────────── Aprobat prin ORDINUL nr. 20.840 din 21 septembrie 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 973 din 6 octombrie 2022────────── Managementul de caz reprezintă o metodă de coordonare şi integrare a tuturor activităţilor destinate grupurilor vulnerabile, de organizare şi gestionare a măsurilor de asistenţă socială specifice, realizate de către asistenţii sociali şi/sau diferiţi specialişti, în acord cu obiectivele stabilite în planurile de intervenţie pentru victime adulte - art. 6 lit. u) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Standardele minime obligatorii prezente sunt complementare standardelor minime obligatorii din domeniul serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice, conform Ordinului nr. 28/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice. În acest sens, indicatorii din cuprinsul prezentului ordin se verifică de către inspectorii sociali în corelare cu cei prevăzuţi în celelalte standarde aprobate. Standardele prezente se adresează victimelor adulte şi cuplurilor mamă-copil victime ale violenţei domestice, care beneficiază de serviciile sociale destinate victimelor violenţei domestice. Pentru copiii victime ale violenţei domestice - act de violenţă domestică fără victime adulte, precum şi pentru copiii martori ai violenţei domestice se aplică prevederile referitoare la managementul de caz pentru copiii victime ale violenţei aprobate în anexa 1 din HG nr. 49/2011, respectiv ale Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie; aceste cazuri sunt gestionate de compartimentul specializat din cadrul DGASPC de intervenţie în abuz, neglijare, trafic, migraţie şi repatrieri. Modulul I Condiţii privind aplicarea metodei managementului de caz în serviciile sociale pentru victimele violenţei domestice (standardele 1 - 4) ART. 1 Managementul de caz este principala metodă de lucru a profesioniştilor angajaţi în serviciile sociale care furnizează asistenţă, suport şi consiliere pentru victimele violenţei domestice şi include un mecanism de coordonare integrată a evaluării riscurilor,nevoilor şi resurselor,a planificării suportului oferit,a monitorizării şi evaluării impactului intervenţiei. Scopul promovării, implementării şi utilizării acestei metode este: creşterea accesului persoanei care este victimă a violenţei domestice la servicii sociale de suport şi consiliere; creşterea impactului serviciilor oferite; creşterea gradului de valorificare a resurselor în raport cu nevoile; asigurarea sustenabilităţii intervenţiei; creşterea gradului de satisfacţie a beneficiarilor. ART. 2 Aplicarea managementului de caz în cazurile de violenţă domestică se realizează cu respectarea principiilor prevăzute în anexa 1 din HG nr. 49/2011, precum şi pe următoarelor principii: a. Respectarea dreptului la autodeterminare prin crearea unei relaţii profesionale de încredere şi suport care să ajute persoana victimă a violenţei domestice să se angajeze în crearea şi implementarea strategiilor de siguranţă şi dezvoltare personală, socială şi profesională. b. Centrarea intervenţiei pe eliminarea riscurilor şi asigurarea condiţiilor de siguranţă pentru persoana care este victimă a violenţei domestice. c. Respectarea demnităţii persoanei care este victimă a violenţei domestice prin susţinerea dezvoltării capacităţii acesteia de a avea controlul asupra deciziilor privind propria viaţă, fără constrângere sau judecată negativă. d. Managementul datelor cu caracter personal, bazat pe obţinerea acordului victimei violenţei domestice pentru utilizarea datelor sale personale în procesul managementului de caz e. Menţinerea confidenţialităţii informaţiilor legate de intervenţie, prevenirea consecinţelor transferului de date în procesul managementului de caz, f. Încurajarea victimei să facă dezvăluiri despre violenţa domestică fără teama de repercusiuni negative care ar putea pune în pericol siguranţa proprie şi bunăstarea copiilor sau a altor membri ai familiei. g. Asigurarea unui suport integrat prin respectarea reciprocă a profesioniştilor implicaţi, a pregătirii, rolurilor şi responsabilităţilor în procesul intervenţiei. h. Recunoaşterea copiilor, inclusiv a copiilor martori, ca victime directe sau indirecte ale violenţei domestice şi menţinerea siguranţei şi bunăstării lor ca prioritate pe parcursul întregului proces de asistenţă, suport şi consiliere a victimelor adulte, odată cu sesizarea compartimentului specializat pentru intervenţie în situaţiile de abuz, neglijare, trafic, migraţie şi repatrieri în vederea evaluării şi planificării serviciilor necesare pentru copiii martori; i. Sprijinirea şi încurajarea demersurilor victimei în vederea angajării răspunderii penale sau civile a agresorului pentru faptele de violenţă domestică şi pentru încălcarea ordinului de protecţie. j. Asigurarea formării continue a specialiştilor care oferă servicii sociale de suport, asistenţă şi consiliere prin formare şi promovarea unei practici reflective bazate pe cunoaştere şi menţinerea siguranţei la locul de muncă. ART. 3 Managementul de caz în violenţa domestică se aplică de către personalul compartimentului violenţă domestică din cadrul DGASPC, personalul SPAS şi personalul serviciilor sociale destinate victimelor violenţei domestice şi vizează următoarele etape: 1. Identificarea, semnalarea, evaluarea iniţială şi preluarea cazurilor de victime ale violenţei domestice; Această etapă include: identificarea, semnalarea şi înregistrarea cazului, preluarea sau referirea cazului, evaluarea iniţială a riscurilor şi a factorilor de protecţie, implementarea măsurilor de protecţie în regim de urgenţă. În procesul de evaluare iniţială sunt incluse următoarele arii, dar fără a se limita la acestea: a. riscurile sau zonele cu potenţial de risc, incluzând siguranţa spaţiului de locuit, a spaţiului social sau profesional, etc; b. problemele de sănătate fizică, emoţională sau mentală generate de violenţă pentru fiecare membru al familiei; c. factorii de protecţie prezenţi şi măsurile de protecţie adecvate; d. tipul de suport necesar în raport cu gradul de risc; e. nevoile prezente şi aşteptările victimei violenţei domestice; În urma evaluării iniţiale pot fi stabilite următoarele grade de risc şi intervenţii, de urgenţă sau intervenţii pe termen mediu şi lung: a. risc redus în care este necesară activarea serviciilor de prevenire; b. risc mediu în care se impune evaluarea multidisciplinară şi activarea serviciilor sociale de asistenţă, suport şi consiliere; c. risc major în care este necesară activarea de urgenţă a măsurilor de protecţie şi a serviciilor sociale de asistenţă şi consiliere; 2. Evaluarea detaliată, comprehensivă şi multidimensională a situaţiei victimelor violenţei domestice vizează contextul personal, social şi profesional al victimei violenţei domestice. Aceasta include, dar fără a se limita la acestea, evaluarea problemelor care generează violenţa, riscurile şi factorii de protecţie, nevoile şi obiectivele victimei; În funcţie de complexitatea ariilor care trebuie incluse în evaluare, managerul de caz solicită expertiza altor specialişti: asistent social, psiholog, medic, poliţist, jurist, specialist în egalitate de şanse, etc; 3. Planificarea serviciilor specializate şi de sprijin, precum şi a altor intervenţii necesare pentru reabilitarea victimelor, inclusiv servicii sau măsuri adresate familiei şi presupusului făptuitor/agresor se realizează pe baza planului de intervenţie. a. Planul de intervenţie este realizat în baza rezultatelor evaluării multidisciplinare, cu participarea şi consultarea victimei violenţei domestice şi a profesioniştilor implicaţi în evaluare şi/ sau intervenţie; b. Planul de intervenţie include, dar fără a se limita la acestea, obiectivele specifice necesare pentru protecţia şi asistenţa victimei, a strategiilor necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite; rolurile şi responsabilităţile profesioniştilor implicaţi şi ale reţelelor de suport: intervalele de timp pentru intervenţie; rezultatele aşteptate privind eliminarea riscurilor, sustenabilitatea siguranţei şi asigurarea bunăstării victimei; indicatorii de progres ai intervenţiei. c. Măsurile prevăzute în plan trebuie să fie sunt însoţite de măsuri de siguranţă pentru victima violenţei domestice în relaţie cu agresorul; d. Impactul măsurilor este analizat de către profesioniştii care au oferit servicii şi de către managerul de caz împreună cu persoana care beneficiază de servicii; e. Planul de intervenţie poate fi asimilat, în funcţie de fiecare tip de serviciu oferit, planului de consiliere, planului de servicii sau planului de asistenţă. 4. furnizarea serviciilor şi a intervenţiilor vizează asistarea victimelor violenţei domestice în obţinerea şi utilizarea serviciilor necesare şi declanşarea, la nevoie, a unor proceduri legale. Furnizarea serviciilor sociale are la bază o abordare proactivă a specialiştilor pentru asigurarea suportului necesar. 5. monitorizarea şi reevaluarea periodică a progreselor înregistrate, a deciziilor şi a intervenţiilor specializate sunt realizate de către managerul de caz împreună cu persoana care a beneficiat de servicii; 6. finalizarea procesului de furnizare a serviciilor şi intervenţiilor specializate, cu monitorizarea postservicii şi închiderea cazului. Această ultimă etapă vizează impactul serviciilor şi intervenţiilor şi este realizată de către managerul de caz împreună cu persoana care a beneficiat de servicii; Închiderea cazului include atât o etapă de monitorizare postservicii, cât şi pregătirea unui plan de siguranţă, după caz, în spaţiu de locuit, în spaţiul social şi/sau în spaţiul profesional pentru persoana care a beneficiat de servicii sociale. Această pregătire este realizată de către managerul de caz împreună cu persoana care a beneficiat de servicii şi alţi profesionişti care lucrează în domeniile în care sunt pregătite măsurile de siguranţă. ART. 4 Profilul profesional al managerului de caz îmbină competenţe profesionale legate de managementul de caz, asistenţa socială şi pregătirea specifică în domeniul violenţei domestice. (1) Competenţele legate de managementul de caz sunt generate din profilul profesional al asistentului social şi vizează: a. capacitatea de a asculta şi de a înţelege semnificaţiile pe care persoanele le asociază lucrurilor, persoanelor şi situaţiilor pe care le trăiesc; b. capacitatea de conectare la emoţiile celuilalt şi de a utiliza adecvat propriile emoţii în actul profesional; c. capacitatea de reflectare asupra propriei persoane şi asupra propriilor trăiri faţă de situaţia de violenţă domestică, în relaţie cu acţiunile relevante iniţiate în beneficiul victimei şi a cazului; d. capacitatea de a identifica/mobiliza rapid resursele necesare şi a le utiliza într-un mod care să genereze un impact maxim; e. capacitatea de adaptare rapidă la situaţii noi şi de a genera un răspuns adecvat; f. capacitatea de gestionare a conflictelor într-un mod pozitiv; g. capacitatea de recunoaştere şi gestionare pozitivă a contradicţiilor; h. capacitatea de luare a deciziilor pe baza datelor obţinute şi de argumentare a deciziilor; i. capacitatea de utilizare a gândirii critice; j. capacitatea de coordonare a activităţii în echipa de lucru; k. capacitatea de conectare şi distanţare, în acelaşi timp, în actul profesional; l. capacitatea de a separa persoana de problemele cu care se confruntă şi de a distinge între comportamente şi persoană; m. capacitatea de aplicare a prevederilor juridice la cazuri specifice şi contexte diferite şi de a corobora prevederi legale; n. capacitatea de ancorare profesională în cât mai multe domenii profesionale (2) Pregătirea în domeniul violenţei domestice vizează asimilarea următoarelor concepte, dar fără a se limita la acestea: a. mecanismele de dezvoltare şi de manifestare a violenţei domestice şi impactul violenţei asupra siguranţei şi bunăstării victimei sau a persoanelor din jurul victimei; b. impactul violenţei domestice asupra capacităţii de exercitare a rolurilor şi abilităţilor parentale; c. recunoaşterea formelor de violenţă domestică şi înţelegerea semnificaţiilor privind violenţa domestică asociate comportamentelor sau contextelor de viaţă; d. cunoaşterea impactului cultural şi social asupra răspunsului la violenţei domestice; e. cunoaşterea miturilor şi a stereotipurilor sociale şi culturale legate de violenţa domestică; f. cunoaşterea tacticilor şi a strategiilor folosite de către agresori pentru a exercita control asupra victimei violenţei domestice (abuz fizic, abuz sexual, atac emoţional, coerciţie economică, folosirea copiilor pentru a controla acţiunile victimei, etc); g. tehnici şi metode de interacţiune cu agresorul şi crearea planului de siguranţă împreună cu victima pentru a creşte gradul de siguranţă al victimei şi a copiilor; h. cunoaşterea şi analiza factorilor de risc şi specificul intervenţiei de urgenţă; i. cunoaşterea de tehnici şi metode de intervenţie pentru crearea planului de siguranţă pentru victima violenţei domestice; j. tehnici şi metode de evaluare (observaţia a parte a diagnosticului, interviu, etc) şi consiliere specifice domeniului de intervenţie; k. evaluarea specializată a siguranţei victimei violenţei domestice; l. intervenţia comunitară pentru a elimina riscurile asociate violenţei domestice şi creşterea siguranţei pentru victime; m. predictibilitatea evoluţiei violenţei domestice în funcţie de suportul activat şi impactul măsurilor de siguranţă; n. cunoaşterea mecanismelor de siguranţă asociate ordinului de protecţie; o. tehnici şi metode de evaluare a impactului măsurilor de protecţie.
