────────── Aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 739 din 5 octombrie 2016, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 831 din 20 octombrie 2016.────────── CUPRINS ABREVIERI PREFAŢĂ REZUMAT PARTEA I: INTRODUCERE, OBIECTIV GENERAL ŞI MECANISME INSTITUŢIONALE Capitolul 1: Introducere 1.1. Clima se schimbă şi România este deja afectată de efectele schimbărilor climatice 1.2. Gestionarea schimbărilor climatice - subiect de interes naţional şi soluţie avantajoasă pentru toate părţile implicate 1.3. Rolul României ca membru responsabil al UE şi al comunităţii globale 1.4. Metodologia utilizată pentru elaborarea strategiei Capitolul 2: Viziune, scenarii de referinţă privind creşterea economică verde 2.1. Declaraţia de viziune 2.2. Scenariul de referinţă şi două noi scenarii de dezvoltare economică cu emisii reduse de carbon Capitolul 3: Obiectivul general al strategiei Capitolul 4: Cadrul instituţional de dezvoltare a strategiei naţionale 4.1. Temeiul legal necesar pentru dezvoltarea şi implementarea strategiei privind schimbările climatice 4.2. Instituţiile implicate în strategiile şi programele legate de schimbările climatice 4.3. Alte instituţii naţionale care se ocupă de SC în România 4.4. Principalele instituţii implicate la nivel local 4.5. Alte organisme relevante PARTEA II: REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ŞI CREŞTEREA CAPACITĂŢII NATURALE DE ABSORBŢIE A CO_2 DIN ATMOSFERĂ Capitolul 5: Reducerea emisiilor GES din România 5.1. Urgenţa acţiunilor de reducere a impactului schimbărilor climatice: contextul internaţional, european şi naţional 5.2. Contribuţia sectorială la GES în România Capitolul 6: Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră - ţintele şi termenele - limită stabilite la nivelul Uniunii Europene 6.1. Situaţia actuală referitoare la ţintele stabilite pentru anul 2020 6.2. Atingerea ţintei de reducere a emisiilor GES cu 40% până în 2030 la nivelul european şi consecinţele ulterioare pentru România 6.3. Energia ca sector-cheie pentru reducerea eficientă a emisiilor pe termen lung Capitolul 7: Reducerea emisiilor GES - obiectivele la nivel sectorial 7.1. Energia 7.2. Transportul 7.3. Industrie 7.4. Agricultură şi dezvoltare rurală 7.5. Dezvoltare urbană 7.6. Gestionarea deşeurilor 7.7. Sectorul apă 7.8. Silvicultura Capitolul 8: Contribuţia sectorului folosinţei terenurilor, schimbarea folosinţei terenurilor şi silviculturii Capitolul 9: Intensificarea acordurilor la nivel instituţional pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră Capitolul 10: Finanţarea dezvoltării de tehnologii verzi cu emisii reduse de carbon 10.1. Politici şi stimulente de facilitare a reducerii emisiilor de carbon şi a dezvoltării de tehnologii verzi 10.2. Extragerea tuturor avantajelor din participarea la EU-ETS 10.3. Valorificarea fondurilor europene destinate acţiunilor relevante climatic Capitolul 11: Monitorizare, evaluare şi raportare PARTEA III: ADAPTAREA LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE Capitolul 12: Adaptarea la efectele schimbărilor climatice în România 12.1. Contextul 12.2. Nevoia de acţiune 12.3. Consideraţii de reacţie la adaptarea la schimbările climatice Capitolul 13: Adoptarea unor măsuri instituţionale 13.1. Construirea cadrului de acţiune adecvat 13.2. Cadrul de acţiune pentru corelarea cadrului naţional cu priorităţile de adaptare la cerinţele UE şi respectarea cerinţelor din Strategia de Adaptare a UE 13.3. Acţiuni de adaptare la schimbările climatice la nivel naţional 13.4. Încadrarea şi raportarea acţiunilor de adaptare la nivel sectorial Capitolul 14: Provocări la nivel sectorial, obiective şi acţiuni-cheie identificate 14.1. Agricultura şi dezvoltare rurală 14.2. Resursele de apă 14.3. Infrastructură şi urbanism 14.4. Transport 14.5. Industria 14.6. Energie 14.7. Turism şi activităţi recreative 14.8. Silvicultură 14.9. Biodiversitate 14.10. Sănătate publică şi servicii de răspuns în situaţii de urgenţă 14.11. Educarea şi conştientizarea publicului 14.12. Asigurările ca instrument de adaptare la schimbările climatice Capitolul 15: Consolidarea cooperării instituţionale pentru adaptarea la SC Capitolul 16: Finanţarea adaptării la schimbările climatice 16.1. Fonduri UE pentru acţiunile de adaptare la schimbările climatice 16.2. Fondurile naţionale pentru obiective strategice de adaptare la schimbările climatice 16.3. Contribuţia locală pentru obiectivele de adaptare la schimbările climatice 16.4. Alte surse posibile de finanţare IFI-uri, PPP, şi altele asemenea Capitolul 17: Monitorizarea şi raportarea componentei de adaptare la schimbările climatice a strategiei privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon CONCLUZII Anexa I: Provocările schimbărilor climatice Anexa II: Respectarea acordurilor internaţionale Anexa III: Respectarea legislaţiei şi prevederilor strategice actuale şi în curs de elaborare ale UE Anexa IV: Strategii privind schimbările climatice în alte ţări: Lecţii pentru România Anexa V: Lista cu legislaţia naţională şi internaţională referitoare la schimbările climatice Anexa VI: Lista ministerelor, comisiilor şi agenţiilor de resort naţionale cu anumite roluri în abordarea schimbărilor climatice LISTA GRAFICELOR ŞI TABELELOR Figura 1: Curba costurilor marginale de reducere a emisiilor, la nivel transsectorial, 2050 Figura 2: Reducerea emisiilor pe sectoare, până în anul 2050, costul mediu al măsurilor verzi, 2015-2050 Figura 3: Emisiile de GES provenite din transportul intern în România 1000 tone de C02 Figura 4: Tendinţe ale emisiilor de transport din România, comparativ cu UE-28/ 1990 = 100 Figura 5: Tarifele de motorizare din România, 2006-2012 autoturisme / 1000 locuitori, 2012 Figura 6: Modificarea emisiilor agregate de metan şi protoxid de azot din agricultură 1990-2011 Figura 7: Defalcarea surselor de emisii de gaze cu efect de seră în agricultura românească 2014 Figura 8: Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură ca procentaj din valoarea adăugată în agricultură 2014 Figura 9: Emisiile totale de dioxid de carbon echivalente în scenariul BAU. Figura 10: Reducerea emisiilor de carbon conform scenariului LC în comparaţie cu BAU, 2050 Figura 11: Comparaţie a Emisiilor BAU şi a Scenariilor de LC pentru clădiri, transport şi deşeuri solide Figura 12: Acoperirea cu păduri în diferite judeţe procente Figura 13: Randamentele principalelor cereale în România în perioada 2000-14 tone/ha Figura 14: Generarea de energie hidroelectrică în România Figura 15: Nivelul mediu anual de generare a energiei hidroelectrice în România Figura 16: Evaluarea habitatelor Figura 17: Calea către o stabilizare la 2°C Figura 18: Prognoze ale temperaturii Figura 19: Modificări ale temperaturii în diverse regiuni ale Europei Figura 20: Modificări ale precipitaţiilor în diverse regiuni ale Europei Tabelul 1: Emisiile de GES din România Tabelul 2: Ultima situaţie disponibilă privind ţintele GES din România Tabelul 3: Costul şi potenţialul reducerii emisiilor de GES, în funcţie de măsură Tabelul 4: Cerinţele referitoare la investiţiile în energie electrică vor exploda începând cu 2030 Tabelul 5: Rezumat referitor la costuri şi eficacitatea unor măsuri propuse Tabelul 6: Fonduri UE disponibile pentru România şi cota alocată acţiunilor privind schimbările climatice Tabelul 7: Posibila scădere a recoltelor ce au nevoie de precipitaţii până în anul 2040 pentru scenariul mediu privind schimbările climatice Tabelul 8: Productivitatea recoltelor irigate natural, prin precipitaţii, faţă de situaţia actuală modificare procentuală până în anii 2040, trei scenarii, spaţiul hidrografic Argeş-Vedea Tabelul 9: Creşterea potenţială a cererii de apă pentru irigaţii până în anul 2040 pentru scenariul mediu privind schimbările climatice Tabelul 10: Cererea suplimentară potenţială pentru irigaţii faţă de situaţia actuală modificare procentuală faţă de anii 2040, pentru 3 scenarii de mediu în spaţiul hidrografic Argeş-Vedea Tabelul 11: Măsurile de adaptare la schimbările climatice şi consecinţele respective ale acestora conduc la ameliorare, pe de o parte, şi la cerere de apă, pe de altă parte Tabelul 12: Starea generală de conservare a habitatelor şi speciilor Tabelul 13: Starea de conservare a habitatelor Tabelul 14: Starea de conservare a speciilor, exceptând păsările Tabelul 15: Starea de conservare a speciilor de păsări Tabelul 16: Banii primiţi prin intermediul FSUE de către România din 2005 până în 2013 Tabelul 17: Tendinţe recente, evaluarea influenţei omului în tendinţe şi proiecţii pentru viitoarele evenimente extreme pentru care există o tendinţă observată la sfârşitul secolului al XX-lea Tabelul 18: Creşteri proiectate ale temperaturii şi nivelului mării în cadrul diverselor scenarii ABREVIERI
┌────────┬─────────────────────────────┐
│ACB │Analiza cost-beneficiu │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ADRu │Agricultură şi Dezvoltare │
│ │Rurală │
├────────┼─────────────────────────────┤
│AEC │Analiza cost-eficacitate │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Centrul de Aplicaţii Tehnice │
│AFTAC │din cadrul Forţelor Aeriene │
│ │ale SUA Air Force Technical │
│ │Applications Center │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ANAR │Administraţia Naţională Apele│
│ │Române │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ANM │Administraţia Naţională de │
│ │Meteorologie │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ANPM │Agenţia Naţională pentru │
│ │Protecţia Mediului │
├────────┼─────────────────────────────┤
│APM │Agenţia de Protecţie a │
│ │Mediului │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ASC │Adaptarea la schimbările │
│ │climatice │
├────────┼─────────────────────────────┤
│BM │Banca Mondială │
├────────┼─────────────────────────────┤
│SC │Schimbări climatice │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Convenţia-cadru a Naţiunilor │
│CCONUSC │Unite asupra schimbărilor │
│ │climatice │
├────────┼─────────────────────────────┤
│CE │Comisia Europeană │
├────────┼─────────────────────────────┤
│CEUE │Certificatele de emisii UE │
├────────┼─────────────────────────────┤
│CFM │Cadrul financiar multianual │
├────────┼─────────────────────────────┤
│CNM │Creşterea nivelului mării │
├────────┼─────────────────────────────┤
│CNSC │Comisia Naţională privind │
│ │Schimbările Climatice │
├────────┼─────────────────────────────┤
│CO_2 │Dioxid de carbon │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Conferinţa Părţilor la │
│COP │Convenţia-cadru a │
│ │Organizaţiei Naţiunilor Unite│
│ │asupra Schimbărilor Climatice│
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Centrul european pentru │
│CPMTM │prognoze meteorologice pe │
│ │termen mediu │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Strategia naţională privind │
│CRESC │schimbările climatice şi │
│ │creşterea economică bazată pe│
│ │emisii reduse de carbon │
├────────┼─────────────────────────────┤
│CSC │Captarea şi stocarea │
│ │carbonului │
├────────┼─────────────────────────────┤
│DCA │Directiva-cadru privind apa │
├────────┼─────────────────────────────┤
│FESI │Fonduri europene structurale │
│ │şi de investiţii │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Schema europeană de │
│ │tranzacţionare a │
│EU-ETS │certificatelor de emisii de │
│ │gaze cu efect de seră, │
│ │European Union Emissions │
│ │Trading System │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Schimbul de informaţii │
│EUMETNET│obţinute cu ajutorul │
│ │radarelor meteorologice │
│ │EUMETNET │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Organizaţia Europeană pentru │
│EUMETSAT│Exploatarea Sateliţilor │
│ │Meteorologici │
├────────┼─────────────────────────────┤
│FC │Fondul de Coeziune │
├────────┼─────────────────────────────┤
│FEADR │Fondul European Agricol │
│ │pentru Dezvoltare Rurală │
├────────┼─────────────────────────────┤
│FEDR │Fondul European de Dezvoltare│
│ │Regională │
├────────┼─────────────────────────────┤
│FEPAM │Fondul European pentru │
│ │Pescuit şi Afaceri Maritime │
├────────┼─────────────────────────────┤
│FSE │Fondul Social European │
├────────┼─────────────────────────────┤
│FV │Fotovoltaic │
├────────┼─────────────────────────────┤
│GES │Gazele cu efect de seră │
├────────┼─────────────────────────────┤
│GL │Grupul de lucru │
├────────┼─────────────────────────────┤
│GR │Guvernul României │
├────────┼─────────────────────────────┤
│HG │Hotărâre a României │
├────────┼─────────────────────────────┤
│H.N.V. │Pajişti cu înaltă valoare │
│ │naturală, high nature value │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Asociaţia Internaţională de │
│IDA │Dezvoltare, International │
│ │Development Association │
├────────┼─────────────────────────────┤
│IES │Institutul de Studii în │
│ │Inginerie Electrică │
├────────┼─────────────────────────────┤
│IFI │Instituţii financiare │
│ │internaţionale │
├────────┼─────────────────────────────┤
│IGES │Inventarul gazelor cu efect │
│ │de seră │
├────────┼─────────────────────────────┤
│IGSU │Inspectoratul General pentru │
│ │Situaţii de Urgenţă │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Sistemul internaţional de │
│IMS │monitorizare, International │
│ │Monitoring System │
├────────┼─────────────────────────────┤
│INDC │Contribuţii preconizate │
│ │stabilite la nivel naţional │
├────────┼─────────────────────────────┤
│INFP │Institutul Naţional pentru │
│ │Fizica Pământului │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Institutul Naţional de │
│INHGA │Hidrologie şi Gospodărire a │
│ │Apelor │
├────────┼─────────────────────────────┤
│INS │Institutul Naţional de │
│ │Statistică │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Infrastructura pentru │
│INSPIRE │informaţii spaţiale în │
│ │Comunitatea Europeană │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Grupul interguvernamental │
│IPCC │privind schimbările climatice│
│ │Intergovernmental Panel on │
│ │Climate Change │
├────────┼─────────────────────────────┤
│LCA │Laborator de calitatea apei │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Indicele unei economii cu │
│LCEI │emisii reduse de dioxid de │
│ │carbon │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Poluarea atmosferică │
│LRTAP │transfrontalieră pe distanţe │
│ │lungi Long-range │
│ │Transboundary Air Pollution │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Exploatarea terenurilor, │
│ │schimbarea destinaţiei │
│LULUCF │terenurilor şi silvicultură │
│ │Land use land use change and │
│ │forestry │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Curbele costurilor marginale │
│MACC │de reducere a emisiilor │
│ │Marginal Abatement Costs │
│ │Curves │
├────────┼─────────────────────────────┤
│MADR │Ministerul Agriculturii şi │
│ │Dezvoltării Rurale │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Mininisterul Economiei, │
│MECRMA │Comerţului şi Relaţiilor cu │
│ │Mediul de Afacerii │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Ministerul Educaţiei │
│MENCS │Naţionale şi Cercetării │
│ │Ştiinţifice │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Meetings, Incentives, │
│MICE │Conferences, Exhibitions │
│ │-întâlniri, stimulente, │
│ │conferinte, expozitii │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Management Integrat al │
│MIZC │Zonelor litorale Integrated │
│ │Coastal Zone Management │
├────────┼─────────────────────────────┤
│MMAP │Ministerul Mediului, Apelor │
│ │şi Pădurilor │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Mtoe │Un milion de tone echivalent │
│ │petrol │
├────────┼─────────────────────────────┤
│MW │Megawatt │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ONM │Organizaţia Meteorologică │
│ │Mondială │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ONG │Organizaţie neguvernamentală │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ONS │Oficiul Naţional de │
│ │Statistică │
├────────┼─────────────────────────────┤
│OT │Obiectiv tematic │
├────────┼─────────────────────────────┤
│PA │Planul de acţiune │
├────────┼─────────────────────────────┤
│PAC │Politica Agricolă Comună │
├────────┼─────────────────────────────┤
│PIB │Produsul Intern Brut │
├────────┼─────────────────────────────┤
│PM │Politici şi măsuri │
├────────┼─────────────────────────────┤
│PO │Programe Operaţionale │
├────────┼─────────────────────────────┤
│PPP │Parteneriat public-privat │
├────────┼─────────────────────────────┤
│RNP │Regia Naţională a Pădurilor │
├────────┼─────────────────────────────┤
│RPK │Reuniunea părţilor semnatare │
│ │ale Protocolului de la Kyoto │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Schimbările climatice - │
│SC SCR │servicii de consultanţă │
│ │rambursabile │
├────────┼─────────────────────────────┤
│SNIMA │Sistemul naţional integrat de│
│ │monitorizare a apei │
├────────┼─────────────────────────────┤
│ │Sistemul Naţional de │
│SNMSU │Management al Situaţiilor de │
│ │Urgenţă │
├────────┼─────────────────────────────┤
│SUA │Statele Unite ale Americii │
├────────┼─────────────────────────────┤
│IT │Tehnologia informaţiei │
├────────┼─────────────────────────────┤
│UE │Uniunea Europeană │
└────────┴─────────────────────────────┘
PREFAŢĂ Conform Acordului pentru prestări servicii de consultanţă dintre Guvernul României şi Banca Mondială, acest document reprezintă o contribuţie necesară pentru "dezvoltarea şi operaţionalizarea unei strategii naţionale cuprinzătoare privind schimbările climatice şi dezvoltarea verde cu emisii reduse de carbon"*1). Documentul este rezultatul unei ample colaborări între echipa de experţi ai Băncii Mondiale, oficiali ai Guvernului României şi alte părţi interesate. Prezentul document furnizează date de intrare importante pentru actualizarea strategiei naţionale privind schimbările climatice 2013-2020, acoperind în detaliu perioada din prezent până în 2030 şi trasând foaia de parcurs pentru 2050. În particular, documentul contribuie cu următoarele informaţii suplimentare: *1) Componenta A a Acordului pentru servicii de consultanţă. a) Informaţii generale detaliate despre impacturile schimbărilor climatice probabile din România în sectoarele economice: energie, transport, agricultură şi altele asemenea. Este formulată o declaraţie de viziune a obiectivelor naţionale privind politicile în domeniul schimbărilor climatice şi modul în care aceste politici sunt legate de strategia sa de dezvoltare verde, urmată de un set de obiective care transpun viziunea aceasta în domenii specifice de politici. Este detaliată structura instituţională necesară pentru îndeplinirea acestora. b) Pentru componenta de reducere a emisiilor de GES, prezentul document include date privind ţintele pentru 2030 şi 2050 şi implicaţiile acestor ţinte pentru creşterea şi distribuţia economică la nivelul României. Documentul conţine, de asemenea, informaţii privind costurile de reducere a emisiilor de GES şi potenţialul existent în acest sector. Dezbaterea sectorială a cuprins mai multe informaţii despre sursele de emisii şi modul în care pot fi reduse printr-o gamă de politici, în special cazul pentru sectoarele energiei, transporturilor, agriculturii şi dezvoltării rurale. În majoritatea cazurilor, obiectivele strategice sunt mai concentrate şi specifice comparativ cu Strategia Naţională a României privind schimbările climatice 2013 - 2020. c) Acest document include următoarele două secţiuni care nu au existat în strategia anterioară: a) Finanţarea dezvoltării verzi cu emisii reduse de carbon, b) Monitorizare şi raportare. Capitolul referitor la finanţare oferă date despre sursele de fonduri pentru reducerea emisiilor de GES şi modul în care acestea pot, de asemenea, înlesni dezvoltarea verde. d) Secţiunea referitoare la adaptarea la schimbările climatice furnizează mai multe informaţii cantitative despre impacturile probabile ale schimbărilor climatice, în multe cazuri dezagregate spaţial în interiorul ţării. Aceste informaţii aplicându-se în mod special pentru agricultură şi dezvoltare rurală, apă, industrie, energie, turism, biodiversitate, sănătate publică, educaţie publică şi conştientizare şi asigurări. Un nou sector privind mediul rezidenţial ",Living Environment" - infrastructuri şi urbanism a fost adăugat strategiei actualizate. Componenta privind priorităţile de adaptare este mai bine concentrată decât în Strategia Naţională privind schimbările climatice 2013 -2020. Pentru anumite sectoare, cum ar fi biodiversitatea, unde nu au existat politici sau măsuri identificate, în prezent acestea au fost identificate şi incluse. Încă de la începutul strategiei, sunt formulate obiectivele strategice naţionale. Aceste obiective reflectă priorităţile naţionale, care sunt determinate de angajamentele României în domeniul schimbărilor climatice şi energiei şi sunt documentate prin informaţii referitoare la costurile şi beneficiile sociale şi economice probabile ale politicilor şi măsurilor din diverse sectoare. Prin urmare, Strategia este un prim pas dintr-o serie de rezultate ale Programului "România: Programul privind schimbările climatice şi o creştere economică verde, cu emisii reduse de carbon", care împreună vor furniza informaţii Guvernului României pentru adoptarea unei Strategii naţionale privind schimbările climatice şi creştere economică bazată pe emisii reduse de carbon şi a unui Plan de acţiune 2016 - 2020 privind schimbările climatice. REZUMAT Obiectivele strategiei Obiectivul principal al strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creştere economică*2) bazată pe emisii reduse de carbon este acela de a mobiliza şi de a permite actorilor privaţi şi publici să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, GES provenite din activităţile economice în conformitate cu ţintele UE şi să se adapteze la impactul schimbărilor climatice, atât cele curente, cât şi cele viitoare. În ceea ce priveşte procesul de reducere al emisiilor de GES, această strategie adoptă ţinte cuantificabile în conformitate cu angajamentele UE 2030. În ceea ce priveşte adaptarea la schimbările climatice, scopul este acela de a susţine şi de a promova protecţia mediului, a oamenilor şi a activităţilor economice faţă de efectele schimbărilor climatice, în special faţă de evenimentele extreme. Strategia va ghida acţiunile României legate de SC şi de dezvoltare cu emisii reduse de dioxid de carbon până în 2030, reprezentând o actualizare şi o extensie a Strategiei naţionale privind schimbările climatice 2013-2020 realizată în lumina evoluţiilor recente. *2) denumită strategia SC în continuare, pentru uşurinţa citirii. Strategia este dezvoltată în contextul mai larg al unei viziuni naţionale, care trebuie să permită realizarea unei economii reziliente la efectele schimbărilor climatice, cu emisii reduse de dioxid de carbon capabilă să-şi integreze politicile şi acţiunile privitoare la schimbările climatice prin intermediul unei creşteri economice inteligente, verde şi incluzivă astfel încât, până în 2050, să se facă tranziţia spre o societate în care politicile şi acţiunile sociale, economice şi de mediu să fie interconectate şi proiectate astfel încât să asigure dezvoltarea durabilă, cu standarde de viaţă ridicate pentru cetăţeni şi o calitate ridicată a mediului. Această strategie este împărţită în două secţiuni: reducerea emisiilor de GES şi adaptarea la schimbările climatice. Totuşi, în practică, mai multe sectoare desfăşoară activităţi cu impact asupra reducerii şi adaptării la schimbările climatice şi este importantă recunoaşterea unor astfel de efecte şi luarea acestora în calcul în momentul conceperii politicilor legate de domeniul schimbărilor climatice sau al altuia. Un bun exemplu în acest sens îl constituie agricultura, unde nevoile de adaptare la schimbările climatice, respectiv nevoile de pompare şi irigare aflate în creştere ar putea să intre în conflict cu obiectivele de reducere a GES din sectorul respectiv. În ceea ce priveşte reducerea impactului schimbărilor climatice, factorul determinant îl constituie politicile de îndeplinire a angajamentelor UE de la orizontul anului 2030 privind reducerea cu cel puţin 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de nivelurile din 1990*3) şi o îmbunătăţire cu 27% a eficienţei energetice şi participarea României la atingerea acestora. În ceea ce priveşte componenta de adaptare, România trebuie să răspundă impacturilor semnificative ale schimbărilor climatice pe care deja le resimte şi care vor creşte în viitor. Conform celor mai recente estimări ale IPCC, climatul se va încălzi în acest secol, iar precipitaţiile din regiunea din care face parte România se vor modifica, astfel încât iernile vor deveni mai umede şi verile mai uscate. În plus, există o creştere estimată a nivelului apei din Marea Neagră care va afecta litoralul românesc. *3) Anul 1990 reprezintă anul de referinţă pe care SM, inclusiv România l-au stabilit pentru evaluarea eforturilor de reducere a emisiilor GES asumate în cadrul pachetului legislativ "Schimbări-Energie" cu orizont 2020. Ambele obiective, de adaptare la schimbările climatice şi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră reprezintă o provocare pentru România, dar şi o oportunitate, sprijinită parţial de noua regulă a fondurilor UE care încurajează proiectele şi investiţiile compatibile cu obiectivele politicilor privind schimbările climatice. Cadrul financiar multianual, CFM al UE 2014-2020 furnizează aproximativ 8,8 miliarde de euro care trebuie să fie alocate măsurilor relevante pentru mediu şi SC. Există aşteptări ca tranziţia către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon şi din ce în ce mai rezilientă la schimbările climatice sprijinită de aceste fonduri să aibă efecte pozitive asupra economiei printr-o cerere mai mare pentru sursele de energie regenerabile, materialele de construcţie eficiente energetic, maşinile hibrid şi electrice, echipamentele de "reţea inteligentă" şi producerea de energie electrică cu emisii reduse de dioxid de carbon. În acest sens, în cadrul Strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon acţiunile privind schimbările climatice pentru crearea locurilor de muncă şi creşterea economică susţin sprijinirea creării locurilor de muncă şi facilitarea creşterii prin inovaţie. Considerăm că tranziţia către o economie mai verde va avea un impact semnificativ asupra nevoilor în materie de competenţe, care se va traduce printr-o creştere a cererii de forţă de muncă calificată în industriile ecologice, prin dezvoltarea competenţelor lucrătorilor în toate sectoarele şi prin reconversia profesională a lucrătorilor din sectoarele vulnerabile la restructurare. Intensitatea eco-inovării va avea un impact variabil asupra cerinţelor în materie de competenţe specifice fiecărui loc de muncă, în funcţie de sectoare şi de domenii de activitate. Deoarece schimbările structurale din economie vor conduce la cerinţe noi în materie de competenţe şi la ocupaţii emergente, este necesar să se evalueze evoluţiile în materie de ocupaţii şi competenţe în vederea facilitării tranziţiei către economia verde. În acelaşi timp, fondurile vor sprijini programele de adaptare care sunt esenţiale pentru reducerea impacturilor asupra schimbărilor climatice din ţară în multe sectoare. În special în agricultură şi dezvoltare rurală, apă şi infrastructură. Importanţa reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră Strategia identifică acţiunile-cheie pentru diferite sectoare ale economiei în vederea reducerii emisiilor GES în comparaţie cu nivelul care ar fi fost potrivit unui scenariu de status-quo Business As Usual - BAU. Aceste sectoare sunt: energie, transport, procese industriale, agricultură, silvicultură, deşeuri. În general, pentru a îndeplini ţintele de reducere a emisiilor GES pentru 2030, România nu se mai poate baza pe "şocurile economice" aşa cum s-a întâmplat în prima perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto în perioada 2008-2012, faţă de 1989. Vor fi necesare investiţii suplimentare pentru a îndeplini ţinta, menţinând în acelaşi timp un nivel acceptabil de creştere economică. O analiză a opţiunilor indică faptul că, în cadrul sectoarelor pentru orizontul 2050, cea mai mare parte din reducere în ceea ce priveşte emisiile GES ar trebui să fie aşteptată de la măsurile legate de eficienţă energetică. Sunt cele mai benefice în contextul României, deoarece prezintă un mare potenţial de reducere şi costuri mici, în general negative. Măsurile legate de furnizarea electricităţii oferă, de asemenea, un nivel semnificativ de reducere la un cost relativ scăzut, dar pozitiv. Contribuţia sectorului energetic la obiectiv poate fi atins prin extinderea opţiunilor energiei cu carbon redus şi de alimentare cu energie termică, precum şi prin îmbunătăţirea eficienţei conversiei energiei, transport, distribuţie şi consum. În alte sectoare, unele opţiuni pot fi, de asemenea, legate de costul scăzut pe tonă de GES înlăturate. Silvicultura aduce un oarecare potenţial de scădere prin practici mai bune de management al carbonului şi împădurire selectivă. În sectorul agricol, productivitatea sectorului va creşte fără îndoială, ceea ce ar putea să ducă la o creştere a emisiilor GES. Acest lucru ar putea să fie evitat prin îmbunătăţirea productivităţii prin sporirea capitalului şi a eficienţei, prin menţinerea nivelului scăzut de utilizare a îngrăşămintelor şi prin integrarea cunoştinţelor despre schimbările climatice şi domeniul de aplicare pentru o mai bună gestionare a emisiilor de dioxid de carbon în acest proces. Aceasta din urmă va duce la asimilarea practicilor agroambientale cu emisii reduse de dioxid de carbon din agricultură - eliminarea aratului, gestionarea gunoiului de grajd - sunt relativ eficiente din punct de vedere al costurilor; de asemenea, au potenţialul de a oferi un beneficiu semnificativ legat de reducere. Măsurile legate de transport au costuri foarte mari în comparaţie cu potenţialul lor de reducere, dar acţiuni sunt necesare în acest sector, unde emisiile sunt aşteptate să crească cel mai repede. Prin urmare, o provocare majoră globală va fi de a decupla creşterea economică de emisiile de GES de transport. Deşi potenţialul de a face reduceri din acest sector este limitat, există un rol pentru stimulentele economice puternice, care să promoveze transportul prietenos climei, prin instrumente de stabilire a preţurilor, o creştere a eficienţei transportului urban prin dezvoltarea şi punerea în aplicare a planurilor de mobilitate urbană durabilă de exemplu cămine pentru toate oraşele cu o populaţie de peste 100.000 de persoane şi măsuri pentru a inversa declinul pe termen lung în sectorul feroviar de călători. Luând aceste măsuri de diminuare a efectelor schimbărilor climatice, împreună cu alte instituţii care se ocupă de procesele industriale, apă şi deşeuri ar trebui să asigure reducerea emisiilor până în anul 2030. Aceasta va necesita, de asemenea, o creştere a capacităţii instituţionale a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, precum şi o coordonare sporită a departamentelor guvernamentale relevante. Analiza care se concentrează pe orizontul anului 2050 ajută, de asemenea, la înţelegerea faptului că eforturile ar trebui prioritizate pentru a atinge ţintele UE 2030, dar şi pentru a poziţiona România şi a o ajuta să planifice şi să stabilească paşii pentru creşterea economică verde continuă, după 2030, pentru următorii 20 de ani. Contribuţia sectorului energetic la îndeplinirea obiectivelor poate fi legată atât de furnizarea energiei electrice şi a energiei termice cu emisii reduse de dioxid de carbon, precum şi de eficienţa îmbunătăţită a conversiei, transmiterii, distribuţiei şi consumului de energie. Pentru agricultură şi dezvoltare rurală, productivitatea sectorului va creşte fără îndoială, ceea ce ar putea să ducă la o creştere a emisiilor GES. Acest lucru ar putea să fie evitat prin îmbunătăţirea productivităţii prin sporirea capitalului şi a eficienţei, prin menţinerea nivelului scăzut de utilizare a îngrăşămintelor şi prin integrarea cunoştinţelor privind schimbările climatice în domeniul unei gestionări mai bune a emisiilor de dioxid de carbon în acest proces. Aceasta din urmă va duce la asimilarea practicilor de agro-mediu cu emisii reduse de dioxid de carbon. Altfel spus, exploatarea corectă a terenului agricol conduce la creşterea productivităţii şi la îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător. Bunele practici de menţinere a terenurilor în bune condiţii agricole şi de mediu vizează protejarea solului împotriva eroziunii, prin măsuri specifice, asigurarea unui minim de acoperire a solului cu vegetaţie, menţinerea nivelului de materie organică din sol prin rotaţia culturilor, menţinerea structurii solului prin folosirea de utilaje adecvate, asigurarea unui nivel minim de întreţinere şi evitarea degradării habitatelor prin asigurarea unui nivel minim al animalelor şi/sau regimuri de întreţinere corespunzătoare şi protejare a pajiştilor permanente, evitarea instalării vegetaţiei nevaloroase pe terenurile agricole. În cazul transportului, o provocare generală o va constitui decuplarea creşterii economice de emisiile GES din acest domeniu. Deşi potenţialul de reducere din acest sector este limitat, un rol important îl joacă stimulentele economice puternice care promovează transportul ecologic prin instrumente de stabilire a preţurilor, creşterea eficienţei transportului urban prin dezvoltarea şi implementarea planurilor de mobilitate urbană durabilă ,PMUD pentru toate oraşele cu populaţii de peste 100.000 de locuitori şi măsurile de inversare a declinului transportului feroviar de călători, înregistrat pe termen lung. Toate aceste măsuri de reducere, puse în aplicare împreună cu altele care se referă la procesele industriale, apă şi deşeuri ar trebui să poată asigura atingerea ţintelor de reduceri de emisii pentru 2030. Necesitatea adaptării la impacturile reziduale În strategia anterioară, Guvernul a identificat treisprezece sectoare unde sunt necesare măsuri de adaptare la schimbările climatice. Aceste sectoare sunt următoarele: industria; agricultura; turismul şi activităţile de agrement; sănătatea publică; infrastructura, construcţiile şi planificarea urbană; transportul; resursele de apă; silvicultura; energia; biodiversitatea; asigurările; educaţia. Multe măsuri de adaptare la schimbările climatice, dacă sunt implementate inteligent, ar putea reprezenta investiţii avantajoase pentru toate părţile interesate, evitând costurile excesive în cazul evenimentelor extreme şi promovând soluţiile inovatoare care sunt justificate în mod intrinsec. Accentul trebuie să se pună pe identificarea şi crearea unui mediu propice pentru astfel de investiţii. În plus, unele măsuri vor necesita sprijin acordat printr-un mix de politici publice şi surse de finanţare pentru a atrage investiţii private la scara necesară. Strategia a identificat următoarele acţiuni generale care au impact asupra diferitelor sectoare de activitate: a) Transferul de informaţie către părţile interesate rezultat din cele mai recente scenarii privind schimbările climatice utilizate pentru evaluarea impacturilor, astfel încât acestea să devină mai conştiente de potenţialele consecinţe, creând astfel un mediu prielnic promovării schimbării de comportament faţă de principiul rezilienţei la schimbările climatice; b) Sprijinirea cercetării în domeniul schimbărilor climatice şi crearea unei platforme naţionale cu informaţii despre schimbările climatice şi efectele acestora asupra sectoarelor economice cheie, precum şi dezvoltarea metodelor de evaluare economică a măsurilor de adaptare la schimbările climatice în cadrul sistemului naţional de cercetare; c) Elaborarea unei agende naţionale pentru adaptarea la schimbările climatice şi integrarea acesteia în politicile viitoare şi existente de gestionare durabilă a mediului; d) Desfăşurarea de campanii de informare privind potenţialele impacturi asupra schimbărilor climatice, precum şi acţiunile care vor ajuta la promovarea unei rezilienţe crescute la schimbările climatice prin creşterea gradului de conştientizare de către toate părţile interesate; e) Creşterea utilizării produselor şi instrumentelor financiare de asigurare şi a accesului la acestea pentru protecţia împotriva fenomenelor meteorologice extreme a diferitelor grupuri vulnerabile de exemplu agricultori, populaţie, IMM-uri. Evaluările sectoriale se axează pe acţiuni suplimentare, avute în vedere pentru următoarele sectoare: a) Industrie: Extinderea măsurilor preventive şi buna pregătire pentru situaţiile de urgenţă generate de schimbările climatice din industriile-cheie; sprijinirea unei mai ample utilizări a asigurărilor pentru pierderile industriale, datorate evenimentelor climatice. b) Agricultură: Promovarea reabilitării şi managementului durabil al serviciilor de irigaţii şi drenaj, reutilizarea apei pentru irigaţii şi dezvoltarea şi implementarea planurilor de amenajare a teritoriului, în special pentru zonele care sunt cel mai vulnerabile la eroziune şi la alte procese de degradare a solului; informarea agricultorilor cu privire la 1. modificarea calendarului lucrărilor agricole şi optimizarea duratei de vegetaţie a speciilor agricole, 2. utilizarea speciilor şi varietăţilor cu rezistenţă sporită la condiţiile limitative de vegetaţie, 3. practicile de conservare a apei în sol, 4. rase de animale toleranţe la căldură; menţinerea păşunilor, promovarea diversificării culturilor şi menţinerea "suprafeţelor de interes ecologic". c) Activităţi de turism şi recreaţionale: adaptarea şi protejarea infrastructurii de litoral faţă de schimbările climatice. Atât procesul de planificare al dezvoltării pe termen lung, cât şi politicile şi educaţia în domeniul turismului trebuie să aibă în vedere consecinţele schimbărilor climatice; protejarea şi extinderea zonelor de agrement din oraşe şi din jurul acestora; promovarea programelor pentru dezvoltarea destinaţiilor turistice mai puţin dependente de schimbările climatice; planificarea pe termen lung pentru staţiunile montane ecologice pentru toate cele patru sezoane; d) Sănătate publică: protejarea sănătăţii cetăţenilor faţă de impacturile dezastrelor prin consolidarea sistemului de management al situaţiilor de urgenţă în România; dezvoltarea la nivel naţional a capacităţii de supraveghere a evenimentelor de sănătate publică cu diferite origini; e) Infrastructură, construcţii şi planificare urbană: modificarea codurilor de construcţii şi a normelor existente pentru clădiri şi alte construcţii pentru adaptarea la viitoarele condiţii climatice şi la evenimentele extreme; promovarea adoptării sistemelor de prevenţie şi intervenţie rapidă şi eficientă în cazul unor fenomene meteorologice extreme; întocmirea planurilor de adaptare la schimbările climatice la nivelul oraşelor, incluzând stabilirea priorităţilor în baza evaluării riscurilor. f) Transport: integrarea aspectelor legate de schimbările climatice în procesele-cheie de planificare şi luare a deciziilor; desfăşurarea unor evaluări privind vulnerabilitatea la nivelul sectorului sau al agenţiei pentru a identifica vulnerabilitatea relativă a activelor şi a serviciilor la impacturile schimbărilor climatice. g) Apă: reducerea riscurilor la inundaţii utilizând hărţile de hazard şi risc la inundaţii; aplicarea măsurilor care vor fi prevăzute în Planurile de Management al Riscului la Inundaţii şi a planurilor de Management Bazinale care vizează multe aspecte şi domenii de ex. coordonarea strategiilor de planificare teritorială cu planurile de management al riscului la inundaţii, schimbarea sau adaptarea practicilor de utilizare a terenurilor în zone urbane/în managementul pădurilor/în agricultură, măsuri de planificare şi execuţie infrastructuri de gestionare a inundaţiilor, măsuri de pregătire pentru a reduce efectele adverse ale inundaţiilor şi altele asemenea.; creşterea gradului de siguranţă a barajelor şi a lucrărilor de îndiguire; utilizarea informaţiilor despre impactul schimbărilor climatice asupra resurselor de apă aferente majorităţii bazinelor hidrografice, în principal bazine hidrografice mari şi analizarea în continuare a celorlalte; completarea cu informaţii relevante a cunoştinţelor legate de disponibilitatea resursei de apă în condiţiile schimbărilor climatice, bilanţul resursă-cerinţă realizat în funcţie de resursele de apă modificate din fiecare bazin hidrografic şi cerinţele viitoare de apă. Acestea vor asigura baza pentru găsirea unor soluţii de asigurare a apei în zonele/secţiunile identificate ca având un deficit de apă în viitor şi de asemenea, soluţii de adaptare la schimbările climatice inclusiv din perspectiva exploatării lacurilor de acumulare. h) Silvicultură: minimizarea riscului schimbărilor climatice pentru silvicultură prin îmbunătăţirea stării de sănătate generală a pădurilor; reducerea vulnerabilităţii ecosistemelor de păduri prin asigurarea pădurilor sănătoase diversificate, capabile în mod natural să facă faţă efectelor schimbărilor climatice şi monitorizarea adecvată a sănătăţii pădurilor, precum şi a dezvoltării acestora; adaptarea practicilor de regenerare a pădurii la necesităţile impuse de schimbările climatice de exemplu schimbările aşteptate ale eco-zonele adecvate pentru specii. i) Energie: stabilirea infrastructurii critice a sistemelor energetice şi punerea în practică a măsurilor pentru gestionarea impactului evenimentelor extreme; înţelegerea mai bună a impacturilor potenţiale ale schimbărilor climatice asupra sistemului de cerere de energie, în special în ceea ce priveşte potenţialul hidrologic al ţării. j) Biodiversitate: evaluarea vulnerabilităţii habitatelor naturale şi a speciilor protejate; creşterea rezilienţei ecosistemelor; menţinerea biodiversităţii într-un stadiu favorabil de conservare prin restaurarea habitatelor deteriorate, stabilirea coridoarelor ecologice şi dezvoltarea acţiunilor de conservare in-situ implementarea abordării ecosistemice în sistemele de luare a deciziilor. În ceea ce priveşte importanţa relativă, priorităţile esenţiale ar trebui să fie apa şi agricultura, urmate de sănătatea publică şi infrastructură, construcţii şi planificare urbană. Concluzii Politicile şi măsurile de reducere şi adaptare la schimbările climatice prevăzute în această strategie necesită o abordare integrată pentru asigurarea unei implementări eficientă şi eficace, deoarece măsurile dintr-un anumit sector pot influenţa celelalte sectoare. Această abordare reprezintă o provocare în ceea ce priveşte implementarea şi monitorizarea strategiei. Aşadar, strategia va necesita o coordonare intersectorială robustă între departamentele guvernamentale pentru a asigura integrarea schimbărilor climatice şi a politicilor sectoriale în ministerele de resort ale acestora. În alegerea opţiunilor şi stabilirea priorităţilor, instrumentele coordonate de luare a deciziilor în sprijinul diferitelor politici şi măsuri, atât pentru reducere, cât şi pentru adaptare la schimbările climatice sunt vitale. Acestea includ analiza cost-eficacitate, în special pentru reducerea emisiilor de GES, analiza cost-beneficiu şi analiza de risc. Există o necesitate puternică de a dezvolta astfel de instrumente şi de a le aplica pentru evaluarea diferitelor opţiuni. De asemenea, este importantă considerarea în cadrul politicilor publice a opiniilor părerile părţilor interesate e şi a cunoştinţelor comunităţii ştiinţifice. România trebuie, de asemenea, să acţioneze acum pentru a valorifica la maximum resursele financiare existente şi, pentru a găsi resurse suplimentare în sprijinul unui program, acolo unde este necesar. România se află pe o pantă ascendentă de creştere a standardului de viaţă al populaţiei. Guvernul doreşte o dezvoltare care să ajungă la nivelul unei economii rezilientă la schimbările climatice, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care să-şi integreze politicile şi acţiunile legate de schimbările climatice printr-o creştere economică inteligentă, "verde" şi incluzivă până în anul 2030. Dacă sunt administrate inteligent şi eficient, acţiunile climatice sau direcţia strategică prezentată în această strategie vor putea să ajute România să-şi atingă obiectivele de dezvoltare naţională şi angajamentelor internaţionale asumate faţă de ţintele de reducere a emisiilor GES şi obiectivele de adaptare la schimbările climatice vor putea transforma situaţia prezentă într-una avantajoasă pentru toate părţile implicate. PARTEA I: INTRODUCERE, OBIECTIV GENERAL ŞI MECANISME INSTITUŢIONALE CAP. 1 INTRODUCERE 1.1. Clima se schimbă şi România este deja afectată de efectele schimbărilor climatice Concentraţiile atmosferice globale de gaze cu efect de seră, în principal dioxid de carbon, metan şi protoxid de azot au crescut semnificativ începând cu anul 1750. Principala cauză a acestor creşteri a constituit-o activitatea umană efectul fiind cel de încălzire globală. Cei unsprezece ani din perioada 1995-2006 sunt printre cei mai calzi ani înregistraţi de la momentul în care s-a început înregistrarea cu instrumente a temperaturilor globale, anul 1850. Tendinţa lineară de încălzire din ultimii 50 de ani este de 0,13 °C între 0,10 °C şi 0,16 °C pe deceniu este aproape dublă decât cea pentru ultimii 100 de ani. Creşterea totală de temperatură din perioada 1850-1899 în perioada 2001-2005 este de 0,76 °C între 0,57 °C şi 0,95 °C]*4). *4) https://www.ipcc.ch/publications_and_data/ar4/wg1/en/spmsspm-direct-observations.html; Intervalele citate în acest raport sunt de fapt intervale de incertitudine de 90%, cu excepţia cazului în care se specifică altfel. Lumea se îndreaptă spre cel mai puţin favorabil scenariu estimat de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice - Internaţional Panel for Climate Change - IPCC, ducând la o posibilitate semnificativă de a depăşi încălzirea cu 4 °C până la sfârşitul acestui secol. Pentru a respecta bugetul de carbon global necesar pentru a limita încălzirea la 2°C, economia globală trebuie să crească nivelul de decarbonizare la 6,2% pe an, până în 2100, ceea ce ar asigura faptul că în mod virtual sistemul energetic global va avea emisii zero de dioxid de carbon până la sfârşitul secolului. O perspectivă mai detaliată a provocărilor aferente schimbărilor climatice poate fi consultată în Anexa I. Schimbările climatice sporesc riscurile existente şi generează noi tipuri de riscuri, atât pentru sistemele naturale cât şi, direct sau indirect, pentru sistemul uman. În general, riscurile sunt evaluate ca fiind mai mari pentru persoanele şi comunităţile vulnerabile din toate ţările, indiferente de starea de dezvoltare. Se aşteaptă ca zonele urbane să fie afectate în special din cauza infrastructurii şi a serviciilor inferioare. Comunităţile din mediile rurale vor fi ameninţate de disponibilitatea redusă a resurselor de apă şi a volumului de apă, precum şi gradul redus de securitate alimentară şi de veniturile reduse din agricultură, datorate relocării activităţilor producţiei agricole în alte părţi ale lumii. Se aşteaptă, de asemenea, producerea unor efecte substanţiale cu impact asupra sănătăţii oamenilor, deplasarea populaţiilor şi securitatea regională. Sectoarele economice ar fi sub imperiul nemijlocit al efectelor generate de schimbările produse la nivelul managementului resurselor şi la nivelul producţiei, precum şi sub efectele indirecte ale schimbării în comportamentul şi nevoile umane. În contextul încălzirii globale, modificările regimului climatic din România sunt modulate de către condiţiile regionale. Astfel, analiza rezultatelor ansamblurilor experimentelor numerice, CMIP3 realizate cu modele climatice globale arată pentru România o creştere progresivă a temperaturii medii a aerului pe parcursul secolului XXI, în toate anotimpurile, dar mai pronunţată în sezonul de vară şi iarnă. Estimările IPCC indică faptul că, cel puţin în conformitate cu estimările globale, climatul se va încălzi în acest secol, iar precipitaţiile din regiunea din care face parte şi România se vor modifica, astfel încât iernile vor deveni mai umede şi verile mai uscate. În acest fel, datele arată o creştere a temperaturii la nivelul României de aprox. 0,8° C în ultima sută de ani*5). Conform experimentelor numerice regionale în condiţiile celor mai recente scenarii climatice, frecvenţa şi intensitatea valurilor de căldură, a secetelor şi intensitatea precipitaţiilor se aşteaptă să crească în următoarele decenii în România*6). Analiza datelor istorice indică de asemenea, faptul că în ţara noastră temperatura medie anuală a aerului a crescut în ultimii 33 de ani cu 0,5°C, în perioada 1981-2013 cu 10.2°C faţă de întreaga perioadă analizată 1901-1980 cu 9.6°C, valoare care se situează sub încălzirea medie globală de 0,85°C din ultimii 100 de ani, 1850-2012, conform Raportului AR 5 -IPCC, 2013. Se remarcă anul 2007 ca fiind cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere termică pozitivă de 1,8°C faţă de valoarea medie multianuală a perioadei 1901-2013 de 9.7°C, iar pe locul secund, se situează 5 ani recenţi din perioada 2000-2013 astfel 2000, 2008, 2009, 2012 şi 2013 cu o abatere termică pozitivă de 1.4°C peste media multianuală de 9,7°C. În 2005, în România s-au înregistrat inundaţii catastrofale care au cauzat 76 de decese şi daune materiale semnificative, iar 2007 şi 2012 au fost ani extrem de secetoşi cu efecte deosebit de severe asupra agriculturii. Începând din anul 1901 şi până în prezent, în fiecare deceniu, s-au produs 1-2 până la 3-4 ani extrem de secetoşi sau ploioşi, cel mai mare număr de ani secetoşi producându-se în deceniul 2001-2010 de 5 ani. Perioadele cu precipitaţii abundente căzute pe secvenţe scurte de timp ex. primăvara şi vara 2006, vara anilor 2008 şi 2010, primăvara şi toamna 2013, primăvara şi vara 2014 au înregistrat o frecvenţă crescută în ultimii ani, alternanţa perioadelor secetoase urmate de intervale ploioase fiind din ce în ce mai evidentă. *5) http://unfccc.int/files/naţional reports/annex_i_natcom/submitted natcom/application/pdf/6th_nccc_and_1st_br_of_romaniafH.pdf *6) http://www.meteoromania.ro/anm/images/clima/Schimbariclimatice2014.pdf
┌──────────────────────────────────────┐
│Atenuarea schimbărilor climatice: o │
│abordare locală pentru reducerea │
│impacturilor │
│Măsurile de atenuare a impactului │
│schimbărilor climatice sunt definite │
│ca acţiuni de limitare sau control al │
│emisiilor de gaze cu efect de seră │
│GES. Prin gestionarea surselor unor │
│astfel de emisii, aceste măsuri │
│contribuie la limitarea acumulării │
│totale de GES în atmosferă. Acţiunile │
│de reducere au în mod inevitabil o │
│dimensiune globală, deoarece măsurile │
│de reducere a emisiilor la nivel local│
│reduc în mod inerent emisiile globale │
│totale şi au impact asupra climatului │
│proporţional cu contribuţia lor la │
│ţinta globală. De asemena, reducerile │
│emisiilor au şi un impact local. │
│Acestea apar din beneficiile conexe │
│asociate reducerii GES, care includ │
│îmbunătăţirea sănătăţii prin reducerea│
│poluanţilor locali asociaţi, precum şi│
│stimulentele fiscale acordate unor │
│sectoare economice prin introducerea │
│unor noi tehnologii şi procese. Aceste│
│beneficii conexe pot fi substanţiale │
│şi trebuie incluse în orice analiză a │
│costurilor şi beneficiilor unor astfel│
│de acţiuni. │
│Adaptarea la schimbările climatice: un│
│răspuns local la impacturile reziduale│
│Măsurile de adaptare la efectele │
│schimbărilor climatice reprezintă │
│ajustări ale sistemelor naturale şi │
│umane realizate ca răspuns al │
│stimulilor climatici actuali sau │
│estimaţi sau a efectelor acestora, │
│care moderează sau exploatează │
│oportunităţile benefice. Se pot │
│identifica mai multe tipuri de │
│adaptare la schimbările climatice, │
│inclusiv adaptarea anticipativă şi │
│reactivă, adaptarea privată şi publică│
│şi adaptarea autonomă şi planificată. │
│Opţiunile politicii de adaptare │
│reprezintă moduri esenţiale de │
│promovare a schimbărilor în modul în │
│care răspundem la efectele adverse │
│cauzate de schimbările climatice, cum │
│ar fi utilizarea mai eficientă a │
│resurselor limitate de apă sau │
│adaptarea normelor din construcţii │
│pentru a face clădirile rezistente la │
│viitoare condiţii climatice şi la │
│fenomenele meteorologice extreme. │
│Măsurile de adaptare trebuie să fie │
│evaluate ca o soluţie locală care │
│generează beneficii locale. │
└──────────────────────────────────────┘
