Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   STATUTUL din 15 februarie 1999  Casei Nationale de Asigurari de Sanatate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

STATUTUL din 15 februarie 1999 Casei Nationale de Asigurari de Sanatate

EMITENT: CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL CASEI NATIONALE DE ASIGURARI DE SANATATE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 martie 1999
În temeiul <>art. II alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/1998 pentru modificarea şi completarea <>Legii asigurãrilor sociale de sãnãtate nr. 145/1997 ,

Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate adopta urmãtorul statut:

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1
Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate este instituţie publica autonomã cu personalitate juridicã, fãrã scop lucrativ, având ca principal obiect de activitate asigurarea functionarii sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate din România.
ART. 2
Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate stabileşte şi conduce politica şi strategia generalã în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate din România prin sistemul caselor de asigurãri de sãnãtate, numite în continuare case de asigurãri de sãnãtate.
ART. 3
Sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate este obligatoriu şi funcţioneazã descentralizat, autonom, pe baza principiului solidaritãţii şi al subsidiaritãţii în colectarea şi utilizarea fondurilor.
ART. 4
Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate are sediul provizoriu în municipiul Bucureşti, Str. Ministerului nr. 1-3, şi funcţioneazã în conformitate cu prevederile <>Legii asigurãrilor sociale de sãnãtate nr. 145/1997 , cu modificãrile ulterioare, ale prezentului statut, precum şi cu alte dispoziţii legale aplicabile sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate.
ART. 5
Casele de asigurãri de sãnãtate îşi vor elabora statute proprii în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi ale prezentului statut.

