Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   STANDARD DE PERFORMANTA din 13 decembrie 2006  pentru serviciul de transport al gazelor naturale (Anexa nr. 1)*)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

STANDARD DE PERFORMANTA din 13 decembrie 2006 pentru serviciul de transport al gazelor naturale (Anexa nr. 1)*)

EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL GAZELOR NATURALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 27 bis din 16 ianuarie 2007

*) Aprobat de <>Decizia nr. 1.361 din 13 decembrie 2006 , publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 27 din 16 ianuarie 2007.


CAP. I.
DISPOZIŢII GENERALE

SECŢIUNEA 1
Scop

ART. 1
Prezentul standard de performanţã reglementeazã criteriile de calitate comercialã, definite prin indicatorii de performanţã, pentru asigurarea serviciului de transport al gazelor naturale şi a serviciilor auxiliare (denumit în continuare serviciul), realizat de cãtre operatorul sistemului de transport (OST).
ART. 2
Acest act normativ este emis în conformitate cu prevederile art. 8 lit. n) şi ale <>art. 73 lit. c) din Legea gazelor nr. 351/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

SECŢIUNEA 2
Domeniu de aplicare

ART. 3
(1) Prezentul standard de performanţã defineşte obligaţiile care revin OST în relaţiile sale cu utilizatorii SNT şi solicitanţii de acces la SNT, precum şi cu Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN).
(2) Standardul de performanţã stabileşte nivelurile indicatorilor de performanţã pentru urmãtoarele activitãţi:
(a) racordarea la SNT a solicitanţilor, incluzând soluţionarea cererilor acestora, realizarea unor noi instalaţii de racordare/modificarea unor instalaţii de racordare existente şi reamenajarea terenurilor afectate de lucrãrile de realizare a acestora;
(b) asigurarea siguranţei şi a continuitãţii serviciului, în conformitate cu prevederile contractuale şi dispoziţiile legale aplicabile în domeniu;
(c) soluţionarea reclamaţiilor şi sesizãrilor solicitanţilor/utilizatorilor SNT cu privire la serviciul realizat de cãtre OST, altele decât cele menţionate la lit. (a) şi (b);
(d) rezolvarea reclamaţiilor utilizatorilor SNT referitoare la mãsurarea gazelor naturale; prin utilizator SNT se înţelege persoana juridicã beneficiarã al unui contract de transport al gazelor naturale;
(e) informarea utilizatorilor SNT în conformitate cu cerinţele prezentului act normativ şi ale altor reglementãri aplicabile referitoare la serviciu;
(f) soluţionarea reclamatiilor solicitanţilor şi utilizatorilor SNT la adresa OST, legate de îndeplinirea obligaţiilor de cãtre acesta, conform standardului de performanţã;
(g) verificarea periodicã a SNT cu aparate pentru detectarea pierderilor de gaze.
ART. 4
Prevederile prezentului act normativ nu se aplicã în caz de forţã majorã.