Aceste fenomene meteorologice extreme au efecte negative asupra României prin pierderi economice semnificative în agricultură şi dezvoltare rurală, transport, alimentarea cu energie şi gospodărirea apei. Într-un posibil scenariu de încălzire globală în creştere cu 4°C până la sfârşitul secolului, situaţia şi impacturile schimbărilor climatice ar deteriora semnificativ situaţia din România. În consecinţă, reducerea emisiilor GES şi adaptarea la schimbările climatice sunt priorităţi pentru România. 1.2. Gestionarea schimbărilor climatice- subiect de interes naţional şi soluţie avantajoasă pentru toate părţile implicate România are multe oportunităţi de a câştiga din gestionarea activă a SC şi de a valorifica această situaţie: 1. creşterea utilizării eficiente a resurselor va îmbunătăţi competitivitatea; 2. tehnologiile şi practicile mai curate vor reduce poluarea la nivel local; şi 3. abordările reziliente la schimbările climatice vor proteja împotriva riscurilor meteorologice curente, care sunt estimate să se intensifice. Măsurile de rezilienţă şi adaptare pentru gestionarea impactului schimbărilor climatice vor genera costuri mai mici şi se vor traduce într-un potenţial de creştere pe termen lung, o situaţie avantajoasă pentru toate părţile implicate. 1.3. Rolul României ca membru responsabil al UE şi al comunităţii globale Deşi contribuţia României la emisiile globale este nesemnificativă, numai 0,3% din emisiile de gaze cu efect de seră ale lumii şi mai puţin de 3% din emisiile totale ale ţărilor UE, România a fost prima ţară din Anexa 1 care a ratificat Protocolul de la Kyoto,KP şi şi-a redus emisiile de GES cu aproximativ 50% până la sfârşitul primei perioade de angajament sub KP,2008-2012. O listă completă a acordurilor internaţionale semnate de România şi a respectării acestora poate fi găsită în Anexa II. Până în anul 2020, România va contribui la îndeplinirea angajamentelor "2020-20" din cadrul Pachetului Energie şi Schimbări Climatice al UE, Anexa III, o reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de nivelurile din 1990; creşterea cotei de consum de energie provenită din surse regenerabile cu 20%; şi o îmbunătăţire cu 20% a eficienţei energetice. Strategia UE privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, 2013 menţionează faptul că, este crucial să se consolideze capacitatea de rezilientă la schimbările climatice subliniind că gestionarea necorespunzătoare a resurselor de apă poate afecta semnificativ ecosistemele naturale şi activităţile socio-economice. Cu alte cuvinte, diferitele sectoare economice sunt din ce în ce mai expuse la riscurile de mediu, ca urmare a fenomenului schimbărilor climatice, iar gestionarea eficientă a riscurilor climatice prezintă o importanţă majoră pentru procesul de dezvoltare durabilă. "Europa 2020: O strategie europeană pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii" COM-2010 anul 2020 final, 3.3.2010 abordează aspecte privind utilizarea eficientă a resurselor naturale în contextul provocărilor climatice actuale şi viitoare. Strategia propune un cadru integrat de acţiune pentru următoarele domenii: ocuparea forţei de muncă*7), inovarea, educaţia, incluziunea socială şi schimbările climatice/energia, iar în acest context abordarea provocărilor climatice trebuie să răspundă la minimizarea pericolelor care planează asupra mediului şi societăţii umane în scopul susţinerii dezvoltării socio-economice şi pentru adaptarea infrastructurilor la schimbările climatice previzibile. *7) COM-2014, 446 - Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Sociale European şi Comitetul Regiunilor - Iniţiativa privind locurile de muncă verzi: Exploatarea potenţialului economiei verzi în materie de creare de locuri de muncă menţionează că pieţele muncii dinamice şi funcţionale deţin un rol-cheie în facilitarea tranziţiei către o economie verde şi eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, prin: eliminarea lacunelor în materie de competenţe; anticiparea schimbărilor, garantarea tranziţiilor şi promovarea mobilităţii; sprijinirea creării de locuri de muncă. România depune eforturi să devină în viitor o economie rezilientă la efectele schimbărilor climatice, cu emisii reduse de dioxid de carbon, o economie care a integrat politicile şi acţiunile sale climatice într-o creştere economică inteligentă, durabilă şi incluzivă. Este nevoie de o strategie naţională prin intermediul căreia România să obţină linii directoare pe calea creşterii economice prin emisii reduse de carbon şi cu ajutorul căreia România să se poată adapta la schimbările climatice. România va îndeplini aceste obiective prin promovarea oportunităţilor care integrează aspectele privind schimbările climatice în politicile şi programele implementate la nivel naţional şi local pentru a oferi beneficii economice şi sociale sporite cetăţenilor României. Provocările şi ameninţările cu care se confruntă România în contextul schimbărilor climatice trebuie rezolvate prin proiectarea de măsuri adecvate. Investiţiile care sunt făcute în prezent, în special în România, o ţară care încă are nevoie de extinderea şi modernizarea semnificativă a infrastructurii, vor limita atât intensitatea emisiilor de dioxid de carbon, cât şi vulnerabilitatea la riscurile climatice ale ţării pentru decenii. Din acest punct de vedere, întârzierea integrării aspectelor legate de schimbările climatice în investiţiile curente va face mai costisitoare şi îndelungată tranziţia spre o economie rezilientă şi cu intensitate redusă a carbonului. 1.4. Metodologia utilizată pentru elaborarea strategiei Strategia a fost dezvoltată în diferite etape şi cu abordări complementare, inclusiv analiza strategiilor existente şi a experienţei internaţionale, inventarierea şi analiza situaţiei, dezvoltarea unei viziuni, studii privind scenariile de referinţă şi de creştere economică verde, analiză şi modelare sectorială, modelare macroeconomică şi evaluarea impactului macroeconomic, schimb de informaţii şi consultarea părţilor interesate. Punctul de plecare este analiza strategiei naţionale a României privind SC pentru 2013-2020, adoptată prin HG nr. 529 din iulie 2013. Sectoarele selectate pentru reducerea emisiilor de GES şi adaptarea la schimbările climatice au fost revizuite în baza relevanţei şi importanţei acestora în ceea ce priveşte gestionarea schimbărilor climatice şi rămân sectoare prioritare în această strategie. Următorul pas este acela de a inventaria bunele practici aferente strategiilor privind SC dezvoltate şi adaptate în alte ţări, în special în statele membre UE, pentru a învăţa din lecţiile şi experienţele care se dovedesc utile pentru România şi pentru a analiza situaţia curentă şi inclusiv componenta instituţională. Dezvoltarea unei viziuni pentru România, care să obţină rezultate prin eforturile sale de combatere a schimbărilor climatice, constituie pasul următor şi este urmat de elaborarea scenariilor de referinţă şi dezvoltare. Ca sprijin pentru procesul de elaborare a programelor operaţionale, PO pentru fondurile UE în perioada 2014-2020, au fost desfăşurate studii sectoriale de evaluare rapidă, care tratează adaptarea şi reducerea impactului schimbărilor climatice în şase sectoare-cheie: energie, transport, agricultură şi dezvoltare rurală, silvicultură, urban şi apă. Aceste studii au contribuit la colectarea informaţiilor şi datelor sectoriale, la identificarea jucătorilor-cheie, la evidenţierea impactului schimbărilor climatice şi au constituit temeiul pentru propunerea măsurilor privind schimbările climatice de integrat în PO. Strategia a început să fie dezvoltată în paralel cu elaborarea Programelor Operaţionale 2014-2020. S-au desfăşurat întâlniri frecvente cu reprezentanţi ai ministerelor de resort pentru a se asigura faptul că acţiunile legate de schimbările climatice identificate şi implementate în cadrul strategiei sunt conforme cu următoarele obiective climatice legate de SC ale PO, şi că vor avea o sinergie maximă cu PO finanţate de UE din care cel puţin 20% vor fi utilizate pentru acţiuni legate de SC. a) Obiectivul tematic 4. Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în toate sectoarele b) Obiectivul tematic 5. Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii şi a gestionării riscurilor c) Obiectivul tematic 6. Conservarea şi protecţia mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor. Pentru a putea efectua o analiză în profunzime la nivel sectorial şi macroeconomic, au fost desfăşurate o analiză sectorială şi o modelare sectorială pentru energie, transport, urban, silvicultură, agricultură şi dezvoltare rurală şi apă, precum şi o modelare macroeconomică şi o evaluare a impactului macroeconomic. Au fost simulate scenarii de referinţă şi de dezvoltare şi au fost evaluare impacturile scenariilor de creştere asupra macroeconomiei. Strategia a integrat ulterior constatările şi rezultatele din exerciţiile de modelare. Strategia a beneficiat apoi de un proces intens de consultări cu ministerele relevante de resort şi părţile interesate-cheie, inclusiv instituţiile publice şi societatea civilă. Obiectivele strategice stabilite în funcţie de sector, care sunt propuse în strategie, au fost discutate bilateral cu ministerele de resort, pentru a ajunge la un consens şi la o responsabilitate mai bună faţă de acţiunile sectoriale. CAP. 2 Viziune, scenarii de referinţă privind creşterea economică verde 2.1. Declaraţia de viziune Viziunea pentru România în eforturile sale de a combate schimbările climatice este aceea de a deveni o economie rezilientă la schimbările climatice, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care şi-a integrat politicile şi acţiunile legate de schimbările climatice într-o creştere economică inteligentă, "verde" şi incluzivă până în anul 2030. Viziunea se bazează pe trei piloni. A. Stabilirea şi atingerea ţintelor naţionale legate de schimbările climatice şi energie, în conformitate cu politica europeană privind schimbările climatice*8): *8) O listă completă a actelor legislative europene şi a prevederilor strategice curente pe care România trebuie să le respecte poate fi consultată în Anexa III a acestui document. a) Până în anul 2020, România va contribui la îndeplinirea ţintelor din cadrul Pachetului UE Energie-Schimbări Climatice, cunoscute ca "20-20-20", o reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de nivelurile din 1990; creşterea cotei de consum a energiei produse din surse regenerabile cu 20%; şi o îmbunătăţire cu 20% a eficienţei energetice. Accelerarea ritmului de creştere economică pentru a reduce diferenţa faţă de ţările UE prin investiţii noi şi semnificative în infrastructură, precum şi prin investiţii private, constituie o prioritate care ar trebui îndeplinită prin aplicarea de tehnologii moderne eficiente şi ecologice, care vor spori nivelul de competitivitate a întreprinderilor din România. b) Până în 2030, România îşi va intensifica eforturile pentru a realiza tranziţia la o economie "verde", cu emisii reduse de dioxid de carbon, rezilientă la schimbările climatice, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea eficienţei energetice şi implementarea energiei regenerabile, precum şi integrarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice din cadrul sectoarelor vizate. c) Până în anul 2050, România va avea drept obiectiv tranziţia către o economie rezilientă la schimbările climatice şi o economie mai verde, în care politicile şi acţiunile sociale, economice şi de mediu să fie astfel interconectate şi proiectate încât să asigure o dezvoltare durabilă, cu standarde de viaţă ridicate pentru toţi cetăţenii, precum şi o calitate ridicată a mediului. B. Adoptarea abordării intersectoriale şi integrate: schimbările climatice trebuie gestionate în toate programele sectoriale, în special în cele care au ca obiect energia, transportul, dezvoltarea urbană, resursele de apă, silvicultura, agricultura şi dezvoltarea rurală. Pe lângă abordarea intersectorială, integrarea ar necesita şi abordarea diferitelor dimensiuni: reducerea emisiilor de GES; adaptarea la schimbările climatice; disponibilitate instituţională şi instrumente adecvate de finanţare; precum şi participarea şi incluziunea părţilor interesate multiple. C. Maximizarea beneficiilor economice şi sociale ale măsurii privind schimbările climatice: Multe măsuri de adaptare la schimbările climatice şi de reducere a acestora. precum şi măsuri luate pentru o mai bună gestionare a apei sau pentru creşterea eficienţei energetice, constituie investiţii avantajoase pentru toate părţile implicate, de natură să contribuie la evitarea costurilor excesive în cazul evenimentelor extreme şi să promoveze soluţii inovatoare. care ar fi justificate în ceea ce priveşte contribuţia la rezolvarea problemelor curente. România va pune accentul pe identificarea şi crearea unui mediu propice pentru astfel de investiţii. Alte măsuri, precum tehnologiile legate de energia regenerabilă sau transportul mai verde, vor necesita sprijin printr-un mix robust de politici şi finanţări de natură să atragă investiţiile private la o scară necesară. România va depune toate eforturile pentru a participa la schema europeană de comercializare a certificatelor de emisii GES şi la viitoarele iniţiative internaţionale şi ale UE privind eficienţa, asigurând competitivitatea agenţilor economici din România. În următorii şapte ani, România va putea de asemenea să profite de cofinanţarea UE prin Cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020, pentru a dezvolta şi implementa măsurile sale legate de schimbările climatice la niveluri naţionale şi locale. Angajamentul Băncii Mondiale, susţinut de realizările reuşite de până acum, de consolidarea continuă a bazei instituţionale şi documentare, precum şi de sprijinul din partea Uniunii Europene, vor ghida România spre a reuşi să integreze aspectele legate de schimbările climatice în politicile, programele şi proiectele sectoriale, atrăgând în acelaşi timp investiţii private, creând locuri de muncă "verzi", sporind competitivitatea şi rezilienţa la schimbările climatice a economiei şi oferind beneficii economice şi sociale cetăţenilor români. În ceea ce priveşte abordarea strategică a locurilor de muncă "verzi", Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă şi, implicit, Strategia naţională pentru ocuparea forţei de muncă 2014-2020 vizează formarea profesională pe tot parcursul vieţii, calificarea şi recalificarea forţei de muncă pentru a facilita adaptarea acestora la noile procese tehnologice şi ocuparea în sectoare cu potenţial de creştere economică. Această strategie are la bază o viziune integrată asupra politicilor relevante, atât din perspectiva dezvoltării cererii, cât şi din perspectiva gestionării ofertei pe piaţa muncii şi propune soluţii realiste de finanţare din bugetul naţional, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi din Fondurile Structurale şi de Investiţii alocate în perioada de programare 2014 - 2020. În acest sens, printre obiectivele obiective specifice ale acesteia se numără şi "Dezvoltarea unei resurse umane cu un nivel înalt de calificare şi competenţe adaptate la cerinţele pieţei muncii". Totodată, stabilirea unei legături strânse între formarea profesională şi cariera lucrătorilor poate fi realizată prin investiţii în recunoaştere competenţelor dobândite în contexte non- formale şi informale. Identificarea cerinţelor de restructurare şi/sau adaptare în vederea gestionării tranziţiei la "economia verde" poate contribui la creşterea calităţii locurilor de muncă şi a competitivităţii întreprinderilor, în special a IMM-urilor. O anticipare eficientă a cerinţelor de competenţe reprezintă o condiţie importantă pentru a răspunde mai bine la solicitările pieţei muncii din acest domeniu. În Planul de Acţiuni pe perioada 2014-2020 pentru implementarea Strategiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2014-2020, Obiectivul 3 - Dezvoltarea unei resurse umane cu un nivel înalt de calificare şi competenţe adaptate la cerinţele pieţei muncii, Direcţia de acţiune 3.1 - Sprijinirea adaptabilităţii şi dezvoltării permanente a forţei de muncă corelate cu schimbările structurale ale pieţei muncii este prevăzută de măsura 3.1.8 Adaptarea lucrătorilor şi a întreprinderilor pentru tranziţia la economia verde, gestionarea tranziţiei la noile modele organizaţionale şi adaptarea la noile tehnologii, măsură de care sunt responsabile MMFPSV şi MADR. Rezultatele care se urmăresc constă în noi calificări validate, persoane formate în scopul dobândirii de noi calificări, întreprinderi sprijinite pentru realizarea investiţiilor în economia verde. 2.2. Scenariul de referinţă şi două noi scenarii de dezvoltare economică cu emisii reduse de carbon Un scenariu de bază serveşte drept criteriu de referinţă pentru compararea rezultatelor economice înainte şi după măsurile luate prin politici sau prin investiţii - o cale ipotetică ce s-ar întâmpla în cazul scenariului de status-quo :"business as usual" - BAU sau al neschimbării politicilor publice. Proiecţiile făcute vizavi de status-quo, BAU se bazează pe extrapolarea unor tendinţe istorice sau pe adoptarea creşterii constante a PIB. Implementarea strategiei privind SC şi a planului de acţiune aferent va ajuta România să abandoneze rutina de tip status-quo, BAU şi să fie pregătită pentru "scenariile verzi". Pentru a evalua impactul pe care îl au măsurile privind schimbările climatice asupra reducerii şi pentru adaptarea la SC, în cadrul exerciţiului de modelare dezvoltat de Banca Mondială sunt propuse două scenarii de dezvoltare proactive: Scenariul "verde" şi "super-verde". Aceste două scenarii proactive sunt comparate cu scenariul de referinţă. Fiecare este definit în Caseta de mai jos. Rezultatele exerciţiului de modelare pentru aceste două scenarii au fost folosite în prezentul document pentru a identifica sectoarele prioritare pentru atenuare şi adaptare pentru România. Sectoarele prioritare pentru reducerea emisiilor şi adaptarea la schimbările climatice sunt prezentate în concluziile acestei strategii. Caseta 1: Scenarii principale pentru analiza impactul intervenţiilor verzi
┌──────────────────────────────────────┐
│Un model macroeconomic de analiză la │
│nivelul întregii economii a analizat │
│trei scenarii pentru economia României│
│până în 2050. Modelarea sectorială │
│pentru şase sectoare ce se suprapun — │
│apă, agricultură, silvicultură, │
│energie, transporturi si urban — a │
│identificat căi de referinţă pentru │
│fiecare sector şi a explorat acţiuni │
│de atenuare şi adaptare la schimbările│
│climatice. Pentru analiză au fost │
│realizate un scenariu iniţial,sau de │
│referinţă şi apoi două scenarii de │
│politici verzi, generate de modelul │
│macroeconomic şi apoi confirmate de o │
│abordare de tipul “de jos în sus” pe │
│baza unei analize sectoriale. Energia │
│şi transportul sunt sectoarele-cheie │
│pentru atenuarea GES, împreună cu │
│zonele urbane, agricultura şi │
│silvicultura. Au fost examinate │
│necesităţile de adaptare la nivel │
│sectorial în apă, agricultură şi │
│silvicultură. │
├──────────────────────────────────────┤
│Scenariul de referinţă. Un scenariu de│
│referinţă sau business-as-usual │
│extrapolează tendinţele actuale de │
│dezvoltare economică si politicile │
│actuale pentru România până în 2050, │
│generând o cale de crestere economică │
│consensuală care nu ia în considerare │
│nicio obligaţie suplimentară de │
│atenuare faţă de cele deja stabilite │
│si nici nevoia de adaptare la │
│schimbările climatice. Implementarea │
│Pachetului UE 2020 pentru climă şi │
│energie, care solicită din partea │
│statelor membre măsuri pentru │
│atenuarea emisiilor de gaze de seră cu│
│20% până în 2020 comparativ cu 1990, │
│şi menţinerea sistemului de │
│comercializare a emisiilor după 2020 │
│fac parte din scenariul de referinţă. │
│Acest scenariu serveşte ca element de │
│comparaţie pentru scenariile verzi. │
├──────────────────────────────────────┤
│Scenariul Verde. Acest prim scenariu │
│privind emisiile reduse de carbon si │
│dezvoltarea verde determină │
│îndeplinirea de către România a │
│cerinţelor Cadrului 2030 pentru │
│Schimbări climatice şi Energie care │
│include reducerea emisiilor de GES la │
│nivel UE până în 2030 cel puţin 40% │
│faţă de 1990. Analiza sectorului │
│precizează politicile şi investiţiile │
│guvernului pentru atingerea ţintelor │
│Cadrului 2030. Acest scenariu mai │
│include şi acţiuni de adaptare modestă│
│investiţii si politici pentru │
│contracararea viitoarelor daune │
│climatice. Acţiunile verzi constituie │
│un pachet de politici şi investiţii │
│ambiţioase, dar practice, pentru a │
│reduce emisiile şi a contracara │
│schimbările climatice. │
├──────────────────────────────────────┤
│Scenariul Super Verde. Al doilea │
│scenariu verde prevede ca România să │
│contribuie în mod corespunzător la │
│ţinta UE de reducere de 80% până în │
│2050 comparativ cu 1990 . Atât │
│reducerea emisiilor de GES, cât si │
│adaptarea la schimbările climatice │
│sunt factori importanţi. Aceste măsuri│
│ale scenariului „Super Verde“ ar putea│
│să fie văzute ca reprezentând un │
│pachet foarte ambiţios si mai scump │
│care necesită în general o │
│implementare mai agresivă a măsurilor │
│verzi sau o acoperire mai largă a unor│
│astfel de măsuri. │
└──────────────────────────────────────┘
CAP. 3 Obiectivul general al strategiei Obiectivul general al acestei strategii este de a mobiliza şi de a permite actorilor privaţi şi publici să reducă emisiile de GES provenite din activităţile economice în conformitate cu ţintele naţionale şi cu angajamentele faţă de UE şi să se adapteze la impactul schimbărilor climatice, atât curente, cât şi viitoare. Implementarea strategiei va ajuta România să realizeze tranziţia către o economie rezilientă la schimbările climatice şi să determine o situaţie avantajoasă pentru toate părţile implicate. În ceea ce priveşte reducerea impactului schimbărilor climatice, strategia privind SC adoptă ţinte cuantificabile în conformitate cu aspiraţiile UE 2030: reducerea cu 40% a emisiilor GES totale faţă de nivelul anului 1990. În ceea ce priveşte adaptarea la schimbările climatice, strategia subliniază abordările îndreptate spre protecţia cetăţenilor şi a activităţilor economice împotriva efectelor schimbărilor climatice, în special împotriva evenimentelor extreme, ajutându-i să se adapteze la schimbări, putând ajusta în acelaşi timp şi activităţile economice şi sociale respective. Strategia va ghida acţiunile României legate de SC şi de dezvoltarea cu emisii reduse de dioxid de carbon până în 2030. Strategia ar trebui să ajute cetăţenii români să menţină progresul economic şi îmbunătăţirea standardelor de viaţă într-un climat aflat în schimbare, cu respectarea angajamentelor internaţionale asumate de România în cadrul Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, CCONUSC şi a cerinţelor UE, de exemplu, Cadrul 2030 privind privind clima şi energia şi alte directive descrise în Secţiunea 3.2. Strategia va aduce, de asemenea, mai multe beneficii României. Acestea includ: Redirecţionarea investiţiilor către acţiunile privind SC. România are nevoie de investiţii masive în reabilitarea şi modernizarea energiei şi infrastructurii în următorii 15 ani, investiţii care au în vedere componenta de mediu şi schimbări climatice, ceea ce va face aceste sectoare mai eficiente şi mai curate, în beneficiul naţional şi global. Un element-cheie al strategiei este îndreptat spre o politică corectă, un cadru de reglementare şi stimulare pentru a atrage investiţii moderne, mai curate, precum şi spre îmbunătăţirea practicilor operaţionale care ar putea furniza servicii de înaltă calitate cetăţenilor României, îmbunătăţind mediul în care aceştia trăiesc. Suita de instrumente necesare pentru reorientarea investiţiilor şi a activităţilor către modele inteligente de climă include: a) Politicile şi reglementările; b) Stimulentele economice şi fiscale; c) Valorificarea avantajelor schemei europene de comercializare a certificatelor de emisii de GES -EU ETS; d) Mecanismele de finanţare şi piaţă de capital; e) Sistemele de asistenţă financiară incluzând finanţarea UE; f) Asistenţa tehnică inclusiv finanţarea UE şi alte programe. Rolul catalitic al Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii FESI, perioada 2014 - 2020 pentru reducerea şi adaptarea la SC. Potrivit Acordului de Parteneriat al României cu Comisia Europeană, aproximativ 30 de miliarde de euro vor fi disponibile în cadrul FESI pentru perioada 2014-2020, incluzând aici Fondul European de Dezvoltare Regională, FEDR, Fondul Social European, FSE, Fondul de Coeziune, FC, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, FEADR şi Fondul European Maritim şi de Pescuit, FEMP, la care se adaugă co-finanţarea naţională în vederea sprijinirii celor unsprezece obiective tematice ale UE 2020 şi a priorităţilor naţionale ale României. Pentru România, o oportunitate majoră de a sprijini o evoluţie cu emisii reduse de dioxid de carbon şi mai rezilientă la efectele schimbările climatice pentru economia sa este noua regulă legată de fondurile UE, care încurajează proiectele şi investiţiile compatibile cu politicile schimbărilor climatice. Cadrul financiar multianual, CFM pentru perioada 2014-2020 prevede ca cel puţin 20% din Fondurile ESI în perioada 2014-2020 să fie investite în proiecte ce vizează schimbările climatice. Cota orientativă prevăzută în programele operaţionale naţionale, P0 va fi evaluată în funcţie de acest obiectiv şi de domeniul de aplicare al programului. Aceasta înseamnă că dacă regula de 20% de finanţare a acţiunilor SC este respectată, aproximativ 6 miliarde de euro ar trebui dedicate acţiunilor de reducere şi adaptare compatibile cu SC în sectoarele relevante, energie, transport, urban, agricultură şi dezvoltare rurală, apă, silvicultură şi altele asemenea. Aceste fonduri vor juca un rol catalitic important pentru ca România să-şi îndeplinească ţintele de reducere a emisiilor de GES şi să investească în adaptarea la schimbările climatice. Regulamentul UE nr. 1305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, prevede ca cel puţin 30% din contribuţia totală a FEADR să fie alocată pentru măsurile de mediu, reducerea emisiilor de GES şi adaptarea la schimbările climatice. Valoarea indicativă totală a sprijinului avut în vedere pentru obiectivele aferente schimbărilor climatice din FEADR este de peste 4 miliarde de euro, 4.005.296.735 euro. Fondurile privind SC venite din partea UE vor trebui să fie direcţionate în principal către trei obiective tematice, OT prezentate în acordul de parteneriat, respectiv: OT4 Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în toate sectoarele, OT5 Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii şi a gestionării riscurilor şi OT6 Conservarea şi protecţia mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor. OT4, care sprijină tranziţia către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon, va atrage 30,78% din alocarea Fondului European de Dezvoltare Regională, FEDR şi 2,3% din alocarea Fondului de Coeziune, FC, la care se adaugă o alocare de 6,07% din FEADR pentru OT4. Contribuţiile din Fondurile ESI vor ajuta la îndeplinirea obiectivului autorităţilor române prin Programul naţional de reformă, va asigura contribuţia României la realizarea Strategiei Europa 2020. În domeniul schimbărilor climatice contribuţia va fi asigurată prin participarea ţării noastre la implementarea pachetului UE - schimbări climatice-energie care presupune comparativ cu anul 1990 o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de 20%, creşterea cotei de energii regenerabile de 20% şi o creştere a eficienţei energetice de 20%, aplicate la consumul final de energie. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră va fi asigurată prin participarea României la aplicarea schemei EU-ETS şi prin respectarea ţintelor anuale de emisie stabilite prin Decizia nr. 406/2009/CE, non-ETS. Prin decizia non-ETS se stabileşte în perioada 2013-2020 traiectorii liniare a limitelor naţionale pentru sectoarele din afara schemei ETS. Ţinând cont de principiul de solidaritate între Statele Membre privind dezvoltarea economică, pentru România traiectoria liniară a limitelor anuale de emisie este ascendentă astfel încât în 2020 limita anuală de emisie alocată ţării noastre să reprezinte, pentru sectorul ESD, o creştere de +19% comparativ cu emisiile din 2005 din aceste sectoare*9). Acţiunile privind SC pentru crearea locurilor de muncă şi creşterea economică. Sprijinirea creării locurilor de muncă şi facilitarea creşterii prin inovaţie se numără printre principiile-cheie ale acestei strategii. Tranziţia către o societate cu emisii reduse de dioxid de carbon se aşteaptă să impulsioneze economia Europei ca urmare a inovaţiei şi investiţiei în creştere în tehnologiile curate şi energia cu emisii reduse sau zero de carbon. Este clar că în cadrul UE, inclusiv în România, sunt aşteptate efecte pozitive asupra economiei provenite din aceste măsuri. Efectele promovării economiei cu emisii reduse de dioxid de carbon în România ar putea fi generate printr-o nevoie mai mare de surse regenerabile de energie, materiale de construcţie eficiente energetic, maşini hibride şi electrice, echipamente de "reţea inteligentă" şi producerea de energie cu emisii reduse de carbon. Creşterea nivelului cunoştinţelor privind SC şi gestionarea informaţiilor privind riscurile, vulnerabilitatea şi intervenţiile/acţiunile. Schimbările climatice se manifestă în sine prin procese lente şi evenimente extreme, de multe ori localizate, care pot afecta toate aspectele vieţii oamenilor. Sprijinirea unei economii aflate în schimbare implică un nivel mai bun de pregătire, preparedness, a societăţii. Prevenirea efectelor adverse într-un mod eficient ar putea să fie obţinută printr-o comunicare îmbunătăţită, printr-o alertă timpurie şi prin diseminarea informaţiilor. Trebuie să fie dezvoltate metode adecvate de comunicare, în mod continuu, pentru a asigura faptul că se interacţionează cu toţi actorii relevanţi într-un mod eficient. Un astfel de proces necesită îmbunătăţirea capacităţii tuturor părţilor interesate de a trata aspectele legate de schimbările climatice şi creşterea gradului de conştientizare la toate nivelurile administrative naţionale şi locale şi ale sectorului privat. Un astfel de proces necesită de asemenea identificarea grupurilor vulnerabile şi proiectarea mijloacelor de comunicare adecvată pentru gestionarea acestora. Pentru cele care probabil sunt afectate în mod special, sistemele de diseminare a informaţiilor şi bunele practici legate de acţiunile SC şi adaptarea la acestea pot să fie cele mai benefice. CAP. 4 Cadrul instituţional de dezvoltare a strategiei naţionale 4.1. Temeiul legal necesar pentru dezvoltarea şi implementarea strategiei privind schimbările climatice Cadrul legal şi legislativ din România oferă o bază solidă pentru dezvoltarea şi implementarea unei strategii privind SC. România este una din ţările semnatare ale Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, semnată la Rio de Janeiro în data de 5 iunie 1992 şi ratificată prin Legea nr. 24 din 6 mai 1994. România a adoptat Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice la 11 decembrie 1997 şi l-a ratificat prin Lega nr. 3 din 2 februarie 2001. În decembrie 2012 a fost adoptat Amendamentul de la Doha la Protocolul de la Kyoto prin care se operaţionalizează cea de a doua perioadă de angajament pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, 2013-2020. România a ratificat Amendamentul de la Doha prin Legea nr. 251/2015 pentru acceptarea Amendamentului de la Doha. În timpul procesului de aderare la UE, România a transpus şi a implementat acquis-ul UE în materie de mediu în legislaţia sa naţională. Acquis-ul menţionat include o gamă largă de reglementări şi politici UE privind politicile şi măsurile, capacitatea instituţională, inventarul, monitorizarea şi raportarea. Un inventar detaliat al legislaţiei legate de SC este prezentat în Anexa V. România participă la Schema Europeană de Comercializare a Certificatelor de Emisii GES - EU- ETS. România a aprobat, în anul 2013, prin Hotărâre a Guvernului Strategia naţională a României privind schimbările climatice 2013-2020. România a dezvoltat mai multe documente şi strategii sectoriale care sunt legate de reducerea impactului schimbărilor climatice, inclusiv referitoare la promovarea eficienţei energetice, a surselor regenerabile de energie, SRE şi captarea şi stocarea dioxidului de carbon. La nivel naţional există politici şi măsuri adoptate sau planificate pentru a reduce emisiile GES în sectoare cheie, în funcţie de potenţialul acestora de reducere şi priorităţile naţionale stabilite pentru dezvoltarea României, precum şi măsurile relevante de adaptare la SC. Guvernul României s-a angajat să respecte cerinţele ONU şi UE privind combaterea schimbărilor climatice. 4.2. Instituţiile implicate în strategiile şi programele legate de schimbările climatice Implementarea strategiei se va baza în mare parte pe cadrul instituţional existent, deşi instituţiile vor trebui să colaboreze mai intens şi să interacţioneze mai mult cu mediul de afaceri şi societatea civilă. Cadrul organizaţional pentru schimbările climatice se întemeiază pe mai multe acte legislative naţionale, pentru detalii, consultaţi caseta de mai jos. Caseta 2: Acte normative importante privind cadrul organizaţional şi mandatele legate de schimbările climatice
┌──────────────────────────────────────┐
│a) Ordonanţă de urgenţă a Guvernului │
│nr. 195/2005 privind protecţia │
│mediului, aprobată cu modificări şi │
│completări prin Legea nr. 265/2006, cu│
│modificările şi completările │
│ulterioare; │
│b) Ordonanţă de urgenţă a Guvernului │
│nr. 196/2005 privind Fondul pentru │
│mediu, aprobată cu modificări şi │
│completări prin Legea nr. 105/2006, cu│
│modificările şi completările │
│ulterioare; │
│c) Hotărârea Guvernului nr. 1026/2014 │
│privind reorganizarea Comisiei │
│Naţionale privind Schimbările │
│Climatice; │
│d) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului │
│nr. 115/2011 privind stabilirea │
│cadrului instituţional si autorizarea │
│Guvernului, prin Ministerul Finanţelor│
│Publice, de a scoate la licitaţie │
│certificatele de emisii de gaze cu │
│efect de seră atribuite României la │
│nivelul Uniunii Europene, aprobată │
│prin Legea nr. 163/2012, cu modificări│
│şi completări ulterioare; │
│e) Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 │
│privind stabilirea schemei de │
│comercializare a certificatelor de │
│emisii de gaze cu efect de seră, cu │
│modificările şi completările │
│ulterioare - transpune Directiva │
│Consiliului nr. 2003/87/CE din 13 │
│octombrie 2003 de stabilire a unui │
│sistem de comercializare a cotelor de │
│emisie de gaze cu efect de seră în │
│cadrul Comunităţii şi de modificare a │
│Directivei 96/61/CE a Consiliului; │
│f) Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 │
│pentru organizarea şi funcţionarea │
│Ministerului Mediului, Apelor şi │
│Pădurilor, cu modificări şi completări│
│ulterioare; │
│g) Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 │
│privind organizarea şi funcţionarea │
│Ministerului Afacerilor Externe, cu │
│modificări şi completări ulterioare; │
│h) Hotărârea Guvernului nr. 379/2013 │
│privind organizarea şi funcţionarea │
│Sistemului naţional de gestionare a │
│afacerilor europene în vederea │
│participării României la procesul │
│decizional al instituţiilor Uniunii │
│Europene şi pentru completarea art. 2 │
│alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr.│
│8/2013 privind organizarea şi │
│funcţionarea Ministerului Afacerilor │
│Externe; │
│i) Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 │
│privind organizarea şi funcţionarea │
│Ministerului Transporturilor, cu │
│modificări şi completări ulterioare, │
│MT “avizează şi urmăreşte realizarea │
│programelor şi proiectelor de │
│construcţii infrastructură, inclusiv │
│din punct de vedere al protecţiei │
│mediului, în limita domeniului său de │
│activitate” │
└──────────────────────────────────────┘
Principalele instituţii care joacă un rol important în gestionarea schimbărilor climatice sunt discutate mai jos şi în Anexa VI a acestui document. Elaborarea şi implementarea strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon va necesita participarea majoră a instituţiilor cu responsabilităţi, prin implicarea activă în măsurile privind schimbările strategice la nivel naţional, sectorial sau local. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, MMAP este autoritatea publică centrală responsabilă cu coordonarea generală a politicilor, strategiilor şi acţiunilor de adaptare şi reducere a SC. Coordonează integrarea cerinţelor de protecţie a mediului în legislaţia românească şi politici sectoriale, inclusiv crearea de instrumente judiciare, instituţionale, administrative sau financiare pentru a stimula integrarea SC în politici sectoriale, conform HG 38/3015. MMAP are şi responsabilitatea de a raporta instituţiilor internaţionale şi europene privind SC. MMAP trimite oficial Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră, INEGES către Secretariatul CCONUSC, Comisia Europeană şi Agenţia Europeană pentru Mediu, cu respectarea termenelor limită specifice. MMAP este, de asemenea, autoritatea responsabilă cu administrarea sistemului naţional al inventarului GES şi răspunde de pregătirea acestuia. Comisia Naţională privind Schimbările Climatice, CNSC este un organism important de coordonare interministerială în domeniul schimbărilor climatice. Hotărârea nr. 1026/2014 pentru reorganizarea Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice a fost adoptată cu scopul de a îmbunătăţi funcţionarea Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice. HG stabileşte două niveluri de funcţionare tehnic şi politic, clarifică şi extinde responsabilităţile CNSC şi extinde şi participarea prin reprezentanţii a 16 instituţii în comisie şi reprezentanţii a 34 de instituţii în grupul său tehnic de lucru. 4.3. Alte instituţii naţionale care se ocupă de SC în România Administraţia Fondului pentru Mediu, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, care asigură gestionarea Fondului pentru mediu în vederea susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, ANPM asigură partea de monitorizare a mediului. În 2012, în urma unor restructurări instituţionale nu mai este implicată direct în elaborarea politicilor SC, decât printr-o colectare limitată a datelor prin APM-urile sale de la nivel judeţean. Administraţia Naţională de Meteorologie, ANM reprezintă autoritatea tehnică naţională în domeniul meteorologiei şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, având ca principale obiective protecţia vieţii oamenilor şi a bunurilor materiale prin transmiterea de prognoze şi avertizări meteorologice, prognoze privind dispersia poluanţilor atmosferici pentru situaţii de producere a fenomenelor meteorologice periculoase şi poluări accidentale, prognoze agrometeorologice către utilizatorii de profil, precum şi realizarea de studii climatice şi de monitorizare a climei în scopul identificării schimbărilor observate şi scenarii de evoluţie a climei, conform activităţilor specifice stipulate în Legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 216/2004 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie, cu modificările şi completările ulterioare, şi respectiv, Hotărârea Guvernului 1405/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Administraţia Naţională de Meteorologie asigură informaţiile de specialitate necesare pentru fundamentarea elaborării şi implementării politicilor şi strategiilor de prevenire a impactului fenomenelor meteo periculoase pe termen mediu sau lung din domenii cheie: mediu, agricultură, apărare şi siguranţă naţională, transporturi, energie, şi altele asemenea, precum şi pentru luarea deciziilor operaţionale administrative, socio-economice sau tehnice, în situaţii de urgenţă generate de fenomenele meteo periculoase. Ministrul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, MECRMA este autoritatea publică centrală responsabilă pentru elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniul politicilor industriale, competitivităţii, comerţului şi turismului. Strategia Naţională pentru Competitivitate 2015-2020, elaborată de către MECT şi aprobată de Guvernul României, a identificat în cadrul uneia dintre priorităţi, Pregătirea Generaţiei 2050 şi provocări societale, o direcţie de acţiune pe termen lung "Tranziţia către o economie cu emisii reduse de gaze cu efect de seră", având ca ţintă "Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 40% în anul 2030 faţă de anul 1990", în strânsă legătură cu obiectivele Strategiei Naţionale a României privind Schimbările Climatice. Ministerul Energiei, ME este responsabil pentru politici/planificare strategică în domeniul energetic. ME gestionează cotele de emisii alocate echivalente şi implementarea Planului Naţional de Investiţii asociat, care a fost elaborat pentru a ajuta sectorul românesc al industriei să-şi limiteze emisiile. Ministerul Energiei nu are atribuţii directe în domeniu, dar colaborează şi sprijină MMAP în activitatea sa. Instituţia se află într-un proces de consolidare administrativă şi în ceea ce priveşte structurile care au printre atribuţii şi gestionarea problematicii legate de mediu/ SC. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, ANRE este un organism de reglementare aflat sub autoritatea Parlamentului României. ANRE îndeplineşte un rol important prin reglementarea pieţei de energie, eficienţei energetice şi energiei regenerabile. ANRE este responsabilă cu monitorizarea şi raportarea implementării Planului naţional de acţiune pentru eficienţă energetică, conform Directivei 2012/27/UE transpusă prin Legea nr. 121/ 2014 privind eficienţa energetică, cu modificările şi completările ulterioare. Ministerul Transporturilor este responsabil pentru toate sectoarele de transport: aerian, maritim, rutier, feroviar, precum şi pentru infrastructura asociată : drumuri naţionale, căi ferate, infrastructură aeriană, navigaţie, şi altele asemenea, cu excepţia transportului urban, care se află în sarcina autorităţilor locale. Ministerul Transporturilor este responsabil pentru politica referitoare la infrastructura naţională, precum şi pentru politica economică în domeniul transporturilor şi efectele SC. Ministerul Transporturilor, prin intermediul C.N.A.D.N.R., are în responsabilitate doar autostrăzile şi drumurile naţionale, celelalte categorii de drumuri fiind responsabilitatea autorităţilor judeţene şi locale. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, MDRAP realizează politica guvernamentală în următoarele domenii de activitate: dezvoltare regională, coeziune şi dezvoltare teritorială, cooperare transfRontalieră, transnaţională şi interregională, disciplina în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism şi arhitectură, locuire, locuinţe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune şi dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcţii, cadastru şi publicitate imobiliară, administraţie publică centrală şi locală, descentralizare, reformă şi reorganizare administrativ-teritorială, fiscalitate şi finanţe publice regionale şi locale, dialogul cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, dezvoltarea serviciilor publice comunitare. De asemenea, MDRAP asigură managementul financiar şi tehnic al programelor şi proiectelor de dezvoltare regională, cooperare transfrontalieră şi transnaţională, de dezvoltare a capacităţii administrative, reabilitare urbană, inclusiv transport urban, planificare spaţială europeană. Datorită autorităţii sale regionale, MDRAP joacă un rol important în politica SC la nivel teritorial, atât în reducerea emisiilor GES, cât şi în adaptarea la efectele SC. Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, ANRSC este coordonată de MDRAP şi este responsabilă pentru reglementarea şi monitorizarea la nivel central a activităţilor din domeniul Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice, conform Legii Nr. 51/2006, republicată şi actualizată în 2013. Considerentele privitoare la îmbunătăţirea eficienţei energetice şi standardelor referitoare la SC pentru servicii publice, de exemplu, vor necesita asistenţa acestei instituţii. Administraţia Naţională "Apele Române", ANAR este Autoritatea Naţională, aflată în coordonarea MMAP şi organizată în teritoriu prin administraţiile bazinale de apă, care administrează bunurile din domeniul public al statului şi care are drept scopuri cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare şi utilizarea durabilă a resurselor de apă. gestionarea reţelei naţionale de măsurători hidrologice, hidrogeologice şi de calitate a resurselor de apă ce aparţin domeniului public, precum şi administrarea infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor. Administraţia Naţională "Apele Române" aplică strategia şi politica naţională în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a resurselor de apă, scop în care acţionează pentru cunoaşterea resurselor de apă, conservarea, folosirea raţională şi protecţia resurselor de apă împotriva epuizării şi degradării, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile, prevenirea efectelor distructive ale apelor, reconstrucţia ecologică a cursurilor de apă, asigurarea supravegherii hidrologice şi hidrogeologice, implementarea prevederilor legislaţiei armonizată cu Directivele Uniunii Europene în domeniul gospodăririi durabile a resurselor de apă şi conservarea ecosistemelor acvatice şi a zonelor umede. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, MADR este organismul central responsabil cu politicile din domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, conservării şi dezvoltării sustenabile a terenurilor, irigaţiilor şi drenărilor. Are un rol-cheie în politicile şi măsurile asociate schimbărilor climatice. Institutul Naţional de Statistică, INS reprezintă o sursă principală de date şi informaţii pentru realizarea Inventarului GES. HG nr. 1570/2007 modificată prin HG nr. 668/2012 a stabilit responsabilităţi foarte clare pentru INS de a colabora cu MMAP la Inventarul GES, mai ales la bilanţul energetic şi procesele industriale. Ministerul Fondurilor Europene, MFE este responsabil cu gestionarea celor cinci programe operaţionale pentru perioada de programare 2014-2020, Programul Operaţional Infrastructura Mare, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică. Aşa cum s-a observat, 20% din fonduri trebuie alocate pentru a satisface nevoile legate de schimbările climatice. Ministerul Afacerilor Externe, MAE are un rol important în negocierile internaţionale şi de nivel UE privind schimbările climatice. Este coordonatorul naţional şi punctul tehnic de contact pentru "Strategia Europa 2020." MAE asigură coordonarea sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene. Ministerul Finanţelor Publice, MFP este unul din actorii principali în toate instrumentele financiare privind schimbările climatice de ex. comercializarea unităţilor cantităţii atribuite, venituri ca urmare a licitării certificatelor de emisii GES, economii din Rezerva de nou intraţi din cadrul proiectelor de Implementare în Comun, şi altele de asemenea. I s-a încredinţat responsabilitatea pentru anumite operaţiuni financiare aferente SC ale MMAP. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, MENCS ar trebui să joace un rol important în cercetarea şi educaţia privitoare la schimbările climatice, dar încă nu are printre priorităţile sale schimbările climatice. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, MMFPSPV are printre obiectivele specifice ale Strategiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2014-2020 - "Dezvoltarea unei resurse umane cu un nivel înalt de calificare şi competenţe adaptate la cerinţele pieţei muncii". Stabilirea unei legături strânse între formarea profesională şi cariera lucrătorilor poate fi realizată prin investiţii în recunoaştere competenţelor dobândite în contexte non-formale şi informale. Identificarea cerinţelor de restructurare şi/sau adaptare în vederea gestionării tranziţiei la "economia verde" poate contribui la creşterea calităţii locurilor de muncă şi a competitivităţii întreprinderilor, în special a IMM-urilor. O anticipare eficientă a cerinţelor de competenţe reprezintă o condiţie importantă pentru a răspunde mai bine la solicitările pieţei muncii din acest domeniu. Institutul Naţional de Sănătate Publică este subordonat Ministerului Sănătăţii şi are patru centre naţionale. Unul din cele patru, Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, întocmeşte un raport anual despre "impacturile schimbărilor climatice asupra sănătăţii omului" care este trimis Ministerului Sănătăţii. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor este un institut de cercetare specializat în monitorizarea integrată a resurselor de apă. Institutul a elaborat Strategia de management a riscului de inundaţii şi gestionează în general informaţiile despre inundaţii. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" este un institut de cercetare care se ocupă de monitorizarea şi cercetarea fondului forestier al României; acest institut este responsabil pentru capitolul LULUCF din Inventarul GES. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului, ICPA este un institut de cercetare aflat în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare şi este specializat în studiul calităţii solului, agriculturii şi protecţiei mediului. Institutului de Geografie al Academiei Române este o instituţie academică specializată în cadrul geografic natural şi cercetare de mediu. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" este Centrul Naţional de Date Oceanografice şi de Mediu şi operatorul naţional pentru monitorizarea integrată fizică, chimică şi biologică a mediului marin. Este un Centru de Activitate Regională pentru probleme de mediu în administrarea pescuitului şi altor resurse marine vii. Acest institut este sub autoritatea MMAP. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare GeoEcoMar activează în domeniul geologiei, geofizicii şi geoecologiei cu accent pe mediile acvatice, marine, deltaice şi fluviale. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului ICIM - Bucureşti este coordonat de MMAP şi activează în cercetarea fundamentală şi aplicată şi dezvoltarea tehnologică, elaborarea de studii, expuneri sumare şi prognoze pentru programele şi strategiile naţionale din domeniul protecţiei mediului. 4.4. Principalele instituţii implicate la nivel local Agenţiile Locale pentru Protecţia Mediului, APM-uri au 42 de birouri în ţară la nivel judeţean. Ele raportează ANPM, dar sunt de asemenea subordonate MMAP şi pot raporta direct acestuia. Ele sunt responsabile pentru implementarea politicilor şi legislaţiei de mediu. În privinţa schimbărilor climatice, ele acţionează în principal ca furnizori ai unor date pentru sistemul naţional al Inventarului GES. Autorităţile Locale de la nivel judeţean, orăşenesc sau al localităţilor nu au nicio obligaţie legală de a implementa politici locale privind schimbările climatice. Există doar câteva exemple de Autorităţi Locale care au decis să implementeze politici locale în mod voluntar. Majoritatea celor care au făcut-o, fac în general parte din Convenţia Primarilor. 4.5. Alte organisme relevante În România există un număr de ONG-uri care activează în domeniul SC. Convenţia primarilor este o mişcare europeană ce implică autorităţi locale şi regionale, care s-au angajat voluntar să sporească eficienţa energetică şi utilizarea surselor de energie regenerabilă pe teritoriul lor. Prin angajamentul lor, semnatarii Convenţiei urmăresc să atingă şi să depăşească obiectivul Uniunii Europene de reducere cu 20% a GES până în 2020. România are 56 de primari care sunt semnatari ai Convenţiei. Cei mai mulţi dintre ei reprezintă municipalităţi, urmate de oraşe şi un consiliu judeţean ex :Argeş. Dintre semnatari, 45 şi-au prezentat deja planurile de acţiune şi şi-au asumat o ţintă de reducere a emisiilor. Acele municipalităţi care au prezentat Planul de acţiune mai devreme, perioada 2011 - 2012, au început deja să monitorizeze rezultatele. În afară de guvern, reprezentanţii industriei şi ai sectorului privat sunt activi ca grupuri de lobby privind SC, mai cu seamă în timpul negocierilor cu privire la noile ţinte la nivel UE şi în transpunerea noilor directive în legislaţie naţională. Unele grupuri de interese din sectorul privat au fost deosebit de active în dialogul cu MMAP şi alte ministere de resort cu privire la politicile SC. Acestea îşi exprimă frecvent părerile şi cer dialog şi întrevederi. În special, reprezentanţii următoarelor organizaţii sectoriale au înaintat puncte de vedere frecvente: ciment - CIROM, producătorii de oţel - UniRomSider, industrie - CONPIROM, Consiliul Investitorilor Străini - FIC, energie - ISPE, şi transport - Clubul Feroviar Român. Datele şi informaţiile oferite de aceste organizaţii pot oferi o perspectivă pertinentă asupra aspectelor ce ţin seama de schimbările climatice. La nivel naţional există unele ONG-uri implicate în politicile de mediu, dar numai câteva dintre acestea au inclusă în activităţile lor componenta de SC. În acest sens, putem menţiona organizaţia Terra Mileniul III, care se implică activ pe partea de SC şi a păstrează o relaţie bună cu MMAP. Derulează de asemenea activităţi de conştientizare şi asistă autorităţile locale în elaborarea strategiilor locale pentru reducerea emisiilor GES. O listă mai detaliată a ministerelor, comisiilor şi agenţiilor naţionale cu anumite roluri în abordarea schimbărilor climatice poate fi găsită în Anexa VI. Structura strategiei Capitolele următoare din această strategie se axează pe aspectele legate de reducerea emisiilor de GES şi respectiv de adaptare la schimbările climatice. Această împărţire este realizată pentru uşurinţa comunicării în baza organizării sectoriale a instituţiilor guvernamentale. Totuşi, trebuie observate legăturile dintre cele două componente ale politicii privind schimbările climatice şi acestea să fie luate în calcul la analizarea acţiunilor propuse. Un exemplu îl constituie sectorul agriculturii unde nevoile de adaptare, respectiv nevoile de pompare şi irigare aflate în creştere, ar putea să intre în conflict cu obiectivele de reducere a emisiilor de GES din acest sector. PARTEA a II-a: REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ŞI CREŞTEREA CAPACITĂŢII NATURALE DE ABSORBŢIE A CO_2 DIN ATMOSFERĂ CAP. 5 Reducerea emisiilor GES din România 5.1. Urgenţa acţiunilor de reducere a impactului schimbărilor climatice: contextul internaţional, european şi naţional Ca stat membru al Uniunii Europene, România şi-a luat angajamentul de a reduce emisiile GES, aşa cum rezultă din calitatea sa de membru, în conformitate cu obligaţiile europene. Toate instalaţiile mari consumatoare de energie din România trebuie să participe în schema europeană de comercializare a certificatelor de emisii, EU-ETS. Instalaţiile mai mici şi cele din sectoarele cu consum de energie mai scăzut, aşa numitul sector non-ETS sunt confruntate şi ele cu ţinta integrată asumată pentru întreaga ţară, potrivit căreia emisiile din sectoarele non-ETS: agricultură, transport fără aviaţie şi transport maritim internaţional, clădiri, deşeuri, nu pot fi decât cu 19% mai mari în 2020 faţă de 2005. În plus, România s-a angajat ca, până în anul 2020, 24% din consumul final de energie brut în România să provină din surse regenerabile, până la 18% în 2005. România are un potenţial semnificativ de reducere a emisiilor şi ar trebui să evalueze oportunităţile de valorificare a acestui potenţial într-un mod care să fie benefic pentru creşterea economică. În sectorul energetic, deşi România prezintă o cotă relativ ridicată, şi aflată în creştere, a resurselor regenerabile utilizate pentru producţia de energie electrică, în principal datorită dezvoltării hidroenergiei şi energiei eoliene, aprovizionarea cu energie primară este dominată de combustibilii fosili, iar peste o treime din aprovizionarea cu energie primară se bazează pe cărbune şi petrol, şi o altă treime pe gaze. Ultima treime este împărţită aproape egal între energia nucleară şi biocombustibili. În acelaşi timp, România are cele mai bune resurse eoliene din Europa care, combinate cu preţul redus al energiei eoliene creează o oportunitate de reducere a emisiilor. De asemenea, resursele bioenergetice sunt semnificative şi ar trebui utilizate valorificând tehnologii cu emisii mai scăzute, factorul de emisii al bioenergiei este mai puţin de jumătate din cel al cărbunelui. În cadrul efortului de combatere a schimbărilor climatice, considerate în prezent de comunitatea internaţională drept o ameninţare ireversibilă pentru societate şi planeta noastră, adoptarea măsurilor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu obiectivele Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice şi ale Protocolului de la Kyoto, Amendamentului de la Doha reprezintă o componentă fundamentală a politicii naţionale privind schimbările climatice. Mai mult la nivel internaţional în decembrie 2015 a fost adoptat Acordul de la Paris, primul acord istoric al secolului XXI aplicabil tuturor părţilor şi obligatoriu din punct de vedere juridic, care creează premisele pentru o dezvoltare durabilă la nivel mondial asigurând totodată tranziţia către o economie cu un conţinut redus de carbon şi o societate rezilientă la efectele schimbările climatice. Drept rezultat, este necesară adoptarea măsurilor care contribuie la reducerea emisiilor GES, astfel încât concentraţia maximă a GES din atmosferă să nu depăşească nivelul începând de la care fenomenul de încălzire globală să poată cauza modificări ireversibile sistemului climatic. Deoarece multe politici şi măsuri referitoare la reducerea emisiilor GES implică unele costuri economice mai mari şi necesită schimbarea numeroaselor aspecte legate de sistemele existente de producţie şi consum, există multe dificultăţi în adoptarea obiectivelor de reducere reale. În acelaşi timp, există şi avantaje economice majore pentru adoptarea imediată a acţiunilor necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru introducerea elementelor caracteristice unei economii cu un consum redus de carbon. Un aspect important, reducerea emisiilor GES, contribuie la îmbunătăţirea calităţii aerului, a sănătăţii oamenilor, securităţii energetice şi altele asemenea şi oferă diferite oportunităţi legate de pieţele energiei. 5.2. Contribuţia sectorială la GES în România Contribuţia României la schimbările climatice prin emisiile sale GES a indicat o reducere semnificativă a acestora, ca urmare a încetinirii creşterii economice începând cu 1989. Emisiile totale de CO_2 echivalent, fără sectorul LULUCF, pentru România au fost de 118 milioane de tone în anul 2012, reprezentând 2,61% din emisiile UE totale. Tabelul 1 prezintă contribuţiile sectoriale la emisiile GES în 2012. Totuşi, în termeni globali, contribuţia României la emisiile din întreaga lume sunt foarte mici - în 2012 au fost de 0,3% din total. La nivel intersectorial, în anul 2012, sectorul energie contribuie cu aproximativ 58% din emisiile GES excluzând transporturile şi fără îndoială este sectorul prioritar pentru reducere*10). În cadrul acestui sector, producţia de electricitate şi căldură contribuie cu 24%. Procesele industriale inclusiv utilizarea solvenţilor contribuie cu aproximativ 10,5% din emisiile GES, iar deşeurile contribuie cu aproximativ 4,92%. Sectorul transporturi, deşi i se atribuie până în prezent numai 12% din emisiile totale de GES, a crescut rapid - cu 36% comparat cu anul 1990. Această tendinţă ascendentă este posibil să continue în viitor şi acest sector, în special transportul rutier, merită atenţie în ceea ce priveşte limitarea creşterii emisiilor GES. Sectorul urban reprezintă locul în care se află 56% din populaţie şi cea mai mare parte din activităţile economice. Este un domeniu divers şi complex, cu o gamă largă de oportunităţi de reducere şi adaptare la schimbările climatice, de la eficienţa energetică a clădirilor, la transportul urban, gestionarea deşeurilor solide, apă şi canalizare. *10) Banca Mondială 201) - "România, Program privind schimbările climatice şi creşterea verde cu emisii reduse de carbon", Raport de sinteză a componentei B, Rezumatul evaluărilor rapide de sector şi recomandări pentru încorporarea acţiunilor climatice în Programele Operaţionale Sectoriale 2014-2020 din România, ianuarie 2014 Sectorul agricultură şi dezvoltare rurală, ADR rămâne tradiţional şi dominant în economia românească în ceea ce priveşte ocuparea terenurilor şi populaţia. Peste 15% din emisiile GES totale sunt atribuibile agriculturii, acesta fiind, de asemenea, foarte vulnerabil la SC. Anual, absorbţia netă de CO_2 din atmosferă de către sectorul forestier compensează circa 20 % din emisiile altor sectoare la nivel naţional. Ca absorbant principal de CO_2, sectorul forestier oferă o gamă largă de măsuri de reducere cum ar fi conservarea şi sporirea depozitelor de C existente, îmbunătăţirea ratei de absorbţie a CO_2 atmosferic şi optimizarea între calitatea de absorbant şi beneficiile tangibile şi intangibile aduse de valorificarea terenurilor dacă li s-ar da alte destinaţii. Sectorul forestier al României reprezintă un depozit de carbon şi absorbant de CO_2 important, cu potenţialul de a juca un rol însemnat în diminuarea impactului SC. Tabelul 1: Emisiile de GES din România*11) *11) Conform cu Inventarul Naţional de Emisii de Gaze cu Efect de Seră raportat de România la UNFCCC în anul 2014: http://unfccc.int/naţional_reports/annex_i_ghg_inventories/naţional_inventories_submissions/items/8108.php
┌────────────────┬──────────┬──────┬──────────┐
│Sursa GES şi │Total │% din │% │
│categoriile de │emisii GES│total │modificări│
│absorbanti │în 2012 │emisii│din 1989 │
│depozite de │echiv. │GES │an de │
│carbon │CO_2 │fără │referinţă │
│ │ │LULUCF│ │
├────────────────┼──────────┼──────┼──────────┤
│Energie-inclusiv│82,222.51 │69,22%│-59,60% │
│transporturi │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼──────┼──────────┤
│din care │15,062.17 │12,68%│- │
│transporturi │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼──────┼──────────┤
│Procese │ │ │ │
│industriale - │ │ │ │
│inclusiv │12,506.14 │10,53%│-65,37% │
│utilizarea │ │ │ │
│solvenţilor │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼──────┼──────────┤
│Agricultură │18,210.82 │15,33%│-55,32% │
├────────────────┼──────────┼──────┼──────────┤
│LULUCF │-22,462.47│- │+22% │
├────────────────┼──────────┼──────┼──────────┤
│Alte destinaţii │ │ │ │
│ale terenurilor │1,946.26 │- │-39% │
│- fără păduri │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼──────┼──────────┤
│Deşeuri │5,849.58 │4,92% │+25,62% │
├────────────────┼──────────┼──────┼──────────┤
│Total CO_2 │ │ │ │
│echivalent cu │98,272.83 │- │- │
│LULUCF │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼──────┼──────────┤
│Total CO_2 │ │ │ │
│echivalent fără │118,789.04│100% │-58,33% │
│LULUCF │ │ │ │
└────────────────┴──────────┴──────┴──────────┘
Sursa: Inventarul Naţional de Emisii de Gaze cu Efect de Seră raportat de România la UNFCCC în anul 2014 CAP. 6 Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră - ţintele şi termenele - limită stabilite la nivelul Uniunii Europene 6.1. Situaţia actuală referitoare la ţintele stabilite pentru anul 2020 România se aşteaptă să atingă ţintele stabilite pentru anul 2020, consultaţi Tabelul 2. Cea mai mare reducere a emisiilor GES este atribuibilă în mare parte modificărilor structurale ale economiei în perioada de după 1989. Furnizarea de energie produsă din surse regenerabile a fost impulsionată de investiţiile substanţiale în energia eoliană şi solară din ultimii ani dar, datorită caracterului variabil al acesteia, există probleme legate de absorbţia acestui tip de energie, în sistemul energetic naţional. Au fost luate măsuri de îmbunătăţire a eficienţei în generarea, transportul şi distribuţia energiei, inclusiv în izolarea termică a clădirilor. Dar sunt încă necesare progrese şi inovaţii semnificative pentru a îndeplini ţinta de eficienţă energetică 2020. Tabelul 2: Ultima situaţie disponibilă privind ţintele GES din România*12) *12) Banca Mondială -2014 - România, Program privind schimbările climatice şi o creştere economică "verde" cu emisii reduse de carbon, Raport de sinteză a componentei B, Rezumatul evaluărilor rapide de sector şi recomandări pentru încorporarea acţiunilor climatice în Programele Operaţionale Sectoriale 2014-2020 din România, ianuarie 2014