CAP. 2
Atribuţiile Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate

ART. 6
Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate are urmãtoarele atribuţii:
1. administreazã, împreunã cu casele de asigurãri de sãnãtate, Fondul de asigurãri sociale de sãnãtate;
2. controleazã garantarea dreptului asiguraţilor la servicii medicale, în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
3. stabileşte strategia generalã a sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, de colectare şi de utilizare a fondurilor asigurãrilor sociale de sãnãtate;
4. colaboreazã cu Ministerul Sãnãtãţii la întocmirea şi la realizarea de programe de sãnãtate finanţate de la bugetul de stat, de la bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate, precum şi din alte surse. Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate stabileşte, în colaborare cu Ministerul Sãnãtãţii, Colegiul Medicilor din România, reprezentanţi ai spitalelor şi clinicilor universitare, ai unitãţilor de cercetare, ai organizaţiilor neguvernamentale, ai sindicatelor şi patronatelor, precum şi cu reprezentanţi ai populaţiei, obiectivele programelor de sãnãtate publica; participa, alãturi de alte instituţii cu rãspundere în domeniul realizãrii politicii sanitare a statului, la proiectarea, implementarea şi coordonarea programelor de sãnãtate publica, în scopul realizãrii unor obiective de sãnãtate;
5. supravegheazã şi controleazã funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate;
6. monitorizeazã şi controleazã modalitatea de eliberare a medicamentelor, conform prevederilor <>art. 48 din Legea nr. 145/1997 ;
7. constituie comisii de experţi care elaboreazã proiecte de norme metodologice pentru acordarea serviciilor medicale, proiecte ce vor fi aprobate de cãtre comisia mixtã a Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate şi a Colegiului Medicilor din România;
8. elaboreazã criterii de acreditare a furnizorilor de servicii medicale;
9. participa, alãturi de Colegiul Medicilor din România, la elaborarea şi la revizuirea contractului-cadru, care va fi avizat de cãtre Ministerul Sãnãtãţii şi aprobat prin hotãrâre a Guvernului;
10. elaboreazã, împreunã cu Colegiul Medicilor din România, criteriile privind calitatea asistenţei medicale din sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate;
11. elaboreazã, împreunã cu Colegiul Medicilor din România, regulamentul de funcţionare a comisiilor de acreditare a medicilor din sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate;
12. participa la acreditarea medicilor din sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate;
13. acrediteazã personalul sanitar care poate fi admis sa lucreze în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate;
14. organizeazã, împreunã cu Colegiul Medicilor din România, controlul activitãţii medicale furnizate asiguraţilor, conform criteriilor prevãzute la <>art. 31 şi 32 din Legea nr. 145/1997 ;
15. participa anual, împreunã cu Ministerul Sãnãtãţii, la elaborarea listei cuprinzând medicamente, cu sau fãrã contribuţie personalã, pe baza prescripţiei medicale, din nomenclatorul de medicamente, de care beneficiazã asiguraţii;
16. elaboreazã anual, împreunã cu Colegiul Medicilor din România, liste nominale cuprinzând materialele sanitare, protezele şi ortezele;
17. acrediteazã persoanele fizice sau juridice care pot furniza materialele prevãzute la pct. 16; stabileşte cadrul general privind modul de furnizare şi condiţiile de plata pentru aceste materiale, care urmeazã a fi prevãzute în contractele directe încheiate între casele de asigurãri de sãnãtate şi furnizori;
18. desemneazã reprezentanţi în comisia centrala ce va aproba procurarea aparaturii de mare performanta, alãturi de reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România şi ai Ministerului Sãnãtãţii;
19. elaboreazã reglementãrile privind plãţile suplimentare ale asiguraţilor pentru unele medicamente şi servicii medicale suplimentare;
20. organizeazã un sistem de asigurare pentru rãspundere civilã a furnizorilor de servicii medicale;
21. organizeazã, împreunã cu Colegiul Medicilor din România, Comisia centrala de arbitraj şi avizeazã regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia;
22. avizeazã statutele caselor de asigurãri de sãnãtate;
23. aproba anual bugetele caselor de asigurãri de sãnãtate şi controleazã corectitudinea execuţiei bugetare;
24. administreazã bunurile mobile şi imobile, dobândite, în condiţiile legii, din activitãţi proprii, subvenţii, donaţii sau din alte surse;
25. stabileşte anual, în limitele legii, cota de contribuţie a caselor de asigurãri de sãnãtate la constituirea fondului de redistribuire şi elaboreazã criteriile de administrare a acestuia;
26. stabileşte destinaţia de utilizare a fondului de rezerva rãmas neutilizat la finele fiecãrui an;
27. asigura tipãrirea, distribuirea şi evidenta carnetelor de asigurat;
28. asigura organizarea şi ţinerea evidentei statistice generale a stãrii de sãnãtate a populaţiei;
29. efectueazã prin intermediul caselor de asigurãri de sãnãtate, direct sau prin intermediari specializaţi, sondaje în vederea evaluãrii gradului de satisfacere a asiguraţilor şi de evaluare a interesului manifestat de cãtre aceştia fata de calitatea serviciilor medicale. Rezultatele acestor sondaje vor putea influenta condiţiile contractelor anuale încheiate cu furnizorii de servicii de sãnãtate.
ART. 7
Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate şi casele de asigurãri de sãnãtate vor funcţiona având la baza un sistem de informatizare integrat.
ART. 8
Casele de asigurãri de sãnãtate vor utiliza formule optime ale sistemului de încasare a contribuţiei. Colectarea debitelor restante la Fondul de asigurãri sociale de sãnãtate se va efectua conform actelor normative în vigoare.
ART. 9
Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate poate mandata unul sau mai multe organisme, cu acoperire nationala sau regionala, sa colecteze contribuţia pentru Fondul de asigurãri sociale de sãnãtate în numele şi pentru casele de asigurãri de sãnãtate.

