Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   STANDARD DE PERFORMANTA din 25 iunie 2004  pentru furnizarea gazelor naturale pe piata angro    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

STANDARD DE PERFORMANTA din 25 iunie 2004 pentru furnizarea gazelor naturale pe piata angro

EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL GAZELOR NATURALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 19 ianuarie 2002

CAP. 1
Dispozitii generale
SECTIUNEA 1
Scop
ART. 1
Prezentul standard de performanta reglementeaza indicatorii de performanta pentru realizarea activitatii de furnizare a gazelor naturale pe piata angro, de catre titulari ai licentei de furnizare a gazelor naturale in relatie cu alti furnizori de gaze naturale sau cu consumatori eligibili.
ART. 2
Prezentul standard de performanta a fost emis in conformitate cu prevederile <>art. 6 lit. f) din Ordonanta Guvernului nr. 41/2000 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN).

SECTIUNEA a 2-a
Domeniul de aplicare
ART. 3
Prin standardul de performanta prevazut la art. 1 se stabilesc indicatori si niveluri de performanta privind:
a) contractarea gazelor naturale;
b) masurarea, facturarea si incasarea contravalorii gazelor naturale furnizate;
c) indeplinirea prevederilor din contracte, referitoare la parametrii tehnologici si calitatea gazelor naturale furnizate;
d) asigurarea continuitatii in furnizare, in conformitate cu prevederile contractuale:
e) asigurarea unei relatii transparente intre furnizori si/sau consumatori eligibili, care sa conduca la rezolvarea eficienta si obiectiva a problemelor in divergenta, cu respectarea drepturilor si a obligatiilor fiecarei parti;
f) solutionarea reclamatiilor referitoare la activitatea de furnizare;
g) prestarea de servicii conexe furnizarii: informare, consultanta si altele asemenea.
ART. 4
Standardul de performanta se aplica in relatiile contractuale dintre titularii licentei de furnizare a gazelor naturale sau dintre acestia si consumatorii eligibili, conform reglementarilor in vigoare.
ART. 5
Pentru respectarea standardului de performanta furnizorul este obligat sa asigure:
a) evidenta solicitarilor privind contractarea gazelor naturale;
b) evidenta portofoliului de contracte si a clientilor, furnizori si/sau consumatori eligibili;
c) gestionarea cantitatilor de gaze naturale conform portofoliului de contracte;
d) inregistrarea activitatilor privind facturarea/decontarea;
e) inregistrarea activitatilor de evidenta, verificare si etalonare a contoarelor/sistemelor si echipamentelor de masurare;
f) evidenta efectuarii verificarilor la instalatiile de utilizare ale consumatorilor eligibili, conform normativelor de exploatare in vigoare;
g) inregistrarea, investigarea si solutionarea reclamatiilor si sesizarilor clientilor.
ART. 6
Prevederile standardului de performanta nu se aplica in urmatoarele cazuri:
a) forta majora;
b) defecte create de terti;
c) interzicerea accesului furnizorului la punctul de predare-preluare comerciala a gazelor naturale.

SECTIUNEA a 3-a
Terminologie
ART. 7
Termenii utilizati in prezentul standard de performanta si lista cuprinzand abrevierile sunt prevazute in anexele nr. 1 si 2.

CAP. 2
Indicatori de performanta pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale pe piata angro
SECTIUNEA 1
Contractarea gazelor naturale
ART. 8
(1) Contractarea gazelor naturale necesita urmatoarele:
a) detinerea acordului precontractual privind accesul la sistemul de transport/distributie, emis de catre operatorul licentiat, in situatia comercializarii gazelor naturale catre consumatori eligibili;
b) incheierea contractelor de achizitie si/sau de vanzarecumparare a gazelor naturale cu clientii.
(2) Termenul de incheiere a contractelor prevazute la alin. (1) lit. b) este de 30 de zile calendaristice de la inregistrarea solicitarii.
ART. 9
Pentru indeplinirea activitatii de contractare a gazelor naturale furnizorul are urmatoarele obligatii:
a) sa raspunda oricarei solicitari privind incheierea contractelor precizate la art. 8 alin. (1) lit. b) in termen de 15 zile calendaristice de la inregistrarea acesteia, in ordinea inregistrarii solicitarilor;
b) sa nu refuze incheierea contractelor precizate la art. 8 alin. (1) lit. b) pe criterii discriminatorii legate de natura si/sau originea capitalului si/sau destinatia gazelor naturale.
ART. 10
Indicatorii anuali de performanta la contractare sunt:
a) numarul de solicitari inregistrate;
b) numarul de contracte incheiate cu respectarea termenului prevazut la art. 8 alin. (2).