┌───────────┬───────────────┬────────────┬──────────┐
│ │Emisii de gaze │Energie │Eficienţă │
│ │cu efect de │regenerabilă│energetică│
│ │seră │ │ │
├───────────┼───────────────┼────────────┼──────────┤
│ │Reducerea │ │Reducerea │
│ │emisiilor cu │Sursele ER │cu 20% a │
│ │20% până în │contribuie │consumului│
│Ţinta UE │2020, în │cu 20% din │de energie│
│2020 │comparaţie cu │consumul │primară │
│ │nivelul anului │final de │faţă de │
│ │1990 │energie │valoarea │
│ │ │ │referinţă.│
├───────────┼───────────────┼────────────┼──────────┤
│ │România şi-a │ │ │
│ │asumat ca ţintă│ │ │
│ │pentru │ │ │
│ │sectoarele non │ │Reducerea │
│ │ETS o creştere │ │consumului│
│ │cu 19%,ţinta │Sursele ER │de energie│
│Ţinta │individuală şi │contribuie │primară │
│pentru │o contribuţie │cu 24% în │faţă de │
│România │corespunzătoare│consumul │valoarea │
│2020 │pentru │final de │de │
│ │atingerea unei │energie │referinţă │
│ │reduceri de │ │cu 19% -10│
│ │-21% pentru │ │Mtep │
│ │sectoarele ETS,│ │ │
│ │ţinta │ │ │
│ │orizontală la │ │ │
│ │nivelul UE │ │ │
├───────────┼───────────────┼────────────┼──────────┤
│ │ │ │Consumul │
│ │Emisiile │ │efectiv de│
│ │efective au │ER se ridică│energie │
│Realizările│scăzut cu 55% │la 20,8% din│primară a │
│din România│în 2012, în │consumul │scăzut cu │
│în 2012 │comparaţie cu │final de │16,6% faţă│
│ │1990 │energie │de nivelul│
│ │ │ │de │
│ │ │ │referinţă │
└───────────┴───────────────┴────────────┴──────────┘
6.2. Atingerea ţintei de reducere a emisiilor GES cu 40% până în 2030 la nivelul european şi consecinţele ulterioare pentru România Obiectivul "Cadrul 2030 privind clima şi energia" este acela al reconcilierii necesităţii unor obiective ambiţioase de reducere a emisiilor de GES cu necesitatea construirii unui sector economic competitiv, care să furnizeze energie durabilă la un preţ accesibil. Pentru a îndeplini obiectivele de reducere a emisiilor de GES pentru anul 2030, de cel puţin 40% la nivelul UE, România nu se mai poate baza pe "şocurile economice" aşa cum a făcut în prima perioadă de angajament, 2008-2012 faţă de anul 1990. Vor fi necesare investiţii suplimentare pentru a atinge reducerile cerute, menţinând în acelaşi timp un nivel acceptabil de creştere economică a ţării. Îndeplinirea obiectivului stabilit pentru anul 2030 privind reducerea emisiilor GES ar putea avea un impact asupra economiei României deoarece emisiile GES de astăzi sunt în creştere din nou, după ce atinseseră cel mai scăzut nivel în 2012 comparativ cu nivelurile din 1989. De aceea, atunci când se au în vedere potenţialele efecte ale ţintei de cel puţin 40%, va fi important să se acorde atenţie următoarelor aspecte: a) Corelarea dintre creşterea economică şi reducerea emisiilor GES; b) Importanţa vitală a eficienţei energetice pentru obţinerea reducerii emisiilor GES eficiente din punctul de vedere al costurilor; c) Impactul aflat în creştere al transportului asupra emisiilor de GES în anii următori; d) Impactul costurilor energiei regenerabile asupra accesibilităţii energiei; e) Segmentarea potenţială a pieţei de electricitate ca urmare a existenţei micilor entităţi de producţie a energiei regenerabile; f) Potenţiala distorsionare a concurenţei, dacă energiile regenerabile sunt puternic subvenţionate certificate verzi şi altele asemenea; g) Costurile şi soluţiile absorbţiei unui volum mai mare de surse regenerabile de energie în sistemul electroenergetic; i) Includerea sectorului folosinţei terenurilor şi silviculturii, neinclus în angajamentele precedente proprii UE. Implementarea Cadrului UE 2030 privind clima şi energia impune costuri mari economiei României, iar un eventual angajament UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera de 80% va impune o povară şi mai grea, cu precădere sectorului energetic. Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la nivelul UE repartizează efortul acţiunilor de reducere a emisiilor de GES între statele membre UE prin intermediul unui preţ uniform al carbonului, preţul certificatului de emisii care deblochează piaţa EU-ETS. Îndeplinirea obligaţiilor de la nivelul UE ce decurg din Cadrul 2030 privind clima şi energia poate implica pentru România o reducere a emisiilor de GES până în 2030, cu costuri semnificative din PIB în general, dar cu mare variabilitate între sectoare. Pentru a atinge o ţintă de reducere cu cel puţin 40% la nivel UE a emisiilor de GES în 2030, sunt necesare alte investiţii pentru măsurile de reducere a emisiilor, în special în sectorul energetic care este cel mai mare contribuitor la emisiile GES, precum şi în alte sectoare. Aceste investiţii trebuie să fie începute imediat ce este posibil pentru a produce efecte în perioada necesară de timp. În literatura de specialitate mai multe studii au încercat să facă o evaluare a costurilor de reducere a emisiilor de GES pentru diferite economii, precum şi diverse estimări efectuate în ultimii ani care variază în mod semnificativ de exemplu pentru toată planeta de la 1% din PIB, iar pentru UE de la 0,6% doar pentru producerea de energie, la 2,1% din PIB, iar pentru SUA de la 1% până la 4% din PIB, în funcţie de tipul de măsuri şi includerea costurilor financiare, precum şi a altor ipoteze economice. Accentul principal al strategiei de reducere a GES din următorii 5-10 ani ar trebui să fie pus pe eficienţa energetică. Energia regenerabilă ar putea să joace un rol mai important pe termen lung, pe măsură ce costurile măsurilor de implementare scad şi pe măsură ce sunt implementate şi acţiunile necesare pentru echilibrarea sistemului electroenergetic. Ar trebui observat că investiţiile, odată implementate, vor aduce de asemenea beneficii pe termen mediu şi lung, precum: a) Crearea de locuri de muncă în economie; b) Creşterea încasărilor la buget din taxe; c) Scăderea balanţei de cont curent prin reducerea importurilor de resurse de energie ca urmare a producerii de energie regenerabilă la un nivel superior; şi d) Reducerea aşteptată a emisiilor GES are costuri dar care contribuie la o economie durabilă. O imagine de ansamblu a costurilor acestei căi de dezvoltare verde cu emisii reduse de carbon poate ajuta la planificarea făcută de guvern. Prin însumarea costurilor de investiţie până în 2050 în patru sectoare-cheie - energie electrică, eficienţă energetică, apă şi transporturi - rezultă o medie anuală de 1,1% din PIB de investiţii suplimentare necesare pentru a atinge ţintele UE 2030 şi de 2,0% pentru a atinge ţintele 2050 potenţiale, sau 19 miliarde EUR, respectiv 44 miliarde EUR. Investiţiile necesare înainte de 2020 totalizează 3 miliarde EUR, în principal investiţii în eficienţa energetică, în cadrul ţintelor 2030 şi 6 miliarde EUR în cadrul ţintelor 2050, aproximativ jumătate intrând în reabilitarea irigaţiilor. Partea probabilă a investiţiilor publice este modestă, mai puţin de 10% din total în cadrul ţintelor 2030 şi puţin peste un sfert pentru ţintele 2050. 6.3. Energia ca sector-cheie pentru reducerea eficientă a emisiilor pe termen lung Comisia Europeană a propus o foaie de parcurs pentru tranziţia către o economie competitivă. cu emisii reduse de dioxid de carbon până în 2050. Conform Comisiei Europene ideea acestei "foi de parcurs" este de a ajuta statele europene să privească dincolo de obiectivele pe termen scurt şi să stabilească o cale eficientă din punctul de vedere al costurilor pentru realizarea unor reduceri mai mari ale emisiilor până la mijlocul secolului. Aceasta va permite Uniunii să gestioneze provocările pe termen lung ale SC. UE, ca şi alte economii majore, va trebui să înregistreze reduceri mari ale emisiilor pentru ca încălzirea globală să fie menţinută sub 2 °C faţă de perioada preindustrială. Foaia de parcurs este unul dintre planurile de politici publice pe termen lung realizate în cadrul iniţiativei emblematice "O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor", prin care se schiţează traseul UE către utilizarea resurselor în mod durabil. Foaia de parcurs sugerează că, până în 2050. UE ar trebui să-şi reducă emisiile cu 80% sub nivelurile din 1990 numai prin reduceri interne. Stabileşte jaloane care vor forma un traseu eficient din punctul de vedere al costurilor pentru atingerea obiectivului său - reduceri de ordinul a 40% până în 2030. Cadrul 2030 privind privind clima şi energia şi 60% până în 2040. Prezintă de asemenea modul în care principalele sectoare responsabile pentru emisiile din Europa - producerea de energie electrică, industrie, transport, amenajare teritorială şi planificare urbană, precum şi agricultură - pot să eficientizeze din punctul de vedere al costurilor trecerea către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon. Scenariul Super Verde, spre deosebire de scenariul verde 2030, pare probabil să se dovedească costisitor şi pretenţios la nivelul întregii economii. Până în 2050, emisiile ar putea fi aproape cu trei sferturi mai mari decât nivelurile din 2005, dar la un cost probabil din GDP cu 4% mai puţin decât altminteri. Impacturile ocupării forţei de muncă sunt similare. Costul unei abordări mai verzi pentru România este mai mare decât media UE. Acest rezultat reflectă faptul că în România se înregistrează o tendinţă descrescătoare pentru emisiile de carbon, iar acţiunile care vizează măsuri de atenuare suplimentară nu sunt extrem de împovărătoare în pofida punctului de pornire de intensitate energetică relativ mare al României. Cu toate acestea, o atenuare atât de dramatică precum cea din cadrul scenariului Super Verde 2050 este dificilă şi costisitoare. Mai mult, întrucât trecerea la emisii de carbon mai reduse nu va fi uniformă în toată economia, va fi important ca guvernul să monitorizeze impacturile sectoriale, regionale şi sociale ale tranziţiei verzi, deoarece forţa de muncă şi capitalul se mişcă între sectoare, şi să fie pregătit cu plase de siguranţă după cum se consideră necesar. Curba costurilor marginale de reducere a emisiilor pentru România prezentată mai jos, ca parte a exerciţiului de modelare desfăşurat de BM, indică sectoarele către care ar trebuie să fie îndreptate eforturile de reducere pentru a atinge obiectivele de reducere 2050 la cel mai scăzut cost posibil. România ar trebui să-şi concentreze eforturile pe sectoarele energetice deoarece 1. reprezintă un prim contribuitor în ceea ce priveşte emisiile 58%; 2. eficienţa energetică poate să fie mult îmbunătăţită; 3. costul reducerii pentru sectorul energetic este cel mai scăzut. Figura 1: Curba costurilor marginale de reducere a emisiilor, la nivel transsectorial, 2050 (a se vedea imaginea asociată) Rezultatele analizei sunt prezentate în diagrama MACC transsectorială, figura 1. Această diagramă include opţiunile principale pentru reducerea emisiilor în patru sectoare: energie, silvicultură, agricultură şi transport. Diagrama arată că mai multe măsuri de eficienţă energetică pentru gospodării prezintă costuri negative, beneficiile depăşesc costurile, aceasta include iluminatul eficient din punct de vedere energetic, aerul condiţionat eficient din punct de vedere energetic şi aparatura electrocasnică eficientă din punct de vedere energetic, frigidere şi maşini de spălat. De asemenea, mai multe tehnologii pentru alimentarea cu energie, silvicultură şi agricultură înregistrează costuri pozitive, dar foarte scăzute; acestea includ energia produsă cu panouri solare fotovoltaice, energia eoliană, energia hidroelectrică şi solară concentrată, precum şi gestionarea protecţiei pădurilor şi izolarea caselor. Tehnologiile mai puţin eficiente din punctul de vedere al costurilor sunt în sectorul transporturilor. O analiză în funcţie de sector ilustrează faptul că măsurile de eficienţă energetică sunt foarte benefice în contextul din România, având un potenţial de reducere ridicat şi costuri în mare parte negative. Măsurile legate de furnizarea electricităţii oferă, de asemenea, un nivel semnificativ de reducere la un cost relativ scăzut, dar pozitiv. Silvicultura oferă un potenţial mare de reducere. Măsurile legate de agricultură - cum ar fi utilizarea de tehnici "minimum tillage" - reducerea numărului de lucrări, gestionarea gunoiului de grajd - sunt relativ eficiente din punctul de vedere al costurilor; acestea promit, de asemenea, să ofere un beneficiu semnificativ legat de reducere de emisii. Măsurile legate de transport, totuşi, prezintă costuri foarte ridicate şi, în acelaşi timp, au şi un potenţial de reducere limitat. Aceste măsuri sunt conforme discuţiilor privind MACC, Curbele Costurilor Marginale de Reducere a Emisiilor din transporturi studiate în literatura de specialitate şi sunt explicate prin natura reducerii transporturilor: măsurile legate de transport au obiective multiple, incluzând, în plus faţă de reducere, poluarea redusă, traficul scăzut, zgomotul controlat, numărul redus de accidente şi calitatea îmbunătăţită a vieţii. Reducerea emisiilor nu este neapărat principalul obiectiv sau beneficiu al acestor măsuri; în unele cazuri, precum în controlul congestionării urbane, obiectivul nu este reducerea emisiilor, ci dezvoltarea economică şi socială, creşterea urbană şi calitate a vieţii îmbunătăţită. De aceea, măsurile legate de transport au, după natura lor, multe beneficii conexe. Totuşi, includerea acestor beneficii conexe în calcularea costului net este dificilă, deoarece nu sunt disponibile estimări precise ale unor astfel de beneficii, iar utilizarea aproximărilor existente ar reduce semnificativ nivelul de precizie al costurilor MACC pe care le folosim în calculele noastre. Exemplele aproximărilor care ar putea fi utilizate în calculele noastre sunt costul vieţilor umane pierdute sau al vătămărilor rezultate în urma accidentelor rutiere, potenţialele venituri la bugetul municipal provenite din dezvoltarea unei infrastructuri urbane care să fie prietenoase cu mediul de afaceri, şi altele asemenea. Datele din spatele MACC, din Figura 1, sunt prezentate în Figura 2 şi Tabelul 3. Acţiunile verzi din cele patru sectoare vor reduce emisiile din ţară cu 45 Mt CO_2 echiv. în 2050, echivalent cu o reducere a emisiilor cu 25% faţă de nivelul estimat de scenariul de status-quo, BAU pentru 2050. Cea mai mare parte din reducere - 42% în total - este estimată pentru furnizarea de electricitate. Cererea de energie va furniza o treime din reducerea generală şi silvicultura o cincime. Cea mai mică parte din reducerea totală de emisii este estimată pentru sectorul transporturilor. Costurile medii din fiecare dintre cele patru sectoare analizate sunt de asemenea reflectate în Figura 2. Variază de la minus 78 euro pe tonă CO_2 echivalent, care este valoarea reducerii de energie pe componenta de cerere prin măsuri de optimizare a consumului, la 15 euro/tCO_2 echivalent - valoarea costurilor de reducere a emisiilor în furnizarea de energie, la 49 euro/tCO_2 echivalent - reducere în silvicultură, la 19 euro/tCO_2 echivalent - reducere în agricultură şi 303 euro/tCO_2 echivalent - reducere în transporturi*13). *13) Totuşi, ar trebui observat că uşurinţa implementării acestor măsuri şi rapiditatea cu care se realizează reducerile GES nu sunt uniforme. Aceşti factori ar trebui, de asemenea, să fie luaţi în calcul la selectarea măsurilor avute în vedere. Figura 2: Reducerea emisiilor pe sectoare, până în anul 2050, costul mediu al măsurilor verzi, 2015-2050 (a se vedea imaginea asociată) Tabelul 3: Costul şi potenţialul reducerii emisiilor de GES, în funcţie de măsură
┌───────────────┬──────────┬───────────┐
│ │Costul │Potenţialul│
│ │reducerii,│reducerii, │
│Sectorul/ │Euro/t │Verde │
│măsurile │CO_2 │comparat cu│
│ │echiv., │BAU, kt │
│ │2015-2050 │CO_2 echiv.│
│ │ │/an, 2050 │
├───────────────┴──────────┴───────────┤
│Cererea de energie │
├───────────────┬──────────┬───────────┤
│Gospodării, │ │ │
│iluminat │-161 │3790 │
│eficient │ │ │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Gospodării, AC │-87 │294 │
│eficient │ │ │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Gospodării, │ │ │
│frigidere │-82 │816 │
│eficiente │ │ │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Gospodării, │ │ │
│maşini de │-71 │2445 │
│spălat │ │ │
│eficiente │ │ │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Gospodării, │9 │5037 │
│termoizolare │ │ │
├───────────────┴──────────┴───────────┤
│Furnizarea de electricitate │
├───────────────┬──────────┬───────────┤
│Energie │ │ │
│electrică - │5,0 │1552 │
│panouri │ │ │
│fotovoltaice,FV│ │ │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Energie eoliană│6,9 │2686 │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Hidroenergie │12,5 │896 │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Energie solară │ │ │
│concentrată, │14,2 │854 │
│ESP │ │ │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Biomasă │15,6 │1702 │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Energie │15,9 │1065 │
│nucleară │ │ │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Gaz cu captarea│ │ │
│şi stocarea │19,7 │4357 │
│CO_2 │ │ │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Cărbune cu │ │ │
│captarea şi │36,1 │3884 │
│stocarea CO_2 │ │ │
├───────────────┴──────────┴───────────┤
│Silvicultură │
├───────────────┬──────────┬───────────┤
│Împădurire │120 │5.000 │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Gestionarea │ │ │
│pădurilor │16 │1059 │
│pentru │ │ │
│producţie │ │ │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Gestionarea │ │ │
│pădurilor │12 │2079 │
│pentru │ │ │
│protecţie │ │ │
├───────────────┴──────────┴───────────┤
│Agricultură │
├───────────────┬──────────┬───────────┤
│Fără brazdă - │14.4 │2171.9 │
│no tillage │ │ │
├───────────────┼──────────┼───────────┤
│Gestionarea │ │ │
│gunoiului de │28,0 │1200.0 │
│grajd │ │ │
└───────────────┴──────────┴───────────┘
Sursa: Modelare macro-economica pentru România - Banca Mondială CAP. 7 Reducerea emisiilor GES - obiectivele la nivel sectorial Capitolul de faţă propune un număr restrâns de obiective esenţiale de reducere a emisiilor de GES în opt sectoare, pentru a permite României îndeplinirea ţintelor sale de reducere asumate la nivelul UE şi pregătirea pentru creşterea economică verde. 7.1. Energia Sectorul energetic este cel mai mare contribuitor la amprenta de carbon a ţării, fiind responsabil de 58% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, GES -exclusiv LULUCF, iar intensitatea emisiilor economiei depăşeşte semnificativ media UE. Emisiile totale şi pe cap de locuitor ale României au scăzut semnificativ de la valoarea lor de vârf de la sfârşitul anilor 1980 ca un co- beneficiu al transformării structurale, model tipic pentru economiile în tranziţie, şi al creşterii cotei de surse de energie ne-emiţătoare. Emisiile totale de CO_2 din România s-au ridicat la 78,7 milioane de tone în 2010, fiind responsabile pentru un modest 2,1% din emisiile totale ale Uniunii Europene şi 0,23% din emisiile globale. Emisiile de CO_2 pe cap de locuitor au fost de asemenea scăzute, la aproximativ jumătate din media UE şi puţin peste o treime din media OCDE. Cu toate acestea, intensitatea emisiilor economiei, deşi în scădere de 3,3 ori de la nivelul din 1989, a fost încă mult mai mare în 2010 decât în multe alte ţări: de 2,8 ori peste nivelul UE, de 2,1 ori peste media OCDE şi cu 7% mai mare decât media globală. La nivelul sectorului energetic, între 1992 şi 2012, consumul final de energie CFE pe sectoare de activitate a scăzut semnificativ cu 42%, în timp ce a crescut în sectoarele rezidenţial 57%, transport 60% şi servicii 300%. Sectorul rezidenţial este cel mai mare consumator de energie din România. În 2010, acest sector a reprezentat 36% din cererea totală de energie la utilizatorii finali, biomasa solidă şi gazele naturale fiind cei mai importanţi combustibili. În sectorul energetic, România se confruntă cu provocări importante care vor trebui abordate adecvat şi în contextul schimbărilor climatice. Costurile pentru reducerea emisiilor sectorului energetic sunt în fruntea unui necesar deja mare de investiţii pentru retehnologizarea centralelor perimate pe bază de combustibili fosili şi sunt sporite şi mai mult de caracterul funcţionării intermitente a centralelor regenerabile care le înlocuiesc. 80% din centralele electrice existente pe bază de combustibili fosili şi 60% din reţelele de distribuţie a energiei electrice din ţară sunt deja vechi, iar modernizarea centralelor pe bază de combustibili fosili din ultimii 20 de ani a avut beneficii reduse. Întrucât energia eoliană şi solară constituie resurse variabile şi nu oferă angajamente de capacitate pentru sarcina de vârf, sporirea pătrunderii lor va necesita o capacitate complementară pentru sarcina de vârf. În vederea reabilitării sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a localităţilor, în cadrul MDRAP se derulează programul "Termoficare 2006-2020 căldură şi confort". Lucrările efectuate au contribuit la creşterea eficienţei energetice, prin eficientizarea sistemelor centralizate de producere, transport şi distribuţie a energiei termice şi la creşterea calităţii serviciului public de alimentare cu energie termică. Eficienţa energetică obţinută ca urmare a progreselor înregistrate prin punerea în funcţiune a obiectivelor de investiţii promovate de cele 45 uat beneficiare, în perioada 2008-2015, exprimată în economie de combustibili, este de 29.603 tep/an. Deşi s-au înregistrat progrese substanţiale, România se află cu mult în urma majorităţii ţărilor UE în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi la nivelul sectoarelor-cheie ale utilizatorilor finali. Intensitatea sa energetică, definită în raport cu puterea de cumpărare, a fost cu aproximativ 40% mai ridicată decât media UE în 2011. Această diferenţă la nivelul eficienţei este foarte pronunţată în special în ceea ce priveşte încălzirea spaţiului locativ din sectorul rezidenţial, în care consumul de energie termică specific -kgep/mp este cu 32% mai mare faţă de cele mai bune practici UE. Modelarea BM arată că România poate satisface obligaţiile probabile referitoare la atenuare din cadrul UE 2030 în energie şi electricitate cu costuri foarte mari; dar cerinţele potenţiale ale Foii de parcurs UE 2050, care cere o reducere a emisiilor de cel puţin 80% şi eliminarea virtuală a emisiilor din sectorul energiei electrice, probabil că vor fi şi mai costisitoare şi greu de implementat. Efortul investiţional din sectorul energiei electrice, inclusiv managementul cererii necesar pentru implementarea scenariului Verde, pentru îndeplinirea cerinţelor 2030 este estimat la 40 miliarde EUR, valoare actuală sau o medie anuală de 1,1% din PIB până în 2050, în vreme de costurile de investiţie ale scenariului Super Verde, pentru îndeplinirea cerinţelor 2050 sunt proiectate să se ridice la 64 miliarde EUR, valoare actuală sau o medie anuală de 1,7% din PIB. Pentru a face faţă provocărilor din sectorul energetic din România în contextul schimbărilor climatice, eforturile combinate de investiţii, reformele din sector cât şi implementarea şi livrarea sunt necesare pentru a asigura aprovizionarea fiabilă cu energie pentru creşterea economică şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pe de o parte, creşterea ponderii surselor de energie nepoluante, inclusiv eficienţa energetică, pe de altă parte. Rezultatele modelării acestui necesar de investiţii arată că scenariul Verde şi scenariul Super Verde includ măsuri de eficienţă energetică ce reduc cererea de energie şi, prin aceasta, micşorează oferta de energie necesară. În cadrul scenariului Verde, costurile de capital ar fi mai mari decât în cadrul Referinţei din cauza investiţiei necesare pentru îmbunătăţirile eficienţei energetice cu o investiţie de 19 miliarde EUR. Totuşi, aceste investiţii vor avea drept rezultat o reducere semnificativă a costurilor operaţionale, ducând la costuri totale mai mici decât în Referinţă. Costul incremental al scenariului Super Verde comparativ cu scenariul Verde este mare deoarece surse mai puţin costisitoare sunt înlocuite cu unele mai costisitoare, în special, trei GW de nuclear sunt construiţi în Super Verde spre deosebire de un GW în scenariul Verde, iar asta se întâmplă mai devreme în perioada proiectată, sporind costurile actualizate. De altfel, scenariul Super Verde necesită mai multă producere de energie decât scenariul Verde, fapt ceea ce duce la creşterea capitalului şi a costurilor de combustibil şi O&M. Sistemul de producere şi distribuţie a energiei electrice va necesita costuri de investiţii în valoare de 28 miliarde de euro în valoarea de referinţă pentru perioada 2015-2050, pentru a satisface cererea*14). Investiţia necesară creşte la 40 miliarde de Euro,valoare actualizată pentru scenariul Verde şi la 64 miliarde de Euro pentru scenariul Super Verde. Costurile suplimentare ale scenariilor Verde, care depăşesc costurile de referinţă, vin parţial din investiţia în măsuri de eficienţă energetică, 8,3 miliarde Euro care includ creşterea cererilor de electricitate. În plus, scenariul Super Verde elimină aproape complet emisiile din sectorul energetic până în anul 2050, iar acest lucru este costisitor: aproape toate centralele electrice pe bază de combustibili fosili vor fi înlocuite până în 2050 cu producerea de energie regenerabilă care implică o utilizare intensivă a capitalului. Prin urmare, cererile de investiţii în sectorul energetic sunt duble faţă de nivelul necesar de referinţă. *14) Calcule rezultate din exerciţiul de modelare Banca Mondială. Cererile de investiţii în sectorul energiei electrice sunt importante în toate cazurile, însă importanţa lor creşte pe măsură ce solicitările referitoare la reducerea emisiilor devin tot mai stricte. Până în 2020, cererile de investiţii referitoare la furnizarea şi cererea de energie electrică ajung de la aproximativ şapte miliarde de Euro, net în valoarea de referinţă la puţin peste 10 miliarde Euro în scenariile Verzi. Toate trei scenariile presupun o creştere în timp referitoare la povara investiţiilor, cu 45% din totalul ultimului deceniu 2040-2050, în parte datorită faptului că majoritatea centralelor electrice pe bază de combustibili fosili se vor închide în acea perioadă. În cazul scenariului Verde, va creşte producerea de energie eoliană, solară, nucleară, hidroelectrică şi pe bază de gaze, iar producerea pe bază de cărbuni şi petrol va dispărea aproape în totalitate până în 2050. În cazul scenariului Super Verde, până în 2030 se vor crea suficiente noi mijloace de producere a energiei electrice folosind surse regenerabile şi nucleare pentru a elimina energia electrică produsă pe bază de cărbune. Investiţiile în centralele nucleare, după 2030, vor contribui şi ele la costuri de investiţii ridicate în cazul scenariilor Verde şi Super Verde. Măsurile de eficienţă energetică cer ele însele investiţii costisitoare şi semnificative. Pentru ambele categorii, finanţarea va veni din sectorul privat, cu toate că sectorul public va trebui să creeze programe de sprijin pentru eficienţă energetică, cu ajutorul unei finanţări parţiale din partea Uniunii Europene. Vezi tabelul de mai jos Tabelul 4: Investiţii în sectorul de energie electrică, 2015-2020 şi 2040-2050 Calendarul investiţiilor în electricitate şi eficienţa energetică în funcţie de scenariu, exprimate în miliarde de EUR raportat la nivelul anului 2010
┌───────────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────────┐
│ │2015-2020│2020-2030│2030-2040│2040-2050│2010-2050 │
│ │ │ │ │ │actualizată*│
├───────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────────┤
│Furnizarea de electricitate: │
├───────────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────────┤
│Valoare de │7,4 │14,2 │17,5 │27,6 │27,6 │
│referinţă │ │ │ │ │ │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│Verde │7,4 │12 5 │19,5 │31,6 │31,9 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│Super Verde │7,3 │22,5 │38,3 │51,9 │55,6 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│Eficienţă │3.1 │11,1 │16,9 │23,8 │19,0 │
│energetică │ │ │ │ │ │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│Electricitate**│1,6 │5,3 │7,5 │11,7 │8,3 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│Altele*** │1,4 │5,8 │9,3 │12,2 │10,7 │
├───────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────────┤
│Total investiţii în electricitate:**** │
├───────────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────────┤
│Valoare de │7,4 │14,2 │17,5 │27,6 │27,6 │
│referinţă │ │ │ │ │ │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│Verde │10,4 │23,6 │36,4 │55,4 │40,2 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│Super Verde │10,4 │33,6 │55,2 │75,7 │63,9 │
├───────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────────┤
│Total investiţii în energie:***** │
├───────────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────────┤
│Valoare de │7,4 │14,2 │17,5 │27,6 │27,6 │
│referinţă │ │ │ │ │ │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│Verde │10,4 │23,6 │36,4 │55,4 │50,9 │
├───────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│Super Verde │10,4 │33,6 │55,2 │75,7 │74,6 │
└───────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────────┘
Note: * folosind o rată de actualizare de 5 procente. Toate celelalte coloane conţin preţurile constante fără rata de actualizare. ** eficienţa energiei electrice reprezintă aparate electrocasnice mult mai eficiente din punct de vedere energetic *** alte situaţii de eficienţă energetică sunt încălzirea interioară a clădirilor rezidenţiale şi comerciale:îmbunătăţirea izolaţiei, calorifere eficiente energetic, reducerea pierderii de căldură în cazul instalaţiilor de furnizare a apei calde. **** investiţii în furnizarea energiei electrice şi în aparate electrocasnice eficiente energetic. ***** investiţii în furnizarea energiei electrice şi referitoare la toate măsurile de eficienţă energetică. Sursă: Documente tehnice ale exerciţiului de modelare al BM referitoare la cererea şi furnizarea de energie. Principalele obiective strategice pentru reducerea emisiilor în sectorul energetic sunt enumerate mai jos.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice - reducerea │
│emisiilor de GES │
├──────────────────────────────────────┤
│1.Reducerea intensităţii emisiilor │
│CO_2 aferente activităţilor energetice│
├──────────────────────────────────────┤
│Intensitatea emisiilor de CO_2 ale │
│mixului energetic actual în România │
│depăşeşte nivelul mediu al ţărilor │
│UE28 şi ar putea fi redus semnificativ│
│în comparaţie cu statele membre cu cea│
│mai scăzută intensitate a emisiilor de│
│CO_2, precum Suedia, Franţa şi │
│Finlanda. Acest lucru va necesita │
│investiţii susţinute în aprovizionarea│
│cu energie din surse regenerabile şi │
│cu emisii reduse de dioxid de carbon, │
│viabile din punct de vedere economic, │
│tehnologii cu înaltă eficienţă şi cu │
│emisii reduse de carbon, precum şi în │
│infrastructura de transport, │
│distribuţie şi stocare a energiei, │
│care va putea asigura în mod eficient,│
│durabil şi consecvent utilizatorilor │
│finali un mix energetic cu emisii mai │
│scăzute de dioxid de carbon. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Eficienţă energetică îmbunătăţită │
│la nivelul utilizatorilor finali, în │
│special în clădiri şi în sectoarele │
│industriale │
├──────────────────────────────────────┤
│România are un plan ambiţios de │
│investiţii în eficienţa energetică, în│
│special în clădirile rezidenţiale şi │
│în anumite sectoare de producţie │
│industrială. Cele mai mari discrepanţe│
│din punctul de vedere al eficienţei │
│energetice între România şi ţările UE │
│cu cele mai bune performanţe sunt în │
│ceea ce priveşte încălzirea spaţiilor │
│şi consumul la nivelul industriilor │
│mari consumatoare de energie. │
│Eforturile de îmbunătăţire a metodelor│
│ineficiente de încălzire a spaţiilor │
│vor necesita programe naţionale care │
│să sprijine pe scară largă │
│reabilitarea termică a clădirilor, │
│optimizarea alimentării cu agent │
│termic în mediul urban, inclusiv │
│aşezarea serviciilor de încălzire │
│centralizată pe baze viabile, precum │
│şi utilizarea unui sistem de tarifare │
│care să reflecte costul gazelor │
│naturale şi al energiei termice în │
│sistemele de încălzire centralizată. │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Energie accesibilă grupurilor │
│vulnerabile economic │
├──────────────────────────────────────┤
│Pentru sustenabilitatea financiară a │
│aprovizionării cu energie produsă cu │
│emisii reduse de CO_2, pentru preţuri │
│realiste ale investiţiilor în │
│eficienţă energetică şi pentru măsuri │
│de economisire, este esenţială │
│aplicarea unor preţuri economic │
│justificate, care să reflecte în mod │
│adecvat costurile de producţie. Dar │
│acest lucru va afecta disproporţionat │
│grupurile de populaţie vulnerabile │
│economic. Este nevoie de sprijin │
│financiar eficient şi bine orientat, │
│astfel încât să asigure │
│accesibilitatea energiei pentru aceste│
│grupuri. │
└──────────────────────────────────────┘
7.2. Transportul În ultimul deceniu, emisiile GES anuale provenite din sectorul transporturilor interne din România au crescut constant, semnificativ mai repede decât media UE. Ca procent din emisiile GES totale din toate sectoarele, transportul din România reprezintă 12,5%,INEGES 2012*14). Deşi se situează sub media UE de 19,7%, tendinţa privind emisiile GES din transport este de creştere, fiind impulsionată de creşterea ponderii transportului rutier, vedeţi figurile de mai jos. Transportul rutier este sursa majorităţii emisiilor GES din sectorul transporturilor, 93% din emisiile transportului intern, similar mediei UE-28. Deşi ponderea modală a autoturismelor din România este în jurul mediei UE, gradul de utilizare a transportului rutier, sau numărul proprietarilor de autoturisme din România este cel mai mic din UE, cu 224 autoturisme la 1000 de locuitori în 2012, crescând totuşi semnificativ în ultimii ani, de la 152 de autoturisme la 1000 de locuitori în 2006. Experienţa la nivel internaţional sugerează că, deoarece economia României creşte, gradul de motorizare va continua să crească în viitor. În lipsa unei intervenţii menite să asigure alternative mai bune de transport şi să încurajeze utilizarea lor, pe măsură ce creşte numărul deţinătorilor de automobile, este probabil să crească şi gradul de utilizare a automobilelor. Master Planul General de Transport estimează creşterea rapidă a numărului de proprietari de autoturisme, cu o rată de utilizare a transportului rutier ce depăşeşte 350 de autoturisme la 1.000 de locuitori până în 2030, ceea ce ar reprezenta o creştere de peste 50% în perioada 2012-2030. Între timp, numărul de călători din transportul feroviar se reduce din cauza degradării sistemului feroviar din România. Figura 3: Emisiile de GES provenite din transportul intern în România 1000 tone de CO (a se vedea imaginea asociată) Sursa: EEA Figura 4: Tendinţe ale emisiilor de transport din România, comparativ cu UE-28/1990 = 100 (a se vedea imaginea asociată) Sursa EEA Figura 5: Tarifele de motorizare din România, 2006-2012, autoturisme /1000 locuitori, 2012 (a se vedea imaginea asociată) O provocare generală majoră o constituie decuplarea creşterii economice de emisiile de gaze GES din transporturi, adică, asigurarea - ca obiectiv-cheie - că emisiile GES din sectorul transporturilor au un ritm de creştere mai lent decât cel al economiei. Pe perioada Strategiei 2016 - 2030, tendinţa este de reducere a nivelului absolut de emisii GES, prin promovarea prioritară în condiţii de piaţă a modurilor de transport mai verzi. Creşterea reală a PIB şi emisiile GES din sectorul transporturilor din România în perioada 20002012 au mers în tandem, cu o excepţie în 2009, când PIB-ul real a început să crească mai repede decât emisiile GES aferente sectorului transporturilor. În perioada 2000-2012, emisiile GES din transporturi au crescut cu 54%, în timp ce PIB-ul real a crescut cu 55% -EEA. Cererea europeană de servicii de transport a crescut în general odată cu PIB-ul, în ultimii ani, reflectând interdependenţa strânsă a transporturilor şi dezvoltării economice. iar România a urmat şi ea această tendinţă generală. Pentru a reduce emisiile GES, creşterea cererii trebuie să fie limitată sau gestionată ori îndreptată spre modurile de transport cu emisii scăzute, împreună cu reducerea emisiilor GES pe vehicul, g/km. Deşi noile tehnologii de construcţie a motoarelor vor ajuta la reducerea GES, este necesară o abordare mai cuprinzătoare. Aceasta include măsuri de încurajare a schimbării comportamentului de transport şi a opţiunilor oamenilor pe lângă măsurile tehnologice. De asemenea, utilizarea unor tehnologii adecvate pentru infrastructura de transport, cum ar fi îmbrăcămintea din beton de ciment pentru infrastructura rutieră, reprezintă un exemplu de bună practică pentru zonele unde se pretează condiţiilor meteorologice, de relief şi de trafic. Principalele obiective strategice pentru reducerea emisiilor de GES în sectorul transport sunt enumerate mai jos.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice - reducerea │
│emisiilor de GES │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Introducerea unor stimulente │
│economice puternice pentru un sistem │
│de transport ecologic, prin │
│instrumente de preţ │
├──────────────────────────────────────┤
│Prin instrumente de preţ se pot │
│construi stimulentele economice care │
│să impulsioneze un sistem de transport│
│ecologic. încurajând achiziţionarea de│
│autovehicule ecologice. utilizarea de │
│combustibili ecologici şi reducerea │
│utilizării de vehicule. │
│În ceea ce priveşte combustibilii │
│ecologici. România încurajează │
│utilizarea acestora prin acordarea de │
│scutire de la plata accizelor pentru │
│biocarburanţii obţinuţi în totalitate │
│din biomasă care sunt utilizaţi drept │
│combustibil pentru motor în stare │
│pură. fără a fi amestecaţi cu │
│carburanţi tradiţionali. │
│Se pot face reduceri de impozite │
│pentru vehicule noi care utilizează │
│tehnologie ecologică. cum ar fi │
│hidrogen. metan. energie electrică şi │
│tehnologie hibridă şi care necesită │
│revizuirea taxei de înmatriculare auto│
│existente. în vederea promovării unui │
│transport ecologic se pot considera o │
│serie de opţiuni care pot include │
│stimulente fiscale. dar şi elemente de│
│conştientizare pentru educarea │
│cumpărătorilor în ceea ce priveşte │
│maturitatea tehnologiei. costul │
│operational al vehiculelor electrice. │
│securitatea acestora. precum şi │
│emisiile de CO_2 provenind de la │
│autovehicule şi efectele acestor │
│emisii asupra climei. │
│Totodată. tarifele de parcare în sine │
│reprezintă un instrument util pentru │
│reducerea emisiilor, cu un nivel │
│ridicat de eficienţă. din perspectiva │
│costurilor. şi pot contribui la │
│colectarea fondurilor pentru unele │
│dintre măsurile de investiţii │
│subliniate mai sus. Taxarea │
│parcărilor. împreună cu stabilirea şi │
│punerea în aplicare mai strictă a │
│reglementărilor legate de parcare. ar │
│putea fi o soluţie eficientă din punct│
│de vedere al costurilor. de avut în │
│vedere pentru rezolvarea aglomeraţiei │
│urbane. cu beneficii complementare în │
│ceea ce priveşte gazele cu efect de │
│seră. Pentru transportul aerian acest │
│obiectiv strategic este deja atins. │
│instrumentul de pret este deja │
│existent prin includerea in sistemul │
│certificatelor ETS. │
│Pentru fiecare stimulent economic │
│propus trebuie avute în vedere │
│efectele asupra economiei. în special │
│asupra echităţii fiscale. acest lucru │
│echivalând cu o formă de impozitare │
│progresivă. Măsura succesului va fi │
│dată de gradul de reducere a emisiilor│
│de gaze cu efect de seră pe kilometru │
│pentru diferiţi utilizatori. precum şi│
│de reducerea volumului de emisii │
│totale în sectorul transporturilor │
│faţă de o valoare de referinţă. │
│Transportul aerian este inclus în │
│sistemul certificatelor ETS, │
│companiile care vor să se dezvolte │
│plătesc sume considerabile pentru │
│emisiile de gaze cu efect de seră, │
│introducerea unui nou sistem de taxare│
│/ impozitare a acestui tip de │
│transport ducând la efecte negative │
│asupra transportatorilor aerieni, │
│traficului aeroportuar si dezvoltării │
│regiunii respective. │
│Cadrul normativ existent cu privire la│
│reducerea emisiilor din aviaţie se │
│regăseste în dispoziţiile Hotărârii │
│Guvernului nr. 780/2006 privind │
│stabilirea schemei de comercializare a│
│certificatelor de emisii de gaze cu │
│efect de seră, cu modificările si │
│completările ulterioare, care │
│încorporează si prevederile Directivei│
│2008/101/CE pentru a include │
│activităţile de aviaţie în sistemul de│
│comercializare a cotelor de emisii de │
│gaze cu efect de seră în cadrul │
│comunităţii. La nivel international, │
│Organizaţia Aviaţiei Civile │
│Internaţionale ICAO elaborează un │
│mecanism global de piaţă MGM de │
│reducere a emisiilor din aviaţia │
│internaţională, termenul de finalizare│
│fiind anul 2016, cu aplicare din anul │
│2020. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Creşterea eficienţei transportului │
│urban │
├──────────────────────────────────────┤
│Pentru realizarea unui sistem de │
│transport urban mai eficient, cu │
│emisii de carbon scăzute, sunt │
│esenţiale dezvoltarea si punerea în │
│aplicare unor planuri de mobilitate │
│urbanistică sustenabile, PMUS pentru │
│toate oraşele cu o populaţie de peste │
│100.000 de locuitori, precum si măsuri│
│mai consistente privind managementul │
│cererii. Acestea ar permite găsirea de│
│soluţii cu privire la aglomeraţie si │
│emisii în orasele din România. Trebuie│
│făcute studii de fezabilitate pentru │
│Tranzit Rapid cu Autobuze,TRA în │
│orasele în care PMUS arată că acesta │
│ar putea fi identificate o soluţie │
│eficientă, din perspectiva costurilor,│
│pentru tranzitul urban de masă. │
│Investiţiile în transportul public │
│urban, în conformitate cu cadrul │
│prevăzut de PMUS, cu condiţia ca │
│investiţia să facă parte dintr-un │
│pachet integrat, vor creste │
│atractivitatea transportului public │
│urban. Investiţiile în infrastructura │
│pentru biciclete si pietoni, în │
│conformitate cu cadrul prevăzut de │
│PMUS, odată cu măsuri de sancţionare a│
│depăsirilor de viteză si campanii de │
│promovare mai eficiente vor duce la │
│emisii de carbon mai mici si efecte │
│pozitive pentru sănătate. │
│Combustibilii alternativi pentru │
│autobuze si vehiculele urbane joacă, │
│de asemenea, un rol în acest sens, la │
│fel ca si extinderea reţelei de metrou│
│în Bucuresti, pentru a asigura o reţea│
│mai completă, cu proiecte specifice, │
│încadrate în procesul de prioritizare │
│MPGT. în termeni strategici, │
│intervenţiile vor fi analizate din │
│perspectiva beneficiilor nete, ţinând │
│cont de orice alte beneficii │
│complementare pe care le-ar putea │
│genera. Măsura reusitei va fi dată de │
│indicatori specifici pe proiect si │
│politică, ce arată beneficiile nete │
│ale acţiunilor selectate, precum si │
│comparând sistemele de transport urban│
│din ţară, în viitor, la cum sunt azi │
│si la ceea ce există în alte state │
│membre. │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Inversarea tendinţei de declin pe │
│termen lung al transportului feroviar │
│pasageri şi mărfuri şi incuderea │
│proiectelor de dezvoltare de terminale│
│intermodale. │
├──────────────────────────────────────┤
│Alinierea transportului feroviar la │
│principiile si măsurile prevăzute în │
│Cartea Albă a Comisiei - Foaie de │
│parcurs pentru un spaţiu european unic│
│al transporturilor” de reducere, până │
│în anul 2050, cu 60% a emisiilor de │
│GES faţă de 1990. │
│Lungimea reţelei este prea mare pentru│
│traficul actual si pentru resursele de│
│finanţare. Este nevoie de o │
│restructurare si modernizare radicală │
│a reţelei prioritare si de o schimbare│
│reală în cultura de management a │
│companiilor de cale ferată, pentru a │
│oferi servicii atractive pentru │
│clienţi. Aceasta necesită atragerea de│
│manageri care au experienţă în │
│conducerea societăţilor de cale ferată│
│pe baze comerciale, pe lângă │
│investiţiile substanţiale în │
│infrastructură, finanţate prin Fonduri│
│Europene Structurale şi de Investiţii.│
└──────────────────────────────────────┘
Propunem mai multe direcţii de acţiune în sectorul transporturilor, pentru atingerea obiectivelor strategice prezentate în tabel. Introducerea unor stimulente economice puternice pentru un sistem de transport ecologic, prin instrumente de preţ: a) Taxele pentru parcare reprezintă încă o măsură bazată pe piaţă care oferă un potenţial de reducere a emisiilor, cu un nivel crescut de eficienţă din punct de vedere al costurilor. Într-adevăr, măsura ar putea oferi un flux de venituri care ar putea facilita unele dintre măsurile investiţionale subliniate mai sus. Stabilirea tarifelor de parcare, împreună cu elaborarea şi punerea în aplicare a unor reglementări de parcare mai stricte, ar putea fi considerată o soluţie mai eficientă din punctul de vedere al costurilor şi mai uşor de implementat pentru aglomerările urbane, în loc de taxarea aglomerării urbane, iar majoritatea oraşelor europene preferă această strategie în detrimentul taxării aglomerării. În perioada 2015-2022, s-a estimat că acest sistem de calculare a preţurilor a dus la o reducere a emisiilor din transport cu 0,191 MtCO_2e. Creşterea eficienţei transportului urban: a) Investiţii în infrastructură pentru modurile de transport fără emisii de carbon. Investiţiile în infrastructură pentru modurile fără emisii de carbon, pietoni şi biciclete prezintă un bun potenţial pentru reducerea emisiilor de carbon prin încurajarea trecerii la aceste moduri. Aceasta ar putea rezulta din asigurarea infrastructurii şi a serviciilor care ar face fezabile aceste moduri de transport pentru mai multe călătorii, care pot fi efectuate mai rapid, mai convenabil, mai sigur, mai confortabil sau mai plăcut. În contextul acestui proiect, ne concentrăm pe îmbunătăţirile infrastructurii urbane, deoarece zonele urbane sunt acelea în care există un mai mare potenţial de a convinge un număr semnificativ de persoane să treacă la mersul pe jos şi la utilizarea bicicletelor, acolo unde distanţele de parcurs sunt relativ scurte. Investiţiile în infrastructură pot include investiţii în pachete pentru ameliorarea cantităţii sau calităţii unora sau tuturor dintre următoarele elemente: trasee de biciclete şi piste de biciclete, facilităţi de parcare pentru biciclete, piste pentru pietoni şi transformarea străzilor în zone pietonale. Pentru perioada cuprinsă între 2020 şi 2025 este aşteptată, conform proiecţiilor, o reducere anuală maximă de 0,09 MtCO_2e; cu toate acestea, impactul se prelungeşte la 0,07 MtCO_2e în anul 2050, pe măsură ce alte politici funcţionează pentru reducerea deplasărilor. Un exerciţiu de modelare efectuat în 2015 de către Banca Mondială evidenţiază costurile şi eficacitatea acţiunilor propuse mai sus. Acestea sunt prezentate pe scurt în tabelul de mai jos, care ilustrează clar diferenţele majore între intervenţiile referitoare la eficienţa costurilor, fapt ce ar trebui să contribuie la luarea unei decizii referitoare la măsuri de atenuare să fie prioritizate. Tabelul 5: Rezumat referitor la costuri şi eficacitatea unor măsuri propuse
┌───────────────┬────────────┬───────────┬──────────┬────────────────┐
│ │ │Costul │Eficienţa │Observaţii │
│INTERVENŢIE │Implementare│investiţiei│dpdv al │privind co- │
│ │ │milioane │costurilor│beneficiile/ │
│ │ │Euro │Euro/tonă │fezabilitatea │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │Creştere │
│ │ │ │ │economică pentru│
│ │ │ │ │producătorii şi │
│ │ │ │ │distribuitorii │
│Schema de │ │ │ │locali de │
│casare │2016-2020 │164 │413 │autoturisme. │
│ │ │ │ │îmbunătăţirea │
│ │ │ │ │calităţii │
│ │ │ │ │aerului pentru a│
│ │ │ │ │scădea emisiile │
│ │ │ │ │vehiculelor. │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │Îmbunătăţiri │
│ │ │ │ │aduse mediului │
│ │ │ │ │urban, │
│ │ │ │ │siguranţei │
│ │ │ │ │urbane şi cu │
│ │ │ │ │privire la │
│ │ │ │ │poluarea aerului│
│Stabilirea │ │ │ │local. Barierele│
│preţurilor │2016-2022 │19* │5,8 │în calea │
│pentru parcare │ │ │ │implementării │
│ │ │ │ │includ │
│ │ │ │ │rezistenţa la │
│ │ │ │ │nivel politic şi│
│ │ │ │ │impactul │
│ │ │ │ │economic asupra │
│ │ │ │ │automobiliştilor│
│ │ │ │ │şi a comerţului │
│ │ │ │ │oraşului. │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │Beneficii │
│ │ │ │ │asociate │
│ │ │ │ │calităţii │
│ │ │ │ │aerului. │
│ │ │ │ │Probleme legate │
│ │ │ │ │de capitalurile │
│Stabilirea │ │ │ │proprii. Bariere│
│preţurilor │ │ │ │tehnice în calea│
│pentru │2022-2030 │1,600 │291 │implementării. │
│congestia │ │ │ │Stabilirea │
│urbană │ │ │ │preţurilor │
│ │ │ │ │pentru parcare │
│ │ │ │ │este o măsură │
│ │ │ │ │mult mai │
│ │ │ │ │eficientă de a │
│ │ │ │ │obţine rezultate│
│ │ │ │ │asemănătoare. │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │Beneficii │
│ │ │ │ │semnificative │
│ │ │ │ │asociate │
│ │ │ │ │calităţii │
│Vehicule cu │ │ │ │aerului. │
│emisii foarte │ │ │ │Beneficii │
│scăzute de │2016-2030 │195 │152 │economice pentru│
│carbon │ │ │ │distribuitorii │
│ │ │ │ │şi producătorii │
│ │ │ │ │de autovehicule.│
│ │ │ │ │Impacturi │
│ │ │ │ │asociate cu │
│ │ │ │ │echitatea. │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│Vehicule │ │ │ │ │
│electrice în │2016-2030 │35 │24,5 │ │
│sectorul public│ │ │ │ │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│Autobuze │ │ │ │ │
│alimentate │2016-2030 │277 │133 │ │
│electric │ │ │ │ │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │Siguranţă şi │
│ │ │ │ │beneficii mai │
│ │ │ │ │mari referitoare│
│ │ │ │ │la mediu. Se │
│ │ │ │ │aşteaptă o │
│Restricţii de │ │ │1.1 │presiune │
│viteză │2016-2022 │39 │# │semnificativă │
│ │ │ │ │din partea │
│ │ │ │ │grupului de │
│ │ │ │ │interes asupra │
│ │ │ │ │reducerii │
│ │ │ │ │limitei de │
│ │ │ │ │viteză. │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │Beneficiile │
│Utilizarea │ │ │ │economice ale │
│ecologică a │2016-2022 │60 │2,3 │unui consum de │
│autovehiculelor│ │ │ │combustibili mai│
│ │ │ │ │scăzut Siguranţă│
│ │ │ │ │sporită. │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │Beneficii │
│ │ │ │ │semnificative │
│ │ │ │ │asociate │
│Zone cu nivel │ │ │ │calităţii │
│scăzut de │2016-2022 │114 │20,7 │aerului. │
│emisii │ │ │ │Impacturi │
│ │ │ │ │economice şi │
│ │ │ │ │legate de │
│ │ │ │ │echitate. │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │Se preconizează │
│Investiţii în │ │ │ │beneficii asupra│
│infrastructura │ │ │ │sănătăţii şi │
│pentru pietoni │2016-2030 │70 │20,3 │beneficii mai │
│şi biciclete │ │ │ │mari referitoare│
│ │ │ │ │la mediu şi zona│
│ │ │ │ │urbană. │
├───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┼────────────────┤
│Alegeri mai │2016-2022 │23 │13,7 │Beneficii pentru│
│inteligente │ │ │ │sănătate. │
└───────────────┴────────────┴───────────┴──────────┴────────────────┘
Sursa: Banca Mondială conform modelării curbei costurilor marginale de reducere a emisiilor de GES 7.3. Industrie Ramurile industriale contribuie la aproximativ 24% din PIB, Institutul Naţional de Statistică, 2014. Acest sector este alcătuit din industriile producătoare, cum ar fi producerea de cocs şi petrol rafinat, produse chimice, metalurgie: metale feroase şi neferoase, industria grea, producerea de automobile şi echipamente de transport, echipamente electrice, industria farmaceutică, alimentară, textilă, produse din lemn şi altele asemenea. Procesele industriale sunt răspunzătoare pentru 10,2% din emisiile de gaze cu efect de seră în România, excluzând emisiile de gaze cu efect de seră generate de procesele de ardere, contabilizate în sectorul energie sau 23,0%, cu includerea emisiilor de ardere, emisiile de gaze cu efect de seră rămânând crescute, în ciuda tendinţei descendente datorată schimbărilor structurale ale economiei româneşti. În perioada 1989-2011 emisiile de gaze cu efect de seră generate de ramurile industriale au scăzut cu 64%. În ciuda reducerii semnificative, încă mai pot fi făcute îmbunătăţiri din punct de vedere al eficienţei energetice, conform SEE, intensitatea energetică pentru toate sectoarele a scăzut cu 4,1% pe an în România în perioada 1990 - 2010, reducerea emisiilor poluante, creşterea reutilizării şi reciclării materialelor de producţie şi promovarea utilizării tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon, pentru a putea contribui la angajamentul naţional de atingere a unor obiective UE tot mai crescute în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în anii următori. Principalele obiective pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul industrial sunt prevăzute în continuare.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice - reducerea │
│emisiilor de GES │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Reducerea intensităţii emisiilor de│
│carbon din industrie │
├──────────────────────────────────────┤
│Cu toate că eficienţa energetică a │
│industriei româneşti a crescut │
│semnificativ din 1990, există în │
│continuare oportunităţi semnificative │
│de îmbunătăţire. Acesta este cu │
│precădere cazul industriilor grele, │
│cum ar fi industria siderurgică, │
│industria metalelor neferoase, │
│industria produselor minerale şi │
│industria produselor chimice, în care │
│uzinele funcţionează cu mijloace de │
│producţie învechite şi unde există o │
│breşă tehnologică şi un consum crescut│
│şi ineficient de energie. Dintre │
│industrii, cea mai mare diferenţă │
│relativă dintre România şi celelalte │
│state UE există la nivelul industriei │
│grele, care intră sub incidenţa │
│Directivei UE 87/2003 revizuită, │
│Directiva ETS. Diferenţa este relativ │
│modestă în industria uşoară, unde │
│utilizarea de capital este mai redusă,│
│iar tehnologiile vechi au fost deja │
│înlocuite cu altele noi. │
│Pentru a rămâne competitive, │
│industriile româneşti ar trebui să-şi │
│crească eficienţa energetică. Ar │
│trebui realizată o verificare din │
│punct de vedere energetic la nivelul │
│industriilor mari consumatoare de │
│energie pentru a pune baza necesară │
│evaluării costurilor aferente unor │
│astfel de măsuri. în conformitate cu │
│Decizia nr. 406/2009/CE, Directiva │
│non-ETS privind efortul statelor │
│membre de a reduce emisiile de gaze cu│
│efect de seră astfel încât să respecte│
│angajamentele Comunităţii de reducere │
│a emisiilor de gaze cu efect de seră │
│până în 2020, Decizia non ETS, ţinta │
│pentru România constă din atingerea │
│unei creşteri de +19% a nivelului de │
│emisii în sectorul non- ETS până în │
│anul 2020, faţă de nivelul de │
│referinţă înregistrat în anul 2005. │
│Aceasta înseamnă că există │
│oportunităţi de dezvoltare în sectorul│
│industrial, prin realizarea de │
│investiţii în tehnologii noi, în │
│domeniul eficienţei energetice. Aceste│
│măsuri sunt relevante atât pentru │
│sectoarele care sunt prevăzute în │
│schema europeană de comercializare a │
│certificatelor de emisii EU-ETS, cât │
│şi pentru cele care nu sunt incluse în│
│această schemă. │
├──────────────────────────────────────┤
│2.Evaluarea celor mai bune tehnici │
│disponibile BAT din perspectiva │
│emisiilor de gaze cu │
│efect de seră │
├──────────────────────────────────────┤
│Este necesar de realizat o analiză de │
│referinţă la nivel naţional a celor │
│mai bune tehnici disponibile, puse în │
│aplicare în UE şi în România luând în │
│considerare efectele privind reducerea│
│emisiilor de gaze cu efect de seră. │
│Rezultatele acesteia ar putea fi │
│utilizate pentru a propune │
│îmbunătăţiri la nivelul proceselor │
│industriale pentru reducerea emisiilor│
│de gaze cu efect de seră eficiente din│
│punct de vedere al costurilor. │
├──────────────────────────────────────┤
│3,Explorarea abordărilor voluntare, │
│tranzacţionarea emisiilor şi taxele │
│aferente │
├──────────────────────────────────────┤
│Pe lângă măsurile obligatorii impuse │
│de legislaţia comunitară, România ar │
│trebui să exploreze posibilitatea de a│
│adopta cele mai bune practici privind │
│acordurile voluntare pentru │
│îmbunătăţirea proceselor industriale, │
│şi dezvoltarea stimulentelor economice│
│şi financiare precum scheme de │
│comercializare a emisiilor, taxe şi │
│altele asemenea. │
└──────────────────────────────────────┘