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Standardul 1 -│Furnizorul de servicii │
│Asigurarea │sociale, public sau │
│condiţiilor │privat, în domeniul │
│pentru │prevenirii şi │
│utilizarea │combaterii violenţei │
│metodei │domestice asigură │
│managementului│condiţiile pentru │
│de caz │implementarea metodei │
│ │managementului de caz. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Persoana care │
│ │beneficiază de servicii│
│ │sociale are asigurat un│
│Rezultat: │pachet de servicii şi │
│ │intervenţii necesare │
│ │pentru asigurarea şi │
│ │menţinerea siguranţei │
│ │şi a bunăstării. │
└──────────────┴───────────────────────┘
Cerinţe minime 1. Furnizorul de servicii sociale elaborează şi aplică procedura de lucru privind implementarea standardelor minime obligatorii privind aplicarea metodei managementului de caz în serviciile sociale destinate victimelor violenţei domestice. 2. Procedura de lucru precizează cel puţin: modul de recrutare, angajare/ contractare şi desemnare a managerului de caz, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, sistemul de comunicare internă şi interinstituţională, monitorizarea internă a derulării managementului de caz. 3. Furnizorul de servicii sociale asigură resursele necesare aplicării metodei managementului de caz pentru victimele violenţei domestice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. 4. Furnizorul de servicii sociale se asigură că managerul de caz îndeplineşte următoarele condiţii de studii şi experienţă profesională: a. a absolvit un program universitar acreditat, cu diplomă de licenţă în domeniul asistenţei sociale sau psihologiei şi cel puţin un curs postuniversitar sau de formare continuă în domeniul violenţei domestice; b. are experienţă de minimum 2 ani în domeniul serviciilor sociale/asistenţei sociale; c. parcurge, imediat, după numire, în curs de pregătire continuă de minim 10 ore în domeniul evaluării riscurilor şi a factorilor protectivi, precum şi a asistenţei victimei violenţei domestice. Cursurile vor fi organizate cu respectarea legislaţiei în vigoare privind formarea profesională a adulţilor; d. realizează, pentru o perioadă de minim 6 luni, management de caz cu supervizare administrativă şi profesională; e. beneficiază de pregătire continuă, pregătire (ateliere de pregătire, schimb de experienţă, conferinţe, seminare, cursuri de pregătire, cercetare, etc) şi supervizare profesională de minim 40 de ore anual în domeniul violenţei domestice şi a managementului de caz finalizată cu atestat de participare care să precizeze tematicile şi numărul de ore, nu mai puţin de 15 ore/an pt una dintre categorii. 5. Furnizorul de servicii sociale are posibilitatea să angajeze personal, cu contract de muncă, pentru realizarea activităţilor de management de caz, sau să subcontracteze serviciile de management de caz în acord cu legislaţia în domeniu. 6. Furnizorul de servicii sociale respectă prevederile standardelor minime obligatorii e prevăzute. 7. Furnizorul de servicii sociale consemnează instruirea/formarea managerului de caz în Registrul privind perfecţionarea continuă a personalului. 8. Furnizorul de servicii sociale dezvoltă relaţii de parteneriat cu alţi furnizori de servicii sociale sau instituţii relevante pentru sprijinirea activităţii desfăşurate de managerul de caz în domeniul violenţei domestice, precum şi cu reţelele de suport social şi resursele informale de suport din proximitatea persoanei care este victimă a violenţei domestice (ex: familie, prieteni, vecini, grupuri de suport, etc). 9. Furnizorul de servicii sociale sprijină managerul de caz cu informaţii şi îndrumări concrete în realizarea calitativă a responsabilităţilor profesionale şi asigură, după caz sau la solicitare, intervenţia suplimentară a altor specialişti. 10. Furnizorul de servicii sociale se asigură că documentele utilizate în aplicarea metodei managementului de caz în violenţa domestică sunt reevaluate periodic şi, după caz, revizuite, în funcţie de cel puţin următorii factori: modificări legislative, dinamica serviciilor, propunerile personalului de specialitate, feedback-ul oferit de persoanele care au beneficiat de serviciile sociale oferite. Indicatori de monitorizare Im 1 - Furnizorul de servicii sociale deţine şi aplică procedura de lucru privind implementarea standardelor minime obligatorii privind aplicarea metodei managementului de caz pentru victimele violenţei domestice. Im 2 - Condiţiile de studii şi experienţă profesională referitoare la managerul de caz sunt conforme cu prevederile actelor normative în vigoare. Im 3 - Instruirea/formarea continuă a managerului de caz este consemnată în Registrul privind perfecţionarea continuă a personalului.
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │Furnizorul de servicii │
│ │sociale public sau privat│
│Standardul 2│sociale asigură │
│- │securitatea datelor │
│Securitatea │personale şi a celor │
│datelor │rezultate din procesul │
│personale şi│intervenţiei, precum şi │
│a celor │confidenţialitatea în │
│rezultate │ceea ce priveşte │
│din procesul│transmiterea acestor date│
│intervenţiei│în cadrul echipei │
│ │multidisciplinare şi │
│ │altor specialişti din │
│ │reţea. │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Persoana care beneficiază│
│ │de servicii sociale este │
│Rezultat: │implicată în decizia │
│ │privind date transferate │
│ │în procesul intervenţiei.│
└────────────┴─────────────────────────┘
Cerinţe minime 1. Furnizorul de servicii sociale dezvoltă şi aplică o procedura de lucru privind asigurarea securităţii datelor transferate în procesul de intervenţie către alţi profesionişti sau instituţii/furnizori de servicii sociale, conform legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal. 2. Procedura de lucru precizează cel puţin: tipul de date care trebuie protejate, circuitul comunicării în mediul intern şi extern, confidenţialitate, riscuri existente şi măsuri de prevenire/eliminare, niveluri de responsabilităţi şi sancţiuni. 3. Toate informaţiile legate de caz sunt confidenţiale faţă de publicul larg, mass-media şi alţi profesionişti care nu sunt implicaţi în cazul respectiv. 4. Managerul de caz informează şi solicită consensul*1) persoanei care beneficiază de servicii asupra datelor care sunt transferate altor specialişti şi servicii sociale în procesul de asistenţă şi suport sau în referirea cazului, precum şi scopul acestui transfer de date. *1) Consens - identitate de păreri 5. Accesul la dosarele beneficiarilor este permis profesioniştilor care lucrează în echipa interdisciplinară şi altor persoane autorizate în unele cazuri prevăzute de lege. 6. Informaţii sau date legate de identitatea persoanei/persoanelor care a/au semnalat situaţii de violenţă domestică pot fi făcute cunoscute numai instanţei de judecată, la cererea expresă a acesteia. 7. În situaţia în care există necesitatea transferului de date care pot afecta persoana care este victimă a violenţei domestice către alţi specialişti, servicii sociale sau alte instituţii cu atribuţii în domeniu, specialiştii implicaţi au obligaţia să notifice managerul de caz despre această situaţie, iar managerul de caz împreună cu specialiştii au obligaţia să informeze beneficiarul serviciilor cu privire la datele transferate, motivul transferului de date, consecinţele transferului şi modalitatea de apărare şi protecţie. 8. În situaţia referirii cazului către un alt furnizor de servicii sociale, managerul de caz oferă informaţii cuprinzătoare noului manager de caz desemnat precum şi beneficiarului de servicii. 9. Furnizorul de servicii sociale cunoaşte şi respectă prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE. Indicatori de monitorizare Im 1 - Furnizorul de servicii sociale deţine şi aplică procedura de lucru privind asigurarea securităţii datelor cu caracter personal şi a datelor gestionate în aplicarea metodei managementului de caz. Im 2 - Furnizorul de servicii sociale deţine un formular pentru acordul de utilizare a datelor personale şi a datelor rezultate din evaluare şi intervenţie.
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │Furnizorul de servicii │
│ │sociale se asigură că │
│Standardul│managerul de caz │
│3 - │gestionează dosarul de caz │
│Dosarul de│în conformitate cu │
│caz │prevederile legale în │
│ │vigoare şi cu cerinţele │
│ │standardului de calitate. │
├──────────┼───────────────────────────┤
│ │Dosarul de caz este │
│Rezultat: │gestionat în conformitate │
│ │cu prevederile legale în │
│ │vigoare. │
└──────────┴───────────────────────────┘
Cerinţe minime 1. Dosarul de caz este structurat în două părţi, o parte denumită dosar administrativ şi o parte denumită dosar profesional. 2. Dosarul administrativ reprezintă aceea secţiune din dosarul beneficiarului la care pot avea acces, în anumite condiţii bine definite, şi alţi profesionişti, reprezentanţi ai furnizorilor de servicii, organe de control etc., în conformitate cu prevederile legale, şi cuprinde: note de informare, documentele de sesizare, copii ale documentelor personale, decizii/hotărâri, adrese/solicitări către alte instituţii/furnizori de servicii sociale, documente elaborate de instituţii/furnizori de servicii sociale etc. 3. Dosarul profesional reprezintă acea secţiune din dosarul beneficiarului la care pot avea acces, în anumite condiţii bine definite, şi alţi profesionişti, reprezentanţi ai furnizorilor de servicii, organe de control etc., în conformitate cu prevederile legale, şi cuprinde: fişe şi rapoarte de evaluare şi monitorizare, note de informare, planul de intervenţie etc. 4. Managerul de caz analizează solicitarea beneficiarului de a a avea acces la orice document din dosarul său de caz şi permite accesul acestuia, protejând totodată confidenţialitatea informaţiilor despre alte persoane la care se referă aceste documente. 5. Managerul de caz păstrează toate documentele (rapoarte, fişe, note, planuri de intervenţie etc.) într- un regim de siguranţă şi răspunde pentru aceasta, astfel încât să nu fie accesate de persoane străine cazului. 6. La închiderea cazului, managerul de caz are responsabilitatea de a realiza un opis pentru dosarele de caz pentru a asigura atât accesul ulterior la informaţie, cât şi protecţia datelor. 7. Managerul de caz predă dosarele cu opis către coordonatorul serviciului social, pe baza unui proces- verbal de predare-primire, semnat de ambele părţi. 8. Furnizorul de servicii sociale realizează arhivarea în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare şi cu procedurile interne. Indicatori de monitorizare Im 1 - Procesele-verbale de predare-primire din dosarele de caz sunt semnate de furnizorul de servicii sociale şi de managerul de caz. Im 2 - Dosarele de caz active sunt actualizate şi securizate. Im 3 - Dosarele pentru care intervenţia este încheiată sunt arhivate şi securizate.
