────────── Aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 1.172 din 21 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 943 din 27 septembrie 2022.────────── CUPRINS Lista de abrevieri Rezumat executiv 1. INTRODUCERE 1.1. Raţiunea pentru economia circulară 1.1.1. Conceptul de economie circulară 1.1.2. Urgenţa şi potenţialul tranziţiei la EC 1.2. Agenda UE în ceea ce priveşte EC 2. VIZIUNEA 2.1. Contextul ambiţiilor României de a realiza tranziţia către EC 2.2. Metodologie 3. PRIORITĂŢILE, POLITICILE ŞI CADRUL LEGAL EXISTENTE 3.1. Stadiul actual al EC în România 3.1.1. Prezentare generală a situaţiei macroeconomice a României 3.1.2. Performanţa României la indicatorii de mediu 3.1.3. Privire de ansamblu asupra status quo-ului circularităţii în România 3.2. Politicile şi legislaţia actuală din România relevante pentru EC 3.3. Alte iniţiative guvernamentale relevante pentru EC 3.4. Structura actuală de guvernanţă 4. ANALIZA CONTEXTULUI ŞI DEFINIREA PROBLEMELOR 4.1. Prezentarea sectoarelor economice ale României 4.1.1. Economie 4.1.2. Ocuparea forţei de muncă 4.1.3. Importuri şi exporturi 4.2. Analiza sectoarelor economice 4.2.1. Agricultură şi silvicultură 4.2.2. Industrie 4.2.3. Bunuri de consum 4.2.4. Sectoare transversale 4.2.5. Concluzii - stabilire priorităţi 5. OBIECTIVELE GENERALE ŞI SPECIFICE 5.1. Obiectivele cheie pentru o tranziţie la EC în România 6. PROGRAME 6.1. Direcţii de politică 7. REZULTATE AŞTEPTATE 8. INDICATORII 8.1. Indicatori de monitorizare pentru obiectivele de nivel înalt 9. PROCEDURILE DE MONITORIZARE ŞI EVALUARE 9.1. Cadrul de monitorizare şi evaluare 9.2. Structura de guvernanţă 10. INSTITUTIILE RESPONSABILE 11. IMPLICAŢIILE BUGETARE ŞI SURSELE DE FINANŢARE 12. IMPLICAŢIILE ASUPRA CADRULUI JURIDIC 13. Bibliografie Anexa A - Figuri şi tabele justificative - capitolele 1 şi 2 Anexa B - Detalii privind iniţiativele UE privind EC Anexa C - Descrierea detaliată a organismelor guvernamentale care sprijină EC Lista de abrevieri CAEN - Clasificarea statistică a activităţilor economice în Comunitatea Europeană CE - Comisia Europeană CMP - Consum de materii prime CIM - Consumul intern de materiale DCD - Deşeuri din construcţii şi desfiinţări DEEE - Deşeuri de echipamente electrice şi electronice DG REFORM - Direcţia Generală pentru Sprijinirea Reformelor Structurale EC - Economie circulară ECV - Evaluarea ciclului de viaţă EEE - Echipamente electrice şi electronice GES - Gazele cu efect de seră IMM - Întreprinderi mici şi mijlocii ISD - Încetarea statutului de deşeu PAEC - Planul de acţiune privind economia circulară PAYT - Plătiţi pe măsură ce aruncaţi PIB - Produsul intern brut PNIESC - Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice PNRR - Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă REP - Responsabilitatea extinsă a producătorului ROCES - Strategia României pentru tranziţia către o economie circulară RUMC - Rata de utilizare a materialelor circulare OCDE - Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică ODD - Obiective de dezvoltare durabilă ONG - Organizaţie neguvernamentală ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite SIATD - Sistem informatic de Asigurare a Trasabilităţii Deşeurilor SNEC - Strategia naţională privind economia circulară TIC - Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor UAT - Unităţi administrative-teritoriale UE - Uniunea Europeană VAB - Valoarea adăugată brută WEI+ - Indicele de exploatare a apei Plus Rezumat executiv Tranziţia de la un model economic liniar la unul circular este un proces complex şi de lungă durată, iar România se află încă la început. În această perioadă de tranziţie trebuie să avem în vedere faptul că evoluţia capitalului economic şi social nu mai poate fi separată de impactul pe care activitatea umană îl are asupra cadrului natural. Dezvoltarea sistemelor socio-economice în economia circulară trebuie să acorde importanţa cuvenită structurii şi capacităţii productive şi de suport a capitalului natural astfel încât să protejăm mediile naturale, să reducem pierderea unor servicii ecosistemice valoroase şi degajarea în mediu a poluanţilor, ex: emisii, imisii, deşeuri. Pentru a depăşi provocările în tranziţia către EC, România are nevoie de o viziune pe termen lung şi de o direcţie strategică. Acesta este scopul principal al prezentei Strategii. Ea prezintă status quo-ul economiei româneşti şi al sectoarelor sale în raport cu modelul de EC şi calea de urmat către acesta, prin definirea viziunii României de a crea o ruta stabilă pentru prosperitatea întregii societăţi printr-o creştere economică care să asigure un mediu durabil pentru generaţiile viitoare. În ciuda unor progrese economice realizate în ultimul deceniu, creşterea economică a României nu este încă decuplată de generarea de deşeuri. În plus, gestionarea deşeurilor în România a rămas semnificativ în urmă, deoarece depozitarea deşeurilor, şi adesea depozitarea lor ilegală, sunt încă forme dominante de gestionare a deşeurilor. Conform statisticilor emise de Cadrul de Monitorizare a Economiei Circulare, România se numără printre ţările UE cu cele mai slabe performanţe în ceea ce priveşte productivitatea resurselor, generarea de deşeuri ca pondere din PIB, tratarea deşeurilor şi utilizarea materialelor reciclate în economie. Pe de altă parte, România având una dintre cele mai mici şi în scădere generări de deşeuri per CIM dintre ţările UE, are perspective favorabile pentru îmbunătăţirea performanţelor în ceea ce priveşte adoptarea practicilor de EC. Se poate concluziona că România are un potenţial semnificativ de îmbunătăţire în toate etapele presupuse de EC, de la o mai mare eficienţă a utilizării resurselor naturale şi a materialelor secundare în producţie, până la prevenirea deşeurilor şi o mai bună gestionare a acestora. Prezenta SNEC oferă o imagine de ansamblu a 14 sectoare economice din România din punct de vedere al potenţialului lor de circularitate. Rezultatele evaluării sectoriale vor servi drept bază pentru elaborarea ulterioară a Planului de Acţiune, care va prezenta mai detaliat şi mai profund obiective specifice şi recomandări de politici, precum şi acţiuni concrete de urmat. Sectoarele energie, apă şi deşeuri sunt abordate în toate cele 14 sectoare într-o manieră transversală. Apa şi deşeurile sunt, de asemenea, prezentate separat pentru a evidenţia provocările şi potenţialul lor de circularitate, având în vedere infrastructura încă slab dezvoltată din România în aceste domenii. Pe baza analizei preliminare, se poate concluziona că îmbunătăţirea EC are cel mai mare potenţial în agricultură şi silvicultură, industria automotive, construcţii, bunuri de consum, cum ar fi produsele alimentare şi băuturile, ambalajele, textilele şi echipamentele electrice şi electronice. Obiectivul general al SNEC din România este de a oferi cadrul pentru tranziţia către EC, prin implementarea Planului de Acţiune. Indicatorul de succes al acestei tranziţii este decuplarea dezvoltării economice de utilizarea resurselor naturale şi degradarea mediului. Obiectivul general al SNEC este strâns legat de ODD ale Agendei ONU 2030 şi de obiectivele globale privind clima, precum şi de noile obiective ale UE din PAEC, în conformitate cu principiile şi acţiunile promovate în cadrul Pactului Verde al UE. La nivel naţional, elemente ale tranziţiei către EC în România sunt prevăzute, de asemenea, în Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 - SNDDR 2030*1) şi în PNRR*2). *1) https://dezvoltaredurabila.gov.ro/files/public/10000001/Strategia-nationala-pentru-dezvoltarea-durabila-a-Romaniei-2030_002.pdf *2) https://gov.ro/fisiere/stiri_fisiere/Annex_to_the Proposal_for_a_Council_Implementig_Decision.pdf Tranziţia către EC trebuie să se desfăşoare astfel încât să nu afecteze calitatea, productivitatea, competitivitatea şi performanţa. Acest lucru este cu atât mai important cu cât mediul de afaceri din România este caracterizat de IMM, cu o prezenţă semnificativă a microîntreprinderilor, care au o contribuţie relativ importantă în ceea ce priveşte valoarea adăugată şi locurile de muncă. Pentru a atinge obiectivul general, următoarele direcţii ar trebui urmărite prin elaborarea de politici menite să avanseze EC în România: I. reducerea consumului de materii prime virgine prin activităţi durabile de extracţie, reciclare şi recuperare; II. reducerea consumului de bunuri de consum prin prelungirea duratei de viaţă a produselor; III. reducerea impactului activităţilor de producţie asupra mediului; IV. reducerea impactului activităţilor de gestionare şi de eliminare a deşeurilor şi a apei reziduale asupra mediului; V. îmbunătăţirea coerenţei politicilor şi guvernanţei, comunicarea şi colaborarea dintre autorităţile locale, regionale şi naţionale. O structură de guvernanţă coerentă este crucială pentru implementarea cu succes a SNEC şi a acţiunilor ulterioare. Actualul model de guvernanţă se află în tranziţie, cu noi structuri şi dinamici în curs de formare. În efortul de a contribui la procesul de tranziţie la EC se va constitui o structură de guvernanţă a EC în România care să definească în mod clar rolurile şi responsabilităţile instituţiilor implicate. Aceasta va include o structură de coordonare, gestionată la centrul Guvernului şi una executivă, stabilită în cadrul tuturor ministerelor care se ocupă de activităţile legate de EC. Prezenta strategie va fi completată de un Plan de Acţiune care va include acţiuni specifice pentru sectoarele cu potenţial ridicat de circularitate, va identifica resurse bugetare, responsabili şi termene pentru realizarea acţiunilor. 1. INTRODUCERE 1.1. Raţiunea pentru economia circulară 1.1.1. Conceptul de economie circulară Conceptul de EC este foarte larg şi acoperă o serie de subiecte conexe, în producţie şi consum, inclusiv eficienţa resurselor, ierarhia deşeurilor, trecerea la resurse regenerabile, atât pentru materiale, cât şi pentru energie, şi multe altele. Această amploare este punctul forte al EC. EC înlocuieşte abordarea liniară, bazată pe exploatarea resurselor, producţie şi consum nesustenabil cu o abordare circulară, sustenabilă şi cu beneficii pentru capitalul economic, social şi de mediu. În cele din urmă, sistemul la care se aspiră nu produce nici deşeuri, nici poluare, făcând să circule resursele, materialele şi produsele la cea mai înaltă calitate în cadrul sistemului de producţie şi, dacă este posibil, reutilizând materialele în biosferă pentru a reface capitalul natural, biodiversitate şi ecosisteme, la sfârşitul ciclului de viaţă. În felul acesta se reduce utilizarea resurselor naturale şi impactul negativ asupra mediului, contribuind în acelaşi timp la creşterea bunăstării umane. EC include şi înlocuirea substanţelor chimice periculoase cu altele mai puţin periculoase. Pe scurt, conceptul se bazează pe următoarele trei principii fundamentale: 1. Eliminarea treptată a deşeurilor nerecuperabile şi reducerea poluării. 2. Păstrarea produselor şi materialelor la cea mai înaltă valoare de utilizare cât mai mult timp posibil. 3. Regenerarea sistemelor naturale, biodiversitate şi ecosisteme. Tranziţia către EC provoacă autorităţile, întreprinderile şi consumatorii să regândească modelele de producţie şi de consum şi să redefinească termenul de "creştere", transformându-l într-unul care să cuprindă beneficii sociale şi de mediu dincolo de profitul economic. EC urmăreşte decuplarea activităţii economice de utilizarea resurselor naturale, circulând în siguranţă materialele prin tehnosferă*3) şi biosferă, eliminând în acelaşi timp externalităţile negative, deşeuri şi poluare, din sistem. *3) Tehnosfera este acea parte a mediului înconjurător care este creată sau modificată de oameni. Pentru a realiza transformarea unui sistem liniar într-unul circular, profitând în acelaşi timp de aceste beneficii, EC se bazează pe practici şi soluţii care acoperă o gamă largă de strategii în diferite etape ale lanţului valoric. Acestea pot fi grupate în felul următor: ● Închiderea buclelor de materiale: înlocuirea materiilor prime sau a produselor noi cu materiale secundare şi produse sau piese second-hand, reparate sau recondiţionate; ● Încetinirea fluxurilor de materiale: prelungirea duratei de viaţă a produselor print proiectare, întreţinere şi reparaţii mai bune; ● Reducerea fluxurilor de materiale: utilizarea a mai puţine resurse pe produs sau utilizarea a mai puţine produse pentru a furniza acelaşi serviciu societăţii. O imagine de ansamblu mai concretă este oferită de cele 9 aşa-numite strategii R, care pornesc de la refuzul de a arunca produsele până la reciclare şi recuperare, a se vedea Figura A-1, anexa A. Deşi politicile privind EC sunt adesea asociate cu politicile privind deşeurile, este important să se realizeze că doar două dintre cele nouă strategii R se aplică la sfârşitul ciclului de viaţă al produselor. De fapt, activităţile de EC cu cel mai mare potenţial economic de mediu afectează etapele de la începutul ciclului de viaţă şi se concentrează pe prevenirea deşeurilor şi pe prelungirea duratei de viaţă a produselor. Prin urmare, EC decuplează creşterea economică de utilizarea resurselor prin reducerea aportului de materiale, maximizând în acelaşi timp capacitatea de utilizare a produselor şi minimizând generarea de deşeuri. Această concepţie circulară a buclelor închise contribuie la rezolvarea problemelor legate de penuria de resurse, de fluxurile biochimice şi de schimbările climatice, având în acelaşi timp un beneficiu regenerativ şi recuperativ pentru comunităţi*4). *4) https://www.mdpi.com/2071-1050/13/14/7549/htm 1.1.2. Urgenţa şi potenţialul tranziţiei la EC Tranziţia către o EC reprezintă o provocare internaţională. La nivel global, ne confruntăm cu resurse naturale limitate şi cu o populaţie în creştere. Potrivit ONU, utilizarea materialelor la nivel mondial s-a triplat în ultimele patru decenii, din cauza creşterii consumului provocat de creşterea rapidă a clasei de mijloc din întreaga lume (United Nations, 2016). Cererea de materii prime va creşte şi mai mult ca urmare a creşterii populaţiei globale, a creşterii rapide a clasei de mijloc în ţările mai puţin dezvoltate şi în curs de dezvoltare şi a dezvoltării de noi tehnologii care necesită materii prime specifice. Acest lucru va exacerba problemele de mediu, legate de climă şi alte probleme de sustenabilitate. România şi Europa, în general, sunt extrem de dependente de importurile de materii prime. Acest lucru le face vulnerabile în faţa tensiunilor geopolitice care au un impact asupra preţurilor şi a aprovizionării cu materii prime în viitor. China este principalul furnizor a 15 din cele 25 de materii prime critice ale UE, ceea ce înseamnă că UE depinde în mare măsură de exporturile Chinei*5). Potrivit unui raport al Joint Research Center*6), balanţa comercială a materiilor prime din România în 2018 a fost negativă, incluzând minerale, metale, piatră şi sticlă. În 2019, România a importat din străinătate 92% din intrările de minereuri metalice şi 54% din intrările de materiale energetice fosile*7). *5) https://recipp.ipp.pt/bitstream/10400.22/19466/1/ART_GRAQ_2020.pdf *6) https://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/handle/JRC123822 *7) https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ENV_AC_RME_custom_2702198/default/table?lang=en Extracţia şi utilizarea materiilor prime are, de asemenea, un efect negativ asupra schimbărilor climatice, deoarece contribuie la consumul de energie şi la generarea de emisii de gaze cu efect de seră. Trecerea la circularitate este esenţială pentru atingerea obiectivelor climatice convenite în cadrul Acordului de la Paris, prin care ţările se angajează să menţină creşterea temperaturii medii globale cu mult sub 2°C şi să continue eforturile de limitare a creşterii temperaturii la 1,5°C*8). *8) https://unfccc.int/sites/default/files/english_paris_agreement.pdf În plus, tranziţia către EC oferă numeroase oportunităţi de creştere economică şi de creare de locuri de muncă, de inovare şi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră*9). Potrivit noului raport Circularity Gap Report din 2021*10), strategiile de EC au potenţialul de a reduce emisiile globale de GES cu 39% şi de a diminua presiunea asupra materialelor virgine cu 28%. *9) https://ellenmacarthurfoundation.org/growth-within-a-circular-economy-vision-for-a-competitive-europe *10) https://www.circularity-gap.world/2021#downloads Aplicarea principiilor EC în întreaga economie a UE are potenţialul de a creşte PIB-ul UE cu încă 0,5% până în 2030 şi de a crea aproximativ 700.000 de noi locuri de muncă prin cererea suplimentară de forţă de muncă din partea fabricilor de reciclare şi a serviciilor de reparaţii*11). O astfel de cerere poate veni şi din partea actorilor de economie socială precum întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie. O întreprindere socială poate crea 70 de locuri de muncă verzi şi durabile per 1000 tone de deşeuri colectate pentru a fi reutilizate*12). *11) https://circulareconomy.europa.eu/platform/sites/default/files/ec_2018_-_impacts_of_circular_economy_policies_on_the_labour_market.pdf *12) https://rreuse.org/wp-content/uploads/04-2021-job-creation-briefing.pdf În context global, principiile EC sunt strâns legate de ODD ale ONU şi pot contribui în mod direct la realizarea a 21 dintre ţinte şi indirect la realizarea a încă 28 de ţinte*13). Cele mai puternice relaţii şi sinergii între practicile de EC şi ODD se regăsesc în cadrul ODD 6 - Apă curată şi sanitaţie, ODD 7 - Energie curată şi la preţuri accesibile, ODD 8 - Muncă decentă şi creştere economică, ODD 12 - Consum şi producţie durabile şi ODD 15 - Viaţa terestră, având scoruri ridicate atât pentru contribuţiile directe, cât şi pentru cele indirecte. ODD 1 - Fără sărăcie, ODD 2 - Foamete zero şi ODD 14 - Viaţa subacvatică sunt afectate de practicile de EC în mod indirect. *13) https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111 /jiec.12732 1.2. Agenda UE în ceea ce priveşte EC În 2015, CE a adoptat primul PAEC al UE*14) ce includea măsuri în strânsă legătură cu priorităţi-cheie ale UE, printre care, ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică, agenda în materie de investiţii, combaterea schimbărilor climatice şi energia, agenda socială şi inovarea industrială, precum şi cu eforturile depuse la nivel mondial în domeniul dezvoltării durabile. Pornind de la acţiunile privind EC puse în aplicare începând cu 2015, CE a adoptat noul PAEC*15) în 2020 pentru a realiza o Europă mai curată şi mai competitivă, în cooperare cu actorii economici, consumatorii, cetăţenii şi organizaţiile societăţii civile. *14) COM,2015, 614 final. *15) COM/2020/98 final PAEC a anunţat iniţiative pe tot parcursul ciclului de viaţă al produselor, adresate atât consumatorilor, cât şi producătorilor, care se concentrează pe proiectarea produselor, pe procesele de producţie, pe consum, precum şi pe prevenirea deşeurilor şi a poluării, asigurându-se că resursele utilizate rămân în economia UE cât mai mult timp posibil. Principalele lanţuri valorice ale produselor luate în considerare în cadrul PAEC includ produsele electronice şi de telecomunicaţii, bateriile şi vehiculele, materialele plastice, ambalajele, textilele, construcţiile şi clădirile, precum şi alimentele, apa şi nutrienţii. Obiectivele EC sunt, de asemenea, incluse în planul de acţiune al UE "Zero poluare", prin care generarea de deşeuri ar trebui să fie redusă în mod semnificativ şi, în special, deşeurile municipale ar trebui reduse cu 50% până în 2030. Acestea fac parte dintr-o listă de alte obiective care contribuie la "viziunea de poluare zero pentru 2050"*16). *16) https://environment.ec.europa.eu/strategy/zero-pollution-action-plan_en PAEC a anunţat, de asemenea şi face referire la o iniţiativă privind produsele electronice circulare, la o strategie cuprinzătoare a UE pentru textile şi la Strategia UE privind Materialele Plastice, 2020. O prezentare generală a celor mai relevante iniţiative din cadrul PAEC poate fi găsită în Anexa B, în timp ce prezentarea completă a tuturor iniţiativelor PAEC - atât legislative, cât şi nelegislative - poate fi accesată pe pagina web a CE*17). În ultimul pachet privind economia circulară din 2022*18), CE a adoptat Iniţiativa privind Politica în domeniul Produselor Durabile, inclusiv propunerea unui Regulament privind Proiectarea Ecologică a Produselor Durabile, precum şi Strategia UE pentru Textile Durabile şi Circulare.*19) Iniţiativa privind Politica în domeniul Produselor Durabile va avea ca obiectiv să se asigure că produsele introduse pe piaţa UE devin din ce în ce mai durabile şi rezistă la testul circularităţii, făcând ca atât producţia, cât şi consumul să fie mai ecologice şi reducând la minimum deşeurile şi poluarea. *17) https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?qid=1583933814386&uri=COM:2020:98:FIN *18) https://environment.ec.europa.eu/strategy/circular-economy-action-plan_en *19) Comunicat de presă, Comisia Europeană, 20 martie 2022, https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_22_2013 Acoperind multe sectoare importante din punct de vedere economic în UE, noul PAEC este esenţial pentru Pactul Ecologic European*20), care este noua agendă europeană pentru o creştere durabilă, deoarece extinderea economiei circulare va contribui la atingerea neutralităţii climatice până în 2050, la îndeplinirea ODD şi la decuplarea creşterii economice de utilizarea resurselor. *20) COM,2019, 640 final Până în prezent, 17 state membre ale UE au elaborat deja strategii, în termeni generali, privind EC. Acestea includ Polonia, Slovacia şi Cehia ca ţări din Europa de Est. Foaia de parcurs privind EC pentru Ungaria este în curs de pregătire. Pentru a ţine pasul cu tendinţele europene şi pentru a utiliza EC ca mijloc de a stabili o economie locală rezistentă şi puternică, România se alătură acestor eforturi de identificare a oportunităţilor circulare pentru a consolida competitivitatea economică, ocuparea forţei de muncă şi pentru a menţine şi îmbunătăţi calitatea mediului. 2. VIZIUNEA 2.1. Contextul ambiţiilor României de a realiza tranziţia către EC Tranziţia de la un model economic liniar la unul circular este un proces complex şi de lungă durată, iar România se află încă la început. Implementarea SNEC necesită o schimbare sistemică. Acţiunile care sunt necesare implică mai multe domenii şi trebuie să fie susţinute de acţiuni complementare şi de structuri de guvernanţă. Conform statisticilor elaborate de Cadrul de Monitorizare a Economiei Circulare*21), România se află printre ţările UE cu cele mai slabe performanţe în ceea ce priveşte generarea de deşeuri raportată la PIB, tratarea deşeurilor şi utilizarea materialelor reciclate în economie. În plus, sondajele privind atitudinea cetăţenilor UE arată un nivel scăzut de implicare a cetăţenilor români în activităţile de EC*22), *23). Pe de altă parte, România având una dintre cele mai mici şi în scădere generări de deşeuri per consum intern de materiale dintre ţările UE, are perspective favorabile pentru îmbunătăţirea performanţelor în ceea ce priveşte adoptarea practicilor de EC*24). *21) https://ec.europa.eu/eurostat/web/circular-economy/indicators/monitoring-framework *22) https://data.europa.eu/data/datasets/s2257_92_4_501_eng?locale=en *23) https://data.europa.eu/data/datasets/s1102_388?locale=en *24) Dobre-Baron, Nitescu, Nita, & Mitran, 2022 Pentru a depăşi provocările din drumul spre EC, România are nevoie de o viziune pe termen lung şi de o direcţie strategică, ceea ce reprezintă scopul principal al prezentei Strategii. Ea prezintă status quo-ul economiei româneşti şi al sectoarelor sale în raport cu modelul de EC şi calea de urmat către aceasta, prin definirea viziunii României de a crea o rută stabilă pentru prosperitatea întregii societăţi printr-o creştere economică care să asigure un mediu durabil pentru generaţiile viitoare. Prin urmare, această Strategie va oferi instrumentele necesare pentru implementarea de decizii în ceea ce priveşte reducerea deşeurilor generate, a dependenţei de resursele primare şi a emisiilor nocive, modificând în acelaşi timp modelul economic şi creând, totodată, premisele pentru creşterea numărului de noi locuri de muncă. Obiectivul general al prezentei Strategii este strâns legat de ODD şi de obiectivele globale privind clima, precum şi de noile obiective ale PAEC al UE, în conformitate cu principiile şi acţiunile promovate în cadrul Pactului Ecologic European. La nivel naţional, elemente ale tranziţiei către EC în România sunt prevăzute, de asemenea, de SNDDR 2030 şi de PNRR, în special în Componenta 1 privind gestionarea apei, Componenta 3 privind gestionarea deşeurilor şi Componenta 5 privind valul de renovare din cadrul Pilonului de Tranziţie Verde. PNRR stabileşte, de asemenea, termene limită pentru adoptarea Strategiei privind EC până în al treilea trimestru al anului 2022 şi a Planului de Acţiune al acesteia până în al treilea trimestru al anului 2023. Totuşi, tranziţia către EC trebuie să aibă loc într-un mod care să nu afecteze calitatea, productivitatea şi performanţa. Acest lucru este cu atât mai important cu cât mediul de afaceri din România este caracterizat de IMM, cu o prezenţă semnificativă a microîntreprinderilor, care au o contribuţie relativ importantă la valoarea adăugată din economie şi la locurile de muncă. Acest tip de profil de afaceri se traduce printr-o capacitate limitată de investiţii, în special în proiectarea produselor, în cercetare şi dezvoltare, precum şi prin mari dificultăţi în realizarea de proiecte de îmbunătăţire a utilizării resurselor de producţie. Toate aceste elemente sunt luate în considerare în elaborarea Strategiei. 2.2. Metodologie SNEC prezentată în acest document a fost elaborată pe baza unei metodologii în trei etape. În prima etapă, a fost analizată situaţia actuală din România pe baza unei cercetări documentare cuprinzătoare realizată de o echipă de experţi din cadrul consorţiului TRINOMICS B.V. din Ţările de Jos şi STRATOS România, în cadrul proiectului finanţat prin Instrumentul de Asistenţă Tehnică al CE, gestionat de DG REFORM. Echipa a identificat cele mai bune practici ale UE în materie de strategii şi guvernanţă în domeniul EC. În a doua etapă, a fost examinat proiectul ROCES 2030 elaborat de Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu "Ernest Lupan" Cluj - IRCEM, precum şi concluziile consultării interministeriale organizate de Departamentul pentru dezvoltare durabilă din cadrul Guvernului României, în colaborare cu IRCEM. Ultima etapă a constat în elaborarea proiectului de strategie care s-a prezentat şi discutat în cadrul unui atelier de lucru virtual cu experţi, specialişti din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi cu reprezentanţi ai tuturor părţilor interesate. 3. PRIORITĂŢILE, POLITICILE ŞI CADRUL LEGAL EXISTENTE 3.1. Stadiul actual al EC în România 3.1.1. Prezentare generală a situaţiei macroeconomice a României În ultimul deceniu, România a obţinut un palmares remarcabil de creştere economică ridicată, de reducere susţinută a sărăciei şi de creştere a veniturilor gospodăriilor. Membră a UE din 2007, creşterea economică a ţării a fost una dintre cele mai mari din UE în perioada 2010 - 2020, cu o creştere medie anuală a PIB de 3,9%*25). În 2020, PIB-ul ţării a atins 219 miliarde EUR*26). Între 2010 şi 2019, PIB-ul real pe cap de locuitor în România a crescut cu 47,1%, ajungând la 9.120 EUR pe cap de locuitor*27), ceea ce a apropiat nivelul mediu de trai al românilor de cel al ţărilor UE, conform UNECE, 2021. Ca urmare, Banca Mondială a clasificat pentru prima dată România ca fiind o ţară cu venituri ridicate*28). Acest eveniment a reprezentat o evoluţie importantă pentru deciziile de rating al investiţiilor şi pentru negocierile de aderare la OCDE. *25) https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.MKTP.KD.ZG?end=2020&locations=RO&start=2010 *26) Eurostat - Produsul intern brut la preţurile pieţei *27) În cantităţi legate în lanţ, 2010 *28) https://www.worldbank.org/en/country/romania/overview#1 În ultimii 10 ani, cheltuielile de consum final ale gospodăriilor pe cap de locuitor au crescut cu 50%, în comparaţie cu media UE, care nu a înregistrat aproape nicio schimbare. În acelaşi timp, importurile şi exporturile româneşti de bunuri şi servicii s-au dublat, reprezentând 56% şi, respectiv, 47% ca pondere în PIB-ul ţării. Creşterea economică a României nu este încă decuplată de generarea de deşeuri*29). În ceea ce priveşte generarea de deşeuri, tendinţele au fost mai degrabă mixte şi nu au reflectat întotdeauna tendinţele PIB-ului şi ale consumului, a se vedea Figura A-2 şi A-3 în Anexa A. *29) https://ec.europa.eu/info/publications/2022-european-semester-country-reports_en În timp ce cheltuielile de consum final ale gospodăriilor au crescut în mod constant în ultimii 10 ani, producţia de deşeuri municipale pe cap de locuitor a scăzut între 2010 şi 2015, dar apoi a început să crească uşor, în medie cu 3% pe an până în 2020. Cu toate acestea, România se situează printre ţările UE cu cea mai mică producţie de deşeuri municipale pe cap de locuitor. Acest lucru ar putea fi legat de nivelul scăzute de consum din ţară în comparaţie cu media UE. O altă explicaţie pentru discrepanţa dintre consumul şi generarea de deşeuri este lipsa de fiabilitate a datelor raportate cu privire la deşeuri, ceea ce ar necesita politici mai bune de gestionare şi control al datelor. Prin urmare, concluzia privind clasamentul României în ceea ce priveşte deşeurile municipale trebuie privită cu prudenţă, deoarece ar putea fi necesară o analiză suplimentară a acurateţei datelor. În mod similar, generarea totală de deşeuri a scăzut cu mai mult de jumătate între 2004 - 2014 şi a început să crească abia după 2014, în perioada de creştere economică din România. În plus, generarea totală de deşeuri per PIB şi per CIM a scăzut în fiecare an între 2004 şi 2018. Ca urmare, România a ajuns în 2018 la cea mai mică producţie de deşeuri totale per CIM dintre ţările UE. În ciuda unei scăderi semnificative a ponderii producţiei totale de deşeuri în PIB, valoarea ei este încă a doua cea mai mare dintre ţările UE. În plus, gestionarea deşeurilor în România rămâne semnificativ în urmă, deoarece depozitarea deşeurilor, şi adesea depozitarea lor ilegală, este încă forma dominantă de gestionare a deşeurilor. Ca şi restul lumii, România a fost profund afectată de pandemia COVID-19*30). În 2020, economia s-a contractat cu 3,7%, iar rata şomajului a ajuns la 5,5% în iulie, înainte de a scădea uşor la 5,3% în decembrie. Comerţul şi serviciile au scăzut cu 4,7%, în timp ce sectoare precum turismul şi ospitalitatea au fost grav afectate. În acelaşi timp, România este afectată de condiţiile climatice nefavorabile care duc încă la o reducere a valorii adăugate brute în agricultură. *30) https://www.worldbank.org/en/news/opinion/2021/07/23/reforms-key-to-romania-s-resilient-recovery Cu toate acestea, Guvernul României a acţionat rapid ca răspuns la criză, iar economia s-a dovedit a fi rezistentă: după o contracţie profundă declanşată de pandemia COVID-19, activitatea economică şi-a revenit rapid. În 2021, PIB-ul a crescut cu 5,8% faţă de 2020, ajungând la 199 de milioane EUR*31). În anii următori, creşterea economică a României va rămâne puternică, deşi rămân provocări pe termen scurt şi mediu*32). În lipsa unei schimbări către o circularitate mai mare, aceasta ar putea pune şi mai multă presiune asupra resurselor naturale ale ţării. *31) Exprimat în cantităţi legate în lanţ 2015. https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/NAMA_10_GDP custom_2829063/default/table?lang=en *32) https://www.oecd.org/economy/romania-economic-snapshot/ 3.1.2. Performanţa României la indicatorii de mediu Potrivit Global Footprint Network*33), amprenta ecologică a României*34) pe persoană a fost de 3,5 hectare globale în 2018, depăşind biocapacitatea sa*35) cu 0,3 hectare globale pe persoană. Acest lucru duce la un deficit ecologic naţional. Cu toate acestea, România se numără printre ţările UE cu cel mai mic deficit ecologic şi are mai puţine efecte asupra mediului decât ţări precum Suedia, Grecia, Portugalia sau Austria. Totuşi, societatea ar trebui să lucreze în continuare în mod activ pentru a implementa măsuri şi acţiuni în vederea îmbunătăţirii eficienţei resurselor şi a utilizării materiilor prime cu scopul de a atinge o rezervă de biocapacitate, adică acea situaţie în care biocapacitatea depăşeşte amprenta ecologică. *33) https://data.footprintnetwork.org/#/??