CAP. 3
Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate - atribuţii, funcţionare

ART. 10
Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate are urmãtoarele atribuţii:
1. aproba şi modifica statutul Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate;
2. stabileşte şi aproba strategia generalã a sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, cu privire la colectarea şi utilizarea fondurilor asigurãrilor sociale de sãnãtate;
3. asigura întocmirea şi realizarea de programe de sãnãtate finanţate de la bugetul de stat, de la bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate, precum şi din alte surse;
4. supravegheazã şi controleazã funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate;
5. aproba proiecte de norme metodologice pentru acordarea serviciilor medicale;
6. elaboreazã obiectivele programelor de sãnãtate;
7. participa, alãturi de alte instituţii cu rãspundere în domeniul realizãrii politicii sanitare a statului, la proiectarea, implementarea şi coordonarea programelor de sãnãtate, în scopul realizãrii unor obiective de sãnãtate;
8. asigura elaborarea şi revizuirea contractului-cadru;
9. aproba criteriile privind calitatea asistenţei medicale din sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate;
10. aproba regulamentul de funcţionare a comisiilor de acreditare a medicilor din sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate;
11. participa la acreditarea medicilor din sistemul de asigurãri de sãnãtate;
12. aproba criteriile de acreditare şi regulamentul de funcţionare a comisiilor de acreditare a personalului sanitar;
13. asigura controlul activitãţii medicale furnizate asiguraţilor, conform criteriilor prevãzute la <>art. 31 şi 32 din Legea nr. 145/1997 ;
14. aproba anual liste nominale cuprinzând materialele sanitare, protezele şi ortezele;
15. aproba criteriile de acreditare a persoanelor fizice sau juridice care pot furniza aceste materiale;
16. aproba cadrul general privind modul de furnizare şi condiţiile de plata pentru aceste materiale;
17. desemneazã reprezentanţi în comisia centrala ce va aproba procurarea aparaturii de mare performanta, alãturi de reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România şi ai Ministerului Sãnãtãţii;
18. aproba reglementãrile privind plãţile suplimentare ale asiguraţilor pentru unele medicamente şi servicii medicale suplimentare;
19. emite norme pentru buna funcţionare a activitãţii Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate şi a caselor de asigurãri de sãnãtate;
20. avizeazã statutele caselor de asigurãri de sãnãtate;
21. controleazã corectitudinea execuţiei bugetare;
22. aproba organigrama caselor de asigurãri de sãnãtate;
23. stabileşte destinaţia, la nivel naţional şi al caselor de asigurãri de sãnãtate, a cheltuielilor de administrare, funcţionare şi de capital, în limita prevederilor legale;
24. administreazã bunurile mobile şi imobile, dobândite, în condiţiile legii, din activitãţi proprii, subvenţii, donaţii sau din alte surse;
25. stabileşte anual criteriile de utilizare a fondului de redistribuire şi administreazã acest fond;
26. stabileşte destinaţia de utilizare a fondului de rezerva rãmas neutilizat la finele fiecãrui an;
27. organizeazã concurs pentru ocuparea postului de director general al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, conform prevederilor legale, stabilind criteriile şi standardele de performanta pentru ocuparea acestui post;
28. organizeazã concurs pentru ocuparea postului de director general al caselor de asigurãri de sãnãtate, conform prevederilor legale, stabilind criteriile şi standardele de performanta pentru ocuparea acestui post;
29. stabileşte criteriile şi condiţiile de numire a medicului-şef al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate şi al caselor de asigurãri de sãnãtate, prin elaborarea unui regulament de funcţionare a serviciului medical al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, respectiv ale caselor de asigurãri de sãnãtate;
30. poate aproba cererea de revocare a preşedintelui, formulatã de membrii sãi, pentru motive temeinice şi legale;
31. alte atribuţii date în competenta prin lege sau prin prezentul statut.
ART. 11