┌────────────┬─────────────────────────┐
│Standardul 4│Furnizorul de servicii │
│- │sociale, public sau │
│Satisfacţia │privat, evaluează şi │
│privind │înregistrează satisfacţia│
│calitatea │beneficiarului de │
│serviciilor │servicii sociale privind │
│oferite │calitatea acestora. │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Beneficiarilor li se │
│ │asigură cadrul pentru │
│Rezultat: │a-şi exprima satisfacţia │
│ │sau insatisfacţia faţă de│
│ │activităţile şi │
│ │serviciile oferite │
└────────────┴─────────────────────────┘
Cerinţe minime 1. Furnizorul de servicii sociale utilizează chestionare de evaluare a gradului de satisfacţie privind calitatea serviciilor oferite, conform modelului de la Anexa nr. 7 la prezentul Standard. 2. Întrebările din chestionar vizează modul în care persoanele care au beneficiat de servicii percep calitatea serviciilor primite, gradul de satisfacţie faţă de modalitatea de furnizare a acestora şi faţă de rezultatele obţinute. 3. Chestionarele sunt auto-administrate şi sunt oferite persoanelor care au beneficiat de servicii sociale la momentul referirii cazului sau la finalizarea intervenţiei. 4. Persoana care a beneficiat de servicii sociale are dreptul să refuze completarea chestionarului de satisfacţie. În acest caz, persoana care a beneficiat de servicii completează o notă prin care menţionează refuzul, fără a oferi şi motivele refuzului. 5. Furnizorul de servicii sociale este obligat să asigure anonimizarea chestionarelor. 6. Rezultatele analizei sunt cuprinse de către furnizorul de servicii sociale atât în raportul anual, în vederea stabilirii aspectelor asupra cărora trebuie intervenit pentru îmbunătăţirea calităţii, dar şi în procesul de revizuire a procedurilor de lucru. Indicatori de monitorizare Im 1 - Chestionarele de satisfacţie Im 2- Raportul de analiză al chestionarelor de satisfacţie Modulul II Etapele managementului de caz (standardele 1 - 5)
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Standardul 1 - │Furnizorul de servicii│
│Evaluarea │sociale, public sau │
│iniţială şi │privat, asigură un │
│activarea │proces de evaluare a │
│măsurilor de │riscurilor │
│protecţie în │prioritizând siguranţa│
│regim de │victimelor violenţei. │
│urgenţă │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │Persoanele victime ale│
│ │violenţei domestice │
│ │beneficiază de măsuri │
│Rezultat: │de protecţie de │
│ │urgenţă în acord cu │
│ │gradul de risc, │
│ │nevoile şi factorii de│
│ │protecţie. │
└───────────────┴──────────────────────┘
Cerinţe minime 1. Semnalarea este o acţiune prin care cazurile de violenţa domestică sunt aduse la cunoştinţa direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, serviciilor publice de asistenţă socială/altor servicii sociale publice sau private destinate victimelor violenţei domestice. 2. Furnizorul de servicii sociale înregistrează solicitările de intervenţie care sunt formulate de către: a. persoana care este victimă a violenţei domestice; b. persoana din vecinătatea victimei violenţei domestice sau din reţeaua de suport social; c. personalul furnizorului de servicii sociale, ca urmare a autosesizării; d. poliţişti, procurori, alte instituţii/ organizaţii sau persoane care interacţionează prin natura profesiei cu victime ale violenţei domestice. 3. Datele colectate de către furnizorul de servicii sociale la momentul semnalării cazului sunt înregistrate în acord cu procedura internă de lucru. 4. DGASPC/ SPAS/ Serviciul social care a fost semnalat cu privire la un caz de violenţă domestică are obligaţia să numească un profesionist (asistent social sau psiholog) care să realizeze evaluarea iniţială, în acord cu standardul prevăzut în acest document. Numirea este realizată de către persoana responsabilă (în acord cu procedura internă de lucru) în termen de maxim 72 de ore de la semnalarea cazului, în funcţie de analiza riscurilor rezultată din datele colectate la momentul semnalării cazului. 5. Evaluarea iniţială are în vederea evaluarea riscurilor şi a factorilor de protecţie pentru stabilirea gradului de risc şi a nevoilor de intervenţie. 6. Evaluarea iniţială este un proces de colectare, evaluare şi analiză de date privind victima/ victimele violenţei domestice, copiii martori, alţi martori şi agresorul, care sunt, apoi, înregistrate în documente de lucru. 7. În evaluarea iniţială sunt incluse următoarele arii: (1) Factorii de risc, dar fără se limiteze la aceştia: a. Factori de risc individuali privind victima violenţei domestice: abuz fizic, abuz sexual, urmărire şi hărţuire; gelozie şi controlul comportamentului prin forme de abuz emoţional; izolare socială a victimei, ameninţări,etc; b. Factori de risc individuali privind agresorul: stimă de sine scăzută; prezenţa comportamentelor agresive sau delincvente în copilărie; istoria infracţionalităţii; consum de alcool sau droguri; furie şi ostilitate; lipsa abilităţilor non-violente de rezolvare a problemelor; credinţa în rolurile stricte de gen (ex. dominanţa masculină); dorinţa de putere şi control în relaţii; ostilitate faţă de sexul feminin; convingerea în eficienţa disciplinei fizice, etc; c. Factori de relaţie: conflict marital; gelozie şi posesivitate; instabilitate conjugală (divorţ, separare); dominarea şi controlul relaţiei de către un partener faţă de celălalt; stresul economic, etc; d. Factori comunitari: lipsa instituţiilor sau a normelor care modelează interacţiunile sociale ale comunităţii; sprijin şi coeziune socială slabă în direcţia eliminării violenţei; lipsa reţelelor de suport în vecinătatea victimei; promovarea comportamentelor violente, etc, e. Factori sociali: norme tradiţionale de gen şi inegalitatea de gen (de exemplu, ideea că femeile ar trebui să rămână acasă, să nu aibă un loc de muncă şi să fie supuse deciziilor bărbatului; bărbaţii ar trebui să susţină familia şi să ia deciziile); prezenţa normelor culturale care valorizează agresiunea în relaţiile sociale; servicii sociale de intervenţie şi suport slab dezvoltate, etc; (2) Factorii de protecţie, dar fără să se limiteze la aceştia: a. Factori protectivi care vizează victima: capacitatea şi disponibilitatea de a solicita şi accepta suport; existenţa unei persoane în vecinătatea victimei care poate oferi suport sau adăpost; acces şi disponibilitate la resurse financiare şi materiale; capacitatea de a exercita rolurile şi responsabilităţile parentale; capacitatea de a dezvolta strategii de protecţie a copiilor şi a propriei persoane; capacitatea de a cunoaşte, gestiona şi respinge tacticile agresorului, etc; b. Factori protectivi care vizează copiii: vârsta şi stadiul de dezvoltare fizică, emoţională şi mentală a copiilor; existenţa unei reţele de suport; relaţii funcţionale cu vecinătatea şi reţelele de suport; capacitatea de a identifica riscul şi de a aplica strategii de protecţie; abilitatea de a dezvolta planuri de siguranţă acasă, pe stradă sau la şcoală, etc; c. Factori protectivi care vizează agresorul: recunoaşterea comportamentului agresiv ca problemă pentru familie şi dorinţa de modificare a acestuia; capacitatea de a descrie consecinţele negative ale comportamentului agresiv asupra membrilor familiei, precum şi consecinţele asupra imaginii de sine şi a statutului social şi juridic; încercarea anterioară de a modifica comportamentele agresive; respectarea d. limitelor stabilite de către victimă sau de către poliţie; sprijin oferit victimei pentru a exercita rolurile şi responsabilităţile parentale; capacitatea de a înţelege interesul superior al copilului asupra drepturilor părinteşti, etc; e. Factori protectivi care vizează comunitatea: existenţa unei reţele de suport pentru victimă şi prezenţa unei atitudini a comunităţii de blamare a comportamentelor violente; existenţa suportului din partea poliţiei şi a persoanelor relevante în comunitate pentru renunţarea la comportamentul agresiv; existenţa unor servicii sociale comunitare pregătite pentru a gestiona violenţa domestică, etc; 8. În urma evaluării iniţiale, pot fi stabilite următoarele grade de risc: a. Risc redus în care este necesară activarea serviciilor de prevenire. Riscul redus este stabilit atunci când nu sunt prezente forme de violenţă, dar sunt prezenţi factori favorizanţi pentru dezvoltarea violenţei domestice. În acest caz este necesară asistenţa victimelor, cuplului mamă/copil/copii prin intermediul serviciilor de prevenire care să ducă la eliminarea factorilor favorizanţi. b. Risc mediu în care se impune evaluarea multidisciplinară şi activarea serviciilor sociale de asistenţă, suport şi consiliere. Riscul mediu este stabilit atunci când sunt prezente conduite sau comportamente din registrul violenţei care, deşi nu pun viaţa victimei în pericol, pot afecta pe termen lung bunăstarea familiei sau au potenţial de dezvoltare a violenţei domestice. În acest caz este necesară asistenţa victimei, cuplului mamă/copil/copii prin intermediul serviciilor de asistenţă, suport şi consiliere oferite de către serviciile de asistenţă socială, publice şi private. c. Risc major în care este necesară activarea de urgenţă a serviciilor de protecţie, precum şi a serviciilor de asistenţă şi consiliere. Riscul major este stabilit atunci când persoana care este victimă a violenţei domestice este în situaţia să îşi piardă viaţa, să sufere răni care îi pot pune viaţa în pericol sau să fie în situaţia în care nu poate apela la suport într-o situaţie de criză sau nu se poate salva singură. În acest caz se impune protecţia victimei prin ordin de protecţie sau şi/sau transferul victimei într-un centru de protecţie şi activarea serviciilor de asistenţă, suport şi consiliere. 9. În cazul riscului major, măsurile de protecţie de urgenţă sunt iniţiate şi/sau susţinute de către specialistul (asistent social sau psiholog) care este responsabil pentru realizarea evaluării iniţiale şi pot include, fără a se limita la acestea: solicitarea serviciilor medicale de urgenţă 112, asistenţă şi suport pentru a beneficia de prelevarea probelor în cazul abuzului sexual sau fizic, iniţierea procedurii pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu/ordinului de protecţie şi identificarea soluţiilor pentru separarea victimei şi a copiilor de agresor, asigurarea suportului şi a consilierii specifice situaţiilor de traumă, etc. 10. Persoana responsabilă din partea furnizorului de servicii sociale care a realizat evaluarea iniţială poate decide referirea cazului, dacă este cazul. Transferul de caz către un alt furnizor se realizează în maxim 24 de ore de la decizia de referire. În acest caz sunt transferate următoarele documente: a. Raportul de evaluare iniţială; b. Raportul privind măsurile de protecţie de urgenţă realizate (dacă este cazul); c. Documentele de identitate ale persoanei care beneficiază de suport; 11. Furnizorul de servicii sociale care preia cazul are obligaţia să numească un manager de caz în maxim 5 zile de la preluarea cazului (în acord cu gradul de risc identificat) şi să deschidă un dosar de caz cu două secţiuni: dosarul administrativ şi dosarul profesional. Numirea managerului de caz este realizată prin decizie scrisă din persoanei desemnate de către furnizorul de servicii sociale. 12. După numire, managerul de caz trebuie să primească documentele rezultate din procesul de evaluare iniţială şi intervenţie de urgenţă. 13. Fiecare furnizor de servicii sociale elaborează o procedură de lucru care vizează evaluarea iniţială şi modalitatea/ condiţiile de activare a măsurilor de protecţie în regim de urgenţă. Indicatori de monitorizare Im 1 - Dispoziţia de numire a specialistului care să realizeze evaluarea iniţială - arhivată în dosarul administrativ; Im 2 - Raportul de evaluare iniţială - arhivat în dosarul profesional; Im 3 - Raport privind măsurile de protecţie de urgenţă realizate (dacă este cazul) - arhivat în dosarul profesional; Im 4 - Adresa prin care este referit cazul - arhivată în dosarul administrativ; Im 5 - Dispoziţia de desemnare a managerului de caz - arhivată în dosarul administrativ;
┌─────────────────┬────────────────────┐
│ │Managerul de caz │
│Standardul 2 - │împreună cu echipa │
│Evaluarea │multidisciplinară │
│multidisciplinară│realizează evaluarea│
│a contextului │problemelor care │
│personal, social │generează violenţa, │
│şi profesional al│riscurile şi │
│victimei │factorii de │
│violenţei │protecţie, nevoile │
│domestice │şi obiectivele │
│ │victimei. │
├─────────────────┼────────────────────┤
│ │Persoanele care sunt│
│ │victime ale │
│ │violenţei domestice │
│ │beneficiază de │
│Rezultat: │evaluare │
│ │multidisciplinară în│
│ │vederea furnizării │
│ │serviciilor necesare│
│ │de protecţie, suport│
│ │şi consiliere. │
└─────────────────┴────────────────────┘