CAP. II
INDICATORI DE PERFORMANŢĂ

SECŢIUNEA 1
Calitatea serviciului

IP1- Rezolvarea solicitãrilor de acces în vederea racordãrii la SNT

ART. 5
(1) OST are obligaţia de a rãspunde oricãrei cereri scrise de acces în vederea racordãrii la SNT depuse de un solicitant, în termenul prevãzut de Regulamentul de acces la sistemul de transport al gazelor naturale. Solicitanţii de acces la SNT în vederea racordãrii trebuie sã îndeplineascã cerinţele legale în vigoare.
(2) Cererile de acces la SNT în vederea racordãrii, primite de cãtre OST dupã terminarea programului de lucru, se considerã primite în urmãtoarea zi lucrãtoare.
(3) OST are obligaţia de a realiza activitatea prevãzutã la alin. (1) în procentul prevãzut în Anexa nr. 1.
IP2 - Realizarea instalaţiei de racordare la SNT pentru solicitanţii de acces
ART. 6
(1) În situaţia în care un solicitant a încheiat cu OST un contract de racordare pentru realizarea unei noi instalaţii de racordare sau pentru modificarea uneia existente, OST are urmãtoarele obligaţii:
(a) sã contacteze solicitantul, în termen de 15 zile de la data semnãrii contractului de racordare, pentru a conveni data pentru începerea lucrãrilor.
(b) sã finalizeze lucrãrile la data convenitã cu solicitantul şi cu respectarea termenului maxim prevãzut în Regulamentul de acces la sistemul de transport al gazelor naturale.
(2) OST are obligaţia de a realiza activitatea prevãzutã la alin. (1) în procentul prevãzut în Anexa nr. 1.
IP3-Reamenajarea terenurilor afectate de execuţia unor lucrãri la obiectivele aferente SNT
ART. 7
(1) În situaţia în care, urmare a execuţiei unor lucrãri la obiectivele aferente SNT, sunt afectate terenuri proprietate a terţilor, OST are obligaţia de a reamenaja aceste terenuri şi de a despãgubi proprietarii acestora, în cazul în care prin reamenajare terenul nu poate fi adus la starea iniţialã.
(2) OST are obligaţia sã stabileascã de comun acord cu proprietarul terenului afectat termenul de reamenajare a terenului. Acest termen este de maximum 90 de zile, dupã caz, de la data punerii în funcţiune a obiectivelor amplasate pe terenurile afectate sau de la data intervenţiei în cazul în care aceasta nu a impus scoaterea din funcţiune a obiectivelor.
(3) OST nu are obligaţia de a respecta prevederile alin. (1) şi (2) în situaţia în care intervenţiile la obiective sunt impuse de necesitatea remedierii unor defecte cauzate de acţiunea proprietarilor terenurilor afectate.
IP4-Informarea cu privire la reluarea prestãrii serviciului
ART. 8
(1) În situaţia în care prestarea serviciului a fost întreruptã neplanificat datoritã unor situaţii de urgenţã, iar OST estimeazã cã întreruperea va dura mai mult de 24 de ore, acesta are urmãtoarele obligaţii:
(a) sa notifice, în scris, fiecare utilizator SNT afectat de întrerupere, în tenmen de 24 ore din momentul în care OST ia act de întrerupere, în legãturã cu data preconizatã de reluare a prestãrii serviciului;
(b) sa notifice, in scris, fiecare utilizator SNT afectat de întrerupere, la intervale de cel puţin 24 de ore de la notificarea anterioarã, asupra evoluţiei situaţiei, inclusiv asupra oricãrei modificãri a datei preconizate pentru reluarea prestãrii serviciului.
(2) Prin "situaţiile de urgenţã" prevãzute la alin. (1), se înţeleg urmãtoarele cazuri în care nu se poate asigura serviciul de transport datoritã:
(a) apariţiei unor restricţii tehnice parţiale sau totale ale infrastructurii SNT;
(b) disfuncţionalitãţi legate de livrarea gazelor naturale în SNT ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a nefuncţionãrii unor surse de livrare a gazelor naturale în SNT.
(3) OST are obligaţia de a îndeplini cerinţele precizate la alin. (1) lit. (a) şi (b) în procentul prevãzut în Anexa nr. 1. Procentul indicã raportul dintre numãrul de utilizatori SNT notificaţi corespunzãtor, în legãturã cu reluarea prestãrii serviciului, şi numãrul de utilizatori SNT afectaţi de întrerupere.
IP5-Notificarea întreruperilor planificate în prestarea serviciului şi reluarea acestuia
ART. 9
(1) In situaţia în care prestarea serviciului a fost întreruptã planificat, OST are obligaţia sa notifice în scris utilizatorii SNT afectaţi de întrerupere, în legãturã cu perioada de întrerupere şi cu privire la data previzionatã a reluãrii prestãrii serviciului, cu cel puţin 3 zile lucrãtoare înainte de data de întrerupere a acestuia.
(2) OST are obligaţia de a planifica în perioada 1 mai - 30 septembrie a fiecãrui an, lucrãrile la infrastractura SNT care pot conduce la întreruperea prestãrii serviciului.
(3) În situaţia prevãzutã la alin. (1), OST are obligaţia sã reia prestarea serviciului cãtre utilizatorii SNT în intervalul de timp specificat în notificarea scrisã prevãzutã la alin. (1).
(4) OST are obligaţia de a îndeplini cerinţele precizate la alin. (1) în procentul prevãzut în Anexa nr. 1. Procentul indicã raportul dintre numãrul de utilizatori SNT notificaţi corespunzãtor, şi numãrul de utilizatori SNT afectaţi de întrerupere.
IP 6 - Rezolvarea reclamaţiilor utilizatorilor SNT referitoare la mãsurarea gazelor naturale
ART. 10