Membrii consiliilor de administraţie ale Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate şi ale caselor de asigurãri de sãnãtate trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele condiţii:
a) sa fie cetãţeni romani;
b) sa nu fie în incapacitate judiciarã şi sa nu aibã cazier judiciar;
c) sa aibã varsta de cel puţin 25 de ani.
ART. 12
Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate este format din 15 membri numiţi de cãtre: puterea executivã (5 membri), sindicatele reprezentative, prin consens (5 membri) şi patronatele reprezentative, prin consens (5 membri), în condiţiile legii.
ART. 13
Consiliul de administraţie este legal constituit şi funcţioneazã începând cu data la care sunt numiţi cel puţin 11 membri.
ART. 14
Consiliul de administraţie se întruneşte ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o data pe luna, şi ia decizii valabile în prezenta a cel puţin 11 membri, cu votul a cel puţin doua treimi din numãrul membrilor prezenţi.
ART. 15
Convocarea consiliului de administraţie va fi facuta de cãtre preşedintele Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate.
Convocarea de cãtre preşedinte poate fi facuta şi la solicitarea a cel puţin unei treimi din numãrul membrilor consiliului de administraţie.
ART. 16
(1) Consiliul de administraţie îşi alege 2 vicepreşedinţi în condiţiile legii.
(2) Consiliul de administraţie mandateazã pe unul dintre cei 2 vicepreşedinţi sa îl înlocuiascã pe preşedinte în caz de forta majorã.
ART. 17
Consiliul de administraţie aproba organigrama Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate.
ART. 18
Consiliul de administraţie numeşte cenzorii şi cenzorii supleanţi.
ART. 19
Membrii consiliului de administraţie, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedinţilor, nu sunt salariaţi ai Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate şi primesc o indemnizaţie lunarã în condiţiile legii.
ART. 20
(1) Preşedintele consiliului de administraţie este şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate.
(2) Pentru motive temeinice şi legale, preşedintele Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, cu acordul consiliului de administraţie, poate solicita revocarea oricãrui membru al acestuia.
(3) Preşedintele consiliului de administraţie are urmãtoarele atribuţii:
a) în exercitarea mandatului sau emite ordine în vederea realizãrii hotãrârilor consiliului de administraţie;
b) reprezintã Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate în relaţiile cu terţii şi este ordonator principal de credite;
c) conduce activitatea Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, a statutului şi a hotãrârilor consiliului de administraţie;
d) numeşte, prin ordin, în baza concursului, directorul general, în condiţiile legii;
e) convoacã consiliul de administraţie şi conduce, de regula, şedinţele acestuia;
f) desemneazã experţii de pe lângã Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, din lista de experţi aprobatã de consiliul de administraţie;
g) rãspunde de aducerea la îndeplinire a hotãrârilor consiliului de administraţie;
h) promoveazã imaginea Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate;
i) alte atribuţii prevãzute de lege, de prezentul statut şi de consiliul de administraţie.
ART. 21
Preşedintele consiliului de administraţie poate numi, cu delegaţie, un director general pana la ocuparea postului, conform legii.
ART. 22
Preşedintele consiliului de administraţie poate delega atribuţii de reprezentare oricãrui vicepreşedinte sau membru al consiliului de administraţie ori unor persoane din aparatul executiv al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate.
ART. 23
(1) Atribuţiile vicepreşedinţilor consiliului de administraţie, stabilite de acesta, sunt urmãtoarele:
a) urmãresc aducerea la îndeplinire a hotãrârilor consiliului de administraţie, încredinţate de cãtre preşedinte;
b) preiau, în caz de forta majorã, atribuţiile preşedintelui;
c) îndeplinesc şi funcţia de vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate;
d) alte atribuţii prevãzute de lege, de prezentul statut şi de hotãrârile consiliului de administraţie.
(2) Mandatele vicepreşedinţilor înceteazã prin demisie, prin deces sau prin revocarea de cãtre consiliul de administraţie, cu votul a cel puţin doua treimi din numãrul consilierilor.