Cerinţe minime 1. În cazul violenţei domestice, evaluarea multidisciplinară este un proces, care precedă intervenţia şi continuă pe toată durata furnizării serviciilor de protecţie, asistenţă, suport şi consiliere, cu scopul de a menţine permanent relaţia dintre datele contextului de viaţă al victimei şi măsurile şi serviciile sociale oferite. 2. Datele rezultate din procesul evaluării multidisciplinare sunt înregistrate în fişe şi instrumente de colectare a datelor, folosind, după caz, ca model anexele nr. 1-6 la prezentele Standarde. 3. Managerul de caz stabileşte ariile de evaluare multidisciplinară pentru fiecare persoană care solicită sau pentru care este solicitat suportul având în vedere factorii de risc şi nevoile victimei din următoarele arii, dar fără a se limita la acestea: a. asistenţă şi îngrijire medicală; b. suport material; c. adăpost; d. consiliere psihologică şi suport juridic; e. îndrumare în vederea încadrării în muncă şi orientare vocaţională. 4. La stabilirea ariilor de evaluare multidisciplinară se au în vedere următorii factori de risc generaţi de agresiune sau abuz: a. modele de comportament agresiv şi coercitiv ale agresorului, tiparele comportamentelor agresive, tactici abuzive etc; b. forme de comportament abuziv: atacul fizic, abuzul emoţional, coerciţia economică, abuzul sexual, utilizarea copiilor pentru controlul victimei adulte (ex. ameninţarea cu rănirea sau luarea copiilor dacă victima nu se conformează cerinţelor, exercitarea agresiunii asupra copiilor pentru a obliga victima să se conformeze cerinţelor etc); b. impactul comportamentului agresorului asupra victimei violenţei domestice: rănirea fizică sau afectarea sănătăţii fizice, emoţionale, capacităţii de a menţine siguranţa în locuinţă, menţinerii locului de muncă, accesului la resurse financiare, menţinerii relaţiei cu familia sau prietenii, capacitatăţii de a menţine relaţia cu serviciile sociale, capacităţii de exercitare a abilităţilor şi a rolurilor parentale etc; c. modul în care comportamentul afectează sănătatea şi bunăstarea copiilor etc; d. accesul victimei la resursele familiei şi la resursele comunitare etc; 5. Managerul de caz solicită expertiza altor profesionişti, precum: asistent social, psiholog, medic, poliţist, jurist, specialişti în egalitate de şanse etc, pentru arii specifice de evaluare şi colectează, înregistrează şi include în analiză rapoartele de evaluare ale acestora. 6. Evaluarea este realizată de către managerul de caz prin următoarele metode, dar fără a se limita la acestea: a. analiza documentelor - în cadrul analizei documentelor, managerul de caz solicită instituţiilor relevante sau furnizorilor de servicii sociale date relevante legate de comportamentul agresorului sau istoria abuzului în familie. b. observaţia realizată în timpul asistenţei directe sau a interviului - observaţia constă în urmărirea intenţionată a unor comportamente, verificarea semnificaţiilor a ceea ce a fost identificat şi înregistrarea manifestărilor comportamentale ale victimei violenţei domestice sau ale agresorului într-un context situaţional dat. c. interviul specific evaluării în vederea identificării problemelor (ex. interviul motivaţional) - este realizat în timpul vizitelor la domiciliu, în timpul vizitei realizate de către victimă în facilităţile furnizorului de servicii sociale sau prin intermediul sistemelor de comunicaţii electronice. d. utilizarea de instrumente şi tehnici specifice de explorare a semnificaţiilor, resurselor, etc (ex. analiza bazată pe tehnici narative sau tehnica storytelling, etc). e. analiza rapoartelor specialiştilor implicaţi - în cazurile care necesită o evaluare coordonată a mai multor specialişti, managerul de caz poate să organizeze conferinţe de caz pentru a facilita procesul de evaluare. 7. Rezultatele evaluării şi identificarea serviciilor de suport, asistenţă şi consiliere sunt stabilite împreună cu persoana care este victimă a violenţei domestice şi profesioniştii implicaţi. 8. Fiecare furnizor de servicii sociale trebuie să elaboreze o procedură de lucru care să vizeze evaluarea multidisciplinară a contextului personal şi social al victimei. Indicatori de monitorizare Im 1 - Instrumente şi fise de colectare a datelor din procesul de evaluare - arhivate în dosarul profesional; Im 2 - Minutele conferinţelor de caz - arhivate în dosarul profesional; Im 3 - Rapoartele specialiştilor implicaţi în evaluare - arhivate în dosarul profesional Im 4 - Solicitările de evaluarea trimise de către managerul de caz către profesionişti - arhivate în dosarul administrativ; Im 5 - Procedura de lucru elaborată
┌───────────┬──────────────────────────┐
│ │Managerul de caz corelează│
│Standardul │problemele care generează │
│3 - │violenţa, riscurile şi │
│Stabilirea │factorii de protecţie, │
│planului de│nevoile şi obiectivele │
│intervenţie│victimei cu măsuri şi │
│ │serviciile de suport. │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Persoana victimă a │
│ │violenţei domestice │
│ │beneficiază de un plan de │
│Rezultat: │intervenţie şi contribuie │
│ │la deciziile privind │
│ │obiectivele, măsurile şi │
│ │serviciile de suport │
└───────────┴──────────────────────────┘
Cerinţe minime 1. În baza rezultatelor evaluării, managerul de caz analizează cu persoana care este victimă a violenţei domestice şi copiii acesteia , măsurile şi serviciile care pot să răspundă nevoilor identificate şi, împreună, stabilesc obiectivele specifice de intervenţie. 2. Managerul de caz stabileşte împreună cu persoana victimă a violenţei domestice care urmează să beneficieze de servicii specializate şi cu specialiştii implicaţi, priorităţile şi ordinea logică a oferirii serviciilor. Planul de intervenţie se realizează după modelul prevăzut în acest standard. 3. În planificarea intervenţiei, managerul de caz trebuie să aibă în vedere propria siguranţă sau siguranţa profesioniştilor implicaţi, dar şi siguranţa victimei violenţei domestice şi a copiilor acesteia. 4. Obiectivele specifice incluse în planul de intervenţie sunt formulate specific (S), măsurabil (M), abordabil/realizabil (A), relevant (R) şi încadrat în timp (T). 5. Obiectivele specifice ale planului de intervenţie pot să vizeze, dar fără să se limiteze la acestea: a. siguranţa victimei în momentul agresiunii - acest obiectiv este vizat atunci când victima este în locuinţă cu agresorul şi are nevoie de protecţie imediată sau are nevoie să se pregătească pentru identificarea spaţiilor de siguranţă în care să se refugieze, în cazul agresiunii, până la sosirea ajutorului, etc. b. gestionarea comportamentelor violente - acest obiectiv este vizat atunci când victima decide să rămână în spaţiu comun cu agresorul şi include pregătirea victimei şi a agresorului pentru a răspunde eficient situaţiilor care declanşează comportamente agresive; pregătirea pentru a modifica factorii care declanşează violenţă, menţinând centrarea pe responsabilitatea agresorului pentru comportamentul agresiv şi consecinţele legale, etc. c. pregătirea pentru părăsirea locuinţei - acest obiectiv este vizat atunci când victima violenţei se pregăteşte pentru părăsirea locuinţei în grabă şi are nevoie de pregătirea unui bagaj minim, a documentelor; pregătirea unui locul de refugiu, etc. d. siguranţa pe termen lung - acest obiectiv este vizat atunci când victima violenţei are nevoie să se pregătească pentru siguranţa în locuinţă, creare şi activarea suportului în vecinătate, identificarea şi asigurarea persoanelor resursă la locul de muncă, alegerea momentului în care să părăsească locuinţa şi modalităţile în care poate ajunge în siguranţă la locul de refugiu, pregătirea acţiunilor de siguranţă în cazul unui atac din partea agresorului, etc. e. planificarea siguranţei copiilor - acest obiectiv vizează sesizarea DGASPC în vederea evaluării şi planificării serviciilor specializate pentru copiilor din cuplurile mamă-copil victime ale violenţei domestice şi copiii martori la violenţa domestică, urmată de pregătirea persoanelor resursă şi a măsurilor de protecţie în cazul prezenţei agresorului în spaţiul şcolii, pregătirea copiilor pentru a identifica riscuri şi a solicita suport, pregătirea unei reţele de suport în jurul copiilor care să identifice şi să semnaleze situaţi de risc pentru copii, etc. f. vizita supravegheată a copiilor martori de către agresor căruia i-a fost acordată custodie comună de către instanţă - acest obiectiv vizează organizarea întâlnirilor copiilor cu părintele atunci când există o istorie de violenţa domestică. În acest caz trebuie stabilit cine supraveghează copiii pe perioada vizitei, în ce manieră este organizată vizita pentru a exclude întâlnirea victimei cu agresorul, programul de vizită şi persoanele implicate, strategia de siguranţă, etc. g. suport emoţional - acest obiectiv vizează sprijinirea victimei atunci când se confruntă cu probleme în gestionarea abilităţilor parentale sau probleme legate de gestionarea emoţională, activarea suportului necesar în cazul în care se confruntă cu singurătate, vinovăţie, vulnerabilitate emoţională, ambivalenţă în decizii, presiunea comunităţii de a reunifica familia, etc. h. suport social şi profesional - acest obiect vizează suportul victimei pentru a redeveni o persoană activă în societate prin dezvoltarea abilităţilor sociale şi reluarea rolurile sociale, reconstruirea relaţiilor sociale şi a activităţilor de muncă, etc. i. suport material şi adăpost; j. îndrumarea şi asistenţă juridică în vederea asigurării siguranţei victimei. 6. Pentru fiecare obiectiv sunt stabilite: a. serviciile care urmează să fie furnizate sau intervenţiile care urmează să fie realizate şi furnizorul de servicii sociale responsabil; b. specialiştii sau persoanele (persoana care este victimă a violenţei, persoane din reţeaua de suport, din familia lărgită sau din vecinătate) responsabile; c. indicatorii prin care este urmărit impactul în procesul de monitorizare şi termenele de monitorizare; d. termenele de realizare a acţiunii sau de oferire a suportului. 7. Serviciile şi intervenţiile care pot fi incluse, dar fără să se limiteze la acestea: a. servicii de găzduire. Exemple de intervenţii: identificarea dorinţelor şi aşteptărilor privind locuinţa şi relocarea, identificarea unui spaţiu de locuit în comunitate sau în reţeaua de suport social, identificarea unui spaţiu de locuit în cadrul unui centru social, consiliere şi ghidare în vederea pregătirii şi realizării relocării etc. b. asistenţă medicală. Exemple de intervenţii: evaluare şi asistenţă medicală pentru răni rezultate în episoade de violenţă,obţinerea expertizei medicale în cazul vătămărilor corporale rezultate din abuz, evaluare şi asistenţă medicală pentru probleme medicale cronice, asistenţă şi îngrijire medicală preventivă, realizarea procedurilor necesare pentru înscrierea la medicul de familie etc. c. asistenţă socială. Exemple de intervenţii: implementarea măsurilor de siguranţă imediată sau pe termen lung: siguranţă la domiciliu, în timp ce se deplasează pe stradă, la locul de muncă sau la şcoală şi în alte spaţii publice, identificarea şi dezvoltarea reţelelor de suport sau a surselor de sprijin sau protecţie la domiciliu sau în locurile publice; implementarea măsurilor de siguranţă în cazul părăsirii locuinţei, consiliere în vederea identificării şi gestionarii comportamentelor violente şi a relaţiei cu agresorul, consiliere în vederea identificării şi diminuării riscurilor, suport şi consiliere în vederea dezvoltării capacităţii de implementare a măsurilor de siguranţă şi de activare a suportului în situaţii de risc, consiliere şi suport în vederea pregătirii persoanei care este victimă a violenţei domestice pentru a discuta cu copiii despre măsurile de protecţie, suport şi consiliere pentru gestionarea rolurilor şi responsabilităţilor părinteşti, suport pentru dezvoltarea abilităţilor de relaţionare funcţională, pozitivă, ca alternativă la constrângere şi agresivitate, inclusiv abilităţi sociale şi de comunicare asertivă, suport şi asistenţă pentru dezvoltarea abilităţilor pentru utilizarea eficientă a resurselor comunitare pentru dezvoltarea personală şi socială etc; d. asistenţă psihologică. Exemple de intervenţii: consiliere în vederea gestionării emoţiilor şi a percepţiilor de sine, consiliere în vederea resemnificării relaţiei cu agresorul, consiliere în vederea gestionării temerilor şi anxietăţilor, consiliere în vederea gestionării problemelor de putere şi control şi resemnificarea victimizării, consiliere în vederea autogestionării pentru a face faţă stresului şi furiei etc. e. asistenţă juridică. Exemple de intervenţii: informare şi ghidare pentru înţelegerea instrumentelor juridice şi demersurile necesare, consiliere în vederea pregătirii pentru interacţiunea cu instanţa, suport pentru pregătirea documentelor necesare în actul juridic, suport pentru înţelegerea şi gestionarea evidenţelor abuzului în relaţie cu actul juridic etc. f. asistenţă şcolară. Exemple de intervenţii: suport pentru realizarea transferului şcolar al copiilor, consiliere în vederea pregătirii copilului pentru schimbarea şcolii şi asigurarea măsurilor de siguranţă în şcoală, consiliere în vederea accesării suportului în cazul în care copilul se află în risc, suport şi acompaniere oferită părintelui pentru crearea elementelor de siguranţă pentru copil în spaţiul şcoli şi pe drumul de la şcoală acasă, suport şi asistenţă oferită copiilor pentru pregătirea materialelor necesare pentru reluarea sau continuarea programului şcolar, suport pentru reînscrierea în învăţământ etc. g. evaluarea potenţialului de dezvoltare profesională, consiliere vocaţională şi formare profesională. Exemple de intervenţii: consiliere şi asistenţă în vederea identificării potenţialului de dezvoltare profesională, suport şi consiliere în vederea adaptării la piaţa muncii prin programe de economie socială sau stagii de ucenicie, etc în acord cu legislaţia în vigoare, consiliere în vederea gestionării vieţii private cu viaţa profesională, pregătirea pentru interviu şi angajare pe piaţa muncii, asistenţă post-angajare etc. 8. Fiecare serviciu de suport planificat trebuie să aibă în vedere şi măsuri de de siguranţă pentru victimă şi pentru copii acesteia. 9 După agreerea, împreună cu persoana victimă a violenţei domestice, a obiectivelor specifice şi a măsurilor din plan, managerul de caz prezintă persoanei care urmează să beneficieze de servicii specializate de protecţie, contractul pentru furnizarea serviciilor sociale. În situaţia existenţei alături de victima majoră a unor victime minore sau martori minori este asigurată obligatoriu cooperarea cu compartimentul specializat de intervenţie în abuz, neglijare, trafic, migraţiune şi repatrieri din cadrul DGASPC, conform legislaţiei în vigoare. 9. Fiecare furnizor de servicii sociale trebuie să elaboreze o procedură de lucru care să vizeze elaborarea planului de intervenţie. 10 Minutele conferinţelor de caz Indicatori de monitorizare Im 1 - Planul de intervenţie - arhivat în dosarul profesional; Im 2 - Minutele conferinţelor de caz - arhivate în dosarul profesional; Im 3 - Existenţa contractului pentru furnizarea serviciilor - arhivat la dosarul administrativ; Im 4 - Procedura de lucru elaborată.