SECTIUNEA a 2-a
Masurarea si gestionarea cantitatilor de gaze naturale
ART. 11
(1) Furnizorul este obligat sa asigure masurarea cantitatilor de gaze naturale furnizate, prin intermediul contoarelor/sistemelor si al echipamentelor de masurare care indeplinesc conditiile prevazute de legislatia in vigoare.
(2) Furnizorul are obligatia sa raspunda la reclamatiile si/sau la solicitarile scrise ale consumatorului eligibil privitoare la: inlocuirea contoarelor/sistemelor si a echipamentelor de masurare, schimbarea amplasamentului acestora, remedierea lor si altele asemenea, in termen de 15 zile calendaristice de la data inregistrarii reclamatiei si/sau a solicitarii. Raspunsul va cuprinde solutia propusa, costurile si termenul de realizare.
ART. 12
(1) Reclamatiile scrise privind functionarea deficitara a contoarelor/sistemelor si a echipamentelor de masurare vor fi solutionate de catre furnizor, in termen de 15 zile calendaristice, prin:
a) prezentarea unei explicatii care sa contina si eventualele solutii de remediere atunci cand evenimentul semnalat de consumatorul eligibil are cauze cunoscute;
b) inspectarea punctelor de predare-preluare comerciala si verificarea/remedierea celor semnalate/constatate.
(2) In situatia in care se solicita verificarea contoarelor/sistemelor si a echipamentelor de masurare de catre BRML, furnizorul este obligat sa instiinteze consumatorul eligibil de gaze naturale cu privire la rezultatul verificarii in termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii reclamatiei.
ART. 13
In cazul in care se constata defecte ale contoarelor/sistemelor si ale echipamentelor de masurare, se aplica prevederile contractuale privind recalcularea cantitatilor de gaze naturale furnizate, stabilite de comun acord de parti.
ART. 14
Indicatorii anuali de performanta pentru masurarea si gestionarea cantitatilor de gaze naturale sunt:
a) numarul anual de reclamatii privind functionarea deficitara a contoarelor/sistemelor si a echipamentelor de masurare;
b) numarul de reclamatii prevazute la art. 12 alin. (1), care au fost rezolvate in mai putin de 15 zile lucratoare.

SECTIUNEA a 3-a
Facturarea gazelor naturale furnizate
ART. 15
(1) Furnizorul este obligat ca la incheierea contractelor sa ofere clientului modalitati alternative pentru incasarea contravalorii gazelor naturale furnizate, de exemplu: facturare lunara sau in transe, la termenele stabilite de comun acord; modalitatea definitiva va fi stabilita de comun acord prin contract.
(2) Nivelul si termenele de percepere a majorarilor de intarziere se stabilesc de parti la incheierea contractelor.
(3) Informatiile referitoare la evidenta majorarilor de intarziere se pun la dispozitie clientului in termen de 10 zile calendaristice de la data solicitarii.
ART. 16
In cazul unor reclamatii privind factura emisa furnizorul va efectua, in termen de 10 zile calendaristice de la data depunerii reclamatiei, verificarea corectitudinii facturii emise, va asigura corectarea inexactitatilor la urmatoarea facturare si va informa clientul despre constatarile rezultate in urma verificarii, precum si despre modul de rezolvare a reclamatiei.
ART. 17
Indicatorii anuali de performanta la facturarea gazelor naturale furnizate sunt:
a) numarul de reclamatii privind facturarea;
b) numarul de reclamatii prevazute la lit. a), ce s-au dovedit intemeiate;
c) numarul de reclamatii prevazute la lit. a), rezolvate in termenul stabilit la art. 16.

