniu va putea fi valorificatã în comparaţie cu alte state donatoare, şi anume promovarea drepturilor omului, consolidarea democraţiei, dezvoltarea educaţionalã şi dezvoltarea economicã.
5. Tipurile de asistenţã
Asistenţa pentru dezvoltare acordatã de România se va încadra în categoria asistenţã oficialã pentru dezvoltare (ODA, conform definiţiei OCDE).
Asistenţa pentru dezvoltare acordatã de România va fi bilateralã şi multilateralã (desfãşuratã prin intermediul organizaţiilor din sistemul ONU, UE, Grupul Bãncii Mondiale şi alte agenţii internaţionale).
Asistenţa bilateralã pentru dezvoltare avutã în vedere de România va îmbrãca forma asistenţei financiare şi tehnice. Prioritate va fi datã asistenţei tehnice, luându-se în considerare importanţa utilizãrii experienţei româneşti dobândite în procesul de tranziţie.
Acordarea de asistenţã pentru dezvoltare nu exclude asistenţa umanitarã în caz de dezastre sau conflicte armate prelungite. Asistenţa umanitarã acordatã de România poate consta în ajutor acordat refugiaţilor şi ajutor de urgenţã (inclusiv ajutor alimentar) în cazul dezastrelor naturale (cutremure, inundaţii, secetã). În cazul acordãrii de ajutor umanitar, Guvernul român va coopera strâns cu organizaţiile neguvernamentale.
În afarã de asistenţa pentru dezvoltare acordatã de România bilateral şi multilateral, România va acorda asistenţã pentru dezvoltare şi trilateral, de exemplu, asistenţã pentru dezvoltare în colaborare cu alte state membre ale UE, cu Comisia Europeanã sau cu organizaţii multilaterale. România nu va derula numai proiecte, ci şi programe sectoriale şi regionale, în principiu, în colaborare cu alţi donatori (asistenţã prin programe). România va participa şi la programe de cofinanţare.
6. Cadrul instituţional
Coordonatorul politicii de cooperare pentru dezvoltare este Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care are ca atribuţii:
- elaborarea programului anual şi a celor multianuale în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare prin stabilirea ariilor principale şi a regiunilor beneficiare de asistenţã în strânsã coordonare cu instituţiile guvernamentale şi prin consultarea reprezentanţilor societãţii civile;
- prezentarea evaluãrilor anuale asupra proiectelor în materie de dezvoltare implementate de instituţii guvernamentale sau parteneri din societatea civilã (ONG-uri, universitãţi, parteneri din mediul de afaceri) şi a modului în care a fost cheltuit bugetul;
- negocierea, în colaborare cu instituţiile guvernamentale, a acordurilor bilaterale în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare;
- coordonarea cu partenerii din UE şi Comisia Europeanã şi instituţiile multilaterale în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare (organizaţii din sistemul ONU, Grupul Bãncii Mondiale şi alte agenţii internaţionale);
- gestionarea bugetului alocat asistenţei pentru dezvoltare;
- elaborarea de metodologii, proceduri, criterii de eligibilitate etc. pentru programele care vor fi dezvoltate;
- prezentarea unui raport anual asupra asistenţei pentru dezvoltare şi asupra politicii naţionale de cooperare pentru dezvoltare.
În exerciţiul de programare şi selectare a proiectelor, MAE, în calitate de coordonator naţional, va coopera cu instituţiile de linie relevante. Consultãrile interministeriale vor avea loc ori de câte ori va fi nevoie şi vor avea un caracter flexibil şi deschis.
Implementarea politicii de cooperare pentru dezvoltare va fi fãcutã de o structurã autonomã ce urmeazã a fi dezvoltatã în cadrul MAE. Structura va avea douã componente, o componentã de planificare politicã şi o componentã de implementare.
Selectarea agenţilor guvernamentali sau neguvernamentali care vor implementa proiectele de cooperare pentru dezvoltare va fi fãcutã în consultare cu ministerele de linie.
Monitorizarea şi evaluarea proiectelor vor fi responsabilitatea unei structuri speciale, independente, în conformitate cu practica europeanã în domeniu.
Pentru a intensifica angajamentele şi obligaţiile entitãţilor exterioare sectorului de stat în acţiunile privind cooperarea pentru dezvoltare şi pentru a asigura transparenţa activitãţilor specifice cooperãrii pentru dezvoltare, MAE va numi/înfiinţa un consiliu pentru cooperarea pentru dezvoltare, având calitatea de consiliu consultativ. Consiliul va include reprezentanţi ai Parlamentului, ai ONG-urilor, bisericilor, mediului academic, mediului de afaceri, sindicatelor şi ai mass-media.