┌─────────────────┬────────────────────┐
│Standardul 4 - │Managerul de caz │
│Furnizarea şi │asigură furnizarea │
│monitorizarea │serviciilor sociale │
│serviciilor de │prevăzute în planul │
│suport, asistenţă│de intervenţie │
│şi consiliere │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│ │Persoana beneficiază│
│ │de servicii sociale │
│Rezultat: │şi intervenţii şi │
│ │poate să │
│ │monitorizeze │
│ │progresele realizate│
└─────────────────┴────────────────────┘
Cerinţe minime 1. Furnizarea serviciilor sociale are la bază planul de intervenţie şi se realizează în baza unui contract de furnizare a serviciilor sociale, în cazul victimei adulte, sau în baza acordului părintelui protector, în cazul copilului martor, respectiv a victimei minore din cadrul cuplului mamă-copil victime ale violenţei domestice, urmând legislaţia în vigoare. 2. Managerul de caz coordonează furnizarea şi monitorizarea serviciilor incluse în planul de intervenţie. 3. La începutul realizării fiecărei acţiuni din planul de intervenţie trebuie să fie revizuit consensul persoanei care beneficiază de suport şi eficienţa măsurilor de siguranţă activate. Revizuirea consensului permite managerului de caz şi persoanei victimă a violenţei domestice să identifice împreună potenţialele riscuri care au apărut pe parcursul intervenţiei. 4. Monitorizarea permanentă asigură urmărirea continuă a riscurilor şi prezenţa factorilor de protecţie, precum şi progresul înregistrat în direcţia siguranţei şi bunăstării. 5. Managerul de caz stabileşte împreună cu specialiştii implicaţi în caz şi beneficiarul serviciilor, priorităţile şi ordinea acordării serviciilor. 6. Monitorizarea vizează asistarea zilnică şi evaluarea periodică a situaţiei beneficiarului de servicii în vederea realizării obiectivelor pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi pentru a stabili dacă: a. victima violenţei domestice respecta planul; b. victima violenţei domestice nu respecta planul din cauza sabotajului agresorului sau din motive personale (fizice, emoţionale, mentale, sociale, culturale etc). În acest caz este necesară evaluarea modului în care agresorul împiedică victima să realizeze activităţi sau acţiuni. c. planul de intervenţie impune prea multe sarcini pentru victima violenţei şi depăşeşte capacitatea acesteia de acţiune. În acest caz este necesară evaluarea vulnerabilităţilor victimei sau nevoia de dobândire a unor competenţe şi cunoştinţe suplimentare în vederea realizării activităţilor. d. furnizarea serviciilor compromite siguranţa victimei sau abilitatea acesteia de a implementa măsuri de siguranţă. e. se realizează un plan de siguranţă dacă victima nu doreşte continuarea intervenţiei. 7. Monitorizarea implică totodată verificarea modului de furnizare a serviciilor şi asigurarea fluxului de informaţii între profesioniştii implicaţi, astfel încât activităţile şi serviciile să se desfăşoare conform planificării. 8. Fiecare profesionist va realiza o raportare scrisă către managerul de caz privind serviciile oferite şi impactul acestora imediat ce furnizarea serviciilor este finalizată sau atunci când apar modificări în contextul de viaţă al victimei. 9. Prin monitorizare, managerul de caz identifică dificultăţile în implementarea planului individualizat de intervenţie şi stabileşte cu profesioniştii implicaţi şi persoana care beneficiază de servicii sociale aplicării soluţiilor de remediere. 10. Managerul de caz semnalează conducătorului/coordonatorului ierarhic necesitatea realizării unor activităţi şi/sau intervenţii suplimentare atunci când sunt identificate nevoi specifice, particulare; în acest sens, facilitează accesul persoanei la servicii de asistenţă juridică, servicii/activităţi de asistenţă şi suport. Indicatori de monitorizare Im 1 - Fişe şi rapoarte de monitorizare - arhivate în dosarul profesional; Im 2 - Rapoarte de reevaluare - arhivate în dosarul profesional; Im 3 - Note de informare realizate de managerul de caz - arhivate în dosarul administrativ;
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │Managerul de caz │
│Standardul 5│evaluează impactul │
│- Evaluarea │împreună cu persoana │
│impactului │victimă a violenţei │
│intervenţiei│domestice care a │
│şi │beneficiat de servicii │
│închiderea │sociale şi închide cazul │
│cazului │cu aprobarea │
│ │coordonatorului de │
│ │servicii. │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Persoana care a │
│ │beneficiat de servicii │
│ │sociale participă la │
│Rezultat: │evaluarea impactului şi │
│ │beneficiază de un plan de│
│ │siguranţă post- │
│ │intervenţie. │
└────────────┴─────────────────────────┘
Cerinţe minime 1. Închiderea cazului se realizează la iniţiativa managerului de caz sau a beneficiarului de servicii sociale. 2. Motivele care pot determina închiderea cazului pot fi: a. riscurile care au impus activarea serviciilor au fost eliminate; b. obiectivele stabilite au fost atinse şi rezultatele dorite au fost obţinute; c. este necesară referirea către un alt furnizor de servicii; d. beneficiarul face solicitare de încetare a serviciilor; e. în alte condiţii obiective în care serviciile nu mai pot fi oferite; 3. Finalizarea intervenţiei este stabilită de către managerul de caz împreună cu beneficiarul, dacă este posibil, iar închiderea cazului este realizată cu acordul coordonatorului de servicii. 4. Evaluarea finală a impactului intervenţiei este realizată de către managerul de caz împreună cu beneficiarul de servicii. 5. Închiderea cazului include pregătirea unui plan de siguranţă în spaţiul de locuit, în spaţiul social şi în spaţiul profesional pentru beneficiarul de servicii. 6. Ca urmare a solicitării managerului de caz, beneficiarul de servicii completează o solicitare de încetare a serviciilor adresată furnizorului de servicii sociale, atunci când este posibil şi contextul socio-familial permite, precum şi o declaraţie privind informarea şi acordul asupra transferului sau încetării serviciilor. 7. Managerul de caz completează fişa de închidere a cazului, care cuprinde datele beneficiarului de servicii sociale, motivul închiderii cazului, modalitatea de închidere şi situaţia cazului. 8. La închiderea cazului, managerul de caz întocmeşte un referat care cuprinde datele personale ale beneficiarului de servicii, motivul care a determinat închiderea cazului şi propuneri necesare pentru emiterea de către furnizorul de servicii sociale a dispoziţiei de suspendare/încetare a serviciilor acordate. 9. Dispoziţia de suspendare/încetare a serviciilor cuprinde temeiul legal de suspendare/încetare a serviciilor acordate în baza căreia încetează furnizarea serviciilor. Indicatori de monitorizare Im 1 - Solicitarea de încetare a furnizării serviciilor (după caz) - arhivată la dosarul administrativ; Im 2 - Fişa şi referatul de închidere a cazului - arhivate la dosarul administrativ; Im 3 - Raportul privind planul de siguranţă post - servicii - arhivat la dosarul profesional; Im 4 - Dispoziţia de suspendare/încetare a serviciilor - arhivată la dosarul administrativ; Modulul III Protecţia drepturilor (standard 1)
┌─────────────┬────────────────────────┐
│Standardul 1 │Managerul de caz │
│- Respectarea│cunoaşte şi respectă │
│drepturilor │drepturile persoanelor │
│persoanelor │victime ale violenţei │
│care │domestice care │
│beneficiază │beneficiază de servicii │
│de servicii │sociale │
│sociale │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Persoana care │
│ │beneficiază de servicii │
│ │sociale cunoaşte │
│ │drepturile pe care le │
│ │are în relaţie cu │
│Rezultat: │furnizorul de servicii │
│ │şi angajamentele │
│ │personale necesare în │
│ │raport cu serviciile │
│ │prevăzute în planul de │
│ │intervenţie │
└─────────────┴────────────────────────┘
Cerinţe minime 1. Furnizorii de servicii sociale se angajează, în relaţie cu persoanele care beneficiază de servicii, să asigure respectarea drepturilor omului, respectarea drepturilor sociale şi respectarea următoarelor drepturi cu privire la furnizarea de servicii sociale: a. accesul la servicii fără discriminare; b. informaţii privind serviciile sociale de care au dreptul să beneficieze; c. informare privind cerinţele şi angajamentele personale necesare în raport cu serviciile oferite; d. furnizarea serviciilor prevăzute în planul de intervenţie, informare privind modificările apărute şi consensul asupra modificărilor realizate; e. respectarea deciziilor persoanei care beneficiază de servicii cu privire la intervenţiile incluse în planul de intervenţie; f. suport şi intervenţie de urgenţă în cazul în care beneficiarul de servicii este abuzat, neglijat, hărţuit sau exploatat de către personalul serviciilor; g. intervenţie de urgenţă pentru eliminarea formelor de abuz economic exercitate de către personalului serviciilor sociale asupra persoanei care beneficiază de servicii, în cazul în care sunt pretinse plăţi care nu sunt cuprinse în valoarea convenită pentru furnizarea serviciilor de suport. 2. Furnizorii de servicii sociale se angajează să elaboreze proceduri de lucru prin care să asigure respectarea furnizării serviciilor cu respectarea drepturilor asumate. 3. Furnizorii de servicii sociale creează un sistem de semnalare a contextelor de încălcare a drepturilor. 4. Managerul de caz este responsabil de informarea permanentă a persoanelor care beneficiază de servicii asupra drepturilor pe care le au şi angajamentele personale necesare în raport cu serviciile prevăzute în planul de servicii. Indicatori de monitorizare Im 1 - Note profesionale în care este consemnată informarea beneficiarului de servicii, cu privire la drepturile victimelor, arhivate la dosarul profesional. Im 2 - Procedură de sesizare a formelor de abuz asupra persoanelor care beneficiază de servicii. ANEXA 1 la Standarde FIŞĂ DE SEMNALARE A CAZULUI*) Nr. ....../.................... – Data semnalării .................... – Persoana/instituţia care semnalează cazul .................... – Persoana/instituţia semnalată: [] NUME FURNIZOR SERVICII SOCIALE [] Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului ............./Direcţia de Asistenţă Socială/SPAS ................. – Informaţii despre potenţialul beneficiar: Nume şi prenume .................... Vârstă ..... Domiciliu ........................................ – Tip de caz (se pot alege una sau mai multe variante de răspuns):
┌───────┬─────────────────┬────────────┐
│Nr. │Tipul de violenţă│Bifaţi dacă │
│crt. │ │da │
├───────┼─────────────────┼────────────┤
│1. │Fizică │ │
├───────┼─────────────────┼────────────┤
│2. │Sexuală │ │
├───────┼─────────────────┼────────────┤
│3. │Psihologică │ │
├───────┼─────────────────┼────────────┤
│4. │Verbală │ │
├───────┼─────────────────┼────────────┤
│5. │Economică │ │
├───────┼─────────────────┼────────────┤
│6. │Altele │ │
│ │(specificaţi) │ │
└───────┴─────────────────┴────────────┘
– Motivul semnalării: [] evaluare complexă în vederea acordării de servicii/ servicii sociale gratuite pentru victimele violenţei domestice; [] acordare de servicii sociale în regim rezidenţial (de tip adăpost/locuinţă protejată). – Anexăm la prezenta fişă de semnalare: copii-xerox după acte de identitate, medicale, fişa de evaluare iniţială, alte acte relevante: .....................*) *) cf. Hotărârii Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state Specialist Nume şi prenume Semnătura ANEXA 2 la Standarde Fişă de evaluare iniţială Acest instrument va fi folosit pentru evaluarea iniţială a necesităţilor dumneavoastră cu privire la serviciile gratuite oferite de (se va menţiona denumirea furnizorului de servicii sociale). Toate informaţiile prezentate de către dumneavoastră sunt protejate de legislaţia în vigoare vor rămâne confidenţiale.