_ga=2.105054208.2081742270.1652195817-1027053736.1652195817 *34) Amprenta ecologică măsoară suprafaţa biologică productivă a mării şi a pământului necesară pentru regenerarea resurselor consumate de o populaţie umană şi pentru absorbţia deşeurilor produse. *35) Biocapacitatea este definită ca fiind suprafaţa productivă disponibilă a unei ţări. 3.1.3. Privire de ansamblu asupra status quo-ului circularităţii în România În ciuda faptului că nu există o abordare comună aplicată măsurării circularităţii, din cauza lipsei de date şi de indicatori adecvaţi - recunoscând totuşi că multe iniţiative promiţătoare care sugerează modalităţi de măsurare a circularităţii sunt în curs de dezvoltare*36), în această secţiune sunt prezentaţi indicatorii Eurostat care sunt aplicabili şi măsurabili cu datele disponibile la nivel naţional. Trebuie remarcat faptul că indicatorii prezentaţi nu oferă o imagine completă a circularităţii, dar oferă o indicaţie a ordinii de măsurare. *36) A se vedea, de exemplu, Coaliţia pentru economie circulară din România, https://www.economiecirculara.eu/, Ambasada Sustenabilităţii în România, https://ambasadasustenabilitatii.ro/, Institutul pentru Economie Circulară şi de Mediu "Ernest Lupan", https://ircem.ro/, Consiliul pentru Clădiri Verzi din România, http://rogbc.org/en/, etc. După cum se arată în Figura 3-1, performanţa României în ceea ce priveşte indicatorii economici circulari este sub media statelor membre ale UE. În 2019, România a avut cea mai mică productivitate a resurselor*37) dintre statele membre ale UE, fiind doar 0,7851 euro pe kilogram*38). Productivitatea resurselor este un indicator important al obiectivului de dezvoltare durabilă legat de consumul şi producţia durabile. De fapt, în Raportul de Ţară al Comisiei Europene pentru România din 2022 se afirmă că ţara nu a înregistrat progrese în ceea ce priveşte utilizarea materialelor secundare circulare în ultimul deceniu*39). *37) Productivitatea resurselor se măsoară ca raport între produsul intern brut şi consumul intern de materiale. *38) Eurostat, 2022, https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ENV_AC_CUR custom_1598253/default/table?lang=en *39) https://ec.europa.eu/info/publications/2022-european-semester-country-reports_en În general, nevoia de materiale, apă şi energie este în creştere ca urmare directă a creşterii populaţiei şi a dezvoltării industriei. Sectorul industrial este în special dependent de materialele miniere şi este necesar să crească numărul producătorilor care optează pentru utilizarea materiilor prime secundare, reutilizarea materialelor şi inovare în sectorul lor. Cu toate acestea, RUMC în România, care măsoară contribuţia materialelor reciclate la utilizarea totală a materialelor, a ajuns la doar 1,3%, comparativ cu media UE de 12,8%*40). RUMC în România este în scădere, în timp ce UE în ansamblu a înregistrat progrese substanţiale*41). *40) https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ENV_AC_CUR custom_1598253/default/table?lang=en *41) https://ec.europa.eu/info/publications/2022-european-semester-country-reports_en Figura 3-1: Evaluarea indicatorilor economiei circulare în România (a se vedea imaginea asociată) Sursa datelor: Eurostat, 2022 Notă: valori redimensionate pe baza valorilor minime şi maxime observate în rândul ţărilor UE27. Potrivit Eurostat, diferenţa dintre statele membre în ceea ce priveşte RUMC depinde atât de factorii structurali ai economiilor naţionale, cât şi de procentul de materiale reciclate, care în cazul României este foarte scăzut. Astfel, creşterea ratelor de reciclare joacă un rol esenţial în tranziţia către o EC. Fără încorporarea materialelor reciclate în procesele de producţie, RUMC va rămâne la acelaşi nivel, ceea ce va face dificilă închiderea cercului. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că reciclarea nu este strategia preferată pentru construirea unei EC, dar în prezent este cea mai populară, deoarece are succes la scară largă. Alte strategii, cum ar fi repararea şi reutilizarea, ar trebui să completeze această abordare. Conform Eco-Innovation Scoreboard, România continuă să înregistreze performanţe inferioare, fiind clasată pe locul 23 în indicele eco-inovării în 2021, cu o uşoară înrăutăţire a performanţelor din 2017. România are o performanţă sub medie în ceea ce priveşte toţi indicatorii indicelui de eco-inovare, deşi ţara stă mai bine şi se apropie de media europeană în ceea ce priveşte rezultatele în materie de eficienţă a resurselor. În ceea ce priveşte eco-inovarea, România are, de asemenea, un număr scăzut de brevete legate de reciclare şi materii prime secundare pe cap de locuitor. Acest lucru este legat de factori politici, financiari şi de reglementare care par a fi una dintre principalele provocări cu care se confruntă companiile şi instituţiile de cercetare*42). Lipsa colaborărilor multidisciplinare în faza de cercetare, lipsa educaţiei cu privire la EC şi cadrul organizaţional dificil pentru activităţile de cercetare par a fi principalele cauze. *42) https://ec.europa.eu/environment/ecoap/romania_en În plus, deşi multe IMM-uri din România sunt motivate de necesitatea de a respecta obligaţiile de mediu pentru a evita amenzile, acestea nu au o imagine exactă a impactului lor asupra mediului. Cu toate acestea, aceste companii au început să îşi auditeze procesele interne şi să ia măsuri ca urmare a amenzilor introduse în legislaţia naţională, ca urmare a unei schimbări de mentalitate influenţate de exemplele de bune practici, anticipând legislaţia viitoare sau pentru optimizarea costurilor. În ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, există multiple investiţii în infrastructura de colectare şi reciclare a deşeurilor la nivel naţional*43). *43) Comisia Europeană. Evaluarea implementării legislaţiei de mediu 2019 - România. În acelaşi timp, nivelul de ocupare a forţei de muncă în sectoarele legate de EC, sectorul de reciclare şi sectorul de reparare şi reutilizare din România este, de asemenea, mai scăzut în comparaţie cu media UE. Conform datelor Eurostat pentru perioada 2009 - 2018, numărul de persoane angajate în acest sector a fost relativ stabil, variind între 129.000 - 135.000 de persoane sau 1,4 - 1,6% din totalul ocupării forţei de muncă*44). Acest număr reflectă în mod clar ratele de reciclare, care au stagnat în perioada respectivă. *44) EUROSTAT 2021, Investiţii private, locuri de muncă şi valoare adăugată brută legate de sectoarele economiei circulare De asemenea, investiţiile au rămas la un nivel constant, între 308 milioane EUR în 2010 şi 360 milioane EUR în 2018*45), reprezentând maximum 0,25% din PIB între 2010 şi 2018. Acest lucru se datorează parţial faptului că majoritatea companiilor de producţie din România sunt de dimensiuni mici, iar capacitatea lor de investiţii este limitată, în special în ceea ce priveşte proiectarea produselor, cercetările necesare pentru ECV şi implementarea proiectelor. *45) EUROSTAT 2021, Investiţii private, locuri de muncă şi valoare adăugată brută legate de sectoarele economiei circulare În privinţa generării de deşeuri, România se numără printre ţările UE cu cea mai mică generare de deşeuri municipale pe cap de locuitor, reprezentând doar 287 kg, comparativ cu media UE27 de 505 kg în 2020. În ultimii 10 ani, tendinţa a fost mai degrabă mixtă: producţia de deşeuri municipale pe cap de locuitor a scăzut brusc cu 21% între 2010 şi 2015, dar apoi a început să crească uşor, cu o medie de 3% pe an. Pe de altă parte, în ciuda tendinţei de scădere semnificativă a ponderii producţiei totale de deşeuri*46) în PIB, această valoare este încă de două ori mai mare faţă de media UE, a se vedea Figura A în Anexa A). Cu toate acestea, după cum s-a menţionat mai sus, aceste date trebuie privite cu prudenţă din cauza pieţei informale de gestionare a deşeurilor şi a depozitelor ilegale din zonele îndepărtate, deconectate de la structura municipală. Astfel, cantităţi semnificative de deşeuri ajung să nu fie contabilizate în statisticile oficiale. *46) Producţia totală de deşeuri se referă la totalul deşeurilor, cu excepţia deşeurilor minerale majore, conform definiţiei Eurostat. În acelaşi timp, amprenta materială, măsurată ca CMP pe cap de locuitor, a economiei româneşti a crescut semnificativ, cu aproape cu o treime din 2015, în timp ce în UE a rămas stabilă*47). În 2019, CMP a ajuns la 28 de tone pe cap de locuitor, comparativ cu media UE de numai 15 tone pe cap de locuitor*48). *47) https://ec.europa.eu/info/publications/2022-european-semester-country-reports_en *48) https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ENV_AC_RME_custom_2990651/default/table?lang=en Cantitatea de deşeuri generate este strâns legată de fluxul de materiale şi de eficienţa proceselor de transformare a deşeurilor în materii prime şi produse, dar şi de comportamentul utilizatorilor în ceea ce priveşte menţinerea stocului de obiecte în uz. Figura A-7, din Anexa A, prezintă fluxurile de materiale pe măsură ce trec prin economie. În cele din urmă, acestea sunt evacuate înapoi în mediul înconjurător sau reintroduse în procesul de prelucrare economică. În 2020, mai mult de o treime din intrările de materiale în economia românească au fost depozitate la groapa de gunoi. Alte 15% din intrări au fost evacuate în mediu sub formă de emisii în aer sau în apă, care rezultă în principal din prelucrarea materiilor prime şi a mineralelor*49). Reducerea emisiilor, în paralel cu eficientizarea continuă a proceselor de producţie a bunurilor, reprezintă un obiectiv cheie al tranziţiei către o EC. *49) https://ec.europa.eu/eurostat/documents/3859598/5936709/KS-01-14-120-EN.PDF.pdf/334d5c04-b630-4395-8008-94f36712bf6b Prin urmare, România are un potenţial uriaş în ceea ce priveşte îmbunătăţirea gestionării deşeurilor. Rata de reciclare a deşeurilor municipale este una dintre cele mai scăzute din UE în timp ce depozitarea la groapa de gunoi este încă forma dominantă de gestionare a deşeurilor*50). În 2018, rata de reciclare a tuturor deşeurilor, cu excepţia deşeurilor minerale majore, s-a ridicat la doar 29%, comparativ cu media UE de 55%*51). În mod similar, rata de reciclare a deşeurilor municipale a ajuns la doar 14% în 2020, comparativ cu media UE de 48%, ceea ce plasează România printre cele mai puţin performante ţări din UE. Prin urmare, CE a identificat România ca fiind printre ţările care riscă să nu atingă obiectivele UE pentru 2020 şi 2025 de 50% şi respectiv 55%. Studiul recent privind analiza performanţei de mediu a României, realizat de UNECE*52), arată că nivelul de colectare separată a materialelor reciclabile din deşeurile municipale solide rămâne scăzut, fiind de doar 12,9% din totalul deşeurilor municipale solide generate în 2017. *50) https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/env_wasmun/default/table?lang=en *51) https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/env_wastrt/default/table?lang=en *52) https://unece.org/sites/default/files/2021-12/ECE_CEP_189_0.pdf În contextul EC, gestionarea deşeurilor reprezintă doar partea finală a unui lanţ de aprovizionare care alimentează piaţa materialelor secundare şi industriile de reciclare. Prin urmare, este necesar să se pună în aplicare măsuri adecvate pentru a spori colectarea separată, reciclarea şi valorificarea deşeurilor. În acelaşi timp, trebuie identificată piaţa materialelor secundare şi trebuie sprijinită dezvoltarea acesteia. Este important să se analizeze funcţionarea eficientă a pieţei deşeurilor din România. Acest lucru va scoate la iveală obstacolele şi deficienţele de reglementare care afectează funcţionarea pieţei deşeurilor, recomandând un set de soluţii posibile. Sondajele Eurobarometru privind atitudinea cetăţenilor europeni faţă de mediu*53) şi faţă de gestionarea deşeurilor şi eficienţa resurselor*54) arată un nivel scăzut de implicare a cetăţenilor români în activităţile de economie circulară. Potrivit acestui sondaj din 2018, 25% dintre respondenţii români au cumpărat un produs recondiţionat în locul unui produs nou, aproape de media UE de 30%. Cu toate acestea, doar 13% dintre respondenţi au confirmat că au utilizat o schemă de partajare, ceea ce reprezintă cea mai mică pondere dintre ţările UE. În mod similar, doar 9% dintre respondenţii români au confirmat că au închiriat sau luat în leasing un produs în loc să-l cumpere, ceea ce reprezintă a doua cea mai mică pondere după Malta. *53) https://data.europa.eu/data/datasets/s2257_92_4_501_eng?locale=en *54) https://data.europa.eu/data/datasets/s1102_388?locale=en Schema de partajare este un model de consum sustenabil în care doi sau mai mulţi consumatori sunt coproprietari sau închiriază un bun şi îl folosesc în momente alternative, permiţând astfel accesul temporar la bunuri sub-utilizate sau nefolosite. Avantajul unor astfel de scheme este că producţia şi utilizarea resurselor se limitează la consumul real, fiind astfel evitate supraproducţia şi risipa. Printre exemplele comune se numără un sistem de partajare a autoturismelor, a bicicletelor sau de utilizare în comun a maşinilor în oraşele mari. În prezent, doar câteva astfel de scheme funcţionează în România, iar crearea şi utilizarea lor ar putea fi încurajată prin reglementări simple de către municipalităţile locale. În cazul partajării autoturismelor, astfel de reglementări pot include parcări gratuite sau garantate pentru autoturismele care aparţin unei scheme de partajare, încorporarea schemei de partajare a maşinilor în cartierele rezidenţiale noi, benzi de trafic care să acorde prioritate în zonele aglomerate vehiculelor cu grad ridicat de ocupare - acest lucru încurajează oamenii să călătorească împreună, zone de parcare şi transport la marginea oraşelor etc. Conform sondajului privind atitudinea cetăţenilor europeni faţă de mediu din 2019, România se află în urma mediei UE şi în alte activităţi, a se vedea Figura 3-2, cum ar fi repararea produselor, evitarea materialelor plastice şi a ambalajelor de unică folosinţă, reducerea consumului de apă şi de energie sau alegerea produselor locale şi/sau cu etichetă de mediu. Cea mai mare diferenţă poate fi observată în ceea ce priveşte atitudinea faţă de colectarea separată a deşeurilor - doar 26% dintre respondenţii români au fost de acord să separe cea mai mare parte a deşeurilor, comparativ cu media UE de 65%. Figura 3-2: Sondaj privind atitudinile faţă de activităţile de EC - comparaţie între România şi media UE27, 2019 (a se vedea imaginea asociată) Sursa: Eurobarometru, 2019 Pe baza acestor indicatori, se poate concluziona că România are un potenţial semnificativ de îmbunătăţire în toate etapele EC, de la o mai mare eficienţă a resurselor şi utilizarea de materiale secundare în producţie, până la prevenirea deşeurilor şi o mai bună gestionare a acestora. 3.2. Politicile şi legislaţia actuală din România relevante pentru EC Această secţiune caracterizează pe scurt politicile în vigoare care sprijină EC în România. Figura 3-3 oferă o imagine de ansamblu, în timp ce fiecare politică este prezentată în cele ce urmează. Figura 3-3: Calendarul politicilor (a se vedea imaginea asociată) SNDDR 2030 îşi propune să realizeze tranziţia către o EC, în concordanţă cu ODD 12: Consum şi producţie responsabilă. Strategia propune tranziţia către un nou model de dezvoltare prin introducerea elementelor EC, creşterea productivităţii resurselor, reducerea risipei alimentare şi a deşeurilor, prin reducerea generării de deşeuri la toate nivelurile, creşterea reciclării şi reutilizării, încurajarea companiilor să adopte practici sustenabile şi să integreze în ciclul de raportare informaţii privind sustenabilitatea activităţilor lor, precum şi conştientizarea publicului cu privire la ceea ce înseamnă un stil de viaţă în armonie cu natura. Prin Hotărârea Guvernului nr. 754/2022 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 877/2018 privind adoptarea Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă a României 2030, a fost aprobat Planul Naţional de Acţiune, un document cheie care ghidează implementarea SNDDR 2030. Sistemele de management integrat al deşeurilor la nivel judeţean, implementate în numele Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară înfiinţate la nivel judeţean, au fost promovate prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007 - 2013*55), deşi cu mari întârzieri. Finalizarea acestor proiecte este acum asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. *55) https://www.adrvest.ro/attach_files/Programul%20Operational%20Regional%202007-%202013.pdf Planul naţional de gestionare a deşeurilor*56) a stabilit următoarele obiective până în 2030: *56) http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/PNGD_vers5.pdf ● Tranziţia treptată către un nou model de dezvoltare bazat pe utilizarea raţională şi responsabilă a resurselor, cu introducerea unor elemente de economie circulară şi elaborarea unei foi de parcurs. ● Reducerea risipei de alimente pe cap de locuitor la nivelul comerţului cu amănuntul şi al consumului şi reducerea pierderilor de alimente de-a lungul lanţurilor de producţie şi de aprovizionare, inclusiv a pierderilor post-recoltare. ● Reciclarea a 55% din deşeurile municipale până în 2025 şi a 60% până în 2030. ● Reciclarea a 65% din deşeurile de ambalaje până în 2025: plastic 50%; lemn 25%; metale feroase 70%, aluminiu 50%, sticlă 70%, hârtie şi carton 75% şi 70% până în 2030: plastic 55%, lemn 30%, metale feroase 80%, aluminiu 60%, sticlă 75%, hârtie şi carton 85%. ● Colectarea separată a deşeurilor menajere periculoase până în 2022, a biodeşeurilor până în 2023 şi a deşeurilor textile până în 2025. ● Instituirea unor sisteme obligatorii de, REP, pentru toate ambalajele până în 2024. ● Implementarea unor practici durabile de achiziţii publice ecologice, în conformitate cu priorităţile naţionale şi cu politicile europene. Valoarea totală a investiţiilor incluse în Planul naţional de gestionare a deşeurilor este de 2,373 miliarde de euro, din care*57): *57) https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2022/06/425394145037e12265f6e5ba96cfb08a.pdf ● 42%, respectiv 1,121 miliarde de euro investiţii pentru colectarea separată a deşeurilor, staţii de transfer, instalaţii de sortare, compostare şi digestie anaerobă; ● 37%, respectiv 889 de milioane de euro pentru instalaţii de tratare mecano-biologică integrată, care vor trata atât deşeurile colectate separat, cât şi cele reciclabile; ● 4%, respectiv 89 de milioane de euro pentru modernizarea instalaţiilor de tratare mecano-biologică, fără creşterea capacităţii; ● 1%, respectiv 18 milioane de euro pentru închiderea depozitelor neconforme; ● 11%, respectiv 256 milioane de euro alte costuri. Pentru a creşte ratele de reciclare în România, au fost implementate mai multe instrumente*58), cum ar fi: *58) https://ec.europa.eu/environment/eir/pdf/report_ro_en.pdf ● Instrumente economice: taxe pentru materialele de ambalare ne-biodegradabile, pentru importurile de uleiuri industriale, pentru importurile de substanţe periculoase şi pentru depozitele de deşeuri. ● Legislaţie/instrumente coercitive: amenzi mai mari pentru incinerarea şi eliminarea ilegală a deşeurilor, posibilitatea ca autorităţile să confişte vehiculul utilizat pentru eliminarea ilegală a deşeurilor, noi amenzi pentru companiile care nu îşi auditează procesele interne din perspectiva gestionării deşeurilor şi sistemul de REP. ● Instrumente administrative: au fost introduse noi structuri administrative şi baze de date pentru gestionarea deşeurilor, cum ar fi Registrul de transport al deşeurilor şi SIATD - Sistemul de informaţii privind trasabilitatea deşeurilor. SIATD este o aplicaţie online pentru monitorizarea şi controlul trasabilităţii deşeurilor de ambalaje, pe care operatorii economici şi administraţiile locale trebuie să o utilizeze pentru a raporta deşeurile de ambalaje în cadrul schemei PER. Aceasta va completa alte instrumente, cum ar fi noul SIATD, introdus în 2022, în care toate companiile care au capacitate de reciclare trebuie să fie înregistrate. Sistemul conţine, de asemenea, informaţii despre transportul deşeurilor în România. În ceea ce priveşte progresele înregistrate în dezvoltarea infrastructurii de gestionare a deşeurilor, în perioada 2013 - 2019, la nivel de ţară au existat douăzeci de proiecte, finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare*59), în cadrul Axei prioritare 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţiile unui management eficient al resurselor, Obiectivul specific 3.1 - Reducerea numărului de depozite neconforme şi creşterea gradului de pregătire pentru reciclarea deşeurilor în România. Cu toate acestea, doar şase dintre aceste proiecte au fost finalizate, celelalte fiind în curs de desfăşurare, în termen sau în întârziere*60). *59) https://mfe.gov.ro/poim-ghidul-solicitantului-dezvoltarea-infrastructurii-de-management-integrat-al-deseurilor-proiecte-noi/ *60) https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/03/33297f8fa58551a7006eaac1ed1e9337.pdf A fost adoptată Hotărârea Senatului nr. 3/2016 privind exprimarea unui punct de vedere referitor la Pachetul privind EC propus de CE şi care atestă deschiderea României către modelul economic circular. Hotărârea sus-menţionată exprimă intenţia României de a construi un cadru propice implementării EC prin transpunerea legislaţiei europene. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor a transpus integral prevederile regăsite în Directiva UE 2018/851/CE. Scopul ordonanţei este de a alinia legislaţia naţională la obiectivele europene în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor. În acest sens, Ordonanţa contribuie la tranziţia către o EC. De asemenea, Ordonanţa stabileşte noi rate de reciclare a deşeurilor municipale majorate şi noi reguli de calcul al ratelor de reciclare municipale, oferind un cadru pentru gestionarea durabilă a materialelor şi asigurând protecţia, conservarea şi îmbunătăţirea pentru calitatea mediului, a vieţii umane şi asigură utilizarea unui management prudent şi raţional al resurselor naturale. Planul naţional de redresare şi rezilienţă a fost aprobat de CE în septembrie 2021. Acesta alocă 1,239 miliarde de euro*61) din totalul de 29,2 miliarde de euro pentru dezvoltarea unei infrastructuri moderne de gestionare a deşeurilor Componenta C3 - Managementul Deşeurilor). Proiectele de gestionare a deşeurilor prevăzute în plan trebuie să fie finalizate până în 2026. Până în 2024, trebuie construite 565 de centre de colectare pentru comunităţile mici şi mijlocii, alături de şapte centre integrate de colectare a deşeurilor. În plus, în jurul clădirilor de reşedinţă vor fi înfiinţate 14.000 de "insule ecologice" digitalizate pentru colectarea separată a tuturor tipurilor de deşeuri. *61) https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/10/6c5361a5fd58b7b22eddf8316192abc8.pdf 3.3. Alte iniţiative guvernamentale relevante pentru EC Iniţiativele guvernamentale legate de EC au fost iniţiate în domeniul mineritului, al gestionării deşeurilor şi al dezvoltării durabile. Chiar dacă aceste subiecte sunt importante pentru o tranziţie eficientă şi holistică, există un potenţial de extindere a iniţiativelor în curs şi a celor planificate pentru a aborda şi alte principii ale EC. În plus, iniţiativele existente pot fi adaptate mai bine la conceptul de EC. Minerit durabil Ministerul Economiei a iniţiat o consultare pentru implementarea Strategiei Miniere a României 2017 - 2035, fiind axată pe mineritul durabil. Iniţiativa este legată de Parteneriatul european pentru materii prime şi de Iniţiativa privind materiile prime minerale. Gestionarea deşeurilor Propunerea din 2018 de Hotărâre de Guvern privind gestionarea deşeurilor provenite din activităţi de construcţii şi/sau desfiinţări, a fost materializată trei ani mai târziu, în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, care prevede noi obligaţii pentru titularii de autorizaţii de construire/demolare, privind noi cote de reciclare şi planuri dedicate de gestionare a deşeurilor. În cadrul proiectului LIFE10 ENV/RO/000727 "Valorificarea deşeurilor din construcţii şi demolări din judeţul Buzău*62)" echipa de proiect VAL-C&DW din România, beneficiar coordonator Consiliul Judeţean Buzău şi partener Natura Management SRL lucrează la emiterea unei metodologii privind ISD pentru anumite tipuri de DCD. *62) https://webgate.ec.europa.eu/life/publicWebsite/index.cfm?fuseaction=search.dspPage&n_proj_id=4009 Proiectul Codului amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, una dintre reformele PNRR incluse în Componenta 5 - Valul de renovare, va integra aspectele necesare în ceea ce priveşte elementele cheie din Pactul Verde European şi din strategiile europene şi naţionale relevante, de exemplu: eficienţă energetică, schimbări climatice, eficienţa resurselor, soluţii bazate pe natura, coridoare de biodiversitate, EC etc. Proiectul codului va stabili reguli specifice pentru gestionarea deşeurilor generate de construcţii şi demolarea construcţiilor precum şi din exploatarea construcţiilor, spre exemplu: obligativitatea elaborării şi implementării programelor de reducere a deşeurilor şi a planurilor de gestionare a deşeurilor, obligaţia de a reutiliza deşeurile, reciclarea deşeurilor, obligaţia de a elimina deşeurile în condiţii de siguranţă etc. Tot în cadrul PNRR este prevăzută ca reformă distinctă Elaborarea unei metodologii de intervenţie pentru abordarea non-invazivă a eficienţei energetice în clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală, ce are ca obiectiv elaborarea şi intrarea în vigoare a cadrului legal şi strategic privind eficientizarea a acestei categorii de clădiri şi realizarea de proiecte pilot regionale dedicate eficienţei energetice şi economiei circulare. PNRR prevede, de asemenea, stabilirea cadrului legal şi strategic pentru realizarea de proiecte pilot regionale dedicate eficienţei energetice în clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală şi economiei circulare. Astfel, este prevăzută înfiinţarea centrului de formare în abordarea non-invazivă a eficientizării energetice a clădirilor istorice şi a laboratorului de testare a materialelor şi tehnicilor pentru intervenţii de eficientizare energetică a clădirilor istorice. De asemenea, este vizată reutilizarea materialelor de construcţie istorice provenite din demolări, precum şi prelungirea ciclului de viaţă a clădirilor istorice prin intervenţii minimale. În acest sens, se va dezvolta cadrul legal şi strategic privind înfiinţarea infrastructurii pilot dedicate economiei circulare, respectiv centrul de colectare a materialului istoric şi structura de întreţinere a construcţiilor istorice. Normele metodologice de aplicare a legii privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile nu au fost încă emise. Acelaşi lucru este valabil şi pentru legea privind reducerea deşeurilor alimentare, care include prevenirea generării de deşeuri alimentare, pe lângă metodologia sau standardul pentru definirea criteriilor de ISD şi de transformare în subprodus, care poate fi compostat şi utilizat ulterior în agricultură sau în biogaz. A fost adoptat Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, având ca obiectiv strategic promovarea tranziţiei către o EC. Planurile de gestionare a deşeurilor la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti au fost adoptate în 2021, identificând măsurile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor Pachetului pentru EC. Dezvoltare durabilă Potrivit Raportului de ţară al Semestrului European 2022*63), România face progrese în ceea ce priveşte majoritatea ODD-urilor, dar rămân încă diverse provocări. Sărăcia şi privaţiunile sunt în scădere, iar rezultatele în materie de sănătate de bază se îmbunătăţesc. Cu toate acestea, calitatea slabă şi cheltuielile reduse în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării afectează capacităţile industriale. Rămân unele preocupări în ceea ce priveşte statul de drept: eficacitatea sistemului judiciar se deteriorează, iar percepţia corupţiei rămâne ridicată. Sunt necesare progrese semnificative în ceea ce priveşte 3 ODD: egalitatea de gen, calitatea educaţiei şi consumul şi producţia responsabile, deoarece acţiunile în aceste domenii au fost limitate în ultimii