(1) În situaţia în care OST este notificat în scris de cãtre un utilizator SNT care preia gazele naturale printr-un SRMP, în legãturã cu funcţionarea defectuoasã a unui sistem de mãsurare amplasat în acel SRMP, acesta are urmãtoarele obligaţii:
a) sã se deplaseze la SRMP-ul în care este amplasat sistemul de mãsurare, în termen de maximum 3 zile lucrãtoare de la primirea notificãrii scrise în vederea stabilirii, dupã caz:
1. a cauzelor care au determinat funcţionarea defectuoasã a sistemului de mãsurare, în cazul în care defecţiunea a fost remediatã cu prilejul acestei deplasãri
2. a datei la care se va face verificarea metrologicã a sistemului de mãsurare; termenul maxim pentru realizarea acestei verificãri este de:
- 15 zile lucrãtoare, pentru sistemele de mãsurare care pentru verificarea metrologicã, trebuie demontate şi transportate la un laborator.
- 5 zile lucrãtoare, pentru sistemele de mãsurare care se verificã la locul de functionare.
b) sã comunice reclamantului acţiunile precizate la lit. a), datele de desfãşurare ale acestora precum şi invitaţia pentru a participa la aceste acţiuni
(2) In situaţia în care în urma verificãrii metrologice a sistemului de mãsurare, se constatã cã reclamaţia utilizatorului a fost justificatã, OST are obligaţia sã suporte cheltuielile aferente verificãrii metrologice şi sã recalculeze conform rezultatului verificãrii, volumul de gaze naturale predate în intervalul de timp cuprins între data semnãrii ultimului proces verbal de predare preluare a cantitãţilor de gaze naturale şi data reclamaţiei. Nu se iau în considerare reclamaţii cu privire la volumele de gaze naturale, pentru care pãrţile au semnat un proces verbal de predare-primire.
(3) In situaţia în care în urma verificãrii metrologice a sistemului de mãsurare, se constatã cã reclamaţia utilizatorului a fost nejustificatã, acesta are obligaţia sã suporte cheltuielile aferente verificãrii metrologice.
IP 7- Rezolvarea sesizãrilor referitoare la integritatea şi funcţionarea SNT în condiţii de siguranţã
ART. 11
(1) Pentru rezolvarea sesizãrilor referitoare la integritatea şi funcţionarea SNT în condiţii de siguranţã OST are obligaţia de a întocmi un set de proceduri de lucru care sã cuprindã cel puţin urmãtoarele elemente:
a) acţiunile care trebuiesc întreprinse, în funcţie de natura sesizãrii, astfel încât sã se asigure menţinerea prestãrii serviciului la parametrii maximi posibili ţinând cont de situaţia datã;
b) termenul maxim de intervenţie;
c) desemnarea compartimentelor responsabile de rezolvarea situaţiei.
(2) În situaţia în care OST este sesizat în legãturã cu apariţia unor defecţiuni sau cu privire la acţiunile unor terţi de naturã a pune în pericol integritatea SNT şi funcţionarea acestuia în condiţii de siguranţã, persoanele din cadrul compartimentelor desemnate conform alin. (1) lit. c) au obligaţia de a se deplasa la faţa locului în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 6 ore de la momentul preluãrii sesizãrii.
(3) OST are obligaţia de a îndeplini cerinţa precizatã la alin. (1) în termen de cel mult 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentului act normativ, iar cerinţele precizate la alin. (2) în procentul prevãzut în Anexa nr. 1. Procentul reprezintã raportul dintre numãrul de sesizãri la care deplasarea s-a realizat într-un termen mai mic de 6 ore şi numãrul total de sesizãri.
IP 8- Obligaţiile OST de informare a solicitanţilor/utilizatorilor, decurgând din alte reglementãri
ART. 12
(1) OST are obligaţia de a respecta cerinţele referitoare la punerea la dispoziţie cãtre solicitanţi/utilizatori a informaţiilor necesare acestora, în conformitate cu prevederile altor acte normative privind serviciul.
(2) OST are obligaţia de a îndeplini cerinţa precizatã în alin. (1) cel puţin în procentul prevãzut în Anexa nr. 1. Procentul va indica raportul dintre numãrul de solicitanţi/utilizatori SNT informaţi efectiv şi numãrul de solicitanţi/utilizatori SNT care au solicitat informaţii.
IP 9-Informaţii privind indicatorii de performanţã
ART. 13
(1) Pânã cel târziu la data de 1 martie a fiecãrui an, OST are obligaţia de a întocmi o situaţie privind indicatorii de performanţã prevãzuţi în prezentul act normativ.
(2) OST, pentru îndeplinirea prevederilor de la alin. (1) are urmãtoarele obligaţii:
(a) sã transmitã aceastã situaţie cãtre ANRGN;
(b) sã publice aceastã situaţie pe pagina de internet a societãţii;
(3) In cel mult 30 de zile de la intrarea in vigoare a Standardului de performanţã pentru serviciul de transport, precum şi a modificãrilor şi completãrilor ulterioare, OST are obligaţia sã publice pe pagina de internet a societãţii actul normativ însoţit de clarificãri pentru utilizatori în legãturã cu drepturile acestora conferite prin standard.
IP10 -Tel Verde pentru solicitanţi/utilizatori SNT
ART. 14
(1) OST are obligaţia de a pune la dispoziţia solicitanţilor/utilizatorilor, un numãr de telefon de urgenţã netaxabil, accesibil 24 de ore din 24, pentru preluarea problemelor acestora.
(2) OST are obligaţia sã raporteze cãtre ANRGN anual urmãtoarele informaţii: numãrul total de apeluri primite la numãrul de urgenţã, numãrul de apeluri aferente categoriilor de probleme semnalate şi, dupã caz, modul de soluţionare a problemelor semnalate de apelant.

