Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
I. INTRODUCERE Traficul de persoane constituie o încălcare a drepturilor omului şi o atingere adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane, o ameninţare asupra securităţii individului şi a valorilor sociale şi morale. Acest tip de infracţionalitate afectează în mod direct individul prin impactul pe care îl are asupra unuia dintre drepturile individuale fundamentale, libertatea individuală, societatea suportând, în acelaşi timp, influenţe negative generate de amplificarea fenomenului corupţiei, a faptelor antisociale şi violente, crearea unor mecanisme criminale care obţin profituri substanţiale din acest tip de activitate, afectând stabilitatea economică şi securitatea regională. Deşi se află pe agendele internaţionale încă din anul 2000, traficul de persoane, ca fenomen infracţional şi social, rămâne în continuare o realitate ce necesită un efort susţinut şi continuu din partea organismelor internaţionale, a fiecărui stat în parte, dar şi a întregii societăţi. Conştientizarea efectelor negative, a impactului distrugător pe care îl are acest flagel asupra copiilor, tinerilor, femeilor, persoanelor cu handicap şi asupra altor categorii sociale vulnerabile devine o cerinţă fundamentală a demersului instituţional în statul de drept modern. Dimensiuni puţin vizibile şi acceptate în ultimii ani devin realităţi în contextul unei globalizări accentuate, al libertăţii de mişcare, al eliminării frontierelor interne, al liberalizării pieţei muncii, apariţiei unor noi reglementări în domeniul transplantului de organe, al legalizării activităţilor sexual-comerciale în anumite state. Creşterea cererii de servicii sexuale, de forţă de muncă ieftină, dorinţa de a obţine profit cu investiţii minime, reprezintă tot atâţia factori care influenţează în mod direct intensificarea activităţii reţelelor de trafic de persoane. Actualitatea economică şi socială pe parcursul ultimilor ani şi criza economică ce a afectat statele europene au determinat creşterea vulnerabilităţii la trafic a anumitor grupuri sociale. Anii 2009 şi 2010 au fost caracterizaţi pe plan european printr-o activitate extrem de intensă a factorilor de decizie, prin iniţiative de modernizare a actualului cadru legislativ, prin organizarea unor conferinţe ministeriale de impact. Un obiectiv important al acestor conferinţe a fost acela de a oferi prilejul abordării unor provocări din ce în ce mai importante pentru Uniunea Europeană, de a-şi consolida capacitatea de acţiune în parteneriat şi cooperare la nivel internaţional în domeniul prevenirii, protecţiei victimelor traficului de persoane şi al trimiterii în judecată a traficanţilor. În plus, un alt obiectiv a fost furnizarea unor date concrete şi reale structurilor de lucru ale Consiliului Uniunii Europene pentru elaborarea unui document de acţiune în domeniul întăririi dimensiunii externe a Uniunii Europene în privinţa reacţiei împotriva traficului de fiinţe umane. Reacţia instituţională trebuie să ţină cont de o serie de aspecte ale traficului de persoane, respectiv: ca activitate economică ilegală, traficul fiind una dintre resursele financiare principale ale crimei organizate; ca încălcare majoră a drepturilor fundamentale ale omului, reprezentând o ofensă adusă demnităţii umane, pe care România nu o poate trece cu vederea; ca activitate ilegală transfrontalieră, fiind un element care ameninţă securitatea. Totodată, reacţia instituţională reprezintă un domeniu de cooperare important în interiorul Uniunii Europene şi în parteneriat cu state, regiuni şi terţe organizaţii internaţionale. Astfel, factorii de decizie din Uniunea Europeană au lansat un apel către comunitatea internaţională, inclusiv către instituţiile de la nivel regional şi naţional, organizaţii neguvernamentale, internaţionale şi alte organizaţii ale societăţii civile, precum şi către instituţiile şi agenţiile Uniunii Europene, atât pentru a contracara provocările ridicate de infracţionalitatea transnaţională, cât şi pentru a oferi o reacţie clară şi cuprinzătoare în direcţia unor politici multidisciplinare, coerente şi coordonate, cu implicarea tuturor actorilor vizaţi din ţările de origine, tranzit şi destinaţie. O astfel de reacţie explicită trebuie să fie în concordanţă cu standardele drepturilor omului, acordându-se o atenţie particulară traficului de femei şi copii, în conformitate cu instrumentele internaţionale relevante în domeniu. Prezenta strategie a fost elaborată la iniţiativa Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane ca urmare a finalizării perioadei de implementare a Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010. În realizarea Strategiei naţionale au fost implicate instituţii publice cu atribuţii în domeniul traficului de persoane şi organizaţii neguvernamentale ce desfăşoară activităţi de prevenire şi de asistenţă a victimelor acestui fenomen. Întâlnirile de lucru organizate au vizat în principal identificarea problemelor întâmpinate în realizarea activităţilor caracteristice domeniilor de acţiune împotriva traficului de persoane şi conturarea obiectivelor generale ale strategiei. Instituţiile participante la elaborarea strategiei au fost: Ministerul Administraţiei şi Internelor (Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate; Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări, Unitatea de Politici Publice), Ministerul Public (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (Inspecţia Muncii, Direcţia protecţia copilului, Direcţia protecţia persoanelor cu handicap, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă), Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii) şi Ministerul Sănătăţii (Autoritatea de Sănătate Publică, Agenţia Naţională de Transplant). Acest document a fost elaborat şi definitivat pe baza contribuţiei relevante a următoarelor organizaţii neguvernamentale: Organizaţia Salvaţi Copiii România, ADPARE - Asociaţia pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare şi Educaţie, Asociaţia Caritas Bucureşti, AIDROM - Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România, Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - FOCUS, Fundaţia Terre des Hommes, Centrul Raţiu pentru Democraţie, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie - Misiunea din România. Perioada de implementare a măsurilor din prezenta strategie este 2012-2016. II. INFORMAŢII GENERALE RELEVANTE Infracţiunea de trafic de persoane este în continuare una din cele mai profitabile fapte pentru făptuitori, însă nocivă pentru victime şi societate în ansamblul ei. Natura activităţilor de exploatare dezumanizează victimele, supunându-le tratamentelor inumane cu efecte uneori ireversibile asupra personalităţii şi dezvoltării omului, în special în cazul copiilor. Sesizarea tendinţelor acestui fenomen permite conturarea demersurilor viitoare ale acţiunilor de combatere şi prevenire a traficului de persoane. Realitatea socială generată de existenţa şi implicaţiile fenomenului traficului de persoane a condus la nevoia configurării şi dezvoltării unui sistem naţional centralizat de evidenţă a datelor privind acest fenomen (SIMEV)*1). SIMEV stochează şi prelucrează datele obţinute prin implementarea Mecanismului naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane, care a fost creat pentru a permite identificarea şi referirea spre asistenţă a victimelor şi a potenţialelor victime. Mecanismul naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane este instrumentul oferit instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale pentru referirea tuturor victimelor sau potenţialelor victime cu care acestea intră în contact.--------- *1) Sistemul integrat de monitorizare şi evaluare a victimelor traficului de persoane. În continuare se va folosi abrevierea SIMEV. În perioada anilor 2006-2010 incidenţa anuală cu privire la victimele traficului de persoane identificate a cunoscut o curbă descendentă pentru primii ani analizaţi, pentru ca începând cu anul 2010 curba să urmeze o traiectorie ascendentă. Reacţia socială la această infracţiune a intervenit atât pe linia prevenirii acestei infracţiuni şi a înfăptuirii justiţiei, cât şi pentru reintegrarea şi asistarea adecvată a victimelor. Mai jos este prezentată situaţia distribuţiei anuale a victimelor identificate (stânga), alături de situaţia condamnărilor rezultate în aceeaşi perioadă (dreapta)*):-------------- NOTĂ(CTCE) Graficele se găsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 6 decembrie 2012, la pagina 4, (a se vedea imaginea asociată). Astfel, deşi incidenţa victimelor identificate în anul 2010 nu a înregistrat o creştere faţă de cea din anul 2006, cifra persoanelor condamnate pentru infracţiunea de trafic de persoane a ajuns în anul 2010 să treacă de 200. La o medie anuală de 1.448 de victime identificate, răspunsul imediat al justiţiei a fost cu o medie de 190 de traficanţi condamnaţi, dar şi sute de persoane trimise în judecată anual.