7.4. Agricultură şi dezvoltare rurală La nivelul UE, România a înregistrat cea mai mare scădere generalizată a emisiilor de gaze cu efect de seră din agricultură, cu un procent de 53% în perioada cuprinsă între 1989*15) şi 2011. În timp ce emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură în UE-28 au scăzut cu aproximativ 23,1% începând din 1990 până în 2011*16) sectorul agricol şi-a redus mai rapid emisiile decât emisiile GES la nivel macro. Reducerea emisiilor din agricultură la nivelul UE-28 se datorează, în principal, scăderii numărului de animale, îmbunătăţirilor înregistrate la nivelul bunelor practici agricole, utilizării în scădere a îngrăşămintelor pe bază de azot, precum şi unei mai bune gestionări a îngrăşămintelor naturale, Figura 6. *15) 1989 este anul de referinţă folosit de România în cadrul Protocolului de la Kyoto *16) Eurostat. Agricultură - statistica emisiilor de gaze cu efect de seră. Martie 2015 Figura 6: Modificarea emisiilor agregate de metan şi protoxid de azot din agricultură, 1990-2011 (a se vedea imaginea asociată) Rezultatele ce decurg din exerciţiul de modelare realizat de Banca Mondială arată că agricultura românească nu este foarte intensivă din punctul de vedere al emisiilor, cu toate că reprezintă unul dintre factorii ce contribuie semnificativ la emisiile generale de gaze cu efect de seră, reprezentând 17.4% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2014. Contribuţia relativ crescută a agriculturii la emisiile generale de gaze cu efect de seră în România se datorează utilizării energiei în acest sector. Tipul şi semnificaţia emisiilor din agricultură depind în mare măsură de modul de gestionare a solurilor, importanţa sectorului zootehnic şi practicile agricole privind biomasa. Pentru România, principalele surse de gaze cu efect de seră sunt protoxidul de azot N2O bazat pe nitrificarea solului şi gestionarea îngrăşămintelor naturale, metanul rezultat CH4 din fermentaţia enterică a ierbivorelor, în principal vite, şi dioxidul de carbon CO_2 provenit de la energia/combustibilul utilizat de clădiri şi utilaje. 50% din emisiile din agricultură sunt reprezentate de protoxidul de azot, urmat de 45% metan, în timp ce doar 5% din emisii se bazează pe dioxid de carbon, Figura 7. Figura 7: Defalcarea surselor de emisii de gaze cu efect de seră în agricultura românească, 2014 (a se vedea imaginea asociată) Intensitatea emisiilor din agricultura românească, echivalenţa Mt CO_2 la 1.000 Euro de valoare adăugată din agricultură este printre cele mai scăzute din UE-28. În cadrul UE-28, România are al cincilea cel mai redus procent de emisii de gaze cu efect de seră, raportat la producţia agricolă, Figura 8, în ansamblu şi în funcţie de principalele componente - metan CH_4, protoxid de azot N_2O şi dioxid de carbon CO_2. Acest lucru se datorează, în principal, procentului mare de agricultură de subzistenţă, ca urmare a retrocedării terenului agricol şi a dreptului de proprietate asupra acestuia după căderea regimului comunist. Din cauza constrângerilor financiare, aceşti fermieri care practică agricultură de subzistenţă întâmpină greutăţi în efortul de mecanizare. Dar, în acelaşi timp, din cauza cotei reduse a producţiei zootehnice, a zonei restrânse de cultivare a orezului, ambele surse de CH_4 şi a utilizării reduse de îngrăşăminte anorganice pe bază de azot, şansele de creştere a productivităţii în agricultură sunt reduse. Figura 8: Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură ca procentaj din valoarea adăugată în agricultură, 2014 (a se vedea imaginea asociată) În viitor, datorită sprijinului oferit de PAC, productivitatea agriculturii româneşti va creşte fără îndoială, iar structura fermelor concentrare mai mare, scăderea numărului de ferme mici de subzistenţă se va modifica. Aceste modificări structurale ar putea influenţa nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră. Pentru a evita creşterea substanţială a emisiilor de gaze cu efect de seră care provin din sectorul agricol, va fi important pentru agricultura românească să adopte obiective strategice de reducere a consecinţelor generate de schimbările climatice şi menţinerea unui nivel redus al concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă generate de sectorul agricol. Obiectivul principal în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale îl constituie menţinerea unui nivel redus de emisii de gaze cu efect de seră generate de sectorul agricol. Agricultura generează aproape 15% din emisiile de gaze cu efect de seră de la nivelul ţării anul 2012, dacă nu luăm în considerare schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultura. Deşi acest procent este mai mare comparativ cu media UE-28,10%, intensitatea emisiilor emisii de gaze cu efect de seră per unitate de producţie agricolă în agricultura românească este printre cele mai scăzute din regiune. Pentru a menţine un nivel scăzut al concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă generate de sectorul agricol, este necesară sprijinirea fermierilor pentru a menţine solul acoperit, a utiliza tehnici de management al terenului care contribuie la menţinerea carbonului în sol, precum şi pentru crearea de facilităţi şi utilizarea de echipamente moderne pentru depozitarea şi aplicarea gunoiului de grajd, inclusiv încurajarea producţiei şi utilizării energiei regenerabile. De asemenea, extinderea suprafeţelor împădurite pentru creşterea sechestrării carbonului constituie o necesitate din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale cu privire la schimbările climatice. Totodată, promovarea serviciilor de consultanţă şi transfer de cunoştinţe cu privire la aspectele privind schimbările climatice în rândul fermierilor va contribui la îndeplinirea obiectivului de menţinere a unui nivel scăzut al al concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă. În continuare, sunt prezentate principalele obiective strategice pentru reducerea efectelor schimbărilor climatice în sectorul agriculturii şi dezvoltării rurale.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice - reducerea │
│impactului schimbărilor climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Promovarea transferului de │
│cunoştinţe şi a serviciilor de │
│consultanţă cu privire la aspectele │
│privind schimbările climatice în │
│rândul fermierilor │
├──────────────────────────────────────┤
│Transferul de informaţii şi │
│cunoştinţe, formarea şi dobândirea de │
│aptitudini, precum şi serviciile de │
│consultanţă în rândul fermierilor │
│trebuie să aibă în vedere şi aspecte │
│de reducere a concentraţiei de GES din│
│atmosferă, generate de │
│activităţi-cheie precum producţia │
│animalieră şi utilizarea │
│îngrăşămintelor, atât la nivel de │
│fermă, unităţi agricole de mari │
│dimensiuni sau chiar la nivelul │
│comunităţii, prin promovarea de │
│practici şi tehnologii care urmăresc │
│sechestrarea carbonului, metode de │
│anvelopare a clădirilor, precum şi │
│prin identificarea de surse de energie│
│regenerabilă care să conducă la │
│limitarea emisiilor de GES din │
│agricultură. Rezultatul acestui │
│obiectiv va fi evaluat prin │
│determinarea numărului de fermieri │
│care au beneficiat de transfer de │
│cunoştinţe şi servicii de consultanţă │
│cu privire la aspectele privind │
│schimbările climatice. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Sprijinirea investiţiilor pentru │
│modernizarea fermelor │
├──────────────────────────────────────┤
│Investiţiile pentru modernizarea │
│exploataţiilor agricole care vizează │
│menţinerea unui nivel redus al │
│concentraţiilor de gaze cu efect de │
│seră în atmosferă, trebuie să aibă în │
│vedere, în special, controlul │
│emisiilor de gaze cu efect de seră în │
│cadrul producţiei zootehnice metan şi │
│protoxid de azot. Astfel, vor fi │
│încurajate investiţiile în crearea de │
│facilităţi şi achiziţionarea de │
│echipamente moderne pentru depozitarea│
│şi aplicarea gunoiului de grajd. De │
│asemenea, se vor avea în vedere │
│investiţiile ce au ca scop creşterea │
│eficienţei energetice a clădirilor │
│fermelor, precum şi producerea şi │
│utilizarea de energie verde la scară │
│mică, folosind biomasă şi biogaz, cât │
│şi alte surse regenerabile ex.: │
│instalaţii fotovoltaice. Rezultatul │
│acestui obiectiv va fi evaluat prin │
│determinarea numărului de exploataţii │
│agricole care beneficiază de ajutor şi│
│a cheltuielilor publice destinate │
│investiţiilor cu scopul de a contribui│
│la reducerea emisiilor de gaze cu │
│efect de seră în sectorul agricultură.│
├──────────────────────────────────────┤
│3, Promovarea bunelor practici │
│agricole │
├──────────────────────────────────────┤
│Încurajarea practicilor agricole │
│bazate pe lucrări manuale şi evitarea │
│utilizării utilajelor mecanizate, │
│precum şi interzicerea aplicării │
│îngraşămintelor chimice şi limitarea │
│utilizării îngrăşămintelor organice, │
│în acelaşi timp cu reducerea numărului│
│de animale pe suprafeţele de pajişti │
│permanente contribuie la reducerea │
│emisiilor de gaze cu efect de seră şi │
│de amoniac provenite din agricultură. │
│Totodată, utilizarea unor culturi cu │
│capacitate ridicată de a fixa azotul │
│în sol, contribuie la atingerea │
│obiectivelor de menţinere a unui nivel│
│redus al concentraţiilor de gaze cu │
│efect de seră în atmosferă. │
│Susţinerea agriculturii ecologice va │
│contribui, de asemnenea, la reducerea │
│emisiilor de gaze cu efect de seră, │
│studiile demonstrând o reducere a │
│amprentei de carbon pe tonă de │
│alimente produsă din agricultura │
│ecologică faţă de agricultura │
│convenţională datorită renunţării la │
│îngrăşăminte chimice şi pesticide. În │
│timp ce agricultura ecologică │
│contribuie la protejarea mediului, │
│aceasta produce concomitent şi │
│alimente cu valoare adăugată mai mare.│
│Rezultatul acestui obiectiv va fi │
│cuantificat prin monitorizarea │
│suprafeţelor pe care sunt aplicate │
│măsuri de agro-mediu şi climă şi cele │
│pe care se practică agricultura │
│ecologică. │
├──────────────────────────────────────┤
│5. Promovarea sechestrării carbonului │
│în agricultură │
├──────────────────────────────────────┤
│Sechestrarea carbonului contribuie la │
│obiectivul global de scădere a │
│concentraţiilor de gaze cu efect de │
│seră din atmosferă. │
│Încorporarea masei vegetale în sol pe │
│terenurile agricole unde se │
│înfiinţează culturi verzi, contribuie │
│la sechestrarea carbonului. Rezultatul│
│acestui obiectiv va fi cuantificat │
│prin monitorizarea suprafeţelor pe │
│care au fos înfiinţate culturi verzi, │
│precum şi prin cuantificarea │
│cantităţii de biomasă vegetală │
│rezultată în urma împăduririlor. │
└──────────────────────────────────────┘
7.5. Dezvoltare urbană Oraşele au ocupat de multă vreme un loc central ca importanţă în societate în virtutea poziţiei lor, aceea de centre comerciale, culturale şi politice. La nivel global, oraşele reprezintă locul în care trăieşte 53% din populaţia globului şi se estimează că acestea deţin o cotă de aproximativ 2/3 din consumul global de energie, cifrele la nivelul anului 2011. În România, rata de urbanizare este de aproximativ 55%, însă există puţine informaţii cu privire la cota zonelor urbane în totalul emisiilor de gaze cu efect de seră în România înregistrate la ora actuală. Dintr-o perspectivă globală, aplicarea strategiilor de dezvoltare urbană care asigură beneficii în sensul ameliorării schimbărilor climatice reprezintă un obiectiv important, cu toate că există posibilitatea ca numeroase oraşe să nu îl perceapă ca fiind important sau l-ar putea considera un obiectiv explicit local. În schimb, numeroase primării iau măsuri în vederea identificării de soluţii la probleme presante privind mediul local, economic şi calitatea vieţii cu care se confruntă, iar reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră apar ca un beneficiu complementar inopinat. Înţelegerea modului în care poate fi promovată reducerea impactului schimbărilor climatice, permiţând concomitent oraşelor să-şi pună în aplicare planul de dezvoltare şi din punct de vedere economic, reprezintă un aspect important pe care Guvernul României trebuie să îl analizeze cu atenţie. Totuşi, indiferent de cauza principală de acţiune, există numeroase modele emergente din care se pot inspira primăriile. Numeroase primării au optat să participe în mod voluntar la programul iniţiat de Uniunea Europeană denumit "Convenţia Primarilor", care se axează pe producerea şi utilizarea de energie sustenabilă. În cadrul acestui program, oraşele trebuie să dezvolte planuri de acţiune în termen de un an de la semnarea adeziunii de participare. 60 de oraşe şi comune din România - reprezentând aproximativ 5 milioane de locuitori - au aderat la nivelul lunii iulie 2015. Planurile astfel elaborate până acum au pus un accent deosebit pe acţiuni privind îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor şi identificarea de soluţii pentru problemele sistemului local de transport. Lecţiile decurgând din aceste eforturi de planificare pot fi generalizate mai pe larg în cadrul obiectivelor strategice.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice - reducerea │
│emisiilor de GES │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Promovarea unor măsuri de │
│dezvoltare mai compacte, cu o │
│utilitate combinată, orientate pe │
│activităţile de tranzit, ca modalitate│
│de reducere a distanţelor parcurse de │
│autovehicule, de dezvoltare a │
│infrastructurii şi de reducere a │
│costurilor de întreţinere │
├──────────────────────────────────────┤
│La nivelul României, procentul de │
│suprafeţe construite în cadrul şi în │
│jurul oraşelor creşte, chiar dacă │
│numărul populaţiei scade. în cele mai │
│mari oraşe din România, suprafaţa │
│construită a crescut cu un procent │
│cuprins între 6 şi 27% între anii 1990│
│şi 2000, dar a fost însoţită de │
│scăderea densităţii populaţiei cu un │
│procent cuprins între 20-48%. Această │
│tendinţă de suburbanizare are │
│consecinţe dramatice în ceea ce │
│priveşte numărul de km parcurşi de │
│automobile, dar de asemenea a condus │
│la o cerere semnificativă de │
│infrastructură stradală, de alimentare│
│cu apă, energie şi eliminarea │
│deşeurilor noi şi costisitoare. │
│Politici mai bune de management al │
│terenurilor, inclusiv stimulente │
│pentru promovarea dezvoltării zonelor │
│părăsite, reducerea dimensiunii maxime│
│de teren alocat şi creşterea gradului │
│de dezvoltare permis pe o anumită │
│parcelă toate acestea pot ajuta la │
│reducerea presiunilor de expansiune │
│legate de amenajarea funciară. Aceste │
│schimbări ale folosinţei terenului │
│sunt deosebit de importante lângă │
│nodurile de tranzit staţii de autobuz,│
│metrou şi gări şi altele asemenea, │
│pentru ca cetăţenii să poată găsi mai │
│uşor alternative la utilizarea │
│automobilelor personale. Coordonarea │
│strategiei de utilizare a terenurilor │
│la nivel regional poate fi de asemenea│
│critică, deoarece diferenţele de │
│politică dintre autorităţile locale │
│pot submina eforturile de promovare │
│coerentă a dezvoltării compacte. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Promovarea îmbunătăţirii nivelului │
│de eficienţă energetică în clădiri şi │
│în sistemele majore de infrastructură │
│urbană │
├──────────────────────────────────────┤
│Clădirile tot mai vechi şi întreţinute│
│necorespunzător şi alţi factori-cheie │
│de infrastructură urbană utilizează │
│mult mai multă energie decât clădirile│
│şi sistemele mai noi. Modificările │
│aduse reglementărilor din domeniul │
│construcţiilor de locuinţe vor conduce│
│în mod firesc la îmbunătăţiri, pe │
│măsură ce clădirile mai vechi sunt │
│înlocuite de clădiri mai noi, pentru │
│care legea impune să fie mai eficiente│
│din punct de vedere energetic, dar │
│există în acelaşi timp şi stimulente │
│economice puternice care promovează │
│reabilitarea clădirilor existente şi │
│care reduc pierderile energetice sau │
│consumul general de energie. La nivel │
│de infrastructură. sistemele de │
│încălzire centrală care realizează │
│încălzirea locuinţelor şi asigură │
│alimentarea cu apă caldă a marilor │
│clădiri rezidenţiale şi comerciale în │
│numeroase oraşe din România sunt │
│cunoscute a fi ineficiente. atât în │
│ceea ce priveşte sistemele depăşite │
│utilizate pentru producţia de agent │
│termic/apă caldă şi reţelele de │
│distribuţie prin care se pierde o │
│cantitate semnificativă de energie │
│înainte ca acestea să ajungă la │
│consumatorul final. Alte sisteme │
│principale de infrastructură │
│alimentare cu apă. apă menajeră şi │
│colectarea deşeurilor solide necesită.│
│de asemenea. modernizare pentru a │
│atinge cerinţele de performanţă la │
│nivelul UE şi pentru remedierea │
│problemelor privind performanţele │
│nesatisfăcătoare ale sistemului. │
└──────────────────────────────────────┘
Obiectivul strategic 2 de a promova eficienţa energetică a clădirilor a fost testat într-un exerciţiu de modelare al Băncii Mondiale pentru perioada 2014-2050. A fost elaborat un scenariu de status-quo business-as-usual - BAU în care se propune ca utilizarea totală a energiei şi emisiile asociate cu aceasta vor continua să crească până în 2050. Acest lucru duce la o creştere a emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul urban. a se vedea graficul de mai jos. Figura 9: Emisiile totale de dioxid de carbon echivalente în scenariul BAU (a se vedea imaginea asociată) Scenariul BAU arată că în sectorul de construcţii. cu toate că s-a înregistrat o creştere de 30% în suprafaţa totală a clădirilor construite - inclusiv încercarea de a micşora densitatea clădirilor. fapt ce este adesea caracterizat de o utilizare mare de energie electrică pe metru pătrat - cererea de energie totală pentru clădiri a crescut doar cu jumătate din acel procent.15% datorită îmbunătăţirilor anticipate în eficienţa energetică a clădirilor. Scenariul BAU presupune că rata de reabilitare a fondului imobiliar existent continuă în acelaşi ritm de 1% pe an. iar economiile de energie electrică în urma modernizărilor sunt estimate la un procent modest de 15%. Având în vedere că politicile UE actuale vizează eficienţa în cazul scenariului de dezvoltare cu emisii scăzute de carbon în cadrul unui mediu construit, se presupune că toate clădirile nou construite vin cu economii de energie moderate de 45% faţă de fondul locativ existent. Un exerciţiu de modelare coordonat de Banca Mondială propune un scenariu de dezvoltare cu emisii scăzute de carbon LC care prioritizează o dezvoltare amplă, coordonarea utilizării terenurilor şi tranziţie, acţiuni locale proactive pentru a reduce consumul de energie electrică al clădirilor şi mijloacelor de transport şi modificarea practicilor locale referitoare la deşeurile solide, şi care îşi asumă iniţiative naţionale ambiţioase pentru a promova energia ecologică şi autovehiculele ecologice. Scenariul este în conformitate cu cele două obiective strategice propuse mai sus pentru sectorul urban. În comparaţie cu scenariul BAU, dezvoltarea spaţială în baza scenariu LC prezintă o extindere mai redusă, o densitate mai mare, utilizări mixte, şi o coordonare a tranzitului şi a planificării spaţiale. Scenariul LC reduce proporţia de creştere scăzută a construcţiilor rezidenţiale de la 60% în cazul BAU la 30% în 2050. Proporţia densităţii medii rămâne la aceeaşi valoare de 10%. Cea mai semnificativă modificare se înregistrează în cazul creşterilor ridicate ale construcţiilor rezidenţiale de la 15% la 30%, şi a unei densităţi ridicate de la 15% în cazul BAU la 35% în cazul scenariu LC. În final, adoptarea unui scenariu LC cu o planificare spaţială proactivă duce la îmbunătăţiri semnificative referitoare la utilizarea şi consumarea energiei electrice şi la emisii - cu toate că zona brută de construcţii rămâne aceeaşi ca şi în cazul scenariului BAU. Scenariul care adoptă obiectivele strategice propuse duce la reducerea emisiilor de carbon până la 37% în comparaţie cu o scenariu BAU, cu utilizarea energiei referitoare la construcţii asigurând trei sferturi din acele economii, a se vedea graficul de mai jos. Figura 10: Reducerea emisiilor de carbon conform scenariului lc în comparaţie cu BAU, 2050 (a se vedea imaginea asociată) Figura 11: Comparaţie a Emisiilor BAU şi a Scenariilor LC pentru clădiri, transport şi deşeuri solide (a se vedea imaginea asociată) Aceste măsuri sunt şi mai importante având în vedere că beneficiile scenariului LC nu sunt limitate doar la schimbarea climatică globală. Utilizarea redusă a energiei micşorează cheltuielile totale ale energiei cu 1,4 miliarde de dolari americani pe an, în termeni reali. În plus, avem beneficii pentru calitatea locală a aerului în oraş, cu o reducere de 39% a noxelor PM10 şi o reducere de 35% a emisiilor de protoxid de azot NOx. 7.6. Gestionarea deşeurilor În mod colectiv, emisiile de gaze cu efect de seră asociate activităţilor de management al deşeurilor la nivelul României se ridică la aproximativ 2% din emisiile totale înregistrate la nivel de ţară. Majoritatea acestora provin din faptul că abordarea principală în managementul deşeurilor la nivel naţional se bazează pe depozitarea deşeurilor. Deşeurile organice depozitate se descompun în mod aerob şi anaerob şi produc metan, un gaz cu efect de seră care conţine de 25 de ori mai mult dioxid de carbon decât cel ce s-ar produce prin arderea lui. Dacă rampa de depozitare a deşeurilor nu este proiectată astfel încât să capteze metanul printr-o serie de conducte, gazul se va elibera în atmosferă treptat din rampa de depozitare mulţi ani la rând, inclusiv mult timp după ce rampa de depozitare a deşeurilor va fi scoasă din uz. Foarte puţine rampe de depozitare a deşeurilor din România au în prezent posibilitatea de a capta sau de a arde acest gaz, ceea ce înseamnă că majoritatea metanului este eliberat direct în atmosferă. Având în vedere că deşeurile organice ajung la peste 50% din fluxul de deşeuri al României, managementul adecvat al acestui material reprezintă o prioritate. Eforturile de transformare a deşeurilor organice prin metode de prelucrare alternativă a deşeurilor, cum ar fi compostarea deşeurilor sau descompunerea anaerobă DA pot ameliora problema înainte de a deveni prea gravă, dar performanţele României în acest domeniu, în prezent, sunt slabe. Ratele de reciclare în oraşele din România sunt de asemenea foarte scăzute. Principalele obiective strategice pentru reducerea emisiilor de GES în sectorul managementului deşeurilor sunt prezentate mai jos.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice - reducerea │
│emisiilor de GES │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Promovarea prevenirii generării │
│deşeurilor │
├──────────────────────────────────────┤
│Prima acţiune ce trebuie întreprinsă │
│în domeniul managementului deşeurilor │
│ar consta probabil în „generarea” unei│
│cantităţi mai mici de deşeuri. Aceasta│
│va necesita creşterea gradului de │
│conştientizare cu privire la efectele │
│deşeurilor, promovarea de producţie │
│ecologică şi schimbarea │
│comportamentului consumatorilor, │
│înspre minimizarea producţiei de │
│deşeuri. Volumul sau schemele de │
│stabilire a preţului în funcţie de │
│greutate pot asigura un stimulent │
│financiar pentru gospodării sau sedii │
│de persoanejuridice, în sensul │
│scăderii volumului de deşeuri evacuat.│
├──────────────────────────────────────┤
│2. Creşterea gradului de reutilizare │
│sau reciclare a materialelor incluse │
│în fluxul de deşeuri, reducerea │
│volumului de material ce trebuie │
│gestionat drept deşeuri prin │
│promovarea proceselor de simbioză │
│industrială şi aplicarea conceptului │
│de eficienţa resurselor în gestionarea│
│durabilă a deşeurilor │
├──────────────────────────────────────┤
│Strategiile de reutilizare şi │
│reciclare încearcă să valorifice │
│valoarea economică a materialelor din │
│fluxul de deşeuri. Strategiile de │
│reutilizare subliniază faptul că │
│perioada de viaţă utilă a unui produs │
│nu trebuie limitată la o singură │
│utilizare - acesta poate fi reutilizat│
│în acelaşi scop sau pentru un alt scop│
│neanticipat, dar totuşi productiv. │
│Spre deosebire de reutilizare, prin │
│reciclare, forma fizică a unui articol│
│este modificată, prin orice fel de │
│reprelucrare ex.: tăiere, topire şi │
│altele asemenea,după care materialele │
│rezultate sunt utilizate pentru │
│fabricarea unui obiect nou. Utilizarea│
│acestui material în procesul de │
│fabricaţie ajută, în general, la │
│reducerea intensităţii procesului │
│respectiv, faţă de utilizarea de │
│materiale noi. │
│Volumul de material care poate fi │
│recuperat pe baza principiilor de │
│eficienţă a costurilor, în vederea │
│reciclării, depinde şi de volumul de │
│material recuperat şi de starea pieţei│
│de mărfuri locală şi globală. Schemele│
│de stabilire a preţurilor în funcţie │
│de volum sau greutate sunt mai │
│eficiente atunci când gospodăriile şi │
│sediile persoanelor juridice pot │
│extrage anumite materiale din fluxul │
│deşeurilor integrându-le într-un tip │
│sau altul de programe de reciclare. │
│Există o varietate de metode pe care │
│autorităţile locale sau firmele │
│private le utilizează pentru a │
│facilita reciclarea mărfurilor, │
│inclusiv programe de depunere/ │
│răscumpărare buy-back, facilităţi de │
│depozitare/evacuare sau colectare pe │
│teren, promovarea proceselor de │
│simbioză industrială şi aplicarea │
│conceptului de eficienţa resurselor în│
│gestionarea durabilă a deşeurilor. │
├──────────────────────────────────────┤
│3, Colectarea separată a deşeurilor │
│biodegradabile şi compostarea lor │
├──────────────────────────────────────┤
│Producerea compostului presupune │
│colectarea unor deşeuri │
│biodegradabile, cum ar fi resturi de │
│mâncare sau din grădini şi parcuri, şi│
│gestionarea materialului în aşa fel │
│încât să se accelereze procesul │
│natural de descompunere. Compostul │
│poate fi utilizat ca adaos natural la │
│sol, reducând astfel nevoia de │
│îngrăşăminte chimice şi crescând │
│capacitatea de retenţie a apei în sol.│
│Devierea deşeurilor biodegradabile de │
│la depozitare ajută la reducerea │
│formării de metan, un gaz de seră │
│deosebit de puternic. Programele de │
│producere a compostului sunt mai │
│eficiente atunci când materialele │
│organice sunt colectate separat de │
│alte deşeuri, reducând gradul de │
│contaminare conţinut în compostul │
│final şi asigurând nivelul maxim de │
│vandabilitate │
├──────────────────────────────────────┤
│4.Producerea energiei din deşeuri │
├──────────────────────────────────────┤
│Utilizarea deşeurilor pentru │
│producerea de energie prin │
│co-incinerare reprezintă o opţiune ce │
│ar putea contribui la reducerea │
│schimbărilor climatice. Există mai │
│multe modalităţi prin care acest │
│obiectiv poate fi atins. Digestia │
│anaerobă are loc la nivelul părţii │
│organice din fluxul de deşeuri, │
│gestionând procesul de descompunere │
│naturală într-o manieră prin care │
│gazele formate în mod natural sunt │
│captate şi deviate spre a fi utilizate│
│în forma gazoasă a acestora sau arse │
│pentru a se obţine energie electrică │
│sau termică. Alte tipuri de facilităţi│
│prin care energia este produsă din │
│deşeuri au în vedere o gamă mai largă │
│de materiale din fluxul de deşeuri, │
│arderea acestora în camere │
│supravegheate corespunzător, căldura │
│rezultată fiind utilizată la │
│producerea de aburi care alimentează o│
│turbină şi produce energie electrică, │
│sau este derivată direct spre un │
│sistem energetic sau alt proces │
│industrial pentru utilizarea directă a│
│energiei. în lume, există peste 800 de│
│unităţi de producere a energiei din │
│deşeuri. Aceste facilităţi au în plus │
│beneficiul de a putea reduce │
│semnificativ volumul materialului │
│rezidual rămas ce trebuie depozitat în│
│rampa de depozitare pentru deşeuri. │
│Este important să se facă distincţia │
│între facilităţi de producere a │
│energiei din deşeuri şi facilităţile │
│de incinerare, unde nu există │
│obiectivul de producere sau captare a │
│energiei rezultate în urma procesului │
│de combustie. Această a doua categorie│
│ar trebui evitată. │
└──────────────────────────────────────┘
7.7. Sectorul apă şi resursa de apă Politicile şi măsurile de gospodărire a apelor pot influenţa emisiile de gaze cu efect de seră, dar şi măsurile sectoriale de reducere a impactului efectelor schimbărilor climatice. Un volum semnificativ de emisii rezultă din operaţiuni ale staţiilor de alimentare cu apă şi de epurare a apelor uzate şi probabil vor apărea şi altele, pe măsură ce România va creşte volumul apelor uzate epurate. Există, în plus, un posibil conflict între nevoile de adaptare în sectorul alimentării cu apă şi reducere rezultată din potenţiale investiţii în sistemul de irigaţii pentru soluţionarea problemelor generate de lipsa de apă în agricultură. Din acest motiv, este important ca sectorul alimentării cu apă să propună obiective specifice de reducere şi măsuri asociate, care să fie coordonate cu planurile de adaptare ale sectorului. Ar trebui propuse opţiuni de reducere a impactului schimbărilor climatice pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră cauzate de creşterea cerinţei de apă acolo unde este cazul. Este necesar ca în documentele strategice ulterioare precum Planurile de Management al Riscului la Inundaţii să fie prevăzute măsuri pentru reducerea efectelor şi adaptarea la schimbări climatice a infrastructurii naţionale de gospodărirea apelor. Caseta de mai jos oferă îndrumare cu privire la posibilele zone în care se poate obţine reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul alimentării cu apă. Principalele obiective strategice pentru atenuarea schimbărilor climatice în sectorul alimentării cu apă sunt prevăzute în continuare.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice - reducerea │
│emisiilor de GES │
├──────────────────────────────────────┤
│1,Reducerea emisiilor de gaze cu efect│
│de seră din sectorul alimentării cu │
│apă şi al epurării apelor uzate │
├──────────────────────────────────────┤
│Contribuţia sistemelor de alimentare │
│cu apă şi de epurare a apelor uzate se│
│estimează că se situează în prezent la│
│aproximativ 2% din emisiile de gaze cu│
│efect de seră ale României. Cu toate │
│acestea, având în vedere că extinderea│
│disponibilităţii serviciilor de │
│alimentare cu apă şi canalizare va │
│rămâne un sector prioritar al │
│investiţiilor pentru asigurarea │
│conformităţii cu cerinţele de aderare │
│la UE, acesta este un domeniu │
│semnificativ în care să se integreze │
│acţiunile de reducere a impactului │
│efectelor schimbărilor climatice prin │
│asigurarea captării şi arderii │
│metanului şi utilizarea de sisteme de │
│pompare şi suflare eficiente energetic│
│şi realizarea modificărilor │
│operaţionale şi a modificărilor │
│necesare la unităţile municipale, │
│eficiente din punct de vedere al │
│costurilor. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Creşterea eficienţei energetice a │
│pompelor la sistemele mari de │
│alimentare cu apă │
├──────────────────────────────────────┤
│Dat fiind faptul că producţia de │
│energie electrică a României se │
│bazează în principal pe combustibili │
│fosili, creşterea eficienţei │
│energetice a sistemelor de irigaţie │
│prin pompare la scară largă poate duce│
│la reduceri substanţiale ale emisiilor│
│de carbon. Cu toate acestea, │
│majoritatea sistemelor importante de │
│irigaţii din România sunt închise în │
│prezent, deoarece sectorul de irigaţii│
│a renunţat la operaţiunile ce nu sunt │
│viabile din punct de vedere economic. │
│Prin urmare, acest domeniu nu pare a │
│oferi un potenţial semnificativ de │
│reducere a emisiilor în prezent, dar │
│ar putea fi relevant în viitor. │
└──────────────────────────────────────┘
┌──────────────────────────────────────┐
│Eficienţă energetică în staţiile de │
│alimentare cu apă şi de epurare a │
│apelor uzate - învăţăminte desprinse │
│din experienţa Agenţiei de Protecţie a│
│Mediului din SUA „USEPA“. │
│Cu titlu de exemplu, în SUA energia │
│consumată de staţiile de alimentare cu│
│apă şi de epurare a apelor uzate │
│reprezintă 35% din bugetul alocat de │
│obicei energiei de către primăriile │
│din SUA. Consumul de energie electrică│
│reprezintă 25-40% din bugetele de │
│cheltuieli operaţionale ale staţiilor │
│de epurare a apelor uzate şi │
│aproximativ 80% din costurile necesare│
│pentru prelucrarea şi distribuirea │
│apei potabile. │
│Aceste costuri aferente energiei pot │
│fi reduse prin creşterea eficienţei │
│energetice a echipamentelor şi │
│operaţiunilor din staţiile de │
│alimentare cu apă şi epurare a apelor │
│uzate, prin promovarea utilizării │
│eficiente a apei astfel încât │
│consumatorii solicită mai puţină apă, │
│păstrând-o mai mult timp şi risipind-o│
│mai puţin şi prin captarea energiei │
│din apele uzate pentru producţia de │
│energie electrică şi căldură. Captarea│
│energiei din apele uzate prin arderea │
│biogazului provenit din sistemele de │
│descompunere anaerobă, într-un sistem │
│combinat care produce atât agent │
│termic, cât şi energie, permite │
│staţiilor de epurare a apelor uzate să│
│producă parţial sau total propria │
│energie electrică şi agent termic │
│pentru încălzirea spaţiilor, │
│transformându-le în consumatori de │
│energie „net zero“. │
│Există o serie de oportunităţi pentru │
│creşterea eficienţei energetice a │
│staţiilor de alimentare cu apă şi │
│epurare a apelor uzate. Acestea se │
│încadrează în trei categorii: 1. │
│modernizare echipamente, 2. modificări│
│operaţionale şi 3. modificarea │
│clădirilor aferente unităţilor. │
│Modernizările la echipamente au în │
│vedere în principal înlocuirea unor │
│elemente, cum ar fi pompele sau │
│compresoarele cu modele mai eficiente.│
│Modificările operaţionale presupun │
│reducerea cantităţii de energie │
│necesară pentru realizarea anumitor │
│funcţii, cum ar fi epurarea apelor │
│uzate. Modificările operaţionale au │
│drept consecinţă, în general, │
│realizarea unor economii mai mari │
│decât echipamentele modernizate, şi │
│este posibil să nu necesite investiţii│
│de capital. Modificările aduse │
│clădirilor, cum ar fi instalarea unor │
│sisteme de iluminat, a unor ferestre │
│sau echipamente de încălzire şi răcire│
│eficiente din punct de vedere │
│energetic reduc consumul de energie │
│înregistrat de construcţiile │
│respective. │
└──────────────────────────────────────┘
7.8. Silvicultura România dispune de cea mai mare suprafaţă intactă de păduri naturale şi regenerate natural din Europa. Pădurile din România acoperă o suprafaţă de 6,539 milioane ha. În ultimii ani, sectorul forestier, inclusiv industria de prelucrare a lemnului, a contribuit cu un procentaj între 2,2 şi 4,5% la produsul intern brut PIB, sursa Abrudan et al, 2009, FAO, 2012, FAO 2014. În anul 2010, silvicultura şi industria lemnului au contribuit cu 3,5% la PIB, sursa INS-CON105D, comparativ cu 13,5% contribuţia sectorului agricultură şi industrie alimentară. În anul 2011, exportul de produse din lemn a reprezentat 7% comparativ cu 10% pentru sectorul agricultură şi industrie alimentară din exportul total al României. Conform datelor Inventarului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră din România,INEGES, sectorul folosinţei terenurilor compensează circa aproximativ 17% iar pădurile circa 19% din emisiile totale anuale nete ale ţării provenind de la celelalte sectoare ale economiei naţionale. Materializarea potenţialului pădurilor în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi atenuarea efectelor produse de schimbările climatice implică crearea condiţiilor ce favorizează reducerea emisiilor de GES şi sechestrarea carbonului în depozite ecosistemice forestiere permanente. Acestea includ extinderea suprafeţei ocupată cu pădure prin împădurire şi reîmpădurire şi menţinerea stării de sănătate şi a rezilienţei pădurilor prin management sustenabil al pădurilor. Măsurile ce au în vedere silvicultura şi amenajarea teritoriului au caracter dual, contribuind atât la reducerea emisiilor de GES şi a efectelor schimbărilor climatice, cât şi la beneficii în ceea ce priveşte adaptarea la acestea. În România, unde pădurile acoperă aproximativ 27% din suprafaţa ţării, gospodărirea durabilă a fondului forestier poate conduce la rezultate imediate în sensul diminuării efectelor schimbărilor climatice. Deşi potenţialul este concentrat în principal pe sustenabilitatea producţiei de lemn şi pe protecţia pădurilor, implicit este susţinută producţia de energie din surse regenerabile prin producţia de biomasă pentru energia termică şi înlocuire de alte materiale şi materii prime ex. energia electrică, materiale de construcţii). Figura 12: Acoperirea cu păduri în diferite judeţe procente (a se vedea imaginea asociată) Sursa: Programul Naţional de împădurire Între activităţile silvice, împădurirea prezintă cel mai semnificativ potenţial de stocare a carbonului şi reducerea emisiilor. Există numeroase oportunităţi de împădurire în România. Rezultatele preliminare ale inventarului terenurilor degradate pentru 16 dintre cele 41 de judeţe excluzând Municipiul Bucureşti, realizat de MADR, în vederea elaborării programului naţional de reabilitare a terenurilor degradate arată că 836.475 ha sunt degradate, dintre care aproximativ 115.129 ha se pretează la reabilitare prin împădurire MADR, 2012. Majoritatea suprafeţelor afectate de degradare sau care oferă un câştig sub limita eficientei economice din alte folosinţe sunt distribuite pe întreg teritoriul ţării, dar în general oportunităţile semnificative de împădurire constau în terenuri din zona sudică a României. Principalele obiective strategice pentru reducerea impactului schimbărilor climatice prin intermediul sectorului forestier sunt prezentate în continuare.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice - Reducerea │
│impactului schimbărilor climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1, Gestionarea pădurilor existente │
│pentru stocarea carbonului în │
│contextul unei │
│administrări forestiere durabile │
├──────────────────────────────────────┤
│Pădurile sunt importante pentru │
│absorbţia CO_2 din atmosferă iar │
│silvicultura în reducerea emisiilor de│
│gaze cu efect de seră, atenuând astfel│
│efectele schimbărilor climatice. │
│Cantitatea anuala de CO_2 sechestrată │
│de pădurile gospodărite ale României │
│se cifrează la aproximativ 20 mil │
│tCO_2. Pădurile ar putea contribui la │
│atenuarea schimbărilor climatice prin:│
│a) arboretele regenerate natural ce │
│asigură o întrerupere foarte scurtă a │
│acoperirii solului şi pierdere redusă │
│de creştere; b) controlul dăunătorilor│
│şi altor factori biotici şi abiotici, │
│şi mai ales a incendiilor de pădure; │
│c) prevenirea degradării pădurilor d) │
│creşterea accesibilităţii fondului │
│forestier pentru a facilita │
│administrarea şi valorificarea │
│durabilă a resurselor forestiere. Un │
│potenţial semnificativ şi eficient din│
│punct de vedere al costurilor, de │
│reducere a emisiilor provine din │
│crearea de produse forestiere de lungă│
│durată şi înlocuirea unor produse în │
│diverse sectoare de activitate având │
│în vedere ciclul de viaţă al │
│produselor în alte sectoare de │
│activitate. │
│Politicile de promovare a unor │
│asemenea măsuri includ sprijin şi │
│îndrumare tehnică oferită personalului│
│silvic din sectorul public şi privat │
│cu privire la o administrare mai │
│eficientă a pădurilor, care să aibă în│
│vedere schimbările climatice, precum │
│şi asistenţă tehnică şi programe de │
│finanţare. Succesul în implementarea │
│măsurilor va fi măsurat prin │
│cantitatea de carbon captat, │
│comparativ cu o valoare de referinţă, │
│precum şi prin calcularea costului │
│marginal pe tonă de carbon captat în │
│diferite programe. Disponibilitatea │
│limitată a datelor referitoare la │
│sectorul forestier din România, mai │
│ales cele economice, nu permite │
│prezentarea unor estimări de cost │
│marginal pentru reducerea emisiilor în│
│legătură cu măsurile principale din │
│sectorul forestier. Eforturile de │
│definire a măsurilor ar avea de │
│câştigat ca urmare a furnizării de │
│date suplimentare şi a unei evaluări │
│ex post a succesului acestora. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Extinderea suprafeţelor împădurite │
├──────────────────────────────────────┤
│Extinderea suprafeţelor împădurite │
│conduce la creşterea gradului de │
│sechestrare a carbonului în rezervoare│
│ecosistemice, în special la începutul │
│vârstei mijlocii a creşterii │
│arboretelor. Rezultatele preliminare │
│ale inventarierii terenurilor │
│degradate pentru 16 din 41 de judeţe │
│excluzând Municipiul Bucureşti au │
│identificat aproximativ 115.129 ha de │
│terenuri degradate ca fiind potrivite │
│pentru reabilitare prin împădurire. │
│împădurirea terenurilor agricole │
│degradate şi agricole neeficiente │
│economic, ca şi realizarea de perdele │
│forestiere pe terenurile agricole │
│reprezintă actiuni de însemnătate │
│aparte pentru România, din multiple │
│perspective, inclusiv în ce priveşte │
│reducerea emisiilor. De asemenea, │
│împădurirea ar putea prezenta │
│beneficii complementare, oferind │
│inclusiv alte servicii esenţiale de │
│mediu cum ar fi reducerea eroziunii │
│solului, reducerea impactului │
│inundaţiilor şi reducerea temperaturii│
│la nivelul solului, benefice pentru │
│alte sectoare ale economiei naţionale.│
│Programele de împădurire şi înfiinţare│
│de perdele vor fi analizate în funcţie│
│de carbonul sechestrat şi alte │
│beneficii de mediu, prin raportare la │
│costuri. 0 analiză mai detaliată a │
│beneficiilor şi costurilor va fi │
│importantă pentru a fundamenta │
│prioritizarea măsurilor propuse, │
│definitivarea programelor naţionale şi│
│evaluarea ex-post a succesului lor. │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Încurajarea gospodăririi durabile a│
│pădurilor aflate în proprietate │
│privată │
├──────────────────────────────────────┤
│Pentru a consolida managementul │
│durabil al pădurilor cu funcţii de │
│producţie aflate în proprietate │
│privată, guvernul are următoarele │
│obiective: a)) furnizarea de îndrumare│
│pentru managementul durabil al │
│pădurilor, mai degrabă decât norme │
│legale şi tehnice prescriptive b)) │
│simplificarea cerintelor privind │
│administrarea pădurilor, c)) │
│furnizarea de sprijin tehnic pentru │
│introducerea de tehnologii inovatoare │
│în domeniul gestionării pădurilor, al │
│recoltării de masă lemnoasă şi al │
│adăugării de valoare pe lanţul de │
│procesare al lemnului, d) furnizarea │
│de stimulente şi oportunităţi micilor │
│proprietari de păduri pentru a-i │
│încuraja să se asocieze, beneficiind │
│astfel de facilităţile economiei de │
│scară, şi e) îmbunătăţirea şi │
│extinderea accesibilităţii fondului │
│forestier. Accesul rutier bine │
│planificat şi întreţinerea căilor de │
│acces rutier pot avea o contribuţie │
│pozitivă la reducerea impactului │
│schimbărilor climatice, deoarece │
│permite atât aplicarea adecvată a │
│măsurilor tehnice prevăzute în │
│planurile de management al pădurilor, │
│cât şi monitorizarea continuă a stării│
│de sănătate a pădurilor, contribuind │
│şi la diminuarea emisiilor prin │
│prevenirea şi stingerea incendiilor şi│
│a infestărilor cu dăunători. Reuşita │
│va fi măsurată prin indicatori de │
│rezultat ce vor permite şi analiza │
│între eficienţa măsurilor de reduceri │
│de emisii aplicate pe terenurile │
│forestiere în proprietate privată, şi │
│cele în proprietate publică. │
├──────────────────────────────────────┤
│4. Oportunităţi pentru gestionarea │
│stocului de carbon în pădurile din │
│zonele protejate │
├──────────────────────────────────────┤
│Pădurile joacă un rol important în │
│consolidarea adaptării societăţii la │
│schimbările climatice, deoarece │
│asigură servicii ecosistemice vitale, │
│cum ar fi producţia de masă lemnoasă, │
│produsele forestiere nelemnoase şi │
│regularizarea hidrologică a bazinelor │
│hidrografice, ale cărei valori sunt de│
│obicei subestimate. Menţinerea │
│pădurilor cu funcţii de protecţie care│
│promovează utilizarea durabilă a │
│resurselor poate amplifica capacitatea│
│de adaptare a pădurilor, ajutând şi la│
│conservarea biodiversităţii, şi │
│reducerea simultană a emisiilor de │
│gaze cu efect de seră. România are │
│obligaţii pe linia directivelor │
│privitoare la Siturile Natura 2000. │
│Facilitarea managementului zonelor │
│protejate existente şi a siturilor │
│Natura 2000 unde se află păduri poate │
│ajuta la reducerea emisiilor de gaze │
│cu efect de seră rezultate din │
│degradarea acestor ecosisteme. Reuşita│
│acestor iniţiative presupune urmărirea│
│nivelurilor stocurilor de carbon în │
│astfel de zone. prin comparaţie cu │
│anumite valori istorice de referinţă. │
└──────────────────────────────────────┘
CAP. 8 Contribuţia sectorului folosinţei terenurilor, schimbarea folosinţei terenurilor şi silviculturii Obiectivele strategice şi planul de acţiune au în vedere coordonarea cu cerinţele de raportare ale României privind acest sector. Discuţii îndelungate privind contribuţia acestui sector la atingerea ţintelor de reduceri de emisii în cadrul UNFCCC şi UE au dus la luarea sa în considerare într-o manieră specifică fiecărui tip de angajament. Astfel, sectorul LULUCF nu contribuie la ţinta UE 2020, deşi un grup de activităţi eligibile ce se referă în special la pădure sunt parte a angajamentului sub Protocolul de la Kyoto pentru îndeplinirea ţintei asociată anului 2020. În acelaşi timp, Consiliul European din octombrie 2014 a decis includerea LULUCF în Cadrul 2030 privind privind clima şi energia. Pregătirea sistemelor de raportare pentru un asemenea angajament privind sectorul LULUCF este inclusă deja în Decizia 529/2013/UE. inclusiv prin furnizarea cu regularitate de informaţii Comisiei Europene şi publicului asupra activităţilor specifice sectorului potrivit art. 10 al Deciziei menţionate anterior. următorul raport va trebui transmis în 2018. Ţintele pentru diverse activităţi sunt autoasumate naţional, iar actualizarea raportului va reflecta progresul faţă de ţinta proprie ca şi noile activităţi relevante. Primul raport a fost prezentat de România în ianuarie 2015 şi conţine informaţii privind măsurile naţionale relevante pentru folosinţa terenurilor şi silvicultură, efectul individual de reducere de emisii al fiecărei acţiuni presupunând regulile de contabilizare cuprinse de Decizia 529/UE/2013, politica sau programul naţional care susţine fiecare acţiune individuală şi sursa de finanţare. În acest raport naţional, au fost analizate individual ţintele şi impactul de reducere de emisii, o serie de acţiuni prevăzute în diverse strategii şi planuri/programe fie aprobate fie în curs de aprobare ex. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Analiza a fost organizată pe sectoare economice date fiind instrumentele existente: silvicultura şi managementul durabil al pădurilor; managementul terenurilor agricole şi al terenurilor de păşunat; îmbunătăţirea utilizării lemnului recoltat din păduri şi substituirea cu biomasă lemnoasă a materialelor intensive şi combustibililor fosili. În ansamblu, dată fiind implementarea unor reguli noi de contabilizare în raport cu ţintele de reduceri de emisii asumate prin diverse instrumente UE sau internaţionale, activitatea de gospodărirea pădurilor ar avea o contribuţie neînsemnată dacă gospodărirea pădurilor continuă pe bazele curente, însă potenţialul major de sechestare este prezentat de conversii la terenuri cu stocuri de carbon superioare, respectiv împădurire şi conversii la păşuni. CAP. 9 l. Intensificarea acordurilor la nivel instituţional pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră Pentru ca politicile de SC să fie aplicate eficient în România acestea trebuie să fie considerate ca fiind priorităţi naţionale şi responsabilităţi inter-sectoriale. Schimbările climatice vor trebui să fie activ integrate în toate activităţile ministerelor şi ale guvernului în sine. Dacă România doreşte să devină o economie cu emisii scăzute de carbon, politicile inter- sectoriale privind SC vor reprezenta baza planificării strategice pe termen lung, conştiente fiind de efecte secundare şi concentrate pe eficienţa energetică. De aceea CNSC va avea nevoie de reforme, alături de schimbări în ministerele de linie, astfel încât să devină o structură eficientă pentru luarea de decizii. O nouă CNSC poate deveni o platformă pentru coordonarea acţiunilor de reducere a emisiilor GES. Comunicarea între autorităţi sau cu publicul cu privire la modalităţile de reducere a GES a fost foarte limitată până acum. De exemplu, în cazul elaborării Inventarului naţional al gazelor cu efect de seră, ministerele de resort şi diverse alte entităţi transmit date, însă fără a primi feedback cu privire la activitatea depusă de ele. De asemenea, o comunicare internă mai bună între echipele cărora le revin diferite responsabilităţi din MMAP este necesară pentru a asigura monitorizarea eficientă a acţiunilor şi a punerii acestora în aplicare. Crearea unei Reţele a Partenerilor Climatici RPN ar promova acţiunile de reducere a emisiilor GES şi ar menţine un canal de comunicare deschis între sectorul public şi privat. Reţeaua ar avea centre de acţiune regionale sau în funcţie de interes şi ar lucra împreună cu CNSC pentru a interacţiona cu părţile interesate, pentru a creşte nivelul de informare cu privire la SC şi pentru a încuraja implementarea acţiunilor climatice. Luând forma unui parteneriat public- privat, reţeaua ar fi o platforma de cunoştinţe climatice, precum şi o legătura activă cu societatea civilă, autorităţile locale şi sectorul privat. Aceasta va fi platforma pentru identificarea de oportunităţi de reducere a emisiilor GES, pentru difuzarea informaţiilor privind SC şi identificarea bunelor practici. De asemenea, modalităţile de stimulare a participării voluntare şi a contribuţiilor din partea tuturor actorilor pentru reducerea emisiilor GES vor fi dezvoltate prin diverse pârghii legale, instituţionale sau economice pentru cofinanţare/activităţi/proiecte de justificare a finanţării, asistenţă tehnică pentru estimarea reducerii emisiilor la nivelul diferitelor tipuri de entităţi, stimularea şi încurajarea sectorului privat. CAP. 10 Finanţarea dezvoltării de tehnologii verzi cu emisii reduse de carbon Politicile şi măsurile de reducere subliniate mai sus şi modalitatea în care acestea vor fi finanţate au fost analizate în contextul general al planurilor de dezvoltare naţionale. Pentru ca România să accelereze ritmul de creştere şi să compenseze decalajul faţă de UE în ceea ce priveşte standardul mediu de trai în perioada de până în anul 2030, vor fi necesare investiţii masive în extinderea şi modernizarea infrastructurii urbane şi rurale, inclusiv a sistemelor energetic, de transport şi alimentare cu apă. Modernizarea acestor sectoare în sine poate, de asemenea, aduce beneficii "verzi" semnificative, cum ar fi utilizarea mai eficientă a resurselor naturale şi reducerea poluării locale, în plus faţă de contribuţia la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră. Atât fluxul public, cât şi cel privat vor reprezenta elemente indispensabile de susţinere a acestei tranziţii spre un viitor cu emisii reduse de carbon, curat. Iniţiativele private competitive, orientate spre profit sunt esenţiale pentru satisfacerea nevoilor de finanţare la scară pentru proiecte de infrastructură, energie şi alte proiecte de dezvoltare pentru reducerea emisiilor de GES şi adaptarea la schimbările climatice. Politica şi finanţarea publică joacă un rol esenţial dublu: în primul rând, prin stabilirea unui cadru de stimulente necesar pentru catalizarea unui nivel crescut al investiţiilor private în activităţi de reducere şi adaptare la schimbările climatice, iar în al doilea rând, prin generarea de resurse publice pentru nevoile pe care fluxurile private le pot soluţiona doar imperfect. Pentru a putea finanţa investiţiile masive ce se impun în extinderea şi modernizarea infrastructurii urbane şi rurale, inclusiv în sectorul energetic, România ar trebui să combine fondurile private cu o valorificare eficientă a fondurilor europene disponibile. Este important să se ajungă la o rată de absorbţie de peste 60% în PO Infrastructură Mare, unde majoritatea acestor investiţii ar putea fi eligibile. 10.1. Politici şi stimulente de facilitare a reducerii emisiilor de carbon şi a dezvoltării de tehnologii verzi Valorificând experienţele internaţionale de succes, constatate la nivelul UE, dar şi la nivel local, România va utiliza o suită de politici şi instrumente de finanţare disponibile pentru a-şi reorienta investiţiile publice şi private din diverse sectoare economice înspre un circuit cu emisii reduse, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătăţirea imediată a mediului şi economisirea de resurse valoroase, crescând astfel competitivitatea pe termen lung a economiei noastre. Exemple de astfel de instrumente, care au fost deja puse în practică şi vor fi perfecţionate şi/sau intensificate în continuare includ: a) Certificate verzi, pentru a putea valorifica potenţialul de energii regenerabile al României şi de a da un imbold dezvoltării de energii verzi; b) O schemă de investiţii verzi, pentru încurajarea retehnologizării în sectorul locuinţelor şi modernizarea şi reabilitarea reţelei de încălzire edilitară; c) O mai bună aliniere a preţurilor la energie şi a serviciilor de transport la costurile sociale ale poluării şi emisiilor de gaze cu efect de seră, asigurând concomitent susţinerea bine direcţionată a familiilor cu venituri mici; d) Extinderea susţinerii pentru obţinerea unui nivel de eficienţă energetică: stimulente monetare incl. contorizare şi nemonetare ex.: etichetare, audituri, instrumente financiare care valorifică finanţarea privată. 10.2. Extragerea tuturor avantajelor din participarea la EU-ETS Elementul esenţial în legătură cu angajamentul UE de reducere a emisiilor şi de a începe transformarea traiectoriilor de investiţii înspre dezvoltarea de tehnologii cu emisii reduse, schema europeană de comercializare a certificatelor de emisii acoperă în prezent aproximativ 48% din emisiile de gaze cu efect de seră din România, în principal instalaţiile din sectorul de combustie şi într-o mai mică măsură anumite procese industriale şi sectorul aeronautic, în conformitate cu obiectivele 2020 este-21% sub nivelul emisiilor din 2005) şi 2030 este - 43% sub nivelul emisiilor din 2005, formulate pentru reducerea emisiilor de GES, limita schemei europene de comercializare, şi anume, volumul certificatelor alocate cu titlu gratuit în fiecare an scade progresiv. Din perspectiva reducerii emisiilor de GES, veniturile rezultate din licitaţiile de certificate aferente EU-ETS ar putea avea o influenţă importantă pentru finanţarea acţiunilor de reducere a emisiilor de GES în România. Având în vedere că în prezent, potrivit legislaţiei din România, un procent semnificativ din veniturile din licitaţii 71% este destinat finanţării proiectelor care au ca scop reducerea emisiilor de GES, acestea se pot constitui într-o sursă importantă de finanţare pentru susţinerea acţiunilor privind schimbările climatice funcţie de priorităţile la nivel naţional, inclusiv în sectoare ce nu intră sub incidenţa ETS -non-ETS, cum ar fi locuinţele, unde progresul în eficientizare energetică lasă de dorit, transport şi agricultură şi dezvoltare rurală/silvicultură. Rezultatul reducerii de emisii de GES generate de astfel de acţiuni din sectoare non ETS vine în completarea reducerii generate de aplicarea ETS. Pentru perioada 2021-2030, la nivelul UE se va crea un Fond de Inovare pentru a sprijini investiţiile în energia regenerabilă, captarea şi stocarea carbonului şi tehnologii inovatoare de reducere a emisiilor de carbon din sectoarele industriale mari consumatoare de energie. Aproximativ 450 de milioane de certificate de emisii GES vor fi rezervate începând cu anul 2021 în vederea creării Fondului de Inovare. Fondul de Inovare reprezintă succesorul programului NER 300, program implementat în primii 3 ani ai perioadei 2013-2020, care a avut ca scop finanţarea de proiecte inovative privind energia regenerabilă RES şi captarea şi stocarea carbonului CCS, folosind ca sursă de finanţare veniturile încasate în urma vânzării a 310 de milioane de certificate, din care 300 milioane certificate aferente Rezervei de Nou-Intraţi din perioada 2013-2020. România doreşte să utilizeze un procent de 71% din aceste venituri pentru acţiuni de mediu, mult mai mult decât nivelul minim de 50% propus prin reglementările UE. Creşterea veniturilor provenind de la aceste certificate reprezintă o bună ocazie pentru ca România să finanţeze acţiuni de reducere a emisiilor de GES. Această sursă suplimentară de finanţare ar trebui să vizeze acţiuni eficiente, ce vor ajuta la îndeplinirea obiectivelor din strategia actuală. 10.3. Valorificarea fondurilor europene destinate acţiunilor relevante climatic Ca urmare a aprobării de către Parlamentul European a bugetului pentru perioada de programare 2014-2020, cel puţin 20% din acest buget al Uniunii Europene ar trebui utilizat în legătură cu proiecte şi politici privind schimbările climatice. Angajamentul de 20% triplează procentul actual şi ar putea strânge până la 180 miliarde EUR în cheltuieli privind schimbările climatice la nivelul tuturor zonelor de politică UE majore, pe o perioadă de şapte ani. Acest procent de 20% din fondurile UE dedicat acţiunilor privind schimbările climatice poate juca un rol important în ceea ce priveşte politicile de reducere a emisiilor. MMAP trebuie să se implice în alegerea acţiunilor privind schimbările climatice, în conformitate cu indicatorii Rio; 20% va reprezenta o susţinere semnificativă pentru acţiunile de reducere a emisiilor de GES numai dacă gradul de absorbţie se va îmbunătăţi la nivel general, comparativ cu perioada de finanţare 2007-2013. Conform Acordului de Parteneriat şi programelor operaţionale, România, la nivel naţional, va putea accesa aproximativ 8,5 miliarde EUR în perioada de programare 2014-2020, fonduri ce ar trebui utilizate şi pentru a facilita adaptarea la schimbările climatice şi intensificarea practicilor şi tehnologiilor verzi într-un număr de sectoare, în special cel energetic, transport, agricultură, alimentarea cu apă, vezi tabelul de mai jos. Programele naţionale operaţionale PO demonstrează că această introducere a considerentelor de mediu în planificarea naţională şi valorificarea mai multor Fonduri Europene Structurale şi de Investiţii vor contribui semnificativ la modernizarea şi restructurarea economiei României. Detalii suplimentare privind fondurile ce ar putea fi disponibile se regăsesc în tabelul 6 de mai jos. Tabelul 6: Fonduri UE disponibile pentru România şi cota alocată acţiunilor privind schimbările climatice
┌───────────────┬─────────────────┬─────────┐
│ │Suma │Procent │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┤
│Programul │ │26,62% │
│Operaţional │2.507.005.556,40 │din │
│Infrastructură │ │alocarea │
│Mare │ │POIM │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┤
│Programul │ │28,50% │
│Operaţional │1.909.654.528,40 │din │
│Regional │ │alocarea │
│ │ │POR │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┤
│Programul │ │1,13% din│
│Operaţional │15.000.000,00 │alocarea │
│Competitivitate│ │POC │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┤
│ │ │1,22% din│
│PO Capital Uman│52.952.000,00 │alocarea │
│ │ │POCU │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┤
│PO Capacitate │ │0.22% din│
│Administrativă │1.235.745,00 │alocarea │
│ │ │POCA │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┤
│Programul │ │49,27% │
│National │4.005.296.735,00 │din │
│Dezvoltare │ │alocarea │
│Rurala │ │PNDR │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┤
│PO Pescuit şi │ │16,98% │
│Afaceri │28.610.412 │din │
│Maritime │ │alocarea │
│ │ │POPAM │
├───────────────┼─────────────────┼─────────┤
│Total din │ │27,53% │
│alocarea │8.491.173.175,212│din │
│naţională a │ │alocarea │
│României │ │naţională│
└───────────────┴─────────────────┴─────────┘