┌────────────────────────┬─────────────┐
│Nr. fişă: │Data de │
│ │înregistrare:│
├────────────────────────┼─────────────┤
│Modalitatea de │ │
│identificare a │ │
│serviciului de către │ │
│solicitant: │ │
└────────────────────────┴─────────────┘
1. DATE DE IDENTITATE ALE SOLICITANTULUI:
┌────────────────────────┬────────────────────────┐
│Nume: │Data naşterii: │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│Prenume: │Locul naşterii: │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │Act de identitate: │
│ │Seria: ....... nr. │
│Domiciliul legal: │............... │
│ ├────────────────────────┤
│ │CNP: │
├─────────────────┬─────┬┼────────────────────────┤
│ │Rural││Telefon personal: │
│Domiciliul │ ││Telefon de rezervă │
│efectiv: ├─────┼┤(familie/prieteni): │
│ │Urban││Interval orar în care │
│ │ ││poate fi contactată: │
├─────────────────┴─────┴┼────────────────────────┤
│Cetăţenia: │E-mail: │
├────────────────────────┴────────────────────────┤
│Starea Civilă: │
├─────────┬───────────┬────────┬─────┬────────────┤
│Căsătorit│Necăsătorit│Divorţat│Văduv│Uniunea │
│(ă) │(ă) │(ă) │(ă) │liberă │
│ │ │ │ │(concubinaj)│
├─────────┼───────────┼────────┼─────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │
├─────────┴──────┬────┴────────┴─────┴────────────┤
│Studii absolvite│ │
├────────────────┼────────────────────────────────┤
│Ocupaţia/Detalii│ │
│privind locul de│ │
│muncă: locaţie, │ │
│angajator │ │
└────────────────┴────────────────────────────────┘
2. DATE DE IDENTITATE DESPRE COPII:
┌────┬───────┬──────┬──────────┬────────┐
│Nr. │Nume şi│ │Domiciliul│Statut/ │
│crt.│prenume│Vârstă│actual │Ocupaţie│
│ │copii │ │ │ │
├────┼───────┼──────┼──────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────┼──────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────┼──────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────┼──────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────┼──────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────┼──────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────┼──────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴───────┴──────┴──────────┴────────┘
3. DESCRIEREA SUCCINTĂ A PROBLEMEI DE VIOLENŢĂ DOMESTICĂ CU CARE SE CONFRUNTĂ PERSOANA (istoricul socio- familial, istoricul agresiunilor, istoricul juridic al solicitantei-ordin de protecţie, plângeri penale):
┌──────────────────────────────────────┐
│ │
└──────────────────────────────────────┘
4. EVALUAREA GRADULUI DE RISC:
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│I. Istoricul violenţei │
├─────┬─────────────────────────┬──────────────────┬────────┬──┬────────┤
│Nr. │Factor de risc │Observaţii │DA │NU│Nu │
│crt. │ │ │ │ │răspunde│
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Au existat acte de │ │ │ │ │
│1. │violenţă domestică │ │ │ │ │
│ │anterioare? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Au existat acte de │ │ │ │ │
│2. │violenţă asupra copiilor/│ │ │ │ │
│ │altor membrii ai familiei│ │ │ │ │
│ │/animalelor de companie? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Agresorul a manifestat │ │ │ │ │
│3. │comportament violent │ │ │ │ │
│ │generalizat faţă de terţi│ │ │ │ │
│ │(în afara familiei)? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │În trecut a existat emis │ │ │ │ │
│4. │un ordin de protecţie │ │ │ │ │
│ │provizoriu/ordin de │ │ │ │ │
│ │protecţie? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Agresorul a încălcat, în │ │ │ │ │
│5. │trecut, un ordin de │ │ │ │ │
│ │protecţie provizoriu/ │ │ │ │ │
│ │ordin de protecţie? │ │ │ │ │
├─────┴─────────────────────────┴──────────────────┴────────┴──┴────────┤
│II. Formele şi tiparul violenţei │
├─────┬─────────────────────────┬──────────────────┬────────┬──┬────────┤
│Nr. │Factori de risc │Observaţii │DA │NU│Nu │
│crt. │ │ │ │ │răspunde│
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Care este frecvenţa │ │ │ │ │
│6. │actelor de violenţă │ │ │ │ │
│ │domestică? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │În manifestarea actelor │ │ │ │ │
│7. │de violenţă domestică │ │ │ │ │
│ │agresorul a folosit arme/│ │ │ │ │
│ │ameninţarea cu arme? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Agresorul a manifestat │ │ │ │ │
│8. │comportament de control │ │ │ │ │
│ │şi de izolare a victimei?│ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│9. │Victima a fost urmărită/ │ │ │ │ │
│ │hărţuită? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Au existat manifestări de│ │ │ │ │
│10. │violenţă sexuală (viol │ │ │ │ │
│ │sau viol marital) asupra │ │ │ │ │
│ │victimei? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Victima a fost ameninţată│ │ │ │ │
│11. │cu moartea/ şantaj/ │ │ │ │ │
│ │constrângeri? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Au existat tentative de │ │ │ │ │
│12. │strangulare, sugrumare │ │ │ │ │
│ │asupra victimei? │ │ │ │ │
├─────┴─────────────────────────┴──────────────────┴────────┴──┴────────┤
│III. Factori de risc legaţi de comportamentul agresorului │
├─────┬─────────────────────────┬──────────────────┬────────┬──┬────────┤
│Nr. │Factor de risc │Observaţii │DA │NU│Nu │
│crt. │ │ │ │ │răspunde│
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Agresorul prezintă │ │ │ │ │
│ │riscuri legate de │ │ │ │ │
│13. │consumul de alcool, │ │ │ │ │
│ │droguri, medicamente, │ │ │ │ │
│ │jocuri de noroc/video? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Agresorul manifestă │ │ │ │ │
│ │comportament de │ │ │ │ │
│14. │posesivitate, gelozie │ │ │ │ │
│ │extremă, alte atitudini │ │ │ │ │
│ │dăunătoare? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Agresorul are probleme │ │ │ │ │
│ │legate de sănătatea │ │ │ │ │
│15. │mentală, au existat │ │ │ │ │
│ │ameninţări cu din partea │ │ │ │ │
│ │agresorului? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Agresorul prezintă │ │ │ │ │
│16. │manifestări de stres │ │ │ │ │
│ │economic? │ │ │ │ │
├─────┴─────────────────────────┴──────────────────┴────────┴──┴────────┤
│IV. Percepţia victimei asupra riscului │
├─────┬─────────────────────────┬──────────────────┬────────┬──┬────────┤
│Nr. │Factor de risc │Observaţii │DA │NU│Nu │
│crt. │ │ │ │ │răspunde│
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Victimei îi este frică │ │ │ │ │
│17. │pentru propria persoană │ │ │ │ │
│ │şi pentru alţii? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Victima are o atitudine │ │ │ │ │
│ │de acceptare şi │ │ │ │ │
│ │resemnare, considerând că│ │ │ │ │
│18. │nu i se va întâmpla │ │ │ │ │
│ │niciodată ceva foarte rău│ │ │ │ │
│ │(lovituri grave, │ │ │ │ │
│ │pierderea unui simţ/ │ │ │ │ │
│ │organ, deces) │ │ │ │ │
├─────┴─────────────────────────┴──────────────────┴────────┴──┴────────┤
│V. Factori agravanţi │
├─────┬─────────────────────────┬──────────────────┬────────┬──┬────────┤
│Nr. │Factor de risc │Observaţii │DA │NU│Nu │
│crt. │ │ │ │ │răspunde│
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │A intervenit separarea/ │ │ │ │ │
│ │divorţul sau după caz au │ │ │ │ │
│19 │existat discuţii │ │ │ │ │
│ │prealabile cu privire la │ │ │ │ │
│ │acestea? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Părintele agresor are │ │ │ │ │
│ │contact cu copiii/ se │ │ │ │ │
│20. │menţin relaţiile │ │ │ │ │
│ │personale ale copilului │ │ │ │ │
│ │cu părintele agresor? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Părintele agresor │ │ │ │ │
│ │foloseşte programul de │ │ │ │ │
│21 │vizită pentru a hărţui şi│ │ │ │ │
│ │ameninţa în mod constant │ │ │ │ │
│ │victima? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Există integraţi în │ │ │ │ │
│22. │familie copil/copii │ │ │ │ │
│ │proveniţi din alte │ │ │ │ │
│ │relaţii/căsătorii? │ │ │ │ │
├─────┼─────────────────────────┼──────────────────┼────────┼──┼────────┤
│ │Au existat acte de │ │ │ │ │
│23. │violenţă domestică în │ │ │ │ │
│ │timpul sarcinii? │ │ │ │ │
├─────┴─────────────────────────┴──────────────────┴────────┴──┴────────┤
│VI. Suport social │
├─────┬───────────────┬────────────────────────────┬───────┬───┬────────┤
│Nr. │Factor de risc │Observaţii │DA │NU │Nu │
│crt. │ │ │ │ │răspunde│
├─────┼───────────────┼────────────────────────────┼───────┼───┼────────┤
│ │Familia/ │ │ │ │ │
│ │familia extinsă│ │ │ │ │
│ │poate oferi: │ │ │ │ │
│ │- găzduire │ │ │ │ │
│ │temporară a │ │ │ │ │
│ │victimei şi/sau│ │ │ │ │
│ │copiilor │ │ │ │ │
│ │- păstrarea │ │ │ │ │
│ │unui bagaj de │ │ │ │ │
│ │urgenţă a │ │ │ │ │
│24. │victimei/ │ │ │ │ │
│ │documentelor │ │ │ │ │
│ │victimei │ │ │ │ │
│ │- sprijin │ │ │ │ │
│ │financiar │ │ │ │ │
│ │- sprijin │ │ │ │ │
│ │emoţional │ │ │ │ │
│ │- acompaniere │ │ │ │ │
│ │în efectuarea │ │ │ │ │
│ │unor demersuri │ │ │ │ │
│ │- apelare de │ │ │ │ │
│ │urgenţă │ │ │ │ │
├─────┼───────────────┼────────────────────────────┼───────┼───┼────────┤
│ │Vecinii/ │ │ │ │ │
│ │Prietenii pot │ │ │ │ │
│ │oferi: │ │ │ │ │
│ │- găzduire │ │ │ │ │
│ │temporară a │ │ │ │ │
│ │victimei şi/sau│ │ │ │ │
│ │copiilor │ │ │ │ │
│ │- păstrarea │ │ │ │ │
│ │unui bagaj de │ │ │ │ │
│ │urgenţă a │ │ │ │ │
│25. │victimei/ │ │ │ │ │
│ │documentelor │ │ │ │ │
│ │victimei │ │ │ │ │
│ │- sprijin │ │ │ │ │
│ │financiar │ │ │ │ │
│ │- sprijin │ │ │ │ │
│ │emoţional │ │ │ │ │
│ │- acompaniere │ │ │ │ │
│ │în efectuarea │ │ │ │ │
│ │unor demersuri │ │ │ │ │
│ │- apelare de │ │ │ │ │
│ │urgenţă │ │ │ │ │
├─────┴───────────────┴────────────────────────────┴───────┴───┴────────┤
│Total segmente aferente factorilor de risc: │
├────────┬────────────┬──────────┬──────────────┬──────────┬────────────┤
│ │ │Formele şi│Factori de │Percepţia │ │
│ │Istoricul │tiparul │risc legate de│victimei │Factori │
│ │violenţei │violenţei │comportamentul│asupra │agravanţi │
│Factori │ │ │agresorului │riscului │ │
│de risc ├────────────┼──────────┼──────────────┼──────────┼────────────┤
│vizibili│Număr │Număr │Număr │Număr │Număr │
│ │răspunsuri │răspunsuri│răspunsuri │răspunsuri│răspunsuri │
│ │afirmative │afirmative│afirmative │afirmative│afirmative │
│ ├────────────┼──────────┼──────────────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────────┼───────────┬┴──────────┼──────────────┴──────────┴────────────┤
│ │CRESCUT │MEDIU │SCĂZUT │
│ ├───────────┼───────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │minim un │ │ │
│ │răspuns │ │ │
│ │afirmativ │ │ │
│ │la oricare │minim 4 │ │
│ │dintre │răspunsuri │ │
│ │întrebările│afirmative │ │