ani. În ceea ce priveşte consumul şi producţia responsabile, România a înregistrat performanţe slabe. Rata de utilizare a materialelor circulare este în scădere, în timp ce UE în ansamblu a înregistrat progrese substanţiale respectiv 1,3% faţă de 12,8% în 2020. Amprenta materială a economiei româneşti a crescut de asemenea în mod semnificativ, cu aproape cu o treime din 2015, în timp ce în UE a rămas stabilă. Cu toate acestea, se preconizează că PNRR va ajuta România să facă faţă provocărilor actuale, în special prin reforme puternice de sprijinire a EC şi de îmbunătăţire a gestionării deşeurilor. *63) https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/2022-european-semester-country-report-romania_en.pdf Departamentul pentru dezvoltare durabilă, înfiinţat în 2017*64) în cadrul aparatului de lucru al prim-ministrului, are rolul principal de coordonare a activităţilor de punere în aplicare a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă şi a SNDDR 2030 - pe care a revizuit-o în 2018. Ulterior, la iniţiativa DDD, au fost înfiinţate organisme şi structuri: Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă*65), Consiliul consultativ pentru dezvoltare durabilă*66) şi reţeaua nucleelor pentru dezvoltare durabilă, create la nivelul autorităţilor centrale/ministerelor, care asigură procesul de implementare, monitorizare, evaluare şi revizuire a SNDDR 2030. DDD este beneficiarul proiectului SIPOCA 613 în cadrul căruia a elaborat Planul Naţional de Acţiune pentru implementarea SNDDR 2030, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 754/2022, iar în perioada următoare, 2022 - 2023, DDD beneficiază de asistenţă tehnică din partea OCDE pentru realizarea foii de parcurs pentru asigurarea coerenţei politicilor pentru dezvoltare durabilă. DDD a dezvoltat standardul ocupaţional pentru ocupaţia "expert dezvoltare durabilă" şi a creat astfel posibilitatea de formare profesională postuniversitară legată de această nouă ocupaţie. *64) Hotărârea nr. 313 din 11 mai 2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru dezvoltare durabilă, cu modificările şi completările ulterioare *65) Hotărârea nr. 272 din 2019 privind constituirea Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă *66) Hotărârea nr. 114 din 2020 privind constituirea Consiliului consultativ pentru dezvoltare durabilă 3.4. Structura actuală de guvernanţă În această secţiune, sunt prezentate structura actuală de guvernanţă şi procesul de reglementare în legătură cu subiectele asociate EC. În structura actuală de guvernanţă, EC nu are un proces distinct şi/sau nu este atribuită unui minister/unitate responsabilă, fiind gestionată alături de alte subiecte conexe, cum ar fi schimbările climatice sau dezvoltarea durabilă. În urma consultărilor cu părţile interesate şi cu Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Departamentul pentru dezvoltare durabilă, a reieşit că, în prezent, responsabilităţile privind economia circulară în România sunt împărţite între mai multe autorităţi. În cadrul competenţelor sale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, are rolul central în emiterea de politici, reglementări, strategii şi planuri naţionale privind prevenirea generării de deşeuri şi gestionarea acestora*67). Ministerul Economiei, pe de altă parte, este responsabil de elaborarea strategiilor şi reformelor pe termen mediu şi lung care să sprijine economia României în tranziţia către modelul circular*68). *67) Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. *68) Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2021 privind funcţionarea Ministerului Economiei. Responsabilităţile şi mandatele în ceea ce priveşte subiectele legate de EC, care se aliniază, de asemenea, cu mandatele generale pe teme de mediu, sunt împărţite între diferite ministere. Ministerele cheie sunt: ● Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; ● Ministerul Economiei; ● Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei; ● Ministerul Energiei; ● Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. În funcţie de temă, responsabilităţile şi mandate pe teme de mediu au şi următoarele ministere: ● Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului; ● Ministerul Afacerilor Externe; ● Ministerul Afacerilor Interne; ● Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii; ● Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; ● Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; ● Ministerul de Finanţe; ● Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale; ● Ministerul Educaţiei; ● Ministerul Sănătăţii. Caseta 3-1 Alte organisme guvernamentale relevante care sprijină EC
┌──────────────────────────────────────┐
│Departamentul pentru dezvoltare │
│durabilă │
│Un alt organism care merită menţionat │
│este Departamentul pentru dezvoltare │
│durabilă, DDD, care este responsabil │
│cu implementarea şi monitorizarea ODD │
│şi cu elaborarea strategiilor de │
│dezvoltare durabilă. Acesta │
│funcţionează din 2017 în cadrul │
│aparatului de lucru al Guvernului, │
│fiind plasat în subordinea │
│prim-ministrului. DDD s-a alăturat în │
│calitate de partener, împreună cu │
│Ministerul Mediului, Apelor şi │
│Pădurilor, la iniţiativa Institutului │
│de Cercetare în Economie Circulară şi │
│de Mediu "Ernest Lupan”, de a elabora │
│ROCES2030. Începând cu luna martie │
│2021, DDD a coordonat consultările cu │
│ministerele de resort cu privire la │
│proiectul de strategie şi a solicitat │
│asistenţă tehnică din partea DG REFORM│
│pentru finalizarea strategiei şi │
│elaborarea planului de acţiune al │
│acesteia. │
├──────────────────────────────────────┤
│ │
├──────────────────────────────────────┤
│Comitetul Interdepartamental pentru │
│Dezvoltare Durabilă │
│Comitetul interdepartamental pentru │
│dezvoltare durabilă, CIDD, care a fost│
│înfiinţat prin Hotărârea Guvernului │
│nr. 272/2019 este prezidat de │
│prim-ministru şi include toţi │
│miniştrii în calitate de membri. │
│Printre responsabilităţile sale, acest│
│organism urmăreşte procesul de punere │
│în aplicare, monitorizare, evaluare şi│
│revizuire a Strategiei naţionale │
│pentru dezvoltarea durabilă a României│
│2030, SNDDR 2030. Acesta are │
│responsabilitatea integrării │
│cerinţelor SNDDR 2030 în politicile şi│
│strategiile sectoriale, precum şi a │
│respectării obligaţiilor de raportare │
│asumate de România la nivel │
│internaţional şi european în domeniul │
│dezvoltării durabile. │
├──────────────────────────────────────┤
│ │
├──────────────────────────────────────┤
│Comisia Naţională privind Schimbările │
│Climatice │
│Comisia Naţională privind Schimbările │
│Climatice este un organism │
│interministerial, cu rol consultativ, │
│fără personalitate juridică, a cărui │
│activitate este coordonată de │
│Ministerul Mediului, Apelor şi │
│Pădurilor. Comisia Naţională privind │
│Schimbările Climatice este subordonată│
│Consiliului Interministerial pentru │
│Agricultură, Dezvoltare Rurală şi │
│Mediu având ca preşedinte Ministrul │
│Mediului. Mai multe informaţii pot fi │
│găsite în Anexa C. │
├──────────────────────────────────────┤
│ │
├──────────────────────────────────────┤
│Comitetul interministerial privind │
│schimbările climatice │
│Comitetul interministerial privind │
│schimbările climatice este cel mai │
│tânăr organism care va fi coordonat de│
│primul-ministru în calitate de │
│preşedinte. Principala sa │
│responsabilitate este de a alinia │
│politicile în sectoarele care au │
│impact asupra schimbărilor climatice │
│şi de a monitoriza progresele │
│înregistrate de instituţiile româneşti│
│în implementarea acestora. Principala │
│sa responsabilitate este de a modifica│
│şi completa politicile naţionale │
│legate de schimbările climatice. │
└──────────────────────────────────────┘
Tabelul 3-1: Responsabilităţi ale ministerelor pe teme/sectoare
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │Organismele responsabile │
│Sector │în ceea ce priveşte EC, │
│ │inclusiv agenţiile şi │
│ │instituţiile aferente │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │• Ministerul │
│ │Antreprenoriatului şi │
│ │Turismului: elaborează │
│ │politici şi legislaţie │
│ │aplicabilă acestui │
│ │sector, asigură │
│ │implementarea strategiei │
│ │privind ecoturismul, │
│ │finanţează planurile de │
│Turism │dezvoltare a locaţiilor │
│ │turistice, încorporează │
│ │fondurile europene │
│ │destinate acestui sector.│
│ │• Ministerul Economiei: │
│ │stabileşte şi │
│ │monitorizează normele │
│ │privind protecţia │
│ │consumatorilor pentru │
│ │serviciile prestate de │
│ │acest sector. │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │• Ministerul Agriculturii│
│ │şi Dezvoltării Rurale: │
│ │elaborează politici şi │
│ │legislaţie aplicabilă │
│ │acestui sector, adaptând │
│ │agricultura la │
│ │schimbările climatice, │
│ │supraveghează dezvoltarea│
│ │şi protecţia zonelor │
│ │montane, oferă finanţare,│
│Agricultură │conduce programe de │
│şi │educaţie şi cercetare, │
│silvicultură│reglementează utilizarea │
│ │îngrăşămintelor şi │
│ │pesticidelor. │
│ │• Ministerul Mediului, │
│ │Apelor şi Pădurilor: │
│ │administrează pădurile şi│
│ │ariile naturale │
│ │protejate, reglementează │
│ │utilizarea apei, adoptă │
│ │şi pune în aplicare │
│ │legislaţia privind │
│ │utilizarea pesticidelor. │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │• Ministerul Mediului, │
│ │Apelor şi Pădurilor: │
│ │elaborează politici şi │
│ │legislaţie în sectorul │
│ │deşeurilor, inspectează │
│ │activităţile economice │
│ │legate de respectarea │
│ │normelor de gestionare a │
│ │deşeurilor, stabileşte │
│ │norme pentru gestionarea │
│ │deşeurilor, elaborează │
│ │programe şi strategii │
│ │naţionale de gestionare a│
│ │deşeurilor. │
│ │• Ministerul Economiei: │
│ │monitorizează punerea în │
│ │aplicare a programelor de│
│ │gestionare a deşeurilor, │
│ │prognozează producţia de │
│ │deşeuri industriale. │
│Deşeuri │Ministerul Dezvoltării, │
│ │Lucrărilor Publice şi │
│ │Administraţiei prin │
│ │intermediul A.N.R.S.C.: │
│ │acordă licenţe pentru │
│ │operatorii de salubritate│
│ │şi stabileşte metodologia│
│ │de calcul a tarifelor │
│ │pentru gestionarea │
│ │deşeurilor municipale. │
│ │• Ministerul Educaţiei: │
│ │implementează programe de│
│ │educaţie privind │
│ │protecţia mediului în │
│ │şcoli. │
│ │• Ministerul Sănătăţii: │
│ │elaborează norme şi │
│ │dispoziţii privind │
│ │gestionarea deşeurilor │
│ │medicale, monitorizează │
│ │impactul deşeurilor │
│ │asupra populaţiei umane. │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │• Ministerul Mediului, │
│ │Apelor şi Pădurilor: │
│ │elaborează politici şi │
│ │legislaţie privind │
│ │utilizarea apei, │
│ │efectuează inspecţii │
│ │privind calitatea apei, │
│ │utilizarea apei şi a │
│ │apelor subterane, │
│ │tratarea apelor uzate, │
│Apă │stabileşte şi promovează │
│ │norme pentru tratarea │
│ │apelor uzate. │
│ │• Ministerul Dezvoltării,│
│ │Lucrărilor Publice şi │
│ │Administraţiei prin │
│ │intermediul A.N.R.S.C.: │
│ │reglementează gestionarea│
│ │aprovizionării cu apă şi │
│ │a canalizării prin │
│ │intermediul licenţelor şi│
│ │al tarifelor. │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │• Ministerul Energiei: │
│ │elaborează politici şi │
│ │legislaţie în acest │
│ │sector, elaborează │
│ │strategii privind │
│ │sectorul energetic. │
│ │• Agenţia Naţională de │
│ │Reglementare în domeniul │
│ │Energiei aflată în │
│ │subordinea Parlamentului │
│ │României: acordă licenţe │
│ │şi controlează producţia │
│ │de energie electrică şi │
│ │gaze naturale. │
│ │• Ministerul Economiei: │
│Energie │monitorizează punerea în │
│ │aplicare a programelor de│
│ │producere a energiei din │
│ │surse durabile. │
│ │• Ministerul Dezvoltării,│
│ │Lucrărilor Publice şi │
│ │Administraţiei prin │
│ │A.N.R.S.C.: acordă │
│ │licenţe pentru │
│ │infrastructura de │
│ │iluminat public. │
│ │• Ministerul Mediului, │
│ │Apelor şi Pădurilor: │
│ │oferă finanţare în cadrul│
│ │programelor pentru │
│ │producţie de energie din │
│ │surse durabile. │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │• Ministerul Economiei: │
│ │elaborează politici şi │
│ │legislaţie privind │
│ │activităţile economice, │
│ │monitorizează programele │
│ │de creştere a │
│ │competitivităţii │
│ │produselor industriale, │
│ │elaborează strategii de │
│ │dezvoltare industrială, │
│ │supraveghează dezvoltarea│
│ │durabilă a zonelor │
│ │industriale. │
│ │• Ministerul Dezvoltării,│
│ │Lucrărilor Publice şi │
│ │Administraţiei, prin │
│ │Consiliul Tehnic │
│ │Permanent pentru │
│ │Construcţii, asigură │
│ │activitatea privind │
│ │agrementul tehnic în │
│Industrie │construcţii, gestionează │
│ │legislaţia privind │
│ │stabilirea condiţiilor │
│ │pentru comercializarea │
│ │produselor pentru │
│ │construcţii având rol de │
│ │autoritate competentă în │
│ │domeniul produselor │
│ │pentru construcţii, │
│ │asigură prin │
│ │Inspectoratul de Stat în │
│ │Construcţii autorizarea │
│ │laboratoarelor de analiză│
│ │şi încercări precum şi │
│ │supravegherea pieţei │
│ │produselor pentru │
│ │construcţii pentru toate │
│ │produsele/familiile de │
│ │produse, cu excepţia │
│ │celor cu rol în │
│ │satisfacerea cerinţei de │
│ │securitate la incendiu. │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │• Ministerul Economiei: │
│ │elaborează politici şi │
│ │legislaţie privind │
│ │activităţile economice, │
│ │elaborează strategii de │
│ │dezvoltare a bunurilor de│
│Bunuri de │consum, elaborează norme │
│consum │de conformitate a │
│ │mărfurilor, inspectează │
│ │activităţile economice │
│ │privind respectarea │
│ │prevederilor referitoare │
│ │la protecţia │
│ │consumatorilor. │
└────────────┴─────────────────────────┘
Procesul de reglementare din România poate fi descris pe scurt după cum urmează. Ministerele sau membrii Parlamentului au dreptul la iniţiative juridice. Iniţiatorul trebuie să obţină avize de la comisii sau de la alte ministere în cazul reglementărilor normative care au un caracter general. Există situaţii în care iniţiatorii sunt două ministere care au un interes comun într-un cadru legal. Legile sunt aprobate prin vot de către Parlament iar ordonanţele de urgenţă ale Guvernului sau ordonanţele Guvernului, emise de guvern în baza unei legi speciale de abilitare votată de Parlament, şi doar în perioada vacanţei parlamentare sunt de asemenea aprobate prin vot de către parlament, prin intermediul unor legi de aprobare. Hotărârile de Guvern sunt emise de către Guvern în vederea aplicării legilor. Ordinele ministeriale sunt aprobate şi emise doar la nivel ministerial, fără aprobarea Parlamentului sau a Guvernului, aceste reglementări normative având rolul de orientări sau proceduri tehnice pentru punerea în aplicare a unei legi şi, prin urmare, trebuie să fie subsumate unei legi şi/sau unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului sau ordonanţă a Guvernului. Acest proces va deveni relevant în etapa în care această strategie va fi transpusă în legislaţie. 4. ANALIZA CONTEXTULUI ŞI DEFINIREA PROBLEMELOR Această secţiune oferă o imagine de ansamblu a sectoarelor economice ale României din punct de vedere macroeconomic şi o primă evaluare a sectoarelor din punct de vedere al potenţialului lor de circularitate. Rezultatele evaluării sectoriale vor servi drept bază pentru elaborarea ulterioară a Planului de acţiune, care va prezenta detaliat obiective specifice şi recomandări de politici, precum şi acţiuni concrete pentru sectoarele prioritare care trebuie implementate pentru a spori circularitatea în economia românească. Energia, apa şi deşeurile vor fi abordate în toate sectoarele, într-o manieră transversală. Întrucât cele trei sectoare furnizează fluxuri materiale esenţiale pentru toate celelalte sectoare, acestea vor fi abordate în cadrul fiecărui sector în parte, în cazul în care au fost identificate o legătură clară şi o oportunitate de a spori circularitatea. Exemple sunt oportunităţile de reducere a deşeurilor şi modalităţile de reciclare şi reutilizare a produselor la sfârşitul ciclului de viaţă sau de reducere a consumului de energie, de creştere a eficienţei energetice şi de utilizare a surselor de energie regenerabilă pe durata de viaţă a produselor sau în faza de producţie. În mod similar, consumul de apă şi posibilitatea de reutilizare a apei sunt prezentate în toate sectoarele analizate. În capitolul 3.2.4 se regăseşte o secţiune dedicată gestionării apei şi a deşeurilor în România. 4.1. Prezentarea sectoarelor economice ale României Această strategie oferă o imagine de ansamblu asupra a 14 sectoare economice din România. Următorul tabel prezintă sectoarele economice ale României derivate din codurile CAEN A*64*69) şi ponderea acestora în economia românească, care justifică selecţia şi prezentarea diferitelor sectoare în această strategie. Tabel 4-1: Sectoare selectate în economia românească
┌─────────────┬────┬───────────────────┐
│ │Cota│ │
│ │din │ │
│Sector │PIB │Clasificarea CAEN │
│ │în │ │
│ │2020│ │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│Agricultură │ │Agricultură, │
│şi │4% │silvicultură şi │
│silvicultură │ │pescuit │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│ │ │Fabricarea │
│ │ │metalelor de bază │
│Industria │2% │şi a produselor │
│metalurgică │ │metalice, cu │
│ │ │excepţia maşinilor │
│ │ │şi echipamentelor │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│Industria │ │Fabricarea │
│chimică │1% │substanţelor şi │
│ │ │produselor chimice │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│Industria │ │Fabricarea de │
│constructoare│1% │maşini şi │
│de maşini │ │echipamente n.c.a. │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│ │ │Fabricarea │
│ │ │autovehiculelor, │
│ │ │remorcilor, │
│ │ │semiremorcilor şi a│
│ │ │altor echipamente │
│Sectorul auto│14% │de transport; │
│ │ │Comerţ cu ridicata │
│ │ │şi cu amănuntul, │
│ │ │repararea │
│ │ │autovehiculelor şi │
│ │ │motocicletelor │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│Construcţii │9% │Construcţii │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│Produse │ │Fabricarea de │
│alimentare, │ │produse alimentare;│
│băuturi şi │5% │băuturi şi produse │
│produse din │ │din tutun │
│tutun │ │ │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│ │ │Fabricarea │
│ │ │produselor textile,│
│ │ │a articolelor de │
│Textile │2% │îmbrăcăminte, a │
│ │ │articolelor din │
│ │ │piele şi a │
│ │ │produselor conexe │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│ │ │Fabricarea altor │
│Sticlă │1% │produse minerale │
│ │ │nemetalice*) │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│ │ │Fabricarea hârtiei │
│Hârtie │0.2%│şi a produselor din│
│ │ │hârtie │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│ │ │Fabricarea │
│Materiale │1% │produselor din │
│plastice │ │cauciuc şi │
│ │ │plastic**) │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│ │ │Fabricarea de │
│Echipamente │ │calculatoare, │
│electrice şi │2% │produse electronice│
│produse │ │şi optice şi │
│electronice │ │echipamente │
│ │ │electrice │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│ │ │Fabricarea mobilei;│
│Mobilier │1% │alte activităţi │
│ │ │manufacturiere │
├─────────────┼────┼───────────────────┤
│ │ │Neinclus, │
│Turism │5.3%│informaţii preluate│
│ │ │din Statista*70) │
└─────────────┴────┴───────────────────┘
*) Fabricarea sticlei şi a produselor din sticlă este agregată la Fabricarea altor produse minerale nemetalice, date mai detaliate nu sunt disponibile public. **) Fabricarea materialelor plastice este agregată la Fabricarea produselor din cauciuc şi plastic, date mai detaliate nu sunt disponibile public. *70) https://www.statista.com/statistics/1197648/romania-travel-and-tourism-as-a-share-of-gdp/ Sursa datelor: Eurostat şi Statista 4.1.1. Economie În ultimii 10 ani, ponderea serviciilor în economia românească a fost în continuă creştere, de la 54% la 63%. În acelaşi timp, industria şi construcţiile au scăzut uşor, reprezentând 26% şi 6% din PIB în 2020, faţă de 32% şi 10% în 2010, a se vedea Figura A-4 în anexa A. Agricultura, silvicultura şi pescuitul au reprezentat o pondere stabilă în economie, de aproximativ 5% în perioada 2010 - 2020. Industria prelucrătoare, care reprezintă 80% din sectorul industrial, a reprezentat 18% din economie în 2020 în termeni de valoare adăugată brută, VAB. Fabricarea produselor alimentare, a băuturilor şi a produselor din tutun reprezintă 24% din totalul industriei prelucrătoare din România, urmată de fabricarea autovehiculelor cu 14%. Ponderea acesteia din urmă s-a dublat în perioada 2010 - 2020, ceea ce face ca România să ocupe locul 8 în producţia de automobile în Europa. Întregul sector auto, format din producţie, dar şi din comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul şi reparaţii, reprezenta 14% din PIB în 2020. În acelaşi timp, industria textilă a scăzut cu mai mult de jumătate, de la 15% la doar 7%. Fabricarea metalelor de bază şi a produselor din metal prelucrat reprezintă încă 9% din industria prelucrătoare, ceea ce corespunde unei cote stabile faţă de 2010. Fiecare dintre industria chimică, construcţia de maşini, fabricarea produselor din plastic şi cauciuc, fabricarea de mobilier reprezintă aproximativ 4 - 5% din industria prelucrătoare din România. Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie a reprezentat doar 0,2% din ponderea în PIB în 2020. În 2020, călătoriile şi turismul în România reprezentau 5,3% ca pondere în PIB, în uşoară creştere faţă de 5% în 2010*71). *71) https://www.statista.com/statistics/1197648/romania-travel-and-tourism-as-a-share-of-gdp/ 4.1.2. Ocuparea forţei de muncă Tendinţele în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă în toate sectoarele au fost uşor diferite în comparaţie cu ponderea valorii adăugate brute. În timp ce ocuparea forţei de muncă în sectorul serviciilor a crescut în mod constant, în concordanţă cu creşterea economică, ponderea persoanelor angajate în industrie şi construcţii a crescut uşor de la 27% în 2010 la 30% în 2020. Ocuparea forţei de muncă în agricultură, silvicultură şi pescuit a scăzut brusc de la 32% în 2010 la doar 21% în 2020, în ciuda unei tendinţe stabile a ponderii economice a sectorului. Acest lucru poate fi explicat prin nivelul crescut al inovaţiilor tehnologice şi al automatizării în acest sector. În plus, salariile mici oferite de companiile agricole fac ca acest sector să fie mai puţin atractiv pentru potenţialii angajaţi, iar oamenii emigrează în ţări mai dezvoltate*72). Cu toate acestea, rata de ocupare a forţei de muncă în sectorul agricol din România este în continuare una dintre cele mai ridicate din Europa. *72) https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2017/03/Raport_PwC-agricultura.pdf 4.1.3. Importuri şi exporturi În 2020, cele mai importante contribuţii la creşterea exporturilor au fost înregistrate pentru: maşini, utilaje şi echipamente, inclusiv electrice - 13,8 miliarde de euro, respectiv 22,2% din totalul exporturilor, vehicule de transport rutier, remorci şi semiremorci - 13,07 miliarde de euro, respectiv 21.0%, calculatoare şi produse electronice şi optice - 4,2 miliarde de euro, respectiv 6,8%, produse ale agriculturii şi vânătorii - 3,7 miliarde de euro, respectiv 6,0%, produse din cauciuc şi mase plastice - 3,2 miliarde de euro, respectiv 5,2%, produse ale industriei metalurgice - 3,08 miliarde de euro, respectiv 5,0%*73). Cele mai importante contribuţii la creşterea importurilor în anul 2020 s-au înregistrat la: maşini, utilaje şi echipamente, inclusiv electrice - 15,2 miliarde de euro, respectiv 18,9% din total importuri, vehicule de transport rutier, remorci şi semiremorci - 7,9 miliarde de euro respectiv 9.9%, calculatoare şi produse electronice şi optice - 7,7 miliarde de euro, respectiv 9,7%, substanţe şi produse chimice - 7,2 miliarde de euro, respectiv 9,0%, produse alimentare - 5,3 miliarde de euro, respectiv 6,7%, produse ale industriei metalurgice - 4,4 miliarde de euro, respectiv 5,6%*74). *73) Situaţia economică şi socială a României Raport, Institutul Naţional de Statistică, 2022 *74) Situaţia economică şi socială a României Raport, Institutul Naţional de Statistică, 2022 4.2. Analiza sectoarelor economice Următorul tabel oferă un rezumat al celor 14 sectoare economice analizate. Tabelul 4-2 Prezentare generală a analizei sectoriale
┌─────────────┬────┬────────────────┬──────────────────┬───────────────┐
│ │Cota│Impactul asupra │ │Oportunităţi/ │
│Sector │din │mediului şi │Probleme │soluţii │
│ │PIB │sănătăţii umane │ │ │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Utilizarea în │
│ │ │ │ │cascadă a │
│ │ │ │ │biomasei, │
│ │ │ │ │creşterea │
│ │ │ │ │utilizării │
│ │ │ │ │îngrăşămintelor│
│ │ │Emisiile de GES,│ │bio, a │
│ │ │pierderea │Utilizarea redusă │compostului, │
│ │ │biodiversităţii,│a nămolurilor de │sprijinirea │
│Agricultură │ │poluarea apei, │epurare în scopuri│iniţiativelor │
│şi │4% │deficitul de │agricole sau de │privind sursele│
│silvicultură │ │apă, degradarea │compostare, 20%, │alternative de │
│ │ │calităţii │tăierea ilegală de│proteine, │
│ │ │solului, │păduri │reglementarea │
│ │ │utilizarea │ │reutilizării │
│ │ │terenurilor │ │apei/apă uzată │
│ │ │ │ │în agricultură,│
│ │ │ │ │optimizarea │
│ │ │ │ │extracţiei apei│
│ │ │ │ │şi maximizarea │
│ │ │ │ │reutilizării │
│ │ │ │ │acesteia. │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │Emisiile de gaze│ │Punerea în │
│ │ │cu efect de │ │aplicare a │
│ │ │seră, │ │criteriilor şi │
│ │ │modificările │ │cerinţelor de │
│Industria │ │sistemelor │Nivelul scăzut al │proiectare │
│metalurgică │2% │terestre şi │activităţilor de │ecologică, │
│ │ │acvatice, │reciclare │îmbunătăţirea │
│ │ │poluarea │ │tehnologiilor, │
│ │ │aerului, a apei │ │îmbunătăţirea │
│ │ │şi a solului │ │recuperării │
│ │ │ │ │materialelor │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Creşterea │
│ │ │ │ │gradului de │
│ │ │ │Reciclarea redusă │colectare │
│ │ │ │a │separată a │
│ │ │Emisii de GES, │biodeşeurilor*75),│biodeşeurilor, │
│ │ │consum de │37%; Utilizarea │creşterea │
│Industria │1% │energie, │redusă a │numărului de │
│chimică │ │materiale │nămolurilor de │conexiuni la │
│ │ │periculoase, │epurare în scopuri│sistemul de │
│ │ │microplastice │agricole sau de │tratare a │
│ │ │ │compostare, 24% │apelor uzate şi│
│ │ │ │ │utilizarea │
│ │ │ │ │nămolurilor de │
│ │ │ │ │epurare. │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Proiectarea în │
│ │ │ │ │vederea │
│ │ │ │ │dezasamblării, │
│ │ │ │ │aplicarea │
│ │ │ │ │tehnologiilor │
│ │ │ │ │şi │
│ │ │ │ │combustibililor│
│ │ │ │ │cu emisii │
│Industria │ │Emisiile de GES,│Rata scăzută de │reduse de │
│constructoare│1% │consumul de │reciclare │dioxid de │
│de maşini │ │energie │ │carbon, │
│ │ │ │ │încurajarea │
│ │ │ │ │reparaţiilor, │
│ │ │ │ │recondiţionării│
│ │ │ │ │şi reciclării, │
│ │ │ │ │creşterea │
│ │ │ │ │ponderii │
│ │ │ │ │materialelor │
│ │ │ │ │reciclate. │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │Emisiile de GES,│ │Creşterea │
│ │ │consumul de │Lipsa │eco-concepţiei,│
│ │ │energie, │infrastructurii │creşterea │
│ │ │substanţe │pentru reciclarea │utilizării de │
│Sectorul auto│14% │chimice │complexă, │piese │
│ │ │periculoase, │reciclarea redusă │reciclate, │
│ │ │extracţia de │a anumitor piese │investiţii în │
│ │ │materiale │ │atelierele de │
│ │ │neregenerabile │ │reparaţii │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Proiectarea │
│ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │ │dezasamblare, │
│ │ │ │ │flexibilitate, │
│ │ │ │ │modularitate cu│
│ │ │ │ │respectarea │
│ │ │ │ │cerinţelor │
│ │ │ │ │privind │
│ │ │ │ │calitatea în │
│ │ │ │ │construcţii; │
│ │ │ │ │utilizarea de │
│ │ │ │Rata ridicată de │materiale │
│ │ │Emisiile de GES,│depozitare a │durabile, │
│ │ │consumul de │deşeurilor, │creşterea │
│ │ │energie, │reciclare redusă, │programelor de │
│ │ │utilizarea │aplicare scăzută a│renovare, │
│ │ │terenurilor, │legii, lipsa │dezvoltarea │
│Construcţii │9% │epuizarea │stimulentelor │schemei REP, │
│ │ │resurselor, │pentru reciclare, │sprijinirea │
│ │ │poluarea aerului│lipsa unui cadru │recuperării şi │
│ │ │şi a apei, │legal pentru │reutilizării │
│ │ │poluarea fonică │reutilizarea │materialelor de│
│ │ │ │deşeurilor de │construcţie din│
│ │ │ │construcţii │deşeuri, │
│ │ │ │ │prioritizarea │
│ │ │ │ │recuperării │
│ │ │ │ │materialelor │
│ │ │ │ │rezultate din │
│ │ │ │ │demolări în │
│ │ │ │ │detrimentul │
│ │ │ │ │demolării fără │
│ │ │ │ │recuperare, │
│ │ │ │ │investiţii în │
│ │ │ │ │capacitatea de │
│ │ │ │ │reciclare. │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Creşterea │
│ │ │ │ │colectării │
│ │ │ │ │separate a │
│ │ │ │Reciclarea redusă │deşeurilor │
│ │ │ │a deşeurilor │alimentare, │
│ │ │ │alimentare, │creşterea │
│ │ │ │aruncarea pe jos a│prevenirii │
│Alimente, │ │Emisiile de GES,│mucurilor de │deşeurilor, │
│băuturi şi │5% │consumul de apă │ţigară, utilizarea│donaţii de │
│tutun │ │şi energie │nesustenabilă a │alimente, │
│ │ │ │ambalajelor, şi │achiziţii │
│ │ │ │reciclarea redusă │publice verzi, │
│ │ │ │a acestora │producţia │
│ │ │ │ │durabilă, │
│ │ │ │ │inclusiv │
│ │ │ │ │prevenirea │
│ │ │ │ │ambalajelor. │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Creşterea │
│ │ │ │ │colectării │
│ │ │Consumul şi │ │separate, │
│ │ │poluarea apei, │ │promovarea │
│ │ │emisiile de gaze│Conştientizare │reparării/ │
│ │ │cu efect de │scăzută a │reutilizării, │
│ │ │seră, utilizarea│consumatorilor, │sprijin pentru │
│Textile │2% │materialelor │reciclare redusă │cercetare şi │
│ │ │neregenerabile, │şi colectare │dezvoltare: │
│ │ │dimensiunea │separată, 1 kg pe │vopsirea fără │
│ │ │egalităţii de │cap de locuitor │apă şi │
│ │ │gen, │ │reutilizarea │
│ │ │microplasticele │ │apei în │
│ │ │ │ │industria │
│ │ │ │ │textilă │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │Emisiile de GES,│ │Creşterea │
│ │ │poluarea aerului│ │gradului de │
│ │ │în timpul │ │colectare │
│ │ │producţiei, │Reciclare redusă, │separată, │
│Sticlă │1% │consumul de │43% │creşterea │
│ │ │energie, │ │utilizării │
│ │ │utilizarea │ │materialelor │
│ │ │materialelor │ │secundare în │
│ │ │neregenerabile │ │producţie │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Creşterea │
│ │ │ │ │gradului de │
│ │ │ │ │colectare │
│ │ │Defrişări, │Reciclare scăzută,│separată, │
│ │ │consum de │68%, dar cea mai │recoltare mai │