SECŢIUNEA 2
Siguranţa prestãrii serviciului

IP 11-Indicatori de siguranţã

ART. 15
(1) Indicatorii de siguranţã stabiliţi pentru activitatea OST sunt:
(a) procentul anual de reţea supusã controlului cu aparate pentru detectarea pierderilor de gaze, calculat pe baza formulei:


L(RA)
RCA = ───── x 100
L(RC)


L(RC) este lungimea de reţea supusã controlului în anul de referinţã, exprimatã în kilometri; aceasta se calculeazã prin însumarea lungimilor de reţea verificate periodic conform normelor tehnice în vigoare.
L(RA) este lungimea de reţea activã la data de 31 decembrie a anului anterior anului de referinţã, exprimatã în kilometri.
(b) numãrul anual de defecte care genereazã pierderi de gaze localizate pe un kilometru de reţea verificatã (NAP), calculat pe baza formulei:


NP
NAP = ─────
L(RA)


NP este numãrul total de defecte care genereazã pierderi de gaze localizate pe parcursul anului de referinţã, în urma controalelor planificate, cu excepţia defectelor cauzate de acţiuni ale terţilor. Remedierea defectelor se realizeazã în conformitate cu prevederile normelor tehnice în vigoare.
(c) numãrul anual de defecte care genereazã pierderi de gaze identificate ca urmare a sesizãrilor unor terţi pe un kilometru de reţea activã [NAP(T)], se calculeazã pe baza formulei:


NP(T)
NAP(T) = ─────
L(RA)


NP(T) este numãrul total de defecte care genereazã pierderi de gaze în reţea, localizate pe parcursul anului de referinta, semnalate de terţi, cu excepţia defectelor cauzate conductelor prin deteriorãri produse de terţi;
(d) numãrul anual de defecte care genereazã pierderi de gaze cauzate de acţiunea unor terţi pe un kilometru de reţea activã [NAD(T)], se calculeazã pe baza formulei:


ND(T)
NAD(T) = ─────
L(RA)


ND(T) este numãrul total de defecte care genereazã pierderi de gaze în reţea, cauzate de acţiunea unor terţi pe parcursul anului de referinţã;
(2) Pentru realizarea serviciului, OST are obligaţia de a-şi desfãşura activitatea astfel încât indicatorii de siguranţã calculaţi conform lit. (a), (b) şi (c) sã se situeze sub valorile precizate în Anexa nr. 1.