│ │de la pct. │la oricare │ │
│Grad de │7,11,17 │dintre │minim un răspuns afirmativ la oricare │
│risc │SAU │întrebările│dintre întrebările de la 1 până la 23,│
│ │există │de la 1 │exceptând întrebările de la pct. │
│ │minim 5 │până la 23,│7,11,17 │
│ │răspunsuri │exceptând │ │
│ │afirmative │întrebările│ │
│ │la oricare │de la pct. │ │
│ │dintre │7,11,17 │ │
│ │întrebările│ │ │
│ │de la 1 │ │ │
│ │până la 23 │ │ │
└────────┴───────────┴───────────┴──────────────────────────────────────┘
5. TIPURI DE SERVICII SOLICITATE:
┌─────────────────────────────────────┬┐
│Consiliere psihologică ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Consiliere juridică ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Asistenţă juridică ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Consiliere familială ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Consiliere parentală ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Consiliere socială ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Servicii medicale de diagnostic ││
│medico-legal în cazurile de ││
│traumatisme fizice sau violenţă ││
│sexuală şi viol ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Asigurarea costurilor privind ││
│serviciile medicale/certificate ││
│medico-legale ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Măsuri de securizare a spaţiilor ││
│locative ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Servicii si programe ocupaţionale ││
│(programe de informare, consiliere ││
│profesională, dezvoltare ││
│profesională, mediere pe piaţa ││
│muncii, formare în sistem formal şi ││
│informai, inclusiv componenta de ││
│dezvoltare antreprenorială) ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Servicii educaţionale adresate ││
│copiilor victime din cadrul cuplului ││
│mama-copil victime ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Servicii de adăpost temporar ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Ordin de protecţie provizoriu/Ordin ││
│de protecţie ││
├─────────────────────────────────────┼┤
│Asistenţă şi suport material în ││
│situaţii de criză prin alocare de ││
│pachete de criză Elaborarea Planului ││
│de siguranţă ││
└─────────────────────────────────────┴┘
6. SITUAŢIA LA DATA REALIZĂRII EVALUĂRII INIŢIALE (situaţia juridică - acţiuni în instanţă, situaţia socio-familială, situaţia medicală actuală):
┌──────────────────────────────────────┐
│ │
└──────────────────────────────────────┘
┌───────────────────────────┬───────────────────────────┐
│Nume şi prenume solicitant:│Nume şi prenume specialist:│
│...........................│...........................│
│Semnătura .................│Semnătura .................│
└───────────────────────────┴───────────────────────────┘
ANEXA 3 la Standarde Avizat, Şef centru, Nume, prenume, semnătura .................. Data .................. FIŞA DE EVALUARE DETALIATĂ I. Date personale privind beneficiarul: Numele şi prenumele: CNP: Data şi locul naşterii: Domiciliul legal: Domiciliul efectiv: Pregătirea şcolară/profesională: Ocupaţia: Telefon: Observaţii: II. Date personale privind membrii familiei: Soţul/Partenerul/Tipul relaţiei (căsătorie, divorţ, separare, concubinaj, etc.): Nume şi prenume: Vârsta: Ocupaţia: Domiciliul legal: Domiciliul efectiv: Observaţii: Copii: Nume şi prenume: Vârsta: Ocupaţia: Domiciliul actual: Observaţii: III. Întrevederi/convorbiri telefonice pentru culegerea informaţiilor
┌─────────────────────┬───────┬─────────┐
│Nume/prenume │Data │Locul │
├─────────────────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │
└─────────────────────┴───────┴─────────┘
IV. Specialişti care au colaborat la elaborarea acestei evaluări
┌────┬─────────┬──────────┬───────┬──────────┐
│ │ │ │Relaţia│Data la │
│Nr. │Numele şi│ │cu │care a │
│crt.│prenumele│Instituţia│copilul│fost │
│ │ │ │/ │contactată│
│ │ │ │familia│ │
├────┼─────────┼──────────┼───────┼──────────┤
│1. │ │ │ │ │
├────┼─────────┼──────────┼───────┼──────────┤
│2. │ │ │ │ │
└────┴─────────┴──────────┴───────┴──────────┘
V. Evaluarea multidisciplinară a situaţiei beneficiarului 1. Motivele pentru iniţierea evaluării multidisciplinare - semnalare caz de către: ................. sau – solicitare servicii prin adresare directă din partea beneficiarului 2. Istoricul violenţei
┌─────┬────────────────────────────────┐
│Data │Evenimente semnificative │
├─────┼────────────────────────────────┤
│ │ │
└─────┴────────────────────────────────┘
3. Nevoile beneficiarului a) Din punct de vedere medical: .................................. b) Din punct de vedere profesional:.................................. c) Din punct de vedere emoţional şi psihologic:.................................. d) Din punct de vedere socio-economic:.................................. e) Din punct de vedere juridic:.................................. 4. Factori de mediu şi specifici familiei a) Familia lărgită: .................................. b) Integrarea socială a familiei: .................................. c) Venit: .................................. d) Resurse comunitare: .................................. e) Locuinţa: .................................. f) Loc de muncă: .................................. 5. Riscuri: (se vor menţiona acele evenimente/contexte/ ce pot conduce la situaţii de criză cu intervenţie imediată) VI. Rezultatele evaluării: (se vor menţiona serviciile propuse pentru a beneficia în perioada următoare) VII. Recomandări: - elaborarea planului individualizat de servicii pentru (numele şi prenumele victimei) ........... în vederea stabilirii obiectivelor şi activităţilor; – înscrierea (numele şi prenumele victimei) .................... în evidenţa Centrului ................... şi semnarea contractului de furnizare servicii sociale; – admiterea (numele şi prenumele victimei) .................... în Centrul .................... pentru acordarea de servicii de specialitate.
┌────────────────────────┬─────────────┐
│Asistent social, │Psiholog, │
│Manager de caz, │ │
└────────────────────────┴─────────────┘
ANEXA 4 la Standarde PLAN DE INTERVENŢIEI Numele şi prenumele beneficiar: CNP: Domiciliul: Data admiterii în centru: Data realizării planului: Membrii echipei multidisciplinare: BENEFICII SOCIALE
┌────┬─────┬─────────┬────────────┬────────┬────────┐
│Nr. │ │ │Autoritatea │Data │Perioada│
│crt.│Tipul│Cuantumul│locală │începere│de │
│ │ │ │responsabilă│ │acordare│
├────┼─────┼─────────┼────────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴─────┴─────────┴────────────┴────────┴────────┘
SERVICII/SERVICII SOCIALE
┌────┬──────────────┬────────────┬─────────┬────────┬───────────┬────────────┐
│Nr. │Tipul │Instituţia │Obiective│Data de │Perioada de│Persoanele │
│crt.│serviciului │responsabilă│specifice│începere│desfăşurare│responsabile│
│ │oferit │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼─────────┼────────┼───────────┼────────────┤
│ │Găzduire, │ │ │ │ │ │
│1 │protecţie şi │ │ │ │ │ │
│ │siguranţă │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼─────────┼────────┼───────────┼────────────┤
│2 │Asistenţa │ │ │ │ │ │
│ │medicală │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼─────────┼────────┼───────────┼────────────┤
│3 │Asistenţă │ │ │ │ │ │
│ │socială │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼─────────┼────────┼───────────┼────────────┤
│4 │Asistenţă │ │ │ │ │ │
│ │psihologică │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼─────────┼────────┼───────────┼────────────┤
│5 │Asistenţa │ │ │ │ │ │
│ │educaţională │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼─────────┼────────┼───────────┼────────────┤
│6 │Asistenţă │ │ │ │ │ │
│ │juridică │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼─────────┼────────┼───────────┼────────────┤
│ │Servicii de │ │ │ │ │ │
│ │orientare │ │ │ │ │ │
│ │vocaţională şi│ │ │ │ │ │
│ │programe │ │ │ │ │ │
│7. │ocupaţionale, │ │ │ │ │ │
│ │programe de │ │ │ │ │ │
│ │formare │ │ │ │ │ │
│ │adaptate │ │ │ │ │ │
│ │nevoilor │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼─────────┼────────┼───────────┼────────────┤
│ │Alte măsuri de│ │ │ │ │ │
│ │sprijin │ │ │ │ │ │
│ │(subvenţionare│ │ │ │ │ │
│8 │chirie, ajutor│ │ │ │ │ │
│ │material, │ │ │ │ │ │
│ │securizare │ │ │ │ │ │
│ │locuinţă, etc)│ │ │ │ │ │
└────┴──────────────┴────────────┴─────────┴────────┴───────────┴────────────┘
INTERVENŢII
┌────┬──────────────┬─────────┬─────────┬─────────┬┬──────────┬─────────┐
│Nr │Tipul │Obiective│Rezultate│ ││Indicatori│Grad de │
│crt.│serviciului │specifice│aşteptate│Proceduri││/ │realizare│
│ │oferit │ │ │ ││rezultate │ │
├────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼┼──────────┼─────────┤
│ │Găzduire, │ │ │ ││ │ │
│1 │protecţie şi │ │ │ ││ │ │
│ │siguranţă │ │ │ ││ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼┼──────────┼─────────┤
│2 │Asistenţă │ │ │ ││ │ │
│ │medicală │ │ │ ││ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼┼──────────┼─────────┤
│3 │Asistenţă │ │ │ ││ │ │
│ │socială │ │ │ ││ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼┼──────────┼─────────┤
│4 │Asistenţă │ │ │ ││ │ │
│ │psihologică │ │ │ ││ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼┼──────────┼─────────┤
│5 │Asistenţă │ │ │ ││ │ │
│ │educaţională │ │ │ ││ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼┼──────────┼─────────┤
│6 │Asistenţă │ │ │ ││ │ │
│ │juridică │ │ │ ││ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼┼──────────┼─────────┤
│ │Servicii de │ │ │ ││ │ │
│ │orientare │ │ │ ││ │ │
│ │vocaţională şi│ │ │ ││ │ │
│ │programe │ │ │ ││ │ │
│7. │ocupaţionale, │ │ │ ││ │ │
│ │programe de │ │ │ ││ │ │
│ │formare │ │ │ ││ │ │
│ │adaptate │ │ │ ││ │ │
│ │nevoilor │ │ │ ││ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼┼──────────┼─────────┤
│ │Alte măsuri de│ │ │ ││ │ │
│ │sprijin │ │ │ ││ │ │
│ │(subvenţionare│ │ │ ││ │ │
│8. │chirie, ajutor│ │ │ ││ │ │
│ │material, │ │ │ ││ │ │
│ │securizare │ │ │ ││ │ │
│ │locuinţă, etc)│ │ │ ││ │ │
└────┴──────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴┴──────────┴─────────┘
Echipa multidisciplinară: Beneficiar: ANEXA 5 la Standarde FIŞĂ DE MONITORIZARE A SERVICIILOR ŞI REEVALUARE A NEVOILOR BENEFICIARULUI VICTIMĂ A VIOLENŢEI DOMESTICE 1. DATE DE IDENTITATE ALE BENEFICIARULUI:
┌────────────────────────┬────────────────────────┐