7. Resurse financiare
În concordanţã cu practica statelor membre ale UE, România va finanţa din bugetul naţional activitãţile destinate cooperãrii pentru dezvoltare. Aceste activitãţi vor fi administrate de MAE şi finanţate prin bugetul acestui minister. O excepţie o va constitui fondul de burse guvernamentale pentru studenţi strãini, care va rãmâne în gestionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii.
Este avutã în vedere atragerea de parteneri din sectorul privat pentru finanţarea de proiecte în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare.
România, alãturi de noile state membre ale UE, va depune eforturi pentru creşterea nivelului asistenţei oficiale pentru dezvoltare, în vederea atingerii nivelului de 0,17% din venitul naţional brut (VNB) alocat asistenţei oficiale pentru dezvoltare (ODA) în 2010, respectiv 0,33% din VNB pânã în 2015.
8. Rolul organizaţiilor neguvernamentale (ONG)
Implicarea organizaţiilor neguvernamentale în implementarea politicii de cooperare pentru dezvoltare reprezintã o modalitate standard folositã de cãtre donatorii membri ai UE. fiinând cont de faptul cã în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare România beneficiazã de resurse umane limitate în cadrul sectorului administraţiei de stat, o astfel de cooperare cu ONG-urile româneşti ar fi foarte utilã pentru România. ONG-urile româneşti au o vastã experienţã în diferite domenii de activitate, experienţã pe care o pot valorifica în statele în curs de dezvoltare, în mod special în procesul de tranziţie, domeniul social, educaţional şi voluntariat.
Guvernul român este dispus sã dezvolte un parteneriat cu reprezentanţii societãţii civile româneşti, în mod deosebit în domeniul politicii de cooperare pentru dezvoltare. Totodatã, susţine înfiinţarea unei Mese rotunde în domeniul cooperãrii pentru dezvoltare, al cãrei scop este crearea unui cadru de discuţie pentru ONG-urile româneşti interesate de implementarea proiectelor specifice cooperãrii pentru dezvoltare. ONG-urile româneşti vor fi consultate în procesul de formulare a politicii naţionale privind cooperarea pentru dezvoltare şi vor avea oportunitatea de a implementa proiecte specifice cooperãrii pentru dezvoltare în conformitate cu metodologiile elaborate de coordonatorul naţional al politicii de cooperare pentru dezvoltare. În acest sens ONG-urile româneşti au posibilitatea înfiinţãrii unei platforme naţionale pentru dezvoltare.
9. Conştientizare publicã şi dezvoltare educaţionalã
România considerã informarea adecvatã cu privire la subiectele legate de dezvoltare şi globalizare ca fiind o parte integrantã a politicii de cooperare pentru dezvoltare. Principalul scop al campaniilor de informare este conştientizarea populaţiei asupra conceptului politicii de cooperare pentru dezvoltare şi sentimentului de solidaritate cu ţãrile în curs de dezvoltare. Campaniile de conştientizare publicã pot sã includã activitãţi de genul campaniilor extinse de informare, organizãrii de seminarii, conferinţe, zile ale porţilor deschise, promovarea unui comerţ echitabil cu statele în curs de dezvoltare. Informarea asupra politicii de cooperare pentru dezvoltare va fi realizatã cu ajutorul mass-media, incluzând Internetul şi publicaţiile periodice (inclusiv un raport anual oficial asupra cooperãrii pentru dezvoltare). Sondaje de opinie asupra politicii de cooperare pentru dezvoltare pot fi realizate în mod regulat, în colaborare cu institute de sondare a opiniei publice.
Educaţia şi pregãtirea în domeniul dezvoltãrii reprezintã o parte complementarã a politicii de cooperare pentru dezvoltare a României. Universitãţile vor pregãti experţi în domeniul politicii de cooperare pentru dezvoltare. Vor fi organizate cursuri specializate de studii de cooperare pentru dezvoltare. Este recomandabil ca organizaţiile neguvernamentale, comunitatea de afaceri, sindicatele, mass-media şi cultele religioase sã fie implicate în astfel de activitãţi de pregãtire.
România va organiza campanii de conştientizare publicã (campanii de sensibilizare a societãţii civile), în linie cu recomandãrile UE ce au fost stabilite în cadrul conferinţei "Conştientizare şi dezvoltare educaţionalã" (Bruxelles, mai 2005).
NOTĂ:
1. UE - Uniunea Europeanã
2. OCDE - Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economicã
3. PNUD - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
4. PNUE - Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurãtor
5. ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite
6. FAO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agriculturã
7. UNICEF - Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii
8. ONG - Organizaţii neguvernamentale
9. PPP - parteneriat public-privat
10. HIV/SIDA - sindromul imunodeficienţei umane
11. ODA - asistenţã oficialã pentru dezvoltare
12. MAE - Ministerul Afacerilor Externe
13. VNB - venitul naţional brut
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