SECTIUNEA a 4-a
Intreruperi accidentale in furnizarea gazelor naturale
ART. 18
(1) Furnizorul are obligatia sa ia masurile necesare pentru reluarea furnizarii gazelor naturale, in cel mai scurt timp posibil, la clienti afectati de intreruperile accidentale.
(2) In acest scop furnizorul va asigura preluarea reclamatiilor prin compartimente specializate.
ART. 19
Fiecare reclamatie va fi inregistrata de furnizor, iar acesta va comunica petentului numarul de inregistrare al acesteia. Orice reclamatie ulterioara va avea drept referinta numarul de inregistrare initial.
ART. 20
Personalul imputernicit al furnizorului va aduce la cunostinta reclamantului durata estimata a intreruperii furnizarii.
ART. 21
Indicatorii anuali de performanta in cazul intreruperilor accidentale in furnizarea gazelor naturale sunt:
a) numarul de intreruperi;
b) numarul de clienti afectati de aceste intreruperi;
c) numarul de clienti la care furnizarea a fost reluata intr-un interval mai mic de 4 ore;
d) numarul de clienti la care furnizarea a fost reluata intr-un interval mai mic de 24 de ore;
e) valoarea estimata a pagubelor produse la clienti de aceste intreruperi;
f) valoarea despagubirilor platite datorita intreruperilor in furnizare.

SECTIUNEA a 5-a
Intreruperi programate in furnizarea gazelor naturale
ART. 22
(1) Furnizorul este obligat sa anunte clientul cu privire la intreruperea furnizarii gazelor naturale datorata lucrarilor planificate de catre operatorul de sistem.
(2) Intreruperile programate vor fi notificate clientilor cu maximum doua zile calendaristice inainte de termenul planificat.
(3) Intreruperile programate, neanuntate clientilor, vor putea fi reclamate de catre acestia, iar furnizorul va plati daunele cauzate, potrivit clauzelor contractuale.
ART. 23
Indicatorii anuali de performanta in cazul intreruperilor programate sunt:
a) numarul de intreruperi programate;
b) numarul de clienti afectati de aceste intreruperi;
c) durata totala a acestor intreruperi;
d) numarul de intreruperi programate si neanuntate clientilor;
e) valoarea daunelor cauzate de intreruperile programate si neanuntate clientilor.

SECTIUNEA a 6-a
Intreruperi neprogramate, convenite cu clientul, in furnizarea gazelor naturale
ART. 24
Intreruperea furnizarii gazelor naturale prin automatizarea de sistem sau in situatii limita se stabileste cu acordul prealabil al clientului.

SECTIUNEA a 7-a
Regimul de limitari si restrictii in SNT
ART. 25
(1) In situatiile in care este deficit de presiune si/sau de debit in SNT, furnizorul va informa clientii despre transele de limitare a presiunii si/sau a debitului, comunicate de operatorul SNT.
(2) Transele de limitare si, respectiv, durata de aplicare trebuie comunicate clientului cu cel putin 24 de ore inainte de aplicare.
ART. 26
In situatiile de avarie sau pentru prevenirea unor avarii in SNT furnizorul va comunica partenerului contractual, in regim de urgenta, masurile de reducere a debitului/presiunii comunicate si/sau de sistare a furnizarii gazelor naturale, impuse de operatorul SNT si SISGN, in conformitate cu RPFD-SNTGN, precum si cu alte acte normative in vigoare.

SECTIUNEA a 8-a
Reducerea sau sistarea furnizarii pentru neplata gazelor naturale
ART. 27
(1) Furnizorul va dispune limitarea sau, dupa caz, sistarea furnizarii gazelor naturale in situatia in care clientul nu isi achita obligatiile de plata, conform contractului.
(2) Reluarea furnizarii se va face la termenul convenit de parti in contract.
ART. 28
Indicatorii anuali de performanta pentru cazurile prevazute la art. 27 sunt urmatorii:
a) numarul clientilor pentru care s-a dispus limitarea sau sistarea furnizarii pentru neplata gazelor naturale consumate;
b) numarul clientilor la care s-a reluat furnizarea intr-un termen mai scurt decat cel prevazut in contract.