-------------- NOTĂ(CTCE) Graficul se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 6 decembrie 2012, la pagina 4, (a se vedea imaginea asociată). Pentru toţi anii luaţi în considerare, categoria persoanelor de gen feminin a fost constant mai numeroasă în rândul victimelor identificate. Graficul alăturat redă concis diferenţele cantitative între victimele de gen feminin, respectiv masculin. Deşi majoritatea victimelor traficate în această perioadă a fost populaţie adultă, o atenţie deosebită trebuie acordată minorilor, prin considerarea poziţiei de vulnerabilitate şi adresarea prin programe conforme vârstei şi nivelului de maturitate.-------------- NOTĂ(CTCE) Graficul se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 6 decembrie 2012, la pagina 4, (a se vedea imaginea asociată).-------------- NOTĂ(CTCE) Graficul se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 6 decembrie 2012, la pagina 5, (a se vedea imaginea asociată). Principalele modalităţi de exploatare în rândul victimelor au fost obligarea la practicarea prostituţiei, executarea de munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, precum şi obligarea la cerşetorie, toate asociate cu numeroase alte abuzuri fizice, emoţionale sau de altă natură. În rândul victimelor au fost identificate şi alte modalităţi de exploatare, dar care nu au cunoscut o prevalenţă deosebită pentru a putea fi considerată o tendinţă. Odată cu expansiunea din ce în ce mai mare a noilor mijloace tehnologice, organisme naţionale şi transnaţionale atrag din ce în ce mai mult atenţia asupra pericolelor ascunse ale internetului, îndeosebi în rândul copiilor. Deşi în acest moment exploatarea prin intermediul internetului nu prezintă un risc deosebit, trebuie identificate măsuri atât pentru depistarea posibilelor victime, cât şi pentru prevenirea acestor acte în rândul grupurilor aflate în situaţie de risc. Măsurarea adecvată a problemei privind traficul de persoane nu trebuie neapărat să se concentreze pe dimensiunea victimologică, ci şi pe monitorizarea strategică a fluxurilor de trafic, a organizaţiilor de crimă organizată, precum şi pe analizarea cu indicatori specifici a răspunsului justiţiei. Conform datelor înregistrate de SIMEV, cele mai multe victime identificate sunt traficate în afara graniţelor ţării noastre. De pildă, din totalul de 1.154 de victime identificate în anul 2010, 305 victime au fost traficate intern, diferenţa de 849 de victime reprezentând-o cele traficate extern. Principalele 5 ţări de destinaţie ale traficului extern, în ordinea amplorii, au fost: Spania (234 de victime), Italia (206 victime), Cehia (87 de victime), Cipru (78 de victime), Franţa (68 de victime). Cu toate acestea, nevoia de consolidare a dimensiunii interne împotriva traficului de persoane trebuie să fie una constantă, traficul intern fiind văzut ca un "stadiu de pregătire" a victimelor pentru exploatarea ulterioară în trafic extern. Schimbarea socială accelerată determină disfuncţionalităţi ale sistemului care pot favoriza apariţia infracţiunilor de orice fel, dar şi modificări ale structurilor grupurilor vulnerabile. Conform teoriei lui Enrico Ferri numite "legea suprasaturaţiei", orice fenomen social anormal produce o creştere bruscă a criminalităţii. Astfel, pe fondul crizei economice globale, ajunsă în România încă de la sfârşitul anului 2008, începutul anului 2009, s-a constatat o schimbare generală a mediului social, un dezechilibru social caracterizat şi prin intensificarea activităţii infracţionale, precum şi prin victimizarea crescută. Destinaţie Potrivit statisticilor existente la nivelul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, evidenţiate în SIMEV, Spania, Italia şi România (traficul intern) au cele mai mari scoruri pe o scară de la 1 la 10 a frecvenţei de apariţie (unde 1 este ţara de destinaţie cu cele mai puţine victime identificate, iar 10 primeşte ţara de destinaţie cu cele mai multe victime exploatate şi identificate) în topul*2) 10 anual al ţărilor de destinaţie a traficului de persoane. Acest scor foarte mare nu poate decât să semnaleze problema constantă a traficului de persoane la aceste destinaţii. Statele care au obţinut un scor aflat în jur de 5 (cazul Republicii Cehe şi Cipru) sunt caracterizate printr-o amploare medie a traficului de persoane cu cetăţeni români, dar care s-a manifestat pe toată perioada anilor 2006-2010.---------- *2) Topul realizat în baza primelor 10 ţări de destinaţie a traficului de persoane anuale. Acolo unde la ultimul prag mai multe state au înregistrat aceeaşi valoare, au fost considerate toate cazurile. Statele care nu au înregistrat o cazuistică anuală sau o amploare deosebită au obţinut scoruri mai mici.
┌───────────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────┐
│ │Scor 2010│Scor 2009│Scor 2008│Scor 2007│Scor 2006│Media│
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Spania │ 9 │ 10 │ 10 │ 9 │ 10 │ 9,6 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Italia │ 8 │ 9 │ 9 │ 10 │ 9 │ 9 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│România │ 10 │ 8 │ 8 │ 7 │ 8 │ 8,2 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Cehia │ 7 │ 7 │ 6 │ 8 │ 1 │ 5,8 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Cipru │ 6 │ 2 │ 4 │ 0 │ 0 │ 2,4 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Germania │ 4 │ 4 │ 5 │ 5 │ 7 │ 5 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Grecia │ 3 │ 6 │ 7 │ 6 │ 5 │ 5,4 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Franţa │ 5 │ 0 │ 0 │ 4 │ 6 │ 3 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Austria │ 2 │ 1 │ 2 │ 2 │ 4 │ 2,2 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Marea Britanie │ 0 │ 3 │ 3 │ 0 │ 0 │ 1,2 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Ungaria │ 1 │ 0 │ 0 │ 1 │ 0 │ 0,4 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Regatul Ţărilor│ │ │ │ │ │ │
│de Jos │ 1 │ 0 │ 0 │ 3 │ 0 │ 0,8 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Irlanda │ 1 │ 0 │ 1 │ 0 │ 0 │ 0,4 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Portugalia │ 0 │ 0 │ 0 │ 0 │ 2 │ 0,4 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Finlanda │ 0 │ 5 │ 0 │ 0 │ 0 │ 1 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│Turcia │ 0 │ 0 │ 0 │ 0 │ 3 │ 0,6 │
└───────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────┘
Metoda atribuirii de valori sau "scoring" de la 1 la 10, unde 1 a fost atribuit statului sau statelor care ocupau locul 10 în ordinea destinaţiilor anuale, iar 10 a fost alocat statului care ocupa locul 1 ca destinaţie externă, permite evidenţierea clară a principalelor state de destinaţie, comparabilitatea, precum şi ierarhizarea multianuală în funcţie de scorul obţinut. Topul destinaţiilor a fost creat prin ierarhizarea statelor în funcţie de amploarea numărului victimelor exploatate pe teritoriul lor. Astfel, pentru cei 5 ani analizaţi, pe baza scorurilor obţinute, topul celor 10 destinaţii "problemă" pentru trafic de persoane este:-------------- NOTĂ(CTCE) Graficul se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 6 decembrie 2012, la pagina 6, (a se vedea imaginea asociată). III. PRIORITĂŢI, POLITICI ŞI CADRU JURIDIC EXISTENTE Modificări legislative Aderarea României la Uniunea Europeană a implicat armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene, adaptarea structurilor şi mecanismelor administraţiei publice naţionale în mod corespunzător la cele ale Uniunii Europene, dar şi dezvoltarea capacităţii administrative şi juridice de implementare a acquis-ului european. România a adoptat gradual, alături de alte state şi în special statele membre ale Uniunii Europene, un ansamblu de măsuri legislative destinate construcţiei şi consolidării continue a dispozitivului naţional, în contextul eficientizării cooperării internaţionale, în scopul prevenirii şi combaterii traficului de persoane. Ţara noastră a înregistrat progrese importante în lupta împotriva fenomenului traficului de persoane, având în prezent reglementări naţionale conforme cu standardele europene şi internaţionale. De asemenea, a adoptat şi implementat Mecanismul naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane, a focalizat activităţile şi campaniile de prevenire spre grupurile-ţintă vulnerabile la trafic de persoane, conform rezultatelor evaluărilor naţionale ale fenomenului, şi, nu în ultimul rând, au fost destructurate reţele de traficanţi şi s-a reuşit trimiterea acestora în judecată şi condamnarea de cele mai multe ori la pedepse privative de libertate. Acte normative de referinţă A. În cadrul Programului de guvernare 2012, prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Parlamentului nr. 15/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului, la cap. 6 "Administraţie şi interne", în cuprinsul componentei "Ordine şi siguranţă publică", un obiectiv principal îl constituie combaterea corupţiei, a criminalităţii organizate transnaţionale şi a formelor grave ale criminalităţii economice şi financiare, în contextul în care criminalitatea organizată, traficul de persoane, traficul de droguri, contrabanda continuă să constituie probleme pentru siguranţa internă a României. Pentru aceste considerente se propune ca instituţiile publice din domeniul ordinii şi siguranţei publice să acţioneze ferm atât pentru a contracara provocările ridicate de infracţionalitate, cât şi pentru a oferi o reacţie clară şi cuprinzătoare în direcţia unor politici multidisciplinare, coerente şi coordonate, cu implicarea tuturor actorilor vizaţi. În acelaşi timp, prin mijloace specifice de cooperare poliţienească trebuie contracarate acele forme de criminalitate organizată care aduc atingere imaginii României în străinătate. Una dintre direcţiile de acţiune stabilite pentru îndeplinirea obiectivului este "perfecţionarea cooperării poliţieneşti internaţionale în vederea combaterii infracţiunilor de crimă organizată circumscrise traficului de persoane şi a traficului de droguri". B. Principalele instrumente juridice internaţionale referitoare la traficul de persoane, ratificate de România, ori care au incidenţă în ceea ce priveşte traficul de persoane şi drepturile omului, precum şi documentele europene relevante sunt următoarele: 1. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată prin Legea nr. 565/2002. România a semnat la data de 14 decembrie 2000 la Palermo Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi cele două protocoale adiţionale, adoptate la New York la data de 15 noiembrie 2000: Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, precum şi Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare; 2. Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006; 3. Planul Uniunii Europene privind cele mai bune practici, standarde şi proceduri pentru combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane; 4. Programul Stockholm, adoptat la Bruxelles la 2 decembrie 2009; 5. Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului. C. Instrumente internaţionale care fac referire explicită la drepturile copilului, traficul de copii şi lupta împotriva oricărei forme de exploatare a copiilor: 1. Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare; 2. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000; 3. Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, ratificat prin Legea nr. 470/2001; 4. Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007 şi semnată de România la Lanzarote la 25 octombrie 2007, ratificată prin Legea nr. 252/2010. D. Principalele acte normative naţionale în domeniul traficului de persoane: 1. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare; 2. Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare; 3. Codul penal al României, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; 4. Hotărârea Guvernului nr. 299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane; 5. Hotărârea Guvernului nr. 1.238/2007 pentru aprobarea Standardelor naţionale specifice pentru serviciile specializate de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane; 6. Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative, al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse, al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, al ministrului sănătăţii publice, al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al ministrului justiţiei nr. 335/2007/2881/2007/1990/2007/1072/2007/266/A 6880/409/C/2353/C/2008 pentru aprobarea Mecanismului naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane. E. Acte normative naţionale cu referire la traficul de copii, drepturile copilului şi lupta împotriva oricărei forme de exploatare a copiilor: 1. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare; 2. Hotărârea Guvernului nr. 1.443/2004 privind metodologia de repatriere a copiilor români neînsoţiţi şi asigurarea măsurilor de protecţie specială în favoarea acestora; 3. Hotărârea Guvernului nr. 617/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Comitetului naţional director pentru prevenirea şi combaterea exploatării copiilor prin muncă, cu modificările şi completările ulterioare; 4. Hotărârea Guvernului nr. 76/2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 617/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Comitetului naţional director pentru prevenirea şi combaterea exploatării copiilor prin muncă; 5. Hotărârea Guvernului nr. 860/2008 privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008-2013 şi a Planului operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008-2013; 6. Hotărârea Guvernului nr. 867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii; 7. Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state. F. Alte instrumente legislative naţionale cu incidenţă în domeniul traficului de persoane: 1. Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, republicată; 2. Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; 3. Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale; 4. Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, cu modificările ulterioare; 5. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările ulterioare; 6. Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare; 7. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată; 8. Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu modificările şi completările ulterioare; 9. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare; 10. Legea asistenţei sociale nr. 292/2011; 11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. IV. DEFINIREA PROBLEMEI Experienţa implementării Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010, analiza rapoartelor anuale privind situaţia traficului de persoane şi activităţile antitrafic desfăşurate, precum şi a cadrului legislativ existent au constituit sursele de bază pentru definirea problemei de ansamblu în domeniu, respectiv menţinerea la un nivel ridicat a numărului victimelor traficului de persoane şi capacitate restrânsă de răspuns antitrafic adecvat particularităţilor domeniilor de acţiune la nivel naţional. În legătură cu această problemă centrală au fost identificate o serie de probleme subsecvente, respectiv: 1. Existenţa unei percepţii incomplete şi eronate asupra fenomenului traficului de persoane la nivelul populaţiei şi în mass-media Interesul mass-mediei se concentrează selectiv asupra fenomenului traficului de persoane, reţinând acele fapte şi date ce prezintă caracteristicile unei ştiri de senzaţie, aspect ce contribuie la promovarea unei imagini incomplete şi la perpetuarea unor stereotipuri în ceea ce priveşte profilul victimei traficului de persoane şi modalităţile de exploatare. Prezentarea unor informaţii inexacte şi ambigue referitoare la unele aspecte ale fenomenului traficului de persoane, pe fondul existenţei unor prejudecăţi şi stereotipuri sociale, contribuie la realizarea unei comunicări imperfecte a mesajelor antitrafic şi astfel la menţinerea la un nivel scăzut a gradului de conştientizare şi reacţie a publicului faţă de problema traficului. 2. Creşterea vulnerabilităţii la trafic, determinată de extinderea şi accentuarea dificultăţilor financiare, pentru anumite categorii de persoane, în contextul mai larg al evoluţiei socioeconomice la nivel global şi naţional Nivelul scăzut de trai al populaţiei şi lipsa unor oportunităţi reale de a depăşi situaţiile de dificultate, pe termen lung, generează sentimente de descurajare/neîncredere în şansele de bunăstare individuală în ţară şi favorizează migraţia. O categorie vulnerabilă aparte este reprezentată de copii, în mod special copiii aflaţi în îngrijirea familiilor confruntate cu dificultăţi socioeconomice majore, respectiv familiile cu mulţi copii, cu venituri foarte scăzute, cu nivel de educaţie redus şi cu dificultăţi extreme de inserţie pe piaţa muncii. 3. Numărul redus şi existenţa unor disparităţi în modul de organizare şi funcţionare a serviciilor specializate de asistenţă a victimelor traficului de persoane Actuala dispunere teritorială a centrelor rezidenţiale pentru victimele adulte ale traficului de persoane este ineficientă în acoperirea nevoilor individuale ale acestora. Domiciliul persoanei aflate în dificultate, fiind unul din criteriile de eligibilitate care condiţionează accesul la serviciile sociale acordate de autorităţile locale, reprezintă un factor care îngreunează asigurarea protecţiei şi asistenţei pentru victimele traficului de persoane în cadrul unor centre specializate. De asemenea, serviciile de probaţiune, care au atribuţia de a acorda consiliere psihologică şi alte forme de asistenţă victimelor traficului de persoane, nu pot avea un răspuns prompt şi adecvat nevoilor acestor categorii de persoane. Aceasta se datorează, pe de o parte, faptului că adresabilitatea victimelor faţă de serviciile de probaţiune este scăzută, fiind cunoscut că acestea lucrează cu infractori, iar, pe de altă parte, absenţei din anumite servicii de probaţiune a personalului cu studii de specialitate în domeniul psihologiei şi cu acreditare necesară pentru acordarea consilierii psihologice conform prevederilor legale. Prin urmare, în acest moment, serviciile de probaţiune, deşi sunt abilitate din punct de vedere legal să acorde sprijin victimelor traficului de persoane, în fapt acestea sunt referite spre alte instituţii sau organizaţii care pot răspunde nevoilor specifice ale acestei categorii. 