│Hârtie │0.2%│energie şi apă, │mare în rândul │durabilă, │
│ │ │poluare │ambalajelor │creşterea │
│ │ │atmosferică │ │utilizării de │
│ │ │ │ │materiale │
│ │ │ │ │secundare în │
│ │ │ │ │producţie │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Creşterea │
│ │ │ │ │colectării │
│ │ │ │ │separate, │
│ │ │ │ │creşterea │
│ │ │Emisiile de GES,│Reciclare redusă, │utilizării │
│ │ │utilizarea │31%, conţinut │materialelor │
│ │ │materialelor │redus de materiale│secundare în │
│Materiale │1% │neregenerabile, │reciclate în noile│producţie, │
│plastice │ │poluarea │produse, │eco-design, │
│ │ │aerului, │conştientizare │creşterea │
│ │ │poluarea marină,│redusă a │consumului de │
│ │ │microplasticele │consumatorilor │produse mai │
│ │ │ │ │durabile, │
│ │ │ │ │sprijin pentru │
│ │ │ │ │cercetare şi │
│ │ │ │ │dezvoltare. │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Creşterea │
│Echipamente │ │Emisiile de GES,│ │gradului de │
│electrice şi │ │utilizarea │Reciclare redusă, │colectare │
│produse │2% │materialelor │7% │separată, │
│electronice │ │neregenerabile, │ │reparabilitate,│
│ │ │poluarea aerului│ │durabilitate, │
│ │ │ │ │reutilizare │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Implementarea │
│ │ │ │ │principiilor de│
│ │ │ │ │proiectare │
│ │ │ │ │circulară, │
│ │ │ │ │reducerea │
│ │ │ │ │utilizării │
│ │ │Exploatarea │Conştientizarea │materialelor │
│ │ │intensă a │scăzută a │sintetice, │
│ │ │lemnului, │consumatorilor, │creşterea │
│Mobilier │1% │materiale │majoritatea │gradului de │
│ │ │sintetice, │deşeurilor sunt │colectare │
│ │ │poluarea solului│depozitate la │separată, │
│ │ │ │groapa de gunoi │investiţii în │
│ │ │ │ │infrastructura │
│ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │ │returnare │
│ │ │ │ │mobilier şi în │
│ │ │ │ │tehnologiile de│
│ │ │ │ │reciclare. │
├─────────────┼────┼────────────────┼──────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │Infrastructură │
│ │ │ │ │şi construcţii │
│ │ │ │ │de clădiri │
│ │ │ │ │sustenabile, │
│ │ │Consumul de │ │ţinând cont de │
│ │ │resurse, emisii │ │patrimoniul │
│ │ │de gaze cu efect│ │cultural şi de │
│ │ │de seră, │Conştientizarea │forţa de muncă │
│ │ │presiune asupra │scăzută a │locală, │
│Turism │6.5%│ecosistemelor şi│consumatorilor în │promovarea │
│ │ │a ariilor │ceea ce priveşte │ecoturismului, │
│ │ │naturale │turismul durabil │producţia │
│ │ │protejate, │ │locală de │
│ │ │poluarea apei, │ │alimente, │
│ │ │poluarea marină │ │transportul, │
│ │ │ │ │stimulente │
│ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │ │prevenirea │
│ │ │ │ │deşeurilor. │
└─────────────┴────┴────────────────┴──────────────────┴───────────────┘
*75) Conform Directivei 2008/98/CE privind deşeurile, "deşeuri biologice" înseamnă deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri, deşeuri alimentare şi de bucătărie provenite din gospodării, restaurante, catering şi spaţii de vânzare cu amănuntul precum şi deşeuri comparabile din fabricile de procesare a alimentelor. 4.2.1. Agricultură şi silvicultură Prezentare generală Agricultura, silvicultura şi pescuitul reprezintă o pondere stabilă în economie, de aproximativ 5% din PIB în perioada 2010 - 2020. În acelaşi timp, ocuparea forţei de muncă în acest sector a scăzut brusc, de la 32% în 2010 la doar 21% în 2020. În România, peste 16% din emisiile de gaze cu efect de seră pot fi atribuite agriculturii, deşi absorbţia netă de CO_2 de către sectorul forestier compensează aproximativ 20% din emisiile din alte sectoare la nivel naţional*76). În plus, utilizarea excesivă a pesticidelor, erbicidelor şi a îngrăşămintelor chimice, precum şi ineficienţa sistemelor de irigaţii duc la pierderea biodiversităţii, la poluarea apei şi la degradarea calităţii solului. Un alt impact negativ asupra mediului este consumul nesustenabil de lemn*77). Ca urmare, s-au pierdut zona de reproducere şi habitatele pentru păsări şi vânat mic. *76) https://energy.ec.europa.eu/system/files/2020-06/ro_final_necp_main_en_0.pdf *77) Din cauza sărăciei şi în lipsa surselor de aprovizionare cu lemn, populaţia a folosit perdele de protecţie, cum ar fi copaci şi arbuşti, pentru a extrage lemn de foc. Provocări şi probleme Mai multe probleme legate de nerespectarea principiilor EC pot fi identificate în sectorul agricol şi forestier din România: ● Niveluri scăzute de aplicare a nămolurilor de epurare, a îngrăşămintelor biologice sau a compostului pe terenurile agricole; ● Defrişările şi tăierile ilegale de arbori; ● Lipsa infrastructurii de irigaţii; ● Nu există legislaţie pentru consolidarea activităţilor de EC în lanţul de aprovizionare agroalimentară, tehnologiile şi modelele de afaceri sunt mult mai avansate decât reglementările naţionale, iar modificările legislative nu se bazează pe cererile recente. ● Implementarea politicilor de la fermă la consumator în ceea ce priveşte intrările/factorii de producţie precum seminţe, îngrăşăminte, maşini, material de reproducţie etc. şi ieşirile/producţia, prelucrarea alimentelor şi a produselor secundare. Soluţii şi oportunităţi Circularitatea acestui sector este reprezentată de posibilitatea de a utiliza compostul şi biofertilizatorii pentru a înlocui îngrăşămintele convenţionale, precum şi de a folosi biodeşeurile generate pentru a produce biocombustibili, energie electrică şi termică. În faza de producţie, este necesar să se pună un accent mult mai mare pe gestionarea atentă a solului, deoarece solul joacă un rol esenţial în producţia alimentară durabilă şi în bioeconomia circulară. Pentru îmbunătăţirea resurselor solului pot fi oferite soluţii naturale pe bază de biomasă, inclusiv utilizarea de produse secundare provenite din reziduuri şi deşeuri, cum ar fi îngrăşămintele organice sau compostul, amelioratorii de sol, biostimulanţii pentru plante şi nămolurile de epurare. La nivelul UE, Regulamentul (UE) 2019/1009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iunie 2019 de stabilire a normelor privind punerea la dispoziţie pe piaţă a produselor fertilizante UE şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1069/2009 şi (CE) nr. 1107/2009 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2003/2003, promovează utilizarea îngrăşămintelor pe bază de fertilizatori biologici prin deschiderea Pieţei Unice a UE. Noua reglementare aduce avantajul unei valorificări de piaţă mai uşoare a îngrăşămintelor organice şi regenerate şi susţine utilizarea sporită a materialelor reciclate pentru producţia de îngrăşăminte, contribuind astfel la dezvoltarea unei economii circulare şi, în acelaşi timp, reducând dependenţa de nutrienţi importaţi. Utilizarea nămolurilor şi a compostului ca îngrăşăminte poate fi sporită prin punerea în aplicare a dispoziţiilor Planului strategic naţional privind politica agricolă comună PAC. Vor fi necesare cercetarea, inovarea şi atragerea de fonduri pentru a ajuta fermierii să adopte sisteme de producţie bazate pe gestionarea integrată a solului şi a apei şi pe utilizarea îngrăşămintelor organice cu o capacitate sporită de retenţie a apei. Conexiunea la sistemul de tratare a apelor uzate trebuie să fie crescută şi trebuie să se asigure o infrastructură adecvată pentru colectarea biodeşeurilor, în vederea creşterii colectării separate. În egală măsură, în faza de producţie este importantă promovarea agriculturii ecologice şi a fermelor sociale precum şi a unor sisteme agricole alternative precum horticultura, permacultura şi crearea unor noi zone de producţie agricolă prin folosirea unor metode tehnologice inovative. În plus, dezvoltarea agriculturii urbane colective poate să contribuie înspre coeziunea socială şi valorificarea în mod mai responsabil a alimentaţiei. În faza de utilizare apare problema legată de tăierea ilegală a copacilor. Pentru a identifica şi a aborda astfel de activităţi, trebuie să se introducă o reglementare mai strictă, însoţită de introducerea unei documentaţii stricte de trasabilitate pentru lemnul utilizat în acest sector*78). Numărul de inspecţii pe teren efectuate de Garda Forestieră Română ar trebui să fie crescut şi ar trebui să se abordeze problema corupţiei. Acest lucru ar trebui realizat prin angajarea şi/sau întărirea personalului specializat actual dedicat investigării infracţiunilor silvice, încurajându-l să colaboreze îndeaproape cu procurorii şi cu unităţile anticorupţie. *78) Recomandări pentru îmbunătăţirea aplicării legii împotriva infracţiunilor forestiere, WWF De asemenea, captarea carbonului de către fermieri şi pădurari este un nou model de afaceri care ar putea reduce cantitatea de CO_2 prezentă în atmosferă, ar putea reduce amprenta de CO_2 a sectorului şi are potenţialul de a contribui la obiectivul de neutralitate climatică. Fermierii ar trebui să fie recompensaţi, fie prin intermediul PAC, fie prin alte iniţiative publice sau private, pentru a asigura punerea în aplicare. În cazul României, va fi dezvoltat un cadru de reglementare pentru certificarea eliminărilor de carbon, în conformitate cu Planul de Acţiune al UE pentru EC*79). *79) https://food.ec.europa.eu/system/files/2020-05/f2f_action-plan_2020_strategy-info_en.pdf Utilizarea terenurilor pentru agricultura ecologică, reprezentând doar 3,45% din totalul utilizării terenurilor pentru agricultură în România, în comparaţie cu 9,08% mediana UE, ar trebui crescută*80). La nivelul UE, agricultura ecologică este într-o tendinţă de creştere şi trebuie promovată în continuare, deoarece are un impact pozitiv asupra biodiversităţii, creează locuri de muncă şi atrage tinerii fermieri. Un cadru legal potrivit va asigura trecerea la acest tip de agricultură. Pe lângă măsurile PAC, România se va alinia la Planul de Acţiune al Comisiei Europene privind agricultura ecologică pentru a crea mai multe oportunităţi de afaceri în ceea ce priveşte agricultura ecologică. *80) https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/SDG_02_40_custom_2296004/bookmark/line?lang=en&bookmarkId=23d63bf0- a366-4d3d-b4da-50ac051fd818 Scăderea tot mai mare a resurselor de apă dulce este în prezent unul dintre cei mai importanţi factori limitativi pentru producţia vegetală şi securitatea alimentară. Noul regulament privind reutilizarea apei*81) va încuraja abordările circulare în ceea ce priveşte reutilizarea apei în agricultură prin promovarea unor modalităţi de recuperare a nutrienţilor din apa recuperată şi utilizarea acestora în diferite metode de fertigare*82). În contextul accentuării schimbărilor climatice şi al diminuării resurselor de apă dulce, apele uzate tratate pot acoperi parţial necesarul de apă pentru irigaţii. Pentru a asigura siguranţa culturilor, Regulamentul prevede cerinţe minime de calitate a apei, impun o monitorizare frecventă şi obligă operatorii staţiilor de tratare a apelor uzate să elaboreze planuri de gestionare a riscurilor. *81) REGULAMENTUL, UE, 2020/741 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 25 mai 2020 privind cerinţele minime pentru reutilizarea apei *82) https://www.mdpi.com/2071-1050/12/21/9055/pdf În faza de sfârşit de viaţă, există posibilitatea de a produce energie, conform Strategiei energetice a României 2020 - 2030, care promovează producţia de energie din surse regenerabile, cum ar fi agricultura, încurajează proiectele din sector care utilizează deşeurile pentru a produce energie de exemplu, biomasă, biolichide, biogaz, gaze de fermentaţie din deşeuri şi nămoluri*83). Cu toate acestea, colectarea biodeşeurilor trebuie să fie sporită pentru a pune în aplicare aceste schimbări. Cu toate acestea, numărul operatorilor care produc biogaz în România rămâne scăzut, ca urmare a ofertei reduse de biodeşeuri. În sectorul public, oraşul Oradea utilizează o instalaţie de biogaz, cu o eficienţă de 85% a conversiei combustibilului, care este apoi utilizat pentru a produce energie electrică, 30% şi termică, 55%*84). Operatorii privaţi din agricultură au implementat, de asemenea, sisteme de producere a biogazului, însă producţia şi utilizarea rămân scăzute*85). *83) http://economie.gov.ro/images/Energie/20200805_EA_SER_rev06_ROI.pdf *84) https://ecobihor.ro/sistem-captare-biogaz/ *85) https://www.agrana.com/nachhaltigkeit/oekologie/produktion/energie-emissionen În plus, utilizarea în cascadă a biomasei poate fi promovată prin intermediul unor instrumente de reglementare, cum ar fi obiectivele ambiţioase de reciclare. În plus, se poate prevedea o schemă de sprijin pentru instalaţiile de prelucrare industrială pe bază de biomasă, de exemplu, biorafinării. Este necesar să se definească, de asemenea, în cadrul politicilor, alocarea eficientă a biomasei pentru aplicaţii de biomateriale şi utilizarea energiei. 4.2.2. Industrie Industria metalurgică Prezentare generală VAB produsă de industria metalurgică a reprezentat 0,6% din PIB-ul României în 2019, un nivel în scădere de la 1,7% la mijlocul anilor '90. În timp ce atât importul, cât şi exportul de produse metalurgice au crescut în ultimii 10 ani, ocuparea forţei de muncă şi numărul de companii active în acest sector au scăzut. Întrucât industria metalurgică se bazează în mare măsură pe resurse care sunt rare în Europa, principiile economiei circulare ar putea contribui la urmărirea decuplajului dintre extracţia de materiale virgine şi creşterea economică şi ar oferi beneficii pentru mediu. Cel mai mare potenţial de circularitate a fost observat în faza de proiectare în ceea ce priveşte punerea în aplicare a criteriilor şi cerinţelor de proiectare ecologică, s-a constatat îmbunătăţirea tehnologiilor în faza de producţie şi în faza de sfârşit de viaţă în ceea ce priveşte o recuperare mai mare a materialelor. Provocări Una dintre provocări este faptul că această industrie este foarte energofagă şi nu are stimulente pentru a aplica procese curate, procese eficiente din punct de vedere material şi tehnologii eficiente din punct de vedere energetic. Acest lucru intensifică impactul asupra ecosistemului. Cu toate acestea, principala provocare pentru a face industria metalurgică mai circulară este cererea scăzută de materiale cu emisii reduse de dioxid de carbon, care limitează adoptarea reciclării. Prin urmare, rata de recuperare rămâne foarte scăzută în comparaţie cu generarea de deşeuri. În plus, dintre acele materiale care sunt recuperate, majoritatea nu sunt reciclate la potenţialul lor maxim din cauza mai multor probleme legate de lanţul valoric, cum ar fi sistemele imperfecte de colectare şi sortare care împiedică metalele aflate la sfârşitul ciclului de viaţă să ajungă la reciclatori; sau complexitatea în creştere a produselor, miniaturizarea şi amestecul de metale, care duc la creşterea complexităţii reciclării. Această provocare devine şi mai presantă dacă luăm în considerare faptul că deşeurile chimice, metalurgice şi siderurgice reprezintă a doua cea mai mare contribuţie la totalul deşeurilor generate de industria de prelucrare, aproximativ 39%. Aproximativ 25% din deşeurile provenite din industria chimică, metalurgică, siderurgică şi tipografică sunt recuperate*86), dar restul sunt depozitate în halde formate în terenuri excavate, ameninţând ecosistemul local. *86) http://www.anpm.ro/documents/16755/42624324/Planul+National+de+Gestionare+a+Deseurilor.pdf/49fb72f1-81 e2-4892-b0a9- 669c74ce95e4 Soluţii şi oportunităţi În faza de proiectare, circularitatea ar putea fi sporită prin aplicarea criteriilor de proiectare ecologică şi a cerinţelor privind reparabilitatea, reciclabilitatea şi demontarea rentabilă a produselor. În faza de producţie, oportunităţile se referă la creşterea eficienţei materialelor şi a resurselor, la investiţii în tehnologii mai puţin poluante şi la înlocuirea materiilor prime virgine cu materii prime secundare. În faza de sfârşit de viaţă există potenţial în ceea ce priveşte creşterea ratelor de reciclare a materialelor - de exemplu, oţelul poate fi reciclat de mai multe ori, fără a se pierde proprietăţile esenţiale ale deşeurilor de oţel. În acest fel, procesul de producţie ar deveni mai puţin intensiv din punct de vedere energetic şi mai eficient din punct de vedere al costurilor. În plus faţă de elementele menţionate, este important să crească cererea de metale cu emisii mai reduse de dioxid de carbon, de exemplu, prin etichetare, standardizare sau achiziţii circulare. Potrivit definiţiei EC, achiziţiile circulare stabilesc o abordare a achiziţiilor publice ecologice care acordă o atenţie specială "achiziţiei de lucrări, bunuri sau servicii care urmăresc să contribuie la buclele închise de energie şi materiale din lanţurile de aprovizionare, reducând în acelaşi timp la minimum şi, în cel mai bun caz, evitând, impactul negativ asupra mediului şi crearea de deşeuri de-a lungul întregului ciclu de viaţă". Industria chimică Prezentare generală Sectorul chimicalelor şi al produselor chimice se află la baza multor lanţuri valorice industriale şi este foarte divers, incluzând îngrăşăminte, pesticide şi alte produse agrochimice, materiale plastice şi cauciuc sintetic, săpunuri şi detergenţi, preparate de curăţare şi lustruire, parfumuri şi preparate de toaletă, explozivi, cleiuri sau fibre artificiale. În România, industria chimică reprezenta aproximativ 1% din PIB-ul naţional în 2020*87), în timp ce doar 0,3% din totalul locurilor de muncă din ţară în 2019*88). Cel mai mare potenţial de circularitate se regăseşte în producţia de îngrăşăminte biologice. *87) Date Eurostat: Agregate de conturi naţionale pe ramuri de activitate, până la CAEN A*64, *88) Date Eurostat: Ocuparea forţei de muncă şi activitatea pe sexe şi vârste - date anuale [lfsi_emp_a] Provocări Principalele provocări la fabricarea îngrăşămintelor biologice sunt reprezentate de disponibilitatea biodeşeurilor sau a nămolurilor de epurare la un nivel suficient de puritate pentru compostare sau utilizare în agricultură. Colectarea redusă a nămolurilor de epurare din cauza numărului redus de gospodării conectate la sistemul de tratare a apelor uzate şi colectarea separată redusă a biodeşeurilor în România împiedică utilizarea materialelor secundare în industria chimică. Pentru a putea fi utilizate în agricultură, îngrăşămintele biologice, fie că sunt fabricate din biodeşeuri, din gunoi de grajd sau din excremente umane, trebuie să fie foarte pure şi lipsite de contaminanţi. Această cerinţă impune cerinţe ridicate în ceea ce priveşte gestionarea fluxurilor de materiale, astfel încât acestea să fie pure la sursă şi să fie păstrate pure de-a lungul lanţului logistic şi de prelucrare. În plus, investiţiile care trebuie făcute în instalaţiile de compostare sau de metanizare a biodeşeurilor trebuie să ţină pasul cu creşterea viitoare a colectării separate a biodeşeurilor din gospodării. Provocările legate de materialele plastice şi fibrele artificiale utilizate pentru textile sunt identificate în sectorul bunurilor de larg consum. Soluţii şi oportunităţi Oportunităţile de circularitate în sectorul substanţelor şi produselor chimice depind de segmentul luat în considerare. În cazul materialelor de bază pentru mase plastice şi cauciuc, oportunităţile de circularitate există în principal în etapele ciclului de viaţă al produsului, dincolo de fabricarea materialelor de bază, şi sunt descrise în secţiunea dedicată materialelor plastice. În cazul îngrăşămintelor, oportunităţile de circularitate constau în înlocuirea îngrăşămintelor pe bază de minerale produse de sectorul produselor chimice şi al produselor chimice cu îngrăşăminte produse din deşeuri biotice. Oportunităţile de circularitate în cazul fibrelor artificiale se află în afara domeniului de aplicare al sectorului substanţelor şi produselor chimice, în special în ceea ce priveşte înlocuirea fibrelor pe bază de minerale cu fibre biologice şi în măsurile care au loc în etapele ulterioare ale ciclului de viaţă al îmbrăcămintei sau al încălţămintei, luate în considerare în cadrul sectorului produselor textile. Având în vedere limitările actuale şi viitoare ale producţiei de astfel de fibre biologice, potenţialul în această direcţie este limitat. Produsele consumabile care sunt distruse sau amestecate irecuperabil cu impurităţi în momentul utilizării, precum vopsele, cerneluri, cleiuri, săpunuri, detergenţi, nu se pretează la intervenţii de EC. Producţia de îngrăşăminte biologice poate fi susţinută de politicile publice în următoarele direcţii: ● transpunerea rapidă a Directivei-cadru revizuite privind deşeurile în ceea ce priveşte colectarea separată a biodeşeurilor*89); *89) Directiva 2008/98/CE privind deşeurile, versiune consolidată şi actualizată disponibilă la: https://eur-lex.europa.eu/legal- content/EN/TXT/?uri=celex%3A02008L0098-20180705 ● creşterea gradului de conectare a gospodăriilor la sistemul de tratare a apelor uzate, în conformitate cu cerinţele UE; ● instalaţii care elimină contaminarea excrementelor umane cu substanţe chimice care reduc capacitatea de utilizare a acestora în agricultură; ● Sprijinirea gestionării adecvate a gunoiului de grajd în ferme, astfel încât acesta să nu se scurgă în mod necontrolat în mediul înconjurător şi să fie utilizat în mod optim ca îngrăşământ; ● Sprijinirea implementării instalaţiilor de metanizare sau de compostare pentru tratarea biodeşeurilor din toate sursele. Industria constructoare de maşini Prezentare generală Sectorul construcţiilor de maşini contribuie cu 1% la PIB-ul naţional. În ceea ce priveşte exporturile, acest sector este al treilea cel mai puternic. Cu toate acestea, în timpul pandemiei COVID 19, cifra de afaceri a sectorului a scăzut pentru prima dată din 2011 până la 4,3 miliarde de euro. Cel mai mare potenţial de circularitate rezidă în utilizarea sporită a materialelor reciclate, în creşterea ponderii maşinilor, a componentelor de maşini şi a materialelor care sunt reutilizate, reparate şi reciclate, precum şi în utilizarea de tehnologii noi şi inovatoare în procesul de producţie. Provocări Una dintre cele două provocări principale este reprezentată de consumul ridicat de energie din acest sector şi de emisiile de gaze cu efect de seră care rezultă. Acest lucru este rezultatul modului tradiţional şi conservator de producţie, de exemplu, prin intermediul unor mecanisme de acţionare mecanică alimentate cu motorină sau benzină care emit emisii de carbon. La fel ca alte ţări din UE, România trebuie să facă faţă provocării de a defosiliza sistemul energetic utilizat în sectorul industrial şi, în consecinţă, în sectorul construcţiilor de maşini. Acest lucru presupune trecerea la surse de energie regenerabilă în locul surselor de energie fosilă. În timp ce această schimbare contribuie la progresele către o economie mai circulară, eficienţa costurilor surselor de energie regenerabilă rămâne un obstacol în calea menţinerii rentabilităţii. O altă provocare este faptul că utilizarea materialelor reciclate nu este avansată - doar 14% din materiile prime utilizate în industrie sunt de origine reciclată*90). *90) VDMA, 2019, Serviciile ecologice 4.0 - o megatendinţă pentru construcţia de maşini şi unităţi de producţie Soluţii şi oportunităţi Pentru a promova economia circulară în sectorul construcţiilor de maşini, în faza de proiectare, maşinile şi componentele acestora ar trebui să fie proiectate pentru dezasamblare. În acest fel, piesele defecte ar putea fi uşor dezasamblate şi demontate pentru a fi înlocuite, prelungind durata de viaţă a maşinii printr-o reparaţie mai uşoară. În faza de producţie, prin aplicarea de noi tehnologii de operare eficiente din punct de vedere al resurselor şi al materialelor cu emisii reduse de carbon, precum şi a combustibililor cu emisii reduse de carbon, cum ar fi hidrogenul sau trecerea la motoare electrice alimentate de baterii sau pile de combustie*91). Inovaţiile care sprijină procesele de autoîntreţinere, eliminare şi sortare promit oportunităţi suplimentare. În faza de sfârşit de viaţă, activităţi precum repararea, reutilizarea, refabricarea, precum şi reciclarea maşinilor, a componentelor maşinilor şi a materialelor ar trebui să fie stimulate şi promovate în măsura posibilităţilor, ţinând seama de tratarea adecvată a substanţelor periculoase. În paralel, pentru a stimula atât oferta, cât şi cererea, pot fi instituite cerinţe şi stimulente economice care să încurajeze utilizarea materialelor reciclate în procesul de producţie. *91) Mckinsey & Company, 2021,. Implicaţiile tranziţiei energetice în întregul lanţ valoric al utilajelor Sectorul auto Prezentare generală Industria auto a devenit cea mai importantă industrie a ţării, cu o pondere de 14% în PIB-ul României, contribuind cu 26% la exporturile ţării şi având 200 de mii de angajaţi. Mulţi investitori străini au ales România pentru această industrie datorită forţei de muncă relativ mai ieftine, calităţii ridicate a capitalului uman sau sistemului fiscal competitiv. Potenţialul de circularitate în sectorul auto se referă la proiectarea modulară a componentelor în vederea dezasamblării, la reducerea consumului de energie şi la creşterea durabilităţii produselor, precum şi la creşterea reutilizării şi reciclării produselor şi materialelor. Provocări şi probleme O treime dintre români deţin un autoturism, iar peste 45% dintre acestea sunt mai vechi de 16 ani.*92) Acest lucru înseamnă că România ajunge să se confrunte cu o cantitate considerabilă de deşeuri complexe reprezentate de un vehicul scos din uz, pentru care nu dispune în prezent de o infrastructură de reciclare adecvată, modernă şi automatizată. Mai mult, în prezent, industriile oţelului şi aluminiului, insuficient tehnologizate, nu au capacitatea de a absorbi materialul reciclabil rezultat din piesele mecanice rezultate din casarea maşinilor vechi.*93) Având în vedere numărul de maşini second-hand care ajung în România, ar fi justificat ca industria siderurgică din ţară să se înzestreze cu cele mai noi tehnologii pentru a valorifica deşeurile rezultate şi a-şi creşte competitivitatea. Acest lucru ar putea fi realizat, de exemplu, prin trecerea de la procedeul convenţional al furnalului înalt la procedee mai eficiente din punct de vedere energetic şi mai puţin consumatoare de CO_2, cum ar fi procedeul HIsarna, care încorporează în proces deşeurile metalice. Alte exemple sunt cel al Uzinei siderurgice Hirohata aparţinând Nippon Steel Corporation, care utilizează tehnologii ce reciclează anvelopele în producţia de oţel, sau cel al tehnologiei cuptorului cu arc electric, care se bazează în mare măsură pe deşeuri. *92) Rovinaru, Rovinaru, & Rus, 2019 pe baza datelor din 2018. *93) După căderea comunismului, industria metalurgică a suferit un declin şi, pentru o lungă perioadă de timp, a cunoscut subinvestiţii din cauza privatizării frauduloase a uzinelor metalurgice, Metalurgia în România, South-East European INDUSTRIAL Market - numărul 1/2021, https://www.see-industry.com/en/metallurgy-in-romania/2/1991/. Specific României, comunicarea defectuoasă dintre companiile de dezmembrare, producători, companiile de eliminare a deşeurilor şi autorităţi afectează fluxul de deşeuri. În consecinţă, întreprinderile de dezmembrare se axează în principal pe revânzarea pieselor pentru valoarea acestora şi, prin urmare, se concentrează în mare măsură doar pe acele piese care pot fi revândute ca atare. Acest lucru duce la o atenţie redusă faţă de acele piese care pot fi reutilizate cu reparaţii minore sau reciclate. Astfel, piesele cu cerere redusă sau cu o valoare de revânzare scăzută ajung la groapa de gunoi. În plus, din cauza volumului redus de material reciclat, preţul materialelor reciclate este mai mare decât preţul unor materii prime, ceea ce descurajează şi mai mult reciclarea*94). Mai mult, dezmembrarea ilegală a vehiculelor scoase din uz contribuie la frauda fiscală, la poluare şi la degradarea sănătăţii oamenilor şi a biodiversităţii, în special prin procedurile de separare a metalelor pe bază de foc. *94) Rovinaru, Rovinaru, & Rus, 2019 O altă provocare pentru reciclarea vehiculelor scoase din uz în România este legislaţia laxă privind abandonul maşinilor vechi, ceea ce face ca multe maşini să fie abandonate pe străzile oraşelor şi la gropile de gunoi. Vehiculele abandonate duc la o calitate mai slabă a fierului vechi, la scurgeri de substanţe periculoase în mediul înconjurător şi la un proces de casare mai costisitor din cauza paşilor birocratici care trebuie urmaţi. În plus, România nu dispune încă de o infrastructură modernă, cum ar fi autostrăzile*95) şi drumuri naţionale robuste şi de înaltă calitate. Acest lucru are un efect clar şi direct asupra stării parcului auto din România, reducând în cele din urmă durata de viaţă a fiecărui vehicul care utilizează frecvent această infrastructură. *95) În ciuda faptului că este cea mai mare ţară din Uniunea Europeană, România avea doar 931 de kilometri de autostradă la sfârşitul anului 2021, acoperind doar 5,3% din lungimea totală a drumurilor din ţară, Institutul Naţional de Statistică, "TRN139N - Lungimea drumurilor publice". Tendinţa de electrificare a sectorului auto se manifestă şi în România. Această perspectivă deschide noi provocări pentru circularitatea industriei, producţia de baterii şi reutilizarea şi reciclarea acestora devenind o problemă cu totul nouă la nivelul UE şi global. Bateriile vehiculelor electrice pot fi reutilizate şi refolosite în condiţiile ce vor decurge din transpunerea noilor propuneri legislative ale CE*96). Printre aplicaţiile de reutilizare se numără stocarea energiei obţinută din surse regenerabile, ca o formă de energie de rezervă, pentru a reduce întreruperile de curent în perioadele de instabilitate sau de penurie a surselor regenerabile, de exemplu zile mai puţin însorite. Această aplicaţie poate fi folosită atât la scară largă de către furnizorii de energie, cât şi la scară mică şi mijlocie de către comunităţile energetice*97) sau consumatori individuali care îşi produc singuri energia pe care o consumă - aşa-numiţii prosumers. Cu toate acestea, la momentul actual, doar o mică parte din bateriile scoase din uz pot menţine o capacitate de stocare rezonabilă după primul ciclu de viaţă pentru a justifica o astfel de reutilizare. În ceea ce priveşte reciclarea bateriilor, tehnologia actuală nu este viabilă din punct de vedere economic, ecologic şi logistic. *96) CE va revizui Directivele 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz şi 2005/64/CE privind omologarea autovehiculelor în ceea ce priveşte posibilităţile de reutilizare, reciclare şi recuperare a acestora şi de modificare a Directivei 70/156/CEE a Consiliului, până la finele