SECTIUNEA a 9-a
Parametrii tehnologici si conditii de calitate a gazelor naturale furnizate
ART. 29
(1) Furnizorul are obligatia de a asigura respectarea parametrilor tehnologici si a conditiilor de calitate a gazelor naturale stipulate in contractele incheiate.
(2) Determinarea parametrilor tehnologici si a conditiilor de calitate a gazelor naturale se va face in conformitate cu prevederile Acordului tehnic.
ART. 30
La reclamatia clientului privind neasigurarea parametrilor tehnologici si a conditiilor de calitate a gazelor naturale furnizorul va verifica si va analiza cauzele care au generat abaterile reclamate si va informa clientul cu privire la rezultatele analizei efectuate si la masurile dispuse.
ART. 31
(1) Termenul pentru raspuns la reclamatiile privind nerespectarea parametrilor tehnologici este de 24 de ore, iar pentru cele privind nerespectarea conditiilor de calitate a gazelor naturale este de 7 zile calendaristice de la data inregistrarii reclamatiei la furnizor.
(2) In cazul reclamatiilor care nu pot fi rezolvate amiabil partile contractante pot apela la concilierea ANRGN; in caz contrar litigiul va fi dedus spre solutionare instantelor judecatoresti competente sau va fi supus arbitrajului.
ART. 32
Indicatorii anuali de performanta privind asigurarea parametrilor tehnologici si respectarea conditiilor de calitate a gazelor naturale sunt urmatorii:
a) numarul de reclamatii privind neasigurarea parametrilor tehnologici;
b) numarul de reclamatii privind nerespectarea conditiilor de calitate;
c) numarul de reclamatii la care s-a raspuns in termen;
d) numarul de reclamatii care nu au putut fi rezolvate.

SECTIUNEA a 10-a
Raspunsuri la solicitarile clientilor
ART. 33
(1) Furnizorii sunt obligati sa inregistreze, sa analizeze si sa raspunda la toate solicitarile clientilor.
(2) Fiecare solicitare va primi un numar de inregistrare care va fi comunicat clientului.
(3) Termenul pentru raspuns la solicitarile clientilor, altele decat cele prevazute expres in prezentul standard de performanta, este de 30 de zile calendaristice.
ART. 34
Indicatorii anuali de performanta, corespunzatori activitatii prevazute la art. 33, sunt urmatorii:
a) numarul de solicitari, altele decat cele la care se refera expres prezentul standard de performanta;
b) numarul de solicitari, prevazute la lit. a), la care s-a raspuns intr-un termen mai mic de 30 de zile calendaristice.

CAP. 3
Supravegherea si inregistrarea indicatorilor de performanta
ART. 35
Informatiile privind datele generale despre clientii furnizorului si indicatorii de performanta prevazuti in prezentul standard de performanta vor fi transmise anual ANRGN, pana la data de 15 februarie a anului urmator, conform modelului prevazut in anexa nr. 3 si, respectiv, in anexa nr. 4.
ART. 36
Furnizorul este obligat sa puna la dispozitie ANRGN documente suplimentare fata de informatiile prevazute la art. 35, in termenul solicitat in scris de ANRGN.

CAP. 4
Dispozitii finale
ART. 37
ANRGN va elabora si va da publicitatii in raportul anual nivelul de realizare a indicatorilor de performanta de catre fiecare furnizor.
ART. 38
ANRGN va revizui anual prevederile prezentului standard de performanta pentru furnizarea gazelor naturale pe piata angro.
ART. 39
Anexa nr. 1 "Definirea unor termeni", anexa nr. 2 "Lista cuprinzand abrevierile", anexa nr. 3 "Date generale despre clientii furnizorului in perioada ........." si anexa nr. 4 "Date privind realizarea indicatorilor de performanta in furnizarea gazelor naturale pe piata angro" fac parte integranta din prezentul standard de performanta.