Există, în plus, alte programe ce oferă oportunităţi pentru creştere mai verde şi mai rezilientă fără ca fondurile să fie alocate specific pentru România, inclusiv programul LIFE +, subprogramul pentru Mediu şi Climă, 760 milioane EUR pentru acţiuni de mediu, Facilitatea "Conectarea Europei" 23 miliarde EUR pentru infrastructura de transport şi 5 miliarde EUR pentru infrastructura energetică - ex.: reţele inteligente pentru energie regenerabilă, şi Horizon 2020 pentru cercetare şi inovaţie,cu un total de 63 miliarde EUR, dintre care un procent de 35% destinate acţiunilor de mediu, şi anume 22 miliarde EUR. Printre altele, crearea unei reţele naţionale de cercetare cu expertiză în domeniul schimbărilor climatice poate facilita accesarea şi utilizarea acestor fonduri. CAP. 11 Monitorizare, evaluare şi raportare În cazul reducerii impactului schimbărilor climatice, UNFCCC şi UE impun monitorizarea obligatorie sub cerinţele acordurilor internaţionale şi europene. România a stabilit un sistem funcţional de monitorizare a emisiilor de GES,necesar raportării sub cerinţele UNFCCC şi are în curs de implementare un sistem de monitorizare şi realizare a proiecţiilor emisiilor de GES privind politicile şi măsurile raportate sub cerinţele legislaţiei specifice europene. În acest context, sistemul de monitorizare a măsurilor şi a nivelului de îndeplinire al obiectivelor stabilite prin Strategia Naţională privind schimbările climatice va ţine seama atât de necesitatea implementării corespunzătoare a măsurilor propuse, respectiv de îndeplinirea obiectivelor stabilite, cât şi de necesităţile de raportare către UNFCCC şi UE, de unde rezultă că monitorizarea, evaluarea şi raportarea privind această strategie sunt componente ale unui sistem tehnic specific unitar privind schimbările climatice. Se poate utiliza o bună parte a sistemului de monitorizare şi a indicatorilor existenţi. Sistemul de monitorizare şi evaluare se va construi pe baza elementelor existente şi pe cât posibil, a activităţilor curente ale instituţiilor implicate în monitorizare. Mulţi dintre indicatorii monitorizaţi în prezent de către Institutul Naţional de Statistică şi de către alte entităţi ANRE, Autorităţile de management ale programelor operaţionale şi altele asemenea pot fi utilizaţi pentru monitorizarea în cadrul Strategiei Naţionale şi a Planului de Acţiune privind schimbările climatice. Alţi indicatori sunt impuşi prin legislaţia specifică noilor programe operaţionale perioada 2014 - 2020, iar alţii noi vor fi propuşi, dacă va fi cazul. Deşi pot apărea diferenţe atât în denumirile cât şi în modul de calcul al indicatorilor, acestea pot fi discutate şi se poate ajunge la o soluţie care să permită utilizarea unui astfel de indicator pentru îndeplinirea mai multor obiective. Un astfel de proces de uniformizare a abordării poate fi stimulat prin organizarea unor întâlniri de lucru între părţile interesate. Monitorizarea indicatorilor propuşi se concretizează în rapoarte anuale de monitorizare. Strategia propune ca, activităţile de monitorizare şi elaborare a rapoartelor anuale să fie coordonate şi realizate de către Direcţia de specialitate - Direcţia Generală Schimbări Climatice, din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu consultarea Unităţii de Politici Publice în ceea ce priveşte aspectele de formulare. Rapoartele de monitorizare vor fi supuse unui proces de evaluare, potrivit practicilor internaţionale, realizat de către terţe părţi, pentru asigurarea independenţei, imparţialităţii şi a lipsei de conflicte de interese, pe baza principiilor OECD DAC sau a cerinţelor legislaţiei naţionale, dacă acestea sunt diferite. Frecvenţa realizării rapoartelor de evaluare poate fi pusă în legătură cu frecvenţa raportării către UNFCCC şi Comisia Europeană. Raportul de evaluare, împreună cu Rapoartele de monitorizare care au făcut subiectul raportării trebuie transmise Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice, pentru colectarea opiniei şi a recomadărilor membrilor acesteia, către Secretariatul General al Guvernului, pentru aprobare formală şi către actorii implicaţi în monitorizare, pentru colectarea opiniei acestora. Este necesară implicarea publicului interesat şi crearea unor circuite de colectare a opiniilor acestuia, dată fiind complexitatea şi amploarea demersurilor de pregătire a raportărilor, inclusiv în termeni de resurse umane şi chiar financiare. Procesul de evaluare se va încheia cu recomandări privind îmbunătăţirea monitorizării şi cu recomandări privind ajustarea obiectivelor asumate prin Strategie sau a măsurilor de implementare a acestora. Indicatorii de rezultat propuşi în legătură cu implementarea Strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon şi a Planului de acţiune privind schimbările climatice, pe baza analizei sectoriale şi a bunelor practici din alte state membre UE, sunt prezentaţi în Planul de Acţiune. PARTEA III-A: ADAPTAREA LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE CAP. 12 Adaptarea la efectele schimbărilor climatice în România 12.1. Contextul Aşa cum rezultă din analizele realizate de Direcţia Generală Schimbări Climatice a Comisiei Europene. evenimentele meteorologice extreme vor fi tot mai frecvente, cu intensitate crescută şi, prin urmare, va creşte riscul asociat al producerii unor daune semnificative. Evenimentele meteorologice şi hidrologice extreme, cum ar fi valurile de căldură, seceta şi inundaţiile devin tot mai frecvente sau mai intense. De exemplu, în ultimele câteva decenii, în Europa Centrală şi de Sud s-au înregistrat mai frecvent valuri de căldură, incendii de pădure şi secetă. În Europa, zona mediteraneană devine tot mai uscată, fiind astfel cu atât mai vulnerabilă la secete şi incendii spontane. În acelaşi timp, nordul Europei devine din ce în ce mai umed, iar inundaţiile din perioada de iarnă ar putea deveni un fapt recurent. Pentru viitor, se prognozează că precipitaţiile extreme vor creşte şi mai mult riscul de inundaţii ale zonelor litorale sau cauzate de diverse fluvii şi râuri în Europa. În sfârşit, se previzionează că schimbările climatice vor produce modificări semnificative la nivelul calităţii şi disponibilităţii resurselor de apă în UE. Conform celei de-a şasea Comunicări Naţionale către CCONUSCC*17), scenariile privind clima pentru România arată o creştere semnificativă a mediei anuale a temperaturii aerului, cu 0.5-1.5°C până în anul 2029 şi cu 2.0-5.0°C până în anul 2100, mai pronunţată vara şi o scădere a precipitaţiilor anuale, în special în lunile de vară, ceea ce va conduce la creşterea frecvenţei şi duratei secetelor. *17) http://unfccc.int/files/naţional_reports/annex_i_natcom/submitted_natcom/application/pdf/6th_nccc_and_1st_br_of_românia[1].pdf Activităţile de adaptare la schimbările climatice s-au intensificat vizibil la nivel internaţional, european, naţional şi regional în ultimii câţiva ani. Hotărârile adoptate de comunitatea internaţională în cadrul celei de-a 16-a Conferinţe a Ţărilor Semnatare a Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice din anul 2010 au inclus adoptarea "Cadrului de Adaptare de la Cancun", care pune un şi mai mare accent pe acest subiect la nivel internaţional. La nivel european, adaptarea la schimbările climatice a fost deja integrată generalizat în legislaţia UE în sectoare precum apele maritime, silvicultură şi transport; şi în importante instrumente de politică, precum apele interioare, biodiversitatea, migraţia şi mobilitatea. În plus, Comisia Europeană a elaborat Strategia de Adaptare a UE în 2013, v. secţiunea 3.2. Aceasta îşi propune să contribuie la o Europă mai rezilientă la schimbările climatice, prin creşterea gradului de pregătire şi a capacităţii de răspuns la impacturile schimbărilor climatice la nivel local, regional, naţional şi european, dezvoltarea unei abordări coerente şi o mai bună coordonare. Sub imperiul unor fenomene naturale extreme înregistrate în România în primul deceniu al acestui secol ex. inundaţii, secetă, temperaturi extreme şi altele asemenea, Guvernul României a adoptat în 2008 Ghidul privind Adaptarea la Schimbările Climatice, pentru a spori gradul de conştientizare şi pentru a recomanda măsuri de adaptare la schimbările climatice în diverse sectoare. În conformitate cu contextul şi cerinţele la nivel internaţional şi UE, Guvernul României a adoptat în luna iulie 2013, Strategia Naţională a României privind Schimbările Climatice 2013-2020, prin HG nr. 529/2013. Acest document abordează componentele de reducere şi de adaptare la schimbările climatice şi asigură o actualizare a strategiei privind schimbările climatice prin prisma evoluţiilor recente. Componenta de adaptare se bazează pe abordarea de integrare la nivel sectorial şi îşi propune să asigure un cadru şi o metodologie de acţiune pentru a permite fiecărui sector să-şi dezvolte un plan individual de acţiune, în conformitate cu principiile strategice naţionale. Totodată, pentru îndeplinirea obiectivelor în materie de schimbări climatice, actuala Strategie este supusă unui triplu proces de extindere, consolidare, operaţionalizare ca urmare a necesităţii de reconsiderare a provocărilor actuale ale impactului schimbărilor climatice. În contextul extinderii provocărilor pentru mediu, România şi-a asumat angajamentul tranziţiei la o creştere economică verde, bazată pe emisii reduse de carbon, care împreună cu măsurile de reducere a gazelor cu efect de seră şi cu cele de adaptare la efectele schimbărilor climatice, au devenit o prioritate naţională. 12.2. Nevoia de acţiune Au fost identificate şi incluse în strategia adoptată pentru perioada 2013-2020 privind schimbările climatice, treisprezece sectoare-cheie în care adaptarea la schimbările climatice trebuie abordată cu prioritate: industrie; agricultură; turism, activităţi recreaţionale; sănătate publică; infrastructură, construcţii şi urbanism; transport; resurse de apă; silvicultură; energie; biodiversitate; asigurări; educaţie. Acestea rămân domenii prioritare, turismul şi activităţile recreaţionale fiind grupate împreună. A fost luată în considerare o abordare intersectorială şi integrată, de exemplu, au fost realizate analize la nivelul mai multor sectoare pentru identificarea asemănărilor şi diferenţelor previzionate în principalele sectoare, cele mai interactive. Pe lângă abordarea intersectorială, integrarea ar necesita şi gestionarea dimensiunii de adaptare în domenii privind pregătirea instituţională şi instrumentele de finanţare adecvate, precum şi participarea şi includerea diverselor persoane interesate. Implicarea instituţiilor la toate nivelurile în procesul de adaptare la schimbările climatice, precum şi creşterea gradului de conştientizare în rândul reprezentanţilor acestor instituţii cu privire la efectele schimbărilor climatice şi responsabilitatea acestora în combaterea lor este, de asemenea, de cea mai mare importanţă. Strategia este completată de un plan de acţiune, PA detaliat pentru perioada 2016-2020 cu privire la schimbările climatice la nivel naţional, care va transpune politicile de reducere a emisiilor de GES dar şi de adaptare la schimbările climatice, în practici concrete, ţinând cont de nevoia de creştere a capacităţii instituţionale, de implementare şi susţinere a acestora. Planul naţional de acţiune va reprezenta fundamentul pentru un proces progresiv, pe termen mediu, în care efectele schimbărilor climatice urmează a fi identificate, riscurile evaluate, măsurile de adaptare care se impun dezvoltate şi implementate împreună cu toate persoanele interesate. Abordarea intersectorială menţionată mai sus îşi propune să asigure că adaptarea la schimbările climatice nu este înţeleasă exclusiv prin raportare la un anumit sector sau activitate. Mai curând, consecinţele schimbărilor climatice la nivelul diferitelor domenii şi sectoare de acţiune şi interacţiunile posibile între măsurile de adaptare vor fi avute în vedere, avantajele comune încurajate, iar conflictele şi compensările între resursele utilizate şi obiective vor fi identificate şi prevenite într-un stadiu incipient. 12.3. Consideraţii de reacţie la adaptarea la schimbările climatice România trebuie să monitorizeze schimbările climatice, să elaboreze politici şi măsuri de adaptare adecvate pentru a reduce vulnerabilitatea la consecinţele schimbărilor climatice şi să continue sau să-şi crească adaptabilitatea la sistemele naturale, sociale şi economice. În acest scop, autorităţile publice trebuie să colaboreze îndeaproape cu comunitatea academică, ştiinţifică şi cu comunitatea de afaceri, cu ONG-urile şi să-şi combine experienţa cu resursele pentru a creşte gradul de conştientizare şi dorinţa de acţiune. Colaborarea internaţională şi regională va fi de asemenea încurajată, pentru a creşte schimbul de experienţă şi schimbul de bune practici. Multe măsuri de adaptare la schimbările climatice, dacă sunt implementate inteligent, ar putea reprezenta investiţii avantajoase pentru toate părţile interesate, evitând costurile excesive în cazul evenimentelor extreme şi promovând soluţiile inovatoare care sunt justificate în mod intrinsec. Accentul trebuie să se pună pe identificarea şi crearea unui mediu de abilitare pentru astfel de investiţii. În plus, unele măsuri vor necesita sprijin acordat printr-un mix de politici publice şi surse de finanţare, pentru a atrage investiţii private la scara necesară. În anii ce urmează, România va beneficia de cofinanţare UE semnificativă prin fondurile ESI pe perioada de programare 2014-2020, în vederea dezvoltării şi implementării măsurilor proprii de adaptare la SC şi de reducere a emisiilor, la nivel naţional şi local. Combinând factori precum angajamentul României, rezultate bune până în prezent, creşterea continuă a bazei instituţionale şi de cunoştinţe, şi asistenţa acordată de UE, România va putea reuşi cu succes să integreze considerentele integrate privind schimbările climatice în politicile publice, în programe şi proiecte sectoriale, reuşind în acelaşi timp să atragă investiţii private, să creeze noi locuri de muncă "verzi", să sporească nivelul de competitivitate şi rezistenţa economiei, precum şi să valorifice beneficiile economice şi sociale pentru cetăţenii României. Cu toate acestea, eforturile de adaptare la schimbările climatice nu sunt suficiente pentru a proteja economia şi populaţia de impactul schimbărilor climatice, prin urmare trebuie făcute în continuare eforturi pentru ca economia să devină mai puternică şi mai eficientă din punct de vedere energetic, prin promovarea utilizării de energie din surse regenerabile şi a tehnologiilor ecologice. CAP. 13 Adoptarea unor măsuri instituţionale 13.1. Construirea cadrului de acţiune adecvat Secţiunea anterioară a prezentat aspectele ce necesită a fi soluţionate, trecând de la Strategia de Adaptare la Planul de Acţiune. Numărul mare de instituţii implicate în activitatea de guvernare trebuie coordonat, un rol ce îi revine MMAP, lucrând în mare parte prin intermediul CNSC. Centrele de cercetare care studiază SC colaborează ocazional cu MMAP şi vor fi recunoscute ca Parteneri Climatici odată ce structura este creată. Aceste centre, dintre care unele colectează date iar altele le analizează, vor juca un rol important în crearea politicilor climatice, în special având în vedere că unele dintre ele vor prelua macro-modelele create de către Banca Mondială pentru România. Un plan de acţiune cu şanse de reuşită asigură colectarea datelor în mod eficient şi oportun şi punerea acestora la dispoziţia tuturor persoanelor interesate, într-o manieră cuprinzătoare. Organismele academice şi alţi analişti au de asemenea o sarcină importantă în interpretarea informaţiilor privind schimbările climatice şi efectele diferitelor politici în vederea adaptării la acestea. 13.2. Cadrul de acţiune pentru corelarea cadrului naţional cu priorităţile de adaptare la cerinţele UE şi respectarea cerinţelor din Strategia de Adaptare a UE Cadrul de acţiune trebuie să răspundă cerinţelor din Strategia de Adaptare a UE, care solicită un număr de componente. În primul rând, este vorba de punerea pe agendă a principiilor de adaptare în politicile naţionale pentru diverse sectoare, o activitate parţial cuantificată prin procentul de fonduri alocat de fiecare sector în vederea soluţionării aspectelor de mediu, consultaţi secţiunea 4.1.3 din Partea I. În al doilea rând, este vorba despre condiţiile care măsoară gradul de pregătire al departamentelor guvernamentale pentru acţiunile de adaptare la schimbările climatice. Acest centralizator va fi evaluat de CE pentru statele membre în anul 2017 şi, dacă este necesar, vor fi propuse modificări la procedurile naţionale pentru gestionarea adaptării la schimbările climatice. În al treilea rând, este vorba despre iniţiativele privind nivelul de adaptare al oraşelor, urmare a Convenţiei Primarilor, care a reprezentat un angajament voluntar de adoptare a unor strategii locale de adaptare la SC şi activităţi de creştere a gradului de conştientizare. În al patrulea rând, este vorba despre implementarea unor proceduri decizionale mai adecvate, astfel încât politicile şi măsurile alese să fie cele care prezintă cele mai mari beneficii nete pentru societate. Nu în ultimul rând, este necesară asigurarea că sistemul este proiectat şi funcţionează în aşa fel încât să acopere golurile principale de cunoştinţe din acest domeniu. 13.3. Acţiuni de adaptare la schimbările climatice la nivel naţional Acţiunile la nivel naţional pot fi clasificate în următoarele cinci categorii. a) Acţiunea 1: lecţii învăţate din scenarii privind schimbările climatice. Cele mai recente scenarii privind schimbările climatice, reduse la nivelul adecvat pentru evaluarea impacturilor la nivel naţional, vor fi elaborate şi transmise persoanelor interesate în diferite sectoare unde este necesar a se lua decizii. Aceste informaţii sunt prelucrate, în general de institute de cercetare şi trebuie să ajungă la administraţii publice şi sectoarele economice, prin cele mai adecvate mijloace de comunicare. b) Acţiunea 2: Susţinerea cercetării în domeniul schimbărilor climatice şi înfiinţarea unei arhive cu informaţii referitoare la schimbările climatice: metode adecvate pentru a contribui la sistemul naţional de cercetare cu propuneri de adaptare. c) Acţiunea 3: Estimarea costurilor aferente schimbărilor climatice pentru fiecare sector prioritar. Vor fi estimate două seturi de costuri. Primul este reprezentat de costul pentru impactul schimbărilor climatice în condiţii comerciale curente, şi anume, fără alte măsuri de adaptare. În cazul celui de-al doilea set, vor trebui elaborate liste extinse de posibile acţiuni de adaptare care au fost identificate în strategie. Pentru fiecare dintre acestea, este recomandabil să se estimeze costul de implementare a acţiunilor, acestea incluzând costurile de capital şi de funcţionare, precum şi profilul temporal al costurilor respective. d) Acţiunea 4: Elaborarea unei agende naţionale pentru adaptarea la schimbările climatice şi integrarea acesteia în politicile viitoare şi existente. Aceste două seturi de costuri, combinate cu opiniile persoanelor interesate asupra priorităţilor pentru diferite acţiuni, vor permite factorilor politici să întocmească o listă preliminară de acţiuni ce vor alcătui agenda de adaptare la schimbările climatice. În acest sens, vor utiliza gama instrumentelor decizionale precum analiză de eficienţă a costurilor, analiză de beneficiu de cost, analiză de risc şi altele. Acest exerciţiu impune, de asemenea, un program de implementare, ce trebuie integrat în politicile şi măsurile aflate în derulare în diferite sectoare. Rezultatul este un plan de acţiuni cu repere de timp care identifică finanţarea care poate fi implementată după aprobarea politică. e) Acţiunea 5: Elaborarea şi implementarea unei campanii de creştere a gradului de conştientizare în rândul tuturor părţilor interesate Rezultatele acţiunilor de adaptare la SC vor include creşterea gradului de conştientizare în rândul tuturor părţilor interesate din diferite sectoare. Această acţiune va trebui întreprinsă în faza incipientă a programului, deoarece succesul întregului set depinde de răspunsul corect din partea persoanelor afectate, inclusiv participarea acestora la diferite părţi ale planului de acţiune. Mijloacele corespunzătoare de stimulare a eforturilor individuale şi a celor efectuate la nivelul comunităţii, precum şi a acţiunilor voluntare ar putea avea o contribuţie semnificativă la îndeplinirea diverselor obligaţii. 13.4. Încadrarea şi raportarea acţiunilor de adaptare la nivel sectorial Programul de acţiuni de adaptare la schimbările climatice se bazează în mare parte pe considerente sectoriale. Cadrul acestor acţiuni este important şi include un program de monitorizare ce are în vedere verificarea rezultatelor efective din perspectiva impactului evitat, al costurilor suportate şi altele asemenea. De asemenea, se are în vedere actualizarea bazei de cunoştinţe pe măsură ce apar noi informaţii, ceea ce ar putea necesita o modificare a planului de acţiune convenit. Se va întocmi un raport periodic care să specifice progresul şi să menţioneze lecţiile învăţate. CAP. 14 Provocări la nivel sectorial, obiective şi acţiuni-cheie identificate Procesul de adaptare la schimbările climatice va avea loc în sectoarele identificate la diferite niveluri ex. naţional, regional, local, prin abordări personalizate pentru fiecare sector/locaţie specifică. Având în vedere că schimbările climatice au impact diferit în sectoare diferite, şi la niveluri diferite, măsurile de adaptare vor fi de asemenea variante, în funcţie de parametrii locali. Pentru a combate lipsa de adaptare, coordonarea între măsuri este foarte importantă de exemplu, coordonarea intersectorială, pentru a se asigura că o măsură nu interferează negativ cu o altă măsură sau cu un alt sector, sau cu eforturile de reducere a impactului SC. În plus, prin coordonare, poate fi atinsă sinergia dintre diferitele măsuri, ceea ce creşte relevanţa şi impactul măsurilor, reducând în acelaşi timp costurile. O abordare integrată este determinantă pentru o evaluare echilibrată a diferitelor interese şi de asemenea pentru furnizarea răspunsului adecvat. În plus, măsurile de adaptare la SC trebuie sincronizate şi combinate, în mod cât mai eficient posibil, cu măsurile de reducere a emisiilor de GES. Sectoarele prioritare în privinţa adaptării la schimbările climatice sunt prezentate în continuare. 14.1. Agricultura şi dezvoltare rurală Adaptarea la schimbările climatice reprezintă o prioritate ridicată pentru sectorul agricol - se constată schimbări climatice progresive şi un impact semnificativ asupra sectorului agricol. Sectorul agricol şi de dezvoltare rurală ADR trebuie să înceapă să reacţioneze mai rapid pentru a se putea pregăti să facă faţă efectelor climatice viitoare şi există nevoia de consolidare a capacităţii de rezistenţă şi adaptabilitate a celor două sub-sectoare ADR, marile ferme comerciale şi fermele de subzistenţă. Evenimentele meteorologice şi hidrologice negative, precum seceta şi inundaţiile, reprezintă manifestările cu cel mai puternic impact asupra sectorului agricol şi cauza volatilităţii semnificative a randamentului recoltelor de la un an la altul. Riscurile climatice de tipul secetelor pot dura câteva săptămâni sau luni, afectând rezultatele întregii producţii agricole anuale. În România, agricultura este sectorul care contribuie an de an la PIB cu circa 6-7%. Anii agricoli 2007 şi 2012 au fost consideraţi cei mai secetoşi din agricultura românească din ultimul deceniu, conducând la producţii la scăderea considerabilă a producţiilor, Figura 13 de mai jos. Statisticile arată că, de exemplu, în 2007, când seceta a atins un nivel deosebit de ridicat, valoarea adăugată brută în agricultură a înregistrat o scădere cu 15,3%, iar în 2012, scăderea a fost de 21.2%, seceta fiind unul dintre factorii majori care au dus la scăderea PIB-ului. Perioada 2007-2012 a fost foarte secetoasă; seceta având un impact negativ asupra productivităţii agricole, producţia medie la hectar a scăzut cu peste 50%, îndeosebi în cazul terenurilor care nu au beneficiat de sisteme de irigaţii funcţionale. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale-2012, seceta din anul agricol 2011 -2012 a produs daune pe o suprafaţă de 5.883.466 ha la nivel naţional. Cele mai afectate culturi au fost cele de porumb, grâu, orz şi orzoaică, cartofi, floarea soarelui şi rapiţă. spre ex. producţia în cazul rapiţei a scăzut cu până la 80,2%. Inundaţiile reprezintă o altă problemă recurentă în agricultura românească. Fie că se produce după topirea zăpezilor sau în urma ploilor torenţiale, numărul inundaţiilor a crescut în ultimele decenii ca urmare a schimbărilor climatice. Pentru a răspunde provocărilor menţionate anterior şi pentru a se asigura atingerea obiectivelor politicii în sectorul apei conform "Proiectului pentru protejarea resurselor de apă ale Europei" - Blueprint to Safeguard Europe's Water Resources, 2010 sunt necesare instrumente specifice pentru îmbunătăţirea managementului resurselor de apă la nivel naţional, regional şi bazinal în acord cu obiectivele Directivei Cadru privind Apa WFD. Nu în ultimul rând, implementarea măsurilor de prevenire şi gestionarea riscului la dezastre sunt cerinţe ale Mecansimului UE de Protecţie Civilă, care stabileşte direcţiile de intervenţie, cooperare şi coordonare în situaţiile de urgenţă generate de riscurile naturale, tehnologice sau biologice, Decizia 1313/2013/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind un mecanism de protecţie civilă al Uniunii. Figura 13: Randamentele principalelor cereale în România în perioada 2000-14, tone/h (a se vedea imaginea asociată) În perioada 1980-2011, România a suferit pierderi anuale cauzate de condiţiile meteo nefavorabile în valoare de 8.452 milioane dolari americani, adică 0,26% din PIB, dintre care 34% au fost legate de secetă*18). Modelarea climatică sugerează o intensificare a acestor tendinţe în viitor. O climă mai caldă, mai uscată în special în lunile sezonului cald şi mai variabilă şi cu o probabilitate mai mare de producere a acestor evenimente vor produce pierderi semnificative asupra acestui sector. Un studiu realizat recent în anul 2014 elaborat de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene*19) arată că Europa Central-Sudică, care include Franţa, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia şi România va fi a doua cea mai afectată regiune din Uniunea Europeană, ca urmare a scăderii precipitaţiilor cu circa 24,4% în timpul verii, crescând astfel expunerea faţă de fenomenul de secetă, ariile afectate extinzându-se de la 31.000 kmp/an la 242.000 kmp/pe an în 2080, în acest caz, pierderile ridicându-se la 3% din PIB-ul anual al regiunii. În acest context, politicile şi măsurile de prevenire a impactului asupra activităţii socio- economice trebuie să se bazeze pe un management integrat şi durabil al resurselor de climă, apă şi sol. De asemenea, în ultimii 20 de ani, producerea de inundaţii grave s-a intensificat, iar previziunile arată că această tendinţă va continua. *18) McCallum et al. 2013 *19) Climate Impacts in Europe. The JRC PESETA II Project, Joint Research Center, 2014. Disponibil la: https://ec.europa.eu/irc/sites/default/files/reqno_irc87011_final_report_ready_final3.pdf În cadrul proiectului "România: Programul privind schimbările climatice şi o creştere economică verde cu emisii reduse de carbon", a fost organizat un exerciţiu de modelare pentru a evalua consecinţele posibile a trei scenarii diferite de SC - scăzut, mediu şi ridicat asupra randamentului diferitelor tipuri de culturi, în orizontul de timp al anului 2040. Modelul a fost aplicat unui număr de 12 spaţii hidrografice din România consultaţi harta de mai jos pe baza datelor furnizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi Administraţia Naţională de Meteorologie. (a se vedea imaginea asociată) *20) Scopul acestei componente este de a dezvolta un model de impact micro- şi macro-economic, pentru politici climatice şi de creştere verde, perspectiva 2020-2030-2050. Modelul derulează simulări de impact ale activităţilor economice şi ale politicilor climatice din România, estimând efectul acestor politici în termeni de costuri şi beneficii asupra producţiei de bunuri, a ocupării forţei de muncă, comerţului, fluxurilor de capital, dezvoltării urbane. Modelarea macroeconomică este completată de modelările de impact la nivelul a şase sectoare: energie, urban, transport, silvicultură, agricultură, ape. Acest model va fundamenta alternativele care vor sta la baza strategiilor şi a politicilor preconizate în mai multe sectoare, luând în considerare obligaţiile României derivate din angajamentele la nivel UE şi internaţionale, pentru reducerea emisiilor GES şi pentru adaptarea la efectele schimbărilor climatice. Modelul a avut în vedere influenţa potenţială a scăderii precipitaţiilor sub scenariile meteorologice medii pentru mai multe culturi ce necesită precipitaţii, aflate în 12 spaţii hidrografice până în anul 2040, consultaţi Tabelul 7 de mai jos. Cu excepţia orzului, se previzionează că culturile în regim natural, prin precipitaţii, vor scădea în toate bazinele hidrografice. Ca urmare a scăderii precipitaţiilor, tot mai multe culturi vor necesita irigaţii pentru a reduce riscul de randament variabil. Cea mai semnificativă creştere a necesarului de apă pentru irigaţii se previzionează pentru cultura de grâu, ajungând la + 75% în bazinul Jiului, de exemplu. Tabelul 7: Posibila scădere a recoltelor ce au nevoie de precipitaţii până în anul 2040 pentru scenariul mediu privind schimbările climatice (a se vedea imaginea asociată) Scăderea productivităţii speciilor cultivate în regim natural, cu aport doar din precipitaţii, este influenţată de impactul potenţial al schimbărilor climatice asupra randamentelor. Echipa de modelare a Băncii Mondiale a analizat acest impact potenţial pentru nouă culturi diferite, în trei scenarii diferite în spaţiul hidrografic Argeş-Vedea. Tabelul 8: Productivitatea recoltelor irigate natural, prin precipitaţii, faţă de situaţia actuală modificare procentuală până în anii 2040), trei scenarii, spaţiul hidrografic Argeş-Vedea (a se vedea imaginea asociată) Este evident că această creştere a recoltelor în regim irigat, prin raportare la situaţia actuală, va avea un impact semnificativ asupra cererii de apă în toate cele 12 spaţii hidrografice până la nivelul anului 2040, consultaţi tabelul de mai jos. Pentru anumite spaţii hidrografice unde cererea ar putea creşte considerabil, aceasta ar putea avea un impact din perspectiva resurselor reduse de apă şi poate conduce la un conflict între anumite utilizări prioritare, cum ar fi fluxurile ecologice şi cererea domestică. Tabelul 9: Creşterea potenţială a cererii de apă pentru irigaţii până în anul 2040 pentru scenariul mediu privind schimbările climatice (a se vedea imaginea asociată) Tabelul 10: Cererea suplimentară potenţială pentru irigaţii faţă de situaţia actuală, modificare procentuală faţă de anii 2040, pentru 3 scenarii de mediu în spaţiul hidrografic Argeş-Vedea (a se vedea imaginea asociată) Creşterea cererii de apă pentru irigaţii până în anii 2040 în spaţiul hidrografic Argeş-Vedea se previzionează a reprezenta un eveniment important în scenariul privind schimbările climatice scăzute. Ar fi necesare politici de adaptare pentru a evita supraexploatarea resurselor de apă din acest spaţiu hidrografic şi intrarea în conflict cu alte destinaţii şi alţi utilizatori. În sfârşit, pentru a prezenta pe scurt constatările exerciţiului de modelare a impactului pe care l-ar putea avea schimbările climatice asupra cererii de apă pentru irigaţii şi producţia agricolă, chiar dacă impactul variază în funcţie de previziunile privind schimbările climatice, tipul de cultură şi respectiv bazinul hidrografic, este evident că pentru majoritatea culturilor reducerea previzionată a apei din precipitaţii este în jur de 10 - 30% în 2040 şi în acelaşi timp creşterea cererii de apă se previzionează a fi de 20-60% faţă de condiţiile actuale. Este clar că dacă România doreşte să dezvolte o agricultură competitivă şi în acelaşi timp să gestioneze în mod durabil resursele de apă, sunt necesare obiective de adaptare şi acţiuni de adaptare aferente schimbărilor climatice. Exerciţiul de modelare a permis testarea mai multor măsuri de adaptare şi evaluarea consecinţelor respective asupra creşterii randamentului pe de o parte, şi a cererii de apă pe de altă parte, consultaţi Tabelul 9. Din perspectiva productivităţii, îmbunătăţirile majore vor apărea, conform previziunilor, în momentul aplicării unor cantităţi mai mari de îngrăşăminte, dar în acelaşi timp, această măsură va necesita mai multă apă, deoarece există o strânsă corelare între aceşti doi factori de producţie. Dacă obiectivul constă în limitarea creşterii cererii de apă, cele mai eficiente două măsuri vor fi selectarea soiurilor, recolte rezistente şi o mai bună aerisire a solului. Per ansamblu, măsurile de adaptare combinate vor trebui să găsească un echilibru corespunzător între productivitatea agricolă şi gestionarea durabilă a resurselor de apă. Tabelul 11: Măsurile de adaptare la schimbările climatice şi consecinţele respective ale acestora conduc la ameliorare, pe de o parte, şi la cerere de apă, pe de altă parte (a se vedea imaginea asociată) Impacturile schimbărilor climatice pot fi pozitive sau negative, dar sectorul ADR din România se confruntă în prezent cu impacturi predominant negative. Acestea includ: a) Modificări la nivelul productivităţii agricole Schimbările climatice vor afecta cantitatea şi sezonalitatea precipitaţiilor, iar creşterea evapotranspiraţiei va putea conduce la sezoane de creştere mai scurte şi la un risc mai mare de lipsă a apei în momente importante din ciclul de dezvoltare al recoltelor, cum ar fi creşterea iniţială şi germinarea şi creşterea şi formarea elementelor de rod. Cu toate acestea, pentru anumite recolte, ex: grâu, nivelurile mai mari de CO_2 existente în atmosferă vor reduce aportul de apă, în timp ce pentru altele, ex: porumb, reacţia va fi minimă. Modelarea sugerează că productivitatea la grâu poate creşte semnificativ, 30% sau mai mult în perioada previzionată 2020-2050 faţă de clima din anii 1961-1990, dar productivitatea la porumb se estimează că va scădea*21). Totuşi, aceste estimări ar trebui tratate cu prudenţă deoarece dimensiunea efectului CO_2 este incertă; presiunea termică poate scădea productivitatea; se estimează că variabilitatea climaterică va creşte, ceea ce va duce la întreruperi frecvente în ciclul de dezvoltare a recoltei şi la un randament mai scăzut; şi concurenţa pentru asigurarea apei poate conduce la disponibilitatea unei cantităţi mai mici de apă pentru irigaţii în agricultură. În plus, se estimează că schimbările climatice vor creşte probabilitatea apariţiei unor evenimente extreme, cum ar fi seceta sau inundaţiile rapide - flash-flood, ceea ce poate atrage pierderi semnificative de recolte, după cum vom detalia în continuare. *21) A cincea Comunicare Naţională a României către CCONUSCC b) Intensificarea inundaţiilor Inundaţiile reprezintă o problemă tot mai stringentă pentru sectorul ADR din România, care dispune de o suprafaţă semnificativă expusă riscului de inundaţii. Inundaţiile se produc frecvent din cauza topirii zăpezilor, a blocării cursurilor râurilor cu gheaţă şi/sau a creşterii cantităţii de precipitaţii, iar în ultimii 20 de ani s-au produs inundaţii severe din ce în ce mai frecvente, ca urmare a unui număr de factori suplimentari. Aceştia includ supraexploatarea pădurilor şi modificarea caracteristicilor morfologice locale; lipsa unei infrastructuri de prevenire a inundaţiilor bine întreţinute în zonele cu formaţiuni torenţiale de formare a inundaţiilor de tip flash-flood. c) Creşterea frecvenţei şi intensităţii secetelor În sectorul ADR, una dintre cele mai grave consecinţe observate până la această dată constă din apariţia tot mai crescută a deficitului de apă şi a secetei din cauza efectului combinat al precipitaţiilor scăzute şi a creşterii temperaturilor, în special în sudul şi sud-estul ţării. Astfel, estimările bazate pe proiecţiile analizate indică şi în viitor creşterea temperaturii aerului,de ex. veri mai calde, cu valuri de căldură mai frecvente şi mai persistente, iar reducerea cantităţilor de precipitaţii se va putea extinde în majoritatea regiunilor ţării, îndeosebi în sezonul cald. Diminuarea precipitaţiilor pare să fie mai pronunţată în regiunile din sudul, sud-estul şi estul României. În condiţiile în care scenariile climatice viitoare indică pentru perioada 2021-2050 o descreştere a cantităţilor de precipitaţii se estimează extinderea suprafeţelor agricole cu deficite de precipitaţii şi implicit, accentuarea intensităţii acestora prin creşterea claselor excesiv secetoase, sub 350 l/mp/an şi secetoase, 351-450 l/mp/an, în special în zonele agricole sudice, sud-estice şi estice ale ţării. Ca urmare, la cultura de porumb, în condiţiile scenariilor climatice viitoare se vor putea extinde suprafeţele afectate de seceta pedologică puternică şi extremă în lunile cu cerinţe maxime faţă de apă ale plantelor, iulie-august. d) Risc crescut de eroziune a solului şi deşertificare Dată fiind tendinţa crescută de secetă mai frecventă şi mai intensă, există probabilitatea unei aridităţi tot mai mari a solului, care, combinată cu vânturi calde, va accentua riscul de eroziune eoliană şi degradare a solului în special în regiunile sudice, sud estice şi estice ale României. Acest fenomen include riscul de deşertificare, marginalizare şi abandonare a terenurilor agricole în regiunile unde solurile sunt mai uşoare şi mai vulnerabile la eroziune. e) Productivitate agricolă scăzută la hectar f) Intensificarea fenomenelor meteorologice extreme şi extinderea suprafeţelor agricole vulnerabile. Încălzirea globală accelerată generează o serie de fenomene meteo- climatice ce afectează sectorul ADR prin temperaturi extreme, regim al precipitaţiilor dezechilibrat, perturbarea alternanţei anotimpurilor, incidenţă crescută a fenomenelor meteorologice periculoase. Suprafaţa culturilor afectate de secetă, inundaţii, căderi de grindină, îngheţuri târzii, s.a. creşte constant de la an la an şi generează pierderi semnificative atât prin calamitarea recoltelor, cât şi prin distrugerea semnificativă a culturilor. Căderile de grindină distrug în mod deosebit culturile cu înaltă valoare economică - vii, livezi, sere, s.a., iar pagubele produse afectează sectoare strategice ale economiei agroalimentare. g) Alte costuri sociale şi economice Deficitul de precipitaţii ce se va accentua în lunile de vară, coroborat cu alte modificări ale ciclului hidrologic, în condiţiile schimbării climatice va avea consecinţe asupra rezervei de apă. Per ansamblu, consecinţele posibile ale schimbărilor climatice în România vor creşte semnificativ riscul calamitării parţiale/totale a culturilor agricole în funcţie de severitatea şi durata fenomenelor meteo extreme, precum şi al reducerii securităţii financiare a fermierilor din multe regiuni, în special sudul şi sud-estul ţării. Principalele obiective strategice pentru adaptarea sectorului agricultură şi dezvoltare rurală la schimbările climatice sunt prezentate în continuare.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice – Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Promovarea transferului de │
│cunoştinţe şi a serviciilor de │
│consultanţă cu privire la aspectele │
│privind schimbările climatice în │
│rândul fermierilor │
├──────────────────────────────────────┤
│Transferul de informaţii şi │
│cunoştinţe, formarea şi dobândirea de │
│aptitudini, precum şi serviciile de │
│consultanţă în rândul fermierilor │
│trebuie să aibă în vedere şi adaptarea│
│la efectele schimbărilor climatice, │
│prin promovarea de practici şi │
│tehnologii care urmăresc reducerea │
│efectelor secetei şi a riscului │
│crescut de eroziune a solului şi │
│deşertificare. Gradul de realizare al │
│acestui obiectiv va fi evaluat prin │
│determinarea numărului de fermieri │
│care au beneficiat de transfer de │
│cunoştinţe şi servicii de consultanţă │
│cu privire la aspectele privind │
│adaptarea la efectele schimbărilor │
│climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Reabilitarea şi modernizarea │
│infrastructurii de irigaţii şi drenaj │
├──────────────────────────────────────┤
│Schimbările climatice au impact asupra│
│resurselor de apă existente, în │
│special în mediul rural. Având în │
│vedere slaba adaptare a │
│infrastructurii existente la noile │
│structuri agricole şi forestiere, │
│sectoarele rămân vulnerabile la │
│condiţiile climatice, alternanţă │
│secetă şi inundaţii frecvente, cu │
│efecte economice semnificative asupra │
│viabilităţii economice a fermelor. │
│Această problemă devine mult mai acută│
│în contextul încălzirii globale. │
│Investiţiile în modernizarea │
│sistemelor de irigare sunt necesare │
│pentru a îmbunătăţi eficienţa acestor │
│sisteme, pierderi de apă reduse, │
│îmbunătăţirea eficienţei energetice, │
│pentru a reduce dependenţa producţiei │
│agricole de condiţiile meteorologice, │
│pentru a mări competitivitatea │
│agricultorilor, precum şi pentru a │
│ajuta sectorul să facă faţă │
│provocărilor pe termen lung generate │
│de schimbările climatice. │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Gestionarea adecvată a terenurilor │
│agricole în scopul adaptării la │
│efectele schimbărilor climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│Promovarea practicilor de agricultură │
│extensivă pe pajiştile permanente │
│contribuie la gestionarea durabilă a │
│resurselor naturale şi totodată la │
│adaptarea la efectele schimbărilor │
│climatice. De asemenea, prin │
│promovarea unor metode agricole │
│adecvate, se poate asigura o mai bună │
│orientare către adaptarea la efectele │
│schimbărilor climatice determinate de │
│manifestărea cu o frecvenţă mai │
│ridicată a fenomenelor extreme. │
│Diversificarea culturilor, conservarea│
│păşunilor şi menţinerea de „zone de │
│interes ecologic” constituie elemente │
│importante ale adaptării la efectele │
│schimbărilor climatice. Prin │
│cultivarea unor hibrizi/soiuri cu │
│precocităţi diferite, fermierii pot fi│
│protejaţi de extremele climatice şi │
│pot câştiga experienţă care să fie │
│valorificată în managementul │
│exploataţiei. De asemenea, limitarea │
│deficitului de apă din sol în arealele│
│cu potenţial de deşertificare se poate│
│face prin înlocuirea lucrării de bază │
│a solului, arat, cu metode de lucrare │
│minimă a solului, minimum tillage prin│
│care este redusă cantitatea de apă │
│evaporată din stratul superficial al │
│solului, contribuind astfel şi la │
│reducerea necesităţii utilizării unor │
│resurse suplimentare de apă. │
├──────────────────────────────────────┤
│4. Creşterea gradului de │
│conştientizare cu privire la │
│managementul riscului şi al accesului │
│la instrumente de gestionare a │
│riscului │
├──────────────────────────────────────┤
│În România, sistemele de management al│
│riscului şi serviciile prin care │
│riscurile climatice potenţiale pot fi │
│gestionate, sunt insuficiente. Chiar │
│şi fermele comerciale au, în mare │
│parte, o bază de active insuficientă │
│şi sunt inadecvat dotate pentru a face│
│faţă riscurilor şi evenimentelor │
│climatice. Deoarece pe termen mediu şi│
│lung se preconizează un impact ridicat│
│al schimbărilor climatice asupra │
│producţiei agricole, la nivelul │
│fermelor este necesar un management │
│adecvat al riscului. Riscurile │
│posibile sunt cele de scădere a │
│activităţii economice cauzate de │
│inundaţii, alunecări de teren, │
│eroziunea solului, pagube cauzate de │
│furtuni, secetă, focare de boli, lipsa│
│accesului la resurse de apă. │
│Fermierii români sunt deja expuşi unui│
│risc climatic relativ crescut, iar │
│numărul de evenimente climatice │
│adverse, cum ar fi seceta, │
│inundaţiile, grindina şi alte fenomene│
│meteorologice periculoase este în │
│continuă creştere. Pentru diminuarea │
│riscului climatic, în cadrul │
│Sistemului naţional antigrindină si de│
│creştere a precipitaţiilor, SNACP au │
│loc acţiuni de mică amploare, │
│respectiv intervenţii active în │
│atmosferă, cu impact local şi cu │
│caracter preventiv. │
│Având în vedere că sunt disponibile │
│sisteme şi fonduri de sprijin pentru │
│gestionarea şi aplanarea implicaţiilor│
│economice ale acestor riscuri, │
│fermierii ar putea minimiza efectele │
│schimbărilor climatice, care pot │
│afecta producţia, viabilitate generală│
│a afacerii şi siguranţa gospodăriei şi│
│asigurarea surselor de hrană şi de │
│venit. Suplimentar instrumentelor PAC │
│existente, sistemul de asigurări │
│agricole trebuie încurajat pentru a │
│permite agricultorilor să-şi │
│intensifice rezistenţa la schimbările │
│climatice. Aceasta poate însemna │
│oferirea de stimulente suplimentare │
│pentru ca fermierii să-şi adapteze │
│afacerile şi clădirile utilizate în │
│cadrul exploataţiilor proprii pentru │
│a-şi reduce contribuţiile la │
│companiile de asigurări. │
│PNDR susţine un cadru de management al│
│riscului, astfel încât agricultorii să│
│poată face faţă mai bine impactului │
│climatic asupra producţiei lor │
│agricole. Succesul va fi măsurat │
│plecându-se de la nivelul de bază al │
│fermierilor asiguraţi în prezent şi de│
│la numărul de fermieri afiliaţi la │
│fondul mutual. │
└──────────────────────────────────────┘
14.2. Resursele de apă Previziunile IPCC - Grupul interguvernamental al ONU privind schimbările climatice arată clar că un climat mai cald va creşte gradul de variabilitate climatică, precum şi riscul de inundaţii, dar şi de secetă vezi Wetherald şi Manabe, 2002; Tabel SPM2 din IPCC, 2007. În baza scenariului IPCC IS92a privind emisiile, IPCC, 1992, care este similar cu scenariul SRES A1, schimbările semnificative privind riscul la inundaţii sau secetă sunt de aşteptat în multe părţi ale Europei - Lehner et al., 2005b. Regiunile cele mai predispuse la creşterea frecvenţei inundaţiilor sunt nordul şi nord-estul Europei, în timp ce sudul şi sud-estul Europei prezintă creşteri semnificative ale frecvenţei secetei. Pe de altă parte, conform celor mai recente scenarii climatice, intensitatea precipitaţiilor se aşteaptă să crească în următoarele decenii în România. Chiar dacă sunt luate măsuri de reducere a emisiilor, vor exista, totuşi, efecte reziduale ale schimbărilor climatice şi o nevoie de adaptare la evenimentele extreme legate de apă, inundaţii şi secetă, din România. Implementarea unor politici eficiente de adaptare în sectorul apei din România ar necesita îmbunătăţirea cunoştinţelor, a instrumentelor şi a aranjamentului instituţional existente. În cadrul proiectului de asistenţă tehnică realizat împreună cu Banca Mondială, datorită unei evaluări rapide a sectorului apei şi rezultatelor modelării sectorului apei, au fost identificate unele nevoi pentru a putea dezvolta o politică eficientă de adaptare în sectorul apei. Stabilirea unor obiective de adaptare adecvate ar necesita consolidarea bazei de cunoştinţe: a) Este nevoie să se îmbunătăţească scenariile climatice existente şi să se efectueze o evaluare cantitativă a disponibilităţii resursei de apă, bilanţul resurse-cerinţe viitoare de apă în condiţiile schimbărilor climatice. La sfârşitul anului 2014 impactul schimbărilor climatice asupra resurselor de apă era cuantificat pentru majoritatea bazinelor hidrografice din România, bazine mari dar, numai două bazine hidrografice din România - Buzău şi Ialomiţa,- aveau disponibile analize cantitative pentru estimarea bilanţului resurselor de apă - cerinţe viitoare de apă în baza scenariilor privind schimbările climatice. b) Generaţia mai nouă de modele climatice globale, CMIP5 - care reprezintă şi baza celui de-al cincilea Raport IPCC a fost utilizată pentru exerciţiul de modelare, în conjuncţie cu modelele climatice regionale, programul EuroC0RDEX şi metodele statistice. Acestea au fost utilizate pentru a estima impacturile schimbărilor climatice în toate bazinele/spaţiile hidrografice din România. Acesta este un punct de pornire ce va trebui perfecţionat astfel încât să se poată aborda mai multe probleme localizate în mai multe bazine hidrografice. c) Scenariile climatice reprezintă un punct de pornire pentru analiza impactului schimbărilor climatice asupra resurselor de apă. Rezultatele diferite date de modelele climatice globale şi regionale privitoare la modificarea precipitaţiilor în viitor ar necesita elaborarea unei metodologii de mediere a acestor rezultate. Modificarea precipitaţiilor, rezultate din modele, sub aspectul cantităţii şi distribuţiei. În condiţiile schimbărilor climatice viitoare, vor fi utilizate ca date de intrare în modelele hidrologice de simulare a modificărilor resursei de apă. Incertitudinea de estimare a modificărilor privind precipitaţiile, unele modele climatice prognozează creşteri, altele scăderi, se reflectă în estimarea resursei de apă în viitor în condiţiile schimbării climei. d) Rezultatele studiilor privind schimbările climatice trebuie încorporate în mod separat în activităţile de planificare sectorială ale tuturor sectoarelor legate de apă, precum şi într-un mod integrat, în dezvoltarea Planurilor de management privind Bazinele/Spaţiile Hidrografice şi în special a celor referitoare la Directivele Europene şi anume Planul de Management al Bazinului/Spaţiului Hidrografic cerut de Directiva Cadru a Apei. Planul de Management al Riscului la Inundaţii cerut de Directiva Inundaţii. Prin urmare. acestea ar trebui să constituie elementele necesare pentru adaptarea la schimbările climatice a regulilor de exploatare a lacurilor de acumulare şi pentru procesele de planificare în sectorul irigaţiilor, furnizării/tratării apei menajere, energiei hidroelectrice, dezvoltării industriale, alocărilor de mediu, pentru finalizarea riscului la inundaţii, pentru proiectarea infrastructurii de control a inundaţiilor, pentru gestionarea dezastrelor. Prin procesul de pregătire a Planurilor de management pe bazinele/spaţiile hidrografice, resursele de apă şi disponibilitatea apei pentru folosinţe zonele potenţial deficitare din punct de vedere al resursei de apă, ar trebui să fie reevaluate la nivelul bazinelor şi sub-bazinelor hidrografice potrivit condiţiilor legate de schimbările climatice. Cel de-al doilea sector important în care baza de cunoştinţe va trebui să fie îmbunătăţită îl reprezintă irigaţiile*22): *22) Rezultatele exerciţiului de modelare al Băncii Mondiale privind creşterea cererii de apă pentru irigaţii au fost integrate în secţiunea de mai sus "13.1 Agricultură", deoarece principalele rezultate din modelarea apei sunt reprezentate de impacturile asupra producţiei la diferite tipuri de recolte. a) Instrumentele de modelare au permis evaluarea impacturilor schimbărilor climatice asupra culturilor agricole principale din fiecare bazin. Această analiză ar putea reprezenta punctul de pornire pentru o evaluare bazată pe criterii multiple a nivelurilor şi tipurilor de agricultură care pot fi susţinute în fiecare bazin hidrografic. Acest exerciţiu ar presupune perfecţionarea evaluărilor cantitative ale disponibilităţii apei şi a necesarului de apă pentru culturi, în baza diferitelor scenarii climatice pentru fiecare bazin hidrografic şi implicarea părţilor interesate la nivel local. b) Se recomandă ca România să înceapă în mod sistematic introducerea proiectelor-pilot pentru modele diferite de sisteme de irigaţii eficiente, împreună cu practici agricole inteligente din punctul de vedere al climatului. c) Ar trebui să fie desfăşurată analiza opţiunilor tehnice şi a randamentului economic pentru transformarea irigării prin pompare în irigare gravitaţională, în zonele cu un necesar confirmat şi constant de servicii de irigaţii. d) Reutilizarea apei uzate menajere epurate şi a apei pluviale în irigaţii ar trebui încurajate, în special în bazinele cu deficit de apă. O nouă directivă privind reutilizarea apei, considerată o măsură tranşantă pentru secetă, ar trebui să fie propusă până în 2016. e) Complementar irigaţiilor, se recomandă implementarea tehnologiilor de creştere şi uniformizare a precipitaţiilor în zonele de interes ale ţării, prin intermediul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. Cea de-a treia zonă, în care baza de cunoştinţe va trebui îmbunătăţită, are legătură cu disponibilitatea resursei de apă, cu furnizarea şi tratarea apei pentru consumul casnic şi industrial: a) Ar trebui efectuate evaluări cantitative ale cererii şi fiabilităţii disponibilităţii resursei de apă pentru toate secţiunile critice din România, luând în calcul efectul aşteptat al diferitelor scenarii de schimbare climatică. Aceste evaluări ar trebui să acopere toate sectoarele de cerere, incluzând sectoarele industriale şi mediul. Această analiză ar trebui să reprezinte baza pentru furnizarea datelor şi informaţiilor necesare pentru elaborarea Planurilor de Management ale Bazinelor/ Spaţiilor Hidrografice şi revizuirea/actualizarea regulilor de exploatare. b) Ar trebui să fie consolidate eforturile îndreptate spre reducerea pierderilor din reţelele de distribuţie a apei, estimate în prezent la 50%. În mod similar, iniţiativele de management al cererii de apă ar trebui să fie promovate în sectoarele domestic şi industrial. c) în timp ce România urmăreşte în mod etapizat să furnizeze servicii de alimentare cu apă şi canalizare tuturor comunităţilor cu peste 2000 locuitori, va fi, de asemenea, importantă şi evaluarea nevoilor zonelor care nu vor fi acoperite de aceste iniţiative. d) Reutilizarea apei uzate epurate în irigaţii ar trebui să fie încurajată, în special în zonele cu deficit de apă. e) Posibilitatea folosirii acviferelor împreună cu realimentarea artificială pentru stocarea interanuală a apei ar trebui explorată în anumite zone. f) Bazinele hidrografice ale surselor critice de alimentare cu apă, rezervoare sau acvifere în locaţii cu deficit de apă ar trebui să fie protejate activ prin măsuri de zonare a folosirii terenului. Se recomandă ca România să implementeze modele diferite de protecţie a surselor de apă potabilă pentru a putea evalua fezabilitatea şi eficacitatea acestei abordări. g) Desalinizarea, inclusiv energie solară trebuie luată în considerare pentru furnizarea cu apă potabilă în bazine de coastă cu deficit de apă h) Considerarea posibilităţii de realizare de noi infrastructuri pentru stocare şi transferuri de apă între bazine pentru a aborda viitoarele provocări. Managementul Mediului şi Resurselor Naturale: a) Sunt necesare evaluări cantitative pentru necesarul de apă al diferitelor ecosisteme, iar rezultatele ar trebui utilizate ca bază pentru elaborarea Planurilor de Management a Bazinelor Hidrografice în fiecare bazin, pentru a asigura alocarea apei pentru utilizarea durabilă a apei. b) Reîmpădurirea şi alte activităţi de îmbunătăţire a capacităţii de retenţie a apei ar trebui încurajate în zonele montane predispuse la inundaţii şi eroziune. c) Se recomandă iniţierea unor modele-pilot adecvate, care oferă beneficii comune, de management al resurselor naturale în bazine hidrografice cu suprafeţe de pădure şi în pescăriile din zonele umede. În cele din urmă, problemele de adaptare în sectorul apei vor necesita o îmbunătăţire a bazei de cunoştinţe privind managementul dezastrelor. d) Este necesar să se îmbunătăţească analiza de risc şi a pericolului de inundaţii şi, prin utilizarea unei abordări bazate pe rezoluţie mai mare de GIS, astfel încât hărţile de risc să poată fi particularizate la nivelul localităţilor/locuinţelor. e) Analiza trebuie, de asemenea, să fie actualizată la 1%, 1 din 100 ani de inundaţii, nivel pentru zonele locuite, şi ar trebui să ia în considerare efectele preconizate ale schimbărilor climatice asupra sistemelor hidrologice locale. f) Hărţi de risc trebuie să fie introduse oficial în dezvoltarea regională şi a proceselor generale de urbanism. g) Creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei expuse inundaţiilor, răspuns adecvat înainte şi după, de contractare a asigurărilor, şi altele asemenea. h) Un regulament oficial ar putea fi luat în considerare pentru monitorizarea şi gestionarea activităţilor de construcţie în zonele cu risc ridicat de inundaţii. i) Utilizarea celor mai noi metode şi tehnologii de reabilitare / construire diguri, şi efectuarea lucrărilor de protecţie în corelaţie cu planurile de dezvoltare teritorială. Principalele obiective strategice pentru adaptarea la schimbările climatice în sectorul apei sunt prezentate în continuare.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice – Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1.Reducerea riscului de deficit de apă│
├──────────────────────────────────────┤
│Cunoştinţele legate de │
│disponibilitatea resursei de apă în │
│condiţiile schimbărilor climatice, │
│bilanţul resursă-cerinţă realizat în │
│funcţie de resursele de apă modificate│
│din fiecare bazin hidrografic şi │
│cerinţele viitoare de apă, sunt │
│incomplete în România şi este necesară│
│completarea datelor cu informaţii │
│relevante în acest sens. Acestea vor │
│asigura baza pentru găsirea unor │
│soluţii de asigurare a apei în zonele/│
│secţiunile identificate ca având un │
│deficit de apă în viitor şi de │
│asemenea, soluţii de adaptare la │
│schimbările climatice, inclusiv din │
│perspectiva exploatării lacurilor de │
│acumulare. Este necesară o mai mare │
│eficienţă a utilizării apei, iar │
│aceasta va necesita noi măsuri în ceea│
│ce priveşte irigaţiile, precum şi │
│furnizarea şi tratarea apei menajere │
│şi industriale. Este oportună │
│asigurarea rezervei de apă din sol şi │
│din bazinele de acumulare, şi prin │
│creşterea precipitaţiilor realizată în│
│cadrul sistemului naţional │
│antigrindină şi de creştere a │
│precipitaţiilor prin intervenţii │
│active în atmosferă. Utilizarea în │
│irigaţii a apei subterane trebuie │
│restricţionată; în cazul │
│supraexploatării resurselor de apă │
│subterană, reutilizarea apei pentru │
│irigaţii ar trebui încurajată în │
│zonele cu deficit de apă, iar │
│posibilitatea de realimentare a │
│acviferelor ar trebui explorată. în │
│cazul apei pentru uz menajer şi │
│industrial, este foarte important să │
│se reducă pierderile din sistem, în │
│reţelele de distribuţie a apei, fiind │
│în prezent estimate la aproximativ │
│30%. Succesul/rezultatul va fi măsurat│
│printr-un număr de indicatori care │
│cuantifică deficitele de apă în │
│diferite bazine raportate la un nivel │
│de referinţă şi raportează starea │
│surselor de apă subterană şi │
│supraterană. │
├──────────────────────────────────────┤
│2.Reducerea riscului de inundaţii │
├──────────────────────────────────────┤
│Există proiecţii conform cărora │
│inundaţiile vor apărea mai frecvent în│
│multe bazine hidrografice din România,│
│în special iarna şi primăvara, deşi │
│estimările privind schimbările în │
│frecvenţa şi magnitudinea inundaţiilor│
│rămân incerte. │
│Reducerea riscurilor la inundaţii se │
│poate realiza utilizând hărţile de │
│hazard şi risc la inundaţii şi │
│concret, prin aplicarea măsurilor care│