anului 2022. *97) Acestea sunt comunităţi care generează energie din surse locale pentru uz propriu şi care, în prezent, sunt în creştere exponenţială în întreaga Europă. Prin urmare, în prezent, este nevoie de cercetare şi inovare pentru a produce, pe de o parte, baterii cu o durată de viaţă mai lungă şi cu o mare capacitate de stocare după primul ciclu de viaţă şi, pe de altă parte, pentru a dezvolta tehnologii viabile din punct de vedere economic şi ecologic pentru dezmembrarea bateriilor în vederea reciclării componentelor acestora. După cum s-a menţionat, aceasta nu este însă o problemă specifică României, ci mai degrabă una globală. Cu toate acestea, România ar trebui să fie pregătită să adopte şi să aplice aceste tehnologii atunci când ele vor fi disponibile. Soluţii şi oportunităţi În faza de proiectare, în vederea reparării, reutilizării şi reciclării, proiectarea vehiculului ar trebui să permită dezasamblarea. O construcţie modulară a componentelor, în care piesele de schimb individuale pot fi reparate sau înlocuite fără a afecta alte componente care funcţionează bine şi care pot şi ar trebui să fie păstrate ca atare, este o modalitate de a asigura repararea, refabricarea şi utilizarea optimă a materialelor. Întrucât industria auto din România este în principal deţinută de investitori străini şi multe decizii de proiectare sunt luate la sediul principalului investitor, acest lucru nu este general valabil. De exemplu, Grupul Renault are unul dintre cele şase birouri de design în Bucureşti, unde, la începutul acestui an, erau angajaţi 30 de designeri. Acest birou a proiectat piese importante pentru Dacia şi se află în permanentă competiţie internă pentru proiecte în cadrul Grupului Renault*98). Prin urmare, există potenţial pentru ca România să influenţeze opţiunile de design ale marilor producători auto din ţară, în conformitate cu liniile descrise mai sus. Pentru ca aceste obiective de design să fie atinse şi pentru ca influenţa să fie extinsă, sectorul de cercetare şi dezvoltare a autovehiculelor din România trebuie să fie consolidat şi bine finanţat, inclusiv la nivelul învăţământului universitar şi profesional. *98) https://economie.hotnews.ro/stiri-auto-25290149-miles-nrnberger-seful-design-dacia-care-lucrat-14-ani-aston-martin-imi-place- plasticul-poti-face-chiar-apreciez-aston-martin-plasticul-era-cuvant-evitat.htm În faza de producţie, elementele cheie sunt reducerea consumului de energie şi a risipei, rezultate din supraproducţie, defecte, stocuri inutile, prelucrări necorespunzătoare, transporturi excesive, timpi de aşteptare, mişcări inutile sau proastă organizare la locul de muncă, îmbunătăţirea durabilităţii produselor prin creşterea calităţii fabricaţiei, utilizarea de piese şi materii prime reciclate, îmbunătăţirea remanufacturării. În faza de utilizare şi reutilizare, în timp ce electrovehiculele rezolvă parţial problema consumului de energie în timpul duratei de viaţă, rămân unele probleme comune de circularitate între aceste tipuri de vehicule şi vehiculele cu motor cu combustie. De fapt, decarbonizarea industriei automobilelor merge dincolo de vehiculele cu baterii. Întreţinerea adecvată, regulată şi la timp în timpul ciclului de viaţă al unui vehicul, înainte de reparaţii, poate asigura nu numai conservarea consumului de combustibil, la nivelul original al vehiculului nou, ci însăşi prelungirea duratei de viaţă a vehiculului. Prin urmare, investiţiile în atelierele de reparaţii şi în şcolile profesionale pentru a pregăti lucrătorii mecanici la standarde moderne pot contribui în mare măsură la prelungirea duratei de viaţă a parcului auto existent în condiţii de funcţionare bune şi durabile. La sfârşitul ciclului de viaţă, mai multe materiale ar trebui să fie reutilizate sau reciclate. Deşeurile rezultate din vehiculele casate constau în principal din metale, cauciuc, lemn, textile, sticlă sau lichide chimice şi toxice şi până la 27 de tipuri diferite de plastic, care au potenţialul de a fi refolosite sau reciclate într-o anumită măsură. Acest lucru poate fi stimulat în continuare prin norme privind conţinutul obligatoriu de materiale reciclate pentru anumite componente din plastic ale vehiculelor noi, în conformitate cu Directiva UE privind vehiculele scoase din uz. Construcţii Prezentare generală Sectorul construcţiilor contribuie într-o proporţie semnificativă la PIB-ul national respectiv 9%, şi se aşteaptă ca acest sector să crească şi mai mult în anii următori. În conformitate cu tendinţa de urbanizare, mai mult de jumătate din locuinţe, respectiv 54% sunt situate în zonele urbane. O tendinţă actuală este reprezentată de investiţiile în clădiri noi, în timp ce investiţiile în renovări sunt în scădere. De asemenea, se aşteaptă ca investiţiile în infrastructura clădirilor publice, cum ar fi construcţia de noi locuinţe sociale şi cămine de bătrâni, spitale şi unităţi de îngrijire a sănătăţii şi preşcolare, să crească semnificativ în anii următori, deoarece guvernul României a alocat 2,6 miliarde de euro din PNRR în această direcţie. În ceea ce priveşte piaţa de inginerie civilă, 27 de proiecte au fost finanţate de Banca Europeană de Investiţii - BEI - cu sprijinul EFSI. Aceste proiecte se ridică la aproximativ 823,0 milioane EUR şi urmează să declanşeze investiţii totale de 2,7 milioane EUR. De asemenea, se aşteaptă o creştere în sectorul transporturilor, unde guvernul a alocat 3,9 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii feroviare, inclusiv electrificarea sau căi ferate cu emisii zero şi material rulant. De asemenea, guvernul va investi 1,8 miliarde EUR în soluţii de transport pentru asigurarea mobilităţii urbane ecologice şi sigure*99). *99) https://ec.europa.eu/growth/sectors/construction/observatory/country-fact-sheets/romania_en Toate aceste investiţii în curs de desfăşurare şi programate în infrastructura de construcţii publice şi private, în inginerie civilă şi în infrastructura de transport trebuie să integreze, de asemenea, soluţii de EC pentru a asigura reducerea amprentei de carbon şi creşterea eficienţei utilizării materialelor. Cele mai mari potenţiale de circularitate în sectorul construcţiilor se referă la proiectarea clădirilor şi a componentelor acestora în vederea asigurării flexibilităţii şi dezasamblării, acordând prioritate materialelor durabile, prietenoase cu mediul şi sustenabile, la creşterea ratei de renovare şi la îmbunătăţirea eficienţei energetice în clădirile existente, precum şi la îmbunătăţirea gestionării şi tratării corespunzătoare a deşeurilor din construcţii şi desfiinţări. La fel ca în sectorul construcţiilor, proiectele de inginerie civilă şi de infrastructură de transport trebuie să includă, de asemenea, aprovizionarea durabilă, proiectarea pentru flexibilitate şi dezasamblare, acordând prioritate materialelor durabile şi ecologice. Practicile menţionate mai sus în sectorul construcţiilor ar trebui să fie facilitate de Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, care este în curs de revizuire pentru a integra aspecte legate de economia circulară. Provocări În sectorul construcţiilor există mai multe provocări interconectate care împiedică adoptarea economiei circulare. În primul rând, lipsa de aplicare a legislaţiei existente privind raportarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări şi eliminarea acestora, împreună cu lipsa de stimulente legale pentru aceste categorii de deşeuri pentru a separa în mod corespunzător resturile de construcţii, conduc la faptul că o mare parte dintre acestea ajung în fluxurile de deşeuri municipale fără a fi contabilizate. Având în vedere costurile destul de scăzute pentru depozitarea deşeurilor, companiile de colectare a deşeurilor nu sunt, de asemenea, stimulate să implementeze soluţii complexe de EC pentru deşeurile colectate. Prin urmare, majoritatea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări sunt transportate la gropile de gunoi municipale sau abandonate ilegal pe câmp pentru a evita plata costurilor şi taxelor pentru depozitarea lor. Legat de acest lucru, este capacitatea de tratare redusă, existând doar câteva exemple de bune practici, dar care nu permit o rată de recuperare ridicată*100). *100) de exemplu Bihor, Alba, Hunedoara, Buzău- Verneşti Deşi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 92/2021 privind regimul deşeurilor stipulează că "titularii pe numele cărora au fost emise autorizaţii de construire şi/sau desfiinţare [...] au obligaţia să gestioneze deşeurile din construcţii şi desfiinţări, astfel încât să atingă un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, [...] de minimum 70% din masa deşeurilor nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi desfiinţări, cu excepţia materialelor geologice ..." este necesară analizarea modului de adaptare a cadrului normativ, metodologic şi instituţional la problematica legată de certificarea/avizarea materialelor de construcţie recuperate pentru a putea fi refolosite în alte construcţii, având în vedere cerinţele privind calitatea în construcţii. Cel mai des, titularii îndeplinesc acest nivel minim prin rambleiere. Totuşi o oportunitate importantă în această direcţie ar fi încurajarea demontării părţilor din construcţie ce pot fi re-certificate şi ulterior refolosite într-o nouă construcţie. Sectorul construcţiilor şi clădirilor reprezintă aproximativ 45% din consumul total de energie din România. Pentru a-şi atinge obiectivele de eficienţă energetică, fondul construit are nevoie de o performanţă energetică sporită*101). Din păcate, programele implementate până în prezent au avut un succes limitat în această direcţie. Pentru a îmbunătăţi eficienţa programelor de renovare şi pentru a asigura scăderea consumului de resurse, atât materiale, cât şi energie, măsurile de EC trebuie să fie incluse şi în sectorul construcţiilor şi renovărilor. *101) https://www.enpg.ro/wp-content/uploads/2022/62/70-EPG_Romanias-Post-COVID-19-Recovery-Report.pdf Soluţii şi oportunităţi Ca o oportunitate mai generală, se recomandă îmbunătăţirea colectării de date privind generarea şi valorificarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări, precum şi a informaţiilor privind proprietăţile/caracteristicile acestora pentru a permite soluţii optime de tratare a deşeurilor. Principala oportunitate în faza de extracţie este de a se asigura că practicile de aprovizionare sunt mai ecologice şi de a reduce cantitatea de materii prime virgine utilizate prin încurajarea utilizării de materii prime secundare cum ar fi, reciclabile/reutilizate, în producţia de noi produse. În faza de proiectare, produsele pentru construcţii, componentele şi clădirile în ansamblul lor ar trebui proiectate cu intenţia de a reduce la minimum consumul de materiale, impactul asupra mediului, precum şi generarea de deşeuri. Criteriile cheie de proiectare ar trebui să fie în favoarea modularităţii, flexibilităţii şi dezasamblării, ţinând cont de cerinţele de calitate prevăzute de legislaţia în vigoare, în special de implicaţiile privind riscul seismic prin asigurarea cerinţei fundamentale rezistenţă mecanică şi stabilitate. Pentru a creşte numărul proiectelor de construcţii cu impact redus, ar putea fi obligatorii evaluările ECV simplificate pentru a sprijini alegerile mai responsabile. În acest sens, criteriile bazate pe ECV ar trebui să fie implementate şi în procesul de achiziţii publice, în special în cazul licitaţiilor publice, pentru a se asigura că ofertele sunt evaluate în funcţie de costul total de proprietate, luând în considerare şi costurile de eliminare şi de mediu, în loc să se ia în considerare doar costurile de investiţii de capital - CAPEX. Ca parte a fazei de proiectare, trebuie să se ia în considerare, de asemenea, proiectarea circulară a politicilor de dezvoltare urbană. Pentru a preveni pierderile de materiale în creşterea eficienţei resurselor, în dezvoltarea politicilor urbane trebuie să luăm în considerare următoarele elemente: ● reducerea extinderii urbane şi acordare de prioritate utilizării pe cât posibil a terenurilor industriale dezafectate, ● sprijinirea mobilităţii multimodale, acordând astfel prioritate infrastructurii de transport public pentru a oferi mai multe opţiuni de călătorie şi reducând importanţa maşinilor individuale în contextul urban, ● sprijinirea recuperării resurselor şi mineritului urban, asigurând un cadru juridic adecvat. În ceea ce priveşte faza de utilizare şi reutilizare, circularitatea poate fi sporită prin dezvoltarea unor sisteme de recuperare a deşeurilor de demolare şi renovare. În acest sens, este necesară analizarea impactului introducerii certificării utilizării deşeurilor din desfiinţări şi renovări la nivelul cadrului normativ, instituţional şi economic. În acelaşi timp, ar trebui să existe sisteme de preluare care să permită ca ambalajele de mari dimensiuni să fie gestionate în mod corespunzător de către furnizorii de materiale. Elaborarea unor standarde naţionale şi actualizarea reglementărilor tehnice în construcţii, ar putea fi necesare pentru a creşte utilizarea materialelor de construcţie din materiale reciclate sau recuperate, inclusiv utilizarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări pe post de combustibil alternativ pentru producţia de ciment şi a agregatelor alternative pentru infrastructură sau producţia de beton nou. Totuşi este important de ţinut cont de aplicarea ierarhiei deşeurilor, respectiv incinerarea să fie făcută doar în cazul în care nu există alte opţiuni viabile pentru reutilizare, reciclare sau recuperare mai sustenabile din punct de vedere al impactului asupra mediului şi a beneficiilor socio-economice, şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Faza de scoatere din uz are potenţialul de a armoniza sistemul integrat de gestionare a deşeurilor, care include şi deşeurile din construcţii şi desfiinţări, care în prezent se aplică doar în unele judeţe, unităţi de nivel NUTS 3. În legătură cu aceasta, preţurile la depozitele de deşeuri ar trebui să fie majorate pentru a face depozitarea mai puţin atractivă şi pentru a spori opţiunile de tratare şi valorificare care se află mai sus în ierarhia deşeurilor. Aceasta ar include, de asemenea, tratarea şi utilizarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări ca materiale alternative pentru producţia de ciment, în baza studiilor de specialitate care ar dovedi rentabilitatea economică şi beneficiile pentru mediu a acestei abordări. În acelaşi timp, este necesar să se stimuleze utilizarea materialelor de construcţie recondiţionate şi recuperate, cu sprijinul infrastructurii juridice, tehnologice şi logistice. De exemplu, obligativitatea demolării separate are potenţialul de a creşte reciclarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări, deoarece va îmbunătăţi separarea şi gestionarea acestor deşeuri la faţa locului. În cele din urmă, achiziţiile publice circulare pot fi un mijloc puternic de creştere a cererii de construcţii mai circulare. 4.2.3. Bunuri de consum Produse alimentare, băuturi şi produse din tutun Prezentare generală În 2020, România a produs alimente, băuturi şi produse din tutun în proporţie de 24%, fiind cel mai mare sector de producţie din ţară*102). Sectorul reprezintă 5% din PIB, în timp ce ocuparea totală a forţei de muncă în acest sector este de doar 2,5%*103). Se estimează că peste 4,5 milioane de români întâmpină dificultăţi în achiziţionarea hranei zilnice, în timp ce risipa alimentară este de 2,55 milioane de tone în fiecare an. Cel mai mare potenţial de circularitate în acest sector poate fi atins prin reducerea deşeurilor alimentare, etichetarea ecologică, ambalajele ecologice şi sistemele de REP de ambalaje, precum şi prin valorificarea deşeurilor alimentare prin compostare. *102) http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do *103) https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do Probleme şi provocări La nivel naţional, ratele de reciclare rămân scăzute, ceea ce sporeşte şi mai mult provocările cu care se confruntă tranziţia de la o economie de tip liniar la una circulară. În România, ratele de reciclare a ambalajelor din plastic, hârtie sau sticlă, care sunt utilizate pe scară largă ca materiale de ambalare pentru produsele alimentare şi băuturi, sunt printre cele mai scăzute dintre ţările UE*104). *104) https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ENV_WASPACR custom_2729239/default/table?lang=en În acelaşi timp, generarea de deşeuri alimentare este ridicată, iar colectarea separată şi reciclarea biodeşeurilor rămâne redusă. Pe baza raportului din 2019 din cadrul proiectului Bioregio, cantitatea anuală de deşeuri alimentare din România corespunde la 129 kg pe cap de locuitor. În comparaţie, cantitatea de deşeuri alimentare din Franţa este de numai 29 kg pe cap de locuitor*105). Conform unui studiu al AEM*106), biodeşeurile reprezintă cea mai mare componentă a deşeurilor municipale din Europa, până la 34%. În România, această pondere este de peste 50%, corespunzând la aproape 150 kg pe cap de locuitor în 2017. În acelaşi timp, deşeurile alimentare reprezintă aproximativ 67% din deşeurile biologice municipale, restul fiind deşeuri de grădină. În 2020, în România au fost reciclate doar 18 kg de biodeşeuri pe cap de locuitor, ceea ce corespunde la doar 6% din deşeurile municipale, în comparaţie cu media UE de 90 kg pe cap de locuitor*107). Ca urmare, majoritatea biodeşeurilor sunt eliminate în depozitele de deşeuri fără a fi utilizate ca material secundar şi generând niveluri ridicate de emisii de GES. *105) Comportamentul de risipă alimentară în rândul consumatorilor români: O analiză cluster. *106) https://www.eea.europa.eu/publications/bio-waste-in-europe *107) https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/env_wasmun/default/table?lang=en Chiar şi acolo unde există tehnologii de reciclare şi sortare, lipsa de educaţie ecologică a populaţiei duce la producerea unor cantităţi mai mici de materii prime secundare şi, în unele cazuri, la materiale de calitate inferioară din cauza contaminării, de exemplu, sticlele PET care conţin băuturi. Lipseşte comunicarea la nivel naţional cu privire la gestionarea deşeurilor, iar programele şcolare au fost actualizate abia în ultimii ani pentru a include educaţia privind protecţia mediului, iar aceasta nu este, de cele mai multe ori, cuprinzătoare. Chiar dacă unele materii de mediu sunt de mai mult timp în programele şcolare, acestea au fost opţionale. Acest lucru lasă în continuare o mare parte din populaţia adultă cu o conştientizare redusă pentru protecţia mediului. Cu toate acestea, ca parte a Ordonanţei Guvernului nr. 6/2021, autoritatea centrală în domeniul educaţiei, prin intermediul serviciilor publice descentralizate, desfăşoară activităţi de informare privind prevenirea generării de deşeuri în general şi prevenirea şi reducerea impactului produselor din plastic de unică folosinţă. În acelaşi timp, consumul de apă îmbuteliată în România a reprezentat 106 litri pe cap de locuitor în 2019, cu doar puţin sub media UE de 118 litri pe cap de locuitor.*108) În comparaţie, consumul de apă îmbuteliată în ţările scandinave, precum Suedia, Finlanda şi Danemarca, a fost sub 20 de litri pe cap de locuitor. Acest lucru poate fi legat de rata scăzută de conectare la apă potabilă în România sau de lipsa de promovare a apei potabile. Conform raportului OCDE din 2020, în medie 96% dintre cetăţenii UE sunt conectaţi la reţeaua de apă potabilă, în timp ce în România doar 57%*109). În ciuda acestui fapt, aproximativ 50% dintre respondenţii unui sondaj ad-hoc declară că nu au încredere că apa de la robinet este bună de băut, iar aproximativ 60% dintre români cumpără apă potabilă îmbuteliată*110). *108) https://www.statista.com/statistics/455422/bottled-water-consumption-in-europe-per-capita/ *109) https://www.oecd-ilibrary.org/sites/4624be86-en/index.html?itemId=/content/component/4624be86-en *110) https://www.digi24.ro/ştiri/economie/consumatori/românii-se-tem-sa-bea-apa-de-la-robinet-activist-de-mediu-siguranta- alimentara-inseamna-in-primul-rand-sa-evitam-plasticul-1523219 Soluţii şi oportunităţi În etapa de producţie şi distribuţie, este important să se reducă utilizarea ambalajelor şi să se treacă la utilizarea de materiale secundare. Acest lucru poate fi sprijinit prin introducerea unor cerinţe obligatorii de proiectare ecologică pentru ambalajele din industrie, împreună cu etichetarea ecologică a produselor care conţin materiale reciclate. Acest lucru ar trebui să se facă, totuşi, luând în considerare siguranţa materialelor reciclate utilizate, pentru a evita contaminarea produselor destinate consumului. De asemenea, încă din faza de producţie, ambalajele reutilizabile trebuie luate în considerare ca o măsură importantă pentru prevenirea risipei, cu aplicarea normelor legale în materie de siguranţă şi securitate alimentară. În faza de consum, prevenirea risipei alimentare trebuie să fie îmbunătăţită prin încurajarea donaţiilor de alimente prin intermediul instrumentelor economice precum şi prin promovarea şi educarea publicului privind consumul de produse ecologice. Politicile care vizează reutilizarea surplusurilor au ca scop fie crearea de stimulente, fie eliminarea barierelor din calea donaţiilor. Printre stimulentele tipice se numără creditele şi deducerile fiscale şi remodelarea taxelor pentru deşeuri pentru a face donarea mai avantajoasă din punct de vedere economic decât eliminarea. În acelaşi timp, criteriile pentru achiziţiile publice verzi pot fi aplicate pentru a trece la un consum alimentar mai durabil în sectorul public. Interzicerea utilizării anumitor articole din plastic de unică folosinţă, cum ar fi farfuriile, paiele, anumite recipiente pentru alimente sau tacâmurile, reprezintă stimulentele potrivite pentru a creşte circularitatea în întregul lanţ valoric alimentar. Reducerea consumului de ambalaje pentru băuturi, în special a sticlelor de plastic, şi prevenirea generării de deşeuri pot fi consolidate prin creşterea gradului de conectare şi promovarea consumului de apă potabilă din sistem centralizat în România. Directiva revizuită privind apa potabilă din 2021*111), care va trebui să fie încorporată în reglementările româneşti, prevede măsuri menite să promoveze consumul de apă de la robinet, cum ar fi furnizarea gratuită de apă în administraţiile publice şi în clădirile publice sau, în mod gratuit sau contra unei taxe de serviciu reduse, pentru clienţii din restaurante, cantine şi servicii de catering. *111) https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32020L2184&from=EN Reducerea ambalajelor de unică folosinţă în consumul de alimente şi băuturi va fi, de asemenea, luată în considerare prin integrarea iniţiativelor legislative ale UE pentru a înlocui ambalajele de unică folosinţă, de tipul paharelor şi a recipientelor pentru alimente, cu produse reutilizabile în serviciile alimentare. Acest demers a fost iniţiat deja prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului. O infrastructură adecvată pentru colectarea separată şi tratarea biodeşeurilor şi a ambalajelor, precum şi stimulente adecvate pentru ca cetăţenii să se angajeze în colectarea separată sunt esenţiale pentru a extrage materiale de înaltă calitate şi, astfel, pentru a promova circularitatea la sfârşitul ciclului de viaţă. Astfel de stimulente includ instrumente financiare, cum ar fi sistemele de rambursare a depozitului pentru sticle, sistemele de plată în funcţie de cantitatea aruncată pentru colectarea deşeurilor, taxele sau interdicţiile de depozitare a deşeurilor. O altă opţiune pentru colectarea separată a biodeşeurilor este promovarea şi dezvoltarea unei infrastructuri dedicate compostării la domiciliu sau în comun. În plus, România are nevoie de campanii de sensibilizare şi de informare la nivel naţional cu privire la importanţa combaterii deşeurilor alimentare şi a colectării separate a deşeurilor*112). Programele de conştientizare şi educare privind gestionarea deşeurilor pot fi pregătite la nivel naţional prin parteneriate cu actorii economiei sociale, inclusiv ONG-uri, cât şi cu sectorul privat care să prezinte cele mai bune practici în ceea ce priveşte deşeurile alimentare, de ambalaje şi de tutun. *112) Informaţii de la Ministerul Mediului În plus, investiţiile care urmează să fie făcute în instalaţii de compostare sau de metanizare a biodeşeurilor trebuie să ţină pasul cu creşterea viitoare a colectării separate a biodeşeurilor din gospodării. Sistemul REP poate fi îmbunătăţit şi mai mult prin eco-modularea taxelor pentru diferite ambalaje în funcţie de reciclabilitatea, durabilitatea şi alte proprietăţi relevante ale acestora. De asemenea, schema REP va fi implementată pentru producătorii de produse din tutun cu filtru şi filtrelor comercializate pentru utilizare în combinaţie cu produse din tutun, conform Ordonanţei Guvernului nr. 6/2021, care transpune în legislaţia naţională Directiva (UE) 2019/904 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iunie 2019 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, începând cu anul 2025. Textile Prezentare generală Producţia de îmbrăcăminte, fibre textile şi încălţăminte din România contribuie cu 2% la PIB-ul naţional. În acelaşi timp, exporturile de textile au reprezentat 6% din exporturile de bunuri ale României în 2018*113). În 2020, aproape 3% dintre angajaţi lucrau în această industrie care foloseşte masiv forţa de muncă, majoritatea cu salariul minim pe economie*114). Femeile reprezintă majoritatea forţei de muncă cu salarii mici şi necalificate din industria textilă, astfel că îmbunătăţirea sustenabilităţii sectorului are şi o importantă dimensiune de egalitate de gen. În plus, cererea tot mai mare de textile alimentează utilizarea ineficientă a resurselor neregenerabile, generarea de emisii de gaze cu efect de seră, consumul ridicat de apă şi poluarea. Astfel, cele mai mari potenţiale de circularitate se referă la luarea în considerare a criteriilor de proiectare ecologică în proiectare şi producţie, la noi modele de afaceri, de exemplu, modele de servicii, la o mai mare transparenţă de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare, la procese de producţie mai puţin intense din punct de vedere al resurselor, la sisteme de REP şi la reciclarea din fibră în fibră. *113) https://www.bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=37500&directLink=1 *114) https://www.zf.ro/analiza/analiza-zf-industria-textila-pierdut-150-000-locuri-munca-2008-pana-19749628 Provocări Tendinţele actuale de modă au condus la volume mari de articole de modă de calitate scăzută, care sunt dificil de reciclat din cauza utilizării de materiale amestecate, fibre mixte şi garnituri. Ca urmare, miliarde de produse se aruncă la gunoi: nevândute în depozite sau magazine, rămase nefolosite în dulapuri sau aruncate în stare bună. Potrivit unei proiecţii a Ministerului Mediului pentru perioada 20182025, 1% din deşeurile municipale din România sunt formate din textile*115). Având în vedere că reglementări precum Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 5/2015 şi nr. 92/2021 nu sunt încă puse în practică la o scară care să conteze pentru ecosistemul textil, iar investiţiile în reciclare sunt modeste în comparaţie cu alte ţări europene, majoritatea deşeurilor textile ajung fie la gropile de gunoi, fie sunt valorificate prin incinerare în fabricile de ciment. La nivel naţional, există doar câteva fabrici care transformă deşeurile de bumbac în pânză şi umplutură pentru diverse industrii. O altă problemă apare din cauza inexactităţii declaraţiilor de mediu şi a riscului de a induce în eroare consumatorii, cum ar fi utilizarea sticlelor PET sortate în industria confecţiilor. Această practică nu este conformă cu modelul circular pentru sticlele PET, care sunt potrivite pentru un sistem în circuit închis pentru materialele care vin în contact cu alimentele*116). Pentru a crea bucle închise, materialele reciclate trebuie să reintre în linia de producţie pentru acelaşi produs din care provin, pentru a-şi păstra valoarea. *115) http://mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/PNGD_vers5.pdf *116) https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex%3A31994L0062 Soluţii şi oportunităţi Noua strategie a UE pentru textile durabile şi circulare*117) are ca obiectiv introducerea pe piaţa UE a produselor textile reciclabile şi cu durată de viaţă lungă, până în 2030. De asemenea, se pune accentul pe consumatori pentru a oferi textile de înaltă calitate la preţuri accesibile şi pentru a spori serviciile de reutilizare şi reparare. *117) https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/12822-EU-strategy-for-sustainable-textiles_en În faza de proiectare, trebuie introduse cerinţe obligatorii de proiectare ecologică pentru a prelungi durata de viaţă a produselor textile, prin încurajarea şi stimularea fibrelor textile mono-materiale. O mai mare transparenţă de-a lungul lanţului valoric, cum ar fi date publice privind procentul de fibre reciclate din produs, sursa exactă a materialelor utilizate, consumul de apă şi de energie de-a lungul ciclului de viaţă al unui produs, condiţiile sociale şi economice ale lucrătorilor din fabrică, şi o bază solidă de dovezi de exemplu, paşapoarte digitale ale produselor, ar facilita eliminarea treptată a substanţelor periculoase. Producţia de textile trebuie să garanteze că materialele sunt fabricate din fibre reciclate, fără substanţe periculoase şi produse cu respectarea drepturilor sociale şi a mediului. Consumatorii ar beneficia de noi modele de afaceri circulare care să-i îndepărteze de o cultură a aruncării, cum ar fi modelele de produse ca servicii, serviciile de preluare, colecţiile second-hand şi serviciile de reparaţii. Criteriile obligatorii pentru achiziţiile publice verzi pot sprijini organizaţiile publice să achiziţioneze textile în mod mai durabil, utilizând modele de afaceri de EC, cum ar fi creşterea procentului de conţinut reciclat. În acelaşi timp, comportamentul consumatorului trebuie schimbat de la supraconsum la un comportament mai durabil prin campanii, educaţie şi o mai mare disponibilitate a informaţiilor*118). *118) https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A52022DC0141 La sfârşitul ciclului de viaţă, responsabilizarea producătorilor pentru deşeurile pe care le generează produsele lor este esenţială pentru a decupla generarea de deşeuri textile de