CAP. 4
Relaţiile Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate cu casele de asigurãri de sãnãtate

ART. 24
Atribuţiile consiliilor de administraţie ale caselor de asigurãri de sãnãtate sunt:
1. administreazã bunurile mobile şi imobile, dobândite de casa de asigurãri de sãnãtate în condiţiile legii;
2. încheie contractele de furnizãri de servicii medicale;
3. urmãresc realizarea serviciilor medicale pe baza criteriilor cost/performanta;
4. urmãresc colectarea contribuţiilor la Fondul de asigurãri sociale de sãnãtate;
5. au dreptul de a utiliza toate posibilitãţile legale, în vederea colectãrii cat mai eficiente a fondurilor asigurãrilor sociale de sãnãtate;
6. administreazã Fondul de asigurãri sociale de sãnãtate.
ART. 25
(1) Casele de asigurãri de sãnãtate elaboreazã şi înainteazã rapoarte cuprinzând toate datele solicitate de cãtre Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate.
(2) Casele de asigurãri de sãnãtate participa prin reprezentanţi, atunci când sunt convocaţi, la întrunirile organizate de Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate.
(3) Consiliile de administraţie ale caselor de asigurãri de sãnãtate angajeazã, prin preşedinte, pe directorul general.
(4) Consiliile de administraţie ale caselor de asigurãri de sãnãtate aproba regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi regulamentul de ordine interioarã.
ART. 26
(1) În termen de 15 zile de la aprobarea prezentului statut consiliile de administraţie ale caselor de asigurãri de sãnãtate vor elabora propriile statute, pe care le vor aproba dupã obţinerea avizului favorabil din partea Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, care va controla legalitatea acestor statute.
(2) Consiliile de administraţie ale caselor de asigurãri de sãnãtate pot infiinta oficiile teritoriale necesare, conform prevederilor legale şi regulamentului de înfiinţare şi funcţionare elaborat de cãtre Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate.
ART. 27
(1) În conformitate cu <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 145/1997 şi în vederea îndeplinirii prevederilor legale referitoare la ocrotirea stãrii de sãnãtate a asiguraţilor, Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va monitoriza activitatea celorlalţi asiguratori din domeniul asigurãrilor sociale de sãnãtate.
(2) Monitorizarea se va axa pe respectarea tuturor obiectivelor, normelor, criteriilor şi procedurilor de acreditare elaborate de cãtre Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate şi de alte instituţii abilitate legal.
(3) Nerespectarea acestor reguli poate conduce la suspendarea sau la anularea acreditãrii.

CAP. 5
Felul, cantitatea şi calitatea unor servicii care nu sunt definite expres în lege

ART. 28
(1) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va revizui şi va putea inainta Guvernului spre aprobare prin hotãrâre contractul-cadru, dupã negocierea acestuia împreunã cu Colegiul Medicilor din România.
(2) Normele de aplicare a contractului-cadru vor putea fi actualizate sau revizuite ori de câte ori va fi necesar.
ART. 29
(1) Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate hotãrãşte oportunitatea reasigurãrii acesteia în vederea consolidãrii sistemului de garantare a continuitãţii acordãrii serviciilor medicale pentru asiguraţi.
(2) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va organiza un sistem de asigurãri pentru rãspundere civilã pentru furnizorii de servicii medicale care sunt în relaţii contractuale cu sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate.
ART. 30
(1) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, prin casele de asigurãri de sãnãtate, va consolida calitatea actului medical prin standardizarea serviciilor medicale, pentru eliminarea costurilor ineficiente sau inutile.
(2) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va crea un sistem de bonificaţie pentru furnizorii de servicii medicale, care au activitate directa de asistenta medicalã preventivã şi de promovare a sãnãtãţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor.
(3) Casele de asigurãri de sãnãtate vor crea un sistem de bonificaţie pentru furnizorii de servicii medicale care activeazã în zone defavorizate ale tarii.
(4) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, prin casele de asigurãri de sãnãtate, va sprijini activitatea individualã a medicilor de familie şi a asociaţiilor acestora în vederea creşterii gradului de asigurare a asistenţei medicale la nivel primar.
ART. 31
(1) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, prin casele de asigurãri de sãnãtate, va incuraja aplicarea managementului calitãţii serviciilor medicale, în general, şi a laboratoarelor clinice, în particular, ca modalitate de eliminare a consumului ineficient şi excesiv de resurse financiare.
(2) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va elabora şi va actualiza studii financiare asupra costurilor reale ale serviciilor medicale, pentru stabilirea unor criterii clare şi exacte în vederea introducerii mecanismelor de plata pe serviciu medical la nivelul asistenţei medicale de specialitate din ambulatoriu şi din spital (tarif pe persoana internatã, pe serviciu medical, pe zi de spitalizare şi tarife negociate pentru anumite prestaţii medicale).
(3) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va asigura acoperirea eficienta a serviciilor medicale de urgenta prin contractarea acestor prestaţii cu serviciul de ambulanta sau cu alte servicii acreditate.
(4) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va constitui fonduri distincte şi va organiza structuri adecvate, destinate pregãtirii personalului propriu.
(5) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va putea angaja consultanţa la un nivel relevant de expertiza, în vederea interpretãrii de date statistice, simulãrii de noi modele de asistenta medicalã etc.
ART. 32
Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va iniţia, împreunã cu instituţii ce au vocaţia legalã de a propune şi promova proiecte de acte normative, acele acte care sunt necesare pentru asigurarea continuãrii reformei sistemului sanitar, în mod deosebit a sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate.