│vor fi prevăzute în Planurile de │
│Management al Riscului la Inundaţii. │
│Aceste măsuri vor urmări 5 domenii de │
│acţiune în strânsă legătură cu ciclul │
│de management al riscului la │
│inundaţii: prevenire, protecţie, │
│pregătire, conştientizarea riscului la│
│inundaţii, Refacere/reconstrucţie şi │
│vor viza mai multe aspecte şi domenii │
│- de exemplu, coordonarea strategiilor│
│de planificare teritorială cu │
│planurile de management al riscului la│
│inundaţii, schimbarea sau adaptarea │
│practicilor de utilizare a terenurilor│
│în zone urbane/în managementul │
│pădurilor/în agricultură, măsuri de │
│planificare şi execuţie infrastructuri│
│de gestionare a inundaţiilor, măsuri │
│de pregătire pentru a reduce efectele │
│adverse ale inundaţiilor şi altele │
│asemenea. Se vor completa, pe cât │
│posibil, cunoştintele referitoare la │
│mangementul riscului la inundaţii │
│luând în considerare efectele │
│aşteptate ale schimbărilor climatice. │
│De asemenea, un rol important în │
│reducerea riscului la inundaţii îl are│
│construirea de infrastructuri cu efect│
│de reducere a riscului la inundaţii în│
│zonele cu risc potenţial semnificativ │
│la inundaţii şi implementarea │
│Planurilor de Management al Riscului │
│la Inundaţii. întrucât „lista de │
│aşteptare" a investiţiilor totale în │
│sectorul de apă implică sume enorme, │
│acestea trebuie să fie prioritizate pe│
│baza hărţilor de hazard şi risc la │
│inundaţii şi luând în considerare pe │
│cât posibil, impacturile schimbărilor │
│climatice. Succesul/rezultatul va fi │
│măsurat prin implementarea Planurilor │
│de Management al Riscului la Inundaţii│
│şi de asemenea, prin investiţiile în │
│infrastructura pentru protecţia │
│împotriva inundaţiilor. │
├──────────────────────────────────────┤
│3.Creşterea gradului de siguranţă a │
│barajelor şi digurilor │
├──────────────────────────────────────┤
│Regulamentele de exploatare ale │
│lacurilor de acumulare şi Planurile de│
│acţiune în caz de accidente la baraje │
│vor fi revizuite ţinând seama de │
│efectele schimbărilor climatice. │
│Succesul/rezultatul poate fi măsurat │
│prin numărul de regulamente de │
│exploatare ale lacurilor de acumulare │
│şi de Planuri de acţiune în caz de │
│accidente la baraje, revizuite. │
└──────────────────────────────────────┘
14.3. Infrastructură şi urbanism Schimbările climatice au potenţialul de a creşte numărul de oameni, firme, sisteme de infrastructură şi alte structuri care sunt expuse unui risc fizic sau sunt vulnerabile în faţa pierderilor economice. Luarea de măsuri pentru modificarea politicilor publice, pentru a îmbunătăţi mediul instituţional sau pentru a modifica sistemele de infrastructură în vederea reducerii acestor riscuri sau reducerii acestor pierderi este, din acest motiv, o prioritate importantă. Există mai multe tipuri de intervenţii care pot fi abordate. Politicile care caută să orienteze o nouă dezvoltare în zone care sunt mai puţin probabil expuse pericolelor sunt la fel de importante ca şi politicile sau iniţiativele menite să sporească robusteţea fizică a structurilor vulnerabile. Riscul/riscurile exacte pe care sistemele sau structurile individuale de infrastructură trebuie să îl/le ia în calcul va/vor varia în funcţie de locaţie. Hărţile riscurilor care reflectă îngrijorările localizate - şi se bazează pe cele mai bune informaţii disponibile referitoare la impactul climei - pot fi utile în ghidarea elaborării politicilor şi a investiţiilor în sistemele de infrastructură sau clădirile private sau publice. În mod mai general, este important să se asigure că reglementările locale sau naţionale în domeniul construcţiilor, care afectează noua construcţie, au cea mai recentă versiune realizată în baza modificărilor relevante documentate pe baza hărţilor seismice şi a condiţiilor meteorologice locale, şi altele asemenea. Pentru a asigura coerenţa politicilor, a investiţiilor şi măsurilor, oraşele din România ar trebui să elaboreze planuri de adaptare la nivel de oraş inclusiv măsuri, calendare de lucru şi bugete. Planurile trebuie să se coordoneze neapărat cu oricare plan de reducere a schimbărilor climatice care a fost elaborat de oraş/regiune. Ar trebui să fie implicate mai multe părţi interesate pentru a se asigura că planurile ţin cont de date provenind de la diferite niveluri ale administraţiei publice, de la societatea civilă, din mediul universitar, din sectorul privat şi de la nivelul comunităţilor. Având în vedere îmbunătăţirile relativ frecvente în ceea ce priveşte capacitatea noastră de a înţelege riscurile asociate climei, este important ca aceste planuri şi sistemele de politici publice în general, să revizuiască şi/sau să actualizeze periodic standardele tehnice pentru a reflecta condiţiile în schimbare. Oraşele ar putea dori, de asemenea, să ia alte măsuri de valorificare a învăţământului public sau a abordărilor bazate pe sisteme ecologice pentru a diminua riscurile la ameninţări legate de climă, inclusiv prin investiţii în infrastructura ecologică, care poate ajuta la reducerea temperaturii în oraş sau la oferirea protecţiei sau uşurarea situaţiei în cazul unor fenomene meteorologice extreme. Principalele obiective strategice pentru adaptarea la schimbările climatice a sectorului urban sunt prezentate în continuare.\
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice - Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Planificarea de tip holistic pentru│
│oraşe reziliente climatic │
├──────────────────────────────────────┤
│0 strategie eficientă de adaptare la │
│schimbările climatice coordonează şi │
│caută să modeleze alte decizii de │
│planificare şi dezvoltare luate │
│într-un oraş/regiune. Un posibil │
│rezultat constă în faptul că astfel de│
│planuri descurajează activităţile sau │
│deciziile care sporesc riscul sau │
│vulnerabilitatea persoanelor, │
│afacerilor, sistemelor de │
│infrastructură şi proprietăţii. │
│Totuşi, mai important este modul în │
│care astfel de strategii caută să │
│informeze deciziile de planificare şi │
│dezvoltare, adăugând o nouă │
│perspectivă prin care astfel de │
│decizii sunt analizate. Planurile de │
│adaptare funcţionează cel mai bine │
│atunci când sunt complet │
│instituţionalizate în procesele de │
│aprobare a planificării şi │
│dezvoltării. Aceste planuri forţează │
│promovarea şi utilizarea unei gândiri │
│sistematice şi cuprinzătoare cu │
│privire la provocările existente în │
│prezent şi în viitor şi la modul în │
│care fiecare proiect sau plan prezintă│
│implicaţii pe termen lung în ceea ce │
│priveşte creşterea sau ameliorarea │
│unor astfel de riscuri. în cazul unor │
│situaţii în care riscurile sunt │
│necunoscute sau incerte, planurile de │
│adaptare ar trebui să promoveze │
│soluţii lipsite de regrete, care să │
│asigure flexibilitatea în abordarea │
│acestor situaţii pe viitor sau, pe cât│
│posibil, evitarea exacerbării acestor │
│riscuri. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Ajustarea codurilor şi normelor │
│existente în domeniul construcţiilor │
│sau a altor coduri şi norme din acest │
│domeniu, pentru a corespunde │
│condiţiilor de climă şi evenimentelor │
│extreme │
├──────────────────────────────────────┤
│Casele, blocurile, birourile şi alte │
│structuri construite vor trebui să │
│susţină impactul unor temperaturi mai │
│ridicate pe timp de vară, al unor │
│temperaturi mai scăzute pe timp de │
│iarnă, vânturi puternice, ninsori mai │
│abundente şi alte schimbări de mediu │
│posibil periculoase. în prezent, │
│Eurocodurile pentru construcţii noi şi│
│retehnologizări majore sunt aplicate │
│în România alături de normativele │
│naţionale, pe baza hărţilor │
│meteorologice specializate, a hărţilor│
│seismice şi altele asemenea. Unele │
│schimbări pot fi necesare în viitor │
│pentru a proteja împotriva climei │
│clădirile şi sistemele de │
│infrastructură existente, având în │
│vedere schimbările climatice │
│aşteptate. Aceste schimbări trebuie să│
│fie bazate pe fapte, derivate din cele│
│mai bune dovezi disponibile cu privire│
│la condiţiile locale. Aceste linii │
│directoare trebuie să fie revizuite │
│periodic, pentru a se asigura că ţin │
│pasul cu condiţiile aflate în │
│permanentă schimbare sau cu │
│cunoştinţele îmbunătăţite. │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Adaptarea planurilor de analiză şi │
│acoperire a riscurilor şi planurilor │
│de apărare împotriva situaţiilor de │
│urgenţă specifice la schimbările │
│climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│Autorităţile administraţiei publice │
│locale din România trebuie să │
│elaboreze planuri de analiză şi │
│acoperire a riscurilor şi planuri de │
│apărare împotriva situaţiilor de │
│urgenţă specific, dar este neclar în │
│ce măsură aceste planuri se bazează pe│
│ceea ce este cunoscut cu privire la │
│modul în care schimbările climatice │
│pot afecta fiecare localitate sau │
│regiune. Este important să se │
│stabilească baza faptică adecvată, iar│
│apoi să fie evaluată, pentru a stabili│
│dacă trebuie modificat un plan de │
│urbanism. Este. de asemenea. foarte │
│important ca aceste planuri să fie │
│periodic analizate. pentru a se │
│asigura că ţin pasul cu evoluţia │
│condiţiilor. incluzând creşterea care │
│s-ar putea să se fi extins în zone │
│predispuse unui anumit risc sau cu │
│cunoştinţele îmbunătăţite. │
├──────────────────────────────────────┤
│4. Consolidarea capacităţii locale │
├──────────────────────────────────────┤
│Planificarea şi dezvoltarea eficientă │
│a adaptării la schimbările climatice │
│necesită informaţii solide cu privire │
│la viitoarele riscuri climatice ale │
│unui oraş şi la modul în care acestea │
│se traduc în vulnerabilităţi fizice şi│
│economice. în prezent. nu există │
│informaţii disponibile în România cu │
│privire la riscurile climatice │
│specifice oraşelor. această situaţie │
│trebuind remediată. Este. de asemenea.│
│foarte important să se depună eforturi│
│pentru a se consolida capacitatea │
│umană şi instituţională de a prelua │
│aceste informaţii şi de a le converti │
│în planuri sau decizii adecvate de │
│dezvoltare. Programele de instruire │
│pot susţine dezvoltarea acestei │
│capacităţi. la fel precum eforturile │
│pot promova schimbul de informaţii │
│între oraşele din România sau din altă│
│parte. │
└──────────────────────────────────────┘
14.4. Transport Proiectele de infrastructură. caracterizate printr-o durată lungă de viaţă şi costuri ridicate. trebuie să facă faţă impacturilor actuale şi viitoare ale schimbărilor climatice. Adaptarea la efectele schimbărilor climatice constă în măsuri care vin în întâmpinarea impacturilor şi vulnerabilităţilor schimbărilor climatice actuale şi viitoare şi. prin urmare. aceasta se referă la protejarea infrastructurii şi serviciilor împotriva impacturilor negative. dar. de asemenea. la consolidarea capacităţii de rezilienţă şi valorificarea oricăror posibile beneficii în urma acestor schimbări. Până în prezent. activitatea internaţională s-a concentrat în principal pe consolidarea capacităţii de adaptare. mai degrabă decât pe adaptarea la preconizări climatice viitoare. Elaborarea unui program eficient de adaptare la schimbările climatice pentru sectorul transporturilor se bazează pe o înţelegere robustă a vulnerabilităţii faţă de condiţiile climatice actuale şi viitoare. Vulnerabilitatea reprezintă o funcţie a expunerii şi sensibilităţii unui sistem la impacturile schimbării climatice şi a capacităţii sale de adaptare. O evaluare a vulnerabilităţii la schimbările climatice ar trebui să se concentreze pe acele aspecte şi bunuri care s-au stabilit a fi sensibile la variabilele meteorologice şi climatice prin evaluarea de bază. Este adesea util să se furnizeze informaţii cu privire la magnitudinea anticipată a costurilor asociate cu riscurile identificate printr-o evaluare a vulnerabilităţii la schimbările climatice. În funcţie de natura şi amploarea evaluării şi disponibilitatea datelor, costurile pot fi exprimate cantitativ sau calitativ. Înţelegerea vulnerabilităţii reprezintă cheia în elaborarea planurilor de adaptare, care minimizează riscul şi maximizează oportunităţile asociate impacturilor schimbărilor climatice. Vulnerabilitatea reprezintă o funcţie a expunerii şi sensibilităţii unui sistem la impacturile schimbării climatice şi a capacităţii sale de adaptare. Pentru sectorul de transport. există o nevoie de revizuire a documentaţiei de planificare şi dezvoltare a proiectului. Acest lucru va necesita abordarea adaptării climatice în cadrul proceselor de planificare a transportului şi dezvoltare a proiectelor prin a) efectuarea de modificări, care să susţină termene mai lungi de planificare; b) furnizarea de îndrumare cu privire la includerea unor considerente climatice cantitative şi calitative şi la modul în care trebuie abordate elemente incerte; c) solicitarea unei analize a adaptării la schimbările climatice în cadrul Evaluărilor Impactului de Mediu prin revizuirea şi actualizarea regulamentelor şi procedurilor în care impacturile şi adaptarea climatice sunt relevante; şi d) solicitarea includerii unor considerente referitoare la adaptare în documentaţia de ofertă a proiectului. În plus, procesul de planificare ar trebui să solicite menţinerea unor surse de date standardizate la nivel naţional şi a unor tehnici de modelare pentru planificarea adaptării climatice a transportului şi pentru date referitoare la dezvoltarea proiectului. Principalele obiective strategice pentru adaptarea sectorului transporturilor la schimbările climatice sunt prezentate în continuare.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice – Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Considerente principale referitoare│
│la schimbările climatice în procesele │
│de planificare şi luare a deciziilor │
├──────────────────────────────────────┤
│Integrarea considerentelor referitoare│
│la schimbările climatice în procesele │
│de luare a deciziilor reprezintă cel │
│mai eficient răspuns. Principalii │
│jucători, care ocupă poziţiile cele │
│mai adecvate pentru a putea aborda │
│această chestiune la nivel │
│guvernamental, sunt ministerele │
│responsabile cu activităţile legate de│
│transport, în speţă Ministerul │
│Transportului şi Ministerul │
│Dezvoltării Regionale şi │
│Administraţiei Publice, precum şi │
│instituţiile aflate în subordinea │
│acestora de ex. Compania Naţională de │
│Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, │
│Autoritatea Navală Română, C.N. │
│"Administraţia Porturilor Maritime" │
│S.A. Constanţa. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Evaluarea vulnerabilităţi │
│sectorului transporturilor │
├──────────────────────────────────────┤
│Un pas important îl reprezintă │
│evaluarea vulnerabilităţilor la nivel │
│de sector sau agenţie pentru a │
│identifica vulnerabilitatea relativă a│
│bunurilor şi serviciilor în faţa │
│impacturilor schimbărilor climatice - │
│prin elaborarea, printre altele, a │
│unor hărţi ale vulnerabilităţii - │
│pentru a defini măsuri pe termen │
│scurt, mediu şi lung pentru │
│implementare. Succesul va fi măsurat │
│prin finalizarea la timp a evaluărilor│
│şi utilizarea acestora în planuri │
│ulterioare de acţiune. │
└──────────────────────────────────────┘
14.5. Industria Principalele riscuri climatice la care este expus sectorul industrial sunt asociate cu impacturile negative asupra infrastructurii cauzate de fenomenele naturale asociate schimbărilor climatice, căldură, precipitaţii, vânt, inundaţii şi altele asemenea şi a evenimentelor extreme asociate, ploile abundente în aprilie şi mai 2005 au cauzat cele mai mari inundaţii din ultimii 50 ani în România. Acestea au cauzat pagube de cel puţin 1,66 miliarde Euro, reprezentând 2,1% din PIB-ul României. Riscurile şi efectele acestora ar putea include: a) Costuri operaţionale şi de mentenanţă ridicate pentru mai multe sectoare de activitate, ca urmare a întreruperilor proceselor de muncă din cauza frecvenţei sporite a condiţiilor meteorologice extreme cum ar fi valuri de căldură, temperaturi ridicate, ploi şi ninsori abundente şi din cauza necesităţii de creştere a investiţiilor în prevenire şi/sau control al pagubelor în sănătate şi siguranţă la locul de muncă, precum şi operaţiuni de limitare ale marilor consumatori industriali de electricitate cauzate de întreruperea alimentării cu electricitate din cauza efectelor ploilor abundente, a ninsorilor abundente şi a caniculei asupra transformatoarelor acestora. b) Modificarea incertă a profilurilor riscurilor pentru asigurarea împotriva dezastrelor naturale naţionale şi costurile crescute ale asigurărilor pentru materii prime industriale şi producţie; c) Pierderile şi/sau pagubele cauzate de degradarea infrastructurii de apă din cauza inundaţiilor şi a întreruperii alimentării cu apă în caz de secetă. d) Accesibilitatea la locaţii industriale, inclusiv zone miniere compromise de alunecările de teren şi inundaţii, iar productivitatea acestora este redusă. e) Furnizarea de combustibil şi materie primă va fi afectată de schimbările climatice. f) Pierderile şi/sau pagubele cauzate de secetă în întreprinderile agroalimentare. În ciuda riscurilor şi a posibilelor pierderi, sectorul industrial este mai puţin pregătit să facă faţă impacturilor schimbărilor climatice, în special în situaţii de urgenţă asociate schimbărilor climatice care au un înalt grad de incertitudine. Gradul de conştientizare privind adaptarea la schimbările climatice a sectoarelor este scăzut, iar informaţiile privind contramăsurile de adaptare la schimbările climatice din domeniul respectiv nu sunt colectate şi diseminate în mod sistematic operatorilor şi oamenilor de afaceri, cel puţin la nivelul celor din întreprinderile locale, mici şi mijlocii. Pagubele şi costurile economice ale societăţilor din domeniul producţiei pot fi ridicate, atunci când au loc evenimente meteorologice extreme. Principalele obiective strategice pentru adaptarea sectorului industrial la schimbările climatice sunt prezentate în continuare.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice – Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Creşterea gradului de utilizare a │
│măsurilor preventive şi buna pregătire│
│pentru situaţii de urgenţă asociate │
│climei în industrii-cheie │
├──────────────────────────────────────┤
│Sectoarele industriale-cheie trebuie │
│să adopte măsuri preventive, cum ar fi│
│măsuri de control al inundaţiilor în │
│facilităţi de furnizare a apei din │
│industria grea, luând în considerare │
│aspectele instituţionale, tehnice şi │
│financiare ale producţiei industriale │
│pentru a evita sau reduce pierderile │
│de producţie din cauza impacturilor │
│schimbărilor climatice. Ar trebui să │
│fie elaborate şi pregătite de │
│implementare planuri de reacţie │
│rapidă, pentru unităţile │
│industriale-cheie, care să răspundă │
│evenimentelor urgente cauzate de │
│schimbările climatice. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Creşterea gradului de │
│constientizare a proprietarilor │
│privaţi de întreprinderi industriale, │
│cu privire la adaptarea la schimbările│
│climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│Majoritatea proprietarilor privaţi din│
│sectorul industrial deţin puţine │
│cunostinţe referitoare la managementul│
│riscului climatic si măsurile de │
│adaptare la schimbările climatice, │
│incluzând beneficii si costuri. │
│Acestia trebuie să înţeleagă mai bine │
│riscurile si costurile, în cazul în │
│care neluarea unor măsuri de adaptare │
│si planificare adecvată necesită │
│informaţii financiare prospective │
│referitoare la potenţialele costuri, │
│venituri si mediu de exploatare pentru│
│a justifica măsurile pe baza │
│impacturilor schimbărilor climatice │
│care pot avea loc în viitor si sunt │
│incerte, precum si să înţeleagă │
│rentabilitatea economică a adaptării. │
│Baza de cercetare si cunostinţe, │
│inclusiv experienţele din alte ţări, │
│va fi dezvoltată în special pentru │
│întreprinderile mici din sectorul │
│industrial. Se incurajează │
│constituirea unor asociaţii sau │
│forumuri naţionale care să abordeze │
│aceste aspecte si care să dezvolte si │
│să folosească baza de cunostinţe │
│pentru a le ajuta să beneficieze de: │
│a) o planificare mai bună pe termen │
│mediu si lung si/sau decizii privind │
│preţurile care cresc profitabilitatea │
│si b) capacitate îmbunătăţită de │
│eficientizare a costurilor si decizii │
│eficiente de adaptare la schimbările │
│climatice. │
│Vor fi diseminate cunostinţele si │
│experienţa altor ţări în managementul │
│schimbărilor climatice asupra │
│sectoarelor de activitate. Scopul de a│
│creste gradul de constientizare atât │
│în rândul entităţilor industriale │
│publice, cât si în rândul celor │
│private pentru a aplica cunostinţele │
│în baza condiţiilor locale. │
│Rezultatele vor fi măsurate prin │
│adoptarea de către industrie a unor │
│măsuri eficiente de adaptare la │
│schimbările climatice, iar experienţa │
│de succes va fi diseminată │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Creşterea gradului de │
│conştientizare a industriilor şi a │
│sectorului privat cu privire la │
│riscurile schimbărilor climatice şi │
│măsurile posibile disponibile pentru │
│le face faţă │
├──────────────────────────────────────┤
│Cunoştinţele şi experienţa din alte │
│ţări pentru a face faţă efectelor │
│schimbărilor climatice asupra │
│industriei vor fi diseminate. Scopul │
│este de a creşte gradul de │
│conştientizare a ambelor entităţi │
│industriale publice şi private şi de a│
│aplica cunoştinţele, luând în │
│considerare condiţiile locale. │
│Rezultatele vor fi evaluate prin │
│adoptarea unor măsuri eficiente de │
│adaptare în funcţie de industrie şi │
│experienţă de succes şi vor fi │
│diseminate. │
├──────────────────────────────────────┤
│4. Susţinerea utilizării sporite a │
│asigurărilor pentru pierderi │
│industriale cauzate de evenimente │
│climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│România ar putea susţine furnizarea │
│unor informaţii si scheme de asigurare│
│mai precise referitoare la condiţiile │
│meteorologice, cu profilurile de risc │
│pentru evaluarea diferitelor tipuri de│
│pagube. întreprinderile industriale │
│vor colabora cu sectorul asigurărilor │
│pentru a avea o acoperire adecvată cu │
│asigurări pentru posibile pagube │
│cauzate de climă. De asemenea, va fi │
│necesar ca Guvernul să asigure suport │
│financiar pentru a atenua daunele │
│cauzate de anumite tipuri de │
│evenimente extreme. Succesul ar fi │
│atins prin extinderea pieţei │
│asigurărilor pentru a acoperi │
│riscurile climatice si pentru a evalua│
│cererile diferitelor sectoare si │
│entităţi industriale. │
└──────────────────────────────────────┘
14.6. Energie Mai multe vulnerabilităţi referitoare la schimbările climatice pot afecta sectorul energetic al României: a) Schimbările climatice vor modifica cererea sezonieră de electricitate, care va fi mai scăzută pe timpul iernii şi mai ridicată pe timpul verii. b) Energia produsă de hidrocentrale asigură peste 25% din producţia de energie electrică într-un an hidrologic normal. Pe timp de secetă de durată cum au fost cele din 2003 şi 2007, deficitul de energie electrică în sistem trebuie să fie acoperit de energia produsă din cărbune, care pune presiune pe producţia de cărbune şi pe preţul electricităţii. Schimbările climatice se aşteaptă să ducă la ierni mai calde şi mai scurte, cu un volum redus de zăpadă şi cu topirea timpurie a zăpezii. Verile mai calde vor creşte pierderile prin evaporare din râuri, lacuri şi lacuri de acumulare. Studii detaliate vor fi necesare pentru a evalua efectul diferitelor scenarii referitoare la schimbările climatice asupra fiecărui lac de acumulare utilizat pentru producţia de energie hidroelectrică, luând în considerare schimbările debitelor şi caracterul sezonier al acestora, precum şi schimbările în modelele de cerere a energiei, irigaţii şi control al inundaţiilor. c) Generarea energiei termice combustibil fosil, biocombustibil şi combustibil nuclear se bazează pe apă şi aer pentru răcire, iar temperatura acestora va creşte în cazul schimbărilor de climă, ducând la o răcire mai puţin eficientă. Aceasta va necesita o capacitate suplimentară pentru a mişca aerul sau o cerere mai mare pentru răcirea apei, care poate să nu fie disponibilă din cauza schimbării debitelor sezoniere sau utilizărilor concurente, Banca Mondială, 2010. d) Se preconizează că schimbările climatice vor duce la scăderi reduse ale vitezei medii a vântului, dar aceasta va varia în funcţie de momentul zilei şi anotimp, iar în unele locaţi viteza poate creşte din cauza condiţiilor locale. Efectul asupra producţiei energetice în fermele eoliene se aşteaptă să fie redus*23). *23) Duffy et al 2014, California e) Efectul schimbărilor climatice asupra radiaţiei solare totale şi eficienţa generării energiei solare este, de asemenea, considerat a fi redus <1%. f) Apariţia condiţiilor meteorologice extreme poate avaria infrastructura energetică, inclusiv platformele petroliere şi de gaz, conductele şi unităţile de generare a energiei electrice, Banca Mondială, 2010. Reţelele electrice de sunt supuse avariilor directe din cauza condiţiilor meteorologice extreme ex. ninsori abundente şi pierderilor indirecte rezultate din pierderi sporite ale transmisiei şi din durate de viaţă mai reduse ale transformatoarelor la temperaturi mai ridicate. Barajele utilizate pentru irigaţii şi/sau generarea hidroelectricităţii pot fi supuse unor fluxuri şi eliberări neplanificate care ar putea cauza pagube unei game de infrastructuri în aval, ex. poduri, drumuri, case, locaţii industriale. Ar putea fi implementate măsuri diferite de adaptare pentru sectorul energetic: a) Diversificarea producţiei energetice şi, în special, prin includerea surselor regenerabile; b) Creşterea eficienţei energetice în toate sectoarele; c) Stabilirea infrastructurii critice în sistemul energetic ex. baraje hidroelectrice, sistemul de transport şi distribuţie, sistemul de transport al gazelor naturale, petrol şi derivatele acestuia şi altele asemenea pentru a stabili măsurile necesare în cazul fenomenelor meteorologice extreme ex. furtuni, tornade, inundaţii, secete, temperaturi foarte scăzute şi altele asemenea. Identificarea şi prioritizarea măsurilor de reducere a riscului de pagube sau pierderi din cauza unor evenimente extreme. d) Reevaluarea coordonată a politicii privind managementul apei pentru lacurile de acumulare mari, în legătură cu cererea de electricitate şi irigaţii şi riscurile asociate protecţiei împotriva inundaţiilor în aval de eliberările forţate de apă. e) Modificarea cererii pe termen scurt, prin măsurarea inteligentă pentru a disemina mai eficient sarcinile referitoare la producerea de energie. Exerciţiul de modelare, efectuat de Banca Mondială în baza suportului tehnic actual, a evaluat impactul schimbărilor climatice asupra producerii de energie hidroelectrică pentru diferite scenarii climatice. În prezent, România deţine o capacitate instalată de energie hidroelectrică de 6 GW şi un potenţial anual de generare de 19 TWh - Lehner et al.. Pentru a evalua impactul asupra producerii de energie hidroelectrică, datele furnizate de către NARW pentru 52 unităţi hidroelectrice au fost utilizate în modelul Evaluării şi Planificării Apei WEAP. În România, media producţiei de energie hidroelectrică reprezintă aproximativ 21 TWh pentru perioada 1965-2000, Figura 14. Figura 14: Producerea de energie hidroelectrică în România (a se vedea imaginea asociată) Exerciţiul de modelare a permis propunerea tendinţelor de producţie a energiei hidroelectrice pentru trei scenarii climatice diferite. Pentru scenariul climatic cel mai sever, subliniat cu culoarea albastră, scăderea producţiei de energie hidroelectrică ar putea fi de 17% până în 2040 din cauza unei scăderi a modelului de precipitaţii, vezi figura de mai jos. Ar putea fi necesară o investigaţie suplimentară, pentru a evalua mai bine modul în care evenimentele climatice ar putea afecta funcţionarea sistemelor de furnizare a energiei electrice. Figura 15: Nivelul mediu anual de producere a energiei hidroelectrice în România (a se vedea imaginea asociată) Principalele obiective strategice pentru adaptarea sectorului energetic la schimbările climatice sunt prezentate în continuare.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice – Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Stabilirea infrastructurii critice │
│în sistemele energetice şi │
│implementarea măsurilor pentru a face │
│faţă impacturilor evenimentelor │
│extreme │
├──────────────────────────────────────┤
│Evenimentele meteorologice extreme │
│afectează funcţionarea sistemelor de │
│alimentare cu energie electrică, de │
│exemplu avarii la sistemele de │
│distribuţie a energiei electrice şi │
│termice din cauza ninsorilor │
│abundente. Strategia caută să │
│înţeleagă, în baza unor studii │
│suplimentare, infrastructura │
│energetică critică vulnerabilă la │
│evenimentele climatice extreme şi să │
│stabilească măsurile necesare pentru a│
│face faţă unor astfel de evenimente şi│
│să le implementeze în ordinea │
│priorităţii │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Înţelegerea potenţialelor impacturi│
│ale schimbărilor climatice în sistemul│
│de cerere energetică │
├──────────────────────────────────────┤
│Posibilele implicaţii ale schimbărilor│
│climatice asupra sistemelor de cerere │
│energetică sunt incerte în România din│
│cauza lipsei cunoştinţelor în acest │
│domeniu. O analiză ulterioară ar │
│trebui efectuată pentru a înţelege │
│posibilele implicaţii ale schimbărilor│
│climatice în ceea ce priveşte │
│sistemele de cerere energetică şi │
│mixul de alimentare cu energie │
│electrică. │
└──────────────────────────────────────┘
14.7. Turism şi activităţi recreative Sectorul turistic din România - împreună cu restul Europei - este afectat de condiţiile meteorologice de la vulnerabile la extreme ex. valuri de căldură în timpul verii, inundaţii şi furtuni intense sau scăderea cantităţii de zăpadă pe timp de iarnă în unele regiuni, iar acest lucru va avea un impact asupra destinaţiilor turistice. Schimbările climatice trebuie privite ca un catalizator care consolidează şi accelerează locul schimbărilor structurale în turism; prin urmare, în timp ce o evaluare a obiectivelor impactului potenţial asupra sectorului turistic ar fi utilă, este la fel de important să se identifice, planifice şi dezvolte noi oportunităţi pentru a reduce posibilele impacturi economice şi de angajare. De exemplu, dacă se aşteaptă să fie afectate căderile de zăpadă în staţiunile montante, aceste zone ar trebui planificate pentru oportunităţi crescute de plimbări şi drumeţii şi pentru lunile de vară mai lungi şi mai calde, cu o posibilă cerere sporită pentru staţiuni termale şi de recuperare. În ciuda posibilelor ameninţări ale schimbărilor climatice pentru turism, nu există studii care să indice o reducere a volumului turistic total, ci, mai degrabă, o restructurare a sectorului turistic, redistribuţie sezonieră şi geografică. La nivel european, studiile prezintă concluzii contradictorii pentru următoarele două decenii: unele sugerează un declin al turismului, iar altele o creştere a turismului. În acest context, întreprinderile din sectorul turistic trebuie să ajusteze investiţiile pentru a contracara ameninţările şi pentru a profita de oportunităţi. În timp ce aceasta ar putea da naştere la costuri mai ridicate, protecţia pe termen lung împotriva schimbărilor climatice va rezulta în beneficii durabile. Cazarea turiştilor trebuie să se facă în locaţii care favorizează adaptarea la schimbările climatice, folosind materiale care pot face faţă noilor condiţii climatice. Asigurarea va fi, de asemenea, o măsură importantă de protecţie împotriva climei. Produsele turistice trebuie să fie diversificate, concentrându-se pe servicii şi sectoare turistice mai puţin vulnerabile. Turiştii şi personalul din turism ar trebui să fie mai bine instruit cu privire la pericolele schimbărilor climatice şi măsurile de adaptare la schimbările climatice, astfel încât să se adapteze la comportamentul de consum turistic în consecinţă. De asemenea, sectorul turistic în general ar trebui să beneficieze de sisteme de monitorizare şi avertizare climatică, astfel încât să reducă riscul expunerii la evenimente extreme şi să adapteze oferta în timp real. Principalele obiective strategice pentru adaptarea sectorului de activităţi turistice şi recreative la schimbările climatice sunt prezentate în continuare:
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice – Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Protecţia şi extinderea zonelor │
│recreative naturale în oraşe şi în │
│împrejurimile acestora │
├──────────────────────────────────────┤
│Importanţa calităţii timpului │
│recreativ este în creştere pentru │
│oamenii care trăiesc în medii urbane. │
│Reconectarea cu natura, chiar şi │
│pentru o pauză scurtă în timpul unei │
│zile de lucru sau în week-end, a │
│devenit unul dintre cele mai dorite │
│tipuri de activităţi recreative. în │
│contextul fragmentării timpului │
│recreativ şi a condiţiilor │
│meteorologice mai puţin predictibile, │
│zonele naturale recreative, atât în │
│interiorul cât şi în apropierea │
│zonelor urbane, sunt importante pentru│
│populaţia locală, precum şi pentru │
│vizitatori. De aceea, este important │
│ca aceste zone naturale să fie │
│accesibile pentru un public divers şi │
│să poată oferi oportunităţi recreative│
│de înaltă calitate. Pentru zonele │
│naturale atât din interiorul, cât şi │
│din apropierea oraşelor, statutul │
│recreativ şi de protecţie a fost │
│stabilit şi aplicat, o politică │
│privind spectrul de oportunitate │
│recreativă SOP trebuind să fie │
│implementată. Succesul va fi măsurat │
│prin existenţa acestor zone atât în │
│interiorul, cât şi în apropierea │
│zonelor urbane. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Planificare strategică pentru │
│dezvoltarea destinaţiilor turistice │
│mai puţin dependente de schimbările │
│climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│Un proces de planificare strategică │
│trebuie să ia în considerare riscurile│
│şi oportunităţile pentru fiecare │
│destinaţie generată de schimbările │
│climatice. De asemenea, trebuie să se │
│acorde atenţie şi să planifice │
│destinaţiile şi segmentele de piaţă │
│mai puţin vulnerabile în faţa │
│schimbărilor climatice, ex. staţiuni │
│balneoclimaterice, MICE*24), turism │
│cultural şi ecoturism. Succesul va fi │
│măsurat prin dezvoltarea unor │
│strategii turistice sectoriale │
│adaptate la condiţiile schimbărilor │
│climatice, care sunt adoptate la scară│
│largă drept bază pentru politicile │
│publice naţionale │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Planificare pe termen lung pentru │
│staţiuni montane ecologice sezoniere │
├──────────────────────────────────────┤
│Este important pentru zonele montane │
│să se pregătească pentru o ofertă │
│adaptivă şi extinsă şi să planifice şi│
│să dezvolte infrastructura necesară │
│pentru susţinerea unei astfel de │
│oferte. în plus, la nivel european, │
│există un grad crescut de │
│conştientizare cu privire la │
│călătoriile în destinaţii ecologice, │
│de aceea, fiind importantă integrarea │
│principiilor de sustenabilitate în │
│planificarea şi operaţiunile acestor │
│destinaţii nu numai pentru un consum │
│eficient de energie şi apă, dar şi │
│pentru a poziţiona destinaţiile pe o │
│piaţă europeană foarte competitivă. │
│Succesul va fi măsurat prin existenţa │
│unei reţele de destinaţii montane │
│ecologice, care oferă servicii de │
│calitate pe tot parcursul anului. │
├──────────────────────────────────────┤
│4. Adaptarea şi protejarea turismului │
│litoral în ceea ce priveşte │
│infrastructura la schimbările │
│climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│Posibilele inundaţii şi pagube cauzate│
│de creşterea nivelului mării şi de │
│furtuni va predispune la risc mai │
│multe unităţi turistice în anii │
│următori. O evaluare completă a │
│locaţiei riscurilor şi măsurile ce │
│trebuie luate în această privinţă │
│reprezintă un prim pas. Suportul │
│pentru reconstituirea plajelor şi alte│
│măsuri trebuie evaluate. Pentru a │
│împiedica construirea în zone │
│vulnerabile, regulamentele urbanistice│
│trebuie să indice zonele care prezintă│
│risc climatic. Succesul va fi măsurat │
│prin elaborarea unor hărţi ale │
│riscurilor şi implementarea │
│regulamentelor urbanistice, care │
│reflectă riscurile climatice crescute,│
│precum şi elaborarea de planuri de │
│măsuri în caz de dezastru pentru │
│zonele turistice litorale. │
├──────────────────────────────────────┤
│5. Planificare, politici şi educaţie │
│de dezvoltare pe termen lung pentru ca│
│turismul să ia în calcul consecinţele │
│schimbărilor climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│Adaptarea politicii naţionale de │
│marketing şi comunicare în domeniul │
│turismului la schimbările globale în │
│ceea ce priveşte cererea │
│Există indicii că fluxurile turistice │
│vor fi afectate de climă în diferite │
│părţi ale lumii, dar este dificil de │
│evaluat care vor fi implicaţiile │
│pentru România. Unele modele indică o │
│scădere a vizitatorilor în zonele care│
│înregistrează o creştere a │
│temperaturii, în timp ce altele indică│
│o posibilă mică creştere de-a lungul │
│anilor în general. Există indicii că │
│numărul maxim de turişti din lunile │
│iulie şi august ar putea scădea │
│începând cu anul 2030, când este │
│posibil ca temperaturile să fie mai │
│mari cu un grad faţă de nivelurile │
│actuale şi există unele dovezi care să│
│susţină o creştere a numărului de │
│turişti în timpul primăverii şi │
│toamnei. Planurile de creştere a │
│numărului de turişti în următoarele │
│2-3 decade ar trebui să ia în calcul │
│aceste posibile schimbări în ceea ce │
│priveşte cererea. Strategia constă în │
│furnizarea celor mai bune informaţii │
│sectoarelor privat şi public cu │
│privire la aceste demersuri, astfel că│
│acestea să se reflecte în oricare │
│planificare internaţională de │
│marketing şi naţională de dezvoltare. │
│Succesul va fi măsurat prin elaborarea│
│unor linii directoare privind turismul│
│şi schimbările climatice, care sunt │
│diseminate la scară largă şi utilizate│
│pentru planificare de către │
│autorităţile naţionale ,Autoritatea │
│Naţională pentru Turism şi regionale, │
│Organizaţiile de Management al │
│Destinaţiei, OMD. │
│Adaptarea şi performanţa │
│Organizaţiilor de Management al │
│Destinaţiei, OMD │
│Schimbarea climei va oferi atât │
│oportunităţi, cât şi provocări pentru │
│destinaţii. Noile zone pot deveni │
│atractive, în timp ce resursele, │
│precum apa de izvor, pot ajunge în │
│cantităţi limitate, iar riscuri precum│
│inundaţiile pot face ca unele locaţii │
│să fie mai puţin sigure pentru │
│vizitatori. Pe baza liniilor │
│directoare referitoare la turismul │
│naţional şi schimbările climatice, OMD│
│trebuie să evalueze punctele tari şi │
│pe cele slabe de la nivel local, luând│
│în considerare limitarea resurselor │
│naturale şi a pericolelor care pot │
│apărea. Strategiile pe termen lung │
│trebuie bazate pe o astfel de analiză,│
│care să adapteze politica locală │
│pentru dezvoltarea infrastructurii, │
│dezvoltarea şi comercializarea │
│produsului la contextul schimbărilor │
│climatice. Succesul va fi măsurat prin│
│implementarea politicii şi liniilor │
│directoare privind schimbările │
│climatice pentru managementul │
│destinaţiilor turistice. │
│Învăţământ academic şi profesional │
│Atât la nivelul învăţământului │
│academic, cât şi la cel profesional, │
│există o nevoie stringentă de creştere│
│a nivelului de conştientizare, │
│cunoştinţe şi abilităţi în ceea ce │
│priveşte turismul şi adaptarea la │
│schimbările climatice. De aceea, │
│adaptarea la schimbările climatice │
│trebuie să fie integrată în programa │
│managementului destinaţiilor şi │
│serviciilor atât pentru învăţământul │
│academic, cât şi pentru cel │
│profesional. │
└──────────────────────────────────────┘
*24) MICE = Meetings, Incentives, Conferences, Exhibitions, întâlniri, stimulente, conferinţe, expoziţii 14.8. Silvicultură Schimbările climatice au şi vor avea efecte semnificative asupra pădurilor din România, atât pe termen mediu, decade, cât şi pe termen lung, secole. Pe termen mediu, se poate aştepta ca productivitatea pădurilor să scadă într-o anumită măsură, dar cele mai mari ameninţări vin din frecvenţa crescută a evenimentelor devastatoare, cum ar fi incendiile sau infestările cauzate de diverşi agenţi patogeni, incidenţa incendiilor de pădure în condiţiile climatice actuale este scăzută în România, exceptând sudul şi sud-vestul ţării. Creşterea temperaturii şi perioadele lungi de secetă pot determina o creştere a frecvenţei şi intensităţii incendiilor de pădure, pot limita dezvoltarea puieţilor şi pot cauza modificări ale comportamentului insectelor şi ale altor factori dăunători. În sudul şi sud-vestul României, fenomenele de deşertificare determină deja apariţia de condiţii neadecvate pentru dezvoltarea vegetaţiei forestiere. Mai mult, schimbările climatice au dus la modificarea structurii pădurilor, în special în zonele de deal şi la migraţia pădurii din zonele de stepă forestieră în zone de câmpie. Infestările cu dăunătoari reprezintă o grijă semnificativă a sectorului forestier. Incendiile de pădure au legătură strânsă cu aceste infestări - pădurile infestate cu arbori uscaţi sunt mult mai susceptibile de incendii de păduri, iar segmentele de pădure afectate de incendiu sunt mult mai predispuse la infestarea cu dăunători. Dăunătorii afectează şi sănătatea generală a pădurilor, degradându-le împreună cu creşterea emisiile de CO_2. Având în vedere aceste îngrijorări, îmbunătăţirea capacităţii de adaptare a pădurilor la schimbările climatice este o chestiune de securitate naţională. Măsurile de adaptare ar trebui să se bazeze pe cercetare ştiinţifică şi progrese tehnologice, care susţin managementul durabil al pădurilor, luând în considerare contextul socio-economic şi de mediu. Aceste măsuri trebuie să fie, de asemenea, însoţite de sisteme de monitorizare adecvate pentru sănătatea pădurilor, precum şi pentru valoarea lor productivă, incluzând efectele indirecte ale managementului forestier, precum protecţia bazinelor hidrografice. Datele tehnice şi capacităţile de monitorizare disponibile în prezent pentru dezvoltarea unor măsuri de adaptare la schimbările climatice adecvate în sectorul forestier trebuie să fie consolidate. Împădurirea mai activă a zonelor agricole degradate corespunzătoare ar putea determina atât reducerea, cât şi adaptarea la schimbările climatice. Acest lucru ar susţine menţinerea ecosistemelor forestiere pentru scopuri legate de conservare, protecţie a bazinelor hidrografice şi producţie de lemn, oferind în acelaşi timp beneficii comune, cum ar fi stocarea carbonului, eroziune redusă a solului, prevenirea alunecărilor de teren şi prevenirea inundaţiilor. Măsurile ar susţine şi activităţile turistice din România. Reducerea vulnerabilităţii ecosistemelor forestiere necesită adaptarea practicilor actuale de management forestier, inclusiv normele privind regenerarea pădurii, care iau în considerare compoziţia pădurii, resursele genetice, distribuţia speciilor şi transferul de material genetic pentru a spori rezistenţa pădurilor. De asemenea, este necesară creşterea capacităţii pădurilor de a se adapta la schimbările aşteptate în ceea ce priveşte zonarea ecologică şi distribuţia asociaţiilor de specii, precum şi creşterea probabilă a capacităţii competitive a speciilor invazive. Pentru a defini schimbările necesare la nivelul practicilor de management forestier, inclusiv intervenţiile silvice, compoziţia recomandată pentru regenerarea pădurilor, este necesară intensificarea cercetării ştiinţifice robuste de la nivel local, care poate da informaţii asupra schimbărilor posibile sau poate adapta rezultatele studiilor efectuate la nivel european. Acest lucru ar contribui la sporirea rezistenţei pădurilor în faţa schimbărilor climatice. Practicile de management forestier care pot reduce sensibilitatea pădurilor la schimbările climatice ar putea include pregătirea pentru condiţii meteorologice extreme. Aceasta necesită identificarea şi promovarea unor specii sau provenienţe mai adaptate la regimurile climatice care vor exista pe parcursul vieţii acestora. În multe zone, acest lucru va însemna migraţia pe altitudine a majorităţii speciilor, dar şi specii care tolerează mai bine seceta şi daunele provocate de vânt ar trebui să fie luate în considerare. 0peraţiunile precum exploatarea sau răriturile, pot creşte, de asemenea, rezistenţa pădurilor. Aceste măsuri pot fi implementate ca parte din managementul forestier durabil. Principalele obiective strategice pentru adaptarea sectorului forestier la schimbările climatice sunt prezentate în continuare.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice – Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Îmbunătăţirea gospodăririi │
│pădurilor pentru ameliorarea │
│capacităţii de adaptare a acestora la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│În faţa schimbărilor climatice, cei │
│care administrează pădurile trebuie să│
│aleagă abordările de management │
│adecvate pentru a menţine şi a spori │
│rezistenţa pădurilor în faţa │
│schimbărilor climatice, în vederea │
│păstrării şi creşterii fluxului de │
│„servicii ecosistemice” provenite de │
│la păduri. Reducerea vulnerabilităţii │
│ecosistemelor forestiere implică │
│reducerea expunerii pădurilor la │
│schimbările climatice şi reducerea │
│sensibilităţii acestora în faţa │
│schimbărilor climatice. Aceste scopuri│
│trebuie să fie fundamentate pe păduri │
│sănătoase, diversificate, capabile în │
│mod natural să facă faţă efectelor │
│schimbărilor climatice. Măsurile de │
│adaptare trebuie însoţite de o │
│monitorizare adecvată a stării de │
│sănătate a pădurilor, precum şi a │
│nivelului de dezvoltare al acestora. │
│în prezent, informaţiile referitoare │
│la cerinţele de adaptare pentru │
│pădurile din România sunt limitate. │
│Sprijunul pentru continuarea │
│Inventarului Forestier Naţional, IFN │
│este important şi acesta ar trebui să │
│genereze informaţii utile cu privire │
│la efectele locale, ex. devitalizarea │
│speciilor, oricare schimbare pozitivă │
│sau negativă ce poate fi observată în │
│comparaţie cu situaţia din trecut. │
│Pentru ca astfel de eforturi să │
│genereze la rândul lor informaţii cu │
│privire la fenomene de lungă durată, │
│ex. noi specii invazive, sprijinul │
│trebuie să fie constituit din │
│monitorizarea pe termen lung, fie prin│
│IFN, fie prin sisteme complementare de│
│monitorizare. Ar trebui promovate │
│soluţii instituţionale cu costuri │
│reduse, precum: agregarea datelor, │
│procesarea şi susţinerea luării │
│deciziilor, legătura continuă cu │
│cercetarea - IPCC, UE, naţional - şi │
│dezvoltarea continuă a sistemelor de │
│supraveghere. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Adaptarea practicilor de regenerare│
│a pădurilor la necesităţile impuse de │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│Aşteptata translaţie a ecozonelor │
│diferitelor specii ca urmare a │
│modificării condiţiilor climatice are │
│implicaţii asupra oricăror eforturi │
│viitoare care implică regenerarea │
│pădurilor, atât regenerarea naturală, │
│cât şi împădurirea artificială. Studii│
│recente - Trombik et al, 2013 au │
│constatat că schimbările anticipate la│
│nivelul temperaturilor şi │
│precipitaţiilor din Munţii Carpaţi ar │
│duce la pierderea „vigorii │
│competitive” a unor specii, precum │
│fagul de pe versanţii externi ai │
│Carpaţilor 0rientali, care se află în │
│interiorul graniţelor României. Este, │
│de asemenea, de aşteptat ca │
│schimbările climatice să ducă la │
│migrarea speciilor către zone mai │
│favorabile din punctul de vedere a │
│precipitaţiilor şi al temperaturii. │
│Nevoile de adaptare constatate în ceea│
│ce priveşte viitoarea regenerare a │
│pădurilor trebuie susţinute prin │
│creşterea capacităţii de cercetare │
│asupra impactului pe care îl au │
│schimbările climatice asupra │
│pădurilor. │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Minimizarea riscului schimbărilor │
│climatice pentru pădure şi prin │
│intermediul pădurilor │
├──────────────────────────────────────┤
│În perioada 1990-2006. monitorizarea │
│stării de sănătate a pădurilor din │
│România indica o sănătate deficitară a│
│pădurilor în anii 1991, 2005 şi 2006. │
│Pădurile au fost supuse unor │
│perturbări de nivel moderat în anii │
│1990, 1992, 1995-1999, 2000-2004. │
│Principalele riscuri identificate │
│pentru păduri sunt secetele severe. │
│creşterea numărului de dăunători │
│forestieri şi creşterea numărului de │
│incendii. în acelaşi timp. pădurile │
│sunt importante şi la nivelul │
│strategiilor ecosistemice de adaptare │
│pentru alte sectoare precum │
│agricultura. gospodărirea apelor. │
│managementul dezastrelor alunecări de │
│teren. inundaţii. Măsurile specifice │
│luate în sectorul forestier pot şi │
│trebuie să susţină şi măsurile │
│adaptative implementate în alte │
│sectoare a se consulta precizarea │
│făcută la obiectivul „împădurire” din │
│cadrul obiectivului strategic „măsuri │
│de reducere”. │
└──────────────────────────────────────┘
14.9. Biodiversitate Fiind situată în Europa Centrală, la distanţă egală atât între Polul Nord şi Ecuator, cât şi între Oceanul Atlantic şi Munţii Urali, în bazinul hidrografic al Dunării şi Mării Negre, România include 28% zone muntoase, cu altitudini de peste 1.000 de metri, 42% dealuri şi podişuri, altitudini peste 1.000 de metri şi 30% câmpii, sub 300 de metri altitudine - caracteristici unice în Europa şi rare chiar şi în lume. Din acest motiv, cinci din cele unsprezece regiuni bio-geografice ale Europei se găsesc în România: alpină, continentală, panonică, pontică inclusiv regiunea marină a Mării Negre şi stepică. România este, de asemenea, poziţionată la joncţiunea ecozonelor mediteraneană, pontică şi eurasiatică palearctică. În România se află 54% din lanţul Munţilor Carpaţi, iar 97.8% din reţeaua hidrografică naţională este colectată de Dunăre. Ecosistemele naturale şi semi-naturale acoperă 47% din suprafaţa ţării. Datorită faptului că densitatea populaţiei este redusă, iar suprafaţa aşezărilor umane este mică, zonele montane au fost cel mai puţin afectate de intervenţia umană. Aceşti factori au contribuit, de asemenea, la desemnarea în această zonă a 12 din cele 13 parcuri naţionale şi a 9 din cele 14 parcuri naturale. Zonele de deal şi de podiş au fost afectate în mai mare măsură de activităţile umane şi sunt supuse unei deteriorări mai severe ca urmare a despăduririlor, a eroziunii, a alunecărilor de teren şi a degradării solului. Zonele de deal şi de munte includ o mare diversitate de arii naturale protejate şi au încă un potenţial semnificativ pentru desemnarea de noi arii naturale protejate în zonele care nu au fost alterate sau au fost nesemnificativ alterate de activităţile umane. Câmpiile sunt cele mai populate şi mai exploatate, cu numai câteva locuri păstrate în regim natural. Luând în considerare similitudinile diverselor sisteme de clasificare, se poate spune că în România au fost stabilite aproximativ 900 de tipuri de habitate naturale în 2006, dintre care peste 500 sunt incluse în sistemul Natura 2000. Au fost identificate 225.000 ha de păduri de virgine. De asemenea, în Munţii Retezat-Godeanu-Ţarcu se află ultimul Peisaj Forestier Intact PFI estimat la 97.926 ha, dintre care 18.046 hectare sunt păduri virgine. O atenţie specială trebuie acordată Deltei Dunării, un membru important al Reţelei Mondiale a Rezervaţiilor Biosferei UNESCO şi sit RAMSAR, reprezentând cea mai întinsă zonă umedă din Europa, cea mai mare zonă compactă cu stuf din lume, cu aproximativ 1.700 de specii de floră şi 3.800 de specii de faună şi cu peste 30 de tipuri de ecosisteme. Marea diversitate de habitate/ecosisteme din România reflectă nivelul ridicat de diversitate a speciilor de floră şi faună care trebuie protejate. Pentru a asigura conservarea pe termen lung a habitatelor naturale şi a speciilor de interes comunitar, starea de conservare a acestora trebuie monitorizată şi raportată Comisiei Europene la fiecare şase ani, începând cu data aderării. Conform ultimului Raport Naţional din 2013, situaţia este următoarea: Tabelul 12: Starea generală de conservare a habitatelor şi speciilor
┌─────────┬─────────────────────┬──────────────────────┐
│ │HABITATE │SPECII │
│Anul ├───┬───────┬───┬──┬──┼───┬───────┬───┬───┬──┤
│evaluării│FV │Nu │XX.│U1│U2│FV │Nu │XX.│U1 │U2│
│ │ │există │ │ │ │ │există │ │ │ │
├─────────┼───┼───────┼───┼──┼──┼───┼───────┼───┼───┼──┤
│2013 │105│ │2 │47│12│108│ │48 │383│31│
└─────────┴───┴───────┴───┴──┴──┴───┴───────┴───┴───┴──┘
Tabelul 13: Starea de conservare a habitatelor
┌─────────────┬────────┬───────────────────┐
│ │Perioadă│HABITATE │
│Grup │de ├──┬──────┬───┬──┬──┤
│ │evaluare│FV│Nu │XX.│U1│U2│
│ │ │ │există│ │ │ │
├─────────────┼────────┼──┼──────┼───┼──┼──┤
│Păduri │2013 │21│ │ │19│6 │
├─────────────┼────────┼──┼──────┼───┼──┼──┤
│Stâncării │2013 │12│ │ │3 │ │
├─────────────┼────────┼──┼──────┼───┼──┼──┤
│Turbării │ │ │ │ │ │ │
│înalte, │2013 │ │ │2 │5 │4 │
│turbăriijoase│ │ │ │ │ │ │
│şi mlaştini │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼────────┼──┼──────┼───┼──┼──┤
│Pajişti │2013 │30│ │ │4 │1 │
├─────────────┼────────┼──┼──────┼───┼──┼──┤
│Lande şi │2013 │4 │ │ │5 │ │
│tufărişuri │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼────────┼──┼──────┼───┼──┼──┤
│Ape │ │ │ │ │ │ │
│continentale/│2013 │26│ │ │3 │ │
│habitate de │ │ │ │ │ │ │
│ape dulci │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼────────┼──┼──────┼───┼──┼──┤
│Habitate de │2013 │2 │ │ │2 │1 │
│dune │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼────────┼──┼──────┼───┼──┼──┤
│Habitate │2013 │10│ │ │6 │ │
│costiere │ │ │ │ │ │ │
└─────────────┴────────┴──┴──────┴───┴──┴──┘
Tabelul 14: Starea de conservare a speciilor, exceptând păsările
┌────────────┬─────────┬────────────────────┐
│ │ │SPECII │
│Grup │Anul ├──┬──────┬───┬───┬──┤
│ │evaluării│FV│Nu │XX.│U1 │U2│
│ │ │ │există│ │ │ │
├────────────┼─────────┼──┼──────┼───┼───┼──┤
│Alte │2013 │ │ │ │4 │ │
│nevertebrate│ │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼──┼──────┼───┼───┼──┤
│Mamifere │2013 │43│ │15 │77 │1 │
├────────────┼─────────┼──┼──────┼───┼───┼──┤
│Reptile │2013 │7 │ │1 │44 │3 │
├────────────┼─────────┼──┼──────┼───┼───┼──┤
│Amfibieni │2013 │3 │ │17 │34 │ │
├────────────┼─────────┼──┼──────┼───┼───┼──┤
│Peşte │2013 │3 │ │ │71 │16│
├────────────┼─────────┼──┼──────┼───┼───┼──┤
│Artropode │2013 │9 │ │11 │102│4 │
├────────────┼─────────┼──┼──────┼───┼───┼──┤
│Moluşte │2013 │4 │ │2 │8 │ │
├────────────┼─────────┼──┼──────┼───┼───┼──┤
│Plante │2013 │36│ │2 │35 │7 │
│vasculare │ │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼──┼──────┼───┼───┼──┤
│Plante │2013 │3 │ │ │8 │ │
│nevasculare │ │ │ │ │ │ │
└────────────┴─────────┴──┴──────┴───┴───┴──┘
Legendă FV - Favorabil NU EXISTĂ - Neraportat XX - Necunoscut U1 - Nefavorabil inadecvat U2 Nefavorabil rău Tabelul 15: Starea de conservare a speciilor de păsări
┌──────────┬─────────────┬─────────────┐
│Tendinţa │Specii │Specii care │
│populaţiei│cuibăritoare │iernează │
├──────────┼──────┬──────┼──────┬──────┤
│ │Termen│Termen│Termen│Termen│
│ │scurt │lung │scurt │lung │
├──────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│Scădere │12 │14 │8 │3 │
├──────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│Stabil │13 │14 │4 │ │
├──────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│Fluctuant │36 │ │14 │1 │
├──────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│Crescător │21 │24 │7 │2 │
├──────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│Necunoscut│171 │201 │9 │36 │
└──────────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