creşterea sectorului. Cerinţele REP s-au dovedit a fi eficiente în ceea ce priveşte îmbunătăţirea colectării separate şi pot stimula, prin intermediul eco-modulării, proiectarea produselor care promovează circularitatea pe tot parcursul ciclului de viaţă al materialelor*119). În plus, reciclarea fibrelor trebuie să fie extinsă prin promovarea tehnologiilor care sunt disponibile în prezent la scară mică, în faza de testare, cum ar fi tehnologia chimică de reciclare a textilelor din textile. *119) Statele membre ale UE sunt obligate să implementeze colectarea separată pentru textile până la 1 ianuarie 2025. Materiale plastice, hârtie, sticlă, inclusiv ambalaje Prezentare generală Producţia din fabricarea produselor din plastic*120), sticlă sau hârtie reprezintă mai puţin de 2,5% din PIB- ul României. Cu toate acestea, economia circulară în aceste sectoare ar putea contribui la continuarea decuplajului dintre materialele virgine şi creşterea economică şi ar putea oferi beneficii pentru mediu prin creşterea ponderii materialelor reciclate sau a materialelor mai durabile. Potenţialul de circularitate este deosebit de ridicat în cazul produselor din plastic. Reducerea impactului negativ asupra mediului este deosebit de importantă, deoarece producţia de materiale plastice depinde în mare măsură de combustibilii fosili, ceea ce duce la emisii de GES. *120) În conformitate cu clasificarea CAEN, aceasta include fabricarea de produse din plastic, cum ar fi plăci, foi, tuburi şi profile din plastic, articole de ambalare din plastic, articole de construcţii din plastic şi alte materiale plastice. Provocări Principala provocare apare în timpul fazei de producţie, şi anume lipsa stimulentelor pentru a creşte utilizarea materialelor secundare şi alternative în locul resurselor primare şi, prin urmare, pentru a creşte conţinutul reciclat al produselor. În faza de utilizare şi reutilizare, consumatorii nu sunt suficient de stimulaţi să utilizeze produse din plastic cu caracteristici de circularitate sporită. În plus, România are un potenţial uriaş în ceea ce priveşte îmbunătăţirea gestionării deşeurilor municipale. Studiul recent realizat de UNECE*121) arată că colectarea separată a materialelor reciclabile din deşeurile municipale solide rămâne la un nivel scăzut, de doar 12,9% din totalul deşeurilor municipale solide generate în 2017. Ca urmare, în 2019, România a reciclat 31% din ambalajele din plastic, 43% din ambalajele din sticlă şi 68% din ambalajele din hârtie, toate sub media ţărilor UE*122). În plus, rata de reciclare a deşeurilor municipale a ajuns la doar 14%, comparativ cu media UE de 48%, ceea ce clasează România printre ţările UE cu cele mai slabe performanţe. Prin urmare, bunurile de consum, cum ar fi plasticul, hârtia, sticla şi ambalajele din aceste materiale, fac în continuare parte din deşeurile reziduale, care sunt în mare parte depozitate la groapa de gunoi. *121) https://unece.org/sites/default/files/2021-12/ECE_CEP_189_0.pdf *122) https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ENV_WASPACR custom_2729239/default/table?lang=en Soluţii şi oportunităţi În faza de proiectare, accentul se pune pe stabilirea cerinţelor de proiectare ecologică pentru produse şi materiale, inclusiv durabilitatea, mentenanţa, reciclabilitatea. Acest lucru poate fi îmbunătăţit prin introducerea unor cerinţe obligatorii privind conţinutul minim, cum ar fi utilizarea de materiale bio sau secundare în cazul produselor din plastic. În faza de producţie, scopul este de a încorpora materiale reciclate sau materiale bio provenite din surse durabile în fabricarea de noi produse, asigurând în acelaşi timp calitatea acestora. Taxarea materialelor plastice virgine sau interzicerea anumitor materiale plastice poate contribui la reducerea extracţiei nesustenabile a acestora şi poate duce la înlocuirea cu materiale secundare sau alternative, mai durabile. O iniţiativă referitoare la acest subiect este deja implementată odată cu transpunerea Directivei 904/2019, SUP, prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2021, care prevede că până în 2025 sticlele din PET <=3l, trebuie să aibă 25% plastic reciclat în sticlele de plastic, iar până în 2030, 30%. În plus, Ordonanţa Guvernului nr. 6/2021 interzice introducerea pe piaţă a unor produse din plastic de unică folosinţă, enumerate în partea B din anexa la această ordonanţă, şi a produselor din plastic oxo-degradabil, de la data intrării sale în vigoare. În faza de utilizare şi reutilizare, strategiile se concentrează pe sprijinirea consumatorului şi a achizitorului public în direcţia unor alegeri mai circulare, prin extinderea criteriilor privind achiziţiile publice verzi sau prin introducerea unor criterii obligatorii pentru produsele din plastic. În faza de sfârşit de viaţă, colectarea separată redusă de către gospodării trebuie să fie îmbunătăţită printr-o infrastructură de colectare adecvată pentru cetăţeni, cum ar fi colectarea din uşă în uşă a deşeurilor separate şi furnizarea informaţiilor necesare înainte de introducerea sistemului. În plus, o rată mai mare de colectare separată poate fi promovată prin oferirea unei motivaţii financiare prin intermediul unor instrumente economice, cum ar fi sistemele de rambursare a depozitului, introducerea sistemului de plată în funcţie de cantitatea de deşeuri pe care o arunci, în combinaţie cu taxe ridicate pe depozitarea de deşeuri sau interdicţii de depozitare. În cazul materialelor plastice nereciclabile, în cazul în care nu există posibilităţi de reutilizare sau reciclare, poate fi luată în calcul recuperarea energetică a materialelor plastice în instalaţiile de incinerare sau în fabricile de ciment sub formă de combustibil rezidual derivat, în loc ca ele să fie arse, fără o valoare adăugată a energiei rezultate din ardere. O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 1.074/2021 privind sistemul de garanţie de returnare pentru ambalajele primare nereutilizabile vin în sprijinul acestei iniţiative. Sistemul poate fi extins în viitor pentru ambalajele reutilizabile şi de unică folosinţă şi pentru toate tipurile de ambalaje care pot fi administrate tehnic de către sistem. Instituirea adecvată a sistemului de REP, inclusiv eco-modularea taxelor de producător, este, de asemenea, importantă pentru a îmbunătăţi proiectarea ecologică şi tratarea adecvată a deşeurilor. Colectarea separată adecvată este deosebit de importantă pentru materialele plastice. Pentru ca producătorii de piese din plastic să utilizeze materiale plastice secundare, acestea trebuie să fie disponibile în cantitate suficientă şi la un nivel suficient de calitate şi puritate. În cazul deşeurilor din plastic, este necesar un sprijin suplimentar pentru cercetarea şi dezvoltarea instalaţiilor de sortare şi reciclare a deşeurilor, inclusiv pentru reciclarea chimică. Reciclarea chimică completează alte opţiuni de reciclare a plasticului, cum ar fi reciclarea mecanică, de dizolvare şi cea organică. Deoarece poate face faţă fluxurilor complexe de deşeuri din plastic, reciclarea chimică nu necesită acelaşi nivel de puritate a fluxului de deşeuri şi poate fi utilizată pentru deşeurile din plastic, care altfel ar duce la incinerare sau depozitare. Prin urmare, reciclarea chimică reprezintă un pas pozitiv către reducerea deşeurilor eliminate şi contribuţia la o EC a materialelor plastice. Pe de altă parte, tehnologia este încă în curs de dezvoltare şi este legată de consumul ridicat de energie şi producţia de emisii cu efect de seră comparabile cu materialele plastice primare*123), *124). Prin urmare, necesită o muncă semnificativă de cercetare şi inovare - precum şi o evaluare atentă a impactului asupra climei şi asupra mediului, împreună cu calitatea rezultatelor - pentru a lua decizii cu privire la relevanţa politică a urmăririi acestei tehnologii. *123) Rollinson, A., Oladejo, J. ,2020,. Chemical Recycling: Status, Sustainability, and Environmental Impacts. Global Alliance for Incinerator Alternatives. doi:10.46556/ONLS4535 *124) Eunomia ,2020, Chemical Recycling State of Play, downloadable at: https://chemtrust.org/wp-content/uploads/Chemical- Recycling-Eunomia.pdf Bioplastice Strategia economiei circulare urmăreşte, de asemenea, sprijinirea adoptării materialelor plastice din surse durabile, pe bază de biomateriale, ca alternativă la materialele plastice convenţionale. Acest lucru se poate realiza prin creşterea profitabilităţii producţiei de materiale plastice din surse durabile, prin potenţialul de sinergie cu soluţiile dezvoltate pentru sectorul alimentar şi agricol. De exemplu, colectarea separată a deşeurilor biologice menajere poate fi legată de utilizarea pungilor de colectare a deşeurilor compostabile. În plus faţă de crearea unei pieţe pentru materiale plastice pe bază biologică, utilizarea pungilor de colectare a deşeurilor compostabile pentru deşeurile biologice menajere sprijină adoptarea colectării separate a deşeurilor biologice de către consumatori, deoarece oferă containere convenabile pentru această colectare altfel potenţial neplăcută. În plus, investiţiile şi finanţarea publică în cercetare şi dezvoltare în fiecare dintre etapele ciclului de viaţă reprezintă o parte vitală a tranziţiei. De exemplu, este nevoie de cercetări şi inovaţii suplimentare în opţiunile de sortare pentru materialele plastice biodegradabile şi biobazate şi efectele acestora asupra altor tipuri de plastic convenţional în colectarea separată combinată. La nivelul UE, viitorul cadru de politică al UE pentru materialele plastice biodegradabile, pe baze biologice şi compostabile va aborda aprovizionarea, etichetarea şi utilizarea materialelor plastice biodegradabile şi utilizarea materialelor plastice biodegradabile şi compostabile*125). *125) https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/13138-Policy-framework-on-biobased-biodegradable-and-compostable-plastics_en Echipamente electrice şi produse electronice Prezentare generală Fabricarea calculatoarelor, a produselor optice şi EEE, reprezintă 2% din PIB-ul României. Unii analişti*126) estimează că această industrie se află pe un trend ascendent şi că fabricarea de aparate electrocasnice şi alte produse electro-IT ar putea deveni al doilea mare export al economiei româneşti, după industria auto. Industria EEE are un impact serios asupra mediului, din cauza extracţiei resurselor necesare, cum ar fi minerale şi metale preţioase, poluarea aerului şi poluarea fonică, producerea de emisii de GES, consumul ridicat de energie, utilizarea de substanţe chimice şi deşeuri. *126) https://www.zf.ro/companii/producţia-de-electronice-si-electrocasnice-se-contureaza-ca-al-20721258 Provocări şi probleme Problema naţională este legată de infrastructura de colectare separată a deşeurilor. În 2019, doar 27% din EEE puse pe piaţă au fost colectate în România, cea mai mică rată dintre statele membre ale UE*127). Prin urmare, România nu a atins ţinta de 65% rată de colectare stabilită în Directiva DEEE. Conform unui studiu*128), 20-25% din EEE sunt aruncate în deşeurile municipale şi nu în mod corect în puncte de colectare, retaileri sau în campaniile municipalităţii. Motivul, în afară de educaţie şi conştientizare, este insuficienţa punctelor de colectare municipale pentru acest tip de deşeuri. Conform sondajului privind reciclarea DEEE în România*129), 44% dintre respondenţi au declarat că nu dispun de infrastructura necesară pentru colectarea separată a DEEE, 18% dintre respondenţi nu au suficiente informaţii, iar 14% dintre respondenţi au declarat că ar trebui să fie recompensaţi pentru colectarea separată a acestui tip de deşeuri. *127) https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Waste_statistics-_electrical_and_electronic_equipment&oldid=556612#Electronic_equipment_.28EEE.29_put_on_the_market_and_WEEE_processed_in_the_EU *128) https://www.ecotic.ro/wp-content/uploads/2015/07/Report-2019-eng-compressed-1-min.pdf *129) https://environ.ro/2022/01/27/4-din-10-români-nu-recicleaza-aparatele-electrice-vechi/ Deoarece, în principiile economiei circulare, deşeurile ar trebui să fie ultima preocupare, durata de viaţă a produselor ar trebui schimbată de la durata de viaţă reală la durata de viaţă dorită. Lipsa cerinţelor legale privind durata de viaţă a produsului şi obsolenţa - uzura - planificată reprezintă o problemă importantă în special în sectorul EEE. O altă problemă este legată de lipsa de date integrate, de exemplu, în ceea ce priveşte infrastructura disponibilă pentru colectare, cantităţile colectate din diferite surse, şi de diferenţele de raportare. De exemplu, conform datelor publicate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în 2019, rata de colectare a DEEE a fost de 37%. Soluţii şi oportunităţi Cele mai importante schimbări sunt necesare în faza de proiectare şi utilizare, prin aplicarea eco- proiectării şi a producţiei durabile de EEE, precum şi a consumului durabil prin reducerea volumului de deşeuri electronice generate prin reutilizare şi reparare. Acest lucru ar trebui să fie sprijinit de o mai bună informare şi conştientizare a clienţilor, prin creşterea: ● Implicării producătorului: Producătorii trebuie să se implice mai mult şi să fie stimulaţi prin politici, cum ar fi taxe modulate în cadrul sistemului de REP şi accesarea de sprijin financiar pentru investiţii în inovare. Noul PAEC al UE va fi urmat de "Iniţiativa privind electronica circulară", care va promova o durată de viaţă mai lungă a produselor prin acţiuni clare pentru acest sector cum ar fi, prelungirea duratei de viaţă şi întârzierea uzurii planificate. În aceeaşi direcţie, PAEC introduce iniţiativa privind politica de produse durabile pentru completarea directivei privind proiectarea ecologică şi a etichetei ecologice a UE. ● Informării şi educării clienţilor: Clienţii ar trebui să fie educaţi în ceea ce priveşte impactul negativ al DEEE asupra sănătăţii lor şi a mediului şi ar trebui să fie informaţi cu privire la infrastructura disponibilă pentru eliminarea DEEE precum şi la posibilităţile de reparare ale produselor achiziţionate. Consumatorii ar trebui să aibă acces uşor la serviciile de închiriere şi leasing, la sistemele de preluare şi răscumpărare şi la piese de schimb. La sfârşitul ciclului de viaţă, autorităţile locale, în parteneriat cu întreprinderi sociale, întreprinderi sociale de inserţie şi ONG-uri, ar trebui să creeze şi să sprijine sistemele de reparare şi să creeze o platformă pentru produsele reutilizate pentru companii. Autorităţile locale pot sprijini şcolile tehnice pentru a învăţa meseria de electromecanic, electrician şi conexe, conform Clasificării Ocupaţiilor din România. În plus, acestea ar trebui să desfăşoare campanii regulate de colectare a deşeurilor de electrocasnice mari, să implementeze infrastructura optimă de colectare a DEEE şi să desfăşoare campanii de informare a cetăţenilor cu privire la beneficiile şi riscurile pe care le implică faptul că nu colectează şi nu depozitează corect DEEE. Nu în ultimul rând, autorităţile locale ar trebui, de asemenea, să aplice achiziţiile publice ecologice ale UE. Mobilier Prezentare generală Pe parcursul ultimelor două decenii, contribuţia la PIB-ul naţional provenită din sectorul mobilei a fost relativ stabilă, cu o pondere de 1,4%. Cifrele privind ocuparea forţei de muncă şi numărul de întreprinderi active în acest sector au crescut uşor. Remarcabil în acest sector este faptul că 80% din raportul producţie/export este exportat la o valoare de 2,21 miliarde de euro. Potenţialul de circularitate în acest sector se referă în principal la utilizarea unor materiale mai durabile şi la aplicarea principiilor de proiectare circulară în faza de producţie, precum şi la îmbunătăţirea gestionării deşeurilor de mobilier şi, în special, a deşeurilor de lemn. Provocări Fabricarea mobilei este limitată de utilizarea resurselor naturale finite. Lemnul este una dintre materiile prime cele mai frecvent utilizate, care provine în mare parte din pădurile locale. Exploatarea intensivă a lemnului poate ameninţa ecosistemul local, biodiversitatea şi serviciile ecosistemice ale acestuia*130). În acelaşi timp, industria mobilei utilizează o varietate de materiale sintetice şi materiale plastice dăunătoare pentru a îmbunătăţi proprietăţile produselor. Nu se ia nicio măsură care să împiedice intrarea acestor substanţe în ciclul biologic. *130) Chakravarty, S., Ghosh, S. K., Suresh, C. P., Dey, A. N., & Shukla, G. ,2012,. Deforestarea: cauze, efecte şi strategii de control. Global perspectives on sustainable forest management, 1, 1-26. O altă provocare se referă la consumatori, şi anume lipsa de informaţii pentru consumatori cu privire la (1) cum să întreţină şi să repare mobilierul pentru a prelungi durata de viaţă a produsului, (2) cum să facă cea mai bună alegere pentru produsele cele mai puţin dăunătoare pentru mediu, (3) disponibilitatea şi avantajele soluţiilor de mobilier durabil atât pentru uz rezidenţial, cât şi pentru uz comercial (4) cum să elimine cel mai bine mobilierul la sfârşitul duratei sale de viaţă. În plus, cererea scăzută de mobilier second-hand din partea consumatorilor - cauzată de diferenţa de preţ aproape inexistentă între mobilierul nou şi cel second-hand - nu este suficient de puternică pentru a încuraja un comportament de cumpărare mai durabil. Soluţii şi oportunităţi În special în faza de proiectare, mobilierul ar trebui să fie proiectat favorizând materialele şi proprietăţile durabile care pot prelungi durata de viaţă a produselor, de exemplu, proiectarea pentru dezasamblare şi modularitate. Acest lucru poate fi sprijinit de cerinţe obligatorii de proiectare ecologică care includ şi o perioadă de garanţie de cinci ani. În faza de producţie, există potenţialul de a utiliza mai puţine materiale sintetice, detergenţi şi materiale plastic, acolo unde este posibil. În cazul în care acestea nu pot fi reduse la o valoare tolerabilă, informaţiile despre produs ar trebui să includă o observaţie privind eliminarea sigură şi adecvată. În faza de utilizare, este esenţial să creştem gradul de conştientizare a consumatorilor prin campanii, prin oferirea de informaţii privind durabilitatea materialelor şi a produselor şi prin stimulente economice care să încurajeze cererea de produse mai prietenoase cu mediul. În ceea ce priveşte faza de sfârşit de ciclu de viaţă, există posibilitatea de a valorifica cantităţile semnificative de deşeuri de mobilier prin reparare, recondiţionare sau refabricare. Cu toate acestea, cea mai mare parte a deşeurilor este depozitată la groapa de gunoi. Puţinele activităţi de reciclare, desfăşurate în principal prin intermediul organizaţiilor de caritate sau al persoanelor fizice*131), ar putea fi intensificate. Acest lucru ar trebui sprijinit prin furnizarea de infrastructuri şi sisteme de logistică de returnare, REP, precum şi prin dezvoltarea de stimulente pentru consumatori şi producători pentru a gestiona deşeurile de mobilier în funcţie de potenţialul rămas cum ar fi, reutilizare, recondiţionare sau reciclare. Deoarece majoritatea deşeurilor de mobilier sunt din lemn, o altă oportunitate este creşterea colectării separate a lemnului pentru a contribui la recircularea acestuia. În timp ce persoanele juridice au deja obligaţia de a colecta separat deşeurile de lemn generate, furnizarea de infrastructură pentru a separa lemnul din deşeurile municipale solide ar putea fi un pas următor. În paralel, este nevoie de mai multe investiţii în tehnologii pentru recuperarea completă a deşeurilor de lemn. *131) Silas, 2019, ,: https://www.theseus.fi/handle/10024/172514 Pe lângă elementele menţionate, achiziţiile circulare reprezintă un alt element puternic. Întrucât autorităţile publice achiziţionează o cantitate semnificativă de mobilier, bazarea alegerii pe principii circulare poate stimula, de asemenea, cererea. Turism Prezentare generală Având în vedere poziţia sa geografică, România dispune de o mare varietate de resurse naturale şi de o climă favorabilă, care oferă oportunităţi pentru activităţi turistice pe tot parcursul anului. În România, turismul contribuie cu 6,5% la PIB-ul naţional. Turismul contribuie la o serie de efecte negative asupra mediului şi societăţii - activităţile turistice au fost identificate ca fiind una dintre principalele presiuni antropice de-a lungul litoralului românesc. Acestea pot cauza o degradare severă a mediului local, care, la rândul său, afectează interesul turistic al acestor locuri. În plus, turismul este considerat a fi unul dintre factorii care determină poluarea marină cu plastic în regiunea Mării Negre. Prin urmare, cele mai mari potenţiale de circularitate sunt promovarea unui turism durabil şi ecologic care să ia în considerare principiile circulare, de la transport, la cazare, activităţi recreative, furnizarea de alimente şi reducerea/prevenirea deşeurilor. Provocări Principala barieră în aplicarea principiilor EC în turismul românesc este lipsa de conştientizare şi lipsa de interes a oamenilor pentru un astfel de concept. Lipsa de cooperare la nivel local şi transportul public deficitar blochează o conversie lină de la linear la circular. Soluţii şi oportunităţi Trebuie să se ţină cont de faptul că este legat de o serie de alte industrii cheie, de la agricultură la mediul construit şi industriile de transport. Astfel, actorii din această industrie au un rol important de jucat în calitate de facilitatori ai tranziţiei circulare - în mare parte prin modul în care furnizează, utilizează sau consumă produse, materiale şi resurse şi prin modul în care sprijină şi permit recuperarea produselor, materialelor şi resurselor la utilizarea finală. În etapa de construire a infrastructurii şi a clădirilor, materialele ar trebui să provină, în măsura în care este posibil, din surse regenerabile şi durabile. Ar trebui să se acorde o atenţie deosebită patrimoniului cultural şi forţei de muncă locale. Dezvoltatorii trebuie să ţină cont de faptul că turismul ar trebui să contribuie la conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice şi peisagistice, la o agricultură durabilă şi să fie atenţi şi să gestioneze impactul asupra mediului şi impactul socio-economic şi cultural, astfel încât economia circulară să aibă o bază bună. Turismul durabil poate fi un bun început pentru îmbunătăţirea transportului public în România. Acest lucru nu poate fi posibil fără implicarea tuturor autorităţilor publice pentru recrearea transportului public în România, inclusiv a legăturilor cu autobuzul şi trenul şi îmbunătăţirea infrastructurii pentru biciclete. Producţia locală de alimente reprezintă o mare oportunitate, sprijinind, de asemenea, economia locală, crearea de locuri de muncă şi reducerea emisiilor. Pentru a spori prevenirea deşeurilor şi pentru a îmbunătăţi gestionarea acestora, este important să se realizeze acţiuni de sensibilizare, campanii şi o infrastructură adecvată pentru a orienta turiştii către un comportament mai durabil. Ca parte a turismului durabil, ecoturismul este cel mai potrivit pentru economia circulară, care reprezintă o călătorie responsabilă în zone naturale care conservă mediul, susţine bunăstarea populaţiei locale şi creează cunoştinţe şi înţelegere prin interpretarea şi educarea tuturor celor implicaţi, vizitatori, personal şi gazde*132). *132) https://www.globalecotourismnetwork.org/definition-and-key-concepts/ 4.2.4. Sectoare transversale Prezentare generală a gestionării deşeurilor în România În urma evaluării performanţelor în ceea ce priveşte indicatorii de mediu prezentate în capitolul 3.1.2, România are un potenţial semnificativ de îmbunătăţire a gestionării deşeurilor. Rata de reciclare a deşeurilor municipale este una dintre cele mai scăzute din UE, iar depozitarea este încă o formă dominantă de gestionare a deşeurilor. În 2018, rata de reciclare a tuturor deşeurilor, cu excepţia deşeurilor minerale majore, s-a ridicat la doar 29%, comparativ cu media UE de 55%. În mod similar, rata de reciclare a deşeurilor municipale a ajuns la doar 14% în 2020, comparativ cu media UE de 48%, ceea ce plasează România printre cele mai puţin performante ţări din UE. Studiul recent privind analiza performanţei de mediu a României realizat de UNECE*133) arată că colectarea separată a materialelor reciclabile din deşeurile municipale solide rămâne la un nivel scăzut, de doar 12,9% din totalul deşeurilor municipale solide generate în 2017. *133) https://unece.org/sites/default/files/2021-12/ECE_CEP_189_0.pdf Au fost identificaţi mai mulţi factori care îngreunează gestionarea deşeurilor municipale în România, printre care*134), *135): *134) https://www.academia.edu/49031737/Waste_management_challenges_in_România_during_the_COVID_19_pandemic *135) https://journals.vilniustech.lt/index.php/TEDE/article/view/10295/8890 ● Sistemul PAYT nu a fost implementat la nivel naţional, de aceea colectarea separată la sursă este insuficientă, atât în zonele urbane, cât şi în cele rurale. Există, totuşi, unele bune practici la nivel local, de exemplu, organismele administraţiei publice locale au inclus sistemul PAYT în contractele lor cu operatorii de salubritate. Un astfel de exemplu este cel din oraşul Bacău*136). *136) https://adisbacau.ro/wp-content/uploads/2021/06/1.-CONTRACT-SOMA-06.05.2021.pdf ● o infrastructură minimă pentru colectarea separată a materialelor reciclabile din surse casnice, cu o pondere semnificativă a abordării "aducerea la puncte de colectare"; ● 32 din 41 de sisteme integrate de gestionare a deşeurilor, IWMS = SMID, finanţate din fonduri UE şi operate de asociaţii de dezvoltare intercomunitară, ADI, semi-implementate - nu sunt complet funcţionale, dar se află în diferite stadii de organizare şi operare*137); *137) https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2022/06/425394145037e12265f6e5ba96cfb08a.pdf ● capacitatea limitată a SMID de a trata deşeurile colectate înainte de depozitarea la groapa de gunoi; ● acoperirea limitată a colectării deşeurilor în unele regiuni rurale din România; ● insuficienţa programelor de conştientizare şi a sancţiunilor pentru a separa deşeurile menajere; ● colectarea informală a deşeurilor, fenomen care, totuşi, este în scădere datorită reglementărilor legislative din 2018 în domeniul gestionării deşeurilor şi a intervenţiei autorităţilor poliţiei locale; ● practici de depozitare ilegală şi de ardere a deşeurilor în aer liber, asociate cu aplicarea deficitară a legislaţiei existente împotriva abandonului; ● activităţi informale şi ilegale de reciclare/recuperare, de exemplu, deşeuri metalice, din arderea în aer liber a deşeurilor electronice/vehiculelor scoase din uz şi/sau activităţi de dezmembrare manuală; ● lipsa unor date statistice fiabile privind deşeurile, lipsa interoperabilităţii la nivelul unităţilor administrative teritoriale, inclusiv la nivelul municipalităţilor urbane şi rurale; ● lipsa sistemelor de management al datelor, accesibile tuturor părţilor interesate, de exemplu, autorităţi locale, instituţii aflate în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, patronate, organizaţii profesionale, mediul academic, cercetare, investitori, presa, şi necesare pentru a monitoriza performanţa gestionării deşeurilor şi pentru a lua decizii bazate pe date; ● aplicarea dispersată a obligaţiei operatorului public de salubritate de colectare separată a deşeurilor; ● lipsa de stabilitate a cadrului juridic, probleme de aplicare şi o multitudine de acte legislative prea complicate; ● absenţa unui centru de compensare care să supravegheze sistemele de REP pentru ambalaje, să verifice dacă cerinţele de reciclare şi valorificare sunt îndeplinite şi finanţate în mod uniform pe teritoriu, să verifice respectarea de către producători, identificarea celor care nu se supun, să asigure o acoperire naţională a gestionării deşeurilor de ambalaje, optimizarea costurilor, previzibilitatea şi campanii naţionale de sensibilizare a populaţiei. Fenomenul colectării informale a deşeurilor este proeminent în zonele urbane, unde oamenii săraci iau deşeurile reciclabile, în principal ambalaje din PET, sticlă, recipiente din aluminium, din containerele municipalităţii şi din depozitele de deşeuri pentru a câştiga bani de la colectorii de deşeuri cărora le livrează. Această practică este încurajată de lipsa unei infrastructuri sigure şi de controlul inadecvat al poliţiei. Nu există statistici disponibile pentru contabilizarea impactului în totalul deşeurilor reciclabile, dar este un fenomen vizibil. Începând cu 2019, această piaţă informală a scăzut datorită obligaţiei introduse în legislaţie ca organizaţiile de implementare a REP să finanţeze deşeurile de ambalaje din deşeurile municipale prin intermediul autorităţilor publice locale. În ceea ce priveşte depozitarea ilegală, există două fluxuri principale de deşeuri depozitate ilegal: importurile din ţările dezvoltate sunt depozitate în depozite ilegale şi depozitarea ilegală de la producătorii interni, gospodării rurale în zone în care nu funcţionează sistemul public de salubritate sau cetăţenii nu sunt dispuşi să plătească pentru deşeurile generate, deşeuri din construcţii, deşeuri de pe piaţa neagră a automobilelor. În România, importurile ilegale de deşeuri reprezintă o provocare semnificativă, în special după ce China a implementat interdicţia privind importurile de deşeuri de plastic în 2017*138). Doar o fracţiune din deşeurile importate sunt reciclabile, restul ajung să fie îngropate în câmpuri sau pur şi simplu arse, ceea ce poate diminua şi mai mult performanţa ţării în materie de gestionare a deşeurilor. Nu există statistici disponibile pentru contabilizarea impactului asupra totalului de deşeuri reciclabile, dar este un fenomen vizibil. Depozitarea ilegală este uneori urmată de arderea ilegală a deşeurilor, ceea ce provoacă poluarea aerului*139). Această practică este încurajată de lipsa unui control intensiv din partea autorităţilor şi de aplicarea de amenzi, precum şi de lipsa unei gestionări adecvate a deşeurilor în zonele rurale. *138) https://waste-management-world.com/collection-and-handling/românia-to-face-up-to-illegal-waste-trafficking-problem/ *139) Legislaţia în acest domeniu a fost recent înăsprită prin Ordonanţa Guvernului 38/2022, care modifică Ordonanţa de Guvern 92/2021 pentru a interzice abandonarea, art. 20,3,,, arderea ,art. 20,5,, şi îngroparea ,art. 20,6,, a oricărui tip de deşeuri. Corectarea punctelor slabe identificate ar putea duce la îmbunătăţirea