ANEXA 1
-------
la standardul de performanta
----------------------------

DEFINIREA UNOR TERMENI
a) acces la sistem - dreptul unui producator, furnizor si/sau consumator eligibil de a utiliza sistemul de transport si/sau de distributie, achitand tarifele si indeplinind obligatiile de utilizare a acestuia;
b) client - persoana fizica sau juridica cu care se tranzactioneaza furnizarea gazelor naturale;
c) contor de masurare - aparat sau ansamblu de echipamente conectate intre ele, destinate sa masoare volumele de gaze naturale consumate si care indeplinesc cerintele impuse de legislatia metrologica in vigoare;
d) echipamente de masurare - ansamblul mijloacelor de masurare care furnizeaza informatii de masurare utilizate in determinarea unei marimi fizice;
e) forta majora - eveniment viitor, absolut imprevizibil si insurmontabil, care exonereaza de raspundere partea care il invoca;
f) furnizor de gaze naturale - persoana juridica, romana sau straina, titulara a licentei de furnizare in baza careia are dreptul sa comercializeze gaze naturale;
g) indicatori de performanta - parametrii activitatii de furnizare pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate urmarite la nivel de furnizor;
h) operator de sistem - persoana juridica titulara a licentei pentru desfasurarea de activitati de exploatare, dispecerizare, intretinere, verificare si reparatii intr-un sistem de productie, de transport, de inmagazinare/stocare, de distributie si de dispecerizare a gazelor naturale;
i) parametrii tehnologici - presiunea relativa si debitul volumetric in punctul de predare-preluare;
j) piata angro - totalitatea tranzactiilor libere avand ca obiect cantitatile de gaze naturale vandute/cumparate, in baza contractelor de achizitie/contractelor de vanzare-cumparare a gazelor naturale, incheiate intre titularii licentei de furnizare a gazelor naturale sau intre acestia si consumatorii eligibili;
k) punct de predare-preluare a gazelor naturale - ansamblul instalatiilor si al echipamentelor tehnologice care asigura masurarea tehnologica a gazelor naturale la intrarea si la iesirea din SNT/SISGN;
l) punct de predare-preluare comerciala a gazelor naturale - ansamblul instalatiilor si al echipamentelor tehnologice care asigura masurarea gazelor naturale, din punctul in care gazele naturale trec din proprietatea/custodia furnizorului/transportatorului in cea a operatorului de distributie/inmagazinare sau a consumatorului eligibil, pe baza de proces-verbal;
m) standard de performanta - standardul prin care se stabilesc indicatori cantitativi si niveluri calitative pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale pe piata angro.


ANEXA 2
-------
la standardul de performanta
----------------------------

LISTA
cuprinzand abrevierile

ANRGN - Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale;
Acord tehnic*) - Acord tehnic privind exploatarea punctelor de predare-preluare comerciala a gazelor naturale, aprobat prin decizie a presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale;
BRML - Biroul Roman de Metrologie Legala;
RPFD-SNTGN**) - Regulament de programare, functionare si dispecerizare a Sistemului national de transport al gazelor naturale, aprobat prin decizie a presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale;
SNT - Sistemul national de transport al gazelor naturale;
SISGN - Sistemul de inmagazinare subterana a gazelor naturale.
-------------
*) Acordul tehnic se comunica exclusiv agentilor economici interesati.
**) RPFD-SNTGN se comunica exclusiv agentilor economici interesati.


ANEXA 3
--------
la standardul de performanta
----------------------------

DATE GENERALE
despre clientii furnizorului in perioada ............



┌────┬─────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ │ │
│crt.│ Categorii de clienti │ Numarul de clienti/cantitatea de │
│ │ │ gaze naturale furnizata │
│ │ ├─────────────────────────────────────────┬─────┤
│ │ │ Luna │Anul │
│ │ ├──────┬─────┬─────┬──────┬───────┬───────┼─────┤
│ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │..... │ 12 │ │
├────┼─────────────────────────┼──────┼─────┼─────┼──────┼───────┼───────┼─────┤
│ 1. │Consumatori eligibili │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────┼─────┼─────┼──────┼───────┼───────┼─────┤
│ 2. │Furnizori licentiati │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────────────────────┴──────┴─────┴─────┴──────┴───────┴───────┴─────┘


Director, Sef de compartiment,
............... ..........................