Cifrele de mai jos indică procentul evaluărilor bio-geografice raportate ca fiind determinate de una sau mai multe presiuni sau ameninţări încadrate în categoria celor considerate de "mare importanţă": Figura 16: Evaluarea habitatelor (a se vedea imaginea asociată) Conform datelor de mai sus, schimbările climatice nu sunt considerate a fi o ameninţare importantă, dar această concluzie este afectată de metodele utilizate pentru a estima valorile şi tendinţele, numai 30% din datele referitoare la habitate şi mai puţin de 20% din datele referitoare la specii fiind obţinute din studii complete şi numai câteva studii au fost efectuate cu acest scop Delta Dunării, Râul Jiu, Maramureş. Studiile ample au fost efectuate pentru sectoarele ape, păduri şi pajişti. Pentru speciile de păsări, schimbările climatice nu au fost luate în considerare. Principalul instrument al Uniunii Europene pentru conservarea in situ a biodiversităţii îl reprezintă reţeaua natura 2000, ce include în România 382 de Situri de Importanţă Comunitară şi 148 de Arii de Protecţie Specială Avifaunistică, acoperind 22,68% din teritoriul naţional, 5.406.000 ha. Ariile naturale protejate de interes naţional reprezintă 7% din teritoriul naţional şi se suprapun în mare parte cu siturile Natura 2000. O importanţă specială trebuie acordată ariilor naturale protejate de importanţă internaţională: a) 3 rezervaţii ale Biosferei - ce acoperă o suprafaţă de 664.446 ha: Delta Dunării, 1991, Retezat,1979 şi Pietrosul Rodnei, 1979; b) 19 situri Ramsar, zone umede de importanţă internaţională - ce acoperă o suprafaţă de 1.156.448,0 ha: Delta Dunării, 1991, Insula Mică a Brăilei, 2001, Lunca Mureşului, 2006, Dumbrăviţa,2006, Lacul Techirghiol, 2006, Parcul Naţional Porţile de Fier, 2011, Parcul Natural Comana, 2011, Tinovul Poiana Stampei, 2011, Confluenţa Olt-Dunăre, 2012, Lacul Bistreţ, 2012, Lacul Iezer-Călăraşi, 2012, Lacul Suhaia, 2012, Blahniţa, 2013, Braţul Borcea, 2013, Calafat - Ciuperceni - Dunăre, 2013, Canaralele de la Hârşova, 2013, Ostroavele Dunării-Bugeac-Iortmac, 2013, Dunărea Veche - Braţul Măcin, 2013 şi Confluenţă Jiu - Dunăre, 2013. Creşterea temperaturilor calde extreme, schimbările survenite în cantitatea de precipitaţii şi distribuţia lor sezonieră, scăderea cantităţii de zăpadă şi a numărului de zile de îngheţ în timpul iernii, creşterea temperaturii apei corelată cu creşterea frecvenţei secetei şi scăderea resurselor de apă subterană reprezintă principalii factori abiotici care afectează biodiversitatea. Conform previziunilor, dacă temperatura medie va creşte cu 3°C până în 2070, peste 30% din teritoriu va fi afectat de deşertificare şi aproximativ 38% de aridizare accentuată, înglobând toate câmpiile, 85% din zona de deal şi podiş şi 20% din zonele montane joase. Principalele ameninţări asupra biodiversităţii generate de evenimentele extreme caracteristice schimbărilor climatice sunt: a) Schimbarea comportamentului speciilor, ca urmare a stresului indus asupra capacităţii lor de adaptare, o perioadă mai scurtă de hibernare sau lipsa acesteia, afectând în special urşii şi speciile de lilieci, modificarea fiziologiei comportamentale la animale ca urmare a stresului hidric şi termic sau a stresului cauzat de radiaţiile solare; continua schimbare a începutului ciclurilor de viaţă, în special primăvara pentru majoritatea speciilor; schimbarea modelelor de migraţie, inclusiv lipsa migraţiei, care afectează în special speciile migratoare de păsări şi lilieci; expansiunea continuă a speciilor înspre nord şi la altitudini mai ridicate, ca răspuns la iernile calde şi la perioadele de vegetaţie mai lungi; b) Schimbări în ceea ce priveşte distribuţia şi compoziţia habitatelor naurale ca urmare a schimbării speciilor din structura acestora, cele mai vulnerabile habitate fiind zonele umede, lacurile din zona montană înaltă, râurile şi pârâurile, ecosisteme acvatice marine şi de apă dulce afectate de încălzirea apei şi creşterea nivelului mării. Creşterea temperaturii va duce la scăderea calităţii apei şi la eutrofizarea lacurilor situate de-a lungul Dunării şi Mării Negre şi la dispariţia râurilor mici. Salinitatea apelor din Delta Dunării poate creşte şi va afecta ecosistemele şi starea de conservare a multor specii. Se aşteaptă perturbări majore de distribuţie pe altitudine a vegetaţiei în Munţii Carpaţi, prin creşterea cu 600 m a limitei superioare a molizilor şi dispariţia treptată a zonelor subalpină ex. ienupăr şi alpină. Productivitatea maximă a pădurilor şi pajiştilor situate la 1.000 - 1.200 m altitudine va migra înspre o altitudine de 1.600 - 1.800 m. O atenţie specială trebuie acordată zonei Dobrogei, deoarece principala ameninţare în această zonă de stepă este reprezentată de deşertificare, care se observă numai în această parte a Europei; c) Invazia crescută de specii alohtone la nivelul habitatelor naturale actuale şi creşterea potenţialului acestora de a deveni invazive. În acest moment, în inventarul DAISIE pentru Europa, Inventarul Speciilor Invazive Alohtone sunt înregistrate deja 449 de specii; d) Ameninţarea asupra animalelor sălbatice, în special asupra speciilor cu capacitate redusă de deplasare şi/sau cu un nivel populaţional scăzut, din cauza creşterii riscului de incendii forestiere în zona munţilor Carpaţi; e) Creşterea riscului de eroziune a solului în zona munţilor Carpaţi; f) Extincţia anumitor specii de floră şi faună. O atenţie specială trebuie acordată speciilor cu stare de conservare nefavorabilă; g) Interacţiune complexă dintre diferite presiuni asupra biodiversităţii. Datorită faptului că ecosistemele au capacitatea de furniza o gamă largă de servicii, inclusiv absorbţia şi stocarea carbonului, biodiversitatea contribuie, de asemenea, la combaterea schimbărilor climatice. Conservarea biodiversităţii şi restaurarea ecosistemelor deteriorate vor duce la reducerea vulnerabilităţii şi creşterea rezilienţei şi trebuie să reprezinte suportul strategiei de adaptare. Adaptarea la schimbările climatice este menită să crească rezilienţa ecosistemelor şi să scadă riscul degradării sau prăbuşirii ecosistemelor. Pot fi luate în considerare diferite măsuri de adaptare pentru biodiversitate: a) Elaborarea planurilor regionale de management al biodiversităţii, pentru a identifica zonele prioritare pentru conservarea peisajului şi coordonarea eforturilor de recuperare pentru speciile şi comunităţile ameninţate; b) Integrarea considerentelor referitoare la schimbările climatice în conservarea biodiversităţii la nivel regional şi planificarea şi reglementarea utilizării terenurilor; c) Dezvoltarea şi implementarea sistemului naţional de monitorizare a stării de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor sălbatice de interes comunitar, pentru a evalua atât vulnerabilitatea cât şi eficienţa măsurilor/planurilor de conservare propuse; revizuirea şi evaluarea programelor actuale de monitorizare pe termen lung şi elaborarea de ghiduri pentru luarea în considerare a impacturilor schimbărilor climatice în stabilirea sistemului de monitorizare; d) Reducerea presiunilor suplimentare, care afectează speciile sălbatice şi habitatele naturale vulnerabile; e) Stabilirea, actualizarea şi/sau adaptarea măsurilor prevăzute în planurile de management ale ariilor naturale protejate pentru asigurarea conservării habitatelor naturale şi a speciilor sălbatice în contextul existenţei schimbărilor climatice; f) Cercetarea şi evaluarea vulnerabilităţii diferitelor ecosisteme/specii în faţa efectelor schimbărilor climatice ex. restaurarea pajiştilor riverane, a luncilor inundabile, a zonelor umede); g) Asigurarea conectivităţii habitatelor naturale pentru a îmbunătăţi opţiunile de migraţie/deplasare a speciilor, coridoare ecologice şi zonele de refugiu. Evaluarea serviciilor oferite de ecosisteme şi includerea abordării ecosistemice în sistemele de luare a deciziilor; h) Refacerea vegetaţiei, care poate modera extremele climatice prin formarea şi retenţia solului, creşterea permeabilităţii solului, reducerea scurgerilor şi crearea de temperaturi de suprafaţă şi niveluri de evaporare mai reduse; i) Utilizarea sustenabilă/durabilă a resurselor naturale pentru împiedicarea apariţiei fenomenelor extreme datorate schimbărilor climatice, viituri, inundaţii. Principalele obiective strategice pentru adaptarea sectorului biodiversităţii la schimbările climatice sunt prezentate în continuare.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice – Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Evaluarea vulnerabilităţii │
│habitatelor naturale şi a speciilor │
│protejate de floră şi faună în cadrul │
│sistemului de monitorizare a stării de│
│conservare │
├──────────────────────────────────────┤
│Vulnerabilitatea speciilor si a │
│ecosistemelor în faţa schimbărilor │
│climatice este evaluată în general ca │
│produs al susceptibilităţii/ │
│sensibilităţii, definită prin │
│trăsăturile sale biologice intrinseci,│
│expunerii acestea apar într-o regiune │
│cu SC însemnate si capacităţii sale de│
│adaptare. Deoarece sistemul de │
│monitorizare existent este unul care │
│nu se bazează pe metodologii de │
│monitorizare specifice, îmbunătăţirea │
│si dezvoltarea sistemului existent, │
│inclusiv evaluarea vulnerabilităţii, │
│reprezintă un obiectiv important. │
│Evaluarea vulnerabilităţii va │
│contribui la identificarea │
│priorităţilor si la dezvoltarea │
│acţiunilor adecvate pentru a asigura │
│supravieţuirea pe termen lung a │
│habitatelor si speciilor vizate. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Menţinerea şi creşterea rezilienţei│
│ecosistemelor │
├──────────────────────────────────────┤
│Cresterea rezilienţei ecosistemelor la│
│impacturile schimbărilor climatice va │
│asigura adaptarea biodiversităţii. │
│Rezilienţa ecologică depinde de │
│relaţia dinamică în cadrul speciilor, │
│între specii si între specii si mediul│
│lor abiotic, precum si de │
│interacţiunile fizice si chimice din │
│mediu. Pentru a atinge acest obiectiv,│
│trebuie conservate arealul si │
│variabilitatea ecologică ale │
│habitatelor si speciilor, trebuie │
│menţinute si dezvoltate reţelele │
│ecologice si trebuie implementate │
│acţiuni prompte pentru controlul │
│răspândirii speciilor autohtone. │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Creşterea capacităţii │
│biodiversităţii de acomodare la │
│schimbările climatice, prin promovarea│
│managementului adaptativ │
├──────────────────────────────────────┤
│Schimbările climatice aduc în atenţie │
│nevoia de gestionare pentru viitor si │
│de adoptare a unei abordări tot mai │
│dinamice a conservării. Pentru a │
│aborda această problemă, │
│biodiversitatea trebuie să se afle │
│într-o stare favorabilă de conservare │
│si din acest motiv trebuie restaurate │
│habitatele deteriorate, trebuie │
│stabilite si dezvoltate coridoare │
│ecologice si zone de refugiu atât în │
│siturile Natura 2000, cât si între ele│
│si trebuie implementate acţiuni de │
│conservare in-situ │
├──────────────────────────────────────┤
│4. Evaluarea serviciilor oferite de │
│ecosisteme şi implementarea abordării │
│ecosistemice în sistemele de luare a │
│deciziilor │
├──────────────────────────────────────┤
│Ecosistemele asigură beneficii │
│sociale, economice si de mediu, atât │
│direct prin intermediul resurselor │
│naturale, cât si indirect prin │
│intermediul serviciilor oferite de │
│ecosisteme, controlul eroziunii, │
│servicii de purificare/curăţare a │
│apelor curate, controlul inundaţiilor,│
│reglarea schimbărilor climatice, şi │
│altele asemenea. Abordarea │
│ecosistemică este un mod de a lua │
│decizii în scopul gestionării │
│dezvoltării umane într-un mod viabil, │
│mai ales în siturile Natura 2000. Ea │
│recunoaste că oamenii fac parte din │
│ecosistem si că activităţile lor │
│afectează ecosistemul, dar si că │
│depind de el. Abordarea ecosistemică │
│necesită o abordare integrată, care ia│
│în considerare toate componentele │
│dintr-un ecosistem ex. activităţi │
│umane, habitate si specii, precum si │
│procesele fizice, ţine cont de │
│funcţiile ecosistemului si de │
│serviciile oferite de acesta si │
│mizează pe participarea substanţială a│
│părţilor interesate. │
├──────────────────────────────────────┤
│5. Perfecţionarea/dezvoltarea │
│cunoaşterii şi a înţelegerii rolului │
│şi contribuţiei biodiversităţii în │
│adaptarea la schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│Este esenţial ca baza de cunostinţe să│
│fie dezvoltată în continuare, pentru │
│a-i ajuta pe utilizatori să înţeleagă │
│mai bine nevoia de adaptare si să │
│identifice măsurile necesare pentru a │
│o face. │
└──────────────────────────────────────┘
14.10. Sănătate publică şi servicii de răspuns în situaţii de urgenţă Schimbările climatice vor afecta negativ viaţa şi sănătatea oamenilor în următoarele câteva decenii. Ele afectează sănătatea oamenilor printr-un număr de mecanisme, din care o parte sunt efecte relativ directe ale evenimentelor extreme - calamităţi naturale cum ar fi inundaţiile, furtunile, valurile de căldură, seceta - iar altele au o traiectorie mai complexă care are în timp drept rezultat schimbarea tiparelor bolilor infecţioase sau noi agenţi patogeni, precum bolile specifice necunoscute sau neaşteptate, emerging diseases, perturbarea sistemelor agricole şi a altor ecosisteme ajutătoare, urbanizarea masivă, migraţia populaţiei, precum şi conflicte cauzate de resursele supraepuizate, pământ nefertil şi resurse de apă epuizate. Pentru a răspunde provocărilor unui climat aflat în permanentă schimbare, este necesar ca Ministerul Sănătăţii să includă supravegherea evenimentelor care afectează sănătatea publică din diferite cauze, inclusiv a schimbărilor climatice. Totodată, se recomandă dezvoltarea capacităţii la nivel naţional a sistemelor de supraveghere pentru a detecta, evalua, notifica şi răspunde la toate evenimentele şi riscurile legate de sănătatea publică ce pot constitui o ameninţare la adresa sănătăţii oamenilor. Pentru a răspunde la provocarea bolilor care apar pentru prima dată, o nouă abordare a activităţii de supraveghere trebuie avută în vedere. Noi algoritmi pentru supravegherea tip sindrom "syndromic surveillance" ar trebui dezvoltaţi şi implementaţi, prin folosirea sistemelor electronice de supraveghere. Respectând proceduri clare, Ministerul Sănătăţii trebuie să lucreze îndeaproape cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru a corela activităţile supravegherii de mediu care au potenţialul de a influenţa negativ sănătatea publică sau calitatea mediului cu supravegherea sănătăţii oamenilor. La fel de importantă este dezvoltarea intervenţiilor de răspuns la evenimentele şi riscurile legate de sănătatea publică pentru a proteja sănătatea cetăţenilor. Printre altele, aceasta necesită stocarea proviziilor critice, un personal instruit, cu cunoştinţe despre schimbările climatice şi influenţa acestora asupra sănătăţii umane, un mecanism de coordonare instituţională şi parteneriate între sectorul public şi privat. Controlul sau limitarea riscurilor cunoscute şi existente pentru sănătatea publică reprezintă una dintre cele mai puternice modalităţi de îmbunătăţire a securităţii sănătăţii naţionale, întrucât aceste riscuri constituie vasta majoritate a evenimentelor de zi cu zi cu potenţial pentru o situaţie de urgenţă în domeniul sănătăţii publice. Pregătirea pentru aceste ameninţări este dependentă de măsuri generale accentuate la nivel naţional, dar necesită şi mai multă autoritate, comunicare şi colaborare trans-sectorială. Actualul Sistem Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă trebuie consolidat pentru a răspunde situaţiilor de urgenţă în domeniul sănătăţii publice. Este nevoie în special de o coordonare mai bună cu alte agenţii şi autorităţi, în situaţii de urgenţă provocate de evenimente extreme, inclusiv cele referitoare la schimbările climatice. Din acest punct de vedere, guvernul ar trebui să aibă în vedere extinderea competenţelor şi întărirea mecanismelor de control ale Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi implicit ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, instituţie aflată în coordonarea acestuia. Principalele obiective strategice pentru conformarea sectorului sănătăţii publice sunt prezentate mai jos.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice – Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Dezvoltarea, la nivel naţional, a │
│capacităţii de supraveghere a │
│evenimentelor cauzate de diverşi │
│factori, cu impact asupra sănătăţii │
│publice │
├──────────────────────────────────────┤
│Atât evenimentele meteorologice │
│extreme, cât şi calamităţile fără │
│consecinţe semnificative, care doar │
│îngreunează anumite activităţi umane │
│ca urmare a schimbărilor climatice, │
│pot duce la evenimente legate de │
│sănătatea publică. De exemplu, │
│precipitaţiile intense pot duce la │
│apariţia bolilor transmise prin │
│vectori, cum ar fi malaria; iar un │
│sector agricol epuizat se poate │
│traduce în rate mai ridicate de │
│malnutriţie şi susceptibilitate │
│sporită la boli. De aceea, │
│consolidarea activităţilor de │
│supraveghere a bolilor şi sistemele de│
│avertizare timpurie, indiferent de │
│originea bolii, pot contribui în │
│acelaşi timp şi în folosul │
│comunităţii. │
│Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi │
│Directivele UE privind supravegherea │
│sănătăţii solicită Statelor Membre să │
│îndeplinească cerinţele esenţiale de │
│supraveghere şi răspuns, pentru a │
│detecta din timp, a investiga şi a │
│răspunde la evenimentele legate de │
│sănătatea publică, precum şi la │
│pericolele care ar putea crea în mod │
│potenţial un risc pentru sănătatea │
│omului, cum ar fi calamităţile │
│naturale. Diversele zone climatice şi │
│potenţialele impacturi asociate │
│sănătăţii ar trebuie analizate. Acest │
│mecanism se bazează pe colectarea şi │
│diseminarea informaţiilor către │
│autoritatea competentă care poate lua │
│măsurile adecvate şi necesită o │
│coordonare consolidată şi o strânsă │
│colaborare cu toate părţile │
│interesate, din cadrul şi din afara │
│sectorului sănătăţii │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Protejarea sănătăţii cetăţenilor │
│faţă de impacturile calamităţilor, │
│prin consolidarea sistemului naţional │
│de management al situaţiilor de │
│urgenţă │
├──────────────────────────────────────┤
│Evenimentele meteorologice extreme - │
│cum ar fi inundaţiile, furtunile, │
│valurile de căldură şi seceta - pot │
│conduce la consecinţe dezastruoase │
│pentru viaţa persoanelor afectate. în │
│plus, ameninţările care apar în urma │
│evenimentelor extreme pot fi agravate │
│de sistemele de sănătate, care s-ar │
│putea să aibă puncte slabe nu doar în │
│ceea ce priveşte supravegherea şi │
│avertizarea din timp, ci şi în │
│capacitatea sa de răspuns. │
│Consecinţele calamităţilor necesită o │
│reacţie rapidă şi bine coordonată │
│pentru a proteja sănătatea │
│cetăţenilor. │
│Este necesară crearea contextului │
│legislativ pentru ca Departamentul │
│pentru Situaţii de Urgentă, prin │
│Inspectoratul General pentru Situaţii │
│de Urgenţă, în colaborare cu │
│Ministerul Sănătătii, să poată asigura│
│într-un mod unitar activitatea de │
│prevenire a ameninţărilor la adresa │
│siguranţei oamenilor, cauzate de │
│impactul nefavorabil al schimbărilor │
│climatice, şi de menţinere şi │
│restabilire a sănătătii cetăţenilor în│
│caz de calamitate. în acest mod, │
│procesul de luare a deciziilor în │
│situaţii de urgenţă se va îmbunătăţi, │
│contribuind totodată la întărirea │
│capacităţii instituţionale a │
│Guvernului. │
└──────────────────────────────────────┘
14.11. Educarea şi conştientizarea publicului Educarea publicului este absolut necesară pentru a putea realiza progrese durabile privind adaptarea la schimbările climatice, prin crearea unor cetăţeni responsabili şi capabili, cu cunoştinţele, abilităţile şi valorile necesare pentru a asigura inovare locală şi a extinde numărul proiectelor de adaptare. Abordarea schimbărilor climatice necesită acţiunea coordonată concertată a guvernului, precum şi eforturi conştiente şi informate ale persoanelor individuale, începând cu tinerii, pentru a fi mai bine pregătiţi şi a răspunde mai bine la efectul nefavorabil al schimbărilor climatice. Prin urmare, este esenţială consolidarea educaţiei, atât a celei formale, cât şi a celei informale, cu privire la schimbările climatice şi modurile de viaţă viabile. Sunt necesare activităţi de conştientizare a publicului pentru a schimba comportamentul şi a promova beneficiile utilizării durabile a resurselor. Cetăţenii pot participa la procesele de promovare, comunicare şi publicitate pentru producători şi au un rol important în procesul de luare a deciziilor pentru comunitate şi autorităţile locale. Parteneriatele locale şi activităţile voluntare sunt importante pentru a obţine cele mai bune rezultate, inclusiv în proiecte şi schimburi de experienţă privind educarea pentru dezvoltare, sănătate şi mediu. Ar trebui elaborate programe de cercetare ştiinţifică, de informare, educare formală şi informală, precum şi programe de comunicare pentru SC, diseminate într-un limbaj simplificat, cu format accesibil şi creativ. Se aşteaptă ca educarea şi conştientizarea publicului să fie realizate prin implicarea cetăţenilor în proiectele locale de adaptare la schimbările climatice, în parteneriat. Acesta este un pas important în asigurarea unui răspuns mai bun la riscurile asociate schimbărilor climatice. Mai concret, activităţile vor oferi informaţii relevante disponibile prin educare, instruire şi campanii de comunicare referitoare la riscurile asociate schimbărilor climatice din România cu privire la: inundaţii, secetă, eroziunea solului şi cutremure. Ar trebui să se acorde o atenţie imediată zonelor prioritare cum ar fi: Câmpia Olteniei, Câmpia Bărăganului, Delta Dunării, litoralul Mării Negre, şi oraşelor precum Constanţa, Tulcea şi Bucureşti, dată fiind expunerea mai mare la consecinţele schimbărilor climatice. În acest context, abordarea teritorială a planificării strategice este esenţială. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu sprijinul Băncii Mondiale, a pregătit un set de propuneri de răspuns la provocările menţionate în Recomandările CE specifice de ţară cu privire la educaţie în elaborarea strategiilor naţionale; acestea includ măsuri de reducere a abandonului şcolar, de creşterea a participării, a rezultatelor, a calităţii şi eficienţei învăţământului terţiar, şi de participare la învăţarea pe tot parcursul vieţii. Măsurile de adaptare la SC ar trebui incluse în anumite măsuri specifice asociate iniţiativelor precum: actualizarea programei prin includerea SC la toate nivelurile, asigurarea instruirii relevante a profesorilor în scopul îmbunătăţirii abilităţilor elevilor şi măririi capacităţii lor de a răspunde la problemele SC ca viitori cetăţeni. Principalele obiective strategice pentru adaptarea sectorului educaţiei sunt prezentate mai jos.
┌───────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice – Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├───────────────────────────────────────┤
│1. Creşterea gradului de informare şi │
│conştientizare a populaţiei cu privire │
│la impactul schimbarilor climatice şi │
│adaptarea la acestea │
├───────────────────────────────────────┤
│Campaniile de conştientizare a │
│populaţiei realizate cu sprijinul │
│ONG-urilor sau prin intermediul │
│mass-media vor furniza informaţii │
│despre │
│cauze-efecte-obiective-prognoză-soluţii│
│referitoare la schimbările climatice şi│
│vor contribui la conştientizare, │
│solidaritate şi coeziune socială în │
│ceea ce priveşte măsurile de reducere a│
│emisiilor de gaze cu efect de seră sau │
│de adaptare la schimbările climatice. │
│Dezvoltarea de parteneriate şi grupuri │
│de lucru între autorităţile publice şi │
│organizaţii ale societăţii civile în │
│vederea conştientizării şi informării │
│cetăţenilor cu privire la problematica │
│SC şi transparentizării proceselor │
│decizionale în domeniu este un alt │
│instrument util care contribuie la │
│creşterea nivelului de informare şi │
│constientizare a populaţiei la efectele│
│schimbărilor climatice. │
├───────────────────────────────────────┤
│2. Îmbunătăţirea gradului de educare a │
│cetaţenilor privind reducerea emisiilor│
│de gaze cu efect de seră şi adaptarea │
│la SC │
├───────────────────────────────────────┤
│Îmbunătăţirea gradului de educare a │
│cetăţenilor trebuie să se producă de la│
│cele mai fragede vârste, astfel ar │
│trebui ca problematica schimbărilor │
│climatice să fie introdusă în curricula│
│învăţământului preuniversitar dar şi │
│universitar şi post universitar, având │
│în vedere nevoia tot mai crescută de │
│personal specializat în toate │
│sectoarele de activitate. │
│De asemenea, nu trebuie neglijată │
│învăţarea continuă la adulţi privind │
│schimbările climatice care ar trebui să│
│înceapă cu profesorii şi să continue cu│
│antreprenori, ingineri, fermieri şi │
│altele asemenea. în acest sens va fi │
│necesară introducerea ocupaţiilor noi │
│în Clasificarea Ocupaţiilor din România│
│COR, dezvoltarea de noi standarde │
│ocupaţionale, precum şi introducerea │
│calificărilor în Nomenclatorul │
│Calificărilor pentru care se pot │
│organiza programe finalizate cu │
│certificate de calificare. │
│Pentru punerea în aplicare a │
│cunoştinţelor acumulate se recomandă │
│sprijinirea parteneriatelor dintre │
│universităţi şi sectorul privat, pentru│
│a facilita tranziţia de la educaţie la │
│angajare prin intermediul unui sistem │
│de stagii de practică în domeniul │
│schimbărilor climatice sau domenii │
│conexe ex. Energii regenerabile, │
│gestionarea deşeurilor, producerea │
│biocarburanţilor, facilitarea │
│integrării profesionale a absolvenţilor│
│de studii superioare şi tranziţia │
│acestora de la sistemul educaţional la │
│piaţa muncii în conformitate cu Legea │
│nr. 335/2013 privind efectuarea │
│stagiului pentru absolvenţii de │
│învăţământ superior, cu modificările │
│ulterioare, act normativ ce are în │
│vedere crearea unui cadru de │
│reglementare a stagiului pentru │
│absolvenţii de învăţământ superior şi │
│altele asemenea. │
└───────────────────────────────────────┘
14.12. Asigurările ca instrument de adaptare la schimbările climatice Având în vedere vulnerabilitatea României la calamităţi naturale, inclusiv cele legate de schimbările climatice, sectorul asigurărilor nu doar că va fi afectat de efectele schimbărilor climatice, dar ar putea juca şi un rol decisiv în procesele de adaptare la acest fenomen. Instrumentele de asigurare pot: a) asigura plăţile cererilor după un eveniment, reducând astfel riscul care urmează şi consecinţele; şi b) atenua anumite riscuri pre-eveniment, permiţând luarea unor decizii mai bune. Printre exemplele de mecanisme formale se numără asigurarea, micro- asigurarea, re-asigurarea şi măsurile de comasare a riscurilor risk pooling. De regulă, asigurările presupun plata continuă a unor prime în schimbul acoperirii şi al plăţii cererii ulterior evenimentului. În plus, faţă de cele mai utilizate asigurări pe bază de compensaţie, asigurările pe bază de index care asigură contra unui anumit eveniment cum ar fi, de exemplu, măsurat de lipsa de ploi, nu pierderea, pot completa planurile de asigurare mai tradiţionale în circumstanţe specifice. În ultimii ani, noi instrumente financiare au început să fie create la nivel naţional. În 2002 a fost adoptată Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură. Este un act normativ care îi sprijină pe producătorii agrari. Aspecte legate de asigurările agrare sunt discutate în secţiunea 13.1, iar cele legate de asigurările pentru sectorul industrie în secţiunea 13.2. Din 2010, riscurile catastrofice, inclusiv riscurile relative la climă, cum ar fi riscul de inundaţii şi alunecări de teren, sunt acoperite de programul naţional de asigurare obligatorie împotriva catastrofelor pentru locuinţe administrate de PAID - un fond comun de asigurare specială. Membrii unor grupuri vulnerabile ex. persoane fizice sărace, fermieri, IMM-uri, care reprezintă un procent important al populaţiei României, nu îşi permit plata primelor de asigurare aferente acestor poliţe obligatorii de protecţie împotriva dezastrelor. În plus, datorită lipsei de informare, o mare parte a populaţiei nu este conştientă de avantajele pe care le oferă o astfel de asigurare. Din toate aceste cauze, la sfârşitul lunii iunie 2015, doar 18.15 % din totalul locuinţelor asigurabile aveau încheiate o poliţă PAD. Dacă adaugăm şi poliţele facultative, care acoperă riscurile produse de catastrofe naturale dar şi alte riscuri, de locuinţe, încheiate pentru aproximativ 17% din locuinţele asigurabile, rezultă că 65% din totalul locuinţelor din România nu deţin o poliţă de protecţie împotriva dezastrelor naturale. Din cauza numărului mic de poliţe, număr mic de asiguraţi, sistemul de asigurări de protecţie împotriva dezastrelor din România nu este sustenabil. În acest context, autorităţile ar trebui să intervină atât în vederea conştientizării cât şi a dezvoltării sistemului de asigurări. Asta în condiţiile în care o bună funcţionalitate a sistemului de asigurări ar produce potenţiale economii la buget prin degrevarea acestuia. Sprijinul autorităţilor în creşterea numărului poliţelor de protecţie împotriva dezastrelor se poate concretiza: a) în cazul poliţelor obligatorii PAD prin: 1. subvenţionarea plăţii primelor de asigurare în cazul familiilor cu un venit lunar mai mic de 450 lei/membru; 2. aplicarea de amenzi de către primării, amenzi prevăzute în Legea nr. 260/2008. b) în cazul poliţelor facultative prin acordarea de facilităţi fiscale pe o perioadă determinată de timp. Şi UE asigură nişte mecanisme de asigurare importante care pot fi utilizate în România în caz de evenimente climatice extreme: c) Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene FSUE a fost înfiinţat pentru a răspunde calamităţilor naturale majore şi a exprima solidaritatea europeană cu regiunile lovite de calamitate din Europa. Fondul a fost creat ca reacţie la inundaţiile grave din Europa Centrală din vara anului 2002. De atunci, a fost utilizat pentru 67 de calamităţi acoperind o gamă de diverse evenimente catastrofice, inclusiv inundaţii, păduri incendiate, cutremure, furtuni şi secetă. 24 de ţări europene diferite au fost sprijinite până acum, cu o sumă de peste 3,7 miliarde EUR. În ceea ce priveşte România, tabelul de mai jos reprezintă banii primiţi prin intermediul FSUE pentru evenimente climatice extreme din 2005 până în 2013. Tabelul 16: Banii primiţi prin intermediul FSUE de către România din 2005până în 2013 (a se vedea imaginea asociată) Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Regulamentul UE nr. 1305/2013 poate fi utilizat pentru acoperirea pierderilor agricole în cazul evenimentelor climatice extreme. În articolul 36, FEADR se ocupă de problema managementului riscurilor în cazul evenimentelor climatice. Articolul 36 propune ca "Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri constă în: a) contribuţiile financiare la primele de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor împotriva pierderilor economice suferite de fermieri şi cauzate de fenomene climatice nefavorabile, de boli ale animalelor sau ale plantelor, de infestare cu dăunători sau un incident de mediu; b) contribuţii financiare la fonduri mutuale destinate plătirii de compensaţii financiare fermierilor pentru pierderile economice cauzate de fenomene climatice nefavorabile sau de izbucnirea unei boli a animalelor sau a plantelor, de infestare cu dăunători sau de un incident de mediu;" Sectorul de asigurări din România are nevoie să-şi dezvolte capacitatea instituţională în vederea înţelegerii fenomenului şi a consecinţelor schimbărilor climatice. Acest deziderat se poate realiza prin: a) instruirea personalului privind cauzele şi efectele schimbărilor climatice; b) dezvoltarea unor studii şi cercetări de evaluare sistemică; c) dezvoltarea unor parteneriate cu autorităţile; d) integrarea asigurătorilor privaţi în Reţeaua Partenerilor Climatici; Principalele obiective strategice pentru adaptarea sectorului asigurărilor sunt prezentate mai jos.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele strategice – Adaptarea la │
│schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│1. Creşterea utilizării şi accesului │
│la produse de asigurare împotriva │
│evenimentelor extreme de către diverse│
│grupuri vulnerabile ex. agricultori, │
│locuitori, IMM-uri │
├──────────────────────────────────────┤
│O prioritate principală o constituie │
│creşterea gradului de penetrare a │
│programului de asigurare împotriva │
│catastrofelor PAID în următorii câţiva│
│ani, prin aplicarea penalizărilor │
│vizate de lege pentru nerespectarea │
│cerinţei obligatorii de asigurare. │
│Alte domenii prioritare includ │
│explorarea fezabilităţii introducerii │
│unui Program de Asigurare a Producţiei│
│pe Suprafaţă pentru agricultură cu o │
│subvenţie guvernamentală inteligentă │
│şi se poate analiza elaborarea unui │
│program de asigurare separat sau prin │
│PAID care va furniza o acoperire de │
│asigurare la catastrofe de tip │
│despăgubire pentru IMM-uri, care în │
│prezent nu sunt acoperite de PAID. │
│Se recomandă ca autorităţile să │
│sprijine financiar persoanele şi │
│grupurile vulnerabile în vederea │
│accesului la produsele de asigurare │
│împotriva evenimentelor extreme, având│
│în vedere beneficiile pe care sistemul│
│de asigurări îl aduce atât acestor │
│grupuri cât şi a potenţialelor │
│economii la buget care ar apărea │
│într-o situaţie de dezastru natural │
│ex. cutremur, inundaţii, secete şi │
│altele asemenea. │
│Campaniile de informare, dedicate atât│
│persoanelor fizice cât şi fermierilor │
│şi patronatelor din toate domeniile │
│economiei, referitoare la beneficiile │
│pe care le aduc produsele de asigurare│
│ce acoperă riscurile produse de │
│fenomele naturale extreme, trebuie să │
│reprezinte o altă prioritate a │
│autorităţilor în urmatorii ani. │
│Introducerea în curricula opţională a │
│şcolilor a unor cursuri care să vizeze│
│asigurarea ca modalitate de adaptare │
│la schimbările climatice ar asigura o │
│mai bună informare a generaţiilor │
│viitoare, iar pe termen mediu şi lung │
│ar genera cu siguranţă încheierea unui│
│număr mai mare de poliţe de asigurare │
│de protecţie împotriva efectelor │
│fenomenelor naturale extreme. │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Creşterea capacităţii │
│instituţionale a sectorului de │
│asigurări în vederea dezvoltării de │
│produse de asigurare destinate │
│adaptării la schimbările climatice │
├──────────────────────────────────────┤
│O prioritate a sistemului de asigurări│
│o constituie instruirea personalului │
│propriu privind cauzele şi efectele │
│schimbărilor climatice pentru a se │
│putea dezvolta noi produse de │
│asigurare. │
│O altă prioritate o constituie │
│realizarea unui studiu care să │
│identifice interesele comune ale │
│autorităţilor publice, sectorului │
│asigurărilor şi cetăţeni inclusiv │
│reprezentanţi ai firmelor private sau │
│de stat cu privire la asigurarea la │
│dezastre. │
│Realizarea unei colaborări între │
│instituţiile statului şi sectorul │
│asigurărilor, în promovarea unor │
│măsuri care să protejeze mediul la │
│schimbările climatice, trebuie să fie │
│o altă prioritate a următorilor ani. │
│O prioritate a societăţilor de │
│asigurări o constituie realizarea unor│
│studii de risc sistematice pe baza │
│cărora să se efectueze calculul │
│actualizat al primelor de asiguare │
│aferente poliţelor de asigurare │
│facultative destinate să acopere │
│riscurile aferente fenomelor naturale │
│generate de schimbările climatice. │
└──────────────────────────────────────┘
CAP. 15 Consolidarea cooperării instituţionale pentru adaptarea la SC Problema consolidării cooperării inter-instituţionale şi a coordonării diverselor ministere şi agenţii de resort în combaterea schimbărilor climatice rămâne o adevărată provocare, ce necesită un proces mai lung şi dinamic pentru a fi depăşită. În timpul participării la elaborarea componentei ASC şi prin angajamentul la implementarea sa, ministerele de resort devin responsabile cu coordonarea iniţiativelor ASC în domeniul lor, prin implicarea diverselor pârţi interesate şi instituţii specializate. Cu toate acestea, la nivelul ministerelor de resort, cu excepţia MMAP nu există structuri dedicate şi personal dedicat cu responsabilitate pentru chestiunile relative la schimbările climatice. Acest lucru generează anumite probleme pentru MMAP în dialogul inter-instituţional. În acest sens se propune consolidarea poziţiei Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice prin constituirea unor grupuri tehnice GT care să contribuie la dezvoltarea politicilor în domeniu, la îmbunătăţirea cadrului legal sau chiar la scenarii de adaptare specifice. Sunt necesare mai multe oportunităţi de pregătire a funcţionarilor publici privind SC, astfel încât deciziile asupra politicilor climatice să fie mai informate. De asemenea va fi nevoie de pregătirea evaluatorilor şi experţilor de mediu cu privire la complexităţile SC şi dificultăţile integrării adaptării în planificarea pe termen lung. Modelarea climatică făcută în prezent de către ANM va trebui extinsă până la nivelul local, şi va fi nevoie de mai mulţi experţi capabili să interpreteze şi să utilizeze rezultatele modelării. Parteneriatele public-private PPP sunt o modalitate cheie, credibilă şi eficientă de implementare a acestei strategii. Multe dintre proiectele propuse în acest document presupun investiţii importante, de exemplu privind transportul sau sectorul rezidenţial, care au mult mai bune şanse de implementare dacă există colaborare între sectorul public şi privat. Reforma recentă a legislaţiei privind PPP poate crea un cadru legislativ mai potrivit şi stabil, cu un nivel ridicat de transparenţă, care va atrage atenţia investitorilor români şi străini asupra proiectelor benefice pentru o economie românească cu emisii reduse de carbon. O dată ce politicile care creează un mediu propice pentru investiţiile în acţiuni climatice sunt implementate, interesul investitorilor va creşte, dar posibilitatea de colaborare cu sectorul public poate fi un beneficiu adiţional. De asemenea, chiar dacă reducerea emisiilor GES şi eficienţa energetică sunt cele mai atractive domenii pentru investiţii, nevoia de adaptare la SC va crea oportunităţi importante de investiţi, în mod special pentru companiile energetice şi de comunicaţii care vor trebui să creeze reţele mai rezistente la SC. Crearea RPC este o oportunitate pentru Guvernul României de a îmbunătăţi interacţiunea activă şi capacitatea de integrare a adaptării în planificarea pe termen lung şi pentru ONG-uri şi mediul de afaceri. Cei afectaţi de SC, organizaţiile, reprezentanţii locali, ONG-urile şi companiile, vor putea deveni Parteneri Climatici implicaţi în acţiunile climatice ale autorităţilor în procesul ASC. Acest proces complex de tranziţie necesită un angajament real al celor implicaţi la toate nivelurile şi din fiecare sector. Într-un parteneriat cu mediul de afaceri inovaţia şi creşterea nivelului de cercetare pot fi promovate mult mai uşor. CAP. 16 Finanţarea adaptării la schimbările climatice 16.1. Fonduri UE pentru acţiunile de adaptare la schimbările climatice Astăzi, la nivelul UE, adaptarea la schimbările climatice este integrată prin politici sectoriale: mediu, agricultură, pescuit, dezvoltare regională. Finanţarea acţiunilor privind schimbările climatice, într-un stat membru, este posibilă prin intermediul a cinci Fonduri Europene Structurale şi de Investiţii Fonduri ESI: Fondul European de Dezvoltare Regională FEDR, Fondul Social European FSE, Fondul de Coeziune FC, Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală FEADR şi Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime FEPAM. După cum am remarcat în Partea I, Secţiunea 5.4, 27,53% din fondurile din cadrul programelor operaţionale sunt dedicate măsurilor de reducere sau adaptare la schimbările climatice. În plus, alte instrumente financiare ale UE vor promova cercetarea şi dezvoltarea privind adaptarea la schimbările climatice. Acestea includ Horizont 2020, instrumentul LIFE+ care finanţează o gamă largă de proiecte legate de mediu şi atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice, în Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, a fost creat un fond specific LIFE+ pentru SC cu 800 de milioane EUR, şi Fondul de Solidaritate al UE pentru calamităţi naturale, finanţare ex post pentru evenimente de secetă şi inundaţii. În cele din urmă, adaptarea climatică este integrată în finanţarea şi împrumuturile oferite de Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, şi reprezintă un important factor pentru asigurări şi alte probleme transversale din sectorul privat. România poate profita de toate resursele UE descrise mai sus pentru a finanţa o parte semnificativă din acţiunile necesare pentru atingerea obiectivelor de adaptare propuse în actuala strategie. Utilizarea optimă a resurselor UE pentru adaptare va necesita anumite îmbunătăţiri: a) Creşterea ratei de absorbţie; b) O puternică echipă de cercetare, care să se poată alătura consorţiilor UE pentru a solicita fonduri Life +; c) Sprijin pentru asigurarea co-finanţării. În ceea ce priveşte împrumuturile acordate de IFI acestea se contractează de către autorităţile administraţiei publice centrale, conform prevederilor legislaţiei în vigoare cu privire la datoria publică, respectiv cele ale Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare. 16.2. Fondurile naţionale pentru obiective strategice de adaptare la schimbările climatice În România, Fondul pentru Mediu constituie un important instrument economico-financiar destinat finanţării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului în vederea susţinerii strategiei naţionale privind schimbările climatice. Acesta este un fond public, ale cărui venituri provin în principal din contribuţii şi taxe pe poluare, bazate pe principiul "poluatorul plăteşte", precum şi din asistenţă financiară din partea persoanelor fizice sau juridice române ori străine şi a organizaţiilor sau organismelor internaţionale. Finanţarea din Fondul pentru Mediu se adresează unei largi categorii de beneficiari: operatori, ONG-uri, municipalităţi, şcoli şi instituţii de învăţământ; instituţii publice, institute de cercetare şi dezvoltare, asociaţii patronale, persoane particulare, întreprinderi individuale şi afaceri de familie, şi altele asemenea, care prin implementarea şi dezvoltarea programelor contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi, în acelaşi timp, conştientizează publicul cu privire la problemele de mediu. Asigurarea mai multor resurse financiare acestui fond va fi foarte importantă, în perspectiva extinderii dezideratelor la nivel european în domeniului protecţiei mediului. Protecţia mediului deţine un loc tot mai important, cheltuielile efectuate pentru activităţile de mediu crescând de la 1,1% din PIB în 2000, până la 3,2% din PIB în 2011 Sursa: INS*25). Cu toate acestea, finanţarea naţională probabil că nu este suficientă pentru a acoperi tot necesarul de investiţii din domeniul schimbărilor climatice. *25) http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/protecţia_mediului.ro 16.3. Contribuţia locală pentru obiectivele de adaptare la schimbările climatice Este important ca investiţiile locale în infrastructură, agricultură şi dezvoltare rurală, silvicultură, energie, şi altele asemenea să fie protejate faţă de schimbările climatice. Acest lucru se va obţine prin educaţie şi construirea capacităţii autorităţilor locale, stabilind şi monitorizând standarde care încorporează riscuri climatice tot mai mari şi asigurând suport financiar pentru a completa finanţarea asigurată de administraţiile locale. 16.4. Alte surse posibile de finanţare ex.IFI-uri, PPP şi altele asemenea Dacă România doreşte să finanţeze cu succes acţiunile legate de schimbările climatice, poate valorifica obiectivul tematic nr. 5 din Acordul de Parteneriat, care are în vedere: promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor. În plus, va fi important să se exploreze surse suplimentare de finanţare, cum ar fi împrumuturi de la IFI-uri, precum şi instrumente de finanţare din fonduri provenite din sectorul privat, de sine stătător sau prin parteneriat public-privat PPP. CAP. 17 Monitorizarea şi raportarea componentei de adaptare la schimbările climatice a strategiei privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon Folosind rezultatele exerciţiului de modelare al echipei Băncii Mondiale, România trebuie să aibă implementat sistemul potrivit de monitorizare pentru actuala strategie privind schimbările climatice. Acest sistem de monitorizare ar trebui să permită aprecierea adecvată a implementării obiectivelor strategice sectoriale de adaptare la schimbările climatice. În urma puţinelor cerinţe de raportare referitoare la adaptare, acordurile instituţionale pe acest subiect implică MMAP atât pentru crearea politicii, cât şi pentru monitorizarea efectelor acesteia. Agenţiile pentru Protecţia Mediului se ocupă de punerea în aplicare a acestora la diferite nivele administrative. Cu toate acestea, datorită evoluţiei recente a politicilor din UE cum ar fi Strategia privind adaptarea la schimbările climatice UE - 2013; cerinţe referitoare la cadrul financiar 2014- 2020, ministerele trebuie să includă obiective referitoare la adaptarea la schimbările climatice în strategiile lor şi trebuie stabilite acordurile de monitorizare şi raportare. Indicatorii de monitorizare propuşi pentru Strategia privind schimbările climatice şi creşterea economică cu emisii reduse de carbon şi pentru Planul naţional de acţiune 2016 - 2020 privind schimbările climatice, au la bază bunele practici ale altor State Membre UE. Întrucât schimbările climatice contribuie la creşterea riscurilor de producere a unor calamităţi, managementul acestor riscuri devine o componentă vitală şi urgentă a oricărui program de adaptare la schimbările climatice. Ca parte a politicilor şi investiţiilor pentru adaptarea la schimbările climatice, România trebuie să se axeze pe înţelegerea modului de reducere a vulnerabilităţilor, să planifice măsuri de reducere a riscurilor de calamitate naturală, să prevină adaptarea neadecvată şi să beneficieze de posibilele efecte pozitive ale schimbărilor climatice. Pentru a deveni mai rezilientă la riscurile legate de climă, România trebuie să înţeleagă care sunt acele riscuri şi să urmărească dezvoltarea de programe de învestiţii în măsuri de prevenire şi protecţie, pentru a diminua riscurile. De aceea, este esenţial să se formeze o bază de cunoaştere demnă de încredere şi să se urmărească riscurile şi impacturile legate de climă la scară naţională. Evaluările riscurilor pot fi utilizate pentru a identifica acele regiuni din România care sunt cele mai expuse riscurilor de calamităţi naturale. Rezultatele evaluărilor riscurilor pot fi utilizate pentru a stabili priorităţile măsurilor de reducere a riscurilor sau de adaptare, necesare pentru dezvoltarea unei economii reziliente faţă de schimbările climatice. Pentru a reduce vulnerabilitatea faţă de riscurile naturale, este important ca România să adopte şi să sprijine implementarea unor programe de investiţii pentru a-şi întări capabilitatea în domeniul cercetării şi observaţiei privitoare la schimbările climatice. Investiţiile în sisteme de prognoză şi avertizare timpurie pot contribui la salvarea de vieţi şi la reducerea pierderilor economice, iar crearea unei baze de cunoştinţe consolidată în toate domeniile/sectoarele poate contribui la integrarea adaptării şi generarea măsurilor corespunzătoare privind politicile. De asemenea, este de aşteptat ca educaţia şi conştientizarea publicului să contribuie semnificativ la adaptarea la schimbările climatice, cu efecte pe termen lung asupra sănătăţii publice şi dezvoltării economice reziliente; de aceea, monitorizarea eforturilor depuse în aceste domenii, deşi transversale, se poate dovedi utilă. Monitorizarea parametrilor privitori la climă este realizată în prezent de ANAR şi Administraţia Naţională de Meteorologie. IGSU este responsabil pentru coordonarea, prevenirea şi managementul situaţiilor de urgenţă. Ca atare, monitorizează iminenţa situaţiilor de urgenţă. Pentru prognozarea situaţiilor de urgenţă legate de climă - cum ar fi /dar fără a se limita la inundaţii, secete şi incendii scăpate de sub control - se bazează temeinic pe informaţii de la ANAR şi Administraţia Naţională de Meteorologie. Pentru a monitoriza riscurile legate de climă, este de asemenea important să se evalueze impactul sau pagubele pericolelor legate de climă - cum ar fi inundaţii, secete, alunecări de teren şi incendii scăpate de sub control. Pe baza experienţei anterioare în domeniu, Guvernul României poate decide să propună o metodologie de evaluare pentru a asigura o abordare consecventă pentru evaluarea evenimentelor istorice, alături de întocmirea unei baze de date dedicate pentru rezultate. În privinţa reţelei informatice, există oportunitatea şi necesitatea de actualizare, modernizare şi consolidare a reţelei de comunicare între toate agenţiile şi autorităţile responsabile. Achiziţia şi procesarea rapidă a datelor sunt esenţiale pentru a sprijini luarea deciziilor, mai ales în cazul situaţiilor de urgenţă. Un sistem de comunicare automatizat, care funcţionează bine, ar permite ţării să beneficieze mai mult de anunţurile de avertizare timpurie. Acţiunile de adaptare la schimbările climatice pot avea loc la nivel naţional şi la nivel local şi nu pot fi făcute fără oameni; de aceea, Strategia Naţională recunoaşte şi încurajează eforturile depuse de comunităţi. În acest context, iniţiativele la nivel local sunt binevenite. De asemenea, autorităţile locale sunt încurajate să-şi actualizeze şi să-şi îmbunătăţească evaluarea riscurilor şi planurile pentru situaţii neprevăzute, utilizând scenarii climatice compatibile cu scenariile naţionale pentru SC. De asemenea, autorităţile locale sunt încurajate să folosească finanţarea disponibilă pentru pregătirea şi implementarea strategiilor de adaptare, în linie cu Strategia Naţională şi cu circumstanţele locale. Aceste strategii trebuie să fie monitorizate şi raportate în mod corespunzător. CONCLUZII Documentul reprezintă proiectul pentru o strategie naţională privind schimbările climatice şi creştere economică bazată pe emisii reduse de carbon, care porneşte de la Strategia naţională a României privind schimbările climatice 2013-2020, lărgindu-i şi extinzându-i domeniul şi perioada de aplicare pentru 2030, fiind totodată însoţită de un plan de acţiune detaliat. Strategia are menirea de a îndruma efortul României de combatere a schimbărilor climatice, atât prin reducerea emisiilor de GES, cât şi prin adaptarea la efectele schimbărilor climatice. Datorită rezultatelor exerciţiului de modelare efectuate în cadrul asistenţei tehnice a Băncii Mondiale 2013-2015*26), programa strategică este capabilă să identifice unele priorităţi cheie în ceea ce priveşte investiţiile şi politicile, atât pentru atenuare cât şi pentru adaptarea la schimbările climatice. *26) Prin "România: programul privind schimbările climatice şi o creştere economică verde cu emisii reduse de carbon" Priorităţi referitoare la reducere Referitor la reducerile emisiilor de GES cu care se confruntă România, ca stat membru al Uniunii Europene - cerinţe bine definite şi limitate în timp pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră GES. Asemenea altor state membre, se prevede deja un viitor mai verde decât în trecut, iar Uniunea Europeană a sprijinit şi mandatat acest proces. A fost conturat un viitor mai verde şi cu emisii scăzute de carbon pentru România până în 2050, care să ofere consultanţă referitoare la cum ţara poate implementa obligaţii referitoare la reducerea curentă, iminentă şi pe termen lung, în acelaşi timp cu menţinerea creşterii şi a ocupării forţei de muncă. O prezentare generală a costurilor investiţiilor acestei strategii de reducere a emisiei de carbon şi de creştere verde pentru 2050, împărţită pe patru sectoare principale - electricitate, eficienţă energetică, apă şi transport - indică o investiţie suplimentară medie anuală de 1,1% din PIB pentru a atinge obiectivele UE 2030 şi 2,0% pentru a atinge posibilele obiective pentru 2050 sau 18 miliarde de Euro, respectiv 44 miliarde de Euro pe an. Trebuie să se ţină cont de faptul că proporţia probabilă a investiţiilor publice în acestea este modestă, cu mai puţin de zece procente sub obiectivele pentru 2030 şi depăşind puţin un sfert din obiectivele pentru 2050. Referitor la sectorul unde trebuie depuse cele mai mari eforturi pentru reducere, cel energetic este în fruntea listei, cu măsuri de implementare prin creşterea eficienţei energetice rezidenţiale şi comerciale precum şi o eficienţă industrială. Aceste măsuri au cel mai redus cost dintre toate alternativele de fapt, costul de investiţie este mai mic decât economiile referitoare la combustibil şi decât costurile operaţionale. Prin controlarea cererii, un nivel aproape neschimbat de investiţie în producerea de energie electrică poate creşte producerea de energie pe bază de gaze, cea solară şi nucleară, iar producerea de energie electrică pe bază de cărbune ar scădea rapid. Costurile de investiţie pentru sectorul energetic ar creşte în medie la 1,18 procente din PIB pe perioada 2015-2050, incluzând investiţii agresive în eficienţa energetică sau o sumă suplimentară de 171,3 miliarde de Euro din care 22,5 miliarde Euro vor fi necesari înainte de 2020. Alte posibile sectoare unde se pot reduce emisiile de gaze cu efect de seră, cum ar fi sectorul agricol, forestier şi de transport, au în general reduceri de cost mai mari, însă şi în aceste sectoare există unele măsuri cu beneficii generale foarte mari. În cazul sectorului de transport, este necesară atenţia acordată reducerilor pe de o parte datorită creşterii rapide a emisiilor, pe de altă parte datorită introducerii unor obiective sectoriale. Emisiile din sectorul de transport vor creşte probabil în baza politicilor actuale cu 15 procente până în 2030 şi 44 de procente până în 2050, iar politicile naţionale au rolul principal în a insista ca acest sector să contribuie la posibilele obiective UE 2030 pentru astfel de sectoare. Un set eficient de măsuri suplimentare planului naţional de transport poate reduce creşterea emisiilor din sectorul de transport cu 9 procente până în 2030 şi 33 de procente până în 2050. Un sector de transport mai verde poate fi stimulat prin noi taxe şi impozite, programe pentru o mai bună alegere a mijlocului de transport, transport public eficient şi productiv, şi condiţii bune pentru mersul pe jos şi cu bicicleta. Acest set de politici noi va genera o cerere de investiţie de doar 126 milioane de Euro până în 2050, cu o investiţie de aproximativ 59 de milioane de Euro necesară până în 2020. Posibilul rol crucial al sectorului forestier referitor la reducerea impacturilor schimbărilor climatice ar trebui evidenţiat şi consolidat. România dispune de cea mai mare suprafaţă intactă de păduri naturale şi regenerată natural din Europa. Pădurile sunt importante pentru captarea/ eliminarea emisiilor, atenuând astfel efectul de schimbare climatică. În România, sectorul privind Destinaţia Terenului, Schimbarea Utilizării Terenului şi Păduri LULUCF în majoritate componenta de silvicultură contribuie în mod semnificativ la reducerea emisiilor: a fost eliminat un procent de 27% din emisiile produse de alte sectoare în fiecare an, medie anuală în perioada cuprinsă între 2000 şi 2011 şi 24% în perioada cuprinsă între 1990 - 1999. A treia prioritate a strategiei curente, referitoare la reducere, este de a soluţiona provocările referitoare la SC în sectorul urban. Astfel de zone, în special în capitalele precum Bucureşti, sunt adesea lideri ecologici şi pot contribui la reducerea pe termen lung prin proiectări urbane mai compacte, dezvoltarea sectorului de transport, şi autovehicule şi clădiri mai eficiente. O cale de cale de diminuare a nivelului de emisii de gaze cu efect de seră în Bucureşti ar necesita măsuri proactive pentru promovarea dezvoltării inteligente urbane printr-o combinaţie de planificări şi acţiuni referitoare la utilizarea terenului pentru a reduce emisiile clădirilor, a mijloacelor de transport şi a deşeurilor solide, ţinând cont în special de creşterea de 30 de procente a populaţiei locale şi a fondului locativ estimată până în 2050. O astfel de schimbare a politicii poate duce la o extindere mai redusă, o densitate mai mare, utilizări mixte, şi o coordonare a tranzitului şi a planificării spaţiale. La rândul său. o amenajare spaţială mai bună poate duce la îmbunătăţiri semnificative referitoare la utilizarea şi consumul de energie şi la emisii. cu emisiile de gaze cu efect de seră estimate sub nivelurile de referinţă cu peste 40% până în 2050. emisiile PM10 cu 20 de procente mai mici. şi economii în sectorul energiei termice de aproape 500 milioane de Euro. care vor creşte bugetul municipal. În cele din urmă, măsurile de reducere eficiente din punct de vedere al costurilor includ următoarele sectoare: agricol, de deşeuri, de alimentare cu apă şi forestier. În agricultură, acestea se axează pe prevenirea unor posibile creşteri ale emisiilor în sectoare precum cel agricol, întrucât se orientează către o bază mult mai intensivă, prin sprijinirea agriculturii în sistem de lucrări minime aşa-numitul "low tillage" şi a unei gestionări mai bune a îngrăşămintelor. Opţiunile mai ieftine posibile există şi referitor la gestionarea deşeurilor pentru a produce energie din deşeuri, la furnizarea şi tratarea apei creşte eficienţa pompării şi practici pentru o gestionare mai bună a carbonului în sectorul forestier. Priorităţi referitoare la adaptarea la schimbările climatice În ceea ce priveşte adaptarea la schimbările climatice. o prioritate importantă o constituie îmbunătăţirea bazei de cunoştinţe referitoare la posibilele impacturi ale schimbărilor climatice, costurile pe care le implică dacă nu se ia nicio măsură, şi reducerea daunelor pe care ar asigura-o măsurile de adaptare. Raportul a identificat şi evidenţiat zonele generale prioritare pentru acţiuni de adaptare în următoarele sectoare: industria, agricultura, turismul, sănătatea, infrastructura şi urbanismul, transporturi, apă, păduri, energie şi biodiversitate. Pe baza datelor actuale, se constată un anumit nivel de vulnerabilitate şi prioritate în legătură cu sectorul apei, unde efectele inundaţiilor din anumite zone, precum şi deficitul de apă din alte zone, sunt deja semnificative şi reprezintă un motiv serios de îngrijorare referitor la siguranţa barajelor. Referitor la acest aspect, trebuie să menţionăm şi nevoia de adaptare în sectorul agricol, unde au fost identificate numeroase priorităţi, cu accent pus în mod special pe un program major de reabilitare a sistemului de irigaţii şi pe îmbunătăţirea gradului de extindere a instalaţiilor de irigaţii. Seria acţiunilor de adaptare modeste şi accesibile include şi investiţiile realizate în utilizarea îmbunătăţită a îngrăşămintelor şi diversificarea culturilor, ceea ce ar duce la un cost de aproximativ 4 miliarde de Euro pentru perioada 2015-2050. Adaptarea este un factor-cheie în sectorul apelor, întrucât schimbările climatice din România vor avea probabil un impact negativ asupra capacităţii de satisfacere a necesarului de apă şi la gestionarea acestei necesităţi, inclusiv investiţii în îmbunătăţirea eficienţei irigaţiilor şi a alimentării zonelor rezidenţiale şi industriale şi a unei utilizări eficiente, reprezintă doar o soluţie limitată; este necesară o creştere a bazinului de stocare a apei. Cel mai însemnat potenţial de investiţii verzi care există este asociat optimizării aporturilor în agronomie, inclusiv aporturi de îngrăşăminte şi reabilitarea infrastructurii de irigaţii în vederea refacerii producţiei susţinute de irigaţii în zonele unde în prezent există precipitaţii. Cel mai mare câştig al investiţiei pentru aceste măsuri se manifestă în Regiunile de Dezvoltare Muntenia-Sud, NE şi NV. O abordare concentrată pe noi soiuri - ce vizează regiunea Sud Muntenia, dar de asemenea pe producţia de porumb în regiunile sudice selectate - va înregistra probabil cel mai mare succes. Este de asemenea evident că irigaţiile extinse oferă un mare potenţial de obţinere a unor rezultate pozitive ale investiţiilor, cu condiţia să fie disponibilă apă pentru sectorul irigaţiilor. Cele mai mari rezultate VAN pentru investiţiile în irigaţii apar în regiunile SE şi Sud-Muntenia; VAN crescute au fost de asemenea înregistrate în regiunile NE şi V. Investiţiile necesare pentru scenariul Verde care include câteva măsuri modeste de ajustare, se cifrează la 1,8 miliarde Euro valoare actualizată sau 0,05% din PIB, în timp ce un scenariu Super Verde mai agresiv cu acţiuni de ajustare foarte ambiţioase şi mai costisitoare necesită 11,0 miliarde Euro în costuri de investiţii valoare actualizată) sau 0,32% din PIB. Cu privire la adaptare, şi pădurile sunt afectate negativ de schimbările climatice, fiind necesare eforturi de adaptare pentru păstrarea acestora şi a capacităţii lor de captare a carbonului. În particular, schimbările la nivelul precipitaţiilor şi temperaturii pot cauza uscarea pădurilor, reducerea ritmului de creştere a pădurilor, riscuri biologice, inclusiv infestarea cu dăunători şi incendii de pădure. Schimbările la nivel de ecosisteme, adecvate pentru anumite specii de arbori necesită, de asemenea, măsuri de adaptare. Alte zone care necesită o prioritizare ridicată din cadrul listei de priorităţi identificate deja sunt următoarele: Sisteme de avertizare rapidă referitoare la evenimente extreme, reglementări referitoare la utilizarea terenului care să ia în considerare riscurile asociate inundaţiilor şi creşterii nivelului mării, implementarea unor evaluări asupra vulnerabilităţii climatice pentru noi proiecte de infrastructură şi pentru habitatele naturale care pot fi afectate de schimbările climatice. Pentru punerea în aplicare a strategiei de adaptare, fonduri de acţiune vor fi disponibile pe o bază alocată. În legătură cu acest aspect sunt recomandate următoarele măsuri: a) Asigurarea faptului că fiecare proiect sectorial eligibil are o componentă de SC, care este justificată şi susţinută adecvat prin finanţarea relativă la climă, în locul impunerii unei limite unitare de 20% pentru proiectele relative la climă, pe baza cerinţelor fondului UE, b) Sporirea conştientizării publicului cu privire la schimbările climatice şi impacturile asociate, în mod continuu, în locul simplei corelări a acesteia cu apariţia evenimentelor extreme, c) Prezentarea schimbărilor climatice ca ocazie favorabilă, prin politici asociate şi campanii de informare, pentru a genera locuri de muncă "verzi," a îmbunătăţi utilizarea eficientă a resurselor naturale şi, în final, a avea o viaţă diferită, mai bună. Priorităţi în cadrul reformei instituţionale Pe lângă politicile şi măsurile luate la nivel sectorial, pentru a obţine rezultate pozitive în urma abordării provocărilor pe termen lung asociate cu schimbările climatice din România, este necesară o mai bună coordonare a instituţiilor şi politicilor la toate nivelurile guvernamentale. După cum s-a observat în acest raport, există multe zone unde coordonarea inter-ministerială nu există sau este foarte slabă. Guvernul trebuie să coordoneze acest efort de mare amploare, pentru a facilita o schimbare comportamentală în direcţia unei "culturi a schimbărilor climatice". România se află pe o pantă ascendentă de creştere a standardului de viaţă al populaţiei. Guvernul urmăreşte ca România să ajungă la nivelul unei economii reziliente la schimbările climatice, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care să-şi integreze politicile şi acţiunile legate de schimbările climatice într-o creştere economică inteligentă, "verde" şi incluzivă până în anul 2030. Dacă sunt administrate inteligent şi eficient, acţiunile climatice sau direcţia strategică prezentată în această strategie vor putea ajuta România să-şi atingă obiectivele sale de dezvoltare naţională şi angajamentele internaţionale faţă de ţintele de reducere a emisiilor GES şi obiectivele de adaptare la schimbările climatice într-o situaţie avantajoasă pentru toate părţile implicate. ANEXA I Provocările schimbărilor climatice Situaţia cunoştinţelor despre schimbările climatice şi impacturile lor este actualizată la fiecare 67 ani de către Grupul Inter-guvernamental al ONU privind Schimbările Climatice IPCC, un organism internaţional format din oameni de ştiinţă din toate ţările, împărţit în trei grupuri de lucru GL: ştiinţa climei GLI, impacturi ale schimbărilor climatice GLII şi politici şi măsuri de reducere a gazelor cu efect de seră GLIII. Al 5-lea raport al IPCC a fost publicat la începutul anului 2014 şi principalele constatări ale Grupurilor de Lucru sunt prezentate mai jos. Impacturile ce apar în urma schimbărilor climatice sunt discutate specific pentru regiunea din jurul României în secţiunea care urmează. Concentraţiile atmosferice globale de gaze cu efect de seră în principal dioxid de carbon, metan şi protoxid de azot) au crescut semnificativ începând cu anul 1750. Principala cauză a acestor creşteri a constituit-o activitatea umană şi există o părere extrem de solidă referitoare la faptul că efectul a fost cel de încălzire globală. Unsprezece din ultimii doisprezece ani 1995-2006 se încadrează între cei 12 cei mai calzi ani în evidenţele instrumentale ale temperaturii suprafeţei globului din 1850. Tendinţa lineară de încălzire din ultimii 50 de ani 0,13 °C între 0,10 °C - 0,16 °C pe deceniu este aproape dublă decât cea pentru ultimii 100 de ani. Creşterea totală de temperatură din perioada 1850-1899 în perioada 2001-2005 este de 0,76 °C între 0,57 °C - 0,95 °C*27). *27) Intervalele citate în acest raport sunt de fapt intervale de incertitudine de 90%, cu excepţia cazului în care se specifică altfel. Nivelul mediu global al mării a crescut cu o viteză medie de 1,8 între 1,3 - 2,3 mm pe an în perioada 1961 - 2003. Viteza a fost mai rapidă în perioada 1993 - 2003: aproximativ 3,1 între 2,4 -3,8 mm pe an. Nu este clar dacă viteza mai mare pentru 1993 - 2003 reflectă variabilitatea decadală sau o creştere în tendinţa pe termen mai lung. Există o convingere fermă că viteza creşterii observate a nivelului mării a crescut din secolul al XIX-lea până în secolul al XX-lea. Creşterea totală în secolul al XX-lea este estimată la0,17 între 0,12 - 0,22 m. La scară continentală, regională şi de bazin oceanic au fost observate numeroase schimbări pe termen lung ale climei. Acestea includ fluctuaţii în temperaturile arctice şi gheaţă, modificări larg răspândite în cantităţile de precipitaţii, salinitatea oceanului, tiparele vântului şi aspecte meteo extreme, inclusiv secete, precipitaţii foarte puternice, valuri de căldură şi intensitatea cicloanelor tropicale. Observaţiile legate de tendinţele climatice sunt incerte şi lucrul acesta este reflectat în limbajul atent utilizat de raport pentru a raporta constatările. Tabelul 15 prezintă pe scurt situaţia actuală a cunoştinţelor legate de aceste tendinţe, cu declaraţii despre gradul de certitudine. În ceea ce priveşte atribuirea, raportul afirmă că este foarte probabil ca creşterile temperaturilor globale să se datoreze creşterii observate a concentraţiilor de gaze cu efect de seră antropogene. Acest grad de siguranţă 90-100% reprezintă o creştere faţă de anii anteriori. Influenţa omului se întinde acum şi către alte aspecte ale climei, cum ar fi încălzirea oceanului, extreme ale temperaturii şi tipare ale vântului. În ceea ce priveşte viitoarele proiecţii, a 5-a evaluare a IPCC conchide că, pentru următoarele două decenii, o încălzire de aproximativ 0,2 °C pe deceniu va avea loc în cadrul unei palete de scenarii socio-economice privind emisiile. Chiar dacă concentraţiile tuturor gazelor cu efect de seră şi ale aerosolilor ar fi fost menţinute constante la nivelurile anului 2000, se aşteaptă o încălzire în continuare de aproximativ 0,1 °C per deceniu. Emisiile continue de gaze cu efect de seră la sau peste valorile actuale ar cauza o încălzire şi mai mare şi ar determina numeroase schimbări în sistemul climatic global în secolul al XXI-lea, care foarte probabil vor fi mai mari decât cele observate în secolul al XX-lea. Raportul oferă proiecţii ale creşterilor de temperatură ca funcţie de schimbările probabile ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Acestea sunt prezentate în tabelul de mai jos. Scenariile la care la care face referire tabelul sunt descrise într-o anexă la acest capitol. Tabelul 17: Tendinţe recente, evaluarea influenţei omului în tendinţe şi proiecţii pentru viitoarele evenimente extreme pentru care există o tendinţă observată la sfârşitul secolului al XX-lea