4. Prezenţa unor suprapuneri, disparităţi şi lipsuri în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea actuală a unor servicii acordate în regim special pentru protecţia şi asistenţa copiilor victime ale traficului de minori, precum şi articularea insuficientă a metodologiilor de lucru utilizate în cadrul cooperării interinstituţionale din domeniul traficului de minori Centrele de tranzit pentru protecţia şi asistenţa copiilor repatriaţi şi/sau victime ale traficului nu mai răspund decât în mică măsură misiunii lor iniţiale, aproape jumătate din acestea sunt în prezent închise sau se află în stare de conservare, iar cele existente funcţionează sub capacitate. Misiunea centrelor de tranzit a fost dublată sau preluată de către centrele de primire în regim de urgenţă pentru copiii victime ale diverselor forme de abuz, neglijare, exploatare sau trafic de minori, însă organizarea şi funcţionarea actuală a acestor servicii nu sunt încă suficiente adaptate nevoilor specifice de protecţie şi asistenţă ale copiilor victime ale traficului, conform reglementărilor în vigoare. 5. Capacitate redusă de implementare a Mecanismului naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane Observarea activităţilor de repatriere şi referire spre asistenţă a victimelor, în special particularităţile etapelor parcurse şi actorii implicaţi, a relevat faptul că, la nivelul instituţiilor responsabile cu implementarea Mecanismului naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane, prevederile acestui document nu sunt cunoscute suficient sau există unele neclarităţi privind atribuţiile de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane. Lipsa unor standarde pentru realizarea evaluărilor de risc privind victimele traficului de persoane identificate şi a unor standarde privind repatrierea asistată a acestora determină unele întârzieri în identificarea celor mai potrivite măsuri de protecţie şi asistenţă. În particular, procedurile complementare detaliate privind identificarea şi referirea copiilor victime ale traficului de minori, ca etape ale managementului de caz pentru copiii victime ale traficului, prevăzut prin Metodologia de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 49/2011, sunt încă insuficient cunoscute de către instituţiile responsabile cu implementarea lor. 6. Capacitate restrânsă la nivelul autorităţilor de aplicare a legii de evaluare, anticipare şi răspuns faţă de evoluţia tipologiilor acţiunilor infracţionale din domeniul traficului Problema menţionată este determinată de limitele existente în planul resurselor umane, financiare sau logistice care au favorizat cantonarea în practici uzuale de reacţie faţă de problema traficului care se bazează într-o măsură ridicată pe capacitatea individuală a investigatorilor de a gestiona soluţionarea cazurilor. Inovarea şi iniţiativa în acest domeniu se impun a fi stimulate atât prin utilizarea pe scară largă a instrumentelor moderne de management al informaţiei, cât şi prin abordarea transfrontalieră a demersului judiciar. 7. Inconsistenţă în acurateţea şi completitudinea datelor colectate şi diseminate la nivelul instituţiilor responsabile cu implementarea politicilor din domeniul traficului de persoane Coerenţa şi comprehensivitatea modului de identificare a problemei traficului de persoane sunt fluctuante, cu efecte asupra calităţii rapoartelor naţionale/de ţară şi implicaţii în percepţia eronată a capacităţii instituţionale de reacţie faţă de situaţia existentă. 8. Lipsa unor raportări ori raportări incomplete/tardive ale instituţiilor cu atribuţii în domeniu privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute Asumarea parţială sau neasumarea responsabilităţii colectării datelor de interes de către instituţii pe domeniile de acţiune impietează asupra ritmului de agregare a informaţiilor şi de evaluare a situaţiei traficului de persoane în România, determinând o capacitate redusă de răspuns în termene la cerinţele privind raportările pe acest domeniu, afectând astfel calitatea acestora. 9. Absenţa unui observator neutru al implicaţiilor şi rezultatelor politicilor publice pe domeniul traficului, învestit cu autoritatea şi independenţa necesară, în măsură să realizeze evaluările şi să formuleze recomandările asupra eficienţei şi sustenabilităţii demersului antitrafic la nivel naţional Divergenţele de opinie dintre aparatul instituţional şi societatea civilă cu privire la rezultatele şi direcţiile de acţiune în efortul depus pentru prevenirea şi combaterea traficului, dar şi pentru asistarea victimelor acestuia sunt în mod frecvent lipsite de efecte pozitiv-constructive în absenţa unui arbitraj echidistant care ar putea fi oferit de Instituţia Raportorului Naţional. Arbitrajul oferit de acest din urmă organism ar avea ca efect îmbunătăţirea coordonării şi sinergiei acţiunilor celor două segmente sociale pentru ca activităţile de combatere să atingă nivelul de eficienţă dorit. 10. Fonduri insuficiente pentru diversificarea şi înmulţirea activităţilor de diminuare a fenomenului şi de asistare a victimelor traficului de persoane Pentru buna funcţionare a parteneriatului public-privat se impune asigurarea sustenabilităţii programelor de reintegrare care necesită suport financiar, ce poate fi obţinut prin intermediul proiectelor internaţionale şi al programelor de interes naţional. 11. Prevalenţa crescută a victimelor de cetăţenie română exploatate pe teritoriul altor state Situaţia descrisă mai sus impune deopotrivă intensificarea eforturilor de cooperare internaţională din partea tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în lupta împotriva traficului de persoane, în special cu instituţiile din ţările de destinaţie, pentru identificarea celor mai eficiente răspunsuri în vederea prevenirii fenomenului, destructurarea reţelelor de traficanţi şi pentru protejarea drepturilor victimelor, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor economico-sociale ale populaţiei vulnerabile, care reprezintă unul din principalii factori favorizanţi ai victimizării cetăţenilor români în străinătate. V. OBIECTIVELE STRATEGIEI Prezenta strategie naţională are ca scop reducerea impactului şi a dimensiunilor traficului de persoane la nivel naţional prin prioritizarea şi eficientizarea activităţilor în lupta împotriva acestuia. Obiective generale 1. Dinamizarea activităţilor de prevenire şi a participării societăţii civile la derularea acestora 2. Îmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale 3. Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane, cu precădere a cazurilor de trafic de minori, precum şi urmărirea profitului infracţional de către organele de urmărire penală 4. Creşterea capacităţii de colectare şi analiză a datelor privind traficul de persoane 5. Optimizarea şi extinderea procesului de cooperare interinstituţională şi internaţională pentru susţinerea implementării strategiei naţionale împotriva traficului de persoane VI. PRINCIPII GENERALE Activităţile privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi asistenţa acordată victimelor, desfăşurate în conformitate cu obiectivele acestei strategii naţionale, se subsumează, în totalitatea lor, următoarelor principii, a căror respectare este esenţială şi obligatorie: 1. respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului- toate activităţile desfăşurate de instituţiile statului, organizaţiile neguvernamentale şi alte structuri ale societăţii civile pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi acordarea asistenţei necesare victimelor acestuia se desfăşoară cu respectarea prevederilor convenţiilor şi tratatelor internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, la care România este parte; 2. principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului - interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii întreprinse de autorităţile publice şi organismele implicate în realizarea obiectivelor prezentei strategii naţionale; 3. principiul legalităţii - activităţile pentru realizarea obiectivelor strategice se desfăşoară în baza legii şi în conformitate cu aceasta; 4. principiul prevenirii - presupune că întreaga activitate desfăşurată pentru realizarea obiectivelor strategice trebuie să asigure prevenirea traficului de persoane, atât printr-o bună cooperare între instituţiile şi organizaţiile implicate, cât şi printr-o coordonare unitară a implementării strategiei naţionale; 5. principiul complementarităţii, transparenţei şi dialogului social - presupune, pe de o parte, transparenţa procesului decizional, iar, pe de altă parte, consultarea membrilor societăţii civile în cadrul acestui proces. Implementarea Strategiei naţionale se va face în mod transparent, cu participarea societăţii civile, alături de instituţiile guvernamentale, în