ANEXA 4


la standardul de performanta
-----------------------------

DATE
privind realizarea indicatorilor de performanta in furnizarea
gazelor naturale pe piata angro


┌──┬─────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┐
│ │ Indicator de performanta │ Rezultate │
│ ├─────┬────────────────────────────────────────┬─────┬────┼────────────┬────┤
│ │Arti-│ │ │Ca- │ Luna │Anul│
│N │colul│ │ │te- ├─┬─┬─┬───┬──┼────┤
│r.│ din │ │ │go- │1│2│3│...│12│ │
│ │stan-│ │ U.M.│ria │ │ │ │ │ │ │
│c │dardu│ Denumirea │ │cli-│ │ │ │ │ │ │
│r │ de │ │ │ne- │ │ │ │ │ │ │
│t.│per- │ │ │ti- │ │ │ │ │ │ │
│ │for- │ │ │lor │ │ │ │ │ │ │
│ │manta│ │ │ *) │ │ │ │ │ │ │
├──┼─────┼────────────────────────────────────────┼─────┼────┼─┴─┴─┴───┴──┼────┤
│0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├──┼─────┼────────────────────────────────────────┼─────┼────┼─┬─┬─┬───┬──┼────┤
│1.│10.a)│Numarul de solicitari inregistrate │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │10.b)│Numarul de contracte incheiate cu │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │respectarea termenului prevazut │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │la art. 8 alin. (2) │ │ │ │ │ │ │ │ │
│2.│14.a)│Numarul anual de reclamatii privind │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │functionarea deficitara a │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │contoarelor/sistemelor si echipamentelor│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │de masurare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │14.b)│Numarul de reclamatii prevazute la │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │art. 12 alin. (1), care au fost │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │rezolvate in mai putin de 15 zile │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │lucratoare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│3.│17.a)│Numarul de reclamatii privind facturarea│numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │17.b)│Numarul de reclamatii prevazute la │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │art. 17 lit. a), care s-au dovedit │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │intemeiate │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │17.c)│Numarul de reclamatii prevazute la │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │art. 17 lit. a), rezolvate │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │in termenul stabilit la art. 16 │ │ │ │ │ │ │ │ │
│4.│21.a)│Numarul de intreruperi │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │21.b)│Numarul de clienti afectati de aceste │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │intreruperi │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │21.c)│Numarul de clienti la care furnizarea a │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │fost reluata intr-un interval mai mic │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │de 4 ore │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │21.d)│Numarul de clienti la care furnizarea a │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │fost reluata intr-un interval mai mic │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │de 24 de ore │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │21.e)│Valoarea pagubelor produse la clienti │mili-│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │de aceste intreruperi │oane │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ lei │ │ │ │ │ │ │ │
│ │21.f)│Valoarea despagubirilor platite │mili-│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │datorita intreruperilor in furnizare │oane │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │lei │ │ │ │ │ │ │ │
│5.│23.a)│Numarul de intreruperi programate │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │23.b)│Numarul de clienti afectati de aceste │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │intreruperi │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │23.c)│Durata totala a acestor intreruperi │ore/ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │zile │ │ │ │ │ │ │ │
│ │23.d)│Numarul de intreruperi programate si │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │neanuntate clientilor │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │23.e)│Valoarea daunelor cauzate de │mili-│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │intreruperile programate si │oane │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │lei │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │neanuntate clientilor │ │ │ │ │ │ │ │ │
│6.│28.a)│Numarul clientilor pentru care s-a │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │dispus limitarea sau sistarea │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │furnizarii pentru neplata gazelor │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │naturale consumate │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │28.b)│Numarul clientilor la care s-a reluat │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │furnizarea intr-un termen mai scurt │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │decat cel prevazut in contract │ │ │ │ │ │ │ │ │
│7.│32.a)│Numarul de reclamatii privind │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │neasigurarea parametrilor tehnologici │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │32.b)│Numarul de reclamatii privind │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │nerespectarea conditiilor de calitate │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │32.c)│Numarul de reclamatii la care s-a │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │raspuns in termen │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │32.d)│Numarul de reclamatii care nu au putut │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │fi rezolvate │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│8.│34.a)│Numarul de solicitari, altele decat │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │cele la care se refera explicit │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │standardul de performanta │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │34.b)│Numarul de solicitari prevazute la │numar│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │lit. a), la care s-a raspuns intr-un │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │termen mai mic de 30 de zile calendarist│ce │ │ │ │ │ │ │ │
└──┴─────┴────────────────────────────────────────┴─────┴────┴─┴─┴─┴───┴──┴────┘


Director, Sef de compartiment,
............... .........................
--------------
*) Indicatorii de performanta vor fi prezentati pe categorii de clienti (de exemplu: consumatori eligibili/furnizori licentiati).
---------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016