sistemului de gestionare a deşeurilor, realizabilă doar printr-o implicare activă a părţilor interesate, sursa: (Năstase, Chasovschi, State, & Scutariu, 2019). Cu toate acestea, începând cu 2018, au fost transpuse unele articole din Directiva 2018/851/UE pentru a promova reciclarea în legislaţia naţională, şi anume instrumentele economice de plată pe măsură ce se aruncă, taxa de depozitare şi noile cerinţe pentru sistemele de REP. O.U.G. nr. 74/2018 a instituit o taxă suplimentară de depozitare denumită şi "contribuţia la economia circulară", după mai mulţi ani de amânare*140). Începând din 2020, această taxă este de 17 euro, cca. 80 lei pe tona de deşeuri municipale sau DCD depozitate la groapa de gunoi*141). *140) https://eeb.org/wp-content/uploads/2020/11/Member-States-delay-meeting-inevitable-targets_report.pdf?utm_ campaign=AktuellH%C3%A5llbarhet-Direkten_201105_Username&utm_medium=email&utm_source=Eloqua&elqTrackId=2aad05b265ab4386adf82ca5fcfdb55d&elq=d5f3be20c02d420eb7173a7e556d7d05&elqaid=36750&elqat=1&elqCampaignId=26867 *141) https://www.cewep.eu/wp-content/uploads/2021/10/Landfill-taxes-and-restrictions-overview.pdf În plus, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu stabileşte o taxă de aproximativ 10 euro, cca. 50 de lei, pe tonă pentru neatingerea obiectivului convenit de valorificare a deşeurilor municipale. Din 2020, obiectivul de valorificare a deşeurilor este de 60%: 50% reciclare şi 10% alte metode de valorificare a deşeurilor. În cazul în care obiectivul de recuperare a deşeurilor nu este atins, taxa este plătită de unităţile administrativ-teritoriale sau de subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipalităţilor. Calculul corespunde metodei 2, astfel cum se prevede în Decizia 2011/753/UE a Comisiei*142), în care rata de pregătire pentru reutilizare şi reciclare se calculează în funcţie de cantitatea de deşeuri de hârtie, metal, plastic, sticlă şi lemn provenite din deşeurile menajere şi similare, inclusiv din serviciile publice, şi nu în funcţie de cantitatea totală de deşeuri. *142) https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32011D0753&from=EN În plus, România a adoptat o taxă pe ambalaj*143), ca o componentă financiară a REP, pentru prima dată în anul 2000, ca obligaţie pentru producătorii de bunuri ambalate, inclusă în legea privind Fondul pentru mediu, mai întâi Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare, apoi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare. Scopul acestei taxe este de a responsabiliza producătorii pentru deşeurile de ambalaje pe care le generează şi pe care nu reuşesc să le valorifice. Rata acestei taxe corespunde la 0,45 EUR pe kilogram începând cu 2009. Această obligaţie financiară trebuie achitată dacă nu se atinge obiectivul naţional de valorificare stabilit prin lege şi impus în cascadă fiecărui producător. Obligaţia financiară se plăteşte în funcţie de cantitatea de ambalaje care se situează între obiectivul stabilit prin lege şi rata de recuperare realizată anual. Pentru toate materialele de ambalaj se aplică aceeaşi rată de impozitare. În plus, pentru pungile de cumpărături din plastic se aplică o ecotaxă echivalentă cu 0,03 euro pe bucată. *143) https://ieep.eu/uploads/articles/attachments/6444156a-fe6f-4cb3-b9d4-a6f636b5b616/RO%20Packaging%20Tax%20final.pdf?v=63680923242 În afară de aceste taxe, veniturile substanţiale care contribuie la Fondul pentru mediu provin din penalităţi sau taxe, care promovează recuperarea şi reciclarea şi care se aplică la următoarele elemente numai dacă nu sunt îndeplinite obiectivele legale: ambalaje, EEE, baterii şi acumulatori portabili, substanţe periculoase, emisii, comerţ cu deşeuri, anvelope şi uleiuri minerale. Lista completă a surselor de venit pentru Fondul pentru mediu poate fi găsită în articolul 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 196/2005*144). *144) https://legislaţie.just.ro/Public/DetaliiDocument/67529?isFormaDeBaza=True&rep=True Operatorii instalaţiilor de gestionare a deşeurilor, altele decât deşeurile municipale, nu sunt motivaţi să investească în noi tehnologii de gestionare a deşeurilor sau să externalizeze serviciile de gestionare a deşeurilor prin intermediul unor societăţi de gestionare a deşeurilor progresive şi specializate, deoarece raţionamentul economic este îngreunat de lipsa de previzibilitate a fluxurilor de deşeuri. În mod similar, industriile nu sunt stimulate să investească în noi tehnologii şi operaţiuni care ar avea ca rezultat cantităţi mai mici de deşeuri sau materiale şi operaţiuni mai ecologice. Cetăţenii nu suportă toate costurile sistemului municipal de gestionare a deşeurilor solide, deoarece diverse subvenţii sunt acordate din bugetele publice locale, punând astfel în pericol renovarea, înlocuirea, reînnoirea şi extinderea infrastructurii. În plus, în România, majoritatea gospodăriilor plătesc o taxă fixă pentru colectarea şi gestionarea deşeurilor municipale, indiferent de cantitatea de deşeuri pe care au produs-o sau de rata de colectare separată pe care au realizat-o. Prin O.U.G. nr. 68/2016, ca urmare a Directivei 2008/98/CE, România a inclus în legislaţia-cadru privind deşeurile instrumentul, PAYT, care urmează să fie implementat la nivel naţional, obligaţie slăbită prin menţiunea că acesta trebuie aplicat doar "ori de câte ori este viabil din punct de vedere tehnic şi economic", fără alte clarificări. Ca urmare, până în prezent, doar câteva municipalităţi au pus în aplicare unele sisteme PAYT elementare, în care gospodăriile plătesc pentru colectarea şi gestionarea deşeurilor aproximativ în funcţie de performanţa colectării separate. Potrivit Raportului de ţară al Semestrului European 2022*145), în România încă mai funcţionează depozite de deşeuri neregulamentare şi neconforme, care prezintă riscuri grave pentru sănătatea umană şi pentru mediu. Raportul citează: "De asemenea, depozitele de deşeuri nu dispun de infrastructură, la fel ca şi judeţele în care sunt amplasate". Situaţia actuală din România se caracterizează prin absenţa unor măsuri cuprinzătoare şi decisive de aplicare a legii împotriva depozitelor ilegale de deşeuri*146). În plus, România nu a reuşit să respecte obligaţia de a închide şi reabilita toate depozitele de deşeuri care nu au obţinut o autorizaţie de funcţionare*147). În 2021, 42 de depozite de deşeuri nu fuseseră încă închise, iar pentru multe dintre acestea nu sunt încă planificate lucrările necesare pentru reabilitarea lor. Pentru a se conforma hotărârii Curţii Europene, se aşteaptă ca România să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste depozite de deşeuri sunt închise şi reabilitate în cel mai scurt timp posibil, din cauza riscurilor pentru sănătate şi mediu pe care le implică. *145) https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/2022-european-semester-country-report-românia_en.pdf *146) https://ec.europa.eu/environment/eir/pdf/report_ro_en.pdf *147) https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_21_5354 Soluţii şi oportunităţi Ca urmare a problemelor generale în gestionarea deşeurilor în România şi a problemelor pe sectoare descrise mai sus, pot fi prezentate câteva recomandări pentru creşterea procentului de deşeuri reciclabile din deşeurile municipale, concentrându-se pe: ● Accelerarea procesului pentru ca toate sistemele integrate de gestionare a deşeurilor, SMID, să fie complet funcţionale la nivel naţional; ● Asigurarea unei infrastructuri optime pentru colectarea deşeurilor, în vederea creşterii colectării separate a deşeurilor municipale, inclusiv colectarea din uşă în uşă a deşeurilor separate; ● Oferirea unei motivaţii financiare pentru colectarea separată prin intermediul unor instrumente economice, prin creşterea taxelor de depozitare a deşeurilor sau prin interzicerea încadrării ca deşeuri a anumitor tipuri de materiale, dacă nu este cazul, prin introducerea sistemelor PAYT sau a sistemelor de rambursare a depozitelor pentru colectarea deşeurilor, prin eco-modularea taxelor în cadrul sistemelor REP şi să se asigure că cetăţenii suportă toate costurile de gestionare a deşeurilor municipale reziduale; ● Aplicarea legislaţiei privind compostarea; ● Asigurarea cercetării şi dezvoltării şi a investiţiilor în instalaţii de sortare şi tratare a deşeurilor, inclusiv instalaţii de sortare automată a deşeurilor, sortarea materialelor plastice biodegradabile şi biobazate, posibila reciclare chimică a materialelor plastice sau textile, instalaţii de biogaz şi de compostare; ● Promovarea educaţiei, sensibilizarea şi informarea cetăţenilor cu privire la beneficiile şi importanţa colectării separate, a prevenirii şi reutilizării deşeurilor; ● Crearea de sisteme REP pentru: mobilier, piese de schimb, materiale de construcţii, textile etc. ● Dezvoltarea unei responsabilităţi sociale şi de mediu a companiilor privind producţia responsabilă şi sprijinirea acestora în tranziţia către o economie circular ● Dezvoltarea şi formarea de competenţe necesare proceselor circulare Pe lângă taxele la depozitele de deşeuri, multe ţări UE au introdus interdicţii şi restricţii privind depozitele de deşeuri pentru anumite tipuri de deşeuri, în special pentru deşeurile sortate, deşeurile biodegradabile şi deşeurile combustibile*148). Interzicerea depozitelor de deşeuri combustibile a condus la o scădere semnificativă a depozitelor de deşeuri, în acelaşi timp cu creşterea valorificării energetice a deşeurilor în instalaţiile de incinerare sau a deşeurilor sub formă de combustibil rezidual derivat în fabricile de ciment. Deşeurile combustibile potrivite pentru incinerare în fabricile de ciment includ deşeuri petroliere, anvelope şi deşeuri municipale nereciclabile, în special materiale plastice. *148) https://www.cewep.eu/wp-content/uploads/2021/10/Landfill-taxes-and-restrictions-overview.pdf Drept urmare, industria cimentului oferă o oportunitate de a creşte utilizarea materialelor secundare şi alternative şi, ca urmare, o creştere a conţinutului reciclat al produselor. În plus, fabricile de ciment sunt potrivite şi pentru prelucrarea deşeurilor industriale depozitate în depozitele de gunoi, precum cenuşa zburătoare sau zgura. Cu toate acestea, recuperarea energiei ar trebui considerată ca fiind una dintre ultimele opţiuni la sfârşitul vieţii, după reutilizare, recondiţionare şi reciclare. Privire de ansamblu asupra gospodăririi apelor în România Apa este o resursă esenţială pentru viaţa oamenilor, a animalelor şi a plantelor, precum şi pentru economie, în special pentru agricultură şi producţia de energie, dar, în general, pentru toate sectoarele economice. Apa dulce este, prin urmare, o resursă foarte importantă pe care trebuie să o conservăm, deoarece este una dintre resursele biogenetice cheie în cadrul unei economii circulare. După cum a declarat CE, deşi se consideră în mare măsură că Europa dispune de resurse de apă adecvate, deficitul de apă şi seceta sunt fenomene din ce în ce mai frecvente şi mai răspândite, inclusiv ca urmare a schimbărilor climatice. Drept urmare, România se confruntă cu probleme legate de stresul hidric. Potrivit JRC, se preconizează că stresul hidric se va intensifica în sudul Europei, inclusiv în România, ca urmare a schimbărilor climatice şi a temperaturilor în creştere*149). *149) https://www.eea.europa.eu/publications/water-resources-across-europe-confronting Etracţia brută totală de apă în România a ajuns la aproape 7 miliarde mc în 2019, ceea ce corespunde la 360 mc pe cap de locuitor*150). În ultimii 10 ani, extracţia de apă a crescut uşor. Industria este cel mai mare utilizator al resurselor de apă dulce, reprezentând aproximativ 67% din utilizarea totală, restul fiind reprezentat de agricultură - în principal irigaţii - şi de utilizatorii casnici. Cantitatea totală utilizată în industrie s-a redus semnificativ începând cu anii 1990, printr-o combinaţie de scădere a producţiei economice şi de adoptare a tehnologiilor de economisire a apei. *150) http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do Indicele de exploatare a apei, WEI+, ilustrează procentul de utilizare a apei în raport cu resursele regenerabile de apă dulce. Acesta oferă o indicaţie a presiunii exercitate asupra resurselor regenerabile de apă dulce din cauza cererii de apă. În absenţa unor obiective oficiale convenite la nivel european, valorile de peste 20% sunt considerate, în general, ca fiind un indiciu al deficitului de apă. Conform ultimelor date disponibile din 2017, indicele de exploatare a apei în România a ajuns la 4,4%, comparativ cu media UE27 de 8,4%*151). *151) https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/sdg_06_60/default/table?lang=en Alimentarea cu apă, salubritate şi tratare Sectorul de apă din România este caracterizat de un nivel scăzut al cheltuielilor pe cap de locuitor, ceea ce duce la o conectare slabă şi la o performanţă slabă a infrastructurilor existente*152). Politica de gestionare a apei prezintă încă deficienţe, în special în ceea ce priveşte accesul la apă şi la canalizare în zonele rurale, precum şi cantitatea şi calitatea apei potabile. Conform Raportului de ţară elaborat de CE în 2020 pentru România, colectarea apelor uzate şi conectarea la infrastructura publică de canalizare sunt încă incomplete. *152) https://ec.europa.eu/environment/water/water-framework/economics/pdf/Country%20fact%20sheet%20-%20ROMÂNIA.pdf Conform raportului OCDE din 2020, în medie 96% dintre cetăţenii UE sunt conectaţi la reţeaua de apă potabilă, în timp ce în România doar 57%*153). Prin urmare, România nu este pe drumul cel bun pentru a se conforma ODD 6 al Agendei 2030, care prevede ca până în 2030 să se realizeze atât accesul la apă potabilă sigură şi la preţuri accesibile, cât şi la un sistem de canalizare adecvat pentru toţi. *153) https://www.oecd-ilibrary.org/sites/4624be86-en/index.html?itemId=/content/component/4624be86-en Doar 54,9% din populaţia României este conectată la sistemul de tratare a apelor uzate, ceea ce reprezintă cea mai mică cifră raportată dintre statele membre ale UE*154). În alte ţări din UE, racordarea la sistemele de tratare a apelor uzate a variat între 80% şi 100% din populaţie în 2019. În 2019, producţia de nămol de epurare din România a atins 231.000 de tone, ceea ce corespunde la 11,9 kg pe cap de locuitor*155). În ceea ce priveşte tratarea apelor uzate, mai mult de jumătate, 56%, a fost eliminată la depozitele de deşeuri. Doar 24% din nămolul de epurare a fost pus la dispoziţie pentru utilizare agricolă sau pentru compostare. Această rată relativ scăzută de colectare a nămolurilor de epurare pe cap de locuitor în România poate fi legată de rata scăzută corespunzătoare de conectare a populaţiei la instalaţiile de tratare a apelor uzate. Prin urmare, respectarea Directivei privind tratarea apelor urbane reziduale, DTAU, a fost de departe cea mai dificilă sarcină - România este în prezent ţara cu cele mai slabe rezultate dintre ţările UE în ceea ce priveşte respectarea DTAU. Peste 180 de mari aglomerări încă nu respectă atât obligaţiile legate de colectarea apelor uzate, cât şi cele de tratare a acestora. *154) http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?lang=en&dataset=env_ww_con *155) http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do Prin urmare, nu este întâmplător faptul că "Managementul apei" este prima componentă a Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, având ca obiectiv unic asigurarea durabilă a apei, pentru a asigura "un viitor sigur pentru populaţie, mediu şi economie". Vor fi investite, printre altele, nu mai puţin de 1,462 milioane de euro pentru asigurarea sistemului de apă centralizat, colectarea apelor uzate şi pentru sprijinirea racordării populaţiei cu venituri reduse la reţelele existente de alimentare cu apă şi canalizare. Energie hidroelectrică Datorită importanţei sale în ponderea producţiei de energie în România, producţia de energie hidroelectrică ca şi consumator de apă merită o analiză separată. Înzestrată de natură cu numeroase lacuri şi râuri, România are un potenţial mare de energie regenerabilă prin intermediul energiei hidroelectrice. Într-adevăr, în România sunt active aproximativ 250 de baraje mari şi alte 300 de baraje mai mici*156), dintre care cele mai mari două hidrocentrale, Porţile de Fier I şi II, sunt amplasate pe Dunăre. Energia hidroelectrică reprezintă peste 36% din producţia de energie electrică din România*157) şi aceasta în ciuda faptului că multe dintre baraje nu sunt întreţinute şi reabilitate corespunzător, ceea ce le face să funcţioneze sub capacitatea lor instalată, din motive de siguranţă. *156) https://unece.org/sites/default/files/2021-12/ECE_CEP_189_0.pdf *157) https://www.anre.ro/ro/energie-electrica/rapoarte/puterea-instalata-in-capacitatiile-de-producţie-energie-electrica Energia hidroelectrică este o modalitate valoroasă de a produce energie regenerabilă şi nu ar trebui abandonată, deşi are costuri pentru natură şi biodiversitate. În plus, centralele hidroelectrice utilizează apă dulce, modifică fluxul natural al unui râu sau al unui corp de apă şi produc poluarea apei*158). Cu toate acestea, producţia de energie electrică cu ajutorul apei din corpurile de apă naturale poate fi făcută "circulară" prin utilizarea aşa-numitei metode "hidroenergie cu acumulare prin pompare", PSH. Spre deosebire de instalaţiile hidroenergetice convenţionale, PSH stochează deasupra centralei electrice apa care a trecut deja prin turbine în perioadele de cerere scăzută de energie electrică. Apa stocată poate apoi să curgă înapoi în turbina-generator atunci când cererea de energie electrică este mare, acţionând astfel ca o baterie gigantică care stochează energie sub formă de apă*159), *160). Metoda PSH nu numai că duce la mai puţină poluare a apei în procesul de generare a energiei electrice, dar asigură, de asemenea, furnizarea unei cantităţi mai mari de energie regenerabilă atunci când cererea atinge cote maxime. *158) https://energyeducation.ca/encyclopedia/Water_quality_degradation_from_hydropower *159) https://www.usgs.gov/media/images/water-can-be-reused-produce-hydroelectric-power *160) https://www.energy.gov/eere/water/pumped-storage-hydropower În prezent, România are o capacitate instalată de doar 91,5 megawaţi de energie electrică produsă prin metoda PSH*161). Cu toate acestea, în prezent, această capacitate nu este operaţională*162). Având în vedere că multe dintre hidrocentrale au nevoie de modernizări, proprietarul acestora, care în multe cazuri este chiar Guvernul României, ar trebui să ia în considerare adăugarea rezervoarelor necesare şi să transforme hidrocentralele existente în centrale PSH. *161) Eurostat, Capacitatea de producţie de energie electrică din surse regenerabile [nrg_inf_epcrw], ultima actualizare: 20-04-2022 *162) https://cms.law/en/int/expert-guides/cms-expert-guide-to-energy-storage/românia Oportunităţi şi lacune Pentru a continua scăderea nivelurilor de extragere a apei, EC oferă o modalitate de a remodela modul în care funcţionează sistemele de apă. EC urmează strategia 6R de reducere, reutilizare, reciclare, recuperare, reparare şi restaurare pentru a menţine apa în circulaţie mai mult timp şi pentru a reduce sarcina asupra sistemelor naturale*163). Aceste definiţii includ reducerea consumului de apă dulce, utilizarea, tratarea şi extragerea resurselor folositoare din apele uzate şi, de asemenea, reumplerea surselor de apă prin intervenţii artificiale, cum ar fi recoltarea apei pluviale, reîncărcarea controlată a acviferelor sau întinerirea corpurilor de apă. *163) https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0301479720309385 Sectorul apei este puternic interconectat cu celelalte sectoare şi deţine un mare potenţial de îmbunătăţire în direcţia economiei circulare. Conform Raportului CE privind implementarea măsurilor de mediu 2019 - Raport de ţară pentru România, principalele presiuni asupra apelor de suprafaţă sunt presiunile difuze ale apelor uzate provenite din gospodăriile care nu sunt conectate la reţeaua de canalizare şi poluarea cauzată de evacuările de ape uzate agricole şi urbane. Pentru corpurile de apă subterană, principala presiune este reprezentată de poluarea difuză provenită din agricultură şi de gospodăriile care nu sunt conectate la reţelele de canalizare, ambele afectând 10% din corpurile de apă subterană. Există mai multe oportunităţi pentru ca sectorul românesc al apei să aducă o contribuţie valoroasă la promovarea economiei circulare*164). Un element esenţial este îmbunătăţirea gestionării nămolurilor de la staţiile de epurare a apelor uzate, crescând treptat cantitatea care este reciclată în agricultură. Acest lucru include, de asemenea, promovarea producţiei de biogaz din staţiile de epurare a apelor uzate. *164) https://documents1.worldbank.org/curated/en/114311530025860150/pdf/127630-REVISED-W18010.pdf Ar trebui promovat consumul de apă potabilă "de la robinet", în comparaţie cu apa îmbuteliată. Utilizarea apei pentru consumul urban oferă astăzi un grad ridicat de siguranţă pentru sănătatea umană. Având în vedere prevederile de reglementare, apa de la robinet oferă garanţii de siguranţă practic în toată ţara în locurile publice, iar acolo unde nu este sigură, vor trebui luate măsuri pentru existenţa apei potabile, reducând astfel utilizarea sticlelor de plastic. Noua directivă privind apa potabilă, care va trebui să fie integrată în reglementările româneşti, prevede măsuri care vizează promovarea consumului de apă de la robinet. România este, de asemenea, o ţară cu multe izvoare de apă minerală. Mai mult, mai multe municipalităţi din ţară, de exemplu, Timişoara, au construit deja fântâni cu apă dulce tratată. Aceste bune practici ar trebui să fie reproduse ori de câte ori este posibil şi să încurajeze utilizarea sticlelor reîncărcabile pentru apa de băut şi de gătit. 4.2.5. Concluzii - stabilire priorităţi Pe baza analizei preliminare, care ia în considerare contribuţia economică, impactul asupra mediului, precum şi provocările şi oportunităţile din fiecare sector economic, se poate concluziona că îmbunătăţirea economiei circulare are cel mai mare potenţial în următoarele sectoare: - Agricultură şi silvicultură; – Industria automobile; – Construcţii; – Bunuri de consum, cum ar fi produsele alimentare şi băuturile; – Ambalaje cum ar fi: sticla, hârtia, materiale plastice etc.; – Textile; – EEE. În consecinţă, aceste sectoare vor fi abordate în detaliu în planul de acţiune, împreună cu deşeurile şi apa ca sectoare orizontale. Măsurile şi proiectele propuse prin planul de acţiune vor avea în vedere îmbunătăţirea acestor sectoare şi nu vor avea un impact negativ semnificativ asupra ariilor naturale protejate, sau a biodiversităţii şi a sănătăţii umane. Mai jos sunt prezentate câteva motive care justifică de ce nu au fost alese anumite sectoare: - Sectorul metalurgiei şi al construcţiilor de maşini nu a fost ales deoarece potenţialul de circularitate este relativ limitat în comparaţie cu alte sectoare, şi anume aplicarea cerinţelor de proiectare ecologică care vor fi prevăzute de Directiva UE revizuită privind proiectarea ecologică, aplicarea tehnologiilor şi combustibililor cu emisii reduse de dioxid de carbon, precum şi creşterea gradului de reciclare şi de refabricare a produselor. – Nu se acordă prioritate industriei chimice, deoarece potenţialul său de circularitate se bazează în principal pe tranziţia către îngrăşăminte biologice, care pot fi acoperite de sectoarele agriculturii, silviculturii şi alimentaţiei. – Chiar dacă contribuţia economică a sectorului turismului este relativ mare, circularitatea sectorului este limitată de nivelul de durabilitate şi circularitate al sectoarelor cu care este conectat turismul, dintre care cele mai importante sunt deja prioritare, şi anume agricultura, construcţiile şi ambalajele. – Sectorul mobilei deţine multe oportunităţi de EC; cu toate acestea, este un sector relativ mic în România. În acelaşi timp, problema presantă a intensificării recoltării lemnului poate fi abordată în cadrul agriculturii şi silviculturii. 5. OBIECTIVELE GENERALE ŞI SPECIFICE 5.1. Obiectivele cheie pentru o tranziţie la EC în România Obiectivele cheie ale Strategiei naţionale privind EC oferă cadrul care ghidează eforturile de tranziţie către EC ale României prin implementarea Planului de Acţiune. De asemenea, acestea servesc la definirea celor mai importante elemente şi domenii din cadrul EC aplicate în România, aliniind astfel aşteptările şi viziunile tuturor părţilor implicate. EC promite construirea unui sistem rezilient care va aduce beneficii întreprinderilor, oamenilor şi mediului, rezistent la efectele schimbărilor climatice sau la întreruperile lanţului de aprovizionare global. În concordanţă cu strategiile naţionale relevante care vizează o Românie durabilă, ecologică şi echitabilă*165), se stabilesc următoarele obiective cheie: *165) Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă 2013-2020-2030, Strategia de Dezvoltare Durabilă a României 2030, Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, 2018, precum şi proiectul de Strategie privind Economia Circulară, 2020. 1. Acordarea de prioritate producţiei locale în faţa produselor şi materialelor importate; 2. Consolidarea competitivităţii economice şi a forţei de muncă; 3. Aprovizionarea responsabilă şi durabilă cu materii prime; 4. Promovarea cu prioritate a inovării şi cercetării în domeniul economiei circulare; 5. Prezervarea, conservarea şi utilizarea sustenabilă a resurselor naturale; 6. Prevenirea generării de deşeuri şi gestionarea sustenabilă a deşeurilor; 7. Promovarea consumului responsabil şi a educaţiei pentru mediu; 8. Protecţia ecosistemelor şi a sănătăţii cetăţenilor. 6. PROGRAME 6.1. Direcţii de politică Pe baza obiectivelor cheie, următoarele direcţii trebuie urmărite prin elaborarea de politici pentru a avansa EC în România. Acestea trebuie abordate prin intermediul reglementărilor, al stimulentelor economice şi al măsurilor care vor fi introduse în detaliu în Planul de Acţiune. Măsurile vor fi stabilite pe baza legislaţiei în vigoare, la nivel naţional, comunitar şi internaţional şi nu vor afecta biodiversitatea sau sănătatea oamenilor. I. Reducerea consumului de materii prime virgine prin extragerea mai durabilă a materiilor prime şi prin activităţi de reciclare şi recuperare. II. Reducerea consumului de bunuri de consum prin prelungirea duratei de viaţă a produselor: - aplicarea designului circular şi a eficienţei materialelor; – promovarea dematerializării. III. Reducerea impactului activităţilor de producţie asupra mediului prin: - aplicarea unor tehnologii şi procese mai inovatoare şi mai ecologice; – promovarea digitalizării; – favorizarea energiilor regenerabile în detrimentul combustibililor fosili; – exploatarea potenţialului de simbioză industrial. IV. Reducerea impactului activităţilor de gestionare şi de eliminare a deşeurilor şi a apei reziduale asupra mediului prin: - promovarea prevenirii deşeurilor; – îmbunătăţirea sistemului de gestionare a deşeurilor şi a infrastructurii; – promovarea activităţilor de sortare şi tratare a deşeurilor; – limitarea la minimum a depozitării deşeurilor. V. Îmbunătăţirea coerenţei politicilor şi a guvernanţei, a comunicării şi a colaborării dintre autorităţile locale, regionale şi naţionale. 7. REZULTATE AŞTEPTATE Prezenta SNEC pentru România oferă o imagine de ansamblu a potenţialului de EC în România, stabilind o direcţie generală clară pentru a accelera tranziţia EC în România. Situaţia actuală a EC în România este descrisă printr-o analiză a legislaţiei relevante, a guvernanţei şi a performanţei de mediu. În plus, prin intermediul unei analize sectoriale specifice, este identificat potenţialul de circularitate în întreaga economie. Pentru a atinge acest potenţial, sunt stabilite obiective cheie şi sunt furnizate direcţii de politică pentru atingerea lor. Direcţiile şi obiectivele formulate în această Strategie vor constitui baza pentru un Plan de Acţiune care va fi aprobat prin Hotărâre a Guvernului. Planul va conţine mai multe detalii şi acţiuni concrete pentru maximizarea potenţialului de circularitate în sectoarele economice cheie. În cadrul Strategiei este folosită o abordare generală pentru a dezvolta o structură de guvernanţă fezabilă şi pentru a atribui responsabilităţi pentru punerea în aplicare a EC. Strategia introduce şi un cadru general de monitorizare şi evaluare, care să asigure implementarea corectă şi la timp. 8. INDICATORII 8.1. Indicatori de monitorizare pentru obiectivele de nivel înalt Pentru fiecare obiectiv-cheie, vor fi elaboraţi indicatori sau vor fi obţinuţi de la Eurostat, Institutul Naţional de Statistică sau vor fi folosiţi indicatorii utilizaţi în reglementările existente, cum ar fi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, indicatorii naţionali de dezvoltare durabilă, care acoperă dimensiunea socială, economică şi de mediu*166). Acelaşi exerciţiu se va face pentru fiecare sector din Planul de Acţiune, vezi Tabelul 8-1. *166) Majoritatea indicatorilor aleşi sunt cantitativi. Foarte puţini dintre aceştia - în principal indicatori sociali - sunt calitativi şi trebuie să fie colectaţi prin sondaje sau interviuri. Tabelul 8-1 Indicatori de monitorizare pentru obiectivele de nivel înalt
┌────────────────┬────────────────────┬─────────────┐
│Obiectiv │Indicatori-rezultat │Metoda/sursa │
│ │preconizat │ │
├────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Producţia locală pe │ │
│ │sectoare, numărul de│ │
│ │producători locali; │De dezvoltat │
│ │volumul producţiei │ │
│ │locale │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Raportul dintre │ │
│ │consumul de produse │ │
│ │importate şi cel de │ │
│ │produse/materiale │De dezvoltat │
│ │produse local, │ │
│ │procentaj pe tip de │ │
│Acordarea de │material şi/sau │ │
│prioritate │produs │ │
│producţiei ├────────────────────┼─────────────┤
│locale în faţa │Exporturi totale │ │
│produselor şi │volumul exporturilor│Eurostat │
│materialelor │pe categorii de │ │
│importate │produse/materiale │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Exportul de materii │Institutul │
│ │prime │Naţional de │
│ │ │Statistică │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Importuri totale, │ │
│ │volumul importurilor│Eurostat │
│ │pe categorii de │ │
│ │produse/materiale │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Importul de materii │Institutul │