CAP. 6
Nivelul şi modul de încasare a contribuţiei

ART. 33
Nivelul contribuţiilor de asigurãri sociale de sãnãtate datorate de cãtre angajatori şi asiguraţi este cel stabilit de normele legale.
ART. 34
Modul de încasare a contribuţiei este stabilit de Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, conform prevederilor legale, avându-se în vedere, în special, celeritatea colectãrii, conform metodologiei cuprinse în Normele privind modul de încasare a contribuţiilor la asigurãrile sociale de sãnãtate, publicate o data cu prezentul statut.

CAP. 7
Drepturile şi obligaţiile organelor de conducere

ART. 35
(1) Preşedintele Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate va desemna membrii consiliului de administraţie, care vor indruma şi vor controla nemijlocit activitatea consiliilor de administraţie ale caselor de asigurãri de sãnãtate, sub aspectul legalitãţii activitãţii şi al respectãrii prevederilor prezentului statut. Consiliul de administraţie va stabili, în vederea îndeplinirii acestor îndatoriri, un fond pentru susţinerea activitãţii în teritoriu a membrilor sãi.
(2) Consiliile de administraţie ale caselor de asigurãri de sãnãtate pot practica pentru membrii lor un sistem de asigurare pentru rãspundere civilã.
(3) Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate va adopta hotãrâri pentru îndeplinirea prevederilor <>art. 103 alin (4) din Legea nr. 145/1997 , astfel cum a fost modificat prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/1998 .

CAP. 8
Departamentul de jurisdicţie

ART. 36
(1) În cadrul Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate se va organiza şi va funcţiona Departamentul juridic, format din personal de specialitate, care, pe lângã atribuţiile stabilite în regulamentul de organizare şi funcţionare, va arbitra litigiile nãscute între casele de asigurãri de sãnãtate.
(2) Departamentul juridic din cadrul Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate va fi informat în permanenta de cãtre direcţiile juridice ale caselor de asigurãri de sãnãtate despre litigiile înregistrate şi despre soluţiile pronunţate.
ART. 37
În vederea creãrii unei practici unitare în soluţionarea litigiilor legate de încheierea, încetarea, executarea, modificarea ori interpretarea clauzelor contractelor încheiate între casele de asigurãri de sãnãtate şi furnizorii de servicii medicale, Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va emite decizii de îndrumare.
ART. 38
La cererea consiliului de administraţie, Departamentul juridic al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate se pronunţa asupra legalitãţii statutelor şi contractelor încheiate de casele de asigurãri de sãnãtate.