┌──────────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │ │ │Posibilitatea│
│ │ │ │manifestării │
│ │Posibilitatea│Posibilitatea│tendinţelor │
│Fenomena şi │ca tendinţa │unei │în viitor, pe│
│direcţia │să fi apărut │contribuţii │baza │
│tendinţelor │la sf. sec. │antropice la │proiecţiilor │
│ │XX de obicei,│tendinţa │pentru sec. │
│ │după 1960 │observatăb │XX, utilizând│
│ │ │ │scenariul │
│ │ │ │SRES │
├──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Zile şi nopţi │ │ │ │
│mai calde şi │ │ │ │
│mai puţin │Foarte │ │Teoretic, │
│reci, în │posibilc │Posibild │este sigurd │
│majoritatea │ │ │ │
│zonelor de │ │ │ │
│câmpie │ │ │ │
├──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Zile şi nopţi │ │ │ │
│mai calde şi │ │ │ │
│zile şi nopţi │ │ │ │
│toride apărute│Foarte │Posibil │Teoretic, │
│mai frecvent, │posibie │nopţiled │este sigurd │
│în majoritatea│ │ │ │
│zonelor de │ │ │ │
│câmpie │ │ │ │
├──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Valuri de │ │ │ │
│căldură/scurte│ │ │ │
│perioade de │ │ │ │
│căldură. │ │Mai degrabă │Foarte │
│Frecvenţa │Posibil │posibil1 │posibil │
│creşte în │ │ │ │
│majoritatea │ │ │ │
│zonelor de │ │ │ │
│câmpie. │ │ │ │
├──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Evenimente │ │ │ │
│constând din │ │ │ │
│precipitaţii │ │ │ │
│intense. │ │ │ │
│Frecvenţa sau │ │Mai degrabă │Foarte │
│proporţia apei│Posibil │posibil1 │posibil │
│de ploaie din │ │ │ │
│precipitaţiile│ │ │ │
│intense creşte│ │ │ │
│în majoritatea│ │ │ │
│zonelor. │ │ │ │
├──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Zone afectate │Posibil în │Mai degrabă │ │
│de secete │multe zone, │posibil │Posibil │
│crescânde │din anii 70 │ │ │
├──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Activităţile │Posibil în │ │ │
│ciclonice │multe zone, │Mai degrabă │Posibil │
│tropicale se │din anii 70 │posibil │ │
│intensifică │ │ │ │
├──────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────┤
│Nivelul mării │ │ │ │
│creşte din ce │ │ │ │
│în ce mai mult│Posibil │Mai degrabă │Posibil │
│dar nu se │ │posibil1,h │ │
│produc │ │ │ │
│tsunamiurig │ │ │ │
└──────────────┴─────────────┴─────────────┴─────────────┘
Note: Termenii sunt folosiţi după cum urmează: aproape sigur probabilitate 99-100%; foarte probabil probabilitate 90-100%; probabil probabilitate 66-100%; destul de probabil probabilitate 33-66%; mai probabil că da decât că nu probabilitate 50-100%. Sursa: IPCC 2014a Tabelul 18: Creşteri proiectate ale temperaturii şi nivelului mării în cadrul diverselor scenarii
┌────────┬─────────┬─────────┬────────┬─────────┐
│ │ │ │Temp. │Creşterea│
│ │ │Buget │Creştere│nivelului│
│ │Emisii de│cumulativ│şi plajă│mării M │
│Scenariu│CO_2 GtC/│de carbon│°C │2090-99 │
│ │an │GtC │2090-99 │faţă de │
│ │ │1990-2100│faţă de │1980-99 │
│ │ │ │1980-99 │ │
├────────┼────┬────┼─────────┼────────┼─────────┤
│ │2050│2100│ │ │ │
├────────┼────┼────┼─────────┼────────┼─────────┤
│ │ │ │ │1,8 │ │
│B1 │11,3│4,2 │983 │între │0,18-0,38│
│ │ │ │ │1,1-2,9 │ │
├────────┼────┼────┼─────────┼────────┼─────────┤
│ │ │ │ │2,4 │ │
│B2 │11,0│13,3│1.164 │între │0,20-0,43│
│ │ │ │ │1,4-3,8 │ │
├────────┼────┼────┼─────────┼────────┼─────────┤
│ │ │ │ │3,4 │ │
│A2 │15,4│28,7│1.862 │între │0,23-0,51│
│ │ │ │ │2,0-5,4 │ │
├────────┼────┼────┼─────────┼────────┼─────────┤
│ │ │ │ │4,0 │ │
│A1F1 │23,9│28,2│2.189 │între │0,26-0,59│
│ │ │ │ │2,4-6,4 │ │
└────────┴────┴────┴─────────┴────────┴─────────┘
Notă: în 1990 emisiile de CO_2 provenite de la combustibilii fosili şi utilizarea terenurilor au fost de 7,1 GtC Surse: https://www.ipcc.ch/pdf/special-reports/spm/sres-en.pdf. IPCC 2014a. Creşterea probabilă a temperaturii şi a nivelului mării depinde, în consecinţă, de viitoarele emisii. Pentru a obţine o stabilizare a temperaturilor în zona 2°C, emisiile trebuie să coboare la aproximativ 11 GtC până în 2050. Din păcate, tendinţele actuale nu arată că se va întâmpla aşa. Emisiile totale anuale actuale legate de energie sunt de peste 30 GtCO_2 şi sunt încă în creştere, implicând o "rată de ardere" a carbonului care va epuiza în următorii 20 de ani bugetul de carbon pentru tot secolul. De aceea, IPCC a avertizat că traiectoria noastră actuală va duce la o încălzire estimată a varia între 3,7- 4,8°C în secolul al XXI-lea, cu semnificative impacturi climatice. Pe acest fundal sumbru, rezultatele "decarbonizării" raportate în Indexul Economiei cu Consum Redus de Carbon LCEI din anul acesta aduce o rază de speranţă, cu o creştere a emisiilor absolute de numai 1,8%, cea mai lentă rată de creştere a emisiilor din 2008-2009, când emisiile de carbon au scăzut ca rezultat al recesiunii globale*28). Reducerea intensităţii carbonului tone CO_2 per milion USD din PIB este de asemenea cea mai ridicată din 2008, staţionând la 1,2%, comparativ cu 0,8% în 2012. Cu toate acestea, încă nu este decât o cincime din rata necesară de "decarbonizare." în prezent, LCEI arată că economia globală va trebui să-şi reducă intensitatea carbonului cu 6,2% pe an, în fiecare an de acum până în 2100, de peste cinci ori rata actuală. Figura 11 prezintă ratele necesare de scădere a intensităţii carbonului pentru a ajunge la scenariul B1*29). *28) http://www.Dwc.co.uk/sustainabilitv-climate-chanse/publications/low-carbon-economv-index.ihtml. *29) Scenariile utilizate de raportul GLI ştiinţa climatului sunt puţin diferite de cele utilizate de celelalte rapoarte IPCC AR5. În studiul LCEI referirea se face la rapoartele GLII şi GLIII, dar diferenţele în materie de reduceri ale emisiilor nu sunt semnificative. Implicaţia acestei situaţii în ceea ce priveşte planificarea adaptării pentru SC este că o creştere potenţială a temperaturii de până la 4 °C până în 2100 este o posibilitate reală şi ar trebui avută în vedere în conceperea măsurilor corespunzătoare. Proiecţiile de mai sus sunt globale şi este de aşteptat să existe diferenţe între regiuni, în special următoarele sunt estimate pentru regiunea Europei de Est din care face parte România: Temperatura: Este de aşteptat ca ţările Europei de Est şi de Sud să aibă parte de creşteri mai mari ale temperaturii decât Europa de Nord. Dar în ceea ce priveşte hărţile din proiectul CE "Costuri climatice," acele părţi ale Europei de Est unde este situată şi România sunt văzute a fi într-o zonă relativ mai caldă, sugerând că vor avea parte de creşteri ale temperaturilor cam cu un grad mai mari decât media globală. Figura 12 prezintă numai un scenariu, dar rezultate similare se aplică şi pentru alte scenarii. Precipitaţiile: în privinţa precipitaţiilor, ţările Europei de Est au pentru precipitaţiile de iarnă prognoze similare cu media globală, însă precipitaţiile de vară sunt prognozate a fi mult sub medie şi mult sub nivelurile actuale. Aceste schimbări au implicaţii semnificative pentru gestionarea apelor în regiune şi în ţară - Figura 13. Ştim deja că România a fost afectată anual de secetă şi de secetă extremă la fiecare patru-şase ani, cu implicaţii semnificative de mediu şi sociale din anii 1980, iar lucrul acesta nu poate decât să se agraveze DG Afaceri Maritime a UE, 2019. Creşterea nivelului mării: Nu există diferenţe sistematice în creşterea proiectată a nivelului mării pentru Europa faţă de restul Lumii, însă există probleme specifice pentru diversele zone litorale din regiune. În cazul României, apa relevantă este Marea Neagră, iar în acea regiune eroziunea este actualmente cea mai semnificativă problemă climatică. Mai mult decât atât, zona este vulnerabilă în faţa impacturilor creşterii nivelului mării asupra habitatelor şi ecosistemelor intermareice din cauza domeniului intermareic scăzut şi ariei limitate pentru migraţia pe coastă. Estimările arată că în acea porţiune a Mării Negre care reprezintă litoralul României nivelurile pagubelor provocate de creşterea nivelului mării până în 2020 se vor încadra între 0,9 şi 1,2 milioane EUR dacă creşterea nivelului mării se va încadra între 22,6 cm şi 50,8 cm până în 2100 DG Afaceri Maritime a UE, 2009. Figura 17: Calea către o stabilizare la 2°C (a se vedea imaginea asociată) Figura 18: Prognoze ale temperaturii (a se vedea imaginea asociată) Figura 19: Modificări ale temperaturii în diverse regiuni ale Europei (a se vedea imaginea asociată) Figura 20: Modificări ale precipitaţiilor în diverse regiuni ale Europei (a se vedea imaginea asociată) ANEXA II Respectarea acordurilor internaţionale Convenţia cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice CCONUSC*30) din 1992 stabileşte un cadru general pentru eforturile interguvernamentale de rezolvare a provocărilor aduse de schimbările climatice. CCONUSC este primul instrument juridic internaţional obligatoriu care se ocupă de problema variabilităţii şi schimbărilor climatice. A fost deschis pentru semnare la Rio de Janeiro, la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea din iunie 1992 UNCED, şi a intrat în vigoare la data de 21 martie 1994. Obiectivul său pe termen lung este "să stabilizeze concentraţiile gazelor cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să prevină interferenţa antropogenă periculoasă cu sistemul climatic. Acest nivel ar trebui atins într-o perioadă de timp suficientă pentru a îngădui ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările climatice, a asigura că producţia de alimente nu este ameninţată şi a oferi dezvoltării economice posibilitatea să continue într-o manieră durabilă. În 1998, Organizaţia Meteorologică Mondială OMM şi Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu UNEP au înfiinţat Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice IPCC pentru a asigura o sursă obiectivă de informaţii ştiinţifice. *30) www.unfccc.int Convenţia a încorporat un număr de acorduri şi principii juridice nou apărute, care au fost elaborate sau confirmate de diverse conferinţe pe tema schimbărilor climatice. Printre acestea se numără: a) Acordul de la Copenhaga din decembrie 2009 a recunoscut nevoia de acţiuni sporite de adaptare pentru a reduce vulnerabilitatea şi a construi rezilienţa în cele mai vulnerabile ţări în curs de dezvoltare. a) Cadrul de Adaptare de la Cancun*31) CCONUSCC, 2010: Părţile au adoptat Cadrul de Adaptare de la Cancun CAF la Conferinţa privind Schimbările Climatice din 2010 de la Cancun, Mexic COP 16/ RPK 6. În Acorduri, Părţile au confirmat că adaptarea trebuie să fie abordată cu acelaşi nivel de prioritate ca atenuarea, cu axare specifică pe ţările în curs de dezvoltare. *31) http://unfccc.int/resource/docs/2010/cop16/eng/07a01.pdf#page=4 b) "Platforma de la Durban pentru Acţiune Intensificată," adoptată la conferinţa Naţiunilor Unite ONU din Africa de Sud CCONUSCC, 2012, a căzut de acord asupra unei foi de parcurs către un nou "protocol, un alt instrument juridic sau un rezultat convenit cu forţă juridică până în 2015, aplicabil tuturor Părţilor la convenţia ONU privind clima. S-a ajuns la un acord referitor la măsurile de concepţie şi administrare pentru noul Fond Verde pentru Climă. Părţile la Convenţie trebuie să prezinte rapoarte naţionale referitoare la implementarea Convenţiei la Conferinţa Părţilor COP. Elementele de bază ale comunicărilor naţionale sunt informaţiile privitoare la emisiile şi reducerea gazelor cu efect de seră GES şi detaliile activităţilor pe care o Parte le-a întreprins pentru a implementa Convenţia. Comunicările naţionale cuprind de regulă informaţii despre circumstanţele naţionale, evaluarea vulnerabilităţii, resursele financiare şi transferul de tehnologie, şi educaţie, instruire şi conştientizarea publicului; comunicările Părţilor din Anexa I la CCONUSC cuprind în plus şi informaţii despre politici şi măsuri*32). *32) Pentru detalii a se vedea: http://unfccc.int/naţional_reports/items/1408.php. Părţile din Anexa I includ ţările industrializate care au fost membre ale OCDE Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică în 1992, plus ţările cu o economie în tranziţie Părţile EIT, inclusiv Federaţia Rusă, statele baltice şi câteva state din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România. UNFCCC a fost ratificată prin Legea nr. 24/1994 pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992. Protocolul de la Kyoto. În decembrie 1997, a treia Conferinţă a Părţilor la Convenţia cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a avut loc la Kyoto, Japonia, pentru a negocia limitele emisiilor de gaze cu efect de seră. Două caracteristici principale ale Protocolului de la Kyoto sunt: a) angajamentele obligatorii sub aspect juridic ale ţărilor din Anexa I de a reduce colectiv emisiile GES cu peste 5% sub nivelurile din 1990 până în 2008-2012, şi b) un set de mecanisme - inclusiv comercializarea internaţională a emisiilor şi implementarea comună - pentru a ajuta ţările să-şi îndeplinească angajamentele cu costuri cât mai mici cu putinţă. Deşi nu aşa de cunoscute precum angajamentele privind emisiile şi prevederile referitoare la comercializare, Protocolul de la Kyoto mai cuprinde şi prevederi cruciale legate de monitorizarea emisiilor, raportarea guvernamentală şi analiza informaţiilor. Aceste funcţii sunt necesare pentru a asigura că ţările respectă angajamentele privind reducerea emisiilor din cadrul tratatului. În mod concret, Articolul 5 al Protocolului cere ţărilor să înfiinţeze un "sistem naţional" pentru estimarea emisiilor de gaze cu efect de seră pe categorii de surse şi a eliminărilor pe categorii de bazine de absorbţie. Articolul 7 porneşte de la obligaţiile de raportare existente în cadrul Convenţiei privind Clima, solicitând depunerea anuală a inventarelor de gaze cu efect de seră; comunicări naţionale mai detaliate, dar periodice; şi orice "informaţii suplimentare" care pot fi necesare pentru a demonstra îndeplinirea angajamentelor de la Kyoto. În final, Articolul 8 solicită ţărilor să se folosească de audituri şi analize independente realizate de "echipe experte de analiză." Părţile din Anexa I la CCONUSC care au ratificat Protocolul de la Kyoto trebuie să includă informaţii suplimentare în comunicările lor naţionale şi inventarele lor anuale de emisii şi eliminări de GES pentru a demonstra respectarea angajamentelor Protocolului. Părţile din Anexa I la CCONUSC, cum ar fi România, trebuie să depună anual informaţii despre inventarele lor naţionale şi să depună periodic comunicări naţionale, conform datelor stabilite de Conferinţa Părţilor. Protocolul de la Kyoto a fost ratificat prin Legea nr. 3/2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997. Amendamentul de la Doha Acesta a fost adoptat la Doha în decembrie 2012. Prin amendarea Protocolului de la Kyoto prin care se operaţionalizează cea de a doua perioadă de angajament pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră 2013-2020. Amendamentul Protocolului de la Kyoto prevede următoarele: a) modifică Anexa B şi stabileşte limitele de emisie cuantificate şi angajamentul de reducere a QELRC pentru fiecare stat parte în Anexa I, în cea de a doua perioadă de angajament. b) stabileşte că cea de a doua perioadă de angajament va dura 8 ani, respectiv 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2020. c) modifică lista de gaze cu efect de seră reglementate de Protocolul de la Kyoto, Anexa A, prin adăugarea unui nou gaz cu efect de seră, trifluorura de azot NF3. d) completează Art. 3 al Protocolului de la Kyoto, prin includerea următoarelor: 1. un obiectiv global de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră a statelor părţi din Anexa I de cel puţin 18% sub nivelurile din 1990, în perioada de angajament 2013 - 2020. 2. un stat parte inclus în Anexa B poate propune creşterea angajamentului său de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, iar o asemenea propunere va fi considerată ca fiind adoptată de către CMP, cu excepţia cazului în care mai mult de trei sferturi din statele părţi prezente votează împotriva adoptării acesteia. 3. un mecanism de creştere automată a nivelului de ambiţie a angajamentului de reducere, pe baza următorului algoritm. În situaţia în care media emisiilor din primii trei ani ai primei perioade de angajament, înmulţită cu 8 astfel 8 ani e durata celei de a doua perioade de angajament, este mai mică decât cantitatea iniţială de AAU, unităţi ale cantităţii atribuite, calculată pentru cea de a doua perioadă de angajament, această diferenţă se anulează. Amendamentul de la Doha a fost ratificat prin Legea nr. 251/2015 pentru acceptarea Amendamentului de la Doha, adoptat la Doha la 8 decembrie 2012, la Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997. Acordul de la Paris*33) *33) România a semnat NB: ceremonia de semnare la nivel înalt s-a desfăşurat în data de 22 aprilie 2016 Acordul de la Paris sub Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbărilor climatice. Urmează parcurgerea procesului de ratificare la nivel mondial. A fost adoptat la Paris la 12 decembrie 2015. Acordul de la Paris în domeniul schimbărilor climatice impune obligaţii juridice tuturor Părţilor pentru realizarea obiectului global pe termen lung de menţinere a creşterii temperaturii globale sub 2°C faţă de nivelul din perioada pre-industrială în funcţie de capacităţile şi responsabilităţile şi capacităţile de care dispun. În acelaşi timp, statele Părţi vor depune eforturi pentru a limita creşterea temperaturii la 1,5 grade Celsius. ANEXA III Respectarea legislaţiei şi prevederilor strategice actuale şi în curs de elaborare ale UE Există câteva directive, strategii şi instrumente de sprijin al politicilor UE relevante pentru orice stat naţional membru cu privire la strategia privind schimbările climatice. Acestea includ: a) Strategia UE privind adaptarea la schimbările climatice*34): După "Cartea Albă a UE privind adaptarea"*35), Comisia Europeană a adoptat o strategie UE privind adaptarea la schimbările climatice în aprilie 2013. Strategia vizează să facă Europa mai rezilientă în faţa schimbărilor climatice. Acţiunile de adaptare includ integrarea schimbărilor climatice, atenuare şi adaptare, în politicile şi fondurile de sector ale UE, inclusiv problemele legate de mare şi apele interioare, silvicultură, agricultură, biodiversitate, infrastructură şi clădiri, dar şi problemele de migraţie şi sociale. *34) http://ec.europa.eu/clima/policies/adaptation/what/documentation_en.htm *35) http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2009:0147:FIN:EN:PDF b) Platforma europeană de adaptare la schimbările climatice Climate-ADAPT*36) este un parteneriat între Comisia Europeană şi Agenţia Europeană de Mediu. Este o platformă pe internet, accesibilă publicului, lansată în martie 2012 şi concepută pentru a sprijini factorii de decizie de la nivel european, naţional, regional şi local în elaborarea măsurilor şi politicilor de adaptare la schimbările climatice, prin câteva resurse şi instrumente utile. UE oferă de asemenea linii directoare pentru integrarea climei în politici şi investiţii şi despre modul de utilizare a instrumentelor şi fondurilor furnizate de Comisie pentru adaptarea la schimbările climatice. De pildă, EU-Cities Adapt este o iniţiativă UE de instruire şi schimb de cunoştinţe între părţile interesate la nivel de oraş. *36) http://climate-adapt.eea.europa.eu/ c) Politica maritimă integrată şi planul de acţiune, care permite dezvoltarea durabilă a activităţilor marine. Pilonul său de mediu, Directiva cadru privind strategia pentru mediul marin, vizează să aibă drept rezultat "o situaţie bună de mediu" a mediului marin până în 2020. Politica Comună în domeniul Pescuitului este reformată pentru a realiza un pescuit viabil. Considerentele climatice vor fi relevante pentru elaborarea unei strategii corespunzătoare. d) Directiva-cadru privind Apa şi Directiva privind inundaţiile*37): În zonele litorale, Directiva-cadru privind Apa acoperă apele de tranziţie şi apele litorale până la o milă marină 1.852 m de la linia de bază teritorială a unui Stat Membru pentru o Stare Ecologică Bună şi până la 12 mile nautice 22,224 km pentru o stare chimică bună. În contextul etapei de implementare a acestei Directive, aproape jumătate dintre planurile de management al bazinului hidrografic se referă în mod concret la măsurile specifice de adaptare la schimbările climatice. Directiva privind inundaţiile acordă de asemenea atenţie impacturilor inundaţiilor costiere. *37) Directiva cadru privind apele 2000/60/EC e) Directivele privind Natura 2000, Habitate şi Păsări: Reţeaua Natura 2000 protejează o mare parte a regiunilor litorale şi marine. În 2013, Comisia a elaborat "Liniile directoare privind schimbările climatice şi Natura 2000"*38) care subliniază, beneficiile siturilor Natura 2000 în atenuarea impacturilor schimbărilor climatice, reducând vulnerabilitatea şi sporind rezilienţa şi modul în care poate fi utilizată adaptarea managementului pentru specii şi habitate protejate de Natura 2000 cum ar fi infrastructura "verde" şi alte abordări pe bază de ecosistem pentru a trata efectele schimbărilor climatice. *38) http://ec.europa.eu/environment/nature/climatechange/pdf/Guidance%20document.pdf f) Directiva UE privind amenajarea spaţiului marin şi managementul integrat al zonei litorale: Cea mai recentă realizare a activităţilor UE, lansată la 12 martie 2013, este Directiva UE privind amenajarea spaţiului marin şi managementul integrat al zonei litorale MIZC. Această iniţiativă comună, care ia forma unui proiect de directivă, urmăreşte să stabilească un cadru pentru amenajarea spaţiului marin şi managementul integrat al zonei litorale în Statele Membre UE, în vederea promovării dezvoltării durabile a activităţilor maritime şi costiere şi a utilizării viabile a resurselor costiere şi marine în UE. Atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la schimbările climatice sunt menţionate ca una dintre "cerinţele minime specifice" pentru MIZC, Articolul 8. g) PAC şi schimbările climatice: Proiecţiile indică faptul că diverse părţi ale regiunii vor fi afectate de climă. În Europa de Est se aşteaptă o oarecare creştere în producţia agricolă medie pe termen mediu, posibil până în 2050, dar şi secete mai frecvente şi probleme cu eroziunea solului. Drept urmare, Comisia recunoaşte că viitoarea politică agricolă a UE va trebui, de asemenea, să se adapteze. În noiembrie 2008, a făcut un pas în această direcţie crescând fondurile pentru proiecte de dezvoltare rurală care vizează noile probleme şi oportunităţi cu care se confruntă agricultura europeană: SC, un mai bun management al apelor, protecţia biodiversităţii, producţia de energie "verde" şi inovarea în cele patru domenii. A stabilit un Mecanismul de Compensare din oficiu privind impacturile schimbărilor climatice, vulnerabilitatea şi adaptarea, care serveşte ca platformă pe internet pentru schimbul de informaţii despre impacturile climatice şi măsurile de adaptare pentru utilizatorii potenţiali din Europa. În privinţa atenuării, documentul de lucru din 2009 identifică un număr de ocazii favorabile pentru reducerea GES în agricultură prin practici agricole care nu dăunează climei, susţinute de stimulente pentru protecţia solului şi măsuri de management şi pentru protecţia solurilor bogate în carbon. O listă a măsurilor existente şi propuse este disponibilă în CE, 2009, împreună cu indicaţia instrumentelor existente care ar putea fi utilizate pentru a le sprijini. În ceea ce priveşte PAC şi schimbările climatice, propunerile principale sunt să se elimine treptat plăţile directe în forma lor actuală şi să se ofere în schimb plăţi limitate pentru bunuri publice de mediu şi plăţi suplimentare specifice constrângerilor naturale. Aceste măsuri ar fi axate în principal pe aspectele schimbărilor climatice şi mediului şi ar putea implica schimbări majore, dar acestea sunt încă în discuţie. Mai există o cerinţă ca un procent dat din fondurile alocate în cadrul PC să fie dedicate obiectivelor referitoare la schimbările climatice a se vedea Secţiunea 4.2. ANEXA IV Strategii privind schimbările climatice în alte ţări: Lecţii pentru România Ca parte a obligaţiilor lor în cadrul Uniunii Europene, cele mai multe State Membre au întocmit un document de strategie privind schimbările climatice*39). Deşi diferă ca detaliere şi structură, unele documente fiind mult mai minuţioase decât altele, în toate poate fi găsit un număr de trăsături comune. Acestea sunt: *39) Comentariile din acest sector se bazează pe o analiză detaliată a strategiilor din Austria, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit, precum şi cea pentru Uniunea Europeană în ansamblu. Documentele unor ţări sunt foarte scurte şi nu prea constituie o strategie. a) O expunere a situaţiei actuale a cunoştinţelor despre schimbările climatice, ameninţările şi oportunităţile lor generale la adresa ţării. b) O expunere a viziunii strategice - care sunt obiectivele ei? În majoritatea cazurilor, obiectivele sunt de asemenea declarate în cadrul secţiunilor care se ocupă de componentele strategiei. c) Trimiteri la Strategia UE privind clima şi la sistemul de sprijin oferit pentru politicile şi măsurile climatice la nivel UE. d) Între problemele principale care sunt esenţiale pentru strategia naţională privind schimbările climatice se numără: 1. Cine este responsabil pentru care aspecte ale strategiei? Cât este delegat nivelurilor inferioare ale guvernării sau autorităţilor locale/regionale? 2. Cum se asigură că problemele transversale sunt abordate adică cele care acoperă mai mult de un sector sau un departament al guvernări? 3. Asigurarea de trimiteri la alte strategii-cheie, cum ar fi managementul riscurilor de calamitate şi dezvoltarea durabilă. 4. Comunicarea informaţiilor relative la impacturi şi măsurile posibile către toate părţile interesate. 5. Realizarea de trimiteri eficace la politicile şi măsurile din alte ţări. 6. Principiile fundamentale care subliniază toate strategiile într-o formă sau alta: i) Cum să se abordeze incertitudinea referitoare la viitoarele impacturi în stabilirea acţiunilor? ii) Ce metode trebuie utilizate pentru a stabili priorităţile acţiunilor? iii) Unele strategii vorbesc despre dimensiunea socială în mod concret. Ca indicatori ai efectelor diverselor politici şi măsuri, îi includ pe aceia care urmăresc grupurile vulnerabile, genurile şi modul de viaţă viabil. iv) Cum să se asigure cooperarea între părţile interesate implicate în luarea deciziilor legate de schimbările climatice? 7. Evaluări sectoriale. Acestea acoperă o serie de sectoare şi diverse ţări utilizează diferite moduri de a le defini. Din nou, cele mai multe cazuri includ următoarele: i) Descrierea riscurilor şi oportunităţilor pentru sector; ii) Politici şi măsuri pentru abordarea acestor riscuri şi oportunităţi; iii) Exemple de acţiuni în curs şi de bune practici din ţară relative la sector şi modul în care acţiunile propuse se încadrează în aceste acţiuni în curs; iv) Domeniile în care sunt necesare mai multe cunoştinţe şi posibilele acţiuni pentru abordarea lor; v) Necesarul de finanţare pentru politici şi măsuri şi unde şi cum va fi satisfăcut; vi) Modul de monitorizare în timp a riscurilor şi oportunităţilor şi modul de monitorizare şi evaluare a politicilor şi măsurilor, pentru a putea fi modificate în funcţie de necesităţi. O strategie este un document care prezintă o viziune privind subiectul, obiectivele principale pe care urmăreşte ţara să le atingă, o discuţie a problemelor care trebuie abordate şi principiile care ghidează acţiunile, o listă a politicilor şi măsurilor principale, modul în care vor fi implementate şi de unde vor veni resursele. O strategie este urmată de obicei de un plan de acţiune, care furnizează un set de acţiuni definite în timp, detaliind responsabilităţile diverselor agenţii. ANEXA V Lista cu legislaţia naţională şi internaţională referitoare la schimbările climatice Legislaţia internaţională referitoare la schimbările climatice a) Convenţia cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, semnată la Rio de Janeiro în 5 iunie 1992, ratificată de Legea nr. 24 din 6 mai 1994, publicată în MO Nr. 119/12.05.1994; b) Protocolul de la Kyoto pentru Convenţia cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice adoptată la 11 decembrie 1997, ratificat de Legea nr. 3 din 2 februarie 2001, publicată în MO nr. 81/16/02.2001. c) Amendamentul de la Doha a fost ratificat prin Legea nr. 251/2015 pentru acceptarea Amendamentului de la Doha, adoptat la Doha la 8 decembrie 2012, la Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, publicată în MO nr. 846/13.11.2015. d) Regulamentul (UE) nr. 757/2015 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind monitorizarea, raportarea şi verificarea emisiilor de carbon generate de transportul maritim. Legislaţia europeană aplicabilă domeniului schimbările climatice a) Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, Directiva IPPC - transpusă în legislaţia naţională prin HG 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră cu modificările şi completările ulterioare. b) Directiva 2004/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE, şi de punere în aplicare a Protocolului de la Kyoto - transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr. 204/2013 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu completările şi modificările ulterioare c) Directiva 2008/101/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru a include activităţile de aviaţie în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii - transpusă în legislaţia naţională prin HG 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră cu modificările şi completările ulterioare d) Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră, versiunea în limba română; transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr. 204/2013 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră cu completările şi modificările ulterioare. e) Directiva 2009/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon şi de modificare a Directivei 85/337/CEE a Consiliului, precum şi a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, versiunea în limba română; transpusă în legislaţia naţională prin OUG 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon. f) Regulamentul Comisiei nr. 2216/2004 din 21 decembrie 2004 privind un sistem de registre standardizat şi securizat în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi cu Decizia nr. 280/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului; g) Regulamentul Comisiei nr. 916/2007 din 31 iulie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2216/2004 privind un sistem de registre standardizat şi securizat în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi cu Decizia nr. 280/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului; h) Regulamentul (UE) 2015/757 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind monitorizarea, raportarea şi verificarea emisiilor de dioxid de carbon generate de transportul maritim; i) Decizia UE nr. 1814/2015 privind stabilirea şi operaţionalizarea rezervei de stabilitate a pieţei pentru EU-ETS; j) Decizia Comisiei nr. 2006/780/CE privind evitarea dublei contabilizări pentru reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul sistemului comunitar de comercializare a emisiilor pentru activităţile de proiect care intră sub incidenţa Protocolului de la Kyoto, în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului; k) Decizia Comisiei nr. 2007/589/CE de stabilire a liniilor directoare pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului; l) Decizia Comisiei nr. 2006/803/CE de modificare a Deciziei 2005/381/CE de stabilire a unui chestionar în vederea prezentării de rapoarte privind aplicarea Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului; m) Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunităţii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020; n) Regulamentul Comisiei (UE) nr. 601/2012 din 21 iunie 2012 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului; o) 2013/162/UE: Decizia Comisiei din 26 martie 2013 privind determinarea nivelurilor anuale de emisii alocate statelor membre pentru perioada 2013-2020 în temeiul Deciziei nr. 406/2009/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, notificată în cadrul documentului C(2013) 1708; p) Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 mai 2013 privind un mecanism de monitorizare şi de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi de raportare, la nivel naţional şi al Uniunii, a altor informaţii relevante pentru schimbările climatice şi de abrogare a Deciziei nr. 280/2004/CE; q) Regulamentul Comisiei de punere în aplicare nr. 749/2014 din 30 iunie 2014 privind structura, formatul, procedurile de transmitere şi revizuirea informaţiilor raportate de statele membre în temeiul Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului; r) Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală FEADR şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului. s) Regulamentul (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanţele care diminuează stratul de ozon t) Directiva 2009/30/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 de modificare a Directivei 98/70/CE în ceea ce priveşte specificaţiile pentru benzine şi motorine, de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de modificare a Directivei 1999/32/CE a Consiliului în ceea ce priveşte specificaţiile pentru carburanţii folosiţi de navele de navigaţie interioară şi de abrogare a Directivei 93/12/CEE u) Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficienţa energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi de abrogare a Directivelor 2004/8/CE şi 2006/32/CE v) Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare şi ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE şi 2003/30/CE w) Decizia nr. 529/2013/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2013 privind normele de contabilizare şi planurile de acţiune referitoare la emisiile şi absorbţiile de gaze cu efect de seră care rezultă din activităţi legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultură Legislaţia naţională aplicabilă domeniului schimbările climatice a) Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare - transpune Directiva Consiliului nr. 2003/87/CE din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului; b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013; c) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificări şi completări ulterioare; d) Hotărârea Guvernului nr. 1570/2007 privind înfiinţarea Sistemului naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice din surse sau al reţinerilor prin sechestrare a tuturor gazelor cu efect de seră, reglementate prin Protocolul de la Kyoto, cu modificări şi completări ulterioare; e) Hotărârea Guvernului nr. 1026/2014 privind reorganizarea Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice; f) Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1170/2008 pentru aprobarea Ghidului privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice - GASC; g) Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare; h) Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1474/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea şi operarea Registrului naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră, cu modificările ulterioare; i) Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 3420/2012 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013-2020, cu modificări şi completări ulterioare; j) Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificări şi completări ulterioare. Proceduri pentru implementarea comună IC a) Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 1122/2006 pentru aprobarea Ghidului privind utilizarea "mecanismului de implementare comună JI" pe baza modului II, art. 6 al Protocolului de la Kyoto; b) Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 297/2008 pentru aprobarea procedurii naţionale privind utilizarea mecanismului Implementare în comun pe baza părţii I, cu modificări şi completări ulterioare. Schema de Investiţii "Verzi" - GIS a) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2010 privind valorificarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite României prin Protocolul de la Kyoto, aprobată cu modificări prin Legea nr. 145/2010; b) Hotărârea Guvernului nr. 432/2010 privind iniţierea şi dezvoltarea schemelor de investiţii "verzi". ANEXA VI Lista ministerelor, comisiilor şi autorităţilor de resort naţionale cu anumite roluri în abordarea schimbărilor climatice Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor MMAP este autoritatea publică centrală responsabilă pentru coordonarea generală a politicilor, strategiei şi acţiunilor de adaptare şi atenuare a SC. MMAP este de asemenea coordonatorul Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice CNSC. MMAP a fost reorganizat prin HG nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. MMAP prezintă oficial Inventarul Naţional al Gazelor cu Efect de Seră INGES Secretariatului CCONUSC, Comisiei Europene şi Agenţiei Europene de Mediu, având în vedere termenele specifice. MMAP este de asemenea autoritatea responsabilă cu administrarea sistemului naţional al inventarului GES şi răspunde de pregătirea acestuia. Hotărârea Guvernului nr. 1570/2007 şi procedurile relevante ulterioare definesc cadrul juridic, instituţional şi procedural pentru implicarea activă a tuturor autorităţilor publice relevante responsabile, a diverselor institute de cercetare, a operatorilor economici şi a asociaţiilor profesionale. Autorităţile publice centrale şi instituţiile aflate sub autoritatea lor, coordonate sau subordonate lor, diversele institute de cercetare şi operatorii economici laolaltă au responsabilitatea de prezentare a datelor activităţii necesare pentru calculul emisiilor GES. Agenţiilor locale de protecţie a mediului APM acţionează ca furnizori de date pentru sistemul naţional al inventarului GES. Comisia Naţională pentru Schimbări Climatice CNSC este un organism major de coordonare inter-ministerială pentru schimbări climatice. O Hotărâre a Guvernului, HG nr. 1026/20.11.2014 a fost adoptată în 2014 vizând să întărească rolul şi să îmbunătăţească funcţionarea Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice. HG stabileşte două niveluri de funcţionare tehnic şi politic, clarifică şi extinde responsabilităţile CNSC şi extinde şi participarea prin reprezentanţii a 16 instituţii în comisie şi reprezentanţii a 34 de instituţii în grupul său de lucru în domeniul tehnic. Există o varietate de ministere de resort care au într-o măsură limitată mandatul de a se ocupa de problemele legate de schimbările climatice. De exemplu: Ministerul Fondurilor Europene este organismul central responsabil pentru coordonarea generală a Fondurilor ESI. Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri este responsabil pentru politicile industriale şi economice. Ministerul Finanţelor Publice MFP este unul din actorii principali în toate instrumentele financiare privind schimbările climatice de ex. comercializarea unităţilor cantităţii atribuite, venituri ca urmare a licitării certificatelor de emisii GES, economii din Rezerva de nou intraţi din cadrul proiectelor de Implementare în Comun, şi altele asemenea. I s-a încredinţat responsabilitatea pentru anumite operaţiuni financiare aferente SC ale MMAP. Ministerul Energiei este organismul responsabil pentru problemele legate de energie. Sectorul energetic este responsabil pentru 58% din emisiile totale de GES ale României. Este cel mai important sector în ceea ce priveşte atingerea de către România a ţintelor UE până în 2020 privind emisiile GES, îmbunătăţirea eficienţei energetice şi energia regenerabilă. Ministerul Transporturilor este responsabil pentru toate sectoarele de transport aerian, maritim, rutier, feroviar, precum şi pentru infrastructura asociată drumuri naţionale, căi ferate, infrastructură aeriană, navigaţie, şi altele asemenea, cu excepţia transportului urban, care se află în sarcina autorităţilor locale. Ministerul Transporturilor este responsabil pentru politica referitoare la infrastructura naţională, precum şi pentru politica economică în domeniul transporturilor şi efectele SC. Ministerul Transporturilor, prin intermediul C.N.A.D.N.R., are în responsabilitate doar autostrăzile şi drumurile naţionale, celelalte categorii de drumuri fiind responsabilitatea autorităţilor judeţene şi locale. De asemenea, menţionăm că Ministerul Transporturilor este organismul guvernamental responsabil pentru stabilirea politicii în domeniul transporturilor la nivel naţional şi îndeplineşte rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor şi al infrastructurii de transport, avizează şi urmăreşte realizarea programelor şi proiectelor de construcţii şi infrastructuri, inclusiv din punct de vedere al protecţiei mediului, în limita domeniului său de activitate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare. Ministerul Transporturilor este organismul guvernamental responsabil pentru toate sectoarele de transport: aerian, maritim şi căi navigabile interioare, rutier, feroviar, precum şi pentru infrastructura asociată ex. drumuri, căi ferate, infrastructură aeriană, infrastructură de transport naval şi altele asemenea. Reprezintă sursa principală de informaţii pentru inventarul emisiilor anuale estimate ale poluanţilor atmosferici la nivel naţional, inventarul Poluării Transfrontaliere a Aerului, cu Rază Mare de Acţiune - inventar LRTAP care rezultă din consumul de combustibil. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este organismul central responsabil pentru problemele de SC în domeniile infrastructurii, construcţiilor şi urbanismului. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este organismul central responsabil pentru problemele de SC în domeniile agriculturii şi dezvoltării rurale. Este responsabil la nivel central pentru problemele de adaptare şi atenuare SC în domeniile agriculturii şi dezvoltării rurale. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice răspunde de politicile educaţionale şi institutele naţionale şi este responsabil de problemele SC legate de sectoarele cercetării şi educaţiei. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice MMFPSPV este responsabil de asigurarea politicilor publice şi măsurilor legislative necesare în vederea consolidării şi eficientizării unui cadru stimulativ pentru ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea unei resurse umane cu un nivel înalt de calificare şi competenţe adaptate la cerinţele pieţei muncii prin investiţii în recunoaştere competenţelor dobândite în contexte non-formale şi informale, identificarea cerinţelor de restructurare şi/sau adaptare în vederea gestionării tranziţiei la "economia verde" , creşterea calităţii locurilor de muncă şi anticiparea eficientă a cerinţelor de competenţe pentru a răspunde mai bine la solicitările pieţei muncii din acest domeniu. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice MDRAP realizează politica guvernamentală în următoarele domenii de activitate: dezvoltare regională, coeziune şi dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnaţională şi interregională, disciplina în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism şi arhitectură, locuire, locuinţe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune şi dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcţii, cadastru şi publicitate imobiliară, administraţie publică centrală şi locală, descentralizare, reformă şi reorganizare administrativ-teritorială, fiscalitate şi finanţe publice regionale şi locale, dialogul cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, dezvoltarea serviciilor publice comunitare. Ministerul Afacerilor Externe MAE are un rol important în negocierile internaţionale privind schimbările climatice. Este coordonatorul naţional şi punctul tehnic de contact pentru "Strategia Europa 2020". Administraţia Fondului pentru Mediu AFM, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, care asigură gestionarea Fondului pentru mediu în vederea susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice. Administraţia Naţională "Apele Române" ANAR este responsabilă la nivel naţional pentru monitorizarea apelor de suprafaţă, a apelor subterane şi a calităţii apei. ANAR este responsabilă pentru 11 bazine hidrografice, reţeaua de ape subterane şi ţărmul Mării Negre din România. Ea funcţionează în conformitate cu convenţiile internaţionale şi acordurile bilaterale şi respectă cerinţele europene de reglementare, Directiva 2009/90/CE de stabilire, în temeiul Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a specificaţiilor tehnice pentru analiza chimică şi monitorizarea stării apelor. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor I.N.H.G.A. este instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, fiind subordonat direct Administraţiei Naţionale "Apele Române". Institutul dezvoltă cercetări şi furnizează servicii în domeniul hidrologiei, hidrogeologiei şi managementului resurselor de apă pentru a susţine activităţile şi deciziile legate de gestionarea eficientă a resurselor de apă, atât în situaţii de evenimente hidrologice deosebite inundaţii, secete, cât şi în situaţii normale, de către factorii decizionali în domeniu: Administraţia Naţională "Apele Române" şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Administraţia Naţională de Meteorologie ANM este responsabilă pentru monitorizarea parametrilor meteorologici - cum ar fi temperatura aerului şi presiunea atmosferică, precipitaţiile, umiditatea, viteza şi direcţia vântului. Guvernul României se bazează mult pe prognozele făcute de ANM. Avertizările guvernamentale - cod galben, portocaliu sau roşu - pentru temperaturi, precipitaţii sau vânturi extreme, se bazează pe prognozele ANM. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă IGSU, ca parte a Ministerului Afacerilor Interne, aflat în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă funcţionează în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă SNMSU, aprobată cu modificările şi completările ulterioare. IGSU este responsabil pentru coordonarea, prevenirea şi managementul situaţiilor de urgenţă. În prezent, IGSU este în curs de evaluare a tuturor riscurilor din ţară. inclusiv cele legate de climă. Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA funcţionează sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi are ca scop gospodărirea durabilă şi unitară, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale normelor de regim silvic, a fondului forestier proprietate publică a statului, în vederea creşterii contribuţiei pădurilor la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi la asigurarea economiei naţionale cu lemn, cu alte produse şi servicii specifice silvice. Institutul Naţional de Statistică INS reprezintă principala sursă de informaţii pentru inventarul emisiilor anuale estimate de poluanţi atmosferici la nivel naţional, inventarul Poluării Transfrontaliere a Aerului, cu Rază Mare de Acţiune - inventar LRTAP în diverse domenii de activitate de ex. balanţă energetică, procese industriale şi altele asemenea. Sunt principalele date furnizate de documentele publicate anual, cum ar fi Anuarul statistic naţional şi Balanţa energetică. În 2002, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi INS au semnat un protocol de cooperare. În cadrul acestui protocol, INS a fost de acord să furnizeze, pe lângă publicaţia sa anuală, date suplimentare, necesare pentru elaborarea inventarului. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei ANRE este un organism de reglementare aflat sub autoritatea Parlamentului României. ANRE îndeplineşte un rol important prin reglementarea pieţei de energie, eficienţei energetice şi energiei regenerabile. ANRE este responsabilă cu monitorizarea şi raportarea implementării Planului naţional de acţiune pentru eficienţă energetică, conform Directivei 2012/27/UE transpusă prin Legea nr. 121 din 18 iulie 2014 privind eficienţa energetică. Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice ANRSC este coordonată de MDRAP şi este responsabilă pentru reglementarea şi monitorizarea la nivel central a activităţilor din domeniul Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice, conform Legii Nr. 51/2006, republicată şi actualizată în 2013. Considerentele privitoare la îmbunătăţirea eficienţei energetice şi standardelor referitoare la SC pentru servicii publice, de exemplu, vor necesita asistenţa acestei instituţii. Institutul Naţional pentru Fizica Pământului asigură participarea României la monitorizarea seismologică globală, elaborează procese, analizează şi examinează parametrii evenimentelor seismice şi asigură schimbul de date şi informaţii cu centrele naţionale de date din alte ţări şi centrele seismologice internaţionale în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare ANCSI. Institutul Naţional de Sănătate Publică este subordonat Ministerului Sănătăţii şi are patru centre naţionale. Unul din cele patru, Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, întocmeşte un raport anual despre "impacturile schimbărilor climatice asupra sănătăţii omului" care este trimis Ministerului Sănătăţii. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea", institut de cercetare aflat în coordonarea ANCSI care se ocupă de monitorizarea şi cercetarea fondului forestier al României; acest institut este responsabil pentru capitolul LULUCF din Inventarul GES. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului ICPA este un institut de cercetare aflat în coordonarea ANCSI este specializat în studiul calităţii solului, agriculturii şi protecţiei mediului. Institutului de Geografie al Academiei Române este o instituţie academică specializată în cadrul geografic natural şi cercetare de mediu. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" este Centrul Naţional de Date Oceanografice şi de Mediu şi operatorul naţional pentru monitorizarea integrată fizică, chimică şi biologică a mediului marin. Este un Centru de Activitate Regională pentru probleme de mediu în administrarea pescuitului şi altor resurse marine vii. Acest institut este în coordonarea ANCSI. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare GeoEcoMar activează în domeniul geologiei, geofizicii şi geoecologiei cu accent pe mediile acvatice, marine, deltaice şi fluviale. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului INCDPM Bucureşti este coordonat de ANCSI şi activează în cercetarea fundamentală şi aplicată şi dezvoltarea tehnologică, elaborarea de studii, expuneri sumare şi prognoze pentru programele şi strategiile naţionale din domeniul protecţiei mediului. ---- 