vederea realizării obiectivelor; 6. principiul cooperării - instituţiile şi organizaţiile implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi acordarea asistenţei victimelor acestuia vor coopera, astfel încât să se asigure o concepţie coerentă, integrată asupra problematicii şi măsurilor angajate ori planificate, o coordonare adecvată a eforturilor depuse şi demersurilor întreprinse; 7. principiul parteneriatului public-privat - presupune cooptarea societăţii civile în activităţile concrete de implementare a măsurilor de prevenire a traficului de persoane, de oferire a serviciilor de asistenţă pentru victime, precum şi consultarea membrilor societăţii civile în cadrul procesului decizional; 8. principiul responsabilităţii - presupune obligaţia instituţiilor responsabile cu îndeplinirea activităţilor subsumate realizării obiectivelor prevăzute de Strategia naţională, precum şi a instituţiilor partenere de a îndeplini în cea mai bună manieră posibilă sarcinile stabilite; 9. principiul confidenţialităţii- activităţile proprii vor fi date publicităţii numai în condiţiile prevăzute de lege, astfel încât să nu pericliteze bunul mers şi finalitatea acestora şi nici drepturile şi libertăţile persoanelor implicate; 10. principiul adaptabilităţii - presupune ca toate acţiunile antitrafic să fie în conformitate cu nevoile apărute din dinamica fenomenului, cu noile acte normative naţionale şi internaţionale; 11. principiul sustenabilităţii - presupune alocarea resurselor financiare şi umane necesare realizării obiectivelor strategice; 12. principiul subsidiarităţii - presupune asigurarea luării deciziilor cât mai aproape de cetăţean şi verificarea permanentă a necesităţii întreprinderii acţiunilor specifice realizării obiectivelor strategice în lumina posibilităţilor existente la nivel naţional, regional sau local; 13. principiul proporţionalităţii - presupune că niciuna din acţiunile întreprinse nu trebuie să depăşească nivelul necesar pentru realizarea obiectivelor stabilite. VII. DIRECŢII DE ACŢIUNE, OBIECTIVE GENERALE ŞI OBIECTIVE SPECIFICE VII.1. Prevenirea traficului de persoane Politicile publice de prevenire a traficului de persoane trebuie continuate, utilizându-se în implementarea acestora metode şi mijloace de abordare noi, având ca puncte de plecare, pe de o parte, un demers de centralizare a eforturilor de prevenire făcute până în prezent atât de către instituţiile publice, cât şi de către organizaţiile neguvernamentale, pentru a se evita suprapunerile şi a creşte eficienţa demersului comun, iar, pe de altă parte, o fundamentare rezultată din cercetările în domeniu privind grupurile-ţintă şi zonele de risc. Obiectiv general 1. Dinamizarea activităţilor de prevenire şi a participării societăţii civile la derularea acestora Obiective specifice 1.1. Creşterea gradului de informare şi conştientizare a populaţiei în ansamblu şi a grupurilor de risc privind implicaţiile traficului de persoane 1.2. Reducerea factorilor de risc ce conduc la victimizare 1.3. Monitorizarea activităţii operatorilor economici din domeniile profesionale cu fluctuaţie mare a forţei de muncă (construcţii, agricultură, exploatarea lemnului, turism etc.) VII.2. Protecţia, asistenţa şi reintegrarea socială a victimelor traficului de persoane În domeniul protecţiei şi asistenţei au fost adoptate o serie de măsuri care au contribuit la eficientizarea activităţilor de organizare şi furnizare a serviciilor de asistenţă a victimelor traficului de persoane, cele mai semnificative pentru acest domeniu fiind aprobarea standardelor naţionale specifice pentru serviciile specializate de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane şi Mecanismul naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane, prin care sunt stabilite procedurile specifice de referire a victimelor traficului de persoane în funcţie de locul şi modul identificării victimei şi de instituţiile şi organizaţiile care identifică victima. Minorii, victime ale traficului de persoane, beneficiază de măsuri de protecţie specifice, conform reglementărilor din cadrul sistemului naţional de protecţie şi promovare a drepturilor copilului. Serviciile de protecţie şi asistenţă sunt oferite victimelor traficului de persoane fie în centrele de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane, înfiinţate de către stat, fie în centrele sau adăposturile organizaţiilor neguvernamentale, în locuinţe protejate, în centre de zi, dar şi la domiciliul acestora. Obiectiv general 2. Îmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale Obiective specifice 2.1. Reconfigurarea sistemului de servicii de protecţie şi asistenţă a victimelor traficului de persoane 2.2. Armonizarea prevederilor legislaţiei naţionale din domeniul asistenţei victimelor traficului de persoane cu cele ale Uniunii Europene 2.3. Întărirea capacităţii Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane de monitorizare şi evaluare la nivel naţional a furnizorilor de servicii de protecţie şi asistenţă pentru victimele traficului de persoane 2.4. Îmbunătăţirea capacităţii de identificare timpurie a victimelor şi de referire către furnizorii de servicii acordate în regim special 2.5. Asigurarea protecţiei şi asistenţei victimelor adulte ale traficului de persoane în vederea reintegrării sociale 2.6. Asigurarea protecţiei şi asistenţei copiilor victime ale traficului de minori în vederea reintegrării sociale 2.7. Asigurarea sustenabilităţii programului de coordonare a activităţilor de participare a victimelor traficului de persoane în procesul penal 2.8. Eficientizarea măsurilor de sprijinire a accesului victimelor traficului de persoane la formele de compensaţie financiară VII.3. Combaterea traficului de persoane În combaterea traficului de persoane, o abordare extensivă a demersurilor judiciare este necesară în contextul implicării crescute a criminalităţii organizate în acest tip de infracţiune, dar şi ca urmare a caracterului transnaţional al acestei forme de încălcare a drepturilor omului. Adoptarea şi dezvoltarea continuă a unor bune practici de investigare, codificate în proceduri standard unitare la nivelul instituţiilor de aplicare a legii, completate de măsuri de îmbunătăţire a capacităţii de colectare şi analiză a informaţiilor din surse variate, reprezintă premisele unui răspuns antitrafic coerent şi eficace în destructurarea reţelelor şi descurajarea acţiunilor criminale pe acest domeniu. De asemenea, urmărirea profitului obţinut de grupările criminale organizate trebuie să reprezinte un deziderat în anchetarea cauzelor de trafic de persoane, inclusiv în cauzele cu componentă transfrontalieră. Obiectiv general 3. Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane, cu precădere a cazurilor de trafic de minori, precum şi urmărirea profitului infracţional de către organele de urmărire penală Obiective specifice 3.1. Dezvoltarea capacităţii de analiză strategică privind traficul de persoane la nivelul Poliţiei Române 3.2. Dezvoltarea capacităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de coordonare a activităţii de investigare şi urmărire penală a infracţiunilor de trafic 3.3. Armonizarea prevederilor legislaţiei naţionale din domeniul combaterii traficului de persoane cu cele ale Uniunii Europene 3.4. Intensificarea utilizării instrumentelor de cooperare judiciară internaţională în cazurile de trafic de persoane 3.5. Îmbunătăţirea cooperării dintre unităţile de combatere a criminalităţii informatice şi cele de combatere a traficului de persoane pentru monitorizarea situaţiilor de utilizare a internetului pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice şi recrutare în vederea producerii de pornografie infantilă prin sisteme informatice 3.6. Asigurarea continuităţii şi sustenabilităţii programelor de formare în domeniul combaterii a specialiştilor din structurile de aplicare a legii 3.7. Urmărirea bunurilor şi a profiturilor obţinute din comiterea infracţiunii de trafic de persoane VII.4. Monitorizarea şi evaluarea traficului de persoane şi a implementării politicilor Înţelegerea naturii şi dimensiunilor traficului de persoane stă la baza dezvoltării şi eficientizării acţiunilor de prevenire şi combatere a fenomenului, de elaborare şi implementare a politicilor publice sau asistenţei victimelor traficului de persoane. Pentru a furniza, în timp real, o imagine de ansamblu asupra traficului de persoane în România se impune ca mecanismele actuale de colectare a datelor să fie îmbunătăţite atât din punctul de vedere al utilizării de către toate instituţiile a unui set de indicatori comuni/comparabili, cât şi din punctul de vedere al schimbului de date. Indicatorii vor fi stabiliţi de structurile cu atribuţii, pe baza dinamicii interne a fenomenului, precum şi în considerarea recomandărilor reţelei raportorilor naţionali din statele membre ale Uniunii Europene. Obiectiv general 4. Creşterea capacităţii de colectare şi analiză a datelor privind traficul de persoane Obiective specifice 4.1. Agregarea datelor colectate