CAP. 9
Organizarea activitãţii financiar-contabile, a controlului şi întocmirea bilanţului contabil anual

ART. 39
(1) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va controla activitatea financiar-contabila, de gestiune şi bilanţul contabil anual al caselor de asigurãri de sãnãtate, în vederea evidenţierii necesitãţii alocãrii unor resurse suplimentare din fondul de redistribuire, pentru urmãrirea utilizãrii acestor resurse, precum şi pentru stabilirea destinaţiei fondurilor rãmase neutilizate la finele anului.
(2) Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate va elabora, în termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentului statut, criteriile de stabilire a oportunitãţii, precum şi a mãrimii cotei alocabile din fondul de redistribuire.
ART. 40
Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va tine evidenta contabila în lei, va întocmi darea de seama contabila şi contul de execuţie în conformitate cu dispoziţiile <>Legii contabilitãţii nr. 82 /1991 , cu modificãrile ulterioare, şi cu regulamentul de aplicare a acesteia.
ART. 41
Controlul de gestiune al caselor de asigurãri de sãnãtate va fi efectuat anual de cãtre Curtea de Conturi.

CAP. 10
Cenzorii

ART. 42
(1) Gestiunea Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate este controlatã de 3 cenzori şi de 3 cenzori supleanţi.
(2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor, cenzorii rãspund solidar.
ART. 43
(1) Durata mandatului cenzorilor este de 3 ani, ei putând fi realeşi pentru cel mult încã un mandat. Cenzorii îşi exercita personal mandatul.
(2) Cel puţin unul dintre cenzori trebuie sa fie expert contabil sau contabil autorizat în condiţiile legii.
ART. 44
Cenzorii sunt remuneraţi cu sume stabilite de consiliul de administraţie.
ART. 45
Atribuţiile cenzorilor sunt:
a) sa supravegheze şi sa controleze gestiunea Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate;
b) sa verifice dacã darea de seama contabila şi contul de execuţie sunt legal întocmite în concordanta cu normele metodologice în vigoare;
c) sa prezinte consiliului de administraţie raportul privind darea de seama contabila şi contul de execuţie.
ART. 46
Obligaţiile cenzorilor sunt:
a) sa facã lunar, inopinat, inspecţii şi controale ale casei şi sa verifice existenta titlurilor sau a valorilor care sunt proprietatea Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate ori care au fost primite în gaj, cauţiune sau depozit;
b) sa participe la şedinţele consiliului de administraţie, când sunt invitaţi, putând face propuneri ori de câte ori considera ca este necesar.
ART. 47
Cenzorii delibereazã împreunã, iar în caz de divergenta, vor întocmi rapoarte separate, pe care le vor prezenta consiliului de administraţie.
ART. 48
Pe toatã durata mandatului cenzorii sunt obligaţi sa pãstreze confidenţialitatea activitãţii Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, a documentelor şi a actelor acesteia.
ART. 49
Cenzorii sunt obligaţi sa ţinã un registru special al deliberãrilor.
ART. 50
Cenzorii îndeplinesc şi alte atribuţii prevãzute de lege.

CAP. 11
Modalitãţile de publicitate

ART. 51
(1) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate este obligatã sa foloseascã, direct sau prin terţi acreditaţi, orice mijloc de informare în masa pentru reprezentarea, informarea şi susţinerea intereselor asiguraţilor.
(2) În vederea informãrii sistematice a asiguraţilor, Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va edita o publicaţie periodicã, precum şi un îndrumar anual de informare generalã.

CAP. 12
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 52
(1) Prezentul statut este aprobat, în condiţiile legii, astãzi, 15 februarie 1999, de cãtre Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, în urmãtoarea componenta: Adrian Cojocaru, Cristel Creţu, Marius Petcu, Tudor Urlea, Ion Popescu, Andrei Gherghinescu, Valeriu Simion, Viaceslav Beliovschi, Emil Manolache, Petru Armean, Iuliu Bara, Dan Romulus Şerban, Constantin Dumitrache şi Ioan Pascu, şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În perioada 1 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2002 prevederile prezentului statut vor fi aplicate prin raportare la prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 30/1998 şi ale <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 72/1998 .
ART. 53
Prezentul statut va intra în vigoare la data publicãrii lui în Monitorul Oficial al României, Partea I.
------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016