CAP. III
RECLAMAŢII

ART. 16
(1) Solicitanţii/utilizatorii SNT au dreptul sã adreseze OST reclamaţii în legãturã cu nerespectarea, de cãtre acesta a obligaţiilor care îi revin conform prevederilor standardului de performanţã.
(2) Reclamaţia poate fi depusã în termen de maximum 30 de zile de la data la care solicitantul/utilizatorul considerã cã OST nu şi-a îndeplinit sarcinile care îi revin conform standardului de performanţã.
(3) In formularea reclamatiei, solicitanţii/utilizatorii SNT nu au obligaţia de a indica articolele din actele normative în care sunt precizate obligaţiile OST, care solicitanţii/utilizatorii considerã cã nu au fost îndeplinite.
ART. 17
Pentru rezolvarea reclamaţiilor, OST are urmãtoarele obligaţii:
a) sã menţinã un registru cu regim special în care sunt înregistrate aceste reclamaţii.
b) sã verifice, inclusiv prin constatarea la faţa locului, aspectele semnalate în reclamaţie, si sã contacteze reclamantul, dacã este necesar pentru obţinerea unor informaţii suplimentare;
c) sã comunice, în termen de cel mult 15 zile lucrãtoare de la data primirii reclamaţiei, un raspuns reclamantului, prin care, dupã caz:
1. sã admitã cã reclamaţia a fost justificatã şi sã ia mãsuri în regim de urgenţã pentru îndeplinirea obligaţiilor;
2. sã respingã reclamaţia, justificând precis cauzele respingerii.
ART. 18
(1) Solicitantul/utilizatorul SNT are dreptul de a adresa ANRGN reclamaţii în legãturã cu nerespectarea, de cãtre OST a obligaţiilor care revin acestuia conform prevederilor standardului de performanţã.
(2) Reclamaţia poate fi depusã în termen de maximum 60 de zile de la data la care solicitantul/utilizatorul considerã cã OST nu şi-a îndeplinit sarcinile care îi revin conform standardului de performanţã.
(3) Pentru analiza situaţiei precizate la alin. (1) ANRGN are urmãtoarele obligaţii:
a) sã verifice, inclusiv prin constatarea la faţa locului, aspectele semnalate în reclamaţie, si sã contacteze reclamantul şi/sau OST, dacã este necesar pentru obţinerea unor informaţii suplimentare;
b) sã comunice reclamantului şi OST, in termen de cel mult 30 zile de la data înregistrãrii reclamaţiei, un rãspuns prin care, dupã caz:
1. sã admitã cã reclamaţia a fost justificatã si sã impunã OST un termen de realizare a obligaţiilor care îi revin;
2. sã respingã reclamaţia, justificând precis cauzele respingerii.

CAP. IV
DISPOZIŢII FINALE

ART. 19
Pentru preluarea sesizãrilor şi reclamaţiilor solicitanţilor/utilizatorilor SNT, OST are obligaţia de a asigura funcţionarea cel puţin a unui centru de relaţii cu clienţii şi a unui serviciu telefonic permanent.
ART. 20
(1) OST are obligaţia de a raporta anual cãtre ANRGN nivelul de realizare a indicatorilor de performanţã conform Anexei nr. 2.
(2) Anexa nr. 2 se completeazã de cãtre OST şi se transmite la ANRGN, în scris şi în format electronic, la termenele precizate.
ART. 21
ANRGN are obligaţia sã publice pe pagina proprie de internet datele transmise de cãtre OST în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii informaţiilor.
ART. 22
Toate cererile, sesizãrile, reclamaţiile, notificãrile, rapoartele şi orice alte comunicãri prevãzute în prezentul act normativ se transmit la sediul destinatarului în scris şi se vor considera primite de destinatar:
(a) la data predãrii, daca sunt transmise personal sau prin curier, la adresa corespunzãtoare sub semnãturã de primire;
(b) la data primirii de cãtre destinatar sau a refuzului de primire din partea acestuia, dacã sunt expediate prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire;
(c) la data generãrii raportului afirmativ de primire a documentelor, în cazul expedierii prin fax sau poştã electronicã.
ART. 23
OST are obligaţia de a-şi organiza activitatea, astfel încât în situaţia unor întreruperi planificate sau neplanificate, reluarea serviciului sã se realizeze cât mai urgent posibil.
ART. 24
ANRGN are dreptul de a aplica amenzi conform art. 109 punctul 15 si <>art. 110 alin. 2 lit. (d) din Legea gazelor nr. 351/2004 cu modificãrile şi completãrile ulterioare în cazul în care constatã nerespectarea de cãtre OST a prevederilor standardului de performanţã.
ART. 25
Anexele nr. 1-2 fac parte integrantã din prezentul act normativ.
ART. 26
(1) Prevederile art. 5, 6, şi 7 se aplicã pentru procedurile de acces demarate dupã data intrãrii în vigoare a prezentului act normativ.
(2) Prezentul Standard de performanţã intrã în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