│Nume: │Data naşterii: │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│Prenume: │Locul naşterii: │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │Act de identitate: │
│Domiciliul legal: │Seria: ...... nr. │
│ ├────────────────────────┤
│ │CNP: │
├─────────────────┬─────┬┼────────────────────────┤
│ │Rural││Telefon personal: │
│Domiciliul │ ││Telefon de rezervă │
│efectiv: ├─────┼┤(familie/prieteni): │
│ │Urban││Interval orar în care │
│ │ ││poate fi contactată: │
├─────────────────┴─────┴┼────────────────────────┤
│Cetăţenia: │E-mail: │
├────────────────────────┴────────────────────────┤
│Starea Civilă: │
├─────────┬───────────┬────────┬─────┬────────────┤
│Căsătorit│Necăsătorit│Divorţat│Văduv│Uniunea │
│(ă) │(ă) │(ă) │(ă) │liberă │
│ │ │ │ │(concubinaj)│
├─────────┼───────────┼────────┼─────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │
├─────────┴──────┬────┴────────┴─────┴────────────┤
│Studii absolvite│ │
├────────────────┼────────────────────────────────┤
│Ocupaţia/Detalii│ │
│privind locul de│ │
│muncă: locaţie, │ │
│angajator │ │
└────────────────┴────────────────────────────────┘
2. DATE DESPRE COPII:
┌────┬────────┬─────────┬───────────┬───────┬──────────┐
│ │ │Data │ │ │ │
│ │ │naşterii/│Surse │ │ │
│ │ │legătura │întreţinere│ │ │
│ │Nume şi │cu │(venitul │Locul │ │
│Nr. │prenume/│agresorul│existent în│unde se│Observaţii│
│crt.│Ocupaţia│(fiu/ │cadrul │află │ │
│ │ │fiică/ │relaţiei/ │copilul│ │
│ │ │provenit │pensie │ │ │
│ │ │din afara│alimentară)│ │ │
│ │ │relaţiei)│ │ │ │
├────┼────────┼─────────┼───────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────────┴───────────┴───────┴──────────┘
3. DATE GENERALE
┌────────────┬───────────┬─────────────┐
│Data │Dispoziţie │Servicii │
│admiterii în│de admitere│acordate în │
│centru │ │Centru │
├────────────┼───────────┼─────────────┤
│ │ │ │
└────────────┴───────────┴─────────────┘
I. MĂSURI PENTRU PROTECŢIA VICTIMEI Obiectivele: Activităţile desfăşurate: Concluzii: II. MĂSURI DE INTERVENŢIE PENTRU SĂNĂTATE Obiectivele: Activităţile desfăşurate: Concluzii: III. MĂSURI PRIVIND SITUAŢIA JURIDICĂ Obiectivele: Activităţile desfăşurate: Concluzii: IV. MĂSURI DE CONSILIERE PSIHOLOGICĂ PENTRU CREŞTEREA GRADULUI DE AUTONOMIE A VICTIMEI Obiectivele: Activităţile desfăşurate: Concluzii: VI. EVOLUŢIA RELAŢIEI CU AGRESORUL Obiectivele: Activităţile desfăşurate: Concluzii: VI. PROGRESELE ÎNREGISTRATE - – VII. OBSERVAŢII PRIVIND SITUAŢIA ACTUALĂ A BENEFICIARULUI - – VIII. ALTELE Obiectivele: Activităţile desfăşurate: Concluzii: Data: Membru al Echipei multidisciplinare ANEXA 6 la Standarde FIŞĂ DE ÎNCHIDERE A CAZULUI Nume şi prenume: ............................... Data şi locul naşterii: ........................ Domiciliul: .................................... Data deschiderii: ...../......./............ Motivul deschiderii cazului: ................................................... Modalitatea de închidere a cazului: conform programului personalizat de intervenţie ............................. transfer la instituţia/serviciul ............................................ conform contractului de acordare de servicii sociale ........................ altă situaţie ............................................................... Situaţia cazului la închidere: ............................................................................. Întocmit, Manager de caz ...................... ANEXA 7 la Standarde Chestionar de evaluare a gradului de satisfacţie (Denumirea furnizorului de servicii sociale) ..................... urmăreşte prin acest chestionar să evalueze nivelul de satisfacţie al beneficiarilor privind serviciile oferite. Informaţiile furnizate de către dumneavoastră vor fi folosite pentru îmbunătăţirea procedurilor de lucru în vederea oferirii unor servicii sociale profesioniste de calitate. (Denumirea furnizorului de servicii sociale) .................... este operator de date cu caracter personal nr. ........ *Notă: toate informaţiile oferite sunt supuse confidenţialităţii. Vă rugăm să precizaţi următoarele informaţii: - Sexul [] masculin [] feminin – Vârsta .... ani – Mediul de rezidenţă: rural [] urban [] – Beneficiar direct al serviciilor [] – Reprezentant legal al beneficiarului direct al serviciilor [] 1. De cât timp beneficiaţi de serviciile .............(denumirea furnizorului de servicii sociale)? mai puţin de 3 luni [] între 3 şi 6 luni [] între 6 luni şi 1 an [] între 1 an şi 2 ani [] peste 2 ani [] 2. Menţionaţi serviciile care v-au fost acordate de specialiştii din cadrul ...........(denumirea furnizorului de servicii sociale):
┌────────────┬┬───────────────┬┬───────────┬┐
│Consiliere/ ││Consiliere ││Consiliere ││
│asistenţă ││psihologică ││socială ││
│juridică ││ ││ ││
├────────────┼┼───────────────┼┼───────────┼┤
│Programe ││ ││ ││
│educaţionale││ ││Măsuri de ││
│adresate ││Servicii ││locuire şi ││
│copiilor ││ocupaţionale şi││securizarea││
│victime/ ││dezvoltare ││spaţiului ││
│martori ai ││antreprenorială││locativ ││
│violenţei ││ ││ ││
│domestice ││ ││ ││
├────────────┼┼───────────────┼┼───────────┴┤
│Servicii ││Sprijin ││Alte măsuri │
│medicale ││material ││(detaliaţi) │
└────────────┴┴───────────────┴┴────────────┘
3. Cum apreciaţi calitatea serviciilor .............(denumirea furnizorului de servicii sociale)? 1 [] 2 [] 3 [] 4 [] 5 [] foarte slabă foarte bună 4. Cum apreciaţi că serviciile oferite de ...............(denumirea furnizorului de servicii sociale) corespund nevoilor dumneavoastră şi ale copilului/copiilor?
┌────────────┬─────┬─────┬────────────┬────┬──────┐
│Servicii │Deloc│Puţin│Satisfăcător│Mult│Foarte│
│oferite │ │ │ │ │mult │
├────────────┼─────┼─────┼────────────┼────┼──────┤
│Consiliere │ │ │ │ │ │
│şi asistenţă│ │ │ │ │ │
│juridică │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────┼─────┼────────────┼────┼──────┤
│Consiliere │ │ │ │ │ │
│psihologică │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────┼─────┼────────────┼────┼──────┤
│Consiliere │ │ │ │ │ │
│socială │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────┼─────┼────────────┼────┼──────┤
│Consiliere │ │ │ │ │ │
│familială │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────┼─────┼────────────┼────┼──────┤
│Activităţi │ │ │ │ │ │
│educaţionale│ │ │ │ │ │
│pentru copii│ │ │ │ │ │
├────────────┼─────┼─────┼────────────┼────┼──────┤
│Măsuri de │ │ │ │ │ │
│locuire şi │ │ │ │ │ │
│securizarea │ │ │ │ │ │
│spaţiului │ │ │ │ │ │
│locativ │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────┼─────┼────────────┼────┼──────┤
│Sprijin │ │ │ │ │ │
│material │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────┼─────┼────────────┼────┼──────┤
│Alte măsuri │ │ │ │ │ │
│(detaliaţi) │ │ │ │ │ │
└────────────┴─────┴─────┴────────────┴────┴──────┘
5. Cum apreciaţi colaborarea cu specialiştii ...............(denumirea furnizorului de servicii sociale)?
┌───────────┬──────┬─────┬──────────────┬────┬──────┐
│Echipa de │Foartă│Slabă│Satisfăcătoare│Bună│Foarte│
│specialişti│slabă │ │ │ │bună │
├───────────┼──────┼─────┼──────────────┼────┼──────┤
│Asistent │ │ │ │ │ │
│social │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼─────┼──────────────┼────┼──────┤
│Psiholog │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼─────┼──────────────┼────┼──────┤
│Responsabil│ │ │ │ │ │
│comunicare │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼─────┼──────────────┼────┼──────┤
│Jurist │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼─────┼──────────────┼────┼──────┤
│Coordonator│ │ │ │ │ │
│servicii │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────┼─────┼──────────────┼────┼──────┤
│Alţi │ │ │ │ │ │
│specialişti│ │ │ │ │ │
│(ex. │ │ │ │ │ │
│consilier │ │ │ │ │ │
│vocaţional)│ │ │ │ │ │
└───────────┴──────┴─────┴──────────────┴────┴──────┘
6. Cum apreciaţi calitatea informaţiilor oferite de specialiştii ................(denumirea furnizorului de servicii sociale)? * Aprecierea valorii se situează între 1 (slabă) şi 5 (foarte bună)
┌───────────┬──────────┬───────┬───────────┬──────────┐
│Echipa de │Explicaţii│Limbaj │Limbaj │Informaţii│
│specialişti│clare şi │uşor de│greoi, │utile şi │
│ │corecte │înţeles│neaccesibil│complete │
├───────────┼──────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│Asistent │ │ │ │ │
│social │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│Psiholog │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│Responsabil│ │ │ │ │
│comunicare │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│Jurist │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│Coordonator│ │ │ │ │
│servicii │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────┼───────────┼──────────┤
│Alţi │ │ │ │ │
│specialişti│ │ │ │ │
│(ex. │ │ │ │ │
│consilier │ │ │ │ │
│vocaţional)│ │ │ │ │
└───────────┴──────────┴───────┴───────────┴──────────┘
7. Aţi simţit susţinere şi înţelegere din partea specialiştilor ....................(denumirea furnizorului de servicii sociale)? [] Da Nu [] Nu ştiu [] 8. În decursul colaborării cu specialiştii ..............(denumirea furnizorului de servicii sociale), au existat incidente neplăcute? Da [] Nu [] Dacă aţi răspuns afirmativ la această întrebare, vă rugăm să precizaţi cui v-aţi adresat şi cum sau soluţionat problemele dumneavoastră. ........................................................... 9. Au existat situaţii în care v-aţi simţit tratat(ă) diferit faţă de alţi beneficiari? Da [] Nu [] Dacă aţi răspuns afirmativ la această întrebare, vă rugăm să precizaţi cui v-aţi adresat şi cum sau soluţionat problemele dumneavoastră. ........................................................... 10. Cunoaşteţi procedura de depunere a reclamaţiilor existentă în cadrul ...............(de numirea furnizorului de servicii sociale)? Da [] Nu [] 11. Aţi îndruma alte persoane pentru a beneficia de serviciile furnizate de specialiştii ............... (denumirea furnizorului de servicii sociale)? Niciodată [] Dacă nu am alternativă [] Oricând [] 12. Enumeraţi cel puţin două recomandări legate de îmbunătăţirea/schimbarea serviciilor oferite de ..................(denumirea furnizorului servicii sociale). ........................................................... 13. Apreciaţi prin acordarea unei note de la 1 la 10, măsura în care aveţi încredere în serviciile oferite de ............(denumirea furnizorului de servicii sociale). (unde, pe o scală de la 1 la 10: 1 - foarte scăzut, iar 10 - ridicat) 1 [] 2 [] 3 [] 4 [] 5 [] 6 [] 7 [] 8 [] 9 [] 10 [] -----