de instituţiile cu responsabilităţi în domeniu 4.2. Îmbunătăţirea calităţii rapoartelor de evaluare 4.3. Crearea Instituţiei Raportorului Naţional VII.5. Cooperare interinstituţională şi internaţională Un element indispensabil în cadrul unui răspuns coerent şi concertat îl reprezintă un parteneriat puternic între instituţiile publice, sindicate, patronate şi organizaţii neguvernamentale. Parteneriatele, pilonul de bază pentru desfăşurarea unitară, coordonarea şi evaluarea activităţilor de prevenire şi combatere a fenomenului traficului de persoane, trebuie să reflecte conceptul de abordare holistică a fenomenului şi concentrarea eforturilor societăţii în lupta antitrafic. Caracterul transnaţional al fenomenului traficului de persoane presupune, în primul rând, o cooperare eficientă şi continuă cu statele aflate pe rutele de origine-tranzit-destinaţie. Implicaţiile economice şi demografice mondiale impun extinderea dialogului în domeniul traficului de persoane şi la nivel global. Obiectiv general 5. Optimizarea şi extinderea procesului de cooperare interinstituţională şi internaţională pentru susţinerea implementării Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane Obiective specifice 5.1. Consolidarea cooperării dintre instituţiile relevante cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi în oferirea de asistenţă şi protecţie victimelor traficului de persoane 5.2. Dezvoltarea canalelor de comunicare şi cooperare funcţională şi interinstituţională cu statele Uniunii Europene, non-UE, precum şi cu organizaţiile internaţionale în contextul global de luptă împotriva traficului de persoane 5.3. Eficientizarea şi susţinerea activităţilor de luptă împotriva traficului de persoane la nivel naţional şi transnaţional, prin atragerea de fonduri externe nerambursabile şi o utilizare eficientă a resurselor interne 5.4. Intensificarea şi diversificarea cooperării cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi de prevenire a traficului de persoane şi de asistenţă a victimelor 5.5. Dezvoltarea de parteneriate strategice cu statele din regiune, membre ale Uniunii Europene şi terţe, în vederea promovării şi asumării de către România a statutului de lider regional în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane VIII. REZULTATELE STRATEGIEI Obiectiv general 1. Dinamizarea activităţilor de prevenire şi a participării societăţii civile la derularea acestora Rezultat: Creşterea varietăţii formelor de transmitere a mesajelor antitrafic şi a numărului exponenţilor societăţii civile implicaţi în diseminarea acestora Obiectiv general 2. Îmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale Rezultat: Calitate şi eficienţă crescute ale serviciilor de asistenţă acordate victimelor traficului de persoane Obiectiv general 3. Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane, cu precădere a cazurilor de trafic de minori, precum şi urmărirea profitului infracţional de către organele de urmărire penală Rezultat: Atingerea nivelului de eficienţă dorit în materia investigării, urmăririi penale, condamnării traficanţilor de persoane şi recuperării profitului infracţional Obiectiv general 4. Creşterea capacităţii de colectare şi analiză a datelor privind traficul de persoane Rezultat: Oferirea unui fundament real/ştiinţific rapoartelor de evaluare şi analiză, respectiv celor de monitorizare a stadiului implementării politicilor publice în domeniul traficului de persoane Obiectiv general 5. Optimizarea şi extinderea procesului de cooperare interinstituţională şi internaţională pentru susţinerea implementării Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane Rezultat: Mecanism funcţional de cooperare, la nivel naţional şi internaţional, între instituţiile relevante cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi în oferirea de asistenţă şi protecţie victimelor traficului de persoane IX. REZULTATELE ACŢIUNILOR Obiectiv general 1. Dinamizarea activităţilor de prevenire şi a participării societăţii civile la derularea acestora Rezultate: a) nivel ridicat al cunoştinţelor deţinute de populaţie/grupuri de risc/categorii profesionale referitoare la fenomenul traficului de persoane; b) grad crescut de conştientizare a populaţiei cu privire la cauzele şi consecinţele traficului de persoane; c) campanii de prevenire naţionale, regionale sau locale, adresate grupurilor-ţintă implementate; d) grad crescut al capacităţii de autoprotecţie a persoanelor din grupurile vulnerabile; e) asigurarea unui grad înalt de respectare a normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate. Obiectiv general 2. Îmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale Rezultate: a) reţea naţională de servicii de protecţie şi asistenţă adaptată nevoilor specifice ale victimelor traficului de persoane; b) cadru legal unitar şi coerent; c) asigurarea respectării standardelor naţionale privind serviciile specializate de asistenţă a victimelor traficului de persoane; d) mecanism eficient de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane; e) durată redusă a perioadei petrecute de victimă în situaţia de trafic; f) refacerea şi dezvoltarea capacităţii victimelor pentru depăşirea situaţiilor de vulnerabilitate/dificultate; g) nivel crescut de securitate fizică şi emoţională asigurat victimelor traficului de persoane şi o bună cunoaştere a drepturilor de către victime; h) cadru instituţional coerent şi competent. Obiectiv general 3. Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane, cu precădere a cazurilor de trafic de minori, precum şi urmărirea profitului infracţional de către organele de urmărire penală Rezultate: a) capacitate îmbunătăţită de analiză strategică privind traficul de persoane la nivelul Poliţiei Române; b) menţinerea unui ritm crescut de soluţionare a dosarelor privind infracţiunea de trafic de persoane; c) finalizarea procedurilor de transpunere în legislaţia naţională a prevederilor europene în domeniu; d) utilizarea activă a instrumentelor de cooperare judiciară internaţională, cu precădere a echipelor comune de investigaţii; e) utilizarea activă a instrumentelor de identificare a bunurilor provenite din infracţiunile de trafic de persoane; f) nivel crescut al profitului infracţional identificat şi recuperat; g) conturarea tendinţelor cu privire la utilizarea internetului ca instrument în procesul de recrutare şi exploatare; h) programe de formare în domeniul combaterii a specialiştilor din structurile de aplicare a legii. Obiectiv general 4. Creşterea capacităţii de colectare şi analiză a datelor privind traficul de persoane Rezultate: a) mod unitar şi comparabil de măsurare şi interpretare a datelor; b) alinierea la tendinţele europene de colectare şi evaluare a fenomenului traficului de persoane; c) capacitate crescută de colectare şi analiză a datelor privind segmentul traficanţilor de persoane; d) calitate crescută a rapoartelor de evaluare; e) grad ridicat de obiectivitate şi independenţă în evaluarea politicilor naţionale şi a modului de implementare a acestora. Obiectiv general 5. Optimizarea şi extinderea procesului de cooperare interinstituţională şi internaţională pentru susţinerea implementării Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane Rezultate: a) răspuns naţional antitrafic eficient, coerent şi transparent; b) canale active de comunicare şi cooperare la nivel global în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane; c) calitate crescută a activităţilor antitrafic finanţate prin intermediul fondurilor externe nerambursabile. X. INDICATORI Obiectiv general 1 Indicatori: a) număr de campanii de prevenire implementate; b) număr de beneficiari ai campaniilor de prevenire; c) număr de articole/emisiuni având ca temă traficul de persoane promovate de mass-media; d) număr de programe de formare profesională a persoanelor din grupurile vulnerabile. Obiectiv general 2 Indicatori: a) număr de unităţi specializate în asistenţa victimelor traficului de persoane înfiinţate în perioada de referinţă; b) standarde elaborate privind identificarea, evaluarea de risc, repatrierea asistată şi referirea victimelor traficului de persoane; c) număr de victime reintegrate social; d) număr de victime care cooperează în procesul penal; e) act normativ privind modificarea Mecanismului naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane; f) act normativ pentru modificarea Legii nr. 211/2004. Obiectiv general 3 Indicatori: a) număr de cazuri de trafic de persoane cercetate; b) număr de programe de formare în domeniul combaterii a specialiştilor din structurile de aplicare a legii; c) număr de persoane cercetate condamnate; d) număr de sechestre/confiscări dispuse în cauzele de trafic persoane, valoare bunuri sechestrate/confiscate; e) număr de cereri de identificare bunuri transmise oficiului naţional de recuperare a creanţelor; f) număr de ordine de indisponibilizare/ordine de confiscare transmise către organele judiciare din alte state membre ale Uniunii Europene; g) număr de echipe comune de