ANEXA 1
-------
(la Standardul de performantã pentru serviciul de transport)
------------------------------------------------------------



Obiective aplicabile pentru anumiţi indicatori de performanţã
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│ Indicatorul de performanţã (nr. articolului) │ Obiectiv│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│IP1 - Rezolvarea solicitãrilor de acces în vederea racordãrii la │ 98% │
│SNT (art. 5) │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│IP2 - Realizarea instalaţiei de racordare la SNT a solicitanţilor │ 98% │
│de acces (art. 6 lit. (a) şi (b)) │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│IP4 - Informarea cu privire la reluarea prestãrii serviciului │ 95% │
│(art. 8(1) lit (a) şi (b)) │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│IP5 - Notificarea întreruperilor planificate în prestarea │ 98% │
│serviciului şi reluarea acestuia (art. 9(1)) │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│IP6 - Rezolvarea reclamaţiilor utilizatorilor SNT referitoare la │ 100% │
│mãsurarea gazelor naturale (art. 10(1) lit. (a) şi (b)) │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│IP7 - Rezolvarea sesizãrilor referitoare la integritatea şi │ 95% │
│funcţionarea SNT în condiţii de siguranţã (art. 11 alin. (2)) │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│IP8 - Obligaţiile OST de informare a │ 95% │
│solicitanţilor/utilizatorilor, decurgând din alte reglementãri ale │ │
│ANRGN(art. 12) │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│IP 11 -Indicatori de siguranţã (art. 15 (1) lit. (a)) │ (*) │
│ ├─────────┤
│(art. 15 (1) lit. (b)) │ (*) │
│ ├─────────┤
│(art. 15 (1) lit. (c)) │ (*) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘


(*) Valorile indicatorilor de siguranţã - IP11 - se vor stabili în termen
de un an de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentului act normativ.


ANEXA 2
-------
(la Standardul de performantã pentru serviciul de transport)
------------------------------------------------------------



Modele de raportare
┌─────────────────────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┐
│Indicatorul de performanţã (nr. articolului) │Obiectiv│ Reali-│
│ │ │ zat │
├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┤
│IP1 - Rezolvarea solicitãrilor de acces în vederea racordãrii│ 98% │ │
│la SNT (art. 5) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┤
│IP2 - Realizarea instalaţiei de racordare la SNT a │ 98% │ │
│solicitanţilor de acces (art. 6 lit. (a) şi (b)) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┤
│IP4 - Informarea cu privire la reluarea prestãrii serviciului│ 95% │ │
│(art. 8 (1) lit. (a) şi (b)) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┤
│IP5 - Notificarea întreruperilor planificate în prestarea │ 100% │ │
│serviciului şi reluarea acestuia (art. 9. (1)) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┤
│IP6 - Rezolvarea reclamaţiilor utilizatorilor SNT │ 98% │ │
│referitoare la mãsurarea gazelor naturale (art. 10 (1) │ │ │
│lit. (a) si (b) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┤
│IP7 - Rezolvarea sesizãrilor referitoare la integritatea şi │ 95% │ │
│funcţionarea SNT în condiţii de siguranţã (art. 11 alin. (2))│ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┤
│IP8 - Obligaţiile OST de informare a │ 95% │ │
│solicitanţilor/utilizatorilor, decurgând din alte reglementãri │ │
│ale ANRGN (art. 12) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┤
│IP11 - Indicatori de siguranţã (art. 15 (1) lit. (a)) │ (*) │ │
│ ├────────┼───────┤
│(art. 15 (1) lit (b)) │ (*) │ │
│ ├────────┼───────┤
│(art. 15 (1) lit (c)) │ (*) │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┘

(*) Valorile indicatorilor de siguranţã - IP11 - se vor stabili în termen
de un an de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentului act normativ.

Director General,
..................

L.S.

Data:............


------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016