│ │prime │Naţional de │
│ │ │Statistică │
├────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │PIB real pe cap de │Institutul │
│ │locuitor │Naţional de │
│ │ │Statistică │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Persoane angajate în│ │
│ │sectorul EC/mediu, │ │
│ │procentul de │ │
│ │persoane angajate în│ │
│ │sectorul legat de │Eurostat │
│ │economia circulară │Institutul │
│ │în raport cu totalul│Naţional de │
│ │forţei de muncă │Statistică │
│ │Numărul de angajaţi │ │
│Consolidarea │în domeniul │ │
│competitivităţii│bunurilor şi │ │
│economice şi a │serviciilor de mediu│ │
│forţei de muncă ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Rata şomajului, │Institutul │
│ │procentul de şomeri │Naţional de │
│ │ │Statistică │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Numărul de │ │
│ │stimulente economice│ │
│ │pentru a stimula │În curs de │
│ │antreprenoriatul │elaborare, pe│
│ │circular, de │baza │
│ │exemplu, taxe mai │tabloului de │
│ │mici pentru │bord al SEE │
│ │produsele reparate │ │
│ │şi reutilizate │ │
├────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Numărul de companii │ │
│ │care au obţinut o │ │
│ │etichetă sau o │ │
│ │certificare de │A se dezvolta│
│ │aprovizionare │ │
│ │durabilă, număr de │ │
│ │companii │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Amprenta material, │ │
│ │consumul de materii │Eurostat │
│ │prime pe cap de │ │
│ │locuitor │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Productivitatea │Institutul │
│ │resurselor materiale│Naţional de │
│ │ │Statistică │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Intensitatea │Institutul │
│ │materialului │Naţional de │
│ │ │Statistică │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Independenţa faţă de│ │
│ │materiile prime - │Eurostat │
│ │autosuficientă │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Institutul │
│ │Dependenţa materială│Naţional de │
│ │ │Statistică │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Importul şi exportul│Institutul │
│ │de materii prime │Naţional de │
│Aprovizionarea │ │Statistică │
│responsabilă şi ├────────────────────┼─────────────┤
│durabilă cu │Achiziţii publice │ │
│materii prime │verzi, ponderea │ │
│ │produselor şi │ │
│ │materialelor │Eurostat │
│ │achiziţionate prin │ │
│ │intermediul │ │
│ │achiziţiilor publice│ │
│ │ecologice │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Promovarea │ │
│ │energiilor │ │
│ │regenerabile în │ │
│ │totalul energiei │PNIESC 2030 │
│ │finale consummate, │ │
│ │ponderea surselor de│ │
│ │energie bazate pe │ │
│ │energii regenerabile│ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Ponderea energiei │Institutul │
│ │regenerabile în │Naţional de │
│ │consumul brut de │Statistică │
│ │energie pe sectoare │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Contribuţia │ │
│ │materialelor │ │
│ │reciclate la cererea│În curs de │
│ │de materii prime, │elaborare, pe│
│ │ponderea "deşeurilor│baza │
│ │vechi" reciclate în │tabloului de │
│ │intrările de │bord al SEE │
│ │materiale în │ │
│ │sistemul de │ │
│ │producţie │ │
├────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Brevete legate de │ │
│ │reciclare şi │Eurostat │
│ │materiale secundare,│ │
│ │număr de brevete │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Ponderea valorii │Institutul │
│ │adăugate brute a │Naţional de │
│ │tehnologiilor de │Statistică │
│ │mediu în PIB │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Indicele de │Eurostat │
│ │eco-inovare │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │CDP105A - Proiecte │ │
│ │pentru acţiuni de │Institutul │
│ │cercetare şi │Naţional de │
│ │dezvoltare şi │Statistică │
│ │cealaltă │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │CDP101B - │Institutul │
│Promovarea cu │Organizaţii cu │Naţional de │
│prioritate a │activităţi de │Statistică │
│inovării şi │cercetare-dezvoltare│ │
│cercetării în ├────────────────────┼─────────────┤
│domeniul │Numărul de articole │In curs de │
│economiei │ştiinţifice │elaborare, pe│
│circulare │referitoare la EC ’ │baza │
│ │’ │tabloului de │
│ │ │bord al SEE │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │ │A fost │
│ │ │planificată │
│ │ │să fie │
│ │ │lansată în │
│ │ │2021 de către│
│ │A implementat │IRCEM ca │
│ │soluţii digitale │parte a │
│ │utilizând tehnologia│ROCES2030; să│
│ │cloud şi ScS, număr │fie │
│ │de organizaţii │dezvoltată şi│
│ │raportat la numărul │să completeze│
│ │total de companii │datele │
│ │ │Eurostat │
│ │ │privind │
│ │ │serviciile de│
│ │ │cloud │
│ │ │computing │
├────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Scăderea cantităţii │ │
│ │de deşeuri │ │
│ │depozitate, │A se dezvolta│
│ │procentul de deşeuri│ │
│ │depozitate anual │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Rata de reciclare a │ │
│ │tuturor deşeurilor, │ │
│ │cu excepţia │Eurostat │
│ │deşeurilor minerale │ │
│ │majore, procentul de│ │
│ │deşeuri reciclate │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Rata de reciclare a │Institutul │
│ │deşeurilor │Naţional de │
│ │municipale │Statistică │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Rata de reciclare a │ │
│ │deşeurilor de │ │
│ │ambalaje în funcţie │Institutul │
│ │de tipul de material│Naţional de │
│ │din totalul │Statistică │
│ │deşeurilor de │ │
│ │ambalaje generate │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│Prezervarea, │Produse de pe piaţă │In curs de │
│conservarea şi │care respectă │elaborare, pe│
│utilizarea │eticheta franceză de│baza │
│sustenabilă a │reparabilitate │tabloului de │
│resurselor │ │bord al SEE │
│naturale ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Rata de utilizare a │ │
│ │materialelor │Eurostat │
│ │circulare │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Recuperarea │ │
│ │nutrienţilor din │ │
│ │deşeurile solide şi │ │
│ │din apele uzate │ │
│ │reutilizate în │ │
│ │agricultură, │ │
│ │ponderea nămolurilor│În curs de │
│ │de epurare de la │elaborare, pe│
│ │staţiile de epurare │baza │
│ │a apelor uzate │tabloului de │
│ │urbane compostate │bord al SEE │
│ │sau utilizate în │Institutul │
│ │agricultură din │Naţional de │
│ │totalul nămolurilor │Statistică │
│ │eliminate │ │
│ │Ponderea nămolului │ │
│ │recuperat în totalul│ │
│ │nămolului rezultat │ │
│ │din procesul de │ │
│ │tratare a apelor │ │
│ │uzate │ │
├────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Cantitatea de │Institutul │
│ │deşeuri generate │National de │
│ │ │Statistică │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Reducerea deşeurilor│ │
│Prevenirea │alimentare: Numărul │Institutul │
│generării de │de firme care │Naţional de │
│deşeuri şi │acţionează împotriva│Statistică │
│gestionarea │risipei alimentare │ │
│sustenabilă a ├────────────────────┼─────────────┤
│deşeurilor │Producţia de deşeuri│ │
│ │per flux de deşeuri,│Institutul │
│ │volumul de deşeuri │Naţional de │
│ │generate per flux de│Statistică │
│ │deşeuri şi/sau │ │
│ │sector │ │
├────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Consumul intern de │Eurostat │
│ │materiale │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Cheltuieli de consum│ │
│ │ale gospodăriilor cu│ │
│ │reparaţiile, │ │
│ │închirierea şi │Eurostat │
│ │întreţinerea, │ │
│ │dezagregate pe grupe│ │
│ │de produse │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Achiziţionarea de │Sondaj │
│ │produse locale │Eurobarometru│
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Achiziţionarea de │ │
│ │produse care obţin o│ │
│ │etichetă de │Sondaj │
│Promovarea │durabilitate sau │Eurobarometru│
│consumului │clasificate ca │ │
│responsabil şi a│opţiuni mai durabile│ │
│educaţiei pentru├────────────────────┼─────────────┤
│mediu │Achiziţionarea de │ │
│ │produse la mâna a │Sondaj │
│ │doua, procentaj de │Eurobarometru│
│ │produse │ │
│ │achiziţionate │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Ponderea persoanelor│ │
│ │care utilizează │Sondaj │
│ │sisteme de │Eurobarometru│
│ │partajare, procentaj│ │
│ │de persoane │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Productivitatea │ │
│ │resurselor, raportul│ │
│ │dintre activitatea │Eurostat │
│ │economică şi │ │
│ │consumul de resurse │ │
│ │materiale │ │
├────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
│ │Numărul de proiecte │ │
│ │de renaturalizare şi│ │
│ │restaurare a │De dezvoltat │
│ │naturii, număr de │ │
│ │proiecte │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Ponderea ariilor │ │
│ │naturale protejate, │A se dezvolta│
│ │ponderea terenurilor│ │
│Protecţia │în suprafaţa totală │ │
│ecosistemelor şi├────────────────────┼─────────────┤
│a sănătăţii │Amprenta ecologică, │ │
│cetăţenilor │hectar global pe │Eurostat │
│ │persoană │ │
│ ├────────────────────┼─────────────┤
│ │Emisii generate în │ │
│ │aer şi apă în │ │
│ │legătură cu │ │
│ │activităţile │Eurostat │
│ │industriale şi de │ │
│ │producţie, tone de │ │
│ │emisii generate │ │
│ │anual pe activitate │ │
└────────────────┴────────────────────┴─────────────┘
9. PROCEDURILE DE MONITORIZARE ŞI EVALUARE 9.1. Cadrul de monitorizare şi evaluare Cadrul de monitorizare şi evaluare are drept scop urmărirea şi evaluarea implementării şi a impactului atât ale Strategiei, cât şi ale Planului de Acţiune privind EC, precum şi măsurarea progreselor realizate în raport cu obiectivele şi scopurile formulate. 9.2. Structura de guvernanţă O structură de guvernanţă coerentă este crucială pentru implementarea cu succes a Strategiei Naţionale privind EC şi a acţiunilor ulterioare. Actualul model de guvernanţă se află în tranziţie, cu noi structuri şi dinamici în curs de formare. În efortul de a contribui la procesul de tranziţie la EC se va constitui o structură de guvernanţă a EC în România care să definească în mod clar rolurile şi responsabilităţile instituţiilor implicate. Prin decizie a prim-ministrului se va înfiinţa o structură de coordonare, din care să facă parte reprezentanţi, la nivel de secretar de stat/consilier de stat, ai ministerelor cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul economiei circulare, Cancelariei Prim-Ministrului, Secretariatului General al Guvernului, Administraţiei Prezidenţiale şi Departamentului pentru dezvoltare durabilă. Conducerea structurii de coordonare va fi asigurată de Şeful Cancelariei Prim-Ministrului, iar secretariatul acesteia va fi asigurat de către Departamentul pentru dezvoltare durabilă. Prin Ordin al conducătorului fiecărei instituţii reprezentate în structura de coordonare se vor înfiinţa, cu încadrarea în numărul de posturi aprobat la nivelul instituţiei, structuri executive în cadrul cărora vor fi abordate şi coordonate acţiunile de EC specifice responsabilităţilor instituţiilor. Pentru a beneficia de contribuţia valoroasă adusă de diversitate şi incluziune, precum şi de colaborare din partea altor părţi interesate care participă la punerea în aplicare a Strategiei, actorii din sectorul privat, mediul academic şi din societatea civilă vor fi consultaţi periodic în procesul de elaborare a Planului de Acţiune privind EC şi implementare a Strategiei. Structura de guvernanţă a EC are ca obiectiv principal elaborarea Planului de Acţiune privind EC şi implementarea Strategiei. Aceasta îşi va desfăşura activitatea în condiţiile prevăzute de regulamentul propriu de organizare şi funcţionare. 10. INSTITUŢIILE RESPONSABILE Instituţiile responsabile cu implementarea Strategiei sunt ministerele cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul economiei circulare, inclusiv instituţiile şi/sau organizaţiile de cercetare din subordine/coordonare sau sub autoritatea acestora, precum şi Cancelaria Prim-Ministrului, Secretariatul General al Guvernului, Administraţia Prezidenţială şi Departamentul pentru dezvoltare durabilă. 11. IMPLICAŢIILE BUGETARE ŞI SURSELE DE FINANŢARE Implicaţiile bugetare şi sursele de finanţare se vor stabili prin Planul de Acţiune. 12. IMPLICAŢIILE ASUPRA CADRULUI JURIDIC Aprobarea SNEC reprezintă o reformă asumată în cadrul PNRR, în componenta 3 - privind gestionarea deşeurilor. Obiectivul general al prezentei Strategii este strâns legat de noile obiective ale PAEC al UE, în conformitate cu principiile şi acţiunile promovate în cadrul Pactului Verde European. Pentru implementarea Strategiei este nevoie de constituirea structurii de guvernanţă a SNEC prin Decizie a prim-ministrului şi iniţierea unei Hotărâri de Guvern pentru aprobarea Planului de acţiune. Planul de acţiune va fi adoptat conform angajamentelor asumate de România prin PNRR printr-o Hotărâre a Guvernului României până în data de 30 septembrie 2023. 13. Bibliografie Cambridge Econometrics, Trinomics and ICF, 2018. Impacts of circular economy policies on the labour market. Retrieved from https://circulareconomy.europa.eu/platform/sites/default/files/ec_2018_-_impacts_of_circular_economy_policies_on_the_labour_market.pdf Circle Economy, 2021. The Circularity Gap Report. Retrieved from https://www.circularity-gap.world/2021#downloads Dobre-Baron, O., Nitescu, A., Nita, D., & Mitran, C, 2022. România's Perspectives on the Transition to the Circular Economy in an EU Context. Basel: MDPI. doi:https://doi.org/10.3390/su14095324 Ellen MacArthur Foundation, 2015. Growth within: a circular economy vision for a competitive Europe. Retrieved from https://ellenmacarthurfoundation.org/growth-within-a-circular-economy-vision-for-a- competitive-europe European Commission, 2022. EU Strategy for Sustainable and Circular Textiles. Retrieved from https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:9d2e47d1 -b0f3-11ec-83e1-01aa75ed71a1.0001.02/D0C_1&format=PDF European Parliament and Council, 2009. Directive 2009/125/EC establishing a framework for the setting of ecodesign requirements for energy-related products. Eurostat, 2022. Retrieved from https://ec.europa.eu/eurostat/statistics- explained/index.php?title=Resource_productivity_statistics Eurostat, 2022. Retrieved from https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ENV_AC_RMEustom_2702198/default/table?lang=en Inglezakis, V., & Zorpas, A, 2009. Automotive shredder residue, ASR: a rapidly increasing waste stream waiting for a sustainable response. WIT Transactions on Ecology and the Environment, https://doi.org/10.2495/SDP090782, 835-843. JRC, 2021. EU Country Profiles in the Raw Materials Information System RMIS): România. Retrieved from https://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/handle/JRC123822 Martins, F., & Castro, H, 2019. Raw material depletion and scenario assessment in European Union - A circular economy approach. Retrieved from https://recipp.ipp.pt/bitstream/10400.22/19466/1MRT_GRAQ_2020.pdf Ministry of Tourism. (n.d.). Master Planul pentru turismul naţional al României 2007 - 2026 . Retrieved from http://turism.gov.ro/web/wp-content/uploads/2017/05/masterplan_partea1.pdf Năstase, C., Chasovschi, C., State, M., & Scutariu, A.-L, 2019. MUNICIPAL WASTE MANAGEMENT IN ROMÂNIA IN THE CONTEXT OF THE EU. A STAKEHOLDERS' PERSPECTIVE. Technological and Economic Development of Economy, 25(5). doi:https://doi.org/10.3846/tede.2019.10295 OECD, 2018. The Macroeconomics of the Circular Economy Transition . Retrieved from https://www.oecd-ilibrary.org/docserver/af983f9a-en.pdf?expires=1651847908&id=id&accname=guest&checksum=25803F91E28F8ECAFBCC2D875E7094F2 OECD, 2022. Economic Survey of România. Retrieved from https://www.oecd.org/economy/românia-economic-snapshot/ Romanian Government, 2018. România's Sustainable Development Strategy 2030. Retrieved from http://dezvoltaredurabila.gov.ro/web/wp-content/uploads/2019/03/Romanias-Sustainable- Development-Strategy-2030.pdf Rovinaru, F., Rovinaru, M., & Rus, A. ,2019. The Economic and Ecological Impacts of Dismantling End-of-Life Vehicles in România. Sustainability, doi:10.3390/su11226446. Schroeder, P., Anggraeni, K., & Weber, U, 2018. The Relevance of Circular Economy Practices to the Sustainable Development Goals. Journal of Industrial Ecology, 23-1, 77-95. Retrieved from https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/jiec.12732 Staniszewska, E., Klimecka-Tatar, D., & Obrecht, M, 2020. Eco-design processes in the automotive industry. PRODUCTION ENGINEERING ARCHIVES, 131-137. UNECE. ,2021. România - Environmental Performance Reviews . Retrieved from https://unece.org/sites/default/files/2021-12/ECE_CEP_189_0.pdf United Nations, 2015. Paris Agreement. Retrieved from https://unfccc.int/sites/default/files/english_paris_agreement.pdf United Nations, 2016. Global Material Flows and Resource Productivity - Assessment Report for the UNEP Internaţional Resource Panel. Retrieved from https://www.unep.org/resources/report/global-material-flows-and-resource-productivity-assessment-report-unep ANEXA A Figuri şi tabele justificative - capitolele 1 şi 2 Figura A-1: Cadrul Strategii 9R (a se vedea imaginea asociată) Sursa: Potting et al. - 2017*167) *167) https://www.pbl.nl/sites/default/files/downloads/pbl-2016-circular-economy-measuring-innovation-in-product-chains-2544.pdf ● R0-R2 reprezintă aşa-numita buclă sau circuit scurt. Strategiile sunt menite să elimine deşeurile deja din faza de proiectare a produsului asigurând posibilitatea de re-manufacturare şi dezasamblare. - R0: Refuz - Exemplu în cazul ambalajelor de plastic: refuzul sticlelor de plastic pentru îmbutelierea băuturilor răcoritoare. Consumatorii îşi pot pregăti băutura acasă din concentrate. – R1: Regândire - Închirierea în locul cumpărării este un exemplu de astfel de strategie. Exemplu din domeniul electrocasnicelor: Utilizarea partajată a maşinilor de spălat şi a uscătoarelor, într-o locaţie centrală în blocurile de apartamente; folosirea partajată a contractelor de utilizare, care să includă servicii de mentenanţă, reparaţii şi recondiţionări – R2: Reducere - Exemplu din domeniul construcţiilor: zidul tipic de mortar şi cărămidă poate fi înlocuit cu un zid din cărămizi care se îmbină între ele, aşa încât cantitatea de mortar necesară este considerabil redusă. ● R3-R7 reprezintă aşa-numita buclă medie a modului celor 9 R şi au menirea de a extinde ciclul de viaţă al produselor. - R3: Reutilizare - Exemplu din domeniul ambalajelor: consumatorii spală sticlele şi le reumplu la retailer. – R4: Reparare - În toate situaţiile consumatorul ar plăti pentru serviciile de reparaţii. – R5: Recondiţionare -Exemplu din domeniul electronicelor: un intermediar înlocuieşte piesele vechi cu unele noi şi moderne şi vinde apoi produsul recondiţionat, cu piesele înlocuite fiind trimise spre reciclare, a se vedea R8. – R6: Remanufacturare - Exemplu din domeniul electronicelor: un intermediar foloseşte piesele vechi ce sunt încă funcţionale pentru a repara aparatură defectă sau pentru a produce aparate noi. Piesele nefolosite sunt trimise spre reciclare, a se vedea R8. – R7: Redirecţionare. Exemplu: fabricarea de sacoşe pentru cumpărături din paraşute scoase din uz. ● R8-R9 reprezintă bucla lungă a modelului celor 9 R. Acestea se aplică produselor care ajung în faza de sau sunt etichetate ca deşeuri şi necesită consum de energie pentru a li se conferi o nouă valoare. Spre deosebire de celelalte strategii R, acestea nu menţin structura sau valoarea originală a produsului. - R8: Reciclare - Exemplu: consumatorii duc produsele la care renunţă/le aruncă la centrele de reciclare. – R9: Recuperare - este strategia de incinerare a materialelor cu potenţial de recuperare de energie. Figura A-2: Producţia de deşeuri municipale şi cheltuielile de consum final în România, 2010-2020 (a se vedea imaginea asociată) Sursa: Eurostat [env wasmun] şi Eurostat [nama_10_co3_p3] Figura A-3: Generarea de deşeuri, cu excepţia deşeurilor minerale majore, pe unitate de PIB, exprimat în kg la mia de euro, 2004-2018 (a se vedea imaginea asociată) Sursa: Eurostat Figura A-4: Compoziţia economiei româneşti, exprimată în milioane de euro - VAB în volume legate în lanţ, 2015 (a se vedea imaginea asociată) Sursa: Eurostat Figura A-5: Ocuparea forţei de muncă în economia românească exprimată în mii persoane (a se vedea imaginea asociată) Sursa: Eurostat Figura A-6: Industriile prelucrătoare din România în 2010 şi 2020, exprimată în milioane de euro - VAB în volume legate în lanţ, 2015 (a se vedea imaginea asociată) Sursa: Eurostat Figura A-7: Fluxul de materiale în România, 2020, exprimat în mii tone (a se vedea imaginea asociată) Sursa: Eurostat - Fluxurile de materiale în economia circulară, https://ec.europa.eu/eurostat/web/circular-economy/material-flow-diagram, accesat la 28.06.2022 ANEXA B Detalii privind iniţiativele UE privind EC Noul PAEC detaliază o serie de iniţiative politice care urmează să fie întreprinse de CE, abordând toate etapele ciclului de viaţă al bunurilor şi serviciilor legate de economia UE: ● Iniţiativa privind politica produselor durabile, a cărei propunere legislativă a fost publicată în anul 2022, vizează stabilirea unui cadru politic coerent la nivelul UE, prin care bunurile, serviciile şi modelele de afaceri durabile să devină norma şi modelul de consum mai durabil. Ea abordează aspecte precum internalizarea externalităţilor legate de produse, cerinţele de proiectare ecologică impuse unei game mai largi de produse decât cele legate de energie şi care includ aspecte legate de eficienţa materialelor, de ex.: longevitate, reparabilitate, reutilizare, precum şi furnizarea de informaţii privind durabilitatea de-a lungul lanţului valoric într-un "paşaport digital al produsului". ● Această iniţiativă este în strânsă coordonare cu alte două proiecte care se adresează în mod special consumatorilor şi care au ca scop îmbunătăţirea capacităţii acestora de a lua decizii de cumpărare informate şi ecologice: iniţiativa privind abilitarea consumatorilor pentru tranziţia ecologică şi cea privind declaraţiile de mediu*168). *168) Comisia Europeană, 2021, Evaluarea de impact iniţială - Iniţiativa privind produsele durabile ● Revizuirea în curs a Directivei privind proiectarea ecologică şi a Regulamentului privind eticheta ecologică a UE*169) au ca obiectiv, printre altele, creşterea circularităţii şi a sustenabilităţii modelelor de consum. Eticheta ecologică a UE promovează economia circulară prin încurajarea producătorilor să genereze mai puţine deşeuri şi CO2 în timpul procesului de fabricaţie şi să dezvolte produse durabile, uşor de reparat şi de reciclat. Transparenţa asigurată prin intermediul etichetei îi ajută pe consumatori să facă o alegere mai informată şi mai durabilă. Odată ce Directiva privind proiectarea ecologică va fi extinsă dincolo de produsele cu impact energetic şi va fi aplicabilă unei game mai largi de produse, aceasta va stabili standarde minime pentru eficienţa energetică şi materială a produselor, sporind astfel performanţa lor de mediu*170). *169) Regulamentul CE nr. 66/2010 privind eticheta ecologică a UE *170) https://legislaţie.just.ro/Public/DetaliiDocument/213810 ANEXA C Descrierea detaliată a organismelor guvernamentale care sprijină EC Comisia Naţională privind Schimbările Climatice La data de 20 noiembrie 2014, a fost promulgată Hotărârea Guvernului nr. 1.026/2014 pentru reorganizarea Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice, prin care s-a recunoscut necesitatea existenţei unui Centru Guvernamental pentru coordonarea politicilor în domeniu. Comisia Naţională privind Schimbările Climatice este un organism interministerial, cu rol consultativ, fără personalitate juridică, a cărui activitate este coordonată de Ministerul Mediului. Comisia Naţională pentru Schimbări Climatice este subordonată Consiliului Interministerial pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Mediu având ca preşedinte Ministerul Mediului. Vicepreşedintele Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice este secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului. Comisia are un secretariat care acţionează în cadrul Direcţiei pentru responsabilităţi în domeniul schimbărilor climatice din cadrul Ministerului Mediului. Vicepreşedintele Comisiei naţionale privind schimbările climatice este secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului. Comisia dispune de un secretariat care acţionează în cadrul Direcţiei responsabilităţilor privind schimbările climatice din cadrul Ministerului Mediului. Un grup de lucru tehnic privind schimbările climatice este înfiinţat sub auspiciile Comisiei. Acesta este compus din experţi ai autorităţilor, instituţiilor şi organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale. Comisia Naţională privind Schimbările Climatice are următoarele competenţe principale: ● de a propune modificarea şi completarea Strategiei naţionale a României privind schimbările climatice şi a Planului de acţiune subsecvent, elaborate de Ministerul Mediului. ● să analizeze rapoartele elaborate în cadrul grupului tehnic, în vederea informării Guvernului României; ● să informeze autorităţile publice centrale cu privire la sectoarele cu potenţial ridicat de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi cu privire la sarcinile de reducere a emisiilor acestor instituţii; ● la propunerea grupului tehnic, să recomande autorităţilor publice centrale realizarea de studii de specialitate necesare pentru punerea în aplicare a politicii europene în domeniul schimbărilor climatice; ● să propună autorităţilor publice centrale iniţierea unor acţiuni de colaborare externă sau participarea la acţiuni iniţiate de alte state membre în domeniul schimbărilor climatice în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră; ● să contribuie la sensibilizarea opiniei publice cu privire la efectele schimbărilor climatice asupra mediului, a vieţii de zi cu zi şi la necesitatea de a sprijini politicile publice şi măsurile adoptate la nivel naţional şi european pentru a încetini aceste schimbări şi pentru a reduce numărul de acţiuni antropice care favorizează schimbările negative ale mediului şi ale vieţii, prin informare publică, ori de câte ori este cazul. Structura Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice: Figura C-1: Structura Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice (a se vedea imaginea asociată) Comitetul interdepartamental pentru dezvoltare durabilă Comitetul a fost înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr. 272/2019*171). Conform HG, Comitetul este un organism interministerial cu rol consultativ şi funcţionează în cadrul Cabinetului Prim-ministrului. Principalele obiective ale Comitetului sunt monitorizarea, evaluarea şi revizuirea implementării Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă a României 2030, integrarea acesteia în programele şi politicile naţionale, precum şi asigurarea obligaţiilor de raportare a României către UE în domeniul sustenabilităţii. Astfel, Comitetul asigură coerenţa în procesul de elaborare şi promovare a politicilor de dezvoltare durabilă. *171) https://legislaţie.just.ro/Public/DetaliiDocument/213810 DDD asigură secretariatul permanent al Comitetului, care se asigură că orice decizie luată de Comitet este comunicată Guvernului în termen de 5 zile. Comitetul interministerial privind schimbările climatice La data de 29 aprilie 2022, prin Hotărârea Guvernului nr. 563/2022, Guvernul României a aprobat înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unui Comitet interministerial pentru schimbări climatice, care este coordonat de primul-ministru, în calitate de preşedinte. Comitetul are trei vicepreşedinţi, şeful Cancelariei prim-ministrului, demnitarul care conduce Departamentul pentru climă şi durabilitate din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi ministrul Mediului. Activitatea comitetului este asistată de secretariatul tehnic, care este format din personal de la Secretariatul General al Guvernului, prin Direcţia pentru Coordonarea Politicilor şi Priorităţi, şi de la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Principalele competenţe ale comitetului sunt: ● Propune comunicarea unui mesaj unitar şi coerent privind schimbările climatice, bazat pe date ştiinţifice, de către instituţiile publice româneşti care dezvoltă politici cu impact asupra combaterii schimbărilor climatice. ● Asigurarea alinierii politicilor în sectoarele cu impact asupra schimbărilor climatice şi monitorizarea progreselor înregistrate de instituţiile româneşti în implementare; ● Analizează, monitorizează şi propune politici prioritare anuale privind schimbările climatice, în conformitate cu angajamentele naţionale, aprobate de Guvern; ● Analizează, monitorizează şi evaluează gradul de îndeplinire a măsurilor luate de autorităţile şi instituţiile responsabile pentru implementarea politicilor prevăzute în Planul naţional integrat pentru energie şi schimbări climatice, denumit în continuare PNIESC; ● Să analizeze, să monitorizeze şi să evalueze gradul de îndeplinire a obiectivelor Strategiei naţionale pe termen lung privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi să propună soluţii pentru atingerea acestor obiective; ● Analizează şi monitorizează aplicarea metodologiei de bugetare a iniţiativelor în domeniul schimbărilor climatice, în conformitate cu obligaţiile asumate în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României şi a altor acorduri internaţionale; ● Analizează şi propune indicatori pentru măsurarea angajamentelor României în domeniul climei, în raport cu cerinţele Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice şi ale Acordului de la Paris, precum şi cu alte iniţiative în domeniu, cum ar fi Agenda 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă şi Cadrul Sendai pentru reducerea riscului de dezastre. Structura Comitetului interministerial privind schimbările climatice: Figura C-2: Structura Comitetului interministerial privind schimbările climatice (a se vedea imaginea asociată) Printre alte părţi interesate importante din sectorul privat se numără: 1. Camere de comerţ; 2. Asociaţii profesionale; 3. Altele: Coaliţia pentru Dezvoltarea României, Coaliţia pentru Economie Circulară România, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, Confederaţia CONCORDIA, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România CNPIMMR, Green Report, Asociaţiile de Mediu din România, Asociaţia Producătorilor de Porumb din România APPR, Asociaţia PRO pentru Ambalaje, PRO DEEE, Platforma Părţilor Interesate de Economia Circulară din România ROCESP; 4. ONG-uri, de ex.: România Green Building Council, Fundaţia Conservation Carpathia. ------- 