anchetă. Obiectiv general 4 Indicatori: a) rapoarte de evaluare a fenomenului la nivel naţional; b) proiect de act normativ privind organizarea şi funcţionarea Instituţiei Raportorului Naţional. Obiectiv general 5 Indicatori: a) număr de parteneriate încheiate în vederea desfăşurării de activităţi în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane; b) număr de reuniuni cu participare internaţională; c) număr de proiecte aprobate şi implementate cu fonduri externe nerambursabile. XI. IMPLICAŢII PENTRU BUGET Resursele financiare necesare implementării Strategiei naţionale provin, în principal, din: a) fonduri de la bugetul de stat, alocate fiecărui minister şi fiecărei instituţii cu competenţe în implementarea Strategiei naţionale, programate multianual; b) fonduri stabilite la nivelul Uniunii Europene pentru gestionarea traficului de persoane şi desfăşurarea de activităţi antitrafic; c) fonduri externe nerambursabile puse la dispoziţie de finanţatori europeni sau internaţionali; d) donaţii şi sponsorizări oferite/acceptate în condiţiile legii. XII. IMPLICAŢII JURIDICE În plan legislativ se impune evaluarea actelor normative incidente domeniului prevenirii şi combaterii traficului de persoane, demersurile legislative urmărind cu precădere clarificarea competenţelor şi responsabilităţilor structurilor cu atribuţii în materie, corelarea domeniilor subsecvente, precum şi euroconformizarea cu actele europene aferente. Iniţiativele legislative de modificare şi/sau completare a unor acte normative de nivel superior (legi, ordonanţe ale Guvernului) şi a celor de nivel inferior (hotărâri ale Guvernului, precum şi ordine şi instrucţiuni ale ministrului administraţiei şi internelor) se vor realiza conform planurilor legislative anuale, fundamentate pe baza noilor oportunităţi reieşite din Strategia naţională. XIII. PROCEDURI DE MONITORIZARE, EVALUARE Cadrul organizatoric necesar implementării, monitorizării şi evaluării Strategiei naţionale presupune colaborarea tuturor instituţiilor implicate şi interesate pentru a pune în aplicare, într-un mod eficient, direcţiile de acţiune, obiectivele generale şi obiectivele specifice prevăzute în prezenta strategie. În vederea obţinerii de informaţii privind modul de implementare a Strategiei naţionale, precum şi a rezultatelor pe care atingerea obiectivelor acesteia le va produce, activităţile de monitorizare vor urmări două direcţii: a) monitorizarea implementării strategiei. Această direcţie furnizează informaţii privind modul de implementare a acţiunilor menţionate în cadrul strategiei. În acest sens vor fi elaborate de către fiecare instituţie care desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a traficului de persoane, de asistenţă şi reintegrare a victimelor rapoarte de monitorizare periodice în care va prezenta modul de îndeplinire a sarcinilor asumate prin planurile de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale. Rapoartele de monitorizare vor fi transmise semestrial Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane sau la solicitarea acesteia; b) monitorizarea atingerii obiectivelor. Această direcţie furnizează informaţii privind rezultatele concrete obţinute în activitatea fiecărei instituţii cu responsabilităţi în domeniul luptei împotriva traficului de persoane. În acest sens, rezultatele monitorizării vor consta în identificarea stadiului îndeplinirii obiectivelor, rezultatelor fiecărei activităţi măsurate cu ajutorul indicatorilor de performanţă stabiliţi şi descrişi în planurile de acţiune pentru implementarea strategiei, compararea rezultatelor obţinute cu rezultatele estimate, precum şi încadrarea în termenele stabilite. Evaluarea strategiei va fi realizată prin intermediul rapoartelor privind situaţia traficului de persoane şi activităţile antitrafic desfăşurate, întocmite anual de către Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, care vor evidenţia progresul înregistrat în îndeplinirea obiectivelor Strategiei naţionale şi, după caz, motivele îndeplinirii parţiale sau neîndeplinirii obiectivelor şi vor cuprinde concluzii şi recomandări privind posibile măsuri de îmbunătăţire a procesului de implementare, respectiv propuneri de îmbunătăţire/revizuire a obiectivelor propuse, propuneri de soluţii pentru remedierea situaţiilor constatate, măsuri de corecţie astfel încât evoluţia indicatorilor să fie cea scontată. La sfârşitul perioadei de implementare a Strategiei naţionale se va realiza un studiu de postimplementare şi impact. XIV. INSTITUŢII RESPONSABILE La nivel naţional, următoarele instituţii desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a traficului de persoane, dar şi de asistenţă şi reintegrare a victimelor: A. Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structurile de specialitate: 1. Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este structura de specialitate în domeniul prevenirii, monitorizării şi evaluării fenomenului traficului de persoane din România. Rolul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane este de coordonare, evaluare şi monitorizare la nivel naţional a modului în care instituţiile statului implementează politicile în domeniul traficului de persoane, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi monitorizării asistenţei acordate victimelor acestuia. 2. Inspectoratul General al Poliţiei Române şi unităţile corespondente din teritoriu sunt structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor ce desfăşoară activităţi investigative şi de cercetare penală pe linia traficului de persoane, prin intermediul ofiţerilor de poliţie judiciară anume desemnaţi, ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, precum şi, atunci când se impune, asigură măsuri de protecţie a victimelor, prin intermediul ofiţerilor din cadrul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor. 3. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, cu unităţile subordonate, este structura din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care desfăşoară activităţi pe linia prevenirii ieşirii ilegale din România a cetăţenilor români minori, posibile victime ale traficului de persoane, având totodată şi responsabilităţi de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane. 4. Inspectoratul General pentru Imigrări este structura specializată, cu personalitate juridică, organizată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită atributele ce îi sunt date prin lege pentru implementarea politicilor României în domeniile migraţiei, azilului şi al integrării străinilor, precum şi a legislaţiei relevante în aceste domenii. Cu privire la lupta împotriva traficului de persoane, Inspectoratului General pentru Imigrări îi revin următoarele sarcini: acordarea unui drept de şedere sau a tolerării rămânerii pe teritoriul naţional, în condiţiile prevăzute de lege, pentru cetăţeni străini victime ale traficului; la solicitarea scrisă a autorităţilor competente, cazarea străinilor victime ale traficului de persoane în centrele special amenajate ale Inspectoratului General pentru Imigrări; diseminarea către structurile competente în domeniul combaterii traficului de persoane a datelor şi informaţiilor obţinute în activitatea specifică curentă. 5. Instituţia prefectului, instituţie publică cu personalitate juridică, ce este organizată şi funcţionează sub conducerea prefectului, reprezentantul Guvernului pe plan local care conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. B. Ministerul Justiţiei, prin structurile de specialitate: 1. Direcţia probaţiune este compartimentul prin care se asigură îndeplinirea atribuţiilor Ministerului Justiţiei referitoare la controlul, coordonarea şi conducerea activităţii serviciilor de probaţiune care sunt organizate pe lângă tribunale. Serviciile de probaţiune, în număr de 42, sunt organisme specializate, fără personalitate juridică, aflate sub autoritatea Ministerului Justiţiei, care au ca principale atribuţii reintegrarea socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, menţinute în stare de libertate, supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată în sarcina acestora, precum şi asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate, la cererea acestora. Conform prevederilor Legii nr. 211/2004, serviciile de probaţiune acordă consiliere psihologică şi alte forme de asistenţă gratuit, la cerere, şi victimelor infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001. De asemenea, consilierii din cadrul serviciilor de probaţiune pot participa la audierea victimelor în cadrul procesului penal, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală. 2. Direcţia drept internaţional şi cooperare judiciară asigură, prin Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală, îndeplinirea atribuţiilor conferite Ministerului Justiţiei în materia traficului de persoane prin Legea nr. 302/2004, lege care are ca domenii de aplicare extrădarea, mandatul european de arestare, transferul de proceduri în materie penală, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi transferarea persoanelor condamnate. Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie civilă şi comercială asigură punerea în aplicare a dispoziţiilor privind acordarea compensaţiei financiare victimelor infracţiunilor intenţionate comise cu violenţă în situaţii transfrontaliere, cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, aprobată prin Legea nr. 45/2008. 3. Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene asigură, inclusiv în cauzele de trafic de persoane, schimbul de date şi informaţii cu oficiile similare din Uniunea Europeană, pentru urmărirea şi identificarea produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale. 4. Direcţia afaceri europene este direcţia care, în colaborare cu direcţiile de specialitate (Direcţia elaborare acte normative, Direcţia probaţiune, Direcţia drept internaţional şi cooperare judiciară), elaborează mandatele şi orice alte documente necesare conţinând poziţia României referitoare la negocierea instrumentelor europene în domeniul traficului de fiinţe umane sau a altor probleme conexe (de exemplu, protecţia victimelor) pentru reuniunile grupurilor de lucru la nivel de experţi din cadrul Consiliului Uniunii Europene, reuniunile Comitetului pentru articolul 36 (CATS), Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) sau ale Consiliilor Justiţie şi Afaceri Interne (JAI); reprezintă, alături de direcţiile de specialitate, ministerul la comitetele şi grupurile de lucru ale Comisiei Europene şi Consiliului Uniunii Europene constituite în domeniul traficului de persoane; transmite mandatele şi rapoartele respectivelor reuniuni către Ministerul Afacerilor Europene şi Ministerul Afacerilor Externe; monitorizează transpunerea şi implementarea actelor normative ale Uniunii Europene în domeniu, respectiv Directiva 2011/36/UE ; face propunerile necesare în vederea armonizării cadrului normativ din domeniul traficului de persoane (sancţiunile penale, limitele pedepselor, circumstanţele agravante sau atenuante etc.), ce intră în competenţa ministerului şi a instituţiilor din subordinea sau coordonarea acestuia, cu normele dreptului Uniunii Europene; participă la avizarea proiectelor de acte normative al căror obiect de reglementare îl constituie transpunerea actelor normative ale Uniunii Europene în domeniul traficului de persoane şi în alte domenii conexe în legislaţia naţională, în colaborare cu direcţiile de specialitate din minister; participă la reuniunile grupurilor de experţi constituite la nivel naţional în acest domeniu; colaborează cu Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Parlamentul României şi cu alte instituţii cu atribuţii în domeniul traficului de persoane. C. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca minister de sinteză şi de coordonare a aplicării strategiilor şi politicilor Guvernului în domeniul muncii, familiei, egalităţii de şanse, protecţiei sociale şi protecţiei drepturilor copilului, are obligaţia de a asigura, prin serviciile şi instituţiile sale, precum şi prin structurile teritoriale ale acestora, cadrul normativ şi instituţional în vederea prevenirii situaţiilor de risc privind populaţia în ansamblu, prin măsuri care vizează protecţia şi securitatea socială, în vederea diminuării riscurilor privind categoriile vulnerabile ale populaţiei, prin strategii şi programe sectoriale, precum şi în vederea asistenţei şi protecţiei sociale a victimelor, în scopul recuperării şi reintegrării sociale a acestora. Aceste responsabilităţi se realizează inclusiv prin coordonarea şi îndrumarea metodologică a activităţii direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, care funcţionează în subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, şi, respectiv, a serviciilor publice de asistenţă socială, care funcţionează în subordinea consiliilor locale. 1. Prin preluarea în cadrul ministerului a funcţiilor şi atribuţiilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului, responsabilităţile Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în domeniul prevenirii traficului de minori şi asistenţei victimelor copii se exercită în principal prin Direcţia protecţia copilului. Aceste responsabilităţi sunt relaţionate misiunii globale a ministerului în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului la nivel naţional şi sunt concretizate prin următoarele atribuţii specifice: asigurarea cadrului normativ privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de prevenire şi a serviciilor specializate pentru protecţia, reabilitarea şi reintegrarea socială a copiilor victime ale oricăror forme de violenţă, inclusiv traficul de copii, precum şi a cadrului metodologic privind prevenirea şi intervenţia multidisciplinară şi interinstituţională în domeniul traficului de copii; asigurarea activităţilor prevăzute de lege în vederea repatrierii, protecţiei şi monitorizării postrepatriere a copiilor români aflaţi neînsoţiţi pe teritoriul altor state şi a copiilor victime ale traficului de minori; monitorizarea respectării drepturilor copilului pe teritoriul României. 2. Direcţia protecţia persoanelor cu handicap a preluat de la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap calitatea de autoritate de reglementare în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap şi acordarea avizului de înfiinţare şi funcţionare a serviciilor sociale rezidenţiale destinate persoanelor cu handicap înfiinţate de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene. 3. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin măsurile active de stimulare a ocupării forţei de muncă, asigură egalitatea de şanse pe piaţa muncii tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi, în special, persoanelor care prezintă dificultăţi de inserţie pe piaţa muncii (femei, victime ale traficului de persoane, persoane cu handicap, persoane de etnie romă etc.). Pentru persoanele cu risc ridicat de a fi traficate, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă dezvoltă programe de informare privind piaţa muncii şi drepturile angajaţilor, programe de formare profesională, precum şi de informare a operatorilor economici pentru angajarea acestora cu prioritate. 4. Inspecţia Muncii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, exercită atribuţii de autoritate de stat în domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă şi controlează aplicarea unitară a dispoziţiilor legale în domeniile sale de competenţă, în unităţile din sectorul public, mixt, privat, precum şi la alte categorii de angajatori. În domeniul relaţiilor de muncă, activitatea de control este structurată pe următoarele direcţii: identificarea angajatorilor care folosesc munca nedeclarată; depistarea cazurilor de nerespectare a celorlalte acte normative care reglementează activitatea relaţiilor de muncă; identificarea şi eliminarea formelor de exploatare a muncii copilului; respectarea prevederilor legale referitoare la încadrarea în muncă a cetăţenilor străini, protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. D. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are atribuţii în prevenirea traficului de persoane în rândul copiilor şi tinerilor, precum şi în asigurarea serviciilor de consiliere şi reintegrare şcolară a victimelor. E. Ministerul Afacerilor Externe, instituţie a cărei activitate se răsfrânge atât în sfera cooperării interne, cât şi a celei internaţionale, are atribuţii, în calitate de partener, în domeniul prevenirii traficului de persoane, acordă asistenţă consulară cetăţenilor români potenţiale victime ale traficului de persoane şi are obligaţia de a întocmi şi transmite instituţiilor interesate o listă cu statele care prezintă potenţial ridicat asupra aspectului traficului de persoane, dar şi de a asigura condiţiile repatrierii victimelor traficului de persoane. F. Ministerul Sănătăţii organizează, în cadrul comunităţilor vulnerabile, campanii de informare şi educare referitoare la bolile cu transmitere sexuală şi participă la desfăşurarea de campanii de informare a opiniei publice asupra cauzelor, riscurilor şi consecinţelor traficului de persoane. G. Ministerul Public, prin Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, este structura cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, competentă să efectueze urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr. 508/2004 şi în legile speciale, infracţiuni în care se circumscriu şi infracţiunile de trafic de persoane, precum şi să conducă, să supravegheze şi să controleze actele de cercetare penală efectuate din dispoziţia procurorului de către organele de poliţie judiciară. H. Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea rolului său de garant al independenţei justiţiei, furnizează date statistice cu privire la cauzele aflate pe rolul instanţelor şi parchetelor care au ca obiect infracţiunile de trafic de persoane, precum şi date privind numărul confiscărilor dispuse şi valoarea bunurilor confiscate. -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
